Informatii Practica MAT

7
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT "MANAGEMENTUL AFACERILOR ÎN TURISM" STAGIUL DE PRACTICĂ: 19 MAI-30 MAI 2014 (două săptămâni, 5 zile/săptămână, 6 ore/zi, 60 ore în total) Masteranzii Programului de Studii Universitare de Masterat"Managementul afacerilor în turism" vor transmite până Luni, 5 mai 2014, ora 00.00 pe mail-ul [email protected]opţiunea pentru efectuarea stagiului de practică prin bazele facultății. Cei care nu fac această opțiune până la data menționată, se consideră, din oficiu, că vor efectua practica pe cont propriu. Până la data de 15 mai 2014 vor fi afișate la avizier și încărcate pe conturile masteranzilor listele cu repartizarea acestora la bazele de practică. Masteranzii care efectuează practica pe cont propriu la o firmă preferată şi contactată de către aceștia, stagiul de practică se va desfăşura în baza unei convenţii încheiate cu Facultatea de Management Turistic şi Comercial (formularul se găsește la Secretariatul MTC), sub îndrumarea şi controlul specialiştilor din societatea comercială respectivă (variantă de practică pe cont propriu). Masteranzii care optează pentru o bază de practică la care vor fi repartizați de către facultate, stagiul de practică se va efectua sub îndrumarea şi controlul facultăţii. Practica economică se desfăşoară în societăţi comerciale cu profil turistic, cu capital public sau privat, cu capital românesc sau străin, pe baza convenţiei prezentate. Toate activităţile, acţiunile, la care a participat masterandul în perioada de practică vor fi consemnate, zilnic, într-un caiet de practică, ce se va întocmi după următorul model: Model - copertă Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Facultatea de Management Turistic şi Comercial Managementul afacerilor în turism Caiet de practică economică Bucureşti

description

practica

Transcript of Informatii Practica MAT

  • PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

    "MANAGEMENTUL AFACERILOR N TURISM"

    STAGIUL DE PRACTIC: 19 MAI-30 MAI 2014

    (dou sptmni, 5 zile/sptmn, 6 ore/zi, 60 ore n total)

    Masteranzii Programului de Studii Universitare de Masterat"Managementul afacerilor

    n turism" vor transmite pn Luni, 5 mai 2014, ora 00.00 pe mail-ul

    [email protected] pentru efectuarea stagiului de practic prin

    bazele facultii. Cei care nu fac aceast opiune pn la data menionat, se consider,

    din oficiu, c vor efectua practica pe cont propriu.

    Pn la data de 15 mai 2014 vor fi afiate la avizier i ncrcate pe conturile

    masteranzilor listele cu repartizarea acestora la bazele de practic.

    Masteranzii care efectueaz practica pe cont propriu la o firm preferat i

    contactat de ctre acetia, stagiul de practic se va desfura n baza unei convenii

    ncheiate cu Facultatea de Management Turistic i Comercial (formularul se gsete la

    Secretariatul MTC), sub ndrumarea i controlul specialitilor din societatea comercial

    respectiv (variant de practic pe cont propriu).

    Masteranzii care opteaz pentru o baz de practic la care vor fi repartizai de

    ctre facultate, stagiul de practic se va efectua sub ndrumarea i controlul facultii.

    Practica economic se desfoar n societi comerciale cu profil turistic, cu

    capital public sau privat, cu capital romnesc sau strin, pe baza conveniei prezentate.

    Toate activitile, aciunile, la care a participat masterandul n perioada de practic vor

    fi consemnate, zilnic, ntr-un caiet de practic, ce se va ntocmi dup urmtorul model:

    Model - copert

    Universitatea Cretin Dimitrie Cantemir

    Facultatea de Management Turistic i Comercial

    Managementul afacerilor n turism

    Caiet de practic economic

    Bucureti

  • Model - coninut

    Data, luna, ziua,

    specificndu-se

    a cta zi de

    practic este:

    Ora Activitatea

    desfurat de ctre

    masterand n perioada

    de practic sau orice

    alte activiti la care

    masterandul a asistat

    Persoana

    ndrumtoare

    sau care a

    realizat

    activitatea

    Observaii,

    opinii, notie etc.

    La sfritul perioadei de practic, fiecare masterand i alege o tem ce va constitui

    obiectul proiectului de practic.

    Se recomand ca alegerea temei s se fac n colaborare cu ndrumtorul de practic.

    Proiectul de practic se compune din cinci pri:

    1. prima parte: abordarea teoretic a temei alese, conform surselor bibliografice

    utilizate la disciplinele studiate n anii I i II (ex.: structura organizatoric a firmei,

    oferta, resursele umane, managementul calitii, etica afacerilor etc.. n general,

    - 2014-

  • alegei teme pe care le-ai parcurs la diferite discipline din cadrul Planului de

    nvmnt al programului de masterat, de-a lungul celor 2 ani de coal);

    - a doua parte: prezentarea firmei, unde s-a efectuat practica economic (principalele

    coordonate ale activitii: obiect de activitate, istoric, organizare, dotri, performane

    etc.);

    - a treia parte: particularizarea subiectului teoretic ales la firma respectiv (studiu de

    caz);

    - a patra parte: relevarea aspectelor pozitive, negative, opinii, propuneri de

    mbuntire etc.;

    - a cincea parte: lista surselor bibliografice utilizate pentru partea teoretic i sursele

    de date din cadrul firmei.

    Finalizarea activitii de practic se va realiza prin colocviu de practic, care va fi

    programat la ncheierea stagiului de practic n cadrul sesiunii de examene din var.

    Pentru admiterea la susinerea colocviului fiecare masterand trebuie s se prezinte cu

    un dosar cu documente:

    Pentru masteranzii care au efectuat stagiul de practic pe cont propriu:

    - convenia de practic, semnat de ctre conducerea firmei respective,

    datat, cu numr de nregistrare;

    - adeverin;

    - caiet de practic;

    - proiect de practic.

    Pentru masteranzii care au efectuat stagiul de practic ntr-o baz

    organizat de facultate:

    - adeverin. Adeverina este eliberat, semnat, datat i tampilat de

    ctre conducerea firmei unde masterandul a efectuat stagiul de practic. Prin aceast

    adeverin se atest faptul c masterandul a efectuat practica n firma respectiv,

    conform conveniei ncheiate i tematicii alese. Totodat, se aduce la cunotina

    conducerii facultii calificativul primit de ctre masterand privind activitatea

    desfurat de acesta pe perioada stagiului de practic;

    - caiet de practic;

    - proiect de practic.

    Model

    ntreprinderea

    ....................

    nr. ........../ data...........

    ADEVERIN

    Prin prezenta se adeverete c masterandul ...............din

    anul ..............., grupa......................... alProgramului de Studii

  • Universitare de Masterat "Managementul afacerilor n turism",

    a efectuat stagiul de practic n perioada ......................... i a

    primit calificativul................

    Director,

    Regimul de lucru al masteranzilor va fi de 6 ore zilnic, cu un volum total de 60 de ore

    i se va ncadra n programul normal al societii, urmrindu-se antrenarea lor n realizarea

    unor sarcini corespunztoare nivelului lor de pregtire.

    Masteranzii au drept obligaii:

    - cunoaterea coninutului contractului de munc, statutului, regulamentului de

    organizare i funcionare a firmei;

    - modul de desfurare al activitilor firmei;

    - evaluarea poziiei pe pia a firmei i potenialului ei viitor.

    Concomitent cu realizarea sarcinilor atribuite n cadrul bazei de practic, masteranzii

    vor urmri parcurgerea tematicii care formeaz coninutul activitii de practic, fiind

    obligai, prin rotaie, s lucreze la compartimentele de baz ale firmei sau, dac este posibil,

    la toate compartimentele din cadrul firmei, respectiv la toate unitile comerciale.

    Prin urmrirea obiectivelor menionate la sfritul perioadei de practic,masterandul

    va:

    - cunoate direct problematica i actualitile, aciunile din practica structurilor

    angrenate n activitatea comercial;

    - cunoate direct redactarea i coninutul contractelor de munc, comerciale, statutul i

    contractul societii;

    - observa ndeaproape relaiile firmei cu mediul extern i intern, precum i desfurarea

    proceselor de munc fizic i intelectual;

    - ncerca s evalueze aspecte din practica firmei privind formarea preurilor, structura

    veniturilor i a costurilor, dimensiunea, structura i repartizarea veniturilor;

    - prelua informaii asupra dinamismului firmei referitoare la vnzri-cumprri, stocuri,

    contul de profit i pierderi, bilanul contabil;

    - cunoate relaiile stabilite n cadrul firmei ntre angajai i ntre diferitele

    compartimente ale firmei, organigrama etc..

    Practica se axeaz pe aprofundarea cunotinelor teoretice dobndite la disciplinele

    cuprinse n programul de nvmnt.

    De asemenea, fiecare masterand trebuie s dispun de anumite cunotine n vederea

    susinerii examenului de practic. Aceste cunotine se refer la:

    - tema de proiect, adic teoria cu privire la tema de proiect;

    - activitile desfurate de ctre firm;

    - activitile desfurate de ctre masterand n timpul efecturii practicii, activiti ce

    sunt consemnate n caietul de practic;

    - organizarea structural i procesual a firmei;

    - alte aspecte privind tema abordat.

  • Caietul de practic economic este instrumentul care sintetizeaz activitile desfurate

    de ctre masterandul aflat n practic sau de ctre angajaii firmei, la care masterandul i

    efectueaz practica, i la care acesta din urm particip activ sau pasiv. Toate aceste activiti

    vor fi consemnate ntr-un mod ct mai exact, n fiecare zi. Fiecare activitate va fi detaliat

    prezentat de ctre masterandul practicant, cu precizarea unor observaii proprii asupra

    modului de realizare a unor activiti sau asupra atmosferei generale de lucru din cadrul

    firmei.

    Caietul de practic se va finaliza cu observaii asupra activitii desfurate de ctre

    firma la care s-a efectuat practica i cu propuneri pentru mbuntirea viitoare a activitii

    acesteia.

    Etapele elaborrii caietului de practic economic sunt urmtoarele:

    nregistrarea zilei , exemplu: 24. 06. 2003;

    nregistrarea orei, exemplu: 830;

    consemnarea activitii, exemplu: prezentarea societii comerciale (scurt istoric,

    domeniu de activitate, profilul activitii, numr de personal), prezentarea structurii

    acesteia (organigrama, compartimentele firmei);

    identificarea persoanei care prezint datele sau desfoar activitatea respectiv,

    exemplu: datele au fost prezentate de ctre directorul general al firmei, doamna

    Marinescu Corina;

    nregistrarea observaiilor, exemplu: firma este structurat n 6 compartimente, n

    fiecare lucrnd un numr de 5 persoane. Atmosfera de lucru este excelent, persoanele

    sunt agreabile. Primire masteranzilor de ctre conducerea firmei a fost foarte bun.

    Persoana de contact desemnat de ctre firm este interesat de ntrebrile masteranzilor.

    prezentarea ca anexe a diferitelor formulare (pliante, vouchere, chitane, facturi etc.),

    exemplu: emblema firmei, organigrama firmei.

    nregistrarea propunerilor pentru mbuntirea activitii viitoare a firmei.

    Aceste propuneri vor fi consemnate dup ce s-a nregistrat activitatea zilnic pe timpul

    efecturii practicii de ctre fiecare masterand.

    n cadrul caietului de practic, activitile vor fi consemnate zilnic i pe ore, conform

    programului de lucru stabilit de ctre persoana ndrumtoare desemnat de ctre conducerea

    firmei. Abaterile de la programul zilnic vor fi consemnate la observaii i explicate.

    Activitile desfurate n cadrul firmei la care masterandul particip activ sau pasiv

    vor fi prezentate ct mai detaliat posibil, astfel nct fiecare masterandul s le poat cunoate

    i s le poat prezenta, dac i se cere, n faa comisiei de examinare.

    Proiectul de practic economic reprezint esena sintetizat a activitii de practic.

    Realizarea acestui proiect de practic economic presupune, n primul rnd, alegerea unei

    teme de practic. Tema proiectului de practic se va alege fie din lista de teme cuprins n

    programa de practic economic stabilit, fie se poate alege o alt tem pentru proiectul de

    practic n funcie de datele pe care masterandul le poate obine de la firma la care efectueaz

    practica.

    n vederea realizrii proiectului de practic, fiecare student trebuie s studieze teoria

    referitoare la tema aleas pentru proiect. Aceast teorie va fi studiat din sursele bibliografice

  • prezentate n cadrul fiecrei discipline parcurse de-a lungul celor 2 ani de masterat, sau din

    alte surse.

    Etapele realizrii proiectului de practic sunt urmtoarele:

    alegerea temei de proiect n funcie de datele pe care firma unde efectueaz practic le

    poate pune la dispoziie;

    consultarea surselor bibliografice aferente temei alese;

    stabilirea cuprinsului proiectului pe capitole i subcapitole;

    culegerea datelor din cadrul firmei necesare realizrii proiectului;

    redactarea capitolului/capitolelor de teorie;

    prezentarea firmei i activitii desfurate de ctre aceasta i redactarea capitolelor

    respective din cadrul proiectului;

    redactarea capitolelor n care se va face aplicarea teoriei n practic, la firma respectiv,

    unde se efectueaz practica de ctre masterand;

    redactarea capitolului de concluzii;

    mbinarea capitolelor i revederea ntregului proiect;

    finalizarea proiectului.

    Cu ce trebuie s se prezinte studentul la colocviul de practic?

    - condiii de prezentare:

    - convenie de practic ncheiat ntre masterandul practicant

    (pe cont propriu) i firma, ca baz de practic;

    - adeverin care s ateste c masterandul a realizat practica la

    firma respectiv;

    - caietul de practic completat adecvat;

    - proiectul de practic.

    - bagaj de cunotine:

    - cunoaterea statutului i contractului societii la care s-a

    efectuat practica;

    - cunoaterea activitilor desfurate la firm;

    - cunoaterea organizrii structurale, procesuale i manageriale

    a firmei;

    - identificarea relaiilor firmei cu mediul ei extern i intern;

    - cunoaterea temei alese pentru realizarea proiectului de

    practic, att din punct de vedere teoretic, din sursele

    bibliografice consultate, ct din punct de vedere practic.

    Susinerea colocviului de practic presupune ca masteranduls-i poat susine

    proiectul ntocmit pe o tem legat de activitatea firmei la care a efectuat practica.

    De asemenea, masterandul trebuie s cunoasc ct mai bine firma la care a

    efectuat practic i activitile acesteia, astfel nct s poat rspunde oricrei ntrebri

    din partea comisiei de examinare cu privire la aceste aspecte.

  • Desigur, masterandul trebuie s cunoasc activitile la care a luat parte activ

    sau pasiv n timpul desfurrii practicii, activiti pe care le-a consemnat n cadrul

    caietului de practic.

    n vederea bunei desfurri a colocviului de practic, fiecare masterand se va

    prezenta la acest examen n funcie de orarul afiat pentru susinerea colocviului, la comisia

    la care va fi repartizat, n ordine alfabetic.