Jurnalism de Investigatie - Cursuri

Mihai BârsanJurna an II

Jurnalism de investigație

CURS 1

Examen oral. (se extrag bilețele, 10-15 min să pregătim speech-ul)

Pt seminar - O anchetă jurnalistică (de ales un subiect)

Discutarea unui subiect

5 (din 7) prezențe obligatorii. 3 lucrări scrise de seminar.

Ancheta+seminar (35% din nota finală)

Definiția JI

Tipuri de presă

Presa de reflectare – cine, ce, unde, când, în mod excepțional cum, de ce: știri, știri extinse, relatări.

Presa de cercetare – aprofundare – teme accesibile, tratare completă, surse publice: analiza, documentarul, reportajul.

Presa de investigație – patru exigențe majore, situații excepționale.

Patru condiții pentru presa de investigație:

Subiectul să pornească din inițiativa jurnalistului Interesul public să fie evident: ancheta prezintă fenomene, mecanisme, sisteme cu grad sporit de

generalitate. Cazuri de corupție, abuzuri, nedreptăți, erori ale sistemului social, politic, economic, administrativ –

de mare amploare. Subiectul este necunoscut publicului și ținut ascuns.

Definiția JI

Deosebirile esențiale țin de:

Interesul public sporit Timpul și costul de documentare Spațiul editorial alocat Cantitatea și calitatea informațiilor

1


Complexitatea fenomenelor, mecanismelor și sistemelor descrise Gravitatea faptelor prezentate.

A cincea întrebarea a materialului obișnuit, adică de ce, devine țintă principală în anchetă.

Ancheta solicită informații extinse, în termeni cantitativi, dar și calitativi:

Cine-le nu este doar un simplu nume și un titlu, este o personalitate, cu trăsături de caracter și stil propriu.

Ce-ul nu este doar un simplu eveniment, ci un fenomen având cauze și consecințe.

Când-ul nu mai este doar prezentul știrilor, ci este un continuum istoric – o poveste.

Unde-le nu mai este o simplă adresă, ci un loc specific în care unele lucruri devin mai mult sau mai puțin posibile.

Aceste elemente și detalii conferă jurnalismului de investigație o calitate estetică care consolidează impactul emoțional.

Jurnaliștii pot realiza – concomitent sau alternativ – atât materiale obișnuite cât și anchete în cursul carierei lor, deși cele două roluri implică capacități, deprinderi, procese și scopuri complet diferite.

Investigația jurnalistică solicită mai multă muncă decât jurnalismul obișnuit.

Cu cât este mai grea, cu atât este mai plină de satisfacții pentru public, pentru instituție și pentru jurnaliști.

Jurnalism obișnuit vs. Jurnalism de investigație

Analiză comparativă

Informația este primită și transmisă într-un ritm periodic (cotidian, săptămânal, lunar etc) Informația nu poate fi difuzată înainte ca ea să fie coerentă și completă. Cercetarea se face cu rapiditate. Odată subiectul publicat, cercetarea încetează. Cercetarea continuă atâta timp cât subiectul nu este confirmat și poate continua și după publicare.

Subiectul se bazează pe un minimum necesar de informații și acesta poate să fie chiar foarte sumar. Subiectul se bazează pe un maxim posibil de informații și acesta poate să fie chiar foarte extins.

o Declarațiile surselor fac documentarea inutilă.

o Documentarea este necesară pentru a confirma sau infirma declarațiile surselor.

Relația cu sursele

Buna credință a surselor este prezumată, adesea fără nicio verificare. Buna credință a surselor nu poate să fie prezumată; toate sursele pot să dea informații false, nicio

sursă nu poate fi folosită fără verificare.

2


Sursele oficiale oferă de bunăvoie informații jurnaliștilor, pentru a-și promova obiectivele sau pe ei înșiși.

Informația oficială este ascunsă jurnaliștilor, pentru că dezvăluirea ei poate să compromită interesele autorităților și instituțiilor.

Jurnalistul trebuie să accepte versiunea oficială a unui subiect, la limită oponându-i comentarii și informații provenind de la alte surse

Jurnalistul poate arunca la coș versiunea oficială, prezentând informații provenind din surse independente sau documentare.

Jurnalistul dispune de mai puține informații decât toate sursele sale. Jurnalistul dispune de mai multe informații decât oricare sursă și mai mult decât toate sursele sale

împreună. Sursele sunt aproape întotdeauna identificate Câteodată, sursele nu sunt dezvăluite pentru a le proteja.

Rezultate

Articolul este conceput ca o oglindă a lumii, acceptată așa cum este. Jurnalistul nu dorește alt rezultat decât de a informa publicul.

Jurnalistul refuză să accepte lumea așa cum este. Subiectul său vizează să pătrundă sau să expună o situație dată pentru a o schimba, a o denunța sau a promova exemplul unei soluții mai bune.

o Reportajul nu cere angajarea personală a reporterului.

o Fără angajarea personală a reporterului, subiectul nu se va finaliza.

Teme de seminar –

1. Investigație jurnalistică vs investigație judiciară. Identificați și alte definiții ale jurnalismului de investigație.

2. Monitorizarea mass-media locale și centrale timp de o săptămână în scopul identificării și analizări unor anchete jurnalistice și a instituțiilor care le difuzează.

Bibliografie

..................................

Beneficiile jurnalismului de investigație

Pt. public

Produce subiecte cu valoare adăugată – informații în exclusivitate, sigure sau care promit mai mult control asupra propriei vieți: politice, finanțe, etc.

Viața oamenilor se poate schimba ca și consecință a ceea ce scriem noi, a probelor pe care le aducem.

Jurnalismul de investigație nu e doar un produs jurnalistic, ci este un serviciu, iar serviciul în cauză are puterea de a schimba ceva, poate face viața mai bună și oamenii mai puternici.

3

Mihai BârsanJurna an IIPt. instituție

Deși solicită un efort uman, financiar și logistic susținut, investigația nu trebuie considerată un lux pt. instituțiile de mass-media. Acele media care interprind și girează investigații jurnalistice convenabile și le utilizează pt a spori valoarea, pot să fie foarte rentabile ..........................................

Subiectul este o “lovitură”?

Puneți deci întrebările care urmează pentru a aprecia dacă un subiect merită efortul:

Câte persoane sunt afectate? („dimensiunea fiarei”) Câtă suferință rezultă din această situație? (calitatea contează tot atât cât cantitatea. Dacă cineva

moare sau dacă viața sa este ruinată, subiectul este de luat în seamă) Există victim? Suferința lor putea fi evitată? Cum putem să arătăm? Există responsabili pe care ar

trebui să-i împiedicăm să acționeze înainte de a face și alte victim? Este important, indiferent de rezultat, să povestim ceea ce s-a întâmplat pentru ca aceasta să nu se

mai producă?

Subiectul

Condiții:

Subiectul să fie actual, activ, să producă consecințe, să afecteze în prezent viața oamenilor, deci să stârnească interesul

Subiectul să aibă tipicitate – fenomen, mecanism, sistem – arie de extindere geografică, în alte domenii

Subiectul să aibă impact vizibil – să fie preluat de alte media (reviste ale presei), să provoace discuții și dezbateri publice, să reziste cât mai mult în atenție.

Subiectul să provoace (dacă este posibil) consecințe – demiteri, demisii, îndreptări ale erorilor, anchete judiciare, procese.

Exemple

Ancheta jurnalistului american Januarius Aloysius Macgahan despre atrocitățile trupelor turcești din sudul Bulgariei (12 mii de morți creștini) a provocat războiul Rusiei împotriva Turciei din 1877.

Pot deveni subiecte: Modul de calcul al prețului combustibilului sau agentului termic Traficul de droguri și de „carne vie” Neconcordanțe în declarațiile de avere ale demnitarilor Banii pentru campanii electorale Fenomenul corupției: marea și mica corupție Licitațiile publice

4


Distribuirea funcțiilor publice Folosirea banilor publici.

Metoda ipotezei

Goana după subiect – specifică tuturor jurnaliștilor.

Jurnaliștii de investigație – le găsesc mai greu.

Ei trebuie să-și convingă superiorii că:

Subiectul este îndeajuns de interesant Poate fi finalizat Va avea impact Va justifica capitalul de încredere investit: resurse umane, logistice, financiare

Materialele de investigație sunt cele mai scumpe, informațiile se obțin cel mai greu, se finalizează cu dificultate și cer timp – capital prețios pentru presă.

Orice subiect de investigație este o promisiune, nu o certitudine.Când un jurnalist spune: „vreau să anchetez corupția din România” nu impresionează pe nimeni (deși corupție există și cu toții știu asta)Propunerea trebuie să sune așa: „corupția din sănătate afectează grav calitatea actului medical”„există scurgeri de bani cu iz politic din toate instituțiile publice”„toate licitațiile publice sunt dirijate politic” Formularea unei ipoteze

Ipoteza – numește câteva probleme specifice care trebuie să-și găsească răspunsul, trebuie elucidate. Ipoteza trebuie confirmată sau infirmată (Mark Hunter)

Avantajele metodei ipoteze:

1. Metoda ipotezei cere verificarea unor supoziții și nu descoperirea unor secrete.Sursele nu-și dezvăluie singură secretele dacă nu au un foarte bun motiv să o facă.O ipoteză vă permite să cereți confirmarea a ceva și nu să solicitați direct o informație.

2. Sporesc șansele de a descoperi informații secreteIpoteza produce efectul psihologic de a sensibiliza unele fapte, provocând punerea unor întrebări. „dacă vrei să găsești ceva, trebuie să-l cauți”, spune o vorbă. Iar dacă vei căuta ceva cu adevărat, s-ar putea să găsești altceva mult mai important.

3. Facilitează gestionarea realizării subiectului.Prin elaborarea unui plan se poate estima timpul necesar etapelor inițiale ale anchetei. În acest fel, ancheta se transformă în proiect, în care autorul controlează buna sesfășurare a acestuia.

5


4. Ipoteza este un instrument reutilizabil de-a lungul carierei

Subiectele se schimbă, situațiile se schimbă, jurnaliștii la rândul lor, evoluează de-a lungul carierei. Metoda utilizată de investigare poate rămâne aceeași, cu aplicabilitate la orice nouă anchetă.

5. Ipoteza garantează că totul se va finaliza cu o anchetă și nu doar cu o simplă masă de date.O ipoteză mărește probabilitatea ajungerii la un rezultat. Ea permite evaluarea unui rezultat minim și maxim al investigației, iar în cel mai rău caz, determină oprirea anchetei. Cel mai rău caz: verificarea ipotezei arată rapid lipsa subiectului, iar ancheta poate fi oprită cu

pagube minime. Rezultat minim pozitiv: ipoteza inițială este reală și poate să fie repede verificată. Rezultat maxim: ipoteza deschide calea către alte subiecte care decurg din el sau fac loc revelării

unui subiect major.

Metoda ipotezei – un joc mental, ce creează un model despre o realitate posibilă, având la bază:

Informații inițiale Părerea proprie a jurnalistului (experiență jurnalistică, experiență de viață, situații similare, anchete

anterioare) Căutarea de informații suplimentare, capabile să confirme sau să infirme ipoteza.

1. Ipoteza este confirmată – situația ideală.2. Ipoteza nu este confirmată – se revine la poziția inițială și se face o altă ipoteză. Acest fapt ar

putea conduce către un subiect mai bun (frecvent).

Ipoteza trebuie să fie:

Bine structurată Succintă

Ipoteza trebuie să conțină trei fraze maximum, cu două-trei motive foarte bine întemeiate.Ex.

Teme seminar1. Aplicați metoda ipotezei în cazul subiectului sau subiectelor alese în perspectiva realizării

anchetei pentru tema finală. Subiectul este obligatoriu Se acceptă mai multe încercări Va fi discutat fiecare subiect în parte. (3 subiecte și ipoteză pt fiecare)

25.10.2012

Structurarea ipotezeiIpoteza va ajuta să explicați subiectul celorlalți, mai întâi șefilor și apoi publicului. Sub formă esențializată, subiectul este aproape întotdeauna o variantă a acestor trei enunțuri:

Existența unei probleme din prezent Cauza problemei, care se află în trecut Ce trebuie schimbat pentru ca problema să fie rezolvată în viitor.

6

Mihai BârsanJurna an IISe pot identifica patru chei pentru a face ipoteza veridică și funcțională:

Imaginația – creativitatea în reconstituirea verosimilă a realității Precizia – facilitează verificarea Experiența – te ajută în crearea de ipoteze Obiectivitatea – atâta câtă este posibilă

Și dacă faptele contrazic ipoteza?

Se acceptă faptele și se construiește o nouă ipoteză. Dificultatea aici nu este de a te agăța de o ipoteză greșită, nici de a schimba direcția la prima contradicție sesizată. Cel mai bun semn că ceva nu merge este când ați găsit o mare contitate de informații, dar concluziile voastre nu fac niciun sens. Când se întâmplă asta, fie studiați informații greșite, fie ele devin bune după ce ați schimbat ipoteza.

Sursele

Informațiile necesare anchetei sunt furnizate de surse.

Identificarea surselor – parte a planului de desfășurare al anchetei.

Un plan și o ordine de abordare și contactare a surselor.

Sursele de informare pot să fie:

Umane Materiale Observația directă a jurnalistului

O categorie importantă de surse materiale sunt sursele deschise.

Sursele materiale

O prejudecată – anchetele jurnalistice trebuie neapărat să pornească de la informații secrete sau furnizate de servicii speciale - o posibilitate

Dar,

Subiectul se află sub „ochii noștri” Ascuns sub o formulare sau comunicat oficiale Prezent în ziare sau în jurnalele de știri În frânturi de discuții întâmplătoare În spațiile publice, sau, pur și simplu, plutind în aer.

El poate să apară în orice moment pentru cine vrea, este pregătit și are predispoziția să-l înțeleagă.

7


Pentru profesioniștii domeniului: Cele mai multe din informații „secrete” nu sunt decât fapte cărora nu le-am acordat suficientă

atenție Majoritatea acestor fapte – în jur de 90% - sunt la îndemână prin intermediul surselor „deschise”,

adică surse la care putem avea oricând liber acces.O informație accesibilă nu este obligatoriu una lipsită de valoare, perimată, datată, ea poate deveni chiar una explozivă.A căuta numai informații specifice este semn de amatorism.Știința și capacitatea de a folosi surse deschise – parte a reputației jurnalistului de investigație.

Tipuri de surse deschiseDiverse

Actualități (jurnale de știri, reviste, televiziuni, radio, internet) Publicații instituționale (ale sindicatelor, partidelor politice, asociații profesionale etc.) Publicații academice (literatură științifică) Mass-media interesate (forumuri online, rapoarte de analiză financiară, site-uri ale

activiștilor etc.)

Bibliotecile școlare – dispun de material noi, resurse informative proaspete, dotări tehnice corespunzătoare, baze de date actualizate, personal calificat.

Organizațiile guvernamentale – permit acces la rapoarte de control, de incidente, plângeri, petiții etc.

Bibliotecile guvernamentale și arhivele parlamentare.

Administrațiile la nivel național, județean, municipal sau local, parlamentarii și miniștrii pot avea propriile lor fonduri de documentare și arhive.

Buletinele oficiale și procesele verbale ale dezbaterilor la diferite niveluri sunt două surse principale din biblioteci.

Tribunalele, instanțele

Tribunalele păstrează, cel puțin, urmele propriilor sentințe, probe, mărturii, dezbateri. Există și posibilitatea de a asista ca jurnalist la ședințele de judecată deschise pentru a obține o mărturie directă.

Literatura promoțională

Camerele de Comerț, asociațiile profesionale locale și chiar firnele editează documente despre regiune sau municipalitate, furnizând informații despre angajări, tipuri de industrii și activități comerciale etc.

Birourile cadastrale, cartea funciară – dețin informații despre proprietatea asupra bunurilor imobiliare și, câteodată, chiar despre credite nerambursate.

8

Mihai BârsanJurna an IIRapoartele anuale și comunicatelele interprinderilor cotate la bursă. Aceste documente conțin informații numeroase și „notele” explicative sunt revelatorii. Utile sunt și comunicatele de presă care transmit rațiunile societății de justificarea acțiunilor strategice.

Registrul Comerțului

În fiecare țară există o instituție (Camera de Comerț) care păstrează documentele ce dovedesc proprietatea firmelor, cotate sau nu la bursă. Cantitatea sau calitatea informațiilor poate să varieze, dar ele sunt categoric mai bogate decât cred jurnaliștii care nu le-au folosit niciodată.

Sursele materiale

Nu există opoziție între sursele deschise și cele materiale. Cele mai multe dintre sursele deschise sunt materiale, de tipul documente, acte, rapoarte etc. sau fotografii, casete, CD-uri, DVD-uri, probe ce au o anume materialitate.

Generic, prin surse materiale înțelegem:

Documente de specialitate Rapoarte guvernamentale Lucrări de referință Teze de doctorat.

Într-o anchetă, ziaristul trebuie să fie familiarizat cu subiectul. De aceea, e obligatoriu să caute și să folosească toate tipurile de surse care îi pot servi la înțelegerea a subiectului investigat.

Acestea pot fi:

Tăietura de ziar (propriu sau alte ziare) Documente originale (contracte, acte adiționale, autorizații, sentințe judecătorești, acte de urmărire în

justiție etc.) Comunicate de presă Cărți și reviste de specialitate Internetul, CD-uri, dischete. Rapoarte bursiere etc.

Dosarul de presă – conține toate informațiile referitoare la un subiect:

Comunicate de presă Documente originale Tăieturi, articole din reviste Cărți de vizită Alte documente, care vor face ușoară găsirea rapidă a unui fapt, semnificație, dată, nume, funcție etc.

Jurnalistul va câștiga experiență pe măsură ce dosarele se vor îmbogăți.Acestea nu trebuie aruncate la finalizarea anchetei, putând servi la alte investigații.

9


Internetul – este o sursă de informații ușor accesibile, pentru cine are un calculator și o conexiune. Este o sursă utilă, dar și nesigură pentru că adună documente originale, dar și simple bârfe.Jurnaliștii trebuie să selecteze informațiile solide, fiabile, originale

Roleg-db.ccir.ro sau roleg.ccir.ro recom.onrc.ro, sunt siteuri ale Registrului Comerțului

Paginiaurii.ro, paginialbe.roPt legi și alte info. Indaco.ro, dsclex.ro

Teme seminar:1. Altcătuiți o listă cu sursele materiale necesare într-o anchetă (cea aleasă pentru tema finală)2. Schițați un plan de consultare a surselor deschise. (ordinea, o utilitate a ordinii de consultare).

Sursele umane

Sursa de informare – orice persoană sau obiect care furnizează informații referitoare la un anumit subiect poate constitui o sursă.

Pentru jurnalismul de investigație, sursa înseamnă:

A avea subiecte A finaliza ancheta Principalul instrument al jurnalistului pentru găsirea informațiilor Dovedirea cu probe jurnalistice a afirmațiilor sale.

Informațiile cele mai incitante se găsesc în mintea oamenilor.

Dar cum găsim asemenea persoane? Cum îi facem să spună ceea ce știu?

Sursele umane de informare sau „informatorii” trebuie identificate, racolate, câștigate și cultivate.

1. După confidențialitate, sursele pot fi: Conspirate, anonime, confidențiale Semiconspirate, semianonime Explicite

2. În funcție de atitudinea față de subiect, sursele sunt: Obiective Subiective De interes uman

10


1. După confidențialitate

Sursele anonime

Sursele anonime (conspirate, confidențiale) – acele surse al căror nume nu va apărea niciodată explicit și care nu vor fi citate niciodată, la care nu se face referire explicită sau implicită.

Relația cu această sursă se bazează pe încrederea reciprocă.

În jurnalismul de investigație, sursa de informare trebuie să fie mai mult decât un prieten, dar niciodată să nu fie un prieten.

Orice jurnalist de investigație trebuie sp aibă cel puțin câteva surse de acest fel, al căror nume și poziție nu le va dezvălui sub nici o formă și cu nici un preț.

Pot fi:

Ofițeri ai serviciilor speciale sau de poliție Înalți funcționari din ministerețangajați ai serviciilor publice (Finanțe, Garda Financiară, Curtea de

Conturi, parchete, instanțe, Primărie, Prefectura, Consiliu Județean, sistemul școlar sau sanitar, Armata, regii locale sau naționale)

Foști lucrători ai acestor instituții Avocați Notari etc.

Pot face:

Să ofere subiecte de anchetă, din proprie ințiativă sau la cererea jurnalistului Verificarea informației brute Verificarea oricărei alte informații în cursul investigației, sub rezerva confirmării acesteia prin alte

două surse independente.

Relația cu o astfel de sursă cere timp, răbdare și tact. Unele sunt persoane active și riscă acceptând o simplă întâlnire.

Informațiile de interes sunt rareori spuse explicit, pot apărea pe neașteptate, lăsate printre rânduri sau „scăpate” ca de întâmplare.

Se evită orice aluzie la proveniența informației Informația va fi confirmată sau explicitată prin altă sursă, iar dacă nu, eliminată. Sursa anonimă trebuie protejată.

Metode de a vă proteja sursele:

Nu sunați niciodată sursa la locul ei de muncă (cartela prepaid) Nu folosiți niciodată e-mailul său de serviciu. Întâlniți-vă sursa în locuri unde riscul ca unul dintre voi să fie recunoscut sunt minime. Dați sursei un nume codat (sursa A, B...) Nu folosiți niciodată numele real al sursei în timpul unei

discuții sau în notițele voastre.

11


Păstrați toate materialele cu privire la sursă într-un loc închis cu cheie, eventual care să nu fie identificabil ca aparținându-vă.

Sursele semianonime

Sursele semianonime - (semiconspirate, semiconfidențiale) – pot fi citate, dar sub o formă generică.

„un reprezentant al Poliției”, „un oficial”, „un funcționar din cadrul...”, „un angajat al..”, „surse apropiate...”, „surse judiciare”

Citarea semianonimă este importantă, dacă nu se abuzează de ea și este alternată cu citări explicite. Nu trebuie acceptată necondiționat, ci ca ultimă soluție, dar citarea trebuie negociată la virgulă. Cimentează încrederea și asigură condiții pentru colaborări viitoare.

Sursele explicite

Sursele explicite – pot fi citate cu numele, funcția și orice alte date de identificare.

Jurnalistul trebuie să facă orice efort posibil pentru a le obține.

Citatul explicit:

Dă greutate informației Oferă cea mai mare credibilitate E cea mai bună formă de protecție pentru autorul anchetei, în cazul unui proces. E recomandat ca discuțiile și interviurile importante să fie înregistrate și păstrate cât mai mult timp

posibil.

E obligatoriu ca interlocutorul să fie anunțat că va fi înregistrat pentru a fi pregătit să-și asume declarațiile făcute.

Înregistrarea fără știrea celui în cauză este ilegală și va fi folosită doar în cazuri de forță majoră, pentru protecția jurnalistului.

Înregistrarea audio mai are avantajul:

Oferă maximă acuratețe citatului Sursa nu mai poate retracta vorbele spuse Nu poate invoca inexactitatea.

12


2. După atitudinea față de subiect

Sursele obiective

Sursele obiective – din această categorie face parte specialistul sau expertul și reprezintă sursa cu cea mai mare greutate și credibilitate, deoarece:

Deține un bagaj temeinic de cunoștințe în domeniu Prezintă o anume autoritate și reputație în materie Expertiza lui este neutră Prezintă un punct de vedere obiectiv

Limbajul tehnic al acestora trebuie făcut accesibil publicului larg, fără mulți termeni specializați.

Sursele subiectiveSursele „binevoitoare” – vor încerca să „pulseze”, să spună cât mai mult și să prezinte perspectiva ce le este favorabilă.Acestea pot fi persoane cunoscute jurnalistului, ceea ce ușurează sarcina acestuia de evaluare a informațiilor primite, a exactității și subiectivității lor.Dar pot fi persoane întâlnite prima oară, a căror subiectivitate este mai greu de eventual la prima vedere.

Oameni care au suportat o traumă Care au suferit o pierdere materială sau morală Victime ale unui sistem, instituții, autorități sau persoane.

Surse ostile – fac obiectul anchetei.

Au ceva de pierdut Sunt solidare cu cele dintâi Vor încerca să ascundă pe cât posibil adevărul

Informațiile primite, sau lipsa acestora, trebuie tratate cu luciditate, încercând a umple golurile cât mai corect.În acest caz, poate fi analizată și folosită și atitudinea sursei:

Refuzul dialogului Răspunsuri ocolite sau parțiale Starea psihică, agresivitatea etc.

Sursele de interes uman – sunt persoane neimplicate direct, dar care au avut de suferit într-un mod similar sau de pe urma acelorași persoane.

Prezentarea experienței lor:

Oferă o imagine în oglindă a faptelor și putere de generalitate Dă concretețe materialului Îl umanizează Oferă un termen de comparație faptelor prezentate.

13


Relația cu sursele umane

Jurnalistul – un singur obiectiv – cât mai multe informații

Sursa – prudență, reținere, neîncredere, frică:

Nu-l cunoaște pe jurnalist, nu știe dacă este corect sau responsabil. Nu poate să anticipeze ce se va întâmpla cu informațiile furnizate de ea (cum, cât, în ce fel) Informațiile furnizate îi pot amenința cariera, pot deteriora relațiile de muncă, pot afecta securitatea

fizică a sursei.

Sursa – motive pentru a transmite informații:

Mândria Suferința Certitudinea că nu se expune unui pericol.

Important: Jurnaliștii trebuie să ofere surselor ocazia, pretextul și motivația necesară pentru a accepta să vorbească despre ceea ce știu.

Întâlnirea cu sursa:

Primul succes – întâlnirea să aibă loc Informații despre viitoarea sursă: min google, CV, dosar de presă al persoanei și al domeniului. Contactarea telefonică pe linie privată sigură Întâlnirea într-un spațiu confidențial În caz de refuz – întâlnire intempestivă – unde nu poate refuza dialogul. Relația cu sursa – asemenea iubirilor trecătoare. Relațiile personale trebuie excluse. De referat relația de durată cu sursele.

Ce întreabă sursa despre jurnalist, despre motivația și ținta anchetei?

Răspunsul: prompt și sincer – trei reguli ale diplomației britanice:

Nu mințiți – nu furnizați informații false, cel puțin cât aveți altă alegere. Nu spuneți niciodată tot adevărul Dacă nu puteți răspunde la o întrebare, spuneți explicit acest lucru, precizând când veți avea răspuns

la această întrebare.

Ce întreabă jurnalistul despre sursă?

Ce fel de om este Ce pasiuni, obiceiuri și slăbiciuni are Ce scop are acceptând să vorbească Se folosește de jurnalist în propriile scopuri?

14


Diagrama triunghiulară a serviciilor de informații britanice:

MOTIVAȚIA: răzbunare? Justiție? Ambiție? Dorință de recunoaștere?

ACCES: sursa are accesul necesar pentru a obține informația? Cine altcineva mai are acces? Informația poate să fie folosită fără ca sursa să fie identificată?

CALITATEA INFORMAȚIEI: sursa a văzut-o sau înțeles-o direct? Are ea documente sau numele altor surse care să confirme informația? Informația se lipsește de alte date? Sursa are ceva de ascuns, cum ar fi legături cu alți actori? A furnizat ea deja informații valabile?

Buna credință a surselor prezumată, adesea fără nicio verificare. Buna credință a surselor nu poate să fie prezumată; toate sursele pot să dea informații false, nicio

sursă nu poate fi folosită fără verificare.

Sursele oficiale oferă de bunăvoie informații jurnaliștilor, pentru a-și promova obiectivele sau pe ei înșiși.

Informația oficială este ascunsă jurnaliștilor, pentru că dezvăluirea ei poate să compromită interesele autorităților și instituțiilor.

Convențional vs invenstigație

Jurnalistul trebuie să accepte versiunea oficială a unui subiect, la limită opunându-i comentarii și informații provenind de la alte surse.

Jurnalistul poate arunca la coș versiunea oficială, prezentând informații provenind din surse independente sau documentare.

Jurnalistul dispune de mai puține informații decât toate sursele sale. Jurnalistul dispune de mai multe informații decât oricare altă sursă și mai mult decât toate sursele

sale împreună.

Sursele sunt aproape întotdeauna identificate Câteodată, sursele nu sunt dezvăluite pentru a le proteja

Roluri jucate de jurnalist

Expertul – cel care cunoaște dinainte cele mai multe dintre răspunsuri și poate să aprecieze din plin informațiile câteodată ocolite pe care o sursă specializată le poate furniza.Inocentul - cel care se adresează unei surse pentru că știe foarte puțin și vrea să fie luminat la minte, ipostază care permite formularea unor întrebări simple și, la fel de bine, întrebări complexe.

Câteodată, investigatorii încep o discuție ca Inocent și se dezvăluiesc ca Expert pe măsură ce conversația progresează. Ceea ce contează este autenticitatea jurnalistului într-un rol dat, la un moment dat.

15


Relația cu surseleInformații produc nu doar vorbele, ci și emoțiile.Jurnaliștii grăbiți le consideră un fel de bruiaj.

La minimum, emoția va arată că ceva se întâmplă, de o importanță certă. La maximum, ea arată direcția de urmat.

Ex. durerea și furia victimelor, neliniștea și teama țintelor, angoasa, teama și neîncrederea jurnalistului, tratarea jurnalistică a emoțiilor.

Transcrierea lor: cine, ce, cum, când, de ce. Transformarea lor în informații utile, interpretabile. Ele pot fi verificate sau pot fi confirma alte informații Pot deveni puncte nodale ale anchetei.

Jurnaliștii nu trebuie să întrerupă relația cu sursele după finalizarea subiectului.

Astfel, se va putea stabili o rețea de surse pentru viitoarele subiecte.

În relația cu sursele nu trebuie scăpat din vedere

Care este motivația reală a sursei de a furniza informații Dacă sursa nu este sigură și nu există confirmare, iar informația e necesar să apară, se va publica, dar

acest lucru trebuie precizat. Sursele ce fac obiectul anchetei trebuie convinse că este în interesul lor să prezinte un punct de

vedere, oricare ar fi el. Unii nu-și dau seama de asta. Sursele care, din diferite motive, nu-și dau seama că se expun/riscă apărând într-un context anume,

trebuie protejate: Informația provenind de la o sursă prețioasă, care poate „lega de mâini” jurnalistul, neputând-o

folosi, chiar dacă poate fi obținută de o altă sursă, trebuie refuzată. Trebuie pus în vedere tuturor că într-o anchetă se află un interes public, unul profesional, nu unul

personal. Sursele trebuie tratate cu loialitate Sursele trebuie motivate moral sau material, acolo unde este cazul. Nu se fac niciodată acuzații directe, mai ales celor vizați de anchetă, indiferent cât de evidentă este

vinovăția lor.

Studenții în jurnalism se întreabă „nu ne vom face dușmani cu anchetele noastre?”

Cu siguranță. Dar dacă vă faceți treaba corect și faceți proba respectului pentru drepturile oamenilor, veți câștiga respectul chiar și al dușmanilor voștri.

Mai mult, vă veți face mai mulți prieteni decât dușmani, dar calitatea prietenilor va fi probabil mai mare decât a dușmanilor.

16


Înțelegerea subiectului. Lanțul de probe

Jurnalistul va utiliza mai multe tipuri de probe:

Citate cu informații semioficiale și anonime, informații oficiale, documente, fotografii, interviuri și observația directă a jurnalistului.

Ierarhizate și folosite la locul și la momentul potriviteDe multe ori, e necesară citirea, interpretarea, „decriptarea” documentelor – aportul specialistului.

Ancheta trebuie să înceapă cu informațiile cel mai ușor de obținut, dificultatea sporind cu avansarea acesteia. Trebuie urmărită confirmarea ipotezei sau la nevoie înlocuirea ei.

De reținut: Documentele nu sunt întotdeauna suficiente. Un jurnalist ce anchetează conturile unei

societăți fără a ști nimic despre bilanțurile contabile va avea nevoie de ajutorul unui contabil pentru a interpreta datele deținute.

Informațiile ar putea să fie vechi și ar trebui să fie actualizate. Solicitând unei surse date mai recente Căutând documente publicate recent.

Rapoartele financiare și alte documente emise de societăți dau piste noi de căutare și de interviuri.

Dacă cineva vă propune informații confidențiale, cereți-i acordul pentru a-l cita: dacă acceptă, înseamnă că vrea ca informațiile sale să fie făcute publice.

Jurnalistul de investigație trebuie să transforme informațiile în probe.

Probele jurnalistice:

Dovezile, sub formă de informații publicabile, obținute de jurnalist prin documentare, ce susțin afirmațiile, acuzațiile, dezvăluirile acestuia referitoare la un subiect.

Materiale: acte, documente, rapoarte, comunicate, expertize, date statistice, cărți, înregistrări audio-video, fotografii, cropuri, delicte etc.

Testimoniale: declarații, mărturii, dezvăluiri etc.

Probele sunt necesare pentru a câștiga credibilitatea în fața cititorului.

Actele originale:

Sunt cele mai valoroase probe jurnalistice. Citarea și atribuirea se fac în mod direct, fără a mai cere acordul cuiva. Se pot prezenta fragmente sau acte întregi în facsimil

17


Deși uneori sunt documente publice, acestea nu sunt întotdeauna foarte ușor de procurat și e nevoie, adeseori, de ajutorul unei surse bine plasate pentru a intra în posesia lor.

Registre ale comerțului, conținând data înființării societății, numele și adresa administratorilor, profilul activității, istoricul societății, date de bilanț contabil.

Rapoarte ale CNVM (comisia națională pentru valori mobiliare) privind societățile cotate la bursă: evoluție economică, profit/pierderi, dividende. Rapoarte anuale ale societăților, conținând declarații certificate de comisarii Curții de Conturi asupra

pierderilor și beneficiilor. Date ale Ministerului de Finanțe (datorii, eșalonări, returnări TVA, accize, autorizații) Broșuri și prezentări de relații publice ale societăților, care conțin nume, adrese, proiecte,

angajamente ale societății. Proiecte de legi și legi votate în Parlament Date de recensământ Dosare sau acte medicale Procese verbale de justiție și poliție Documente personale (carte de identitate, certificate de naștere sau de deces, jurnale intime, scrisori,

fotografii etc.)Pentru evitarea intoxicărilor sau capcanelor, este bine a se face, pe cât posibil, verificarea actelor oficiale, mai ales când e vorba despre copii.

Declarații oficiale – modul prin care o persoană își prezintă poziția oficială față de o problemă, situație, stare de lucruri.Este de preferat a obține declarații oficiale din partea unor surse care:

Își asumă responsabilitatea funcției și a vorbelor spuse. Acceptă să fie înregistrate Acceptă să fie și citate. Comunicate personale sau instituționale Declarații de presă (scrisă, audio, TV) La solicitarea expresă a jurnalistului Postarea pe site-ul instituției.

Înregistrăr audio-video – înregistrarea declarațiilor, dezvăluirilor, mărturiilor unor persoane reprezintă unul dintre cele mai utile instrumente din muncă a jurnalistului de investigație.

Când acestea vor fi publicate, integral sau fragmentar, se va preciza neapărat acest lucru.

Prezintă câteva avantaje indiscutabile:

Citarea prin transcrierea înregistrării va fi de cea mai mare acuratețe Poate constitui probă în instanță Cel înregistrat nu va putea să retracteze afirmațiile făcute anterior.

Înregistrările nu sunt întotdeauna foarte ușor de obținut, deoarece:

Trebuie cerut acordul celui în cauză Oamenii nu sunt foarte familiari cu aceste practici, Prezența unui aparat și conștientizarea faptului că este înregistrat:

- Ar putea să-l înhibe

18


- Să nu-și găsească cuvintele potrivite- Să spună altceva- Să retracteze ce afirmase înaintea înregistrării.

Teme

1. Stabiliți un inventar al actelor oficiale, care există, care vă sunt necesare și care sunteți în drept să le obțineți la subiectul ales.

2. Faceți o listă cu privire la declarațiile oficiale care aveți nevoie și încercați să le obțineți.

11/22/2012Observația directă

Observația directă – o sursă principală de informare din arsenalul jurnalistului de investigație.o Jurnalistul părăsește biroul, calculatorul și vraful de documente pentru a observa direct,

cu ochiul liber, o stare de lucruri despre subiect.o A fi prezent la fața locului înseamnă a explica, cu propriile cuvinte, ceea ce s-a întâmplat

și de a descrie protagoniștii și locurile de desfășurare a evenimentelor.Ex:

descrierea unor copii înfometați modul cum arată un spital prost întreținut imobilele distruse de un cataclism o piață dintr-un oraș sărac

Aceste evocări pot avea un mai mare impact decât declarațiile oficiale.Descrierile detaliate de calitate transpun cititorul într-un loc și într-o poveste.Jurnalistul trebuie să se întâlnească direct cu cei pe care vrea să-i intervieveze.

Avantaje:o se pot aduna foarte multe informații într-un timp scurt, despre locuri, oameni și evenimente,

atunci când martorii scenei sunt încă marcați și amintirile lor sunt încă precise.o Fiind prezent la fața locului, jurnalistul nu mai trebuie să țină cont de povești și surse la mâna a

douao Observația directă poate servi la confirmarea sau aprofundarea altor informații.

o Este deseori indispensabilă pentru înțelegerea faptelor investigate

o În anchetele despre clădiri, terenuri, diverse investiții, observațiile aduc detalii care îmbogățesc

articolul, îi dau viață și măresc interesul.

o Informația la prima mână – este informația nemijlocită, obținută direct de către jurnalist la fața

locului.El nu mai trebuie să se documenteze de la alte persoane, martorii putând fi deseori nesiguri și mai puțin obiectivi.Este dificil pentru oricine a nega observații la prima mână.

19


o Descrierea – este o prezentare amănunțită a unui loc, fapt, scenă, imobil, personaj, vestimentație

etc.o Un procedeu împrumutat de la alte specii (jurnalistice sau literare), poate fi utilizat și în

jurnalismul de investigații.Descrierea evocă o scenă: cititorul vede, aude, atinge, simte, gustă, chiar ceea ce se povestește.Detaliile și descrierile adaugă culoare și ambianță și dă povestitorului credibilitate.

o Se va observa locul în care se găsesc persoanele întâlnite, expresia lor, tonul vocii și chiar starea de

liniște sau neliniște.o Descrierea vizualizează lucrurie și dă concretețe articolului.

Este important:o Modul de selectare a detaliilor

o A nu obtuza de adjective sau de descrieri seci

o Descrierea să nu fie afectată de comentarii personale, implicare, amintiri proprii.

Investigația sub acoperire

o Investigația sub acoperire

- O metodă de investigare excepțională, o soluție extremă.- Percutarea unui mediu sau a anturajului unor persoane - țintele anchetei- Fără declararea intenției- Fără declararea identității- Mediul sau persoanele respective devin surse de informare ale jurnalistului- Asimilabilă unei acțiuni de spionaj

Investigația sub acoperire

- Cea mai grea metodă de investigare- Potențial periculoasă- Desconspirarea poate duce la urmări imprevizibile și incontrolabile- Solicită o minimă experiență jurnalistică.

Reguli:

- Să se asigure că nu încalcă legea- Să evite asimilarea anchetei unei acțiuni de instigare la comiterea de infracțiuni- Să realizeze o bună pre-documentare, adunând detalii din diverse surse (presă, cărți, filme,

dosare, prieteni, procurori, polițiști, etc.)- Să stabilească cu precizie scopul și ținta anchetei.- Să evalueze corect riscul expunerii și pericolul deconspirării, atât în timpul investigării cât și

după publicarea anchetei.- Să-și însușească regulile mediului în care vrea să pătrundă, pentru a nu se trăda: limbaj, reguli,

obiceiuri, ierarhii, personaje cheie etc.- Să anticipeze persoanele cu care va intra în contact, dialogurile posibile, ce informații ar putea

obține de la fiecare.- Să se asigure în privința adunării probelor (înregistrări, fotografii, alte probe materiale etc)

20


- Să păstreze continuu și discret legătura cu redacția sau cu cineva apropial, la care să poată apela în caz de nevoie.

- Să prevadă soluții de ieșire din situații neprevăzute sau de criză.

Riscurile investigației sub acoperire

1. Să fie simțit ca intrus în mediul respectiv și ocolitUrmări: - blocarea accesului la informații- declanșarea unor situații penibile sau hazlii

2. Să-i fie descoperite intențiile, nu și identitateaUrmări: -excluderea din mediul/grupul țintă-ratarea anchetei-repercursiuni profesionaleEx: anchetarea șpăgii, cadouri la diverse controale, traficul de influență în instituții etc.

3. Să-i fie descoperite identitatea și ocupațiaUrmări: - Eșecul anchetei- Amenințată integritatea sau viața

Ex: infiltrare în lumea traficanților de droguri, recuperatorilor, a celor care practică taxa deprotecție, traficul de persoane, infliltrarea în sanatorii de boli mintale pentru a demonstra tratamentele aplicate bolnavilor.

Calități personale:- Stăpânire de sine- Putere de disimulare- Capacitate de improvizație- Prezență de spirit- Capacitate de adaptare- Curaj- Ambiție, determinare- Inteligență

Tema:

1. Menționați cele mai reușite acțiuni sub acoperire pe care le-ați întâlnit în anchete jurnalistice, cărți, filme vizionate.

2. Dezvoltați un scenariu pentro o acțiune jurnalistică sub acoperire.

21


29.11.2012

Evaluarea anchetei

Realizarea unei anchete:

Poate să dureze mult timp Este un proiect complex, ambițios și dificil

Investigația poate să devină prea vastă, prea vagă sau prea difuzată, iar jurnalistul poate sfârși prin a se pierde în hățișul foarte multor detalii.

A evalua sistematic munca sa îl poate ajuta în regăsirea firului pierdut sau în regăsirea firului principal.

Trebuie urmărit proiectul, trebuie duse mai departe cercetările?

Trebuie publicat acum?

Trebuie abandonat definitiv?

Jurnalistul care lucrează la un subiect trebuie periodic să se întrebe:

Care e maximum pe care îl va putea obține la sfârșitul cercetărilor. Minimum care ar putea face materialul publicabil.

Evaluare la acest mment al anchetei înseamnă a avea un plan desfășurat care cuprinde:

Persoanele care trebuie abordate Documentele necesare anchetei Locurile ce trebuie să fie văzute personal de către ziarist Alte lucruri relevante pentru materialul său.

Folosind modelul propus de profesorul danez Lars Moller, se poate vorbi de două instrumente de lucru:

O hartă a ideilor Un inventar al surselor posibile

Harta ideilor – a face o hartă a ideilor legate de un subiect seamănă cu un brainstorming:

Se provoacă și se pun pe hârtie toate ideile posibile legate de acest subiect, oricât ar părea de neverosimile, abstracte sau absurde.

La toate întrebările posibile se vor da toate răspunsurile posibile, după care acestea se clasifică și se utilizează la locul potrivit.

Se face o triere și o ierarhizare a acestor în funcție de plauzabilitatea și capacitatea de utilizare.Unde este rădăcina răului? Cine este autorul real?

22


Unde pot găsi anume informații? Unde se află cutare document? Cine l-ar putea procura? Ce persoane mai dețin informația cutare? Etc.

Inventarul surselor posibile

Inventarul surselor posibile – este o trecere în revistă exhaustivă a întrebărilor posibile legate de un subiect. Fiecare răspuns dat de ziarist poate însemna o posibilă sursă pentru ancheta lui.

Cine este: Direct implicat în problemă? Afectat de problemă? Direct implicat în rezolvarea problemei? Neimplicat, dar cunoaște problema? Instituția/persoana cu drept de control asupra subiectului?

Cine ar putea fi:

Afectat de problemă în viitor? Implicat în soluționarea problemei? Instituția/persoanacare ar putea influența deciziile privind problema? Cel care ia deciziile?

Cine au fost:

Cei afectați de această problemă sau de o problemă similară? Părțile care au negociat și au luat deciziile? Cei care au influențat deciziile? Cei care au avut de înfruntat probleme similare? Cei care au cercetat problema dpdv științific? Cei care au comentat, înainte, asupra acestei probleme sau a unor similare?

Cine ar putea fi în spatele:

Persoanelor sau grupurilor direct implicate în luarea deciziilor? Persoanele sau grupurile direct afectate?

Cine are cunoștințele la prima mână asupra problemei:

Ca experiență personală? În calitate de cercetător, din punct de vedere științific, sau de supraveghetor al problemei?

Cine știe:

Care sunt legile/regulile/cutumele? Cum se aplică acestea în realitate?

Cine are de câștigat:

Dacă problema este expusă public? Dacă problema este rezolvată?

23


Dacă lucrurile rămân ca și până acum?

Cine are de pierdut:

Dacă problema este expusă public? Dacă problema este rezolvată? Dacă lucrurile rămân ca și până acum?

Întrebările fundamentale rămân:

Cine câștigă? Cine pierde? Care este traseul banilor?

De fapt, banii sunt ținta predilectă a celor mai multe abuzuri/ilegalități/fapte de corupție etc.Jocul de interese este de cele mai multe ori o bătălie pentru bani, iar acest lucru nu trebuie pierdut nici o clipă din vedere.

Teme1. Întocmiți harta ideilor la subiectul ales, așa cum este prezentat acest procedeu în curs.2. Faceți inventarul surselor posibile la același subiect, după modelul prezentat în curs.

6.12.2012

Interviul

Interviul clasic – acea discuție, cel mai adesea înregistrată sau stenografiată, dintre un jurnalist și o persoană anume, de obicei o personalitate, programată din timp, cu o tematică, în mare, prestabilită și care are toate premisele de a aduce informații și a produce lucruri noi, de interes pentru public.

Interviul neconvențional – este asimilată interviului orice discuție, conversație, dialog dintre un jurnalist și interlocutor (sursă), în care unul pune întrebări, celălalt oferă răspunsuri, jurnalistul încercând să obțină informații de interes public despre un subiect anume.

Pentru orice ziarist – cea mai mare parte a timpului de lucru este ocupată de discuții, întâlniri, interviuri, dialoguri cu sursele.

Cea mai mare parte din informațiile (peste 70%) obținute de jurnaliști provin prin această modalitate. Interviul este și principala armă de atac a jurnalistului. Dezvăluirile unor anchete nu sunt întotdeauna bine primite, niciodată de către cei afectați în mod

direct. Jurnaliștii trebuie să convingă persoanele implicate să vorbească înainte de publicarea anchetei.

24


E posibil ca acest lucru să nu se întâmple de la prima încercare.

Pentru aceasta:

Trebuie să dea mai multe telefoane Să insiste pentru a obține o întrevedere Să trimită scrisori recomandate (fax, e-mail, sms, twitter, etc.) Chiar să se prezinte direct la serviciu (acasă), neanunțat, la persoana cu care vrea să stea de vorbă.

Aceste diligențe supărătoare și agasante uneori sunt necesare pentru că:

Este o chestiune de curtoazie și de echitate: dacă ancheta dezvăluie informații negative despre cineva, este corect de a da o șansă acestuia la propria versiune asupra subiectului.

Discuția cu personajul cheie ar putea aduce cu o totul altă perspectivă asupra afacerii sau ar putea îndrepta informațiile inexacte.

Persoana interogată ar putea să dea jurnalistului mai multe informații de mai bună calitate decât cele pe care el le deține.

Răspunsul poate fi o tăcere deplină, lucru care trebuie menționat din nevoia de echitate.

Tehnici de intervievare

Fiecare jurnalist are tehnicile proprii de interogare, iar unii nu le schimbă niciodată. Cele mai bune tactici de interviu reflectă personalitatea reporterului.

Iată câteva tehnici generale de intervievare:

Treceți în revistă știrile apărute despre subiect – revista presei e necesară mai ales când subiectul a fost deja mediatizat de către presa de știri. Aceste știri sunt adesea plinde de greșeli, iar pentru a începe un interviu și o relație, faceți ordine în aceste date.

Perluați controlul – ceea ce se întâmplă în cursul unui interviu este, la propriu, o înfruntare de forțe.

Încercați să alegeți locul unde să vă așezați ca să vă simțiți confortabil. Păstrați controlul asupra propriilor unelte. Nu permiteți niciodată unei surse să se atingă de propriul reportofon sau de carnetul de notițe.

Păstrați distanța – o butadă spune că „dacă un investigator are nevoie de un prieten, atunci să-și cumpere un câine”

Dacă deveniți prietenul surselor voastre, veți sfârși prin a-i trăda. Victimele nu sunt tot timpul atât de inocente pe cât par. Oamenii politici vizionari sunt cîteodată niște șarlatani. Marii oameni de afaceri sunt de multe ori cinici, egoiști, necruțători.

!!! NU fi prieten cu ei, ca să poți scrie despre ei.

Folosiți stratagemele sursei – fiți asemenea ei: N-aveți milă pentru cei puternici, mai ales când ei nu joacă loial.

25


Dacă le observați slăbiciunile, folosiți-le!De exemplu, dacă trecutul unei personalități publice dovedește că ea preferă declarațiile pompoase faptelor reale, invocați cât mai multe fapte despre el care-i contrazic discursurile.Folosiți promisiunile făcute public, angajamentele, minciunile, ambiguitățile.

Surprindeți-vă sursa – dacă intervievați o personalitate publică, există mari șanse ca aceasta să fi fost intervievată frecvent pe exact același subiect.

Puteți trece peste acest imperdiment cu un interviu care sparge tiparele. Treceți în revistă tot ceea ce au făcut concurenții și faceți ceva diferit.

Lăstați sursa să vă surprindă – jurnaliștii de știri sunt mereu grăbiți, astfel că formulează întrebările încât sursa nu poate să spună ce crede că este important:

Nu au timp Nu-i interesează Nu cred că e important

Acordați mai multă atenție la ceea ce sursă vrea să spună.Răspunsul poate fi câteodată un subiect complet diferit și mult mai important decât subiectul pe care l-ați vizat inițial.

Puneți sursa la treabă – oamenii își amintesc arareori despre un eveniment într-un mod exact sau complet și de prima dată când vorbesc despre ei:

Sursa trebuie stimulată și sprijinită Amintirile lor trebuie actualizate Experiențele dureroase trebuie să fie eliberate. Nu fiți șocați când poveștile lor par modificate datorită acestui lucru.

Captați sugestia – în jargonul teatral american

„textul” este dialogul explicit, cel care este enunțat pe scenă; „subtextul” descrie emoția și sensul din spatele dialogului, sugestia sa.

Fiți atenți ca în timpul unui interviu să nu ignorați sugestia, intenția implicită.În particular:

Remarcați momentele când apar schimbări de registru ale vocii, semnele explicite ale unei tensiuni interne.

Acordați atenția momentelor în care vocabularul sursei devine vag sau repetitiv, tot mai sărac în informații suplimentare (repetiția poate ajuta memoria, dar ar trebui să aibă ca și consecință revelarea unor detalii noi)

Luați seamă când sursa răspunde unei întrebări pe care nu ați pus-o: Sursa încearcă să vă spună ceva mai important decât subiectul aflat în discuție sau ar vrea să

evite un anume teritoriu? Dacă este vorba de acest din urmă caz, acest teritoriu este probabil cel pe care trebuie să-l

explorați. Dacă aveți la dispoziție un reportofon, fiți atenți la aceste incidente și ascultați cu atenție înregistrarea.

Implicați sursa – relația cu o sursă poate să valoreze mai mult decât orice informație furnizată de aceasta prin interviu:

Relația creează legături și angajamente implicite

26


Anchetatorii debutanți pot la modul inconștient să se simtă vinovați de a fi pătruns atât de adânc în experiența surselor lor și să evite mai târziu sursa respectivă.Este exact lucrul care nu trebuie făcut.

Fiți în contact permanent cu sursa Sunați-l pentru a selecta informațiile, pentru a cere ultimele noutăți sau pentru a solicita un

comentariu despre ceva.......

Recitiți imediat notițele – rezervați puțin timp după interviu pentru a reciti rapid notițele și a vedea dacă există ceva ce ați uitat să înregistrați:

Impresiile voastre despre starea de spirit a sursei Ambiguitățile și alte detalii vor ieși la suprafață la finalizarea interviului Notați-le imediat

Luați pauză când este posibil – jurnaliștii obținuți cu dialogurile scurte, tipice știrilor, pot avea dificultăți la angajarea unor conversații prelungite cu sursa.

N-ar fi neobișnuit ca acești jurnaliști, chiar experientați, să nu fi purtat niciodată o discuție mai mult de o oră.

Interviurile de investigație pot să dureze ore întregi, chiar zile.

Trebuie să vă păstrați controlul în tot acest timp, căci oboseala sau tensiunea angajată în discuție poate să vă facă agresiv.

Tipuri de interviuri:

- Interviul deschis- Interviul discret- Interviul de confruntare

Interviul deschis

Interviul deschis- Interlocutorul este dispus să furnizeze informații- Persoana este direct implicată sau a generat subiectul (victima)- Interlocutorul este neutru, dar dispus să dea informații

Atitudinea ziaristului:- Geagresivă- Neamenințătoare- Interogativă (cât mai multe întrebări lămuritoare)- Discuția este destinsă- Atmosfera este de colaborare- Jurnalistul dorește să înțeleagă subiectul, mecanismele, sistemele, persoanele etc- Se va înregistra esențialul, declarațiile ce pot constitui probe jurnalistice

Interlocutorii sunt: diferite victime, participanți la licitații, nemulțumiți, experiți, polițiști, juriști etc

27


Interviul discret Interviul discret

Interlocutorul nu este binevoitor din diverse motive:- Prejudecata că „nu e bine să te încurci cu presa”- Impresia că este el ținta anchetei- Anticiparea unui pericol prin ricoșeu- Solidaritatea umană, de breaslă etc.- Nu dorește schimbarea sistemului, deoarece îi convine și lui- Teama de a nu fi considerat „trădător”

Jurnalistul trebuie să uzeze de toate tertipurile pentru a-l face să colaboreze- Prin modul de abordare- Prin precizarea scopului discuției- Prin precizarea țintei reale sau a lipsei de țintă- Motivând un control de rutină

Important este locul: într-un cadru neoficial (la o cafea)Esențială este păstrarea discreției asupra discuției, întâlnirii, scopului.

- Fără reportofon și aparat foto- Jurnalistul nu-și va trăda ținta, numele persoanelor ivestigate sau faptele de care sunt acuzate.- Atitudinea inocentă

Scopul: a provoca discuția, a-l face să vorbească.Interlocutorii pot fi: membrii ai sistemului investigat, colegi de instituție ai reclamantului sau ai celui investigat, subordonați, prieteni/dușmani ai acestora.

Interviul de confruntare Interviul de confruntare

- Momentul cheie al investigației- Interlocutor: ținta anchetei

Poate avea loc:- La începutul documentării- La finalul documentării

Avantaje și dezavantajePrima reușită:

- Interviul să aibă loc, să devină posibil- ținta: va încerca să refuze dialogul- ziaristul: atitudine neutră, neagresivă, rațională, convingătoare- intenția declarată: a lămuri lucrurile în amănunt.

Două tipuri de roluri:

„tupeiștii”

„timizii”

A doua reușită

28


- să fie puse întrebările dificile și incomode- ton neagresiv, firesc, cu zâmbetul pe buze- atitutine inocentă, aparent neștiutoare- să facă posibile întrebări suplimentare- de reținut toate răspunsurile și detaliile.

Reușita deplină:- recunoașterea vinovăției, a faptelor, a acuzațiilor- obținerea discuției dorite- folosirea la maximum a informațiilor obținute- evaluarea critică a ceea ce s-a obținut

De stabilit: locul fiecărui detaliu în economia anchetei, în logica și cursul evenimentelor.

Reguli:-formulați întrebările la fața locului, având notate câteva cuvinte cheie-puneți întrebările cu naturalețe privind interlocutorul în ochi, pe ton calm, dar ferm-atitudine vigilentă: nici prieten, nici dușman, nici fraier-întrebările să fie de tip deschis (cine, ce unde, când, cum, de ce) pentru a nu se putea răspunde cu „da” sau „nu”.-pune întrebări simple, pentru a nu lăsa loc la divagații și deturnări de la subiect.-folosește arma tăcerii (după un răspuns nesatisfăcător) pentru a scoate din ritm interlocutorul și a-l face să spună lucruri la care nu s-a gândit.-nu pune două întrebări în una singură: va răspunde la cea convenabilă, uitând-o pe cea mai dificilă.-nu emite judecăți de valoare, opinii, păreri personale.-nu pune întrebări cu răspuns cunoscut sau previzibil-nu intra în amănunte în care ești insuficient documentat – oferi o cale de scăpare-evitați expresiile dure, acuzațiile directe, invectivele de genul „hoț”, „escroc” „dosar penal” „acuzație”, „înșelăciune”, „fraudă”, „anchetă” etc, pentru a evita surprizele.-pregătește cu atenție și precauție întrebările dure, dificile, stânjenitoare.-pune-le la momentul potrivit, în contextul potrivit pentru a le face suportabile și a obține un răspuns oricare ar fi acesta.-la sfârșit întreabă interlocutorul dacă nu are ceva de adăugat.

TemaRealizați scenariul pentru interviul de confruntare necesar anchetei pentru tema finală. Acesta va cuprinde strategia de abordare, temele de discuție, întrebările esențiale și cele dificile.

29


Organizarea materialelorAncheta generază mai multe informații decât un articol obișnuit.Informațiile trebuie gestionate și cer o organizare continuă.Organizarea este parte integrantă din procesul de cercetare, scriere și publicare.În caz contrar, produsul anchetatei va fi mai greu de compus, de explicat și de apărat.Ordinea presupune a ști:

ce documente ai și ce conțin locul fiecărui „activ” al anchetei legătura dintre fapte pe baza „activelor”

Acest proces presupune

crearea unei baze de date – o arhivă care permite regăsirea ușoară a faptelor printre documente structurarea subiectului – prin organizarea și completarea continuă a bazei de date.

Crearea unei baze de date

Construirea unei baze de date sau a unei arhive se poate face cu ajutorul dosarelor de hârtie, a datelor electronice sau o combinație dintre cele două.

Activități

A/ Adunarea documentelor – cărți de vizită, acte, documente, note, transcrieri etc.

B/ Analiza documentului pentru a evalua conținutul – se subliniază pasajele mai importante sau se pun semne pe pagină.

C/ Fiecare document primește un nume sau un număr – numele să fie sugestiv pentru conținut. Dacă sursa este confidențială, primește un nume de cod.

D/ Arhivarea documentelor – într-o ordine care vi se pare naturală: alfabetică, pe subiecte (în fișiere, subfișiere), cronologică.

E/ Consultarea cu regularitatea documentelor – cel puțin o dată pe lună, nu pentru a le ține la zi, ci pentru a nu uita ce conțin.

F/ Transferarea de documente între fișiere cu legături între ele – tehnică folosită de FBI: de exemplu, dacă două documente conțin numele aceleiași persoane, copii ale fiecăruia dintre acestea suntt introduse în fiecare din cele două dosare.

G/ Crearea de dubluri – dacă documentele sunt confidențiale, se fac copii și se pun într-un loc sigur (ceea ce exclude propria locuință, birou sau computer)

Fișierul „dispecer”

Nici ipoteza și nici „activele” nu sunt suficiente pentru a compune o poveste legată și bine structurată.

E nevoie de un instrument principal: fișierul dispecer, un hipermarket de date – locul unde se adună toate activele – în scopul de a avea toate informațiile de care ar putea fi nevoie într-un singur loc și sub o formă unică.

30


Crearea fișierului dispecer

A/ Se crează un fișier nou – de tip Word sau Excel – care este mai familiar.

B/ Se transferă datele în acest fișier

nume și date despre sursele folosite (mai puțin sursele confidențiale), transcrierea interviulrilor extrase din documente etc.

datele electronice se îndosariază, cele pe hârtie se scanează și se arhivează după regula impusă. Fiecare dată se arhivează împreună cu sursa ei, pentru sursele materiale se dau toate informațiile

bibliografice... Fișierul dispecer trebuie să conțină informații precum data primului contact cu ținta, ce a spus aceasta, când și

dacă jurnalistul a făcut o promisiune unei surse și alte asemenea. Nu se pun niciodată în fișierul dispecer informații...........

D/ Relațiile revelatorii dintre datele descoperite pe parcusr se trec în fișierul dispecer, marcându-le cu o notă distinctivă.E/ Datele se transcriu folosint același format (z/l/a, de exemplu). În plus, trebuie scrise corect numele proprii de fiecare dată. Dacă nu, căutarea lor poate da greș.

Avantajele calculatorului la momentul scrisului, datele sunt gata pregătite și în bună ordine, excluzând posibilitatea omiterii unora sau

altora. La momentul verificării faptelor înaintea publicării, având datele și sursele într-un singur loc, se face

economie de timp și de angoase. Pe scurt, se va lucra mult mai repede și mai bine.

Principii și mijloace folosite în procesul de organizare a documentelor

1. Organizați documentele, tăieturile de ziar etc, într-un fel care să ușureze accesul imediat la datele specifice.2. Dați un nume (și eventual un număr) documentelor și clasați-le chiar de când intră în posesia voastră.3. Creați un fișier dispecer care regrupează informațiile și referințele acestora într-o ordine unică.4. Folosiți procesul de organizare pentru a identifica datele lipsă în anchetă și punctele care cer în continuare

cercetări.5. Intersectați datele din dosare specifice cu date conținute de alte dosare, consultându-le și rearanjându-le.

Tema – folosiți principiile de organizare prezentate la propria anchetă.

Redactarea

Ancheta jurnalistică:

Nu este o simplă prezentare a unor fapte (grave) Explică mecanisme, sisteme, fenomene Cine le generează, ce se află în spatele acestora Care sunt culisele.

Scrierea unei anchete – diferită de scrierea unei știri

Organizarea activității de investigare Organizarea datelor Principii de redactare diferite Creativitate

31


Jurnalistul trebuie să folosească simultan regulile de scriere ale unei ficțiuni, evitând totuși să compună o ficțiune. Starea propriei emoții și subiectivității se inserează în text, conștient sau nu.Publicul vrea și are nevoie nu doar de informație, el cere și semnificarea faptelor.Povestiți subiectul într-un fel care să rețină atenția, dar faptele trebuie să o susțină.

De avut în vedere: Gradul de generalitate al faptelor prezentate Conjunctura Factorii favorizanți – legislativi, politici, economici, sociali, etc. Mecanismul, sistemul, fenomenul Victimile directe și colaterale ale anchetei Datele statistice revelatorii pentru subiect Date comparative semnificative la nivel local, național, internațional.

Jurnalistul își ridică ochii din date și probe imediate pentru a căpăta o vedere de ansamblu și a putea panorama câmpul investigației.

Jurnalistm convențional vs. Investigație Articolul este conceput ca o oglindă a lumii, acceptată așa cum este. Jurnalistul nu dorește alt rezultat

de a informa publicul. Jurnalistul refuză să accepte lumea așa cum este. Subiectul său vizează să pătrundă sau să expună o

situație dată pentru a o schimba, a o denunța sau a promova exemplul unei soluții mai bune.

Reporterul nu cere angajarea personală a reporterului Fără angajarea personală a reporterului, subiectul nu se va finaliza. Reporterul va încerca să fie obiectiv, fără prejudecăți sau resentimente față de personajele unei anchete Reporterul încearcă să fie drept și riguros în raport cu faptele, putând însă indica călăii și victimele.

Reporterul ar putea, de asemenea, să ofere o judecată sau un verdict.

Structura dramatică a reportajului nu are o mare importanță. Subiectul nu are un sfârșit, căci actualitatea nu stă pe loc.

Structura dramatică a anchetei este esențială pentru impactul ei și se încheie cu o concluzie care dă sens faptelor.

Reporterul poate face greșeli, ele sunt inevitabile și, în general, fără mare importanță Greșelile expun jurnalistul la sancțiuni formele sau informale și ar putea afecta grav sau chiar distruge

creporterului sau a instituției.

Dificultatea redactării anchetei

Cantitatea informațiilor Complexitatea acestora Nevoia de selecție Întinderea materialului Nevoia de logică, claritate, coerență.

o anchetă conține și aceste elemente (cine, ce, când, unde) dar sub o formă mai profundă și mai complexă.

32


o anchetă presupune personaje care au motivații, trăsături, o poveste proprie și alte însușiri care nu pot fi rezumate într-un titlu sau un citat.

Întâmplarea se petrecere într-un loc specific, care are un trecut, un prezent în care subiectul se dezvăluie și un viitor posibil.

Este o poveste complexă Pentru a fi funcțională, aceasta trebuie să fie structurată.

Redactarea

Două moduri de a structura textul anchetei:

O structură cronologică, unde evenimentele sunt dictate de derularea timpului, fiecare acțiune succesivă schimbând derularea celei care urmează.

O structură picarescă (înșiruire de povești, poveste în poveste), unde ordinea evenimentelor este determinată de un anumit loc, iar actorii se mișcă traversând acest peisaj. Fiecare pasaj poate să se citească sau să se vadă separat, deoarece conține toate elementele necesare ale unei o mini-povești logice. Unele subiecte prezintă desfășurarea implacabilă a destinului și acesta trebuie structurat cronologic.

Unde este cazul, se vor folosi intro-urile, pentru a rezuma conținutul și a trezi la început interesul cititorului. Evitați fundăturile care nu conduc către pasul următor. Eventual, acestea vor fi lăsate către final. Folosiți construcția cronologică, acolo unde este posibil, care este simplă și ușor de urmărit. Dezmințirile, negările, contrazicerile trebuie să urmeze imediat după acuzații. Prin asta se evită confuzia și se

face economie de spațiu, acuzațiile nemaitrebuind reamintite/reformulate în altă parte. Explicați cât mai mult și cât mai clar, pentru a fi sigur că vă face și înțeles. Există situații complicate, profesii,

termeni tehnici unde explicațiile nu vor prisosi niciodată. Folosiți cu măsură construcția consecutivă, prea des uzitată. Asta înseamnă că începeți o descriere scurtă,

incitatntă a deznodământului, fără a dezvălui totuși ultima finalitate a poveștii. Apoi urmează numele, timpul, locul și povestea în ordine cronologică.

Evitați citatele lungi și combinați citatele directe cu cele indirecte și cu citate ale altor personaje, pentru a evita monotonia.

Citatele din intro vor fi susținute cu alte citate, mai ample din text. Evitați formulările juridice, nu faceți încadrări specifice Justiției, articolul nu e un rechizitoriu Evitați excesele de limbaj, acuzațiile directe, invectivele, întrebările retorice, tonul revoltător, indignarea și

părerile personale; este treaba și plăcerea cititorului de a judeca și a-și face o părere. Când e vorba de o părere personală necesară în context, trebuie precizat acest lucru.

Folosiți subtitlurile și intertitlurile, ce articulează textul, îl fac mai accesibil și mai ușor de înțeles. Puteți folosi desene, scheme grafice, ce clasifică într-un mod vizibil încrengături, rețele, relații, lanțuri de

firme, care ar necesita foarte multe cuvinte pentru a le face pe deplin înțelese. Folosiți casetele pentru anumite detalii: portrete, CV-uri, evenimente paralele, date comparative sau statistice,

date cronologice, liste etc. Se vor folosi fotografii relevante și facsimile (fragmente), în limita spațiului disponibil.

Redactarea este arta sporirii forței unui text reducând lungimea acestuia. Acesta trebuie să facă rezultatul mai clar și mai ritmat. Textul final va trebui să răspundă la trei criterii principale:

Este coerent? Țin toate detaliile de același ansamblu? Au fost rezolvate toate contradicțiile dintre fapte? Este complet? S-a răspuns la toate întrebările ridicate de subiect? Sursele citate pentru fiecare fapt sunt cele

mai potrivite? Se mișcă bine?

33


Dacă povestea încetinește sau revine mereu în urmă, articolul este pierdut.

Atribuirea informațiilor

Prin atribuire se dau cititorilor elementele necesare pentru a-și forma o părere despre informațiile pe care le conține articolul.Dacă sunt respectate câteva reguli despre când, unde și cum să se citeze sursele, cititorul nu trebuie să se întrebe cum a obținut jurnalistul informațiile în cauză.

Există cazuri când atribuirea nu este necesară; este cazul unor date geografice, evenimente de anvergură locală sau națională, cataclisme, incendii, inundații, evenimente cunoscute de toată lumea

Se va atribui unei surse clare informația care este sau poate deveni controversatăEste de evitat atribuirea pasivă, de genu, „s-a înțeles”, „se spune”, „se zice”, „se consideră”, „s-a anunțat”.

Reguli de atribuire Lămuriți modul în care a fost obținută informația, specificând „printr-un comunicat”, „printr-

o declarație”, „într-o conferință de presă”, „într-o declarație în exclusivitate” etc Dați cât mai multe detalii despre sursă, precum nume, funcție, grad, vechime, experiență,

dacă a fost martor ocular etc. Dacă sursa este anonimă, dați cât mai multe referințe despre ea, fără a o trăda. Dacă este

unică, se va preciza acest lucru iar pluralul se va folosi dacă se justifică. Atribuirea trebuie făcută la început, eventual în intro, fără a mai marca toate detaliile privind

sursa (funcții, titulaturi, etc) În interiorul textului, atribuirea se va face discret, la sfârșitul frazelor Dacă există o singură sursă, acest lucru nu trebuie repetat, devenind subînțeles.

On, Off sau anonim?

Categoriile de atribuire sunt următoarele:

Off: Jurnalistul promite de a nu se servi de informațiile furnizate de sursă, cu excepția cazului în care găsește aceleași informații în altă parte. Sursa nu poate interzice jurnalistului, în aceste condiții să dezvăluie informațiile.

Fără atribuire („pe surse”): jurnalistul se poate servi de informații, dar nu le poate atribui direct sursei. O identificare de genul „o sursă din apropierea ierarhiei judiciare” poate să fie convenită între jurnalist și sursă.

On the record: Jurnalistul poate folosi informațiile și le poate atribui sursei.

Sursa decide dacă vrea să rămână anonimă sau nu Nu putem cere oamenilor să furnizeze informații sub propria identitate dacă pun în pericol potențial cariera

sau securiatea lor sau a celor apropiați. Este în întregime responsabilitatea jurnalistului de a asigura că alegerea sursei este respectată. Faptele trebuie să fie dezvăluite de felul în care să nu poată duce la identificarea sursei care dorește să rămână

anonimă. A folosi sursele anonime înseamnă că este recomandat ca jurnalistul să nu pună întrebări altor surse pe baza

unor fapte care nu pot proveni decât de la o sursă unică.

34


A transfera riscurile inerente de la sursă la jurnalist Credibiliatea lui va fi în joc dacă informația este eronată. Dacă este dat în judecată, el nu are nicio probă și nici informații exacte.

Este recomandat să nu se fundamenteze anchetele pe surse anonime, mai puțin în următoarele condiții:

Când puteți accede la probe materiale provenind de la alte surse. Informația furnizată de sursa anonimă este în concordanță cu alte informații verificate sau verificabile.

35

Jurnalism de Investigatie - Cursuri

Documents

Transcript of Jurnalism de Investigatie - Cursuri