‚

Cap.2. POLITICA COMERCIALĂ

2.1. Conceptul, tipurile şi instrumentele politicii comerciale

Politica comercială reprezintă una din componentele de bază ale politicii economice generale a fiecărui stat independent, vizând sfera relaţiilor economice externe (exporturi, importuri, operaţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică), urmărind promovarea cu prioritate a intereselor naţionale.

Politica comercială cuprinde totalitatea reglementărilor (administrative, financiare, bugetare, valutare) adoptate de un stat cu scopul promovării / restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării pieţei interne în faţa concurenţei străine.

Politica comercială trebuie să îndeplinească 2 funcţii diametral opuse, dar care se

regăsesc, cu ponderi/intensităţi diferite, în reglementările specifice fiecărui stat:

- funcţia de promovare a REI - asigură impulsionarea acelor fluxuri comerciale care sunt

avantajoase pentru ţara respectivă;

- funcţia de protejare a economiei naţionale de concurenţa străină, folosind pârghii de

limitare / eliminare a legăturile economice externe dezavantajoase.

În relaţie cu exteriorul, statele pot adopta diferite tipuri de politică comercială:

- Autarhia - stare generală de izolare economică faţă de celelalte state, caracteristică unei economii închise, în care comerţul exterior este practic inexistent, ignorându-se avantajele ce pot fi obţinute prin participarea la circuitul economic mondial.

Consecinţele autarhiei sunt nefaste pentru că, blocarea legăturilor cu economia mondială, anulează şansele de progres, conducând ţara în cauză nu numai la stagnare, ci chiar la regres. În realitate, autarhia nu poate fi nici totală din moment ce nici o naţiune nu dispune de toate resursele naturale şi umane pentru a produce ceea ce este necesar pentru locuitori, şi nici permanentă deoarece dezvoltarea autarhică duce în timp la necesitatea dezvoltării contractelor cu exteriorul (ex. fosta Uniune Sovietică, Cuba, Coreea de Nord).

- Protecţionismul - doctrina economică care vizează protejarea economiei naţionale prin limitarea sau interzicerea importului de produse străine. În acest caz, statul controlează schimburile economice internaţionale prin intermediul diferitelor instrumente protecţioniste, de natură tarifară (bariere vamale) şi netarifară (restricţii cantitative, norme tehnice, formalităţi administrative). Acest comportament protecţionist este subordonat intereselor fundamentale ale economiei naţionale, schimburile economice externe fiind folosite ca sursă a creşterii economice.

- Liberul-schimb - doctrina economică liberală caracterizată prin libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor şi persoanelor prin eliminarea restricţiilor de orice natură din calea relaţiilor economice internaţionale. Principala consecinţă a liberalizării

www.referat.ro

schimburilor economice internaţionale este sporirea volumului bunurilor/serviciilor care alcătuiesc structura ofertei din ţara respectivă, ce generează o concurenţă f. puternică între producători, cu consecinţe pozitive pentru consumatori, ca urmare a faptului că preţurile, într-o asemenea situaţie, scad.

Deşi în prezent caracteristica de bază a comerţului internaţional este tot protecţionismul, se realizează o trecere treptată la un comerţ mai puţin încorsetat de restricţii, fără a fi totuşi pe deplin liber.

Înfăptuirea politicii comerciale se bazează pe folosirea unu set de instrumente care instituie un anumit regim comercial al I/E. Instrumentele utilizate în cadrul politicii comerciale sunt: mijloacele tarifare (politica tarifară/vamală); mijloacele netarifare (politica netarifară); mijloacele de promovare şi stimulare (politica de promovare şi stimulare). Dacă politica vamală şi politica netarifară vizează, în principal, importurile pe care le descurajează, orientând consumul spre producţia indigenă, politica de promovare şi stimulare vizează exporturile pe care le impulsionează într-o măsură cât mai mare.

2.2. Politica comercială tarifară (politica vamală)

Politica vamală reprezintă componenta de bază a politicii comerciale şi se realizează cu ajutorul unor reglementări adoptate de stat care vizează comerţul exterior al ţării respective.

Instrumentele de realizare a politicii vamale sunt:

- tariful vamal - este considerat drept principalul instrument de protecţie a

economiei naţionale şi cuprinde nomenclatorul mărfurilor (clasificate şi codificate

după anumite criterii) şi taxele vamale percepute asupra mf. I/E;

- legile, codurile şi regulamentele vamale.

Taxa vamală (t.v.) reprezintă un impozit indirect perceput asupra mărfurilor care trec frontiera vamală a unui stat, constituind un important instrument de formare a preţurilor de comerţ exterior.

Taxele vamale pot fi clasificate după mai multe criterii:

1). după scopul impunerii:

- t.v. cu caracter fiscal – sunt percepute numai cu scopul procurării de venituri la

bugetul de stat, având un nivel redus;

- t.v. cu caracter protecţionist - sunt percepute pt. a reduce puterea concurenţială a

produselor importate şi a proteja produsele indigene, având un nivel ridicat; în

anumite cazuri, când niv. lor este f. ridicat, pot avea un efect prohibitiv ;

P

O

O

CA C D B

P1

P0

Q

D1S1

S0D0

- t.v. preferenţiale – urmăresc încurajarea flux.com. pt. anumite prod. sau în rel. cu

anumiţi parteneri, având un niv. scăzut; pot avea caracter bilateral sau multilateral,

pot fi aplicate în mod unilateral sau în condiţii de reciprocitate;

- t.v. cu scop sancţional (de retorsiune) - se pot institui împotriva acelor parteneri

care folos. practici com. neloiale.

- taxele antidumping – se aplică pt. a sancţiona regimul de dumping comercial practicat de unii exportatori. Dumpingul e o strategie com. neloială ce urmăreşte asigurarea pătrunderii pe o piaţă (a firmei/a prod.) sau extinderea pieţei prin utiliz. unui preţ de ofertă diminuat, sub niv. preţului mondial (Tad = Pm - Pd);

- taxele compensatorii - sunt stabilite asupra mărfurilor imp. care au beneficiat în ţara de origine de subvenţii din parte statului; se calc. Tc = Pm – Pc .

2). după obiectul impunerii:

- t.v. de import - se percep asupra mf. importate, au de obicei nivelul ce mai ridicat,

sunt cele mai frecvent folosite, se practică pe termen lung şi vizează un nomenclator

larg de produse; au rolul de a proteja producţia internă, diminuând competitivitatea

produselor străine.

Perceperea t.v. determină

majorarea

preţului produselor străine, preţul

de

comercializare pe piaţa internă

devenind:

P1 = P0 + t.v.

Acest lucru va determina

creşterea

producţiei interne şi reducerea

consumului.

- t.v. de export - se percep asupra mărfurilor exportate, se practică pe per. scurte,

vizează un nomenclator restrâns; au drept scop principal:

descurajarea anumitor exporturi, în special de materii prime pentru a favoriza

prelucrarea lor în ţară;

limit. exp. în ram. în care producţia indigenă nu acoperă nevoile de consum.

- t.v. de tranzit - se percep asupra mărfurilor care tranzitează teritoriul vamal al ţării,

au un nivel scăzut, se aplică foarte rar, având în general un scop fiscal (obţinerea de

venituri la bugetul de stat).

3). După modul de percepere:

- t.v. ad-valorem - sunt exprimate procentual şi aplicate asupra VV a mărfurilor; sunt

cele mai vechi t.v. şi cele mai răspândite, fiind uşor de stabilit fără a presupune un

tarif vamal detaliat; prezintă dezavantajul pericolului evaziunii fiscale prin înscrierea

în Declaraţia vamală a unor valori mai mici decât cele reale;

- t.v. specifice - sunt exprimate în valori absolute pe unitatea fizică de marfă; acest

mod de percepere asigură un nivel mult mai ridicat al protecţiei tarifare şi înlătură

posibilitatea apariţiei tentativelor de evaziune fiscală; folosirea lor este însă greoaie şi

presupune un tarif vamal detaliat ce trebuie mereu completat şi revizuit;

- t.v. mixte - se bazează pe combinarea taxelor vamale ad-valorem cu cele specifice cu

scopul de a asigura un grad de protecţie mai ridicat, pornind de la avantajele şi

dezavantajele folosirii celor 2 moduri de percepere a t.v.

Scopul principal al perceperii t.v. fiind acela de a proteja producţia autohtonă, nivelul t.v. din tariful vamal indică mărimea protecţiei nominale (taxa nominală):

- pt. tvad-valorem, PN = tvad-valorem - pt. tvspecifice, PN =

Gradul de protecţie nominală se determină:

- GPN > 100 - t.v. are un rol protecţionist;

- GPN = 100 - t.v. are rolul de a corela P prod. din imp. cu cel al prod. indigene;

- GPN < 100 - t.v. nu produce efect protecţionist, fiind greşit stabilită.

Teritoriul vamal reprezintă zona geografică în interiorul căreia se aplică un anumit regim vamal. De regulă, teritoriul vamal coincide cu suprafaţa teritorială a statelor independente. Teritoriul vamal poate fi mai mare decât teritoriul naţional prin formarea uniunilor vamale sau a zonelor de liber schimb.

Uniunile vamale se formează atunci când 2/mai multe state hotărăsc, printr-un acord special, desfiinţarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative din comerţul reciproc al statelor membre al uniunii şi instituirea unui regim vamal comun în relaţiile cu terţii. (prima uniune vamală înfiinţată în Europa a fost cea dintre Austria şi Lichtenstein din 1852, în prezent cea mai importantă fiind UE).

P

O

O

CC A B D

Pt

P

Q

NM

SRM’ N’

Crearea uniunilor vamale

duce la intensific. tranz. econ.

intnaţ. dintre statelor membre,

det. un fenomen ce poartă den. de

creare de comerţ. Formarea

u.vam. det. ↓ preţ. de la Pt la P şi

↑ imp. de la AB la CD. Crearea

de com. = A ΔMRM’+A ΔNSN’

Zonele de liber schimb reprezintă o altă formă de integrare vamală care presupune eliminarea treptată/dintr-o dată a barierelor tarifare şi netarifare din comerţul reciproc al ţărilor participante, dar în relaţiile comerciale cu terţii nu se instituie o politică comercială comună.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate