Mecanisme specifice pentru contracarareatraficului de persoane

Prof. univ. dr. Gheorghe Bică expert calitate educaţie juridică

https://infolex.snsh.ro/

� Traficul de persoane continuă să fie un fenomen în plină evoluţie atât din punctul de vedere al interesuluimanifestat de traficanţi, aflaţi într-o necontenită cautare de mijloace de îmbogăţire rapide şi ilegale, cât şi,într-o manieră firească şi proporţională, al interesului manifestat de marile organisme internaţionaleangrenate în contracararea acestui fenomen.

� Ţinând cont de criteriul veniturilor, traficul de persoane este una dintre cele mai profitabile infracţiuni, fiindsituată pe al treilea loc în lume, surclasată doar de către traficul de droguri şi de cel de armament.

� În acelaşi timp, aceasta continuă să fie şi una dintre infracţiunile cu cele mai grave consecinţe în planulumanitar.

� În încercarea de limitare a dimensiunilor acestui fenomen, de mai bine de 15 ani, guverne, organizaţiiinterguvernamentale şi neguvernamentale din întreaga lume au acordat traficului de persoane o importanţăsemnificativă, încheind în acest scop largi tratate şi parteneriate internaţionale, adoptând cadrul legislativnecesar şi stabilind standarde pentru asistenţa acordată victimelor traficului şi urmărirea în justiţie atraficanţilor.

Traficul de persoane

� România, în dorinţa de aliniere la standardele internaţionale, a acordat atenţia cuvenită unui astfel dedemers, adaptându-şi intrumentele de lucru şi elaborând astfel legi şi mecanisme care tratează fenomenul lanivel naţional, regional şi local.

� Interesul şi preocuparea pentru contracararea impactului acestui tip de criminalitate s-a manifestat în mai toateplanurile societăţii, de la societatea civilă la Parlament, fiecare uzitând de instrumentele disponibile pentru a seangaja în prevenirea şi combaterea traficului.

� Un exponent al interesului manifestat la nivel politic şi parlamentar este cel al Grupului pentru combatereatraficului de persoane, care, de la înfiinţarea lui în 2009, şi-a crescut implicarea în efortul de conştientizare lanivel public a pericolului reprezentat de traficul de persoane prin sprijinirea altor actori sociali atât prinintermediul activităţii grupului, dar şi prin acţiunea directă a parlamentarilor, membri ai acestui Grup.

� Parlamentul României a fost primul dintre parlamentele naţionale ale statelor membre ale UniuniiEuropene care a iniţiat o procedură menită să contureze parteneriatul şi schimbul informaţional dintre actoriirelevanţi din toate sectoarele administraţiei publice şi societatea civilă, în scopul prevenirii şi combateriieficiente a traficului de persoane, reuşind, în perioada de implementare a Strategiei naţionale împotrivatraficului de persoane, să imprime la nivelul Parlamentului o viziune pe termen mediu şi lung cu impact înefortul antitrafic la nivel naţional, contribuind totodată prin organizarea de audieri, consultări şi conferinţe cuparticipare internă şi internaţională axate pe teme esenţiale şi concrete la concentrarea interesului diverselorsegmente sociale asupra aspectelor deficitare care necesitau îmbunătăţiri.

� Reglementările normative ale fenomenului traficuluide persoane, orientează acțiunile instituționale ale agențilorsociali care participă în diferitele arii de intervenție, în următoareledirecții:

� către combaterea infracționalității,

� către intervenția bazată pe conceptele de prevenire

� către protecția și asistența specializată a victimelor,

� către cooperarea între instituții sau între acestea șiorganizațiile societății civile de profil.

� România a depus eforturi pentru elaborarea Strategieinaţionale în domeniul prevenirii, asistenţei victimelorşi combaterii traficului de persoane (SNITP) urmărindprioritar:

� dinamizarea activităţilor instituţiilorstatului,

� încurajarea participării și implicăriiorganizaţiilor internaţionale şineguvernamentale în lupta împotrivatraficului de persoane,

� motivarea cooperării interinstituţionale şiinternaţionale,

� aducerea în mentalitatea colectivă arealității problematice a acestui fenomenprin trimitere la efectele negativeimplicate şi adaptarea şi îmbunătăţireacalităţii serviciilor de asistenţă oferitevictimelor traficului de persoane.

� Dincolo de analizarea reuşitelor şi punctelor slabe ale autorităţilor româneîn ceea ce priveşte implementarea acestui document de politică publică,o remarcă pe care o considerăm oportună şi care trebuie avută în vedere esteşi manifestarea traficului de persoane sub forma unui fenomen social şiinfracţional cu un puternic caracter internaţional, în interiorul unei ecuaţiide tip cerere-ofertă, a cărui abordare trebuie să se realizeze dintr-operspectivă în care eforturile României trebuie dublate şi de cele aleţărilor de destinaţie într-o încercare conjugată de limitare a efecteloracestui fenomen.

� În ultimii ani, România a fost, în principal, o ţară de origine pentru victimeletraficului de persoane, într-o condiţie de vulnerabilitate crescută a unorsegmente de populaţie în căutare de oportunităţi mai bune de viață.

� În aceeaşi măsură, ţările europene au continuat să păstreze statutul de ţări dedestinaţie pentru cetăţeni români atraşi în situaţii de trafic şi exploatare.

� Cererea venită din partea consumatorilor de servicii sexuale, aangajatorilor care au căutat forţă de muncă ieftină şi „contractualizată”în afara sau la limita condiţiilor legale, au încurajat alimentarea „pieţei”din unele ţări europene cu victime sigure, vulnerabilizate de condiţii deviaţă rudimentare ori de atitudini şi prejudecăţi care i-au pus pe oameniîn situaţii extrem de riscante, implicate în variate conjuncturi de trafic şiexploatare a competenţelor şi aptitudinilor lor, mai mult sau mai puţincalificate (exploatare prin muncă forţată, oferirea de servicii sexuale,cerşetorie, obligarea la comiterea furturilor, exploatare prin furtulidentităţii etc.).

� În faţa unui fenomen dinamic şi complex ce presupune apariţiapermanentă a noi şi noi forme de manifestare, tehnici, instrumente şimetode de lucru şi analizând unele statistici, cercetări şi rezultaterecente în domeniu, a apărut ca tot mai evidentă necesitatea uneiintensificări şi adaptări a eforturilor în vederea creşterii niveluluide înţelegere şi abordare a fenomenului de trafic.

� Remarcând eficacitatea restrânsă a unora dintre acţiunile derulate, precum şi faptul că traficarea prinexploatarea de orice fel se menţine la un nivel ridicat, reacţiile faţă de cei afectaţi fiind în continuare nutocmai corespunzătoare, în contextul Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane, AgenţiaNaţională Împotriva Traficului de Persoane, în calitatea sa de responsabil cu elaborarea strategiei naţionaleîn domeniul traficului de persoane, a iniţiat elaborarea acestei strategii în care au fost implicateprincipalele instituţii publice cu responsabilităţi în acest domeniu de activitate, precum şiorganizaţii neguvernamentale ce desfăşoară activităţi de prevenire şi asistenţă a victimelortraficului de persoane.

� În vederea redactării proiectului Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane, au fostorganizate mai multe întâlnirile de lucru ce au vizat, în principal, identificarea problemelor întâmpinate înrealizarea activităţilor caracteristice domeniilor de acţiune împotriva traficului de persoane şi conturareaobiectivelor generale ale Strategiei.

� Instituţiile participante la elaborarea strategiei:

� Ministerul Afacerilor Interne (Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane,Inspectoratul General al Poliţiei Române- Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate,Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări),

� Ministerul Public (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şiTerorism),

� Ministerul Justiţiei (Direcţia Naţională de Probaţiune, Agenţia Naţională de Administrare aBunurilor Indisponibilizate),

� Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (Inspecţia Muncii, Autoritatea Naţională pentru ProtecţiaDrepturilor Copilului şi Adopţie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă,Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi),

� Ministerul Afacerilor Externe (Direcţia Drepturile Omului Protecţia Minorităţilor şi ConsiliulEuropei, Direcţia Relaţii Conslare),

� Ministerul Sănătăţii (Agenţia Naţională de Transplant, Direcţia Generală de AsistenţăMedicală şi Sănătate Publică),

� Ministerul Educaţiei Naţionale (Direcţia Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii).

� În ceea ce priveşte implicarea societăţii civile în elaborarea proiectului actualei strategii, facem precizarea

că aceasta a fost una destul de restrânsă.

Aspecte identificate în urma analizei problematicii privind traficul de persoane

� Persistenţa la nivelul societăţii a unor idei preconcepute şi eronate referitoare la victimele traficuluide persoane

� În ciuda numărului foarte ridicat al campaniilor de informare a populaţiei derulate, traficul de persoane esteîn continuare asociat cu prejudecăţi colective şi stereotipuri sociale referitoare la victimă.

� Adesea, victima este confundată cu o prostituată, menţinându-se totodată şi opinia conform căreia opersoană merită să suporte consecinţele exploatării dacă aceasta nu a dat dovadă de vigilenţă şi precauţieîn momentul în care a fost recrutată.

� Aceste idei preconcepute sunt ocazional vehiculate, nu obligatoriu într-o manieră explicită, şi de poliţişti,procurori, judecători, profesori sau medici, aspect ce poate afecta rezultatele pozitive ale eforturilorantitrafic.

Menţinerea unei percepţii incomplete şi incorecte asuprafenomenului traficului de persoane în mass-media

� În foarte multe cazuri, mass-media se concentrează selectiv asuprafenomenului traficului de persoane, reţinând acele fapte şi date ce prezintăcaracteristicile unei ştiri de senzaţie, aspect ce contribuie la promovarea uneiimagini incomplete şi la perpetuarea unor stereotipuri în ceea ce priveşteprofilul victimei traficului de persoane şi modalităţile de exploatare.

� Prezentarea unor informaţii inexacte şi ambigue referitoare la unele aspecteale fenomenului traficului de persoane contribuie la realizarea unei comunicăriimperfecte a mesajelor antitrafic şi astfel la menţinerea la un nivel scăzut agradului de conştientizare şi reacţie a publicului faţă de problema traficului.

Insuficienţa programelor educaţionale relevante(educaţie sexuală, relaţii de cuplu, educaţiesocială etc.) care să vizeze o pregătire corectă şiadaptată specificului societăţii actuale

� Având în vedere caracteristicile curente ale societăţii,confruntată cu numeroase şi complexe provocări, nevoiaderulării susţinute a unor programe educaţionale relevanteeste din ce în ce mai evidentă.

� Reducerea gradului de vulnerabilitate asociat categoriiloraflate în situaţie de risc impune transmiterea către individ aunor idei, cunoştinţe, comportamente şi atitutini care săpoată fi utilizate în viaţă şi în societate.

� În prezent, lipsa din sistemul educaţional a unui numărsuficient de programe destinate pregătirii individului pentrudiferitele realităţi sociale este invocată ca fiind una dintreprincipalele cauze ale pregătirii antivictimale deficitare.

Existenţa unei vulnerabilităţi crescute latrafic pentru anumite categorii depersoane, în contextul socioeconomicde la nivel naţional

� Nivelul scăzut de trai al populaţiei şi lipsa unoroportunităţi reale de a depăşi situaţiile dedificultate, pe termen lung, genereazăsentimente de descurajare/neîncredere înşansele de bunăstare individuală în ţară şifavorizează migraţia.

� Lipsa unor venituri suficiente pentru traiulzilnic împinge persoanele aflate în căutareaunui loc de muncă să-şi asume riscuri foartemari, ignorând sau trecând în plan secundmăsurile preventive destinate evitării situaţiilorpericuloase sau vătămătoare.

� Asumarea parţială a responsabilităţilor de asistenţă şi protecţie avictimelor traficului de persoane de către instituţiile cu atribuţii îndomeniu, atât în ceea ce priveşte reglementarea, cât şi în ceeace priveşte aplicarea şi monitorizarea măsurilor necesare

� Confuzia privind instituţiile implicate, rolul şi responsabilităţile acestora,adaptarea sau integrarea insuficientă a normelor legislative specifice fiecăreiinstituţii şi, mai ales, abordarea/gestionarea problematicii asistenţei victimelortraficului de persoane, într-un context mai larg ce vizează şi alte categorii depersoane vulnerabile/cu nevoi speciale, sunt factori care determină suprapunerişi lacune pe diferite planuri de intervenţie, o coordonare neunitară şi un răspunsneadecvat nevoilor existente.

� Perpetuarea deficienţelor privind organizarea şi funcţionarea serviciilorspecializate, respectiv, numărul redus şi existenţa unor disparităţi în dezvoltareaacestora la nivel naţional, este una dintre consecinţele care afecteazăsemnificativ durata și calitatea asistenței acordate victimelor traficului depersoane.

Dificultatea accesării efective a anumitor drepturi, precumasistenţă medicală, asistenţă juridică, despăgubiri civile saucompensaţie financiară acordată de către stat

� Cunoaşterea limitată a resurselor existente şi a modalităţilor de aplicare însituaţii particulare (de către specialişti), gradul redus de aplicabilitate aunor prevederi privind asistența și protecția victimelor traficului depersoane generează acordarea unui sprijin fragmentar victimelor traficuluide persoane.

Înţelegere limitată a fenomenului traficului de persoane decătre profesioniştii din domeniul investigării infracţiunilor detrafic de persoane şi trafic de minori

� Specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în zona investigării infracţiunilorde trafic de persoane şi trafic de minori limitează înţelegerea fenomenuluitraficului la îndeplinirea unor criterii obiective şi la aplicarea cu rigurozitatea prevederilor legislative din acest domeniu, aspect care impactează într-un mod negativ derularea actului de justiţie, atât prin comportamentul şimăsurile care se iau faţă de victimele acestor infracţiuni, cât şi prinactivităţile derulate în vederea cercetării infracţiunii.

� Această limitare, coroborată adesea cu prejudecăţi legate de victimeletraficului de persoane, au relevat tot mai mult necesitatea sensibilizăriiacestei categorii de profesionişti prin însuşirea şi a perspectiveiumane/victimologice, a consecinţelor psihologice pe care săvârşireaacestei infracţiuni le are asupra unei persoane, a conceptelor derevictimizare şi victimizare secundară, precum şi a identificării victimeitraficului de persoane în afara cadrului procesului penal.

Capacitate restrânsă de investigare a infracţiunilor de traficde persoane şi trafic de minori din partea autorităţilorspecializate în combaterea fenomenului traficului depersoane.

� Criza tot mai acută a resurselor umane resimţită la nivelul MinisteruluiAfacerilor Interne, precum şi a Ministerului Public (Direcţiei deInvestigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism)creează mari dificultăţi în gestionarea eficientă a responsabilităţilorrelaţionate combaterii fenomenului infracţional al traficului depersoane şi a consecinţelor generate de evoluţia acestuia.

� Acestă criză, coroborată cu lipsa unei specializări şi pregătiri continuea profesioniştilor rămaşi în sistem, precum şi a unei cooperărieficiente ale structurilor din domenii conexe traficului de persoane,afectează invariabil numărul acţiunilor de urmărire în justiţie atraficanţilor, precum şi profunzimea actului de cercetare şi urmărirepenală a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

Calitatea scăzută a informaţiilor diseminate în domeniul traficului de persoane fonduriinsuficiente pentru desfăşurarea activităţilor relaţionate problematicii traficului depersoane� Colectarea datelor din domeniul traficului de persoane rămâne în continuare un subiect sensibil aflat în

atenţia instituţiilor cu responsabilităţi în acest sens, o cât mai bună colectare şi interpretare a acestorarăsfângându-se pozitiv atât asupra modului în care sunt orientate eforturile instituţiilor şi organizaţiilorimplicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane la nivel naţional şi internaţional, dar şi acapacităţii României de a răspunde unor solicitări venite din partea organismelor internaţionale.

� Tendinţa generală observată este aceea de colectare a unor date incomplete şi într-un mod neunitar,această modalitate de colectare alterând, generic vorbind, calitatea informaţiilor diseminate în acestdomeniu de activitate.

� Pentru o abordare corectă şi cuprinzătoare a problematicii traficului de persoane este necesară asigurareaunui suport financiar crescut în acest domeniu. Trebuie să crească bugetul specific alocat instituţiilor cuatribuţii în derularea activităţilor de prevenire a criminalităţii, prin intermediul proiectelor internaţionale şi alprogramelor de interes naţional.

Resurse umane insuficiente la nivelul instituţiilor publice și Cunoaşterea limitată a roluluişi atribuţiilor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul traficului de persoane, precum şia prevederilor Mecanismului Naţional de Identificare şi Referire� Problema resurselor umane este una ce afectează întreg aparatul de stat şi nu una specifică domeniului

traficului de persoane, însă constituie unul dintre obstacolele importante ce împietează aducerea laîndeplinire cu succes şi într-un mod calitativ a obiectivelor propuse la nivel instituţional/ strategic.

� Cunoştinţele incomplete şi neclare asupra rolului şi atribuţiilor fiecărei instituţii implicate în lupta împotrivatraficului de persoane, la nivel naţional, precum şi necunoaşterea prevederilor Mecanismului Naţional deIdentificare şi Referire în rândul responsabililor cu implementarea acestuia, generează dificultăţi în luareacelor mai eficiente măsuri pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane, dar şi pentru asistenţa şiprotecţia acordate victimelor acestui fenomen.

Creşterea riscului de săvârşire a infracţiunii de trafic de persoaneîn contextul crizei migranţilor

� Deşi, iniţial, România nu reprezenta o ţară de destinaţie pentru fluxurilemigratorii provenite dinspre Orientul Mijlociu și statele africane afectate deconflicte armate sau grupări teroriste, tranzitarea României de trei ruteprincipale de migrație către Europa de Vest, respectiv: ruta estică, rutaestmediteraneană și ruta Balcanilor de Vest, precum şi înăsprirea condiţiilor deacordare a azilului în ţările în care aceştia îşi doresc să ajungă, determinăcreşterea probabilităţii de intrare și stabilire a unui număr tot mai semnificativ demigranți pe teritoriul României.

� Intensificarea fenomenului migraţionist, precum şi vulnerabilitatea crescută apopulaţiei imigrante conturează astfel cadrul şi premisele de manifestere şi aunor efecte negative, crescând riscul de săvârşire a infracţiunilor, abuzurilor şiexploatării sub orice formă în rândul membrilor acestei populaţii şi, deasemenea, determină autorităţile române responsabile să dezvolte acelemecanisme și proceduri care să prevină sau chiar să urgenteze identificareaposibilelor victime ale traficului de persoane, cetățeni străini pe teritoriul țăriinoastre.

Continuarea existenţei unei ponderi crescute avictimelor de cetăţenie română exploatate pe teritoriulaltor state

� Se impun îmbunătăţirea eforturilor de cooperare internaţionalădin partea tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în lupta împotrivatraficului de persoane, în special cu instituţiile din ţările dedestinaţie, pentru identificarea celor mai eficiente răspunsuri învederea prevenirii fenomenului, destructurării reţelelor detraficanţi şi protejării drepturilor victimelor, dar şi pentruîmbunătăţirea condiţiilor economico-sociale ale populaţieivulnerabile, care reprezintă unul din principalii factori favorizanţiai victimizării cetăţenilor români în străinătate.

� Drepturile prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, directivele, deciziile-cadru ale UE și consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

� Documentul de față se adresează victimelor și practicienilor care doresc o prezentare generală adrepturilor conferite de legislația UE, precum și statelor membre care elaborează rezumate similare aledrepturile victimelor trafi cului de persoane, la nivel național.

� Legislația UE stabilește standarde minime, însă statele membre pot impune, după caz, dispoziții maistricte decât aceste standarde.

� În sensul drepturilor și obligațiilor prin

� „copil” se înțelege orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani. În cazul în care vârstavictimei este incertă și există motive să se creadă că victima este un copil, se prezumă căaceasta este copil.

� „Victimă” în sensul documentului de față înseamnă o persoană care face obiectul traficuluide persoane.

� „Autorul infracțiunii” în sensul prezentului document se referăla o persoană sau la persoane care a(u) fost acuzată(acuzate) sau condamnată (condamnate) pentru săvârșireainfracțiunii de trafi c de persoane.

� „Resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană carenu este cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene.

� „Traficul de persoane”, astfel cum este definit la articolul 2 dinDirectiva 2011/36/UE:

� Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea depersoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor încauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme deconstrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de puteresau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea debani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane caredeține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.

� Starea de vulnerabilitate înseamnă o situație în care persoana în cauză nupoate decât să se supună abuzului implicat, neavând o alternativă reală sauacceptabilă.

� Exploatarea include cel puțin exploatarea prostituției altor persoane sau alteforme de exploatare sexuală, munca sau serviciul forțat, inclusiv cerșitul, sclaviasau practicile similare sclaviei, aservirea, exploatarea activităților infracționale sauprelevarea de organe.

� Consimțământul unei victime a traficului de persoane la exploatare, indiferentdacă este intenționat sau efectiv, este irelevant atunci când a fost folosit oricaredintre mijloacele revăzute de lege.

Asistență și sprijin� Victimele au dreptul la asistență și sprijin de îndată ce autoritățile competente au motive rezonabile să

creadă că este posibil ca aceste persoane să fi făcut obiectul traficului.

� Victimele au dreptul la asistență și sprijin înainte de procedurile penale, pe parcursul acestora și pentru operioadă de timp suficientă după încheierea lor.

� Acordarea de asistență și sprijin nu ar trebui să fie condiționată de dorința victimei de a coopera peparcursul cercetării, urmăririi penale sau al procesului; în cazurile în care victima nu își are reședința legalăîn statul membru respectiv, ar trebui să se acorde asistență și sprijin în mod necondiționat cel puțin pe parcursulperioadei de refl ecție.

� Asistența și sprijinul pot fi acordate numai cu consimțământul victimei și în cunoștință de cauză.

Drepturile conferite de UE victimelor traficului de persoane

� Victimele au dreptul la un standard de viață în măsură să le asigure cel puțin subzistența, lao cazare adecvată și sigură și la asistență materială.

� Victimele au dreptul la tratamentul medical necesar, inclusiv la asistență psihologică,consiliere și informare.

� Victimele au dreptul la servicii de traducere și interpretariat, dacă este cazul.

� Victimele cu necesități speciale (cu precădere în ceea ce privește sarcina, starea de sănătate, unhandicap, o boală fizică sau mintală sau cele care au făcut obiectul unor forme grave de violențăfizică, sexuală sau psihologică) beneficiază de tratament corespunzător.

� Victimele au dreptul, în funcție de necesitățile lor și în mod gratuit, la servicii confidențiale desprijinire a victimelor, care acționează în interesul victimelor înainte, în timpul și pentru o duratăadecvată după încetarea procedurilor penale.

� Membrii familiei au dreptul la servicii de sprijinire a victimelor în funcție de necesitățile lor și degravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.

� Serviciile specializate de sprijinire trebuie să pună la dispoziție:

� adăposturi sau orice altă cazare provizorie adecvată pentru victimele care au nevoie de un locsigur din cauza unui risc iminent de victimizare secundară și repetată sau de intimidare șirăzbunare;

� sprijin orientat și integrat pentru victimele cu nevoi specifice, precum victimele violenței sexuale șivictimele violenței bazate pe gen, inclusiv sprijin în cazul traumelor și consiliere.

� Victimelor care sunt resortisanți ai țărilor terțe trebuie să li se ofere informații cu privire la perioada dereflecție și de refacere, precum și cu privire la posibilitățile de a obține protecție internațională.

� Victimele au dreptul de a solicita azil și de a fi informate cu privire la posibilitățile de a obțineprotecție internațională și ar trebui protejate împotriva returnării (întoarcerea în țara în care există unrisc de deces, tortură sau alte pedepse sau tratamente inumane sau degradante).

Protecția de care beneficiază victimele traficului de persoane înainte de începereaprocedurilor penale

� Victimele au dreptul la o protecție adecvată, pe baza unei evaluări individuale a riscurilor.Evaluarea individuală ar trebui să fi e promptă și să identifi ce nevoile specifi ce de protecție și săstabilească dacă și în ce măsură victimele ar putea benefi cia de măsuri speciale pe parcursulprocedurilor penale, din cauza unei vulnerabilități deosebite la victimizare secundară și repetată, laintimidare și la răzbunare.

� Victimele traficului de persoane nu ar trebui să fie judecate sau pedepsite pentruimplicarea acestora în activități infracționale pe care au fost obligate să le săvârșească caurmare directă a faptului că au făcut obiectul traficului de persoane.

� Datele cu caracter personal ale victimelor pot fi colectate de la victime numai în scopurispecifice, explicite și legitime și în cadrul sarcinilor autorităților competente și pot fiprelucrate numai în scopul în care au fost colectate.

� Prelucrarea datelor trebuie să fi e legală, adecvată, relevantă și neexcesivă (în raport cu scopurile pentrucare au fost colectate).

� Datele cu caracter personal ale victimelor trebuie să fie șterse sau trecute în anonimat atunci când numai sunt necesare pentru scopul în care au fost colectate.

� Victimele au dreptul la informații încă de la primul contact cu autoritățilecompetente (cum ar fi poliția, autoritățile judiciare etc.) și, pe cât posibil, în limbileînțelese în general, respectiv

a. tipul de servicii sau organizațiile cărora li se pot adresa pentru a obținesprijin;

b. tipul de asistență pe care o pot primi;

c. unde și în ce mod pot depune o plângere și etapele procedurii careurmează după depunerea plângerii și rolul victimei în cadrul acestora;

d. modul și condițiile în care pot obține protecție;

e. în ce măsură și în ce condiții au acces la consiliere juridică, asistențăjuridică sau orice altă formă de consiliere;

f. cerințele pentru a avea dreptul la despăgubiri;

g. în cazul în care victima locuiește în alt stat membru, orice instrumentspecifi c pe care acesta îl are la dispoziție pentru a-și apăra interesele;

h. modul în care poate obține rambursarea cheltuielilor suportate ca urmarea participării la procedurile penale.

Protecția de care beneficiază victimele în timpul și după desfășurarea procedurilor penale

� În urma unei evaluări individuale, efectuate de către autoritatea competentă, victimele au dreptul, înanumite condiții, la un tratament specific, menit să prevină victimizarea secundară, și anume prinevitarea repetării inutile, pe parcursul cercetării, al urmăririi penale și al procesului, a interogatoriilor, acontactului vizual între victimă și autorul infracțiunii, a depunerii de mărturii în ședință publică, precum și prinevitarea întrebărilor inutile privind viața privată a victimei.

� Victimele au acces fără întârziere la consiliere juridică și la reprezentare juridică, inclusiv învederea solicitării de despăgubiri.

� Consilierea juridică și reprezentarea juridică sunt gratuite în cazul în care victima nu dispunede resurse financiare suficiente.

� Victimele, în funcție de rolul care le revine în sistemul judiciar penal relevant, au dreptul de asolicita revizuirea unei hotărâri de neîncepere a urmăririi penale.

� Victimele au dreptul de a înțelege și de a fi înțelese în cadrul procedurilor penale și de a primicomunicări într-un limbaj ușor de înțeles, ținând seama de caracteristicile personale ale victimei,precum existența unui handicap.

� Victimele au dreptul, în anumite condiții, să fi e însoțite de o persoană aleasă de acestea,care să le ajute să înțeleagă sau să fi e înțelese cu ocazia primului contact cu o autoritatecompetentă, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi împotriva intereselor victimei sau arafecta desfășurarea procedurii.

� În cazul în care victimele depun o plângere oficială, acestea au dreptul să primească oconfirmare scrisă de înregistrare a plângerii și să benefi cieze de servicii de traducere și deasistența lingvistică necesară pentru a depune plângerea.

� Victimele trebuie să fie informate, fără întârzieri inutile, despre dreptul de a primi informații cuprivire la procedurile penale inițiate ca urmare a plângerii (decizia de a nu continua ancheta saude a nu începe urmărirea penală împotriva autorului infracțiunii, natura acuzațiilor aduse acestuia,data și locul desfășurării procesului, orice hotărâre defi nitivă și stadiul procedurilor penale) și, lacerere, primesc astfel de informații.

� Victimele pot solicita să fie notificate, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care autorul infracțiuniieste eliberat din arest sau a evadat din detenție.

� În funcție de rolul oficial care le revine în cadrul procedurilor penale, victimele au dreptul în modgratuit la servicii de interpretariat pentru interviurile sau interogatoriile efectuate peparcursul procedurilor penale de către organele de cercetare și autoritățile judiciare șipentru participarea activă a acestora la ședințele de judecată.

� În funcție de rolul oficial care le revine în cadrul procedurilor penale, victimele au dreptul în modgratuit la traducerea informațiilor care sunt esențiale pentru a-și exercita drepturile încadrul procedurilor penale, într-o limbă pe care o înțeleg, în măsura în care aceste informațiisunt puse la dispoziția victimelor.

� Victimele pot folosi tehnologii de comunicare cum ar fi videoconferința, telefonul sauinternetul pentru traducere, cu excepția cazului în care prezența fizică a unui interpret estenecesară pentru ca victima să își exercite drepturile sau să poată înțelege procedura.

� Victimele au dreptul să participe în mod voluntar la programele de justiție reparatorie pe bazaacordului lor dat în cunoștință de cauză, care poate fi retras în orice moment.

� Victima are dreptul la informații complete și obiective cu privire la proces.

� Discuțiile care nu au loc în public pot rămâne confidențiale (exceptând cazul în care victima și autorulinfracțiunii își dau acordul în acest sens sau cazul în care informațiile trebuie divulgate, având în vedereinteresul public prevalent, cum ar fi amenințările sau actele de violență).

� Un ordin european de protecție poate fi emis în cazul în care victima locuiește sau își are reședința înalt stat membru și împotriva autorului infracțiunii s-a dispus o măsură de protecție, cum ar fi interdicția de ase deplasa în anumite localități, locuri și zone în care își are reședința victima sau pe care aceasta levizitează sau interzicerea sau reglementarea contactelor (inclusiv prin telefon, e-mail).

� Ordinul european de protecție se aplică unei măsuri de protecție adoptate în temeiul dreptului penal într-oțară a UE în beneficiul unei victime, prin extinderea acestei protecții în altă țară din UE în care s-a deplasatvictima.

� Statele membre trebuie să atenueze pe cât posibil eventualele dificultăți de comunicare (de exemplu, încazul în care victimele vorbesc o limbă diferită sau au probleme de exprimare) în cazul victimelor care suntmartori sau au alte roluri procedurale, astfel încât acestea să poată înțelege implicarea pe care o au în fiecare etapă a procedurilor penale.

Dreptul la integrare și la muncă

� Sub rezerva unor restricții și condiții, cetățenii UE au dreptul de a rămâne pe teritoriul statelor membrepentru o perioadă de până la trei luni, cu condiția să prezinte un pașaport sau un document de identitatevalabil.

� Cetățenii UE au dreptul de a rămâne oriunde în UE, cu condiția să aibă un loc de muncă legal sau săstudieze la o instituție de învățământ acreditată și să dețină o asigurare completă de sănătate (sau săaibă sufi ciente resurse fi nanciare pentru a garanta că ei înșiși sau membrii familiilor lor nu vor deveni opovară asupra sistemului de securitate socială a statului-gazdă) sau să aibă un membru de familie careîndeplinește oricare dintre aceste condiții.

� Fiecare cetățean al UE are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și formarecontinuă.

� Fiecare cetățean al UE are libertatea de a-și alege ocupația și dreptul la muncă în orice stat membru(sub rezerva anumitor restricții) și resortisanții țărilor terțe care sunt autorizați să lucreze pe teritoriul statelormembre au dreptul la condiții de muncă echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii.

� Fiecare lucrător are dreptul la condiții de muncă echitabile și corecte, care să îi respecte sănătatea,siguranța și demnitatea, la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioade de odihnă zilnică șisăptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.

Perioada de reflecție și permisul de ședere pentru victimele care sunt resortisanți ai țărilor terțePerioada de reflecție� Resortisanții țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane au dreptul la o perioadă de reflecție. Această

perioadă are drept obiectiv să le permită victimelor să își revină și să se elibereze de infl uența autorilor infracțiunii,astfel încât să poată lua o decizie în cunoștință de cauză dacă să coopereze sau nu cu autoritățile polițienești șijudiciare.

� Victimele nu pot fi expulzate din țară pe parcursul perioadei de reflecție.� Perioada de reflecție poate fi revocată în cazul în care victima reia contactul cu autorul infracțiunii sau din motive legate

de ordinea publică și de protecția siguranței interne.� În perioada de reflecție, victimele au dreptul de a primi cel puțin tratament medical de urgență și servicii specifice,

inclusiv servicii psihologice pentru persoanele cele mai vulnerabile.� La expirarea perioadei de reflecție, victima resortisant al unei țări terțe are dreptul de a i se examina cererea

pentru un permis de ședere pe baza următoarelor criterii:a. prezența victimei este necesară în scopul anchetei sau al procedurii judiciare;b. victima și-a manifestat voința clară de a coopera;c. victima a încetat orice relație cu persoana sau persoanele care au săvârșit infracțiunea de trafi c de

persoane;d. victima nu ar reprezenta un risc pentru ordinea publică sau pentru siguranța publică.

� Permisul de ședere trebuie să fi e valabil timp de cel puțin șase luni și poate fi reînnoit pe baza acelorași condiții.

� După primirea permisului de ședere, victima care nu are resurse suficiente are în continuare dreptul de a i segaranta cel puțin un standard de viață în măsură să îi asigure subzistența, de a avea acces la tratament medicalde urgență și, după caz, la servicii de traducere și interpretariat. Ar trebui asigurat răspunsul specifi c la nevoilepersoanelor cele mai vulnerabile, inclusiv servicii psihologice. Nevoilor în materie de siguranță și protecție trebuie să lise răspundă, de asemenea, în conformitate cu legislația națională. Sprijinul poate include asistență juridică gratuită, înconformitate cu legislația națională.

� Permisul de ședere poate fi retras dacă victima reia contactul cu persoana sau persoanele care au săvârșitinfracțiunea de trafic de persoane, în cazul în care cooperarea victimei este frauduloasă sau plângerea depusă estefrauduloasă sau nefondată, dacă victima ar putea constitui un risc pentru ordinea publică și protecția siguranțeinaționale, dacă aceasta încetează să mai coopereze sau dacă autoritățile decid să întrerupă procedura.

Returnarea� În cazul în care unei victime care este resortisant al unei țări

terțe nu îi este permis să rămână în UE și, prin urmare,aceasta este obligată să se întoarcă în țara de origine, i seva acorda, în mod normal, o perioadă cuprinsă între șapte șitreizeci de zile pentru plecarea voluntară.

� Această perioadă poate fi prelungită pentru a ține cont decircumstanțe specifice, cum ar fi legături familiale, sociale saucopii care frecventează școala și durata șederii.

� Victimelor traficului de persoane cărora li s-a acordat unpermis de ședere și care cooperează cu autoritățilepolițienești și judiciare nu li se poate interzice intrarea peteritoriul unui stat membru pentru o perioadă determinatădacă acestea au respectat obligația de returnare, cu condiția sănu reprezinte o amenințare pentru ordinea sau siguranța publică.

� O victimă poate introduce oricând o cale deatac în fața unei autorități, beneficiind (dacăeste necesar) de consiliere juridică,reprezentare și asistență lingvistică.

� Îndepărtarea trebuie să se amâne în cazul încare s-ar încălca principiul nereturnării. Deasemenea, îndepărtarea poate fi amânată dinalte motive, legate de circumstanțele specificefiecărui caz, în special de starea fizică sau decapacitatea mentală a victimei, sau din motivetehnice, ca de exemplu lipsa mijloacelor detransport sau neidentificarea victimei.

� Țările care au semnat un acord de readmisiecu Uniunea Europeană sunt obligate să îșireadmită în mod automat resortisanțiiîmpreună cu copiii (necăsătoriți) ai acestora șicu soții/soțiile sau persoanele care dețin saudețineau o viză valabilă sau un permis deședere în țara respectivă.

Principalele instrumente juridice internaţionale referitoare la traficul de persoane, ratificate deRomânia� Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York, la 15

noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr.565/2002. România a semnat, la data de 14 decembrie 2000, la Palermo,Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi cele două protocoaleadiţionale, adoptate la New York, la data de 15 noiembrie 2000: Protocolul privind prevenirea, reprimarea şipedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, precum şi Protocolul împotriva traficului ilegalde migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare;

� Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisăspre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr.300/2006;

� Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şicombaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru2002/629/JAI a Consiliului.

� Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor normeminime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei cadru2001/220/JAI a Consiliului.

Priorităţi, politici şi cadru juridic existente

Instrumente internaţionale care fac referire explicită la drepturile copilului, traficul de copiişi lupta împotriva oricărei forme de exploatare a copiilor:� Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la

20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, republicată;� Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale

muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a ConferinţeiGenerale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr.203/2000;

� Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţiacopiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat prin Legea nr.470/2001.

� Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale,adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007 şi semnată de România la Lanzarote la 25 octombrie 2007,ratificată prin Legea nr.252/2010.

Principalele acte normative naţionale în domeniul traficului de persoane:� Legea nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările

ulterioare;� Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi

completările ulterioare;� Legea nr.286/2009 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare;� Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;� Hotărârea Guvernului nr.299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.

678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;� Hotărârea Guvernului nr.1238/2007 pentru aprobarea Standardelor naţionale specifice pentru serviciile

specializate de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane;

Acte normative naţionale cu referire la traficul de copii, drepturile copilului şi luptaîmpotriva oricărei forme de exploatare a copiilor:� Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și

completările ulterioare;� Hotărârea Guvernului nr.1443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoţiţi şi

asigurarea măsurilor de protecţie specială în favoarea acestora;� Hotărârea Guvernului nr.617/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Comitetului naţional director pentru

prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă, cu modificările şi completările ulterioare;� Hotărârea Guvernului nr.76/2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.617/2004 privind

înfiinţarea şi organizarea Comitetului naţional director pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilorprin muncă;

� Hotărârea Guvernului nr.867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii;� Hotărârea Guvernului nr.49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în

echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi aMetodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii derisc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţivictime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state.

Alte instrumente legislative naţionale cu incidenţă în domeniul traficului de persoane:� Legea nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată cu

modificările și completările ulterioare;� Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;� Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările ulterioare ;� Legea nr.682/2002 privind protecţia martorilor, republicată;� Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare;� Legea nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi

completările ulterioare;� Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată cu modificările și

completările ulterioare;� Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de

Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu modificările şi completările ulterioare;� Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată;� Legea asistenţei sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare;� Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare.

Prevenirea traficului de persoane� Activitatea de prevenire are în vedere acoperirea unui spectru larg atât din punctul de vedere al principalelor

forme de manifestare a acestui fenomen (exploatare sexuală, exploatare prin muncă, obligarea la cerşetorie),cât şi din cel al persoanelor vulnerabile, elementul de unitate şi de coerenţă fiind reprezentat de concentrareamesajului pe riscurile asociate traficului de persoane.

� Demersurile de prevenire a traficului de persoane nu vizează doar informarea şi sensibilizarea grupurilor ţintă,prevenirea impunând şi luarea de măsuri sociale, economice şi educaţionale care să reducă în mod realvulnerabiliatea la trafic.

Direcţii generale de acţiune pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane

Consolidarea şi diversificarea demersurilor deprevenire a traficului de persoane� Creşterea nivelului de informare a populaţiei în vederea

conştientizării implicaţiilor traficului de persoane� Reducerea factorilor de risc ce conduc la victimizare� Monitorizarea activităţii operatorilor economici din

domeniile profesionale cu fluctuaţie mare a forţei demuncă (construcţii, agricultură, exploatarea lemnului,turism etc.)

Protecţia, asistenţa şi reintegrarea socială a victimelor traficuluide persoaneÎmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelortraficului de persoane în vederea reintegrării sociale� Consolidarea dialogului interinstituţional şi a coordonării asistenţei şi

protecţiei victimelor traficului de persoane şi traficului de minori� Creșterea capacității sistemului de asistență socială de răspuns la nevoile

specifice victimelor traficului de persoane� Asigurarea asistenţei şi protecţiei specifice principalelor categorii de

victime identificate

� Dezvoltarea şi consolidarea cunoştinţelor şi competenţelor profesionaleprin formarea şi pregătirea continuă, necesară şi adaptată aprofesioniştilor din domeniul judiciar antitrafic şi a celor din cadrul celorlaltestructuri de aplicare a legii

� Creşterea gradului de participare a victimelor traficului de persoane înprocesul penal

� Dezvoltarea capacităţii de utilizarea a investigaţiilor financiare încercetarea infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, precum şi înidentificarea şi urmărirea bunurilor şi profiturilor obţinute din săvârşireainfracţiunii de trafic de persoane.

� Îmbunătăţirea tehnicilor şi instrumentelor de lucru în scopul optimizăriiidentificării, urmăririi şi confiscării bunurilor şi profiturilor obţinute dincomiterea infracţiunii de trafic de persoane/minori

� Dezvoltarea cooperării judiciare dintre structurile din domeniile conexetraficului de persoane ce pot contribui la cercetarea infracţiunilor de traficde persoane şi trafic de minori, la nivel naţional

� Consolidarea cooperării judiciare internaţionale dintre structurile decombatere a criminalităţii organizate în domeniul traficului de persoane

Monitorizarea şi evaluarea traficului de persoane şi a implementării politicilor� Îmbunătăţirea datelor colectate şi a modului de colectare a datelor de către instituţiile cu responsabilităţi în domeniu� Îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la dimensiunea fenomenului traficului de persoane

Cooperare interinstituţională şi internaţionalăDezvoltarea şi extinderea procesului de cooperare între actorii relevanţi, naţionali şiinternaţionali, implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane, precum şi dinamizareaeforturilor de acţiune diplomatică de prevenire şi combatere a traficului de persoane şi deprotejare a cetăţenilor români în ţările de destinaţie� Consolidarea cooperării dintre instituţiile relevante cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea traficului de

persoane şi în oferirea de asistenţă şi protecţie victimelor traficului de persoane� Diversificarea colaborării în domeniul traficului de persoane între instituțiile publice, societatea civilă şi reprezentanţii

sectorului privat� Dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională cu instituţii similare din străinătate, organizaţii şi organisme

internaţionale sau instituţii/organisme ale Uniunii Europene� Aprofundarea cooperării cu statele de destinaţie în scopul coordonării acţiunilor şi eforturilor de prevenire şi

descurajare a traficului de persoane şi al asistenţei acordate cetăţenilor români� Continuarea politicii de atragere a fondurilor externe nerambursabile

Vă multumim!

Universitatea Spiru Haret

https://infolex.snsh.ro/http://spiruharet.ro