A. Esenta, continutul si forma dreptului1. Esenta dreptului (substanta dreptului) - Esenta = unitatea trasaturilor si a raporturilor care formeaza natura unui fenomen

si il fixeaza intr-o anumita categorie- Esenta e ceea ce Aristotel numea ‘calitate’, trasatura launtrica care deosebeste

mai multe fenomene- Esenta dreptului e calitatea esentiala a vointei si a interesului, vointa generala

oficializata, care care prezideaza aparitia normelor si care ramane neschimbata indiferent de abrogarea ori intrarea in vigoare a noi norme juridice

- Vointa - vointei generale (a grupurilor sociale ori a societatii, care tinde sa se oficializeze prin stat) - vointei individuale (manifestata in aplicarea dreptului)

- Prin vointa ca esenta a dreptului nu intelegem vointa individuala, ci cea generala, exprimata in cutume sau legi, care tinde sa isi subordoneze vointele individuale, avand la baza constiinta generalitaza

- Vointa ca esenta a dreptului s-a manifestat prin intermediul conceptiei contractualismului (Rousseau) – pt ca fortele individale nu erau de ajuns pentru a forma o societate, pentru a conserva individul in raport cu toti ceilalti, oamenii au trebuie sa puna in comun vointa lor pentru a da nastere vointei generale (dar vointa generala, cea a celor ce concorda in vederea asociatiei ≠ de vointa colectiva, a tuturor) 

- Dreptul si statul apar ca produse ale vointei necesare vietii in comun, el depaseste interesele individuale pentru a le apara pe cele generale ale grupurilor si structurilor sociale (structurile sociale isi formeaza interesele generale in functie de o serie de valori morale ce evolueaza in timp)

- Vointa juridica reprezinta doar o parte a constiintei juridice - Kant concepe dreptul in legatura cu ideile morale, care e traduc in coexistenta

vointei libere a unui individ coexistand cu vointa libera a tuturor celorlalti- Stammler considera ca dreptul e vointa inviolabila, pt ca normele sunt imperative

si coercitive, astfel incat autonomia vointei individului este scopul dreptului - Ceea ce deosebeste dreptul, ca sistem normativ, de alte sisteme normative este

tocmai aceasta calitate juridica a vointei ce se exprima in totalitatea normelor 2. Continutul dreptului

= ansamblul elementelor, laturilor, conexiunilor care dau expresie concreta vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea lor statala (continutul dreptului implica esenta lui, dar nu se reduce la ea)

- Esenta dreptului e imuabila, desi continutul se schimba- Continutul dreptului are ca latura dominanta norma juridica, care se afla intr-o

relatie permanenta cu constiinta juridica- Nu se poate vorbi de mai multe continuturi ale dreptului, cel mult, de mai multe

laturi (normativ, volitional, social-politic), dar latura normativa e continutul cel mai pregnant al dreptului, asta fara a absolutiza elementul de pozitivitate al dreptului (ca Kelsen, care nu admitea decat o singura corelatie a dreptului, aceea cu statul : Alles Recht ist Staatrecht, jeder Staat ist Rechtsstaat)

- Teoria pozitivista a fost combatuta de orientari precum ‘cercetarea libera a dreptului’ (Gény) si ‘liberul drept’ (Erlich), prin distinctia dintre ‘dat’ si ‘construit’, atfel incat in cadrul datului intra si elementele exterioare dreptului

3. Forma dreptului - E organizarea exterioara a structurii continutului, e legea de alcatuire a cotinutului

dreptului- Forma - interna (interactiunea ramurilor de drept, gruparea normelor pe institutii

si ramuri ale dreptului) - externa - dpdv ale modalitatilor de exprimare a vointei legiuitorului – izvoarele dreptului - dpdv al modalitatilor de sistematizare a legislatiei – codificari, incorporari - dpdv al exprimarii actelor in diferite acte ale organelor de stat – legi, decrete, hotarari

- In forma dreptului sunt continute si procedee specifice tehnicii juridice, precum concepte, procedee de conceptualizare, clasificari, tipare logice ale normei