Psihologia educatiei

BIBLIOGRAFIE

1. Alain, Braconnier. Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău, Bucureşti, Editura Trei, 2009;

2. Alain, Braconnier. Cum să fii un tată bun pentru fiica ta, Bucureşti, Editura Trei, 2008;

3. Ausubel David, Robinson. Învăţarea în şcoală. O introducere în psihologia pedagogică, Editura Didactică Pedagogică, Bucureşti, 1981;

4. Anghel, Elena. Adolescentul – sex-rol şi dezvoltare personală. Ghid de exerciţii experienţiale pentru consilieri şcolari şi psihologi şcolari, Bucureşti, Editura SPER 2009;

5. Anghel, Elena. Atelier experienţial pentru copii centrat pe dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Revista de Psihologie Şcolară, Volumul III, Nr. 5/ 2010, Asociaţia Naţională a Psihologilor Şcolari, Editura Universităţii din Oradea;

6. Anghel, Elena. Bălan, Elena. Marcela, Marcinschi-Călineci. Elena, Ciohodaru. Fete şi băieţi. Parteneri în viaţa privată şi publică, Editura Nemira, Bucureşti, 2003;

7. Anghel, Elena. Vasile, Diana. Optimizarea personală a adolescentelor din centrele de plasament, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2004;

8. Anghel, Teodora. Psihologie prenatală şi perinatală – Naşterea, Editura Eurobit, Timişoara, 2004;

9. Băban, Adriana. - coordonator, Consiliere educaţională/ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca, 2003;

10. Bonchiş, Elena. Teorii ale dezvoltării copilului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006;

11. Bonchiş, Elena. Psihologia copilului, Editura Universităţii din Oradea, 2004; 12. Bonchiş, Elena. Desenul şi dezvoltarea cognitivă a copilului, Editura

Universităţii din Oradea, 2010; 13. Bonchiş, Elena. – coordonator, Pop, Simona. Breban, Delia. Bonchiş, Radu.

Secui, Monica. Berce, Carmen. Învăţarea şcolară – teorii – modele – condiţii – factori, Editura Universităţii Emanuel, Oradea 2002;

14. Corey, Gerald. Groups- Process and Practice, Brooks/Cole Publishing, Corey, L., Company, Montery, California, 1988;

15. Cotigă, Alin. O incursiune în psihologia prenatală – sarcina, naşterea şi ataşamentul, Editura SPER; 2010;

16. Dincă, Margareta. Adolescenţă şi conflictul originalităţii, Bucureşti, Editura Paideia, 2002;

17. Dumitru, Al. Ioan, Consiliere psihopedagogică – baze teoretice şi sugestii practice, Ed Polirom, 2008;

18. Grof, Stanislav. Dincolo de raţiune – naştere, moarte şi transcendenţă în psihoterapie, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2007;

19. Ginott, Haim. Între părinte şi copil, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006; 20. Himestra, Roger. Howard McClusky and educational gerontology, Hemispher

Publishing Corporation 2002; 21. Martino, Bernard. Bebeluşul este o persoană, Bucureşti, Editura Humanitas,

2002;

22. Mânzat, Ion. Istoria Psihologiei Universale, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2007;

23. Mitrofan, Iolanda. - coordonator, Cursa cu obstacole a dezvoltării umane – psihologie, psihopatologie, psihodiagnoză, psihoterapie centrată pe copil şi familie, Polirom, 2003;

24. Mitrofan, Iolanda. Ciupercă, Cristian. Psihologia relaţiilor dintre sexe, mutaţii şi alternative, Editura Alternative, 1997;

25. Mitrofan, Iolanda. Ciupercă, Cristian. Psihologia vieţii de cuplu - între iluzie şi realitate, Editura SPER, Colecţia Alma Mater, Bucureşti, 2000;

26. Mitrofan, Iolanda. Mitrofan, Nicolae. Elemente de psihologie a cuplului, Editura Şansa, Bucureşti, 1996;

27. Monstad, Sturle. Gerontology and ICT, 8-11 mai 2006, Castellon, Spain; 28. Munteanu, Anca. Psihologia Dezvoltării Umane, Editura Polirom, 2009; 29. Munteanu, Anca. Psihologia copilului şi a adolescentului, Editura Augusta,

Timişoara; 1998; 30. Mureșan, Pavel. Învăţarea eficientă şi rapidă, Editura CERES Bucureşti, 1990 31. Nolte, Dorothy Law. Harris, Rachel. Cum se formează copiii noştri –

Personalitate, familie, educaţie, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001; 32. Omraam, Mikhael, Aivanhov. O educaţie care începe înainte de naştere, Editura

Prosveta, 1990; 33. Osho. Cartea despre femei, Editura Mix, Braşov, 2002; 34. Osho. Cartea despre copii, Editura Mix, Braşov, 2002; 35. Pantley, Elizabeth. Părintele perfect – 1000 de trucuri şi soluţii pentru

rezolvarea problemelor cu care se confruntă părinţii în educarea copiilor, Editura Business Tech International Press, 2005

36. Rosenberg, Marshall. Fii un bun părinte! Creşterea copiilor în spiritul comunicării nonviolente, Bucureşti, Editura Elena Francisc Publishing, 2005;

37. Salome, Jaques. Mami, tati, mă auziți?, Editura Curtea Veche, 2003; 38. Shapiro, Stanley. Skinulis, Karen. Cum devenim părinţi mai buni, Editura

Humanitas, Bucureşti, 2008; 39. Simmonds, David. Proiectarea şi livrarea programelor de training, Editura

Codecs, 2008; 40. Spock, Benjamin, Îngrijirea sugarului şi a copilului, Editura All Educaţional,

Bucureşti, 2000; 41. Santrock, John. Essentials of Life-Span development, McGraw – Hill

Companies, 2008; 42. Salvin, Robert. Educational Psychology: Theory and Practice, Publisher

Alin&Bacon, 2008; 43. Tomşa, Gheorghe. Consilierea şi orientarea în şcoală, Universitatea din

Bucureşti, Editura Credis, 2005; 44. Wilber, Ken. Fără graniţe – Abordări orientale şi occidentale ale dezvoltării

personale, Editura Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2005;

CUPRINS

Cuprins ......................................................................... Error! Bookmark not defined.

Introducere ...................................................................................................................... 3

Unitatea de studiu1: Delimitări conceptuale …………………………………….11

Unitatea de studiu2: Dezvoltarea umană pe tot parcursul vieţii……………......18

Unitatea de studiu 3: Actori principali în psihologia educaţiei ............................ 30

Unitatea de studiu 4: Cercetarea în psihologia educaţiei ...................................... 36

Unitatea de studiu 5: Psihologia educaţiei timpurii ............................................... 41

Unitatea de studiu 6: Psihologia educaţiei în cadrul sistemului familial ............ 51

Unitatea de studiu 7: Psihologia educaţiei în grădiniţă, şcoală şi unităţi de învăţământ superior – sugestii pentru educatori, învăţători, profesori ……..…65

Unitatea de studiu 8: Psihologia educaţiei adultului…………………………….79

Unitatea de studiu 9: Psihologia educaţiei în gerontologie………………………85

Bibliografie ................................................................................................................... 90

INTRODUCERE 1. Scopul şi obiectivele disciplinei

Materialul de studiu este adresat studenţilor din anul al III-lea ce urmează cursurile ID ale Facultăţii de Psihologie.

Scopul cursului este acela de a prezenta conceptele de bază cu care operează

psihologia educației, problematicile specifice domeniului, aplicații și metodologii de lucru în vederea implicării active a studenților pe piața muncii, după absolvire în domeniul psihologiei educației, consilierii școlare și vocaționale.

Cursul „Psihologia Educației” deschide calea însușirii unor noțiuni fundamentale pentru studiul unor discipline specifice domeniilor psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie.

Obiective generale

1. Înțelegerea şi decodificarea corectă a noţiunilor și conceptelor de bază în domeniul psihologiei educației

2. Explorarea domeniului psihologiei educației pe etape de vârstă

3. Decriptarea cauzelor de natură psihologică care facilitează sau perturbă formarea și educarea copiilor, tinerilor, adulților și vârstnicilor 4. Conştientizarea consecinţelor faste/nefaste ale influențelor educative ale părinților, educatorilor, învățătorilor, profesorilor, trainerilor asupra celor aflați în cadrul unui proces educativ-formativ (copii, adolescenți, adulți, vârstnici) 5. Conștientizarea necesităților de formare pentru bune practici în domeniul psihologiei educației

Obiective operaționale

1.Să dobândească idei fundamentale despre domeniul psihologiei educației și informații de bază pentru practica psihologilor educaționali în România

2. Să cunoască perspectiva „Life-Span Development”, teorii ale dezvoltării umane și aplicațiile acestora în psihologia educației precum și teme contemporane de studiu în domeniu din perspectiva cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieții

3. Să cunoască care sunt principalii actori în domeniul psihologiei educației și care sunt particularitățile acestora

4. Să cunoască nevoile de cercetare în domeniu, modalitățile de realizare a acestora și să conștientizeze diferențele între cercetarea științifică realizată de specialist și cea empirică realizată de instructor/formator

5. Să cunoască particularitățile psihologiei educației timpurii, metode și tehnici de intervenție specifice psihologilor educaționali

6. Să cunoască particularitățile psihologiei educației în cadrul sistemului familial metode și tehnici de intervenție specifice psihologilor educaționali

7. Să cunoască particularitățile psihologiei educației în grădiniță, școală și unități de învățământ superior, tipuri de activități, metode și tehnici de intervenție specifice psihologilor educaționali în lucrul cu copiii, adolescenții, tinerii adulți, părinții și cadrele didactice

8. Să cunoască particularitățile dezvoltării adultului, direcții de acțiune și intervenții în psihologia educării acestuia

9. Să cunoască particularitățile de dezvoltare ale vârstnicului și direcțiile de acțiune specifice psihologilor educaționali care lucrează cu persoanele de vârsta a treia

2.Cerinţe preliminare

Se impune ca studenții să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, noțiuni fundamentale ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării, psihologia socială, psihologia personalității.

3. Conţinutul materialului de studiu. Organizarea pe unităţi de studiu

Materialul este structurat în 9 unități de studiu care constituie subiecte de bază ale disciplinei. O unitate de studiu poate cuprinde unul sau mai multe subiecte de interes în raport cu tema formulată. Ele au menirea:

• de a crea studenților o reprezentare cât mai completă despre psihologia educației

• de a evidenția aplicabilitatea acestui domeniu în viața de zi cu zi. • de a facilita studenților deprinderea unor informații esențiale, tehnici și strategii

de acțiune eficiente unui psiholog educațional. • de a asigura bazele unei formării de specialitate în domeniile psihologia

educației, consilierii școlare și vocaționale, psihologia clinică, consiliere psihologică și psihoterapie.

Subiecte

Unitatea de studiu 1: Delimitări conceptuale

Explorarea domeniului psihologiei educației permite clarificarea unor concepte de bază care sunt absolut necesare pentru decriptarea particularităților domeniului. Informații cuprinse în documentele Colegiului Psihologilor din România ce privesc Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională au menirea de a evidenția competențele psihologilor educaționali din România, pe trepte de specializare, de a familiariza cititorul cu tipurile de activități specifice domeniului dar și cu demersul formativ complet al unui psiholog educațional.

Unitatea de studiu 2: Dezvoltarea umană pe tot parcursul vieţii

Deazvoltarea umană se realizează pe tot parcursul vieții, de la concepție până la stadiul terminal. Psihologia educaţiei are în atenţie modul în care se produce şi se determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii, în contexte educaţionale, de predare-învăţare-dezvoltare variate: formale, informale şi non-formale.

Unitatea de studiu 3: Actori principali în psihologia educaţiei

Psihologia educaţiei trebuie să aibă în centrul atenţiei sale actorii implicaţi în procesul educaţional, activitatea psihică, personalitatea acestora şi nivelul lor de dezvoltare emoţională, cognitivă, comportamentală şi socio-relaţională, precum şi natura relaţiei care se stabileşte între aceştia. Aşadar, putem vorbi despre: psihologia educatorului, psihologia persoanei de educat și psihologia relaţiei educaţionale.

Unitatea de studiu 4: Cercetarea în psihologia educaţiei

Cercetarea este o necesitate pentru dezvoltarea domeniului, astăzi foarte mult promovat de normele Uniunii Europene, odată cu lansarea programului de învăţare pe tot parcursul vieţii. Identificarea acelor metode, tehnici şi strategii eficiente de educaţie atât a copilului şi tânărului, cât şi a adultului şi vârstnicului, care să fie pregătiţi pentru a face faţă unei societăţi aflată într-o rapidă şi continuă transformare, poate fi un deziderat important al cercetărilor în domeniul psihologiei educaţiei.

Unitatea de studiu 5: Psihologia educaţiei timpurii

Psihologia educației timpurii are în atenția sa programele de prevenție pentru tinerii adolescenți concretizate în activități de dezvoltare personală, care să-i ajute să-și integreze o bună identitate de gen, să se pregătească pentru viața de cuplu și cea de familie pentru a deveni părinți responsabili în timp. Cercetările demonstrează astăzi implicațiile profunde pe care le pot avea asupra fătului acțiunile educative ale părinților încă din perioada prenatalității. Prin acțiuni de prevenție, psihologul educațional poate aduce astfel de informații tinerilor înainte de a deveni părinți.

Unitatea de studiu 6: Psihologia educaţiei în cadrul sistemului familial

Psihologia nașterii și implicațiile ei în dezvoltarea copilului, psihologia educării bebelușului, psihologia educării copilului și adolescentului sunt subcapitole importante care dau direcții de acțiune psihologilor educaționali dar și exemple de intervenții specifice pe segmente de vârstă.

Unitatea de studiu 7: Psihologia educaţiei în grădiniţă, şcoală şi unităţi de învăţământ superior – sugestii pentru educatori, învăţători, profesori

Psihologul educațional are un bogat arsenal de activități care ar putea servi principalilor actori implicați într-un proces formativ în cadrul învățământului preuniversitar și universitar. Evaluarea și psihodiagnoza dezvoltării cognitive, afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi adolescenţilor dar și a membrilor familiilor din care provin, consilierea educațională, intervenția psihologică primară și secundară în scopul optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament de intensitate subclinică, consilierea vocaţională, consultanţa de specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor şi îngrijitorilor, personalului administrativ şi liderilor comunitari intră tot în atribuţiile psihologului educaţional constituie o ofertă bogată a psihologului educațional pentru copii, adolescenți, părinți și profesori.

Unitatea de studiu 8: Psihologia educaţiei adultului Trăim într-o lume în care schimbările se produc cu rapiditate, motiv pentru care

psihologii educaţionali trebuie să-şi îmbogăţească ei înşişi competenţele, pentru a orienta activitatea formativă a adultului pe tot parcursul vieţii. Legile dezvoltării umane trebuie studiate cu atenţie, pentru a găsi cele mai ingenioase strategii, metode şi tehnici de instruire şi formare a adultului. Cu siguranţă că ele ţin seama de particularităţile de vârstă şi de sferele de interes ale acestora. Adultul învaţă altfel decât copiii şi adolescenţii.

Unitatea de studiu 9: Psihologia educaţiei în gerontologie Psihologia educaţiei la vârsta a treia este un domeniu destul de tânăr, care s-a

dezvoltat în ultimii ani, ca urmare a creşterii speranţei de viaţă şi a cercetărilor făcute în domeniul dezvoltării umane. Odată cu introducerea conceptului de „life long learning education”, psihologii educaţionali s-au văzut puşi în situaţia de a cerceta şi de a descoperi o serie de strategii, metode şi tehnici care să faciliteze formarea şi dezvoltarea, pe multiple paliere ale vieţii, a persoanelor vârstnice. Astfel, s-a născut un nou domeniu de studiu, cel al psihologiei educaţiei în gerontologie.

4. Recomandări de studiu

Se impune ca studenții să parcurgă fiecare unitate de studiu respectând timpul alocat calendarului disciplinei, modul de abordare a testelor de autoevaluare și a sarcinilor de învăţare.

Pentru însuşirea conceptelor de bază ale disciplinei şi înţelegerea informaţiilor prezentate în fiecare unitate de studiu este absolut necesar ca studenții să consulte bibliografia şi să respecte indicaţiile rubricii cunoştinţe preliminare. Fiecare unitate de studiu atinge următoarele aspecte: obiective, cunoștințe preliminarii, resurse necesare și recomandări de studiu, durata medie de parcurgere a unității, subiectele teoretice aferente acesteia, un rezumat, cuvinte cheie, teste de autoevaluare și concluzii. Fiecare dintre aceste subpuncte sunt semnalizate în text prin intermediul unor pictograme. În continuare, prezentăm un tabel cu principalele pictograme utilizate in text:

OBIECTIVE

CUNOȘTINȚE PRELIMINARE

RESURSE BIBLIOGRAFICE

DURATA MEDIE DE PARCURGERE A

UNITĂȚII DE STUDIU

EXPUNEREA TEORIEI AFERENTE UNITĂȚII

REZUMAT

CUVINTE CHEIE

TESTE DE AUTOEVALUARE

RĂSPUNS CORECT

CONCLUZII

5. Recomandări de evaluare

După parcurgerea fiecărei unităţi de studiu se impune rezolvarea sarcinilor de învăţare, ce presupun studiu individual, dar şi a celor de autoevaluare. Activităţile de evaluare condiţionează nivelul de dobîndire a competenţelor specificate prin obiectivele disciplinei.

În ceea ce priveşte evaluarea finală, se va realiza printr-un examen, planificat conform calendarului disciplinei. Examenul constă în rezolvarea unei probe de tip sinteză.

6. Test de evaluare iniţială

1. Definiți psihologia educației.

2. Enumerați, bazându-vă pe informarea și experiența dumneavoastră, tipurile de servicii pe care un psiholog educațional le poate oferi clienților săi.

3. Enumerați potențiali clienți care ar putea fi implicați într-un demers psihologic desfășurat de un psiholog educațional

UNITATEA DE STUDIU 1

Delimitări conceptuale

Obiectiv ............................................................................................................................. 2

Cunoștințe preliminare................................................................................................2

Resurse și recomandări de studiu................................................................................2

Durata medie de parcurgere a unității.........................................................................2

Expunerea teoriei aferente unității de studiu……………………………………..…3

1.1. Explorarea domeniului psihologiei educaţiei…………………………..3

1.2. Colegiul Psihologilor din România – Comisia de psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională…………………………………………………..4

Rezumat......................................................................................................................6

Cuvinte cheie..............................................................................................................6

Test de autoevaluare ..................................................................................................7

Concluzii.....................................................................................................................7

2

Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili: 1.Să cunoască semnificația unor concepte de bază specifice domeniului psihologiei educației 2.Să dobândească informații de bază pentru practica psihologilor educaționali în România

Cunoștințe preliminare Se impune ca studenții să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, noțiuni fundamentale ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării, psihologia socială, psihologia personalității.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale

2. Resurse bibliografice obligatorii:

Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore

3

Expunerea teoriei aferente unității de studiu

1.1. Explorarea domeniului psihologiei educaţiei

Psihologia

„Domeniul analizei legilor şi faptelor psihice ce se exprimă prin procese, trăsături, stări, caracteristici şi structuri psihice, dezvoltarea acestora în vederea înţelegerii şi folosirii lor în practica formativă şi de ameliorare a naturii umane. Psihologia are în atenţie comportamentele umane şi structura motivaţiilor care le animă. Studiind caracteristicile psihice, psihologia diferenţiază caracteristicile de fond ale personalităţii, dar şi cele individual diferenţiale, atât în ceea ce priveşte organizarea specifică a însuşirilor psihice ce o definesc, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile psihice ce o caracterizează pe aceasta.”

„Dicţionar de psihologie”- coordonator Ursula Schiopu

Educaţia

„Fenomen social de dezvoltare, formare, constituire a oamenilor ca subiecţi ai acţiunii, cunoaşterii şi valorilor, prin comunicare şi exerciţiu, prin modelarea comportamentului lor şi integrarea în activitatea şi relaţiile sociale.”

„Dicţionar de Psihologie”- Paul Popescu Neveanu

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI ESTE PARTE COMPONENTĂ, ALĂTURI DE PSIHOLOGIA ÎNVĂŢĂRII, A PSIHOLOGIEI PEDAGOGICE

Psihologia pedagogică este o disciplină de graniţă care studiază, din perspectiva psihologiei dezvoltării, procesul instructiv-educativ, cu scopul de a-i spori eficienţa. Ea are în atenţie probleme de motivaţie a învăţării – caracteristici ale formării conceptelor la diferite discipline, dar şi formarea capacităţilor intelectuale, dezvoltarea intereselor, stimularea formării aptitudinilor etc.

Psihologia pedagogică este o ramură aplicativă extrem de importantă a psihologiei. Datele ei de cercetare sunt indispensabile găsirii acelor soluţii care să asigure progresul educativ în context individual şi social.

Psihologia învăţării se ocupă de studierea domeniului învăţării, descoperirea şi validarea acelor metode şi tehnici care să faciliteze însuşirea noţiunilor şi formarea capacităţilor de orice tip. De asemenea, elaborează metode de predare, fixare şi control, de organizare a muncii în şcoală şi a studiului individual şi de grup.

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI apare, astfel, ca fiind acea componentă a psihologiei pedagogice care are în atenţia sa identificarea şi experimentarea de

4

metode şi tehnici de formare şi optimizare a dezvoltării personalităţii umane în toate etapele sale de evoluţie, pe tot parcursul vieţii.

Această ramură a psihologiei specializează studenţii în înţelegerea procesului de predare-învăţare-dezvoltare în context educaţional, context care apare pe tot parcursul vieţii şi asigură accesul omului la un stadiu evolutiv superior.

1.2. Colegiul Psihologilor din România (CPR) - www.copsi.ro -

Colegiul Psihologilor din România (CPR) este o organizaţie profesională, cu personalitate juridică, de drept privat, apolitică, autonomă şi independentă, de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii.

Colegiul are rolul de a reprezenta şi de a ocroti la nivel naţional şi internaţional interesele profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.

Colegiul se constituie din totalitatea psihologilor cu drept de liberă practică din România.

Atribuţiile Colegiului sunt următoarele:

• asigură respectarea cadrului organizatoric pentru exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, în condiţiile legii 213

• instituie standarde de calitate a serviciilor psihologice • instituie un cadru de promovare şi de dezvoltare a competenţei

profesionale • instituie şi promovează norme deontologice în exercitarea profesiei de

psiholog cu drept de liberă practică • reprezintă interesele membrilor săi în faţa autorităţilor publice şi

administrative, precum şi în organismele profesionale internaţionale • atestă dreptul de liberă practică al psihologilor şi gestionează Registrul

unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România

În cadrul Colegiului Psihologilor din România funcţionează:

• Comisii aplicative: 1. Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie 2. Comisia de psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor 3. Comisia de psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională 4. Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă

naţională • Comisia metodologică • Comisia de deontologie şi disciplină

http://www.copsi.ro

5

Comisiile aplicative desfăşoară procedurile prevăzute în normele metodologice de aplicare a legii 213 şi propun Comitetului director eliberarea atestatului în domeniile de specializare corespunzătoare.

Psihologii în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională care posedă atestat de liberă practică, în funcţie de treapta de specializare, au următoarele competenţe generale:

a) evaluarea şi psihodiagnoza dezvoltării/funcţionării cognitive, afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi tinerilor

b) evaluarea profilului cognitiv, afectiv, comportamental şi de personalitate al membrilor din familiile preşcolarilor şi elevilor

c) consiliere şcolară în vederea optimizării/eficientizării învăţării, promovării atitudinilor şi conduitelor sanogene şi a dezvoltării personale, a soluţionării şi depăşirii situaţiilor de risc, criză, conflict;

d) consiliere vocaţională vizând identificarea aptitudinilor, valorilor şi intereselor profesionale, optimizarea deciziilor privind performanţa, cariera şi integrarea pe piaţa muncii

e) intervenţie psihologică (primară, secundară) în scopul: optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament de intensitate subclinică

f) consiliere/consultanţă şi intervenţie psihologică în instituţii, organizaţii şi comunitate

g) consultanţă de specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor, personalului administrativ, liderilor comunitari

h) cercetare psihologică: poate participa sau iniţia activităţi de cercetare în cadrul definit de competenţele sale

i) formare profesională/personală continuă în psihologie: poate susţine manifestări cu caracter ştiinţific şi profesional (sesiuni de formare, workshop-uri) în cadrul definit de competenţele sale şi poate participa la programe profesionale oferite de furnizori de formare profesională continuă

Educaţie şi formare

• licenţă în psihologie • cursuri de bază: psihologia educaţiei, psihologia învăţării, psihologia

vârstelor/psihologia dezvoltării, psihologia personalităţii, psihologie socială, psihologie experimentală, neuropsihologie, psihodiagnostic, psihopatologie/psihologie clinică, consiliere şcolară şi vocaţională, modul psihopedagogic

• master în domeniul Psihologiei Educaţiei: metodologia cercetării, consiliere psihologică individuală, de grup, familială, psihopatologia copilului şi adolescentului, consilierea carierei, consiliere şcolară, psihologie organizaţională, prevenţie, intervenţie în situaţii de criză, sănătate mentală

6

• doctorat în Psihologie cu tematică specifică sau adiacentă competenţelor psihologului educaţional

• formare continuă

Acces pe piaţa muncii

• practică privată în domeniu • creşe, grădiniţe, şcoli, universităţi, centre de consiliere şi dezvoltare a

carierei, departamente de protecţie a copilului • instituţii de cercetare în domeniul psihologiei educaţiei • organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale • instituţii care dezvoltă programe de training pentru tineri, adulţi şi

vârstnici

Rezumat

Psihologia educaţiei are în atenţia sa identificarea şi experimentarea de metode şi tehnici de formare şi optimizare a dezvoltării personalităţii umane în toate etapele sale de evoluţie, pe tot parcursul vieţii. Această ramură a psihologiei specializează studenţii în înţelegerea procesului de predare-învăţare-dezvoltare în context educaţional, context care apare pe tot parcursul vieţii şi asigură accesul omului la un stadiu evolutiv superior. Colegiul Psihologilor din România (CPR) prin intermediul comisiei de specialitate Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională reglementează activitatea psihologilor educaționali din România, impune standardele formative în acord cu standardele similare profesiei în statele membre ale Uniunii Europene

Cuvinte cheie: • Psihologia educației • Psiholog educațional • Colegiul Psihologilor din România (CPR) • Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională • Psiholog cu drept de liberă practică

7

Teste de autoevaluare

1.Descrie domeniul psihologiei educaţiei şi legătura ei cu învăţarea pe tot parcursul vieţii (p.3) 2. Enumeră care sunt competenţele unui psiholog educaţional şi care sunt grupurile ţintă cărora îşi poate oferi serviciile. (p.5)

Concluzie

Explorarea domeniului psihologiei educației permite clarificarea unor concepte de bază care sunt absolut necesare pentru decriptarea particularităților domeniului. Informații cuprinse în documentele Colegiului Psihologilor din România ce privesc Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională au menirea de a evidenția competențele psihologilor educaționali din România, pe trepte de specializare, de a familiariza cititorul cu tipurile de activități specifice domeniului dar și cu demersul formativ complet al unui psiholog educațional.


Dezvoltarea umană pe tot parcursul vieții

Obiective ......................................................................................................... 2





2.1.Perspectiva „Life-Span Development”………………………………….3

2.2.Teorii ale dezvoltării umane şi aplicaţii ale acestora în psihologia educaţiei…………………………………………………………………………...5

2.3.Teme contemporane de studiu în psihologia educaţiei din perspectiva cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieţii……………………………………….10

Rezumat......................................................................................................................12

Cuvinte cheie..............................................................................................................12


Concluzii.....................................................................................................................12

2

Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili: 1.Să cunoască perspectiva „Life-Span Development” 2.Să cunoască teorii ale dezvoltării umane și aplicațiile acestora în psihologia educației 3. Să cunoască teme contemporane de studiu în domeniu din perspectiva cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieții

Cunoștințe preliminare

• Se impune parcurgerea unității anterioare, însușirea conceptelor de bază.

Resurse necesare și recomandări de studiu 1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale și ideile de bază

2.Resurse bibliografice obligatorii:



Este de două ore.

3


2.1.Perspectiva „Life-Span Development”

DEZVOLTAREA UMANĂ poate fi privită ca un proces de schimbări, ce includ modificările fizice, psihice, sociale şi spirituale de-a lungul existenţei unei persoane, implicând atât diferenţieri cantitative, cât şi calitative, cu scopul adaptării active şi creative la mediul înconjurător.

Complexitatea dezvoltării umane este dată de faptul că implică niveluri diferite: biologic, psihologic, socio-cultural şi spiritual, toate acestea înfăşurate şi desfăşurate interrelaţional pe axa temporalităţii.

Life-span development, termen introdus de Riegel (1973) şi dezvoltat de Santrock (2002), reliefează modificările ce se produc începând din momentul concepţiei şi care continuă de-a lungul întregii vieţi, astfel că dezvoltarea include creştere şi declin.

DEZVOLTAREA se realizează de la CONCEPŢIE până la STADIUL TERMINAL.

Psihologia educaţiei are în atenţie modul în care se produce şi se determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii, în contexte educaţionale, de predare-învăţare-dezvoltare variate: formale, informale şi non-formale.

Caracteristic pentru perspectiva „life-span” este faptul că nicio perioadă de vârstă nu este considerată ca fiind dominantă pentru dezvoltare. Aceasta se produce pe tot parcursul vieţii, dezvoltarea fiind privită din perspectiva duratei (toată viaţa), a multidimensionalităţii şi multidirecţionalităţii sale, a faptului că se caracterizează prin plasticitate, multidisciplinaritate şi contextualitate. Ea implică creştere, menţinere şi reglare (înţeleasă ca şi compensare a pierderilor), fiind construită dintr-o serie de factori ce conlucrează permanent şi etapizat. (Santrok, 2009)

Stadialitatea dezvoltării umane - John W. Santrock (2009)

Perioada prenatală cuprinde timpul scurs de la concepţie până la naştere când are loc evoluţia de la celulă la organism, pe parcursul a 9 luni, dar şi dezvoltarea unor procese psihice.

4

Perioada copilăriei „fragede” sau a bebeluşului cuprinde primii 2 ani de viaţă, în care copilul este extrem de dependent de adult, perioadă în care achiziţionează vorbirea, mersul, gândirea simbolică, coordonarea senzorio-motorie, deprinderile de relaţionare socială de tip primar.

Copilăria timpurie, între 2 şi 6 ani, este perioada preşcolară când copilul îşi dezvoltă deprinderi de ascultare, de înţelegere şi îndeplinire a unor instrucţiuni sau norme, se joacă foarte multe ore cu congenerii.

Copilăria mijlocie şi târzie, 6-11/12 ani, este perioada şcolarităţii mici, când copilul îşi dezvoltă deprinderile de citit-scris, calcul aritmetic, stăpânirea de sine (self-control) şi când achiziţiile culturale cresc.

Adolescenţa cuprinsă între 12-18/22 de ani e perioada de tranziţie de la copilărie la adultul timpuriu, perioadă însoţită de modificări fizice şi fiziologice rapide şi adesea dramatice, când au loc creşteri de greutate şi înălţime, se dezvoltă caracterele sexuale, gândirea devine formală, logică şi abstractă, se dezvoltă identitatea, conştiinţa şi imaginea de sine, se structurează şi se manifestă tendinţa la independenţă, iar timpul este dedicat mai mult socialului din afara casei.

Adultul tânăr/ maturitatea timpurie, între 22 şi 40 de ani, perioadă în care se câştigă independenţa personală şi economică, se dezvoltă cariera, se selectează partenerul de viaţă, se învaţă intimitatea, se nasc şi se cresc copii.

Adultul de mijloc/maturitatea mijlocie, între 40 şi 60 de ani, este perioada în care se extind responsabilităţile sociale şi profesionale, apar şi se manifestă noile generaţii.

Adultul târziu sau vârstnicul/maturitatea târzie, între 60-70 de ani până la moarte, este perioada în care preocupările pentru sănătate sunt cele mai intense şi se încearcă redescoperirea unui nou sens al vieţii, în condiţiile ieşirii la pensie; este perioada intrării în noi roluri sociale, în conformitate cu resursele biologice, cognitive, socio-emoţionale şi spirituale ale persoanei.

„Bătrânii tineri” între 65 şi 84 şi „cei mai bătrâni” sunt două categorii aflate astăzi în centrul de interes al celor care se preocupă cu studiul dezvoltării pe parcursul întregii vieţi („life-span developmentalists”). Cei din prima categorie sunt priviţi ca având încă un potenţial semnificativ pentru a dezvolta strategii de coping în raport cu stresul, câştigurile şi pierderile generate de înaintarea în vârstă. În timp ce, cei mai bătrâni, adică peste 84 de ani sunt priviţi din perspectiva ajutorului de care pot beneficia în raport cu resursele rămase.

5

Din perspectiva dezvoltării pe tot parcursul vieţii se poate vorbi astăzi de un profil de vârstă (age profile) care include cele patru dimensiuni deja cunoscute: biologică, cognitivă, socio-emoţională şi spirituală.

Dar, conform experţilor în dezvoltarea pe tot parcursul vieţii, vârsta cronologică nu este foarte relevantă în înţelegerea dezvoltării psihologice. Această vârstă reprezintă doar un număr de ani, ce se reflectă într-o „listă” de experienţe, dar, în sine, nu generează ceva din punct de vedere psihologic (vezi cazul copiilor lup).

Din această perspectivă, este mai interesant a vedea raportul dintre vârsta cronologică şi celelalte trei vârste: biologică, psihologică şi socială.

2.2.Teorii ale dezvoltării umane şi aplicaţii ale acestora în psihologia educaţiei

Teorii ale dezvoltării afective • Sigmund Freud • Ana Freud • Jean Piaget • John Bowlby • Rudolph Schaffer • D.W.Winnicott

Exemplu:

D. W. Winnicott – Teoria dezvoltării afective a bebeluşului, în relaţie cu mama sa

„Bebeluşul şi îngrijirea maternă formează împreună un corp comun.”

„În cele mai timpurii stadii, bebeluşul şi îngrijirea maternă îşi aparţin reciproc şi nu pot fi dezlegate una de cealaltă. Aceste două lucruri, şi anume bebeluşul şi îngrijirea maternă, se dezleagă şi disociază în cadrul stării de sănătate, iar sănătatea, care înseamnă de fapt atât de multe lucruri, într-o anumită măsură înseamnă şi o dezlegare a îngrijirii materne de ceva pe care, din acel moment îl vom numi bebeluş sau mai degrabă un copil care începe să crească.” (2004, p. 47)

Jumătate din teoria relaţiei părinte-bebeluş a lui Winnicott îl priveşte pe bebeluş şi este teoria călătoriei acestuia de la dependenţa absolută prin dependenţa relativă spre independenţă şi, în paralel, teoria călătoriei de la principiul plăcerii spre principiul realităţii, respectiv de la autoerotism la relaţiile de obiect. Cealaltă jumătate a teoriei relaţiei părinte-bebeluş priveşte îngrijirea

6

maternă, respectiv calităţile şi schimbările petrecute în mamă, destinate să întâmpine nevoile specifice şi în schimbare ale bebeluşului spre care ea este îndreptată.

Cuvântul cheie în ceea ce priveşte bebeluşul este DEPENDENŢA. Bebeluşul nu poate să existe decât în condiţiile ÎNGRIJIRII MATERNE. Potenţialul înnăscut al bebeluşului include o tendinţă de a creşte şi de a se dezvolta. Activarea acestui potenţial se face diferit, în funcţie de aspectul favorabil sau nefavorabil al condiţiilor de mediu, respectiv al îngrijirii materne.

Potenţialul înnăscut al bebeluşului şi soarta acestuia:

Îngrijirea maternă satisfăcătoare permite dezvoltarea potenţialului individual al bebeluşului şi transformarea lui în copil, care se îndreaptă spre o existenţă independentă. Îngrijirea parentală satisfăcătoare poate fi clasificată în mare în trei stadii care se suprapun parţial:

• susţinere • mamă şi bebeluş vieţuind împreună – funcţia tatălui de a interacţiona

cu mediul mamei nu este cunoscută de bebeluş în acest stadiu • tată, mamă şi bebeluş vieţuind toţi împreună

Termenul de „susţinere” este folosit pentru a descrie întreaga ofertă materială şi emoţională furnizată de mamă bebeluşului, anterioară etapei de vieţuire împreună.

Termenul de „a vieţui împreună cu” implică relaţii de obiect şi despărţirea bebeluşului de stadiul de a fi parte din mamă sau perceperea de către acesta a obiectelor ca fiind exterioare faţă de sine.

În faza de susţinere începe procesul de individuare a bebeluşului, de separare a Eu-lui de Non-Eu. În acest fel, bebeluşul ajunge să aibă un ,,înăuntru” şi un ,,în afară” şi o schemă corporală. Astfel, funcţiile de a lua înăuntru şi de a scoate în afară capătă un înţeles. Mai mult, începe captarea unui înţeles - o realitate personală sau psihică interioară a bebeluşului. Un număr de procese sunt iniţiate în cursul etapei de susţinere. Cel mai important este „răsăritul” inteligenţei. Urmează apoi întreaga poveste a proceselor secundare şi a funcţionării simbolice şi a organizării unui conţinut psihic personal, care formează o bază pentru visat şi pentru relaţiile vii.

Încep să se individualizeze comportamentele impulsive de bucurie şi agresiune. Mai concret spus: „agresivitatea ajunge să fie separată de trăirea erotică după o perioadă în care a existat un grad de intricare. (...) O dezvoltare ulterioară reprezintă capacitatea de a stabili relaţii de obiect. În acest stadiu bebeluşul trece de la o relaţie cu

7

un obiect conceput subiectiv, la o relaţie cu un obiect perceput obiectiv. Această schimbare este strâns legată de trecerea bebeluşului de la a fi unit cu mama, la a exista separat de aceasta sau la a se referi la ea ca separată şi ‚ne-mine’. Această dezvoltare nu este specific legată de susţinere, ci este un apanaj al etapei de ,a vieţui împreună cu’.” Winnicott (2004, p.55)

Din perspectiva aceluiaşi autor, se pot contura trei tipuri de dependenţe ale bebeluşului de îngrijirea maternă:

a) dependenţa absolută

În această etapă bebeluşul nu are mijloacele prin care să ia cunoştinţă de îngrijirea maternă. El nu poate avea control asupra a ceea ce este bun sau rău, ci se află în poziţia de a profita sau de a suferi de pe urma acestora. Dacă mama e disponibilă pentru el, bebeluşul va trăi în siguranţă şi-şi va dezvolta încrederea în lume. Dacă mama nu este disponibilă, el se va afla într-o stare de continuă nesiguranţă, datorită frustrărilor acumulate din nesatisfacerea dorinţelor de bază şi va învăţa că lumea este ostilă şi nu trebuie să aibă încredere în ea.

b) dependenţa relativă

În această etapă bebeluşul ia cunoştinţă de nevoia sa de anumite detalii ale îngrijirii materne şi începe din ce în ce mai mult să poată să le lege de nevoile personale.

c) spre independenţă

Bebeluşul dezvoltă mijloace de a se descurca şi fără îngrijirea propriu-zisă. Aceasta se îndeplineşte prin cumularea amintirilor despre îngrijire, proiectarea nevoilor personale şi introiectarea detaliilor îngrijirii, cu dezvoltarea unei încrederi în mediu. Aici trebuie adăugate elementele înţelegerii intelectuale, cu enormele sale implicaţii.

APLICAŢII ALE TEORIEI LUI D.W.WINNICOTT ÎN PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

1. Oferă psihologilor educaţionali baza teoretică în ceea ce priveşte elaborarea unor programe de formare a tinerilor sau a adulţilor care îşi asumă pentru prima dată rolul de părinte.

2. Ajută părinţii să-şi asume cele mai adecvate comportamente în raport cu bebeluşul lor, pentru a-i asigura acestuia o dezvoltare emoţională sănătoasă.

3. Oferă psihologilor educaţionali cu competenţe în consiliere psihologică posibilitatea de a oferi servicii de calitate, acelor familii care întâmpină dificultăţi în

8

a oferi copiilor posibilitatea de a-şi manifesta şi asuma comportamente independente, de a rupe dependenţa lor de adulţi.

4. Explică psihologilor educaţionali eşecurile din viaţa adulţilor, în ceea ce priveşte asumarea şi implementarea propriilor decizii, exercitarea comportamentelor asertive.

Teorii ale dezvoltării cognitive • Jean Piaget • L.S.Vâgotski

Teorii ale dezvoltării psihosociale

• Erik Erikson • F.B. Skinner • Albert Bandura • Jean Piaget • Lowerence Kohlberg

Exemplu

Erik Erikson, prin teoria dezvoltării psihosociale formulată de el, pune în lumină relaţia care există între dezvoltarea psihologică a individului şi contextul său social. Ideile fundamentale aflate la baza conceperii acestei teorii susţin faptul că oamenii au cam aceleaşi tipuri de nevoi, dezvoltarea se realizează stadial, fiecare stadiu caracterizându-se printr-o criză sau problemă psiho-socială, iar trecerea de la un stadiu la altul se realizează diferenţiat, pentru fiecare individ, în funcţie de motivaţia evolutivă a acestuia.

Stadiile dezvoltării psihosociale sunt descrise de Erikson ca fiind următoarele:

• Bebeluşul - primul an de viaţă – dezvoltarea sentimentului de încredere versus neîncredere în persoana care îl îngrijeşte, în mediu prin extrapolare;

• Copilul mic, de la 1 la 3 ani – dezvoltarea sentimentului autonomiei personale versus ruşine şi îndoială (ezitare), în funcţie de nivelul deprinderilor de autoservire, de reuşită a autocontrolului sfincterian şi al mişcărilor;

• Copilăria timpurie (anii preşcolari), de la 3 la 5 ani – dezvoltarea spiritului de iniţiativă versus sentimentul de vinovăţie, în funcţie de modul în care copilul reuşeşte să-şi organizeze mediul;

• Copilăria medie şi târzie (anii de şcoală elementară), de la 6 ani la pubertate – dezvoltarea sentimentului competenţei redat prin hărnicie şi disciplină (silitorul) versus sentimentul de inferioritate, în funcţie de performanţele obţinute în activitate;

• Adolescenţa, de la 10 la 20 de ani – conturarea identităţii versus a confuziei identitare, prin exersarea unor roluri specifice;

9

• Maturitatea timpurie (adultul tânăr), de la 20 la 40 de ani – intimitate versus izolare, implicarea şi asumarea unei relaţii de cuplu, a unui job sau relaţii intime de slabă calitate, oscilaţii în carieră;

• Maturitatea mijlocie, de la 40 la 60 de ani – evoluţie şi producţie în plan familial şi în carieră versus stagnare asociată cu lipsa satisfacţiilor;

• Maturitatea târzie (bătrâneţea), peste 60 de ani – integritate versus disperare (dezintegrare), perioada bilanţului, când omul este mulţumit de ceea ce a realizat sau este plin de regrete şi insatisfacţii, depresia şi degenerarea fizică şi psihică instalându-se treptat.

APLICAŢII ALE TEORIEI LUI E. ERIKSON PENTRU PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

1. În educaţie trebuie încurajată iniţiativa la copilul mic (perioada preşcolară şi

primele programe şcolare educaţionale în general) prin acordarea unei mari libertăţi de explorare a lumii înconjurătoare. Este important să se asigure copilului materiale care să-i stimuleze imaginaţia. Din perioada grădiniţei copiii pot începe primii paşi în preluarea responsabilităţii (să planteze şi să îngrijească o floare, spre exemplu). Iniţiativa copilului trebuie taxată doar cu un minimum de critică, pentru ca emoţia explorării coroborat cu emoţia criticii să nu ducă la nivele ridicate de vină şi anxietate. În acest demers se dă o mare atenţie perioadei de concentrare a copilului, pentru a nu risca instalarea frustrării.

2. În şcoala elementară, învăţătorul are sarcina esenţială de a crea o atmosferă care să inducă la copii dragostea de a învăţa. Bucuria descoperirii în acest proces se apare pe de o parte din curiozitatea specifică vârstei, dar şi din motivaţia pe care educatorul ştie să o nască în copil. Provocarea, supraaglomerarea, nivelul de critică, tolerarea greşelilor fireşti şi oferirea oportunităţilor de succes sunt elemente ce se cer atent măsurate de învăţător/profesor.

3. Stimularea explorării identităţii în anii adolescenţei este, de asemenea, extrem de importantă. Identitatea persoanei este o formulă multidimensională. Ea include aspecte vocaţionale, parametrii intelectuali, interese în variate aspecte ale vieţii personale şi sociale, hobby-uri, sport, muzică, etc. Gândirea independentă şi exprimarea liberă ajută la stimularea autoexplorării. De asemenea, examinarea diferitelor perspective stimulează autocunoaşterea în anii adolescenţei. În acest moment este de dorit să se faciliteze întâlnirea cu persoane reprezentative din diferite domenii ale vieţii şi să se înlesnească un contact direct cu aceştia (discuţii, activităţi).

4. Profesorul însuşi este de dorit să-şi examineze viaţa şi să se observe din perspectiva următoarelor rapoarte: identitate versus confuzie identitară, intimitate versus izolare, precum şi din perspectiva identităţii ca o construcţie de ansamblu. Astfel, el va reuşi să fie mai eficient în a-i ajuta pe tinerii adulţi să capete sau să intre în relaţii autentice, pozitive şi fructuoase, cu una sau mai multe persoane. (camaraderia ar fi un exemplu pentru relaţiile ce pot fi modelate în cadrul unui demers educaţional).

10

5. Educatorii competenţi manifestă încredere, iniţiativă, sunt activi şi oferă un model despre ce înseamnă a conduce şi, de regulă, sunt motivaţi să contribuie cu ceva util la structurarea generaţiei viitoare. (concept eriksonian de generativitate)

Perspectiva ecologică a dezvoltării umane - Urie Bronfenbrenner Perspectivă integrală a dezvoltării umane - Ken Wilber 2.3.Teme contemporane de studiu în psihologia educaţiei din perspectiva cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieţii

• Sănătatea şi starea de bine

Stilul de viaţă şi starea psihologică a persoanei sunt considerate astăzi ca elemente de impact major asupra sănătăţii fizice şi a stării de bine. La acest nivel, psihologia educaţiei acţionează în registrul prevenţiei. Societatea contemporană oferă, prin dinamica ei extraordinară, atât adulţilor cât şi copiilor, un stil de viaţă destul de agitat. Vorbim tot mai des la noi în ţară de copii crescuţi de bone şi nu de părinţi sau de bunici (prea în vârstă pentru a mai putea avea grijă de nepoţi). Lipsa de timp a părinţilor creează sentimentul puternic de abandon şi cel al lipsei de valoare a copilului, starea sa naturală de bine fiind înlocuită de una conflictuală, internă.

Psihologii educaţionali pot veni cu informaţii şi modalităţi de bună gestionare a timpului de către părinţi (ofertă de training de management al timpului), pentru a-i ajuta să fie motivaţi să ofere mai mult timp copilului lor şi chiar să poată face acest lucru. Starea de bine a persoanelor semnificative este preluată de către copii, la început prin imitaţie, printr-o mare loialitate de tip familial, ulterior devenind un exemplu bun (perceput de către copil) de urmat.

• Parentalitatea, coparentalitatea şi educaţia

Astăzi, mai mult ca niciodată, procesul educaţional se confruntă cu problema formării capacităţii tinerilor de a deveni părinţi. O societate sănătoasă fizic şi psihic se naşte în contextul unor climate familiale armonioase. Iubirea, maturitatea emoţională, comunicarea empatică, responsabilitatea, spiritualitatea înaltă sunt premizele dezvoltării armonioase şi adaptate a copiilor. Să nu uităm că ei vor alcătui generaţia viitoare care va avea grijă de planetă şi care este de dorit să lase mai departe un arbore genealogic sănătos din punct de vedere fizic, psihic şi spiritual.

Cultura iniţierii şi dezvoltării unei relaţii rodnice a părinţilor cu ceilalţi factori educaţionali implicaţi în dezvoltarea copilului lor se învaţă şi ea de-a lungul timpului

11

atât prin efortul psihologilor educaţionali, cât şi al părinţilor, profesorilor şi comunităţii în general.

Coparentalitatea este conceptul care reflectă relaţia de suport pe care părinţii şi-o acordă reciproc în creşterea solidară a copiilor. La acest nivel pot să apară o serie de riscuri cum ar fi: slaba coordonare între părinţi (mesaje duble, abordări noncongruente), starea de indecizie a unuia dintre părinţi, lipsa de cooperare şi afecţiune, sustragerea unuia dintre părinţi de la diferite situaţii problematice. Riscul acestor disfuncţii în coparentalitate este apariţia la copil a unor comportamente ce ilustrează dificultăţi în adaptarea socială, iar pentru îndreptarea lor se impune un demers de consiliere psihologică sau psihoterapie. Aşadar, prevenţia poate duce la o coordonare adecvată a celor doi părinţi în ceea ce priveşte educarea şi dezvoltarea propriului copil.

• Contextul sociocultural şi diversitatea

Contextul sociocultural este determinant pentru configurarea sănătăţii, parentalităţii şi educaţiei, în special prin cele patru concepte fundamentale ale sale: cultura, etnicitatea, statutul socio-economic şi genul.

• Politicile sociale

Politica socială este reprezentată de ansamblul acţiunilor unui guvern naţional, desemnat să promoveze bunăstarea cetăţenilor în baza seturilor de valori sociale specifice, caracteristicilor economice şi viziunilor politice. De exemplu, astăzi, în centrul preocupărilor de politică socială se pot afla copiii care provin din familii sărace, acolo unde există o expunere mai mare a acestora la turbulenţă familială, separare, divorţ, violenţă, înghesuială şi zgomot excesive, îngrijire improprie.

12

Rezumat Dezvoltarea umană este privită astăzi ca o realizare de-a lungul întregii vieți.

Psihologia educației studiază modul în care se produce şi se determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii. Teoriile dezvoltării ajută psihologii educaționali în elaborarea planurilor de dezvoltare pentru persoane de toate vârstele.

Cuvinte cheie • „Life-Span Development” • Dezvoltare pe tot parcursul vieții • Teorii ale dezvoltării • Sănătate și stare de bine • Parentalitate • Coparentalitate • Context sociocultural și diversitate • Politici sociale


1. Defineşte conceptul de „life-span development”. (p3) 2. Prezintă stadialitatea dezvoltării umane .(p4) 3. Descrie teoriile dezvoltării și aplicațiile lor pentru psihologia educației. (p5) 4.Prezintă temele contemporane de studiu în psihologia educaţiei din perspectiva cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieţii.(p10)

Concluzii

Deazvoltarea umană se realizează pe tot parcursul vieții, de la concepție până la stadiul terminal. Psihologia educaţiei are în atenţie modul în care se produce şi se determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii, în contexte educaţionale, de predare-învăţare-dezvoltare variate: formale, informale şi non-formale.


Actori principali în psihologia educaţiei

Obiective ...................................................................................................... 2





3.1.Actori principali în psihologia educaţiei ……………………..………...3

Rezumat......................................................................................................................5

Cuvinte cheie..............................................................................................................5


Concluzii.....................................................................................................................6

2

Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili: 1.Să cunoască care sunt principalii actori în domeniul psihologiei educației și care sunt particularitățile acestora


Se impune parcurgerea bibliografiei recomandate până în prezent și a unităților de studiu nr 1 și nr 2

Resurse necesare și recomandări de studiu. 1.Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentaleși ideile de bază

2. Resurse bibliografice obligatorii:



Este de două ore.

3


3.1. Actori principali în psihologia educaţiei

o EDUCATORUL (psihologul educaţional, părintele/persoanele semnificative din viaţa copilului, educatorul, învăţătorul, profesorul, formatorul/trainer-ul)

o PERSOANA ASUPRA CĂREIA SE EXERCITĂ ACTUL EDUCATIV (fătul, bebeluşul, copilul, puberul şi adolescentul, tânărul adult, adultul, bătrânul)

Psihologia educaţiei trebuie să aibă în centrul atenţiei sale actorii implicaţi în procesul educaţional, activitatea psihică, personalitatea acestora şi nivelul lor de dezvoltare emoţională, cognitivă, comportamentală şi socio-relaţională, precum şi natura relaţiei care se stabileşte între aceştia.

Aşadar, putem vorbi despre:

• psihologia educatorului • psihologia persoanei de educat • psihologia relaţiei educaţionale

1. Când accentul cade pe educator avem în vedere psihologul educaţional, specialistul în domeniul psihologiei educaţiei şi părintele, educatorul, învăţătorul, profesorul sau trainerul (formatorul), toţi cei care desfăşoară activităţi planificate de formare şi dezvoltare a copiilor, adolescenţilor, tinerilor, adulţilor şi vârstnicilor.

Psihologia fiecărui educator îşi pune puternic amprenta asupra procesului de formare şi dezvoltare a persoanei educabile. De aceea, în acest rol ar fi de dorit să nu intre oricine. Uneori selecţia naturală pare să respecte şi ea acest principiu, oferind calitatea de a fi părinte numai anumitor persoane. Nu întotdeauna, însă, aceasta funcţionează, ajungând să fie părinţi persoane incapabile de autotransformare şi de a învăţa ceva din şansa care li s-a oferit, aceea de a aduce pe lume un copil. Un părinte este un educator bun în condiţiile în care dispune de maturitate emoţională şi intelectuală, este capabil să acţioneze responsabil, creativ şi flexibil, fiind receptiv atât la propriile nevoi, cât şi la cele ale copilului şi e dispus să le armonizeze cumva. Nu de puţine ori, pentru aceasta este nevoie mai întâi de o analiză personală, de împăcare cu experienţele trecutului, pentru a nu transmite mai departe, inconştient, exemple şi patternuri deficitare de interacţiune.

4

Educatorul, în calitatea sa de cadru didactic sau formator pentru adulţi, este cel înzestrat cu o anumită cunoaştere şi cu un arsenal de metode şi tehnici, prin intermediul cărora poate transmite cunoaşterea pe care o deţine, valorile şi normele societăţii în care trăieşte. Şi pentru ca actul său de intervenţie să fie bine gândit şi adaptat particularităţilor celui educat, informaţiile în domeniul psihologiei vârstelor, psihologiei familiei, psihologiei sociale, psihologiei educaţiei, psihologiei învăţării îi sunt absolut necesare. Uneori, depăşirea unor blocaje de interacţiune adecvată cu cel educat poate fi realizată prin participarea la un program de dezvoltare personală.

Vocaţia formativă a educatorului şi stilul său de formare/instruire sunt şi ele elemente determinante pentru reuşita actului educativ. Motivaţia financiară, recunoaşterea socială a celui care se implică în procesul de educaţie sunt extrem de importante în implicarea şi profesionalizarea instructorului/educatorului. Educaţia, conform normelor Uniunii Europene, ar trebui să constituie o prioritate naţională pentru fiecare guvern al unei ţări membră a acestei Uniuni, oferind educatorilor respectul, poziţia socială, baza materială necesară desfăşurării unei activităţi de înaltă clasă profesională. Politicile sociale trebuie şi ele să încurajeze tinerii să aibă o familie, să dea naştere unor copii şi să-şi permită din punct de vedere financiar şi ca timp să-şi crească copiii într-un mod frumos şi sănătos. Formarea continuă în meseria de părinte ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare adult care dă naştere unui copil. Numai astfel se poate asigura un filon transgeneraţional sănătos al unui popor.

În ceea ce-l priveşte pe psihologul educaţional, cel ce poate oferi servicii de dezvoltare personală atât copiilor, părinţilor, cadrelor didactice şi instructorilor/formatorilor pentru adulţi, trebuie să aibă el însuşi un proces de analiză personală aprofundată. De aceea, Colegiul Psihologilor din România a introdus, ca standard profesional în trecerea de la o treaptă profesională la alta, obligativitatea efectuării unui număr de ore de dezvoltare personală. Uneori, abilitarea în domeniul consilierii psihologice îl ajută pe psihologul educaţional să ofere o gamă variată şi de bună calitate de servicii psihologice atât pentru cei supuşi unui proces formativ, cât şi pentru familii şi educatori/instructori pentru toate vârstele.

2. Psihologia persoanei asupra căreia se exercită actul educativ trebuie să aibă în vedere atât particularităţile de vârstă, cât şi cele de tip familial, profesional, statutul şi rolul celui supus procesului instructiv-educativ, particularităţile de învăţare şi perspectiva psihosocială (culturala, relaţională, grupală, situaţională) asupra învăţării, devierile de comportament sau particularităţile personalităţilor accentuate. O gamă variată de astfel de cunoştinţe este necesară educatorului astăzi, deoarece vorbim de nenumărate subdomenii ale psihologiei educaţiei: psihologia

5

educaţiei părinţilor, psihologia educaţiei fătului, psihologia educaţiei copilului şi adolescentului, psihologia educaţiei adultului şi vârstnicului (psihologia educaţiei în gerontologie). Sunt foarte multe noţiuni psihologice de care trebuie să se ţină seama într-un demers educativ, motiv pentru care trebuie să recunoaştem valoarea serviciilor de consiliere, pe care psihologul educaţional o poate acorda oricărui formator pentru actori atât de variaţi, în contextul promovării învăţării pe tot parcursul vieţii. De aceea, cercetarea în psihologia educaţiei trebuie încurajată şi susţinută în toate subdomeniile sale, cu atât mai mult cu cât astăzi lucrurile şi oamenii se schimbă, se transformă cu rapiditate. Acţiunile educative trebuie să aibă asupra persoanei educabile un impact puternic şi cu momentul de apariţie a rezultatelor rezonabil calculat, altfel ele nu-şi mai găsesc rostul.

3. Când accentul este pus pe relaţia educaţională, psihologia educaţiei se ocupă cu descoperirea acelor metode, tehnici şi strategii optime de relaţionare a agenţilor acţiunii educaţionale, măsurarea eficienţei actului educaţional şi studierea influenţei educative exercitată asupra individului sau grupului, de către mediile şi contextele culturale şi sociale.

În toate cele trei cazuri, psihologia educaţiei studiază fenomenul educaţional în ipostaza sa de proces, activitate şi produs sau rezultat al acţiunii educative. Producerea unor schimbări sau transformări în fiinţele umane nu se realizează astfel la întâmplare, ci sunt controlate şi direcţionate valoric. Aici rolul psihologului educaţional este fundamental.

Rezumat

Psihologia educaţiei trebuie să aibă în centrul atenţiei sale actorii implicaţi în procesul educaţional, activitatea psihică, personalitatea acestora şi nivelul lor de dezvoltare emoţională, cognitivă, comportamentală şi socio-relaţională, precum şi natura relaţiei care se stabileşte între aceştia. Aşadar, putem vorbi despre: psihologia educatorului, psihologia persoanei de educat și psihologia relaţiei educaţionale.

Cuvinte cheie

• Psihologia educatorului • Psihologia persoanei de educat • Psihologia relației educaționale

6

Test de autoevaluare

1. Eşti psiholog educaţional şi ai cabinetul tău individual de psihologie. Gândeşte-te la o serie de servicii pe care le-ai putea oferi şi elaborează un plan de promovare şi implementare a acestora.

Concluzii

Psihologia educației are în atenția sa psihologia educatorului, psihologia persoanei de educat și psihologia relației educaționale.


Cercetarea în psihologia educaţiei

Obiective ...................................................................................................... 2





4.1. Cercetarea în psihologia educaţiei ……………………..………............3

Rezumat......................................................................................................................5

Cuvinte cheie..............................................................................................................5


Concluzii.....................................................................................................................6

2

Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili: 1. Să cunoască nevoile de cercetare în domeniu, modalitățile de realizare a acestora și să conștientizeze diferențele între cercetarea științifică realizată de specialist și cea empirică realizată de instructor/formator.


Se impune însușirea conceptelor și conținuturilor expuse în unitățile anterioare de studiu, cunoștințe de psihologie experimentală și metodologia cercetării.

Resurse necesare și recomandări de studiu.

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale 2. Resurse bibliografice obligatorii:


3. Resurse bibliografice recomandate: Margareta Dinca, Alexandru Mihalcea, Metodologia cercetării științifice, Editura Renaissance


Este de două ore.


3

4.1. Cercetarea în psihologia educaţiei


Metodele de cercetare vizează atât aspecte ale design-ului de cercetare, precum şi analiza datelor. Designul de cercetare informează cu privire la planificarea experimentelor şi analizelor observaţionale, pentru a se asigura că rezultatele acestora au validitate internă, externă şi ecologică. Analiza datelor cuprinde metode atât pentru procesarea cantitativă/numerică, cât şi calitativă/de conţinut a datelor de cercetare. Deşi, istoric, utilizarea metodelor cantitative a fost adesea considerată ca un aspect esenţial al şcolarizării, cercetarea modernă în psihologia educaţională utilizează atât metode cantitative, cât şi calitative, astăzi punându-se, se pare, un mai mare accent pe cele din urmă.

Cercetarea ştiinţifică aparţine în exclusivitate psihologului. Activitatea de cercetare presupune utilizarea metodelor, a tehnicilor, a procedeelor şi a instrumentelor de cercetare. Psihologul educaţional poate realiza, în funcţie de tematica urmărită, o cercetare descriptivă, una corelaţională sau una de tip experimental.

I. Cercetarea descriptivă – este centrată pe observarea şi înregistrarea comportamentelor, neatingând cauzele fenomenului.

Observarea – naturalistică şi participativă, interviul şi chestionarul, testul standardizat, studiul de caz, studiul etnografic şi metoda focus-grupului, jurnalele personale sunt instrumente specifice cercetării descriptive pe care psihologul educaţional le poate utiliza. Prelucrarea calitativă şi cantitativă a rezultatelor se poate realiza tot de către psiholog, în unele cazuri fiind necesare cele două modalităţi de procesare.

II. Cercetarea corelaţională - are ca scop descrierea intensităţii relaţiei dintre două sau mai multe evenimente, situaţii sau trăsături caracteristice. Acest tip de cercetare slujeşte predicţiilor, dar nu echivalează cu studiul cauzalităţii. Uneori cauzele sunt reprezentate de factori ereditari, de sărăcie, de relaţii parentale inadecvate etc.

De exemplu, o cercetare corelaţională îşi poate propune să explice în ce măsură există o corelaţie semnificativă între creşterea permisivităţii instructorului şi scăderea autocontrolului celui educat.

Posibile explicaţii ale acestei corelaţii ar putea fi:

1. Educarea permisivă generează lipsa de autocontrol a celui educat.

4

2. Lipsa de autocontrol a celui educat îndreaptă ecuaţia procesual-relaţională spre o educaţie permisivă.

3. Factorii genetici, socio-economici (de exemplu: sărăcia), circumstanţele socio-istorice conduc atât la o educaţie permisivă, cât şi la o lipsă de autocontrol a celui educat.

III. Cercetarea de tip experimental - permite determinarea cauzelor unui comportament, presupunând efectuarea unui experiment propriu-zis, de regulă procedură standard, în care unul sau mai mulţi factori (presupuşi a fi la baza unui comportament) sunt manevraţi, iar toţi ceilalţi ţinuţi constanţi. Apare astfel o variabilă independentă, cea manipulată, şi o variabilă dependentă, cea măsurată. Pe lângă aceste variabile apar grupul experimental, cel de control şi randomizarea.

Uneori, instructorul/formatorul poate fi un cercetător eficient în domeniul psihologiei educaţiei, atunci când doreşte să evalueze procesul de educaţie. Instructorul-cercetător este un concept care îi cuprinde pe educatori, învăţători, profesori, traineri ce întreprind propriile lor studii pentru a-şi îmbunătăţi propria practică de predare, folosind observaţia participativă, interviurile şi studiile de caz.

De exemplu, profesorul poate folosi interviul, ca instrument de cercetare, făcându-l pe student să se simtă confortabil, împărtăşindu-i credinţele şi aşteptările sale şi formulând întrebările într-o manieră securizantă pentru acesta. Acest tip de interviu îi permite profesorului obţinerea de informaţii legate nu numai de ceea ce ştie studentul său, ci şi de ceea ce simte, ceea ce-şi doreşte acesta. Din această perspectivă, profesorul-cercetător îşi poate crea o strategie de intervenţie care să îmbunătăţească performanţa studentului pe mai multe planuri.

Frecvent, un astfel de instructor-cercetător poate beneficia de consilierea specialistului, a psihologului educaţional. Beneficiul său în ceea ce priveşte optimizarea actului de predare-învăţare-dezvoltare va fi maximal. Obţinerea unor performanţe înalte atât în domeniul instruirii, cât şi în cel al vieţii personale sau profesionale, de către cei supuşi procesului său formativ precum şi trăirea unor emoţii pozitive de către aceştia, îi vor aduce unui astfel de instructor recunoaşterea profesională.

Observarea aspectelor cognitive şi emoţionale pe parcursul unei săptămâni/pe parcursul unui program formativ şi constatarea unor probleme, îl ajută pe instructor să aleagă metodele necesare (ca instructor-cercetător) pentru a descoperi cauzele precum şi modalităţile de rezolvare a problemelor.

Parcurgerea unui curs specializat în studierea şi aplicarea metodelor de cercetare educaţională, precum şi consultarea surselor internet pe această temă, sunt alte

5

modalităţi prin care un instructor îşi poate îmbogăţi competenţele în domeniul cercetării psihologiei educaţiei.

Solicitarea unui alt instructor pentru a observa grupa de formare (preşcolari, şcolari, liceeni, studenţi, profesionişti, pensionari) a instructorului cercetător şi a-l ajuta pe acesta cu un punct de vedere obiectiv în structurarea unor strategii de intervenţie, pe problema cercetată, poate fi o altă modalitate de realizare a unei cercetări empirice, care să-l ajute să-şi optimizeze procesul de intervenţie psiho-educaţională.

În concluzie, putem afirma că intervenţiile educaţionale, bazate pe studii de cercetare ştiinţifică sau empirică, au menirea de a eficientiza activităţile formative şi de a obţine rezultatele dorite. Să nu uităm că, adeseori, educatorul poate fi un exemplu pozitiv pentru discipolul său. Setea sa de cunoaştere, curajul şi curiozitatea de a cerceta pot fi preluate, printr-un simplu, dar de durată, contagiu emoţional, de către cel pe care îl formează. A fi un perpetuu cercetător în viaţă, nu-ţi poate aduce decât beneficii şi salturi spectaculoase în evoluţia personală.

Rezumat

Cercetarea în domeniul psihologiei educației se poate realiza într-o manieră științifică de către psihologul educațional înzestrat cu un arsenal bogat de metode și tehnici. Intructorul/formatorul poate realiza și el o serie de cercetări empirice care să-l ajute să-și structureze adecvat particularităților partcipanților materialul de lucru.

Cuvinte cheie

• Cercetare științifică • Cercetare empirică


6

1.De ce este importantă cercetarea în domeniul psihologiei educaţiei? (p.3) 2.Ce tipuri de cercetări cunoşti? Care este diferenţa între cercetarea corelaţională şi

cea experimentală?(p.3-4)

Concluzii



Psihologia educaţiei timpurii

Obiective ...................................................................................................... 2





5.1. Decizia de a deveni părinte şi asumarea rolului de părinte………..........3

5.1.1. A fi părinte astăzi – tranziţia de la matricea tradiţională familială la parteneriatul contemporan………………………………………………………...3

5.1.2. Familia – produsul unui proces dinamic şi continuu de construcţie şi reconstrucţie……………………………………………………………………….4

5.1.3. Prevenţia – modalitate de asigure a unei funcţionări adaptate şi a trăiniciei vieţii de familie………………………………………………………….4

5.2. Concepţia şi influenţa acesteia asupra educării şi dezvoltării psihologice ulterioare a copilului………………………………………………………………5

5.3. Prenatalitatea şi psihologia educării fătului…………………………….7

Rezumat......................................................................................................................8

Cuvinte cheie..............................................................................................................8


Concluzii.....................................................................................................................9

2

Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili: 1. Să cunoască particularitățile psihologiei educației timpurii, metode și tehnici de intervenție specifice psihologilor educaționali


Se impune citirea cu atenție a materialului din unitățile de studiu prezentate anterior.

Resurse necesare și recomandări de studiu 1.Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale și ideile de bază




Este de două ore.

3


5.1. Decizia de a deveni părinte şi asumarea rolului de părinte

„A fi părinte” este unul dintre cele mai dificile roluri pe care şi le poate asuma cineva.

Devii părinte responsabil şi ai astfel toate şansele să fii un bun părinte atunci când:

• îţi doreşti cu adevărat să ai un copil • eşti mai liniştit şi mai împăcat cu experienţele trecutului • eşti suficient de matur, din punct de vedere emoţional, ca să oferi

copilului iubire necondiţionată şi toată libertatea de a fi el însuşi, de a deveni ceea ce visează el să devină

• eşti informat sau eşti dispus să te informezi cu privire la caracteristicile şi nevoile copilului, în toate etapele sale de dezvoltare

„Copiii voştri nu sunt copiii voştri. Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii, de ea însăşi îndrăgostită. Ei vin prin voi, dar nu din voi, Şi deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri. Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre, Fiindcă ei au gândurile lor. Le puteţi găzdui trupul, dar nu şi sufletul, Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis. Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă, Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.” – Kahlil Gibran

5.1.1. A fi părinte astăzi – tranziţia de la matricea tradiţională familială la parteneriatul contemporan

Există întotdeauna un decalaj între dorinţa de a avea un copil şi realitatea vieţii cu un copil, între dorinţa individuală de a crea o familie şi familia reală care se constituie. Modelele parentale ca şi cele de masculinitate-feminitate moştenite din

4

familia de origine îşi vor pune puternic amprenta asupra noului cuplu familial. Adesea, astăzi, acestea se vor împleti şi, poate, duela cu noi aşteptări de rol atât în planul maternităţii, paternităţii cât şi al masculinităţii şi feminităţii. Noile modele sunt citite, auzite, cerute de experienţa cotidiană şi asociate cu un model partenerial de interacţiune, model deseori neexperimentat în familia de origine. Ne aşteptăm ca noul născut să vină astfel într-un climat familial tensionat sau cel puţin dinamic, cercetător care încearcă găsirea unui echilibru între toate aceste modele de rol. În funcţie de gradul de „agitaţie interioară familială”, fătul şi apoi bebeluşul vor veni într-un climat propice sau alterat pentru propria dezvoltare.

Aşadar, înainte de a deveni părinţi, se impune ca cei doi să-şi fi exprimat şi delimitat ideile şi aşteptările în legătură cu cele patru roluri (bărbat, femeie, mamă, tată) şi să fie conştienţi de transformările inerente care se vor produce odată cu sosirea pe lume a bebeluşului atât la nivelul cuplului lor, cât şi la nivelul relaţiei mamă-tată-bebeluş.

5.1.2. Familia – produsul unui proces dinamic şi continuu de construcţie şi reconstrucţie

Rolul de părinte se învaţă încă din perioada copilăriei, prin introiectarea rolurilor materne şi paterne ale persoanelor semnificative din familia de origine. El se ajustează în perioada adolescenţei odată cu creşterea capacităţii de analiză a tânărului, acesta asumându-şi sau respingând anumite caracteristici ale rolurilor parentale moştenite. Mass-media, şcoala, modelele de mamă şi tată promovate de societatea contemporană, stereotipurile de gen îşi pun şi ele puternic amprenta asupra reprezentării pe care o au tinerii în legătură cu rolul de mamă sau de tată.

Odată cu dobândirea acestor roluri, ele se vor întâlni pe tărâmul relaţiei cuplului parental şi vor fi experimentate în relaţie cu bebeluşul, noul membru al familiei. Chiar dacă uneori este nevoie de o perioadă de adaptare, legăturile între părinţi şi copilul lor se întăresc lună de lună, iar rolul matern şi patern începe să-şi contureze individualitatea şi eficienţa, în raport cu nevoile celui mic. Arătându-se atenţi şi ascultându-l, mama şi tatăl răspund din ce în ce mai bine la nevoile bebeluşului lor. Foarte repede, acesta îşi manifestă starea de bine atunci când solicitările sale primesc un răspuns, iar părinţii sunt fericiţi să constate toate capacităţile de reacţie ale bebeluşului lor. Feedback-urile reciproce între cei trei membri ai familiei întăresc relaţiile intrafamiliale.

5.1.3. Prevenţia – modalitate de asigure a unei funcţionări adaptate şi a trăiniciei vieţii de familie

Toată lumea acuză părinţii pentru problemele tineretului şi pentru problemele pe care oamenii tineri se pare că le-ar cauza societăţii. Medicii psihiatri se lamentează,

5

după ce examinează statisticile înfricoşătoare ale creşterii rapide a numărului de copii şi adolescenţi care dezvoltă serioase probleme de ordin psihic, emoţional, destructurându-se sau urmând calea depresiei accentuate, a dependenţei de droguri, sau sinucigându-se. Liderii politici şi ofiţeri ai legii blamează părinţii pentru creşterea unei generaţii de membri de găşti, adolescenţi cu tendinţe de omucidere, studenţi violenţi şi criminali. Şi când copiii eşuează în şcoli sau renunţă fără speranţă, profesori, administratori ai şcolii şi membri ai comunităţii pretind că tot părinţii sunt de vină.

Părinţii sunt acuzaţi, dar nu antrenaţi. În fiecare an, milioane de noi mame şi taţi încep o meserie ce se află în topul celor mai dificile pe care le-ar putea avea: creşterea unui nou născut, o mică persoană neajutorată, asumându-şi întreaga responsabilitate pentru sănătatea sa fizică şi psihologică şi crescându-l astfel încât să devină un cetăţean productiv, cooperant şi contribuitor.

Totuşi, pe părinţi cine îi poate ajuta? Cât de mult efort este depus în a-i asista pentru a deveni eficienţi în creşterea copiilor sau în a-i pregăti să devină părinţi. Psihologii educaţionali ar putea să acţioneze preventiv pentru îndreptarea lucrurilor la nivelul întregii societăţi, pe două direcţii:

1. să ofere părinţilor cât mai multe programe de pregătire sau de dezvoltare personală şi „profesională”;

2. să ofere adolescenţilor şi tinerilor aflaţi încă într-un proces de formare instituţionalizat, sau chiar şi tinerilor care nu au devenit încă părinţi, o serie de programe de dezvoltare personală, de informare cu privire la „arta de a fi părinte”. Şi cum asumarea rolului de părinte este dependentă de formarea şi asumarea identităţii de sine, a celei de sex-rol, grupurile de dezvoltare ar trebui să fie centrate pe această problematică psihologică, ca şi pe dezvoltarea capacităţii de comunicare, a empatiei, creativităţii şi flexibilităţii.

5.2. Concepţia şi influenţa acesteia asupra educării şi dezvoltării psihologice ulterioare a fătului

Momentul concepţiei este extrem de important. Starea de spirit a celor doi parteneri îşi va pune amprenta asupra copilului ce va veni. Interesant este punctul de vedere al lui Osho, referitor la acest moment al concepţiei unei noi vieţi:

„De regulă, oamenii fac dragoste numai atunci când se simt într-o dispoziţie foarte sexuală. Sexualitatea este guvernată însă de un centru inferior. Nu de puţine ori, oamenii fac dragoste după ce se ceartă. Nivelul lor energetic este foarte scăzut atunci. În mod firesc, ei vor deschide poarta către un suflet de natură inferioară. Alţii fac dragoste în mod mecanic, ca o rutină, ca o obişnuinţă, ca pe ceva care trebuie

6

oricum făcut o dată pe zi, sau de două ori pe săptămână, sau în orice alt ritm pe care şi l-au stabilit. Totul nu este decât un act mecanic sau care ţine de igiena fizică. Partea sufletească nu este deloc implicată, şi apoi se miră că dau naştere unor spirite inferioare.

Iubirea ar trebui să fie aproape la fel ca şi rugăciunea. Ea este cel mai sacru lucru care există în interiorul omului. De aceea, înainte de toate, pregătiţi-vă pentru actul amoros. Rugaţi-vă, meditaţi, iar atunci când vă simţiţi umpluţi cu o energie de o calitate diferită, care nu are nimic de-a face cu planul fizic, de fapt, care nu are nimic de-a face cu sexualitatea, abia atunci veţi putea atrage un suflet de o calitate superioară. Acest lucru depinde cel mai mult de mamă.

Dacă nu sunteţi perfect conştienţi de ceea ce faceţi, veţi atrage un suflet inferior şi comun. De regulă, oamenii sunt complet inconştienţi de ceea ce fac atunci când fac dragoste. Dacă doresc să-şi cumpere o maşină, ei sunt mai conştienţi. Dacă vor să-şi cumpere mobilă pentru camera de zi, au la dispoziţie o mie şi una de posibilităţi, aşa că se gândesc îndelung care dintre ele ar fi cea mai potrivită. Dar în ceea ce-i priveşte pe copii, voi nu vă gândiţi niciodată la ce fel de copii aţi dori, la ce fel de suflet doriţi să invitaţi în viaţa voastră.

Iar alternativele sunt de ordinul milioanelor... De la Iuda la Isus, de la sufletul cel mai întunecat la cel mai sfânt. Există milioane de alternative, iar cea care va decide va fi atitudinea voastră. Cum va fi şi atitudinea voastră va fi şi sufletul pe care îl veţi atrage.” – (Osho, p 86, 2002).

Importanţa momentului concepţiei este surprinsă şi de Omraam Mikhael Aivanhov, în cartea sa „O educaţie care începe înainte de naştere”: „eu mă ocup de părinţi: vreau să-i fac să înţeleagă că nu trebuie să aducă pe lume copii numai pentru a-şi da frâu liber acestui instinct atavic de procreaţie. Acest instinct există, desigur, dar trebuie înţeles într-un mod mai spiritual: trebuie ca gândul, sufletul, spiritul să participe la acest act, aşa încât copilul să fie legat de o lume superioară. În majoritatea cazurilor, oamenii se mulţumesc să rămână într-o stare de animalitate: ei mănâncă, beau, procreează ca şi animalele, nu găsim nimic spiritual în faptele lor. Iubirea nu are nicio importanţă, plăcerea este aceea care contează, iar această plăcere de câteva minute o vor plăti pe parcursul întregii vieţi şi o vor plăti de asemenea şi copiii lor.” – (Omraam Mikhael Aivanhov, p15, 1990)

Bărbatul şi femeia sunt singurii responsabili de caracteristicile copilului pe care îl vor aduce pe lume. Dacă un bărbat nu a lucrat niciodată asupra lui însuşi pentru a se înnobila şi purifica, adică a evolua spiritual, el va da mamei germenele unei fiinţe obişnuite sau cu un potenţial distrugător pentru filonul familial.

7

Ingredientele pe care mama le va oferi germenului dat de tată depind şi ele de gradul de evoluţie spirituală a acesteia.

5.3.Prenatalitatea şi psihologia educării fătului

Francoise Dolto afirma că este nevoie de trei pentru ca un copil să se nască! Dacă dorinţa femeii şi cea a bărbatului sunt indispensabile, nu este mai puţin adevărat că şi dorinţa fătului este absolut necesară. Faptul că embrionul trăieşte şi nu există risc de avort spontan confirmă existenţa unei dorinţe comune de viaţă. Şi de aici începe construcţia vieţii familiale împreună: mica fiinţă care începe să se contureze, părinţii care încep să experimenteze, poate pentru prima oară, rolul de mamă sau de tată.

Aşadar, din momentul concepţiei, fătul este o fiinţă umană în devenire, care se află într-o strânsă interacţiune atât cu mama conţinătoare, cât şi cu tatăl, la care ajunge prin intermediul contactelor senzoriale, a gustului, mirosului, auzului şi a stărilor emoţionale ale mamei. Metamorfozele prenatale vor însoţi fiinţa umană pe parcursul întregii sale vieţi. Unii cercetători evocă existenţa unui „eu prenatal” cu o viaţă psihică în adevăratul sens al cuvântului, care nu face decât să-şi continue evoluţia după naştere.

Dincolo de structura profundă emoţională a copilului, care se construieşte în această perioadă intrauterină şi care îl va însoţi pe copil toată viaţă, dezvoltarea simţurilor fundamentale se realizează şi ea. Acestea vor constitui fundamentul percepţiilor şi al reprezentărilor de mai târziu. Memoria afectivă se împleteşte cu cea senzorială şi experienţele din perioada uterină cu siguranţă nu vor fi uitate. Ele vor amprenta aproape întreaga istorie de viaţă a copilului. Trăirile emoţionale, gusturile, mirosurile, tonalităţile sonore şi lumina percepute vor influenţa comportamentul copilului la nivel inconştient, îndreptând-ul către anumite contexte sau semnalându-i periculozitatea altora. De exemplu, expunerea prelungită la lumina solară la orele amiezii, „nopţile albe” avute de mamă pot fi considerate condiţii neprietenoase de mediu de către făt. Luminozităţile temperate ca intensitate, asociate şi cu o serie de ritmuri muzicale facilitatoare desfăşurării diferitelor activităţi sau odihnei, creează, încă din perioada uterină, un stil echilibrat de viaţă copilului.

Primele lecţii de limbaj sunt luate în uter. Inflexiunile limbii materne sunt transmise nu numai prin vorbire, ci mai ales prin cântece. Aşadar, mama, trebuie să aibă o dispoziţie emoţională bună care să o facă să simtă nevoia de a cânta. Cu cât va face mai des acest lucru, cu atât fătul va fi mai pregătit să realizeze achiziţia limbajului. Ceea ce învaţă copilul în uter sunt patternurile de intonare a sunetelor şi frecvenţele limbajului în cultura din care face parte. Familiarizarea acestuia şi cu alte

8

limbi şi culturi diferite de cea maternă, în perioada intrauterină, nu poate fi decât în folosul lui, mai târziu, acestea fiindu-i extrem de familiare.

Toate aceste informaţii sunt necesare psihologului educaţional care organizează training-uri pentru viitorii părinţi, adevărate ateliere de idei şi comportamente pentru aducerea pe lume a unor copii sănătoşi psihic şi fizic, cu un nivel de spiritualitate mai înalt, accesat încă din perioada intrauterină.

Rezumat

Psihologia educației timpurii are în atenția sa programele de prevenție pentru tinerii adolescenți concretizate în activități de dezvoltare personală, care să-i ajute să-și integreze o bună identitate de gen, să se pregătească pentru viața de cuplu și cea de familie pentru a deveni părinți responsabili în timp. Cercetările demonstrează astăzi implicațiile profunde pe care le pot avea asupra fătului acțiunile educative ale părinților încă din perioada concepției și a prenatalității. Prin acțiuni de prevenție, psihologul educațional poate aduce astfel de informații tinerilor înainte de a deveni părinți.

Cuvinte cheie

• Matrice tradițională familială • Parteneriat contemporan • Tranziție • Roluri • Construcție • Reconstrucție • Prevenție • Concepție • Prenatalitate

9

Test de autoevaluare

1. Enumeră condiţiile pe care un tânăr ar trebui să le respecte pentru a intra în categoria părinţilor responsabili. (p.3)

2. Care sunt tipurile de servicii pe care psihologul educaţional le poate oferi tinerilor, pentru a-i ajuta să dea naştere în mod responsabil unui copil. (p. 4-5)

3. Enumeră câteva condiţii şi comportamente pe care părinţii ar trebui să le urmeze în perioada prenatală, pentru a da naştere unui copil sănătos din punct de vedere fizic şi psihic. (p.5, 7)

Concluzii

Psihologia educației timpurii este axată pe prevenție, pe formarea părinților pentru a crește copii sănătoși din punct de vedere fizic, psihic și spiritual


Psihologia educaţiei în cadrul sistemului familial

Obiective ......................................................................................................... 2





6.1. Psihologia naşterii şi implicaţiile ei în dezvoltarea copilului…………..3

6.2. Psihologia educării bebeluşului (copilăria fragedă)…………………….3

6.3. Psihologia educaţiei la vârsta copilăriei timpurii, 2-6 ani (perioada preşcolară)…………………………………………………………………………5

6.4. Psihologia educaţiei la vârsta copilăriei mijlocii şi târzii, 6-11/12 ani (perioada şcolarităţii mici)………………………………………………...………7

6.5. Psihologia educaţiei la vârsta adolescenţei - perioada de tranziţie de la copilărie la adultul timpuriu, 12-18/22 de ani……………………………………..9

Rezumat......................................................................................................................13

Cuvinte cheie..............................................................................................................13


Concluzii.....................................................................................................................13

2

Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili: 1. Să cunoască particularitățile psihologiei educației în cadrul sistemului familial

2. Să cunoască metode și tehnici de intervenție specifice psihologilor educaționali, pe etape de vârstă


Se impune parcurgerea unităților de învățare anterioare.

Resurse necesare și recomandări de studiu 1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale și ideile de bază




Este de șase ore. Se recomandă împărțirea ei în câte 2 ore de studiu.

3


6.1. Psihologia naşterii şi implicaţiile ei în dezvoltarea copilului

Naşterea este evenimentul mult aşteptat de către întreaga familie. Odată cu naşterea sa, copilul le dă viaţă şi părinţilor, bunicilor, fraţilor şi surorilor, deci unei întregi familii. El se înscrie ca fiinţă socială şi juridică, aparţinând unui anumit grup şi unei anumite culturi, asumându-şi filiaţia familială susceptibilă de a asigura descendenţa. Cu o nouă identitate, fiecare dintre membrii familiei va trebui să găsească sau să reinventeze o nouă raportare la lume. Este un proces dificil pentru fiecare în parte, care poate fi consiliat la nevoie de către un psiholog educaţional.

Nu de puţine ori, membri ai clanului familial investesc copilul, încă din momentul venirii lui pe lume, cu tot felul de misiuni: să ducă mai departe prestigiul familiei, să fie o alinare pentru suferinţa provocată de plecarea din această lume a vreunui membru al familiei, să fie fetiţa pe care au aşteptat-o atâta, chiar dacă nou-născutul este de sex masculin, să fie cel care va alina singurătatea femeii divorţate şi blocată în anxietatea unei noi căsnicii etc. Toate acestea pot fi amprente puternice, sau profeţii ce vor dirija viaţa micuţului abia născut. O informare de către psihologii educaţionali a adulţilor, cu privire la greutăţile care pot fi puse pe umerii copilului încă de la venirea lui pe lume, ar micşora numărul nevrozelor adulţilor de mai târziu şi, treptat, ar putea duce către o însănătoşire a societăţii, prin acordarea dreptului la propria alegere a drumului în viaţă şi deci la o dezvoltare armonioasă autentică.

6.2. Psihologia educării bebeluşului (copilăria fragedă)

Psihologii educaţionali pot acorda servicii/consultaţii individualizate tinerilor părinţi sau cuplurilor de părinţi, cât şi servicii de consultanţă sau consiliere educaţională unui grup care să conţină cam 3-4 cupluri de părinţi de bebeluşi. Organizarea unor astfel de grupuri ar fi de dorit să se realizeze pe criterii de vârstă, dată fiind problematica diferită a copiilor de 0-1 an faţă de cea a celor de 1-2 ani.

Consultaţiile individuale sau cele acordate unui cuplu de părinţi au avantajul că pot răspunde unor nevoi concrete ale celor care le solicită. Dezavantajul poate fi acela legat de costuri, care sunt mai mari. Informarea părinţilor cu privire la nevoile psihologice ale copilului lor, recomandarea unor modalităţi de interacţiune stimulative din punct de vedere al dezvoltării copilului, înţelegerea problematicii ataşamentului şi învăţarea unor modalităţi de comunicare şi interacţiune, care să

4

faciliteze formarea unui tip de ataşament securizant la copil, pregătirea separărilor, alegerea creşei, a bonei sau a bunicilor care ar putea avea grijă de copil, odată cu începerea activităţii profesionale a mamei sunt o parte din subiectele care pot fi abordate în astfel de întâlniri. Gestionarea relaţiei maritale după apariţia copilului, clarificarea aşteptărilor pe lina rolurilor materne sau paterne a celor doi părinţi, înţelegerea necesităţii punerii graniţelor şi învăţarea unor modalităţi ecologice de a crea nişte graniţe clare între noua familie nucleu şi familiile de origine sunt, de asemenea, subiecte de interes pentru adulţii aflaţi la începutul „profesiei de părinte”. Toate aceste acţiuni preventive au menirea de a păstra integritatea cuplului parental şi a unui climat optim de dezvoltare psihică a bebeluşului. Foarte multe separări sau chiar divorţuri se produc în primii doi ani după apariţia copilului, din cauza gestionării inadecvate a noilor roluri, a relaţiilor parteneriale – de comunicare dar şi de intimitate, precum şi a graniţelor confuze puse între generaţia părinţilor şi generaţia bunicilor.

Iniţierea de către psihologul educaţional a unor servicii de consultanţă sau consiliere educaţională de grup, a părinţilor copiilor cu vârste cuprinse între 0-1 an şi 1-2 ani, poate avea avantajul atât al costurilor care sunt mai mici, cât şi al abordării unei game variate de probleme pe care le pot ridica copii în această perioadă. Calitatea de suport a grupului poate fi, de asemenea, un avantaj pentru părinţii participanţi, având în vedere complexitatea noului rol asumat. Pe lângă abordarea temelor prezentate mai sus, grupurile pentru părinţi oferă posibilitatea realizării unor jocuri de rol, care să permită o bună conştientizare a nevoilor copiilor, dar şi a părinţilor. Evidenţierea miturilor şi stereotipurilor familiale pe linia rolurilor matern-patern, bărbat-femeie, pot aduce un plus de clarificare în ceea ce priveşte adevăratele nevoi şi aşteptări personale, bagajul transgeneraţional putând fi mai uşor descărcat în cadrul psihodramelor realizate la nivelul grupului de părinţi. O bună pregătire în domeniul consilierii psihologice a psihologului educaţional poate oferi un plus de calitate unor astfel de abordări, conţinutul psihodramelor putând fi valorificat maximal. Depăşirea unor blocaje de interacţiune a părinţilor cu copiii sau a partenerilor deveniţi părinţi se poate realiza tot într-un astfel de grup, cu ajutorul unor tehnici gestalt-expresive. Problematica geloziei de tip fratern, care poate să apară atât la fratele sau sora mai mare, asociată cu o serie de comportamente regresive, cât şi la tată, poate fi depăşită tot cu ajutorul unor tehnici rogersiene sau de tip gestalt-expresiv, în cadrul grupului pentru părinţi.

Toate aceste tipuri de servicii care asigură prevenţia, oferite de psihologul educaţional, scot în evidenţă responsabilitatea unei pregătiri temeinice a acestuia, rolul său în procesul de însănătoşire şi evoluţie spirituală a societăţii fiind primordial.

5

6.3. Psihologia educaţiei la vârsta copilăriei timpurii, 2-6 ani (perioada preşcolară)

Dată fiind vârsta mică a copiilor, influenţa educativă a psihologului educaţional asupra părinţilor rămâne primordială. Consultaţiile individuale sau cele acordate cuplului parental pot fi centrate atât pe dificultăţile adulţilor de a se raporta la copiii lor, cât şi pe problemele legate de managementul timpului şi rezolvarea conflictelor în relaţiile cu copiii sau în relaţia de cuplu. Gestionarea sarcinilor şi a rolului de părinte poate să fie, şi la această vârstă a copiilor, destul de dificilă. Aceasta se datorează interferenţelor care se pot produce între scenariile tradiţionale moştenite din familiile de origine, care vizează modalităţile de creştere şi educare a copiilor pe de o parte, şi propriile nevoi de asumare şi exercitare a rolului de tată sau de mamă, pe de altă parte. Tehnicile rogersiene, gestalt-creative pot ajuta părinţii să înţeleagă mai bine nevoile copilului, precum şi propriile nevoi în raport cu acesta. Exersarea unor noi patternuri de interacţiune, adaptative relaţiei cu cel mic, poate duce la o mai mare încredere în forţele proprii, în ceea ce priveşte asumarea rolului de părinte şi o creştere a stimei de sine. Toate aceste intervenţii securizează părinţii care reuşesc, dincolo de satisfacţia personală pe care o au când văd rodul comportamentelor lor concretizat în evoluţia copilului, să ofere şi un model de bune practici în rolul de părinte, care va fi introiectat de către copil.

Spre exemplu, părinţii pot avea tendinţa de a fi hiperprotectori în raport cu copilul lor, poate şi datorită faptului că a fost atât de aşteptat şi a apărut la o vârstă destul de înaintată. Jocul de rol desfăşurat în cabinet, în care fiecare părinte îşi exercită, pe rând, protecţia în raport cu celălalt adult, aflat de data aceasta în rolul copilului, îi poate ajuta să descopere avantajele, dar şi dezavantajele, pe care copilul lor le poate avea în urma acestui tip de comportament. Comoditatea resimţită de copil îl poate ţine într-un stadiu regresiv, fără iniţiative şi fără responsabilităţi. Mesajul transmis de părinţi prin comportamentul lor hiperprotector poate fi decodificat de către copil ca o lipsă de încredere a acestora în capacităţile lui de a se descurca singur. Frica îl poate paraliza în manifestări, iar viaţa devine frumoasă prin faptul că totul îi este servit pe tavă. Din păcate, efectele pe termen lung vor fi nefaste, stima de sine şi încrederea în forţele proprii este adesea scăzută, iar adultul care se poartă asemenea unui copil se integrează mai greu în lumea celor mari, celor deja crescuţi atât biologic cât şi psihologic.

Învăţarea principiilor comunicării nonviolente între părinte şi copil în perioada preşcolarităţii pune bazele unor bune practici de comunicare şi interacţiune încă de la început. Exprimarea onestă şi empatică, în termenii observaţiei, sentimentelor, nevoilor şi cererii, facilitează comunicarea autentică părinte-copil de foarte timpuriu. Acţiunea educativă a copilului se centrează acum numai pe învăţare, nu şi pe demontarea unor patternuri vechi şi adânc înrădăcinate şi apoi pe o nouă învăţare şi formare de deprinderi, ca în cazul părinţilor.

6

Iată mai jos, ce ar putea învăţa părinţii şi transmite apoi copiilor lor, referitor la practicile comunicării nonviolente, aşa cum sunt descrise de Marshall Rosenberg :

Exprim onest ce trăiesc eu, fără să acuz sau să critic

1. Ce observ (văd, aud, îmi amintesc, îmi reprezint, fără să evaluez) care contribuie sau nu la starea mea de bine: „Când văd/aud….”

2. Ce simt (emoţie sau senzaţie, nu gând) în legătură cu ce observ: „Mă simt…”

3. Ce nevoie sau valoare (nu o preferinţă sau o acţiune specifică) se află la originea sentimentelor mele: „…pentru că am nevoie/valorizez”

Cer clar acel lucru care mi-ar îmbogăţi viaţa, fără să emit o pretenţie

4. Acţiunile concrete care mi-ar plăcea să fie întreprinse: „Eşti dispus să…?”

Accept empatic ce trăieşti tu, fără să aud acuzaţii sau critici

1. Ce observi tu (vezi, auzi, îţi reprezinţi, fără să evaluezi) care contribuie sau nu la starea ta de bine: „Când vezi, auzi…”

2. Ce simţi (emoţie sau senzaţie, nu gând) în legătură cu ce observi: „Te simţi…”

3. Ce nevoie sau valoare (nu o preferinţă sau o acţiune specifică) se află la originea sentimentelor tale: „pentru că ai nevoie/valorizezi…”

Accept empatic acel lucru care ţi-ar îmbogăţi viaţa, fără să aud nici o pretenţie.

4. Acţiunile concrete care ţi-ar plăcea să fie întreprinse: „Ţi-ar plăcea să…?” – (Marshall B. Rosenberg, 2005, p.30)

Gestionarea unor situaţii de separare a părinţilor de copii, datorită grădiniţei sau deplasărilor realizate în interes de serviciu, a unor situaţii de criză familială, separare, divorţ, boală, şomaj, gestionarea relaţiilor între fraţi sau integrarea în familie a unui nou născut, pot constitui subiectul unor întâlniri între părinţi, copil şi psihologul educaţional. Pregătirea acestui psiholog şi în domeniul consilierii psihologice ar fi un avantaj pentru gestionarea cu succes a unor astfel de contexte.

Oferta de servicii de consultanţă sau consiliere educaţională în grup, pe care psihologul educaţional o poate face pentru părinţii care au copii cu vârste între 2 şi 6 ani, poate fi destul de variată:

7

• grupuri de informare cu privire la particularităţile de vârstă ale copiilor preşcolari

• grupuri de optimizare a interacţiunii părinte-copil în perioada preşcolară • grupuri de formare şi abilitare a părinţilor, cu tehnici de intervenţie

educativă în perioada preşcolară

Atelierele de dezvoltare personală pentru copii se pot desfăşura odată ce aceştia au depăşit vârsta de 4 ani. Teme precum dezvoltarea comunicării şi a capacităţii de relaţionare, a creativităţii, a inteligenţei emoţionale, a încrederii în sine şi a comportamentelor asertive pot fi extrem de atractive atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Jocul, muzica, dansul, pictura, desenul, colajul, modelajul, dramatizarea sunt instrumentele de lucru ale psihologului educaţional în organizarea unor astfel de ateliere. Ele sunt extrem de gustate de către preşcolari.

6.4. Psihologia educaţiei la vârsta copilăriei mijlocii şi târzii, 6-11/12 ani (perioada şcolarităţii mici)

Odată cu începerea activităţilor şcolare, părinţii retrăiesc cu teamă sau bucurie momentele de debut ale propriei şcolarităţi. Abandonul puternic resimţit cândva din partea celor dragi, odată cu obligativitatea programului de şcoală, lupta cu temele sau bucuria noilor descoperiri, eforturile nemaipomenite pentru a obţine nota maximă sau teama teribilă provocată de aşteptarea de a fi ascultat de către învăţător în faţa tuturor sunt trăiri vechi, reactivate, care pot influenţa atitudinea părinţilor faţă de comportamentul copilului la şcoală. Ei pot crea aşteptări frumoase legate de şcoală copilului lor sau pot sugera începerea unui drum lung, anevoios şi plin de chinuri. Părinţii trebuie ajutaţi să devină conştienţi de modul în care pot influenţa la această vârstă atitudinea şcolarului mic faţă de noua sa activitate: „învăţarea şcolară”.

Psihologul educaţional este cel mai în măsură să ghideze acţiunile educative ale părinţilor în această perioadă:

• Respectarea unicităţii copilului, a nevoilor şi a ritmului de dezvoltare a acestuia este absolut obligatorie.

• Disponibilitatea de timp, atenţie şi îndrumare trebuie să fie maximă, fără însă a prelua şi executa noile responsabilităţi ale copilului legate de şcoală.

• Încrederea oferită, susţinerea copilului în gestionarea activităţilor şcolare şi aprecierea sarcinilor bine făcute trebuie să devină bune practici pentru părinţi, în această perioadă a debutului şcolarităţii.

• Colaborarea cu învăţătorul şi factorii decizionali ai şcolii trebuie să fie frecventă şi productivă pentru copil.

8

• Modelarea activităţilor copilului se face atât prin cerinţe şi explicaţii, cât şi prin oferirea modelului personal (lipsa preocupărilor pentru învăţare şi autodezvoltare la părinte generează acelaşi tip de comportament la copil).

• Motivarea copilului pentru activitatea şcolară trebuie să fie variată şi constantă, gustul pentru studiul individual fiind deprins în această perioadă a micii şcolarităţi.

Consultaţiile oferite părinţilor, separat sau împreună cu copiii, de către psihologul educaţional, îi poate ajuta să comunice mai bine în legătură cu toate problemele ridicate de participarea copilului în primii patru ani la activităţile şcolare. Atitudinea pozitivă faţă de şcoală are şanse mari să se formeze şi să fie păstrată, în urma unui astfel de dialog eficient între părinte şi copil. Să nu uităm că o dată cu debutul şcolarităţii copilului, părinţii pot retrăi atmosfera şi conflictele propriei şcolarităţi primare. Frecvent sunt utilizate exprimări de genul: „De mâine mergem la şcoală” (de parcă ar merge şi mama şi tatăl împreună cu copilul) sau „Nu ne place să facem temele.”, „Am început să luăm insuficient.”(ca şi când calificativul este în acelaşi timp al lor şi al copilului) Toate acestea demonstrează presiunea pe care părinţii o pun pe umerii copiilor lor, identificându-se cu statutul de şcolar mic şi anihilând practic orice drept la liberă existenţă şi alegere a copilului. Ambivalenţa acestuia faţă de activităţile şcolare nu întârzie să apară într-un astfel de context şi este începutul divorţului timpuriu faţă de tot ceea ce înseamnă şcoală. Părinţii pot fi ajutaţi să iasă din această simbioză cu copilul, care este contraproductivă la vârsta micii şcolarităţi.

Nu puţine sunt şi cazurile în care cei doi părinţi au puncte de vedere diferite, în ceea ce priveşte cerinţele şi standardele educaţionale pe care le impun copiilor. Ele pot bulversa şcolarul mic, interesat iniţial poate de noua sa activitate, determinându-l să abandoneze lupta legată de aplicarea inconsecventă a unor cerinţe a căror eficienţă nu reuşeşte să o înţeleagă şi, ulterior, să o prioritizeze

Tendinţa părinţilor de a-i încărca pe copii cu activităţi extraşcolare, pentru a compensa lipsa prezenţei lor în viaţa acestora, poate fi demontată tot în cadrul unor întâlniri ale părinţilor cu psihologul educaţional. De obicei, astfel de întâlniri debutează cu nevoia de a îndrepta efectele unei astfel de atitudini: calificativele slabe obţinute la şcoală, starea de apatie şi dezinteresul faţă de şcoală, comportamente problematice ale copilului: agresivitate, agitaţie, neatenţie, incapacitate de concentrare, nerespectarea regulilor clasei sau ale instituţiei de învăţământ. Frecvent, cauza tuturor acestor reacţii se află în lipsa de atenţie a părinţilor faţă de copiii.

Consultaţiile individuale pentru copiii şcolari mici pot fi acordate atât în cadrul unor cabinete din instituţiile de învăţământ, cât şi în cabinetele private,

9

atunci când părinţii doresc să-i ajute pe copii să găsească răspunsuri la unele întrebări legate de şcoală cu ajutorul unui specialist sau când doresc să le ofere posibilitatea de a se cunoaşte mai bine sau de a se dezvolta armonios. Gestionarea problemelor legate de mai buna relaţionare cu copiii la şcoală ca şi a celor ce privesc învăţarea rapidă şi eficientă sau realizarea temelor pentru acasă, managementul timpului şi activităţii de învăţare sunt tematici pe care psihologul educaţional le poate aborda cu şcolarul mic în cabinetul său. Realizarea unei mai bune cunoaşteri de sine, identificarea resurselor personale şi depăşirea unor blocaje emoţionale, care să-i permită o mai bună adaptare şcolară şi integrare în grupul de prieteni, pot fi realizate de către copiii din ciclul primar tot cu ajutorul psihologului specialist pe probleme de educaţie, consiliere şcolară şi vocaţională.

6.5. Psihologia educaţiei la vârsta adolescenţei - perioada de tranziţie de la copilărie la adultul timpuriu, 12-18/22 de ani

Anii de gimnaziu

Consultaţiile de tip familial, care se acordă cuplului parental sau adolescentului împreună cu părinţii săi de către psihologul educaţional, pot aduce un plus de informaţie despre multitudinea transformărilor psihice şi fizice ale adolescentului în această perioadă şi a efectelor acestora în planul relaţiilor cu părinţii, şcoala, prietenii. Anxietatea legată de toate aceste transformări poate să scadă mult, iar progresele realizate pe linia dezvoltării să fie benefice. Clarificarea unor relaţii conflictuale între adolescent şi părinţi, învăţarea unor noi patternuri de comunicare şi interacţiune, soluţionarea unor probleme legate de şcoală pot fi alte rezultate ale serviciilor de consiliere şi consultanţă furnizate de psihologul educaţional.

Principalele surse de conflict între adolescent şi părinţii săi pot fi la această vârstă legate de rezolvarea temelor pentru acasă, lipsa interesului pentru activităţile şcolare în general, abordarea nediferenţiată a adolescentului de fraţii sau surorile mai mici, utilizarea telefoanelor şi a televizorului, ieşirile şi permisiunile, grupul de prieteni, îmbrăcămintea, asumarea responsabilităţilor casnice, gestionarea banilor.

Grupurile de întâlnire între părinţi, ce se pot realiza în manieră experienţială, pot dezvolta acestora noi abilităţi de interacţiune cu adolescenţii aflaţi în ciclul gimnazial, pot facilita o mai bună înţelegere a transformărilor prin care trec adolescenţii şi pot permite clarificarea unor situaţii conflictuale şi găsirea unor soluţii adecvate. Jocul de rol, dramatizarea, prelegerea scurtă,

10

exerciţiul sunt instrumente importante ale psihologului educaţional în lucrul cu părinţii. Grupul de părinţi poate avea şi rolul de suport pentru acei adulţi care se confruntă cam cu aceleaşi tipuri de dificultăţi în relaţia lor cu adolescentul.

Consultaţiile individuale şi de grup pot fi oferite tinerilor adolescenţi atât în cabinetul şcolii, cât şi într-un cabinet privat. Şi într-un caz şi în celălalt, psihologul educaţional trebuie să aibă acordul părinţilor în ceea ce priveşte oferirea de servicii. Este cu atât mai importantă la această vârstă obţinerea acordului, cu atât mai mult cu cât adolescenţii încep să-şi propună singuri să consulte un psiholog educaţional în cadrul şcolii, mai ales atunci când se confruntă cu o problemă.

Serviciile pe care psihologul educaţional le poate oferi adolescenţilor din ciclul gimnazial, sub forma consultaţiilor individuale sau de grup, pot avea în vedere teme precum:

• cunoaşterea de sine • comunicarea eficientă cu părinţii, colegii, profesorii, cadrele

didactice • dezvoltarea personală • învăţarea rapidă şi eficientă • depăşirea unor obstacole şcolare • pregătirea psihologică pentru concursuri şcolare sau examene • gestionarea primelor relaţii de cuplu • problematica identităţii psihosexuale şi a egalităţii de şanse • comportamente asertive • managementul timpului şi al propriilor obiective • prevenţia pe linia consumului de droguri, a traficului de fiinţe sau

abuzului psihic etc. Contextele mai dificile precum depăşirea unor situaţii de separare sau

divorţ al părinţilor, pierderea unei bunici sau a unui bunic drag, eşecul înregistrat la un concurs pe linie şcolară, pierderea capacităţii de concentrare datorită unei depresii apărută pe fondul pierderii unei prime relaţii de cuplu sau datorită unor tensiuni puternice familiale, diminuarea unor tulburări de comportament pot fi tratate cu mult profesionalism de către psihologul educaţional, în condiţiile în care acesta are şi competenţe în domeniul consilierii psihologice.

Orientarea şcolară poate fi făcută la această vârstă atât în cadrul unor consultaţii individuale, dar şi de grup, prin intermediul instrumentelor diagnostice pentru care psihologul educaţional are licenţă de utilizare, prin tehnici de diagnostic experienţial sau tehnici de clarificare a valorilor. Toate au menirea de a-i evidenţia tânărului adolescent care sunt resursele sale, abilităţile şi interesele şcolare. Informarea cu privire la domeniile profesionale şi aplicabilitatea lor pe piaţa muncii

11

pot fi oferite tot de psihologul educaţional care are, conform legislaţiei în vigoare, şi competenţe în domeniul consilierii şcolare şi vocaţionale.

Anii de liceu

Anii de liceu aduc schimbări multiple în viaţa adolescenţilor, dar şi a părinţilor. Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe părinţii liceenilor este acela de a nu-i mai trata ca pe nişte copii, însă nici ca adulţi maturizaţi deja. Ei trebuie să ofere adolescenţilor libertatea de care au nevoie, dar şi să fie pregătiţi să le ofere consiliere sau ajutor, atunci când doresc. Libertatea trebuie obţinută şi ea gradual, pe baza negocierii unor comportamente care să securizeze atât părinţii, cât şi adolescenţii.

Consultaţiile pe tematici oferite de psihologul educaţional unui grup de părinţi pot avea în vederea abordarea unor subiecte precum:

• Cunoaşterea transformărilor psihice prin care trec adolescenţii de liceu şi a implicaţiilor acestora în viaţa familială, şcolară şi socială

• Abordarea unor modalităţi eficiente de interacţiune părinte-adolescent

• Abordarea problematicilor legate de şcoală în anii de liceu: frecventarea cursurilor, gestionarea situaţiilor de învăţare, a activităţilor extraşcolare, dezvoltarea relaţiilor cu profesorii, părinţii şi organele de conducere ale şcolii

• Realizarea demersurilor de orientare şcolară şi profesională, pregătirea examenului de bacalaureat şi a celui de admitere la facultate

• Atitudinea părinţilor faţă de primele relaţii, primele iubiri şi primele iniţiative sexuale ale adolescenţilor, ca şi abordarea primelor decepţii sentimentale

Oferta de servicii ale psihologului educaţional pentru adolescenţi este extrem de variată şi deplin gustată de către aceştia.

Consultaţiile individuale pot permite adolescenţilor să se cunoască mai bine, să-şi exprime diferite temeri, stângăcii pe care să înveţe ulterior să le depăşească. Descoperirea unor aptitudini şi interese poate facilita adolescentului orientarea încă din perioada liceului către anumite domenii de activitate, către anumite cercuri care să-l ajute să se pregătească pentru anii studenţiei, orientarea şcolară şi profesională intrând în competenţa psihologului educaţional. Deprinderea unor tehnici eficiente de învăţare, de realizare a temelor pentru acasă, de pregătire psihologică pentru concursuri şi examene, de comunicare eficientă sau de conducere a unui grup de lucru (dobândirea abilităţilor necesare unui lider eficient), de management al timpului sau de rezolvare a conflictelor pot fi realizate tot cu ajutorul psihologului educaţional.

12

Anii de studenţie

Experienţa a dovedit că în anii studenţiei, părinţii simt din ce în ce mai puţin nevoia de a se implica în viaţa copiilor lor. Sunt şi situaţii în care relaţiile cu aceştia pot rămâne tensionate sau se pot rupe, dacă părinţii nu acceptă faptul că, de acum, au de-a face cu un adolescent mare, care, pe zi ce trece, devine adult. Abordări de genul „băieţelul meu” sau „fetiţa mea”, însoţite de o încălcare a intimităţii sau o constrângere exagerată în raport cu vârsta biologică a adolescentului, blochează frecvent comunicarea părinte-copil, uneori chiar cu crize puternice de violenţă. Fuga de acasă, refugiul în prietenii, ignorarea totală a părintelui sau penalizarea lui cu „rele tratamente” sunt deseori reacţii fireşti ale adolescenţilor care se simt invadaţi de proprii părinţi, desconsideraţi şi anihilaţi. Consultarea psihologului educaţional sau a unui consilier psihologic se impune într-o astfel de situaţie. De cele mai multe ori, intervenţia va fi centrată mai ales asupra părinţilor. Odată ce comportamentul acestora faţă de adolescent/ă se modifică, în sensul respectării intimităţii acestuia, a renunţării la şantajele emoţionale ca mijloace de constrângere, tratându-şi fiica sau fiul ca pe un adult în devenire, relaţia părinte-copil se poate îmbunătăţi. Eşecurile în plan sentimental pot ridica o serie de probleme tinerilor, dar şi părinţilor. Frecvent, depresia poate invalida activităţile tânărului la facultate sau la locul de muncă. Tratarea acesteia este absolut necesară, iar deprinderea unor modalităţi de a face faţă situaţiilor de zi cu zi poate fi realizată cu ajutorul psihologului educaţional. Competenţa în consiliere psihologică a acestuia ar putea aduce un plus de calitate serviciilor oferite. Consilierea familiei, pentru a oferi suportul necesar tinerilor în astfel de situaţii, poate fi deseori de ajutor.

Consultaţiile individuale, cât şi cele de grup pot răspunde nevoilor de autocunoaştere şi dezvoltare personală a adolescentului mare. Pot fi abordate tematici precum:

• descoperirea resurselor personale şi formarea unor deprinderi de relaţionare interpersonală necesare domeniului de formare profesională

• dezvoltarea creativităţii • dezvoltarea capacităţilor de comunicare eficientă • dezvoltarea inteligenţei emoţionale • dezvoltarea capacităţilor necesare unui lider • managementul activităţii de învăţare • managementul timpului • dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale • arta negocierii • managementul conflictelor • realizarea şi implementarea unui plan de dezvoltare personală pe

parcursul anilor de studiu

13

Rezumat

Psihologul educațional are o ofertă variată de servicii atât pentru părinți cât și pentru copii și adolescenți. Oferta sa are menirea de a îndruma părinții în procesul lor de comunicare cu proprii copii și de educare a acestora. În același timp psihologul educațional poate contribui la procesul de dezvoltare personală a copiilor și adolescenților.

Cuvinte cheie

• Psihologia nașterii • Psihologia educării bebelușului • Psihologia educației la vârsta copilăriei • Psihologia educației la vârsta adolescenței


1. Dați expemple de servicii pe care psihologul educațional le poate oferi părinților și copiilor acestora. (p. 3,5,7,9) 2. Enumerați o serie de servicii pe care psihologul educațional le poate oferi adolescenților, servicii adaptate nevoilor și particularităților lor de vârstă. (p.9)

Concluzii

Psihologia nașterii și implicațiile ei în dezvoltarea copilului, psihologia educării bebelușului, psihologia educării copilului și adolescentului dau direcții de acțiune psihologilor educaționali dar și exemple de intervenții specifice pe segmente de vârstă, contribuind la procesul de formare, de dezvoltare a copiilor, adolescenților și adulților cu rol de părinte.


Psihologia educaţiei în grădiniţă, şcoală şi unităţi de învăţământ superior – sugestii pentru educatori, învăţători, profesori

Obiective ...................................................................................................... 2





7.1. Evaluarea şi psihodiagnoza dezvoltării cognitive, afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi adolescenţilor………………………3

7.2. Evaluarea profilului cognitiv, afectiv, comportamental şi de personalitate al membrilor din familiile preşcolarilor şi elevilor ……………………………….3

7.3. Consilierea educaţională şi şcolară……………………………………..4

7.4. Intervenţia psihologică (primară, secundară) în scopul optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament de intensitate subclinică……………..5

7.5. Consilierea vocaţională vizând identificarea aptitudinilor, valorilor şi intereselor profesionale, optimizarea deciziilor privind performanţa, cariera şi integrarea pe piaţa muncii…………………………………………………………12

7.6. Consultanţa de specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor şi îngrijitorilor, personalului administrativ şi liderilor comunitari intră tot în atribuţiile psihologului educaţional…………………………………………………………..13

7.7. Profesorul eficient, competenţele sale şi contribuţia psihologului educaţional la dezvoltarea acestora……………………………………………….13

Rezumat......................................................................................................................14

Cuvinte cheie..............................................................................................................14


Concluzii.....................................................................................................................15

2

Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:

1.Să cunoască particularitățile psihologiei educației în grădiniță, școală și unități de învățământ superior, tipuri de activități, metode și tehnici de intervenție specifice psihologilor educaționali în lucrul cu copiii, adolescenții, tinerii adulți, părinții și cadrele didactice

Cunoștințe preliminare Se impune însușirea și operarea corectă cu conceptele prezentate în unitățile de

studiu anterioare.

Resurse necesare și recomandări de studiu. 1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale și ideile de bază




Este de patru ore.

3


Psihologii educaţionali din cadrul sistemului de învăţământ oferă consultanţă de specialitate elevilor, părinţilor, educatorilor/învăţătorilor/profesorilor şi managerului instituţiei. Competenţele dobândite în cadrul programelor de specializare de către aceştia permit oferirea unei game variate de servicii profesionale, necesare bunei desfăşurări a procesului de instrucţie şi educaţie. Voi descrie în continuare toate aceste competenţe ale psihologului educaţional, aşa cum apar ele specificate în normativele Colegiului Psihologilor din România.

7.1. Evaluarea şi psihodiagnoza dezvoltării cognitive, afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi adolescenţilor

Permite psihologilor educaţionali:

• să ofere un profil realist copiilor, adolescenţilor şi părinţilor acestora, atunci când ei îşi exprimă dorinţa de a se cunoaşte sau de a cunoaşte potenţialul şi vulnerabilităţile propriului copil/adolescent

• să ghideze activitatea educatorului/învăţătorului/profesorului, atunci când acesta doreşte să cunoască mai bine un copil/adolescent, în vederea particularizării activităţii de învăţare

• să decidă elaborarea şi implementarea unui plan de consiliere şcolară sau de intervenţie psihologică, atunci când copilul/adolescentul se prezintă la cabinet pentru soluţionarea unor probleme care influenţează activitatea şcolară

• să orienteze activitatea şcolară a copilului/adolescentului şi alegerea drumului profesional pentru adolescent

7.2. Evaluarea profilului cognitiv, afectiv, comportamental şi de personalitate al membrilor din familiile preşcolarilor şi elevilor

Se realizează de către psihologii educaţionali, atunci când consideră că rezolvarea problemelor din activitatea instructiv-educativă este strict dependentă de soluţionarea unor probleme ce ţin de sistemul familial din care provine copilul/adolescentul. De obicei, în astfel de situaţii, se impune realizarea unui demers de consiliere şcolară sau al unei intervenţii psihologice primare sau secundare.

4

Toate aceste evaluări se pot realiza cu ajutorul instrumentelor psihodiagnostice adecvate scopurilor urmărite şi pentru care psihologul educaţional are licenţă de utilizare, conform normativelor Colegiului Psihologilor din România.

Diagnosticul experienţial poate fi utilizat şi el cu succes în astfel de evaluări. Acesta presupune participarea activă, conştientă şi personalizată a clienţilor (elevi, părinţi, studenţi). Este un demers simultan celui de consiliere, participanţii având acces la conştientizarea şi validarea propriilor resurse sau mecanisme de apărare, dorinţe, frustrări sau blocaje. Se poate realiza prin intermediul exerciţiilor exploratorii şi a situaţiilor proiective provocatoare, cu ajutorul tehnicilor experienţiale expresiv-creative: desen, pictură, colaj, modelaj, dramatizare, joc de rol.

7.3. Consilierea educaţională şi şcolară

Se realizează de către psihologii educaţionali la cererea copiilor, adolescenţilor, părinţilor sau cadrelor didactice. Ea se concretizează în elaborarea unor demersuri psihologice, în vederea următoarelor scopuri:

1. promovarea atitudinilor şi conduitelor sanogene 2. eficientizarea activităţii de învăţare 3. dezvoltarea personala 4. soluţionarea situaţiilor de risc, conflict şi criză Scopul fundamental al acesteia este funcţionarea psihosocială optimă a persoanei

sau a unui grup de persoane atât la şcoală, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Promovarea sănătăţii şi a stării de bine la copii şi adolescenţi se realizează încă din perioada timpurie prin activităţi implementate de psihologi educaţionali sau de cadre didactice, sub îndrumarea specialistului în psihologia educaţiei. Încă din perioada grădiniţei, copiii dar şi părinţii pot fi învăţaţi să aibă un stil de viaţă esenţial în promovarea şi menţinerea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor. Să ne reamintim că părinţii sunt un exemplu de comportament pentru copii şi că deprinderile formate de timpuriu se demontează foarte greu.

Elaborarea unui program de învăţare, amenajarea unui spaţiu adaptat nevoilor de învăţare ca şi cunoaşterea particularităţilor activităţii de învăţare contribuie la creşterea randamentului şcolar. Multe probleme de învăţare pot fi evitate, dacă elevii şi studenţii sunt ajutaţi de către psihologul educaţional să deprindă şi să aplice toate aceste lucruri. Orice act de învăţare are o dinamică proprie, o evoluţie specifică guvernată de legea curbei învăţării şi de cea a uitării. Însuşirea cunoştinţelor sau formarea abilităţilor pe parcursul unei zile, a unui semestru sau an de studiu evoluează treptat, cu viteze şi volume inegale de asimilare, de la o etapă la alta.

5

Serviciile de dezvoltare personală pe care psihologul educaţional le poate oferi preşcolarilor, şcolarilor, liceenilor şi studenţilor şi despre care am discutat în capitolul anterior, pot avea ca grup ţintă şi profesorii şi părinţii. Este cunoscut faptul că anumite aptitudini pedagogice ale educatorului/învăţătorului/profesorului îi pot ajuta pe cei care învaţă să devină coparticipanţi activi, interesaţi de studiul diferitelor conţinuturi de învăţare. Competenţa ştiinţifică, cea psihopedagogică şi cea socială alcătuiesc aptitudinea pedagogică a cadrului didactic. Psihologul educaţional îl poate ajuta pe acesta, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea ultimelor două competenţe, prin organizarea de grupuri de optimizare personală.

Psihologul educaţional poate ajuta elevii/studenţii/profesorii/părinţii să depăşească pentru moment situaţia de criză, comportamentele adecvate ale acestuia în relaţia sa cu clienţii fiind:

• ascultă cu atenţie clientul, ajutându-l să-şi exprime şi să-şi clarifice trăirile şi gândurile legate de problema sa;

• identifică mecanismele de coping şi încurajează menţinerea acestora în perioada imediat următoare situaţiei de criză, considerându-le elemente resursă;

• îl ajută pe client să găsească resurse personale şi soluţii pentru depăşirea situaţiei în care se află;

• îl ajută pe client să pună în practică deciziile asumate, învăţându-l în cabinet cum să procedeze şi monitorizând-i acţiunile din viaţa de zi cu zi;

• recomandă, acolo unde este cazul, un demers de consiliere psihologică sau psihoterapie.

Psihologul educaţional, cu competenţe în domeniul consilierii psihologice, poate continua acţiunea de consiliere începută cu clientul său.

Strategiile de rezolvare a conflictelor, abilităţile de comunicare şi negociere pe care le deţine psihologul educaţional îi permit medierea cu succes a unor conflicte între elevi, studenţi, elevi-profesori, elevi-părinţi-profesori. Acesta trebuie să urmărească aplicarea principiilor comunicării nonviolente în rezolvarea paşnică a conflictelor.

7.4. Intervenţia psihologică (primară, secundară) în scopul optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament de intensitate subclinică

O astfel de intervenţie poate fi realizată, conform normativelor în vigoare, de către psihologul educaţional. Evident că o temeinică formare şi în domeniul consilierii psihologice va oferi un plus de calitate intervenţiei psihologului educaţional.

Pentru exemplificare, redau mai jos un caz de rezolvare a unor dificultăţi de învăţare şi de remitere a unor probleme emoţionale şi comportamentale, ce a fost realizat în cabinetul unui liceu în care am funcţionat ca psiholog. Doar intervenţia la

6

clasă nu este suficientă pentru combaterea insuccesului şcolar. Problemele familiale trebuie depăşite, uneori, pentru o bună integrare a elevului în procesul instructiv-educativ. Articolul prezentat a fost publicat în Revista de psihoterapie experienţială, nr. 42 din 2008 cu titlul „Consilierea experienţială a copiilor cu probleme şcolare, pe fundalul relaţiilor de cuplu deficitare ale părinţilor”

Relaţia parentală disfuncţională îşi pune puternic amprenta asupra comportamentelor maladaptative ale copiilor la şcoală, cum sunt:

• lipsa de motivaţie pentru învăţare • dificultăţile de înţelegere şi memorare • violenţa verbală sau fizică • absenteismul

Tehnicile specifice consilierii experienţiale de tip familial permit abordarea creativă a problemelor cu care copilul se confruntă în cadrul familiei sale, dar şi a modalităţilor disfuncţionale prin care părinţii se raportează la aceştia, ca urmare a crizei conjugale. Fără o astfel de intervenţie, la nivelul sistemului familial, şansele de recuperare şi reintegrare adaptativă a copiilor sunt mici.

Părinţii îşi aduc copiii, puberii sau adolescenţii la consiliere pentru că nu mai ştiu cum să comunice cu aceştia, nu mai reuşesc să înţeleagă ce se întâmplă cu ei de nu mai sunt „copiii care au fost cândva”.

Rezultatele şcolare nesatisfăcătoare, plângerile învăţătorilor sau diriginţilor legate de comportamentul elevului la şcoală, dificultăţile pe care le întâmpină şi aceştia în relaţionarea cu „elevul problemă” sunt elemente care îi determină pe părinţi să-şi facă timp „să-şi aducă copilul la psihologul şcolar”.

Mulţi dintre ei vor afla însă că rolul lor nu se opreşte aici, iar timpul care ar fi de dorit să-l ofere familiei, sieşi şi copilului este mult mai mare.

Implicarea părinţilor în actul de consiliere a copiilor cu probleme şcolare este absolut necesară.

Este destul de dificil pentru psiholog să obţină colaborarea unor părinţi care, în cele mai multe cazuri, nu au conştiinţa propriilor contribuţii la declanşarea şi menţinerea simptomelor copiilor.

Frecvent, aceştia nu sunt pregătiţi să facă vreo schimbare în viaţa lor, schimbare ce ar putea avea ca efect, conform principiilor de funcţionare specifice oricărui sistem, modificări benefice ale implicării copilului în activităţile şcolare.

Primul contact al psihologului cu membrii familiei „copilului problemă” este extrem de important. Exprimarea cerinţei de a veni împreună, părinţi şi copil, la prima întâlnire de consiliere este fundamentală. Un prim diagnostic al sistemului familial poate avea astfel loc chiar de la început.

Faptul că un părinte îşi face timp să vină şi celălalt nu, faptul că vin împreună cei doi adulţi şi în timpul şedinţei nu reuşesc să-şi vorbească, ci numai să-şi exprime neliniştile separat sau în acelaşi timp către psiholog, sau faptul că se ceartă şi se acuză

7

reciproc cu privire la eşecurile pe care le întâmpină copilul lor, sunt date diagnostice importante despre climatul familial în care stă zi de zi „copilul cu probleme şcolare.”

Facilitarea dialogului dintre membrii familiei, în vederea clarificării motivelor pentru care aceştia au solicitat întâlnirea, scoate la iveală, deseori, elemente psihologice cheie, care justifică o serie din comportamentele copilului la şcoală cum sunt:

• singurătatea pe care o resimte copilul în cadrul familiei sale • frica şi saturaţia faţă de conflictele permanente dintre mamă şi tată • nevoia de performanţă înaltă a părinţilor „carierişti” reflectată într-o serie

de complexe de inferioritate şi anxietăţi de abandon la copii • nemulţumiri şi temeri ale copilului, ce sunt provocate de decizia de

separare sau divorţ a părinţilor • un doliu recent al familiei sau o relaţie de doliu nefinalizată de către unul

dintre membrii familiei nucleare sau extinse • boală cronică sau gravă a cuiva din familie • lipsa de încredere în sine a unuia sau a celor doi părinţi, care se reflectă în

cerinţe exacerbate pe linie şcolară faţă de copil sau sunt disonante în raport cu propriile comportamente („du-te la şcoală, dar eu sunt şomer şi nu fac nimic pentru a-mi găsi ceva de muncă”)

• şi lista ar putea continua

Diagnoza familială este extrem de importantă pentru reuşita actului de consiliere a copiilor cu probleme şcolare.

Aplicarea testului familiei, în prima întâlnire, tuturor membrilor familiei permite, de asemenea, identificarea unor discrepanţe de percepţie, a unor surse de conflict sau depresie, anxietate la copil, elemente ce îşi pun amprenta asupra problemelor legate de şcoală: lipsă de interes, dificultăţi de învăţare, rezultate slabe, absenteism, agresivitate verbală şi/sau fizică, izolare, etc.

O serie de tehnici experienţiale de tip expresiv-creativ pot fi utilizate cu valoare diagnostică: desenul, modelajul, jocul de rol, sculptura relaţiilor familiale.

Portret de familie: „Cu ajutorul desenului (sau lutului, în cazul în care copiii sunt şcolari mici)

realizaţi un portret al familiei voastre. Purtaţi un dialog între membrii familiei desenate (sau modelate dacă este vorba despre lut).”

Desenul cinetic al familiei: „Desenaţi cu ajutorul creioanelor colorate o scenă din viaţa de familie.” sau „Realizaţi pe o foaie de hârtie, cu ajutorul temperei sau a acuarelelor, o poveste

care să fie reprezentativă pentru o zi din viaţa familiei voastre.”

8

Sculptura relaţiilor familiale: „Realizaţi din corpurile voastre un grup statuar, care să fie reprezentativ pentru

relaţiile pe care le aveţi în interiorul familiei voastre!”

Fiecare dintre aceste provocări de tip experienţial sunt urmate de:

• dialogul experienţial moderat de psiholog • trecerea de la metaforă la viaţa reală • identificarea motivelor care au declanşat şi care susţin simptomul sau

simptomele copilului în activităţile şcolare După o astfel de intervenţie de diagnoză familială şi de identificare a

posibilelor elemente care stau la baza problemelor şcolare ale copilului, părinţii conştientizează deseori necesitatea de a se implica în procesul de consiliere, de a-şi ajuta copilul să depăşească blocajele sau dezinhibiţiile pe care le manifestă la şcoală.

Din momentul obţinerii complianţei părinţilor la actul de consiliere familială poate începe o diagnoză mai aprofundată a copilului, în vederea unei mai bune cunoaşteri a acestuia şi a sudării relaţiei de consiliere. Obţinerea unor date de anamneză mai bogate despre copil şi a unor informaţii mai aprofundate despre dinamica conjugală se poate realiza într-o întâlnire separată cu cei doi părinţi, sau cu părintele care a însoţit copilul la psiholog şi a acceptat participarea la actul de consiliere.

Toate acestea sunt necesare, deoarece ne permit conturarea unei imagini cât mai complete despre factorii care facilitează şi întreţin simptomul copilului.

Vom putea realiza ipotezele, obiectivele şi planul de intervenţie adecvat, care să permită copilului o adaptare mai bună la cerinţele şcolare.

Pentru a evidenţia care ar putea fi periplul experienţial al interacţiunii copil-părinţi-psiholog şcolar după stabilirea planului de intervenţie, prezentăm în continuare un caz.

Aceasta are două scopuri: • de a susţine necesitatea realizării în actul de consiliere a copilului cu

probleme şcolare a tuturor demersurilor prezentate până acum • de a evidenţia utilitatea unor tehnici de tip experienţial în abordarea unei

astfel de problematici

Algoritm

• simptomatologie • interviu, anamneză şi diagnoză familială

9

• identificarea acelor elemente din sistemul familial care au declanşat şi care întreţin simptomul copilului, cu efecte nefaste pentru activitatea şcolară

• ipoteze şi obiective, plan de intervenţie şi tehnici de tip experienţial, ce trebuie aplicate pentru obţinerea unui nou echilibru familial, condiţie necesară

• depăşirii problemelor şcolare; • rezultat

Mihai este un elev în clasa a V-a, la un liceu de renume din centrul capitalei. El ridică probleme părinţilor şi profesorilor, prin faptul că nu vrea să scrie, nu vrea să înveţe, lipseşte destul de mult de la şcoală, iar atunci când vine la şcoală nu este atent la ore, trecând de la o extremă la alta: fie cade pe gânduri, fie se foieşte în bancă. De asemenea, s-a îngrăşat foarte mult, de când a început şcoala.

Din datele de interviu, anamneză şi diagnoză familială aflăm următoarele: Mihai este singur la părinţi, s-a mutat la începutul clasei a V-a în liceu, notele luate de la începutul anului şi până spre sfârşitul semestrului, când a venit împreună cu părinţii la psihologul şcolar, sunt foarte mici şi îşi face temele cu o bunică, mama mamei, care „nu ştie cum să-l mai ia”. Aflăm, de asemenea, că Mihai locuieşte cu părinţii săi şi cu bunica din partea mamei care se ocupă foarte mult de el,deoarece mama călătoreşte frecvent în interes de serviciu, iar tatăl este pasionat de calculator, pe care şi-l dispută seară de seară cu fiul său.

Atitudinea faţă de implicarea şcolară a celor doi părinţi pare a fi până la un punct solidară, după care tatăl se arată a fi mai indulgent:

Mama: „Parcă nu are voinţă copilul acesta. Noi îi cerem mereu să scrie, să înveţe şi el nu vrea.” Tatăl: „Aşa este, deşi parcă sunt cam multe meditaţii: luni, marţi, miercuri, joi...” Timpul pe care-l petrec împreună cei trei este destul de limitat. Mama alocă

foarte mult timp serviciului şi dezvoltării sale profesionale, realizând foarte multe formări postuniversitare, în timp ce tatăl, absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat, îşi petrece marea majoritate a timpului la serviciu şi în faţa calculatorului, acasă, vizionând filme (nevoia acestuia de a se refugia seară de seară într-o lume virtuală e semn al neacceptării situaţiei reale).

Observăm atitudinea ambivalentă a sistemului parental în ceea ce priveşte timpul acordat şcolii de Mihai, atitudine care explică şi mersul acestuia în salturi la şcoală. Remarcăm dorinţa foarte mare a mamei de a progresa profesional, dorinţă care este în acord cu cerinţele pe care le impune fiului său, dar în dezacord cu nevoile tatălui şi ale băiatului. Acest lucru ne face să credem că mama valorizează foarte mult dezvoltarea intelectuală, a sa şi a celorlalţi. Nu este

10

mulţumită, aşadar, nici de lipsa de interes pentru şcoală a fiului şi nici de lipsa de preocupare pentru dezvoltarea intelectuală şi profesională a soţului, motiv pentru care îi respinge inconştient pe amândoi: pe unul ignorându-l, pe celălalt bombardându-l cu sfaturi şi cerinţe de dezvoltare-învăţare. Această ipoteză este foarte bine susţinută de datele furnizate de „Fotografia de familie”, tehnică experienţială aplicată celor trei şi de „Grupul statuar” realizat într-o şedinţă în care s-a prezentat la consiliere familia nucleară împreună cu bunica.

În ceea ce priveşte „Fotografia de familie”, am cerut copilului, mamei şi tatălui să se gândească la tipurile de relaţii pe care le-au avut în ultima perioadă şi în funcţie de acestea să realizeze, pe o foaie de hârtie, cu ajutorul creioanelor colorate, o fotografie de familie relevantă pentru toate aceste interacţiuni. „Mă simt mai aproape sau mai departe de... sau îl văd pe... mai aproape de...” sunt cerinţe suplimentare care au menirea de a-i ajuta pe clienţi să realizeze fotografia de familie.

Desenul băiatului exprimă cel mai bine următoarele:

• lipsa de comunicare dintre el, mamă şi tată (observăm că bunica lipseşte, semn al relaţiei deficitare pe care Mihai o are cu aceasta),

• depresia băiatului (toate personajele sunt conturate cu negru) • dorinţa de identificare a băiatului cu tatăl său (vezi culorile folosite)

barată însă de propria mamă, care se află bine poziţionată între ei şi priveşte către fiu, ignorându-l total pe tată.

Faptul că mama şi bunica fac un cuplul perfect pentru creşterea copilului, iar tatăl este o anexă a sistemului familial, reiese foarte clar din desenul mamei. Depresia tatălui, care se simte şi el exclus din familie, este relevată de desenul compensator realizat de acesta cu creionul roz, şi care reprezintă „familia unită”, deşi la o privire mai atentă putem observa cum copilul parcă „trage” de părinţi pentru a-i aduce mai aproape unul de celălalt.

Se evidenţiază astfel o serie de probleme la nivelul cuplului marital: lipsa de comunicare dintre parteneri, neacceptarea şi devalorizarea soţului de către soţie şi, implicit, o neacceptare şi o devalorizare a băiatului de către mama care o are aliată şi pe bunică. Se remarcă, de asemenea, o contaminare a rolurilor familiale, care creează probleme de identificare şi identitate băiatului. În tot acest context, neîncrederea în propriile forţe şi mâncatul excesiv sunt justificate pentru Mihai. Copilul se pedepseşte inconştient, pentru incapacităţile sale, „deformându-se” pe zi ce trece, încercând în acelaşi timp să-şi ofere, „salvator”, „porţii de afecţiune” prin hrana pe care o ingerează.

„Grupul statuar” realizat de către cei patru membri ai familiei scoate şi el în evidenţă aceleaşi tipuri de probleme, cărora copilul le găseşte instantaneu soluţia.

11

Ieşind din grupul statuar, pe motiv că nu se simte bine acolo, Mihai propune modificarea acestuia, astfel: apropierea mamei de tată, separarea mamei de bunică şi aşezarea lui în faţa părinţilor, astfel încât prezenţa acestora să fie securizantă, hrănitoare şi nu apăsătoare pentru el.

Grup statuar 1:

Grup statuar 2:

Este foarte clară nevoia copilului de a-şi vedea părinţii comunicând, de a-i simţi aproape, de a-şi petrece timpul cu ei şi de a se simţi în siguranţă, acceptat şi protejat de către aceştia. Transpare, de asemenea, nevoia de a o aşeza pe bunica „acolo unde îi este locul”, o bunică prezentă, dar care priveşte cu blândeţe la ceea ce se întâmplă în familia lui nucleră.

Părinţii au conştientizat faptul că au o problemă pe relaţia de cuplu. Le-am făcut recomandarea de a merge la o consiliere maritală. Am centrat apoi demersul de consiliere pe clarificarea relaţiei celor doi părinţi cu băiatul lor, propunându-le un exerciţiu simplu, dar extrem de facilitator şi motivant pentru schimbarea unor atitudini şi comportamente cu impact negativ asupra relaţiilor familiale în ansamblu şi a activităţilor şcolare în particular.

T

B

Mh.

M

M T

Mh

B

12

Îmi place de tine atunci când... Nu-mi place de tine atunci când... Aştept de la tine să...

Dialogul experienţial purtat în urma acestor însemnări realizate de fiecare membru al familiei a scos la iveală o serie de dificultăţi pe care copilul le avea la şcoală: profesori exigenţi, dificultăţi de înţelegere a materiei, programă prea încărcată, lipsă de timp pentru activităţi la liberă alegere. Au fost exprimate şi auzite de către părinţi o serie de nevoi ale copilului în raport cu aceştia: de a fi ajutat, de a-şi petrece împreună timpul liber, de a sta mai mult de vorbă, de a nu se mai certa şi de a sta mai mult împreună ei, părinţii. De asemenea, copilul a exprimat dorinţa de a se înţelege mai bine cu tatăl şi de a avea mai multe activităţi comune. Firească o astfel de nevoie, în condiţiile în care Mihai se află la vârsta pubertăţii şi nevoia de tată este din ce în ce mai mare pentru a-şi construi identitatea psihosexuală.

O astfel de intervenţie, în care complianţa la consiliere a copilului şi a părinţilor s-a concretizat într-o implicare susţinută în actul de consiliere, a dus la ameliorarea comportamentului copilului în cadrul activităţilor şcolare. Ameliorarea s-a produs treptat, pe măsură ce s-a clarificat încet, încet şi relaţia de cuplu a părinţilor. Criza problemelor şcolare a fost depăşită în timp, cu efort din partea tuturor membrilor familiei, deoarece s-a dovedit a fi un efect al unei situaţii de criză prin care trecea de multă vreme relaţia conjugală. Mihai a făcut destul de bine faţă cerinţelor şcolare şi în urma examenului de capacitate a reuşit să rămână la acelaşi liceu de renume din centrul capitalei.

7.5. Consilierea vocaţională vizând identificarea aptitudinilor, valorilor şi intereselor profesionale, optimizarea deciziilor privind performanţa, cariera şi integrarea pe piaţa muncii

Consilierea vocaţională vizând identificarea aptitudinilor, valorilor şi intereselor profesionale, optimizarea deciziilor privind cariera şi integrarea pe piaţa munci este o altă competenţă a psihologului educaţional prevăzută în normativele Colegiului Psihologilor din România. Aceasta presupune descoperirea şi acumularea unor informaţii despre sine, despre domeniile ocupaţionale şi piaţa muncii, luarea deciziei, planificarea carierei şi soluţionarea diferitelor probleme sau obstacole.

Psihologul educaţional are menirea de a ajuta elevul sau studentul în realizarea managementului propriei cariere. Dincolo de acest aspect, el deschide acestora calea către gestionarea vieţii profesionale, prin asigurarea exercitării unui

13

control asupra propriei dezvoltări şi asupra propriei alegeri, în acord cu trebuinţele personale şi oferta de pe piaţa muncii. Educaţia pentru carieră, prin activităţile pe care le implică, îi învaţă pe adolescenţi algoritmul găsirii unui loc de muncă potrivit, le formează deprinderi de autocunoaştere şi de decizie bună pentru sine.

7.6. Consultanţa de specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor şi îngrijitorilor, personalului administrativ şi liderilor comunitari intră tot în atribuţiile psihologului educaţional

Cadrele didactice pot solicita psihologului educaţional o serie de îndrumări legate de aspecte importante, cum sunt:

• desfăşurarea activităţii la clasă • realizarea unor activităţi extraşcolare • problemele de relaţionare cu părinţii sau cu copiii şi adolescenţii • abordarea particularizată a copiilor cu probleme emoţionale sau

tulburări de comportament • elaborarea unor teste de evaluare • desfăşurarea unor proiecte axate pe prevenţia comportamentelor de

risc sau pe crearea unui stil de viaţă sănătos la copii şi adolescenţi • dezvoltarea unor abilităţi personale şi profesionale

7.7. Profesorul eficient, competenţele sale şi contribuţia psihologului educaţional la dezvoltarea acestora

Se ştie că un profesor eficient, pasionat de munca sa, poate deschide uşor interesul copiilor şi adolescenţilor către activitatea de studiu. O parte din pasiunea sa este transmisă prin fenomenul de contagiu participanţilor la actul educaţional. Printre trăsăturile profesorului preferate de către cei care sunt incluşi în procesul educaţional din învăţământul preuniversitar şi universitar amintim următoarele:

• buna pregătire profesională • capacitatea de a face ora interesantă • abilitatea de a explica lucrurile clar • simţul umorului • disponibilitatea de a petrece timp şi de a-şi ajuta

copiii/elevii/studenţii în realizarea proiectelor lor • corectitudinea • relaţionarea bună • deschiderea emoţională către trăirile celor aflaţi în formare

14

• coerenţa şi consecvenţa comportamentelor vis-a-vis de cele declarate

În schimb, copiii/elevii/studenţii sancţionează atitudinea dezinteresată cu ore plictisitoare, incapacitatea de a explica lucrurile clar, lipsa de obiectivitate (favoritismul), comportamentul inadecvat, exigenţa exagerată, incapacitatea de a relaţiona, tendinţa de a supraîncărca elevii/studenţii cu teme sau proiecte, incapacitatea de a fi lider şi absenţa înţelegerii empatice.

Rezumat

Psihologul educațional are un bogat arsenal de activități care ar putea servi principalilor actori implicați într-un proces formativ în cadrul învățământului preuniversitar și universitar. Evaluarea și psihodiagnoza dezvoltării cognitive, afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi adolescenţilor dar și a membrilor familiilor din care provin, consilierea educațională, intervenția psihologică primară și secundară în scopul optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament de intensitate subclinică, consilierea vocaţională, consultanţa de specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor şi îngrijitorilor, personalului administrativ şi liderilor comunitari intră tot în atribuţiile psihologului educaţional, constituind o ofertă bogată a acestuia pentru copii, adolescenți, părinți și profesori.

Cuvinte cheie:

• Evaluare • Psihodiagnoză • Consiliere educațională • Intervenție psihologică • Consiliere vocațională • Consultanță • Profesor eficient

15

Teste de autoevaluare 1. Enumeră competenţele psihodiagnostice ale psihologului educaţional şi specifică care sunt activităţile pe care le deservesc. (p.3) 2.Ce presupune consilierea educațională? (p.4) 3.Ce presupune soluţionarea unei situaţii de criză în şcoală de către psihologul educaţional?(p.4-5) 4.Care sunt caracteristicile profesorului eficient?(p.13)

Concluzii Oferta psihologului educațional într-o instituție de învățământ este extrem de variată. Ea se adresează atât copiilor, adolescenților, părinților cât și cadrelor didactice.

1


Psihologia educaţiei adultului

Obiective ......................................................................................................... 2





8.1.Psihologia educaţiei adultului …………………………………………..3

Rezumat......................................................................................................................5

Cuvinte cheie..............................................................................................................5


Concluzii.....................................................................................................................5

2

Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili: Să cunoască particularitățile dezvoltării adultului, direcții de acțiune și intervenții în psihologia educării acestuia


Se impune însușirea însusirea conceptelor din unitățile anterioare de studiu.

Resurse necesare și recomandări de studiu. 1.Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin ideile fundamentale




Este de două ore.

3


8.1.Psihologia educației adultului

Trăim într-o lume în care schimbările se produc cu rapiditate, motiv pentru care psihologii educaţionali trebuie să-şi îmbogăţească ei înşişi competenţele, pentru a orienta activitatea formativă a adultului pe tot parcursul vieţii. Legile dezvoltării umane trebuie studiate cu atenţie, pentru a găsi cele mai ingenioase strategii, metode şi tehnici de instruire şi formare a adultului. Cu siguranţă că ele ţin seama de particularităţile de vârstă şi de sferele de interes ale acestora. Adultul învaţă altfel decât copiii şi adolescenţii.

În 1990, Malcolm Knowles considera teoria andragogică, ca fiind un model de învăţare umană deosebit de util trainerilor în demersul lor educativ pentru adulţi. Premisele acestui model sunt:

• În procesul de învăţare adultul preia responsabilitatea pentru propriile acte, inclusiv planificarea, implementarea şi evaluarea activităţilor de învăţare (autodirecţionarea demersului instructiv-educativ). Rolul profesorului/instructorului este de a stabili încă de la început colaborarea ca principiu de bază.

• Experienţa profesională şi de viaţă a adultului este valorificată în procesul de învăţare. Ea devine o resursă de lucru prin faptul că este împărtăşită, motiv pentru care instructorul trebuie să o evalueze la începutul programului de instruire.

• Adulţii sunt gata să înveţe când simt nevoia de a şti sau de a face ceva din perspectiva eficientizării unor aspecte de viaţă. În această abordare, profesorul/instructorul eficient este cel care îl ajută pe participant, în procesul de învăţare, să înţeleagă cum şi cât o anume competenţă sau sarcină îl va face să aibă succes.

• Aplicaţiile în lumea reală reprezintă esenţa şi ţelul învăţării adultului, traduse prin rezolvarea de probleme şi sarcini complexe legate de nevoile imediate ale acestora.

• Învăţarea adulţilor ţine seama de existenţa unor factori interni cum sunt: stima de sine, nevoia de recunoaştere socială, curiozitatea naturală matură, dorinţa de o mai bună calitate a vieţii, creşterea încrederii în sine şi ocazia de creştere spirituală (autorealizarea self-ului).

Aşadar, putem evidenţia câteva principii ale învăţării adultului, principii care au menirea de a ghida munca de planificare şi implementare a programului de instruire realizat de profesor sau trainer:

1. Recunoaşterea nevoii de a învăţa 2. Aplicarea noilor achiziţii la locul de muncă 3. Integrarea experienţei trecute în noile achiziţii 4. Preferinţa pentru concret 5. Nevoia de varietate de metode

4

6. Nevoia de mediu informal şi confortabil pentru a învăţa 7. Nevoia de a rezolva probleme realiste 8. Preferinţa pentru metode de învăţare interactive

Un trainer eficient trebuie să cunoască foarte bine factorii care influenţează esenţial învăţarea la vârsta adultă.

Aceştia sunt:

1. modalităţile perceptive 2. factorii psihosociali 3. factorii de mediu 4. factorii fizici 5. vârsta

Experienţa şi competenţele psihologului educaţional îl pot ajuta pe instructor să

ţină cont de toţi aceşti factori, care influenţează demersul instructiv-educativ la vârsta adultă, şi să selecţioneze strategiile, metodele şi tehnicile de lucru adaptate caracteristicilor participanţilor.

Este necesară astăzi, mai mult ca niciodată, utilizarea de instrumente şi tehnici adecvate pentru a asigura un mediu de învăţare liber de riscuri şi distorsiuni. Numărul uriaş, diversitatea şi complexitatea datelor pot ridica trainerului probleme de selecţie în activitatea sa de pregătire a conţinutului învăţării. El trebuie să evite supraîncărcarea cognitivă, pentru a fi eficient în munca sa. Aceasta se poate realiza prin:

• minimizarea prelegerii (puncte cheie, liste scurte, grafice, planşe) • împărţirea informaţiilor pe segmente de lucru, care să fie distribuite

într-o manieră progresiv crescătoare • prezentarea materialelor în formate uşor de urmărit şi uşor de înţeles • asigurarea unui suport de curs, care să ghideze activitatea adultului

după încheierea procesului de instruire • asigurarea procedurilor de coaching pentru fiecare participant, care

urmează să implementeze cele învăţate la curs

5

Rezumat

Trăim într-o lume în care schimbările se produc cu rapiditate, motiv pentru care psihologii educaţionali trebuie să-şi îmbogăţească ei înşişi competenţele, pentru a orienta activitatea formativă a adultului pe tot parcursul vieţii. Legile dezvoltării umane trebuie studiate cu atenţie, pentru a găsi cele mai ingenioase strategii, metode şi tehnici de instruire şi formare a adultului. Cu siguranţă că ele ţin seama de particularităţile de vârstă şi de sferele de interes ale acestora. Adultul învaţă altfel decât copiii şi adolescenţii.

Cuvinte cheie:

• Adult • Psihologia Educației • Învățarea pe tot parcursul vieții


1. Enumeră principiile de învăţare aplicate în cadrul programelor formative pentru adulţi.

Concluzii Psihologia educației oferă repere clare trainerilor care au ca obiectiv principal al

activității lor formarea adultului. Tocmai de aceea prezența psihologului educațional în marile companii care au în atența lor și dezvoltarea profesională a angajaților este absolut necesară.


Psihologia educaţiei în gerontologie

Obiective ......................................................................................................... 2





8.1.Psihologia educaţiei în gerontologie…………………………………….3

Rezumat......................................................................................................................5

Cuvinte cheie..............................................................................................................5


Concluzii.....................................................................................................................6

2

Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili: Să cunoască particularitățile de dezvoltare ale vârstnicului și direcțiile de acțiune specifice psihologilor educaționali care lucrează cu persoanele de vârsta a treia


Se impune însușirea însusirea conceptelor din unitățile anterioare de studiu.

Resurse necesare și recomandări de studiu. 1.Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin ideile fundamentale




Este de două ore.


3

9.1. Psihologia educației în gerontologie

Psihologia educaţiei la vârsta a treia este un domeniu destul de tânăr, care s-a dezvoltat în ultimii ani, ca urmare a creşterii speranţei de viaţă şi a cercetărilor făcute în domeniul dezvoltării umane. Odată cu introducerea conceptului de „life long learning education”, psihologii educaţionali s-au văzut puşi în situaţia de a cerceta şi de a descoperi o serie de strategii, metode şi tehnici care să faciliteze formarea şi dezvoltarea, pe multiple paliere ale vieţii, a persoanelor vârstnice. Astfel, s-a născut un nou domeniu de studiu, cel al psihologiei educaţiei în gerontologie. Apariţia acestei discipline se înscrie în firescul evoluţiei societăţii. Adulții vârstnici pot fi activi și sănătoși! Nelson Mandela poate fi un exemplu elocvent în acest sens. La 75 de ani, el câștigă premiul Nobel pentru pace, iar la 76 de ani devine președintele Africii de Sud.

Demersul educativ al persoanelor de vârsta a treia are la bază două prezumţii esenţiale:

• participantul îşi va îmbunătăţi ceva în viaţa sa • vârstnicul supus procesului de învăţare este capabil de o reacţie

constructivă la stimulul educaţional Prin procesul instructiv-educativ se urmăreşte, aşadar, reducerea numărului şi

gradului de reacţii disfuncţionale la nivel individual şi de grup, precum şi creşterea capacităţii umane de a face faţă, adaptat şi creativ, unei lumi în continuă, rapidă şi extrem de complexă schimbare.

Psihologia educaţiei în gerontologie militează pentru protecţia vârstei târzii, în sensul creării de condiţii ca oamenii în vârstă să poată trăi demn, cu respect de sine, pe cât posibil independent şi de folos semenilor. Când un bătrân este inclus într-un proces oarecare de învăţare, el este creditat ca având potenţial. După instalarea unui climat optimist, vârstnicul este ajutat să redescopere, să-şi revigoreze, să-şi reactiveze zone de interes şi talent latente, pe care uneori nici nu a bănuit că le are. Impactul psihologic al unui astfel de demers, în sensul recâştigării stimei de sine şi a descoperirii unui nou sens al vieţii, este evident.

Important este ca oamenii să învețe să îmbătrânească frumos. Chiar și atunci când apare o boală fizică, există o serie de elemente de viață care conduse cu grijă îi pot oferi persoanei în vârstă șansa de a duce o viață activă și constructivă. A fi activ este baza pentru a îmbătrâni frumos. Mersul la întruniri, activități legate de biserică, excursii, vizite, mișcare făcută cu regularitate, toate acestea conduc la un exercițiu emoțional, socio-relațional benefic de natură să compenseze efectele unor pierderi iminente legate de naturala înaintare în vârstă. A deține controlul asupra mediului în care trăiești și asupra propriei persoane se traduce astăzi prin

4

autoeficacitate. Cercetătorii în domeniul autoeficacității persoanelor vârstnice, examinează aspectele pozitive ale îmbătrânirii pentru a le include în dezvoltarea pe tot parcursul vieții, astfel încât generațiile viitoare să se îndrepte către bătrâneți mai fericite.

La noi în ţară au existat şi funcţionează încă o serie de ONG-uri sau centre de zi pentru bătrâni.

Spre exemplu, „Centrul de Zi EquiLibre” funcţionează din 2005 în Bucureşti, sub coordonarea psihologului Diana Pârlog, care a realizat şi implementat o serie de programe educative, de dezvoltare pentru persoanele vârstnice dinamice/active, care doresc să-şi petreacă timpul liber într-un mod util şi plăcut, cât şi pentru cele singure, izolate sau cu risc de marginalizare socială.

Programele oferite vizează în principal:

• Relaxare/ deconectare/ destindere • Prevenirea degradării stării de sănătate fizică şi psihică • Scăderea duratei, frecvenţei şi intensităţii stărilor de anxietate, a

tensiunii psihice şi a stărilor depresive • Dobândirea de noi experienţe • Descoperirea de noi resurse personale şi utilizarea lor în diferite

tipuri de activităţi preferate • Dezvoltarea relaţiilor interpersonale, de comunicare şi integrare

socială

Printre programele educative desfăşurate în cadrul centrului amintim: „Educaţie Sanitară”, „Activităţi de club” – jocuri distractive, vizionări de DVD-uri, „Grup de dialog pe teme religioase”, „Cerc de teatru”, „Cenaclu literar”, „Ateliere creative” – de muzică, pictură, dans, modelaj, lucrul cu lutul.

În zilele frumoase se fac plimbări în parcuri sau se vizitează muzee. Ocazional, se organizează excursii, iar membrii „Cercului de teatru” oferă spectacole pregătite de ei persoanelor vârstnice din azile, cu diverse ocazii (Paşte, Crăciun).

În cadrul „Atelierelor Creative” se confecţionează diverse produse ale artei populare tradiţionale (împletituri, gentuţe, traiste, broderii etc.) sau tablouri şi felicitări din flori presate, scoici şi seminţe, care sunt prezentate în cadrul unor expoziţii cu vânzare sau la diferite târguri de produse realizate manual.

Din 2008, se editează pe calculator revista „AMINTIRI”, care apare de obicei în preajma sărbătorilor religioase importante şi este distribuită membrilor centrului de zi, oaspeţilor sau altor persoane interesate. În procesul de elaborare şi editare a revistei sunt implicaţi bătrânii doritori şi pasionaţi de o astfel de activitate.

5

Rezumat

Psihologia educaţiei la vârsta a treia este un domeniu destul de tânăr, care s-a dezvoltat în ultimii ani, ca urmare a creşterii speranţei de viaţă şi a cercetărilor făcute în domeniul dezvoltării umane. Odată cu introducerea conceptului de „life long learning education”, psihologii educaţionali s-au văzut puşi în situaţia de a cerceta şi de a descoperi o serie de strategii, metode şi tehnici care să faciliteze formarea şi dezvoltarea, pe multiple paliere ale vieţii, a persoanelor vârstnice. Astfel, s-a născut un nou domeniu de studiu, cel al psihologiei educaţiei în gerontologie.

Cuvinte cheie:

• Vârstnic • Psihologia Educației • Învățarea pe tot parcursul vieții


1.Prezintă care sunt motivele pentru care persoanele de vârsta a treia au început să devină centru de interes pentru domeniul psihologiei educației. (p.3) 2.Enumeră tipuri de activități formative în care persoanele în vârstă pot fi implicate. (p.4)

Concluzii

6

Oamenii vârstnici care beneficiază de instruire, practică și sprijin social par a fi capabili să facă apel la rezerve mentale. Adulții vârstnici ar putea să-și păstreze sau să-și mărească această capacitate de rezervă și să evite declinul cognitiv adoptând un program de exercițiu mental pe toată viața. Astfel de programe trebuie dezvoltate şi implementate de tot mai mulţi specialişti în psihologia educaţiei.

Psihologia educatiei

Documents

Transcript of Psihologia educatiei