Acatist și Sf. Liturghie, marți 8 noiembr ie 2016, h 9:00 (Soborul Sfinților

Arhangheli Mihail și Gavriil).

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a XXI-a după Rusalii:

Duminică: Ef 2, 14-22; Lc 8, 41-56 - Sf. Cuv. Luca de la Taormina, Sicilia.

Luni: Flp 4, 10-23; Lc 7, 36-50 - Sf. 33 Mucenici din Melitina Armeniei.

Marţi: Evr 2, 2-10; Lc 10, 16-21 - Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil.

Miercuri: Co 1, 18-23; Lc 8, 22-25 - Sf. Mc. Claudiu, Nicostrat, Sempronian.

Joi: Co 1, 24-29; 2, 1; Lc 9, 7-11 - Sf. Ap. dintre cei 70: Olimp, Rodion, Erast.

Vineri: Co 2, 1-7; Lc 9, 12-18 - Sf. Mare Mc. Mina din Egipt.

Sâmbătă: II Co 3, 12-18; Lc 6, 1-10 - Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, al Alexandriei.

Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul

Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Lumea îngerească a fost creată de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent și nici din ființa Sa. Referatul biblic despre creație nu vorbește în mod precis despre crearea îngerilor. Sfinții Părinți afirmă că la creație nu se vorbește explicit despre îngeri din două motive: evreii, înclinați spre idolatrie, ar fi căzut ușor în rătăcirea idolatră a popoarelor vecine și că în cartea Facerii se urmărește numai înfățișarea începutului

lumii văzute. Sf. Arhanghel Mihail. În limba ebraică, numele său înseamnă " Cine este ca

Dumnezeu?". El este cel care "strigă": "Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?", și așa s-a întocmit soborul, adică adunarea și unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune și călăuzirea lui Lot și a familiei acestuia la ieșirea din Sodoma, precum și protecția specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam și îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail.

Sf. Arhanghel Gavriil. În limba ebraică, Gavr iil înseamnă " bărbat -Dumnezeu". Numele său conține concentrat vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Vestește Sfinților Părinți Ioachim și Ana nașterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia nașterea Înaintemergătorului. Păstorilor le arată că li S-a născut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întărește ca să nu se îndoiască de nimic, călăuzește Sfânta Familie în Egipt și aduce femeilor mironosițe vestea Învierii Domnului.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An IX, Nr. 43 (6 noiembrie 2016)

Duminica a XXIV-a după Rusalii

(Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56

n vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus şi-L împresurau mulţimile, o femeie, care avea

de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit

tremurând şi, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de faţă cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El şi cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei şi pe mama ei. Ci plângeau toţi şi se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeţi, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că a murit. Atunci El, scoţând pe toţi afară şi apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deşteaptă-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit Iisus să-i se dea ei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Fraţilor, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, şi pace celor de aproape; că prin El

avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

Apostol: Efeseni 2, 14-22

Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinţei şi a întristării. Dar, în mijlocul suferinţei şi întristării oamenilor, Mântuitorul Hristos arată marea Lui milostivire sau c o mpas i u ne p e n t r u o ame n i , vindecându-i. Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Hristos. Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă şi sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viaţă şi moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Iisus că a vindecat foarte mulţi bolnavi şi a ridicat o mulţime de oameni căzuţi în păcate, şi-a făcut loc printre cei care-L însoțeau, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa şi L-a rugat să meargă la casa lui pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă. El s-a apropiat de Iisus, căzând în genunchi în faţa lui, ceea ce înseamnă nu numai smerenie, dar şi credinţa că Iisus din Nazaret era Fiul lui Dumnezeu, că în El lucrează puterea, înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Văzând smerenia şi credinţa lui Iair, acest tată îndurerat, care avea un singur copil, o fiică de 12 ani, după cum spune Evanghelia, i-a făgăduit că va merge la casa lui, unde zăcea copila.

Dar, în timp ce se îndrepta spre casa bolnavei, L-a întâmpinat o altă suferinţă, care I-a atras atenţia. Era suferinţa unei femei care de 12 ani suferea de o boală grea, de hemoragie permanentă. Vedem cum Iisus voia, pe de o parte, să ajute pe cineva să nu moară, iar pe de altă parte, să ajute o femeie care suferea de 12 ani; aşadar boala ei avea aceeaşi vârstă ca fiica lui Iair. Această coincidenţă este plină de semnificaţii. Observăm cum în mijlocul suferinţei tatălui pentru fiică Hristos găseşte timp să aline o altă suferinţă - a unei femei care bolea de 12 ani, despre care Evanghelia spune că a pierdut tot ce avea, toată averea ei, şi

nu s-a vindecat, dimpotrivă, îi mergea mai rău. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiş, venind plecată, smerită, pe la spate. În momentul când s-a atins de Iisus, ea s-a vindecat. Dar Iisus a întrebat: ,,Cine este cel ce s-a atins de Mine?” Iar Petru a zis: ,,Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?” Atât de multă lume dorea să se apropie de Iisus, încât nimeni nu mai putea şti cine anume s-a atins de El. Totuşi, Iisus voia să scoată în evidenţă o persoană care se deosebea de toţi oamenii care erau lângă El prin multa ei credinţă şi prin adânca ei smerenie. Întrucât era foarte credincioasă şi smerită, Hristos a voit să o vindece şi să o arate tuturor. Din smerenie şi sfială ea se ascundea şi nu îndrăznea să vina în faţa lui Iisus, să-I ceară vindecare. Dar ea avea credinţa fermă că doar dacă se va atinge de haina lui Iisus se va vindeca. De ce întreabă Domnul? El ştie bine cine s-a apropiat de El, după cum ştie şi că cei din jur nu ştiu. Întreabă ca să arate credinţa femeii care s-a vindecat, ca s-o întărească pentru totdeauna şi în ea, şi în ceilalţi, şi ca să vădească dumnezeiasca Lui putere tuturor celor atunci de faţă şi nouă tuturor. Omul trebuie să primească orice dar de la Dumnezeu cu inimă curată şi mulţumire. Domnul a vrut să arate credinţa femeii, ca să ne înveţe că se cere credinţă pentru a primi darul lui Dumnezeu. Cerând omului credinţă, Dumnezeu îi dezvăluie vrednicia de fiinţă liberă şi cuvântătoare. Cum ar fi omul liber şi înţelegător dacă n-ar lucra şi el de bunăvoie ceva spre mântuire? Iar Dumnezeu cere de la om cel mai puţin: credinţa în Dumnezeul Cel viu, în dragostea Lui de oameni, care este totdeauna gata să dea omului şi să facă pentru el totul spre binele lui. Arătând înaintea tuturor credinţa femeii, Domnul a vrut să întărească şi credinţa lui Iair; să-i arate acestuia că nu e nevoie să-i ceară să meargă acasă la dânsul şi

să-şi pună mâna peste copila moartă. El are putere să vindece în orice chip, nu numai prin punerea mâinilor. El lucrează prin atingerea hainei, ca şi a mâinii, de departe, ca şi de aproape, în drum, ca şi în casă.

Când femeia cu scurgere de sânge a aflat că Mântuitorul i-a spus mai-marelui sinagogii „crede numai şi se va izbăvi”, s-a gândit că Acela Care poate să aducă înapoi în trup sufletul unei fetiţe de doisprezece ani va putea şi să alunge din trupul său boala care o chinuia de doisprezece ani. Când L-a auzit zicând „crede numai şi se va izbă­vi”, aceasta şi-a spus: pot să îi dau credinţa pe care o cere în schimb. Vindecarea a venit din cuvântul Său, „negociind” ca plată credinţa exprimată prin cuvântul femeii. A dat o vindecare limpede şi a cerut un preţ la fel limpede. Vindecarea, care a venit de pe buzele Sale, a fost auzită de toată lumea, şi a cerut ca şi de pe buzele femeii să vină mărturisirea publică a credinţei. Deşi femeia L-a mărturisit înaintea tuturor, nimeni n-a crezut-o, mai ales că durerile sale erau ascunse. Când Domnul a deschis ochii orbului, mulţi L-au crezut nebun, iar când L-a adus pe Lazăr la viaţă, unii, chiar şi dintre cei care au fost de faţă, nu au crezut. De aceea a înviat-o pe tânăra de 12 ani. Cel care a adus viaţa copilei de 12 ani înapoi în trup a oprit scurgerea de sânge care dura de 12 ani. Cel care a alinat o boală a vindecat o alta. Cel care a readus la viaţă mădularele fetiţei a vindecat și pântecele femeii.

Cât timp Mântuitorul a întârziat pe cale şi S-a ocupat de această femeie credincioasă, care a suferit mult, fiica lui Iair a murit. Şi atunci s-a trimis veste ca Hristos să nu Se mai ostenească, pentru că fiica lui Iair a murit. Vestea tragică l-a copleşit de durere pe tatăl fetei. Dar Mântuitorul i-a spus: ,,Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi”. Observăm cum Mântuitorul mângâie, iarăşi, o

persoană şi mai încercată – pe tatăl a cărui fiică a murit. În casa în care se afla copila moartă, Iisus a observat cum mulţimea avea diferite atitudini; nu toată lumea credea în El, iar unii, poate, chiar se îndoiau de puterea Lui. De aceea a îngăduit să rămână în casa unde era fiica moartă doar trei ucenici ai Săi: Petru, Iacob şi Ioan, tatăl şi mama copilei.

Martori oculari ai săvârşirii minunii au fost deci numai oamenii credincioşi şi îndureraţi, nu cei curioşi şi guralivi.

De ce? Pentru că Iisus nu face din minune un spectacol, întrucât minunea săvârşită de El este semn smerit al iubirii Lui dumnezeieşti.

Observăm, aşadar, legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave şi smerenia Mântuitorului. Acest Iair,

părinte copleşit de durere, este, ca şi femeia vindecată, un exemplu pentru toţi oamenii, întrucât are credinţă puternică, dragoste autentică, dar mai ales smerenie, virtute aleasă, admirabil descrisă prin următoarele cuvinte: ,,Omul smerit este sfios, nu iese din firea lui, nu strigă, nu cere, este fără pretenţii şi fără ambiţie, blând, paşnic, răbdător, sincer, îngăduitor, curat şi drept. Omul smerit nu este încrezut, nu se laudă singur, nu caută nici lauda altora. Se mulţumeşte cu puţin, nu cere şi nu primeşte ceea ce nu i se cuvine, stă la urma tuturor. Şi chiar nedreptăţit sau păgubit, îndură fără a se plânge şi răzvrăti. Pentru cele ce nu cere, de care se lipseşte sau de care este socotit lipsit, el adună în sufletul său comoară de bune gânduri şi simţăminte şi, pe cât se pare de neîndemânatic sau sărac în însuşirile care arată pe oameni făloşi, isteţi şi îndrăzneţi, lăudaţi de alţii sau temuţi, pe atât posedă în sine nebănuite însuşiri frumoase şi plăcute de om d u h o v n i c e s c ” ( T e o d o r M . Popescu, Meditaţii teologice, p. 199). (preluat din Ziarul Lumina)