MOARA CU NOROC – IOAN SLAVICI

Anul apariţiei – 1881, în volumul ,,Novele din popor”.

Specia literară - nuvelă realistă, psihologică

Tema nuvelei este dezumanizarea individului, provocată de lăcomie, consecinţele pe care le are setea de îmbogăţire asupra sufletului omului şi asupra destinului său.

Titlul- ,,Moara cu noroc” este numele unui han construit pe locul unei mori. Se sugerează astfel ideea locului ,,rău”, aflat sub influenţa unor forţe nefaste (moara părăsită este considerată, în credinţele populare, un loc diabolizat)- Titlul este o antifrază (expresia este folosită în sens contrar adevăratului înţeles, deoarece hanul numit ,,Moara cu noroc” nu aduce noroc nimănui). - Motivul hanului este des întâlnit în literatură, aici apărând (ca şi în „Hanu Ancuţei”, de Mihail Sadoveanu) ca suprapersonaj.

Spaţiu şi timp Spaţiul - Acţiunea este plasată într-un spaţiu geografic precis, la Moara cu noroc, în Transilvania, în apropiere de satul Fundureni şi de un târg mai mare, Ineu. Ca toponime apar Munţii Bihorului, Câmpia Aradului etc.Timpul este fixat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (momentul pătrunderii relaţiilor de tip capitalist). Acţiunea se desfăşoară de-a lungul unui an, între două repere religioase: Sf. Gheorghe şi Paşte.

Structura - Compoziţia- 17 capitole ;- acţiunea se desfăşoară pe un singur plan narativ, centrat pe imaginea şi destinul personajului principal;- acţiunea este amplă , construită gradat;- momentul de maximă tensiune este cuprins în capitolul al XVI-lea;- deznodământul este dramatic;- succesiunea momentelor dezvăluie psihologii complexe;- construcţia este circulară ; finalul este simetric în raport cu incipitul (nuvela începe şi se sfârşeşte cu vorbele bătrânei).

Incipitul- Scena de la început, cu rol de prolog, cuprinde cuvintele soacrei lui Ghiţă (,,Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, că, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”) care prefigurează sintetic traiectoria personajului principal şi transmite teza morală a nuvelei.

Finalul

- Ultimul capitol are valoare de epilog, subliniind caracterul moralizator al operei. Finalul este reprezentat tot de vorbele bătrânei: ,,Sâmţeam eu că nu are să iasă bine, dară aşa le-a fost data.”

SubiectulExpoziţiunea - Ghiţă, cizmar sărac, se hotărăşte să ia în arendă cârciuma Moara cu noroc, aşezată în valea dintre două drumuri. Intriga - La Moara cu noroc îşi face apariţia Lică Sămădăul.Desfăşurarea acţiunii - Ghiţă intră în mecanismul afacerilor necinstite ale lui Lică, îndepărtându-se de familie şi devenind tot mai închis în sine. Depune mărturie falsă în procesul legat de omorul şi jaful din pădure, salvându-l pe Lică, în timp ce Buză-Ruptă şi Săilă Boarul sunt închişi pe viaţă. Chinuit de mustrări de conştiinţă şi vrând să-l dea în vileag pe Lică, Ghiţă ia legătura cu jandarmul Pintea. Ca să îl prindă pe Lică în cursă şi să-i ofere probe jandarmului, Ghiţă o foloseşte pe Ana drept momeală.Punctul culminant - Mânat de gelozie, Ghiţă se întoarce la Moara cu noroc şi îşi ucide soţia.Deznodământul - Răuţ îl omoară pe Ghiţă, apoi dă foc morii. Lică încearcă să scape, dar nu reuşeşte. Ca să nu fie prins de Pintea, se sinucide.

Conflictul - Conflictul principal al nuvelei este unul interior (între dorinţa lui Ghiţă de a rămâne om cinstit şi tentaţia îmbogăţirii alături de Lică). Această predominanţă a conflictului interior dă operei caracterul de operă psihologică.- Pe lângă conflictul interior, amplificându-l pe acesta, există şi alte conflicte, exterioare (de exemplu, între Lică şi Pintea). - Există, de asemenea, un conflict latent între filozofia de viaţă a lui Ghiţă şi cea a bătrânei.

Perspectiva narativă

- Naraţiunea se face la persoana a III-a de către un narator omniscient .- Apare tehnica anticipării narative (vorbele înţelepte ale bătrânei, rostite în prolog; descrierea locului în care este plasată moara, conturând un cadru natural sumbru şi oarecum ameninţător).

Apartenenţa la un curent literar,,Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, cu elemente clasice şi romantice.

Elemente realiste:- verosimilitatea aspectelor prezentate;- acţiune bine localizată în timp şi spaţiu ;- zugrăvirea mediului social;- descrieri ample (cadru natural, personaje) care creează impresia veridicităţii;- tema banului / a înavuţirii; - stilul sobru, concis;

Elemente clasice:

- valoarea operei (G. Călinescu o aprecia ca fiind o ,,nuvelă solidă, cu subiect de roman”);- simetria incipitului cu finalul; - valorile morale conţinute : Slavici este un scriitor moralist care transmite, prin intermediul operelor sale, concepţii sănătoase de viaţă, îndemnând la cumpătare şi la echilibru;

Elemente romantice:- finalul justiţiar : toate personajele care se abat de la principiile morale sunt sancţionate;- antiteza , dualitatea pe care este construit personajul Ghiţă (la început era onest, muncitor, încrezător, iubitor, iar după apariţia Sămădăului în viaţa sa devine un om închis, aspru, care pentru bani este în stare de orice);- personaj romantic este Lică (personaj excepţional în situaţii excepţionale);

„ Moara cu noroc ” - nuvelă psihologică - Nuvela psihologică urmăreşte devenirea psihică a unui personaj.- Conflictul interior este dominant , el realizându-se în conştiinţa personajului. - Se folosesc mijloace de investigaţie psihologică precum introspecţia, monologul interior. - Analiza psihologică este procedeul prin care naratorul investighează şi dezvăluie cititorului crizele de conştiinţă şi trăirile afective ale personajului.

,,Analiza psihologică îşi găseşte prin Slavici una din primele ei expresii româneşti” (Tudor Vianu)

Caracterizarea personajelor

Ghiţă - Nuvela psihologică ,,Moara cu noroc” aduce prin personajul Ghiţă, pentru prima dată în literatura română, o poveste despre compromis şi consecinţele sale. - La începutul nuvelei, Ghiţă e un ,,cizmar sărac” dintr-un sat ardelean. Poartă un nume obişnuit, ceea ce sugerează că este reprezentantul unei întregi categorii sociale, oameni modeşti, simpli, dar cu stări sufleteşti intense, profunde, uneori chiar întunecate.- Prin caracterizare directă, naratorul îi schiţează un portret sumar: „înalt şi spătos”.- Ghiţă este un personaj rotund, înzestrat cu multe calităţi, dar având la fel de multe defecte. - Autorul împarte viaţa personajului său în două etape: cea de dinainte şi cea de după întâlnirea sa cu Sămădăul. Atâta vreme cât trăieşte în ,,liniştea colibei” sale, Ghiţă apare ca un om harnic, cinstit, în ipostaza de soţ iubitor, de tată afectuos, de ginere bun şi respectuos. El se simte însă nemulţumit de vechea sa ocupaţie şi vrea să scape de sărăcie. Devenit cârciumar la Moara cu noroc, Ghiţă se adaptează surprinzător de repede şi câştigă încrederea oamenilor. Apariţia lui Lică la han este decisivă pentru evoluţia lui Ghiţă. Profitând de slăbiciunea cârciumarului pentru bani, Sămădăul îl va convinge sa-i devină complice.

- La început, Ghiţă încearcă să reziste ispitei, gândindu-se chiar să renunţe la cârciumă, dar nu găseşte forţa necesară.- Devine închis în sine, se înstrăinează de Ana, iar singurătatea îi accentuează tensiunea psihică. Depune mărturie falsă şi devine astfel complice la crimă. Pierzând respectul celor din jur, Ghiţă se dispreţuieşte şi se frământă din cauza propriei slăbiciuni, dar este mereu tentat să găsească vina în afara sa (,,Dumnezeu nu mi-a dat gândul bun la vremea potrivită”, îşi spune el, găsind vinovată însăşi divinitatea).- Este copleşit de lăcomie, dar şi de ură faţă de Lică, pe care vrea cu orice preţ să se răzbune. Când, în sfârşit, este dispus să îl predea pe Sămădău lui Pintea, este lipsit de scrupule şi se foloseşte de Ana pentru a-l reţine pe Lică la han. - Drama lui Ghiţă este provocată de neputinţa de a rezista ispitei banilor, căreia i se opun procesele sale de conştiinţă. El oscilează permanent între dorinţa de a rămâne om cinstit şi lăcomie. Aceste două porniri generează un puternic conflict interior. - Eroul capătă complexitate prin faptul că autorul urmăreşte în detaliu drumul său sinuos între bine şi rău. El s-ar putea încadra în tipologia omului care şi-a pierdut omenia.

Mijloace de caracterizareCaracterizare directă1). de către narator: ,,harnic şi priceput”, ,,om harnic şi sârguitor”, apoi ,,Ghiţă era mereu pus pe gânduri”, ,,se făcuse tot mai ursuz”, ,,îşi pierdea lesne cumpătul”, ,,avea un păcat pe care nu-l putea stăpâni”.2). de către celelalte personaje: Ana: ,,Ghiţă e om drept şi blând la fire”, apoi ,,Eşti un om netrebnic şi grozav trebuie să te fi ticăloşit tu în tine”, ,,Tu eşti om, Lică, iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa”;Lică: ,,Tu eşti om cinstit Ghiţă şi-am făcut din tine om vinovat”. 3). autocaracterizare: ,,sunt om cu minte”, apoi ,,sunt un om fără suflet”, ,,Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveţi, cum avuseseră părinţii voştri, un tată om cinstit”, ,,Aşa m-a lăsat Dumnezeu!Ce să îmi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?”Caracterizare indirectă: prin fapte, comportament, atitudine, vorbe, relaţia cu celelalte personaje, prin mediul de viaţă.

- Naratorul surprinde, prin monologul interior şi prin stilul indirect liber, trăirile contradictorii ale personajului, lupta dintre dorinţa de a rămâne un om cinstit şi ispita banilor.

Ana- ,,tânără şi frumoasă”, „fragedă şi subţirică”;- îi apare lui Ghiţă ca fiind „aşezată”, „blândă”, dar şi „uşoară la minte”;- sub presiunea împrejurărilor în care se află, îşi schimbă comportamentul şi sentimentele; îşi pierde încrederea în Ghiţă şi se înstrăinează de el;- dragostea faţă de soţul ei se transformă în dispreţ.

Lică Sămădăul- se înscrie în tipologia romantică a personajului malefic, cinic, aspru, de care tremură toată lumea; imaginea lui este demonică;

- are mustaţă lungă, ochii mici şi verzi, „sprâncenele dese şi împreunate la mijloc”, sugerând asprimea;- este sigur pe sine, hotărât, reuşeşte să îi domine pe toţi (pe Ghiţă, pe Ana, pe Pintea);- sfidează legile umane şi divine (intră călare în biserică);- este un personaj linear, nu cunoaşte o transformare pe parcursul desfăşurării acţiunii.- „Lică reprezintă forţa în stare să sfideze legile divine şi umane. Toate celelalte personaje trăiesc sub seducţia demonică a lui Lică Sămădăul” (M. Zaciu)

Bătrâna, mama Anei ( personaj raisonneur ) - este vocea unei colectivităţi patriarhale, conservatoare;- simbolizează înţelepciunea şi cumpătarea;- asemenea altor femei din popor, bătrâna crede în destin: ultimele ei cuvinte explică ce s-a întâmplat prin predestinare („Aşa le-a fost data”).