TEMA PROIECTULUI

POSIBILITĂŢI DE REDUCERE A POLUĂRII

ŞI MINIMIZAREA DEŞEURILOR ÎN INDUSTRIA RACHIULUI DE

FRUCTE

1

MEMORIU TEHNIC

În acest proiect am prezentat principalele metode de depoluare şi valorificare a deşeurilor

din industria băuturilor alcoolice, respectiv a rachiului de fructe.

Problemele mari cu care se confruntă omenirea în ultimul timp sunt: creşterea demografică,

protecţia mediului înconjurător, criza energetică şi de materii prime. Supravieţuirea omenirii în

viitor nu este garantată, decât în măsura în care, pretutindeni în lume, omul se va comporta mai

puţin nepăsător şi cu mai multe menajamente faţă de natură şi de resursele acesteia.

Greşit s-a considerat, până în ultimul timp, că agricultura nu constituie o sursă de poluare a

mediului. Revoluţia agrară a condus la apariţia şi dezvoltarea agriculturii intensive, bazată pe

monocultură, pe noi tehnologii de mecanizare, chimizare şi irigare .

Apele reziduale ce provin din procesele tehnologice şi activităţile de igienizare, alături de

unele reziduuri rezultate din procesele de prelucrare, pot constitui surse importante de poluare a

mediului.

Diferitele ramuri ale ştiinţei sunt chemate să elaboreze tehnologii care să prevină

degradarea factorilor de mediu şi, dacă este posibil, chiar să contribuie la îmbunătăţirea

condiţiilor ecologice, care să asigure starea de sănătate a florei, faunei şi omului.

INTRODUCERE

Industria alimentară şi mediul înconjurător

Poluarea reprezentată prin alterarea semnificativă a condiţiilor de mediu ca urmare a

activităţii umane, este în strânsă relaţie, om-mediu, în aceste condiţii, poluarea apare ca un factor

implicit al vieţii. Produsele rezultate în urma proceselor fiziologice şi a activităţilor umane,

reprezintă deşeurile care au fost eliminate în mediu înconjurător.

Prezenţa deşeurilor a generat, funcţie de natura şi cantitatea lor, modificarea în sens

negativ a factorilor de mediu, contribuind la degradarea condiţiilor de viaţă. Neajunsurile create

de deşeuri nu au însă aceeaşi semnificaţie de-a lungul întregii existenţe a speciei umane.

Ultimele două decenii marchează o etapă nouă, extrem de îngrijorătoare a relaţiilor între om şi

mediu. In trecut, densitatea redusă a populaţiei, precum şi utilizarea în exclusivitate a produselor

2

naturale a făcut ca deşeurile generate să fie în cantitate şi toxicitate redusă, putând fi neutralizate

în cadrul ciclurilor de transformare existente în natură.

Odată cu dezvoltarea industriei, cu accentuarea urbanizării, în mediul natural se

evacuează deşeuri în cantităţi îngrijorătoare, multe din ele cu toxicitate avansată. Acest proces de

degradare a factorilor de mediu de pe întreg cuprinsul globului a avut în ultimele decenii un mers

ascedentar continuu, cantitatea de poluanţi fiind în ascensiune.

Acumularea de deşeuri în apă, aer, sol în cantităţi care depăşesc puterea naturală de

transformare şi integrare în factorii de mediu, produce apariţia de dezechilibre ale vieţii naturale,

care duc la dispariţia de specii din flora şi fauna planetei, periclitând însăşi viaţa pe planeta

noastră. Extrapolând dependenţa dintre poluare şi creşterea populaţiei, cu nevoia de hrană

asigurată de industria alimentară, se poate aprecia că în secolele care urmeza,viata poate deveni

practic imposiblila

Natura ofera ea insasi un extrem de pretios ajutor in combaterea poluarii. Deseurile se

dilueaza in apa si in aer, energiile se amortizeaza pana la nivele uneori fara efect nociv.Intre

moleculele poluantilor si atmosfera au loc reactii chimice catalizate de radiatiile solare, adeseori

cu neutralizarea compusilor toxici; in apa si in sol se desfasoara un imporatnt proces de epuarare

bilogica, activitatea de autoepurare.

Surse generale de poluare prin pierderi de materiale

In mod uzual pierderile de materiale sunt specifice şi individualizate, în funcţie de ramurile

industriei alimentare, derivă din următoarele surse principale:

• Surplusul de materiale

o Chiar şi cu cele mai performante echipamente de operare pentru aproximarea cât mai

exactă a surplusului, ambalajele produselor vor depăşi, inevitabil limitele impuse de produsul

pentru ambalat. Datorită semnificaţiei lui economice, surplusul este monitorizat de aparatele de

control a greutăţii, în mod continuu sau eşalonat.

• Risipa de materiale

o Risipa de produse rezultă în urma obţinerii unor produse necorespunzătoare consumului

uman, fiind considerate pierderi sau deşeuri. Producerea repetată de pierderi de produse indică

un proces tehnologic inadecvat sau o întreţinere defectuoasă a utilajelor. De exemplu, o linie

3

tehnologică de ambalare de slabă calitate poate cauza o pierdere considerabilă de produse finite

şi de ambalaje.

• Scurgeri de lichide

o Scurgerii de produse lichide provenite din instalaţiile tehnologice, pot fi o sursă

importantă de pierderi de materiale sursă de deşeuri, dacă aceasta nu este recuperată

corespunzător.

• Produse defecte/produse returnate

o Produsele care nu îndeplinesc specificaţia calitativă impusă de normele în vigoare,

indiferent dacă nu au mai fost expediate sau au fost retumate de Ia comercializare, pot constitui o

sursă majoră de pierderi de materiale sau deşeuri, dacă nu sunt recuperate sau anihilate în mod

corespunzător. Tot în acest grup sunt incluse şi produsele care au depăşit tennenul de valabilitate.

• Pierderi prin design necorespunzător

o Unele echipamente de proces, chiar şi cu o tehnică modernă, pot cauza pierderi de

materiale şi deşeuri, datorită unui design necorespunzător.

• Materiale reţinute în timpul procesului de producţie

o Acest fenomen se produce atunci când produsele lichide sau ingredientele nu pot fi

transportate separat către următoarea etapă a procesului de producţie. Acest fapt se poate datora

circuitelor tehnologice proiectate necorespunzător.

Apa utilizată în industria alimentară

Apa este necesara ca materie prima(cu o proportie insemnata si necesara in industria

bauturilor alcoolice), ca apa industriala pentru spalarea materiilor prime, intermediare si

produselor finite, din sectorul procesarii produselor vegetale, in unele procese tehnologice,pentru

dizolvare, curatire etc., ca apa de racire, apa de transport,apa auxiliara pentru producerea de

vapori,vacuum,ca apa sanitara etc.

Apa uzata a cunoscut o reducere semnificativa datorita proceselor aplicate pentru

reutilizare, reciclare si a altor masuri de epurare a acesteia .

Reducere substantelor poluante din apele din apele uzate pe cale artificiala are loc in

statiile de tratare,epurare.

4

Apa reprezintă factorul de mediu care este cel mai afectat de poluare.Substamţele

poluante modifică o serie de prorietăţi ale apei şi în general cele organoleptice.

Utilizarea materiilor prime

În general, o mare proporţie a întreprinderilor din sectorul alimentar au ca punct critic comun a

materiei prime. Consecinţele economice a producerii de deşeuri nu sunt tocmai limitate de

costurile actuale ale deşeurilor eliminate, dar pierderile de materii prime, pierderile de producţie

şi costurile adiţionale trebuie luate în considerare la fel de mult. îmbunătăţirea utilizării eficiente

a materiilor prime poate conduce la beneficii atât financiare cât şi din punct de vedere al

mediului înconjurător.

Majoritatea materiilor prime utilizate în industria alimentară sunt naturale şi inofensive,

dar în general, pot să aibă un conţinut ridicat de substanţe organice, al căror efect, la nivelul

mediului terestru şi acvatic, să fie considerabil.

In practică, optarea pentru utilizarea anumitor materii prime este adesea limitată de specificitatea

materialelor şi de aceea, de multe ori nu există alte alternative. Multe sectoare alimentare

încearcă să valorifice coprodusele sau deşeurile rezultate, prin reutilizarea lor în circuitul

tehnologic.

Minimizarea deşeurilor

Unul dintre principalele obiective ale legislaţiei actuale a mediului îl constituie

minimizarea deşeurilor.

Deşeurile pot fi sub formă solidă, lichidă sau gazoasă. Minimizarea acestora are un efect

pozitiv asupra mediului înconjurător cât şi asupra costurilor de producţie.

Autorităţile competente trebuie să ia măsurile necesare care să asigure că instalaţiile sunt

folosite în aşa fel încât să fie evitată producerea de deşeuri, iar în cazul în care deşeurile se

produc ele trebuie să fie reciclate, iar în cazul în care condiţiile tehnico economice nu permit

acest lucru, să fie depozitate în spaţii special amenajate, în scopul evitării sau reducerii oriărui

impact asupra mediului înconjurător.

Iata câteva tehnici care pot fi aplicate pentru reutilizarea sau reciclarea materialelor:

reutilizarea coproduselor în scopuri furajere sau de fertilizare a solului;

5

recuperarea aburului condensat şi reutilizarea lui;

reutilizarea prafului recuperat;

recuperarea energiei;

dispersia anumitor deşeuri pe sol.

TEHNOLOGIA FABRICĂRII RACHIULUI

Noţiuni introductive

Rachiurile de fructe poartă denumirea fructului din care se obţin, ponderea cea mai mare

având-o rachiul de prune, denumit şi ţuică, în diferite sortimente: ţuică curentă cu denumirea de

origine (Piteşti, Văleni, Muscel, Horezu, Pătârlagele etc.), şliboviţă, ţuica de Turţ. O pondere mai

mică o au rachiurile de cireşe, mere, pere, vişine, caise, dude etc. şi fructe de pădure: căpşune,

coacăze, afine etc.

La obţinerea rachiurilor de fructe se aplică două tipuri de scheme: fermentarea fructelor

zdrobite şi fermentarea numai a sucurilor de fructe. Ultima schemă se aplică mai rar, deoarece

obţinerea sucului se face cu dificultate şi conduce la mărirea costului.

Schema generală de obţinere a rachiurilor de fructe cuprinde operaţiile tehnologice:

recepţie, zdrobire (separarea sâmburilor), fermentare, distilare (redistilare), condiţionare,

maturizare.

Fructele trebuie culese la maturitatea deplină, fără impurităţi, integre şi prelucrate cât mai

repede.

Zdrobirea se realizează cu zdrobitoare sau cu tocătoare de fructe întâlnite în industria

conservelor, iar eliminarea sâmburilor se face cu pasatricea.

Fermentarea borhoturilor de fructe urmăreşte transformarea totală a zaharurilor prin

fermentaţie alcoolică, cu randament mare în alcool şi într-un timp cât mal scurt şi evitarea altor

fermentaţii (acetică, láctica, butirică etc.). Pentru aceasta se vor adopta următoarele măsuri

tehnologice: corijarea pH-ulul borhotului cu acizi minerali la valori cuprinse între 3 şi 4,

însămânţarea cu maia de drojdie (minimum 5%); asigurarea temperaturii de fermentare

6

(22...30°C); imersarea „căciulii", evitarea contactului cu aerul a borhotului fermentat, urmărirea

perfectării fermentaţiei alcoolice prin determinarea zaharurilor.

Datorită potenţialului scăzut de autoconservare (circa 6% voi. alcool, pH-relativ ridicat,

lipsa antisepticelor), borhoturile fermentate trebuie dirijate cât mai rapid la distilare.

Pentru distilarea borhoturilor, de regulă, se utilizează instalaţii cu blaze, cu preîncălzltor

de borhot, deflegmator şi condensator-răcitor. Concentraţia alcoolică a rachiurilor este cuprinsă

între 28 şi 34% vol.alcool. Unele tipuri de rachiuri mai tari (Şliboviţa) se obţin prin redistilarea

rachiului iniţial cu separarea „frunţilor" şi „cozilor".

Cupajarea şi condiţionarea rachiurilor naturale se face după schemele întâlnite la

băuturile tip cognac.

Exceptând rachiurile de prune care se învechesc circa 3 ani la butoi, celelalte rachiuri de

fructe cu aromă pronunţată se maturizează o perioadă de până la un an.

Atunci când pentru obţinerea rachiului de fructe se foloseşte schema tehnologica bazată

pe sucul de fructe putem valorifica tescovina de fructe (ramasă de la obţinerea sucului de fructe).

7

Separare samburi

Borhot

Fermentare

Distilare

Redistilare

Depozitare si conditionare

Frunti si cozi

Redistilare

SCHEMA TEHNOLOGICĂ DE OBŢINERE A RACHIULUI

8

FRUCTE

Spalare

Zdrobire

Invechire

Imbuteliere

Livrare

Recipiente

Descrierea operaţiilor tehnologice şi a deşeurilor rezultate în urma acestora

Recepţia fructelor

La recepţia calitativă se apreciază starea lor de sănătate, gradul de maturare şi se

determină refractomeiric conţinutul în glucide. Pentru ţuică şi rachiurile de calitate se recomandă

separarea fructelor necoapte sau degradate, în special a celor mucegăite, de cele sănătoase.

Fructele necorespunzătoare din punct de vedere calitativ sunt considerate deşeuri.

Ele pot fi valorificate în urmatoarele moduri:

în zootehnie ca hrană pentru porci;

pentru obţinerea de rachiuri inferioare din punct de vedere calitativ.

Spălarea fructelor

Prin spălare se îndepărtează de pe suprafaţa fructelor impurităţile de natură organică şi

anorganică, îndeosebi resturile de substanţe chimice cu care plantaţiile de pomi au fost tratate.

Dacă în trecut pentru tratarea pomilor se foloseau substanţe cu un grad de toxicitate mai mic

pentru om (zeama sulfocalcică, zeama bordeleză ele), în prezent, gradul de toxicitate a noilor

produse fitofarmaceutice este mult mărit şi, de aici, necesitatea îndepărtării reziduurilor de pe

fructe, pentru ca acestea să nu treacă în distilat.

De la aceasta operaţie rezultă ca deşeu apa uzata care este plină cu diferite tipuri de

microorganisme iar în unele cazuri poate conţine şi resturi de fructe.

Îndepărtarea sâmburilor

Este o operaţie care se aplică la speciile fructelor sâmburoase, cunoscută şi sub numele de

pasarea fructelor. Se face cu ajutorul unor maşini speciale cunoscute sub numele de pasatrice.

Principalele deşeuri rezultate în urma acestei operaţii sunt sâmburii de fructe.

Aceştia pot fi valorificaţi in industria alimentară în obţinerea de alte produse. De exemplu, din

sâmburii de caise se pot obţine migdalele care sunt consumate ca atare sau in diferite specialităţi

culinare.

Unele tipuri de sâmburi pot fi folosite şi pentru obţinerea de ulei.

9

Fermentatia

Fermentarea fructelor zdrobite este provocată de nişte microorganisme microscopice,

cunoscute sub denumirea de drojdii sau levuri. Ele sunt prezente peste tot: în sol, în apă, pe

plante, pe fructe şi animale. Sucul dulce al fructelor este un mediu ideal pentru aceste

microorganisme. După prelucrare, fructele sunt trecute în vasele de fermentare şi o dată cu ele şi

levurile. Când condiţiile sunt prielnice, levurile încep fermentaţia.

Fermentaţia este un proces strâns legat de metabolismul levurilor:

Glucidele din must pătrund în interiorul celulelor de levuri prin difuziune sau

osmoză, unde, sub influenţa enzimelor, sunt metabolizate şi transformate în substanţe de acelaşi

fel cu protoplasma.

Transformarea substanţelor nutritive în interiorul celulelor de levuri se face numai

prin consum de energie din afară.în cazul fermentaţiei alcoolice, energia necesară levurilor este

obţinută din transformarea incompletă a glucidelor în lipsa oxigenului. Din punct de vedere

biologic, fermentaţia este un proces energetic, care înlocuieşte "respiraţia în medii lipsite de aer,

cu eliminarea unei cantităţi mici de energie (33 calorii). În urma procesului de fermentaţie se

degajă o anumita cantitate de dioxid de carbon.

Dioxidul de carbon, produs ce se degaja la fermentare,reprezintă produsul

secundar cel mai important, însă cu o recuperare sporadică sau experimentală.

Pentru captarea dioxidului de carbon este necesar ca fermentarea sa se realizeze în

rezervoare inchise,de unde gazul să fie stocat în rezervoare de gaz şi apoi comprimat.

Dioxidul de carbon coprimat poate fi utilizat la fabricarea vinurilor spumante.

Distilarea borhotului

La distilarea terciurilor de fructe, a tescovinei şi a drojdiilor se aplică distilarea simplă şi

rectificarea. La rectificare, în prima fază se degajă vaporii care conţin cele mai volatile substanţe,

numite "frunţi" ; in continuare se degaja vaporii de alcool mai puri, de cea mai bună calitate,

aceştia purtând denumirea de "mijloc" sau "inima distilatului". În ultima fază se obţine un lichid

mai slab alcoolic, bogat în impurităţi, de calitate inferioară, denumit "cozi" sau "ulei de fuzel".

10

La rectificare, în cazanele simple, ponderea fracţiunii "frunţi" este de 1 - 2 % faţă de

volumul distilatului crud şi cu tăria de peste 72% volume alcool şi cu impurităţi neplăcute la gust

şi miros. Principalii constituenţi din "frunţi" sunt aldehidele (acetică, propionică etc.), alcoolul

metilic (rezultat al scindării substanţelor pectice de către pectinaze în timpul fermentării

alcoolice a terciurilor şi care trece în distilat) şi unii esteri.

În general, aceste substanţe sunt în concentraţii mari în porţiunea de distilat ce curge în

prima fază, conferind "frunţilor" un caracter foarte toxic. Imprudenţele comise de unele persoane

care au consumat "frunţi" de distilare s-au soldat, de cele mai multe ori, cu intoxicări grave,

datorate în special alcoolului metilic prezent în cantităţi destul de ridicate.

Fracţiunea "mijloc" se obţine când tăria distilatului în fierbere începe să scadă sub 72 %

voi. alcool până ajunge la 20 - 25 % voi. Faţă de vin, la care sfârşitul fracţiunii "mijloc" este

considerat la 50 % voi. alcool, la rachiurile naturale este de 20 - 45 % vol. alcool şi reprezintă 33

- 50 % din totalul de volum al distilatului ce se redistilă. În această fază, în afară de alcool etilic,

mai trec în distilat unii alcooli superiori şi acetali. Această fracţiune se caracterizează prin

mirosuri plăcute; în afară de alcoolul izobutilic. acid acetic conţine şi unii esteri.

"Cozile" reprezintă substanţele greu volatile care distila la urmă, când temperatura din

cazan este mai ridicată. Între aceste substanţe se află unii acizi volatili (propionic, butiric,

izovalerianic, caproic), alcooli superiori familie, izoamilic, hexilic), unii esteri (izovalerianic,

izoamilic etc). La rectificare, "frunţile" şi "cozile" se colectează separat de fracţiunea "mijloc".

Ele reprezintă 10 - 15 % din rachiul ce se redistilă. "Frunţile" se redistilă, iar "cozile" se adaugă

de fiecare dată la borhoturile care urmează a se distila. În cazan, după terminarea distilării,

rămâne, un rezidiu numit "borhot epuizat" fără nici o tărie alcoolică.

EPURAREA APELOR ŞI A ALTOR DEŞEURI

REZULTATE DE LA PRODUCEREA ŢUICII ŞI A RACHIURILOR NATURALE

Problemele mari cu care se confruntă omenirea în ultimul timp sunt: creşterea demografică,

protecţia mediului înconjurător, criza energetică şi de materii prime. Supravieţuirea omenirii în

viitor nu este garantată, decât în măsura în care, pretutindeni în lume, omul se va comporta mai

puţin nepăsător şi cu mai multe menajamente faţă de natură şi de resursele acesteia.

11

Greşit s-a considerat, până în ultimul timp, că agricultura nu constituie o sursă de poluare a

mediului. Revoluţia agrară a condus la apariţia şi dezvoltarea agriculturii intensive, bazată pe

monocultură, pe noi tehnologii de mecanizare, chimizare şi irigare .

Apele reziduale ce provin din procesele tehnologice şi activităţile de igienizare, alături de

unele reziduuri rezultate din procesele de prelucrare, pot constitui surse importante de poluare a

mediului.

Diferitele ramuri ale ştiinţei sunt chemate să elaboreze tehnologii care să prevină

degradarea factorilor de mediu şi, dacă este posibil, chiar să contribuie la îmbunătăţirea

condiţiilor ecologice, care să asigure starea de sănătate a florei, faunei şi omului.

Necesitatea epurării apelor reziduale şi a altor deşeuri

În judeţul Satu Mare funcţionează circa 350 distilerii în gospodăriile populaţiei, cât şi la

diferite societăţi comerciale. Datorită capacităţilor mici a instalaţiilor de distilare greşit se

consideră că ele nu constituie o sursă de poluare de proporţii prea mari. Anual, ele prelucrează

între 20 şi 50 tone de borhot fiecare. De la această prelucrare rezultă borhot epuizat, apă caldă de

la răcire şi ape uzate de la igienizarea instalaţiilor după fiecare şarjă.

De regulă, aceste reziduuri sunt deversate după cum urmează: borhotul epuizat într-un

bazin betonat amplasat sub nivelul solului; pe aceste platforme cu deşeuri îşi găsesc loc de râmat

porcii din jur ; apele uzate sunt dirijate pe o platformă la nivelul solului, iar apele de răcire spre

canale de scurgere a apelor fluviale, ele fiind considerate nepoluante.

Periodic, bazinul este golit, iar deşeurile adunate se folosesc ca îngrăşământ organic.

12

Borhot epuizat deversat într-o platformă neamenajată, râmat de porci, sursă de

poluare a mediului.

Pentru distileriile mai mari, cazul celor de la Livada şi Turţ, în prezent, deversarea

borhotului se face în nişte canale închise, cu lungimea de 3 - 5 km şi lăţimea de 2 - 3 m. Borhotul

este deversat din toamnă şi până în vară în aceste canale. La sfârşitul verii, o dată cu pierderea

umidităţii borhotului, aceste, canale se golesc mecanizat cu ajutorul excavatoarelor, iar

reziduurile grosiere se aşază pe cele două maluri ale canalului, făcând loc pentru noul borhot,

care va rezulta din distilările sezonului următor.

În zona canalului, pânza de apă freatică este poluată tot timpul, iar în anii ploioşi, canalele

se umplu cu apă şi reziduurile sunt deversate peste maluri, pe terenurile agricole limitrofe,

poluând suprafeţe importante.

Borhotul epuizat, aflat la sfârşitul verii pe marginile canalului, în toamnă, este antrenat de

apa ploilor, poluând terenurile agricole din vecinătate.

Lipsa unor instalaţii de epurare a reziduurilor de la cazanele de distilare ale producătorilor

particulari, cât şi ale distileriei de la Livada, poluează uneori apele râului Tur şi ale afluenţilor săi

din zonă, care pot ajunge în ţara vecină.

13

Bazin de decantare

Organizarea unei staţii de epurare

Cu ocazia proiectării şi realizării distileriei de la Valea Vinului din judeţul Satu Mare, în

anul 1992 - 1993 s-a realizat o staţie de epurare a borhotului epuizat şi a altor reziduuri poluante

care a fost dată în folosinţă în toamna anului 1994. Ea asigură deservirea distileriei, care are o

producţie anuală de 2700 hl rachiu de 50 % vol alcool. Din prelucrarea fructelor rezultă 27 m3 pe

zi borhot rezidual evacuat, din care borhot grosier (umed) 7 m3 pe zi şi ape uzate 20 m3 pe zi,

care sunt evacuate după epurare în râul Someş.

Staţia de epurare este alcătuită din următoarele părţi:

- paturi de decantare şi deshidratare;

- bazinul de egalizare şi decantare;

- filtrul biologic de mare încărcare.

Paturi de decantare şi deshidratare . Sunt în număr de 3, împrejmuite cu gard din beton

în suprafaţă totală de 450 m2 (150 m2 un pat), sunt prevăzute cu drenuri din pietriş în subsol la 40

cm adâncime care au rolul de a colecta partea lichidă şi a o conduce la decantor.

Bazinul de egalizare şi decantare în suprafaţă de 50 m2, se compune din două

compartimente, primul de egalizare, tratare şi decantare şi al doilea ca bazin de aspiraţie.

14

Separator de grasimi şi bazin colector

Filtrul biologic de mare încărcare , se prezintă ca un rezervor de 50 m2 umplut cu piatră

spartă. In el se face corecţia încărcăturii apelor prin diluare şi aerisire încât, în final, să nu

depăşească 60 mg/l. Din filtru! biologic, apele epurate sunt dirijate printr-un canal natural spre

albia râului.

Aceste ape reziduale epurate, în loc să fie deversate în râuri ar putea fi folosite la udarea

unor grădini de legume sau altor culturi agricole.

15

. Filtru biologic

Modul de lucru al staţiei de epurare. Borhotul epuizat, în urma distilării, din blaze, prin

intermediu! unei conducte cu robinet cu bilă (fig. 12.7), este deversat în jgheab şi se scurge

printr-un canal de beton lung de 25 m, lat de 0,40 m şi înalt de 0,50 m, cu o pantă de 2 % până la

paturile de uscare

După ce borhotul din paturi s-a uscat, el se scoate mecanizat cu un graifăr şi se clădeşte în

platforme de compostare şi mineralizare, tratându-se cu lapte de var, pentru corectarea acidităţii.

După mineralizare, compostul poate fi folosit ca îngrăşământ pe terenul agricol.

Minimizarea deşeurilor în operaţiile de ambalare

Prevenirea poluării datorate deşeurilor provenite de la ambalaje poale fi îndeplinită prin

minimizarea deşeurilor: reducerea ambalajelor, reutilizarea şi reciclarea acestora.

16

Este necesar a fi utilizată o mărime optimă a ambalajelor, care să ia în calcul mărimea,

forma şi greutatea produsului de ambalat, cerinţele de distribuţie şi selectarea materialului

ambalajului (să nu compromită protecţia produsului ambalat, să nu-1 contamineze şi să asigure

conservarea lui pe o anumită perioadă).

Un design defectuos sau o linie de ambalare necorespunzătoare pot cauza pierderi în

valoare de aproximativ 4% din totalul producţiei. Pentru îmbunătăţirea eficienţei productivităţii

şi reducerii deşeurilor se urmăreşte utilizarea maşinilor individuale de ambalare, specifice

fiecărui produs fabricat.

Maşinile de îmbuteliere (cele cu capacitate redusă de ambalat) este important să-şi

menţină constantă capacitatea maximă de lucru. Ideal ar fi ca aprovizionarea maşinilor de

ambalat să fie continuă şi să nu înceteze.

Capacitatea liniei de ambalat este monitorizată lunar cu ajutorul indicatorilor de

performanţă şi a ratei deşeurilor. In prezent se urmăreşte crearea unei linii de ambalare care să

opereze cu eficienţă optimă.

Unele deşeuri provenite de la operaţia de ambalare sunt inevitabile. Segregarea deşeurilor

poate produce oportunităţi pentru reciclarea deşeurilor şi reducerea volumului acestora. Acest

proces poate fi simplificat prin depozitarea hârtiei, lemnului, plasticului, alimentelor în locuri

speciale de depozitare, sau prin implicarea unor procese complexe ca de exemplu aplicarea unor

proceduri care să asigure separarea ambalajului de produs.

De exemplu, compania Devon Dessert (UK) a conceput o maşină care separă deşeurile de

ambalaje, la sfârşitul liniei de producţie. Aceasta face posibil ca ambalajele din carton plaslicat

să fie compactate şi reciclate, iar deşeurile din produse solide să fie în amestec cu deşeurile de

alimente lichide, şi comercializate ca hrană pentru porci. Rezultatul a dus la reducerea cantităţii

de deşeuri şi a pierderilor de materiale.

Valorificarea ambalajelor folosite in industria rachiului

Sticla poate fi topita si reprelucrata cu succes, dar procesul necesita la fel de multa energie ca

si in cazul prelucrarii primare, daca se iau in considerare si costurile cu transportul sticlei uzate.

Reciclarea buteliilor din sticla are avantajul ca:

17

reintroduce in circuitul economic un material pretios;

diminuiaza volumul de materiale din gropile de gunoi.

Domenii de utilizare:

fabricare sticla sau fibra de sticla;

material de sablare;

elemente filtrante pentru apa, fose septice etc.;

material de umplutura petru drumuri;

component pentru materiale compozite (cu beton, asfalt etc.);

placute colorate pentru mozaic sau alte utilizari decorative;

BIBLIOGRAFIE

18

1. Ciobanu D.,Leonte M.,Nedeff V.,Lungulescu G. „Minimizarea scazamintelor tehnologice

in industria alimentara prin valorificarea subproduselor si deseurilor

vol.3”Ed.ECOZONE, IASI,2006

2. Banu. C „Manualul inginerului de industrie alimentara” Buc.,1998

3. Pomohaci N.,Cioltean I., Visan L.,Radoi F. „Tuica si rachiurile naturale”

Ed.CERES,Buc.,2002.

19