Etica şi legea în jurnalism

Pop Anastasia-Ioana

Jurnalism, An.I, Gr.2,Sgr.6

Încă din cele mai vechi timpuri, etica a ocupat un loc important atat în mass-media cât şi

în evoluţia persoanei şi a vieţii sociale. Odată cu trecerea timpului impactul pe care l-a avut

media asupra omului şi a mediului în care trăieşte a accentuat tot mai mult nevoia eticii. Statul şi

justiţia nu pot interveni în totalitate în afirmarea dreptului la libera informare şi în spaţiul media,

de aceea trebuie să exite anumite conduite pentru o bună funcţionare jurnalistică, şi anume: Să

se practice o etică a informaţiei, care presupune obligaţii faţă de societate, faţă de subiecţii

informării şi faţă de destinatarii acesteia.1

Din punct de vedere teoretic, etica jurnalistică este formată din doua părţi, pe de o parte

situaţiile de ameninţare la adresa jurnaliştilor, iar pe de altă parte, o formă de ameninţare pe

care jurnalismul şi mass-media o reprezintă pentru societate. În prima situaţie, răspunsul la

aceste ameninţări vine din partea societăţii şi poate fi concretizează prin reglementări având un

conţinut juridic ce au rolul de a proteja jurnalismul şi sistemul mediatic. În cea de-a doua

situaţie, răspunsul vine din partea comunităţii profesionale care este sub forma unor prescripţii

etico-deontologice ce încearcă să protejeze societatea şi publicul în raport cu jurnaliştii şi

sistemul media.

Reglementările legislative au rolul de a evita atât încălcarea legii de către societate cu

privire la viaţa jurnalistică, căt şi de încălcarea acesteia de către media. După cum putem

observa, legea protejează persoana şi îi conferă un statut pe care nimeni nu îi poate încălca, şi

anume: Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane.2 Din nefericire, în

jurisprudenţă sunt întâlnite mai multe cauze de încălcare a vieţii private, a demnităţii sau a

corespondenţei, ceea ce contravine normelor legale. Articolul 72 Cod Civil, cu privire la

Dreptul la demnitate, este încălcat în momentul în care aduci atingere onoarei şi reputaţiei unei

persoane fără a avea consinţământul acesteia. Spre exemplu, dezvăluirea idenţităţii fără

consinţământul acesteia de către media, a unei persoane care a fost agresate fizic poate duce la

distrugerea reputaţiei şi chiar la agravarea stării de sănătate psihice a acelei persoane. De aceea

fiecare jurnalist trebuie să conştientizeze gravitatea lucrurilor şi să ofere informaţii care nu

încalcă drepturile oamenilor.

1 Deaver, Frank, Etica în mass media- Traducerea de Ovidiu Nimicean, Ed. Silex, 2004, p.732 Noul Cod Civil, şi 8 legi uzuale, Actualizat 14 septembrie 2011, Art. 70

Tot o problemă care duce la crearea unor situaţii de cumpănă între media si lege, are loc

atunci când se utilizează corespondenţa unei persoane fără consinţămăntul acesteia. Utilizarea

unei corespondenţe adresate unei persoane necesită consimţământul destinatarului, iar după

moartea acestuia, timp de 20 de ani, al succesorilor săi, dacă persoana destinatară nu şi-a

exprimat o altă dorinţă.3

De multe ori, pentru crearea unor ştiri senzaţionale se apelează şi la astfel de metode,

însă, dacă fiecare agenţie mass-media şi-ar forma un cod etic de conduită, ar putea fi evitată

încălcarea legii şi la rândul ei, sancţionarea. Necesitatea unui cod etic poate să ducă la crearea

unui set de valori, norme şi principii după care jurnaliştii să acţioneze în conformitate cu

activităţile profesionale. Etica nu poate fi confundată cu legea, deoarece aceasta se referă la

moralitatea lucrurilor făcute din punct de vedere individual sau profesional.4 Odată ce respecţi

regulile, conduita şi lega, fluiditatea informaţiilor şi calitatea acestora nu vor avea de suferit.

Însă, cea mai importantă decizie este cea pe care o ia instituţia media: Dacă este mai important

să spui adevărul sau să respecţi intimitatea unei persoane?5

Informaţia este principala armă media şi se regăseşte de cele mai multe ori atunci când

elementul discursului jurnalistic este textul care poate fi esenţial pentru informarea societăţii. Un

text poate fi judecat din punct de vedere deontologic în funcţie de respectarea adevărului

faptelor sau de credibilitatea pe care o formează. Aici intervine crezul că orice jurnalist trebuie

să fie conştient, raţional, deoarece trebuie să scrie doar ceea ce este corect şi cuprins în limitele

legale, obiectivitatea să fie baza de temelie a lucrării sale. În descrierea faptelor, omiterea celul

mai important amănunt poate duce la situaţii drastice pentru populaţie, spre exemplu: muşcătura

de căpuşă netratată poate duce chiar la deces. De asemenea, este foarte important ca jurnalistul

să nu fie influenţat în munca sa de alţi factori externi sau interni, politici sau sociali, ci să

relateze lucrurile cu cel mai mare profesionalism jurnalistic. Plagiatului este tot o problemă ce

ţine de etică şi trebuie evitat deoarece calitatea informaţiei scade, odată cu reputaţia jurnalistului.

Iar nu în ultimul rând, orice persoană din domeniul media trebuie să verifice informaţia din cel

puţin trei surse pentru siguranţa şi corectitudinea mesajului. De cele mai multe ori cei care

greşesc sunt sancţionaţi, însă consecinţa pe care o poate avea asupra publicului receptor poate fi

mult mai drastică.

În mass media există doua tipuri de reglementări, normele obligatorii care sunt mai

riguroase şi cele care sunt autoimpuse. De aceea unele coduri deontologice aparţinând unor

3 Legea nr.8/1996, Protecţia portretului, a destinatarului corespondenţei şi a secretului sursei de informare.4 Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 22.5 Diaconu, Bogdan, Etica societăţilor instutuţionalizate. Trei dimensiuni ale responsabilităţii sociale: legea, statul şi mediul de afaceri, Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2009, p. 41.

2

instituţii de presă beneficiază de suportul şi mijloacele administrative de ordine interioară, iar

pentru a nu fi confundate se face un transfer de la legislaţia autoimpusă la dreptul comun.6

Nu în ultimul rând, consider că atât legea căt si mass-media vizează omul în mijlocul

societătii, iar atâta timp căt jurnalismul poate preveni şi informa populaţia, legea se va ocupa de

protejarea persoanei umane, cele două coexistând împreună.

Nu există lege mai mare în jurnalism decât aceea de a spune adevărul şi de a înşela

diavolul.7

Bibliografie:

1. Diaconu, Bogdan, Etica societăţilor instituţionalizate.Trei Dimensiuni ale responsabilităţii

sociale: legea, statul şi mediul de afaceri, Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2009.

2. Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 1999.

3. Deaver, Frank, Etica în mass-media, Editura Silex, 2004.

4. WalteR, Lippman, Liberty and the News, Princeton University Press, 1920.

5. Noul Cod Civil şi 8 legi uzuale, Actualizat 14 septembrie 2011.

6 Codul CNA de reglementare a conținutului audiovizual, prin decizia nr. 187 din 3 aprilie

2007, actualizat în mai multe rânduri de atunci (ultima in martie 2011).

7. Legea nr.8/1996, Protecţia portretului, a destinatarului corespondenţei şi a secretului sursei de

informare.

8. Observator cultural, Politica şi etica jurnalistică, aprilie, 2010, nr. 522, Bucureşti

9. Dilema Veche, Eticul şi legea veche,mai, 2011, nr. 412, Bucureşti

10. http://www.mediaindex.ro/articol.php?a=42&s=2&ss=3, Rezoluţia 1003 privind Etica

Jurnalistică

6 Codul CAN de reglementare a conţinutului audioviyualului, prin decizia nr. 187 din 3 aprilie 20077 WalteR, Lippman, Liberty and the News, Princeton University Press, 1920, p. 7

3