Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; A treia vineri din lună – Sf.

Maslu, ora 19-30; Joi si Sambata– Spovedanie, h 17.

Sf. Liturghie, joi 21 noiembrie, h 9:00 (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului). PELERINAJ ÎN ȚARA SFÂNTĂ. Vă anunțăm cu bucurie că parohia noastră organizează un Pelerinaj în Țara Sfântă, în perioada 13-20 februarie 2014. Costul pelerinajului este 850 euro (+50 euro pt șoferi și intrări la obiective turistice). Înscrierile se fac la Pr. Ilie Ursachi, tel. 3207037955, până pe data de 30 noiembrie 2013 și presupune plata unui avans (50% din preț) și fotocopie după pașaport. (vezi detalii la afișier) Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohie noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Săptămâna a XXII-a după Rusalii:

Duminică: Ef 5, 8-19; Lc 12, 16-21 - Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul.

Luni: Col 2, 13-20; Lc 9, 18-22 - Sf. Mc. Platon; Sf. Mc. Romano și Zaheu.

Marţi: Col 2, 20-23; 3, 1-3; Lc 9, 23-27 - Sf. Proroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam.

Miercuri: Col 3, 17-25; 4, 1-2; Lc 9, 44-50 - Sf. Grigorie Decapolitul.

Joi: Evr 9, 1-7; Lc 10,38-42;11,27-28 - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Vineri: Col 4, 10-18; Lc 10, 1-15 - Sf. Ap. Filimon, Arhip și Onisim.

Sâmbătă: 2 Co 5, 1-10; Lc 7, 1-10 - Cuv. Antonie de la Iezerul - Vâlcea.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi și a vieții Sfinților

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de

părinţii săi Ioachim și Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit şi slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiţii este Protoevanghelia lui Iacov. Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul

Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăşi „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie şi templu al pruncului dumnezeiesc care se va naşte din ea. Biserica vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi locuinţa lui Dumnezeu.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VI, Nr. 38 (17 noiembrie 2013)

is-a Domnul Pilda

aceasta: unui om bogat i

-a rodit ţarina şi se

gândea în sine, zicând:

ce voi face, căci nu am

unde să-mi strâng

roadele mele? Dar şi-a

zis: aceasta voi face: voi strica

hambarele mele şi mai mari le voi

zidi; şi voi strânge acolo toate

roadele mele şi bunătăţile mele.

Apoi voi zice sufletului meu:

suflete, acum ai multe bunătăţi

strânse pentru mulţi ani;

odihneşte-te, mănâncă, bea,

veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis:

nebune, în această noapte vor cere

de la tine sufletul tău; iar cele ce ai

strâns tu ale cui vor mai fi? Aşa se

întâmplă cu cel care-şi adună

comoară pentru sine însuşi, şi nu în

Dumnezeu se îmbogăţeşte.

Duminica a XXVI-a după Rusalii

(Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina) Luca 12, 16-21

Apostol: Efeseni 5, 8-19

Fraţilor, altădată eraţi întuneric,

iar acum sunteţi lumină întru

Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!

Pentru că roada luminii e în orice

bunătate, dreptate şi adevăr,

încercând ce este bine-plăcut

Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele

cele fără roadă ale întunericului, ci

mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci

cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine

este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă

se descoperă prin lumină, căci tot

ceea ce este descoperit lumină este.

Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel

ce dormi şi te scoală din morţi şi te va

lumina Hristos». Deci luaţi seama cu

grijă, cum umblaţi, nu ca nişte

neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi,

răscumpărând vremea, căci zilele rele

sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de

minte, ci înţelegeţi care este voia

Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin,

în care este pierzare, ci vă umpleţi de

Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi

în laude şi în cântări duhovniceşti,

lăudând şi cântând Domnului, în

inimile voastre.

Sfânta Evanghelie din Duminica a 26-a după Rusalii ne prezintă chipul unui bogat lacom, nemulțumitor și nemilostiv, ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un atașament exclusiv de bunurile materiale limitate și trecătoare din lumea aceasta.

Evanghelia ne arată că, deodată, pe neașteptate, Dumnezeu i-a făcut bogatului o surpriză cu o recoltă foarte mare de cereale, ca să vadă cum o folosește.

Dumnezeu l-a miluit din belșug pe bogat fără ca acesta să fi avut vreun merit; i-a făcut un mare dar, așteptând ca și el, la rândul său, să facă daruri altora. Dar nu a fost așa. Recolta aceasta neașteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl dezumanizează; în loc să îl apropie de Dumnezeu ș i de semen i , î l îndepărtează de Dumnezeu și de semeni, îl însingurează. De ce? Pentru că atitudinea lui spirituală față de un dar material neașteptat care vine din mărinimia lui Dumnezeu devine o atitudine pătimașă, care-i schimbă însuși modul de a raționa, îl "înnebunește" din cauza lăcomiei sufletului său pentru bunuri le materiale. În loc să mulțumească lui Dumnezeu și să îi ajute pe semenii săi care au nevoie de hrană, bogatul lacom uită de Dumnezeu și de semeni. El nici nu mulțumește lui Dumnezeu, nici nu miluiește pe săraci, ci se gândește doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual, nu se consultă cu nimeni, ci vorbește doar cu sine însuși, pentru că se gândește numai la sine însuși.

Deci, bogatul era stăpânit de o lăcomie fără margini și o iubire pătimașă de sine, despre care Sfinții Părinți ai Bisericii învață că este începutul tuturor patimilor. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că iubirea de sine a omului a devenit, prin acceptarea ispitei diavolului, iubire trupească (pătimașă) de sine. Aceasta

a făcut ca grija lui principală să fie, de atunci, aceea de a discerne între ceea ce este plăcut și ceea ce este dureros, pentru a alege fără abatere doar plăcerea simțurilor, considerată ca fiind binele vrednic de dorit. Așa a ajuns omul să cultive, de fapt, principiul propriei sale morț i, cons iderându - l , d in înșe la re , plenitudine a ființării lui. Așadar, în jurul iubirii pătimașe de sine, ne spune Sfântul Maxim, "se învârtește, ca un fel de cunoștință amestecată, toată experiența plăcerii și a durerii, din pricina cărora s-a introdus în viața oamenilor tot nămolul relelor...".

Astfel, păcatul ca rupere a comuniunii de iubire a primilor oameni (Adam și Eva) cu Dumnezeu, prin nerecunostință, neascultare, nepostire și nepocăință, a avut ca urmare moartea spirituală și fizică a omului. Pentru Adam și Eva, darurile create și limitate au devenit mai importante decât Creatorul și Dăruitorul lor nelimitat și veșnic. Atitudinea lor n-a fost euharistică, ci posesivă și exploatătoare. Profitul d e v i n e m a i v a l o r o s d e c â t Persoana. Dar când omul pierde comuniunea sa cu Dumnezeu-Creatorul, creația devine ostilă omului, iar relaț iile dintre oameni se degradează. Când creația încetează de a mai fi fereastră și scară de urcuș spiritual al omului spre Dumnezeu, ea devine zid despărțitor, idol și mormânt al omului.

Iar din acest determinism înrobitor al păcatului - fiindcă și iubirea plăcerii, și refuzul durerii nasc deopotrivă patimile - firea omenească a putut fi eliberată numai prin iconomia Întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, "ținta fericită pentru care s-au întemeiat toat”. Numai prin Hristos Domnul și în El, firea umană a biruit definitiv atât puterea ispitei plăcerii, cât și pe cea a fricii de durere. Astfel a fost dobândită pentru

om putința nepătimirii, adică a libertății desăvârșite față de păcat și față de patimile egoiste - boli sufletești prin care el este subjugat și împins spre moarte de duhurile viclene.

Prin Întruparea Domnului, spune Sfântul Maxim, veacurile pregătirii tainei celei din veac ascunse s-au încheiat, dar cele în cursul cărora "ne va a ră t a Dumnezeu bogă ț ia covârșitoare a bunătății Lui, lucrând în cei vrednici îndumnezeirea", n-au ajuns încă la sfârșit. Când se vor împlini și acestea, El se va uni cu toți, "dupa har, cu cei vrednici" și "în afară de har, cu cei nevrednici". Celor dintâi li se va dărui astfel o bucurie negrăită și nesfârșită, în timp ce pentru ceilalți rămânerea în afara harului și a legăturii iubirii va fi trăită ca un chin nemăsurat și veșnic, pentru că s-au închis iubirii Lui pe care au refuzat-o.

O asemenea atitudine față de Dumnezeu, față de creație și față de semeni, ca și cea a bogatului din Evanghelia de azi, se vede la omul contemporan secularizat, a cărui gândire autosuficientă nu se mai referă la Dumnezeu, omul însuși nu mai este chipul lui Dumnezeu, nu are nimic transcendent și etern în el. El parcă este condamnat să se mulțumească doar cu o existență efemeră și cu fericirea limitată pe care o procură avid și cu orice preț în lumea materială limitată și perisabilă. Toate acestea se realizează în societatea secularizată care își este suficientă sieși, se închide în ea însăși ori devine totalitaristă și opresivă în numele său sub pretextul unor idealuri ca libertatea, egalitatea, unitatea, progresul, pragmatismul etc., care se transformă repede în idoli sau în ideologii ale puterii. Comunitatea contemporană, chinuită de egoism și indiferență, a devenit astfel o simplă "existență comunitară", lipsită de roadele adevăratei comuniuni izvorâte din iubire și ajutorare. Într-un spațiu al profitului necondiționat, oamenii sunt transformați adesea în obiecte

sau în c i f r e cu semni f i caț i i economice. Unii sociologi contemporani au afirmat că dintre toate civilizațiile existente până acum în istorie, civilizația actuală este cea mai narcisistă, care iubește să se vadă pe sine și să se asculte pe sine, să se laude pe sine, să se rezeme doar pe sine și să fie sieși suficientă. Omul narcisist nu are altă preocupare decât propria persoană. De aceea, civilizația narcisistă este de fapt o civilizație a u t o s u f i c i e n t ă , a r o g a n t ă ș i

individualistă, fără referire la valori eterne sau transcendente.

Viața omului care trăiește fără a se mai raporta la Dumnezeu și la semeni este de obicei

împovărată de atașarea cu patimă de bunurile vremelnice, de anumite persoane, de slava și privilegiile demnităților lumești, de căutarea aproape cu disperare a plăcerii egoiste. Astfel, omul uită ușor, așa cum constată Sfântul Ioan Gură de Aur, că Dumnezeu a unit lumea aceasta "cu luptele, ostenelile, sudorile", că veacul de acum este doar "stadion", iar abia cel ce va să fie este "cununa". Iraționalitatea celui care se supune de voie "celor mai slabe ca umbra", adică patimilor egoiste, este însă plătită scump încă de aici, prin trăirea continuă și chinuitoare a spaimei de a pierde obiectul patimii sale, pierdere care va veni inevitabil. Însă perceperea vremelniciei realităților din lumea de acum poate deveni pentru om prilejul providențial pentru ca el să-și ridice privirea minții și toată dorirea sa către statornicia și bucuria netrecătoare a valorilor spirituale. Atunci nu-l va mai tulbura nimic din cele ce i se întâmplă în viața aceasta și-L va slăvi pe Dumnezeu în orice împrejurare a vieții, așa cum învață Sfântul Ioan Gură de Aur, zicand: "Îți merge bine? Binecuvintează pe Dumnezeu, și binele rămâne. Îți merge rău? Binecuvintează pe Dumnezeu, și răul se duce". (fragment din predica PF Daniel)