Predici la Duminica a XXIII-a după Rusalii - Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

8/3/2019 Predici la Duminica a XXIII-a după Rusalii - Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

http://slidepdf.com/reader/full/predici-la-duminica-a-xxiii-a-dupa-rusalii-vindecarea-demonizatului-din 1/144

Predici la Duminica a XXIII-a după Rusalii - Vindecarea demonizatului dinţinutul Gherghesenilor

Index Apostolul şi Evanghelia din Duminica a XXIII-a după Rusalii - Vindecareademonizatului din ţinutul Gherghesenilor ............................................................ 4

Părintele Ilie Cleopa - Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii - Despreoamenii demonizaţi .................................................................................................. 7

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri ....................................................................13

Sfântul Chiril al Alexandriei – Predică la Duminica a 23-a după Rusalii – Tâlcuiri ....................................................................................................................15

Predica Mitropolitului Augustin de Florina - Vindecarea demonizatului din

Gadara .....................................................................................................................18Părintele Constantin Galeriu - Predică la Duminica a 23-a după Rusalii -Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor......................................22

Părintele Arsenie Boca - Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii -Demonizaţii din Gherghesa ...................................................................................33



Arhimandritul Teofil Pârâian - Duminica a 23-a după Rusalii - Vindecareademonizatului din ţinutul Gherghesenilor - Războiul nevăzut. Cum să trecemde la răutate la bunătate?......................................................................................39

Predica Părintelui Calciu – Demonizatul din ţinutul Gherghesenilor – despre

îndrăcire, cazul Tanacu şi războiul din inima noastră cu diavolul...................45Ierodiacon Visarion Iugulescu - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci(a XXIII-a după Rusalii) - Despre Iad .................................................................53

Rugăciune ............................................................................................................62

Pr. Dorin Octavian Picioruş – Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii ..63

Pr. Ion Cârciuleanu - Predică la Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci(a XXIII-a după Rusalii) - Vindecarea omului stăpânit de demon ...................69

Preot Gheorghe Sălăgian - Predică la Duminica a V-a şi a XXIII-a după

Rusalii – Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarenilor şi ademonizatului din ţinutul Gherghesenilor ..........................................................75

Părintele Iosif Trifa – Evanghelia Duminicii a 23-a după Rusalii - Îndrăcituldin latura Gadarenilor ..........................................................................................83

Traian Dorz - Am fost zidiţi în Hristos… ............................................................86

Rugăciune ............................................................................................................88

Traian Dorz - Nu Te duce de la noi! .................................................................89

Pr. Anthony M. Coniaris - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a

XXIII-a după Rusalii) - Numele meu este Legiune….........................................91IPS Andrei Rymarenko - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (aXXIII-a după Rusalii) - Vindecarea îndrăcitului din ţinutul Gerghesenilor...95

Pr. George Dimopoulos - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (aXXIII-a după Rusalii) - Nu îl alungaţi!................................................................98

Pr. Mihai Tegzeş - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a XXIII-adupă Rusalii) - Vindecarea unui îndrăcit ..........................................................100

Pr. Gheorghe Neamţiu - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a

XXIII-a după Rusalii) ..........................................................................................102Pr. Olimpiu Todorean - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (aXXIII-a după Rusalii) - Îndrăcitul din Gherasa ...............................................106

Pr. Vasile Rob - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a XXIII-adupă Rusalii) - Căci mulţi demoni intraseră în el.............................................109



Pr. Vasile Florea - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a XXIII-adupă Rusalii) - Dumnezeu este stăpânul absolute ............................................111

Pr. Ioan Abadi şi Pr. Alexandru Buzalic - Duminica a VI-a după ÎnălţareaSfintei Cruci (a XXIII-a după Rusalii) - Îndrăcitul din Gherasa....................113

Rugăciune ..........................................................................................................116Părintele Dosoftei - Ne pasă unii de alţii? O predică de referinţă despre tâlculEvangheliei demonizatului din Gadara pentru noi, cei de astăzi. “Mărturisireaadevărată se naşte din rugăciune şi rugăciunea se hrăneşte cu mărt urisirea Adevărului” ...........................................................................................................117

Cuv. Paisie Aghioritul: Oamenii primesc înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti126

Pr. Noël Tanazacq - Vindecarea demonizatului din ținutul gherghesenilor: Oiniţiere în lupta împotriva demonilor.................................................................128

Ora de religie - Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor - desprelumea nevăzută .....................................................................................................132

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIII-a dupăRusalii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) - Recunoştinţăşi misiune...............................................................................................................136

Din scrierile Sfinţilor Părinţi – Mărgăritare duhovniceşti ..............................141

Istorioară - Rugăciunile drepţilor şi conlucrarea noastră ...............................142

Radu Gyr - Cântec deplin ...................................................................................143



Apostolul şi Evanghelia din Duminica a XXIII-a după Rusalii - Vindecareademonizatului din ţinutul Gherghesenilor

Sfânta Evanghelie după Luca Ev. Luca 8, 26-39

26. Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. 27. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin

morminte. 28. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. 29. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, î n pustie.

30. Şi l -a întrebat Iisus, zicând: Care- ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.

31. Şi - L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. 32. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat săle îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit.

33. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat.



34. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. 35. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul dincare ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui

Iisus şi s-au înfricoşat. 36. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. 37. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei,căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S -a înapoiat.

38. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i -a dat drumul zicând: 39. Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat,vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.



Părintele Ilie Cleopa - Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii - Despreoamenii demonizaţi

Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 11, 20)

Iubiţi credincioşi,

Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi, vomînţelege două lucruri de mare folos.

Întâi, cât de mare şi nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi, al doilea, cât de mare şi cumplită este răutatea diavolilor faţă de om şi de

celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, văzând starea jalnică şi chinuirea

amară a omului demonizat din Evanghelie, prin negrăita lui milă şi bunătate faţă dezidirea Sa, a poruncit demonilor să iasă din acel om chinuit de mulţi ani, zidit dupăchipul şi asemănarea Sa (Facere 1, 26); iar demonii, văzându-se izgoniţi de puterea cea fără de margine a Mântuitorului, după ce le-a dat voie, au intrat înturma cea mare de porci din apropiere şi îndată s-au aruncat în mare şi s-au

înecat (Luca 8, 33).



Iată cât de mare este oceanul cel fără de margini al dragostei şi al milo stivirii lui Dumnezeu faţă de om, că pentru slobozirea unui singur om din legăturile şi chinurile diavolului, a îngăduit să se dea pierzării ca la două mii de porci (Marcu5, 13). Iar diavolii, având învoire de la Hristos şi vrând să -şi arate răutatea şi puterea lor blestemată, au intrat în turma de porci şi într -o clipă i-au înecat pe toţi în mare.

La această Evanghelie Sfântul Ioan Gură de Aur, arătând câtă răuta te audemonii asupra oamenilor, zicea: "Dacă asupra porcilor, cu care nu aveaunimic, au arătat diavolii atita răutate, apoi cu atât mai mult asupra ta, omule, de-a pururea dă război neîmpăcat, luptă neîncetată şi vrajbă fără de moarte. Şi dacă

pe porci, cu care nimic nu le era lor de obşte, nici un minut nu i -au suferit, apoicu atât mai mult ne urăsc pe noi care suntem vrăjmaşii lor şi doresc să ne piardăşi să ne supună lor. Apoi câte rele am fi pătimit de la ei, dacă ar fi avut voie de la

Dumnezeu asupra noastră. Căci pentru aceasta i -a lăsat Dumnezeu să intre înturma de porci, ca şi în trupul dobitoacelor să cunoaştem răutatea lor. Deci şi acum când vei vedea vreun om stăpânit de diavol, închină -te Stăpânului şi cunoaşte răutatea vrăjmaşului. Că iubirea de oameni a lui Dumnezeu îl ţine pediavol şi nu-i dă voie să-şi arate puterea şi răutatea asupra omului cât ar voi el. Atât îi dă voie să-l muncească pe om cât să-l facă mai înţelept şi să araterăutatea diavolului asupra omului".

Apoi zice acelaşi Părinte Ioan Gură de Aur: "Voieşti şi altă pildă despre răutatea

diavolilor, când Dumnezeu îi dă voie să-şi pună în lucrare puterea sa? Socoteştecirezile şi turmele lui Iov, cum într -o clipă pe toate le-a mistuit. Apoi socoteştemoartea cea ticăloasă a copiilor lui şi rană ce s-a adus asupra trupului său şi vei vedea cruzimea, asuprirea şi nemilostivirea răutăţii dracilor. Din aceasta vei înţelege minunat, că dacă lumea aceasta toată, ar fi slobozit -o Dumnezeu substăpânirea lui, în puţină vreme pe toate le-ar fi tulburat şi asemenea porcilor decare aţi auzit în Sfânta Evanghelie de azi şi cirezilor lui Iov, într -o clipă devreme am fi pătimit, că nici o milă de noi nu ar fi avut" (Puţul Sf. Ioan Gură deAur, Buzău, 1833, p. 108-109).

Să ascultăm mai departe cuvintele Sfintei Evanghelii care zice: Iar păstorii,văzând ceea ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate şi au ieşit să vadă cele ce se făcuseră şi venind la Iisus, au aflat pe omul din care scosesedemonii şezând lângă picioarele lui Iisus îmbrăcat şi întreg la minte şi s-auînfricoşat (Luca 8, 34-35).



Dar care era pricina temerii gadarenilor? Oare minunea omului chinuit de diavoli sau înecarea porcilor în mare? Nici una, nici alta, ci pricina temerii şiînspăimântării lor era călcarea Legii lui Dumnezeu. Căci Legea lui Moise oprea ase mânca carne de porc (Levitic 11, 7), iar ei creşteau porci şi mâncau din cărnurilelor. Deci, pentru călcarea Legii i-a cuprins atâta spaimă, ca nu cumva Dumnezeu, pentru această călcare de lege şi pentru alte răutăţi ale lor să-i pedepsească şi cualte pedepse mai grele. Deci având această frică şi neîndrăznind a zice ceva asupraDomnului pentru paguba porcilor, Îl rugau cu toţii pe Iisus Hristos să se ducă dinhotarele lor. Iar preabunul şi blândul Mântuitor, văzând împietrirea şi nemulţumirea lor, nu i -a certat, ci intrând în corabie S-a întors iarăşi în Galileea (Luca 8, 37). Iar bărbatul din care ieşiseră demonii se ruga să rămână cu El, iar

Mântuitorul, eliberându-l, i-a zis: Întoarce-te la casa ta şi spune câte ţi -a făcut ţie Dumnezeu. Şi s-a dus omul, propovăduind în toată cetatea, câte i -a făcut Iisus (Luca 8, 39).

Vedeţi, fraţii mei, blândeţea, smerenia şi bunătatea cea negrăită a Domnului? După ce a făcut un bine aşa de mare cu vindecarea acelui om chinuit de diavoli, nuaşteaptă plată de la el spre a rămâne şi a-i sluji Lui. Ci i-a zis: Întoarce-te la casata şi spune câte ţi-a făcut ţie Dumnezeu (Luca 8, 39). Dacă ar fi zis "întoarce-tela casa ta şi spune câte ţi -am făcut Eu ţie", cărturarii, fariseii şi arhiereii cei plini de zavistie care pândeau învăţătura Lui, ar fi avut motiv să spună că Mântuitorul face minuni cu scopul de a fi lăudat de oameni. Dar aşa, la toţi le-a închis gura, zicând: Întoarce-te la casa ta şi spune câte ţi -a făcut ţie Dumnezeu.

Deci se cuvine ca în toate să avem pildă de urmat învăţătura şi viaţa Mântuitoruluinostru Iisus Hristos, iar faptele noastre cele bune să le facem cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu spre slava Lui , cum ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel (ICorinteni 10, 31).


Să ştiţi că sunt trei feluri de oameni demonizaţi:

întâi sunt cei ce se chinuiesc cu trupul de duhurile cele rele, cum sunt epilepticii, lunaticii şi cei demonizaţi ca cel din Evanghelia de astăzi.

Al doilea sunt toţi ereticii şi învăţătorii mincinoşi şi răi care cu învăţăturilelor greşite schimbă adevărul Sfintei Scripturi şi duc la rătăcire de ladreapta credinţă, pe creştinii nelămuriţi şi neîntemeiaţi în adevăr.

Iar al treilea sunt cei stăpâniţ i de grele patimi.



Despre primul fel de demonizaţi am vorbit pe scurt mai sus, despre al doileaaminteşte marele Apostol Pavel, zicând: Duhul vorbeşte lămurit că, în vremilecele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile celeînşelătoare şi la învăţăturile demonilor (I Timotei 4, 1).

Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur , tâlcuind acest text al Apostolului Pavel arată că aceştia sunt toţi începătorii de erezii, care, povăţuiţi fiind dedemoni şi mişcaţi de duhurile înşelăciunii vor grăi înşelăciuni către cei binecredincioşi, spre a-i înstrăina de la adevărata Biserică a lui Hristos.

Deci, luaţi aminte, iubiţi credincioşi şi ţineţi bine minte cele auzite, că toţi cei cevor să vă dezbine de la dreapta credinţă ortodoxă sunt oamenii demonizaţi şiminţile lor sunt mişcate şi înşelate de duhurile cele viclene ale iadului, mai ales deduhul mândriei.

Pe aceştia Sfânta Scriptură îi numeşte fii ai diavolului şi vrăjmaşi a toatădreptatea (Fapte 13, 10) şi chiar diavoli ca pe Iuda (Ioan 6, 70). Aşadar,toţi cei ce învaţă erezii şi vor să propovăduiască altă învăţătură afară decea ortodoxă şi care se împotrivesc învăţăturii adevărate a Bisericii lui

Hristos dreptmăritoare, aceştia sunt fiii diavolilor (Fapte 13, 10; I Ioan 3,8-10).

Aceşti învăţători mincinoşi şi înşelători, lucrează pururea sub stăpânireademonilor (Fapte 10, 38; 26, 18; II Timotei 2, 26).

Ei ca învăţători mincinoşi şi vicleni, în toată vremea lucrează subînrâurirea lui Satan (Iuda 1, 9; 1, 23; II Regi 18, 10; Matei 16, 23; Luca 23,23; Ioan 6, 70 ş. a.). Şi tot ca ei predicatorii rătăciţi fac voia diavolilor (Ioan 8, 44) şi sunt înşelaţi de ei (III Regi 22, 21-22; II Paralipomena 18, 20-21; Apocalipsa20, 8).

Aceşti propovăduitori ai minciunii sunt demonizaţi şi orbiţi de diavoli(Fapte 13, 10; II Corinteni 4, 4; I Timotei 4, 1).

Al treilea fel de oameni demonizaţi sunt toţi cei stăpâniţi de patimi grele, ca:

necredinţa, uciderea, ura, beţia, iubirea de arginţi, fermecătoria, desfrânarea şialtele care îi stăpânesc de multă vreme. Aceştia sunt numiţi de Sfânta Scriptură fiiai diavolului (Ioan 8, 44; Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10; Ioan 6, 70).

De aceea Sfântul Vasile îi arată pe toţi cei beţivi a fi mai rău decât cei îndrăciţi, zicând: "Cel ce se îndrăceşte este vrednic de jale, iar cel ce se îmbată fiind îndrăcit cu patima beţiei, este de râs şi mai rău decât cel îndrăcit şi nimeni nu -l



compătimeşte" (Sf. Vasile cel Mare, Exaimeron. Cuvânt împotriva celor beţivi. Buc., 1828).

Tot demonizaţi sunt şi vrăjitorii care amăgesc pe oameni cu puterea duhurilor rele.Vrăjitorii, fermcătorii şi toţi cei care părăsesc pe Dumnezeu şi cer ajutoruldiavolilor, sunt ei înşişi demonizaţi şi osândiţi la veşnicele chinuri ale iadului.


De la primii oameni până la sfârşitul veacurilor, toţi suntem într -o neîncetată luptăcu diavolii, cu duhurile răutăţii, care încearcă fără odihnă să ne stăpânească, să netragă în adâncul iadului.

Pe unii oameni îi chinuiesc cu îngăduinţa lui Dumnezeu numai în trup, cum sunt

cei demonizaţi şi epileptici. Pe aceştia Biserica Ortodoxă îi vindecă, atât trupeştecât şi sufleteşte, prin rugăciuni speciale numite exorcisme. Cele mai renumite suntmolitfele Sfântului Vasile cel Mare, ce se citesc de obicei în biserică, de preoţievlavioşi, cu mult post, cu multă smerenie şi credinţă.

Pe lângă exorcisme, bolnavii de duhuri rele sunt spovediţi, împărtăşiţi şi li se facede mai multe ori şi Sfântul Maslu. Cu cât se roagă şi postesc mai mult, cu atât sevindecă mai repede.

Al doilea fel de demonizaţi sunt cei stăpâniţi de duhul mândriei, adică sectanţiicare luptă pe faţă împotriva Bisericii, a Ortodoxiei şi dezbină pe mulţi creştini,răstălmăcind Sfânta Scriptură. Aceştia sunt mult mai greu de vindecat din cauză că

sunt stăpâniţi de cei mai răi diavoli, ai mândriei şi neascultării. Dar dacă îşirecunosc păcatele şi le mărturisesc la preoţi şi se roagă mai mult pot fi eliberaţi deduhul mândriei şi al neascultării.

Însă cei mai numeroşi oameni demonizaţi sunt cei stăpâniţi de patimi cumplite,cum sunt beţivii, desfrânaţii, ucigaşii, vrăjitorii, iubitorii de averi şi cei robiţi de urăşi răzbunare. Toţi aceştia pot fi izbăviţi de robia diavolului şi a patimilor care îi ţin

legaţi cu lanţul deprinderii, numai dacă vor veni de bunăvoie la biserică, dacă vor să- şi mărturisească păcatele la duhovnici iscusiţi şi dacă îşi fac canonul de pocăinţă dat.

Fără acestea, adică fără spovedanie, căinţă şi părăsirea păcatelor care îi robesc,nimeni din aceşti oameni demonizaţi, bolnavi la suflet şi la trup, nu se pot elibera de patimi, de diavoli şi de osânda iadului.



Grija noastră, fraţii mei, este să facem voia lui Dumnezeu şi să împlinim poruncile Lui, cu toată credinţa şi râvna. La aceasta ne ajută harul Duhului Sfânt, ne ajută sfinţii îngeri şi toţi sfinţii, în frunte cu Maica Domnului, care seroagă neîncetat pentru noi. Să fugim de păcate ca de moarte, căci prin ele, pierdem harul lui Dumnezeu şi în locul lui intră duhul diavolului.

Să nu uităm că prin păcate, oamenii sunt loviţi de tot felul de boli, de necazuri şisuferinţe, ajung robi ai cumpliţilor diavoli şi-şi pierd mântuirea sufletului. Oare câţicreştini nu sunt astăzi robiţi de beţie şi desfrâu? Câte mame nu-şi ucid cu voiaproprii lor copii? Câte familii nu se distrug prin divorţ ca urmare a acestor grele păcate?

Deci, să părăsim păcatele ca să scăpăm de diavoli şi să rămânem cu Hristos.

Să ne păzim inima curată de patimi şi mai ales de mândrie, ca să devenim scaun al Preasfintei Treimi.

Să ne păzim trupul curat de beţie şi desfrâu, ca să devină "templul DuhuluiSfânt".

Să fugim de diavolul mândriei, care ucide pe cei mai mulţi oameni, ştiind că Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.

Să ne ferim de cursele Satanei, de patimile tinereţii, de vrăjitorie, deînjurături şi drăcuit, de beţie şi vorbe deşarte, ştiind că prin acestea neînstrăinăm de Dumnezeu şi ajungem să păţim ca omul demonizat din

Evanghelia de astăzi. Să aveţi grijă mai ales de copiii dumneavoastră, ca nu cumva să cadă în

păcate grele şi să ajungă robiţi de diavoli.

Spovediţi-vă mai des, rugaţi-vă mereu, nu lipsiţi de la biserică, preţuiţi mai mult postul, iubiţi viaţa curată şi toate "poruncile lui Dumnezeu" şi veţi fi vii.

Să ne rugăm Mântuitorului Hristos să alunge patimile şi duhurile rele din noi,să ne ierte păcatele, să ne vindece bolile şi să ne facă locaşuri ale PreasfinteiTreimi.

Amin.



Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

[Efes. 2, 4-10; Lc. 8, 26-39].

Indrăcitul gadarean, după tămăduirea sa, se lipeşte de Domnul şi doreşte să rămânăcu El pentru totdeauna; după aceea însă, auzind voia Lui, merge şi propovăduieşte

în întreaga cetate facerea de bine pe care a primit-o.

Binefăcătorul atrage la Sine, voia Lui devine lege pentru cel miluit, iar limbaacestuia nu se poate stăpâni să nu vestească ceea ce a primit de la El.

Dacă am avea în minte toate bunătăţile pe care le-am primit şi le primim de la Domnul, n-ar mai fi printre noi nerecunoscători, n-ar mai fi călcători ai sfintei Lui voi, n-ar mai fi oameni care să nu- L iubească mai mult decât pe orişice.

Prin botez, ne izbăvim de păcatul strămoşesc şi de pierzania pe care el o aduce;

prin pocăinţă, ne curăţăm mereu de păcatele care se lipesc neîncetat de noi.Dumnezeiasca Pronie ne apără de rele - pe care de multe ori nu le vedem - şi neîndreaptă paşii pe calea cea mai puţin lipsită de primejdii pentru noi şi mai prielnică ţelurilor noastre; şi, până la urmă, tot ce avem este de la Domnul.



De aceea, se cuvine să ne dăruim Domnului din tot sufletul, să plinim întru toatevoia Lui şi să proslăvim numele Lui cel preasfânt , mai ales cu viaţa şi cu faptele,ca să nu fim mai prejos decât îndrăcitul gadarean, care dintr -o dată s-a arătat atât deînţelept, încât a devenit pildă vrednică de urmat pentru toţi.

(din “Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

Sfântul Teofan Zăvorâtul , Editura Sophia)



Sfântul Chiril al Alexandriei – Predică la Duminica a 23-a după Rusalii – Tâlcuiri

„ Au sosit cu luntrea în ţinutul gadarenilor. “(8,26)

Mântuitorul împreună cu sfinţii ucenici au mers în ţinutul gadarenilor şi aici le-aieşit înainte un om care se făcuse sălaş al multor duhuri necurate fiind ieşit din

minţi şi din dreapta cugetare şi care nu era deloc lipsit de asemănare cu cei morţi şiaşezat în pământ.

Ba chiar, era poate într-o stare mai rea decât ei. Căci el umbla gol printremormintele celor repausaţi şi era o dovadă şi o probă a lipsei de omenie şi acruzimii demonilor.

Căci Dumnezeul tuturor cu bună chibzuinţă a lăsat ca unii oameni să fie supuşi şistăpâniţi de demoni, nu pentru ca ei să pătimească, ci pentru ca noi să învăţăm prinei, în ce fel sunt duhurile rele şi cum se poartă cu noi şi astfel să ne dăm în lături dela dorinţa de a ne supune lor.

Căci un singur om pătimeşte şi suferă de stăpânirea demonilor dar mulţi se zidescşi se întăresc.

Iar gadarenul (în textul sf. Chiril este = o gerghesinos) sau cetatea demonilor care



se ascundeau în el, a căzut înaintea lui Hristos şi a strigat următoarele: Ce ai cu mine Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”

Dar te rog, priveşte la aceste vorbe, că sunt arătătoare a unei temeri amestecatecu multă cutezare şi prostie. Căci este o probă a prostiei celei diavoleşti aceastăîndrăzneală de a spune: Ce ai cu mine, Fiul lui Dumnezeu?” Şi este o dovadăde înfricoşare, faptul că roagă să nu-1 chinuiască.

Dar dacă ştii că El este Fiul lui Dumnezeu Celui Prea înalt, atunci mărturiseşti căEl este Dumnezeu al cerului şi al pământului şi a celor din ele. Atunci cum derăpeşti tu cele ce nu sunt ale tale, şi care sunt ale Lui? Şi apoi zici: Ce ai cumine?”

Care dintre împăraţii de pe pământ va răbda şi va suferi oare să lase până la sfârşit

şi întrutorul pe oamenii supuşi sceptrului lor, sub stăpânirea barbarilor? Tu scoţivomitând cuvintele ce ţi se potrivesc ţie. Şi acestea sunt: Mă rog ţie nu mămunci?”

Şi te rog cititorule, priveşte iarăşi slava cea neasemuită a Aceluia care este mai presus de toate, adică uită-te la puterea nebiruită a lui Hristos. El îl constrânge pe satana, voind că satana să nu păţească decât aceasta. Fiindcă pentru el sunt foc şi flăcări cuvintele lui Hristos!

E adevărat ceea ce spune fericitul cântăreţ de psalmi: Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului” (Ps. 96, 5). Desigur aici psalmistul compară şi asemuieştemunţii cei înalţi şi mândri cu puterile cele rele. Dar ele sunt date la o parte ca de unfoc, de către puterea Mântuitorului nostru şi de tăria Sa, şi se topesc ca ceara.

Hristos a întrebat şi a poruncit să-i spună care era numele Său. Dar oare El aîntrebat aceasta fiindcă nu ştia, şi oare căuta El să afle acest lucru ca un om dintrenoi? Nu e oare lucru prostesc să arătăm aceasta sau să cugetăm în felul acesta?Căci ştia toate ca Dumnezeu şi El cercetează inima şi rărunchii.

Hristos a întrebat pe demoni, cu bună chibzuinţă, pentru ca să învăţăm că omare mulţime de demoni a apucat şi a înhăţat un singur suflet omenesc.

Căci Domnul cunoştea mulţimea demonilor care locuia în acel om, dar cei ce,stăteau în jur ca privitori, vedeau un singur om, şi auzeau glasul unei singure voci.

De aceea Hristos spune: Spune, care este numele tău”. Aceasta făcea El, pentru



ca să nu spună că sunt multe acele duhuri şi să nu fie crezut, ci pentru ca înşişidemonii să recunoască şi să mărturisească că sunt mulţi.

Şi Îl rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc.“ (8.31 ) Întrucât alteduhuri necurate fuseseră trimise mai înainte în adânc, cele care rămăseseră setemeau de aceastea. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei . “(8.32) Turma duhurilor celor necurate a cerut turma de porci care era la fel şi deopotrivă cu ei. Iar Hristos le-aîngăduit - cu bună chibzuinţă, cu toate că ştia prea bine cele ce aveau să se petreacăcu ei.

Căci Hristos le-a dat îngăduinţa aceasta, pentru ca acest lucru să fie pentru noi,împreună cu celelalte, prilej de folosinţă şi nădejde sigură. Căci demonii au cerut puterea porcilor desigur fiindcă nu o aveau. Dar cei care nu au această putere a

unor vieţuitoare atât de mici şi de ieftine (nevrednice), cum ar putea să vatăme pevreunul din oamenii care au primit pecetea de la Hristos, şi care sunt legaţi denădejdea în El?

Şi putem învăţa, în afară de acestea, şi următoarele din cele ce s -au întâmplatturmei aceleia de porci: că demonii cei mârşavi sunt răi şi uneltesc răutăţi împotriva celor ce au ajuns să fie supuşi.

Căci acest lucru îl arată şi încă limpede, faptul că s-au aruncat în apă porcii şi s-auînecat în valuri, însă, pentru această pricină, Hristos le-a îngăduit lor cele cecereau, pentru ca să învăţăm din cele petrecute, ce fel sunt demonii, cât de cruzisunt şi de fioroşi.

(Din Comentar la Sfânta Evanghelie de la Luca”, Sfântul Chiril al Alexandriei, Editura Pelerinul Român, Oradea 1998)



Predica Mitropolitului Augustin de Florina - Vindecarea demonizatului dinGadara

„ Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor ” (Luca 8:26)

S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malulrăsăritean al Ghenizaretului.

Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau săîmplinească poruncile Lui. Aveau religie, dar o religie formală. Religia spunea căevreul nu trebuie să mănânce carne de porc. Gadarenii însă aveau turme de porci. Făceau comerţ, un comerţ nelegiuit, interzis de legea mozaică. Căutau doar la jalnicele lor interese şi nimic mai sus.

În ţinutul gadarenilor nu împărăţea Dumnezeu; împărăţea satana. Şi dovezi suntdemonizaţii. Ţinutul lor avea mulţi demonizaţi. Unul dintre ei era fiară sălbatică.Îşi sfâşia hainele, rupea obezile cu care era legat, alerga prin munţi, intra prin

peşteri, locuia în morminte în compania oaselor celor morţi, arunca cu pietre. Nuîndrăznea nimeni să treacă pe acolo. Era o frică şi o groază în acel ţinut.

Şi totuşi, acest om sălbatic deodată s-a schimbat. Aşa ne spune Evanghelia astăzi.Cum s-a întâmplat asta? Cel care l-a schimbat a fost Hristos. Hristos a dezrădăcinatdin inima sa demonul şi acel om sălbatic s-a îmblânzit şi a devenit cel mai liniştitom.



Hristos un astfel de bine i-a făcut. I-a făcut un bine şi familiei lui, a făcut un bine şisatului său. După asta ce-ar fi trebuit să facă gadarenii? Ar fi trebuit să iasă satul întreg şi să- I spună lui Hristos: îţi mulţumim. Dar ei au făcut contrariul. Au ieşit toţi afară şi i-au zis lui Hristos: Fugi, să nu te mai vedem! Şi Hristos a plecat.

Aceştia au fost gadarenii despre care vorbeşte astăzi Evanghelia. Iubitori de argint,avari, individualişti, nerecunoscători, vrednici de milă şi de trei ori ticăloşi, oamenidemonizaţi.

* * *

Astăzi există demonizaţi? Există gadareni? Fericiţi am fi să nu existe demoni şidemonizaţi. Şi totuşi există. Dacă cineva se îndoieşte, să-l trimitem în Kefalonia.

Acolo se adună toţi demonizaţii. Nu sunt nebuni, există o diferenţă: altceva este

nebunul, altceva demonizatul şi altceva cel ce suferă cu nervii. Pe aceştidemonizaţi îi leagă cu lanţuri şi le rup ca pe nişte aţe. În clipa în care se scot

sfintele moaşte (ale cuviosului Gherasim din Kefalonia, tocmai prăznuit pe 20octombrie n.tr. ) urlă ca lupii. Când apropie crucea de fier a Sfântului Gherasim,demonizaţii strigă: Ne-ai ars!... Demonul se zvârcoleşte şi spumegă. Mulţi dindemonizaţi se vindecă acolo.

Există aşadar demonizaţi. Dar în afară de demonizatul din Evanghelie, în afară dedemonizaţii din Kefalonia, există şi alţi demonizaţi, într -adevăr demonizaţi. Şiaceştia sunt cei mai mulţi. Ca să-i vezi pe aceşti demonizaţi citeşte cartea unuiscriitor rus - Dostoievski, carte care se numeşte Demonii”.

Fiţi atenţi şi judecaţi. Demonizatul din Evanghelie nu se duce noaptea acasă. Dar nu cumva şi astăzi există mulţi care nu se duc noaptea la casele lor?

Odată am fost nevoit să trec cu maşina, noaptea târziu, printr -un sat şi văd deodată patru oameni că duceau pe un altul. Am crezut că este mort. Cobor şi văd o tânără de 25 de ani plângând. - E mort? - am întrebat.

- Aaa, îmi zice, nu este mort. Este beat. Nu vine acasă. Merge la crâşmă şi dupămiezul nopţii se întoarce astfel, într -o stare jalnică.

Iată demonizatul! Aşadar unul are demonul beţiei . Vreţi să vedeţi şi altul? Îl vezipe altul?! S-a înroşit, deoarece a văzut în ziar că odrasla altuia a intrat primul la

facultate. O vezi pe alta? Nu vorbeşte, îi vine să moară, deoarece vecina s-a



măritat şi a luat un soţ bun. Unul din cei mai mari demoni este demonul urii, al invidiei.

Îl vezi pe altul care se află continuu în tribunale şi pune palma pe Evanghelie şi face jurământ mincinos?! Acesta are demonul răzbunării, demonul tribunalului.

Îl vezi pe altul care se scoală şi -şi numără lirele? Trec văduve şi orfani şi nu dă nimic! Nici apă nu dă îngerului său. Acesta are demonul iubirii de arginţi şi al avariţiei.

Îl vezi pe altul care îşi deschide gura şi scoate şerpi şi scorpii? Este cel carehuleşte şi înjură pe Maica D omnului, pe Hristos, candelele, candelabrele, toate.

Iată deci că există demonizaţi. Aceştia sunt demonizaţii societăţii umane. Trebuie

să înţelegem că trăim nişte vremuri rele. Astăzi nu împărăţeşte Hristos şi niciSfânta Lui Evanghelie! Astăzi împărăţeşte satana. Astăzi societatea noastră estecondusă de satana de la o margine la alta. Satana în şcoli, satana în familie, satanaîn tribunale, satana pe drumuri, satana la teatre, satana pretutindeni. Stăpâneşte înlume. Acesta este stăpânitorul lumii, înaintea căruia cad şi se închină toţi. Într -osută de creştini caută să găseşti unul şi care să împlineacă voia lui Dumnezeu.Astăzi oamenii sunt ca şi gadarenii şi mai răi. După cum aceia L-au izgonit peHristos, tot aşa Îl izgonim şi noi şi îl chemăm pe satana.

Unde este desfrânare şi adulter, acolo este satana.

Unde este lăcomie şi iubirea de argint, acolo este satana. Unde este ură şi invidie, acolo este satana. Unde sunt divorţuri şi paza de a nu face copii, acolo este satana. Acolo unde se înjură, acolo este satana. Acolo unde este jurământul mincinos, acolo este satana. Acolo unde este ateismul, acolo este satana. Unde este nemulţumirea, acolo este satana şi toate acestea există acum în

lume.

Prin urmare împărăţia iadului stăpâneşte.

*** - Satana pretutindeni! Dar va zice cineva: Dar aşa, cum le zici, lucrurile sunt fărăîntoarcere, pline de deznădejde. Nu! Nu deznădăjduim. Hristos a venit să şteargăcuvântul ”deznădejde” şi să scrie „nădejde”. Pentru că cine este puternic să



schimbe omenirea? După cum pe demonizat nu l-a schimbat decât numai Hristos,astfel şi lumea doar Hristos poate s-o schimbe.

Într-un sătuleţ aproape de graniţă erau treisprezece alcoolici. S -a dus medicul,le-a ţinut o predică minunată. Nu l -au ascultat. S-a dus poliţia, nu au ascultat.S-a dus primarul; nu l-au ascultat. Astăzi din treisprezece alcoolici au mai rămas

doar trei. Cum s-a întâmplat minunea? Am trimis un preot. (Există douăcategorii de preoţi: preoţi - Iude şi preoţi care Îl iubesc pe Hri stos). Am trimisacolo un preoţel neînvăţat. S -a dus în casele alcooliştilor. Şi s-a pocăit cu dânşii şi din treisprezece, zece şi -au spart paharele; nu mai beau. Adică unde există grijă şi lucrare duhovnicească, unde există predică şi cateheză, acolo lume a seîndreaptă.

Exact acest scop îl are Biserica noastră. Biserica se numeşte liman, Casă a lui

Dumnezeu, izgonitoarea demonilor. Da, nu este minciună;

cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea.

Intră negru, dar iese alb ca zăpada. Intră păcătos, dar iese sfânt. Intră tâlhar şi devine mărturisitor al credinţei.

Aceste minuni le face Sfânta noastră Biserică.

Şi concluzia noastră care este?

Că singura cale de a ne mântui este să credem cu sinceritate în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se închină toate, îngerii şi toţi sfinţii.

Amin.



Părintele Constantin Galeriu - Predică la Duminica a 23-a după Rusalii -Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostruIisus Hristos,

Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie aduminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultăcuvântul Meu şi crede în Cel ce M -a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să neîmpărtăşim şi astăzi pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină din dumnezeiesculcuvânt al Evangheliei:

“ În vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia în ţinutul gherghesenilor, care este în fa ţa Galileii. Şi ieşind pe uscat L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care aveademon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia,ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas

mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te,nu mă chinui! Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el sfărâma



legăturile pentru că era mânat de demon, în pustie. Şi l -a întrebat Iisus, zicând:Care îţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi - L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmămare de porci care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei;şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s -a

aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi auvenit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg laminte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El,intrând în corabie, s-a î napoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl rugă sărămână cu El. Iisus însă i -a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spunecât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi

făcuse spre binele lui, Iisus.” (Luca 8, 26-39).

Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum ca, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă dinaceastă tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare),anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici(şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală. Dar orice boală, văzută maiadânc, nu e de la om. Şi, mai adânc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotărât, de la cel rău.

Cum a întâmpinat Iisus atunci – cum întâmpină şi astăzi – o asemenea căderetragică a omului? Dacă noi am gândi şi ne-am cerceta în adânc, am simţi şi amrecunoaşte că, într -un anume fel, fiecare este atins, puţin sau mai mult, de lucrareacelui rău, căci păcatul prin cel rău a intrat în lume. Originea răului nu e în om, ci înîngerul căzut. De aceea, cum vom vedea pe parcursul smerit al cuvântului, vomîncerca să desluşim ispitele şi păcatele care vin de la noi (dar după cădere, dupăispita demonului) şi cele care vin continuu şi în chip nemijlocit de la demon, aşacum ne învaţă dumnezeieştii Părinţi.

Am ascultat cum Sfântul evanghelist Luca ne descrie: mergând Iisus pe ţărmulcelălalt al lacului Ghenizaret (sau Marea Galileii), deci spre răsărit, într -un ţinutcare era numit “al gherghesenilor” şi “al gadarenilor”, L-a întâmpinat sărmanuldemonizat. Cum îl descrie Sfântul evanghelist Luca – şi ceilalţi evanghelişti (înEvanghelia după Matei e vorba de doi demonizaţi) – cât de înspăimântător era pentru lumea înfricoşată de tot răul! Nu mai punea haina pe el, nu mai locuia încasă, ci prin morminte… . Moartea unde a fost provocată? Cum spune



dumnezeiescul Pavel: de aceea a trimis Tatăl pe Fiul Său, să surpe pe cel ce arestăpânirea morţii, adică pe diavol. Şi sărmanul demonizat îşi căuta, din timpulvieţuirii lui nefericite, locul mormântului. Oamenii încercau să-l ţină undeva, într -ocasă, închis, legat; el sfărâma obezile şi alerga în pustie . Şi, văzându-L pe Iisus, aînaintat. Închipuiţi-vă, toată lumea se înspăimânta când îl privea, de departe. Seînţelege că Iisus nu se înspăimântă; se mâhneşte adânc şi îl întâmpină. Şi,uimitor, demonul din el Îi vorbeşte Mântuitorului şi -L recunoaşte de Fiu al lui

Dumnezeu.

Va spune mai pe urmă Sfântul Iacov: “şi demonii cred; şi se cutremură” (Iacov 2,19). Cred, în spaimă însă. Să nu uităm, să luăm aminte – mai ales cei care suntispitiţi să nu creadă – căci el, demonul, care crede, îndeamnă pe oameni să nucreadă. Aceasta e una din cele mai grave ispite ale demonului.

Atât de clară, de limpede pare credinţa lui, încât Îi spune Mântuitorului “ cu glasmare, căzând înaintea Lui: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui

Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui! Căci poruncea duhului necurat să iasă dinom, pentru că de mulţi ani îl stăpânea”.

“Nu mă chinui!”… Iubiţilor, ce însemna acest chin? Şi ce înseamnă chinul lui Dumnezeu pentru orice suflet, pentru orice om? Aici se desluşeşte una dinmarile taine ale Dumnezeirii. Cum chinuie Dumnezeu? Ne dă ai ci un tâlc

adânc Sfântul Isaac Sirul , care spune: “Iar eu zic că cei chinuiţi în gheenă vor fi

biciuiţi de biciul iubirii. Adică cei ce simt că au greşit faţă de dragoste suferă acolo un chin mai mare decât orice chin. Căci tristeţea întipărită în inimă de păcatul faţă de iubire e mai ascuţită decât orice chin din lume. E nebunie săsocotească cineva că păcătoşii se lipsesc în gheenă de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este odrasla cunoştinţei adevărului, care, după mărturisirea de obşte, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucrează prin puterea ei în două feluri: pe păcătoşi îi chinuieşte, iar pe cei ce au făcut cele cuvenite îi veseleşte. Şi aceastaeste, după judecata mea, părerea de rău sau chinul din gheenă. Dragostea

îmbată însă sufletele celor de sus cu desfătarea ei”.

O, Doamne, înţelegem adâncul acestei mărturii! Judecata, osânda lui Dumnezeu,chiar cele şase întrebări ale Judecăţii (pe care le evocă m intodeauna la Evanghelia din Duminica Judecăţii: “Am fost flămând, însetat, gol, străin,bolnav, în temniţă… şi nu M -aţi slujit” ) tot taină a iubirii sunt. Atunci, care este

osânda lui Dumnezeu? Care e pedeapsa lui Dumnezeu? Să nu greşim în veci şisă nu hulim în felul acesta! Judecata, osânda, pedeapsa lui Dumnezeu esteiubire. Atunci când auzim că vor merge cei păcătoşi în osânda veşnică, aceasta



înseamnă că vor suporta osânda iubirii. Nu este alta. Mulţi au aplicat Dumnezeiriigândurile, păcatele lor, judecându-L pe Dumnezeu, socotind că El este, în vr eunfel, chiar autorul morţii. Doamne păzeşte! Dumnezeu n-a făcut moartea, spuneScriptura, şi nu se bucură de osânda şi de moartea celor vii. Căci vii le-a făcutpe toate.

Acesta este unul dintre cele mai adânci adevăruri pe care trebuie să le gândim; şi săne împărtăşim din el. Pentru că, împărtăşindu-ne din iubire, ne împărtăşim dinveşnicia lui Dumnezeu. Acelaşi Părinte Isaac S irul , spune: “Cel ce se hrăneştecu iubirea se hrăneşte cu viaţa veşnică a lui Dumnezeu”. Simţi, în iubire,

totdeauna, luminând în tine veşnicia, puterea vieţii de veci. Altfel, cum au spus şiIsaac Sirul şi alţi Părinţi, sărmanul om (şi nefericitul demon) nu pot suportaiubirea. Vai celui care nu poate suporta iubirea, care simte “cărbuni de focaprinşi în inima lui”, cum spune Isaia proorocul! Sau: “ Iadul e durerea celor ce

nu pot iubi” (Dostoievski), şi încă: “Iadul este crimă împotriva iubirii” (Eugen Ionescu).

Atunci, aceasta cerea demonul: “Nu mă chinui!” – Nu mă chinui cu iubirea! Şi, întrebând Iisus: “Care îţi este numele?”, demonul (omul, căci prin gura luivorbea) a răspuns: “Legiune, că suntem mulţi”. Şi aici, la fel, se dezvăluie o faţă întunecată a tragediei demonizatului; a oricărui demonizat: nu omul a vorbit. Avorbit demonul din el. Şi -L rugau demonii pe Iisus: “De porunceşti cumva săieşim, nu ne mâna în adânc!”.

La Apocalipsă, dumnezeiescul Ioan vorbeşte de “ adâncimile satanei” – invenţiiledemonice cu care ispiteşte din adânc. Demonii nu doreau să meargă în adânc, într -un anume fel, la obârşia lor, la obârşia răului. Dar era acolo o turmă de porci; şi

L-au rugat pe Mântuitorul: “Ingăduieşte-ne să intrăm în turma de porci!”. Nu înadânc să meargă ci – o, nefericiţii! – să-şi ducă mai departe slujba lor de distrugere.

Iar, în taina mare a libertăţii şi, într-un fel, a “rugăciunii” lor (dacă o putem numiaşa), le-a îngăduit; revelator, ca să descopere lucrul lor, al demonilor, în lume. Aşatrebuie să înţelegem partea ultimă a acestei pericope (la care ne vom refer i în

final). Şi intrând în turma de porci, precum am auzit, legiunea de demoni, care pesărmanul îndrăcit îl chinuia şi-l alerga, acum pe aceste nefericite necuvântătoare lechinuie, le aleargă, făcându-le să se arunce de pe ţărm în lac. Păzitorii seînfricoşează, totdeodată, şi de priveliştea care li se arată, de prezenţa lui Dumnezeuşi a lucrării Lui, dar şi de paguba pentru care socoteau că vor răspunde. Aleargă încetate, vestesc, gherghesenii vin, află cum a fost vindecat demonizatul (ei îlcunoşteau), şi-l văd deodată la picioarele Mântuitorului, liniştit. Dar, uimitor, de



spaimă, de pagubă, Îl roagă pe Iisus să plece de la ei; să-i lase în lumea gândurilorlor. Scăpaseră de demonizat, însă pierduseră turma de porci. Iisus primeştecuvântul lor. Se retrage. Cel vindecat se apropie şi-L roagă să rămână cu El. Dar Iisus îi spune: “Mergi şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu!”. Iisus se urcă încorabie, cel vindecat, redobândindu-şi chipul, zidit după chipul Celui care îlvindecase acum (al lui Iisus), vesteşte acolo, în cetatea, în casa lui, în tot ţinutul…

De ce l-a trimis Iisus? Altădată, când vindeca orbi sau alţi bolnavi, le spunea:“Vedeţi, să nu spuneţi nimănui!”. Tainic. Acum, dimpotrivă, nu-l ia cu Dânsul.Avea ucenici. Îl lasă acolo să fie apostol, să spună ce-i dăruise lui. Îi redescoperiseşi-i redăruise chipul lui, după chip divin. Mântuitorul l-a trimis să vestească, pentru că lumea de acolo, de bună seamă, avea să audă cum turm a de porci se prăvălise în adânc, iar privindu-l acum pe cel vindecat, să aibă în faţă tainabinelui şi a răului. A răului, care a intrat în lume prin demon şi care îl sluţ ise,

făcând din sărmanul om – o, nefericitul de el! – un vas în care era legiune dedemoni; şi a binelui, căci oamenii puteau să vadă cum răul care a pus stăpânire peom poate fi scos, înlăturat de Dumnezeu, ca omul să-şi redobândească, să-şiredescopere chipul. Mai mult, să vadă că ţinta demonului nu este numai omul, ciîntreaga făptură, opera divină . Pentru care pe atâţia dintre noi îi pătrunde cugândurile lui distrugătoare, ca să facă această operă divină – Creaţia – irespirabilă,să o întineze.

De aceea cel vindecat trebuia să stea mărturie şi, dacă vreţi, să fie cuvântul – amzice, definitoriu – al binelui şi al răului. Binele e Dumnezeu. Şi trebuie să ştii, suflete, ce înseamnă binele, ca orice gând, cuvânt şi lucru al tău să fie închinatzidirii. După aceasta cunoşti că te afli în bine – când prin toate creezi, daiviaţă, salvezi. Iar răul e ceea ce e lipsit de acest rost ziditor, tot ceea ce estedeşertăciune şi, mai grav, tot ceea ce distruge.

Aflându-mă la un moment dat în dialog cu o personalitate, un rector al unei universităţi, a venit vorba despre o asemenea temă. Şi am subliniat: “binelecreează; răul distruge”. Pe bună dreptate, în dialog a apărut întrebarea: “dar dacă răul distruge, nu trebuie şi noi să-l distrugem?”. Iar eu am răspuns:

“tocmai aceasta a făcut Hristos pe Cruce: a răstignit răul; a răstignit păcatul omului”. Şi n-a rămas la actul distrugerii răului. Răul l-a distrus, dar făptura a

î nălţat -o la Înviere. Căci Hristos, răstignindu- Se şi răstignind în El răul nostru, păcatul nostru, firea umană pe care Şi -a luat-o din sângiurile Fecioarei a dus-ola Înviere. De aceea zic Părinţii: “Iubeşte pe păcătos; urăşte păcatele lui!”.

Iisus a izgonit păcatul, răul din cel demonizat, şi a redescoperit chipul divin din el,



chipul originar. În acel demonizat Iisus contempla în adânc chipul zidit de El. Căciaşa a lucrat Dumnezeu dintru început: l-a zidit pe om după chipul şi asemănareaLui. Mai tâlcuit: l-a zidit pe om – şi aceasta-i definiţia noastră potrivit Scripturii – după chipul lui Dumnezeu şi în perspectiva nesfârşitei asemănări cu El. Şi atunci,Iisus aşa a vindecat: a distrus răul şi l-a salvat pe om. L-a trimis pe om să spunăcelor din jur, care cugetau înspăimântaţi la pieirea, la pierderea bieţilor porci, că afost salvat omul; şi să le arate distincţia între bine şi rău.

Aceasta e – atât de limpede – distincţia între bine şi rău; s-o ştim şi s-o mărturisim:atunci cunoşti că te afli în bine şi în adevăr, când orice gând, orice cuvânt, oricelucru al tău e închinat unui sens creator, binefăcător, de viaţă dătător. Tu poţi săcreezi şi pentru distrugere. Să reţinem! Sunt încredinţat că aceasta este mărturiaadevărului. Ce înseamnă a fi în adevăr? Aceasta înseamnă, repet: ca orice gând,orice intenţie a ta, orice cuvânt sau gest al tău, oriunde te afli – cu semenul tău,

pe stradă, în piaţă, în şcoală – să fie ziditoare, să creeze. Pentru că suntem creaţidupă chipul Creatorului. Şi, dimpotrivă, când gândul, cuvântul, fapta ta suntdistrugătoare de viaţă, nu eşti în bine. Aşadar, să distrugi numai răul!

Aici două idei ne întâmpină. Erau faţă în faţă Mântuitorul – Fiul lui Dumnezeufăcut om – şi sărmanul demonizat. Cum s-a săvârşit vindecarea lui se înţelege:Mântuitorul a poruncit demonilor să iasă. Şi s-a redescoperit chipul.

O, Doamne, de câte ori gândim la chipul nostru originar, să cugetăm ce a

însemnat această hotărâre divină: “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”.

Şi Sfântul Vasile cel Mare se întreabă: “Cui a zis Dumnezeu «Să facem om dupăchipul şi asemănarea Noastră»? Cui Altuia, zice el, dacă nu propriului Său Fiuşi Chip?”; Cel care este strălucirea slavei Sale; Cel care a zis: “Eu şi Tatăl Meuuna suntem”. Deci suntem făcuţi după chipul Fiului din veci. Şi gândeşte-te – o,creştine! – după chipul Fiului din veci al lui Dumnezeu, în Care iubirea şi lumina părintească s-au revărsat fiinţial şi Duhul Sfânt luminează faţa Lui. Căci “în Duhul Sfânt noi rostim «Domn este Iisus»”.

Atunci, tu, omule, aşa ai fost plăsmuit: s-a insuflat în tine suflare de viaţă divină, prin care ţi se dă adevărul divin – şi, de asemenea, putere divină – să birui în tineispita şi să dobândeşti cunoştinţa – duhul cunoştinţei, al dreptei credinţe, al temerii de a pierde lumina şi iubirea lui Dumnezeu, în sfârşit, toate aceste virtuţi.



Zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul că însuşirile dumnezeieşti – mai ales cele morale – adică spiritualitatea divină, înţelepciunea divină, bunătatea divină,ştiinţa divină, şi celelalte – le-a insuflat Dumnezeu în noi. Adam a primit acesteînsuşiri divine, şi prin ele s-a sădit virtutea în noi. Reţineţi şi această ideeteologică adâncă a Sfântului Maxim Mărturisitorul, anume că însuşirile Dumnezeirii insuflate în om devin virtuţile omului.

A fi după chipul divin înseamnă a te împărtăşi din lumina divină, dinînţelepciune divină, din înţelegere divină, din sfat dumnezeiesc, din puterea de a

birui răul, din cunoştinţă. În toate să vezi legile lui Dumnezeu şi rosturile; în fiecare făptură să vezi semănată, întrupată acolo, o raţiune divină. Tot aşa cumsfinţii mergeau printre flori, le auzeau grăind despre măreţia lui Dumnezeu şi lemângâiau cu toiagul: “Nu strigaţi aşa tare! Nu- L preamăriţi cu atâta zgomot pe Dumnezeu!”. Noi nu auzim glasurile lor, dar sfinţii le aud. Sau alţii care aud

glasurile astrelor cereşti, muzica sferelor cereşti… Şi, ca un adânc de taină, Adamdobândise toate acestea – fericitul Adam – fără un “înainte de”, fără ceea ce avemnoi – un trecut. Când privim în trecutul nostru, vedem atâta întuneric, atâtaumbră… Adam nu avea acest trecut. Căderea s-a produs mai târziu. Abia pe urmăa venit gândirea trecutului.

Rogu-vă să cugetăm numai la aceasta: câtă frumuseţe insuflă chipului tău aceastălumină divină şi iubire divină, bunătate, pace şi înţelegere! E acea frumuseţenetrecătoare, căci dacă frumuseţea trupului trece, această frumuseţe divină, adarurilor dumnezeieşti, a virtuţilor, nu trece. Virtuţile, cum spun dumnezeieştii Părinţi, sunt mai bătrâne decât noi; pentru că sunt însuşiri dumnezeieşti. Deaceea noi mărturisim lumina, harul dumnezeiesc necreat şi veşnic. Iar tu,vremelnicule, te împărtăşeşti atunci din veşnicia lui Dumnezeu. Aceasta estefrumuseţea sufletească. Să cugetaţi la ea, iubiţilor! Ea te înfrumuseţează la oricevârstă; căci e din veşnicie; ea nu are timp, ea nu are ani. Cu această frumuseţe afost zidit Adam, şi în adânc se păstrează în tot omul. Demonul a fost cel care îlurâţise.

Cum lucrează demonul în cădere? Îi insuflă omului cele ale lui. Mai întâi:

uitarea – uiţi de darul lui Dumnezeu; apoi nepăsarea, credinţa strâmbă, blasfemia, iuţimea, mânia,



amărăciunea, înfurierea (cu furie năpraznică), ura de oameni,

pomenirea r ăului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea (fără temei),

frica, laşitatea, cearta, rivalitatea,

pizmuirea, slava deşartă, făţărnicia,

minciuna, necredinţa ,

zgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, trândăvirea, micimea de suflet, nemulţumirea, cârtirea, înfumurarea,

părerea de sine, trufia, îngâmfarea, dorinţa de a plăcea oamenilor, viclenia, neruşinarea, linguşirea, înşelăciunea, ironia (cu gând rău),

duplicitatea, învoirea cu păcatele pătimaşe,

gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, înmulţirea până la obsesie a gândurilor de la cel rău (obsesia că nu mai poţi

scăpa; numai Dumnezeu te scapă).



Doamne, când ai în faţă aceste două lumi, abia atunci (dobândind şi înţelesul lor)simţi dorul de a te izbăvi. Desluşeşti atunci de unde vin aceste ispite, forme alecăderii, care te urâţesc, te schimonosesc. Dacă atât de frumos arată orice bătrân,străluminat dinlăuntru de virtuţi, în schimb, o, cât te urâţesc patimile! Dacă te-ai putea privi… Oamenii nu doresc să fie frumoşi la chip? Dar frumuseţea chipuluidoar cu sulemeneli – să mă iertaţi că o spun – nu e frumuseţe. Dacă dorim frumuseţe, să ne împărtăşim din darurile dumnezeieşti ale virtuţilor divine, carerefac în noi chipul după care am fost urziţi – al Mântuitorului Hristos. Şi ori decâte ori, prin ispită, cel rău încearcă să ne întoarcă de la harul, de la lumin adivină, să chemăm ajutorul lui Dumnezeu; căci, aşa cum spu ne Apostolul Iacov: “Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este” (Iacov 1, 17).

Gândind la acest cuvânt, mi-am zis aşa: Doamne, de unde vine ceea ce numim noiprogres, suiş continuu? Vine din lumea aceasta? Dacă progresul – reţineţi ideea! –

ar fi din lumea aceasta, atunci, în chip firesc, cu fiecare copil al nostru – care e ounicitate şi o noutate – ar trebui să fie un progres; şi, totdeauna, copiii ar trebui săfie superiori părinţilor. Dacă unul e om de geniu, fiul lui ar trebui să fie şi maigenial. Dar, din nefericire, nu-i aşa. Atunci, Doamne, am înţeles cu adevărat că progresul nu este o taină a lumii acesteia. Nu e din lumea aceasta. Evoluţia nuproduce un suiş din ea însăşi, aşa cum au încercat să ne amăgească, să nesmintească, să ne înşele cei din veacul trecut. (Am aflat că, în prezent, în Americanu se mai predă Evoluţionismul. I-a luminat Bunul Dumnezeu.) Dacă progresul ar fi din lumea aceasta, neîncetat am spori noi de la noi înşine. Or, nu sporim noi; şi ebine.

Un american, pe care l-am mai citat – Ian Tattersall –, în lucrarea lui L‟émergencede l‟homme. Essai sur l‟évolution et l‟unicité humaine , spune: “Constatămevoluţia, dar numai retrospectiv. (...) Natura nu poate evolua din ea însăşi; ea eoarbă”. Şi încheie cartea cu următorul cuvânt: “Gândul de perfectibilitate (adicănoi singuri de am vrea să ne perfecţionăm), ieri sau azi, nu-i decât o iluzie”. Euimitor! Dacă l-aş întâlni, l-aş îmbrăţişa. Pentru ce? Pentru cinstea, pentruonestitatea lui. Rar s-a scris atât de cinstit de către un om învăţat, care este însuşidirectorul Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie a Omului din Statele

Unite.

Când am săvârşit deunăzi Taina Sfântului Botez, simţeam, credeţi-mă, harul pecare-l primeşte pruncul. Şi acest har de la botez, Doamne, e slava, chipul Tău,viitorul şi progresul. Nu e cu putinţă, iubiţilor, schimbarea fără har. Oameniireuşesc să transfigureze într -un fel (sau să întineze) natura; dar ei nu se schimbă. Şinu se pot schimba decât atunci când Mântuitorul – aşa cum a apărut în faţa



demonizatului – se arătă în faţa noastră, chemat de noi. Chemăm harul Lui, să seoglindească în noi chipul Lui. Aici e taina progresului lumii. Trebuie s-o ştim şi s-omărturisim copiilor noştri, elevilor noştri, studenţilor noştri şi tuturor.

Astfel că, deşi demonul Îl mărturisea pe Hristos, blasfemia şi ateismul sunt operelelui. Zic Părinţii: de păcatele de la trup vom răspunde noi (desfrâul, avortul şi

celelalte), dar păcatele hulirii lui Dumnezeu, ale despărţirii de Dumnezeu, aceleavin de la demon.

Şi adăugă Părinţii alt cuvânt: “Omule, ia aminte! Totdeauna când eşti ispitit deîndoială , de hulă împotriva lui Dumnezeu, e de la demon. De acele păcate nu vei fi tu osândit, pentru că sunt de la demon”.

E o mare taină, pe care o descoperă Patriarhul Petru al Alexandriei. El a primit

pe un pustnic, care l-a întrebat:“Ce să mă fac, Părinte Patriarh? Gânduri de hulă, de necredinţă mă bântuie”.

Atunci patriarhul i-a spus: “Fiule, linişteşte-te. De la demon sunt şi mai ales el va fi judecat pentru aceasta.

C ă şi eu eram frământat, şi am mers la Avva Pafnutie ...”. Acesta i -a spus patriarhului Petru: “Când m-au prins pe mine chinuitorii, m-au dus să mămuncească pentru mărturisirea lui Hristos. Când mă munceau (era ca o judecată a lui) – cu cârlige de fier strunjeau trupul meu – vicleanul diavol îmi

aducea gânduri de hulă spre Dumnezeu, iar eu îi răspundeam cu mâhnire şi tristeţe: O, sărmane duh viclean şi necurat! Eu sufletul meu şi trupul şi toatăviaţa mea îmi dau chinurilor şi morţii pentru Dumnezeu, iar tu îmi aduci mie gânduri de hulă? Păi de aş huli eu pe Domnul Dumnezeul meu după vicleanul şi vrăjmăşescul tău sfat, nu mi -aş da trupul şi sângele meu muncilor şi focului pentru Dânsul. Şi hula ta se va întoarce asupra ta” (aşa cum spu sese Psalmistul:“Intoarce-se-va răutatea lui la capul lui” ).

Mulţi creştini au fost chinuiţi în timpurile din urmă, în toate ţările, de cel rău,pentru a-şi lepăda credinţa; e vorba de aceeaşi temă din vremea marilor prigoane.

Şi au rezistat, au supravieţuit şi au mărturisit. Bunule Doamne, aşa ne rugăm: săstrălucească în noi lumina feţei Tale! Aşa cum Tu, în faţa celui demonizat, aistrălucit asupra lui, demonii au fugit şi chipul celui zidit de Tine, după chipul Tău,l-ai arătat în faţa mulţimilor liniştit, senin, luminos, redobândind dragostea şilumina cea dintâi.



Fă, Doamne, şi în noi să strălucească frumuseţea feţ ei Tale, lumina Ta, iubireaTa, bunătatea Ta, pacea Ta, frumuseţea Ta!Fă, Doamne, c a ea să strălucească şi pe feţele acestor oameni, ale noastre şi aletuturor celor care poartă în ei harul Duhului Tău şi sunt temple ale DuhuluiSfânt – aşa cum tot Isaac Sirul spune: “Strălucirea Ta, Doamne, din a dâncul inimii, este darul, plata pe care ne-o faci”! Iar bucuria divină – această ofrandănegrăită, biruitoare asupra oricărui rău din lume, mărturie a adevărului şi aluminii – să nu ne părăsească niciodată. De la Tine Părinte, Fiule şi DuhuleSfinte, cu Preacurata-Ţi Maică şi cu toţi sfinţii.

Amin.



Părintele Arsenie Boca - Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii -Demonizaţii din Gherghesa

Printre nenumăratele minuni, pe care le-a săvârşit Mântuitorul Hristos, în timpulcât a petrecut cu oamenii, este şi ceea cu vindecarea îndrăciţilor din ţinutulGherghesenilor.

Este vorba de doi oameni al căror trecut nu-l cunoaştem şi despre care SfântaEvanghelie de la Matei ne spune numai că, stăpâniţi de această boală, locuiau prinmorminte, că erau groaznici la înfăţişare şi atât de răi, încât nimeni nu se încumetasă treacă pe-aproape de ei.

Vor fi plecat ei de bună voie dintre concetăţenii lor, gherghesenii, sau aceştia,văzându-i stăpâniţi de demoni, îi vor fi alungat ei, luând măsuri de apărare, ca şi încazul cu bolnavii de lepră. Nu putem şti. Ceea ce putem bănui însă, este că răutatealor împotriva oamenilor singuratici, trecători pe acolo, era cu atât mai mare, cu cât

ea era sporită de setea de răzbunare împotriva comunităţii omeneşti în genere. Dacă istorisirea evanghelică despre minunea vindecării acestor doi demonizaţi nune-ar înfăţişa o seamă de fapte obiective, care să ne încredinţeze că cei doinefericiţi erau cu adevărat stăpâniţi de demoni, am fi înclinaţi să credem că ar fivorba doar de doi simpli nebuni, ajunşi în faza critică de furie. Căci medicinamodernă nu cunoaşte o asemenea boală. Pe de altă parte, dată fiind starea cu totul



embrionară a medicinii antice, tulburările psihice, a căror consecinţă este starea dealienaţie mintală, nebunia, uşor s-ar fi putut confunda cu o stare de posesiunedemonică. De aceea n-au lipsit oamenii care, pornind de la faptul că sugestia şihipnotismul sunt întrebuinţate uneori cu rezultate pozitive în tratamentul stărilor dealienaţie mintală, au căutat să reducă minunea vindecării demonizaţilor, susţinândcă aceia au fost doar simpli alienaţi mintal şi Domnul i-a vindecat prin sugestie.

Dar toată boala de care sufereau cei doi oameni, descrişi de evanghelistul Matei,era mult mai gravă. Demonii puseseră stăpânire pe ei, torturându-i şi pe ei şifăcând printr -înşii mult rău şi altora. Astfel, dacă toţi evitau calea care ducea pelângă mormintele în care se adăposteau cei doi demonizaţi, Mântuitorul Hristos,însoţit de ucenicii Săi, porneşte cu deplină cunoştinţă de cauză pe calea aceea.

Demonizaţii Îl zăresc din depărtare şi nu numai că nu se încumetă să-I facă vreun

rău, ci-L întâmpină strigându-I: Ce este nouă şi Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici ca să ne chinuieşti mai înainte de vreme?”(Matei 8,29).

Cuvintele acestea ne arată că nu cei doi demonizaţi grăiau aceste lucruri, cidemonii care erau intraţi în ei. Cei doi nefericiţi nu aveau de unde să cunoască peMântuitorul Iisus Hristos, deoarece ei, după cât se pare, trăiau de multă vreme înacele morminte, iar Mântuitorul era doar în trecere prin ţinutul gherghesenilor. Şichiar dacă ar fi auzit despre Dânsul, mai înainte de a se fi îmbolnăvit, dacă L-ar ficunoscut ca Prooroc şi binefăcător al mulţimii suferinzilor şi năpăstuiţilor, nu L-arfi putut întâmpina acum cu aceste cuvinte. Mântuitorul n-a venit să amărască şi să chinuiască pe nimeni dintre oameni. Dimpotrivă, El a venit şi a adusoamenilor bucuria vieţii, încrederea şi nădejdea într -o viaţă mai bună. El adăruit tuturor odată cu sănătatea sufletească şi sănătatea trupească, odată cu

încrederea într-o viaţă mai bună şi puterea de a ajunge la ea şi calea prin care săo ajungă. De aceea cuvintele celor doi nefericiţi, nu sunt cuvintele lor, ci cuvinteledemonilor care puseseră stăpânire pe ei şi care le nimiciseră cu totul voinţa şi puterea omenească de discernământ.

Evanghelia ne spune mai departe că, la o depărtare oarecare de locul unde s-au

întâlnit cu Mântuitorul, se găsea o turmă mare de porci, şi că demonii L-au rugat (pe Mântuitorul), zicând: Dacă ne scoţi din aceşti oameni, îngăduie-ne săne ducem în turma aceea de porci”. Şi Mântuitorul le-a dat voie. Demonii auintrat în turma de porci, iar porcii s-au repezit la vale şi s-au aruncat în mare.Paznicii turmei, îngroziţi de întâmplare, au fugit în cetate şi au spus celor de acolocele ce s-au petrecut, iar oamenii au ieşit cu toţii în întâmpinarea lui Iisus şi L-aurugat să plece din ţinutul lor, îngroziţi ei înşişi de cele întâmplate.



Sunt o seamă de lucruri în istorisirea evanghelică, pe care avem datoria să leînţelegem aşa cum trebuie. De aceea vom stărui asupra lor, căutând să înlăturămgreutăţile din calea tuturor celor plini de dorul de a asculta şi înţelege cuvântul luiDumnezeu.

Dacă am urmări cu atenţie toate aceste vindecări săvârşite de Mântuitorul Hristos, cuprinse în Evanghelii, am observa că de fiecare dată, Mântuitorul întreba pe cel bolnav: Vrei să te faci sănătos?” şi numai la răspunsul afirmativşi credincios din partea acestuia Mântuitorul îl vindeca. Vindecarea trupească,întocmai ca şi vindecarea sufletească, adică izbăvirea omului de robia păcatului şi mântuirea lui, nu se săvârşeşte fără dorinţa şi fără voia omului.

Darurile şi binecuvântările lui Dumnezeu se găsesc la îndemâna noastră a tuturor. E destul să credem în puterea Lui cea mare şi să- I cerem cu credinţă

cele de care avem nevoie şi vom auzi îndată: Fie ţie, după credinţa ta”. Fărădorinţa noastră aprinsă de a ne împărtăşi de darurile lui Dumnezeu, care ne staula dispoziţie în Sfânta noastră Biserică, aceste daruri rămân ca o comoarăascunsă, iar noi nu ne alegem cu nici un câştig sufletesc.

Însăşi participarea noastră la Sfânta slujbă, dacă nu este făcută cu dorinţa viede a deveni mai buni, mai bine plăcuţi lui Dumnezeu, de a ne apropia mai mult de Domnul şi de-a căuta să trăim ca nişte fii adevăraţi ai Lui, este lipsită de sens.

De acea şi Sfântul Ioan Gură de Aur atrăgea atenţia credincioşilor din vremea sa, zicându-le: În zadar se aduce (în Biserică) în biserică jertfă zilnică, în zadar ne-am mai găsit înaintea altarului, dacă nu este nimeni care să seîmpărtăşească”.

Observăm însă, că cei doi nefericiţi demonizaţi, au primit vindecarea din parteaDomnului fără ca ei să o fi dorit cu înflăcărare. Cum aceasta? Vindecă, oare, şimântuieşte Domnul pe oameni şi cu de-a sila? Nicidecum. Cei doi nefericiţi, pecare demonii puseseră stăpânire, se găseau în neputinţă de a-şi mai da seama de ei. Nu mai erau stăpâni pe voinţa lor, nu mai erau în stare să-şi exprime nici o dorinţă

proprie. Ei deveniseră pradă duhurilor rele, care se serveau de ei întocmai ca denişte unelte, pentru a-i tortura şi pe ei şi pentru a unelti cu ei răul şi printre ceilalţioameni. Domnul nu vine în întâmpinarea lor, ci a demonilor care intraseră în ei.Cei doi nefericiţi nu-L cunosc pe Domnul, dar demonii care erau în ei Îl recunoscşi-L mărturisesc îndată ca Fiu al lui Dumnzeu.



Mântuitorul Iisus care venise în lume ca să scape pe oameni de robia păcatului şi a diavolului. În persoana celor doi demonizaţi se oglindeşte întreaga omenirede până la venirea Mântuitorului Hristos, iar smulgerea lor din gheareledemonilor şi alungarea acestora din ei este oglinda mântuirii întregului neamomenesc din robia păcatului şi a diavolului, izbăvire ce avea să se săvârşească prin jertfa Mântuitorului pe cruce, jertfă ce avea să vie nu mult după această împrejurare.

Mărturisirea pe care o fac demonii la vederea Mântuitorului Iisus Hristos: Ceeste nouă şi Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici ca să ne chinuieşti mai

înainte de vreme?” este interpretată de sfinţii Părinţi în sensul că demonii seaşteptau la o pedeapsă din partea lui Dumnezeu, dar la sfârşitul lumii, iar nuacum, mai înainte de vreme”.

Pentru ce au cerut demonii să fie lăsaţi să intre în turma de porci şi de ce aîngăduit Mântuitorul aceasta, El ştiind mai dinainte cele ce aveau să urmeze? Demonii au cerut aceasta cu intenţia ca, alungaţi din cei doi nefericiţi oameni, sămai poată face totuşi încă un rău, încă o pagubă oamenilor; iar Mântuitorul le-aîngăduit aceasta, ca să facă pe toţi să înţeleagă că, oriunde s -ar afla, şi în oriceîmprejurări, demonii nu produc decât rău şi pagubă oamenilor.

Istorisirea evanghelică ne spune mai departe că, auzind despre aceasta, cei dincetate au venit în întâmpinarea Domnului şi L-au rugat să plece din ţinutul lor.Faptele întâmplate fuseseră atât de uluitoare: vindecarea celor doi demonizaţi, apoi

înecarea turmei de porci în mare, gherghesenii s-au îngrozit aşa de tare încât s-autemut să nu mai abată asupra lor şi alte nenorociri, socotind, probabil, peMântuitorul Iisus un mare vrăjitor. Ei nu cer de la El să-i despăgubească de porciiînecaţi în mare, dar pentru că nu mai auziseră până atunci de El, au găsit cu cale săse scape cât mai repede de El, rugându-L să plece din ţinutul lor.

Iar Domnul pleacă de acolo, ştiind că lasă în cei doi vindecaţi, pe cei mai înflăcăraţi propovăduitori ai dum nezeirii Lui.

Minunea vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul gherghesenilor neîncredinţează pe deplin de puterea dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos.

Într-o împrejurare asemănătoare, când Mântuitorul vindecase pe un alt demonizat,fariseii neputând tăgădui puterea cea mare a Mântuitorului, dar în acelaşi timpnevrând să-L recunoască drept Fiu al lui Dumnezeu, aruncară vorba că scoate

demonii cu Belzebuth, domnul demonilor”. (Matei 12, 24). Atunci, Mântuitorul



rostise cuvintele menite să vădească, pe de o parte, răutatea fariseilor, iar pe dealta, să încredinţeze pe toţi, mai mult, de dumnezeirea Sa . Toată împărăţia ce sedezbină întru sine, se pustieşte, sau toată cetatea sau casa ce se dezbină întrusine, nu va sta. Şi dacă Satana scoate pe Satana, s-a dezbinat întru sine; decicum va sta împărăţia lui? Şi dacă Eu scot demonii prin Belzebuth domnul

demonilor - , fiii voştri prin cine îi scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri. Iar dacă eu scot demonii prin Duhul lui Dumnezeu, iată, a venit la voi Împărăţia lui Dumnezeu.” (Matei 12, 25-28)

În adevăr, iubiţi credincioşi, Împărăţia lui Dumnezeu a fost adusă pe pământ de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a învăţat în acelaşi timp peoameni, cum să se roage şi cum să se poa rte , pentru ca această Împărăţie săsporească şi să cuprindă în ea toate marginile pământului. Ea este Împărăţia păcii, a dragostei şi a frăţietăţii între oameni; împărăţia în care fiecare dă

semenului său ceea ce este al lui şi nu caută să-i fure nici munca, nici agonisita;împărăţia în care dragostea de Dumnezeu se măsoară cu dragostea şi jertfelnicia faţă de aproapele în suferinţă, şi în care toţi oamenii trăiesc în bună înţelegere,întocmai ca nişte fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu.

Pentru înălţimea morală la care trebuie să se păstreze cel ce voieşte cu tot dinadinsul să devină cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu, împărăţia aceasta se

întinde numai cu greu în lume. Dar cel ce izbuteşte să devină cetăţean al ei,atinge cea mai înaltă treaptă a trăirii: trăirea în Dumnezeu, scopul şi ţinta

ultimă a oricărui suflet credincios. Cu toate că medicina modernă nu mai cunoaşte boala demonizării, de care sufereaucei doi oropsiţi, totuşi demonii mai fac ravagii şi astăzi, torturând cu aceeaşi putere pe anumiţi oameni, şi, prin ei, făcând un rău imens celorlalţi. Ne-am obişnuit atâtde mult cu demonizaţii veacului nostru, încât am şi uitat să mai dăm bolii, de caresuferă ei, adevărata ei denumire. Căci ce sunt tiranii, asupritorii oamenilor paşnici,vânzătorii de vieţi omeneşti, nemilostivii, dispreţuitorii dreptului la muncă, la pâine, la viaţa liberă şi demnă, decât oameni chinuiţi de legheoane de demoni?Căci e cu neputinţă să fie omenească şi nu demonică patima profesioniştilor urii

faţă de om, cu care unii caută să-şi agonisească tot felul de avantaje, pe suferinţelesemenilor lor.

Demonizaţii din Gherghesa erau groaznici la înfăţişare şi atât de răi, încât nimeninu cuteza să le stea înainte. Numai Mântuitorul Iisus Hristos vine în întâmpinarealor, alungă demonii din ei şi-i vindecă, redându-i societăţii din care făcuseră şi ei



parte, ca elemente pe deplin sănătoase, capabili de muncă şi de dragostea de caredemonii îi goliseră.

Demonizaţii secolului nostru, asupritori ai fraţilor lor: oamenii, sunt tot atât deaprigi şi cred că nimeni nu le poate sta în cale.

Învăţătura creştină ne încredinţează însă că celor mândri Dumnezeu le stăîmpotrivă şi celor smeriţi le dă Har ” (I Petru 5, 5). Conlucrarea credincioşilor cuacest Har, alianţa (sinergismul) cu Mântuitorul, (Cel) care a alungat pe demonimai înainte de vreme”, credinţa tare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentrufăpturile Sale, trebuie să ne dea convingerea că, chiar înainte de vreme”, Mântuitorul va face să strălucească în inimile tuturor lumina Adevărului Său,sălăşluind între oameni pacea Sa, care covârşeşte toată mintea şi care zideşte

mântuirea. (Filipeni 4, 7).



Arhimandritul Teofil Pârâian - Duminica a 23-a după Rusalii - Vindecareademonizatului din ţinutul Gherghesenilor - Războiul nevăzut. Cum să trecem

de la răutate la bunătate?

Cauzele şi temeliile păcatului


În Filocalie, volumul I, Sfântului Marcu Ascetul spune că înaintea oricărui păcat merg trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea. Aceşti 3 uriaşi, fie toţi 3deodată, fie unul dintre ei, merg înaintea oricărui păcat pe care îl face omul cudeplină ştiinţă şi cu deplină voinţă. Sunt unii dintre oameni care fac păcate pentrucă nu ştiu că e păcat lucrul pe care îl fac. Alţii pentru că au ştiut, dar au uitat căceea ce fac ei nu-i bine. Şi alţii care ştiu ce să facă şi n-au grijă să facă binele, pentru că sunt nepăsători, le este tot una că fac bine sau fac rău. Nu iau aminte lalucrurile cele bune.

Tot Sfântul Marcu Ascetul spune că, dintre cele opt gânduri ale răutăţii, dintrecăpeteniile gândurilor rele şi a patimilor rele, trei sunt mai întărite şi pricină dealte păcate şi patimi, şi anume: iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea deslavă (de cinste, de putere). Din acestea îşi au pricina şi celelalte rele pe care leface omul.



Mai spune Sfântul Marcu Ascetul că pentru a scăpa de răutăţile de tot felul pecare le poate face omul, trebuie să ocolească şi pricina relelor, să ocolească toateîmprejurările acelea care îl duc pe om la păcat. Pentru că omul care nu ocoleşte pricinile relelor, acela ajunge cu uşurinţă să facă rele. Mai ştim, tot de la Sfântul Marcu Ascetul , că diavolul nu dispreţuieşte păcatele mici, pentru că altfel nu-1 poate duce pe om să facă păcate mari. Omul care-i nepăsător la greşelile pe careel le socoteşte mici, acela desigur ajunge să facă şi păcate mari. Pentru că seîntăreşte în nepăsare.

După cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: Omul creşte în ce porneşte “.Dacă faci lucruri rele, faci şi mai uşor lucruri rele, şi dacă faci lucruri bune, faci şimai uşor lucruri bune. De aceea ne este cunoscut şi cuvântul pe care-1 spun părinţii, că tot ce se naşte începe de la ceva mic şi pe măsură ce-i hrănit creşte, decişi binele şi răul încep de la ceva, de la un fapt pe care noi îl socotim neînsemnat.

De pildă, focul începe de la o scânteie, oricât ar fi de mare focul, nu-i dintr-o datămare. Un stejar, oricât ar fi de mare, nu-i de la început mare. Te uiţi la el cât estede mare şi te gândeşti de la ce a început - de la o ghindă mică. Tot aşa şi răutăţileomului, încep de la cele mici şi apoi se întăresc şi ajunge de nu le mai poate scoateomul din sufletul său, pentru că îl stăpânesc.

Aceasta înseamnă să stăpânească diavolul peste sufletul omului, să ajungă omulîndrăcit, cum am auzit că s-a citit astăzi din Sfânta Evanghelie, despre un îndrăcitstăpânit de o mulţime de draci, de o mulţime de răutăţi, pentru că putereadiavolului este în răutatea pe care o purtăm noi în suflet - ne stăpâneşte cu răutatea

pe care o purtăm în suflet. Fie că răutatea aceasta vine din neştiinţă, fie că vine din uitare, fie că vine din nepăsare, ea are la temelie:

fie iubirea de plăcere , pentru că ne place ceea ce facem, chiar dacă nu-idupă voia lui Dumnezeu şi plăcerea ne este mai la îndemână decât gândul la Dumnezeu;

fie iubirea de avere , ca să adunăm mult ne străduim să facem tot ce ne stăîn putinţă. Spunea cineva că averea se ţine cu minciună şi cu înşelătorie.

Era o mărturisire a unei persoane care a avut avere;

fie iubirea de slavă , ca să aibă omul cinste, caută să facă şi răul şi orice ar face numai să aibă cinste de la oameni. Şi cinstea pe care o caută omul prinînşelăciune, cu minciună şi cu răutate, nu e după voia lui Dumnezeu. Sigur că este şi o cinste bună, cinstea pe care ne-o dă Dumnezeu pentru strădaniaîn bine.



Iată, iubiţi credincioşi, diavolul stăpâneşte pe om prin răutăţile pe care i le aduce însuflet, începuturile sunt întotdeauna mici, neînsemnate, de multe ori nici nu le băgăm în seamă, în parabola cu semănătorul se spune că cei de lângă cale suntaceia care primesc cuvântul, dar vine diavolul şi ia cuvântul din sufletul lor, ca nucumva crezând, să se mântuiască. Aceasta este o lucrare a vrăjmaşului, să ne facăsă pierdem cuvântul cel bun, cel sfânt, prin lucrarea sa.

Să ne întărim în bunătate,înlăturând gândul rău cu gândul bun

Ce este această mântuire”, iubiţi credincioşi? Este scăpare de ceva rău. De ce felde rău? De păcat, de răutăţile de tot felul, că păcatele sunt o răutate a sufletului.Omul care are răutate în suflet, acela nu-i mântuit. Mântuit e numai atunci cândscapă de răutate. Răutatea în sufletul omului o aduce diavolul. Cu trecerea vremii,

omul se întăreşte în răutate şi scapă de răutate numai prin puterea credinţei în Dumnezeu, în măsura în care crede în Dumnezeu şi în măsura în care seîntemeiază mai mult pe Dumnezeu decât pe pornirile sale. Când e omul înnepătare, atunci scapă de răutate, pentru că-i e ruşine de răutate şi cui nu-i e ruşinede răutate, nu scapă de răutate şi diavolul îl stăpâneşte.

Aceasta e învăţătura părinţilor bisericeşti şi a sfintei noastre biserici. Deci, să ne fieruşine de răutate, de tot ce lucrează diavolul în noi. Am spus că diavolul, de obicei,începe cu ceva subţire. Mai întâi te face să nu fii cu luare aminte, să ţi se pară cănu-i cine ştie ce dacă zici un cuvânt nepotrivit şi după ce 1-ai zis îţi mai aduci altgând dinainte şi iarăşi te face să fii cu neluare aminte, că nici asta nu-i cine ştie ceşi te întăreşti cu vremea în lucruri potrivnice lui Dumnezeu. Iar dacă eşti cu luareaminte de la început, cu voinţă, poţi să scoţi gândurile cele mici, de nu mai vinlucrurile cele mari şi întărite. Cu un gând bun poţi să înlături din suflet un gând răuşi-i aşa de uşor ca şi când ai stinge o scânteie mică, iar dacă laşi ca scânteia să facăfoc mare, apoi cu greu îl mai poţi stinge şi poate că trebuie să vină şi alţii să-ţi ajuteca să poţi stinge focul cel mare.

Diavolul este înfăţişat în învăţăturile părinţilor ca o furnică leneşă, pentru că întâi

vine către sufletul omului ca o furnică, ca ceva neînsemnat, apoi, dacă îl laşi să-şifacă ale lui în suflet, cu vremea se face ca un leu şi nu mai poţi să-1 scoţi din suflet.

Deci, diavolul ia cuvântul lui Dumnezeu din sufletul omului, ca nu cumvacrezând, omul să se mântuiască, pentru că el ştie că la temelia vieţii duhovniceşti este credinţa în Dumnezeu. Dar cel care are grijă şi credinţă în Dumnezeu, acelamerge pe calea mântuirii, scapă de orice fel de răutate, pentru că nu vrea ca însufletul său să se întemeieze răutatea, ci se întăreşte în bunătate.



Când a fost dus la Domnul Hristos, un tânăr stăpânit de un duh rău, de către tatălsău, tatăl 1-a rugat pe Domnul Hristos să-1 ajute, iar Domnul Hristos i-a spus: De poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios”. Iată că temelia vieţii celei bune este credinţa. Poţi crede, ai pe Dumnezeu în ajutor şi cine are pe Dumnezeuîn ajutor, scapă de orice fel de răutate. Cine n-are însă pe Dumnezeu într -ajutor,acela e lăsat de Dumnezeu să se întărească în răutate şi răutatea pe cel rău îlucide“, cum zice Psalmistul: Pe cel rău, răutatea îl ucide şi -l chinuie “.

Nu-i nimeni mai chinuit decât omul rău, omul nemulţumit. Nouă trebuie să ne fiemilă de astfel de oameni, să ne pară rău că sunt în răutate, să ne rugăm pentru ei,aşa cum s-au rugat cei din jurul îndrăciţilor, când i-au dus la Domnul Hristos săscoată răutatea din ei.

Şi ne lasă Dumnezeu să pătimim în propria noastră răutate, ca să simţim ce

înseamnă răutatea pentru sufletul nostru, că dacă ne-ar spune cineva poate nu 1-amcrede, însă răutatea pe care o purtăm în noi ne arată gustul amar al ei şi ne face săfim nemulţumiţi, neliniştiţi.

Cuvântul Sfântului Ioan care a scris Scara”, este că pomenirea de rău e ruginăa sufletului şi vierme şi cui înfipt în suflet şi răutate de orice clipă şi păcat neîncetat şi fărădelege neadormită. Gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, cuvinteleacestea când le auziţi, ţi se pare că n-au puterea care o au de fapt. Au întrebatucenicii Domnului Hristos de ce noi n-am putut să scoatem pe diavolul dindemonizat? ” Şi Domnul Hristos le-a s pus: pentru necredinţa voastră ” (Mt.

17,20). Iată, deci, că cine n-are credinţă în Dumnezeu, nu se poate angaja la bine,trăieşte o viaţă cum îi firea lui.

Privegherea şi smerenia - arme împotriva diavolului


A mai spus Domnul Hristos că: Acest soi de diavoli nu pot fi scoşi decât curugăciune şi cu post ” (Mt. 17, 21) şi aceasta ne aduce aminte şi de cuvintele: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită “. Domnul Hristos ne-a arătatcalea prin care omul poate să scape de sub stăpânirea vrăjmaşului, ca să nu-1stăpânească sau dacă 1-a stăpânit să nu-1 mai stăpânească, şi anume ne arată calearugăciunii şi a luării aminte.

Privegheaţi” ce înseamnă? Fiţi cu luare aminte, fiţi ca omul treaz, că dacă nueşti ca omul treaz, atunci te stăpâneşte. Se spune în Sfânta Evanghelie de la Matei parabola cu sămânţa şi cu neghina, când au mers slujitorii şi au spus că a apărut şi



neghină şi au întrebat de unde-i neghina, că ei au semănat sămânţă bună, stăpânul aspus: Un om vrăjmaş, pe când noi dormeam, a venit şi a semănat neghină “. Deci diavolul îşi seamănă semănătura când noi dormim, când dormim sufleteşte,când nu suntem cu gândul la Dumnezeu. Ne minte diavolul, iubiţi credincioşi, nespune că mai avem vreme de pocăinţă, ne minte că adevărurile din Sfânta Scripturănu-s adevăruri, cum i-a spus şi lui Adam, a minţit de-a lungul veacurilor, ne minteşi pe noi de atâtea ori, pentru că nu credem în puterea lui Dumnezeu, nu credem înadevărul găsit în dumnezeiasca Scriptură şi nu ne este ruşine să facem rău.


Privegheaţi” înseamnă fiţi cu luare aminte”, ca omul care-i treaz şi ştie ce seîntâmplă în jurul lui. Fiţi şi voi cu luare aminte, să nu vină diavolul să vă spună căbinele-i rău şi răul e bine. Foarte mare ajutor, împotriva stăpânirii diavoleşti, a

gândurilor celor diavoleşti, avem în smerenie. Dintre faptele cele bune pe care leface omul, parte din ele s-ar zice că s-ar putea să le aibă şi diavolul.

Se spune în Pateric, că s-a întâlnit odată Cuviosul Macarie cel M are cu diavolul, care i-a spus: Macarie, tu posteşti, eu nu mănânc niciodată, tu priveghezi, euniciodată nu dorm, dar este una cu care mă biruieşti”. L -a întrebat sfântul: Care ? ” Şi i -a răspuns diavolul: Smerenia “. Omul smerit n-ajunge niciodatăsă facă rău, pentru că el se mulţumeşte cu întrebarea şi el nu caută mărirea lui,ci mărirea lui Dumnezeu, şi cine caută mărirea lui Dumnezeu, îl are pe

Dumnezeu în ajutor. Se spune că smerenia îi arde pe draci.

Ce este smerenia ? Este acea stare sufletească pe care având -o cineva, se pleacăcu mintea, nu se ţine că el ştie şi el poate, ci se pleacă cu mintea.


După ce omul, despre care am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie, a fost izbăvit de puterea drăcească, a dorit să fie cu Domnul. Dar Domnul i-a spus: Du-te la casa ta şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu ” (Lc. 8, 39). Deci, acolo unde-i casa ta, unde-i rostul tău, fii pildă bună, arată-le că eşti în legătură cu Dumnezeu şi

atunci Mă urmezi pe Mine.

Rostul nostru e să-1 mărturisim pe Dumnezeu prin ceea ce vorbim, prin ceea cefacem, prin ceea ce gândim şi să arătăm aceasta. Să se simtă că avem credinţa înDumnezeu, că avem nădejde şi iubire clocotitoare în sufletul nostru şi că am scosura din sufletul nostru. Şi atunci, într-adevăr, suntem mântuiţi de puterea ceadrăcească. Să avem pildă pe Maica Domnului care a s pus îngerului păzitor: Iată



roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău “, să ne fie şi nouă exemplu deviaţă. Amin!

( Din “Credinţa lucră toare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian)



Predica Părintelui Calciu – Demonizatul din ţinutul Gherghesenilor – despre îndrăcire, cazul Tanacu şi războiul din inima noastră cu diavolul

Pentru cei care n-aţi fost prezenţi la Evanghelie, am să fac rezumatul evanghelieide astăzi care este la Luca (8, 25-36).

Mântuitorul a trecut din Iudeea în Ţara Gadarenilor. Gadara era o provincie de

neevrei şi în care erau păgâni. Şi Mântuitorul S -a dus acolo şi a predicat. Înmomentul în care a coborât pe ţărm, s-a îndreptat spre El un om. Era un omîndrăcit. Îndrăcirea e un fenomen extraordinar.

Dacă vă duceţi la mănăstiri, dacă vă duceţi, să zicem la Frăsinei, unde femeile nu pot să urce până sus ci numai până la poalele muntelui, găseşti acolo tot felul deîndrăciţi care fac tot felul de zgomote. Când li se citeşte exorcizarea, adicămoliftele Sfântului Vasile, se tăvălesc pe jos, urlă, se zbat…

În vacanţă, când am fost în ţară, am fost la Peştera Sfântului Andrei din Dobrogea.Este o peşteră foarte mare – aminteşte de biserica noastră -, e tăiată la jumătate şimai scurtă, care a fost săpată de Sfântul Apostol Andrei – care a trăit în România-,cu dalta. Să vedeţi cum e peştera tăiată în stâncă, o stâncă masivă! Peştera are şi ocupolă, acolo unde e Mântuitorul, sus, şi în această peşteră sunt duşi îndrăciţi. În momentul în care părinţii, sau familia, sau preoţii îi duc la Peştera Sfântului Andrei, se saprijina de uşi, de mânere, de marginea uşilor şi ţipă: “Nu ne băgaţi



înăuntru! Nu ne băgaţi înăuntru!”. Apoi îi bagă şi, mă rog, se întâmplă ce seîntâmplă acolo.

Acest îndrăcit, spune Sfântul Apostol şi Evangelist Luca, era foarte periculos,ataca oameni, locuia în morminte, îl legau în lanţuri şi obezi. Şi el rupea obezile şiieşea la drumul mare şi făcea rău. (…) Şi, când a văzut îndrăcitul pe Iisus că vinea strigat la el: “ce cauţi aici Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit să mă chinuieşti înainte de vreme? Te rog să nu mă chinuieşti!“ – pentru că Mântuitorul porunceaduhului cel rău să iasă din el. Şi l -a întrebat Dumnezeu Iisus Hristos pe demonuldin el: “Care este numele tău?”. Şi a zis: “ Legiune” , pentru că erau foarte mulţi.Şi atunci ei L-au rugat pe Iisus Hristios ca să nu-i alunge în întunericul celdinafară, în fundul iadului, ci să-i lase pe ei să intre în turma porcilor care păştea

pe câmp acolo, în apropiere de lacul Ghenizaret. Mântuitorul le-a dat voie, şiatunci toţi diavolii au intrat în porci. Şi porcii au sărit în apă ş i s-au înecat, iar

păstorii, când au văzut ce s-a întâmplat, s-au speriat că au pierdut turma porcilor – pentru că păzeau porcii comunei, ai oraşului - , şi au alergat în oraş şi au spus ces-a întâmplat. Şi au venit locuitorii oraşului ca să vadă ce s -a întâmplat acolo. Şi

L-au găsit pe Iisus vorbind oamenilor care erau în jurul Lui, şi l -au văzut şi peîndrăcit. Era îmbrăcat normal, stătea la picioarele lui Iisus şi asculta ce spunea

Mântuitorul. S-au speriat locuitorii acolo, mai ales că au pierdut porcii lor şi L-aurugat pe Iisus să părăsească localitatea lor şi să se întoarcă înapoi în Iudeea.

Mântuitorul i-a lăsat acolo pe ei cu păcatul şi cu porcii lor şi S -a întors în Iudeea. Dar, înainte de a se urca în corabie, cel care era îndrăcit şi s-a vindecat, s-a rugat de Iisus să-l ia cu Dansul. Şi i-a zis: “Nu, rămâi aicea să spui tuturor ce ţi -a făcut ţie Dumnezeu!”. Cu aceasta, încheiem pericopa evangelica.

Vreau să vă spun încă o dată, pentru că ştiu că anumite lucruri le ştiţi, că aceastaîndrăcire este reală, nu este o boală. Una este când ai o depresie sau mai ştiu euce, sau te doare capul, sau ai halucinaţii , dar aceşti oameni, o spun încă o dată,sunt cu adevărat îndrăciţi. Nu este o boală, ci este o osândire a diavolului!

Accidentele sunt foarte multe. De aceea, când bolnavii vin la preoţi, de multe orifamilia îi aduce legaţi.

Am văzut la Părintele Cleopa unde se vorbeş te despre o vindecare, despre o dez- demonizare la Sfântul Mormânt, care a avut loc chiar în ziua Învierii. Când, la adoua Înviere, după amiază familia a dus-o pe femeia bolnavă (femeia îndrăcită)legată în lanţuri, ră nită la mâini de lanţuri pentru că se agita foarte tare, era foarte furioasă. Şi au dus-o, şi au pus-o să ingenunchieze, şi au citit preoţii pesteea şi au dus-o în faţa icoanei Mântuitorului. Şi, în timp ce preoţii îi citeau



rugăciunile de dez -demonizare, ea s-a trezit, a devenit sănătoasă şi a cerut să i sescoată lanţurile. Sigur că familia a ezitat puţin, dar după aceea i s-au scoslanţurile şi au întrebat -o preoţii: “ Ce s-a întâmplat?”. Zice: “Când stăteam în faţa icoanei, am văzut mâna lui Iisus cum se întindea spre mine şi m -atinge pe frunte şi mi -a spus: te-ai vindecat!” Şi, deci, aceasta e vindecarea.

V-am povestit aceste lucruri pentru că sunt mărturii făcute de persoane demne decredinţă, autoritare. Pentru că s-a întâmplat în lume aşa ceva.

Nu demult, câteva luni în urmă, aţi auzit ce s-a întâmplat la Tanacu. Că au avut acolo o soră care era îndrăcită , era foarte furioasă şi ea şi se zbătea şi striga lucruri murdare, şi atunci maicile au legat -o de o uşă. Toată chestia aia cucrucea a fost neadevărată. Au legat -o de o uşă pentru că erau câteva maici şi eraun călugăr, părintele Daniel, care nu puteau să facă faţă acestei forţe

e xtraordinare a femeii. Ştiţi că femeia era bolnavă, adică suferea de inimă . Aulegat-o şi apoi, când femeia şi -a revenit a cerut să fie dezlegată . Au dezlegat-o, i-au dat apă şi pâine şi a intrat repede în comă. Nu chiar în comă, ci inima aînceput să-i bată mai uşor, apoi a intrat în comă. Pe urmă, ei au chemat spitalul,a venit o doctoriţă care era foarte tânără, care habar n-avea despre ce este vorbaşi despre ce trebuia să facă şi, când a văzut că inima îi bătea mai încet, ca să -iîntărească inima i -a f ăcut adrenalină . I-a făcut o doză foarte mare, ea nu ştia că pentru un om care e bolnav de inimă, doza a fost de 6 ori mai mare peste normă . Au suit-o în maşină şi pe drum ea a sucombat. Doctorii, la spital, când au primit -

o au spus: “Nu, e moartă de 24 de ore!” Ea murise pe drum. Adică au încercat să muşamalizeze, dar nu asta e foarte important. Important este că toată această presă îndrăcită, toţi demonizaţii din această ţară au sărit pe biserică! Au încercatsă facă scandal, cred că aţi citit în presă, s-a scris şi pe internet toate lucrurile posibile, toate mârşăviile: că ne-am întors în evul mediu…

Dar eu le spun aşa ceva: dacă astăzi mai avem un pic de credinţă şi mai avemnişte noţiuni de Dumnezeu, de credinţă, de biserică, de morală, toate sunt consecinţa evului mediu. Nu a fost evul mediu întunecat. A fost întunecat doarpentru biserica catolică, dar asta-i altceva. Dar toată credinţa noastră a început în

evul mediu, pentru că a fost o perioadă de distrugere şi apoi, în evul mediu s-a restabilit, s-au reaşezat toate principiile biser iceş ti. Cred că am vorbit despre evulmediu, el n-a făcut nici a mia parte faţă de crimele care se fac astăzi: dinbombardamente, din bombe, din terorism, din invaziunea altor ţări – pe care le fac

ţările mari, nu le fac ţările mici, nu? Nici a mia parte, să ştiţi, n-au fost crimeleevului mediu, că acestea din biserica catolică, faţă de crimel e care se fac acum.



Nici o clipă evul mediu nu a fost întunecat ca cel de-acum, acest ev modern. Numai datorită faptului că avem în inima noastră anumite credinţe…

Maicile, (cele patru maici) şi călugărul au fost arestaţi pentru omor grav ca şi cum, în biserică se urmărea numai crime şi omoruri grave. Putea să fie omor dinimprudenţa, dacă ea ar fi murit acolo, sau dacă ar fi consecinţa morţii din cauzaasta. Poate să fie omor din imprudenţă, dar cum să vorbeşti despre niştecălugări, de nişte maici că au făcut omor grav, adică a fost cu intenţie, au premeditat toată crima, teroarea, torturile şi aşa mai departe? Toate astea au fostinvenţii ale presei!

Am vorbit cu cineva, nu demult, acuma şi i-am spus cum a fost. Eu m-am întâlnitcu părintele Daniel, a fost prin Ucraina, şi cu avocaţii lui. Şi au spus: “ Dar totuşi, aomorât un om!”. “Cum a omorât un om? Ce-i chestia asta că a omorât un om?”

(…) Dar toate astea au fost pentru a lovi în Biserică! Şi Biserica n-a răspuns.

Partea cea mai tristă e că Biserica n-a răspuns! Ci, dimpotrivă, Biserica s-a grăbitsă confirme toate minciunile demoniceşti ale presei: “ Da, într-adevăr, dar ceea ceeste la Tanacu nu este emblematic pentru biserica ortodoxă”. Ca şi cum noi, dincând în când mai ucidem, mai crucificăm, dar nu asta e emblema noastră. Adică, n-a avut curajul, domnule!

O Biserică adevărată, o Biserică care are sentimentul autorităţii, o Biserică care

ştie că Îl are pe Hristos cu ea şi că într -o ţară ca aceasta cum este România are cea mai mare autoritate, aşa trebuie să vorbească cu presa, aşa trebuie săvorbească cu autoritatea, cu autoritate sacră: noi suntem cei mai buni. Nu nelăudăm, dar atâta vreme cât Îl avem pe Hristos cu noi suntem cei mai buni! Amavut greşeli. Eu ştiu că-i timpul să regretăm ce-am făcut în trecut. Am făcut greşeli,dar Hristos are mântuire pentru toţi.

Păcătoasa, desfrânata, Simon vrăjitorul, toţi aceştia s-au mântuit pentru că s-au întors la Hristos. Şi pentru ierarhi este mântuire, şi preoţii se mântuiesc şi diaconul şi credincioşii, toţi ne mântuim prin pocăinţă.

Faptul că ea a fost legată, dacă vă uitaţi la cei nebuni, din cei care sunt cuadevărat nebuni, cel puţin 80% stau legaţi. Acuma s-a făcut cămaşa de forţă, dar înainte stăteau legaţi cu funii, cu lanţuri, aşa cum se face în mod obişnuit, dar oricum toţi sunt legaţi . Vedeţi, la biserică oamenii vin legaţi, aceşti îndrăciţifurioşi vin legaţi.



Un îndrăcit furios care a venit la Mănăstirea Petru Vodă şi a vrut să-l omoare pe părintele Iustin. (Între noi fie spus, cred că în momentul de faţă cel mai puterniccălugăr din ţara românească este părintele Iustin. După moartea părinteluiCleopa şi a celorlalţi mari duhovnici, s-au ridicat nişte duhovnici noi, dintre care

părintele Iustin este într -adevăr o stea a Bisericii ortodoxe pe cer). Şi acestdemonizat a venit la mănăstire să-l omoare pe părintele Iustin. Demonul i-a pus luiîn cap ca să-l omoare. Îl cunoştea pe părintele Iustin pentru că venise de multe oripe acolo. A stat pentru o perioadă acolo ca frate, dar l-au trimis acasă pentru că era bolnav, adică nu era posibilitatea de confuzii. Din întâmplare, pe bancă era uncălugăr, era un preot care venise de curând, stătea acolo undeva şi, Dumnezeu afăcut ca acest bolnav mintal să se înşele şi să bage cuţitul în preotul acela, în locsă-l omoare pe părintele Iustin.

Evident că părintele Iustin a fost apărat pentru viziunea lui pe care o are de arătat

în această ţară. Pentru că el este, şi mănăstirea lui, ca un fel de stea. Este ca o stea amagilor care ne arată nouă Cine este adevăratul Dumnezeu şi cum trebuie să neînchinăm Lui. Să depunem la picioarele Mântuitorului lacrimile pocăinţei

noastre, aurul minţii, tămâia sufletului şi lumina inimii. Adică tot ceea ce ne-adat nouă Dumnezeu: minte, credinţă, sentiment. Toate să le punem la picioarele Mântuitorului şi asemenea să fim toţi. Această misiune avea părintele Iustin şi afost salvat de Dumnezeu.

Şi încă ceva: acuma, când am fost în ţară, am fost la biserică la o unitate derachete. Şi ne-a primit acolo un general, pentru că făcuse o mănăstire, o bisericănouă pentru unitatea militară de acolo. Şi am fost de am sfinţit-o. Este un călugăr,nişte călugăriţe care cântă la strană. E o biserică mică, atât cât să încapă oameniiunităţii, şi-am zis aşa: “ Nici n-am visat când eram persecutat, şi în închisoare, c-am să ajung să slujesc la sfinţirea unei biserici într -o unitate militară” . Am fost păzit de securitate, am fost păzit de ostaşi cu carabina şi cu arme, atâta vreme dupăce m-am eliberat şi am stat un an în ţară, înainte de a mă expulza în America, dar ca să ajung să slujesc asfel de slujbă, nu mi-am închipuit! Dar Dumnezeu faceminuni! “ Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti DumnezeuCare faci minuni!”

Acolo, am întâlnit un preot militar şi care trăia în Chitila. În Chitila , acolo, este o zonă de ţigani şi de vrăjitoare. Că îşi şi spun mereu că-s celebre că toată lumeatrece pe la ele. Adică oamenii care- s rătăciţi se ducă acolo şi se îndrăcesc şi mairău. Că ea le spun acolo nişte minciuni sau “adevăruri”. Diavolul spune adevărul?Sau le spune anumite lucruri, atuncea pot să spună. Dar spunea părintele, zice:



“Părinte, când slujesc în biserică, simt influenţ a răului! Când ies din biserică,mă întâlnesc cu vrăjitoarele care mi -au spus (vră jitoarele- ţ igăncile) au spus căau adus o mână de vrăjitoare egipteancă ferecată în aur, pe care o ţin, şi ştiu tot

ce fac eu. Mi-au spus: “Ai adus în biserică ceva. S-arunci oasele alea de-acolo!” (Adusese nişte moaşte de la mănăstire). “ S-arunci oasele alea de-acolo, căintrăm în luptă cu tine!” Şi eu stau în faţa lor şi nu mă tem. Şi, adeseori, când

fac slujba sau înconjur biserica de Paşti, ele stau aşa de-o parte în jurul bisericiişi fac vrăji. Dar vraja lor nu se atinge de mine”. Aşa că fraţilor, nu vă lăsaţi duşi de idei greşite! Nu vă duceţi la vrăji!

Toate aceste persoane care fac vrăji lucrează cu satana, nu lucrează cu Dumnezeu! Şi lupta care se dă între ele şi Biserică, adică între vrăjitoare şi Biserică, este o luptă pe viaţă şi pe moarte, pentru că e lupta care este de la începuturi, de la căderea îngerilor: între Dumnezeu şi demoni, între bine şi rău,

între adevăr şi minciună, între lumină şi întuneric. Ei sunt întunericul, ei sunt minciună! Tot ceea ce vi se pare că vă spun [vrăjitoarele], toate sunt invenţiidemonice. Toate vrăjile pe care le fac ele, că întorc pe nu ştiu cine, sunt vrăjidemonice. Veniţi la rugăciune aici la Dumnezeu, nu mergeţi la satana. Pentru că vă demonizaţi fără să ştiţi. Nu-i vorba doar că te demonizezi ca o formă violentă, ci intr ă în voi demonul şi amestecaţi: nu mai ştiţi unde e Dumnezeu şi unde e dracul,unde e adevărul creştin şi unde e minciună demonică, care este posibilita tea de ate mântui şi unde este aici sau dincolo.

Toate aceste sunt extrase din pericopa evangelica de astăzi. Aţi văzut ce s-a întâmplat acolo? Mântuitorul a vindecat un om. Şi tot oraşul a sărit pe El: “Pleacăde-aici! Lasă-ne să ne creştem porcii. Lasă-ne să ne facem afacerea!” Ce caută

Mântuitorul într-un oraş unde comerţul şi desfrânarea erau principiile caredominau? I-au spus “Pleacă!”…Şi aţi văzut că cel îndrăcit stătea la picioareleMântuitorului.

Când am venit acuma în România, l-am întâlnit pe părintele Daniel şi cu avocaţiiapărării. Şi avocaţii apărării au cerut să fie dezgropată moarta – ca să vadă dacămoartea ei s-a petrecut din cauza asta sau din cauza dozei prea mari de adrenalină.

Şi mi-au spus atâta, şi judecătorul care a vorbit acolo şi cineva din autoritari careau obţinut dezgroparea: după două luni, moarta, când au scos-o era neatinsă.Trupul ei era ca şi cum ar fi fost înmormântată de două zile: neinvineţit, necuprinsă de putrefacţie, de nimic. Şi mi-am adus minte când era bătălia cea mare, când presavoia să distrugă Biserica, un călugăr, nu părintele Iustin, ci altcineva, a spus aşa:“Sora Corina a fost mântuit ă de Iisus Hristos, aşa ca îndrăcitul din Gadaria. Şiaşa cum a stat îndrăcitul, după vindecare la picioarele Mântuitorului ascultând



cuvântul Lui, aşa stă şi sora Corina astăzi în cer pentru că a fost mântuită de suferinţă şi a fost alungată de demoni. Şi, poate va veni o vreme, a spus călugărul,când, deshumând-o pe sora Corina la 7 ani, vom găsi trupul ei neatins, şi vomavea nişte moaşte”. Şi m-am tulburat când mi-au spus avocaţii ceea ce a spus părintele Daniel.

Şi a venit părintele Daniel la părintele Iustin să-l întrebe ce înseamnă asta. Şi părintele Iustin i-a zis aşa: trebuie să se facă rugăciuni peste ea pentru că şiîndrăciţii pot să nu putrezească. Să facă rugăciuni şi atunci trupul ei se risipeşte.

Dar la 5 ani o mai dezgropaţi o dată şi dacă este întreagă, mai faceţi rugăciuni, la7 ani dacă o mai găsiţi întreagă înseamnă că sunt cu adevărat moaşte.

Şi atunci, iată că Dumnezeu iartă, Dumnezeu sfinţeşte, Dumnezeu primeşte însânul Lui pe toţi care au greşit. Nimeni nu poate spune: “ sunt exclus de

Dumnezeu”. Dacă cineva gândeşte aşa, înseamnă că are în el un drac, un drac al orgoliului. Adică, dacă eu am greşit, acum eu să mă întorc la Dumnezeu? Dar nu este mai patern în iertare decât suntem noi în săvârşirea păcatelor? De aceea, fraţilor nu vă lăsaţi! Sunt convins că şi în biserica asta sunt multe…

V-am mai spus povestea? Să vă spun ce spunea mama – o spun pentru cei care n-aţi auzit-o. Mama spunea aşa:

Când eram copii ne ducea la biserică, ne era rău, ne dureau picioarele, eram

copii mici. Mama ne ţinea acolo cât putea ea ca să stăm în biserică. Mai ieşeam pe-afară, dar acasă ne spunea: “voi nu ştiţi să vă rugaţi, voi nu ştiţi rugăciunea. Dar să ştiţi că picioarele voastre care vă dor, alea sunt rugăciunea voastră înaintea lui Dumnezeu. Asta-i rugăciunea voastră, o mică oboseală pentru Hristos. Să se obosească trupul pentru Hristos, că nu ştii să te rogi că eşti copil.”

Într-un sat era o crâşmă, acolo unde bărbaţii se băteau, se înjurau, făceau lucruriurâte. Femei nu erau pe-atunci în crâşmă. Şi era un singur drac, stătea pe pervaz şidormea, n-avea ce face, oameni făcea de la ei. Dar la marginea satului era o văduvăcu şapte copii care se ruga. Era noapte şi o legiune de îngeri o înconjurau pe

această femeie care se ruga. Vă închipuiţi câte legiuni de îngeri sunt în jurul acestei biserici – sunt îngeri care intră şi -n biserică, sunt şi demoni care intră în biserică-, câte legiuni de draci sunt în jurul mănăstirilor? Sigur că ispitele sunt foarte mari! Ce să ispitească demonul ăla la noi, dacă noi facem ceea ce vedem latelevizor? Cădem singuri, fără să ne ispitească diavolul. Îl ispiteşte numai pecredincios, nu? Dar acolo este rugăciune, este viaţă duhovnicească, acolo numelelui Iisus e chemat cu stăruinţă. Aşa că e o luptă foarte grea, este o luptă care se



duce pe plan personal, o luptă între Dumnezeu şi diavol, între bine şi rău. Care nuva înceta până la sfârşitul veacurilor! Şi să ştiţi că acest câmp de bătaie es te aici,în inima noastră. Şi noi putem hotăr î dacă biruieşte Dumnezeu sau biruieştesatana. Şi aşa cum îşi doreşte sufletul viu – că nu este câmp de bătălie mort - , aşane mântuim, fraţilor! Şi noi participăm, fraţilor la această bătălie, pentru că înspirit se întâmplă şi lucrul ăsta.

(…) O decizie ca să nu mergeţi nicicând la vrăjitoare, care te amăgeşte că-ţi citeşte psalmii sau mai ştiu eu ce-ţi spune… Veniţi la Dumnezeu, rugaţi-vă! Cine seroagă cu credinţă, Dumnezeu îl aude. “Dacă ai credinţă-n Dumnezeu cât o grăunţă de muştar şi spui muntelui acesta mută-te, el se va muta!”

Avem noi credinţa cât o grăunţă de muştar?

Mă gândesc şi la mine, că zic: “ Doamne, cineva este bolnav, foarte bolnav”. Şi zic: “Vindecă-l, nu-l lăsa să moară!”. Mă întreb: “Oare, va face Dumnezeu milă?” - am o îndoială. Dacă m-aş gândi fără nici un fel de îndoială: “Da, Dumnezeu face aceasta cu robul Său!”. Dar eu nu cred, pentru că am cu mine un demon care spune aşa: “ Oare tu, înnevrednicia ta crezi că meriţi să fii ascultat de Dumnezeu?” Ăştia sunt îndoiala şidemonul îndoielii din mine. Să închidem porţile inimii pentru orice nedreptatedemonică.

Să credem în Dumnezeu cu toată puterea. Măcar cu o credinţă mare cât ungrăunte de muştar!

Amin!



Ierodiacon Visarion Iugulescu - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci(a XXIII-a după Rusalii) - Despre Iad

Şi - L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc (Luca VIII, 31).

Fraţi creştini,

Sfânta Evanghelie de astăzi ne prezintă o scenă cutremurătoare în care vedem cumDomnul nostru Iisus Hristos a vindecat un om îndrăcit în care se încuibaseră olegiune de demoni. Şi spune Sfânta Evanghelie, că acest om îşi avea locuinţa prinmorminte.

Nimeni nu-l putea ţine legat, nici chiar în lanţuri şi de multe ori fusese legat cu

picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar sfărâmase totul. El stătea mai mult printre morminte, alerga gol, striga şi se lovea cu pietre, aşa că nimeni nu seîncumeta să mai treacă pe drumul acela. Dar deodată demonii simt că se apropieFiul lui Dumnezeu şi-l scot afară pe om din groapă, care răcnind îl întâmpină peIisus cu glas puternic zicând: “Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui

Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!”

Ce descoperim în aceste cuvinte ale demonilor care vorbeau prin guraîndrăcitului?

În primul rând, vedem că ei L-au cunoscut că este Fiul lui Dumnezeu. În al doilea rând, observăm că demonii fac şi ei o rugăciune către Fiul lui Dumnezeu, căci vedem cum se roagă ca să nu-i chinuiască.

În al treilea rând, descoperim că şi dracii care sunt duhuri necurate, se temde chinuri şi de suferinţe, ceea ce ne face să înţelegem că există iad şichinuri veşnice şi că sufletele oamenilor păcătoşi se vor chinu i acolo



împreună cu demonii în veci şi nu cum spun unii că nu există iad, că nuexistă suflet şi că după moarte nu mai simţi nimic deoarece totul se pierde.

Iată deci că duhurile necurate asupresc în lumea aceasta pe oameni, îi învaţă la rele, îi chinuie în diferite feluri şi le face plăcere să-i vadă căzuţi în cele mai marinecazuri şi să se târască ca şarpele pe pământ lipsiţi de sprijinul dumnezeiesc, iar apoi să meargă cu ei în chinurile iadului pentru păcatele lor.

Iisus l-a întrebat pe demonizatul de astăzi: “Care- ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demonii intraseră în el”. Sărmanul om, era încătuşat de vreo 6000de draci, căci atâta înseamnă o legiune. Deşi erau atât de mulţi, la putereadumnezeiască a lui Iisus, s-au cutremurat şi L-au rugat să nu le poruncească sămeargă în adânc, adică să nu-i trimită în întuneric, în tartar, în iad, căci locul acestaeste păstrat pentru demoni ca să fie judecaţi în ziua judecăţii. Ei se rugau ca să nu

fie trimişi în acel loc unde sunt mulţi demoni legaţi, pentru că se temeau mult dechinuri şi nădăjduiau să mai facă şi alte rele între oameni.

Toate popoarele pământului au credinţă despre chinurile veşnice ale iadului şiînvaţă că după moarte pe cei răi îi aşteaptă aceste chinuri înfricoşătoare. Dar dintretoate religiile, credinţa ortodoxă ne descoperă clar din Sfânta Scriptură, existenţachinurilor veşnice ale iadului de care pomeneşte însuşi Mântuitorul în SfântaEvanghelie zicând: “Duceţi -vă de la Mine blestemaţilor în focul cel de veci careeste gătit diavolului şi îngerilor lui”.

Existenţa diavolului se poate vedea din pilda bogatului nemilostiv, care cere săracului Lazăr o picătură de apă să-i răcorească limba, ca şi

din parabola datornicului nemilostiv care a fost aruncat în întunericul celmai din afară.

Existenţa iadului se poate deduce şi din rugăciunea demonilor dinEvanghelia de a stăzi care îl rugau pe Domnul Hristos ca să nu le

poruncească să meargă în adânc, precum şi din alte locuri din SfântaScriptură.

Iadul, n-a fost niciodată tăgăduit, nici de eretici, nici de evrei, nici de mahomedanişi însuşi păgânii au avut o credinţă despre iad. Sunt însă oameni în zilele noastrecare râd când aud despre iad, îl pun la îndoială, iar alţii zic cu toată convingerea cănu există. Sărmanii oameni se lipsesc de suflet pentru comoditatea trupului. Uniităgăduiesc doctrina despre iad pentru că sunt nedestoinici în materie de religie,sunt străini de această parte a ştiinţei, şi nu cunosc nici cele mai elementarechestiuni ale catehismului.



Mulţi caută să combată cu încăpăţânare existenţa iadului pentru ca să convingă câtmai multă lume, ca să aibă cu cine să se încurajeze şi să facă păcate fără frică. Deaceea ar dori să nu mai existe iad şi o ţin aşa cu tărie. Dacă un hoţ ar fi nebun şi nuar crede că există închisori, oare închisoarea ar înceta să mai existe, şi ceicondamnaţi nu s-ar mai face părtaşi acelor locuri de amar? Dar oare trebuie să vinăcei din închisori să ne spună că într -adevăr există închisori? Căci aşa pretind mulţinecredincioşi, că n-a venit nimeni de dincolo de mormânt care să vorbească despreiad! Dar e nevoie ca osândiţii din iad să vină şi să ne vorbească?

Cu toate acestea Dumnezeu a îngăduit ca să vină de dincolo şi să ne vorbeascădespre cele văzute pe acolo cu sufletul. Domnul Hristos ne vorbeşte despre

bogatul pe care-l vedea în focul iadului şi care cerea o picătură de apă ca să serăcorească. Sunt apoi cele trei suflete pe care le-a întors Mântuitorul înapoi înviaţa aceasta: fiul văduvei din Nain, fiica lui Iair şi Lazăr. Despre ei spun sfintele

cărţi că sufletele le-au fost aduse pe pământ din iad şi au mai trăit mult timpînvăţând şi spunând în lume cele ce-au văzut pe acolo. Dar diavolul care vrea săînşele pe toată lumea cu vicleşugurile lui, se ascunde şi nu vrea să se dea pe faţănelăsându-i pe oameni să creadă că există el şi înşelăciunea lui.

Aşa se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea erasperiată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai

făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimetea prin sate să spună, că amurit. Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nuse mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea dinascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmănumai chin şi jale.

În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţinecredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică,nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşează pe

petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moarteanepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncileveşnice ale iadului.

Aşa că, fraţi creştini, cum credem că există Dumnezeu, rai, îngeri şi suflet, săcredem că există şi iad şi demoni care vor chinui sufletele, căci nu în zadar



spune Mântuitorul că tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. În altă parte tot Mântuitorul spune că va trimite Fiul Omului pe îngerii Săi

şi-i vor aduna din împărăţia Sa, pe toţi cei care fac sminteli şi fărădelegi,care vor fi aruncaţi în cuptorul cel de foc, unde este plânsul şi scrâşnireadinţilor.

Tot în Evanghelia Sa, Domnul Hristos mai zice: “Că mulţi vor veni de la Apus şi de la Răsărit şi se vor odihni cu Avraam şi cu Isaac în Împărăţiacerurilor, iar fiii Împărăţiei se vor arunca în întunericul cel mai din afarăacolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor ”.

În altă parte ne spune că intrând împăratul, a văzut între cei ce şedeau lamasă pe un om ce nu era îmbrăcat în haină de nuntă şi i -a zis: “Prietene,cum ai întrat aici fără haină de nuntă? Atunci a zis împăratul slugilor: Legaţi -i mâinile şi picioarele şi aruncaţi -l în întunericul cel mai din afară

acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Nu în zadar Mântuitorul mai spune: “De te sminteşte mâna ta, tai -o; căci mai bine este să intri în viaţa veşnică fără o mână, decât cu amândouă

mâinile în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele nu doarme şi focul nu se stinge. De te sminteşte piciorul tău, taie-l, căci mai bine este să intri în viaţa veşnică fără un picior decât să te duci cu amândouă picioarele în focul cel nestins. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, căci mai bine estesă intri cu un ochi în Împărăţia lui Dumnezeu, decât să fii aruncat cu doi ochi în gheena focului, unde viermele nu doarme şi focul nu se stinge”.

În Apocalipsă, se spune că a fost prinsă fiara şi cu ea proorocul mincinoscare a făcut semne înaintea ei cu care a amăgit pe cei care au luat semnulfiarei şi care s-au închinat chipului ei. Aceştia au fost trimişi într -o mare defoc, care arde cu piatră şi pucioasă.

Iată deci că mintea omenească poate fi convinsă de existenţa iadului şi deînvăţătura sfintei noastre Biserici, despre suferinţele care aşteaptă pe păcătoşiacolo.

Pentru a ne imagina cât de puţin, iadul şi chinurile lui, să privim cu atenţie cu ochii

sufletului la bietul om din Evanghelia de astăzi, încătuşat de 6000 de demoni, care-l duceau prin morminte şi pustietăţi chinuindu-i şi sfărâmându-i în diferite chipuritrupul gol. Domnul Iisus, care-l cunoştea, a voit să facă milă cu el şi să alungeduhurile necurate căci de aceea a venit în ţinutul acela.

Demonii când L-au văzut, s-au înspăimântat iar cel mai mare dintre ei, vorbind înnumele tuturor demonilor încuibaţi în bietul om, ruga pe Iisus ca să nu le



poruncească, să meargă în adânc. Iată deci, câtă frică au demonii de acest iadînfricoşat, căci vedem cum se tem de mânia şi blestemul dumnezeiesc, iar noi nu purtăm nici o grijă de salvarea sufletului nostru. Este adevărat că fiecare om înviaţa aceasta gândeşte mai mult la fericire, mâncăruri şi băuturi alese, distracţii şitot felul de plăceri dulci, frumoase, aromate şi gustoase.

Dar să ne oprim o clipă şi să cugetăm mai adânc la viaţa noastră care se sfârşeştecu fiecare zi ce trece şi să vedem cum ne apropiem de înfricoşata zi a morţii, de

judecata lui Dumnezeu ca să dăm seama pentru faptele noastre; să vedem cum neapropiem de iadul cu demoni care aşteaptă sufletele neîndreptate în viaţa aceasta. Ecel mai folositor lucru pe care trebuie să-l facem fiecare, căci nimeni nu ca scăpade moarte şi de judecată.

Odată cu ieşirea sufletului vom vedea lucruri îngrozitoare, căci sufletul îşi va

păstra toate darurile supranaturale, precum şi cele cinci simţiri ale trupului:auzul, văzul, gustul, mirosul şi pipăitul. Tot aşa se vor păstra cele trei puter isufleteşti: judecata, voinţa şi aducerea aminte.

Acolo în iad ne vom aminti toată viaţa noastră, toate faptele pe care le-am făcut,toate locurile unde am petrecut. Ne vom aminti de părinţi şi rudenii, de fraţi, surorişi de toate dezmierdările lumii în acel loc depărtat de Dumnezeu. Grozav va fichinul când îţi vei aminti toate acestea. Un dor nebun va chinui sufletul copiilor pentru părinţi, al părinţilor pentru copii, al fraţilor de surori şi al soţilor între ei.Plângere nemângâiată va cuprinde sufletul, iar chinul va fi fără de sfârşit. Cu auzulvor auzi hulele, înjurăturile şi toate batjocurile demonilor, precum şi răcnetulcelorlalte suflete chinuite. Vor auzi trosnetul focului veşnic şi şuierăturilebalaurilor care se apropie de ei.

Cu văzul vor vedea toate acestea şi vor vedea cum clocotesc sufletele întocmai ca bucăţelele în oala ce fierbe la foc. Acolo vor fierbe sufletele în smoală şi apăfierbinte. Vor vedea diavolii în toată urâţenia lor; vor vedea focul şi viermii ceineadormiţi; vor vedea şi vor cunoaşte pe mulţi cu care s-au distrat pe pământ, vor gusta spurcăciunile demonilor şi carnea pruncilor avortaţi. Vor gusta din plin

amărăciunea şi putregaiul iadului.

Vor mirosi cele mai scârnave mirosuri ale duhurilor necurate. Vor mirosi toată putoarea iadului şi tot puroiul sufletelor stricate de mulţimea păcatelor. Vor pipăicapetele balaurilor încolăciţi şi viermii cei neadormiţi pe care îi vor avea deaşternut.



Vai de sufletul păcătos, căci de mii de ori ar fi fost mai bine să nu se nască decât săajungă în aceste locuri. O, ce bine ar fi ca odată cu ieşirea sufletului să dispară şiaceste simţuri! Dar durerea mare este că sufletul va avea dezvoltate toate simţurileacestea care vor lucra cu putere şi mai multă.

Toate acestea fraţi creştini, trebuie să ne sfâşie sufletul când le auzim, căci suntmai grele decât puterile trupeşti. Atunci copiii vor blestema pe părinţi căci nu i -auînvăţat calea cea bună, vor blestema pântecele care i-au purtat şi laptele pe care l-au supt. Atunci mulţi vor blestema pe prietenii care i-au îndemnat la păcate şi plăceri vinovate. Vor blestema băuturile, mâncărurile, muzica şi dansurile,desfrâurile şi toate plăcerile pe care le-au gustat în viaţă şi care acum s-au sfârşit şile pricinuiesc atâta amar.

Gândiţi-vă la îndrăcitul din Evanghelia de astăzi care fierbea de mânie întocmai ca

o fiară sălbatică şi care dacă ar fi putut şi-ar fi scos şi ficaţii din el ca să-i mănânce.Gândiţi-vă la răutatea şi spurcăciunea dracilor, că nici porcii nu i -au putut suferi şiau preferat să se înece, decât să-i primească. Gândiţi-vă la chinurile unui bolnav decancer pe patul morţii, care-şi varsă plămânii şi fierea pe gură şi care-şi rupe carneade durere, strigând şi blestemând.

Gândiţi-vă la usturimile celui care a fost ars de foc sau opărit, cum curge carnea de pe el în dureri sfâşietoare. Gândiţi-vă la durerea unei măsele şi la toate dureriletrupeşti care te chinuie zile şi nopţi întregi. Cât este de greu! Dar acestea sunttrecătoare. Însă chinul iadului pentru suflet nu se mai sfârşeşte niciodată. Când vor trece mii şi milioane de ani, chinul iadului este tot la început. Râuri de lacrimi dacăse varsă, acolo nu mai este pocăinţă, nu mai este iertare.

Se spune că regele Lisimah după ce a fost învins de sciţi, aceia au astupat toate fântânile, iar el era chinuit groaznic de sete. Nu mai putea suferi arsura setei şi simţea cum i se aprind plămânii. Bietul rege se predă duşmanilor, iar aceştia îi dădură o cupă mare de apă ca să-şi potolească setea. După ce bău regele zise:“Vai, ce repede trece plăcerea pentru care mi -am pierdut tronul şi libertatea!” A fost luat apoi legat şi dus în temniţele închisorii pentru executare. Aşa vor spune

şi osândiţii iadului cu mare amărăciune, când vor vedea cum au trecut plăcerilevinovate pentru care au pierdut fericirea veşnică şi sufletul.

Un sfânt părinte spune că cel mai greu va fi pentru nefericiţii din iad, când vor vedea că sunt osândiţi acolo pentru nişte păcate pe care puteau uşor să leocolească şi să-şi salveze sufletul, câştigând fericirea cerească.



Sfântul Ioan Damaschin, povestind viaţa prinţului Ioasaf care a fost încreştinat de pustnicul Varlaam , spune că acest prinţ, pe când se afla expus la ispiteviolente, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca să-l scape. Rugăciunea fiindu-iascultată, a fost răpit cu sufletul şi condus într -un loc întunecos, plin de groazăcu vedere înfiorătoare.

Era în faţa unui lac de pucioasă şi smoală cu foc, în care se găseau nenumăratesuflete cufundate acolo pradă flăcărilor şi usturimilor mistuitoare. În mijlocul urletelor şi strigătelor de deznădejde auzi o voce cerească care-i zise: “Aici păcatul îşi primeşte pedeapsa, aici plăcerea unui moment e pedepsită cu oveşnicie de suferinţă”. Această vedenie îi dete puteri noi, iar sfântul Ioasaf

învinse toate ispitele demonului.

Noi auzim însă şi ştim că există iad, dar cu toate acestea mergem pe calea care ne

duce la chinurile lui. Cine se pocăieşte cu adevărat? Cine se îndreaptă? Cine seîntoarce din calea pierzării? Cei mai mulţi se lasă în nădejdea că Dumnezeu este bun şi ne iartă, dar uită că Dumnezeu e drept şi pedepseşte după dreptate. Ca săînţelegeţi cât de puţin suferinţa iadului, ascultaţi încă o întâmplare adevărată.

Împăratul Zenon al Ţarigradului, a împărăţit ca un nevrednic şi păcătos pestesupuşii lui. Din cauza vieţii lui scandaloase, a petrecerilor şi beţiilor a fost urât de popor, de boieri, de armată şi chiar de soţia lui Adriana. Ascultaţi ce i -a făcut

într-o zi împărăteasa: după una din petreceri împăratul s-a îmbătat aşa de rău

încât a căzut jos ca un mort. Împărăteasa a poruncit ca să fie băgat într -o groapă adâncă, să fie astupat şi nimeni să nu îndrăznească să-l scoată, pentru căun astfel de împărat nevrednic de viaţă şi de împărăţia lui trebuia îngropat deviu.

După puţin timp, Zenon împăratul se trezeşte din beţia lui, în acel cavouîntunecos. Vede întunericul, simte unde se află şi spaima îl îngrozeşte. Începe săbată, să strige, să plângă şi să se înfurie, dar nimeni nu îndrăzneşte şi nu i se face milă de el ca să-i deschidă. Piatra de pe uşa gropii era grea, iar ticălosul împărat îngrozit de fiorul morţii a început să răcnească ca fiarele sălbatice, să

strige şi să se bată cu capul de pereţi, încât s-a zdrobit şi aşa în chinuri groazniceşi -a lepădat sufletul, căci după dezgropare a fost găsit sfărâmat cu totul.

De la acest mormânt să ne ducem cu gândul la sufletul păcătos, osândit în întunericul dinafară. Câtă jale şi frică se simte în întunericul acela! Icoana aceasta aveşnicilor chinuri din iad s-o avem totdeauna în faţa ochilor noştri fraţi creştini şisă ne gândim şi cu mult mai mult interes sufletesc, cu mai multă atenţie, la



mântuirea sufletului nostru. Să facem tot ceea ce ne stă în putere numai să nuajungem în acel loc înfricoşat, căci pentru păstrarea vieţii trupeşti facem orice.

Ne ferim de orice primejdie, folosim orice leac, renunţăm la orice plăcere şi ţinemchiar un regim riguros numai să ne facem sănătoşi. Cheltuim pe la doctori, căutămmedicamente cât mai bune, numai să ne păstrăm viaţa aceasta trecătoare. Dar moartea tot nu putem să o ocolim şi de ea să fim siguri că nu vom scăpa.

Judecaţi acum singuri dacă nu-i mai importantă ca orice asigurarea vieţii dedincolo de moarte, dar o cumplită urgie apasă pe capul multora, că trăiesc pe pământ ca în iad. Zadarnic au case mari şi maşini mici, dar n-au pace, n-au linişte,n-au mulţumire sufletească, fiindcă n-au pe Dumnezeu, sunt căzuţi în ghearelesatanei. Mulţi sunt îndrăciţi, împătimiţi şi frământaţi de tot felul de pofte viclene şiscârboase şi nu pot jertfi nici cel mai puţin timp pentru suflet.

Auzim multe persoane tânguindu-se şi spunând că se simt aşa de singure şideznădăjduite, încât unele ajung până acolo să spună că sunt gata să-şi ia viaţa.Într-adevăr aceste persoane sunt singure, căci dacă ar avea pe Dumnezeu, ar aveatotul, dar aşa zadarnic au celelalte lucruri trecătoare. Iată deci ce trebuie să facă:să-L caute pe Dumnezeu în casa Lui, în Sfânta Biserică, să asculte cuvântul şi să împlinească poruncile şi voia Lui. Să iubească pe Dumnezeu mai mult caorice pe lumea aceasta şi atunci vor găsi liniştea sufletească şi nu se vor mai simţi singuri.

Când auziţi pe cineva că nu poate suferi biserica, preotul, rugăciunea, icoana, săştiţi că acela e necurat, e legat în lanţuri de demoni, e stăpânit de vrăjmaşul. Pentruasemenea suflet se cer rugăciuni puternice, cu jertfă, post şi milostenii, cu metaniişi ajunări. Din păcate s-au înmulţit astfel de cazuri că aproape nu există casă încare să nu fie cel puţin unul pe care satana îl ţine şi nu poate veni la biserică,întocmai ca îndrăcitul din Evanghelia de astăzi.

Multe lacrimi varsă unele mame pentru copiii lor care suferă de necredinţă. Multesoţii sunt chinuite de soţii lor care le opresc să nu mai vină la biserică, pentru

patima păcatului, căci nu se pot înfrâna niciodată, ca să se păstreze curaţi cu trupulşi să poată primi sfinţeniile din biserică. Nu se mai ţine seama de sărbători şi desfânta duminică.

Dar să înălţăm o clipă gândul nostru la cei nefericiţi care se află acum în osândacea cumplită a iadului. Ce n-ar face ei dacă s-ar mai putea întoarce iarăşi pe pământ?! Ce n-ar da ei să se poată răscumpăra?! Câte n-ar îndura ei, aici în lumea



- Înapoia mea satano, există iad şi chinuri veşnice, mă tem şi vreau să nu mai păcătuiesc, vreau să ascult de Dumnezeu şi să mă las de toate păcatele. Vreau săslujesc Domnului meu, Stăpânului meu ceresc.

Rugăciune

Dumnezeule Prea Drepte, ca să pedepseşti păcatele noastre pe care le-am făcut, trimite-ne aici în lumea aceasta, boli, necazuri şi suferinţe pe care le merităm,după voia Ta cea sfântă. Ştim că după puţină vreme ele se vor sfârşi. Dar să nune pedepseşti Doamne în iad cu chinuri veşnice, fără de sfârşit.

Fie-Ţi milă de noi păcătoşii şi dă-ne minte ca să înţelegem voia Ta cea sfântă, săTe iubim pe Tine, mai mult ca orice în lumea aceasta şi să-Ţi slujim Ţie acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.



Pr. Dorin Octavian Picioruş – Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii

Iubiț i fraț i și surori întru Domnul, în Evanghelia zilei [Lc. 8, 26-39] e vorba despredemoni reali…Dar nu demonologie în scopul ei, ci tocmai vindecarea de patimi.Pentru că patimile atrag în noi demonii și ele sunt…pereț ii hotelului unde demonii preferă să locuiască.

Și noi suntem niște slugi supuse” în această afacere greț oasă, care îi încălzim pedemoni cu tot ce avem la îndemână…

Ce să caute demonii acolo unde nu găsesc nimic de -al lor? Ei vin în oamenii cu o bună părere despre ei înșiși, care nu recunosc nimic mai presus de propriile lorgânduri, care contestă prezenț a lui Dumnezeu și normalitatea lor creaturală.

Pentru că demonii asta și fac clipă de clipă: fug de propria lor vocaț ie de creaturiale lui Dumnezeu, nu vor să asculte de Dumnezeu ci vor să trăiască după mintea

lor.

O răutate conștientă, dorită…dar care îi nefericește continuu… După cum și noi, pe cât ne împotrivim lui Dumnezeu, pe cât credem că noi suntemsingurii care știm ce trebuie…și nu ne trebuie altcineva să ne înveț e…neacumulăm suferinț ă peste suferinț ă în inima noastră.



Și pe cât ne împotrivim raț iunilor/ gândurilor lui Dumnezeu pentru noi…pe atât nise înflăcărează ura, titanismul demonic, obrăznicia, cutezanț a prostuț ă, dorinț a delibertate absolută, dramatică și caraghioasă în același timp, aia în care ne vrem binele netrecător…dar care e un bine fără Dumnezeu…și fără oameni.

Nu v-aț i întâlnit niciodată în inima dumneavoastră, cu demonul deștept” de prost,care v-a spus că banii vă asigură liniștea mai presus de Dumnezeu?

Nu a venit niciodată la dumneavoastră demonul, acela foarte grăbit și prieten” cudumneavoastră, să vă spună că sunteț i mai important” decât toț i, mai frumos”decât nimeni, că viaț a dumneavoastră merită” să fie salvată cu mii de sacrificii, pentru că sunteț i singurul și unicul” important, extrem de important” pentruumanitate?

Cu siguranț ă…că da!

Pentru că demonii nu î și iau liber niciodată, nu pleacă în vacanț ă precumcreștinii…ci fac muncă de pisălogi, de persoane care te bat la cap continuu…pânăreușesc să îi accepț i sau…măcar…să te enervezi din cauza șicanelor lor.

În filme…demonii au și sex, pot fi și drăguț i”, î ț i oferă favoruri”…Iadul pare unfel de salon” în care experimentezi senzaț ii hard”, într -un cuvânt nu par nici ei șinici Iadul o mare calamitate.

În Evanghelia noastră însă demonii nu par cool, nu sunt deloc agreabili”, nu îț igarantează prosperitatea”, nu te pun în lumina reflectoarelor”…ci te fac de râsulcurcilor.

Pentru că demonizatul nostru de azi, prea-îndureratul demonizat vindecat de cătreDomnul în Evanghelia de faț ă…era demonizat de multă vreme, mergea dezbrăcat,nu mai locuia în casă, precum oamenii, ci în morminte, și era ț inut în lanț uri și încătușe, obezile” [v. 29] din ediț iile sinodale românești fiind tocmai un corelativ alcătușelor.

Deci nu era de joacă” cu demonii din el…și demonii (atât de chemaț i astăzi, pestetot, unde auzi o drăcuitură la trei fraze) nu erau agreabili”…ci îi făcuseră o viaț ădemarginal, de om fără căpătâi, de nebun”.

Numai că nu era nebun!



Nebunul, în mod fundamental, nu e logic, nu e coerent, nu e lini știt și împăcat cusine, ci el delirează, se înfricoșează, vede lucruri doar de el văzute, nu se poatecontrola…

Nebunia e o urmare a vătămărilor la nivelul creierului. Creierul se îmbolnăvește șine joacă feste.

Demonizarea însă e luarea noastră în posesie de demoni, de ființ e cu raț iunefolosită rău, care intră în noi și vor să se lipească de mintea și de inima noastră, pentru ca să le trăim propriile lor intenț ii.

E coabitare cu demonii…Și când începem să ne schimbăm viaț a, când tindem spre bine…ei, cei care ne parazitează interior, încep să ț ipe din noi, să se foiască înnoi…pentru că vor altceva decât…am început să dorim noi, cei care, până

atunci…ne-am complăcut în amabilitatea” faț ă de ei.

Pentru că această coabitare/ viaț ă împreună cu ei, care e demonizarea, ne-a făcut săfim un fel de fraț i siamezei” cu demonii. Și ca să tăiem por ț iunea de carne…care ne lipește de ei…avem nevoie de medici specialiști” în domeniu.

Acum, orice preot poate să slujească Molitvele de exorcizare…dar nu orice preotare și experienț ă reală în domeniul acestei vindecări duhovnicești.

Pentru că exorcizarea nu este o joacă sau un hocus- pocus ci o slujbă de vindecareinterioară a celui demonizat.

În vechime, cei care veneau spre Botez, pentru că erau tineri sau adul ț i, erauexorcizaț i zile în șir…iar exorcizările de după Botez, când cineva se demoniza…sefăceau de către oameni duhovnicești, care îi vedeau pe demoni în oameni…și știauce vor, de ce acț ionează într -un anume fel, care le sunt gândurile…

Însă când vine vorba de demoni…și de locuirea lor în noi…acest lucru se petrececa o îngăduinț ă a lui Dumnezeu, ca o lecț ie pedagogică spre îndreptarea celui încauză…dar și a noastră.

Din exemplul evanghelic de azi, vedem că demonii vorbeau din cel demonizat [v.28 și 30] dar și că intrarea lor în oameni, ca și în porci [v. 33], s-a făcut cuîngăduinț a lui Dumnezeu, spre mustrarea și îndreptarea omului și nu spreomorârea lui.



Ce ar fi făcut această legiune [v. 30], de 5-6 mii de demoni, din acest biet om, dacăar fi fost lăsată de Dumnezeu să își manifeste răutatea până la capăt? L-ar fi omorât

într-o secundă…

Însă, pe de altă parte, vedem și tăria de caracter a acestui om, rezistibilitatea luiextraordinară…că, deși era bolnav de demonizare de mult timp…deși trăia prinmorminte…era legat în lanț uri, probabil și bătut bine de conaț ionalii săi…a pututsă rămână cu mintea pe umeri…după asemenea torent zilnic de agresiuni interne.

De aceea vă spuneam la început că nu e o lecț ie de demonologie, în primul rând(deși este și asta), Evanghelia de faț ă…ci de luptă cu patimile și de vindecare deele.

Domnul ne arată că lupta cu demonii și cu patimile e inexprimabil de dură ( și

Biserica ne pune în față această Evanghelie tocmai acum…când se lasă frigul,când vine iarna…și suntem puși să rezistăm la tot felul de agresiuni e xterne alevremii) dar că ea nu este imposibilă, pentru că Cel care ne ajută pe noi…e

Același care L-a ajutat și pe el.

Gheaț ă, frig, apă intrată în ghete, viscol…lucruri venite din afară…

Însă ce s-ar petrece cu noi, dacă, dinăuntrul nostru, am simț i că ne sufocăm, dupăcare că înlemnim de frig, că ne vine să ne aruncăm în faț a trenului, că ne vine să ne

culcăm cu oricine, că ne vine să mâncăm excremente, că ne vine să omorâm, că ne sfâșie interior prezenț a harului lui Dumnezeu, pentru că demonii din noi se mișcăca niște porci, ca niște vite lovite pe spate?

Am mai râde? Am mai glumi prostește, dacă s-ar petrece și cu noi așa ceva, măcar pentru 3 ore…și nu pentru 11 ani?

Acum, privind din interior lucrurile, ni se zburlește pielea pe noi…Râsul ni se stinge…Și așa e normal să fie!

Pentru că demonizarea e o problemă duhovnicească și ea trebuie rezolvatăduhovnicește, în Biserică, prin rugăciunea și mila tuturor faț ă de ceidemonizaț i…așa cum trebuie să avem milă de cei cu handicap, de cei fără casă, de cei fără loc de muncă…



Mii de demoni într-un singur om…Domnul le îngăduie demonilor să intre în porci,ei î și arată toată intenț ia bună” faț ă de porci…și îi îneacă în lac [v. 33]…vinstăpânii porcilor și se arată băieț i de zahăr” cu Domnul: adică Îl invită” să plece[v. 35].

Și Sfântul Luca nu lasă lucrurile în uitare…ci subliniază: toată mul țimea dinținutul Gherasinilor ”[v. 37, cf. GNT], I-a cerut să plece/ să Se îndepărteze de laei” [Ibidem].

Unul singur Îl întâmpinase [v. 27]: demonizatul care era de râsul lumii. Și tot eldevine Apostolul Domnului, cel care a predicat întregii cetăț i, despre câte a făcut

pentru el Iisus” [v. 39].

Și istoria în cauză are ironia ei, pentru că demonizatul i-a bătut la cap pe

concetăț enii săi cu Iisus…tocmai pe aceia care…I-au cerut să plece de la ei.

L-au izgonit pe El, El a plecat…dar a rămas cel vindecat de demonizare…acumfiind îmbrăcat și întreg la minte” [v. 35], care le-a propovăduit continuu, și princuvânt și prin persoana lui, despre Cel alungat.

Iar cel vindecat de demonizare este imaginea fiecăruia dintre noi…dar și a Bisericii în lume.

Înainte de Botez suntem exorcizaț i de demoni. Nu venim spre Botez ca nișteSfinț i”, ci ca niște comunionali cu demonii”. Înainte de Botez ne lepădăm dedemoni ca să ne unim cu Hristos, ca să devenim comunionali cu Hristos, pentru casă fim plini de slava Treimii.

Recăderea noastră, după Botez, în păcate și în patimi grele” ne face să ne întoarcem acolo de unde am plecat: la comuniunea cu demonii.

Așa că a te face frate cu dracu” nu este doar o vorbă…ci o realitate dramatică.

Reînfrăț irea” noastră cu demonii e spălată constant prin Spovedanie. Dar dacă nuapelezi la serviciile spălătoriei” duhovnicești, care e Sfânta Spovedanie…rămâicu mașina” sufletului nespălată ani întregi.

Și de aici…demonizarea ca realitate cotidiană!



Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă, în postmodernitate, e o vindecată de Hristos,care propovăduiește adevărul și sfinț enia în mijlocul unei lumi, pe care n-o doarenici în cot de Hristos. Unei lumi care, la recensământul naț ional de anul acesta se poate declara credincioasă” în Marele Arhitect, în Satana, în Nimeni”, în zei și

dumnezei de tot felul…pentru că nu o poate constrânge nimeni. Și de aceea Biserica este privită cu ironie” și cu indiferenț ă” de cătremulț i…pentru că postmodernul nu are nevoie decât de bani și de mâncare, de sexși de distracț ie, și nu de Evanghelie, canoane, preoț i, posturi sau donaț ii pentruBiserică.

El n-are nevoie de nimeni…și de aceea și atacurile, ironiile, evenimentele createdin taste…care trebuie să mâzgălească sufletul credincioșilor Bisericii când le epraznicul mai dulce.

Dar când și oamenii Bisericii sunt mai mult decât iresponsabili, bineînț eles că bășcălia ca stare de spirit” și gluma” printre șpriț uri și seminț e scuipate pe jos…gâlgâie din peisajul online, TV, citadin sau anodin.

Pentru că noi ne rugăm, noi, oamenii Bisericii, sub o ploaie de săgeț i ale nesimț iriiși ale urii…tocmai pentru lumea care ne omoară cu o satisfacț ie rară.

Rugăciuni…pentru drăcuituri, cântări…pentru nesimț ire…fapte bune…pentru o

lume curvară, ipocrită și demonizată.

Așa că Evanghelia de azi, deplin actuală și actualizantă, vorbește mai degrabă despre prezent decât despre trecut. Pentru că în materie de demonizare nu ne-amcivilizat” deloc ci suntem mai barbari” ca în vremurile de mult apuse.

Să dezertăm cu totul din bine? Ajungem jalnici.

Atunci ce să facem? Să ne opunem răului în noi și în jurul nostru…chiar dacăsuntem slabi și păcătuim zilnic, pentru că Domnul e cu noi…chiar dacă toț i suntîmpotriva noastră. Amin!



Pr. Ion Cârciuleanu - Predică la Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci(a XXIII-a după Rusalii) - Vindecarea omului stăpânit de demon

Evanghelistul Luca ne istoriseşte, prin pericopa evanghelică de astăzi, zguduitoareaminune cu vindecarea demonizatului din Gadara. Gadarenii, sau Gherghesenii,erau un popor care locuia în ţinutul dinspre răsărit de Iordan, deosebit de iudei. Îndeletnicirea lor, creşterea porcilor, cu totul străină iudeilor, îi arată a fi de alt

neam.

Domnul Iisus Hristos a venit în aceste părţi date uitării de cârmuire şi lăsate înafară de lumina oricărei bune propovăduiri, ca să binevestească şi acestoraEvanghelia. Şi cum a sosit, “l-a întâmpinat un om din cetate care era stăpânit deun demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune” (Luca 8, 27). Văzându-l pe Iisus, demonula răcnit şi a căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a strigat: “Ce ai cu mine Iisuse,

Fiule al lui Dumnezeu, rogu-Te nu mă chinui ”. Din aceste cuvinte observăm că

stăpânirea demonului asupra nefericitului om era atât de puternică şi deplină, încâtel se folosea de glasul lui, ca şi cum ar fi fost una cu el. Demonul cere să fie lăsatsă intre în turma de porci care păştea pe malul apei, ceea ce i se îngăduie. Porcii searuncă în apă şi pier. “ Iar păstorii văzând ceea ce se făcuse, au fugit şi au spus încetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a făcut şi au venit la Iisus şi au aflat peomul din care ieşiseră dracii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând lângă picioarelelui Iisus şi s-au temut”. Locuitorii Gadarei cer lui Iisus să plece din hotarele lor



din pricina pagubei ce le făcuse cu porcii. Singur cel vindecat îl roagă pe Iisus să-llase să stea mai departe lângă El, dar Iisus l-a slobozit zicându-i: “Întoarce-te lacasa ta şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu”.

Minunea din această evanghelie ne arată că în faţa lui Dumnezeu mântuirea, salvarea de la pierzanie chiar şi a unui singur suflet, valorează mai mult decât toate turmele păm ântului. Pentru că sufletul este scânteia de viaţă pe care Dumnezeu a sădit -o în om după ce l -a plăsmuit pe acesta din păm ânt, făcând o fiinţă vie şi raţională, unind la un loc trupul şi sufletul (Facere 2, 7), lucru pe care nu l-au înţeles locuitorii ţinutului Gherghesenilor. În suflet noi vedemchipul lui Dumnezeu. El este un bun de natură spirituală, care nu poate fi preţuit în bunuri materiale. El trebuie să lucreze împreună cu trupul, deoarece ajută laridicarea şi înduhovnicirea trupului, pregătindu-l pentru fericirea viitoare. Dindragoste pentru suflet şi pentru mântuirea lui, Dumnezeu a jertfit pe unicul său

fiu (Ioan 3, 16), şi, tot pentru mântuirea sufletului, a întemeiat Dumnezeu Biserica Sa. De suflet, cea mai înaltă valoare spirituală, ca şi de trup, a ţinut seamaşi Mântuitorul când a săvârşit minunile Sale asupra firii omeneşti.

Sfânta Evanghelie ne-a pus în faţa unui om al cărui suflet era ameninţat cupierzania. Duhul cel rău intrase în el şi-l muncea cumplit. Omul, după ce a fostvindecat, era fericit pentru că nu mai era stăpânit de puterea diavolului, nu mai erarobul acestui stăpân rău şi viclean. A devenit supusul lui Hristos, de care voieşte săfie nedespărţit, să stea mereu numai cu el.

După învăţătura de credinţă creştină, diavolul este o fiinţă spirituală, un înger căzut. Înainte de a crea lumea, Dumnezeu a făcut pe îngeri, duhuri luminoase şiinteligente, “duhuri slujitoare pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evr. 1, 14).Unii dintre ei au rămas în bunătate şi frumuseţe. Alţii, însă, stăpâniţi de propria lor mărire, au încercat să uzurpe tronul Celui Preaînalt şi s-au răzvrătit împotrivaCreatorului. Dar răzvrătirea aceasta a fost pedepsită după dreptate. Lucifer cuîngerii lui au fost loviţi de fulgerele mâniei divine, “au fost aruncaţi în adânc,unde stau înconjuraţi de întuneric” (II Petru 2, 4). Cu această descoperire ascripturilor, stăm în faţa celei mai mari taine a creaţiei, “taina fărădelegii”, pe care

nu suntem în stare s-o pătrundem. Oricum, diavolul este o realitate dramatică alumii, o forţă a răului care, începută din cer, continuă şi va continua în lume.

Lucrarea duhurilor rele se arată între oameni sub formă de amăgire, ispită,momeală etc. Cuprinşi de mânie împotriva făpturii lui Dumnezeu, mânioşi peoameni, care sunt chipul lui Dumnezeu, diavolii încearcă pretutindeni şi în toatăvremea, să câştige ucenici de partea lor şi să desfigureze creaţiunea. Astfel, satana



a ispitit pe primii oameni în rai, a ispitit pe Iov în toate chipurile ca să păcătuiascăîmpotriva lui Dumnezeu. Până şi pe Domnul Hristos a cutezat diavolul să-Lispitească. Putem afirma că în întreaga lume este “un război nevăzut” de carevorbesc Sfinţii Părinţi şi care îşi are victimile lui, însângeraţii, mutilaţii lui.Demonizaţii care se zvârcolesc cu spume la gură, mânia care aprinde şi ridică braţul spre lovire sau omor, ura, minciuna, binefacerea răsplătită cu răutate,dragostea schimbată în trădare, răzbunarea, hoţia, beţia, desfrânarea etc., iatănumai câteva din nenumăratele biruinţe cu care câştigă satana pe om. Prinîntruparea Fiului lui Dumnezeu, prin moartea şi învierea Sa, puterea diavoluluiasupra sufletelor noastre a fost slăbită mult. Sf. Apostol Pavel spune clar căMântuitorul “ s-a făcut părtaş sângelui şi cărnii, ca prin moarte să nimicească pecela ce are puterea morţii, adică pe diavolul ” (Evr. 2, 14).

Fără îndoială, puterea satanei nu a fost distrusă definitivă pe pământ prin moartea

de pe Golgota a Domnului Iisus. Judecata lumii, deci şi a diavolului, se va face la adoua venire a Fiului Omului. Pună atunci, Dumnezeu îngăduie ademenirile, ispiteleduhurilor necurate pentru încercarea aleşilor Lui.

Admirabil ne învaţă în această privinţă Sfântul Chiril din Ierusalim:“Dumnezeu îl îngăduie pe diavol pentru a împlini două lucruri: să fie făcut el deruşine, fiind biruit de oamenii cei credincioşi, apoi să dea prilej credincioşilor săse încununeze”.

Duhurile cele rele sunt ca păsările răpitoare (Mat. 13, 4-10), ca semănătorii deneghină (Mat. 13, 25), ca leul care răcneşte şi caută pe cine să înghită (I Petru 5, 8).

Oamenii pătimaşi se fac slugi ale răului, fiindcă diavolul a furat cuvântul luiDumnezeu din inima lor, ca nu cumva crezând, să se mântuiască (Mat. 4, 15).

Dintru început, diavolul s-a dovedit cap al răutăţii, ispitind la rău pe oameni (I Cor.7, 1), mincinos şi ucigător de oameni.

Demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, tămăduit de Mântuitorul, este unul dintre

aceia pe care diavolul pusese, la un moment dat, stăpânire pe el. înţelepciuneaomenească a căutat să dea un răspuns la întrebarea despre originea răului în lume.

După învăţătura creştină , Dumnezeu l-a făcut pe om să stăpânească toatăcreaţia. Libertatea cu care a fost înzestrat nu a fost îngrădită de porunca de a nugusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Împlinirea acestei porunci l-ar fiîntărit în bine; prin ascultare, el şi-ar fi dovedit iubirea faţă de creatorul său.



Călcarea poruncii lui Dumnezeu este dovada necredinţei şi a lipsei de iubire faţă deCreator. Răul urmează din înlocuirea existenţei şi a valorilor adevărate, rezultatedin unirea noastră cu Dumnezeu, izvorul nesecat al bunurilor reale, cu năluciri,falsificări, cu bunuri relative. Aceasta o arată Sf. Apostol Pavel prin cuvintele:“au schimbat mărirea lui Dumnezeu celui nestricăcios, întru asemănareachipului celui stricăcios şi a păsărilor şi a dobitoacelor… au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în loc săslujească Făcătorului” (Rom. 1, 23).

Deci viaţa creştinului trebuie să fie o mărturie continuă şi vie despre Hristos şi despre prezenţa Lui în viaţa noastră de fiecare zi. Căci duhul cel rău nu-şi poate pune stăpânirea asupra cuiva, decât dacă acesta (omul) consimte într -un feloarecare. “ Împotriviţi -vă diavolului şi el va fugi de voi ”, zice Sf. Apostol Iacob (4,7). Sf. Ioan Gură de Aur spune că satana poate să ne strice atât cât ne poate

vătăma un câine legat. Suntem muşcaţi numai atunci când ne apropiem de câine şiintrăm în cercul în care se mişcă. Aşa este diavolul: el ne poate birui numai înmăsura în care noi consimţim la şoaptele lui, la ispitele lui.

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, şi s-a făcut om ca noi, afară de păcat, ca sănimicească tirania diavolului şi lucrările lui: “Cine săv ârşeşte păcatul este de ladiavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului ” (I Ioan 3, 8). În lucrarea Samântuitoare, Mântuitorul Hristos a alungat demonii (Mat. 4, 24; Luca 3, 32; Fapte10, 38) şi a vindecat bolnavii. Această putere de a alunga duhurile cele rele şilucrarea lor, Mântuitorul Hristos a dat-o Sfinţilor Săi Apostoli. “Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca săle scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă” (Mat. 10, 1). Ajutorulnostru şi tăria împotriva ispitelor de tot felul este Hristos care ne împărtăşeşteharul Său prin Sfintele Taine ale Bisericii, săvârşite de episcop şi preot.

De ajutorul lui Dumnezeu nu poate fi lipsit decât cel ce s-a înstrăinat de El şipetrece în afara Bisericii lui Hristos. Nu poate sta în comuniune cu Dumnezeucreştinul căruia Evanghelia şi prezenţa lui Hristos în viaţă îi rămân străine. Pe

acesta păcatul de tot felul a pus stăpânire, acuzându-l faţă de cuvântul luiDumnezeu. El se simte înlănţuit şi mânat în locuri pustii, în afara cetăţii celorlalţi.El trăieşte în negaţii şi revolte împotriva lui Dumnezeu, împotriva semenilor, şiîmpotriva lui însuşi. Cel care vorbeşte şi lucrează nu mai este el, ci altul care s-asălăşluit în adâncul fiinţei lui, punând stăpânire pe el: “Care îţi este numele, a

întrebat Hristos pe bărbatul din Evaghelie. Iar el a răspuns: Legiune, căci demoni mulţi intraseră în el. Şi îl rugau pe El să nu le poruncească să meargă la



adânc” (Luca 8, 30-31). Omul se înstrăinase nu numai de Dumnezeu ci şi de elînsuşi, căci nu mai răspunde el întrebării Muntuitorului, ci duhurile care puseserăstăpânire pe el. S-ar putea ca într-o astfel de situaţie să se creadă că omul(credinciosul) pierde orice responsabilitate în faţa lui Dumnezeu, de îndată ce păcatul a pus stăpânire pe el. Lucrurile nu stau aşa. Sfunta Evanghelie ne spune că bărbatul demonizat (îndrăcit), văzând pe Muntuitorul, a căzut la picioarele Lui, şi astrigat cu glas mare: “Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Celui Preaînalt?

Rogu-Te, nu mă chinui!” (Luca 8, 28). Deci nici cel mai înrăit păcătos nu pierdecu totul conştiinţa de Dumnezeu. Păcatul întunecă mintea omului şi îl lipseşte debucuriile vieţii, dar nu-i poate ascunde cu totul faţa şi cuv ântul lui Dumnezeu. El, omul răm âne chip al lui Dumnezeu chiar şi -n stare de păcat; desi gur, un chip întunecat, desfigurat. în virtutea acestui chip, omul, oricât de păcătos ar fi la un moment dat, simte prezenţa lui Dumnezeu care îl caută şi -l cheamă la pocăinţă şi viaţa nouă. Dar nu numai că îl cheamă prin Evanghelia Sa, ci îi dă şi

remediul întoarcerii sale, care este Sfânta Taină a Spovedaniei. La scaunul duhovniciei sunt chemaţi toţi, ca după mărturisire cu căinţă a păcatelor şi greşelilor săv ârşite, să ia harul iertării acestora de la Hristos prin Duhul Sf ânt. Aici, la scaunul spovedaniei, credinciosul se dezbracă de haina ur âtă a păcatelor, iese de sub tirania diavolului şi se împacă cu Dumnezeu, unindu-se apoi cu Hristos prin Sfânta Taină a împărtăşaniei.

Viaţa cea nouă trebuie să fie o mărturisire cu cuvântul şi cu fapta a lui Hristos maiîntâi în propria noastră viaţă. Hristos trebuie să-şi reia locul în centrul fiinţei

noastre şi să prindă formă şi să crească în noi pună la statura bărbatului desăvârşit (Efes. 4, 16). Vieţuirea cea nouă şi desăvârşit creştină nu este o îndatorire de moment, ci de durată lungă şi cu eforturi continue pe linia binelui, cuajutorul harului dumnezeiesc. Cei care nu pot înţelege şi realiza acest lucru, vor cere lui Hristos, ca şi gherghesenii din Evanghelie, să plece de la ei cât maideparte.

Mărturia noastră despre apartenenţa la Hristos şi la Biserica Lui trebuie să fie datăşi semenilor noştri prin fapte ale iubirii şi slujirii acestora după exemplulMuntuitorului care a venit să slujească lumii, pentru a o mântui. Faptele de slujire a

semenilor noştri sunt mărturia noastră creştină în această viaţă şi criteriul judecăţiiobşteşti de la sfârşitul veacurilor, în faţa Dreptului Judecător: “Adevărat zic vouă,întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi -aţi făcut” (Mat. 25, 40).



Credinţa noastră creştină ortodoxă ne cere să dăm mărturie despre cunoaşterea şi prezenţa lui Dumnezeu în fiinţa şi lucrarea noastră. Să arătăm această prezenţă prinfapte vrednice de El, fapte de slujire a semenului nostru, de aproape şi de departe.

Bărbatul vindecat stătea la picioarele lui Iisus, dând mărturie celor care veniserăsă-l vadă despre ce i-a făcut Dumnezeu, lui. Dar el a fost trimis de Mântuitorul săvestească acestea la ai săi şi la întreaga cetate. Asemenea acestuia, şi noi sămărturisim pe Hristos semănând fără întârziere, în jurul nostru, grâul curat aldragostei de oameni, al ajutorării, al cuvintelor bune, înţelepte şi ziditoare, almuncii cinstite şi al păcii cu toată fiinţa şi lucrarea noastră, ca să dobândimîmpărăţia cerurilor, gătită aleşilor săi. Amin.

(Pr. Ion Cârciuleanu , Predici la duminicile de peste an, la praznicele împărăteşti şi la sărbătorile sfinţilor mari )



Preot Gheorghe Sălăgian - Predică la Duminica a V-a şi a XXIII-a dupăRusalii – Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarenilor şi a

demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

“Tu crezi că unul este Dumnezeu?: Bine faci; dar şi demonii cred şi secutremură…” (Iacob 2,19). Domnul nostru Iisus Hristos Care are “toată putereaîn cer şi pe pământ ” (Matei 28,18), şi are în mână şi cheile iadului (Apocalipsă20), Şi-a arătat puterea asupra iadului, slobozind pe îndrăciţi de sub stăpânireadracilor.

Evanghelia din Duminica a V-a şi Duminica a XXIII-a după Rusalii relateazăvindecarea îndrăciţilor din ţinutul Gadarenilor şi a îndrăcitului din ţinutul

Gherghesenilor. În aceste pericope evanghelice se vădeşte limpede duşmăniadracilor în general împotriva oamenilor, precum şi urmările lucrării dracilor asuprasufletului omenesc.

Sfântul Evanghelist Luca, consemnând mai întâi locul săvârşirii acestei minuni,descrie în acelaşi timp şi starea tristă a bolnavului, după cum urmează: “ Şi a ajunscu corabia în ţinutul Gherghesenilor (Varianta toponimică este pentru ţinutulGadarenilor. Gadara, oraş situat în sud-estul lacului Ghenizaret. Făcea parte dinfederaţia celor zece oraşe şi cetăţi autonome, cunoscută sub numele de Decapole.

Populaţia era în majoritate non-iudaică, păgână, ceea ce şi explică îndeletnicirea dea creşte porci), care este în faţa Galileii. Şi ieşind El pe uscat, L-a întâmpinat unbărbat din cetate, care avea demoni; de multă vreme el cu haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai locuia, ci în morminte” (Luca 8,26-27).

Când duhurile rele pun stăpânire asupra unui om, îşi arată vrăjmăşia lor sălbatică prin diferite necazuri, boli şi răutăţi. Acest sărman îndrăcit nu purta haină, nici nu



locuia în casă. Sub influenţa duhurilor rele, era lipsit de două din cele mai comune mijloace de susţinere a vieţii: îmbrăcămintea şi locuinţa; şi astfel prezenta o privelişte neserioasă şi ruşinoasă; ba mai mult, locuia în morminte. Mormintele,însă, nu sunt locuinţe pentru oamenii vii, ci nişte locaşuri jalnice, spre care ne-acondus pricinuitorul păcatului şi al morţii, diavolul, iar acum conducându-l penefericitul îndrăcit în mormânt, înainte de moarte, a mărit necazul şi a întărit şi maimult stăpânirea asupra acelui om prin lipsurile şi prin slăbirea trupului la care erasupus. Ba î ncă diavolul îl înfăţişa trecătorilor îngrozitor şi înspăimântător, dupăcum relatează Sfântul Evanghelist Matei: “ Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, ieşind din morminte şi atât deînfricoşători încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată că ei strigau, zicând: Ce este nouă şi Ţie (Expresie cu înţelesul: Ce ai cu noi? Ce vrei să faci cunoi? De ce te amesteci în treburile noastre? În fapt este vocea demonilor) , Iisuse,

Fiul lui Dumnezeu? Venit-ai aici înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei

8,28-29); căci mormintele inspiră o oarecare teamă îndeobşte, din pricina fricii demoarte a oamenilor; cu atât mai mult, când din morminte ies la lumina zilei astfelde oameni îngrozitori.

“ Şi văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înainte- I şi cu glas mare a zis: Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui-Preaînalt? Rogu-Te să nu măchinuieşti… Că-i poruncea duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de mulţi ani îl stăpânea; şi -l păzeau legat în lanţuri şi -n obezi, dar el, sfărâmând legăturile,era gonit de demon în pustiu” (Luca 8,28-29). De aici reiese căci diavolul de mulţiani producea crize violente şi neaşteptate, duse până la nebunie, în acest sărmanom (după Matei 8,28-34 – în cei doi oameni). De aceea îi legau mâinile şi picioarele cu lanţuri şi legături ca să-l facă neprimejdios. Îndrăcitul însă, rupealanţurile acestea şi era gonit de diavol în locuri pustii. Iată de ce era foarteînfricoşător şi periculos acest îndrăcit din ţinutul gherghesenilor .

Avem acum la îndemână o pildă de lucrare a satanei printre oameni. Satana vreasă-l facă pe om vrednic de ură, primejdios şi răufăcător printre oameni. Îşi atingeacest scop, când pune stăpânire pe sufletul vreunui om. Prin mijlocirea patimilor, apăcatului trufiei, invidiei, vrăjmăşiei, urii şi nedreptăţii, conduce şi stăpâneşte

sufletul omului. În cazul acesta, omul care a fost creat ca să trăiască în pace şidragoste cu aproapele şi semenii săi, devine cu desăvârşire incapabil să trăiască încomunitate, devine un distrugător al păcii şi al bunei rânduieli, cu mult mai primejdios decât nefericiţii îndrăciţi. Omul stăpânit de satana prin păcat, vrea sătrăiască în paguba vieţii altora, el nu stă la îndoială să pună în aplicare dictonulvechilor latini: “Homo homini lupus est – omul este lup pentru oameni”.



După o lege frăţească, toţi câţi ies de sub stăpânirea rânduielii lui Dumnezeu şileapădă conducerea prea dulce şi binefăcătoare a iubirii lui Hristos, ajung sub puterea spirituală a satanei, iar satana, prin patimi, îi împinge într-un pustiu, într-oviaţă lipsită de pace şi linişte, amară, pizmăreaţă, tulburată şi urâtă, aşa cum şi peaceşti îndrăciţi îi gonea în pustie şi îi făcea să locuiască în morminte. La aceastăacţiune rea, adesea se uneau mai mulţi draci. Iată, sărmanul om era bântuit demultă vreme de foarte mulţi diavoli. Acest adevăr reiese din următorul verset biblic: “ Şi l -a întrebat Iisus: Care- ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Cădemoni mulţi intraseră în el ” (Luca 28,30). O legiune era un corp de armatăformat din cinci-şase mii de ostaşi. Cu numele acesta, dracii au arătat numărul şi puterea lor. Desigur, există certuri şi ură între draci, ca şi între oamenii răi, dar când este vorba să facă vreun rău cuiva, diavolii se unesc prin ura lor comună, pentru interesul lor comun şi dorinţa lor comună de a-şi păstra stăpânirea asupraoamenilor. De remarcat este următorul aspect: dacă Sfântul Evanghelist Luca

relatează despre un singur demonizat şi Sfântul Evanghelist Matei – despre doi, aceasta nu este o contradicţie. Sfântul Evanghelist Luca vorbeşte numai despreun singur demonizat, pentru că îl avea în suflet pe cel mai furios. Practicminunea este una, care a avut loc între Gadara şi Gherghesa, Sfântul Evanghelist Matei arătând numărul îndrăciţilor – doi, iar Sfântul Evanghelist Luca arată gradul mare de îndrăcire a unuia dintre cei doi. De unde provinefaptul că celor doi îndrăciţi le plăcea să locuiască printre morminte? Pentru a leintroduce în sufletele oamenilor credinţa deşartă că după moarte, sufleteleoamenilor devin diavoli.

Aşa există şi la noi la români o practică păgânească, că dacă după moartea cuivadintr-o familie, casa şi familia este bântuită de diavoli, ca cei rămaşi să creadă căsufletul mortului s-a întors să bântuie casa, oamenii dezgroapă mortul, îi bagă îninimă un fier înroşit, îl întorc în sicriu cu faţa în jos şi-l îngroapă din nou, iar duhurile rele încetează de a mai bântui casa. În realitate, lucrurile stau cu totul şi cutotul altfel. Sufletul după moarte nu poate bântui casa. Ea este bântuită de diavoli,ca cei rămaşi să se răzbune pe trupul celui decedat şi să -l profaneze în modulrelatat mai sus, sau într-un alt mod. Să ne ferim de astfel de practici păgâneşti.După moartea unui om, o casă poate fi bântuită de diavoli pentru păcatele celui

decedat, dar cei rămaşi trebuie să cheme preotul şi să facă sfeştanie cu rugăciunea pentru casa bântuită de duhuri necurate. Sigur că nu întotdeauna sfeştania areefectul dorit, aceasta şi din cauza unor preoţi care scurtează această slujbă – mare păcat în cazul acesta.

Sfeştania şi Taina Sfântului Maslu, care sunt bune pentru aşa ceva trebuie făcute,respectând toată rânduiala din molitfelnic, fără ciuntiri şi fără adăugiri. Unii preoţi



obişnuiesc să ciuntească din slujbă şi să adauge “din burtă” tot felul de rugăciuniimprovizate pentru a-şi face reclamă – mare păcat.

“ Şi văzându- L pe Iisus, a strigat şi a căzut înainte- I şi cu glas mare a zis: Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui-Preaînalt? Rogu-Te să nu măchinuieşti… Că-i poruncea duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de mulţi ani îl stăpânea; şi -l păzeau legat în lanţuri şi -n obezi, dar el, sfărâmând legăturile,era gonit de demon în pustiu” (Luca 8,28-29). Cu toată stăpânirea în care îl ţineau dracii pe nefericitul om (în relatarea mateiană: pe nefericiţii oameni), cutoată puterea lor sălbatică, împotriva căreia nu rezistau nici lanţurile, de îndată

ce S-a arătat Domnul, dracii au fost cuprinşi de un cutremur. Simţeau că se aflăsub nebiruita stăpânire a lui Hristos; şi precum o fiară sălbatică cade înainteacelui ce o domesticeşte, tot aşa şi diavolii cad înaintea lui Hristos.

În acelaşi timp conducătorul legiunii de draci dă mărturie despre puterea Domnuluişi afirmă că nu are nici o legătură cu El; căci Iisus este Fiul lui Dumnezeu, iardiavolii sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu, cărora El le-a dat o anumită libertate deacţiune, până în ziua Judecăţii, iar duhurile rele ştiau că va veni ziua Judecăţii şi căJudecătorul lor va fi Hristos. Deoarece ei se temeau că nu cumva a sosit ZiuaAceea, “… Îl rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc” (Luca 8,31).

Şi de la draci putem învăţa lucruri bune, dacă avem tact şi discernământ. Prinaceastă rugăciune, diavolul se arată mai treaz decât acei oameni vrednici de plâns,care nu se tem şi nu primesc nici măcar acest adevăr înfricoşat, că îi aşteaptă oJudecată şi o răsplată. Dracii se tem şi se cutremură de cuvintele Mântuitoruluicare vor răsuna pentru păcătoşi la Înfricoşata Judecată: “ Duceţi -vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui ” (Matei 25,41).

De aici reiese că focul cel veşnic nu a fost creat de la întemeierea lumii. Tot înaceastă privinţă, Sfântul Apostol Petru zice: “Că Dumnezeu nu i -a cruţat pe

îngerii care-au păcătuit, ci -n iad i-a zvârlit şi -n lanţuri de-ntuneric i-a dat să fie ţinuţi spre judecată” (2 Petru 2,4). De aici reiese că în acest foc, locul lor va fi

adâncul, adică locul cel mai de jos, partea de pedeapsă cea mai rea şi mai îngrozitoare, care li se cuvine dracilor ca unor pricinuitori a toată răutatea. Iată, eise roagă, nu să scape cu totul de chinuri, – căci acest lucru este cu neputinţă – ci sănu fie chinuiţi înainte de vreme, să nu înceapă chinul lor de pe acum.

Noi oamenii, de multe ori suntem mai răi ca dracii. Dracii niciodată nu vor tăgăduiexistenţa lui Dumnezeu, căci nu au cum, căci de lângă Dumnezeu au căzut, dar



oamenii care se declară atei, tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu, aceştia fiind chiar nebuni, după cum zice Psalmistul David: “ Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este

Dumnezeu” (Psalm 13,1; 52,1). Sfântul Ioan Damaschin demonstrează cătăgăduirea existenţei lui Dumnezeu se opune gândirii logice. Ca atare, numai unnebun Îl poate nega pe Dumnezeu. Mai departe, tot psalmistul David zice: “ Stricaţi au devenit şi urâţi s-au făcut în căile lor ” (Psalm 13,1). Căile lor, înseamnă modullor de viaţă, modul lor de a lucra.

Lucrarea pe care a început-o Mântuitorul, izgonind duhurile rele din îndrăciţi şilipsindu-le de desfătarea lor cea răufăcătoare, era o dovadă că se apropia vremea încare ei nu vor mai avea nici un fel de putere asupra oamenilor – aceasta fiindvremea osândei lor definitive şi veşnice. Un lucru este vrednic de luat aminte:duhurile rele se tem de iad şi de chinurile lui, dar nu doresc cerul şi sfinţenia lui.Ele vor numai atât: să aibă libertate în a face răul şi să nu fie chinuite, dar nu

voiesc nicidecum să se schimbe, să se pocăiască şi să se mântuiască. Aceastalămureşte pe deplin starea neschimbată pe care o vor avea cei osândiţi la chinurileveşnice. Este cu neputinţă ca aceştia să-şi schimbe poziţia, fiindcă ei nu pot să-şischimbe starea sufletească şi caracterul. Ei s-au făcut răi pentru totdeauna şi deaceea nici nu doresc sfinţenia cerului şi de aceea nici nu vor avea loc în cer.

Este firesc ca rugămintea conducătorului legiunii de draci nu putea fi primită, căci pentru ei, lucrarea cea rea asupra omului era o desfătare, iar izgonirea din om (dinoameni după relatarea Sfântului Evanghelist Matei) le era un chin, iar pentruHristos, acţiunea binefăcătoare asupra omului şi mai ales nimicirea lucrăriidiavolului era desfătarea şi lucrarea Lui cea sfântă. De aceea, când duhurile rele auvăzut că şi-au pierdut nădejdea de a continua lucrarea lor cea rea asupra acelornefericiţi (nefericit – în relatarea Sfântului Evanghelist Luca), au încercatmodalitatea unei acţiuni rele: “ Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci”(Matei 8,30); “ Şi era acolo o turmă mare de porci care păştea pe munte. Şi L-aurugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit ” (Luca 8,32). Porcii aceia eraucrescuţi pentru vânzare şi păşteau pe munte în apropiere, iar dracii au cerut să intreîn ei, fiindcă atunci când diavolul nu reuşeşte să vatăme de-a dreptul pe om, îiajunge să provoace rele în averea materială a omului, ca astfel să-l ispitească.

Cuvintele din cele două versete relatate anterior, arată clar adevărul că stăpânireadiavolului este mărginită şi că, fără îngăduinţa lui Dumnezeu, dracii nu pot vătăma,nu numai pe oameni, dar nici chiar pe porci. Prin urmare, credincioşii Domnului trebuie să ştie că nu au de suferit vreo ispită a diavolului, decât numai dacă Dumnezeu o îngăduie, dar şi în cazul când o îngăduie Dumnezeu, diavolul nu poate să treacă niciodată hotarele impuse de Dumnezeu. Credincioşii nu vor



suferi niciodată vreo pagubă substanţială, decât în măsura în care ei vor să sesupună voinţei vicleanului.

În această împrejurare, Domnul: “ Le-a zis: Duceţi -vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a repezit de pe stâncă-n mare şi a pierit înapă” (Matei 8,32); “ Şi era acolo o turmă mare de porci care păştea pe munte. Şi

L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a repezit de pe stâncă-n lac şi s-a înecat”(Luca 8,32-33). Numărul porcilor care s-au înecat, reiese din relatarea SfântuluiEvanghelist Marcu: “ Şi El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe stâncă-n mare. Şi erau cam la două mii şi seînăbuşeau în mare” (Marcu 5,13).

Avântul acela al porcilor este o dovadă în plus a avântului cu care dracii se grăbesc

şi împing la pierzanie pe oricine ajunge sub stăpânirea lor. Cu câtă grabă se dedaula desf rânare şi la tot soiul de nelegiuiri! Cu câtă pornire se împotrivesc adevăruluievanghelic, logicii, cei ce au părăsit Biserica Ortodoxă şi au trecut la secte! Cu câtăardoare doresc guvernanţii noştrii introducerea paşapoartelor, cărţilor de identitateelectronice cu mult înaintea altor state din Uniunea Europeană, atentând prinaceasta la libertatea şi demnitatea umană, coborându-ne la nivelulnecuvântătoarelor! Iată ce zice în această privinţă Sfântul Apostol şi EvanghelistIoan: “ Şi Fiara a fost prinsă; şi cu ea , Profetul Mincinos, cel ce-n faţa ei făcea

semne prin care-i amăgise pe cei ce purtaseră semnul Fiarei şi pe cei ce se

închinau chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc, unde arde pucioasă” (Apocalipsă 19,20). Sfântul Ioan Gură de Aur zăboveşte în mod specialasupra acestui aspect, pentru a descrie starea celor care sunt stăpâniţi de cel viclean prin păcat.

Oamenii cu fire de porci, zice el, foarte uşor se robesc lucrării diavolului. Am putea vedea mulţi astfel de locuitori ai mormintelor păcatului a căror nebunie nu o poate stăpâni nici fierul, nici lanţurile, nici nuiaua, nici frica, nici respectul, nicinimic de acest fel. Când cineva este imoral şi neînfrânat, el nu se deosebeşte întrunimic de un îndrăcit, ci umblă gol ca şi îndrăcitul. Aşa unul poartă veşminte pe

trupul său, dar este descoperit de adevăratul acoperământ – care este slava menităomului.

Ne punem întrebarea: De ce a îngăduit Domnul dracilor să intre în turma de porci?



Mai întâi că saducheii din vremea aceia şi urmaşii lor, din toate timpurile, să aibă o dovadă limpede a existenţei duhurilor rele, căci ei afirmau că nuexistă draci, ci numai răul în sine. În această împrejurare se arată limpedeexistenţa dracilor, mulţimea lor, puterea şi lucrarea lor cea rău- făcătoare.

În al doilea rând Mântuitorul a făcut aşa, ca să pedepsească pe gadareni şi ghergheseni pentru căci creşteau porci împotriva Legii VechiuluiTestament; căci Legea lui Moise interzicea iudeilor să mănânce carne de

porc, chiar şi apropierea de porci. Însă gadarenii şi gherghesenii, pentrubani, încălcaseră Legea. Ei vindeau porcii vecinilor lor care erauînchinători la idoli. Aşadar, ei făcuseră un lucru nelegiuit, aşa cum fac şicreştinii, care sunt total dezinteresaţi de Hristos, când este vorba să câştigebani şi favoruri.

Câştigurile nelegiuite, oricât ar fi azi de îmbelşugate, mâine vor pieri toate şi vor

lăsa în urmă goluri şi suferinţe. Este o regulă şi o lege generală a dreptăţii veşnice,că banii câştigaţi pe nedrept cu uşurinţă, vor fi cheltuiţi tot cu uşurinţă şi vor produce ruină şi cădere. Aceste pedepse date nedreptăţii, sunt iarăşi numai binefaceri ale lui Dumnezeu, căci, prin aceste pedepse şi pagube, Dumnezeu dă prilej de pocăinţă şi de mântuire celor nedrepţi, ca să nu ajungă la osânda pe care oaşteaptă oamenii nedrepţi, materialişti, dacă nu se întorc la Dumnezeu. Pierderea porcilor era un preaviz dat gadarenilor şi gherghesenilor, că legiunea de porci îi vascufunda pe ei, nu în adâncul lacului, cum i-a cufundat pe porcii lor, ci în pedeapsacea mai mare – IADUL.

Din această pericopă evanghelică trebuie să înţelegem că după învăţătura biblică şi patristică a Bisericii Ortodoxe, demonii făceau parte la început din legiunea puterilor îngereşti netrupeşti şi au fost zidiţi, ca toţi îngerii, de către Dumnezeu;adică Dumnezeu, din bunătatea Sa nesfârşită, i-a adus la existenţă, cu scopul de ase face şi ei părtaşi, ca fiinţe cugetătoare, la fericirea Lui. Au fost creaţi lipsiţi derăutate şi buni, cu voinţă şi dorinţă proprii. Nu exista urmă de viclenie şi necurăţieîn firea lor, căci Dumnezeu n-a zidit demoni, ci îngeri. Despre finalitatea creaţie,referatul biblic ne spune următoarele: “ Şi a văzut Dumnezeu toate câte făcuse; şi iată că erau foarte frumoase” (Facere 1,31).

Căpetenia demonilor, LUCIFER, era cel mai strălucitor şi mai înţelept dintre toţiîngerii. Însă, cu toate aceste harisme cu care a fost înzestrat, a căzut într -o greşealătragică şi totodată pierzătoare: s-a gândit cu trufie să urce pe tronul lui Dumnezeu, să se facă singur dumnezeu, asemenea Ziditorului său. N-a vrut să urmeze precumceilalţi îngeri, calea desăvârşirii, ci a ales să se îndumnezeiască singur. Cugetulacesta al său a însemnat şi nimicirea lui: “a căzut ca un fulger din cer ” (Luca



10,18), şi căderea lui a fost tragică. S-a prăbuşit din pricina mândriei lui. Şi-a pierdut rangul său înalt, ceresc. Din înger luminos a devenit demon întunecat. Săavem grijă să nu pună stăpânire pe noi demonii păcatelor şi să ne arunce în mareacea de foc, acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Amin.



Părintele Iosif Trifa – Evanghelia Duminicii a 23-a după Rusalii - Îndrăcituldin latura Gadarenilor

Plină de adânc înţeles este evanghelia acestei duminici. Ea se petrece întocmai şi înzilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele necurate, ca acel din evanghelie,sunt şi astăzi destui. Numai cât noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avemminte duhovnicească să înţelegem acest lucru. Oamenii de azi cred că duh necurat

au numai bolnavii cei care ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă la gură. Însăde duh necurat e cuprins“ şi e legat“ şi cel care are patimi şi năravuri urâte: beţivul, desfrânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu, în fiecare sâmbătă noaptea, audrăcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care auchefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile luisatan ca şi acela din evanghelie? Ba da. Cu ajutorul patimilor, satan se face stăpân pe voinţa omului şi îl face robul lui.

O, cum ştie Satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o aţă

subţire pe care o poţi rupe uşor. Cel dintâi pahar este numai o aţă slabă. Dar, peurmă, aţa se tot îngroaşă. Se face şpangă, mai greu de rupt, şi, pe urmă, s -a făcutlanţ grozav cu care satan îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanţuri cenu zornăie. Din aceste lanţuri numai Mântuitorul ne poate scăpa. Numai când teapropii de Iisus, diavolii patimilor încep a se cutremura sau a se munci“, cum ziceEvanghelia. O, ce lucru grozav e să trăieşti o viaţă legată în lanţurile de robie alediavolului!



Toţi cei chinuiţi de patimi, toţi cei legaţi în lanţurile patimilor, apropiaţi -vă deDomnul, ca să luaţi tămăduire şi scăpare din robia diavolului!

Evanghelia ne spune că diavolii au cerut voie să intre în porci. Oare, de ce? Pentrucă diavolii ştiau că nu-i mare deosebire între cel îndrăcit şi porci. Dă-ne, Doamne,voie să intrăm în porci!…“ Diavolul îşi caută şi azi sălaş în suflete ticăloşite şiîndobitocite sau, mai bine zis, cu ajutorul patimilor, diavolul îl îndobitoceşte peom, ca, apoi, să se poată aşeaza în el ca într -o casă plăcută. Văzut-aţi, spre pildă,cum îl îndobitoceşte pe om satan cu patima beţiei. Şi înfăţişarea din afară a omului beţiv se îndobitoceşte. Aşijderea se îndobitoceş-te şi desfrânatul, zgârcitul,lacomul, mâniosul etc.

Dragă cititorule! Locul de plăcere şi de şedere al diavolului este murdăria,dobitocia şi ticăloşia cea sufletească şi trupească. Când un om începe a se ticăloşi

cu sufletul – începe a se murdări – diavolul îndată se apropie, strigând cu bucurie:Iacă, mi se deschide iar un loc plăcut de şedere… Aici e de mine!…“ Diavoluluiîi place şi azi de porci“ şi cere şi azi să intre în porci“, în cei îndobitociţi depatimile cele rele. De un suflet care se ţine curat, de un suflet ce-şi spală mereuveşmântul în Sângele Mântuitorului (Apoc. 7, 14), de acela satan nu se poate

apropia. Un astfel de suflet ai şi tu?

Plină de învăţătură sufletească este apoi şi purtarea gadarenilor. Înainte de a trecela aceasta, se ridică mai întâi întrebarea: de ce a înecat mai întâi Iisus o turmă

întreagă de porci? De ce paguba aceasta, când putea să i trimită pe diavoli direct în a pa mării? Mântuitorul voia, prin aceasta, să arate valoarea sufletului; voia săarate preţul unui suflet mântuit. Un suflet mântuit preţuieşte mai mult decât toatălumea, zicea Iisus. Dar nu aşa s-au gândit şi gadarenii. Ei s-au întristat foarte cândau înţeles că li s-au prăpădit porcii. Izbăvirea celor două suflete din lanţurilediavolului pentru ei nu însemna nimic. Această izbăvire era pentru ei onenorocire“, o întâmplare oarbă“; şi pe Cel Care le-a adus această nenorocire, peIisus, L-au poftit să iasă numaidecât din hotarele lor. O, nebunilor gadareni! Slabă judecată aţi avut! Domnul a pus înaintea voastră un suflet mântuit şi turma porcilor, şi voi aţi ales porcii!

Dar să nu-i mustrăm pe gadareni, căci aşa suntem şi noi.

Orice creştin este pus să aleagă între porci şi suflet… între dobitoceştile patimi şi mântuirea sufletului…



Traian Dorz - Am fost zidiţi în Hristos…

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni2, 10)

Dacă temelia este bună, bună trebuie să fie şi zidirea aşezată pe ea. Şi dacă temeliaeste neclătinată şi tare, tot aşa trebuie să fie şi ceea ce este zidit deasupra.

Oricine a pus o temelie şi a zidit ceva deasupra acestei temelii a făcut aceasta cu unscop şi pentru o destinaţie sigură şi precisă. Marele Meşter şi Ziditor care ne-a pus

temelia, Hristos, şi Care lucrează la Clădirea Bisericii Sale, alegând pietrele celemai scumpe şi mai frumoase, ne-a chemat şi ne-a aşezat în această Lucrare pentrugândul cel minunat pe care L-a avut cu noi de a ne folosi spre Slava Sa şi sprerodirea şi propăşirea binelui pe pământ.

…Am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu,mai dinainte, ca noi să umblăm în ele.

Şi cum nici o piatră sau cărămidă nu poate folosi la nimic înainte de a fi zidită într -

o clădire, tot aşa nici noi n-am putut face nici o faptă bună înainte de a deveni olucrare a Domnului în Hristos Iisus.

Dar, după ce am fost zidiţi în El, noi trebuie să fim folositori Stăpânului nostru laorice plan şi trebuinţă a Lui. Să poată să ne folosească în orice scop pe care Îl areEl de îm plinit în lumea asta pentru Numele Său şi Împărăţia Sa.



Dumnezeu are atâtea fapte bune în care să umblăm noi, atât fiecare în parte, cât şitoţi împreună.

A pregătit o biserică şi o adunare la care să mergem, iar acolo, nişte datorii pe care să le împlinim ascultători. A pregătit săraci pe care să-i ajutăm, bolnavi pe la care să mergem, străini pe care să-i primim… A pregătit întâlniri frăţeşti la care să mergem, zile de post pe care să le ţinem, binefaceri pe care să le împlinim. A pregătit fiinţe dragi pe care să le iubim, suflete cărora să le vestimcuvântul mântuirii, drumuri frumoase pe care să le umblăm.

A pregătit răbdarea pe care s-o avem, înţelepciunea pe care s-o dobândim, smerenia după care să umblăm. A pregătit lupte pe care să le câştigăm, încercări pe care să le biruim,

cununa vieţii pe care să o dobândim şi Împărăţia cerească pe care să ocucerim, dând năvală pentru ea…

Cum umblăm noi oare în toate acestea? Dumnezeul nostru ne-a pregătit tot mai dinainte şi mijloacele prin care să putem

împlini aceste fapte bune. Nimeni nu se poate plânge că nu le are.

Pentru drumurile frăţeşti ne-a pregătit picioare sănătoase, apoi maşini,trenuri, căruţe… şi tot ce este de lipsă, numai să mergem.

Pentru rugăciune, pentru adunare, pentru post, ne-a pregătit ochi care pot să plângă, genunchi care pot să se aplece, buze care pot să se stăpânească. Pentru iubire, ne-a pregătit inima, cântarea şi sărutările sfinte.Pentru vestire, cuvântul;

pentru îmbrăţişare, mâinile; pentru pace, tăcerea; pentru ispitiri, înfrânarea; pentru căderi, pocăinţa; pentru mântuire, sfinţirea…

Cum le folosim noi oare pe toate acestea? Dumnezeu le-a pregătit pe toate, canoi să umblăm în ele în fiecare zi şi potrivit cu fiecare cerinţă.

Vino, dragul meu, să ne cercetăm pe noi înşine cum am umblat şi cum umblăm înele! Şi să ne cercetăm fără părtinire şi cu necruţare, căci altfel aşa ne va cercetamâine Judecata lui Dumnezeu faţă de care va trebui să răspundem fiecare din noi.



Şi dacă până acum n-am umblat în ele, în toate, măcar de azi înainte să facem acestlucru, prin harul şi cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos.

Rugăciune

Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Ziditor şi Tată Ceresc, Care ne-ai zidit în Hristos tocmai spre a-Ţi fi Ţie nişte unelte şi vase sfinţite şi folositoare!

Te rugăm să ne ierţi că până astăzi am fost nepăsători şi leneşi în orice ascultarede voia Ta şi de Cuvântul Tău! Iartă-ne că n-am umblat aşa cum ar fi trebuit în

nici una din faptele bune pe care Tu le-ai pregătit cu atâta dragoste, ca noi săumblăm cu bucurie în ele, spre a fi asta un bine atât pentru noi, cât şi pentrualţii.

Şi iartă-ne că nici mijloacele cu care ne-ai înzestrat pentru a face aceste fapte bune nu le-am folosit cum s-ar fi cuvenit spre slava şi fericirea Ta, ci spre fol osul şi bucuria lumii şi a păcatului.

Ne pare rău, Doamne, de toate acestea şi Te rugăm să ne ajuţi ca măcar pe viitor să le punem toate în slujba Ta, făcând tot binele pe care îl ştim şi îl putem. Spre Slava Ta şi mântuirea noastră.

Amin.

(Traian Dorz, din Hristos – Puterea Apostoliei)



Traian Dorz - Nu Te duce de la noi!

Gadareni suntem, Iisuse, plini de patimi şi nevoi, suntem inimi nesupuse,Te-am gonit, dar, o, Iisuse,nu Te duce de la noi!

Plini suntem de fapte releşi-al păcatului noroi, gemem sub necazuri grele,

nu ne părăsi în ele, nu Te duce de la noi!

Nu Te duce,fără Tine, suntem orbi, flămânzi şi goi, ia-ne tot ce-avem mai bine,toate n-au un preţ cât Tine, nu Te duce de la noi!

N-asculta pe-aceia careşi-azi Te-alungă iar ‟napoi. Arse-n dor de vindecare, plâng atâtea răni amare, nu Te duce de la noi!

Mii de inimi chinuite



varsă-al lacrimii şuvoi, cer cuvintele-Ţi iubite, nu le părăsi zdrobite, nu Te duce de la noi!

Doamne, Oastea Ta umilă duce greutăţi puhoi.Le vom duce fără silă, dar ascultă-ne, ai milă, nu Te duce de la noi!

( Traian Dorz, Cântări nemuritoare )



Pr. Anthony M. Coniaris - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (aXXIII-a după Rusalii) - Numele meu este Legiune…

Într-o închisoare, un prizonier, datorită unei serii de evenimente nefericite, şi -a pierdut dinţii din gură, apendicele i -a fost scos, braţul drept amputat… Directorul închisorii, vizitându-l la infirmerie, îl priveşte acuzator şi îi spune:“Pe mine nu mă prosteşti! Ştiu ce vrei să faci! Încerci să evadezi bucăţică cubucăţică.”

Există perioade de timp, sunt sigur, în care simţim că în loc să fim o singură persoană, unificată, suntem sumă de bucăţi ale eului nostru, părţi contradictorii,opuse una faţă de alta. Familia ne trage într -o parte. Munca ne trage în altă parte.Iar ambiţia în alta. Ş.a.m.d. Ne întrebăm cum să ne strângem la un loc toate bucăţile în care suntem divizaţi.

O femeie a văzut la un moment dat o pictură cu martiriul unui creştin. Acesta fusese legat de mâini de un cal şi de picioare de un alt cal, iar apoi caii au fost mânaţi să meargă în direcţii opuse, sfâşiindu-l pe creştin, iar în final omorându-l. Ea i-a spus psihiatrului: “Aşa mă simt şi eu. Sfâşiată, dezmembrată în bucăţi.”

Evanghelia de astăzi ne descrie un om care era efectiv dezmembrat în bucăţi. Când Iisus l-a întrebat “Care- ţi este numele?” el a răspuns: “Legiune”. În Evangheliadupă Marcu, capitolul 5, versetul 9, răspunsul este: “Legiune este numele meu,căci suntem mulţi”. Legiune este termenul latin pentru o unitate de armată formatădin şase mii de soldaţi. Personalitatea acestui om era atât de divizată de interese înconflict, încât nu mai era o persoană ci o mulţime de persoane, fiecare trăgând înaltă direcţie. Evanghelia ne şi spune cine sunt aceste multe persoane înghesuite

într-un singur om: “Căci demoni mulţi intraseră în el”.

Astăzi noi nu negăm existenţa demonilor. Ba chiar le-am redescoperit existenţa.Până şi psihiatrii admit că există demoni: demoni ai urii, ai răzbunării, airesentimentelor; demoni ai lăcomiei, ai vinovăţiei, ai fricii; demonul extrem deapăsător al competiţiei, al stresului, al conflictelor moderne. Există astăzi oameni

care sunt locuiţi de mulţi astfel de demoni. Numele lor este “Legiune”.

Poate vă amintiţi că Shakespeare a pus în gura unuia dintre personajele saleurmătoarele cuvinte: “Tu ţie însuţi să îţi fi fidel, cum noaptea zilei îi urmează, şi nuvei fi fals faţă de nimeni.” Până aici totul este bine. Dar rămâne întrebar ea: lacare eu să rămân fidel? Eului civic? Eului parental? Eului financiar? Eului

religios? Eului social? Pentru că numele meu este Legiune!



Există eul despre care cred că sunt eu. Există eul pe care alţii îl văd în mine. Există eul pe care îl prezint lumii. Există adevăratul eu pe care îl ascund de toţi.

Sufletele noastre sunt ca nişte case bântuite de sfinţi şi de diavoli.

Sau după cum spunea Edward Sanford Martin: În templul meu pământesc e-nghesuială, E unul care este umil, unul care e mândru; E unul cu sufletul distrus de atâtea păcate; E unul care nu se căieşte şi rânjeşte; E unul care îşi iubeşte semenii ca pe el; E unul la care nu-i pasă decât de faimă şi de el;

De-atâtea griji care mă rod eu aş fi liber Dac-aş putea să ştiu care sunt eu.

Aceasta este problema mea. Aceasta este problema fiecărui om. Nu sunt unul, cimulţi. “Sunt larg”, se plângea Walt Whitman, “conţin multitudinea.” Aici estecopilul, aici părintele, aici adultul, toţi în mine. Nu sunt atât o personalitate cât uncâmp de luptă, în război cu mine însumi, tras în toate direcţiile. “Legiune estenumele meu.” Cuvântul “scindat” este un cuvânt cheie astăzi. Avem personalităţiscindate, familii scindate, naţiuni scindate, atomi scindaţi, o lume scindată. Şi nemai mirăm că avem dureri de cap. Avem o nevoie disperată de unitate, de cevacare să ne ţină la un loc, să nu spargem în bucăţi.

Recent am dat peste această afirmaţie: “Încercăm să trăim mai multe vieţi într -una,fără ca eurile noastre să fie organizate de o singură viaţă care să conducă din noi.”Este doar un alt mod prin care gânditorul modern exprima ideea: “Mai multe euri!Nici unul nu conduce viaţa!”

Iisus a spus-o altcumva: “ Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Luca16,13). Cu alte cuvinte, nu am fost făcuţi să servim la mai mulţi stăpâni. Nu am

fost făcuţi să îi slujim lui Dumnezeu şi mamonei, lui Dumnezeu şi mulţimii, lui Dumnezeu şi satanei… nu putem sluji la mai mulţi decât sfărâmându-ne înbucăţi. Încercăm să punem la un loc lucruri care pur şi simplu nu merg împreună. Nitroglicerina este un explozibil deoarece constituenţii (acidul nitric, acidulsulfuric şi glicerina) în mod natural nu pot sta unul lângă altul: o uşoară lovitură şifiecare constituent se va ciocni violent de celălalt, provocând suflul exploziei. Lafel se întâmplă şi cu noi, când încercăm să îl slujim pe Hristos şi Biserica sa, dar şi



să slujim lumescul, mulţimea. “Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”,spunea Iisus. Dumnezeu este Unul. Singurul de care avem nevoie în viaţă. Oricealte scopuri nu fac decât să ne împrăştie existenţa în bucăţi.

Psihologia spune că pentru a ne dezvolta o personalitate matură, trebuie să nestructurăm viaţa în jurul unui singur scop. Iisus spunea în acest sens: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…”

Mulţi dintre cei cu personalitate scindată (“multiple” personalităţi) ajung aicidatorită loialităţilor scindate: în parte lui Hristos, în parte eului propriu; parţialdăruit lui Hristos, parţial păstrat pentru mine; parţial pentru Împărăţia luiDumnezeu, parţial pentru altceva decât Împărăţia lui Dumnezeu. Nu putem săgăsim fericirea într -un astfel de stil de viaţă. Fericirea o găsim doar urmărind cel

mai mare scop din Univers, Dumnezeu în persoana lui Hristos. În El toate

lucrurile se unesc, în El toate sunt complete; doar El poate să ţină unită viaţa, sănu se spargă în bucăţi.

În primul război mondial, aliaţii au încercat o nouă metodă, punând mai mulţigenerali la comanda armatelor. Nu a mers. Apoi l-au făcut pe Foch comandatsuprem al tuturor forţelor. Doar aşa au reuşit. În al doilea război mondial s-a deciscă invadarea Europei s-ar putea face cu succes dacă şi numai dacă o singură persoană ar fi pusă în frunte. Această poziţie, o ştim cu toţii, a fost dată generaluluiEisenhower. Ce s-ar fi întâmplat cu cauza aliaţilor dacă am fi fost supuşidivergenţelor, oscilaţiilor şi ezitărilor care apar invariabil în cazul controluluimultiplu sau divizat? Confuzia ar fi dus la o situaţie fără speranţă.

Principiul rămâne valabil şi pe câmpul de luptă personal al vieţii voastre şi a mele.Trebuie să avem un comandant suprem, un motiv deasupra celorlalte, o iubire, unDumnezeu, un Scop ultim: Domnul Iisus Hristos. El devine principiul carecontrolează, asemenea unui poliţist de la circulaţie care stă la datorie la intersecţieşi controlează fluxul traficului. Atunci când poliţistul îşi abandonează pos tul dinsufletul nostru, se produce un haos total, deoarece tendinţe şi nevoi interioare suntscăpate de sub control şi se ciocnesc unele de altele, cauzând confuzie şi conflicte.

Atunci când descriem o persoană imorală ca fiind o persoană “dezlânată”, nici nune dăm seama cât de corectă este această descriere. Un astfel de om nu este integratsau unit eficient în interiorul său. Face anumite acţiuni nu pentru că le doreşte, cipentru că mulţimea le face; sau asemenea Sf. Paul, simte în el o forţă demonică, ceîl împinge să facă lucruri pe care nu vrea să le facă. Nu este unul, ci mai mulţi. Numele lui este Legiune. Are nevoie de Cineva care să îl lege, să îl adune, să îi



organizeze şi unifice personalitatea. Are nevoie să îşi predea viaţa nu parţial citotal lui Hristos, să îl lase pe Hristos să stea pe tronul inimii lui, să îl lase peHristos să fie Organizatorul, Preşedintele executiv, Directorul vieţii lui. Cu

ajutorul lui Hristos putem să depăşim şi să răstignim numeroasele euri care sedezlănţuie în interiorul nostru: eul ambiţios, eul mânios, eul gelos, eul păcătos.

Fie că este vorba despre omul care locuieşte în morminte, ca în lecţia evanghelică,sau de bărbatul ori femeia care stau astăzi în biserică, problema este aceeaşi – oinimă împărţită, o loialitate împărţită, un eu divizat. Nu există altă ieşire dinaceastă stare divizată decât abandonarea în Hristos Domnul.

“ Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat”, continuă Evanghelia, “şi au venit la I isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând

jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat…”

A sta la picioarele lui Iisus, a învăţa de la El, a-l lăsa pe El să ne organizezeviaţa, înseamnă a pune capăt conflictului interior sufletesc, înseamnă a nerecupera sfinţenia, a câştiga conducerea unificată asupra imperiului personalităţii noastre pentru ca să putem spune cu Sf. Pavel: “ Dar una fac:uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, larăsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Filipeni 3,14).

(Traducere: Oana Capan)



IPS Andrei Rymarenko - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (aXXIII-a după Rusalii) - Vindecarea îndrăcitului din ţinutul Gerghesenilor

“ Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. I isus însă i -a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse I isus” (Luca 8,38-39). Astfel se încheie, fraţilor şi surorilor, pasajul evanghelic de astăzi, acolo unde,după cum aţi auzit, Domnul îi spune omului vindecat să le vorbească tuturor gerghesenilor despre misterul vindecării sale. Şi aceasta a şi făcut. Evanghelia nune spune cum a relatat el ceea ce i s-a întâmplat; ne putem însă imagina ceea ce ar fi putut spune:

Voi, gerghesenilor, mă cunoaşteţi din copilăria mea. M -am născut între voi şi amcrescut între voi, în ţinutul vostru al Gerghesenilor, pământ al nelegiuirilor. Aţivăzut ce s-a întâmplat. Voi nu aţi trăit după legea pe care Dumnezeu v-a revelat-o,ci după propria voastră nelegiuire. În dorinţa voastră de bogăţii şi bunăstare, v-aţiimplicat în comerţ păcătos, comerţ care nu este binecuvântat de Dumnezeu. Aţicrescut porci. Aţi avut turme întregi, deşi, potrivit Legii, sunt animale necurate.

Dumnezeu v-a pedepsit şi v-a lăsat pradă puterii diavolului.

Şi prin Providenţa de neînţeles a lui Dumnezeu, toate aceste puteri demonice şi-au

făcut sălaş doar în mine – eu am purtat povara voastră. Am fost transformat dintr -o fiinţă umană într -o bestie. Nu puteam trăi în case – trăiam în loc pustiu, într -o peşteră în care erau îngropaţi cei morţi. M -aţi legat în lanţuri, şi le-am rupt. Nuera doar un diavol în mine, ci o întreagă legiune; după cum aţi văzut şi voi cuadevărat atunci când Cel care m-a vindecat le-a permis demonilor să intre înturmele voastre de porci, care s-au aruncat în lac şi s-au înecat. Da, acum vă

puteţi într -adevăr imagina de ce am provocat atâta rău şi tulburare. În mine se



afla o putere îngrozitoare. Diavolii au pus stăpânire pe toate patimile mele umane şi le-au adus într-o stare monstruoasă. De aceea m-am purtat atât de sălbatic cuvoi, am vrut să vă chinui, să vă distrug.

Iar acum acea forţă a ieşit din mine. Vă rog să mă iertaţi. Vă iubesc acum ca un frate – doresc să devin confratele vostru. Şi cât de recunoscător îi sunt Aceluiacare m-a eliberat – El este Mântuitorul meu, El este Dumnezeul meu! Vă chem pevoi toţi la El. Tot ceea ce căutaţi: pace, fericire, bucurie – toate acestea le veţi găsiîn Ceruri. Toţi cei care plângeţi, mergeţi la El. Va şterge lacrimile voastre. Vă vada ceea ce nici o bogăţie lumească nu vă poate da.

Aceasta le-a spus gerghesenilor fostul îndrăcit. Ne-ar putea spune şi nouă acelaşilucru. Şi nu ar trebui să fim surprinşi, deoarece exact aceleaşi lucruri se petrec şiastăzi. Toate ziarele noastre ne relatează despre astfel de orori care nu pot fi

explicate decât admiţând participarea puterii răului. Şi pe fundalul acestui coşmar pare că se aude vocea acestui om vindecat de Hristos: “Am pace şi linişte însufletul meu. Hristos mi le-a dat acestea. Vi le va da şi vouă. Alergaţi la El. Inimamea este plină de dulce părere de rău”.

Însă minţile noastre sceptice vor întreba: este adevărat? Şi chiar dacă este adevărat,cât va dura această stare? Aici ne dă răspunsul lectura de astăzi din Apostol: “ Dar

Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne -a iubit pe noicei ce eram morţi prin greşelile noast re, ne-a făcut vii împreună cu H ristos –

prin har sunteţi mântuiţi! Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este DARUL LUI DUMNEZEU ” (Efeseni 2,4-5.8). În acestecuvinte ale Apostolului avem o întreagă revelaţie. Am auzit despre suferinţele celui posedat şi cum Harul lui Dumnezeu l-a scăpat de ele. Acelaşi Har poate face exactacelaşi lucru pentru noi. Însă Harul este dat prin credinţă. Ce este credinţa? Carăspuns la această întrebare, vă voi relata un incident din viaţa mea de student.

Am studiat la Institutul Politehnic. În acelaşi timp eram membru al unei societăţi studenţeşti creştine. Odată, noi studenţii am hotărât să invităm laîntâlnirea noastră pe pr. John Egorov, faimos profesor de teologie. El trebuia să

călătorească la Lesnoye, o suburbie a oraşului Sankt Petersburg, unde se aflainstitutul nostru politehnic. L-am rugat să vină să ne viziteze, dar el a răspuns: “Nu am fost niciodată acolo, şi nu ştiu cum să ajung”.

Prietenul care a mers să îl invite i -a spus: “Părinte, este foarte simplu. Mai întâi,mergeţi la gară, şi acolo este staţia de tramvai. Aşteptaţi să vină numărul 20 şi urcaţi -vă. Fără să întrebaţi pe nimeni, mergeţi până la capăt. Şoferul va spune:



„Institutul Politehnic – ultima oprire‟. Coborâţi, şi cum veţi sta cu spatele latramvai, înaintea dumneavoastră va fi o alee. Acolo căutaţi numărul 6, unde esteo curte şi în curte o clădire. Mergeţi la etajul doi, şi acolo ne veţi găsi”.

Părintele John a spus: “A trecut o săptămână şi a venit duminica. Mi -am luatcarneţelul, m-am uitat la ceea ce am notat, şi am ştiut de îndată ce am de făcut.

Mi-am amintit toate câte mi le-a spus prietenul vostru, şi le-am acceptat înlăuntrul meu, ca şi când le-aş fi făcut deja. Le-am făcut apoi pe toate înrealitate, şi iată-mă aici cu voi”. Iată ce înseamnă credinţa: a accepta înlăuntrul tău ceea ce a fost spus, şi a pune în practică ceea ce a fost spus.

În Sfânta Evanghelie ni se fac promisiuni, şi ni se dau şi instrucţiuni despre cetrebuie să facem pentru a primi aceste promisiuni. Să le acceptăm cu credinţă. Sărealizăm tot ceea ce ni s-a spus să facem în vieţile noastre, şi vom primi acelaşi

Har, aceeaşi pace, aceeaşi bucurie. Vom primi tot ceea ce a primit îndrăcitulvindecat de Hristos. Cuvintele lui Hristos se vor referi şi la noi: “Întoarce-te încasa ta şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu”.




Pr. George Dimopoulos - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (aXXIII-a după Rusalii) - Nu îl alungaţi!

“ Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor să plece de la ei,căci erau cuprinşi de frică mare” (Luca 8,26-39).

Una dintre cele mai distinse figuri ale lumii antice, dragi fraţi, este Aristides, numitcel Drept de către contemporanii săi. Aristides a trăit de la mijlocul secolului al VI-lea îC până aproximativ la începutul secolului al V-lea îC. El a fost un oponent politic al lui Themistocles. Aristides dorea ca Atena să rămână un oraş agricol.Themistocles însă dorea să schimbe Atena dintr -un centru agricol într-o puterenavală. Scriind despre viaţa lui Aristides, Plutarh ne spune că era un om cu multevirtuţi, şi că cea mai remarcabilă era înclinaţia lui spre dreptate… “dintre toatevirtuţile sale, dreptatea lui impresiona cel mai mult mulţimea, din cauza exercităriiei continue şi generale. De aceea, deşi sărac şi un om din popor, el a dobânditsupranumele regesc de „cel Drept‟”.

Themistocles, împreună cu câţiva atenieni, a decis să îl exileze pe Aristides,acuzându-l de abolire a tribunalelor publice şi luând decizii după toanele lui.Atenienii au fost invitaţi să voteze scriind numele candidatului pentru exil. Dacăşase mii de voturi ar fi fost împotriva candidatului, el urma să fie trimis imediat înexil. Votarea a început… Plutarh spune: “pe măsură ce votanţii scriau biletele lor,se spune că un cetăţean analfabet i-a dat biletul său lui Aristides, despre care acrezut că este doar unul din mulţime, şi i-a cerut să scrie numele lui Aristides pe el.

Acesta, uimit, l-a întrebat pe om ce rău i-a făcut lui personal Aristides. Nici un rău,a fost răspunsul, “nici măcar nu îl cunosc pe omul acesta, dar m-am săturat să totaud peste tot cum este numit cel Drept”. Aristides a fost exilat doar pentru scurttimp. Atenienii au simţit absenţa lui cu mare remuşcare.

“Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor să plece de la ei,căci erau cuprinşi de frică mare”. Oamenii din ţinutul Gherghesenilor nu l-au



înţeles. Au fost cuprinşi de o frică fără Dumnezeu şi i -au cerut să plece. “Iar El,intrând în corabie, S-a înapoiat”. Unde a ajuns omul, permiţând să fie condus deinterese şi de patima urii? Atenienii l-au exilat pe Aristides, un model de dreptate.Aristides este numit cel Drept, dar cuvântul este relativ. Era un om cu slăbiciuniumane. Nu ar fi trebuit să fie exilat, dar compatrioţii erau cuprinşi de invidie.Invidia deformează tot ce atinge. Este ca o oglindă concavă care desfigurează şi celmai frumos chip.

Dragi fraţi, în cazul lui Aristides, confruntarea a fost între oameni. Însă în cazulgherghesenilor, situaţia este foarte diferită. Într -o parte este omul, iar î n cealaltă parte stă Dumnezeu. Hristos nu este dreptul Aristides, care, oricât de bun ar fi,rămâne un om. Este vorba de H ristos, care nu are nici un păcat, care nu a lăsat niciodată nici măcar un cuvânt în zadar să iasă de pe buzele Lui. Este H ristos

care a pus cunoscuta întrebare “Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat?” Pe acest

Hristos gherghesenii l-au alungat din ţinutul lor, şocaţi de prezenţa Lui. El adistrus câştigurile lor ilegale, din comerţul cu porci. Nu erau preocupaţi de omulposedat de demoni, de vindecarea lui. Pierderea profitului comercial îi îngrijora peei. “Aşadar, Iisuse, pleacă de la noi. Nu te vrem aici. Astăzi ai distrus porcii noştri, poate mâine ne vei cere ogoarele noastre, şi mai apoi copiii noştri, registrele decasă, banii, proprietăţile etc. Şi, în cele din urmă, Doamne fereşte, ai putea chiar săne ceri să te urmăm. Pleacă din cetatea noastră. Vrem ca totul să rămână aşa cum îlştiam noi”. Şi după cum spune Evanghelia, El nu a mai făcut minuni acolo.

Nu este suficient ca binele să îţi stea în faţă şi să îţi ceară atenţia şi aprecierea.Trebuie să recunoşti ceea ce este bine şi să mai ales să practici. Dumnezeu poatesă te mântuiască, să te schimbe. Dar trebuie să doreşti să fii mântuit, să fii

schimbat. De exemplu, atunci când un medic prescrie anumite medicamente şitratamente pentru vindecarea bolii tale, trebuie fie să urmezi prescripţiile lui, fie săte pregăteşti poate să părăseşti această lume.

Dragi fraţi, să nu încercaţi niciodată în vieţile voastre să îi imitaţi pe încăpăţânaţiighergheseni. Nu vă închideţi casele, comunităţile şi inimile faţă de Hristos, cideschideţi -le larg. Domnul nostru bate întotdeauna la uşă şi aşteaptă să îi

deschidem, pentru ca să îl poată face pe orb să vadă, pe olog să umble, pe leprossă se cureţe, sufletul mort să învie, şi pe sărac să aibă speranţă (Matei 12,4-5). El aşteaptă ca uşile noastre să se deschidă: să intre în casele noastre, să ia masa cu

noi. “ Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3,20). Să deschidem larguşile – să nu îl alungăm. Amin.




Pr. Mihai Tegzeş - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a XXIII-adupă Rusalii) - Vindecarea unui îndrăcit

Evanghelia ne spune că abia ce Iisus cu ucenicii au coborât în ţinutulGherghesenilor au întâlnit, în afara oraşului, un om stăpânit de mulţi demoni şi demult timp. Acest om “nici nu mai purta îmbrăcăminte, nici nu stătea acasă, ci

prin morminte”. Îndată ce îl vede pe Iisus, strigă către Domnul să nu-l chinuiască,deoarece Iisus îi poruncea diavolului să iasă din acel om.

Diavolii îi cer lui Iisus să nu-i trimită în adâncuri ci în turma de porci. S-ar părea căIisus le face pe plac, dar odată în porci, diavolii, de fapt, cad în adâncuri, adică seduc la locul lor. Păzitorii porcilor merg să spună sătenilor cele întâmplate, iar ei,venind ca să vadă, îl “roagă” pe Iisus să plece de la ei.

Locul acţiunii: “Afară din cetate”, adică departe cu inima şi cu fapta de Dumnezeuşi de cei dragi, omul este în pustiu sau în împărăţia Diavolului, a răului şi duce oviaţă chinuită în care comandă spiritele celui rău. Încă odată Iisus trece pe acolo peunde durerea oamenilor din timpul Său era mai mare, ca să-i ajute. După ce l-avindecat, Iisus îi cere omului să povestească şi la alţii ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el (cerinţa lui Iisus e valabilă şi pentru noi).

1. Diavolul: este văzut de la începutul lumii ca mincinos, ca duşman al luiDumnezeu şi al omului, ca cel capabil de-a înşela omul şi de a-l face să facă ce esterău. Este cunoscut şi ca: şarpele, cel rău, satana, dracul, ispititorul. Împărăţia luieste total opusă celei a lui Dumnezeu şi este dominată de: ură, dezbinare, chin şimoarte veşnică. De reţinut că mincinosul diavol îl recunoaşte de departe pe Iisus,dar a ales să i se împotrivească pe vecie. Prin urmare nu este îndeajuns săcunoaştem poruncile şi Biblia, dacă nu facem voia Domnului sau dacă ne

împotrivim Domnului.



2. Esenţa pildei: constă în faptul că Iisus biruie şi cel mai mare rău care-l poatestăpâni pe om; Iisus este mai tare şi nu diavolul.3. “Unul posedat de diavol”: oare lumea din timpul nostru nu este posedată de ură,violenţă, răutate, indiferenţă, înşelăciune… toate lucruri ce fac amară viaţa tuturor?Cine trăieşte în întuneric, nu mai vrea nici o schimbare a vieţii sale în bine, şi înacest sens îl alungă pe Iisus din calea lui şi din viaţa lui, spunându-i “Ce ai tu,Iisuse, cu mine? De ce vrei să mă chinuieşti şi nu mă laşi să trăiesc după bunulmeu plac?”4. În faţa diavolului, Iisus nu face compromisuri, îl alungă imediat. El arată că ţinela oameni, dar apoi oamenii nu-l vor şi-l alungă pe Iisus. Cel ce le-a făcut bine esteacum alungat şi tratat cu răutate.5. În acele timpuri diavolul era asociat cu patru lucruri:a. cimitirul = loc al morţii care distruge viaţa; b. porcul = simbolul necurăţiei ce desparte pe om de Dumnezeu;

c. răul = simbolul haosului din văzduh ce era înainte ca Domnul să facă lumea;d. legiunea = simbolul romanilor care stăpâneau pe nedrept alte popoare, adicăsemnul asupririi omului de către om. Parabola vrea să spună că Iisus a biruit toateaceste 4 rele. Aceste rele mai sunt şi astăzi când omul le preferă în momentul încare îl alungă pe Iisus.6. De ce Iisus acceptă să plece, după ce mai înainte s-a opus în mod radical răului? Deoarece arată că îl respectă pe om, iar Evanghelia Sa nu o impune lanimeni, ci rămâne o invitaţie pe care Dumnezeu o face omului ca să-L urmeze în

mod liber.7. Când cei din cetate, preocupaţi mai mult de pierderea porcilor decât de sănătateaaproapelui lor, l-au alungat pe Iisus, oare nu s-au comportat la fel ca cel îndrăcit,oare n-au ales să stea în afara împărăţiei lui Dumnezeu?



Pr. Gheorghe Neamţiu - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (aXXIII-a după Rusalii)

După ce Mântuitorul, la sfârşitul celor patruzeci de zile de ajun, a biruit întreitaispitire din partea satanei, izgonindu-l prin cuvintele: “Du-te de la Mine, Satano,căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău te vei închina şi Lui singur Îi vei sluji»” , principele întunericului a renunţat să se mai apropie de Iisus. Dar el nu a părăsit niciodată gândul de a se apropia, cu vicleniile lui, de oameni, aceste bietecreaturi înclinate din fire spre păcat. Înfuriat pentru înfrângerea suferită şi ştiind căIisus a venit să-i distrugă stăpânirea asupra sufletelor, el şi-a îndreptat cu toatăfuria atacurile împotriva omului, umblând “ca un leu răcnind şi căutând pe cinesă înghită” (I Petru V, 8). Nu rare erau cazurile când el punea stăpânire petrupurile bieţilor nenorociţi, cazuri cunoscute sub denumirea de îndrăciţi sau

posedaţi de duhuri necurate.

Unul dintre aceste suflete nenorocite, ajunse sub stăpânirea Satanei, formeazăspectacolul de groază din ţinutul Gadarenilor, relatat de fragmentul evanghelic cititazi. Agitat şi fără odihnă, îndrăcitul rupea lanţurile şi obezile cu care era încătuşat,şi nici o putere omenească nu era în stare să-l domolească. Devenise spaimalocuitorilor de prin împrejurimi, astfel că nimeni nu cuteza să treacă prin acele părţi, nici chiar ziua. Îndrăcitul se comporta ca un nebun: umbla gol; facultăţile,deşi sănătoase, erau folosite de Satana după bunul său plac. Avem aci o dovadădespre teribila forţă pe care “cel tare” o poate exercita – desigur, cu îngăduinţa luiIisus – pentru a chinui şi înrobi pe om.

Dar, pe neaşteptate, “cel tare”, care pusese stăpânire pe acel sărman nenorocit, se pomeneşte faţă în faţă cu “cel mai tare”, cu Iisus Stăpânitorul atotputernic alcreaţiunii. Simţindu-I prezenţa, duhurile se pleacă în faţa suveranităţii lui Iisus şi Îlroagă să nu le chinuiască şi să nu le trimită în iad, ci să le poruncească să intre în



turma de porci ce păştea prin apropiere, ceea ce Iisus le permite. Întreaga turmăsări în mare şi se înecă, iar cel eliberat redeveni într -o cli pă omul normal şi liniştitde odinioară, stând blând la picioarele Binefăcătorului său. Copleşit, pe de o partede recunoştinţă, şi, pe de altă parte, fiind încă sub imperiul fricii de Cel rău, “ Îl

ruga pe Iisus să-l lase să fie cu dânsul ” (Marcu V, 18). Iisus însă avea alt plan cuel, căci îi zice: “ Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi -a făcut Domnul şi

cum te-a miluit” (V, 19). Astfel completează, tot Sfântul Marcu, relatareaSfântului evanghelist Matei. Iisus l-a lăsat deci acolo în mijlocul Gadarenilor, aacelei populaţii păgâne, ca să fie un monument viu al milei Sale divine şi unvestitor înflăcărat al dumnezeirii Sale.

Acest fapt istoric, relatat de toţi cei trei evanghelişti sinoptici (Matei VIII; Marcu Vşi Luca VIII), are, ca orice faptă a lui Iisus, pe lângă sensul istoric, şi un sens maiadânc, spiritual, dincolo de timp şi spaţiu, un mesaj, o chemare la mântuire,

valabilă oricând şi oriunde. Să căutăm să descifrăm acest mesaj ascuns învindecarea miraculoasă la care am asistat.

Figura îndrăcitului este pentru noi o imagine vie a felului în care duhul necuratîncătuşează, prin păcat, un suflet, deşi acest lucru nu se arată în afară, în chipdramatic, ca în cazul unor posedări trupeşti, adică al îndrăcirii propriu zise. Să plecăm de la Gadarenii care-L înconjurau pe Iisus. Aceştia, fiziceşte, erau liberi,dar sufletul lor era înrobit de Satana, prin ataşamentul lor dezordonat faţă deagoniseala vremelnică. Ca negustori de porci, ei erau preocupaţi exclusiv decâştigul material, neglijându-şi sufletul. De teamă ca nu cumva averea şi comerţullor să aibă de suferit în cazul că Iisus ar rămâne în ţinutul lor, Îl roagă pe I isus să părăsească acest ţinut, ca şi cum i-ar fi zis: “Du-te de la noi, căci ne omorianimalele şi ne ruinezi afacerile”. Orbiţi de goana după bunuri vremelnice, ei nuau înţeles că I isus, permiţând acea pagubă materială, voia să le deschidă ochii asupra unei bogăţii nevăzute, dar infinit mai importantă şi mai preţioasă decât toate avuţiile, decât tot aurul şi nestematele din lume, decât universul întreg,

asupra propriului lor suflet. Ei n-au înţeles că I isus, impresionându-i în gradul cel mai înalt prin această minune, voia să le demonstreze că pierderea bunurilor pământeşti nu trebuie luată în seamă când este vorba de salvarea de la pieire fie

chiar şi numai un singur suflet, chiar dacă acela ar fi în aparenţă cel mai mizerabil şi cel mai neînsemnat om de pe pământ.

Cele mai măiestrite şi mai impresionante cuvinte ori parabole nu ar fi fost în staresă producă în aceşti oameni, ataşaţi până la abrutizare de interese materiale,impresia zguduitoare produsă în inimile lor de pierderea turmei de porci. Înrobiţiînsă materiei şi insensibili la realităţile lumii de dincolo de simţuri, ei au rămas



Iată de ce, iubiţii mei, trebuie să veghem mereu asupra noastră înşine, să ne studiem prin meditaţie şi examen zilnic de conştiinţă mişcările ascunse aleinimii , înclinaţiile, preocupările şi ataşamentele dezordonate mascate, resorturileadevărate ale gândurilor, sentimentelor şi acţiunilor de fiecare zi, şi să facemordine în suflet; să eliminăm tot ce nu e conform voinţei lui Dumnezeu, adică tot ce nu izvorăşte din iubirea adevărată şi nu e condus de ea, şi să ne orientămtoată viaţă spre Dumnezeu.

În prezenţa lui Dumnezeu şi în lumina harului cerut de la El, să ne privim în faţăscăderile, să ne recunoaştem aşa cum suntem, chiar dacă acestea ne costă,umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu, căci umilinţa este temelia sfinţeniei. Apoi săluăm hotărâri ferme de a ne corecta, hotărâri concrete, practice, reînnoite zilnic. Săne spălăm sufletul, ori de câte ori simţim nevoia, în baia Sfintei Spovedanii şi să neîmprospătăm puterile sufleteşti prin nutrirea cu trupul şi sângele lui I isus, pâinea

cea vie, rugându-L să rămână cu noi. Astfel, influenţa celui Rău asupra noastră vaslăbi tot mai mult, pe măsură ce vom progresa în unirea cu Dumnezeu prin iubire,spre a deveni potire pline de viaţă divină. Amin.



Pr. Olimpiu Todorean - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (aXXIII-a după Rusalii) - Îndrăcitul din Gherasa

“Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeului celui preaînalt” (Lc. 8,28)


Episodul vindecării îndrăcitului din Gadara (doi, în aceeaşi relatare făcută deevanghelistul Matei) din pericopa Evangheliei de astăzi ne pune în prim plan, nu atât persoanele care au fost posedate, ci pe diavolii înşişi care vorbesc şi acţionează prin ei. Ne aflăm în teritoriu păgân şi asistăm la prima mare opoziţie între Iisus şiSatana, după ispitirile din deşert.

În întreaga pericopă se află un singur cuvânt al lui Iisus, acela prin care el permitediavolilor să intre în turma de porci şi să sfârşească în adânc: “Mergeţi!” Abialiniştită furtuna care i-a înspăimântat pe ucenici, Iisus învinge rădăcina fricii: îlreduce la neputinţă pe cel care are puterea morţii, adică pe diavol şi îi eliberează pecei care, din cauza fricii de moarte, erau sclavi pentru toată viaţa: aşa cum se spunela Evrei 2,14 “ s-a făcut (I isus) părtaş cu ei, ca prin moartea sa, să-l nimicească

pe cel care avea puterea de moarte, adică diavolul, şi să-i elibereze pe cei careîntreaga lor viaţă erau ţinuţi în sclavie de frica morţii ”. Domnul care “doarme şise trezeşte” linişteşte marea, alungă teroarea morţii şi îl trimite în adânc pe cel care

tulbură apele.

Abia sosit Iisus la ţărm, s-a apropiat de el cel îndrăcit. Răul, nu numai că nu poatesă învingă, dar nu poate nici să fugă din faţa Domnului, îi aleargă înainte, este atrasde Dumnezeu aşa cum sunt atraşi fluturii noaptea de lumină. Dar cine este acestom? Din cauză că era stăpânit de diavoli, era constrâns să trăiască în afara oraşului,izolat de comunitatea umană, de multă vreme, fără haine pe el şi fără un adăpost



asupra capului, în afara mormintelor din cimitir. Diavolul l-a luat din casa lui şi l-atrecut în umbra morţii, luându-i totul, potrivit celor spuse în Cartea Înţelepciunii luiSolomon: “ Prin pizma diavolului a intrat moartea în lume şi cei ce sunt de partealui vor ajunge să o cunoască”(2,24). Prin acest om suntem reprezentaţi fiecaredintre noi, fiecare dintre cei care sunt de partea diavolului.

Răul îl vede pe Iisus, îi cade înainte, strigă. Duhul, care prin minciună alungă peom de la casa Tatălui, îşi strigă propria neputinţă înaintea Celui care ne aducecredinţa în Tatăl. “Ce este între noi şi Tine Fiu al lui Dumnezeu?” Răul declarăsepararea dintre el şi Iisus aşa cum sunt separaţi necuratul de cel Curat, moartea deViaţă, adâncul de Cer, minciuna de Adevăr.Trebuie să notăm aici “rugăciunea” pe care o face răul, şi în evanghelistul Marcuchiar în numele lui Dumnezeu (5,7). Binele este prezentat ca şi o tortură. Există şirugăciuni care nu sunt ale lui Dumnezeu, ci ale Răului. Apariţia Mântuitorului este

o tortură pentru cel care trebuie să fie salvat, pentru că el se identifică cu răul careîl stăpâneşte. Bolnavul îl crede duşman pe medic. În aceste reacţii negative trebuiesă vedem acţiunea lui Dumnezeu care intenţionează să ne salveze. Este primaregulă a discernământului spiritual: cine este stăpânit de rău îl arată pe Dumnezeuca pe un duşman şi nu ca pe un prieten care salvează.

Apoi se întâmplă un lucru straniu şi, din multe puncte de vedere, tulburător: ocerere făcută de un duh necurat acceptată de Hristos. Pentru ce motiv? Nu cumva pentru un bine mai mare? Înainte de plinirea vremii, în care răul va fi aruncat înadânc – şi nu va mai fi lac, apă, Apocalipsă 21,1 – căci va fi un cer şi un pământnou, există un timp în care răul operează încă în locuri cu oameni necredincioşi:Fap. Ap. 13, 6-11, 16,16, 19,13, 1 Ts. 2,18. În aceste locuri, creştinul este chematsă mărturisească pe Domnul său, împlinind cea ce lipseşte pătimirii lui Hristos(vezi Coloseni 1,24). Şi astăzi pentru noi: lupta noastră nu este împotriva trupuluişi a sângelui, ci împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor, împotrivastăpânitorilor întunericului, împotriva duhurilor răutăţii, răspândite învăzduhuri (Efeseni, 6, 12)


Există o asemănare între această pericopă evanghelică şi cea a naşterii lui IisusHristos având chiar multe expresii şi cuvinte comune. Paznicii prin fuga lor, chiar dacă fug de frică, devin ca şi păstorii din noaptea Naşterii, vestitori a ceea ce auvăzut. Aşa cum, în capitolul 2 al Evangheliei lui Matei, ni se povesteşte naşterealui Iisus în Israel, aici, astăzi, ni se povesteşte naşterea Sa în teritoriu păgân, prinvestea celor care au văzut ceea ce el a făcut. La auzul veştii lor, lumea iese să vadă



ce s-a întâmplat: vin, găsesc, dar le este frică, pentru că omul ce se află lapicioarele lui Iisus în poziţia ucenicului, cel care mai înainte era dezbrăcat, la fel caIisus, (23, 11.34) acum este îmbrăcat şi însănătoşit.

Celor care, veniţi în baza primului anunţ, văd un om salvat, martorii oculari leexplică cum s-a întâmplat. Şi atunci, cuprinşi de frică îl roagă să plece. I isus estealungat. Nu a sosit încă momentul de a face misiune între păgâni, misiunea va firezervată apostolilor. Ei vor continua opera pe care Iisus a împlinit-o în Israel dejaîncepută din acest moment. Omul vindecat se comportă însă în alt mod. Ne spune pericopa evanghelică de astăzi, la fel şi în Marcu, că acesta vroia să-l urmeze peÎnvăţător, dar Învăţătorul îl trimite să mărturisească în mijlocul familiarilor lui,comunităţii din care face parte, milostivirea lui Dumnezeu. Iată, două atitudinidiverse, opuse, înaintea acestui miracol: un om fascinat de Iisus şi o mulţime careîl respinge preocupată fiind doar de paguba materială care ar putea veni din partea

lui Iisus.


Chiar şi pentru noi, faptul de a-L urma pe Domnul nu se împacă cu toate: poate săne ceară despărţiri curajoase şi renunţări: (la un post obţinut cu multecompromisuri…. la afecţiuni dezordonate … la o bunăstare obţinută foarteuşor….etc.).

Dacă ar trebui să facem şi noi această alegere, să-L rugăm pe Iisus să “plece dinţinutul nostru”, excluzându-l din viaţa noastră, El ar respecta decizia noastră. Dar ar fi prea trist pentru noi ca pentru bunuri pământeşti, trecătoare să pier demadevăratul Bine şi Împărăţia Cerului. Amin.



Pr. Vasile Rob - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a XXIII-adupă Rusalii) - Căci mulţi demoni intraseră în el

În Evanghelia de astăzi ni se spune cum a vindecat I isus un om care era plin dedemoni, fiecare trăgându-l în altă parte. Şi în noi sunt astăzi o mulţime de demoni

care ne distrag atenţia de la menirea noastră, cum sunt: demoni răului, demoni urî,a răzbunări, ai lăcomiei, a vinovăţiei, al stresului, al conflictelor, etc. ce fac din omo epavă. Avem apoi familii scindate, personalităţi scindate, naţiuni scindate şi chiar o lume scindată, de aceea este o nevoie foarte mare de demnitate, de cineva care săuniformizeze toţi aceşti demoni din noi pentru a putea exista ca o entitate unică.

După cum Iisus l-a vindecat pe acel demonizat din Evanghelie, acelaşi lucru îl poate face şi pentru noi dacă vom dori să conlucrăm cu Dumnezeu şi avemcredinţă. Dacă nu vom folosi uneltele mântuiri, pe care Dumnezeu ni le-a pus laîndemână şi învăţătura lui Hristos pentru apărarea sufletului, atunci îşi vor face loc

în noi şi ceilalţi demoni: lepădarea de biserică, de Dumnezeu, beţia şi durerea pentru că, aşa după cum ştim, bolile au cauza comună, păcatele noastre, fie elemateriale sau spirituale.

Evanghelia ne spune că omul posedat şi vindecat de I isus, devine vestitorulÎmpărăţiei lui Dumnezeu: “şi, a plecat, vestind în toată cetatea, câte i -a făcut lui

Iisus” Lc 8,39. În schimb oamenii din acel ţinut nu erau interesaţi de vindecareasemenilor lui, ci îngrijoraţi de faptul că şi-au pierdut porcii, de comorile pământeşti. Cu toate că, salvarea sufletului, este ceva cu totul nepreţuit, aşa după

cum tot Iisus ne explică. Iisus dorea să le transmită faptul că pierderea lucrurilor pământeşti nu trebuieluată în seamă când este vorba de salvarea de la pieire a unui singur suflet,chiar dacă acel suflet ar fi al celui mai neînsemnat om de pe pământ. Dumnezeucere recunoştinţa noastră şi prin fapte bune, dar şi prin cuvânt, pentru că; unuiaDumnezeu i-a dat avere, dar el din nefericire îşi cheltuie avuţia în desfrânări şi



destrăbălări. Pe altul l-a înălţat într -un anume post, ca şef peste semeni săi, însă else mândreşte ca Nabucodonosor şi-i asupreşte. Celuilalt i-a dat frumuseţe şi podoabă, dar el nu se păzeşte să rămână curat şi prin acest har, pe mulţi îi coboară în adâncul iadului. Altuia i-a dat înţelepciune, ca să înveţe şi pe alţi, ca Solomon,însă el o foloseşte numai pentru a face alte păcate.

Şi astfel vedem cum cei mai mulţi folosesc darul binfacerilor dumneze ieşti ca unmijloc de batjocorire a legilor lui Dumnezeu prin păcatele pe care le fac.

Pe toate celelalte păcate le spovedim şi-i cerem iertare lui Dumnezeu, dar pentru păcatul nerecunoştinţei, nu vărsăm nici o lacrimă, nu facem nici o rugăciune deiertare şi nici mustrare de conştiinţă nu avem.

Trebuie să facem în aşa fel ca sufletul nostru să fie întotdeauna curat şi deschis

către fapta bună pentru ca, atunci când Iisus va voi să vină să sălăşluiască în el, să-l primim cu iubire pentru că el ni l-a salvat distrugând răul şi dăruind lumi viaţaveşnică. Amin.



Pr. Vasile Florea - Duminica a VI-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a XXIII-adupă Rusalii) - Dumnezeu este stăpânul absolute

Evanghelia acestei duminici ne istoriseşte o vindecare a unui posedat de diavol. După ce duminica trecută, prin pilda semănătorului, am fost îndemnaţi să ne pregătim cu răbdare pământul sufletului nostru pentru ca sămânţa cuvântului dumnezeiesc să rodească îmbelşugat, astăzi suntem chemaţi să ieşim de subinfluenţa stăpânului acestei lumi, diavolul, şi să încercăm să pătr undem logica

mântuirii.

Posedatul din ţinutul Gherghesenilor pe care ni-l prezintă Evanghelia estereprezentantul omenirii care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, reprezentantul omuluicare trăieşte într -un mediu lipsit de orice interes pentru mântuire. Cel posedat areanumite simptome şi este într -o situaţie fără ieşire.

Viaţa persoanei posedate nu este una normală: “ Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinatun bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai puneahaină pe el şi în casă nu mai locuia , ci prin morminte” (Luca 8,27). Persoana

posedată este neintegrată în societatea în care trăieşte. Normalitatea se instaureazăimediat după vindecare: “ Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la I isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând

jos¸ la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat ” (Luca 8,35). SuperioritateaDumnezeului creator asupra puterii malefice este evidentă şi recunoscută: “ Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu

mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui ” (Luca8,28).

Creat de Dumnezeu ca oglindire a chipului Său treimic, omul are mereu nevoie

de vindecare atunci când este ştirbită oglindirea chipului dumnezeiesc în persoana sa. Păstrarea însuşirilor umane presupune sănătatea integrală a omului.Sănătatea înseamnă funcţionarea tuturor organelor în mod normal şi regulat. Pentru menţinerea sănătăţii sufletului este necesar ca omul să intre în logicamântuirii adusă de Iisus Hristos.



Despre superioritatea lui Dumnezeu depun mărturie cuvintele şi faptele lui I isusHristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vindecă firea omenească cuprinsă de rău şi posedată de diavol. Întâlnindu-l pe Iisus Hristos şi vindecându-se, omul îndepărtatde Dumnezeu devine vestitor al împărăţiei sale: “Şi a plecat, vestind în toatăcetatea câte îi făcuse I isus” (Luca 8,39).

Acesta este mesajul Evangheliei pentru noi: să- L căutăm pe Iisus, să-i ieşim în întâmpinare pentru ca El să ne ajute să ne convertim, pentru ca El să neîntărească, să ne întremeze. Dacă îl întâlnim pe Iisus Hristos cu adevărat, el ne vada energia, încrederea şi curajul, însuşiri absolut necesare, pentru a puteaexperimenta bucuria vocaţiei noastre creştineşti. Nelinişte, suferinţă, violenţă,nebunie, moarte, toate acestea sunt realităţi cu care fiecare dintre noi se confruntăîn viaţă. Este dureros să nu poţi face nimic pentru semenul tău aflat în suferinţă.Familia creştină trebuie să fie solidară urmând exemplul lui Hristos. Solidaritatea

creştină implică şi responsabilitatea tuturor creştinilor pentru realizarea interesuluicomun: mântuirea.

Să ne întoarcem mereu la Hristos, deoarece numai prin El şi cu El vom puteaînvinge greutăţile vieţii . După vindecare posedatul doreşte să rămână cu Iisus:“Iar bărbatul din care ieşiseră demonii îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i -a

dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8,38-39). Şi noi suntem îndemnaţi să fim pildă bună acolo undeeste casa noastră, acolo unde este rostul nostru, arătându-le celor de lângă noilegătura noastră cu Dumnezeu. Să- L mărturisim pe Dumnezeu prin vorbe, fapte şi gânduri, făcând cunoscută credinţa noastră în El şi având în suflet speranţă şi iubire intensă.



Pr. Ioan Abadi şi Pr. Alexandru Buzalic - Duminica a VI-a după ÎnălţareaSfintei Cruci (a XXIII-a după Rusalii) - Îndrăcitul din Gherasa

Încă din cele mai vechi timpuri, posesiunea demonică şi bolile psihice auînspăimântat omenirea. La fel şi lucrarea lui Blett trezeşte în oameni spaime şi

nelinişti ancestrale, exagerând însă prin accentuarea unor aspecte ale exorcismelor.Interesantă este şi imaginea mamei, care rămâne atee. În anul 1971 a apărut înUSA cartea autorului William Blett, intitulată Exorcistul, iar câţiva ani mai târziu, pe baza acestei cărţi, s-a realizat filmul cu acelaşi nume. Conţinutul acestui filmeste înfiorător: demonul, duhul cel rău, posedă o fetiţă, acţionează asupra ei în aşamăsură, încât aceasta trece prin chinuri infernale. Doi părinţi iezuiţi, cu aprobareaautorităţilor bisericeşti, au îndeplinit ritualul de exorcizare asupra fetiţei, ficţiunealiterară mergând acolo până la sacrificiul exorciştilor în favoarea fetiţei. Laîntrebarea preotului adresată mamei fetiţei, dacă crede în Dumnezeu, aceastarăspunde: “Dacă este vorba despre Dumnezeu, eu nu cred; dacă este vorba despre

diavol aceasta este o altă chestiune”. Interesanţi oameni! Unii ca aceştia cred maidegrabă în existenţa diavolului, decât în cea a lui Dumnezeu, Creatorul întregiilumi. Timpurile noastre, numără milioane de satanişti, care se roagă lui Satan şi -lvenerează, împotrivindu-se cultului lui Dumnezeu.

Evanghelia de astăzi prezintă de asemenea un posedat: familia l-a legat cu lanţuri,dar el le-a rupt cu puterea satanei, alerga prin pustiu, astfel încât devenise spaimatuturor care treceau prin apropierea lui. Există în lume oameni care se închină celuirău, dar sunt şi persoane care nu cred în existenţa duhurilor necurate – a diavolului.

Sfânta Scriptură vorbeşte deseori despre diavoli, despre duhuri rele, despre satana.De unde a apărut satana? Cine l-a creat? « Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte»(Geneză 1, 31).



Înainte de crearea omului, Dumnezeu a creat o mulţime nenumărată de îngeriminunaţi. La fel ca şi protopărinţii noştri Adam şi Eva în Paradis, aşa şi îngerii autrebuit să treacă proba fidelităţii faţă de Dumnezeu.

Porunca dată de Dumnezeu sau acceptarea slujirii după planul divin sunt întrebări adresate creaturilor care au primit chipul şi asemănarea lui Dumnezeuîn realitatea lor intimă, personală : omul şi îngerii.

Răspunsul creaturii în faţa Creatorului este simplu : «accept, în virtutea voinţeimele libere, să Te urmez», sau altfel spus «Te iubesc Doamne!» Însă nici omul şinici o parte a Îngerilor nu L-au iubit pe Dumnezeu mai presus de orgoliul şiegoismul propriu. Cel mai măreţ înger, numit Lucifer, adică purtătorul de lumină,s-a răzvrătit, revoltându-se împotriva lui Dumnezeu, spunând: “Nu-I voi serviLui”, atrăgând după el o parte din îngeri (Isaia 14, 2-13). Din acea clipă, îngerii

revoltaţi şi-au pierdut frumuseţea, puterea, sfinţenia şi au devenit diavoli.

Evanghelistul Luca a consemnat cuvintele lui Iisus: « Am văzut pe satana, ca un fulger, căzând din cer » (Luca 10, 18). Sfântul Apostol Petru, în a doua Epistolă alui scrie: « Dumnezeu nu a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci legându-i culegăturile întunericului din infern, i -a dat să fie păziţi spre judecată» (cf. 2 Petru2, 4). Prin urmare revolta împotriva Creatorului a dat naştere la diavoli, iar păcatulmândriei a transformat pe îngerii revoltaţi în diavoli.

Existenţa diavolilor nu este o iluzie.

Diavolul l-a ispitit pe Iisus Hristos în pustiu (Matei 4, 1-11; Luca 4, 1-13;Marcu 1, 12-13).La Cina cea de pe Urmă, Hristos, s-a adresat Apostolului Petru: «Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu, iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta» (Luca 22, 31-32).Apostolul Petru scrie în epistola lui: «Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (1Petru 5, 8).

Diavolul, duhurile cele rele, sunt duşmanii lui Dumnezeu, aceştia îi urăsc peoameni deoarece sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ei urăscadevărul, virtutea, binele, ne urăsc pe noi şi doresc să ne stăpânească pentrutotdeauna.



Dacă nu ar fi fost satana, noi am fi fost acum în Paradis. Dacă nu ar fi fost satananu ar fi fost nevoie de cele zece Porunci ale lui Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeunu ar fi murit pe Cruce. Sfântul Apostol Ioan scrie: « Pentru aceea s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să distrugă lucrarea diavolului » (1 Ioan 3, 8). În CarteaApocalipsei citim despre un avertisment foarte serios: «Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul este

scurt» (Apocalipsa 12, 12). Satana acţionează neîntrerupt. Zilnic mijloacele deinformare în masă relatează despre prezenţa răului în lume, despre rezultatultentaţiilor diavoleşti.

Cum poţi să explici, că oameni raţionali, copii ai lui Dumnezeu, răscumpăraţi cusângele Fiului lui Dumnezeu, cad zilnic sub influenţa atâtor lucruri necugetate?Oare nu este lucrarea diavolului, faptul că zilnic paginile presei sunt pline de ştiriprivitoare la diferite fapte cu caracter negativ, care au avut loc în lume precum:

asasinate, violuri, tâlhării, imoralităţi? Satana nu doarme!

Într-un an, un episcop catolic american, la o conferinţă ţinută în Washington,explica cum trebuie trăită Sfânta Liturghie. În acelaşi timp, nu departe de hotelul încare acesta ţinea conferinţa, sataniştii revoltaţi prezentau într-un teatru, un film princare arătau cum se desfăşoară aşa numita liturghie satanistă. Într -una din secvenţePreotul satanist recita rugăciuni blasfemiatoare, puteau fi auzite blesteme la adresaCreatorului Dumnezeu, iar cu cuţitul despica Sfântul Sacrament furat de la ocelebrare euharistică. “Triumful satanei!” – spunea acesta.

Să nu ne temem de tentaţiile diavolului. Chiar şi sfinţii lui Dumnezeu deseoritreceau prin tentaţii cumplite în privinţa diferitelor păcate. În Epistola SfântuluiIacob citim cuvintele: «Fericit este bărbatul, care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgădit -o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El » (Iacob 1, 12). Îndurătorul Dumnezeu, tuturor ne oferă puterea şi harulcuvenit pentru a învinge chiar şi cele mai cumplite tentaţii venite din parteadiavolului. Sfântul Pavel, în Epistola către efeseni îi atenţionează pe creştini princuvintele: « Nu daţi loc diavolului »(Efeseni 4, 27).

În cadrul Sacramentului Sfântului Botez, prin cuvintele părinţilor, ne-am lepădatde satana şi de toate lucrările lui depunând promisiunea servirii lui Hristos cufidelitate. Să ne reînnoim cât mai des promisiunile noastre de la Sfântul Botez,dacă nu prin cuvinte, atunci în cugetul nostru, în inima şi sufletul nostru. I isusHristos l-a alungat de la El pe ispititor cu cuvintele: « Piei, satano! Căci scris este:“Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi Lui singur să- I slujeşti » (Matei 4,



10). Tot prin intermediul acestor cuvinte să alungăm şi de la noi toate şoapteletentante ale duhului cel rău.

Rugăciune

Preamărite Dumnezeule, Cel ce domneşti peste toată lumea, nu întârzia să priveşti la nevoinţele acestei lumi pe care Tu ai creat -o. Când ai zidit-o, a fost cutotul bună şi ai dat -o omului să o îngrijească. Dar omul a uitat de atâtea ori devoinţa Ta, acceptând să urmeze îndemnul celui care s-a răzvrătit împotriva Ta – satana. Astăzi lumea pare cucerită de acest fals dumnezeu pe care îl deserveştecu atâta ardoare, fără să-şi dea seama de pericolul care o pândeşte. C ei maimulţi dintre noi am uitat de Tine, Dumnezeul binelui şi al fericirii noastre. Nu facem efortul de a ne câştiga bucuria şi fericirea adevărată şi eternă, ci pentru ane câştiga cât mai multă durere, chin şi suferinţă. Diavolul a întunecat minţile

cel or mai mulţi oameni spre a confunda binele cu răul, spre a renunţa lamântuire şi a-şi câştiga condamnarea cea veşnică.

O Dumnezeule îndurător, I isuse Hristoase, privind la realitatea şi durerea acestei lumi, adu- ţi aminte de Sacrificiul Iubirii Tale de pe Cruce. Nu ne lăsaorbiţi de câştigul acestei lumi trecătoare. Alungă de la noi orice formă deasuprire diavolească, şi trezeşte-ne acum, poate în ultima oră a vieţii noastre, laadevărata realitate, pe care să o dorim şi care să ne conducă în mod sigur laTine. Fă ca Biserica Ta, să învingă pe toţii duşmanii ei şi ca fiii ei să

răspândească lucrarea Ta în inimile şi sufletele oamenilor, spre a Te cunoaşte şi a ne bucura cu toţii de Tine de-a pururi. Amin



Părintele Dosoftei - Ne pasă unii de alţii? O predică de referinţă despre tâlculEvangheliei demonizatului din Gadara pentru noi, cei de astăzi. “Mărturisirea

adevărată se naşte din rugăciune şi rugăciunea se hrăneşte cu mărturisirea Adevărului”

Predică de mare profunzime şi de mult folos a Părintelui Dosoftei (Măn.Putna) la Evanghelia vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor (2009)

“A fi împreună cu Dumnezeu obligă la o continuă luptă de curăţire de patimi…”

“Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl rugă să rămână cu El. Iisus însă i -a dat drumul zicând: „Intoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu‟. Şi a plecat, vestind în toată cetatea cât bine îi făcuse Iisus”

Demonizarea prin patimi

Iubiţi credincioşi, dacă cineva ne-ar întreba pe fiecare din noi dacă suntemdemonizaţi, cu siguranţă că majoritatea am răspunde că nu. Dacă, însă, cineva ne-ar întreba dacă lumea, societatea în care trăim, este demonizată , ar fi mult mai

multe răspunsuri de dat. Ştim toţi ceea ce se întâmplă în jur . De ce, oare, aceastădiferenţă între răspunsuri?



Evanghelia a fost, este şi va fi Vestea cea Bună . Omul sincer care se întâlneştecu Evanghelia este cucerit de învăţăturile ei, de puterea, de harul pe care Dumnezeu îl transmite prin citirea şi auzirea ei. Dacă acestea efecte le are asupranoastră citirea Cuvântului Mântuitorului Hristos şi ale Sfinţilor Apostoli, cât deputernică trebuie să fi fost întâlnirea faţă către faţă cu Fiul lui Dumnezeu!

Puterea Harului Duhului Sfânt care i-a făcut pe apostoli să-l urmeze, pe păcătoşi săse întoarcă de la păcat la virtute, pe bolnavi de la boală la sănătate. În faţa acestei puteri dumnezeieşti, cea mai mare posibilă, demonii care puseseră stăpânire pesuf letul acestui om din ţinutul Gherghesenilor s-au înfricoşat: “Ce ai cu mine,

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui!” s-a auzitspunând din gura omului, dar nu el vorbea, ci demonii din ei.

În viaţa noastră am auzit de oameni demonizaţi, poate am şi văzut. Ei nu suntoameni bolnavi psihic, deşi uneori cei bolnavi psihic şi cei demonizaţi au

comportament asemănător. Demonizaţii sunt un caz extrem a ceea se întâmplă cu fiecare dintre noi înanuminte momente. Să privim un om mânios. Se spune că mânia e căruţa

dracilor şi aşa este! Pentru că de fiecare dată când ne mâniem, mintea noastrănu ne mai aparţine. Ea este sub stăpânirea demonilor. Dar nu numai când nemâniem suntem în această stare, ci orice patimă care ne stăpâneşte, când o

împlinim, nu (nouă) ne împlinim o dorinţă, ci demonilor.

Ne hrăneşte sufletele invidia? Nu, ci ne distruge. Ne hrăneşte sufletele mândria? Nu, ci ne prăbuşeşte. Ne hrăneşte sufletul slava deşartă, dorinţa aceasta de a plăcea oamenilor,

care atât de mult ne stăpâneşte astăzi? Nu, ci ne chinuieşte cumplit, căciatunci când vrem să fim lăudaţi de oameni suntem în stare să ne înjosimcumplit pentru aceasta.



În acest fel, cu cât este mai intensă o patimă în noi, cu atât demonii ne stăpânesc prin ea mai mult şi ne asemănăm cu demonizatul din Evanghelia de astăzi.

Ce haine nu îmbracă el, că se spune că umbla dezbrăcat? Haina haruluiSfântului Duh care ne păzeşte de demoni.

În ce morminte se ascundea? Fiecare patimă este un mormânt al sufletului nostru în care ne ascundem de lumina şi adevărata viaţă pe care ne-o aduce harul Sfântului Duh, dragostea lui Dumnezeu. Şi cu cât mai mult ne ascundem,cu atât mai mult întunericul ni se pare firesc şi lumina ne oboseşte ochii pe carei-am stricat prin patimi. Dacă nu s-ar fi întâlnit cu Mântuitorul, demonizatul armai fi petrecut multă vreme în acea cumplită stare. Căci demonii, oricât de mult rău fac omului, tot mai mult vor să facă. Ei sunt un stăpân nedrept. Oricât de mult le slujeşte cineva, trăind în păcate şi patimi, ei nu îl iubesc, ci îl urăsc şi îi

pregătesc noi chipuri de a-i face rău. Este exact contrariul lui Dumnezeu, Care

oricât de rău am face, dragostea Lui nu se împuţinează şi ne pregăteşte alte drumuri pe care să ne întoarcem către El.

Cum de mai trăia acest demonizat? Cum de mai trăim noi când ne afundăm în

păcate? Dacă Dumnezeu i -ar lăsa pe demoni să îşi facă toată puterea pe care le- am dat-o prin acceptarea patimilor, soarta noastră nu ar fi alta decât cea a turmei de porci, moartea. Dar mila lui Dumnezeu îl vindecă pe demonizat, aşa cum vindecă pe oricine se apropie de el.



“Să fii cuminte!” Cine este “întreg la minte”?

Despre demonizat se spune că l-au găsit concetăţenii lui îmbrăcat şi întreg laminte. Mai mult nu se spune despre tranformarea acestui om. Este însă suficient. Era îmbrăcat cu harul Sfântului Duh. Şi atunci când se îmbracă în aceastădumnezeiască haină, omul devine cu adevărat om. De-abia atunci, adăugăEvanghelia, el este întreg la minte.

La noi, la români, există un cuvânt care cuprinde toate lucrurile bune pe caretrebuie să le facă un copil: Să fii cuminte! îi spune mama înainte de a pleca deacasă şi dacă o va asculta, copilul va face numai lucruri bune .

Î n ce măsură suntem noi întregi la minte? Fiecare dintre noi aşa ne considerăm. Dar oare, dacă suntem aşa, de ce atât de des nu ne înţelegem între noi? De ce

oameni care au foarte multă minte şi de la care ne-am aşte pta la foarte mult secomportă ca şi cum nu ar avea minte? Demonizatul avea minte, dar aceasta era

stăpânită de demoni. Mântuitorul, înlăturând demonii din sufletul lui, i-a îndepărtat pe aceştia şi din mintea lui. A făcut-o liberă să vadă voia lui Dumnezeu! Diferenţadintre un om cu minte şi un om fără minte nu stă în cât de multă sau puţinăinteligenţă are cineva. Omul cu minte este cel care îşi cârmuieşte viaţa cumtrebuie. Cel fără minte nu şi-o cârmuieşte cum trebuie.

Cum devenim noi, într-un fel sau altul? Doar mintea care se uneşte cu harulSfântului Duh este o minte cuminte. Mintea unită cu dumnezeiescul Har esteca o ploaie la bună vreme care face să rodească sufletul omului care o are şisufletele celor din jur. Mintea fără harul Sfântului Duh este ca o furtună oarbă.Cu cât este mai puternică, cu atât distruge mai mult. Aşa se explică de ce oameni foarte inteligenţi au făcut şi fac atât de mult rău: pentru că mintea lor multă şi dar al lui Dumnezeu este orbită prin patimile ei le-au sădit în suflet. Ea nu maieste luminată de harul Sfântului Duh şi, oarbă fiind, nu mai vede Adevăr ul, numai vede pe Dumnezeu şi nu mai înţelege legile şi poruncile Lui. Nu trebuie săcăutăm mult astfel de exemple, ele sunt chiar în jurul nostru.

Cât de clară este porunca: “Creşteţi şi vă înmulţiţi!” Cât de clar este că, odatăzămislit în pântecele mamei, copilul ce va sta acolo nouă luni nu este numai untrupuşor mic, ci un suflet. Şi atunci doctorii care cunosc atât de bine cum sedezvoltă în fiecare săptămână trupul, mamele care simt că o viaţă nouă a apărut,legislatorii care spun cu atâta ardoare că promovează drepturile omului, cum detoţi aceştia nu văd nici o greşeală atunci când permit omorârea unui copil în primele luni de viaţă? Şi doctorii au minte şi juriştii. De ce nu vede mintea lor un



adevăr atât de evident? Pentru că atunci când vine vorba despre acest subiect, ei spun lui Dumnezeu şi harului Său: “Du-te de la noi!” Şi atunci mintea lor devinesingură. Dar nu singură, pentru că în orice moment în mintea noastră, pe lângăgândurile pe care le avem din experienţă sunt şi gânduri pe care le sădeşteDumnezeu, dar şi gânduri pe care le trimit demonii. Rămasă fără harul DuhuluiSfânt, mintea este răpită uşor de demoni prin viclenia lor .

Păcatul nu ne lasă să vedem adevărul, nu lipsa inteligenţei !

Cum Îl alungăm şi noi pe Dumnezeu? Patimile care strigă: “ Du-Te de la noi!” A cunoaşte adevărul despre un eveniment, despre un om, este a cunoaşte ceea ce Dumnezeu spune despre acel eveniment, despre acel om. Iar omul nu poatecunoaşte Adevărul decât dacă mintea şi sufletul său sunt unite cu Dumnezeu. Atâtatimp cât această unire există, omul nu greşeşte. Când omul însă se desparte de

Dumnezeu, pierde harul Duhului Sfânt şi devine orb în ciuda inteligenţei sal e. Aşadar, ceea ce ne desparte de Adevăr nu este lipsa inteligenţei, ci păcatul .

Gherghesenii ştiau prea bine în ce stare se afla demonizatul înainte: sfărâmalanţurile şi nimeni nu îl putea stăpâni, dormea în morminte şi nu avea legături curestul oamenilor. După vindecarea lui de către Mântuitorul, el este alt om.

Ce ar fi făcut gherghesenii dacă mintea lor le-ar fi fost întreagă? I-ar fi spusMântuitorului: Mulţumim că l -ai vindecat pe acesta, era o povară nu numai pentruel, dar pentru noi toţi. Noi, părinţii lui, fraţii lui, surorile lui, rudele lui şi veciniilui, cunoscuţii şi prietenii de dinainte de a fi demonizat sufereau mult pentru stareaîn care se afla, dar mai sunt şi alte necazuri şi probleme în cetatea noastră. Dacă

pe acesta, care era cel mai grav caz l-ai vindecat, celelalte probleme le vei rezolvamai uşor. Sunt oameni care nu se înţeleg, sunt bolnavi care se chinuiesc şi multealtele. Haide, vino să ne ajuţi şi cu acelea!



Aşa fac oamenii normali când găsesc ceva folositor. De exemplu, dacă găsim o pastilă, un ceai care ajută într-o boală, nu-l alungăm pe cel care ni le-a dat, citrimitem şi pe alţii să cumpere de acolo. Dar gherghesenii ce fac cu Mântuitorul? “Şi l -au rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor să plece de la ei,căci erau cuprinşi de frică mare”.

L-au rugat pentru că se temeau de el, altfel l -ar fi izgonit. Se temeau căci văzuseră cum turmă de porci se azvârlise de pe ţărm în lac. Şi le era frică să nu păţească şi ei ceva. Oricare dintre noi, auzind această întâmplare, vor spune căgherghesenii s-au înşelat amarnic. Au alungat de la ei pe Cel care putea să îi ajute

şi mai mult. Ei bine, au greşit gherghesenii, dar noi ce facem? Oare noi, ca popor, care Îl cunoaştem pe Dumnezeu, un popor care se împărtăşeşte cu El, care rosteşte de atâtea ori la Paşti “Hristos a înviat!” şi nu concepe să treacă zileleCrăciunului fără să asculte colindele care vestesc Naşterea lui Dumnezeu, noi Îl

ţinem cu noi tot timpul anului? Ori după ce plecăm duminică de la Sfânta Liturghie îi spunem “Du-te de la noi!”?‟

Fraţi creştini, în Evanghelia de astăzi sunt două căi de raportare la Mântuitorul Hristos:

este cea a Gherghesenilor, despre care am vorbit , cea a nemulţumirii, anerecunoştinţei, a fugii de Dumnezeu.

Cea de-a doua cale este a acelui care a fost demonizat şi a fost vindecat. După vindecare, acesta sta la picioarele Mântuitorului, iar când Mântuitorul pleacă, doreşte să Îl urmeze.

Harul Duhului Sfânt care s-a sălăşluit întru el după alungarea demonilor îl cheamă să-L urmeze pe Cel plin de har. Dar Iisus îi spune: Întoarce-te în casa taşi spune cât de mult bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu! El Îl ascultă şi va vesti în toatăcetatea cât îi făcuse Iisus, ne spune Evanghelia. Aceste două căi ne stau şi nouă înfata astăzi şi în fiecare duminică, de orice Paşte ori Crăciun, după orice moment alvieţii noastre, când întrezărim lucrarea lui Dumnezeu cu noi.

Pentru a merge pe prima cale a alungării lui Dumnezeu, nu este nevoie să îi

spunem Mântuitorului “Du-te de la noi!”. Acum suntem la Sfânta Liturghie. Dareste suficient să nu Îl chemăm mai târziu, să ne petrecem restul zilei fără să negândim dacă ce facem îi place sau nu lui Dumnezeu sau nu, dacă El ar fi vrutca eu să fac altceva sau nu. Ori, aşa cum se întâmplă la un spital, în Săptămâna

Mare şi în Săptămâna Luminată nu se fac avorturi, iar apoi se fac. De parcă înaceste două săptămâni mamele sunt însărcinate cu copii, iar apoi nu mai sunt.



Despre ghergheseni nu se spune că nu ar fi crezut în Dumnezeu. (…) De ce, dar, preferă ei compania porcilor şi nu pe aceea a lui Dumnezeu atunci când acestea s-au exclus una pe alta? Pentru că a fi împreună cu Dumnezeu obligă la ocontinuă luptă de curăţire de patimi . “Cine se aseamănă se adună”, spune un proverb şi “Nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor”. Deci ca sărămână cu Dumnezeu, ei ar fi trebuit să fie de acord cu declararea unui război

patimilor. Dar s-au temut că îi va costa prea mult . “ Iată, un singur om s-a vindecat şi am pierdut o turmă de porci. Ce va fi de acum încolo” Aşadar, patimile pe carele acceptăm constituie nişte strigăte către Dumnezeu: “Pleacă de la noi!”

N epăsare şi nemărturisire

Care este patima care acum, în acest moment al întâlnirii cu Vindecătorul, îi împiedică să fie vindecaţi? Nu este lăcomia, iubirea de avere pentru acea turmă deporci, ci este indiferen ţa faţă de oameni . Dacă mulţimea nu era indiferentă faţă de

soarta ei ca şi comunitate, nu mai conta o turmă de porci. Dar mulţimii nu îi pasăde ceea ce se întâmplă cu ea, cu sufletele membrilor ei. Această patimă ,nepăsarea faţă de semeni este cea care ne împiedică şi pe fiecare dintre noi să

alegem calea cea de-a doua, calea mărturisirii . Iisus îl trimite să spună tuturor minunea vindecării, dar cu scoaterea tuturor demonilor din el vindecatul este unom plin de Duhul Sfânt. Acesta îi dă putere să facă ascultare şi se întoarce pentru a deveni un mărturisitor.

Iubiţi credincioşi, sfinţii pe care îi iubim atât de mult şi care ne sunt marifolositori au fost cu toţii nişte mărturisitori. Fiecare societate, fiecare epocă are



nevoie de mărturisirea celor credincioşi. Sfinţii Mucenici de astăzi, Marcian, Martirie şi Valerian au mărturisit adevărul de credinţă împotriva ereziilor din secolul IV. Sfânta Tavita a mărturisit învierea ei de către Sf . Ap. Petru.

Ne întrebăm: dar oare noi ce avem de mărturisit astăzi? În primul rând Adevărul, pentru că societatea modernă nu mai este interesată de Adevăr. Modul cum se neagă Adevărul nu este unul direct, ci indirect, prin nemărturisirealui, prin nespunerea lui, şi aceasta din nepăsare pentru ceilalţi. Gândirea de astăzi ne îndeamnă:

“Ce dacă fiecare crede ceva, fiecare cu credinţa lui! Drepţi sunt toţi indiferent decredinţă sau fără credinţă. Nu spune nimic”. Cineva vrea să facă avort: “Ce treabă ai tu cu aceea? E treaba lor, e copilul lor,ce treabă ai tu cu ei?”

Cineva doreşte legalizarea prostituţiei: “Ce te interesează pe tine? Nu mergiacolo, dacă nu vrei şi lasă pe cei care vor să facă asta să se ducă”.

Şi pentru că cei care ar şti Adevărul nu devin martori ai Adevărului, ai lui Dumnezeu, pierdem această Lumină, pentru că nu o împărtăşim altora. Inimanoastră devine din ce în ce mai egoistă şi mai însingurată. Credinţa este dragoste,este comuniune, este legătura profundă cu ceilalţi. Când nu ne pasă de cei delângă noi, oricât ni s-ar părea că suntem de credincioşi, credinţa nu este întrunoi. Căci cum putem să credem în Hristos care a murit pentru oameni, când nouă nu ne pasă de ei? Or zice unii că ceea ce se întâmplă în ţară nu ţine de noi,cei mici, ci de cei mari. Este o înşelare acest mod de a gândi. Nu este adevărat.Fiecare dintre noi avem rude, verişori, cumnaţi, cunoscuţi, încât din om în omimediat se ajunge la orice om din această ţară. La orice om important din această

ţară, dacă noi, cei mici am spune la unul şi la altul: “Aceea nu e bine, cealaltă ebine” ar ajunge şi la cei mari şi ar spune: “Poporul nu vrea asta”. Dar pentru că

poporul nu spune, ceilalţi se lăsă păcăliţi, înşelaţi de cei care nu vor binele ţării. De aceea, doar cel care Îl mărturiseşte pe Dumnezeu în comun cu alţii Îl poate păstra pe Dumnezeu în legătură dintre ei.

De ce este ţara dezbinată? Pentru că lipseşte harul Duhului Sfânt din legăturile între oameni. Dacă vrem ca ţara să fie unită, ca poporul să fie unit, ca un sat ori unoraş, ori o clasă şcolară, orice comunitate mai mare sau mai mică să fie unită, aceacomunitate are nevoie de harul lui Dumnezeu.



Dacă vrem să ne întărim înţelegerea Adevărului şi să spunem celorlalţi Adevărul (bunăoară, o patimă nu se stinge prin alimentarea ei, aşa cum focul nu se stinge

punând lemne peste el), să le spunem celor care ne îndeamnă să fim nepăsători:

Cine crezi că va lucra în prostituţie? Vor fi surorile, verişoarele, rudele tale. Vor fi fraţii, cumnaţii, unchii tăi, eşti bucuros de aceasta?

Frate şi soră, ceea ce porţi în pântece este cel mai minunat lucru care care existăîn lume, un om, nu-l omorî, căci Dumnezeu i-a dat viaţă şi a sădit suflet în el!

La fiecare din noi, dacă ne pasă de ceilalţi, Dumnezeu ne va da cuvânt mărturisitor. Atâta doar ne trebuie pentru a mărturisi adevărul – să ne pese deceilalţi.

În primii ani ai comunismului se mai păstra un obicei: în fiecare sat se alegea unom care era plătit de sat pentru a păzi în duminici şi sărbători ca nimeni să nulucreze. Satul, comunitatea se păzea pe sine intru respectarea Cuvântului lui

Dumnezeu. Aceasta avem şi noi nevoie astăzi să facem, să ne păzim pe noi şi sămărturisim Adevărul, nu ţinându- L numai în inima noastră, numai în ceea cecitim, numai la Biserică. Mărturisirea nu înseamnă mândrie, din contră, doar în

smerenie se poate mărturisi Adevărul. Sfinţii Mucenici erau acoperiţi de darulsmereniei, numai prin acesta au putut îndura chinurile. De asemenea,mărturisirea Adevărului nu înseamnă neglijarea rugăciunii. Mărturisirea

adevărată se naşte din rugăciune şi rugăciunea se hrăneşte cu mărturisirea Adevărului.

Mai mult decât orice, mărturisirea Adevărului este un chip al dragostei noastre pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Şi dacă dragostea lipseşte dintre noi, dinlumea noastră şi ne doare când simţim lipsa ei, că nu se revarsă asupra noastră şică n-o putem revărsa asupra altora, este pentru că mărturisirea Adevăruluilipseşte din această lume.

Pentru a rămâne în Adevăr, în Adevărul pe care îl mărturisim în Crez la Sfânta

Liturghie, pentru a rămâne în harul Domnului nostru Iisus Hristos şi în dragostealui Dumnezeu Tatăl şi în împărtăşirea Sfân tului Duh pe care Îl primim de lapreot, să facem ceea ce l -a îndemnat Mântuitorul pe cel vindecat: Întoarce-te încasa ta şi spune cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu!

Amin.



Cuv. Paisie Aghioritul: Oamenii primesc înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti

“Multă demonizare există astăzi în lume. Diavolul seceră, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi şi primesc înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti .

Spunea cineva foarte bine: “Oarecând diavolul se ocupa de oameni; acum nu semai ocupă! I -a pus pe drumul lui şi le spune: “Călătorie bună!” – şi oameniicălătoresc“.

Este cumplit! Vedeţi, diavolii în laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerutvoie de la Hristos ca să intre în porci; şi asta pentru că porcii n-au dat prilejdiavolului şi el nu avea dreptul să intre în ei. Hristos a îngăduit să intre, ca să fie pedepsiţi israeliţii, deoarece li se interzisese să mănânce carne de porc (…)

Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rău. Numai dacă omul îi dă dreptul, poate să facă rău. Când cineva nu are legătură cu Tainele Bisericii, da loc ispitei şi primeşte o înrâurire diavolească.

- Părinte, cum îi mai poate da cineva loc şi în alt fel ? - Logica (*Bătrânul înţelege aici gândul raţionalist, care se opune cu trufie celui

duhovnicesc ), vorbirea împotrivă, invidia, voia proprie, neascultarea, obrăznicia sunt însuşirile diavolului. Potrivit cu măsura în care omul are acestea, primeşte şiinfluenţa din afară… Însă atunci când sufletul se va curăţi sălăşluieşte în om



Sfântul Duh şi se umple de har. În timp ce atunci când se va întina cu păcate demoarte, sălăşluieşte în el duhul cel necurat.

În epoca noastră, din păcate, oamenii nu vor să-şi taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe lângă asta vorbesc cu obrăznicie şi alungă harul lui Dumnezeu. Şi după aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoareceprimeşte înrâuriri diavoleşti. Este în afară de sine, pentru că din afară comandă diavolul. Nu este înlăuntru în chip vădit – ferească Dumnezeu – dar şi dinafarăchiar îi poate comanda.

Omul, când este părăsit de har, se face mai rău ca diavolul. Pentru că unele lucruridiavolul nu le face, ci numai pune pe oameni să le facă. De pildă nu face crime, ci pune pe om să le facă. Aşa se demonizează oamenii după aceea”.

(în: “Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan” , Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003).



Pr. Noël Tanazacq - Vindecarea demonizatului din ținutul gherghesenilor: Oiniţiere în lupta împotriva demonilor

Întâmplarea se petrece imediat după potolirea furtunii, şi este raportată în cele treiEvanghelii sinoptice (Mt. 8, 28-34 şi Mc 5, 1-20).

Domnul a hotărât să treacă « de cealaltă parte a lacului» (marea Galileei) şi soseştela Decapole [ Decapole : confederaţie de 10 oraşe puternic elenizate (populaţia eramajoritar greacă), situate în cea mai mare parte pe malul stâng al Iordanului.Ţinutul Gherghesenilor (sau Gadarenilor) se găseşte la sudul Yarmukului, laaproximativ zece km de lac.],adică în ţară păgână. Păgânismul este închinarea laidoli « făcuţi de mână de om», în spatele cărora se ascund demoni, după cumînvaţă însuşi Domnul şi Apostolii, şi de asemenea şi magia, a cărei scop este de afolosi, prin ritualuri de caracter analogic [Urmând acelaşi principiu ca al sfintelor taine, dar invocând demonii şi cu scopul de a face rău, nesocotind libertatea

persoanelor.] şi incantaţii, puterea demonilor pentru a ajunge la scopuri în generalrele. Prea adesea uităm în epoca noastră robia spirituală pe care o reprezenta păgânismul şi harul de nespus de a fi fost izbăviţi de acesta şi de a fi devenitcreştini. Suntem din păcate obişnuiţi cu acest har şi nu ne mai amintim de unde am plecat, din ce prăpastie ne-a izbăvit Hristos !

Faptul că Hristos a mers de bună voie în pământ păgân este interesant în sine. Deşia spus: « Nu am fost trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel » (Mt. 15,24), căci singur Israel putea înţelege că Iisus este Mesia, ne dăm seama că Domnul

a ieşit un pic în afara Israelului, adică în Fenicia şi Decapole, dar nu pentru a predica în aceste locuri. Aici va săvârşi numai minuni şi acte de vindecare, şi maiales exorcisme. Putem vedea în aceasta o profeţie a convertirii « neamurilor »(păgânii), o sămânţă pentru Biserica ce avea să fie. El îi pregăteşte de asemenea peucenici pentru un concept pe de-a-ntregul străin israeliţilor: evanghelizarea păgânilor. Şi aici, în pământ păgân, în ţinutul Gherghesenilor (al Gadarenilor la Sf Matei), va săvârşi un exorcism impresionant asupra unui demonizat (la Sf. Matei



sunt doi), izbăvindu-l de un număr mare de demoni. Această Evanghelie esteextrem de bogată şi importantă pentru cunoaşterea lumii demoniace şi pentru luptaduhovnicească împotriva demonilor.

Trebuie să constatăm înainte de toate că anumite persoane sunt « posedate » dedemoni, adică invadate, dominate, fagocitate până la pierderea conştiinţei şilibertăţii. Trebuie să amintim că suntem într -un mediu păgân, idolatru, unde se practică jertfe de animale, magia şi artele divinatorii.

Cazurile de demonizare sunt o realitate obiectivă şi nu fructul imaginaţiei. Ele eraufrecvente în Antichitate şi există şi astăzi, chiar dacă adesea sunt ascunse subnumele medical de « nebunie ». Este important să ştim că lucrul acesta nu seîntâmplă oricum, ci este rezultatul unui comerţ repetat şi regulat cu demonii, adicăprin practici magice repetate [Care poate fi numită şi « vrăjitorie». Dar conceptul

de « magie » este mai larg.]. Când se invocă demonii, aceştia vin, dar se instaleazăîn sufletul şi trupul persoanei care i-a invocat, ca într-o casă. Şi când s-au pripăşit,este foarte greu să mai fie alungaţi. Motivul este teologic. Demonii sunt îngeri, însăîngeri căzuţi, pentru că au refuzat voinţa divină. Ca îngeri, ei ar trebui să steaîmprejurul tronului dumnezeiesc, după rangul lor ierarhic (treptele îngereşti) şi săîmplinească misiunile pe care le primesc de la Dumnezeu. Datorită neascultării lor,ei au pierdut acest loc « firesc» şi au rămas deci « rătăcitori». Nemulţumiţi desoarta lor, încearcă să corupă ceea ce dispreţuiesc, adică pe om şi cosmosul. Nemaihrănindu-se, aşa cum fac îngerii, din plinirea voinţei lui Dumnezeu, sehrănesc din distrugerea, din surparea, urâţirea, pângărirea frumuseţii creaturii. S-ar putea spune că fac răul din plictiseală, din deşertăciune.

Prima învăţătură importantă este comportamentul îndrăcitului: trăieşte gol,locuieşte în morminte, printre morţi, sau în pustiu, scoate strigăte şi urlete, răneşteoamenii, se auto-mutilează. Este un om desfigurat, care nu mai este el însuşi, carenu mai are judecată şi nici bun simţ, înfricoşător, care terorizează populaţia.Demonii urăsc pe om pentru că este chipul lui Dumnezeu; sunt geloşi pe om şi factotul ca să-i întineze frumuseţea, care este o oglindire a frumuseţii dumnezeieşti, casă înjosească pe acela care este un « mic dumnezeu» (microthéos). Frica este

mereu un criteriu al prezenţei demonilor, pentru că este unul dintre principalele lormijloace de acţiune. În ceea ce priveşte forţa extraordinară a demonizatului (Sf.Marcu spune că au încercat să-l pună în lanţuri dar a reuşit întotdeauna să-şi rupălanţurile!), este desigur vorba de forţa îngerească, pe care îngerii căzuţi au păstrat-o pentru că aparţine naturii lor: este vorba de puterea de temut a lumii nevăzute.



Poate părea surprinzător că demonizatul merge direct spre Iisus şi se închinăînaintea Lui (la Sf. Marcu) şi mărturiseşte că este « Fiul lui Dumnezeu Celui

Prea-Înalt». Vedem bine chiar din discurs că demonul este cel care vorbeşte pringura demonizatului iar nu omul însuşi. Aceasta este cea de-a doua învăţăturăinteresantă: demonii refuză Întruparea Cuvântului, Fiului lui Dumnezeu, pentru căsocotesc că Dumnezeu este prea înalt, prea puternic, prea frumos pentru a se înjosila starea unei biete creaturi, la a fi om. Dar nu pot face altfel decât să recunoască

puterea dumnezeiască din omul Iisus. Nu au de ales, pentru că persoaneleîngereşti sunt atât de aproape de Dumnezeu, că le este imposibil să nege existenţa

sau prezenţa lui Dumnezeu. Doar omul poate face aceasta.

Demonii au o inteligenţă cu mult superioară oamenilor, inteligenţa îngerească. Ceicare ţin prizonier pe acest posedat adulmecă, presimt că Iisus, în nespusa Sa bunătate, îi va alunga şi va vindeca pe acel om. Atunci vin să-L roage să nu le

impună, « înainte de vremea» judecăţii, pedeapsa veşnică. Avem aici o revelaţieteologică foarte importantă : demonii ştiu că Iisus este Hristosul, dar nu vor săaccepte kenoza divină, nu vor să-şi schimbe gândirea. Pentru că sunt liberi : sunt persoane libere, aşa cum şi noi oamenii suntem persoane libere. Iar Dumnezeurespectă această libertate, pe cea a îngerilor căzuţi ca şi pe cea a oamenilo r.Dumnezeu nu impune nici adevărul nici iubirea : le propune.

Cea de-a treia învăţătură remarcabilă se găseşte în întrebarea lui Hristos: « care îţi este numele? » Iar demonul răspunde « legiune », pentru că erau numeroşi în aceldemonizat [O legiune romană în vremea lui Hristos număra de la 5 la 6000 deoameni. Numărul poate fi comparat cu cel al turmei de porci (2000 după Sf.

Marcu).]. Demonul nu-şi spune niciodată numele, pentru că numele este semnul persoanei, o oglindire şi o profeţie a ipostasului. Demonul nu se dezvăluieniciodată: el minte şi trişează, se ascunde. Când este descoperit, îşi pierde din putere, stăpânirea lui se micşorează, frica de asemenea. Iar faptul că au venit maimulţi este iarăşi un semn al comportamentului diavolesc: se luptă mai mulţiîmpotriva unuia singur ; sunt laşi. Este contrarul învăţăturii lui Hristos: săacceptăm să ne luptăm fără frică cu lupii, singuri împotriva tuturor, să acceptăm săne dăm viaţa pentru fraţi. Pe când demonii sunt « toţi împotriva unuia».

Demonii au înţeles repede că nu puteau să facă nimic împotriva bunătăţiiDomnului. Presimţind că aveau să fie alungaţi, roagă pe Iisus să le îngăduie săintre într-o turmă de porci. Simbolul este remarcabil : porcii sunt urâţi, miros urât,se hrănesc cu resturi şi în ţările calde transmit boli grave. Porcii sunt simbolulînsuşi al demonilor. Domnul le îngăduie, din milă, pentru că vremea judecăţii nu avenit încă, şi probabil şi din pedagogie, pentru ca toţi oamenii să înţeleagă analogia



dintre porci şi demoni. Urmarea confirmă acest aspect: porcii se aruncă în mare şise îneacă. Prezenţa demonilor duce la moarte, pentru că sunt purtători de moarte, pentru că sunt împotriva Celui care este Viaţa, Hristos.

Sfârşitul poveştii ne îngăduie să înţelegem de ce Hristos nu a mers să predice păgânilor. Oamenii din ţinutul Gherghesenilor sunt înspăimântaţi de putereaacestui rabin evreu, căci Îl iau drept un magician, mai puternic decât ceilalţi. Doar evreii, ucenici ai lui Moise, puteau înţelege că rabbi Ieshouah era Mesia. Atunci Îicer să plece, să le părăsească ţara. De fapt, Îl dau afară! Nerecunoştinţa oamenilor faţă de Dumnezeu e uriaşă: Hristos nu numai a izbăvit un om care suferea amarnic,ci şi un oraş care era tulburat şi plin de frică datorită prezenţei înfricoşătoare aacestui demonizat. Nicidecum nu-i vedem mulţumind Domnului pentru aceastăizbăvire !

Dar faptul că Domnul de bună voie a mers în pământ păgân (nu fusese chemat denimeni) va avea roade: când fostul demonizat, vindecat, cere lui Hristos să-Lurmeze, Domnul refuză şi îi cere să rămână printre ai săi pentru « a mărturisi lucrurile lui Dumnezeu». Domnul lasă deci printre păgânii din Decapole unmartor ocular al lucrării Sale mântuitoare. De altfel Sf. Marcu spune: omul « a plecat şi a vestit prin toată cetatea ce-i făcuse Iisus». Acest pământ avea să devinăcreştin.



Ora de religie - Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor - desprelumea nevăzută

“…diavolul umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită” (I Petru 5:8)

Prea cucernici părinţi, iubiţi credincioşi,

La predica trecută am văzut că Domnul Iisus ascultă rugăciunilecredincioşilor aflaţi în nevoi. Am mai văzut că, pe lângă faptele minunate pe carele face Dumnezeu în mod direct sau prin sfinţii Săi, mai există un alt fel de minuni:falsele minuni, care sunt făcute prin puterea diavolului şi care au ca scop pierderea

sufletului celui care apelează la ele. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu astăzi vă voi vorbi despre lumea nevăzută,

adică despre îngeri.

În cartea Facerii 1:1 se spune: “ La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul ”. Dacă citim şi versetele următoare vom vedea că în ziua a 2-a a fostfăcută bolta cerească, şi abia în a 3-a pământul; deci acest verset trebuie să serefere la altceva… Ei bine, cuvântul cerul înseamnă lumea spirituală -îngerii, iarcuvântul pământul, materia din care, în cele 6 zile ce au urmat, a făcut întregul

univers şi omul. Vedem deci că îngerii au fost creaţi de Dumnezeu înaintea lumiivăzute şi a omului.

Cuvântul înger vine din greacă (aggeloV) şi înseamnă sol, crainic sauvestitor . După cum spune şi numele, ei sunt duhuri slujitoare care, ne faccunoscută voia lui Dumnezeu. Îngerii sunt fiinţe spiritual (nu au trupurimateriale ca noi), sunt nemuritori şi superiori oamenilor dar inferiori lui



Dumnezeu (nu sunt atoateştiutori, nu sunt omniprezenţi, nu au putere creatoareşi pot face minuni doar prin puterea lui Dumnezeu).

În privinţa numărului lor, Sf.Scriptură nu menţionează nimic, însă dupăexpresiile folosite (legiune, mulţime, miriade), ne dăm seama că acesta e foartemare.

La Botez, fiecare creştin primeşte un înger păzitor care va sta lângă el până înceasul morţii: “să nu dispreţuiţi pe vreunul…că îngerii lor din ceruri purureavăd faţa Tatălui Meu”(Mt. 18:10).

Starea în care au fost creaţi îngerii nu era definitivă, ci trebuia să devinădefinitivă prin voinţa lor liberă şi prin stăruinţa în sfinţenie.

Fiind înzestraţi cu libertate, îngerii puteau progresa sau dimpotrivă, puteau păcătui. Unii dintre ei s-au răzvrătit împotriva Creatorului lor, dorind să fie la felca Dumnezeu. Vedem deci cum păcatul mândriei îi poartă pe îngeri spre osândă,transformându-i în draci. Conducătorul diavolilor este Lucifer (Satan, Belzebul,Veliar). El a fost cel mai frumos şi mai puternic dintre îngeri. Căderea îngerilor în păcat este definitivă, deoarece s-au împietrit în rău. Numărul îngerilor căzuţi nu-lcunoaştem dar ne dăm seama că este foarte mare, deoarece Sf. Scriptură vorbeştede o împărăţie a diavolului.

Fiind cel care i-a ispitit pe strămoşii noştri Adam şi Eva, diavolul sestrăduieşte acum cu multă putere şi dibăcie să atragă şi pe urmaşii acestora înaceeaşi eroare regretabilă pe care au făcut-o şi ei.

Scopul diavolului în lume este de a-i ispiti pe oameni, de a-i atrage în păcate.Ştim că nici Iisus nu a scăpat neispitit . Dumnezeu îngăduie ispită, pentrulămurirea şi întărirea credinţei noastre: precum“vasele olarului le lămureşte

cuptorul ” aşa şi “ispita omului, cugetul său”(Îs.Sirah 27:5).

Pentru a înlesni înşelarea noastră, diavolul nu ni se arată în toată urâciunea lui

ci poate lua chiar formă de înger de lumină sau sfânt. Aceste lucruri deşi ni se par greu de crezut ni le povestesc chiar sfinţii:

Astfel, Sfântului Grigorie Decapolitul, pe 9 martie, într-o lumină orbitoare is-au arătat 40 de diavoli cu cununi pe capete spunând: “Noi suntem cei 40de mucenici şi am venit să- ţi dăm putere asupra dracilor”. Sf. Grigorie



dându- şi seama de înşelăciunea pusă la cale de diavoli, i-a certat şi aceştias-au făcut nevăzuţi.

Sfântului Simion Stâlpnicul i s-a arătat diavolul într -o noapte venind într-uncar cu căi de foc, spunându-i că a venit să-l ridice la cer ca pe Ilie pentruviaţa lui sfântă. Nerecunoscând înşelăciunea vrăjmaşilor, a zis: “Doamne,

facă- se voia Ta cu mine, păcătosul” şi, a ridicat piciorul ca să păşească încar, dar, pe dată a pierit totul.

Dar nu trebuie întotdeauna să se arate pentru a ne amăgi. Ne poate da gânduri păcătoase, ne poate da ideea că un păcat nu este aşa de grav, şi multe alte dinacestea. Diavolul, şi ziua şi noaptea urzeşte curse, încercând să înşele şi pe cei păcătoşi dar şi pe cei drepţi.

Împotriva omului credincios, diavolul asmute toţi câinii săi, ca să nu -i scapenici unul. La fel se petrec lucrurile şi cu cel ce ia hotărârea să-şi schimbe viaţa:

tocmai acum diavolul îşi intensifică lucrarea, ispitindu-l mai mult ca altă dată,aţâţând patimile ce-l stăpâneau până atunci.

Însă doar atât poate… La fel ca şi îngerii, şi noi oamenii avem voinţa liberă. Ne poate prezenta păcatul ca pe ceva bun şi vrednic de dorit, ne poate îndemna înfel şi chip să săvârşim fapte rele, dar nu ne poate obliga să facem ceea ce nu vrem.

Sf. Ioan Gură de Aur îl aseamănă cu un câine legat, care poate să te muşte doar dacă te apropii de el. Acest lucru este evident, deoarece la judecată nu am putea fi pedepsiţi pentru păcate ce nu le-am făcut cu voia noastră.

Există totuşi şi o categorie de oameni cărora diavolul le-a pus stăpânire petrup şi pe voinţă: oamenii posedaţi, îndrăciţii.

La ultima predică v-am spus cum un om poate să ajungă posedat de diavol.Acum voi relua mai în detaliu acest aspect.

Să ia seama fiecare şi să vadă starea lui sufletească, pt.că diavolul a băgat deseamă că mulţi creştini se feresc de păcate mari, dar ajung să le nesocotească pe

cele mici, uitând că orice păcat ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne deschidesufletul necuratului.

Oamenii care sunt în mare pericol sunt în primul rând cei care apelează la persoane ce lucrează cu puterea lui Satan: vrăjitoarele (magia albă/neagră),ghicitorii (cafea, cărţi etc), spiritismul, deschisul cărţilor, yoga, horoscopurile s.a.



Trebuie ştiut că pedeapsa divină se răsfrânge atât asupra persoanelor care facaşa ceva cât şi a urmaşilor lor până la al 9-lea neam. Ştiind acestea putem înţelegede ce există copii posedaţi.

O altă explicaţie o dă părintele Visarion Iugulescu care spune: “duhurilenecurate erau îngăduite de Dumnezeu să intre în trupurile lor, fiindcă erau zămisliţi în păcat…şi pentru răul obicei pe care-l au unii părinţi de a danecuratului pe ei şi copiii lor”.

Desigur această stare nu este definitivă, ci prin post şi rugăciune duhurile rele pot figonite din oamenii îndrăciţi.Sf.Vasile este cel care a întocmit rugăciuni speciale pentru aceasta numite“Molitve”, şi pe care părintele nostru le citeşte în fiecare Vineri, cu rezultateleuimitoare pe care cu toţii le ştim.


În încheiere aş vrea să aduc aminte credincioşilor care se roagă sau fac fapte bune pentru a le merge bine numai aici pe pământ, să nu se poticnească atunci când vădcă nu li se împlinesc rugăciunile la termenul pe care îl vor ei ci au parte şi denecazuri, ci să citească viaţa dreptului Iov; şi să realizeze că aceste ispite suntîngăduite de Dumnezeu pentru a ieşi la iveală adevărata credinţă. Amin!

P.C.



Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIII-a dupăRusalii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) - Recunoştinţă

şi misiune

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIII-a după Rusalii ne arată putereadumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca putere de vindecare a

oamenilor posedaţi de demoni.

Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ţinutulGherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta, Evanghelia spune că nu seîmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printreoameni, ci era un om gol şi înstrăinat. Deşi era viu, el se comporta oarecum ca unmort care locuieşte în morminte. Demonizatul nu mai gândeşte cu propriile salefacultăţi sufleteşti, deoarece este posedat; adică mintea şi trupul lui nu-i mai slujesclui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.

Demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus

În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit dedemoni. În Evanghelie nu se spune că ar fi intervenit cineva pe lângă Iisus pentruca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă cătreIisus: 'Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu



mă chinui ' (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe careo pun lui Iisus: 'Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? ' (Matei 8,29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îlchinuiau spuneau aceste cuvinte.

Demonii mărturiseau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt şi ştiau căIisus îi va judeca şi-i va osândi în ziua judecăţii de apoi (ultime). Pentru ei,Judecătorul viilor şi al morţilor venise acum prea devreme. Deci nu pentru cădemonizatul ar fi cerut vindecare a fost el vindecat de Iisus, ci pentru că Iisus aavut milă de el.

Evanghelia ne mai spune că Iisus a întrebat pe duhul necurat ascuns în omulposedat: 'Care- ţi este numele'?, iar el a răspuns: 'Legiune' (Luca 8, 30). ÎnAntichitate, o legiune militară avea între 4.200 şi 6.000 de soldaţi. Deci o legiune

de demoni pusese stăpânire pe acest om din ţinutul Gherghesenilor.Mai aflăm din Evanghelia de astăzi că acest om demonizat avea o putereneobişnuită, dar aceasta nu era puterea lui umană proprie, ci puterea demonilor care intraseră în el. De aceea, se spune că deşi omul posedat era legat cu lanţuri şiobezi, totuşi el le sfărâma şi pleca în pustie. Este deci inexplicabil din punct devedere firesc cum poate un om singur să rupă lanţurile de fier sau obezile doar cuforţă pur omenească.

Hristos Domnul arată mila Sa faţă de omul demonizat

redându-i sănătatea şi libertatea

Încercarea comunităţii din cetatea Gherghesenilor de a-l menţine pe acest om întreoameni nu a dat nici un rezultat. Dimpotrivă, fiind chinuit de demoni, căutasingurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viaţalui era un chin, deşi era viu, totuşi el trăia printre cei morţi, adică în morminte. Elera mort din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere social. Însă tocmaiacest om chinuit de demoni şi înstrăinat de oameni devine centrul atenţiei milostivea Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe

care ei îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într -o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii săintre în turma de porci, ieşind astfel din omul pe care îl chinuiau. Când, însă,demonii au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare şi s-a înecat.



Mulţi s-ar putea întreba de ce oare a îngăduit Mântuitorul Iisus Hristos cademonii să iasă din omul posedat şi să intre în turma de porci? De ce a eliberat El un om şi a lăsat să fie duşi la pierzare o mulţime de porci?

Deoarece Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte că sufletul omului are o valoareinfinită, care nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta, nici cu preţul

animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent cât de multe şi de scumpe ar fi acestea. De unde ştim aceasta? Din învăţătura Mântuitorului Care spune: 'Ce îi foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?' (Marcu 8, 36-37).

Mântuirea şi bucuria veşnică - scopul vieţii omului

Pentru Mântuitorul Iisus Hristos acest om are o valoare infinit mai mare decât toate

bogăţiile Gherghesenilor sau ale Gadarenilor (întrucât minunea s-a săvârşit înspaţiul dintre cetăţile Gherasa şi Gadara). De ce?

Mai întâi pentru că omul este creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnicviu şi, ca atare, este chemat la viaţă veşnică. Dorinţa omului de comuniune

şi de bucurie veşnică este deci înscrisă în adâncul sufletului său ca un program pentru viitorul lui definitiv sau etern. În al doilea rând, se pare că aceşti locuitori ai ţinutului Gherghesenilor erau prea mult preocupaţi de comerţul cu porci, s-au legat prea mult de celemateriale, adică prea mult erau interesaţi de câştigul material şi prea puţinde viaţa duhovnicească.

Uneori, Dumnezeu, ca să ne facă să căutăm mai mult câştigul sufletesc al vieţiispirituale, îngăduie sau permite unele pagube materiale. Nu ştim de ce ni seîntâmplă să moară animalele, să vină o furtună care ne distruge casele sau inundaţiicare fac să pierdem într-o clipă o agoniseală sau o avere de o viaţă. Totuşi, înaceastă pedagogie sau purtare de grijă, Dumnezeu nu simte o plăcere în a ne pedepsi, ci foloseşte mijloace mai aspre pentru a ne chema spre El, spre viaţaduhovnicească, spre mântuire.

Su ferinţa e îngăduită ca mijloc de dezlipire sau dezrobire a omului de averile limitate şi trecătoare

Nu totdeauna medicamentele care ni se dau pentru vindecarea bolilor trupeşti suntdulci şi plăcute. Adesea sunt amare şi neplăcute. Tot aşa, Doctorul sufletelornoastre, Iisus Hristos Domnul, îngăduie ca noi să trecem uneori prin suferinţă,



prin încercare, prin pagube materiale, ca să nu ne mai legăm prea mult deaverile limitate şi trecătoare, ci să- L căutăm pe El, Cel nelimitat şi netrecător (veşnic). Aşa se explică îngăduinţa Mântuitorului ca vindecarea unui omdemonizat să se facă pricinuind o pagubă materială locuitorilor cetăţii din careprovenea acest om.

Evanghelia ne arată că, fiind înspăimântaţi de această minune, locuitorii din ţinutulGherghesenilor L-au rugat pe Iisus să plece din hotarele lor. Nu ştim exact de ce L-au rugat să plece. Se spune că 'erau cuprinşi de frică mare' , dar nu ştim dacăspaima sau frica lor era cauzată doar de paguba făcută lor prin faptul că Iisus a

permis demonilor să intre în turma de porci sau se temeau că, stând mult înapropierea cetăţii lor, Iisus ar putea să-i mustre şi în alt mod. Oricum, ne-am fiaşteptat ca oamenii din acest ţinut să- I fi arătat lui Iisus un gest de recunoştinţă,zicându-i: 'Deşi porcii s-au înecat, e bine totuşi că s-a vindecat acest om chinuit de

demoni în mod cumplit. Este totuşi bine că s-a făcut sănătos un om care prin purtarea lui violentă, plină de ură şi de răutate faţă de oameni, era un pericol pentru noi'.

Însă, oamenii din ţinutul Gherghesenilor nu gândeau astfel şi nu I -au mulţumit luiIisus pentru vindecarea omului demonizat. De fapt, nu s-au bucurat de eliberareaunui om posedat, ci I-au cerut lui Iisus să plece din ţinutul lor. Ei nu arată nici pocăinţă, nici recunoştinţă. Totuşi, Mântuitorul a respectat cererea lor şi a plecat din ţinutul acela.

Hristos îi încredinţează omului vindecat misiunea de a binevesti iubirea lui Dumnezeu printre cei care-l cunoşteau când era chinuit de demoni

Dar pe când a hotărât Iisus să plece din ţinutul Gherghesenilor, iată, s-a apropiat deEl tocmai omul pe care-l vindecase. Amănuntul acesta este semnificativ, adică plinde înţelesuri duhovniceşti. Omul care trăia înainte ca un sălbatic şi un înstrăinat,f iind violent şi rău, deodată a devenit paşnic, liniştit şi-L ruga pe Iisus să-L ia cuSine oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul,Vindecătorul şi Mântuitorul Său. Se simţea bine lângă Iisus, pentru că a simţit

puterea iubirii Lui milostive. A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să- L însoţească, pentru că nimeni nu l -a ajutat mai mult decât Iisus, Care l-a eliberat de demoni. Însă Mântuitorul Hristos nu îl ia cu El. Deşi acest om vindecat doreşte să-Lurmeze pe Iisus, El îi încredin ţează o altă lucrare: 'Spune tuturor cât bine ţi -a făcut ţie Dumnezeu' (Luca 8, 39). De ce? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos îl lua cu Sine pe acest om vindecat sau eliberat de demoni, nu-l mai cunoştea multălume în alte cetăţi ori în alte ţinuturi. Doar în ţinutul acela, unde înainte a



pătimit el mult şi a fost violent cu oamenii, îl cunoştea foarte multă lume. Caatare, din acest om vindecat, Mântuitorul a făcut un misionar -mărturisitor statornic, nu unul călător care merge dintr -o cetate în alta. Astfel, omul vindecatdevine un mărturisitor statornic în locul pătimirii şi vindecării lui, pentru a vestituturor milostivirea lui Iisus Hristos Domnul, Iubitorul de oameni şi

Mântuitorul lumii.

Iată cum Mântuitorul Iisus Hristos, când ne vindecă de o boală sau ne eliberează deo situaţie grea, ne schimbă viaţa. El doreşte ca noi să spunem tuturor celor care ne-au cunoscut sau ne-au văzut pătimind cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Astfel, El ne încredinţează misiunea recunoştinţei faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.

Evanghelia de astăzi ne învaţă să- L mărturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv şi

binefăcător şi să- I aducem mulţumire prin rugăciune şi prin fapte bune. De aceea, Sfânta Biserică, în cea mai înaltă şi mai cuprinzătoare rugăciune a ei, înSfânta Liturghie euharistică, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru 'binefacerile

cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate care s-au făcut nouă'. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El şi ne rugăm săne ajute în continuare, să ne dăruiască harul şi ajutorul Său.

Vedem cum acest om, cândva chinuit de demoni, a devenit misionar-mărturisitor şi a ajuns să fie pentru noi un dascăl al recunoştinţei. Deci, Iisus ne cere ca să fim

misionari-mărturisitori acolo unde ne aflăm, să binevestim iubirea Lui şi săspunem tuturor cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şispre a noastră mântuire. Amin!



Din scrierile Sfinţilor Părinţi – Mărgăritare duhovniceşti

“Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre.” ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

“Mai mult ne ajută Dumnezeu în mântuire decât ne strică diavolul în pierzanie, pentru că dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât ura diavolului.” (Origen)

“Sufletul şi Hristos, doar acestea două să te intereseze! Lumea toată să cadă, peacestea două, nimeni nu ţi le poate lua, afară numai dacă nu le dai tu, cu voia ta.”(Sfântul Cosma Etolul )

"Când te înhaţă satana şi te apasă, să nu rămai nemişcat, aşa cum rămân unii ce devin melancolici şi cad pe gânduri ore întregi, ca şi când i-ar preocupa problemeimportante, deşi nu e vorba despre aşa ceva, ci pur şi simplu sunt robiţi de satana. Să fii pregătit să reacţionezi, să te opui, să respingi asediul satanei, aşa cum pe un om pe care îl prind răufăcătorii şi-l blochează, face o mişcare bruscă şi, dând dinmâini îl împinge, scapă din strângerea lor şi se îndreaptă spre altă direcţie, spreHristos, care îl eliberează." ( Părintele Porfirie – Grecia)



Istorioară - Rugăciunile drepţilor şi conlucrarea noastră

Un pelerin, căutând Sfinţi prin pustia Muntelui Athos, s-a apropiat de un ascet.-Te implor, părinte, roagă-te pentru mine, căci am probleme mari. Ascetului i s-a făcut milă de el şi în fiecare seară la priveghere făcea rugăciuni şi pentru acela. Într-o noapte, în vreme ce se ruga, îl văzu pe satana în faţa chiliei salerâzând cu răutate şi necăjindu-l.- De ce-mi tulburi liniştea, blestematule? a întrebat el.

- Ha, ha, ha! Râd pentru că priveghezi degeaba pentru omul meu, Ioan. Şi el priveghează, dar în încăperile mele (se referea la centrele de distracţie). Cu puţinînainte şi-a terminat privegherea” şi acum sforăie. Astfel, rugăciunea ascetului nu-i folosea lui Ioan, pentru că el însuşi nu se nevoiape cât era cu putinţă.

Sfântul Iacob scrie: Multă putere are rugăciunea dreptului”. Însă pentru ca rugăciunea celui drept să lucreze asupra unui păcătos, trebuie ca şi acela să se luptecât poate.



Radu Gyr - Cântec deplin

N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi,Surâd numai acei care suspină,Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai, Cu mâna ta n-ai unge răni străine. N-ai jindui după frânturi de rai De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi Cu fruntea jos, în pulberea amară, Şi dacă-nvii în cântecul de aziE că mureai în lacrima de-aseară.

Predici la Duminica a XXIII-a după Rusalii - Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

Documents

Transcript of Predici la Duminica a XXIII-a după Rusalii - Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor