MOARA CU NOROCI. Slavici

TIPOLIGIA / FORMULA EPICĂ- nuvelă realistă, de factură psihologică, socială, tragică, cu influenţe ale

clasicismului şi naturalismului. - a fost asemănată cu romanul prin:

structura narativă destul de complicată (dislocarea momentelor subiectului, ramificarea acţiunii – relatarea unor acţiuni în paralel, ritmul desfăşurării acţiunii este încetinit sau accelerat).

împrejurările în care sunt puse personajele au un grad de complexitate superior nuvelei, potrivit mai degrabă cu romanul.

tema operei fiind pierderea omeniei, pricinuită de patima banului, sub influenţa mediului, aceasta presupune o largă prezentare a condiţiilor sociale în care se petrece decăderea lui Ghiţă.

romanului îi aparţine şi magistrala analiză psihologică cu ajutorul căreia este sondat universul lăuntric al personajelor.

„<<Moara cu noroc>> este o nuvelă solidă, cu subiect de roman. Marile crescătorii de porci în pusta arădeană, moravurile sălbatece ale porcarilor au ceva din grandoarea istoriilor americane cu imense prerii şi cete de bizoni.”

(G. Călinescu)PUBLICARE- nuvela a fost publicată în volumul de debut „Novele din popor” din 1881. RECEPTARE

Titu Maiorescu vede în această nuvelă un reper important în cadrul prozei româneşti, mai ales că autorul „s-a inspirat din viaţa proprie a poporului şi ne-a înfăţişat ceea ce este, ceea ce gândeşte şi ceea ce simte românul în partea cea mai aleasă a firii lui etnice.”

Mihai Eminescu observă că personajele nuvelelor lui Slavici „nu numai că seamănă în exterior cu ţăranul român, în port şi în vorbă, ci cu fondul sufletesc al poporului, gândesc şi simt ca el”.

TEMĂ / MOTIVE- tema centrală a nuvelei o constituie consecinţele nefaste pe care setea de

îmbogăţire le are asupra individului, în contextul societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea când pătrunde capitalismul şi banul capătă o importanţă însemnată. Fiind o nuvelă psihologică, „Moara cu noroc” abordează o temă specifică acestui tip de creaţie, fiind evidenţiate trăirile interioare ale personajului şi analiza acestora, involuția eroului Ghiţă, dezumanizarea cauzată de factori externi şi de slăbiciunea lui de caracter.

- familia, destinul, drumul, hanul, focul. „Slavici aşează în centrul acţiunii, cum face şi în celelalte nuvele, tot familia,

dar viaţa ei nu mai este înfăţişată în funcţie de date rituale – praznic, clacă, nuntă. Atenţia sa se deplasează de la satul transilvănean, cu veche civilizaţie spre o

1

societate, tot de peste munţi, în care însă îşi croiesc drum, cu violenţă, noile relaţii sociale şi în care banul începe să aibă puteri nelimitate.”

(D. Vatamaniuc)TITLUL

desemnează locul desfăşurării acţiunii cuprinde motivul literar al hanului poate cunoaşte o dublă interpretare, căpătând şi un sens ironic. - Hanul se află situat între sat şi oraş, la întretăierea a două lumi, în mijlocul

pustietăţii. Este un prag către o lume rea. Apar semne ale părăsirii: „… iară moara a rămas părăsită, cu lopeţile rupte şi cu acoperământul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul.” Cele cinci cruci îl vestesc pe drumeţ că locul este binecuvântat, că un om a scăpat de primejdie, însă tot ele pot simboliza destinul tragic al personajelor. Cârciuma se află departe de sat, izolată, înconjurată de spaţii întunecoase, pericolul putând apărea oricând. Este situată într-o vale („Aici în vale e Moara cu noroc”) ceea ce ar putea sugera o coborâre a personajelor în Infern.

- Drumul parcurs de familia lui Ghiţă din sat spre Moara cu noroc este unul lung şi anevoios, cu urcuşuri şi coborâşuri, greu de străbătut, parcă pentru a-i determina pe eroi să revină asupra decizie luate (aceea de a pleca din sat). [Putem asocia acest drum cu cel parcurs de Ana meşterului Manole].

- în „Hanul Ancuţei” de M. Sadoveanu, hanul este un spaţiu protector, primitor, oferindu-le călătorilor sentimentul securităţii. La Slavici, ca şi la Caragiale (în nuvela „La hanul lui Mânjoală”), hanul devine un spaţiu periculos, în care acţionează forţe malefice.

- Titlul nuvelei are o dublă semnificaţie: moara este cu noroc din punct de vedere economic, căci câştigul este unul neaşteptat. Cârciuma este situată la răscruce de drumuri, în calea drumeţilor şi a negustorilor ce poposeau la han fie pentru a se odihni, fie pentru a aştepta şi alţi tovarăşi de drum cu care să înfrunte eventualele pericole. Această moară se dovedeşte însă a fi şi fără de noroc pentru familia lui Ghiţă, aducătoare de suferinţă şi necazuri, de moarte chiar. Au loc aici furturi, crime, sinucideri, se înregistrează nelinişti sufleteşti chinuitoare, cinstea se transformă în ruşine, se încalcă principii morale şi se produc dezechilibre. Focul din finalul nuvelei vine ca o pedeapsă şi ca o purificare a locului în acelaşi timp; doar el mai poate „spăla” păcatele celor ce au căzut în ispită.

PERSPECTIVA TEMPORALĂ ŞI SPAŢIALĂ- acţiunea este plasată în sec. al XIX-lea, perioadă în care în spaţiul

transilvănean apar primele elemente de capitalism. Două sărbători religioase marchează începutul şi sfârşitul acţiunii (Sf. Gheorghe şi Paştele).

- acţiunea se desfăşoară în spaţiul din câmpia Aradului, fie în cârciuma de la Moara cu noroc, aşezată într-o zonă pustie, fie la Ineu sau la Oradea Mare.

PERSPECTIVA NARATIVĂ- „din spate” / „dindărăt”: relatare obiectivă, la persoana a III-a, narator

omniscient şi omniprezent, ştie mai multe decât personajul, focalizare zero. STRUCTURA

2

- 17 capitole numerotate cu cifre romane, fără titlu; primul capitol are rolul de prolog iar ultimul de epilog.

Prologul = partea de început a unei opere literare, în cuprinsul căreia se anunţă tema acesteia şi se introduc termenii conflictului. Sunt anticipate uneori anumite momente ale acţiunii. Poate apărea ca monolog expozitiv(al naratorului) sau ca dialog(ȋntre personaje).

Epilogul = partea finală a unei opere literare având un pronunţat caracter conclusiv. Rolul epilogului este acela de a sublinia ideea principală a operei ori de a clarifica evoluţia ulterioară a unor personaje.

- se remarcă simetria nuvelei (trăsătură a clasicismului): începe şi se termină cu vorbele bătrânei şi cu prezentarea drumului.

Bătrâna, mama Anei, cea care întruchipează înţelepciunea, cumpătarea, precauţia, raţiunea, este reprezentanta unor tradiţii bine înrădăcinate şi a moralei străvechi.

Bătrâna (voce auctorială / vocea autorului) este cea care rosteşte cele două replici cu caracter moralizator, privitoare la sensul fericirii şi la forţa destinului: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit.” şi „aşa le-a fost data.” Prima replică are un caracter premonitoriu, anticipând destinul tragic al personajelor. În finalul nuvelei, bătrâna meditează asupra celor întâmplate, punând totul pe seama destinului: „Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data. Apoi ea luă copii şi plecă mai departe.” Este sugerată ideea că, odată restabilită ordinea morală, prin pedepsirea celor care au comis fărădelegi, viaţa continuă. Bătrâna este cea care îi va creşte pe copii, în spiritul moralei străvechi.

- acţiunea nuvelei este destul de simplă însă structura narativă este una complicată, fapt determinat de:

dislocarea momentelor subiectului, mai exact a expoziţiunii, nuvela debutând cu intriga (hotărârea de a pleca la Moara cu noroc), întâlnită în primul capitol.

ramificarea acţiunii; relatarea unor acţiuni în paralel (secvenţa finală din capitolul al IV-lea e prezentată în alternanţă cu prima secvenţă din capitolul următor; capitolul al VIII-lea surprinde evenimente ce se petrec în acelaşi timp cu cele din capitolul al IX-lea).

ritmul desfăşurării acţiunii este încetinit uneori din cauza descrierilor sau accelerat prin folosirea dialogului.

structura complicată a nuvelei este semnificativă, putând evidenţia şi indecizia personajului, Ghiţă.

- construcţia discursului narativ se caracterizează prin echilibru şi datorită simetriei incipit – final.

STIL- stilul este sobru şi impersonal, concis, fără podoabe stilistice. Limbajul este

unul regional, ardelenesc, popular, caracterizat şi printr-o notă de oralitate (dialogul).- este utilizat stilul - direct

- indirect- indirect liber.

3

INFLUENŢA REALISMULUI- Slavici, evocă într-o manieră realistă procesul de formare a micii burghezii

rurale şi de sărăcie a populaţiei de la sat;- se prezintă în nuvelă datini, tradiţii, obiceiuri, credinţe populare, superstiţii,

autorul alcătuind un adevărat tablou etnografic, social şi psihologic al satului românesc. [credinţa în Dumnezeu şi în destin; ritualul de duminică – abia după ce îşi curăţă gospodăria, bătrâna va merge la biserică pentru o primenire sufletească; sărbătorile religioase (Paştele) se petrec în familie etc.]

- este surprinsă mentalitatea acelor vremuri iar personajele aparţin unor medii sociale diverse.

mentalitate : individul era apreciat mai ales în funcţie de statutul social; goana după

avere într-o societate de tip capitalist conduce la dezumanizare …. condiţia femeii; bărbatul reprezenta stâlpul familiei, deasupra lui planau

responsabilităţile dat tot el era cel care lua deciziile importante, femeia trebuind să se supună. Exemplu ……

era o ruşine pentru omul simplu de la sat să ajungă în faţa judecătorului. Exemplu ……..

- se insistă asupra celor două lumi, cea mic burgheză şi cea a lotrilor şi se prezintă mai multe ocupaţii: cizmar, cârciumar, porcar, jandarm.

- interesul pentru veridicitate.- personaje reprezentative pentru anumite categorii sociale.

„Ceea ce dislocă viaţa particulară a satului e tocmai contactul ţăranului cu lumea, deschiderea spre alte locuri şi alţi oameni; (…) Un cizmar vrea să se îmbogăţească şi devine hangiu (…). Primul agent al schimbărilor economico-sociale care vin să tulbure viaţa tradiţională a oamenilor e banul (…). Aşa se face că în lumea creată de Slavici averea e un criteriu al valorii umane, al consideraţiei de care se bucură omul.”

(Elena Zaharia Filipaş)- atitudinea critică a autorului ce reiese din faptul că în finalul nuvelei cei care

comit fărădelegi sunt aspru sancţionaţi. - perspectiva obiectivă din care sunt relatate evenimentele („din spate” /

„dindărăt”) .- elementele de analiză psihologică. - stilul sobru şi impersonal, concis, fără podoabe stilistice; limbajul este unul

regional, ardelenesc, popular, caracterizat prin oralitate,viu,autentic. INFLUENŢA CLASICISMULUI

structura echilibrată a nuvelei (17 capitole) simetria cărţii / caracterul circular caracterul moralizator (morala este explicită, expusă de bătrână).

INFLUENŢA NATURALISMULUI

4

- existenţa în nuvelă a unor scene ce implică violenţa, brutalitatea, tragicul (moartea unor personaje).

CONFLICT exterior (între Ghiţă şi Lică, între Pintea şi Lică) interior (apare la Ghiţă, în sufletul căruia se dă o luptă puternică între dorinţa

de a rămâne un om cinstit şi ispita pe care o exercită banul asupra lui). manifest latent (conflictul nemanifestat dintre cele două generaţii, generat de mentalităţi

diferite → bătrâna şi Ghiţă percep diferit liniştea familiei).

„Moara cu noroc” – nuvelă tragică.- Are ca temă destinul. Propune analiza condiţiei umane în general, nu numai a

individului determinat social. În nuvela lui Slavici, locul zeilor din tragedia antică este luat de bani, a căror putere magică antrenează personajele într-o situaţie limită, având ca singură ieşire – moartea.

5

GHIŢĂ

TIPOLOGIA- personaj principal- complex (surprins în mai multe ipostaze)- mobil (suferă o involuţie în plan moral, un proces de dezumanizare)

STATUTUL- un cizmar cu familie, nemulţumit de statutul social: „Vorba scurtă, răspunse Ghiţă, să rămânem aici, să cârpesc şi mai departe

cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iar dacă dumineca e noroi, îşi duc cizmele în mână până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş, iară d-ta. la tustrei. Iacă liniştea colibei.”

- sărăcia, care în alte nuvele este apreciată de Slavici, pentru puterea ei de a-i ţine uniţi pe oameni, devine în „Moara cu noroc” cauza unor frământări interioare, dându-i lui Ghiţă sentimentul inferiorităţii. El echivalează sărăcia cu lipsa de demnitate, într-o societate de tip capitalist în care individul era apreciat mai ales în funcţie de avere. Doreşte să se îmbogăţească în primul rând pentru a fi respectat, pentru a creşte în ochii oamenilor. Eroul se împarte între mai multe dorinţe şi datorii: responsabilitatea faţă de familia sa căreia trebuie să-i asigure un trai mai bun şi liniştea sufletească; conştiinţa apartenenţei la comunitatea satului în faţa căruia trebuia să apară ca un om onest, puternic şi de încredere; dorinţa de aventură şi de câştig, alături de Lică Sămădăul.

- statutul social al familiei lui Ghiţă se va modifica, eroul va lua în arendă o cârciumă ce îi va duce un profit mulţumitor dar va sacrifica liniştea sufletească şi armonia relaţiilor conjugale. La început obţine câştigul prin muncă cinstită însă destinul i-l scoate în cale pe Lică, om rău, certat cu legea, care îl obligă să-i devină complice pentru a putea rămâne la Moara cu noroc.

„Sâmbătă de cu seară locul se deşerta şi Ghiţă, ajungând să mai răsufle, se punea cu Ana şi cu bătrâna să numere banii, şi atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilaşi, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la câteşipatru şi se simţea întinerită, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi nepoţi sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câştig făcut cu bine”.

„Nu trecuse nici jumătate de an de zile de când se afla la Moara cu noroc, şi treburile-i mergeau din ce în ce mai bine: avea porci la îngrăşare, două vaci cu lapte, căruţă pe răzoare, doi cai buni, avea bani în ladă.”

PORTRET FIZIC:- „înalt şi spătos”

TRĂSĂTURI MORALE ŞI COMPORTAMENTALE- întreprinzător, harnic, energicAre curajul de a părăsi satul pentru a merge într-un spaţiu necunoscut unde avea

6

să practice o meserie nouă pentru el. Bun negustor, va reuşi dă dezvolte o afacere prosperă.

Bătrâna mărturiseşte că „avea un ginere harnic” iar naratorul notează despre erou că era „om harnic şi sârguitor.”

- autoritar (în familie)Potrivit mentalităţii vremii, bărbatul este stâlpul casei, pe umerii lui apasă

responsabilităţile însă tot el este cel care ia deciziile importante, femeile trebuind să se supună.

„Noi nu ştim nimic şi ne căutăm de treaba noastră, adause Ghiţă scurt şi hotărât” (le spune el femeilor).

Încearcă să se impună în faţa lui Lică, însă înţelege că la Moara cu noroc Sămădăul era stăpânul. Între cei doi se dă o luptă inegală: Ghiţă este singur, sprijinit doar de Pintea spre final şi are o familie pe care trebuie să o protejeze. Lică nu are familie, dar îi are alături pe tovarăşii săi, porcari ca şi el, oameni certaţi cu legea şi aspri →„Câtva timp ei steteră tăcuţi, faţă în faţă, hotărâţi amândoi şi simţind fiecare că şi-a găsit omul.”

- ambiţios„Trei ani, numai trei ani să pot sta aici, îşi zicea el, şi mă pun în picioare, încȃt

pot să lucrez cu zece calfe şi să le dau altora de cârpit.”- îşi iubeşte familia, este afectuos cu soţia sa însă din momentul în care

intervine zbuciumul sufletesc se înstrăinează de aceasta. Ajunge să-şi simtă familia ca pe o povară, pentru că nu poate acţiona liber. O sacrifică pe Ana, împingând-o în braţele Sămădăului, pentru a-l demasca pe acesta.

„Ana simţea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat şi îi părea că, de când are câinii, ţine mai puţin la nevastă şi la copii.”

„Ghiţă întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii, pentru ca să poată zice: << Prea puţin îmi pasă!>>.”

„Ar fi voit să meargă la ea, să-i ceară iertare şi să o împace, dar nu putea; era în el ceva ce nu-l lăsa, şi aşa ieşi afară, ca să fie singur cu gândurile sale.” (lipsa de comunicare)

„Zilele treceau însă, şi precum ele treceau, Ana se simţea tot mai părăsită.” (procesul de înstrăinare se adânceşte treptat)

- fascinaţia banuluiNe aflăm în Ardeal, unde viaţa economică era mai vie, unde influenţa oraşului

se simţea mai puternic şi, în consecinţă, şi felul de a fi al oamenilor începea să se schimbe.

În mare parte, personajele lui Slavici, sunt oameni aflaţi pe drumul care duce de la sat la oraş. Umbrele oraşului se ghicesc în zare, satul este şi el prezent, dar ei nu aparţin încă oraşului iar satul nu-i mai încape.

Nu pământul le este preocuparea principală (pentru că puţini trăiesc numai din munca pământului, în paginile autorului ardelean, populate mai cu seamă de meşteşugari, de preoţi, de negustori şi mai puţin de plugari) ci banul – într-o societate de tip capitalist.

7

Este o lume practică, cu oameni energici şi întreprinzători, adeseori lacomi, care de multe ori plătesc pentru lipsa lor de cumpătare. De fapt, tocmai confruntarea dintre om şi ban, modul în care îl domini sau te laşi dominat, pot da adevărata măsură a individului în proza lui I. Slavici.

Şi în „Moara cu noroc”, locul zeilor din tragedia antică este luat de bani, a căror putere magică antrenează personajele într-o situaţie limită, având ca singură ieşire – moartea. („Banul e zeul la care se închină toţi” – Balzac).

Ghiţă „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăinjeneau parcă ochii.”

- transformarea eroului în plan psihologic şi moral; zbuciumul lăuntric generat de conflictul dintre două dorinţe contrare (dorinţa de a rămâne şi, mai apoi, de a redeveni om cinstit şi aceea de a face avere în complicitate cu Sămădăul).

Nuvela este una de factură psihologică, insistându-se asupra conflictului interior, asupra universului lăuntric al eroului , care se confruntă cu o dramă sufletească (şi parţial şi cu una de conştiinţă).

Autorul descrie cu îndemânarea unui fin psiholog trăirile interioare ale personajului, etapele pe care le parcurge acesta, de la stadiul de complice la acela de criminal, modificările ce se petrec în sufletul său şi care sunt vizibile şi la exterior (prin comportament, gesturi, mimică, privire, tonalitate, voce, etc). Sunt impresionante stările prin care trece eroul lui Slavici din cauza presiunii exterioare ce se exercită asupra lui:acţionează uneori în contradictoriu, când este mânios, când tandru şi afectuos faţă de soţia sa, doreşte să plece de la han dar nu poate renunţa la câştigul obţinut aici.

Slavici este un adevărat maestru în construirea dialogurilor şi a monologurilor interioare, prin care sondează sufletul omenesc, analizează reacţiile, frământările lăuntrice, gândurile personajelor.

Ana observă că Ghiţă „Nu mai era el omul puternic şi plin de viaţă: în câteva zile se făcuse numai umbra din ceea ce fusese odinioară; în câteva zile peliţa obrajilor i se încreţise şi perii capului îi dăduseră în cărunţeală” (suferă din pricină că se făcuse de ruşine, fiind târât în faţa judecătorului).

„Toate gândurile negre se grămădiseră deodată în capul lui şi-l cuprinse o nelinişte ca niciodată mai nainte.” (neliniştea sufletească).

„… se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el (…) îşi pierdea repede cumpătul.”

„Era legat şi omul când se simte legat, e supărăcios. Chiar atunci seara , Ghiţă-şi bătu sluga, pe ungurul, fără a-şi da seamă pentru ce…” (irascibil)

- labilitate psihică (trece cu uşurinţă de la o stare la alta). „ … Ghiţă-şi răsuflă veninul asupra lui Laie, apoi se făcuse mai vesel decât de

obicei.”- procesul de interiorizare„Şi dacă ar fi ştiut Ana ce gândea şi ce simţea el, când stătea aşa singur şi

posomorât, ea s-ar fi dus la el şi l-ar fi mângâiat, dar el tăcea şi aşa ea nu îndrăznea să-l supere, ci se întreba mereu, ce-o fi având soţul ei.”

8

„Fiindcă tu le fierbi toate în tine şi mie nu-mi spui nimic, zise ea. Apoi tot eu sunt de vină, dacă nu ştiu ce te pune pe gânduri.”

- oscilant„- Da, să plecăm, dar întreabă-mă dacă mă pot hotărî să plec. Vezi tu, aşa cum

sunt, îmi vine greu să plec.”- nu-şi asumă slăbiciunile, greşelile făcute, încercând uneori să găsească scuze

(dând vina pe Ana, pe destin). „… iară tu eşti bună, Ano, şi blândă, dar eşti uşoară la minte şi nu înţelegi

nimic; sunt cu tine ca fără de tine; în loc de a-mi alunga gândurile cele rele, mă laşi să mă mistuiesc cu ele, şi când nu mai ştiu ce să fac, tu te uiţi la mine cu milă şi asta-i tot.”

„Aşa vrea Dumnezeu! îşi zise el; aşa mi-a fost rânduit.”„Ei! Ce să-mi fac? îşi zise Ghiţă în cele din urmă. Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce

să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?! Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare: nimeni mai mult decât dânsul n-ar dori să n-o aibă.”

- îşi face procese de conştiinţă, are remuşcări, ceea ce înseamnă că încă mai păstrează un fond de umanitate; drama sufletească a eroului se datorează, în primul rând, faptului că nu-şi asumă până la capăt rolul de complice al Sămădăului. Ar dori să păstreze cinstea şi în acelaşi timp să dobândească avere. Cele două dorinţe intră în contradicţie, iar eroul nu poate renunţa la niciuna dintre ele.

„Iartă-mă, Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului. Ai avut tată om de frunte, ai neamuri oameni de treabă şi ai ajuns să-ţi vezi bărbatul înaintea judecătorilor. Şi n-am păcătuit nimic, Ano, dar cerul m-a lovit cu orbie şi n-am voit să cred şi să-nţeleg când mi-ai arătat calea cea bună.”

„Sărmanilor mei copii, zise el, voi nu mai aveţi, cum avuseseră părinţii voştri, un tată om cinstit.”

- orgoliulEste o trăsătură dominantă a personajului. Orgolios din fire, hotărăşte să urce

pe scara ierarhiei sociale, pentru a fi respectat în cadrul comunităţii. Poate că tot mândria îl împinge să-şi ucidă soţia infidelă, deşi motivează că doreşte să o scutească de chinul lăuntric pricinuit de căderea în păcat. Se teme de Lică (îşi ia măsuri de precauţie: cumpără două pistoale, doi câini, şi-şi mai ia o slugă) dar maschează frica.

„Lică, tu trebuie să înţelegi că oameni ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepreţuiţi.”

Lică doreşte să şi-l supună pe cârciumar, să-l folosească în afacerile sale, fără ca acesta să i se opună. La rândul său, Ghiţă doreşte să fie tratat pe picior de egalitate; nu admite să i se poruncească pentru că este un vanitos. De aceea are curajul să-l înfrunte pe Lică, deşi ştie că viaţa îi este în primejdie. Ca şi în alte situaţii însă, Ghiţă nu merge până la capăt; în cele din urmă va ajunge la o înţelegere cu Sămădăul.

„Îi era greu că tocmai acum, după cele petrecute peste noapte la casa arîndaşului, oamenii îl vedeau în căruţă cu un jandarm.”

Conflictul dintre cele două personaje se datorează şi faptului că unul dintre ei doreşte să supună iar celălalt nu se lasă uşor îngenuncheat.

9

Lică recunoaşte influenţa negativă pe care a avut-o asupra lui Ghiţă: „Tu eşti om cinstit, Ghiţă, şi am făcut din tine om vinovat.”

Ghiţă se închide în sine, nu le mărturiseşte femeilor ce are pe suflet. Doreşte prin asta să le protejeze, să le ferească de rău, mai ales pe tânăra sa soţie, pe care o ştia neatinsă de păcat. Pe de altă parte însă, intervine şi aici vanitatea: nu doreşte să aibă martori, judecători, din momentul în care devine complicele lui Lică.

- suferă un proces de dezumanizare(din complice devine ucigaş)- caracterizarea făcută de alte personaje:

Ana: „Ghiţă e om drept şi blând la fire”„Tu eşti om, Lică, iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti.”

Pintea : „Tare om eşti tu, Ghiţă, grăi Pintea pe gânduri. Şi eu îl urăsc pe Lică; dar n-aş fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind.”

- personajul este unul complex, putând fi apreciat în moduri diferite, în funcţie de perspectiva din care este privit:

om cu tărie sufletească ce are neşansa de a se confrunta cu o persoană mai puternică decât el.

în anumite situaţii se dovedeşte a fi slab, incapabil să ia hotărâri. - în finalul nuvelei va plăti cu viaţa căderea în păcat.

Aprecieri critice: „Slavici a creat în Ghiţă cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin

zugrăvirea pe multe planuri, a conflictului dintre fondul uman cinstit şi dorinţa de a face avere prin concesii, într-o lume a cărei supremă lege era suprimarea oricăror sentimente de umanitate. Ghiţă este prins în mecanismul succesiunii implcabile a întâmplărilor, şi trăsăturile sale de caracter se desprind din alternarea între înălţări şi căderi şi mai ales din oscilaţiile care le pregătesc. Concesiile îl împing în tabăra în care nu voia să intre, şi chiar dacă mai păstrează ceva din fondul cinstit, nimic nu-l mai poate salva de la prăbuşire. Drama lui Ghiţă este cutremurătoare. Nicăieri în opera lui Slavici procesul de izolare în familie şi de consumare a resurselor sufleteşti în încleştarea cu o lume potrivnică nu sunt descrise cu o mai mare pătrundere şi forţă artistică.”

(D. Vatamaniuc) „Dezumanizarea lui Ghiţă, favorizată de un întreg complex social, n-are însă

nimic schematic şi pripit, eroul are mişcătoare reveniri de umanitate, încearcă remuşcări de o sinceritate crudă, care demonstrează că fondul său pozitiv nu dispăruse cu totul şi că, chiar în acest moment, nu este exclusă salvarea (…). Sancţionarea drastică a protagoniştilor este pe măsura faptelor săvârşite, cititorul o acceptă ca pe un catharsis.”

(Pompiliu Marcea)

10

LICĂ SĂMĂDĂUL

TIPOLOGIAantagonistpersonaj malefic, ce nu suferă în plan psihologic o transformare

STATUTUL-se reflectă în condiţia pe care o are orice sămădău (şef al porcarilor): sămădăul

este „porcar şi el, dar om cu stare, care poate să plătească grăsunii pierduţi ori pe cei furaţi. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales om aspru şi neîndurat care umblă mereu călare de la turmă la turmă, care ştie toate înfundăturile, cunoaşte pe toţi oamenii buni şi mai ales pe cei răi, de care tremură toată lumea şi care ştie să afle urechea grăsunului pripăşit chiar şi în oala cu varză”.

PORTRET FIZIC-descrierea vestimentaţiei sugerează statutul superior pe care îl avea în cadrul

breslei sale: „Lică, un om ca de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelele, pieptari cu bumbi de argint şi bici de carmajin, cu codoriştea de os împodobit cu flori tăiate şi cu ghintuleţe de aur.”

-personalitate puternică, autoritar, stăpânul locului, influent , cu relaţii„... umblu ziua-n amiază mare pe drumul de ţară şi nimeni nu mă opreşte în

cale, că mă duc în oraş şi stau de vorbă cu domnii.”„Aici, la Moara cu noroc, nu putea să steie nimeni fără voia lui Lică.”„Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce

zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înţeles?!” (Lică i se adresează lui Ghiţă pe un ton autoritar).

-încrezător în sine: „Peste mintea mea tot nu trece niciunul cu mintea lui.”-stăpân pe sine, om cu sânge rece: „... lumea mă socoteşte om rău la fire

pentru că ştiu să mă stăpânesc în toate împrejurările.”-bun cunoscător al oamenilor, viclean; îi controlează pe cei cu care are de-a

face identificându-le slăbiciunile şi profitând de acestea; exercită o adevărată fascinaţie asupra celorlalţi.

„... caută-i slăbiciunea, fă-l să şi-o deie de gol şi faci cu el ce vrei”. (va profita de slăbiciunea lui Ghiţă pentru bani şi pentru soţie).

11

-ştie cum să-l intimideze pe Ghiţă şi să-l înspăimânte, supunându-l unei permanente tensiuni interioare (apare ca din senin la cârciumă, îi îmblânzeşte câinii).

-cruzimea – mărturisită chiar de personaj: „Acum sângele cald e un fel de boală, care mă apucă din când în când, pentru că tu nu ştii încă, urmă el cu avânt, cum îţi fierbe şi clocoteşte sângele, când te hotărăşti odată să pui un lucru la cale, şi ce grozavă e plăcerea de a-l lovi pe omul care te supără”.

-Ghiţă mărturiseşte influenţa nefastă pe care o are Lică asupra lui: „Mi-ai luat liniştea sufletului şi mi-ai stricat viaţa.”

„Tu nu eşti om Lică, ci diavol.”-Ana:„e oarecum fioros la faţă” (cruzimea se oglindeşte şi pe chipul personajului).„Trebuie să fie om rău şi primejdios.”„Lică e om rău şi om primejdios: asta se vede din ochii lui, din rânjetul lui şi

mai ales din căutătura ce are, când îşi roade mustaţa cu dinţii.”„Tu eşti om Lică, iară Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti.”-Bătrâna:„Lică însă e om rău din fire.”

12

ANA

TIPOLOGIApersonaj secundarpersonaj complexpersonaj mobil (dintr-o soţie şi o mamă devotată, iubitoare, ajunge o

cârciumăriţă ce nu mai sancţionează sever viaţa desfrânată, ba mai mult, în finalul cărţii, ea însăşi îşi va înşela soţul, dăruindu-i-se Sămădăului; astfel, virtutea se transformă în ruşine).

STATUTUL-soţia lui Ghiţă, un cizmar sărac ce va deveni un cârciumar cu avere, aliindu-se

cu Lică Sămădăul, om certat cu legea, sacrificând în felul acesta liniştea sufletească şi armonia din familie.

-mamă a doi copii, iubitoare, grijulie (când Ghiţă îşi plimbă copilul cu câinele, se arată îngrijorată).

-condiţia femeii, din acele vremuri, reiese încă din incipitul nuvelei: bărbatul, stâlpul familiei, pe umerii căruia apăsau mai toate responsabilităţile, era cel care lua deciziile, soţia trebuind să se supună. Când Ghiţă ia hotărârea de a pleca din sat, Ana îl urmează fără să obiecteze sau să exprime vreo opinie. Această condiţie a femeii care trebuie să se supună soţului, este ilustrată şi de bătrână când îşi sfătuieşte fiica: „rabdă, că de folosul tău rabzi”.

PORTRETUL FIZIC„Rămânând singur cu Ana şi cu copiii, Ghiţă priveşte în jurul său, se bucură de

frumuseţea locului şi inima-i râde când Ana cea înţeleaptă şi aşezată deodată-şi pierde cumpătul şi se aruncă răsfăţată asupra lui, căci Ana era tânără şi frumoasă, Ana era fragedă şi subţirică, Ana era sprintenă şi mlădioasă...” din această secvenţă reiese şi armonia relaţiilor conjugale, existentă la început.

PORTRETUL MORAL-ca şi Ghiţă, Ana nu cunoaşte o singură ipostază, cititorul putând observa o

involuţie a personajului în plan moral.-cuviincioasă, chibzuită, blândă

13

„Ana îmi pare prea tânără, prea aşezată, oarecum prea blândă la fire, şi-mi vine să râd când mi-o închipuiesc cârciumăriţă” în opinia bătrânei, firea Anei este incompatibilă cu această ocupaţie. Ana era încă lipsită de experienţă, neobişnuită cu viciul, căci fusese crescută de mamă în spiritul moralei creştine. La cârciumă urma să cunoască oameni de toate felurile şi pentru a face faţă unei astfel de lumi, ea însăşi trebuia să se schimbe (și fiica Marei, Persida, se abrutizează din momentul în care ajunge cârciumăriţă).

-cu o bună intuiţie, inteligenţa ei fiind pusă uneori sub semnul întrebării.Naratorul omniscient şi omniprezent vorbeşte despre „Ana cea înţeleaptă şi

aşezată” în vreme ce Ghiţă, măcinat de zbuciumul lăuntric, simţindu-se singur şi neputincios, îi spune: „iară tu eşti bună Ano, şi blândă, dar eşti uşoară la minte şi nu înţelegi nimic”. Faptele Anei demonstrează însă contrariul:

intuieşte că Marţi, sluga, e omul lui Lică; intuieşte cauza neliniştii lui Ghiţă,fără ca acesta să i-o mărturisească şi

demonstrează isteţime când îşi trimite sluga (pe Laie) la preot ca să se ştie că Lică se află la cârciumă (anticipează pericolul şi îl înlătură);

dovedeşte isteţime şi când îşi dă seama că banii cei mulţi, număraţi la sfârşit de săptămână, vin de la o singură persoană fiind însemnaţi.

-fire sensibilă, neobişnuită cu viaţa desfrânată, deazaprobă la început lipsa de cuviinţă (a lui Lică sau a slujnicei Uţa) însă cu timpul o va accepta, fiind ea însăşi atrasă de acest stil de existenţă.

„-Ce cârciuma dracului mai e şi asta ?! De ce nu-ţi ţii o slujnică?Oamenii de la cârciumă zâmbiră pe sub mustaţă. Ana tresări şi se ridică roşită

ca bujorul, iară bătrâna privi la o parte, făcându-se că nu înţelege vorbele lui Lică.”-Lică Sămădăul exercită o influenţă negativă şi asupra Anei care încă de la

prima întâlnire rămâne impresionată, intuind caracterul malefic al personajului: „rămase privind ca un copil uimit la călăreţul ce stătea ca un stâlp de piatră înaintea ei”, privind „oarecum pierdută şi speriată de bărbăţia înfăţişării lui”.

-neglijată de soţ, împinsă de către acesta în braţele Sămădăului, Ana se lasă, treptat, sedusă, ajungând în final să-şi înşele bărbatul fără să se gândească la consecinţe.

„Ana îşi calcă pe inimă şi se dete la joc. La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace? Încetul cu încetul ea prinse voie bună; se cam turbura când Lică se apropia de dânsa; sângele îi năvălea în obraji când el o apuca de brâu ca s-o învârtească.”

-între cei doi soţi are loc un proces de înstrăinare, Ana îşi acuză soţul când îl bănuieşte de complicitate cu Sămădăul apoi regretă, sperând că Ghiţă este nevinovat.

-are mustrări de conştiinţă: „o mustra şi gândul că n-a făcut nimic spre a uşura soarta soţului său, pe care (...) începuse a-l crede nevinovat.”

-suferinţa eroinei reiese din propriile-i mărturisiri:„Mai mult amar n-a fost în viaţa lor întreagă decât este acum în sufletul meu: e

mai grozav să trăieşti cum trăiesc eu, decât a fi ucis în drum. Tu nu mă omori Ghiţă: mă seci de viaţă, mă chinuieşti, îmi scoţi răsuflare cu răsuflare viaţa din mine ...”

14

„Vorbeşti cu mine, îşi zise ea, cum ai vorbi cu un străin, cu un copil, cum ai vorbi cu o slugă pe care o ţii cu simbrie, fiindcă ai trebuinţă de ea.”

-ajunge să îşi dispreţuiască soţul, având un final tragic, fiind ucisă de acesta.prin tragismul destinului său, Ana aminteşte de Ana lui Rebreanu sau de Ana

din legenda meşterului Manole. „Condiţiile de viaţă, aspre, care-i rămân străine acesteia, o maturizează, şi Ana ni se dezvăluie ca un personaj cu mari disponibilităţi sufleteşti. Scenele care o arată întreprinzând acţiuni, spre a-şi da seama de adevăratele raporturi dintre Ghiţă şi Lică, sunt elocvente. Slavici prefigurează, măcar prin câteva trăsături, eroine de mai târziu din literatura noastră.”

(D. Vatamaniuc)

15