Enigma Otilieide George Călinescu

- argumentare roman interbelic/realist/obiectiv de tip balzacian -

 

Opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu a apărut în perioada interbelică (anul 1938) si este primul

nostru roman citadin modern, obiectiv, de tip clasic si balzacian.

 

Enigma Otiliei, este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinând prozei interbelice.

De asemenea, este un roman social si citadin.

Opera literară Enigma Otiliei este un roman, având o actiune amplă, desfăsurată pe mai multe planuri, un conflict

complex, numeroase personaje si este realizată o imagine amplă asupra vietii.

 

Enigma Otilieieste un roman realist balzacian prin prezentarea unor aspecte ale societătii bucurestene de la

începutul secolului XX, prin motivul mostenirii si al paternitătii, prin structura simetrică, circulară, închisă, prin

tehnica detaliului, importanta decorului, a vestimentatiei, a mijloacelor de caracterizare, realizarea personajelor

încadrabile în tipologii, veridicitatea, naratiunea la persoana a III-a, cu focalizare 0 si viziunea ”dindărăt”, narator

omniscient si omniprezent.

 

Tema romanului este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la începutul secolului XX, ceea ce

determină caracterul citadin si social al operei. Romanul prezintă formarea/maturizarea unui tânăr care, înainte de

a-si face o carieră, trăieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.

 

Titlul initial a fost ”Părintii Otiliei”, întrucât fiecare personaj se comportă oarecum patern cu aceasta,

determinându-i destinul.

 

Sunt prezente toate modurile de expunere, cu diverse trăsături si semnificatii: descrierea are functie simbolică si

de anticipare; naratiunea este obiectivă si are functia de reprezentare a realitătii prin absenta mărcilor

subiectivitătii iar dialogul sustine veridicitatea.

 

Romanul este alcătuit din 20 de capitole iar prin tehnica planurilor narative paralele este urmărit destinul mai

multor personaje: destinul Otiliei, destinul lui Felix cât si destinul clanului Tulea. Secventele narative sunt

prezentate prin alternantă, iar succesiunea evenimentelor este redată prin înlăntuire.

 

Un plan urmăreste lupta membrilor clanului Tulea pentru înlăturarea Otiliei si obtinerea averii lui Costache.Cel

de-al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia

medicina, locuieste la tutorele său si trăieste iubirea adolescentină pentru Otilia Mărculescu. Autorul acordă interes

si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societătii citadine.

 

Romanul este caracterizat de o simetrie între incipit si final datorită căruia romanul are o strucutră

circulară. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul spatial si temporal al evenimentelor, prezintă

principalele personaje, sugerează conflictul si trasează principalele planuri narative. Finalul este închis prin

rezolvarea conflictului si prezintă, în mod simetric, acelasi cadru, însă într-un alt moment temporal (după

aproximativ zece ani: ”după război”).

 

Actiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima, la Bucuresti, în casa unchiului si tutorelui său,

pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste în casa lui pe Otilia

Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intentia de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru mostenirea fratelui ei.

 

1

În expozitiune, realizată în metoda realist - balzaciană, sunt prezentate, cu exectitate, principalele personaje,

timpul si spatiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist. Caracteristicile arhitectonice ale străzii si ale casei

lui mos Costache sunt surprinse de ”ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia îi

este atribuită personajului. Familarizarea cu mediul, prin procedeul restângerii treptate a cadrului, este o

modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor din acest spatiu, prin reconstruirea atmosferei. Strada si casa

lui mos Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a unor

locatari bogati si realitate – acestia sunt inculti, zgârciti, snobi si delăsători. Arhitectura sugerează imaginea unei

lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a se îmbogăti, dar nu si fondul cultural.

 

Ajuns în locuintă, Felix îl cunoaste pe unchiul său, pe verisoara Otilia si asistă la o scenă de familie: jocul de table.

Sunt realizate portretele fizice ale personajelor cu detalii vestimentare si fiziologice. Atmosfera sugerată este

neprimitoare, iar replicile Aglaei anticipează conflictul.

 

Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: lupta membrilor clanului Tulea pentru obtinerea

moştenirii lui Costache Giurgiuveanu si destinul tânărului Felix Sima.

 

Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar devine un prilej pentru observarea efectelor, în plan moral, ale

obsesiei banului. Bătrânul avar, bogat, din dorinta de a nu cheltui, nu asigură în nici un fel viitorul Otiliei. Clanul

Tulea urmăreşte succesiunea totală a averii lui, plan pus în pericol, ipotetic, de înfierea Otiliei. Deşi are o afecţiune

sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor şi din teama de Aglae. Iniţial într-un plan

secundar, Stănică Ratiu urmăreşte să parvină, vizează averea clanului Tulea, dar smulge in final banii lui moş

Costache. El susţine în fond intriga romanului, până la rezolvarea din deznodământ.

 

Planul destinului tânărului Felix, a formării sale, urmăreşte experienţele trăite în casa unchiului său, în special

iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă dorinţa de a-şi face o

carieră primează. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi

împlini visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. În epilog,

aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a devenit soţia unui conte

exotic; ea rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. La final, simetric,

Felix se întoarce pe strada Antim si revede casa lui Mos Costache, lăsată în paragină, amintindu-si de replica

bătrânului, acum adevarată :"Aici nu stă nimeni".

 

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre celor două familii înrudite, cea a lui Costache Giurgiuveanu si

cea surorii lui Costache, Aglae. Acestea sugerează universul social prin tipurile umane realizate.

 

Istoria moştenirii determină conflicte succesorale iar rivalitatea dintre adolescentul Felix şi maturul Pascalopol

pentru mâna Otiliei iscă un conflict erotic.

 

Caracterul de frescă al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte ale societătii burgheze: avaritia,

lăcomia, parvenismul, cât si de prezentarea unor aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre părinti si copii, relatia

dintre soti, căsătoria.

 

Construcţia personajelor este realizată prin tehnica balzaciană a descrierii mediului si fizionomiei pentru

deducerea trăsăturilor de caracter. Personajele reprezintă tipologii: mos Costache - avarul sufletist, iubitor de copii;

Otilia – cocheta; Felix – ambitiosul; Pascalopol – aristocratul rafinat, Aglae – baba absolută si rea; Aurica – fata

bătrână; Simion – dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc de la caracterele clasice pe care realismul le preia.

Tot un element clasic este si triunghiul amoros.

 

2

Tehnicile de caracterizare a personajelor utilizate sunt caracterizarea directă, realizată de narator încă de la

începutul romanului când ne dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă si biografia personajelor reunite la

jocul de table cât si de personaje si caracterizarea indirectă ce rezultă din fapte, comportamente, limbaj,

vestimentaţie, relaţii între personaje.

 

Felix Sima este unul dintre personajele principale al cărui destin este urmărit de-a lungul romanului. Orfan, el este

definit chiar de George Călinescu ca ”martor si actor” si cu el se deschide actiunea romanului, care într-unul din

planurile narative urmăreste formarea personalitătii acestui personaj.

 

Felix a mostenit o casă si un depozit în bani, pe care urma să le administreze tutorele său Costache Giurgiuveanu.

 

Caracterizarea directă este realizată de către autorul încă de la început, din momentul sosirii lui Felix în Bucuresti:

”un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean”. Portretul fizic ilustrează, prin detaliile descrierii

directe, trăsăturile morale ale tânărului, care rezultă în mod indirect: ”fata îi era juvenilă si prelungă, aproape

feminină” sugerează delicatetea sufletească. Nasul ”de o tăietură elenică” îi dă o ”notă voluntară”, iar

îmbrăcămintea, desi o ”uniformă de licean”, îi dă un aer bărbătesc si elegant.

 

Caracterizarea indirectă rezultă din comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele sale si denotă o fire ratională,

lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică si un spirit de observatie foarte dezvoltat.

 

Drama erotică a lui Felix provine din faptul că, desi vede în Otilia o fată admirabilă, superioară, el n-o poate

întelege în momentele sale de luciditate, când operează ratiunea si nu sentimentul.

 

Dacă pe plan sentimental el esuează, el se va realiza, în schimb, pe plan profesional, iar experienta erotică îi este

benefică, determinând o oarecare maturizare pe plan afectiv.

 

Otilia Mărculescu este personajul principal feminin al romanului si unul din cele mai complexe personaje

feminine din literatura română. Autorul spune despre ea că ”Otilia este eroina mea lirică, proiectia sa în afară, o

imagine lunară si feminină”.

 

Otilia este fiica vitregă a lui mos Costache, pe care acesta vrea să o înfieze.

Prin caracterizare directă este realizat portretul ei fizic, din perspectiva lui Felix, care sugerează tineretea,

delicatetea si distinctia: ”părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani”, ”Fata măslinie, cu nasul mic si ochii foarte

albastrii”, ”trupul subtiratic, cu oase delicate”.

 

Otilia este caracterizată si prin prisma celorlalte personaje – cheie ale romanului: Felix o vede ca pe o femeie

exceptională, cultă, atrăgatoare, idealul feminin; Pascalopol o vede ca ”o mare strengărită cu un temperament de

artistă”; mos Costache o numeste ”fetita mea” si o soarbe umilit din ochi, Stănică o elogiază si crede că îi leagă

nevoia de libertate si lipsa de prejudecăti, iar Aglae o consideră o ”stricat”, Otilia reprezentând pentru ea un

pericol în calea obtinerii averii lui Costache.

 

Otilia însăsi se autocaracterizează astfel: ”Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”, ”Eu am un temperament

nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”.

 

Caracterizarea indirectă este realizată printr-o serie de trăsături contradictorii: copilăroasă si matură, expansivă si

interiorizată, ratională si impulsivă. Comportamentul ei este derutant atât pentru Felix cât si pentru Pascalopol.

Otilia este fascinanta, dilematică prin comportament.

 

3

Rolul substantivului ”enigma” din titlul romanului este de a înfătisa enigma eternă a feminitătii, receptată din

perspectiva lui Felix. Fire complexă, plină de neprevăzut, ea are o influentă magică asupra celorlalti.

 

Relatia dintre Felix si Otilia este cea mai interesantă relatie între personajele romanului. Ea este constituită de

povestea de dragoste dintre cei doi tineri. Acestia alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii, în

acest roman realist.

 

Cocheta si ambitiosul, din tipologia clasică, fata exuberantă si tânărul rational, personaje ce pun în evidentă

antiteza romantică, dar si atractia contrariilor, au în comun conditia socială – adolescenti orfani care au încă nevoie

de protectori - si statutul intelectual superior.

 

Între cei doi se naste, încă de la început, o afectiune delicată. Impulsiv si încă imatur, Felix percepe dragostea la

modul romantic, transformând-o pe Otilia într-un ideal feminin. El are nevoie de certitudini, iar comportamentul

derutant al fetei îl descumpăneste.

 

Ultima întâlnire dintre Felix si Otilia, înaintea plecării ei din tară cu Pascalopol, este esentială pentru întelegerea

personalitătii celor doi tineri si a atitudinii lor fată de iubire. Felix este tânărul intelectual ambitios, al cărui tel în

viată este reusita în carieră si care consideră că femeia trebuie să-i fie un sprijin în atingerea telului. Otilia, însă,

este de părere că rostul femeii ”este să placă, în afară de asta neputând exista fericire”. Felix este dispus să

astepte oricât dacă la un moment dat se va căsătorii cu Otilia, în timp ce tânăra concepe iubirea în felul aventuros

al artistului, cu dăruire si libertate absolută. Otilia, realizând aceasta diferentă, dar si faptul că ea ar putea

reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, fata îl părăseste pe tânăr si alege siguranta

căsătoriei cu Pascalopol.

 

Prin urmare, căile celor doi îndrăgostiti se despart. Câtiva ani mai târziu, Felix află de la Pascalopol că acesta i-a

redat libertatea Otiliei, aceasta devenind sotia unui conte exotic, undeva în Argentina. La rândul său, Felix îsi

realizează ambitiile profesionale, devenind un medic renumit si profesor universitar si întemeindu-si o familie.

 

Naratorul obiectiv îsi lasă personajele să-si dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, consemnându-le

gesturile, limbajul, prezentând relatiile dintre ele.

 

Se remarcă limbajul uniformizat, utilizarea frazei ample, preferinţa pentru epitetul neologic (faţa juvenilă,

aspect bizar) si a procedeelor artistice utilizate mai ales în descrieri. Precizia notaţiei are uneori rolul didascaliilor

şi susţine împreună cu dialogul sau monologul caracterul scenic al secvenţelor.

 

Toate aceste trăsături – prezentarea unor aspecte ale societătii bucurestene de la începutul secolului XX, motivul

mostenirii si al paternitătii, structura simetrică, tehnica detaliului, importanta decorului si a vestimentatiei, a

mijloacelor de caracterizare si realizarea personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea si naratiunea la

persoana a III-a – conduc la concluzia că opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu este un roman realist

balzacian, care se înscrie, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.

 

4