Protectia consumatorului

C u p r i n s

Introducere...................................................................................................................2

Capitolul I. Noţiuni de bază în protecţia drepturilor consumatorilor

&.1 Consumator: noţiuni şi reglementări........................................................... 5

&.2 Drepturile şi interesele legale ale consumatorilor......................................12

&.3 Obiectivele protecţiei drepturilor consumatorilor......................................30

Capitolul II. Cadrul juridic privind protecţia drepturilor consumatorilor în

Republica Moldova

&.1 Instituţiile statale: garanţie şi asigurare a protecţiei drepturilor

consumatorilor.............................................................................................................42

&.2 Organisme non-guvernamentale în protecţia consumatorilor..................53

Capitolul III. Răspunderea în rezultatul încalcării drepturilor consumatorilor

&.1 Răspunderea civilă.....................................................................................61

&.2 Răspunderea administrativă.......................................................................80

&.3 Răspunderea penală....................................................................................83

&.4 Repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral………………..88

Concluzii.....................................................................................................................93

Bibliografie.................................................................................................................98

1

Introducere

În perioadele de modificări oamenii mereu s-au aflat confruntaţi cu probleme

inedite. Etapa pe care o parcurge actualmente societatea noastră - "tranziţia către

economia de piaţa" are un aspect pe cât de complex pe atât de dificil.

Întreprinzătorul obţine profitul scontat doar satisfăcând necesităţile şi

aspiraţiile consumatorului. Ieşind din economia de comandă, subiecţii economici se

confruntă cu realitatea recunoscând că trebuie să se conformeze şi să-şi înteleagă

consumatorul de care depind realizările sale.

Dincolo de aspectele particulare orice analiză profundă asupra consumului ne

conduce inevitabil către vectorul acestuia care este consumatorul.

Teoria economică liberală este bazată pe postulatul că dacă consumatorul este

naţional şi domină economia, atunci se ajunge la cea mai bună alocare posibilă a

resurselor. În consecinţă, consumatul se confruntă cu o adevărată avalanşă

informaţională în legătură cu mărfurile prezente pe piaţă. În plus, în eforturile de a

face faţă concurenţei din ce în ce mai acerbe, subiecţii economici exercită adevărate

presiuni informaţionale în încercarea de a-i influenţa să le procure marfa oferită. De

multe ori aceste acţiuni deraiază spre încălcarea normelor etice ale derulării

afacerilor şi ale cadrului juridic ce le reglementează.

În aceste condiţii a apărut ca replică necesitatea adoptării la 23.05.93 a Legii

cu privire la protecţia drepturilor consumatorilor şi respectiv mişcarea consumeristă,

care desemnează organizarea consumatorilor, formarea asociaţiilor de consumatori,

care a devenit o mişcare socială orientată spre promovarea şi protecţia drepturilor

consumatorilor.

Prezenta lucrare structurată în trei capitole divizate pe paragrafe este

consacrată problematicii juridice a protecţiei drepturilor consumatorilor.

Actualitatea temei investigate care este condiţionată de faptul că în literatura

de specialitate autohtonă nu exista un studiu pluriaspectual al problemei în cauză,

deşi importanţa teoretică şi practică este evidentă, în timp ce întreaga activitate a

2

protecţiei consumatorilor gravitează în asigurarea mecanismelor eficiente de

protecţie a consumatorilor.

Scopul şi sarcinile lucrării presupun studierea profundă şi analiza legislaţiei în

contextul evoluţiei rapide a unor reglementări juridice în domeniu şi elaborarea unor

propuneri şi recomandări concrete îndreptate spre cizelarea şi desăvârşirea

mecanismului de protecţie juridică a drepturilor consumatorilor menite să consolideze

interesele şi drepturile consumatorilor.

Suportul metodologic şi teoretico - ştiinţific al lucrării care rezidă în

cercetarea problemei ştiinţifice date e bazată pe studierea materialului normativ -

legislativ şi practic şi în măsura mai mică pe cel doctrinar - teoretic. Acesta e realizat

prin aplicarea metodelor istorică, sistematică, logico-practică şi în baza empirică

care o constituie: Constituţia Republicii Moldova, Codul civil, Legea privind

protecţia drepturilor consumatorilor, alte acte normative al cadrului legislativ al RM,

legislaţia în domeniu a altor state ( Federaţia Rusă, SUA., Franţa) lucrări ale

savanţilor jurişti şi economişti ( Gh.Pistol, C.Stătescu).

Semnificaţia si valoarea aplicativă a lucrării rezidă în concluziile ce se

desprind şi care pot fi utilizate la elaborarea şi perfecţionarea cadrului juridic de

protecţie a consumatorilor, de asemenea în procesul de instruire profesionistă.

Capitolul I intitulat " Noţiuni de bază şi reglementări în protecţia drepturilor

consumatorilor" defineşte noţiunea de consumator, categoriile de consumatori,

cercetează drepturile consumatorilor, stabileşte principiile şi obiectivele protecţiei

drepturilor consumatorilor în plan naţional şi internaţional.

Abordăm în acest capitol statutul consumatorului din mediul autohton şi a

situaţiei în care se află sistemele de informare şi de protecţie a consumatorilor.

De asemenea argumentează necesitatea racordării legislaţiei autohtone la

cerinţele normelor internaţionale.

Capitolul II denumit "Cadrul juridic privind protecţia drepturilor

consumatorilor" constituie analiza practico - ştiinţifica a asigurării şi garantării

drepturilor consumatorilor de către organele statale şi organismele non-

guvernamentale. O tratare tangenţială dar care completează obiectul expunerii este

3

mecanismul de protecţie a consumatorilor de către producători. Aceasta rezidă în

faptul că indirect producătorii sunt în situaţia de a proteja consumatorul.

Vom accentua că lipsa unui organ de stat destinat în exclusivitate informării,

educării şi protecţiei drepturilor consumatorilor contribuie la diminuarea

mecanismului protectiv al consumului.

Capitolul III intitulat "Răspunderea în rezultatul încălcării drepturilor

consumatorilor" cuprinde patru paragrafe care tratează răspunderea civilă,

răspunderea penală, răspunderea administrativă şi repararea prejudiciului material şi

a prejudiciului moral. Aici argumentăm temeiul fiecărei forme de răspundere în

concordanţă cu Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor.

Concluziile specifică opiniile şi recomandările investigaţiei efectuate: în plan

doctrinar-teoretic se conturează concepţia pentru atribuirea statutului de consumator

în anumite cazuri şi subiecţilor economici; în plan normativ-legislativ acceptarea

modificărilor corespunzătoare referitoare la " servicii " şi "lucrări".

Conchidem prin lansare că această lucrare să fie plus habeat în recessu quam

fronte promitit.

4

Capitolul I

Noţiuni de bază în protecţia drepturilor consumatorilor

Relativ de curînd a apărut în realitatea noastră noţiunea de consumator.

Tendinţa integrării juridice a adus această noţiune în unităţile de bază ale direcţiilor

social- economice ale Republicii Moldova.

Acum câţiva ani consumatorii în statul nostru erau pe deplin frustraţi. Comerţul

şi producătorii de mărfuri şi servicii dictau condiţiile de realizare şi desfăşurare a

comerţului. Actele normative departamentale şi instrucţiunile limitau drepturile

consumatorilor şi nu admiteau posibilitatea prezentării pretenţiilor întemeiate.

Consumatorii nu-şi puteau realiza drepturile sale fundamentale prevăzute de

Rezoluţia Asambleei Generale a O.N.U.

&.1 Consumator: noţiuni şi reglementări

Domeniul drepturilor consumatorilor în prezent a atins apogeul necesităţii de

perfecţionare a reglementărilor juridice în temeiul importanţei create de factorii

obiectivi. Considerăm necesară examinarea principalelor noţiuni ce ţin de consumator

şi pe care acesta este obligat sau e bine să le cunoască pentru asigurarea creării şi

funcţionării unui sistem de protecţie a consumatorului.

Derularea cu rapiditate a schimburilor comerciale ce caracterizează societatea

modernă a condus la apariţia contractelor-tip astfel încât principiile tradiţionale

aplicate în domeniul contractual (autonomia de voinţă şi egalitatea părţilor

contractante ) au fost serios zdruncinate „în noua eră a societăţii de consum”.1

Cuvântul consumator provine din Franţuzescul consommateur şi înseamnă

persoana care consumă bunuri rezultate din producţie. O altă noţiune legată de

noţiunea de consumator este consumerismul.2 Intr-o prima accepţiune prin cuvântul

consumerism se subînţelegeau doar eforturile organizate ale consumatorilor în 1 Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All Beck, Bucureşti 1999, p.82 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 21

5

vederea corijării şi suprimării nemulţumirilor pe care le-au acumulat, ulterior, într-un

context pluridimensional, această noţiune a ajuns să semnifice ansamblul eforturilor

conjugate ale consumatorilor, ale întreprinderii şi ale guvernului, în vederea

ameliorării calitative şi cantitative a nivelului de trai. Noţiunea de consumerism este

anglofonă prin excelenţă dar acceptată ca neologism de toate limbile lumii, s-a impus

cu precădere în perioada postbelică, tentaţia consumatorilor de a se grupa, înfiinţând

anumite organizaţii care să le apere interesele, s-a manifestat cu peste un secol şi

jumătate în urmă. Se are în vedere fondarea cooperativelor de consumatori,

organizaţii care, la începuturi, împrumutau mult din modul de acţiune a organizaţiilor

sindicale, până şi-au creat propriul stil.3

Originile consumerismului contemporan se afla în Carta drepturilor

consumatorului propusă de preşedintele Kennedy în 1962, în cadrul unui mesaj

adresat Congresului American. Această Cartă a servit drept model pentru multe din

legislaţiile naţionale şi regionale cu privire la consum, formulate în deceniile şapte şi

opt, în diverse colţuri ale lumii.

În prezent din punct de vedere juridic, conform art.1 al Legii cu privire la

protecţia consumatorilor - consumator - orice persoană fizică ce intentionează să

comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii

pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională;

La prima vedere pare a fi o definiţie completă dar dacă cercetăm ţi alte

definiţii, de exemplu cea dată de Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor a

Federaţiei Ruse din 07.02.92 sau de Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a

RM despre practica aplicării legislaţiei privind protecţia consumatorilor la

examinarea dosarelor civile din 10 iulie 1997, vom sesiza diferenţa.

Aşadar, conform legislaţiei FR consumator este cetăţeanul care utilizează,

dobândeşte, comandă sau intenţionează să dobândeascăa sau să comande produse

(lucrări, servicii) pentru necesităţi vitale personale.4

3 A. Smochină Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare "Revista Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.414 Верховцев А.В., Как защищается потребитель., Москва., ИНФРА, 1997 , pag 14

6

În accepţiunea celei de-a doua definiţii, consumator este numai cetăţeanul

(cetăţenii străini şi apatrizii) ce procură, comandă, foloseşte (consumă) sau

intentionează să procure sau să comande mărfuri (servicii) pentru necesităţile vitale,

nelegate de obţinerea profitului.5

Considerăm că definiţia expusă nu este completă trebuind să conţină şi

expresia – a executa lucrări deoarece nu toate operaţiile efectuate de agenţi economici

pentru consumatori cad sub incidenţa serviciilor, de exemplu lucrările. Conform

D.E.X.-ului serviciu este acţiunea, faptul de a servi, de a sluji; forma de muncă

prestată în folosul sau în interesul cuiva....1. Lucrare este lucru realizat printr-o

muncă fizică sau intelectuală....2. Aceasta ne argumentează diferenţa dintre aceste

noţiuni.

În temeiul celor expuse considerăm că definiţia noţiunii de consumator trebuie

completată cu expresia executare de lucrări. Aceasta reiese şi din p.2 al Hotărârii

Plenului Curţii Supreme de Justiţie susmenţionate care stipulează că Legea privind

protecţia drepturilor consumatorilor reglementează raporturile dintre consumator şi

agentul economic care efectuează lucrări şi prestează servicii consumatorilor.

Dacă examinăm pluridimensionalitatea noţiunii de consumator vom ajunge la

concluzia ca ea trebuie să includă nu numai persoanele fizice-cetăţenii (cetăţenii

străini şi apatrizii) dar şi agenţii economici pentru anumite cazuri.6 Delimitarea

trebuie realizată conform criteriului de obţinere \ neobţinerea profitului.

Din Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor reiese că prin ea se

reglementează raporturile juridice apărute între cetăţeni (cetăţeni străini şi apatrizi) în

calitate de consumator şi agenţii economici, aceasta nefiind prevazut expres.

În textul legii prezintă echivoc noţiunea de persoană fizică deoarece nu este

clar prevăzut ce se are în vedere: persoana fizica în calitate de cetăţean sau de

cetăţean-antreprenor. În acest temei articolul 1 din Lege trebuie să conţină noţiunea

de cetăţean (străin sau apatrid) la definirea consumatorului.

5 Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-706 A. Smochină Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare "Revista Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.41

7

Un alt subiect al raportului juridic reglementat prin Lege este agentul

economic- întreprinderea, instituţia, organizaţia sau cetăţeanul antreprenor, care

produce, importă, transportă, depozitează, comercializează, păstrează marfa pentru

realizare şi prestează servicii consumatorilor. În temeiurile expuse considerăm că

definiţia din Lege dată agentului economic trebuie completată cu noţiunea efectuează

lucrări.

Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor reglementează relaţiile, care

pot apărea din contractele privind vînzarea- cumpărarea cu amănuntul; arenda;

închirierea de spaţiu locativ, în special, efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor de

asigurare a exploatării casei de locuit în care se află spaţiul locativ, acordarea sau

asigurarea acordării chiriaşului a serviciilor comunale necesare, efectuarea reparaţiei

curente a averii comune a casei de locuit şi a instalaţiilor tehnice; antrepriza (inclusiv

comanda de deservire sau deservirea prin abonament); transportarea cetăţenilor,

bagajelor şi mărfurilor; păstrarea; consignaţia; asigurarea; prestarea serviciilor

financiare pentru satisfacerea necesităţilor personale ale consumatorului, inclusiv

acordarea de credite, deschiderea conturilor clienţilor, efectuarea decontărilor la

cererea lor, primirea şi păstrarea hârtiilor de valoare şi a altor valori, acordarea

serviciilor consultative, precum şi din alte contracte referitoare la satisfacerea

necesităţilor personale ale cetăţenilor, nelegate de obţinerea profitului.7

Aşadar în persoana agentului economic poate fi producătorul, vizatorul,

executorul.

Producătorul este organizaţia, cetăţeanul - antreprenor care produce mărfuri

pentru realizare consumatorilor.

În relaţiile apărute din contractele privind vînzarea-cumpărarea cu amănuntul,

inclusiv contractul de comision apare vizatorul care este întreprinderea. În relaţiile

apărute din contractele privind vânzarea cumpărarea cu amănuntul inclusiv contractul

de comision apare vînzătorul care poate fi întreprinderea, organizaţia, instituţia sau

cetăţeanul antreprenor care realizează marfa către consumator.8

7 Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.3 2007., pag 42-49

8 Ghidul consumatorilor., Asociaţia naţională pentru protecţia consumatorilor., Bucureşti 2001, pag 28-29

8

Executantul este întreprinderea, organizaţia, instituţia sau cetăţeanul -

antreprenor care prestează servicii sau execută lucrări. Acesta poate fi: antreprenorul-

la deservirea prin abonament şi la comanda de deservire; locatorul - la închirierea de

spaţiu locativ, efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor de asigurare a exploatării

casei de locuit în care se află spaţiul locativ, acordarea chiriaşului a serviciilor

comunale necesare; transportatorul (cărăuşul) -la transportarea cetăţenilor, bagajelor,

inclusiv a mărfurilor; în relaţiile ce reies din contractul de transport; depozitarul- în

relaţiile ce apar din contractul de depozit; asiguratorul- în relaţiile ce apar din

contractul de asigurare; prestatorul de servicii financiare - pentru satisfacerea

necesităţilor personale ale cetăţenilor nelegate de obţinerea profitului. 9

În temeiul celor expuse putem delimita următoarele categorii de consumatori.

Astfel după criteriul domeniului de activitate deosebim consumatori:

a) care procură produse în rezultatul contractului de vînzare-cumpărare şi de

comision;

b) care beneficiază de prestarea serviciilor;

c) care beneficiază de executarea lucrărilor;

d) care intentionează să procure sau să comande mărfuri( servicii, lucrări).

Un alt criteriu, mai complex de delimitare a consumatorilor este după statutul

de persoane. Astfel o categorie o constituie:

a) consumatorul - persoana fizică, cetăţean (cetăţean străin, apatrid).

Consumatorul individual este, în acelaşi timp, şi un consumator „colectiv", prin dubla lui

ipostază de membru al unei familii şi membru al societăţii. Fiind membru al unei

familii sau a unei gospodării, putem afirma că avem de-a face cu un consumator

colectiv cu nevoi şi trebuinţe specifice, cu un comportament bine definit. Aici avem în

vedere faptul că cele mai multe produse sau servicii sunt cumpărate sau consumate pe o

bază individuală, de cele mai multe ori cumpărăturile sunt efectuate de un membru al

familiei, ele fiind determinate de nevoile şi dorinţele întregii familii.10 Caracteristicile

9 Udrescu Doina., Cocor Monika., Noţiunea de consumator în dreptul comunitar., Drept, economie şi informatică nr.2., 2005., pag.20-23

10 A. Smochină Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare "Revista Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.41

9

familiei constituie un factor important în analiza consumului şi consumatorilor, studiul

consumatorului la acest nivel furnizează o serie de concluzii benefice pentru producţia

şi comerţul cu bunuri şi servicii. „Familia este considerată cel mai complex tip de

consumator, având în vedere faptul că nu reprezintă o sumă de consumatori individuali

ci un efect de sistem, cu proprietăţi mult amplificate faţă de cele asociate părţilor

componente". 11

În acest temei conform criteriului expus lansăm o altă categorie de

consumatori:

b) subiectul economic.

Potrivit acestui criteriu subiecţii economici de asemenea ar putea fi

consumatori dacă ei beneficiază de servicii nu pentru obţinerea profitului. De

exemplu, întreprinderea, instituţia, organizaţia având automobile beneficiază de

serviciile de alimentare şi reparaţie prestate de alţi subiecţi economici care poartă

răspundere pentru prestarea serviciilor.12

În susţinerea ideii afirmăm că subiectul economic în acest caz beneficiază de

servicii nu pentru obţinerea profitului ci pentru necesităţile personale ale organizaţiei.

Temeiuri întru justificarea acestei opţiuni vom elucida şi la capitolul

răspunderii în rezultatul încalcării drepturilor consumatorilor.

Un alt tip de consumator colectiv îl constituie organizaţiile, instituţiile care

achiziţionează bunuri şi servicii pentru propriile lor nevoi. Din această categorie fac

parte şcolile, spitalele, bisericile, societăţi particulare şi publice, care pentru

funcţionare consumă produse, echipamente, servicii etc. Ele pot fi considerate ca un

segment de consumatori intermediari între producătorii primari şi consumatorii

individuali finali, în ultimă instanţă, ceea ce produc şi oferă organizaţiilor de consum

ajunge tot la consumatorii individuali, aceştia determinând de fapt natura şi structura

consumului.13

11 NEAGU V. , ŞTEFĂNESCU V., TEODORESCU N - consumatorii, dimensiuni şi semnificaţii, în Comerţul modern

nr.3/1987, pag. 612 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 2513 PATRICHE D., PISTOL GH., (coordonatori) - Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice,Bucureşti, 1998, pag.51

10

Obiect al raportului juridic ce apare la realizarea drepturilor consumatorilor

poate fi: produsul care constituie un bun material destinat consumului sau utilizării

finale individuale sau colective; serviciul- activitate, alta decât cea din care rezultă

produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor; lucrarea-

lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală.

Produsul, serviciul, lucrarea trebuie să corespundă unor standarde care se

confirmă prin certificatul de conformitate care constituie un document eliberat

conform regulilor unui sistem de certificare indicând cu un grad suficient de

încredere că un produs, proces sau serviciu precis identificat este conform unui

standard sau unui alt document normativ specificat, şi prin documentaţia tehnică

normativă care este un act normativ în care sunt stabilite condiţiile calitative ale

produselor, lucrărilor, serviciilor (standarde, condiţii tehnice, norme sanitare şi de

construcţii, farmaceutice şi altele).

Referitor la produse, servicii şi lucrări deosebim termene de utilizare, termene

de valabilitate şi termene de garanţie.14

Aşadar termen mediu de utilizare este perioada de timp stabilită în

documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori convenită între

părţi, în cadrul căruia produsele, altele decât cele cu termen de valabilitate, trebuie să-

şi menţină caracteristicile calitative prescrise, dacă au fost respectate condiţiile de

transport, manipulare, depozitare şi exploatare.

Este inadmisibilă confundarea acestor noţiuni, deoarece fiecare produs se

raporta la o anumită categorie de termene.

În consecinţă termenul mediu de utilizare poate fi un termen atât dispozitiv

(adică stabilit şi prin acordul părţilor) cât şi imperativ (pentru cazurile prevăzute în

documentele tehnice normative).

Termenul de garanţie şi termenul de valabilitate sunt preponderent termene

imperative, dar nu se exclude posibilitatea de a fi şi dispozitive. Menţionăm aceasta

din considerentul că termenul de garanţie este o garanţie reală de realizare a

drepturilor subiective civile. Prin termen de garanţie se mai înţelege şi termenul

14 Ghidul consumatorilor., Asociaţia naţională pentru protecţia consumatorilor., Bucureşti 2001, pag 20

11

înăuntrul căruia producătorul ( prestatorul de servicii) poartă răspundere de calitatea

produselor (serviciilor).15 În general termenul garanţie şi termenul de valabilitate sunt

indispensabile de calitatea producţiei şi sunt stabilite prin normele de standardizare,

de condiţiile tehnice sau acordul parţilor. Părţile pot conveni asupra termenului de

garanţie printr-un contract în cazul când el nu este stabilit de standarde sau condiţii

tehnice ( art.784 din Codul civil al RM).

&2. Drepturile şi interesele legale ale consumatorilor

Conceptul privind drepturile consumatorilor îşi are originea în Carta

drepturilor consumatorilor definită de fostul preşedinte al SUA J. E. Kenedy - în

martie 1962 sub forma unui mesaj special adresat Congresului american.16 Deşi Carta

nu a mai fost definitivată (în acelaşi an preşedintele Kenedy a fost asasinat), ea

ramâne importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor

(dreptul la alegere liberă, dreptul la informare, dreptul la petiţie şi ascultare, dreptul

la protecţie), dar mai ales prin faptul că ea a servit drept model de referinţă la

elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor ce au apărut în deceniile şapte şi opt

în SUA şi în alte ţări din continentul american (Canada, Mexic), cât şi din Europa

(Belgia, Franţa, Germania, Suedia).

Pentru ţările Comunităţii Europene, Consiliul Europei a adoptat în anul 1973

„Carta pentru protecţia consumatorilor”, unde sunt precizate principiile unei politici

active de asistenţă de reparare a daunelor, informare, educare şi reprezentare a

consumatorilor.17

Constituţia Republicii Moldova garantează dreptul la un mediu înconjurător

neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la

produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive, de asemenea răspândirea

informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de

15 Верховцев А.В., Как защищается потребитель., Москва., ИНФРА, 1997 , pag 2216 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 8817 Idem, pag 90

12

muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic (art.37 din

Constituţia RM adoptată la 29 iulie 1994).

Adoptarea în an.1993 a Legii Republicii Moldova nr. 1453-XII din 25.05.93

Cu privire la protecţia consumatorilor a fost un pas important în acest domeniu şi a

pus bazele cadrului juridic şi reglementează raporturile juridice dintre consumatori şi

agenţii economici producători sau comercializatori de produse şi servicii.

La 13.03.2003 a fost adoptată o nouă Lege privind protecţia consumatorilor,

nr. 105 Monitorul Oficial 126-131/507, 27.06.2003 care continuă reglementarea

relaţiilor în acest domeniu sub aspect mai modern.

Acestă lege cu privire la protecţia consumatorilor stabileşte următoarele

drepturi de bază ale consumatorilor:18

- protecţia de către stat a intereselor consumatorilor;

- la repararea prejudiciilor cauzate de achiziţionarea de mărfuri şi servicii

necalitative;

- la o informaţie completă, autentică şi exactă privind caracteristica de bază a

produselor şi serviciilor;

- protecţia de la riscul achiziţionării produselor şi serviciilor cu un impact nociv

asupra vieţii sănătăţii şi securităţii consumatorului;

- la asociere în organizaţii ale consumatorilor;

- la sesizarea în judecată şi alte organe statale abilitate.

Practic drepturile fundamentale stabilite prin legea privind protecţia

consumatorilor se intercalează cu principiile directoare de protecţie a consumatorilor

recomandate de Organizaţia Naţiunilor Unite.19

1. Dreptul la protecţia de către stat a intereselor consumatorilor.

Dreptul consumatorilor la protecţia de către stat a intereselor lor este asigurată

prin obligaţia statului de a stabili o poziţie dominantă a consumatorilor pe piaţă.

Această poziţie este garantată de către stat prin crearea cadrului juridic pentru

protecţia drepturilor consumatorilor şi prin diferite programe. De asemenea dreptul

18 Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.3 2007., pag 42-4919 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 89

13

consumatorilor la protecţia de către stat a intereselor sale este garantat prin crearea

instituţiilor publice specializate cu scopul de a supraveghea, prin mijloace specifice

asupra modului de respectare a drepturilor consumatorilor.20

O altă funcţie primordială a statului în protecţia intereselor consumatorilor este

şi facilitarea producerii şi distribuirii de produse corespunzătoare necesitaţilor şi

cererilor consumatorilor.

Art. 4 al Legii stabileşte că agenţii economici nu pot încheia contracte care ar

acorda mai puţine drepturi consumatorilor decât prevede legea în cauză. Legea

de asemenea stabileşte că Guvernul asigură protecţia pieţei interne şi în cazul

modificării costului vieţii, asigură o protecţie suficientă a consumatorilor. Adică în

cazul pătrunderii pe piaţa internă a unor produse care modifică esenţial costul coşului

de consum, Guvernul asigură protecţia consumatorului prin protejarea pieţei interne

de pătrunderea acestor produse. Însă sunt exemple şi de alt ordin când statul din

intenţii eronate de protejare a producătorului intern, scumpeşte costul vieţii

consumatorului naţional. De exemplu dacă la bursa din Londra preţul unei tone de

zahar constituie 320 $SUA, apoi la producătorul intern -450-500 $/tona. Astfel de

măsuri de protecţie a pieţei interne reduc acţiunea benefică a concurenţei asupra

producătorilor, creează condiţii de seră pentru unele ramuri, producătorul neavând

nici un interes pentru reducerea costurilor de producţie.21

2. Dreptul consumatorilor la repararea prejudiciilor cauzate de

achiziţionarea de mărfuri şi servicii necalitative.

Un rol deosebit de important îl are art. 13 al Legii cu privire la protecţia

consumatorilor, care reglementează drepturile consumatorilor în cazul procurării unor

mărfuri necalitative. Legea stabileşte că în cazul apariţiei unor defecte ale mărfurilor

procurate de consumator în limitele termenelor de garanţie sau valabilitate,

consumatorul poate apela la: înlăturarea gratuită a defectelor sau recuperarea

cheltuielilor efectuate de consumator la înlăturarea defectelor;22

20 A. Smochină Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare "Revista Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.4121 Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-7022 Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.3 2007., pag 42-49

14

- reducerea corespunzătoare a preţului;

- înlocuirea în mod gratuit a produsului;

- rezilierea contractului şi compensarea prejudiciilor create;

- repararea prejudiciului moral.

În cazul apariţiei unor defecte funcţionale nu din vina consumatorului, marfa

se înlocuieşte îndată, iar dacă necesită controlul calităţii, în termen de 14 zile din ziua

reclamaţiei. În lipsa mărfii respective la cererea consumatorului se reziliază

contractul cu restituirea de către vînzător a contravalorii produsului (art.14 din Lege).

Toate cheltuielile legate de restaurarea, preschimbarea sau înlăturarea defectelor în

limitele termenului de garanţie şi valabilitate, precum şi cheltuielile de transport,

montare - demontare sunt suportate de unitatea comercială.

În conformitate cu art. 16 din Legea privind protecţia consumatorilor, în cazul

prestării serviciilor necalitative, în limitele termenulul de garanţie, consumatorul are

dreptul la:

- rezilierea contractului şi repararea prejudiciilor create;

- înlăturarea gratuită a defectelor;

- confecţionarea articolului din acelaşi material sau alt material de calitate

adecvată;

- restituirea contravalorii, dacă deficienţele au fost remediate de către

consumator cu acordul executantului;

- fixarea unui nou termen de executare;

- să ceară reducerea preţului.

Consumatorul prezintă reclamaţiile faţă de calitatea mărfii în limitele

termenului de garanţie sau valabilitate, dar în cazul mărfurilor de uz îndelungat - nu

mai târziu de 2 ani din ziua achiziţionării (art. 12 alin.4 din Lege). Termenul de

prezentare a reclamaţiei de preschimbare a mărfii este stabilit în termen de 14 zile, iar

în cazul unor defecte cu caracter ascuns - în termen de 6 luni. Practica judiciară a

arătat că în această privinţă - protecţia drepturilor consumatorului, în cazul procurării

unor mărfuri (servicii) necalitative - Legea cu privire la protecţia consumatorilor

15

necesită unele modificări. Legea nu stabileşte cine are dreptul la alegerea modului de

recuperare în cazul procurării produselor (serviciilor) necalitative. În majoritatea

cazurilor vînzătorul sau prestatorul de servrcii sunt acei care impun consumatorului

modul de recuperare - schimbarea mărfii, reducerea preţului sau înlaturarea gratuită a

defectelor. Logic ar fi în acest caz ca consumatorul singur să-şi aleagă algoritmul

comportamentului în cazul procurării unor mărfuri necalitative.23 Prioritatea alegerii

soluţiei de către consumator este prevăzută de normele Codului civil al RM. Este

îmbucurător faptul că la elaborarea modificarii Legii cu privire la protecţia

consumatorilor autorii au ţinut cont de acest fapt şi în articolul respectiv a fost

introdusă prevederea că consumatorul este acela care are dreptul la alegerea modului

de recuperare.

Modurile de preschimbare a mărfurilor sunt prevazute de Regulile de înlocuire

a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie Nr. 1465 din 08.12.2003 cu

Legea cu privire la protecţia consumatorilor. Conform acestor reguli nu pot fi

înlocuite articolele din metale preţioase, ţesăturile, albiturile ş.a. Până în ultimul timp

nu puteau fi înlocuite şi mărfurile de consignaţie procurate în reţeaua de comerţ. Însă

conform noilor Reguli ale comerţului cu mărfuri de consignaţie, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1010 din 31.10.97, mărfurile necalitative sunt

preschimbate în conformitate cu Legea cu privire la protecţia consumatorilor.

Conform acestor reguli primirea de către comisie a produselor noi pentru

comercializare la perfectarea contractelor de consignaţie se indică condiţiile de

preschimbare sau de întoarcere a lor în conformitate cu legea privind protecţia

consumatorilor. Produsele tehnice noi în terrnenii de garanţie sunt primite la

consignaţie însoţite de paşaportul tehnic (sau instrucţie) în limba ţării de origine şi

informaţia despre marfa în limba de stat în conformitate cu legistaţia în vigoare.24

3. Dreptul consumatorilor la o informaţie completă, autentică şi exactă

privind caracteristica de bază a produselor şi serviciilor.


24 A. Smochină Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare "Revista Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.41

16

Un compartiment aparte al Legii cu privire la protecţia consumatorilor îl

constituie dreptul consumatorului la informaţie. Legea acordă consumatorului dreptul

la o informaţie completă privind asortimentul, preţul, calitatea şi inofensivitatea

mărfurilor. De asemenea consumatorul are dreptul la informaţia privind proprietăţile

utile, condiţiile procurării şi garanţiei, despre producător şi vînzător ş.a.25 Informaţia

despre mărfurile propuse trebuie să se conţină în marcarea mărfii, etichete, ambalaj

sau documentele de însoţire. Dacă marfa nu conţine informaţia în volumul necesar,

atunci vînzătorul este obligat să iniţieze consumatorul cu toată informaţia necesară.

Legea stabileşte că informaţia despre mărfuri trebuie să fie în limba română,

indiferent de ţara de provenienţă a produselor. Marfa trebuie să conţină marca de

fabrică şi marca de produs. Marca de fabrică include denumirea produsului şi

informaţia despre producător. Produsele, calitatea cărora cu timpul se poate reduce

(produsele atimentare, medicamentele, mărfurile de cosmetică ş.a.) trebuie să conţină

data fabricării, termenul comercializării sau al valabilităţii.

Producătorul trebuie să completeze produsele chimice şi mărfurile tehnice

complicate cu o instrucţie, reguli de utilizare şi păstrare, de securitate.

Produsele alimentare trebuie să conţină o informaţie privind compoziţia

(conţinutul de substanţe naturale, ingredienţi artificiali) volumul de calorii ş.a.

La cerere, consumatorului trebuie să i se prezinte informaţia despre conţinutul

de substanţe nocive în produse reglementate prin norme. Organele de stat, abilitate

conform legii sunt în drept să sisteze sau să interzică comercializarea produselor

agricole, dacă producătorul sau vînzătorul nu prezintă consumatorului informaţia

privind conţinutul de substanţe nocive, conservanţilor utilizaţi şi nivelul radiaţiei.

Pentru a face alegeri raţionale între produse, se presupune că indivizii cunosc

şi iau în calcul preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor pe care ar putea să le

cumpere.26 Respectiv agenţii economici sunt obligaţi să informeze consumatorul

despre suma aproximativă de care ei vor avea nevoie pentru achitarea serviciilor 27.

25 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 44

26 Rujan O. Teorii şi modele privind Relaţiile Economice Internaţionale – Bucureşti: ALL, 1994, p.29.27 Ghidul consumatorilor., Asociaţia naţională pentru protecţia consumatorilor., Bucureşti 2001, pag 62

17

Conform teoriei a fost precizat faptul că la fiecare alegere consumatorul va

decide în favoarea alternativei cu cea mai mare utilitate marginală pe unitatea

monetară, astfel consumatorul este satisfăcut de serviciul pe care l-a ales şi de

cheltuielile pe care le-a suportat.28

Recent un control efectuat la produsele propuse spre vînzare la piaţa centrală

din mun.Chişinău a depistat în cartofii de origine poloneză un conţinut de nitraţi în

marime de 230 mg/kg, norma limită fiind de 160- mg/kg, iar în bananele importate

din Ecuador - 145 mg/kg nitraţi. Cu toate ca importul de banane este practicat de

multe firme în ultimii 5-6 ani în cantitaţi mari, dar normativele sanitare privind

conţinutul de substanţe nocive în acest produs nu este stabilit. Despre acest lucru ştiu

foarte bine agenţii importatori şi în ţară sunt aduse partide de acest produs cu orice

conţinut de nitraţi, fără ca aceste firme să fie sancţionate. În conformitate cu

Regulamentul sanitar privind importul de materie primă şi produse atimentare, agenţii

economici-importatori sunt obligaţi să obţină în prealabil autorizația Centrului

naţional ștințifico-practic de igienă și epidemiologie. Fără această autorizație

impotatorii sunt privați de dreptul de a importa produse atimentare. Certificatul de

conformitate pentru comercializarea produselor alimentare importate este eliberat de

către Departamentul Standarde numai în baza certificatului igienic.

Însă practic din cauza conlucrării ineficiente între organele vamale, sanitar-

epidemiologice și Departamentul Standarde, prevederile Regulamentului în cauză nu

sunt respectate și pe piaţa internă pătrund multe produse necertificate. La ideal

punctele vamale trebuie să informeze zilnic Centrul naţional de igienă și

epidemiologie despre fiecare lot de produse alimentare importat și să oblige agenţii

economici importatori să dispună de certificatul igienic.

Legea stabilește că dacă consumatorul nu poate utiliza produsul procurat

conform destinației din cauza informaţiei incomplete sau neveridice el are dreptul să

rezilieze contractul29 și are dreptul la compensarea pierderilor, în această privință ca

exemplu poate servi urmatorul caz.

28 Ibidem, p.30.29 Селезнёв В.В. Как защищять свои права потребителя., Харьков., 2006 pag 26

18

La Inspectia de stat pentru comerţ s-a adresat cu o plîngere dna X din mun.

Chisinau, care la 22.01.07 a procurat de la autosalonul CENTRAL EUROPEAN

TRADING un automobil Nisan -TEMPRA în valoare de 12600 $ SUA.

Peste o perioadă oarecare de timp s-a constatat că automobilul are deficiențe

tehnice destul de serioase, iar în timpul reviziei tehnice s-a mai descoperit că mașina

a fost produsă în Turcia. Proprietara mașinii s-a adresat vînzătorului cu cererea de

a fi schimbată marfa sau să-i fie întorși banii, deoarece în acest timp a fost nevoită

de 2 ori să repare mașina. În afară de aceasta proprietara s-a arătat nemulțumită de

faptul că n-a fost informată despre faptul că mașina a fost produsă în Turcia și nu

în Italia.

În rezultatul controlului efectuat de inspecție s-a constatat că într-adevăr dna

X de 2 ori s-a adresat pentru reparație la centrul de deservire MERCEDES, cu

învoirea prescrisă de reprezentantut firmei FIAT.

Despre faptul că maşinile realizate sunt produse în Turcia nu este indicat nici

pe un panou din autosalon. Automobilul conține tăblița MADE IN TURKEY, dar

consumatoarea ar fi putut să nu observe inscripția.

Managerul firmei a negat faptul că informaţia dată a fost tăinuită la momentul

procurării. De asemenea în autosalon era lipsă informaţia privind centrele de

deservire tehnică FIAT cu toate că aceste centre sunt enumerate în fișa de garanţie.

În rezultatul intervenției inspecției pentru protecţia consumatorilor,

automobilul a fost transmis prin act reprezentantului firmei FIAT pentru reparaţie

și înlăturarea deficiențelor tehnice. În rezultat mașina a fost reparată și întoarsă

proprietarei cu garanții pentru cutia de viteză și motor pe termen de un an.

Deoarece în prezent lipsesc regulile de vânzare a automobilelor noi, care ar

reglementa ordinea vînzării, perfectarea și eliberarea documentelor, deservirea și

alte chestiuni este destul de complicat de a face o concluzie clară privind certitudinea

pretenţiilor dnei X, căreia i s-a recomandat să se adreseze îin instanţele judecătorești

pentru soluționarea deplină a cazului. În cazul dat doamna cu pricina are toate

șansele de a câștiga procesul, deoarece în conformitate cu Legea cu privire la

protecţia consumatorilor, informaţia privind produsele trebuie prezentată în limba

19

română, produsul (marfa) trebuie să conţină informaţii despre producător,

garanții ș.a.

Cu toate că Legea cu privire la protecţia consumatorului acordă dreptul

consumatorului la informaţia despre mărfuri în limba română,30 indiferent de țara de

provenienţă a mărfii, cu toate că drepturile sale sunt apărate și prin lege, totuşi piaţa

ţării este inundată de mărfuri străine, iar informaţia despre caracteristicile acestor

mărfuri și uiilizarea lor în limba română este lipsă.31

În acest aspect Hotărârea Guvernului nr. 777 din 13.08.97, Privind

perfecționarea mecanismului de reglementare a comerţului exterior a stabilit, că

începând cu 1 ianuarie 1997 se interzice importul și comercializarea mărfurilor

alimentare și industriale de larg consum fără menţiune de pe etichetă, ambalaj și în

documentele de însoţire a mărfurilor în limba de stat care să conţină: denumirea

produsului, cantitatea, conţinutul, inclusiv denumirea produselor alimentare,

coloranţilor etc. utilizaţi în procesul de producţie, cantitatea de calorii, data preparării,

termenul de valabilitate și condiţiile de păstrare, denumirea și adresa întreprinderii

producătoare. Dar nici prevederile acestei hotărâri nu au fost îndeplinite. Sub

presiunea agenţilor economici importatori, Guvernul a modificat acest alineat,

suspendând acţiunea lui până la 30 aprilie 1997.

4. Dreptul consumatorilor la produse inofensive pentru viaţa, sanatatea și

securitatea sa.

Legea mai stabilește că mărfurile și serviciile trebuie să fie inofensive, adică

nepericuloase pentru viaţa și sănătatea în toată perioada de utilizare. Cerințele privind

inofensivitatea produselor pentru viaţa și sănătatea consumatorilor sunt

obligatorii și se stabilesc de către documentele tehnico-normative.32

Legea de asemenea stabilește că mărfurile produse cu încălcărea cerințelor de

inofensivitate, prevăzute în documentele tehnico-normative, organele de stat abilitate


31 Carmen-Tamara Ungureanu Protecţia consumatorului şi răspunderea pentru produse în dreptul român "Dreptul", 1998, nr.3, pag.5632 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 91

20

cu funcția de control sunt în drept să le declare periculoase și să ceară retragerea lor

din rețeaua de comerţ pentru înlăturarea defectelor sau pentru a fi nimicite. Mărfurile

și serviciile la care documentele tehnico-normative stabilesc neapărat necesitatea

de a asigura inofensivitatea sunt supuse certificării.

Legea de asemenea interzice importul și comercializarea mărfurilor supuse

certificării fără certificatul de conformitate sau marca naţională de conformitate.

Organizarea, dirijarea generală și coordonarea în domeniul certificării sunt

exercitate de Organismul Naţional de Certificare.

Un segment important al cadrului normativ creat pentru protecţia

consumatorilor îl constituie și HOTARÂREA privind aprobarea Nomenclatorului

produselor din domeniul reglementat, supuse certificării conformităţii obligatorii Nr.

1469 din 30.12.2004 în Monitorul Oficial Nr. 1-4 01.01.2005.

Aceste documente au o importanță majoră în protecţia drepturilor

consumatorilor. Certificarea producţiei are ca scop înlăturarea sau stabilirea unor

bariere pentru pătrunderea în reţeaua de comerţ a mărfurilor necalitative, protejarea

pieţei interne și a consumatorului de produsele necalitative de import.

Programul organizării și efectuării certificării în Republica Moldova, stabileşte

nomenclatorul produselor destinate certificării prin Organismul Naţional de

certiticare - Departamentul Standarde, Metrologie și Supraveghere Tehnică. Acţiunea

hotărârii nominalizate este îndreptată la crearea Sistemului Naţional de Certificare

(SNC) și prevede certificarea obligatorie a unui nomenclator întreg de produse.

În prezent sunt acreditate în Sistemul Naţional de Certificare peste 10

organisme de certificare independente, printre care centrul român de încercări

LAREX, Centrul industriei uşoare din Tiraspol, organizaţia internaţională

independentă SGS din Elveţia, sunt acreditate de asemenea peste 32 laboratoare de

încercări.

În această perioadă a fost elaborat și înregistrat în Organizaţia Internaţională

de Standardizare (ISO) marca naţională de conformitate, care fiind aplicată pe

produs arată cu un grad înalt de certitudine consumatorului că produsul dat este

conform cu un standard sau cu reglementările tehnice în vigoare.

21

Este nevoie de accentuat că certificarea producţiei după parametrii

inofensivităţii este una din etapele preventive a asigurării protecţiei consumatorilor.33

Paralel cu certificarea producţiei în țară se efectuează și certificarea

întreprinderilor care prestează servicii.34 Certificarea serviciilor se efectuează pentru 7

direcții prioritare:

- servicii de reparaţii și deservire tehnică a automobilelor;

- reparaţia și deservirea tehnică a aparatelor radioelectronici și de uz casnic;

- vopsirea și curăţirea chimică;

- serviciile întreprinderilor de alimentaţie publică;

- reparaţia și construcţia de locuinţe și altor obiecte;

- turism și excursii;

- servicii hoteliere.

Este necesar de menţionat că Republica Moldova a aderat la Asociaţia

Europeana de Numeraţie (EAN) și republicii i-a fost acordat Codul liniar ~ 484.

Astăzi mai mult de 100 de întreprinderi iși marchează produsele cu codurile liniare

conferite. În prezent produsele fără marcarea cu Coduri liniare este imposibil de a le

exporta în Rusia, Ţările Baltice și pe piaţa europeană. Într-un fel aceasta este în

același timp și o masură de a-l proteja pe consumator de producţia necalitativă sau

contrafăcută.

Începând cu a doua jumătate a anului 1997, Departamentul Standarde,

Metrologie și Supraveghere Tehnică a trecut la forma internaţională de recunoaştere

reciprocă a certificatelor de conformitate. Produsele de import, care nu se produc în

țară vor fi certificate conform tarifelor statelor exportatoare. Aceste măsuri sunt

întreprinse de asemenea și în scopul protecţiei pietii interne și a consumatorului de

pătrunderea produselor necalitative și corespund Convenţiei privind barierele tehnice

în comerţ ale OMC.

5. Dreptul consumatorilor la asociere în organizaţii pentru protecţia

drepturilor consumatorilor.

33 I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.5934 Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.3 2007., pag 42-49

22

Un rol foarte important în protecţia drepturilor consumatorilor legea

acordă organizaţiilor obşteşti ale consumatorilor. Conform Legii cu privire

la protecţia consumatorilor, consumatorii au dreptul să se asocieze în organizaţii

obşteşti. Art.25 al Legii acordă drepturi foarte largi organizaţiilor obşteşti ale

consumatorilor. Aceste organizaţii au dreptul sa participe la elaborarea diferitor

standarde, de a efectua independent expertiza și încercările produselor, prețurilor

și tarifelor.

Rolul acestor instituții este deosebit de complex conturîndu-se următoarele trei

categorii de preocupări: de informare, de protejare, de ordin tehnic.35

Organizaţiile obşteşti ale consumatorilor au de asemenea dreptul de a efectua

în modul stabilit în comun cu organele de stat controale în sfera de comerţ și servicii,

de a acorda asistență juridică și consultativă consumatorilor, de a informa opinia

publică despre calitatea mărfurilor și serviciilor, lezarea drepturilor și intereselor

consumatorilor.36 De asemenea aceste organizaţii au dreptul să se adreseze organelor

de stat și instanţelor judiciare pentru a trage la răspundere persoanele vinovate de

încălcarea drepturilor consumatorilor.37

După cum reiese din Legea nominalizată, organizaţiile obşteşti ale

consumatorilor, alături de organele de stat, abilitate cu funcţii de protecţie a

consumatorilor, constituie o verigă destul de importantă în sistemul de protecţie a

consumatorilor. Însă este necesar de recunoscut că, spre deosebire de alte ţări,

acţiunile organizaţiilor obşteşti ale consumatorilor din republică în apărarea

drepturilor consumatorilor este în continuă perfecţionare. În Republica Moldova de

abia în octombrie 1996 a fost creată și înregistrată Uniunea Consumatorilor din

Moldova, care și-a pus scopul de a activa în protecţia drepturilor consumatorilor pe

toate direcțiile stabilite de lege.

6. Dreptul consumatorilor la recuperarea pierderilor și repararea

prejudiciului moral.

35 Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 6536 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 92-9337 Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-70

23

Legea stabileste dreptul consumatorilor la recuperarea pierderilor.

Daunele cauzate vieţii, sănătăţii sau proprietății consumatorilor în urma unor

deficiențe ale mărfurilor de ordin constructiv, a modului de preparare sau producere

sunt compensate în valoare deplină.

În vederea diminuării numărului de nemulţumiri și, mai ales, a efectelor

acestora, mișcările de apărare a drepturilor consumatorilor au inventariat și

recomandă o serie de măsuri, un ghid practic de sfaturi pentru consumatori,38 pe care

trebuie să-1 aibă în vedere orice potențial cumpărător, în timpul și după efectuarea

actului de cumpărare. În cazul în care există nemulţumiri legate de produsul sau

serviciul achiziționat, ori de calitatea actului de vanzare-cumpărare, consumatorul are

posibilitatea rezolvării doleanțelor sale, existând premisele găsirii echilibrului corect

între exigențele consumatorului și posibilitățile de răspuns din partea vânzătorului,

importatorului și producătorului.39

Indiferent însă de modul în care își exprimă nemulțumirea, consumatorul

trebuie să știe că se bucură de o serie de drepturi consfințite de lege și mai ales că

trebuie să renunțe la atitudinea de pasivitate,40 care nu face altceva decât să

perpetueze aspectele negative privind protecţia sa, fapt ce ne îndepărtează de ţările cu

o economie de piaţa reală și în general de lumea civilizata.41

Conform dispozițiilor legale în vigoare, consumatorului din țara noastră îi revin

o serie de drepturi, precum:

libertarea de a lua decizii la achizitionarea de produse și servicii fără a

i se impune clauze care ar putea favoriza folosirea unor practici

abuzive de natură să-i influențeze opțiunea;

redactarea clară și precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor

referitoare la caracteristicile calitative și condiţiile de garanţie,

indicarea exactă a preţului și tarifului, precum și a condiţiilor de credit

și a dobânzilor;

38 I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.5939 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 9240 I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.5941 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 90

24

dreptul consumatorului de a fi despăgubit, pentru daunele provocate de

produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale,

precum și exonerarea de la plată a produselor și serviciilor care nu au

fost solicitate și acceptate;

obligația agentului economic de a asigura service-ul și piesele de

schimb necesare pe toată durata medie de utilizare a produsului;

obligarea agenţilor economici la remedierea sau înlocuirea gratuită a

produselor și serviciilor cu abateri de la parametrii de calitate,

acordarea de despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a

deficiențelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau

valabilitate.

Mijloacele judiciare de apărare a drepturilor consumatorilor presupun apelarea

la o instanţă de judecată, ele prezentând pentru consumatorul de rând numeroase

inconveniențe.42 Dintre acestea, nu trebuie uitat costul excesiv al Justiţiei, de multe

ori cheltuielile depăşind costurile prejudiciului care face obiectul cauzei. De

asemenea, trebuie amintite obstacolele de natură psihologică, ca de exemplu

formalismul procedural, limbajul folosit, chiar ţinuta magistraţilor, toate acestea,

alături de altele, îndepărtând de instanţă pe cei îndreptățiți să apeleze la aceasta. Mai

mult, la asemenea obstacole de natură materială și psihologică, se adaugă și faptul că

Justiţia este în general defavorabilă consumatorilor reclamanţi,43 ca urmare a

sistemelor de apărare cu totul profesionaliste pe care le utilizează cei reclamați -

producătorii și ofertanţii.

În sfârşit, un important inconvenient al mijloacelor juridice tradiţionale este dat

de faptul că cea mai mare parte dintre acestea tind spre o reparaţie individuală. Or,

consumatorii trebuie să fie protejaţi mai ales prin măsuri preventive, care să fie mai

mult colective decât individuale. Numai printr-un asemenea sistem se poate

îmbunătăți situaţia de ansamblu a consumatorilor.

42 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 4443 I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59

25

Iată doar câteva argumente care conduc la ideea unor îmbunătăţirii profunde,

de substanţa în domeniul mijloacelor juridice. Pornind de la un asemenea deziderat,

literatura și practica în domeniu propun o serie de noi mijloace juridice care, alături

de practica juridică tradiţională, să contribuie la asigurarea prin Justiţie a unei

protecţii reale a consumatorilor. Acestea ar fi:

Gruparea într-un proces unic al apărării intereselor convergente a mai multor

consumatori porneşte de la faptul ca o acţiune colectivă este mai eficientă, mai

practică, înlaturând însăși cauza generatoare de daune și nemulţumiri. Mai mult,

sistemul de repartizare a cheltuielilor ușurează sarcina financiară a fiecărui

consumator dăunat. Problema nu este deloc simplă, trebuind înlăturate unele aspecte

controversate în domeniu. Unul dintre acestea este chiar sistemul conceptualizării

noţiunii de apărare a consumatorilor, modul ei de abordare. Trebuie plecat de la ideea

potrivit căreia interesele consumatorilor nu sunt cu totul individuale și nici în

întregime colective. Ele vor trebui să fie esenţialmente reglate din punct de vedere al

indivizilor, pentru ca astfel să aibă o apartenenţă colectivă, respectiv să apără pentru

fiecare individ în același mod. Primejdia asupra unor asemenea interese nu este

întotdeauna apreciată în spaţiul unui prejudiciu individualizat. Acceptând o asemenea

abordare, se face simțită o anumită triere a intereselor atunci când acestea sunt

instrumentate în vederea acționării în Justiţie, iar cauzele ce privesc strict un anumit

individ să fie acționate individual. În rest, gruparea intereselor convergente ale mai

multor consumatori este o idee viabilă și, de regulă, generalizată în jurisprudența

statelor cu o asemenea structură;

Asigurarea posibilităţii fiecărui consumator izolat de a avea acces la Justiţie în

vederea apărării drepturilor sale este un deziderat care presupune o procedură

simplificată,44 care să implice cheltuieli minime și să nu presupună nici un fel de

dificultate administrativă sau psihologică. Se are în vedere, de exemplu, că procedura

de reclamare a pagubelor suferite de o persoană aflată în postură de consumator, să

poată fi începută printr-o cerere simplă, să se utilizeze procedura orală, să fie

simplificate regulile privind probele administrate, înlăturarea pasivităţii judecătorului

44 Carmen-Tamara Ungureanu Protecţia consumatorului şi răspunderea pentru produse în dreptul român "Dreptul", 1998, nr.3, pag.56

26

și mai ales a tergiversărilor și amânărilor judiciare nejustificate, facilitatea declanşării

și derulării rapide a acţiunilor în apel.

Pe de altă parte, vis-a-vis de asigurarea unor posibilităţi reale de acces în

Justiţie a fiecărui consumator în parte, trebuie avută în vedere posibilitatea preluării

unor cheltuieli de judecată de către stat sau organisme neguvernamentale. De fapt, o

repartizare a acestor cheltuieli, în mod echitabil între stat, organismele

neguvernamentale pentru protecţia consumatorilor și consumatorul lezat, în ceea ce

priveşte înlăturarea obstacolelor de natură administrativă și psihologică, se are în

vedere, de exemplu, înfiinţarea și funcţionarea unor birouri de asistență juridică, a

lărgi diferite instituţii ale statului cu atribuţiuni în domeniul protecţiei

consumatorilor.45

Crearea unor instanţe specia1izate pe probleme de protecţie a consumatorilor,

după modelul colegiilor de judecată, investite cu judecarea cauzelor, având și

atribuţiuni de control al modului în care se aplică legislaţia în domeniu, poate

constitui încă o soluţie care, de exemplu în Suedia a dat rezultate eficiente.

Mijloacele parajudiciare sunt organizate de către stat sau din iniţiativa

particulară și se situează în afara jurisdicţionalului. Asemenea mijloace se pot grupa

în trei principale categorii;

- Prima categorie are în vedere informaţiile și consultaţiile acordate

consumatorilor, contra unor tarife reduse sau chiar în mod gratuit. Experienţa în

domeniu a dat rezultate bune în Statele Unite ale Americii, în Anglia, în Franţa etc.;

- A doua categorie are în vedere organismele care, alături de furnizarea de

informaţii și acordarea de consultaţii juridice, exercită și unele presiuni asupra

ofertanţilor. Asemenea presiuni pot veni atât de la asociaţiile specializate ale

consumatorilor, cât și de la organismele publice sau semipublice, ele dispunând de

mijloace suficiente pentru rezolvarea problemelor reclamate de consumatori, fără a

mai fi necesară o acţiune în Justiţie. Un asemenea mijloc prezintă însă inconvenientul

că, din nefericire, consumatorul nu va fi niciodată sigur că reclamaţia sa va fi


27

rezolvată, deoarece, de cele mai multe ori, administraţia publică va aplica în mod

evident politica guvernului, puterii, politică ce nu corespunde întotdeauna cu

interesele consumatorilor.

- În sfârşit, a treia categorie de mijloace parajudiciare înglobează pe acelea ce au

în vedere rezolvarea litigiilor aducând față în față consumatorii cu ofertanţii. Este

vorba de rezolvarea litigiilor pe baza concilierii și a arbitrajului. Asemenea proceduri

presupun crearea unor organisme paritare, din care să facă parte atât consumatorii, cât

și ofertanţii, în special cei ce comercializează.

Privitor la folosirea, la implicarea mijloacelor parajudiciare în soluţionarea

unor probleme din domeniul protecţiei consumatorilor, trebuie abordată și problema

raporturilor dintre acestea și puterea judecătorească, cu instanţele investite cu puterea

soluționării cauzelor judecate. O asemenea problemă presupune analiza a două

aspecte: libera alegere a consumatorului în a apela la un organ de Justiţie sau la unul

parajudiciar și execuţia deciziilor hotărârilor unui organ judecătoresc și a unuia

parajudiciar. Legat de problema alegerii căii de soluţionare a unei cauze, este de

menţionat faptul că un litigiu nu poate fi supus simultan unei instanţe judiciare și unui

organ parajudiciar. Astfel, parţile nu pot introduce o acţiune la instanţa judiciară atâta

timp cât aceasta este supusă unui anumit organ parajudiciar. Într-un asemenea caz,

instanţa suspendă acţiunea pentru o perioadă nedeterminată și informează reclamantul

privind posibilitatea de a sesiza un organ parajudiciar.46 Dacă acesta insistă ca

reclamaţia să fie judecată de instanţa sesizata în condiţiile în care el se bucură de un

drept absolut colegiul nu are altceva de făcut decât să judece cererea reclamantului.

În ceea ce priveşte execuţia deciziilor unui organ parajudiciar, este de subliniat

mai întâi faptul că asemenea decizii nu sunt executorii într-o asemenea situaţie,

fiecare din părţi poate introduce o nouă acţiune în instanţă, fie în vederea execuției

deciziei organului parajudiciar, fie să conteste decizia acestuia.

Revenind la problematica analizată, respectiv asigurarea unei legislaţiei

specifice în domeniul protecţiei consumatorilor, trebuie abordată și viziunea de

ansamblu a cadrului de protecţie, punându-se problema unui nou mod de abordare,

46 I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59

28

care să aibă în vedere o trecere de la protecţia consumatorilor la protecţia tuturor

cetăţenilor. Prin adoptarea unor programe de protecţie a consumatorilor și

promulgarea unui set de acte normative în acest domeniu, rămân unele sectoare sau

anumite categorii ale populaţiei neacoperite, într-o asemenea situaţie, se are în vedere

lărgirea câmpului de aplicare a noii legislaţii în domeniu iar, pe de altă parte,

abordarea tuturor aspectelor relaţionale ce apar în cadrul actului de vânzare-

cumpărare, cât și a tuturor categoriilor de cetăţeni ce intervin în cadrul acestui circuit

complex, cu toate drepturile și responsabilităţile lor.

În sfârşit, în contextul aceloraşi preocupări, se ridică și problema cadrului

naţional și internaţional de protecţie a consumatorilor. Problema prezintă o

importanță deosebită, ţinând seama de noile tendinţe apărute în ultimul timp în

legătură cu puternica mobilizare a pieţilor interne și îndeosebi pornind de la

diversitatea de reglementări în domeniu din diferite ţări, în principal europene. Sigur,

nu se poate spune că ne aflăm în fața unui fenomen grav, deoarece, pe de o parte, cele

mai multe din relaţiile consumator - ofertant iau naştere în spaţiul unui stat, iar pe de

altă parte, metodele diferite de soluţionare apar ca experienţe utile, ce pot fi

transformate în instrumente eficiente în construcţia cadrului legislativ al statelor

europene.47

Cu toate acestea, pornind de la creşterea continuă a complexităţii relaţiilor

internaţionale comerciale, implicit a celor dintre consumatori și ofertanţi, problemele

ce trebuie soluţionate în domeniul protecţiei consumatorilor devin tot mai stringente

și mai complexe.

&.3 Obiectivele protecţiei drepturilor consumatorilor

În condiţiile actuale sunt necesare măsuri de protecţie, măsuri ce trebuie să

aibă în vedere obiective specifice, legate în principal de protecţia anumitor categorii

ale populaţiei: protecţia persoanelor defavorizate sau aflate într-o situaţie

conjuncturală dificilă, protecţia puterii de cumpărare a populaţiei în fața inflaţiei,

47 Carmen-Tamara Ungureanu Protecţia consumatorului şi răspunderea pentru produse în dreptul român "Dreptul", 1998, nr.3, pag.56

29

protecţia sănătăţii și protecţia consumatorilor care dacă nu este respectată majorează

indirect categoriile persoanelor enumerate anterior. Se are în vedere o protecţie pe

multiple planuri începând cu consumatorul de bunuri de consum, fie ele de necesitate

zilnică, curentă, fie de folosinţă îndelungată, dar și de medicamente, continuând cu

beneficiarii unor servicii publice, unele curente, obişnuite, altele mai complexe, ca

cele de alimentaţie publică și turism, de poștă și telecomunicaţii, financiar-bancare și

de asigurări și terminând considerăm cu consumatorul.

Obiectivele principiilor directoare a le protecţiei drepturilor consumatorilor

sunt: protecţia fizică, promovarea și protecţia intereselor economice ale

consumatorilor, elaborarea și aplicarea de standarde pentru siguranţa și calitatea

bunurilor de consum și serviciilor, adoptarea politicilor care să asigure posibilităţi de

desfacere pentru bunuri de consum și servicii esenţiale, stabilirea măsurilor care să

permită consumatorilor să obţină compensaţii, realizarea de programe care să asigure

o informare corespunzătoare a consumatorului.48

În întimpinarea intereselor consumatorilor este necesară acordarea

priorităţii domeniilor de interes deosebit pentru sănătatea consumatorilor, cum ar fi

alimentele, apa și produsele farmaceutice. De asemenea menţinerea controlului

calităţii produselor, posibilităţii de desfacere adecvată și sigure, informaţiei și

marcajelor intenţionale standardizate.49 Nevoile tuturor consumatorilor privind

siguranţa alimentelor sunt reflectate în standardele emise de Organizaţia pentru

Alimentaţie și Agricultură a ONU și în Codul Alimentar al Organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii , standarde general acceptate pe plan internaţional.

În aceasta ordine de idei menţionăm că Republica Moldova prin Hotărârea

Guvernului din 03.10.95 a aderat la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii angajându-se

să-și onoreze toate obligaţiunile prevăzute de statutul acestei organizaţii.

În vederea actualizării documentelor naţionale în domeniul circuitului

alimentar conform principiilor internaţionale Guvernul RM la 03.05.2000 a aprobat

Regulamentul Comitetului Naţional Codex Alimentarius.

48 I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.5949 Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-70

30

Statul prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor

de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii,

informării lor complete asupra caracteristicilor esenţiale ale acestora, apărării și

asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor

practici abuzive participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi

interesează în calitate de consumatori.

Interacţiunea dintre state în relaţiile economice a creat condiţii pentru

înfiinţarea în cadrul Uniunii Europene a Direcţiei Generale de Protecţie a

Consumatorilor care este o instituţie pentru consumatori. Acţiunile întreprinse de

Uniunea Europeană legate de protecţia drepturilor consumatorilor constau în

protejarea sănătăţii și securităţii; a drepturilor lor economice, de piaţă; educarea

corespunzătoare a consumatorilor și acţionarea în Justiţie a agenţilor economici care

încalcă normele legale privitoare la protecţia consumatorilor. Rolul Direcţiei

Generale este de a apăra drepturile consumatorilor prin dezvoltarea politicii

consumeriste a Uniunii Europene, garantarea transparentei pieţei, asigurarea și

îmbunătăţirea calităţii și serviciilor.50

Într-o societate liberă și democratică fiecare individ are dreptul de a avea

asigurate condiţiile necesare pentru achiziţionarea bunurilor și serviciilor pe care și le

doreşte și pe care le poate plăti, de a avea posibilitatea să-și materializeze intenţiile

privind satisfacerea nevoilor sale, potrivit unor priorități pe care singur și le

stabileşte. Potrivit literaturii de specialitate 51 aşa cum în politică democraţia constă în

asigurarea drepturilor alegătorilor, în economie democraţia se garantează prin

asigurarea drepturilor consumatorilor, a posibilităţii lor de a alege din multitudinea de

mărfuri pe cele pe care și le doresc, pe cele de care au nevoie. Consumatorul trebuie

să ştie că în raport cu agenţii economici, fie ei producători sau distribuitori, legea

( sistemul legislativ) îi conferă o serie de drepturi și îl apără împotriva oricărui abuz

ce ar putea să-i pună în pericol viaţa și sănătatea sau să-i lezeze interesele sale

patrimoniale sau nepatrimoniale.

50 F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 200351 BOJIN E. - Dreptul comunitar al consumatorilor, Tribuna economică nr. 34/1996

31

Potrivit art.2 din Legea privind protecţia consumatorilor, legislaţia RM cu

privire la protecţia consumatorilor constă din Legea cu privire la protecţia drepturilor

consumatorilor din 2003, Codul civil și alte acte normative elaborate în domeniu.

Referitor la Convenţiile internaţionale Legea privind protecţia drepturilor

consumatorilor în art. 3 stipulează că în cazul în care acordurile internaţionale

(interstatale), la care RM este parte, conţin alte norme decât cele prevăzute de

legislaţia RM cu privire la protecţia consumatorilor se aplică prevederile convenţiei

internaţionale ( interstatale).

Care totuşi este obiectivul normelor privind protecţia consumatorilor, ce

este protecţia consumatorilor? Conform Dicţionarului Comercial editat de Academia

Franceza de Ştiinţe Comerciale, protecţia consumatorului reprezintă un ansamblu de

dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată, destinat a asigura și ameliora

continuu respectarea intereselor consumatorilor.

Deosebita complexitate a acestui cadru impune o bună structurare a

fenomenelor şi a ariei problematice generale de către acestea, o selectare atentă a

problemelor, urmată de analiza lor în detaliu şi în funcţie de toate acestea, conturarea

unor obiective specifice fiecărei zone şi perioade în temeiul integrării europene.52

În calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri consumatorul joacă un

însemnat rol în cadrul mecanismului concurenţial.53 Aceasta, deoarece, în ultima

instanţă, consumatorul constituie elementul de referinţă al tuturor acţiunilor

economice întreprinse de agenţi economici, fie ei producători, importatori sau

distribuitori. Pe măsură ce economia unei ţări se dezvoltă, rolul consumatorului

devine tot mai complex, el confruntându-se cu o serie de dezechilibre în raporturile

de piaţă, dezechilibre ce-l afectează sub aspecte diverse, dar mai ales pe plan

economic, educaţional, în general pe plan social. În principal confruntările omului de

rând, în calitatea sa de cumpărător devenit agent pe piaţă, cu probleme legate de

structura produselor destinate a asigura consumul, de preţurile la care îşi poate

procura diverse bunuri, de calitatea acestora, de sistemul de informare prin care să se

52 Savin 1. -„Sisteme de protecţie a consumatorilor în plan internaţional" Managementul calităţii şi protecţiei consumatorilor, Vol. Ill, A.S.E., Bucureşti, 199753 Neagu V., Ştefănescu V., Teodorescu., Consumatorii, dimensiuni şi semnificaţii, Comerţul modern nr.3/1987

32

asigure transparenţa pieţei. De aceea se impun o serie de intervenţii din afară,

intervenţii sociale, menite să ofere stabilitate echilibrului necesar, bazat pe

respectarea unor clauze convenite şi asigurarea accesului tuturor la produse şi servicii

care să nu prezinte nici un fel de risc şi pe promovarea corectă, echitabilă şi susţinută

a dezvoltării economiei sociale. Tocmai acest complex de intervenţii sociale, fie ele

guvernamentale, fie neguvernamentale, îşi găseşte expresia în conceptul de protecţie

a consumatorilor.

De asemenea în temeiul integrării RM în Uniunea Europeană menţionăm că

ea a creat prin organismele sale un cadru instituţional adecvat protecţiei

consumatorilor, perfecţionat permanent şi adaptat cerinţelor şi modalităţilor unei

Europe în continuă transformare. Astfel, în 1989, Comisia Comunităţii Europene a

creat un serviciu autonom pentru protecţia consumatorilor, serviciu care are drept

misiune promovarea politicii sectoriale de apărare a intereselor consumatorilor şi de

dezvoltare a unei politici specifice în domeniu.54 Serviciul urmăreşte întreaga

problematică privind apărarea drepturilor şi protecţia consumatorilor, indiferent de

modul în care a luat cunoştinţă de ele, până când acestea ajung la Secretariatul

General al Comisiei. De asemenea, Serviciul are atribuţii privind iniţierea actelor

normative, referitoare la drepturile consumatorilor, urmărirea modului de aplicare a

legislaţiei în domeniu, realizarea de studii şi cercetări în domeniu, şi nu în ultimul

rînd, examinarea legislaţiei specifice fiecărui stat membru şi armonizarea acesteia.55

Este în interesul ţărilor aspirante să combine tranziţia la economia de piaţă

cu adoptarea legislaţiei comunitare, adoptarea multilaterală a legilor Uniunii

Europene putând constitui un element al tranziţiei spre economia de piaţă. Strategia

de preaderare prevede adoptarea treptată a regulilor pieţei interne, inclusiv a celor

privind protecţia drepturilor consumatorilor, fiind necesar să se ia în considerare dacă

procesul progresează în mod corespunzător sau dacă acesta trebuie accelerat spre

adoptarea unilaterală a unei părţi importante din legislaţia Uniunii Europene

susţinând perioada preaderării.

54 F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 200355 Savin 1. -„Sisteme de protecţie a consumatorilor în plan internaţional" Managementul calităţii şi protecţiei consumatorilor, Vol. Ill, A.S.E., Bucureşti, 1997

33

În concluzie, o preocupare de primă importanţă a Comisiei Europene, a

organismelor sale specializate, rămâne armonizarea legislaţiei, a cadrului instituţional

din fiecare sector de activitate. Se are în vedere faptul că legislaţia Uniunii Europene

constituie sistemul juridic comun pe care ţările aspirante îl vor adopta cel mai târziu

odată cu aderarea, statele respective adoptând mari părţi ale acestei legislaţtii.56

În contextul celor prezentate o serie de ţări central sau est europene

urmăresc să combine tranziţia la economia de piaţă cu adaptarea legislaţiei

comunitare în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor, considerând că o

asemenea adaptare, armonizarea legislaţiei şi crearea unui cadru instituţional adecvat

constituie un element de primă importanţă, al tranziţiei.57

Potrivit prevederilor Cartei Albe referitor la domeniul Protecţiei drepturilor

consumatorilor se stabilesc directive ce cuprind reglementările europene şi care

trebuie avute în vedere la armonizarea legislaţiei statelor preaderente. Directivele se

referă în principal la: garantarea pentru consumatori a drepturilor lor fundamentale,

aşa cum sunt recunoscute prin programele de acţiune comunitare în favoarea

consumatorilor, adoptate încă din 1975, crearea unor structuri instituţionale

corespunzatoare, care să răspundă la problemele consumatorilor; crearea unor

structuri consultative, fie generale, fie specifice, pe sectoare, care să reprezinte

interesele consumatorilor şi să asigure participarea acestora la procesul decizional,

dezvoltarea programelor de informare şi de educare, care să conducă la creşterea

posibilităţii de avertizare a consumatorilor, punerea la dispoziţia consumatorilor a

unor mecanisme eficiente cu scop reparatoriu, care să le permită ca aceste drepturi să

devină efective; promovarea şi sprijinirea dezvoltării organizaţiilor cu caracter privat

ale consumatorilor.58

Conform Cartei consumatorilor pentru marile întreprinderi, consumatorii

sunt îndreptăţiţi să pretindă producătorilor respectarea unor norme de etică, bine

definite, privind producţia şi comercializarea bunurilor destinate consumului, a unor

56 F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 200357 Udrescu Doina., Cocor Monika., Noţiunea de consumator în dreptul comunitar., Drept, economie şi informatică nr.2., 2005., pag.20-2358 Cartea Albă a Uniunii Europene pentru pregătirea ţărilor asociate din Europa centrală şi de est pentru integrarea în piaţă internă a Uniunii - Comisia Comunităţii Europene, Bruxelles, mai 1995

34

reguli privind concurenţa, astfel încât să se respecte un standard minim privind

concurenţa loială şi naţională şi a unei legislaţtii anticoncurenţiale, în fiecare tară

unde întreprinderea îşi desfasoară activitatea, dar şi a procedurilor internaţionale în

domeniu ( inclusiv Codul de procedură elaborat de ONU privind practicile

respective). Astfel potrivit Cartei, consumatorii sunt îndreptăţiţi să pretindă ca tot ce

se promite în reclame să fie, în primul rând verificabil, iar apoi realizabil şi nu în

ultimul rând respectat. De asemenea ptrivit Cartei, acţiunile de promovare a bunurilor

şi serviciilor de consum nu trebuie să abuzeze de încrederea consumatorilor sau să

exploateze lipsa de cunoştinţe şi de experienţă a acestora, fiind cu desăvârşire

interzisă, de exemplu, reclama produselor nocive pentru copii.

Problematica complexă a consumului, posibilitățile de gestiune ale acestuia,

înscrierea unui asemenea obiectiv în direcțiile protecţiei consumatorilor are în vedere

în priml rând, responsabilitatea statului care trebuie să asigure condiţiile necesare atât

pentru o creștere constantă a volumului fizic al consumului, cât și pentru o

îmbunătățire calitativă, structurală a acestuia.59

Realizarea acestui obiectiv, care poate fi privit ca un obiectiv de fond al

protecţiei consumatorilor, presupune soluționarea unor probleme imediate de genul:

asigurarea echilibrului fondului de marfă cu puterea de cumpărare a populației;

orientarea agenţilor economici prin facilități economice și politici fiscale adecvate,

spre realizarea unor programe de producţie a bunurilor de consum prin care, pe de o

parte să se valorifice posibilitați reale ale economiei, iar pe de altă parte, să contribuie

la facilitarea unei bune funcționări a mecanismului de piaţă, eliberându-l de îngrădiri

și restricții monopoliste sau oligopoliste specifice etapei actuale, chiar dacă asemenea

tipologii ale pieţii sunt caracteristice societăților cu capital de stat; importul unor

bunuri de consum, care să contribuie la reglarea echilibrului dintre nevoi și resurse,

prin asigurarea unei oferte suplimentare, atât sub aspect cantitativ, cât mai ales

calitativ; realizarea unei producții de bunuri de consum potrivit microcererii

consumatorilor, în acest scop fiind necesară o flexibilitate a actualului mecanism de

constituire a fondului de marfă și mai ales o mai mare adaptabilitate a producătorilor

59 F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 2003

35

la schimbările cantitative și calitative ale cererii. Referitor la obiectivul de

îmbunătățire calitativă și structurală a consumului, prioritățile trebuie să aibă în

vedere investigarea complexului de nevoi, în condiţiile unui mod de viaţă evolutiv,

operaționalizarea informaţiei oferite de cercetările de piaţă, în vederea asigurării

concordanței dintre structura analitică a nevoii sociale și structura producţiei.

În realizarea unor asemenea obiective trebuie racordate elaborarea unei serii

de acte normative ce vizează în principal: combaterea practicilor abuzive care pot

afecta drepturile și interesele consumatorilor; căile și modalitățile de îmbunatățire a

calității produselor și serviciilor; ameliorarea dezechilibrului existent pe piaţă între

puterea de apreciere, negociere și înțelegere a consumatorului individual, pe de o

parte, și cea a producătorului, vînzătorului sau executantului, pe de altă parte;

creșterea responsabilității și corectarea comportamentului abuziv al agenţilor

economici în raport cu consumatorii; informarea completă, corectă și precisă a

consumatorilor privind produsele și serviciile pe care aceştia doresc să le

achiziționeze.60

Amintim în acest sens Hotărârea Guvernului RM privind aprobarea

Programului Naţional Alimentația copiilor din 01.99; Hotărârea Guvernului RM cu

privire la aprobarea Regulilor deservirii sociale a populației din 1996; Hotărârea

Guvernului RM din 09.96 privind starea comerţului interior și măsurile pentru

intensificarea influenței statului asupra dezvoltării lui; Hotărârea Guvernului RM din

02.97 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de eliberare a licențelor

pentru dreptul de comercializare cu amănuntul a băuturilor alcoolice și articolelor de

tutun.

Preocupări privind protecţia consumatorilor rezultă și din prevederile

Rezoluției ONU, adoptată în 05.12.80 privind practicile comerciale restrictive prin

care se stabilesc o serie de principii și reguli referitoare la conceptul protecţiilor

comerciale respective, sub formă de reglementări, menite să prevină prejudiciile

cauzate comerţului, în special din ţările în curs de dezvoltare, și de a contribui la

60 Maria Bojoga., Consideraţii generale privind compensarea daunei morale, cauzate consumatorului "Revista Naţională de Drept", 2001, nr.5, pag.38

36

dezvoltarea și mai ales ameliorarea relaţiilor internaţionale pe o bază justă și

echilibrată. Un deosebit rol în apărarea drepturilor consumatorilor îl au organismele

internaţionale pentru protecţia consumatorilor, precum Organizaţia Internaţională a

Uniunilor de Consumatori ( I.O.C.U.).

O.N.U. prin International Organization of Consumers Unions din Olanda

stabilește Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor. Principiile urmează a

fi aplicate atât pentru producția și serviciile interne, cât și pentru importuri. În

aplicarea oricăror proceduri sau reglementări privind protecţia consumatorului trebuie

dată atenția cuvenită, astfel ca ele să nu devină piedici în comerţul internaţional și să

fie conforme cu obligațiile comerciale internaţionale.

Obiectul principiilor directoare se axează pe: protecţia consumatorilor

față de pericole ce afectează sănătatea și siguranța consumatorilor; promovarea

protecției intereselor economice ale consumatorilor; accesul consumatorilor la

informaţii corecte care să permită acestora să facă o alegere conforma dorințelor și

necesităţilor personale; educarea consumatorului; posibilitatea unei despăgubiri

efective a consumatorului; libertatea consumatorului sau a altor grupuri sau

organizaţii reprezentative de a se organiza pentru a-și expune opiniile în procesele de

luare a unei decizii care îi privește.61

Menționăm faptul că principiile directoare ale protecţiei consumatorului se

extind și în alte domenii care erau inexistente în trecut. Acesta ar fi: promovarea

protecţiei consumatorilor la nivelul instituţiilor internaţionale. Se constată faptul că în

prezent, tot mai multe decizii importante pentru consumatori cum sunt standardele

pentru alimente, protecţia drepturilor intelectuale, reglementările comerciale și de

mediu ambiant, sunt luate la nivelul instituţiilor internaţionale ca de exemplu Codex

Alimentarius. Este firesc atunci ca să existe proceduri pentru reprezentarea adecvată

a consumatorilor în aceste foruri.

Edificatoare pentru opţiunile Uniunii Europene privind protecţia

consumatorilor rămâne Carta Alba privind pregătirea ţărilor asociate din centrul și

estul Europei pentru integrarea pe piaţa internă a Uniunii Europene, care, precizând

61 Purcărea Th - „Cartea verde" a comerţului, Tribuna Economică numărul.29/1997

37

condiţiile minime absolut necesare în materie legislativă ce trebuie însușite de fiecare

țară în parte pentru a asigura funcționarea peții interne, scoate în evidență și

obiectivele și măsurile ce trebuie întreprinse în vederea asigurării drepturilor și

protecţiei consumatorilor. În principal, asemenea măsuri trebuie să aibă în vedere:

protecţia vieţii, sanătații și securităţii consumatorilor, protecţia intereselor lor

economice, formarea specialiștilor în domeniul protecţiei și educării consumatorilor,

accesul la Justiţie al consumatorilor, crearea și dezvoltarea de asociaţii ale

consumatorilor și sprijinirea activităţii lor, perfecţionarea cadrului legislativ și

instituţional în domeniu și elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor.62

Coroborat cu asemenea opţiuni, s-au asigurat condiţiile absolut necesare

pentru dezvoltarea programelor de informare și educare a consumatorilor, pentru

punerea la dispoziţia acestora a unor mecanisme" eficiente, în scop reparatoriu, care

să le permită ca aceste drepturi să devină eficiente și, nu în ultimul rând, pentru

promovarea și sprijinirea dezvoltării organizării cu caracter privat a consumatorilor.63

Astfel Directivele Uniunii Europene privind creditul de consum, clauzele abuzive din

contractele încheiate cu consumatorii, călătoriile cu preţ forfetar, dreptul de

proprietate multiplă asupra bunurilor imobiliare cu divizarea duratei de folosinţă și

contractele încheiate în afara unităților comerciale impun noi obligații ale

producătorilor, importatorilor și vînzătorilor. Toate aceste obligaţii fac parte din

responsabilităţile ce definesc modul legal în care firmele producătoare, importatoare

sau comerciale trebuie să-și desfăşoare activitatea pe piaţă.

Edificatoare pentru opţiunile Uniunii Europene privind protecţia

consumatorilor rămâne Carta Alba privind pregătirea ţărilor asociate din centrul și

estul Europei pentru integrarea pe piaţa internă a Uniunii Europene, care, precizând

condiţiile minime absolut necesare în materie legislativă ce trebuie însușite de fiecare

țară în parte pentru a asigura funcționarea peții interne, scoate în evidență și

obiectivele și măsurile ce trebuie întreprinse în vederea asigurării drepturilor și

protecţiei consumatorilor. În principal, asemenea măsuri trebuie să aibă în vedere:

protecţia vieţii, sanătații și securităţii consumatorilor, protecţia intereselor lor

62 F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 200363 Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/1991

38

economice, formarea specialiștilor în domeniul protecţiei și educării consumatorilor,

accesul la Justiţie al consumatorilor, crearea și dezvoltarea de asociaţii ale

consumatorilor și sprijinirea activităţii lor, perfecţionarea cadrului legislativ și

instituţional în domeniu și elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor.64

Rolul, preocupările și chiar rezultatele Uniunii Europene în apărarea

drepturilor consumatorilor sunt de nediscutat. Asemenea preocupări, rezultatele

obţinute se pot structura în trei principale direcţii:

• introducerea unui minim de reguli, de principii directoare, de norme cu

caracter obligatoriu, atât pentru fiecare stat membru cât și pentru celelalte state

europene în condiţiile în care acestea din urmă ar dori să se integreze în Piaţa

Europeană Unică, principii ce se instituie într-un însemnat suport la stabilirea

obiectivelor specifice protecţiei consumatorilor;65

• crearea la nivelul Uniunii Europene a unui cadru instiuțional adecvat

protecţiei consumatorilor;

• continua preocupare pentru armonizarea legislaţiei cadrului instituțional în

domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor.

Dacă se reuşeşte să se evidenţieze și avantajele pe care consumatorii le au de

pe urma existenței unor frontiere libere lărgite, a unei pieţe competitive la nivelul

Uniunii, consumatorii vor percepe că drepturile lor sunt promovate și protejate pe

scena europeană. De asemenea, politica privind consumatorul va trebui considerată o

politică de sine stătătoare în fiecare țară în parte având drept obiectiv principal

promovarea intereselor pe piaţă, cu priorităţi, interese și particularităţi specifice și

mai ales cu instrumente proprii.

Rezultatul unei asemenea politici este faptul că se creează posibilitatea

consumatorului să dispună de o alegere mai diversificată a produselor şi serviciilor

într-o piaţă mai competitivă.66 Pe de altă parte, armonizarea condiţiilor juridice

privind comercializarea produselor şi serviciilor implică, de multe ori, o nivelare a

64 Bojin E. - Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a Uniunii Europene " Tribuna Economică nr. 21 - 22 /199665 Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/199166 Bojin E. - Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a Uniunii Europene " Tribuna Economică nr. 21 - 22 /1996

39

prevederilor naţionale în vigoare în domeniul protecţiei consumatorului. În aceste

condiţii, în unele ţări, consumatorii se confruntă cu o reducere a protecţiei de care s-

au bucurat înaintea acestui proces de armonizare. Tocmai datorită acestui aspect,

instituţiile Uniunii Europene au introdus principiul armonizării minimale. Potrivit

acestui principiu, un stat membru al Comunităţii poate să menţină sau să introducă

măsuri mai stricte de protecţie a consumatorului, în măsura în care acestea sunt

compatibile cu prevederile adoptate la nivelul comunităţii. Principiul armonizării67

minimale a fost utilizat cu succes, pentru prima dată, în mod explicit, cu ocazia

adoptării Directivei privind publicitatea falsă. Oricum, însa, potrivit opţiunilor

Comunităţii, masurile întreprinse în domeniul protecţiei consumatorilor trebuie

susţinute mai ales datorită faptului că pe măsura ce consumatorii vor beneficia de

graniţe deschise şi lărgite, şi mai ales de o piaţa competitiva, este necesară pe scena

europeană a drepturilor legitime ale acestora.

În vederea realizării opţiunilor Uniunii Europene în asigurarea drepturilor şi

protecţiei consumatorilor, au fost create structuri instituţionale corespunzătoare, care

să răspundă la problemele consumatorilor, inclusiv de atribuirea unei competenţe

generale şi orizontale în domeniul drepturilor consumatorilor unei singure autorităţi,

ce are responsabilităţi şi iniţiative în domeniu şi coordonează acţiunile întreprinse în

aplicarea altor politici. În acelaşi timp, au fost create structuri consultative, fie

generale, cum este Comitetul Consultativ al Consumatorilor din Uniunea Europeana,

fie specifice, care reprezintă interesele consumatorilor şi asigură participarea acestora

la procesul decizional.

Pentru a înţelege nevoile consumatorului şi a identifica beneficiile pe care le

caută, “vocea” lui trebuie ascultată. Numărul nevoilor pe care un consumator le

poate enunţa în legătură cu un produs poate fi însă uneori foarte mare şi fiecare

diferă prin importanţa pe care o prezintă pentru el. În consecinţă echipa de

promovare a produsului trebuie să conceapă produsul astfel încît el să respecte fidel

structura existentă în nevoile clientului.68


68 Rodica A. Boier Leonte. Comportamentul Consumatorului. – Iaşi: Fundaţia Academică ”Gh. Zane”, 2001, p.140.

40

Capitolul II

Cadrul juridic privind protecţia consumatorilor

Existenţa pe piaţă a unor produse care ar putea afecta viaţa, sănătatea şi

securitatea consumatorilor a determinat instituţiile statului specializate în protecţia

consumatorilor să acţioneze prin activităţi de control având ca scop prevenirea şi

combaterea practicilor abuzive, care ar fi pus în pericol viaţa şi sănătatea

consumatorilor.

&.1 Instituţiile statale: garanţie și asigurare a protecţiei drepturilor

consumatorilor.

Realizarea drepturilor privind protecţia vieţii şi sănătăţii cetăţenilor prevăzute

de Constituţia R.M. se efectuează prin intermediul organelor statale.

În vederea protecţiei drepturilor consumatorilor acţionează organisme

internaţionale şi interne.

În acest context, legile promulgate au în vedere nu numai relaţia directă

ofertant-cumpărător, ci şi o serie de aspecte colaterale, cum ar fi de exemplu lupta

contra inflaţiei, publicitatea agresivă sau mincinoasă etc.

În contextul unor asemenea preocupări, este de menţionat şi faptul că apar

schimbări semnificative ce au în vedere faptul că drepturile consumatorilor îmbracă o

importanţă deosebită, aceştia fiind puşi pe aceeaşi treapta cu ceilalţi parteneri ai

procesului de vânzare-cumpărare, respectiv producătorul, importatorul şi

comerciantul.

• O latură importantă privind perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul

protecţiei consumatorilor priveşte şi faptul că, pe lângă apărarea acestora din punct de

vedere material, pecuniar, trebuie elaborate acte normative care să soluţioneze şi o

serie de aspecte morale. În asemenea condiţii, responsabilitatea acţiunii în Justiţie şi

mai ales suportarea cheltuielilor generate de soluţionarea unor asemenea situaţii

41

trebuie să fie trecute în seama statului sau a organismelor neguvernamentale cu

atribuţii în domeniu, instituţiile abilitate, fie ele guvernamentale sau nu, dispunând de

profesionalitatea adecvată sesizării problemelor în cauză, dar mai ales de capacitatea

financiară de a suporta costurile generate de declanşarea unor acţiuni în Justiţie.69

În altă ordine de idei, trebuie avut în vedere modul de aplicare a normelor de

drept existente, respectarea întocmai a acestora, chiar cele mai bune reglementări

neavând nici un fel de valoare dacă nu sunt aplicate în mod riguros şi mai ales corect.

În acest sens, este necesară instituirea unui control eficient, care să aibă în vedere

stricta interpretare a principiilor de drept adoptate de legiuitor, precum şi aplicarea

normelor juridice în domeniu. Pe lângă acest control, care poate scoate uşor în

evidenţă eventualele lipsuri, lacune ale legislaţiei, trebuie avută în vedere şi

asigurarea controlului şi a altor aspecte şi fenomene din domeniul protecţiei

consumatorilor. Astfel, există preocupări privind controlul în domeniul publicităţii, ce

urmăresc diminuarea agresivităţii acesteia, înlăturarea abuzurilor publicitare şi a

practicilor înşelătoare. De asemenea, controlul urmăreşte prevenirea pătrunderii pe

piaţă a unor produse care atentează la securitatea, sănătatea şi chiar viaţa

consumatorilor, alte acţiuni urmărind practicile comerciale, modul de realizare a

autorizării şi folosirii creditului în relaţiile de vânzare-cumpărare, vânzarea la

domiciliu etc.70 Sunt multe probleme cu care se confruntă practica juridică în

domeniul protecţiei consumatorilor, dar principala rămâne cea privind crearea unor

mijloace cu adevărat eficiente.

O posibilitate a implicării puterii publice în protecţia consumatorilor o

constituie înfiinţarea unor organisme, a unor instituţii cu atribuţiuni de supraveghere

a modului în care este respectată legislaţia în domeniu, în acordarea asistenţei de

specialitate, fie direct consumatorilor, fie instituţiilor neguvernamentale din domeniul

protecţiei consumatorilor (asociaţii, organisme consultative etc.). Asemenea

organisme de specialitate ale statului, pe lângă atribuţiile menţionate, au competenţe

69 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 199870 Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.3 2007., pag 42-49

42

mult mai largi, ca de exemplu promovarea de acte normative, asigurarea unor

informaţii absolut necesare consumatorilor, determinarea organizării de către

comercianţi a unor acţiuni în favoarea consumatorilor etc. O incursiune în domeniu,

scoate în evidenţă astfel de organisme, de genul departamentelor de protecţie a

consumatorilor, oficiilor sau departamentelor care urmăresc corectitudinea

comercianţilor, departamentelor de preţuri, laboratoarelor de analiza, serviciilor de

anchete economice etc. Alături de asemenea organisme, create special pentru

urmărirea asigurării protecţiei consumatorilor, sunt integrate în acest proces

ministere, departamente şi alte organisme guvernamentale, care, pe lângă obiectivele

lor principale, specifice, au preocupări şi în acest domeniu.

Dintre instituţiile statului, printre primele organe a fost înfiinţat Inspectoratul

de Stat pentru Protecţia drepturilor consumatorilor din cadrul Ministerului Industriei

şi Comerţului, care era organul de specialitate al administraţiei publice centrale aflat

în subordinea directă a Guvernului, care acţiona pentru realizarea strategiei, politicii

şi obiectivelor guvernamentale în domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii

consumatorilor, precum şi intereselor legitime ale acestora. I.S.P.D.C. acţiona în

baza Legii cu privire la standardizare adoptata la 22.09.95.

La moment, prin HOTARÎREA Nr. 757 din 23.06.2008 a fost instituit recent

Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a

Consumatorilor.

În vederea realizării misiunii sale, Inspectoratul are următoarele două categorii

de funcţii:

în domeniul supravegherii pieţei: supravegherea şi controlul de stat asupra

respectării:

- legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, în limitele competenţelor

atribuite Inspectoratului; reglementărilor tehnice, altor acte normative care stabilesc

cerinţe obligatorii privind securitatea produselor şi serviciilor, cu excepţia produselor

de origine animală neprelucrate industrial; normelor privind asigurarea metrologică,

starea etaloanelor, mijloacelor de măsurare şi a materialelor de referinţă din domeniul

metrologiei legale.

43

în domeniul protecţiei consumatorilor: asigurarea informării consumatorilor;

a) examinarea reclamaţiilor consumatorilor în vederea protejării drepturilor lor

legitime;

b) stabilirea măsurilor de remediere sau înlocuire gratuită a produsului,

serviciului necorespunzător, de restituire a contravalorii acestora;

c) participarea la examinarea contractelor-standard (tip) care urmează a fi

încheiate între agenţii economici furnizori de servicii monopolişti sau care deţin

situaţie dominantă pe piaţă şi consumatori - persoane fizice.

Inspectoratul are următoarele atribuţii generale:

- participă, la implementarea strategiei şi politicilor în domeniul protecţiei

consumatorilor;

- examinează şi înaintează propuneri la proiecte de acte normative în

domeniul protecţiei consumatorilor

- participă la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul

protecţiei consumatorilor,

- desfăşoară activităţi de informare şi educare a consumatorilor;

- informează consumatorii asupra produselor şi serviciilor care prezintă

riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice;

- efectuează supravegherea metrologică, inclusiv controlul de stat la

producerea, importul, instalarea, utilizarea, întreţinerea, închirierea, repararea şi

verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare,

- primeşte şi examinează sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în

drept, conform competenţelor, sesizările asociaţiilor obşteşti şi persoanelor cu privire

la încălcarea drepturilor consumatorilor,

Inspectoratul de Stat pentru Protecţia drepturilor consumatorilor (în continuare

I.S.P.D.C.) urmăreşte respectarea drepturilor consumatorilor, desfăşurând activităţi de

control cu privire la o serie de nereguli ce apar pe piaţă, în ceea ce priveşte comerţul

cu bunuri şi servicii, ca urmare a nerespectării parametrilor de calitate a produselor

comercializate. Astfel, inspectorii de stat efectuează controlul şi supravegherea de

44

stat a respectării de către agenţii economici a prevederilor documentelor normative de

standardizare. Controalele se efectuează la fazele de elaborare, lansare în producţie,

fabricare, livrare, comercializare, utilizare (exploatare), depozitare şi transport al

produselor, precum şi de executare a proceselor şi prestare a serviciilor.

În exercitarea obligaţiunilor lor inspectorii trebuie să respecte principiul

imparţialităţii, astfel să apere interesele consumatorilor, agenţilor economici şi ale

statului în limitele legislaţiei.

Aşadar, acţiunile de control apar ca urmare a sesizărilor şi reclamaţiilor venite

din partea consumatorilor privind calitatea, modul de prezentare a unor produse,

marcarea elementelor de identificare, condiţiilor igienico-sanitare în care îşi

desfăşoară activitatea unii producători şi comercianţi, precum şi calitatea produselor

din import pentru care controlul se efectuează şi în unităţile vamale, în special la

punctele vamale din interior, în scopul prevenirii introducerii în ţară a unor produse

periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor.

În ceea ce priveşte supravegherea unor pieţe agroalimentare din municipii,

aceasta se realizează prin efectuarea unor activităţi de control de către oficiile

permanente de control, în cadrul cărora acţionează reprezentanţi ai I.S.P.D.C.,

Inspecţiei Sanitare, Inspecţiei Sanitar-Veterinare, Inspectorii de Stat pentru

supraveghere în domeniul standardizării, metrologiei şi certificării în vederea

examinării şi soluţionării de sesizări şi reclamaţii făcute de consumatori.

La fel prin HOTARÎREA Nr. 773 din 06.07.2006 cu privire la instituirea

Consiliului coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor s-a instituit, pe lângă

Serviciul Standardizare şi Metrologie - Consiliul coordonator în domeniul protecţiei

consumatorilor care este organizat în scopul coordonării activităţii autorităţilor

administraţiei publice şi altor instituţii în domeniul protecţiei consumatorilor.

De asemenea, în ultimul sfert al secolului, în multe ţări au fost înfiinţate

Institute sau Centre naţionale de cercetare în domeniul studierii comportamentului

consumatorului în general, şi al protecţiei consumatorilor, în special, institute care

sunt chemate să acorde asistenţa de specialitate tuturor categoriilor de consumatori.

Acestea au, în principal, trei categorii de preocupări:

45

1. asigurarea unei informări pertinente şi permanente a consumatorilor,71 în

vederea cunoaşterii şi exercitării drepturilor acestora, orientarea lor în procesul de

achiziţionare a produselor, pentru ai ajuta să-şi utilizeze în mod eficient capacitatea

de cumpărare, informarea consumatorilor privind practicile comerciale şi publicitare

dăunătoare sau mincinoase, promovarea unor obiceiuri de consum care să protejeze

resursele financiare ale familiei, să asigure o dezvoltare sănătoasă şi o alocare

adecvata a resurselor societăţii;

2. protecţia consumatorilor prin prevenirea promovării unor produse

necorespunzătoare sau a unor practici comerciale dăunătoare lor şi, nu în ultimul

rând, asigurarea unei asistente juridice adecvate în acţiunile introduse în Justiţie. În

acelaşi timp, a sporit în mod considerabil aportul unor asemenea institute la

elaborarea actelor normative în domeniul protecţiei consumatorilor;

3. de ordin tehnic, concentrate pe urmărirea sub toate aspectele a unor anumite

produse, procedând la analize şi teste de laborator, încercări comparative, urmăriri în

procesul de utilizare şi consum etc. Asemenea preocupări se răsfrâng şi asupra

tehnologiilor şi procedurilor de realizare a produselor, asupra practicilor comerciale şi

tehnologiilor publicitare. Concluziile unor asemenea acţiuni se materializează în

monografii de produse, note tehnice, pliante, comunicate, toate acestea puse la

dispoziţia cumpărătorilor.

O protecţie a consumatorilor se poate realiza atât pe cale directă, explicită,

respectiv prin acţiunile judiciare şi parajudiciare pe care consumatorii le au la

îndemână împotriva agenţilor economici care oferă produse necorespunzătoare sau

promovează practici comerciale ilicite, cât şi pe cale indirectă, implicită, respectiv

prin activităţile de standardizare, acreditare şi certificare.

Un sistem al protecţiei consumatorilor care să aibă la bază standardizarea şi

certificarea produselor72 trebuie privit ca un triunghi al încrederii, unde producătorii

reprezintă unul din vârfuri, organismele de standardizare, acreditare şi certificare un



46

altul, iar consumatorii un altul. Acest sistem este format la rândul lui din trei

subsisteme şi anume: organisme - producător: producători - consumatori şi organisme

- consumator.

Ca în orice sistem există şi aici un flux permanent de informaţii, un adevărat

feed-back care, cu cât este mai intens, cu atât are toate şansele să facă sistemul mai

viabil.

Pornindu-se de la faptul că în cadrul acestui sistem de protecţie, bazat pe cuplul

standardizare-certificare, consumatorilor le revine un rol important, este necesară

educarea lor în legătură cu asigurarea securităţii produselor. Or, pentru a-i ajuta să

înţeleagă ce înseamnă certificare şi pentru a-i învăţa să folosească produsele în

siguranţă, organismele de certificare trebuie să distribuie broşuri informaţionale,

anunţuri publice, ştiri şi alte informaţii de siguranţă în mass-media.

De asemenea, consumatorii trebuie să beneficieze de pe urma etichetelor de

avertizare, broşurilor de tip "foloseşte şi păzeşte-te", sfaturilor privind folosirea

corectă a produselor şi a altor informaţii destinate lor, pe care toţi producătorii care

comercializează produse certificate sunt datori să le asigure.

În cadrul unui sistem naţional de certificare şi acreditare, certificarea

produselor este în mare parte voluntară. Dar sistemul funcţionează şi prezintă

încredere, deoarece autorităţile ce emit reglementări solicită o certificare credibilă şi

responsabilă a unei terţe părţi, iar consumatorii au încredere când văd sigla mărcii de

certificare pe un produs.

Pentru a spori încrederea, după acordarea mărcii de certificare, producerea

articolelor care poartă această marcă este mai departe verificată printr-un program de

supraveghere, pentru a se vedea dacă satisfac în continuare toate caracteristicile

impuse.

Experienţa ţărilor cu tradiţie în economia de piaţă, în general, şi asigurarea

protecţiei consumatorilor, în special, demonstrează că organizarea procesului în cauză

trebuie realizată sub forma unui proces complex care presupune că alături de

instituţiile guvernamentale în domeniu (asociaţii, protecţia consumatorilor, organisme

47

consultative etc.) sa fie implicate pe de o parte, puterea publică, ca atare, iar pe de

altă parte, populaţia, fiecare individ în parte, în calitate de potenţial consumator.

Cu toate acestea, pornind şi numai de la complexitatea fenomenelor şi regulilor

ce iau naştere în procesul de vânzare-cumpărare, se consideră necesară construcţia

unei legislaţii proprii protecţiei consumatorilor, legislaţie care să aibă în vedere atât

experienţa în domeniu, cât mai ales legităţile concrete din fiecare ţară în parte,

principiile de drept şi jurisprudenţă din statele respective şi, nu în ultimul rând,

acordurile internaţionale în materie de drept, practici comerciale şi protecţia

consumatorilor.

În marea majoritate a ţărilor cu o economie de piaţă adevărată, drepturile

acordate consumatorilor sunt considerabile. Asemenea drepturi fac obiectul unei

legislaţii coerente, care defineşte obligaţiile fundamentale ale ofertanţilor, indiferent

cine sunt aceştia.

Mai mult, ritmul de apariţie a unor asemenea masuri legislative a cunoscut o

intensificare permanentă, iar ultimului sfert al secolului nostru îi este caracteristic un

proces de diversificare a legislaţiei în cauză, drepturile consumatorilor fiind lărgite,

acoperind noi domenii.

Astfel, o primă parte din noile acte normative adoptate sunt orientate spre

cercetarea şi dezvoltarea unor procese cât mai adecvate procesului de consum,

colaborat cu obligativitatea unei informări eficiente, prompte şi pertinente a

consumatorilor, în general asupra pieţei şi a fiecărui produs sau serviciu în parte, în

special. Astfel, în ultimii 20-25 de ani, promulgarea unor acte normative de acest gen

se constituie într-un proces devenit, în unele ţări, chiar exploziv.

În al doilea rând, asemenea acte normative reglementează protejarea

consumatorilor împotriva distribuţiei unor produse de calitate îndoielnică şi împotriva

practicilor neloiale de toate tipurile, şi în acest domeniu progresele sunt evidente.73

Sub aspect structural, legislaţia adoptată este bogată, impunându-se, în

principal, următoarele trăsături:

73 Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupra reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.3 2007., pag 42-49

48

* este evidentă ideea potrivit căreia consumatorul beneficiază în procesul de

vânzare-cumpărare de o protecţie fundamentală, de care nu poate fi privat din diverse

clauze contractuale;

* în cazurile în care vânzătorul nu respectă înţelegerile privind livrarea

mărfurilor sau prestarea serviciilor - avem în vedere atât aspectul calitativ, cât şi pe

cel cantitativ - legislaţia în cauza prevede dreptul cumpărătorului de a renunţa la

cumpărarea produsului sau la prestarea serviciului, iar pentru produsele sau serviciile

defecte, dreptul de a beneficia de înlocuirea produsului sau refacerea serviciului;

* aceleaşi acte normative cuprind dispoziţii clare şi precise privind cazurile în

care mărfurile sunt considerate ca defectuoase căutând să împiedice încercările

vânzătorilor de a se degaja de responsabilităţile ce le revin în cazul unor vicii

ascunse, neînserate în clauzele contractului de cumpărare;

* legile privind distribuţia produselor interzic înserarea în contractele de

vânzare-cumpărare a unor clauze neloiale, stipulând ferirea consumatorilor de

asemenea clauze, ce figurează mai ales în contractele-standard sau în cele tip,

utilizate în mod frecvent pentru vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor.

* orice reglementare privind vânzarea mărfurilor şi prestarea serviciilor

prevede dispoziţii referitoare la situaţia cumpărătorului în raport cu fabricantul, cu

producătorul. Un exemplu elocvent în acest caz îl constituie legislaţia referitoare la

vânzările pe credit, ce vizează protecţia cumpărătorului atunci când vânzătorul

transferă creanţa sa către o unitate de credit specializată;

* reglementările privind vânzările de mărfuri cuprind, în majoritatea cazurilor,

pe lângă legea referitoare la vânzările clasice, şi norme ce privesc vânzările pe credit,

vânzările la domiciliu, comerţul prin corespondenţă, comerţul prin automate,

comerţul mobil etc.

Potrivit principiului promovării protecţiei consumatorilor la nivelul instituţiilor

internaţionale se constata faptul ca în prezent, tot mai multe decizii importante pentru

consumatori, cum ar fi standardele pentru licenţe, protecţia drepturilor intelectuale,

reglementările comerciale şi de mediu ambiant, sunt luate la nivelul instituţiilor

49

internaţionale:74 Codex Alimentarius, I.S.O. De aici rezultă că este firesc ca să existe

proceduri pentru reprezentarea adecvată a consumatorilor în aceste foruri, ceea ce

lipseşte pentru R.M. Amintim ca la 08.10.97 prin Hotărârea Parlamentului R.M. a

aderat la Statutul Comisiei Codex Alimentarius.

Obiectivul de baza constă în crearea încrederii în certificatele emise de către

producători, organismele de supervizare şi instituţiile administrative prin folosirea

instrumentelor acreditării şi certificării. Statele care tind la elaborarea standardelor

internaţionale au constituit organisme implicate în activitatea de acreditare şi

certificare.

Standardizarea are o contribuţie importantă la mişcarea liberă a bunurilor

industriale, în plus, ea ajută la promovarea competitivităţii industriale pe piaţa proprie

şi pe pieţele extreme, prin crearea unui mediu tehnic identic, fapt ce are un impact

pozitiv şi asupra protecţiei consumatorilor.

Principiu aplicat atât pentru producţia şi serviciile interne cât şi pentru

importuri, este standardizarea pentru siguranţa şi calitatea bunurilor de consum a

serviciilor. Potrivit acestei direcţii Guvernul trebuie să realizeze şi să promoveze

elaborarea şi aplicarea de standarde facultative care să corespundă nivelurilor

naţionale sau internaţionale privind siguranţa şi calitatea bunurilor de consum şi a

serviciilor şi sa le asigure o publicitate corespunzătoare. Standardele şi reglementările

naţionale pentru siguranţa şi calitatea produselor trebuie revăzute periodic, pentru

asigurarea alinierii lor în cazuri posibile, la normele internaţionale general acceptate.

Dacă un standard este inferior nivelului internaţional general acceptat, fiind aplicat

datorită condiţiilor economice locale, trebuie făcute toate eforturile posibile pentru

îmbunătăţirea acestui standard cât mai curând posibil.75

De asemenea principiul presupune că Guvernul trebuie să încurajeze şi să

asigure crearea condiţiilor de testare şi de certificare a siguranţei calităţii şi

performanţelor principalelor bunuri de consum şi a serviciilor.

74 Ungureanu C.T. Drept internaţional privat. Protecţia consumatorilor şi răspunderea pentru produse nocive, Editura All Beck, Bucureşti 1999 pag.45

75 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998

50

Asigurarea calităţii bunurilor oferite spre vânzare şi a serviciilor prestate

trebuie sa fie bazată pe un pachet de exigenţe bine conturate, ferm aplicate faţă de

toate produsele indigene sau de import - total fiind axat pentru satisfacerea

consumatorului ca obiectiv al unei economii competitive.76

În domeniul certificării au existat preocupări şi pe vremea regilor, când casa

regală îşi verifica furnizorii, iar produsele care corespundeau cerinţelor casei regale li

se aplicau marca "By appointment of her majesty" - varianta engleză sau

"Hoflieferant" - varianta germană, în traducere aproximativă - furnizor al Curţii.

Pentru consumatori acest certificat eliberat de o terţă parte (care nu se afla în relaţii

de afaceri cu solicitantul certificării) reprezenta dovada care furnizează încrederea ca

produsul \ serviciul au nivelul calitativ solicitat şi le satisface nevoile exprimate.

Astfel Legea prevede că produsele fabricate conform documentaţiei tehnice

normative, în care sunt prevăzute condiţiile obligatorii de inofensivitate pentru

sănătatea, viaţa, securitatea consumatorilor şi protecţia mediului înconjurător, trebuie

să fie certificate în modul stabilit, cu aplicarea ulterioară a "Mărcii de conformitate".

Anume aceste prevederi implică necesitatea existenţei unor standarde atât la nivel

naţional cât şi internaţional.

Statele cu o economie dezvoltată începând cu anii `80 au elaborat o serie de

reglementări în domeniul calităţii cu caracter obligatoriu pentru diferite ramuri, care

reprezentau nişte bariere netarifare ridicate în calea comerţului cu produse şi servicii.

Această situaţie a dus la crearea Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (I.S.O.)

cu scopul de a elabora un set de standarde privind asigurarea calităţii, luând în

considerare toate reglementările în domeniul calităţii elaborate până la acea dată.

Acoperirea zonei neprotejate se poate realiza printr-o ampla campanie de

informare şi educare a consumatorilor şi prin sancţionarea drastica (de exemplu -

ridicarea dreptului de a practica acea activitate pe termen nelimitat) a acelor

organizaţii care încearcă şi reuşesc de cele mai multe ori să prejudicieze consumatorii

şi chiar să le pună în pericol viaţa, sănătatea şi securitatea.77



51

Miracolul calităţii şi implicit al competitivităţii produselor oferite pieţei trebuie

să aibă în vedere, mai întâi valorificarea resurselor de care dispune economia, iar apoi

un pachet de exigenţe bine conturate, eficient legiferate şi mai ales corect aplicate

faţă de produsele ce provin din import. Uşurat de sarcina de patron al tuturor

întreprinderilor şi de unic producător pentru cea mai mare parte a bunurilor, statul va

trebui să se preocupe în principal de însănătoşirea pieţei, pentru ca în mecanismul de

funcţionalitate a acesteia să nu-şi mai găsească loc practici anticoncurenţiale, să nu

mai penetreze mărfuri neconforme cu calitatea stipulată pe etichete şi în reclame sau

angajată prin înscrierea mărcilor.

Etichetarea ecologica a mărfurilor textile şi elaborarea unor etichete "Eco"

permite cunoaşterea riscului potenţial al anumitor produse chimice în procesul de

transformare pe articole textile, persistenţa lor pe mărfurile textile atât în timpul

utilizării, cât şi în procesul de întreţinere şi depozitare.

Utilizarea unor etichete "Eco" urmăreşte: promovarea unor mărfuri textile care

să asigure protecţia consumatorului (producţie, comercializare, utilizare şi

distribuţie); informarea corectă a consumatorului asupra influenţei pe care o au

produsele textile asupra mediului.

Condiţia de a marca mărfurile textile cu eticheta "ECO-TEX" este aceea de a

nu conţine substanţe chimice dăunătoare şi acestea se refera la: substanţe ce depăşesc

valoarea specificata şi prevăzută pentru produsul textil sau accesorii; substanţe a

căror valoare este cuprinsă între limitele specificate şi prevăzute, dar care pot dăuna

sănătăţii omului în timpul purtării.

&.2 Organisme non-guvernamentale în protecţia consumatorilor

După cum spunea mesajul preşedintelui Republicii Chile la Congresul Mondial

al Organizaţiilor de Consumatori desfăşurat la Santiago, Chile în noiembrie 1997,

"pieţile sunt nemiloase. În lumea de astăzi guvernele lucrează pentru impactul politic,

52

iar producătorii pentru avantaje materiale; organizaţiile de consumatori însă lucrează

pentru cei dezavantajaţi.78

Pe lângă aspectele mai sus menţionate, protecţia drepturilor consumatorilor

presupune să dezvolte propriile mijloace ale acestora de a-şi valorifica, prin intermediul

unor asociaţii de profil, interesele colective. Aceasta are în vedere faptul că, alături de

noua manieră de gândire a producătorilor, se impune şi o nouă manieră de gândire

a consumatorilor: ei trebuie să devină cetăţeni conştienţi de drepturile lor, ca şi de

mecanismele care permit exercitarea acestor drepturi.79 în acest context este vorba de

constituirea unor organisme neguvernamentale (ONG) şi organizarea unor consilii

consultative , cu rol important pe linia protecţiei consumatorilor80.

Conform Legii cu privire la protecţia drepturilor consimatorilor aceştia au

dreptul la reuniune benevolă în organizaţii obşteşti.(art.25 din Lege).

În ultima perioadă au fost create o serie de unităţi de protecţie a consumatorului

(juridice, tehnice) care au scopul de a asigura asistenţa de specialitate a

consumatorilor, în acest sens, ele trebuie să prevină promovarea unor produse

necorespunzătoare sau a unor practici comerciale dăunătoare consumatorilor,

efectuând o serie de analize şi teste de laborator. Toate acestea se concretizează în

pliante, comunicate etc., care apar la televiziune, în publicaţii proprii, având rolul de a

face public concluziile unităţilor respective.81

În RM funcţionează Asociaţia Obştească Republicană pentru Protecţia

Consumatorilor, Oficiul Orăşenesc pentru Protecţia Consumatorilor, Birouri

Specializate de Avocatură pentru Protecţia Consumatorilor.

În temeiul Legii (art.25) asociaţiile consumatorilor au dreptul să participe la

elaborarea documentaţiei tehnice normative care stabileşte condiţiile calitative ale

produsului; să sesizeze organele puterii de stat și ale procuraturii în vederea tragerii la

78 Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All Beck, Bucureşti 1999 pag.4579 BOJIN E. — Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a Uniunii Europene" în Tribuna Economică nr. 22 /199680 PATRICHE D. - Protecţia consumatorului m economia de piaţă, Editura Academia Universitară Athenaeum, Bucureşti, J 994, pag. 26381 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 130-131

53

răspundere a persoanelor care s-au făcut vinovate de comercializarea produselor

necorespunzătoare.

Respectul pentru lege, negocierea și acţiunile deschise pentru respectarea

drepturilor consumatorilor trebuie să stea la baza tuturor programelor de protecţie a

consumatorilor inițiate de organismele de protecţie și asociaţiile consumatorilor. În

condiţiile în care diferitele acţiuni rămân fără audiență în rândul ofertanților,

indiferent de natura lor - producători sau comercianții - iar sesizările, criticile de

presă etc. nu oferă rezultatele așteptate de consumatori, se poate trece la o serie de

acţiuni directe de rezolvare (negocieri, acţiuni în Justiţie etc.). Dacă acestea se

soluționează doar cu amenzi și desdăunări individuale, respectarea legii nefiind

asigurată în totalitate, asociaţiile consumatorilor pot apela la acţiuni mai laborioase și

în special mai dure, care să impună respectarea consumatorilor.

a) Negocierile și concilierile sunt recomandabile doar în cazul unor stări

conflictuale legate direct de apariția unor greutăți în utilizarea produselor ca urmare a

proiectării greșite în raport cu dimensiunile și natura nevoilor de consum sau ca

urmare a ivirii unor vicii ascunse, generate de procesul de fabricație și nesesizate de

producător înaintea lansării unor produse.

b) în ceea ce privește acţiunile în Justiţie, acestea s-au dovedit în ultimele două

decenii a fi, în majoritatea cazurilor, un mijloc important de repunere în drepturi a

consumatorilor și asigurarea unei protecţii reale a acestora. Prin asemenea acţiuni,

asociaţiile consumatorilor urmăresc o dublă strategie. Pe de o parte, se are în vedere

lansarea unui anumit număr de acţiuni proprii privind afaceri care desemnează cu

precizie fabricantul sau prestatorul de servicii, iar pe de alta, are în vedere

constituirea ca parte civilă, în acţiuni angajate de către organele de specialitate ale

administrației de stat plecând de la premisa că asemenea instituţii dispun de mai

multe mijloace colective și eficiente de investigare pentru constituirea probelor.

Mișcările de apărare a drepturilor consumatorilor nu ar trebui sa ezite în a

formula doleanțe și a înainta plângeri sau imputări, chiar împotriva serviciilor

publice.82 Astfel, pentru a prezenta doar un exemplu, Uniunea Franceză a

82 Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-70

54

Consumatorilor a intentat în anul 1982 o asemenea acţiune în Justiţie împotriva

Societății Naţionale de Căi Ferate, care a și fost condamnată de un tribunal din Paris

la o amendă, este drept simbolică, pentru publicitate inseratoare.

De asemenea asociaţiile de consumatori au dreptul sa participe în modul

stabilit la controale în sfera comerţului și serviciilor în legătură cu examinarea

plângerilor consumatorilor. Astfel asocierea consumatorilor în organizaţii

neguvernamentale permite dialogul societăţii civile cu structuri ale puterii alese care

să conducă, prin metode și tehnici specifice, la cooperare în folosul cetăţeanului, la

reprezentare, la apărarea intereselor legitime.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt considerate acele asociaţii

constituite conform legii, ca persoane juridice, care, fără a urmări realizarea unui

profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor și intereselor legitime

ale membrilor lor sau ale consumatorilor în general.83

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor pot fi parteneri sociali cu drept de

reprezentare în organismele centrale consultative (art.25 din Lege), cu rol în

domeniul protecţiei consumatorilor și în care organele administraţiei publice sunt

reprezentate.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor desfăşoară acţiuni directe atât

asupra consumatorilor, cât și asupra instituţiilor, organizaţiilor centrale și locale,

precum și a agenţilor economici, cu privire la:

- protecţia mediului înconjurător, care poate afecta viaţa populaţiei și poate

atrage consecinţe în lanţ, în aproape toate sectoarele de activitate economico-socială;

- protecţia juridică a consumatorilor prin stabilirea răspunderilor pe care trebuie

să le aibă agenţii economici pentru pagubele pe care le provoacă printr-o comportare

incorectă, deficiențe în derularea actului comercial și vânzarea unor produse și/sau

servicii defectuoase. Răspunderea agenţilor economici se menţine și în cazul în care

livrările produselor sau prestările de servicii se fac în mod gratuit sau la un preţ redus,


55

ori dacă acestea se comercializează ca piese de schimb, se închiriază sau se distribuie

sub alte forme.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au dreptul: de a fi sprijinite logistic

de către organismele administraţiei publice centrale și locale, în vederea atingerii

obiectivelor lor; de a solicita realizarea de produse și servicii în condiţii speciale, în

vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor handicapaţi sau de vârsta a treia; de a fi

consultate cu ocazia elaborării standardelor sau specificaţiilor care definesc

caracteristicile tehnice și calitative ale produselor și serviciilor destinate

consumatorilor;84 de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra deficiențelor

de calitate a produselor și serviciilor, precum și asupra consecinţelor vătămătoare ale

acestora pentru consumatori; de a introduce acţiuni în Justiţie pentru apărarea

drepturilor și intereselor legitime ale membrilor săi; de a solicita, pe cheltuiala lor,

laboratoarelor acreditate efectuarea de analize și încercări ale produselor destinate

consumatorilor și de a publica rezultatele; de a putea participa la acţiuni de

supraveghere pe piaţă, împreuna cu organele administraţiei publice abilitate sa

acţioneze in domeniul protecţiei consumatorilor.

În economia autohtonă rolul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor este

limitat, în comparaţie cu celelalte ţări vestice și cu rolul pe care guvernul și economia

în ansamblu îl acordă Centrului pentru Protecţia Consumatorilor. În ţările dezvoltate,

nu fiinţează organisme guvernamentale de protecţie a consumatorilor, ci doar ONG-

uri. Acolo, se pune un accent deosebit de important pe societatea civilă.85

În ţările europene, în general, dar mai ales în cele membre ale Uniunii

Europene, se consideră că reprezentarea consumatorilor în activitatea de adoptare și

armonizare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, implicarea acestora în

urmărirea aplicării, respectării reglementărilor ilegale în domeniu este o necesitate

absolută, apărând diverse tipuri de organizaţii, de asociaţii, ce și-au propus o serie de

obiective ambiţioase cu privire la protecţia consumatorilor.86

84 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 199885 Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-7086 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998

56

Constituirea unor organizaţii sau asociaţii ale consumatorilor a fost favorizată

de cadrul legislativ permisiv creat în cele mai multe ţări europene. Într-un asemenea

context și având în vedere ordinea apariţiei acestora, este de remarcat paleta largă de

asociaţii consumeriste organizate în SUA, Belgia, Olanda sau Luxemburg, unde,

alături de asociaţiile de care aminteam, exista și aşa-zisele "comisii", organizate pe

grupe de produse, pe bunuri și servicii sau chiar pe produse. De asemenea, în

Germania, consumatorii sunt organizaţi sub forma unor centre ale consumatorilor,

asociaţii, organizaţii ale gospodăriilor, comunităţii de economie casnică etc., iar în

Franţa sub forma unor uniuni naţionale și organizaţii regionale ale consumatorilor.87

Caracteristic pentru aceste două state este și faptul că aici au fost create și asociaţii

ale unor organizaţii colective, cum ar fi cele ale cooperaţiei sau marile uniuni

sindicale, care coexistă alături de cele independente ale consumatorilor.

Astfel, organizaţiile sau asociaţiile patronate de unele centrale sindicale sau

cooperatiste ce acţionează în diferite state au ca principal scop informarea și apărarea

drepturilor consumatorilor, dispunând de publicaţii proprii și realizând intervenţii pe

lunga putere pentru îmbunătăţirea proceselor de producţie și de comercializare a

bunurilor destinate consumatorilor. De asemenea, aceste organisme realizează acţiuni

directe, sau în Justiţie, vizând producătorii sau distribuitorii, atunci când aceştia

încălcă legislaţia privind protecţia consumatorilor.

Asociaţiile și grupurile independente ale consumatorilor veghează asupra

respectării drepturilor acestora, ajutorarea celor lezaţi în interesul lor, depistarea unor

produse dăunătoare sau necorespunzătoare, sesizarea unor practici comerciale ilicite,

acţionarea în Justiţie a producătorilor sau comercianţilor care încălcă legislaţia în

domeniu etc. De asemenea, aceste asociaţii îşi propun ca obiectiv educarea

consumatorilor, dispunând de centre de documentare, laboratoare de analiză și

publicaţii proprii. Cu asemenea dotare, ele au posibilitatea de a oferi informaţii

pertinente consumatorilor, realizării de studii, cercetării, analize, teste și uneori

87 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 134-135

57

controale asupra produselor sau serviciilor, asupra modului de derulare a procesului

de comercializare și respectarea legislaţiei în domeniu.88

Constituirea unor consilii consultative formează a doua grupă de preocupări

referitoare la organizarea consumatorilor în vederea aplicării intereselor proprii.

Aceste consilii sunt organisme de protecţie a consumatorilor mult mai simplificate,

sub aspect organizatoric și structural, fiind formate din reprezentanţi ai

consumatorilor și acţionând pe lîngă organizaţii obşteşti, instituţii sociale etc.

Principalele lor obiective constau în acţiuni de conciliere pe probleme de

aprovizionare, precum și de sondare a opiniei consumatorilor cu privire la măsurile și

acţiunile întreprinse de diferite entităţi (organisme guvernamentale, producători sau

comercianţi) în domeniul producţiei și comercializării.

Cea de-a treia grupă de preocupări o formează constituirea unor organizaţii

internaţionale cu obiective în domeniul protecţiei consumatorilor.

Privatizarea serviciilor publice constituie un domeniu important al

preocupărilor consumatorilor. Elementul esenţial în procesul de privatizare al

serviciilor publice este poziţia organului de reglementare. În acest caz asociaţiile de

consumatori apreciază ca acesta trebuie să fie autonom față de guvern și de

producători, dar trebuie să rămână o instituie oficială și publică.

Dacă este o realitate bine cunoscută faptul că guvernele au la O.N.U. un forum

mondial, iar producătorii și comercianţii îşi reprezintă interesele în Organizaţia

Mondiala a Comerţului, puțini ştiu că există și o Organizaţie Mondială a

Consumatorilor.

Organizaţia Mondiala a Consumatorilor, Consumers Internaţional - formată în

anul 1960 de cele câteva asociaţii naţionale de consumatori la acea vreme, cuprind

astăzi peste 200 de organizaţii membri. "Principiile Directoare" privind protecţia

consumatorilor, document adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. în 1985, constituie

rezultatul eforturilor pe plan internaţional a acestei organizaţii de a îmbunătăţi poziţia

consumatorilor.


58

Marile probleme ce pot face obiectul unor programe de protecţie a

consumatorilor iniţiate în perioada actuală și în viitorul apropiat de către instituţiile

guvernamentale sau organizaţiile neguvernamentale din R.M. se referă la:

a) îmbunătăţirea consumului populaţiei;

b) realizarea unei calităţi corespunzătoare a bunurilor și serviciilor oferite

consumatorilor;

c) asigurarea unui sistem de prețuri în concordanță cu nivelul veniturilor;

d) asigurarea unui sistem de informare eficient și util pentru potenţialii

consumatori, care să asigure transparența pieţei;

e) apărarea consumatorilor împotriva unei politici agresive de marketing

promovată de ofertanţi.

Protecţia consumatorilor este recunoscută prin Acordurile Europene și

formează o parte integrantă a legislaţiei Pieţei Unice. Carta Alba din 1995 asupra

integrării în Piaţa Unică a ţărilor candidate conţine un capitol separat privind

protecţia consumatorilor și subliniază condiţiile necesare aplicării legilor în mod

corespunzător. Printre aceste condiţii se numără acordarea de drepturi fundamentale

consumatorilor, înfiinţarea unei structuri instituţionale adecvate pentru problemele

consumatorilor, precum și o procedură consultativă care să reprezinte interesele

consumatorilor și să asigure participarea lor la procesul decizional.89

Consumers Intemational, Organizaţie cu sediul la Londra și care grupează

organizaţii de consumatori din întreaga lume, este una din instituţiile care contribuie

la înfiinţarea de grupuri pentru protecţia consumatorilor în ţările candidate.

Principala modalitate de ajutorare a tinerelor grupuri de consumatori din ţările

candidate de către U.E. și organizaţiile neguvernamentale este prin intermediul

schimbului de know-how și de experţi și prin participarea la conferinţe. Un domeniu

în care ţările candidate ar trebui să se implice mai mult este un sistem administrat de

Comisie și care permite schimbul de informaţii între statele membre, în legătură cu

produsele periculoase.90

89 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 199890 Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All Beck, Bucureşti 1999 pag.55

59

Capitolul III

Răspunderea în rezultatul încălcării drepturilor consumatorilor

În societatea civilă constituind o categorie aparte, consumatorii sunt în

drept să obţină despăgubiri in rezultatul nerespectării si încălcării drepturilor ce reies

din Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor din 2003. În dependenţă de

gravitatea încălcării textul legii admite trei forme de răspundere: civilă,

administrativă, penală. O realizare constituie prevederea reparării prejudiciului moral

suportat de către consumator. În acest capitol vom caracteriza şi vom evidenţia

specificul răspunderii agenţilor economici în rezultatul încălcării drepturilor

consumatorilor.

&1. Răspunderea civilă

Mobilizarea instituţiilor juridice din R.M. a fost evidentă odată cu

punerea in aplicare a Legii privind protecţia consumatorilor aflată în aplicare din

27.10.03 (in continuare Legea). Prin aceasta s-a lărgit spectrul de răspundere a

agenţilor economici.

Potrivit art. 5 din Lege consumatorii in rezultatul încălcării drepturilor lor

au dreptul la despăgubire.

Astfel în cazul încălcării de către agenţii economici a drepturilor

consumatorilor prin aceasta cauzează prejudiciu consumatorilor, agentul economic

va fi civilmente responsabil.91 Totalitatea normelor care arată în ce condiţii o

91 Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All Beck, Bucureşti 1999 pag.68

60

persoana poate fi răspunzătoare de prejudiciul suportat de o altă persoana şi poate fi

ţinută să repare acest prejudiciu, formează instituţia juridică a răspunderii civile.

Răspunderea civilă este acea formă a răspunderii juridice ce constă în

obligaţia pe care o are orice persoană de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat

alteia.92

Răspunderea civilă poate să izvorască din neexecutarea unei obligaţii

născute dintr-un contract, caz în care se numeşte răspundere civilă contractuală sau

poate să provină din săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, fără să fi

existat contract între agentul economic si consumator, caz în care va apărea

răspunderea extracontractuală sau răspunderea civilă delictuală.93 Aşadar pentru a

putea vorbi de răspundere civilă contractuală trebuie ca mai întîi între subiectul

economic si consumator sa existe un contract, o legătură contractuală. Aceasta fiind

premiza angajării răspunderii civile contractuale. Condiţiile naşterii răspunderii civile

contractuale sunt următoarele:

a) existenta unui contract valabil intre consumator şi subiectul economic

(vînzătorul, producătorul, executantul);

b) existenta unei fapte ilicite din partea subiectului economic, care constă în

livrarea mărfurilor necalitative, executarea necalitativă a lucrărilor, prestarea

serviciilor necalitative şi\sau întârzierea executării, prestării, livrării, aducându-se

prin aceasta o atingere unui drept subiectiv, cauzând daune sănătăţii , vieţii,

proprietarii consumatorului; 94c) existenţa unui prejudiciu patrimonial şi\sau moral în

care se concretizează aceasta atingere;

d)prezenţa raportului de cauzalitate dintre fapta subiectului economic şi

prejudiciu;e) prezenţa culpei subiectului economic care a comis fapta ilicită. Prin

urmare daunele cauzate vieţii, sănătăţii , proprietăţii consumatorului in rezultatul

deficienţelor constructive, de producţie, de receptură etc. sunt restituite în întregul

volum de către subiectul economic dacă legislaţia in vigoare nu prevede răspundere

mai drastică pentru fapta data (art. 7-9 din Lege).

92 Anghel I.M., Deak Fr., Popa F.M. Răspunderea civilă –Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1970, p.11.93 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 13794 I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59

61

Este necesar de menţionat, ca Plenul Curţii Supreme de Justiţie a R.M.

generalizând practica judiciară a extins acţiunea Legii cu privire ta protecţia

consumatorilor nu numai asupra consumatorului cetăţean care procură si utilizează

mărfuri dar şi asupra consumatorului care are intenţia de a procura sau comanda

mărfuri (lucrări, servicii).

Includerea in categoria consumatorilor şi a persoanelor care au intenţia de a

procura sau comanda mărfuri, lucrări, servicii) a fost determinată şi de practica

judecătoriei sect. Botanica.

Un abonat potenţial al firmei "EUROCABLU" a încheiat un contract cu firma

nominalizată la 21.08.1995 privind racordarea la reţea. Consumatorul aşteptând

realizarea contractului mai bine de 1,5 ani, în loc de 2 luni cum prevedea contractul s-

a adresat in judecată. Consumatorul a cerut o despăgubire în valoare de 627 lei în

conformitate cu art. 27 al Legii cu privire la protecţia consumatorilor care prevede o

penalitate în mărime de 10 la sută din valoarea comenzii pentru fiecare zi de

întârziere. Conducerea firmei "EUROCABLU-SUN.TV" a contestat cererea

reclamantului motivând prin faptul, că persoana dată poate fi calificată ca consumator

al serviciilor firmei doar după racordarea sa în reţea. Judecătoria în prima instanţă de

asemenea a calificat ca consumator este numai acela, care a utilizat serviciile prestate,

în cazul dat, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a calificat în calitate de consumator şi

pe acei care intenţionau sa procure mărfuri sau servicii.

Cele mai frecvente relaţii dintre subiectul economic şi consumator apar

din contractele privind vînzarea-cumpărarea cu amănuntul.95 Contratul de vînzare-

cumpărare cu amănuntul este contractul prin care agentul activităţii comerciale cu

amănuntul se obligă să-i transmită celeilalte parţi - consumatorului - mărfuri de

calitate adecvată, să-i ofere informaţia autentică şi serviciile prevăzute de contract,

să-i asigure o deservire comercială la nivel, iar consumatorul se obligă să plătească o

anumită sumă de bani (art.17 al Legii cu privire la comerţul interior din 23.02.96).

Prin marfă se are in vedere cea destinată consumului personal, în familie, pentru


62

necesităţi vitale nelegate de obţinerea profitului. Aşadar, definiţia contractului de

vînzare-cumpărare cu amănuntul conţine patru trasaturi specifice: indicaţia ce

caracterizează subiectul activităţii comerciale cu amănuntul "subiectul activităţii

comerciale" adică persoana juridica ( cetăţeanul - antreprenor) în persoana

cetăţeanului care realizează activitatea comercială; obiectul activităţii sale "

comercializarea mărfurilor cu amănuntul" ; caracteristica mărfii, fiind eliberată

consumatorului se are in vedere " destinată consumului personal, familial, necesităţii

vitale, nelegate de obţinerea profitului. În consecinţa stabilirii caracteristicii generale

a acestui contract menţionam ca este un contract consensual, oneros si sinalagmatic.

În calitate de consumator în contractul de vînzare-cumpărare cu

amănuntul de obicei este cetăţeanul (străin, apatrid) , dar considerăm ca şi persoana

juridică poate procura mărfuri in baza acestui contract, acestea fiind utilizate in afara

activităţii de obţinere a profitului.

Contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul se consideră încheiat, daca

părţile s-au înţeles asupra obiectului contractului, preţul lui şi a altor clauze asupra

cărora insistă măcar una dintre părţi.96

Conform art.18 al Legii privind comerţul interior, contractele de vînzare-

cumpărare cu amănuntul, executate la momentul încheierii lor, se încheie oral,

indiferent de costul mărfii, iar cele care urmează sa fie executate pînă sau după

încheierea lor ( conform comenzilor prealabile, pe credit, în caz de comerţ prin postă

si alte cazuri) , se încheie în scris după forma stabilita pentru astfel de contracte. În

cazurile prevăzut de lege contractele de vînzare-cumpărare cu amănuntul urmează sa

fie înregistrate.

Contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul se confirmă prin bonul de

casă, chitanţa mărfii, precum şi alte documente în scris, iar in privinţa mărfurilor

pentru care sunt stabilite termene de garanţie - paşaportul tehnic sau documentul ce-l

înlocuieşte.97

Menţionam ca în conformitate cu art.15 din Lege consumatorul are dreptul

să ceară repararea prejudiciului, indiferent de faptul dacă a fost ori nu în relaţii 96 Deak Fr., Stanciu C. Contracte comerciale şi civile. – Bucureşti: Lumina Lex, 1993. pag.56

97 ? Chibac Gheorghe., Drept civil. curs succint de lecţii., Obligaţiile contactuale. Chişinău 2004, pag 33

63

contractuale cu subiectul activităţii comerciale care a oferit produsul periculos. Cu

toate acestea în caz de pierdere a documentelor care ar face dovadă încheierii

contractului sau neprimirea lor la procurarea mărfurilor şi imposibilitatea restabilirii

lor nu-l lipsesc pe consumator de dreptul de a dovedi faptul vînzarii-cumpărarii cu

ajutorul martorilor. Conform regulilor generale în contactul de vînzare-cumpărare cu

amănuntul riscul pieirii fortuite sau deteriorării întimplătoare a mărfii trece la

consumator ( în continuare cumpărător) din momentul cînd se consideră că subiectul

activităţii comerciale ( in continuare vînzător) şi-a îndeplinit obligaţiunea de a

transmite cumpărătorului marfa, iar momentul îndeplinirii obligaţiunii de către

vînzător de a transmite marfa se consideră momentul transmiterii mărfii

cumpărătorului sau persoanei indicate de aceasta (daca prin contract se prevede

obligaţiunea livrării mărfii) sau momentul punerii mărfii la dispoziţia cumpărătorului

la locul aflării mărfii, dacă marfa trebuie transmisă cumpărătorului sau persoanei

indicate de acesta la locul aflării mărfii.

Se consideră ca marfa este pusă la dispoziţia cumpărătorului dacă la termenul

prevăzut de contract marfa se afla pregătită la locul cuvenit pentru transmitere iar

cumpărătorul este înştiinţat conform condiţiilor contractului despre pregătirea mărfii

pentru transmitere. Daca din contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul nu reiese

obligaţiunea vînzătorului de a transporta sau de a transmite cumpărătorului marfa la

locul unde se află ea, atunci obligaţiunea vînzătorului de a transmite cumpărătorului

marfa se consideră executată din momentul transmiterii mărfii cărăuşului sau

organizaţiei pentru transportare la cumpărăor daca contractul nu prevede altfel.

In practica deosebim cîteva tipuri de contracte de vînzare-cumpărare cu

amănuntul98 si anume:

* Contractul de vânzare a mărfii cu condiţia ca comparatorul s-o primească în

termen determinat, adică contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul poate fi

încheiat cu condiţia ca cumpărătorul să primească marfa in termen determinat, în

acest termen marfa nu poate fi vânduta altui cumpărător. Acţiunea cumpărătorului de

98 Кибак Г.А., Гражданское право. Крадкий курс лекций., Кишинев 2002ю стю33-35

64

a nu se prezenta sau a nu face alte acţiuni pentru primirea mărfii in termenul

determinat este tratată de vînzător ca refuz al cumpărătorului de a executa contractul.

* Contractul de vânzare a mărfii conform mostrelor, (art. 783 C.C. al R.M.)

adică contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul poate fi încheiat în temeiul

faptului că cumpărătorul a luat cunoştinţă de mostra mărfii (descrierea, catalogul

mărfii) propusa de vînzator. Acest tip de contract se consideră executat din

momentul livrării mărfii la locul indicat în contract.

* Contractul de vânzare a mărfurilor prin intermediul aparatelor automat. (In

RM acest contract practic se utilizează rar). Pentru acest caz vînzarea-cumpărarea

este total automatizată, de aceea proprietarul aparatelor este obligat de a aduce la

cunoştinţa cumpărătorului informaţia despre producător, (denumirea firmei, marca,

vînzător) adresa juridică regimul de lucru de asemenea prezentarea informaţiei

necesare despre acţiunile pe care trebuie sa le întreprindă cumpărătorul pentru a

obţine marfa. Acest contract se consideră încheiat din momentul efectuării acţiunilor

necesare de către cumpărător pentru a obţine marfa.99

* Contractul de vînzare a mărfii cu condiţia livrării la cumpărător . În cazul

încheierii contractului de vânzare cumpărare cu amănuntul cu condiţia livrării mărfii

la cumpărător vînzătorul este obligat sa livreze marfa la locul indicat de cumpărător,

dar dacă locul de livrare a mărfii nu este indicat de către cumpărător atunci se

livrează la locul de trai al cetăţeanului sau la locul de aflare a persoanei juridice care

este cumpărător. Contractul se consideră executat din momentul transmiterii mărfii

cumpărătorului, iar in lipsa lui oricărei persoane care prezintă chitanţa sau alt

document care confirmă încheierea contractului sau atestarea procesului de livrare a

mărfii, daca legea, alte acte normative sau contractul nu prevăd altceva ori dacă nu

reiese din cerinţele obişnuite.

Clasificarea efectuată nu este foarte reuşită deoarece nu se întemeiază pe

trasături juridice esenţiale a acestui tip de contract de aceea considerăm util a

prezenta în continuare caracteristica drepturilor, obligaţiilor şi a răspunderii

vînzătorului, cumpărătorului si executantului.

99 Chibac Gheorghe., Drept civil. curs succint de lecţii., Obligaţiile contactuale. Chişinău 2004, pag 37

65

Relaţiile care apar între consumator (pe de o parte) şi vînzător şi\sau executant

( pe de alta parte) de asemenea răspunderea parţilor sunt detaliat reglementate de

legislaţia R.M. (C.C. al R.M., Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor;

Codul cu privire la contravenţiile administrative; Codul penal si alte acte normative.

Conducându-ne de materialul normativ indicat putem delimita şi determina

obligaţiile şi drepturile de baza ale cumpărătorului, vânzătorului si executantului.

Vînzătorul este subiectul activităţii comerciale indiferent de forma de

proprietate, care realizează consumatorilor marfa in baza contractului de vînzare-

cumpărare .

Obligaţiile vînzătorului:

1) De a transmite marfa (art.753 C.C. al R.M.).

Marfa trebuie transmisă:

- l-a locul indicat de contract, în linii generale vînzătorul este obligat să

transmită cumpărătorului marfa nemijlocit după achitarea ei, sau prin acordul părţilor.

-în termenul stabilit şi cu toate documentele referitoare la marfă (art.8 din

Lege). Actele care însoţesc marfa sunt : bonul de marfă, bonul de casă, instrucţia

(descrierea) in limba romana, document de garanţie, certificat de calitate, paşaport

tehnic sau alte documente ce le înlocuiesc ( acestea trebuie sa conţină informaţia de

bază: denumirea magazinului, data (ora) cumpărării, denumirea mărfii, preţul );100

- în cantitate determinată. Cantitate determinată se consideră cea care sau

înţeles părţile prin contract sau prin regulile de vînzare a mărfurilor corespunzătoare.

Codul civil al R.M. nu conţine reglementări detaliate referitoare la aceasta obligaţie;

- de calitate adecvată (art.765 C.C. al R.M.). Marfa propusă cumpărătorului

trebuie să corespundă calităţii determinate prin contractul de vînzare- cumpărare cu

amănuntul ţi stabilite de standardele de stat pentru tipul de marfă corespunzător. In

caz ca vănzătorul la încheierea contractului a fost înştiinţat de către cumpărător

despre scopul concret al procurării mărfii, atunci vînzătorul este obligat sa livreze

cumpărătorului marfa adecvată utilizării scopului propus;

100 Chibac Gh., Băeşu Aurel, Rotari Alexandru, Efrim Oleg., Drept civil . contractele speciale., vol. III., Cartier 2005., pag.36

66

- în set corespunzător şi cu toate articolele de completare daca sunt

prevăzute. Vînzătorul se obligă să transmită cumpărătorului marfa în set şi cu articole

de completare corespunzătoare tipului de marfa şi condiţiilor contractului de vînzare-

cumpărare.

Conform regulilor generale vînzătorul este obligat sa transmită cumpărătorului

articolele de completare concomitent cu marfa. In caz ca prin contractul de vînzare-

cumpărare cu amănuntul nu este determinat setul de mărfuri atunci vînzătorul este

obligat să transmită cumpărătorului marfa cu articolele de completare care se

determina prin uzanţe comerciale;

- preîntâmpinând cumpărătorul despre drepturile terţelor persoane asupra

mărfii care se vinde, adică vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii de natură

juridică. (art.764 C.C.). În general vînzatorul trebuie sa transmită cumpărătorului

marfa disponibilă de orice drepturi a terţelor persoane la momentul transmiterii.

Excepţie prezintă cazul când cumpărătorul este de acord sa primească marfa

împovărată cu drepturile terţelor persoane;101

- în ambalaj. Referitor la ambalaj Codul civil al R.M. nu conţine reglementări

expres. Aceasta reiese din instrucţiunile de realizare a produselor alimentare.

Considerăm ca ambalajul pentru produsele alimentare este un element obligatoriu

care trebuie reglementat prin normele Codului civil. De asemenea să fie stipulată

prevederea că dacă in contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul nu-s prevăzute

expres cerinţele referitoare la ambalaj atunci vizatorul este obligat să împacheteze

marfa în ambalaj corespunzător acestui tip de marfă, iar în lipsa acestuia în ambalaj

care ar asigura integritatea mărfii in timpul păstrării şi transportării obişnuite.

2) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale. Să prezinte

cumpărătorului informaţia veridica necesara despre marfă ( art.5 din Lege; p.1 sbp.4

din Hotărîrea Guvernului R.M. din 28.04.99 cu privire la unele masuri de protecţie a

consumatorilor). Aceasta informaţie trebuie sa asigure posibilitatea cumpărătorului la

efectuarea alegerii mărfii. Conform art.19 din Lege consumatorii au dreptul de a fi

informaţi veridic despre:

101 Dan Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Lumina Lex, 1999, pag 74

67

-sortimentul produselor;

- calitatea produsului;

- inofensivitatea si caracteristicile calitative ale produselor;

- condiţiile de procurare;

- obligaţiile de garanţie;

- termenele de valabilitate (art. 773din CC, şi art.12 din Lege);

- marca fabricii( producătorul, adresa, numărul de telefon, telefax, standardul

sau altă documentaţie tehnică normativă );

- denumirea produsului (art. 20 din Lege);

- data (ora) fabricării ( art.20 din Lege);

- produsele chimice şi cele tehnice complicate ( art.20 din Lege);

- receptura produselor alimentare şi valoarea nutritivă a produselor

preambalate (art.20 din Lege);

3) Informaţia referitoare la produsele alimentare comercializate pe

teritoriul R.M. conform anexei nr.1 a Hotăririi Guvernului R.M. din 28.04.99 şi

respectiv informaţia referitoare la produsele nealimentare comercializate pe teritoriul

R.M. conform anexei nr.2 a aceleiaşi Hotăriri. De asemenea informaţia trebuie sa

conţină date necesare despre acţiunile pe care trebuie sa le întreprindă consumatorul

în rezultatul expirării termenelor de valabilitate sau de utilitate si eventualele

consecinţe la neîndeplinirea acestor acţiuni în caz că produsul prezintă pericol pentru

viaţa, sănătatea şi proprietatea consumatorului la expirarea acestor termene sau

devine inutilizabil conform destinaţiei.102

4) La cererea cumpărătorului trebuie sa demonstreze funcţionarea mărfii şi să-i

acorde posibilitatea singur să verifice proprietăţile mărfii, pînă la achiziţionare.

5) Să comercializeze numai produse testate şi certificate, să oprească livrările

produselor la care s-a constatat neîndeplinirea caracteristicilor calitative prescrise sau

care ar putea afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, să asigure condiţii

igienico-sanitare in producţie, să măsoare produsele oferite cu mijloace de măsurare

102 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) . Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998

68

adecvate, sa elibereze bonuri de casa la produsele comercializate în reţeaua de

comerţ.103

Obligaţiile cumpărătorului (consumatorului la fel sunt stabilite de legislaţia

civilă inclusiv Codul Civil şi Legea protecţiei consumatorului). Acesta este obligat:

1)Să achite preţul mărfii ( art.756 C.C.). Cumpărătorul este obligat să achite

marfa la preţul indicat de vînzător în momentul încheierii contractului de vînzare-

cumpărare cu amănuntul, daca legea nu prevede altfel sau aceasta nu decurge din

cerintele obligatorii. Consumatorul are dreptul sa achite marfa în orice timp în limita

perioadei stabilite prin contract pentru achitarea în rate. Excepţie constituie cazul cînd

prin contractul de vînzare -cumpărare cu amănuntul este prevăzută achitarea

prealabilă a mărfii, iar neachitarea de către cumpărator a mărfii în termenul prevăzut

de contract se consideră refuz al cumpărătorului de a executa contractul.

2)Sa accepte marfa procurată (art.753 C.C.). Consumatorul este obligat să

accepte marfa transmisă, cu excepţia cazurilor cînd are temei de a cere înlocuirea

mărfii sau sa refuze de la executarea contractului de vînzare-cumpărare.

3) Sa-l înştiinţeze in termen pe vînzător despre încalcărea condiţiilor

contractului de vînzare -cumpărare referiroare la sortimentul, calitatea, articolele de

completare, ambalajul mărfii (art.779 C.C.). În cazul neexecutării acestei condiţii

vînzătorul este in drept sa refuze total sau parţial cerinţele cumpărătorului referitoare

la: transmiterea mărfii în cantitate insuficientă , înlocuirea mărfii, necorespunderea

calităţii; înlăturarea viciilor mărfii, completarea mărfii sau înlocuirea articolelor de

completare, măsurarea şi ambalarea sau înlocuirea ambalajului, daca va dovedi că

neexecutarea de către cumpărător a acestei condiţii a dus la imposibilitatea

satisfacerii cerinţelor cumpărătorului sau va provoca cheltuieli enorme in comparaţie

cu cheltuielile pe care le-ar fi suportat daca ar fi fost inştiinţat la timp despre

încălcărea condiţiilor contractului.

4) Introducerea în proces a vînzătorului, in cazul cînd o terţă persoană

intentează cumpărătorului o acţiune de evicţiune pentru un temei apărut înainte de

103 Chibac Gh., Băeşu Aurel, Rotari Alexandru, Efrim Oleg., Drept civil . contractele speciale., vol. III., Cartier 2005., pag.41-42

69

vînzarea lucrului. Neintroducerea vînzătorului în proces îl scuteşte de răspundere faţă

de cumpărător, daca vînzătorul va dovedi, că, fiind întrodus în proces, ar fi putut

preîntîmpina evicţiunea cumpărătorului.

5) Achitarea diferenţei dintre preţul mărfii înlocuite şi preţul mărfii transmise

in locul celei de calitate necorespunzătoare daca a fost înlocuit cu marfa care are alte

caracteristici .

Drepturile cumpărătorului:

1)Să cerceteze bunul până la încheierea contractului de vînzare-cumpărare cu

amănuntul dacă aceasta nu este interzis în legatură cu caracteristica genului mărfii.

2) Să ceară în prezența sa efectuarea controlului calității sau încercarea

funcționării mărfii până la încheierea contractului de vînzare-cumpărare cu

amănuntul, dacă aceasta nu se interzice în pofida caracteristicii genului mărfii și nu

contravine regulilor de vînzare cu amănuntul.104

3) Să înlocuiască marfa cumpărată cu alta analogica în locul cumpărarii sau în

alte locuri indicate de vînzator (art.14 din Lege). Înlocuirea mărfii nealimentare se

face în conformitate cu Regulile de preschimbare a mărfurilor nealimentare

procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul aprobate prin Hotărârea Guvernului din

14.07.95.

În cazul constatării unor deficiente despre care consumatorul nu a fost

informat, acesta are dreptul de a pretinde, în cadrul termenului de garanţie sau de

valabilitate:

a) remedierea gratuită a deficiențelor sau recuperarea cheltuielilor în

legătură cu remedierea acestora de către consumator;

b) înlocuirea gratuită a produsului;

c) reducerea corespunzatoare a preţului de cumpărare a produsului;

d) repararea prejudiciilor morale;

e) rezilierea contractului și despăgubirea pierderilor suportate.


70

Rezilierea judiciară este o sancţiune care constă în desfiinţarea – cu efecte

pentru viitor – a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în cazul în care o

parte nu-şi îndeplineşte, în mod culpabil obligaţiile.105

Situaţii în care una sau alta dintre părţi doreşte să renunţe la contract sunt

destul de frecvente.

Dacă este imposibilă preschimbarea mărfii, cumpărătorul este în drept să

restituie vînzătorului marfa procurată și să primeasca preţul achitat. Această regulă

se extinde asupra tuturor mărfurilor;

4) Să ceară restituirea diferenței de pret dintre preţul mărfii la momentul

satisfacerii cerințelor referitoare la remiterea mărfii de calitate neadecvată.

5) Să ceară informaţia completă, corectă și precisă despre producător și

caracteristicile esențiale ale produselor și serviciilor ( art.5 din Lege).

Codul civil al RM detaliat reglementează răspunderea care decurge din

contractul de vînzare- cumpărare. În baza principiilor generale stabilite vînzătorul

poarta răspundere pentru neajunsurile mărfii asupra careia a oferit garanția calitaății

dacă nu va dovedi că aceste neajunsuri au aparut în rezultatul încalcării regulilor de

utilizare sau păstrare după transmiterea mărfii către cumpărator. În alte cazuri

vînzătorul poartă răspundere pentru marfa necalitativă, dacă cumpărătorul va dovedi

ca neajunsurile mărfii erau prezente pâna la primirea acesteia și din motive apărute

până la aceasta.

În cazul în care agentul economic nu şi-a îndeplinit obligaţiile corespunzător,

consumatorul este în drept să le ceară acestora îndeplinirea obligaţiei în timpul

stabilit106.

Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor menționând despre

răspunderea vînzătorului ( producătorului) stabilește că pentru încalcărea drepturilor

consumatorilor, vînzătorul poartă răspunderea prevăzută de contract sau lege.

Daunele cauzate consumatorului urmează a fi recuperate în deplină masură

suplimentar la penalitatea stabilită de contract sau lege. Totodată plata penalității și

105 Stoica V. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile – Bucureşti: AAL Educaţional, 1997, p.16.106 Стяжкиной Т.А. Защита прав потребителей/ издание пятое переработаное и дополненое – Москва: Экзамен, 2003, p.289.

71

daunelor nu-l eliberează pe vînzător (producător) de executarea contractului în natură.

Vînzătorul va fi exonerat de răspundere pentru neexecutarea obligațiunilor sau

executarea necorespunzatoare a acestora dacă va dovedi ca încalcărea contractului a

fost datorată survenirii unui eveniment de forță majoră.

Dauna cauzată vieţii, sănătăţii sau patrimoniului consumatorului ca urmare a

neajunsurilor constructive, tehnologice ale mărfii urmează a fi recuperată în măsură

deplină. Dreptul de a cere despăgubirea cauzată de neajunsurile mărfii necalitative o

are orice persoană care a suportat daune, indiferent de faptul dacă se află în relaţii

contractuale cu vînzătorul sau nu.107

Daunele cauzate vieţii, sănătăţii ori patrimoniului consumatorului vor fi

recuperate dacă acestea au fost cauzate în decursul termenului de valabilitate sau de

utiizare a mărfii.

Dauna morală suportată de consumator ca urmare a încalcării de către vînzător

(producător) a drepturilor acestuia prevazute de lege sau contract, urmează a fi

recuperată de către vînzător (producător) numai în caz de culpă (dol sau imprudență).

Mărimea daunei morale se determină de către organul judiciar pentru fiecare caz în

parte (art.15 din Lege).

Toate condiţiile contractului impuse de vînzător prin care se lezează și\sau se

neglijează anumite drepturi ale consumatorilor și care contravin legislaţiei privind

drepturile consumatorilor se consideră nevalabile (art.4 din Lege).

Dacă în rezultatul execuţării contractului care lezează drepturile

consumatorilor, acestuia i-au fost provocate daune ele urmează a fi recuperate de

către vînzător (producător).

Dat fiind faptul că lucrarea tratează problemele protecţiei drepturilor

consumatorilor vom face o analiză a răspunderii fiecarei părţi implicată în contractul

de vînzare-cumpărare cu amănuntul, fie ca parte contractantă ori nu.


72

Răspunderea vînzătorului

Dacă cumpărătorului nu i se acordă posibilitatea de a primi informaţia despre

marfa la locul tranzacției, acesta are dreptul să ceară de la vînzător recuperarea

daunelor provocate de necesitatea de a refuza încheierea contractului de vînzare-

cumpărare, iar dacă contractul este deja încheiat el are dreptul de a desface contractul

obţinând recuperarea tuturor sumelor plătite, cheltuielile și daunele suportate.108

Vînzătorul care n-a oferit cumpărătorului posibilitatea de a primi informaţia necesară

despre marfă la fel poartă răspundere pentru neajunsurile mărfii care au fost depistate

de către cumpărator, dacă cumpărătorul va dovedi că aceste neajunsuri sunt în

legatură cu lipsa informației despre marfă.

Dacă în cazul vânzării mărfurilor prin folosirea aparatelor -automate

cumpărătorului nu i se oferă marfa vînzătorul este obligat la cerința cumpărătorului

imediat să ofere marfa sau să-i restituie suma achitată.

În cazul vînzarii mărfurilor de calitate necorespunzatoare dacă aceste vicii n-

au fost stipulate inițial de către vînzător, cumpărătorul este în drept la alegerea sa să

ceară:

- sau înlocuirea lucrului, determinat în contract prin genul său, printr-un lucru

de calitate corespunzatoare;

- sau reducerea corespunzătoare a preţului de cumpărare;

- sau înlăturarea gratuită a viciilor lucrului de către vînzător sau restituirea

cheltuielilor făcute de cumpărator pentru înlăturarea lor;

- sau rezilierea contrctului și repararea daunelor cauzate cumpărătorului ( art.15

din Lege) .

Înlocuirea gratuită a produselor nealimentare este reglementată prin Hotărârea

cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare şi a

termenelor de garanţie Nr. 1465 din 08.12.2003.

Neîndeplinirea de către vînzător a obligațiunii de a transmite marfa

cumpărătorului libera de drepturile terțelor persoane dă dreptul cumpărătorului de a

cere reducerea preţului mărfii ori rezilierea contractului, dacă nu va dovedi că


73

cumpărătorul știa ori trebuia să știe despre drepturile terțelor persoane asupra

mărfii.109

Dacă vînzătorul nu transmite sau refuză transmiterea către cumpărator a

articolelor de completare sau documentelor care însoțesc marfa în modul stabilit de

actele normative, atunci cumpărătorul poate să fixeze un termen pentru oferirea

acestora. Dacă accesoriile sau documentele referitoare la marfă nu sunt transmise la

momentul stabilit cumpărătorul este în drept să rezilieze contractul.

Transmiterea mărfii incomplete dă dreptul cumpărătorului de a cere de la

vînzător la dorința sa:

- reducerea preţului marfii;

- completarea mărfii în termeni rezonabili;

Daca vînzătorul nu completează marfa în termenul indicat cumpărătorul este în

drept:

- să ceară înlocuirea mărfii incomplete;

- să refuze executarea contractului și să ceară restituirea sumei achitate.

Când marfa care conform cerințelor trebuie să fie ambalată se transmite

cumpărătorului neambalată sau ambalată necorespunzator, acesta din urmă este în

drept să ceară ambalarea sau schimbarea ambalajului corespunzător dacă din contract

sau specificul mărfii nu rezultă altfel.

Executantul poartă răspundere în caz de:

1) cauzare a prejudiciului vieţii, sănătăţii și proprietății consumatorului în

rezultatul neasigurării securităţii mărfii pe perioada termenului de utilitate sau a

termenului de garanţie.

2) prezentare a informaţiei neautentice și insuficiente despre marfă sau despre

producător (executant) dacă aceasta a cauzat daune consumatorului.

În cazul achiziționării unui produs de calitate inadecvată înlocuirea lui se face

imediat după constatarea imposibilității folosirii acestuia dacă această situație nu este

inputabilă consumatorului, iar în cazul în care este necesar controlul calității, în

termen de 14 zile de la data sesizării.


74

Încălcarea termenelor de remediere a deficiențelor atrage răspunderea

subiectului economic ( producătorului, executantului, vînzătorului) în a plăti către

consumator o despagubire în procent de 5 la sută din preţul de desfacere pentru

fiecare zi depașită.

Conform Codului civil al R.M. răspunderea contractuală survine și în relaţiile

ce apar în rezultatul contractului de antrepriză, de arendă, de folosire gratuită a

bunurilor, de credit , de transportare, de depozit, de comision, de asigurare.

În general drepturile și obligațiile producătorului (executorului)

consumatorului în relaţiile contractuale enumerate mai sus sunt aceleași de aceea în

continuare ne vom opri în special la cercetarea partiularităților răspunderii

contractuale referitoare la relaţiile rezultate din aceste contracte vis-a-vis de protecţia

drepturilor consumatorilor.

În caz că antreprenorul a încalcăt condiţiile contractului, fapt care a dus la

înrautățirea lucrării sau la alte vicii în executarea ei,110 clientul este în drept să ceară:

fie înlăturarea gratuită, într-un termen corespunzător, a viciilor arătate, fie

despăgubiri pentru cheltuielile necesare,111 suportate de client în legătură cu

înlăturarea din mijloacele sale a viciilor lucrării, dacă prin contract s-a stipulat acest

drept al clientului, sau reducerea corespunzatoare a remunerației cuvenite pentru

lucrare. În caz că lucrarea a fost executată cu încalcări esențiale ale contractului sau

dacă are alte vicii esențiale, clientul este în drept să ceară rezilierea contractului și

despăgubiri pentru daunele suportate.

Încalcărea esențială de către antreprenor a contractului de deservire curentă dă

dreptul clientului de a cere fie confecționarea unui alt obiect din material de același

fel și de aceeași calitate, fie rezilierea contractului și repararea daunelor (art.963

C.C.).

La prestarea serviciilor necalitative și\sau executarea necalitativă a lucrărilor

consumatorul este în drept să cearăă recuperarea prejudiciilor suportate (art.13-15 din



75

Lege). Agentul economic este obligat să recupereze prejudiciul și în cazul când acesta

a fost cauzat în urma pierderii, deteriorării obiectului primit de la consumator pentru

efectuarea lucrărilor sau prestarea servicilor. Conform C.C. prin prejudicii se inteleg

cheltuielile suportate de către consumator în urma pierderii sau deteriorării averii

sale, precum și veniturile ratate, pe care le-ar fi obţinut dacă obligațiunea ar fi fost

îndeplinită de către agentul economic.

Executorul nu poate fi eliberat de răspundere din motiv că nivelul lui de

cunoștințe nu i-a permis să depisteze particularitățile deosebite ale obiectului, primit

de el de la consumator, pentru a efectua lucrări sau a presta servicii.

În cazul când consumatorul deși a fost prevenit la timp și întemeiat de către

executor despre particularitățile deosebite ale obiectului (materialului), care pot

provoca pierderi sau deteriorări, nu a modificat indicațiile sale privind modul de

executare a lucrării (serviciului) sau n-a modificat circumstanțele ce amenință

calitatea efectuării ea, instanţa îl poate scuti de răspundere pe executor pentru

pierderea (deteriorarea) deplină sau parțială a obiectului (materialului) primit de la

consumator.

Răspunderea pentru pierderea totală sau parţială a încărcăturilor sau bagajelor

primite spre transport, de asemnea pentru deteriorarea lor o poartă cărăușul, dacă nu

va dovedi, că pierderea totală sau parțială și deteriorarea nu se datoresc culpei lui.

Răspunderea pentru întârzierea în transportul încărcăturilor sau bagajelor o

poartă cărăușul care este obligat să transporte încărcăturile sau bagajele la punctul de

destinație în termenul stabilit de legislație cu privire la acordarea serviciilor de

transport sau stabilit de către părţi în contract (art 989 din CC).

Cărăușul va fi exonerat de răspundere pentru întârzierea în transportul

încărcăturilor sau bagajelor, dacă întârzierea nu se datorește culpei lui (art.1007 din

C.C.).

Răspunderea subiectului economic de transport pentru pierderea totală sau

parțială și deteriorarea încărcăturilor sau bagajelor cauzată de întârziere survine

indiferent de faptul că acesta este supus unei amenzi ori nu.

76

Cărăușul va purta răspundere pentru cauzarea morții sau vătămării sănătăţii

călătorului (art.988 C.C.).

Legea privind protecţia consumatorilor nu prevede procedura prealabilă

extrajudiciară de soluţionare a cerinţelor consumatorilor, însă pentru litigiile rezultate

din contractul de transport legislaţia prevede această procedură (art.1020 C.C.).

Codul civil al R.M. la contractul de depozit prevede răspundere pentru

pierderea sau deteriorarea bunurilor în hoteluri, cămine (art.1105 C.C.). Așadar,

hotelurile, casele de odihnă, sănătoriile, căminele și alte subiecte economice

asemănătoare răspund pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor cetăţenilor, care se

găsesc în încăperile rezervate lor, chiar dacă aceste bunuri, cu excepţia banilor,

titlurilor de valoare și bijuteriilor, n-au fost predate special în depozit acestor

organizaţii.

Răspunderea pentru încălcarea drepturilor consumatorilor care reies din

relaţiile apărute din contractele de asigurare o poartă asiguratorul în conformitate cu

Legea privind asigurările din 15.06.93 și Legea privind protecţia drepturilor

consumatorilor din 2003.

Răspunderea civilă delictuală constituie un izvor de obligaţii, conform

principiului că orice persoană care cauzează alteia o pagubă, prin fapta sa ilicită

savârșită cu culpă, este obligat să o repare. Instituţia care rezultă din această faptă

civilă și prejudiciabilă este răspunderea civilă delictuală.112

Elementele pe care le condiţionează răspunderea civilă delictuală sunt

existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligaţie, prin aceasta

aducându-se o atingere unui drept subiectiv; savârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca

element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu patrimonial; un raport de

cauzalitate între fapte ilicite și prejudiciu; capacitatea juridică a celui chemat să

răspundă.

În literatura de specialitate113 există opinia conform căreia nu se justifică

dualitatea răspunderii civile, ci dimpotrivă alți autori pun accentul pe deosebirile

112 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998113 Eminescu Y. Tratat de drept civil. Partea generală. – Bucureşti: Ed. Academiei, 1997. pag.234

77

dintre cele două răspunderi, subliniind existența dualităţii de răspundere, a unei

dualităţi de culpe. Opinăm pentru cea de-a doua idee.

Răspunderea nascută în legatură cu un contract care a fost desființat, întrucât a

fost nul sau pasibil de anulare, de asmenea, este o răspundere delictuală114.

Aşadar subiectul economic poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat vieţii,

sănătăţii, proprietății consumatorului în situația în care se face vinovat dacă legislaţia

sau contractul nu prevad altfel. Subiectul economic nu v-a purta răspundere dacă v-a

dovedi că dauna s-a produs ca urmare a forței majore sau a intenției persoanei

vătămate.115

În Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a R.M. despre practica

aplicării legislaţiei privind protecţia consumatorilor la examinarea dosarelor civile se

spune că dacă prin lege sau prin contract se prevede că subiectul economic poate fi

scutit de răspundere numai în cazul în care va dovedi că defectele mărfii (lucrului,

serviciilor) au survenit din vina consumatorului sau că dauna vieţii, sănătăţii ,averii

consumatorului a fost cauzată din intenția acestuia ori în urma unei forțe majore,

atunci nu se vor aplica dispozițiile Codului civil privind absolvirea producătorului

(executantului ) de răspundere din lipsa dovezilor vinovației lui.

Subiectul economic va purta răspundere civilă delictuală în rezultatul încalcării

drepturilor consumatorilor prin cauzarea daunelor în conformitate cu capitolul 42 al

Codului civil al R.M.

&2 Răspunderea administrativă

Constatarea comiterii contravenţiilor de către agenţii economici atrage

răspundere administrativă. De regulă agentul constatator este și cel care aplică

114 Chibac Gh., Băieşu A., Rotari AL., Efrim O. Drept civil. Contracte speciale.Vol.3 – Chişinău: Catier juridic, 2005 . pag..544115 I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59

78

sancţiunea contravenţională. Uneori însă legea sau actele administrative care definesc

faptele contravenţionale prevăd competența de contactare pentru anumite organe și

cea de sancţionare pentru altele care primesc procesele verbale de constatare a

contravenţiilor. Astfel articolul 4 din lege prevede dreptul constatator de a sesiza

organele judiciare sau alte organe de stat abilitate la depistarea încalcărilor

drepturilor.

Concomitent cu răspunderea materială a agentului economic care a încalcă

dreptul consumatorului, conform CCA , organele de stat împuternicite pot aplica

sancțiuni administrative față de vînzătorul sau executantul vinovat de încalcărea

drepturilor consumatorului. Organele împuternicite cu aplicarea sancțiunilor

administrative sunt: Ministerul Industriei și Comerţului și organele care înfăptuiesc

controlul securităţii produselor. Organele care efectuează controlul securităţii

produselor dau indicații subiecților economici pentru înlăturarea încalcărilor

cerințelor securității produselor, scoaterea din producţie retragerea din comerţ a

produselor, încetarea realizării.

În caz de eschivare de la executarea indicațiilor sau executarea tardivă a

indicațiilor aceleași organe pot aplica aamenda. De asemenea se sancționează

subiecţii economici care refuză încetarea încalcării drepturilor consumatorilor.

Așadar la încalcărea drepturilor consumatorilor pot fi aplicate diferite forme de

răspundere chiar și cele mai drastice, inclusiv interzicerea practicării activității de

antreprenoriat.

În conformitate cu Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor dreptul

de a înainta acţiuni în judecată referitoare la încalcărea drepturilor consumatorilor în

afară de consumatori îl au și organele investite cu funcţii de control și supraveghere.

Organizaţiile obşteşti ale consumatorilor au dreptul și trebuie să fie obligate să

sesizeze organele puterii de stat, procuratura în vederea tragerii la răspundere a

persoanelor care s-au facut vinovate de comercializarea produselor

necorespunzatoare (articolul 26 din Lege). Organele obşteşti pot acționa atât din

inițiativa proprie cât și în rezultatul examinării plângerii consumatorului.116


79

Direcțiile de comerţ și alimentare publică ale primăriilor, municipiilor și

comitetelor executive județene care sunt învestite cu efectuarea controlului activității

rețelelor de comerţ ambulant sunt obligate de a transmite materialele privind

încalcările depistate în urma controalelor asupra activității rețelei de comerţ

ambulant instanţelor respective pentru contravenții administrative sau organelor

administrației publice locale (punctul 36 din lege). Regulile de funcționare a rețelei

de comerţ ambulant aprobate prin Hotărârea cu privire la aprobarea regulilor de

funcționare a rețelei de comerţ ambulant și a regulilor de comerţ în piețile din R.M.

Inspectoratul de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor consumatorilor a

Departamentului Comerţului al R.M. are dreptul să întocmească procese verbale

despre contravențiile administrative referitoare la problemele ce țin de competența

lui, să prezinte copiile lor organelor administrative publice locale pentru a priva de

licențe agenţii economici ce activează în domeniul comerţului sau a suspenda

acţiunea lor până la lichidarea neajunsurilor depistate. (punctul 7 din Regulamentul

Direcției inspectoratului de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor consumatorilor

a Departamentului Comerţului al R.M. aprobat prin Hotărârea cu privire la aprobarea

regulamentului Direcției inspectoratului de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor

consumatorului a Departamentului comerţului a R.M.)

Un alt organ investit cu dreptul de a aplica agenţilor economici sancțiuni

administrative îl constituie Organul de standartizare în persoana inspectorilor

principali de stat care au dreptul să aplice amenzi în mărime de la 20% la 100% din

costul produselor fabricate sau comercializate, al proceselor executate și serviciilor

prestate (articolul 17 din Legea cu privire la standartizare din 22.09.95).

CCA prevede răspunderea administrativă pentru încalcărea de către agenţii

economici a regulilor de comerţ. Indiferent de tipul de proprietate și forma

organizatorico-juridică a întreprinderii comerciale și de alimentație publică,

încalcările care constau în:

~înșelarea cumpărătorului la măsurat, la cântar, la achitare, precum și prin

încălcarea modului de aplicare a prețurilor libere, și a prețurilor de stat cu amănuntul;

80

~vânzarea mărfurilor fără indicarea termenului de valabilitate sau cu termenul

de valabilitate expirat;

~nerespectarea regulilor de folosire a aparatelor pentru măsurare și cântărire;

~încalcărea regimului de lucru al întreprinderilor stabilite de organele

administrației locale;

~lipsa prețurilor de expoziţie (etichetelor sau a meniurilor la mărfurile destinate

vînzării sau întocmirea lor cu încălcarea regulilor stabilite, se pedepsesc cu aplicarea

unor amenzi.

Vînzarea mărfurilor cu încălcarea regulilor și a normelor sanitaro-igienice și

sanitaro-antiepidemice (art.42 al C.C.A.), de asemenea comercializarea produselor

supuse certificării, fără certificat sau marca de conformitate atrage răspundere

administrativă sub formă de amendă.

Pentru comercializarea fără certificat corespunzator a produselor supuse

certificării obligatorii, precum și comercializarea produselor în pofida interzicerii de

către organul controlului de stat legislaţia prevede răspundere sub formă de amendă

în mărimea valorii produselor respective în caz că legislaţia nu prevede măsuri mai

drastice. Comercializarea produselor nemarcate, precum și a produselor marcate

necorespunzator, se pedepsește cu amendă în procent de 50 la sută din valoarea

produselor comercializate.

Răspunderea pentru colectarea și\sau comercializarea producţiei agricole cu

depășirea nivelului maxim admis de pesticide, nitrați și alte substanțe periculoase

pentru viaţa și sanatatea consumatorilor, de asemenea fabricarea și\sau

comercializarea produselor ce conțin substanțe periculoase pentru viaţa, sanatatea

consumatorilor, precum și prestarea serviciilor periculoase pentru viaţa și sanatatea

consumatorilor este prevazută de articolul 42 C.C.A. și articolul 28 din Lege.

Consumatorii au dreptul să fie despăgubiți și în cazul încalcării regulilor

sanitaro-igienice și sanitaro-antiepidemice, stabilite în transportul feroviar, aerian,

fluvial și auto (art.43 C.C.A.).

Informarea neautentică ori dezinformarea consumatorilor, prezentarea prin

publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile,

81

altele decât cele efectiv realizate, trecerea sub tăcere a proprietăților, regulilor de

utilizare, caracteristicilor calitative a produselor se pedepsesc cu avertisment sau

amendă (art.152 din C.C.A. și art.28 din Lege).

Potrivit punctului 5 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie

vînzătorul, producătorul și alte persoane, care se ocupă cu desfacerea mărfurilor, sunt

obligate să prezinte informaţii depline și veridice despre caracteristicile mărfurilor și

serviciilor, cât și despre regulile de folosire a acestora.

&.3 Răspunderea penală

Importanța respectării drepturilor consumatorilor e subliniată prin prevederile

răspunderii penale a agentului comercial pentru încălcarea drepturilor consumatorilor.

Răspunderea penală constituie cea mai gravă formă de răspundere juridică și constă

din obligaţia agentului comercial care încalcă cu vinovăţie norma de drept penal de a

suporta consecinţele juridice ale faptei sale. 117

Răspunderea penală nu exclude răspunderea civilă după cum nici răspunderea

civilă nu o exclude pe cea penală. Aceste două forme de răspundere pot fi aplicate

concomitent.

În timp ce răspunderea civilă se întemeiază pe ideia reparării unui prejudiciu

adus unui anumit subiect de drept, răspunderea penală se întemeiază pe ideia

pedepsirii celui ce a săvârșit o faptă ilicită, apreciată de lege ca fiind o infracţiune.118

În Codul Penal în vigoare din 2003 sunt cîteva articole care prevăd

răspunderea penală pentru fapte ale agenţilor economici care încalcă drepturile

consumatorilor prin modalităţi deosebit de periculoase care presupun şi consecinţe

grave.

Astfel răspund penal pentru încălcarea drepturilor consumatorilor în temeiul

următoarelor componenţe de infracţiuhne:

117 Moscaliciuc Irina ., Evoluţia Codului legislativ penal privind protecţia penală a consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.4 2007., pag 73-81 118 Moscaliciuc Irina., Reglementarea juridică a protecţiei consumatorului prin prisma politici penale a statului., Revista Naţională de Drept nr.2 2007., pag 42-45

82

Art. 216 producere a (falsificarea), transportarea, păstrarea sau

comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viata sau sănătatea

consumatorilor;

Art 254 Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau

necorespunzătoare standardelor;

Art. 255 înşelarea clienţilor;

art 257 executarea necalitativă a construcţiilor.

Prevederile expuse își au izvorul în Codul penal al R.M. care stipulează

răspundere penală pentru infracţiunile economice.

În temeiul art 216 CP al RM agentul economic poartă răspundere penală pentru

producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor

(mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a

provocat:

a) îmbolnăviri grave;

b) decesul persoanei. 119

Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi

desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.

Latura obiectivă se realizează prin producerea (falsificarea), transportarea,

păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viața sau

sănătatea consumatorilor.

Potrivit p.2 al HP CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei penale şi

administrativepentru protecţia consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997, prin

produse se înţelege atât producţia finită, cât şi cea semifabricată, materia primă

etc.

Prin produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa şi sănătatea

consumatorilor se înţeleg cele care, din cauza vechimii sau a condiţiilor de

producţie, falsificare, transportare sau păstrare, au suferit acţiunea unor agenţi chimici

de putrefacţie sau de fermentaţie ori a altora deacelaşi fel, determină modificarea

substanţei şi vătămarea sănătăţii, prin aceasta înţelegându-se capacitatea obiectivă a

119 Moscaliciuc Irina ., Evoluţia Codului legislativ penal privind protecţia penală a consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.4 2007., pag 73-81

83

produselor (mărfurilor) de a produce o îmbolnăvire a oamenilor.120

Prin producerea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau

sănătatea consumatorilor se înţelege prepararea produselor (mărfurilor) interzise în

mod permanent sau temporar, din cauză că sunt vătămătoare sănătăţii. De exemplu, în

timpul unei epidemii, în care s-a interzis consumarea apei altfel decât fiartă, se

foloseşte - pentru a prepara citronadă – apă nefiartă. 121

Prin îmbolnăviri grave se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi

mărfurilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a unor vătămări

corporale grave sau medii cel puţin unei persoane, sau a unor vătămări uşoare mai

multor persoane (p. 14 al HP CSJ din 10 iulie 1997).

Infracţiunea se consumă din momentul îmbolnăvirii grave sau al

decesului consumatorului. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă:

încredere exagerată în sine sau neglijentă.

Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi

persoanele fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi care poartă răspundere

pentru producerea, transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor, inclusiv

fabricarea producţiei de calitate bună, efectuarea controlului calităţii producţiei,

precum şi persoanele juridice.122

Aceaste categrie de infracțiune se pedepseşte cu amendă și /sau lichidarea

persoanei juridice.

Răspunderea pentru înselarea consumatorilor e prevazută de legislaţia

civilă, administrativă, penală. Astfel Codul penal prevede răspundere pentru:

depășirea prețurilor cu amănuntul stabilite; depășirea prețurilor și tarifurilor pentru

servicii sociale; depășirea prețurilor și serviciilor pentru servicii comunale prestate

populației; înșelarea la numărat; inducerea în eroare a clienţilor ( art.255 C.P.).123

120 Moscaliciuc Irina ., Evoluţia Codului legislativ penal privind protecţia penală a consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.4 2007., pag 73-81 121 А. Горелов Применение нормы об ответственности за обман потребителей "Российская юстиция", 2003 г., N 8, стр.47

122 Moscaliciuc Irina ., Evoluţia Codului legislativ penal privind protecţia penală a consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.4 2007., pag 73-81 123 ibidem

84

Din conţinutul dispoziţiei rezultă că fapta de depăşire a preţurilor se realizează

atunci când mărfurile se comercializează cu amănuntul din punctele special amenajate

ori destinate pentru o asemenea activitate.

Preţul mărfii sau al serviciului se stabileşte de către agentul economic

cu respectarea principiului dezvoltării libere a activităţii de antreprenor şi al

concurenţei.

Potrivit art.34 al Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din

23.02.1996 statul, referitor la reglementarea activităţii comerciale, stabileşte

plafoanele (de regulă,maximale) la unele categorii de mărfuri, şi anume la cele

prevăzute de legislaţie. Organe ale reglementării de către stat a comerţului şi pieţei

de consum sunt Departamentul Comerţului, Ministerul Economiei, precum şi

autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei lor. Prin comerţ

cu amănuntul se înţelege comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către

consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către

întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din sfera socială pentru consum direct.

Depăşirea preţurilor stabilite (ori a tarifelor) constă în comercializarea

mărfurilor, acordarea serviciilor sociale, comunale, la un preţ mai înalt. Deşi

cumpărătorul primeşte cantitatea de marfă ori serviciul solicitat, el cheltuieşte la

achitare o sumă mai mare decât suma care se cuvenea. înşelarea, ca element al laturii

obiective, este acţiunea de inducere în eroare a persoanei, înşelarea la socoteală a

clientului înseamnă solicitarea şi primirea de către făptuitor a sumei de bani în plus

faţă de cea necesară pentru achitare, calcularea conştient greşită a costului mărfii

(serviciului) în sensul majorării sumei, neachitarea restului sumei şi alte asemenea

acţiuni.124

O altă modalitate de inducere în eroare a clienţilor poate avea loc prin

folosirea frauduloasă a instrumentului de măsurat exact

Infracţiunea de înşelare a clienţilor există dacă făptuitorul, drept consecinţă a

măririi preţurilor, tarifelor stabilite la comercializarea mărfurilor ori la acordarea

124 Р. Гриневский., Обман потребителей: последствия декриминализации "Уголовное право", 2004 г., N 3, стр.23

85

serviciilor sociale, comunale, a obţinut (ori urma să obţină) un venit nu mai mic decât

cel considerat ca proporţii esenţiale.125

În cazurile construirii de proastă calitate a caselor de locuit consumatorii vor

avea dreptul la repararea prejudiciului (art.257 CP al RM ).

Dacă intenționat a fost dată în folosință o casă de locuit, construcția industrială

pentru transport și alte construcţii de proastă calitate sau la proiectare, verificare,

expertizare, realizarea construcției ori modificarea acesteia n-au fost respectate

prevederile documentelor normative privind siguranța rezistentă și stabilitatea astfel

provocând consecinţe grave ca: vătămarea gravă a integrității corporale a persoanei

sau pierderea de către aceasta a capacității de muncă, consumatorul va fi în drept să

ceară repararea prejuduciului material și a prejudiciului moral.

Legea privind calitatea în construcţii nr.721-ХШ din 2 februarie 1996 (MO

nr.25/259 din 25 aprilie 1996) stabileşte baza juridică, tehnico-normativă şi

organizatorică de activitate a persoanelor fizice şi juridice în domeniul construcţiilor,

obligaţiunile şi răspunderea lor privind calitatea în construcţii.

Pedepsele prevazute de legislaţia penală pentru infracțiunile expuse oscilează

între amendă și privațiune de libertate în dependență de gravitatea calificării

acţiunilor. În calitate de pedepse complementare apar confiscarea produselor ce a

constituit obiectul infracțiunii și \ sau destituirea din funcţie, privarea de dreptul de a

ocupa posturi în întreprinderile pe un anumit termen și inclusiv lichidarea persoanei

juridice.

&.4 Repararea daunelor materiale și a daunelor morale

Răspunderea civilă în sine presupune despăgubire patrimonială. Despăgubirea

poate consta într-o reparare în natură a pagubei suportate sau in echivalentul bănesc

al acestei pagube.

125 Moscaliciuc Irina ., Evoluţia Codului legislativ penal privind protecţia penală a consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională de Drept nr.4 2007., pag 73-81

86

Dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubire de la debitorul sau

apare din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractule.

Creanţa sa iniţiala este înlocuită cu alta creanţă care constă în suma de bani ce

reprezintă echivalentul prejudiciului suportat.

Deci despăgubirile se stabilesc în virtutea obligaţiei iniţiale, care însă nu a fost

executată.

După cum s-a subliniat în literatura de specialitate126 condiţiile necesare pentru

naşterea dreptului la daune - interese includ și condiţiile răspunderii contractuale,

sfera primei noţiuni fiind mai cuprinzătoare decât a celei de-a doua. În alte cuvinte,

dreptul la daune-interese presupune în mod obligatoriu, existența condiţiilor

răspunderii civile contractuale, deşi numai prezența lor, în anumite cazuri, nu este

suficientă ca acordarea daunelor sa aibă loc.127

Menţionăm că prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului, care constă

în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor asumate. În acest

sens prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului poate fi și nepatrimonial.

Pentru a trece la alte dezvoltări cu privire la condiţia esenţială pentru acordarea

despagubirii se cer unele precizări de ordin terminologic.

La cercetarea condiţiei daunei în cadrul răspunderii civile s-a exprimat condiţia

data prin noţiunea de "pagubă" sau "prejudiciu". Subliniem însă că ne aflăm în

prezența unei unităţi de concept prin care se exprimă rezultatul faptei ilicite. Aşadar

unitatea de conţinut impune și unitatea de ordin terminologic. De aceea adoptăm

aceşti termeni ca fiind echivalenţi și sunt de aplicaţie generală în materie de

răspundere civilă.

În afară de acordarea reparării prejudiciilor cu caracter patrimonial apare

problema acordării despăgubirii pentru repararea prejudiciilor cu caracter

nepatrimonial și anume a "prejudiciului moral".

Aşadar prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept

subiectiv sau a altor interese.

126 Zamfir I. Sistemul legislativ şi instituţional de protecţie a consumatorilor în România. – Bucureşti: Eurografica, 2001. pag77

127 Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/1997

87

Prejudiciul material este acel prejudiciu care poate fi apreciat în bani. De

exemplu prejudiciul care constă în defectarea unui bun sau prejudiciul suportat de o

persoană care și-a pierdut într-o măsură oarecare capacitatea de muncă în urma unui

accident, astfel fiindu-i redus salariul pe care îl primea anterior.128

Prejudiciul care nu este susceptibil de evaluare bănească este un prejudiciu

moral. De exemplu suferinţa de natură afectivă în rezultatul pierderii unei persoane

apropiate, afecţiunile de ordin fizic provocate de accidentare.

Aşadar încălcarea unui drept patrimonial are drept consecinţă, de obicei, un

prejudiciu patrimonial. De exemplu dacă a fost distrus un bun ce reprezentă o

amintire poate să se constate nu numai un prejudiciu patrimonial care uneori poate

avea o valoare neînsemnată dar se poate constata și un prejudiciu moral, de ordin pur

afectiv.129

Una din cele mai controversate probleme chiar și în sistemele de drept ale

statelor care au admis în mod constant plata de despăgubiri băneşti pentru prejudicii

este repararea în bani a prejudiciilor morale. Astfel au fost ridicate obiecţiuni

împotriva acestui sistem de reparare a prejudiciilor morale, invocându-se,

imposibilitatea reparării băneşti a acestor daune", "caracterul arbitrar al acestei

reparaţii, deoarece nu se poate stabili nici un fel de echivalență între durerea morală și

o anumită sumă de bani. De asemenea referitor la despăgubirile acordate pentru

prejudiciile rezultate din atingerile aduse sentimentelor de afecţiune s-a afirmat că ele

au "un caracter imoral". 130

Dintre expresiile menţionate, în utilizarea curentă a devenit tradiţională noţiunea

"daună morală", deşi în legislaţie se utilizează expresia "prejudiciu moral". Conform

opiniei A. Corhan, daunele morale sînt consecinţe de natură nepatrimonială, cauzate

persoanei prin fapte ilicite culpabile, constînd în atingerile aduse personalităţii sale

fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, a căror


129 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998130 Maria Bojoga., Consideraţii generale privind compensarea daunei morale, cauzate consumatorului "Revista Naţională de Drept", 2001, nr.5, pag.38

88

reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale sau contractuale, după cum

fapta ilicită s-a produs în afara unui card contractual ori, dimpotrivă, în cadrul

contractual. Potrivit altor autori: "Prejudiciul este de natură morală cînd constituie o

atingere la cinstea, reputaţia şi consideraţia unei persoane, sau la afecţiunea familiei".

Liviu Pop defineşte prejudiciile nepatrimoniale sau daunele morale drept "consecinţe

dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani şi rezultă din atingerile şi încălcările

drepturilor personale, fără conţinut economic".

În pofida controverselor existente, în sistemele de drept ale acestor state se

apreciază că principiul reparării prejudiciului moral " este dobândit în doctrina de

drept privat și în fața instanţelor penale sau civile, chiar dacă este vorba de o

răspundere civilă contractuală .

Art.1422 al Codului civil RM "Reparaţia prejudiciului moral" stipulează că

prejudiciul moral se compensează prin echivalent bănesc. Mărimea compensaţiei se

determină de către instanţa de judecată în dependenţă de caracterul şi gravitatea

suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al

autorului prejudiciului şi de măsura în care această compensaţie poate aduce

satisfacţie persoanei vătămate.131

În dreptul nostru se admite despăgubirea în bani pentru acoperirea prejudiciului

moral. Legislaţia R.M. admite repararea prejudiciului moral pentru cauzele civile ce

decurg din lezarea onoarei și demnităţii (art 16 din C.C. al R.M.) neîndeplinirea

obligaiilor, cauzarea de daune etc. și din încălcarea drepturilor consumatorilor ( art.15

din Lege).

Art. 15 din Lege stipulează că subiectul economic plăteşte despăgubiri pentru

prejudiciul moral cauzat consumatorului.

Referitor la criteriile de stabilire a daunelor morale în literatura de specialitate 132 se spune că133 nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care,

131 Gh.Avornic, B.Sosna Repararea prejudiciului moral cauzat consumatorilor "Revista Naţională de Drept", 2002, nr.10, pag.4132 Miron M.- Comportamentul consumatorului. Evoluţie, determinări. Realităţi şi perspective, Editura ALL, Bucureşti, 1996, pag123133 Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998, pag145

89

în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suportate de partea civilă, trebuie să

aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi

lipseşte ca urmare a faptei săvârşite de inculpat".

Aşadar mărimea despăgubirii o stabileşte organul judiciar.

În accepţiunea Legii prin daună morală se înţeleg pierderile cu caracter

nepatrimonial care au fost suportate de consumator în urma suferinţelor morale și

fizice sau a altor fenomene, survenite din cauza acţiunilor ilicite ale subiectului

economi sau în urma inactivităţii lui.

Posibilitatea reparării prejudiciului cere întrunirea unor condiţii, și anume: să

fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa

existenței, cât și în privinţa posibilităţii de evaluare. Va fi cert prejudiciul actual, deci

prejudiciul deja produs în rezultatul procurării, consumării, comenzii la data când se

pretinde repararea lui de către consumator.134

Practica Judiciară a arătat că categoria prejudiciului moral este foarte

subiectivă și necesită dovezi foarte concludente și cu cât suma cerută ca compensare

a prejudiciului moral este mai mare cu atât mai mult se cer dovezi convingătoare.

În Republica Moldova cazurile de compensare a prejudiciului moral sunt încă

foarte rare dar totuşi "gheața s-a desprins de la mal" și aceasta creează speranţa că

asemenea cazuri vor fi mai numeroase. Practica ţărilor occidentale este mult mai

bogată, existând chiar și cazuri curioase cînd pentru compensarea prejudiciului moral

sunt plătite suma fabuloase.

În practica judiciară criteriile de evaluare a prejudiciului moral nu sunt încă pe

deplin stabilite.

Instanţa judiciară de obicei de sinestătător determină mărimea prejudiciului

moral. În acest caz s-au reflectat 2 căi.

1. Una din ele este bazată pe aplicarea art. 15 al Codului civil care stabileşte

obligaţia persoanelor fizice de a despăgubi dauna morală pentru neîndeplinirea

obligaţiilor.


90

2. Un alt principiu este stabilirea prejudiciului moral în dependență de

valoarea contractului care stă la baza conflictului.

La Ialoveni o familie a intentat o acţiune în judecata filialei Ialoveni a

"TERMOCOM". Şedinţa judecăţii a stabilit că la indicaţia conducerii asociaţiei a fost

sistată încălzirea casei în care locuia familia dată, din cauză că câţiva locatari n-au

achitat serviciile prestate. Puşi în atare situație locatarii dintre care și cei care au

achitat serviciile au fost nevoiți să folosească căminele etectrice pentru încălzire, fapt

care a dus la creșterea cheltuielilor pentru energia electrică.

Judecătoria de prima instanţă a hotărât ca TERMOCOM să restituie doar

prejudiciul material familiei ce a intentat acţiunea, evaluat în valoarea creşterii

cheltuielilor pentru energia electrică.

Concluzii

Protecţia drepturilor consumatorilor constituie o latura importantă şi o

componenţă de baza a protecţiei sociale.

Asigurarea drepturilor cetăţenilor de a avea acces la produse, care nu prezintă

pericol şi risc pentru sănătatea şi securitatea lor, constituie un drept garantat de

Constituţia Republicii Moldova.

91

În societatea noastră aflată la etapa de tranziţie la economia de piaţă, protecţia

drepturilor consumatorilor reprezintă o problemă statală, care poate fi soluţionată prin

impunerea respectării unui pachet de acte normative care constituie cadrul

Constituţional al protecţiei consumatorilor.

O întrebare fundamentală care se pune este - este necesară o politică de

protecţie a consumatorilor! Răspunsul este de natură economico-juridic şi socială.

Ceea ce impune în primul rând necesitatea priorităţii preocupărilor în domeniul

dreptului şi politicii consumatorului este constatarea că funcţionarea corectă a pieţei

este împiedicată, în mod semnificativ, de eşecurile şi distorsiunile funcţionalităţii ei.

Aceste eşecuri şi distorsiuni diminuează rolul şi influenţa consumatorului pe piaţă şi

aceasta din următoarele motive:

-deficitul concurenţial datorat încălcării structurii concurenţiale a pieţei (poziţii

monopoliste şi contracte restrictive);

- deficitul informativ generat de limitele impuse prevederilor legate de

informarea consumatorilor;

- deficitul contractual sau de tranzacţie: poziţia slabă în cadrul negocierilor sau

chiar absenţa totală a unui reprezentant al consumatorului individual în cadrul unui

comerţ din ce în ce mai standardizat;

- deficitul de securitate: un număr nepermis de bunuri de consum care produc

accidente, o circulaţie prea uşoară a unor produse defectuoase şi periculoase într-o

piaţă fără frontiere, exportarea unor produse care nu corespund standardelor de

calitate şi siguranţă în zone cu reglementări severe din zone mai puţin riguroase.

-deficitul accesului la justiţie şi aplicării legilor bariere financiare,

psihologice şi culturale contra asistenţei legale şi accesul la organismele judiciare, lipsa

mecanismelor colective de despăgubire, probleme colective privind rezolvarea

disputelor interstatale ale consumatorilor etc.;

-deficitul de reprezentare: dificultăţi privind asigurarea unei reprezentări

eficiente a consumatorilor în forurile politice, economice şi juridice de luare a

deciziilor la nivel regional şi statal. Aceste cauze şi eşecuri pe care le generează sunt

92

şi mai accentuate în economiile şi/sau pieţele în tranziţie.135 De ce se întâmplă acest

lucru este dificil de perceput, unii factori care agravează defectele pieţelor stabile în

cazul celor în tranziţie pot fi, totuşi, identificaţi:

- existenţa unor monopoluri numeroase;

- speculaţiile frecvente în domeniul preţurilor;

- slaba sau totala nepregătire a consumatorilor;

-acoperirea slabă a protecţiei consumatorului de către sistemul juridic;

-absenţa sau prezenţa scăzută a unor sisteme colective de informare a

consumatorilor prin contrast cu abundenţa reclamelor;

- practici comerciale şi metode de vânzare agresive;

- importul unor produse periculoase sau contrafăcute;

- lipsa unei coordonări eficace între autorităţile competente de control;

- mijloace şi resurse limitate pentru aplicarea legilor de cătreautorităţi.

Această situaţie impune necesitatea unor măsuri corective prin care să se

remedieze eşecurile pieţei pentru a da posibilitate consumatorilor să joace un rol

eficace, aşa cum se întâmplă în realitate pe pieţele cu adevărat concurenţiale. În acest

scop, trebuie dată prioritate consolidării instrumentelor concurenţiale şi

informaţionale: interzicerea contractelor care restrâng concurenţa liberă şi

favorizează abuzurile celor cu poziţii dominante, formularea unor reguli împotriva

concurenţei neloiale, interzicerea reclamelor înşelătoare, etichetarea produselor şi

indicarea preţurilor şi tarifelor, amplificarea volumului informaţiilor referitoare la

caracteristicile de siguranţă ale produselor şi serviciilor etc.

Pe lângă cauzele economice, apariţia şi dezvoltarea în ultimii 30 de ani în

economiile vest-europene a unei mişcări sociale puternice în favoarea promovării

intereselor consumatorilor are cauze şi de altă natură. Astfel, ideea generoasă a unei

mai largi distribuţii a resurselor între membrii societăţii şi în consecinţă a puterii

corelată cu idealul democratic al asigurării unei părţicipări active a tuturor

cetăţenilor în procesele de luare a deciziilor care îi afectează, influenţează puternic

acţiunile ce privesc politica şi drepturile consumatorului, la toate nivelurile.

135 Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 137

93

Aceste cauze şi consideraţii ce ţin de domeniul social devin şi mai stringente în

perioadele de criză, ceea ce ar impune să li se acorde o atenţie sporită în cazul ţărilor

fost comuniste pe parcursul perioadei de tranziţie pe care o traversează.

Protecţia consumatorului nu este, cum greşit se consideră, o caracteristică a

societăţilor opulente. Dimpotrivă, crizele economice - care generează serioase

probleme de ordin economic, dar şi social au drept efect agravarea eşecurilor pieţei şi

dezechilibrelor amintite, accentuând vulnerabilitatea unui număr crescând de

consumatori, ceea ce ar impune - tocmai în astfel de situaţii - o preocupare mai activă

şi mai diversificată a autorităţilor pentru protejarea cât mai eficientă a consumatorilor.136

Cazurile de acţiune în judecată pentru încalcărea drepturilor consumatorilor nu

au devenit o practică accesibilă pentru întreaga populaţie.

Organele de stat abilitate cu funcţii de control şi protecţie a drepturilor

consumatorilor activează, dar nu acoperă întreg câmpul de acţiune pentru protecţia

consumatorilor.

În temeiul celor expuse ar fi oportun crearea unui organ de stat la nivel de

agenţie sau departament ( sau perfecţionat cel existent) abilitat cu funcţii largi de

protecţie a consumatorilor.

E necesar înscrierea cel puţin unei organizaţii consumeriste naţionale în "

Consumer Internaţional ", pentru a putea include Republica Moldova şi din acest

punct de vedere în circuitul global şi în special, pentru a putea beneficia de avantajele

programului pentru ţările în tranziţie care vizează finanţarea integrală sau părţiala a

anumitor proiecte.

În scopul asigurării mai eficiente a protecţiei consumatorilor propunem crearea

unui organ independent care ar efectua expertizarea calităţii produselor şi serviciilor.

Lărgirea activităţii Asociaţiei consumatorilor prin formarea subiviziunilor

municipale şi raionale.

Considerăm că termenul de garanţie la produse trebuie sa fie stabilit în funcţie

de categoria lor şi numai în baza documentaţiei tehnico-normative.

136 BOJIN E. - Dreptul comunitar al consumatorilor, Tribuna economică nr.34/1996

94

Dreptul de alegere a modului de compensare în cazul procurării mărfurilor şi

prestării serviciilor necalitative să apărţină în exclusivitate consumatorului, cu

excepţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Acţiunile în instanţele de judecată legate de protecţia consumatorilor să fie

scutite de taxa de stat. Stabilirea în Codul penal şi Codul cu privire la contravenţiile

aministrative a unor pedepse rigide pentru cazurile de încalcăre repetată a drepturilor

consumatorilor.

E necesar introducerea unor norme noi de evaluare şi penalizare a incălcărilor,

concomitent racordînd legislaţia naţională de domeniu la anumite standarde

internaţionale ale consumului.

Protejarea consumatorilor şi a producătorilor autohtoni de produse de import

necalitative prin promovarea unei politici corespunzatoare de protecţie a pieţei

interne prin utilizarea în special a masurilor prevazute de Acordul cu privire la

barierele tehnice în comerţ ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Largirea

spectrului de produse supuse certificării obligatorii ( să fie certificate şi unele produse

industriale, de exemplu: hainele, jucariile) şi certificare pe o scară mai largă a

sistemelor calităţii la producător.

Completarea Legii privind protecţia drepturilor consumatorilor cu noţiunile de

"servicii " şi "lucrări" în temeiul indicat în capitolul I al prezentei lucrări.

Optăm pentru acceptarea subiecţilor economici în calitate de consumatori în

temeiul expus în lucrare, în special la capitolul răspunderii.

Cu referire la practica ţărilor vecine - Republica Ucraina şi Republica

România, accentuam că în aceste ţări, alaturi cu organele statale în protecţia

drepturilor consumatorilor laborios activează organizaţiile obşteşti ale consumaorilor.

În Ucraina cu protecţia drepturilor consumatorilor se ocupa Departamentul de

stat pentru protecţia conumatorilor. Sunt create şi activează organizaţii obşteşti ale

consumatorilor la nivel de ţară şi regiune.

În România protecţia drepturilor consumatorilor este asigurată de Oficiul

pentru Protecţia Consumatorilor care activeaza în fiecare judeţ din ţară.

Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor este subordonat direct Guvernului.

95

În România de asemenea sunt active organizaţiile obşteşti ale consumatorilor

care au preluat asupra lor multe din funcţiile organului statal - Oficiul pentru

Protecţia consumatorilor. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt consultate

de către organismele administraţiei publice la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor

cu caracter general care au ca scop protecţia cnsumatorilor.

În Federaţia Rusă protecţia drepturilor consumatorilor este asigurată de

Comitetul Antiminipol. Rusia a acumulat o practică judiciară considerabilă în

protecţia drepturilor consumatorilor. Una din cauze poate fi şi aceea, că la adresările

cu acţiune în instanţele de judecată, consumatorul este eliberat de taxa de stat, pe cînd

pentru consumatorii din Republica Moldova taxa constituie 3 la sută din valoarea

acţiunii înaintate.

Drepturile consumatorilor constituie o temă larg discutată, respectiv, în acest

domeniu se lucrează foarte mult pentru a se ajunge la o dezvoltare pe cît se poate de

bună a deservirii pe plan naţional, în care, părţile părţicipante la contracte, în deosebi

consumatorii, să beneficieze de o serie de drepturi, garantate la maxim.

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative naţionale:

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.

2. Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din

06.06.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86/661 din

22.06.2002 – Chişinău, 2005.

96

3. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30.05.2003,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.111-115 din 12.06.2003, art. 451 –

Chişinău, 2004.

4. Legea Republicii Moldova privind protecţia

consumatorilor, nr.105-XV din 13.03.2003, Monitorul Oficial nr. 126-131/507

din 27.06.2003.

5. Hotărâre Nr. 773 din 06.07.2006 cu privire la

instituirea Consiliului coordinator în domeniul protecţiei consumatorilor.

Publicat : 21.07.2006 în Monitorul Oficial Nr. 112 art Nr : 850.

6. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme Justiţie Cu privire

la aplicarea legislaţiei penale şi administrative pentru protecţia

consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997. (Buletinul Curţii Supreme de

Justiţie a RM. Ediţia specială nr. 2).

7. Regulamentului cu privire la starea fabricării şi

(sau) comercializării

produselor standardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a

produselor falsificate şi nimicirea produselor ce prezintă pericol

pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi pentru mediul ambiant nr.1300

din 31.12.98 (MO nr.5-6/49 din 21.01.99).

8. Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din

23.02.1996 (MO, nr.31,

1996).

9. Legea privind calitatea în construcţii nr.721-ХШ din 2

februarie 1996 (MO nr.25/259 din 25 aprilie 1996).

10. Lege cu privire la regimul produselor şi substanţelor

nocive Nr. 1236 din 03.07.1997 (MO Nr. 067 din 16.10.1997).

11. Lege privind produsele alimentare Nr. 78 din

18.03.2004 (MO Nr. 083 din 28.05.2004).

12. Lege privind securitatea generală a produselor Nr. 422

din 22.12.2006 (M O Nr. 036 16.03.2007).

97

13. Hotărâre cu privire la aprobarea Strategiei Naţionale

în domeniul protecţiei consumatorilor pentru perioada 2008-2012 Nr. 5 din

14.01.2008 (MO Nr. 14-15 22.01.2008).

14. Hotărâre cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire

a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie Nr. 1465 din 08.12.2003

(MO Nr. 248-25319.12.2003 ).

15. Hotărâre privind aprobarea Nomenclatorului

produselor din domeniul reglementat, supuse certificării conformităţii

obligatorii Nr. 1469 30.12.2004

(MO Nr. 1-4 din 01.01.2005).

16. Hotărâre cu privire la aprobarea Regulilor de

comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi

nealimentare Nr. 65 in 26.01.2001 (MO Nr. 011 01.02.2001).

Acte normative internaţionale:

17. Rezoluţia ONU nr. 35/63 - decembrie 1980,

privind practicile comerciale restrictive.

18. Rezoluţia ONU nr. 39/248 aprilie 1985, privind

protecţia consumatorilor.

19. IOCU- Principiile Directoare pentru Protecţia

Consumatorilor, Londra 1985.

20. Cartea Albă a Uniunii Europene pentru

pregătirea ţărilor asociate din Europa centrală şi de est pentru integrarea în

piaţă internă a Uniunii - Comisia Comunităţii Europene, Bruxelles, mai 1995

(www.ec.europa.eu).

III. Literatura de specialitate în română:

21. Anghel I.M., Deak Fr., Popa F.M. Răspunderea civilă.

– Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1970.

98

22. Baieş S., Roşca N. Drept civil. Partea generală. Vol.1 –

Chişinău: Cartier juridic, 2004.

23. Boar A. Elemente a dreptului civil. – Bucureşti: Servo-

SAT, 1998.

24. Boier R. - Comportamentul consumatorului, Editura

Graphix, Iaşi, 1994.

25. Bojin E.- Educaţia ecologică a consumatorului,

Facultatea de Management a Universităţii Ecologice, Bucureşti, 1994.

26. Capăţînă O. - Dreptul concurenţei comerciale, Editura

Lumina Lex, Bucureşti 1992.

27. Cătoiu I., Teodorescu N. - Comportamentul

consumatorului, teorie si practică, Editura Economică, Bucureşti, 1997.

28. Chibac Gh., Chiriac A. Curs succint de prelegeri la

drept civil. /Ed.a 1-a – Chişinău, 2000.

29. Chibac Gh., Băieşu A., Rotari AL., Efrim O. Drept

civil. Contracte speciale.Vol.3 – Chişinău: Catier juridic, 2005.

30. Cojocaru A. Drept civil. Partea generală. – Bucureşti:

Lumina Lex, 2000.

31. Curta L., Comportamentul consumatorului,

I.E.C.I.T., Bucureşti, 1979.

32. Ghidul consumatorilor., Asociaţia naţională pentru

protecţia consumatorilor., Bucureşti 2001.

33. Deak Fr., Stanciu C. Contracte comerciale şi civile. –

Bucureşti: Lumina Lex, 1993.

34. Eminescu Y. Tratat de drept civil. Partea generală.

Bucureşti: Ed. Academiei, 1997.

35. Kotler PH. - Managementul marketingului, Editura

Teora, Bucureşti, 1997.

36. Lupu N. Hotelul – Economie şi management. /Ed.a 4-a

– Bucureşti: ALL Beck, 2002.

99

37. Miron M.- Comportamentul consumatorului.

Evoluţie, determinări. Realităţi şi perspective, Editura ALL, Bucureşti, 1996.

38. Patriche D., Pistol GH., (coordonatori)

Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998.

39. Patriche D. Protecţia consumatorului în economia de

piaţă. – Bucureşti: Ed. Academia Universală, 2000.

40. Pătulea V., Turianu C. Garanţiile de executare a

obligaţiilor comerciale. – Bucureşti: Scripta, 1994.

41. Pistol GH. - Sisteme de protecţie a consumatorilor,

Note decurs, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1995.

42. Pizzio J.P.- Droit de le consummation, Encyclopédie

Dalloz, P aris, 1989.

43. Rodica A. Boier Leonte. Comportamentul

Consumatorului. – Iaşi: Fundaţia Academică ”Gh. Zane”, 2001.

44. Rujan O. Teorii şi modele privind Relaţiile Economice

Internaţionale. – Bucureşti: ALL, 1994.

45. Savin 1. -„Sisteme de protecţie a consumatorilor

în plan internaţional" Managementul calităţii şi protecţiei consumatorilor, Vol.

Ill, A.S.E., Bucureşti, 1997.

46. Stoica V. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile.

– Bucureşti: AAL Educaţional, 1997.

47. Trofimov I. Drept civil. Contractele civile. – Chişinău:

Cardidactic, 2004.

48. Turianu C. Probleme speciale de drept civil. –

Bucureşti: Ed. Fundaţiei „România de mîine”, 2000.

49. Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia

consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All Beck,

Bucureşti 1999.

50. Zamfir I. Sistemul legislativ şi instituţional de protecţie

a consumatorilor în România. – Bucureşti: Eurografica, 2001.

100

51. Zamfir I. Protecţia consumatorilor de la “A” la “Z”. –

Ploieşti: Editura ”Premier”, 2000.

52. Селезнёв В.В. Как защищать свои права

потребителя., Харьков., 2006.

53. Стяжкиной Т.А. Защита прав потребителей/

издание пятое переработаное и дополненое – Москва: Экзамен, 2003.

54. Кибак Г.А., Гражданское право. Крадкий курс

лекций., Кишинев 2002.

55. V. Reviste, periodică.

56. Adăscăliţei V. - Contestarea „ Societăţii de consum " în

SUA. Comerţul modern nr.ll, 12/1971.

57. Avornic Gh., B.Sosna Repararea prejudiciului moral

cauzat consumatorilor "Revista Naţională de Drept", 2002, nr.10, pag.4.

58. Bojoga Maria., Consideraţii generale privind

compensarea daunei morale, cauzate consumatorului "Revista Naţională de

Drept", 2001, nr.5, pag.38.

59. Bojin E. - Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a

Uniunii Europene " Tribuna Economică nr. 21 - 22 /1996.

60. Bojin E. - Dreptul comunitar al consumatorilor,

Tribuna economică nr. 34/1996.

61. Carmen-Tamara Ungureanu Protecţia consumatorului

şi răspunderea pentru produse în dreptul român "Dreptul", 1998, nr.3, pag.56.

62. Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor

obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/1991.

63. Neagu V., Ştefănescu V., Teodorescu.,

Consumatorii, dimensiuni şi semnificaţii, Comerţul modern nr.3/1987.

64. Neagu V., Ştefănescu V., Teodorescu N.- Modele ale

investigării comportamentul consumatorului, Oficiul deinformare

documentară pentru comerţ interior, Bucureşti, 1984.

101

65. Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării

juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională

de Drept nr.3 2007., pag 42-49.

66. Moscaliciuc Irina., Reglementarea juridică a protecţiei

consumatorului prin prisma politici penale a statului., Revista Naţională de

Drept nr.2 2007., pag 42-45.

67. Moscaliciuc Irina ., Evoluţia Codului legislativ penal

privind protecţia penală a consumatorilor în Republica Moldova., Revista

Naţională de Drept nr.4 2007., pag 73-81.

68. Popa I.-F.., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie

a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59.

69. Purcărea Th. . Concurenţa şi protecţia consumatorului.,

Adevărul economic nr. 51-52/1994.

70. Purcărea Th. „Cartea verde" a comerţului, Tribuna

Economică numărul.29/1997.

71. Soare I., Colceru A.D. Certificarea calităţii. –

Bucureşti: Tribuna Economică, 1996.

72. Smochină A., Consideraţii generale privind definirea

noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare "Revista

Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.41.

73. Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a

regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic

romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-70.

74. Udrescu Doina., Cocor Monika., Noţiunea de

consumator în dreptul comunitar., Drept, economie şi informatică nr.2., 2005.,

pag.20-23.

75. Р.Гриневский., Обман потребителей: последствия

декриминализации "Уголовное право", 2004 г., N 3, стр.23.

76. А. Горелов Применение нормы об ответственности

за обман потребителей "Российская юстиция", 2003 г., N 8, стр.47.

102

77. . В. Богдан., Роль органов местного

самоуправления в защите прав потребителей "Российская юстиция", 2003

г., N 7, стр.26.

78. В. Богдан, Досудебный порядок урегулирования

споров, возникающих в сфере защиты прав потребителей "Российский

судья", 2003 г., N 3, стр.23.

79. И. Викторов, Т. Ашиткова Защита прав

потребителей "Законность", 2004 г., N 9, стр.14.

103

Protectia consumatorului

Documents

Transcript of Protectia consumatorului