Nasterea si-moartea-valeriu popa

Click here to load reader

  • date post

    20-Jul-2015
  • Category

    Documents

  • view

    344
  • download

    22

Embed Size (px)

Transcript of Nasterea si-moartea-valeriu popa

NASTEREA SI MOARTEA

- Ipoteze, pentru oamenii care nu s-au preocupat inca de studierea acestor fenomene.

- Posibilitati, pentru cei in care s-a trezit dorinta de cautare.

- Certitudini, petru aceia care prin munca, studiu si experimentare au ajuns sa cunoasca mai mult despre aceste realitati energetice.

Plansele prezentate in aceasta carte reprezinta in pricipal materializarea prin desen a unor idei din lucrarea "DIN TAINELE VIETII SI ALE UNIVERSULUI", de profesor Scarlat Demetrescu. Din acest motiv, explicarea lor s-a realizat in mare parte prin citarea si combinarea informatiilor mai sus amintita.

BUNATATE

Trecusera mai multe luni de cand stateam impreuna cu mama intr-o garsoniera, intr-un cartier bucurestean, pe langa parcul ''I.O.R.'' Se apropia sfarsitul anului si inca nu incepusem albumul cu plansele la care nenea Popa si cu Dora lucrasera mai bine de trei ani. La serviciu nu ma puteam concentra, acasa imi era imposibil sa-mi gasesc linistea si singuratatea necesare ca sa ma apuc de lucru. In tot acest timp am cautat in mai multe locuri o camera unde sa pot sta, sa nu fiu deranjat si sa simt ca nu deranjez pe nimeni, dar conditiile din Bucuresti si mai ales preturile faceau ca aceasta dorinta a mea sa fie, deocamdata, un obiectiv imposibil de atins.

Atunci cand simteam ca ma cuprinde nerabdarea, imi sunau in minte vorbele parintelui Cleopa: '' Rabdare, rabdare, rabdare!'' '' Dar pana cand parinte?'' ''Nu pana la prasit, ci pana la sfarsit!''

Imi placeau tare mult vorbele astea, numai ca erau cam greu de aplicat.

Totusi timpul trecea, eu nu-mi gaseam locul si lumea ma tot intreba cand apare noua carte, iar eu nici macar nu incepusem sa lucrez la ea. Si din nou mi-am adus aminte de unele lucruri invatate pe langa nenea Popa, asa ca pe data de 25 decembrie 1997 am intrat in post; apa cu suc si clisme si... Am tinut 14 zile , timp in care m-am simtit foarte bine, am fost si in vizita la tara, invitat de familia Staicu. L-am cunoscut pe tatal Dorei, om la 70 si ceva de ani, dar care lua in spate trunchiuri de copac pe care eu nu m-am incumetat macar sa le ridic. M-am simtit tare bine acolo, in acea atmosfera de casa de tara, unde bunul simt si credinta stramoseasca te inconjoara la tot pasul. Fiind imediat dupa Anul Nou, era mancare din belsug, dar eu mi-am vazut de sucurile mele diluate.

Pe la jumatatea lui ianuarie, la sugestia mamei mele, vorbesc si cu vecinii mei, o tanara familie de economisti, despre nevoia de a-mi gasi o camera unde sa pot lucra, caci am observat ca se mutasera si nu stiam ce au de gand cu fosta locuinta.

Sanda mi-a spus ca o sa vorbeasca cu sotul ei, Claudiu si ca o sa ma caute peste cateva zile sa discutam.

Intr-adevar, intr-o zi de luni, dupa amiaza, suna la usa Sanda si ma invita la ei, caci venise si Claudiu ca sa-mi explice despre ce este vorba. Iau ceva pe mine si mergem. Era apartamentul chiar de langa garsoniera mamei. Ma invita inauntru, dau mana cu Claudiu si el incepe sa-mi arate cele doua camere ale apartamentului. Aveau tot necesarul ca sa pot lucra si locui acolo. Biblioteca, masa de lucru, dulap, pat, covoare, bucatarie, baie, hol, aragaz, frigider... Ce mai, pentru mine era o comoara la care nici macar nu indraznisem sa visez. Dupa ce mi-a aratat cum functioneaza toate prin casa, iar Sanda m-a initiat in privinta veselei din bucatarie, a debaralei cu bunatati, a detergentilor, sapunurilor si a felului cum se folosesc, am revenit in sufragerie. Si acum mai tin minte. Erau amandoi veseli, zambitori, iar Claudiu mi-a zis: ''Ovidiu, daca iti convine, poti sa ramai aici si sa-ti vezi de treaba''si mi-a intins cheile de la apartament.

Cand am auzit, pentru cateva clipe am ramas fara grai. M-am sprijinit de soba si am incercat sa explic ca mi-ar conveni de minune, dar eu am nevoie numai de o camera, pe cealalta o pot inchide daca doresc, si mai e ceva, ii rog sa-mi spuna ce chirie trebuie sa platesc, caci nu stiu daca imi pot permite.

Ei insa erau la fel de veseli si degajati, Claudiu mi-a pus cheile in mana si mi-a raspuns ca nu trebuie sa le platesc nici o chirie, platesc doar ce consum in casa, apa, gaze, lumina...

Deja se intamplau prea multe in doar cateva minute. De atatea luni cautam un loc si nu gaseam. Intr-un sfert de ora totul se rezolvase. Mi se pusese la dispozitie un apartament, nu mi se ceruse nici o chirie, eram lasat in casa lor, fara nici o pretentie, fara nici o grija, fara nici un gand de neliniste din partea lor. Si tot asa veseli si surazatori, m-au lasat si au plecat.

In schimb mie mi-au trebuit mai multe zile sa ma linistesc, sa-mi domolesc starea de bucurie si sa ma pot apuca de lucru.

Si cu ocazia acestor randuri doresc sa multumesc familiei Anastasiu, pentru omenia lor.

I - DIN NOU LA TREABA

Dealurile molcome, acoperite de paduri raslete, de holde bogate de grau, porumb, de sate imprastiate ici si colo, de case inconjurate de livezi cu tot soiul de pomi fructiferi, de gradini ce rad in soare, dealuri imbracate in mantii verzi de pajisti pe care cirezile de vite si ciobanii pareau niste mici puncte pestrite intr-o agale deplasare, parca dincolo de timp, insotite doar de zgomotul bland si impaciuitor al talangilor, mirosul de fan cosit, cerul senin presarat cu mici norisori ca decor, deplasandu-se incet, intr-o perpetua modificare de forma, toate acestea imi mangaiau simturile , intr-o zi de vara, cand reusisem sa evadez din Bucurestiul poluat, undeva prin Moldova, in mijlocul naturii, pentru cateva zile. In departare se auzea clopotul bisericii dintr-un sat ori al vreunei manastiri din multele ce se afla pe aceste meleaguri. Parca timpul statea locului. Am simtit ca inteleg de ce unii romani sunt in stare sa-si dea viata pentru tara lor.

M-am ridicat de pe povarnisul dealului unde sezusem sa ma odihnesc admirand privelistea, am pus tenesii pe umar si am pornit mai departe prin padurea de brazi, spre manastirea Varatec.

Dupa ce am stat cateva zile in atmosfera acestor locuri, plina de istorie si spiritualitate romaneasca, am revenit in Bucuresti. Cu greu m-am incumetat sa intru in capitala, cand, trecand cu masina peste pod, pe drumul spre cartierul Colentina, am vazut o pacla deasa, censiu-albastruie, plutind doar la cativa metri deasupra oamenilor. Dintr-o data, agitatia, zgomotul, fumul, inghesuiala si tot vacarmul din jurul meu mi-au adus cu brutalitate aminte ca sunt in Bucuresti. Dar aveam treaba si destinul imi spunea sa o termin aici.

CAPITOLUL II - CUM S-AU NASCUT PLANSELE

Este toamna anului 1990. Copiii au impanzit din nou strazile Bucurestiului, aducand cu ei o vibratie de bucurie si speranta. Peste tot, rasetele si strigatele lor ne aduc aminte despre un alt mod de a trai, pe care, parca, odata, l-am cunoscut si noi.

In acest timp insa, o femeie dintr-un apartament situat intr-un bloc cu mai multe etaje, simte ca e la capatul puterii in lupta cu boala, cu moartea. Sotul si fetita ei sunt disperati, nu mai stiu ce sa faca, cui sa mai ceara ajutor. O migrena insuportabila o face sa se tavaleasca pe jos de durere, iar starea de voma care o chinuie neincetat parca nu se mai termina. Organismul nu mai suporta medicamentele. Cum le inghitea le voma. Dar nici durerea de cap nu o mai suporta. Pana la urma a luat iar o mana de pastile. Dupa un timp, care i s-a parut interminabil, a inceput sa se linistesca putin.

De mai multi ani, Dora incercase sa afle cauza suferintelor sale. A consultat mai multi medici, s-a ales cu o groaza de tratamente medicamentoase, nenumarate diagnostice, operatii, extirpari aproape pe viu de excrescente tumorale, dar ei ii era tot mai rau. Adesea credea ca nu mai apuca a doua zi. I s-a spus ca are reumatism la ochi, sinuzita, afte alergice in gura, probleme cu stomacul (stomac alungit), cancer la sani, dischinezie biliara, ficatul afectat, constipatie, probleme genitale, lipsa de calciu, o boala a oaselor si inca altele pe care nu le mai tin minte. In aceasta situatie starea ei psihica era deplorabila.

Singurul tratament in urma caruia mai simtea cat de cat o ameliorare era cel homeopat prescris de doctorita Tataru. Tot de la dansa afla intr-o zi ca sotul ei, tot medic, bolnav de un cancer laringian, si-a rezolvat problema urmand tratamentul naturist al lui Popa Valeriu. Luand legatura cu el, sotul Dorei, Mihai, stabileste pentru a doua zi o intalnire cu dl. Tataru, care sa ii duca la Popa Valeriu. De la dansul a aflat in sfarsit cauza suferintelor sale si ce sa faca, daca vrea sa mai traiasca.

Pana acum a reusit sa respecte in general modul de viata sugerat de V. Popa, sa isi reia activitatea profesionala si sa fie un membru activ al familiei si comunitatii in care traieste. Este adevarat ca aceasta reusita se datoreaza in egala masura sotului si ficei sale, Oana, care au adoptat si ei acest mod de viata.

Dupa cativa ani, fiindu-i mult mai bine, a inceput sa simta nevoia imperioasa de a face si ea ceva in slujba oamenilor, asa cum vazuse mereu la Valeriu Popa, cand statea in preajma lui. Acesta avea de mult o idee care il preocupa, dar fiind deosebit de complexa si dificil de materializat, nu gasise inca omul care sa aiba inspiratia si tenacitatea sa duca alaturi de el munca necesara. Avea nevoie de un artist cu sensibilitate deosebita, capabil sa primeasca inspiratia si sa o transcrie in imagine fizica, dar, care sa aiba si rabdarea si puterea de munca necesare pentru finalizarea unei asemenea opere, menite sa prezinte in imagini si text, procesul nasterii si mortii omului, atat din punct de vedere fizic cat si spiritual. Era una din modalitatile prin care dansul dorea sa obiectiveze cunostinte spirituale in legatura cu sensul vietii omului pe Pamant, intr-o forma fizica, in imagini sugestive care sa ne ajute sa fixam mai bine idei care deocamdata sunt mai greu de inteles.