Hugo Grotius

Despre drepturile razboiului si al paciiMarele ginditor Olandez si tata a dreptului internazional sa nascut la 10 aprilie 1583 intr-o

familie de nobili, tatal a fost primar in orasul Delft si curator al Universitatii din Leyda, a fost insipart spre un drum victorios al stiintei. A studiat la Universitatea din Leyda unde sa inrudit cu o vasta cultura clasica, juridica si filozofica, datorita mintii aprige a avut ocazia sa participe ca insotitor al unui diplomat pe linga regile Frantei, fiind primit tinarul Grotius cu multa afectiune si de alte figuri importante unde a fost incurajat sa-si faca si doctoratul in drept la Universitatea din Orléans.

Intorcinduse in patrie sa dedicat pasiunat meseriei de avocat, paralel desfasura si o activitate deosebita clasicismului, publicind editii ale autorilor antici dar si versuri proprii in limba latina. Aici a activat ca avocat si in unele timpuri chiar facea parte si dintr-o misiune diplomatica trimis in Anglia pentru a aplana unele conflicte Olandeze comerciale in apele Indiei.

Fiind credincios principiilor umanismului si tot timpul pentru dreptate este judecat si condamnat la moarte in anul 1619, aici el nu se demoralizeaza ci incepe baza unui studiu ce il va continua mai tirziu, fiind ajutat de sotia sa care il vizita in fiecare saptamina de mai multe ori, ii aduce de fiecare data un set mare de carti. Si tot ea il ajuta sa evadeze in anul 1621 unde fuge la Paris, dupa care regele Frantei ii da azil politic. Aici Hugo Grotius a publicat mai multe lucrari filozofice si sa ocupat cu studii biblice si literare. La 1625 apare capodopera vietii sale ’’Despre dreptul razboiului si al pacii’’ la care a lucrat trei ani de zile, la aceasta lucrare sa servit in mare masura de o lucrare proprie mai veche ’’Comentariul cu privire la dreptul de priza’’ descoperit abea in a doua jumatate a sec.XIX-lea.

In Franta a stat pina in anul 1631 dupa care pleaca in patria sa unde nu este primit cum meritase. Injosit de conducere pleaca la Hamburg. Invitat sa intre in slujba regelui Danemarcei Grotius refuza nadajduind la o intoarcere fericita in patrie, dupa doi ani de incertitudini Hugo Grotius este angajat ca diplomat al Suediei in Franta unde activeaza zece ani fidel si sirguincios dar nu uita nici de munca stiintifica.

La 1645 paraseste Parisul intorcinduse in patrie, de data aceasta este intilnit cu toata cinstea pe care i se cuvenea, iar de acolo pleaca in Suedia unde regina ii ofera un post de Consilier de stat, nefiindui favorabila clima se imbarca spre Lubeck, pe mare din cauza naufragiului este aruncat de furtuna pe tarmul Pomeraniei, continuindu-si drumul se imbolnaveste si se opreste la Rostock unde si moare la 28 august 1645 la virsta de 63 de ani

Despre dreptul razboiului si al paciiAceasta capodopera a vietii sale autorul ii da viata in anul 1622 ea este inpartita in trei parti si

scrisa in trei ani.

Cartea a treia este redata in 25 de capitole inpartite fiecare in parti aparte si bine redat in formatul bibliei. Cele 25 de capitole sunt:

I. Reguli generale cu privire la ceia ce este ingaduit intr-un razboi, dupa dreptul natural; unde se vorbeste si despre inselaciune si despre minciuna.

II. In ce mod bunurile supusilor sint obligate, dupa dreptul gintilor, pentru datoriile suveranilor; unde se vorbeste despre represalii.

III. Despre razboiul indreptatit sau solemn dupa dreptul gintilor; unde se vorveste despre declaratia de razboi.

IV. Despre dreptul de a ucide pe dusmani in razboiul public si despre celelalte violente corporale.V. Despre devastare si jaf.

VI. Despre dreptul de a dobindi lucrurile capturate in razboi.VII. Despre dreptul asupra prizonierilor de razboi.

VIII. Despre dreptul de stapinire a celor invinsi.IX. Despre postliminum.X. Sfaturi cu privire la cele ce se faptuiesc intr-un razboi.

XI. Masura ce trebue sa se pastreze cu privire la dreptul de a ucide intr-un razboi indreptatit.XII. Masura ce trebue sa se pastreze cu privire la devastare si alte lucruri asemanatoare.

XIII. Masura ce trebue pastrata cu privire la lucruri capturate.XIV. Masura ce trebue pastrata cu privire la prinsii de razboi.XV. Despre masura ce trebue pastrata cu privire la dobindirea suveranitatii.

XVI. Masura ce trebue sa fie pastrata cu privire la lucrurile carora nu se aplica postliminiul.XVII. Despre statele neutre.

XVIII. Despre lucrurile pe care particularii le infaptuesc intre-un razboi public.XIX. Despre cuvintul dat intre vrajmasi.XX. Despre conventia publica prin care se pune capat razboiului, unde se vorbeste despre tratatul de pace,

despre sorti, despre lupta stabilita de comun acord, despre arbitraj, capitulare, ostateci, gajuri.XXI. Despre promisiunea facuta in timpul razboiului, unde se vorbeste despre armistitiu, despre permisiunea

de libera trecere si despre rascumpararea celor prinsi.XXII. Despre promisiunea puterilor subordonate in razboi.

XXIII. Despre promisiunea privata in razboi.XXIV. Despre conventia tactica.XXV. Incheierea, cu indemnuri la respectarea cuvintului dat si la pace.