-FIZIOLOGIA MUŞCHILOR SCHELETICI SOMATICI-

Lucrarea de laborator nr.4

ÎNREGISTRAREA ŞI ANALIZA SECUSEI MUŞCHIULUI GASTROCNEMIAN

Secusa este cea mai simplă formă de activitate musculară, adică contracţia unică sau

elementară, provocată în condiţii experimentale prin excitarea muşchiului cu un singur stimul.

În condiţii obişnuite de activitate secusele sunt foarte rare în organism (clipitul, contracţiile

frisonale), muşchii scheletici contractându-se , de regulă, sub formă tetanică (tonică).

Contracţia simplă (secusa) a muşchiului striat reprezintă răspunsul contractile realizat de

acesta în urma excitării sale cu un singur stimul.

Înregistrarea grafică a secusei are un aspect caracteristic remarcându-se trei faze

constitutive:

1. perioada de latenţă - este perioada de timp dintre momentul aplicării excitantului şi

începutul contracţiei.

2. perioada de contracţie - este perioada dintre începerea traseului ascendant şi punctual

maxim al deflexiunii.

3. perioada de relaxare – este perioada în care muşchiul revine la lungimea iniţială.

(http://www.google.ro/images )

TETANOSUL reprezintă cel de al doilea tip de contracţie , care se produce în condiţiile

aplicării excitanţilor succesivi. Contracţiile muşchilor în organism au loc sub influenţa

impulsurilor ritmice care pleacă de la sistemul nervos central. Aceste impulsuri successive,

plecate de la motoneuronii măduvei spinării spre muşchi au între ele un interval de timp mult mai

mic decât 120 ms, cât este durata secusei.Ca urmare, la nivelul muşchiului are loc un fenomen de

sumare a contracţiilor, care se exteriorizează printr-o contracţie puternică şi de lungă durată -

contracţia tetanică.

1. Dacă intervalul dintre doi excitanţi succesivi este mai mare decât durata secusei,

adică frecvenţa este de 5-6 impulsuri /secundă, muşchiul va răspunde tot prin

atâtea secuse - tetanos incomplet;

2. Dacă intervalul dintre doi stimuli succesivi este mai mic decât timpul de derulare

a unei secuse, adică frecvenţa excitanţilor creşte , fiecare excitant succesiv îşi va

însuma efectul cu cel al excitantului precedent, fiindcă acesta din urmă nu va mai

avea timpul necesar descrierii în întregime a secusei - tetanos complet.

Frecvenţa cea mai mică a excitanţilor la care tetanosul incomplete se transform în tetanus

complet se numeşte frecvenţa critic.

O caracteristică a contracţiilor tetanice este aceea că, la aceeaşi stare funcţională a

muşchiului şi aceeaşi intensitate a excitantului, acestea au o amplitudine mai mare decât cea a

secusei. Fenomenul se datorează însumării efectelor mecanice, care duce la creşterea forţei.

Echipament necesar: kimograf electric, sursă de current electric, trusă de disecţie, tăviţă

de disecţie, broască, soluţie fiziologică Ringer, aţa chirurgicală.

Mod de lucru: Se imobilizează animalul prin spinalizare şi se obţine preparatul sciatic-

gastrocnemian (preparat neuro - muscular). Se va aplica un singur stimul electric asupra

preparatului sciatic- gastrocnemian, se va face atât stimulare indirect pe calea nervului sciatic dar

si direct pe corpul muşchiului, înregistrându-se pe o suprafaţă de înscriere răspunsul contractil al

preparatului (miograma). În continuare, mărim frecvenţa excitanţilor aplicaţi obţinem cele două

tipuri de răspuns contractile însumat (tetanus incomplete şi complet).

CONCLUZIE

Răspunsul muşchiului dat la excitarea electric unică (indiferent de calea

stimulării: direct sau indirectă) este o secusă muscular cu formă caracteristică.

Excitând preparatul neuromuscular cu stimuli repetaţi, cu o frecvenţă mare,

înregistrăm o contracţie care nu mai este urmată de relaxarea muşchiului.Această

formă de contracţie este denumită contracţie tetanică sau tetanus complet.

Excitând preparatul neuromuscular cu stimuli repetaţi, cu o frecvenţă nu prea

mare, obţinem un tetanos incomplet forma de contracţie la care muşchiul prezintă

şi tendinţe de relaxare. Această formă de contracţie este denumită contracţie

tetanică sau tetanus incomplet.

Lucrarea de laborator nr.5

CONTRACTURA IREVERSIBILĂ

Prin contractură se înţelege contracţia prelungită a muşchilor, care poate fi reversibilă sau

ireversibilă. Contractura este provocată de diferiţi agenţi: termici, chimici, fizici, electrici şi

mecanici.

Contractura ireversibilă apare atunci când modificările produse de diferiţii agenţi în

echilibrul ionilor sau în metabolismul muşchiului depăşesc o anumită limită. De exemplu, o

acidifiere mai puternică a muşchiului produce rigiditatea acidă, iar creşterea temperaturii peste

45 grade Celsius, produce rigiditatea de căldură.

Echipament necesar: Kimograf electric, sursă de curent electric, trusă de disecţie, tăviţă

de disecţie, broască, soluţie fiziologică Ringer, aţa chirurgicală.

Mod de lucru: Se imobilizează animalul prin spinalizare, se îndepărtează tegumentul şi

se izolează pătura musculară a drepţilor abdominali. Piesa musculară se prinde într-un pahar cu

cîrlig, la Kimograf, peste care se toarnă ser fiziologic la 45 grade Celsius.

Figura 3. Contractura ireversibilă

Lucrarea de laborator nr.6

OBOSEALA MUSCULARĂ

Suprasolicitarea aceloraşi muşchi, ca urmare a contracţiilor repetate, duce la pariţia

fenomenului de oboseală musculară. Diminuarea progresivă a activităţii muscular în condiţii de

oboseală are loc pe multiple planuri:

- Energetic- reducerea randamentului contracţiei;

- Mechanic- scăderea forţei maximale a contracţie;

- Electric- scăderea amplitudinii elecrtomiogramei;

- Nervos- încetinirea difuziei contracţiei la alte grupe muscular şi a preciziei mişcării.

În timpul oboselii au loc modifcări, atât la nivelul sistemului excitabil al muşchiului, cât

şi la nivelul proceselor energetic ale contracţiei miofibrilelor. Astfel, atât excitabilitatea, cât şi

viteza de răspândire a procesului de excitaţie la nivelul muşchiului scad după instalarea oboselii.

De asemenea, prin oboseală se modifică forma secusei şi a platoului titanic.

Mecanismele prin care se produce oboseala muscular vizează, în special:

- Acumularea produşilor de catabolism;

- Epuizarea materialului energetic (glucoză, ATP);

- Deficitul de oxigen;

În general, instalarea oboselii survine mai mai repede sau mai lent, în funcţie de

intensitatea activităţii muscular şi de irigarea cu sânge a muşchiului.

Remedial împotriva oboselii este odihna sau repausul, iar modul în care se face odihna

este foarte important.

În contracţiile voluntare, se pare că oboseşte mai întâi celula nervoasă, apoi sinapsa

neuromusculară şi în final sistemul contractile, axonul (nervul) fiind practice infatigabil.

Repausul active reprezintă metota cea mai bună pentru înlăturarea oboselii muscular.

Echipament necesar: kimograf electric, sursă de current electric, trusă de disecţie, tăviţă

de disecţie, broască, soluţie fiziologică Ringer, aţa chirurgicală, talere cu greutăţi.

Mod de lucru: Modul de montare este acelaşi ca în cazul secusei şi tetanosului, numai ca

de data acesta la peniţa kimografului de prinde şi un taler cu greutăţi.

Figura 4. Oboseala musculară

CONCLUZIA

- În timpul oboselii au loc modifcări, atât la nivelul sistemului excitabil al muşchiului,

cât şi la nivelul proceselor energetic ale contracţiei miofibrilelor

Lucrarea de laborator nr.7

CONTRACŢIA FIBRELOR LENTE ALE MUSCULATURII STRIATE

Musculatura postural la broaşte sau la alte vertebrate conţine un număr de fibre lente

alături de fibre muscular rapide. În muşchiul gastrocnemian fibrele muscular rapide sunt

predominante. Aceste fibre, atunci când sunt stimulate, produc o contracţie rapidă şi puternică,

răspunsul lor la potenţialul de acţiune ţinând cont de legea totul sau nimic.

Pe de altă parte , muşchii cum sunt ilio- fibularis sau drepţii abdominali conţin un număr

mai mare de fibre muscular lente. Inervaţia motorie a acestor fibre este multiterminală, astfel

încât, nervul motor prezintă un număr mare de contacte sinaptice cu fibrele musculare.

Potenţialul postsynaptic produce, în acest caz o depolarizare gradată a fibrelor muscular care va

produce contracţii lente şi gradate a acestor fibre.

Mod de lucru:

Broasca se imobilizează prin spinalizare. Se pune în tăviţă de disecţie cu faţa ventral în

sus şi se îndepărtează tegumentul pe toată suprafaţa abdomenului. În continuare se procedează

asemănător ca la lucrarea – contracture ireversibilă. Pătura musculară a drepţilor abdominali se

montează la Kimograf, electrozii aplicându-se cât mai la baza păturii musculare.

Se caută tensiunea necesară pentru a produce contracţii din partea drepţilor abdominali şi

se fac timulării successive la 1,2,3,4,5,6 Hz. După care se revine brusc la 1 Hz.

Examinarea înregistrării pune în evidenţă două tipuri de răspunsuri. La început, fibrele

rapide produc răspunsuri de amplitudine constantă, după care urmează o contracţie susţinută,

tonică produsă de fibrele muscular lente. Amplitudinea acestei contracţii este dependent de

frecvenţa stimulului.

În timpul experimentului răspunsul tonic este adesea pierdut şi poate fi recâştigat prin

schimbarea poziţiei electrodului.

Figura 5. Contracţia fibrelor lente