DREPTUL TRANSPORTURILOR

Noţiuni introductive

Gradul de dezvoltare a transporturilor ilustrează nivelul de viaţă materială al unei ţări.

Transporturile facilitează exercitarea activităţii profesionale dincolo de raza domiciliului, contribuie la dezvoltarea turismului, iar pe plan economic, transportul este analizat ca o fază inseparabilă a producţiei şi desfacerii de mărfuri sau de servicii şi distribuire ulterioară a bunurilor până la nivelul consumatorilor.

În relaţiile internaţionale, schimburile între economiile naţionale implică, de asemenea, o organizare corespunzătoare a transporturilor.

Tehnica transporturilor a înregistrat, în ultimele două secole, o dezvoltare vertiginoasă.

Noţiunea de dreptul transporturilor

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-sociale, prin intermediul cărora se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi persoanelor, în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.

În timp, s-a impus adoptarea unor norme care să reglementeze raporturile juridice ce se stabilesc cu privire la organizarea transporturilor, precum şi cu privire la drepturile şi obligaţiile participanţilor la activitatea de transport, fapt ce a determinat constituirea unei ramuri distincte a dreptului, numită ramura dreptului transporturilor.

Prin dreptul transporturilor se înţelege ansamblul de reglementări privitoare la activitatea profesională organizată de cărăuşi, cu vehicule corespunzătoare, pentru a deplasa, pe baze contractuale şi în condiţii legale, persoane şi/sau bunuri.

Subiectele de dreptul transporturilor sunt, pe de o parte, transportorii, denumiţi cărăuşi sau operatori, iar pe de altă parte, clienţii (beneficiarii), fie călători, persoane fizice, fie expeditori şi destinatari de mărfuri (în actuala legislaţie numiţi utilizatori).

Orice transport constă, în esenţă, într-o prestare de servicii specifice, executate în scopul de a deplasa de la punctul de pornire, la

1

locul de sosire, pasageri sau anumite bunuri, cu vehicule corespunzătoare, în condiţii de siguranţă deplină.

Activitatea astfel desfăşurată are caracter comercial, fiind organizată pentru realizarea de profit.

Cadrul legal

Dreptul comun în materia transporturilor îl constituie dispoziţiile cuprinse în Codul comercial român. În lipsă de anumite reglementări, dispoziţiile comerciale se completează cu cele ale Codului civil şi cu cele ale Codului procesual civil.

În ceea ce priveşte reglementarea internă, aceasta este dată de OG nr.19/1997 privind transporturile, republicată în M.Of. nr.552/11.11.1999, ulterior fiind modificată şi completată prin OG nr.94/2000, aprobată prin Legea nr.51/2002.

Separat de această ordonanţă, ce constituie cadrul general, sunt şi reglementări pentru fiecare tip de transport în parte, astfel: OUG nr.109/2005 – pentru transporturile rutiere, OG nr.7/2005 – pentru transporturile feroviare, OG nr.116/1998 – pentru transportul maritim internaţional, Codul aerian – OG nr.29/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr.130/2000.

Reglementarea internaţională rezultă din convenţiile internaţionale la care România este parte şi din acordurile multilaterale (cu organizaţiile internaţionale) şi bilaterale (în special cu ţările vecine).

Transportul de persoane şi de mărfuri se desfăşoară sub îndrumarea şi controlul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului. Potrivit dispoziţiilor legale, acesta stabileşte politica în domeniul transporturilor la nivel naţional, elaborează strategiile de dezvoltare ale activităţii de transporturi şi cadrul legislativ adecvat domeniului transporturilor, pe care-l supune spre aprobare Guvernului (Hotărârea nr.76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, publicată în M.Of. nr.89/13.02.2009).

Sistemul naţional de transporturi

2

Sistemul naţional de transporturi, potrivit prevederilor OG nr.19/1997, are caracter strategic şi constituie parte integrantă a sistemului economic şi social. Acesta cuprinde următoarele moduri de transport: rutier, feroviar, naval, aerian, multimodal sau combinat (care se efectuează în baza unui document unic de transport, cu folosirea de mijloace de transport diferite).

Fiecare mod de transport are în compunere o infrastructură de transporturi, mijloace de transporturi, operatori de transporturi şi operatorii activităţilor conexe transporturilor, precum şi sistemul de management al traficului şi sistemele de poziţionare a navigaţiei, după caz.

O astfel de organizare face posibil ca reţeaua naţională de transporturi să aibă ca obiective asigurarea deplasării persoanelor şi a mărfurilor între toate localităţile ţării, precum şi conectarea infrastructurii de transport la principalele infrastructuri de transport internaţionale.

Infrastructurile de transport, respectiv căile de comunicaţie rutiere, feroviare, navale şi aeriene, sunt destinate desfăşurării activităţilor de transporturi, activităţilor conexe transporturilor şi, împreună cu sistemele de management al traficului şi cu sistemele de poziţionare şi navigaţie, formează rutele de transporturi, care pot fi de interes naţional sau de interes internaţional.

Mijloacele de transport, denumite şi vehicule, sunt mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană.

Operatorii de transport, numiţi transportatori sau transportori, sunt persoane fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi interne sau internaţionale, de persoane sau de bunuri, în interes public sau propriu, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu contract de închiriere sau de leasing. Operatorii de transport pot fi cetăţeni români sau străini şi au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructura de transporturi deschisă accesului public.

Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice, care îndeplinesc activităţile ce se desfăşoară în legătură cu transportul sau în timpul acestuia.

În transportul de persoane, utilizatorii sunt călătorii sau pasagerii, iar în transportul de bunuri, utilizatorii sunt expeditorii bunurilor. Aceştia

3

au acces egal la infrastructura de transport deschisă accesului public şi pot alege liber modul de transport pentru deplasare.

Sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi de navigaţie cuprind instalaţiile tehnice şi sistemele de informaţii şi telecomunicaţii necesare asigurării unei operări armonioase a reţelelor de transporturi şi gestionării eficiente a traficului.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor în domeniul transporturilor

Conform art.17 din OG nr.19/1997, proprietatea publică în domeniul transporturilor este constituită din infrastructura de transporturi (reţelele) şi din bunurile de interes public, stabilite prin lege.

Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în M.Of. nr.448/1998, în art.3, arată că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art.136 alin.3 din Constituţie, precum şi din cele stabilite în anexa acestei legi, dar şi din alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. În listele menţionate sunt enumerate şi bunurile afectate transportului.

Există şi alte bunuri în domeniul transporturilor care aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, dar constituie proprietatea privată a acestora.

Bunurile proprietatea publică sau privată a statului, din domeniul transporturilor, pot fi date în administrare, prin hotărâre de guvern, instituţiilor publice din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii sau pot fi închiriate sau concesionate, în condiţiile legii. De asemenea, acestea pot fi închiriate sau concesionate, în condiţiile legii, şi de către unităţile administrativ-teritoriale care le au în administrare.

Bunurile care aparţin statului sunt: drumurile, lacurile, cuva lacurilor, căile navigabile, casetele de metrou etc.

Fondurile necesare pentru întreţinerea şi modernizarea infrastructurilor fiecărui mod de transport (rutier, feroviar, naval, aerian şi multimodal sau combinat) provin din perceperea unor taxe, redevenţe şi tarife. Actul normativ prin care se instituie aceste contribuţii este, după caz, lege, hotărâre de guvern, ordin al ministrului transporturilor.

Clasificarea transporturilor

4

O clasificare are un dublu scop: să ofere tabloul general al transporturilor şi să delimiteze materia care urmează să fie studiată.

Transporturile se clasifică după mai multe criterii:I. după obiectul lor:

a. transporturi de persoane. Asemenea deplasări le efectuează orice persoană, în calitate de călător, în curse cotidiene, precum şi în cele de agrement, concediu şi altele, de obicei prin mijloace de transport în comun sau în maşini personale.

b. transporturi de bunuri sau mărfuri. Acestea sunt cantitativ şi valoric cele mai importante din punct de vedere economic, în acest domeniu intrând transporturile curente şi transporturile particularizate. Transporturile curente au ca obiect materii prime (cărbune, minereu de fier, alte materiale), iar transporturile particularizate au ca obiect transmiterea de energie electrică prin reţelele de înaltă tensiune, transportul de gaz metan prin conducte, transportul pe bandă rulantă, de regulă în aeroporturi, pentru bagaje şi materiale.

II. în raport de mijloacele de transport folosite:a. transporturi feroviare (locomotive cu abur, electrice,

vagoane);b. transporturi rutiere (auto şi tracţiune animală);c. transporturi navale (maritime şi fluviale);d. transporturi aeriene (aeronave);e. transporturi combinate (cale ferată + auto, auto + naval).

III. în raport de căile de transport utilizate:a. transporturi terestre – cele feroviare şi rutiere;b. transporturi pe apă – cele maritime, fluviale, pe râuri,

canale şi lacuri navigabile;c. transporturi aeriene – cele care se realizează pe calea

aerului.IV. în raport de teritoriu (adică itinerariul parcurs în interiorul sau

în afara graniţelor):a. transport intern – atunci când deplasarea nu depăşeşte

teritoriul naţional al unui anumit stat;b. transport internaţional – deplasarea devine internaţională

atunci când punctul de plecare este situat într-un stat determinat, iar locul de sosire se află pe teritoriul altui stat.

5

V. după cum transportul se execută cu un singur mijloc de transport sau cu folosirea succesivă a mai multor mijloace de transport:

a. transport unimodal – cu un singur mijloc de transport;b. transport în trafic combinat – acel transport care se

execută succesiv, cu două sau mai multe mijloace de transport, de către doi sau mai mulţi cărăuşi, în baza unui singur contract de transport. În raport cu limitele teritoriale în care se realizează, acest transport în trafic combinat se împarte în:

- transport în trafic combinat intern;- transport în trafic combinat internaţional.

VI. în raport de programarea transportului:a. transport cu periodicitate regulată. Acesta se desfăşoară

pe trasee, distanţe şi în zile ale săptămânii prestabilite. Orele de plecare, de staţionare pe parcurs şi de sosire sunt fixate dinainte, cu valabilitate anuală sau sezonieră (exemplu: transportul pe căile ferate).

b. transport ocazional. Acesta are loc pe itinerariile, la data şi în condiţiile negociate de la caz la caz de cărăuşi cu utilizatorul interesat.

Cărăuşii îşi pot organiza activitatea în oricare dintre aceste două moduri de realizare a deplasării de persoane sau de mărfuri.

VII. din punct de vedere juridic:a. transporturi publice. Acestea sunt organizate de agenţi

economici specializaţi şi sunt puse, fără discriminare, la dispoziţia clientelei formate din călători sau expeditori de mărfuri. În toate cazurile, se încheie între aceştia şi operatori contracte comerciale. Utilizatorul plăteşte preţul tarifar sau, în mod excepţional, în echivalent, în natură ori în servicii de alt gen. Cărăuşii execută deplasările ca o profesie obişnuită şi li se cere să îndeplinească condiţiile legale de pregătire şi dotare tehnică, precum şi să fi obţinut licenţele corespunzătoare. Pot fi persoane fizice (comercianţi) sau societăţi comerciale.

b. transporturi de interes propriu. Acestea se definesc ca activităţi specifice. Fundamentul de drept care le individualizează diferă, prin natura sa, de contractul comercial. Se deosebesc următoarele modalităţi de deplasare în interes propriu a persoanelor sau a bunurilor:

1. transporturile de serviciu în interes propriu. Acestea sunt organizate de instituţii sau unităţi economice, cu

6

autovehiculele care le aparţin, pentru satisfacerea nevoilor de deplasare, inerente îndeplinirii muncii specifice. Transporturile se pot derula cu periodicitate regulată sau ocazional. Parcurgerea traseului este efectuată nu în temeiul unui contract comercial de transport încheiat cu instituţia în cauză, ci în baza contractului de muncă, reprezentând un avantaj accesoriu de care beneficiază salariatul. Dacă, în timpul deplasării, acesta suferă o vătămare corporală, va beneficia de regimul accidentelor de muncă. Transporturile de mărfuri executate în interes propriu, cu autovehicule din dotare, asigură nevoile materiale ale instituţiei în cauză. Deplasarea are loc în baza ordinului de serviciu, dat conducătorului auto. Se exclude şi în acest caz un contract de transport comercial, pentru că instituţia deţine, concomitent, dubla calitate de cărăuş şi de beneficiar al serviciului prestat.

2. transportul familial are ca obiect deplasarea soţiei, copiilor, părinţilor sau a unor bunuri ce aparţin acestora de către conducătorul auto. Îndeplinind acest serviciu, se exclude orice raport contractual între prestatorul serviciilor şi beneficiar. Fundamentul juridic este de sorginte legală, izvorând din relaţiile de rudenie, care impun acordarea de sprijin şi de ajutor membrilor familiei.

3. transportul benevol cu titlu gratuit al unui terţ constă într-o deplasare efectuată cu propriul autovehicul, de către cărăuş, în favoarea unui beneficiar, pe care înţelege să-l servească în mod dezinteresat, la cererea acestuia.

Opoziţia dintre transporturile publice şi cele de interes propriu prezintă relevanţă şi pentru faptul că li se aplică regimuri juridice diferite. Prima categorie intră, sub toate aspectele, în dreptul transporturilor şi formează, din punct de vedere juridic, obiectul central al reglementărilor, iar a doua categorie, deşi trebuie să se conformeze unor dispoziţii de ordin administrativ de acelaşi fel, totuşi, aceste transporturi fiind independente de orice contract comercial, li se aplică cu totul alte norme, precum cele de dreptul muncii sau de drept civil al contractului cu titlu gratuit. Prin urmare, ele sunt supuse unui regim extracomercial, neintrând în domeniul dreptului transporturilor.

Contractul comercial de transport

Dispoziţiile legale aplicabile contractului de transport provin dintr-o serie de acte normative diferite. Astfel, Codul cvil se referă numai

7

incidental la transporturi, în câteva texte izolate (art.1470 pct.2 şi art.1473-1477), iar în completare se aplică art.413-441 din Codul comercial, texte care configurează regimul de drept comun în materie. Reglementările speciale sunt constituite de OG nr.19/1997, precum şi de celelalte acte enumerate la cadrul legal.

Definiţia şi caracterele juridice ale contractului de transportPrin contract de transport se înţelege convenţia prin care o

parte, cărăuşul profesionist, se obligă, în schimbul unei remuneraţii, să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri, pe o anumită distanţă, cu un vehicul corespunzător.

În conformitate cu art.1470 pct.2 Cod civil, contractul de transport se încadrează în sfera locaţiunii de lucrări. Această clasificare, care provine din dreptul roman, nu mai corespunde situaţiei din prezent. Potrivit concepţiei actuale, se face deosebire netă între executarea de lucrări, adică locaţiunea de operă (de lucrări), şi prestările de servicii.

Cărăuşul se angajează, în principal, ca prin activitatea pe care o desfăşoară, să strămute persoane sau obiecte, de la locul de pornire la cel de destinaţie.

Aceasta reprezintă prestaţia de bază, caracteristică în cadrul executării contractului.

Astfel, operaţiunea comercială se clasifică în funcţie de sarcina principală ce incumbă cărăuşului, adică strămutarea de persoane sau de bunuri, în categoria contractelor de prestări servicii.

Caracterele juridice ale contractului comercial de transport sau caracteristicile comune întregului gen din care face parte şi contractul de prestări servicii sunt:

1. prestatorul de servicii se bucură de independenţă juridică faţă de cealaltă parte contractantă. Prestatorul de servicii nu este prepusul clientului, ci execută obligaţiile asumate potrivit modului cum înţelege să-şi organizeze propria activitate, dar respectând obiectivele ce decurg din contractul încheiat.

2. prestatorul de servicii aduce la îndeplinire contractul încheiat pe propriul său risc. Consecinţele neexecutării îl privesc în măsura în care nu poate invoca în favoarea sa un fapt exonerator de răspundere, precum forţa majoră.

3. contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece, chiar de la încheierea lui în mod valabil, dă

8

naştere la obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi contractante, şi anume:

* cărăuşul se obligă să transporte dintr-un loc în altul încărcătura sau o anumită persoană, iar

* expeditorul sau călătorul are obligaţia să plătească preţul transportului.

4. contractul de transport este, prin esenţa sa, un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte contractantă urmăreşte să obţină un folos, un echivalent, o contraprestaţie, în schimbul obligaţiei asumate. Astfel:

* expeditorul urmăreşte deplasarea mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract sau călătorul urmăreşte să ajungă la destinaţie, iar

* cărăuşul vrea să primească preţul convenit, ca un contraechivalent al prestaţiei asumate.

5. contractul de transport este un contract comutativ, deoarece părţile cunosc întinderea obligaţiilor reciproce, pe care şi le asumă chiar din momentul încheierii contractului, şi pot aprecia valoarea acestor prestaţii reciproce ca fiind echivalente.

6. contractul de transport de persoane este, în principiu, un contract consensual, deoarece el se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor, dovada încheierii lui făcându-se, însă, printr-un înscris (bilet sau legitimaţie de călătorie). Contractul de transport de bunuri este tot un contract consensual. Numai o greşită interpretare sau înţelegere a faptului predării lucrului a determinat pe unii autori să considere contractul de transport de mărfuri un contract real. Predarea materială a lucrului este necesară pentru a da posibilitate cărăuşului să efectueze transportul şi nu intră nicidecum în formarea contractului ca element constitutiv al acestuia. Acest contract se perfectează prin simplul consimţământ al părţilor, indiferent dacă, odată cu încheierea lui, a avut loc sau nu predarea lucrului.

Participanţii la contractul comercial de transport

În materie de transporturi, subiectele de drept care deţin calitatea de părţi contractante diferă în raport de felul transportului. Astfel, în transporturile de persoane, contractul se încheie şi se execută între cărăuş şi călător sau pasager. În cele de mărfuri, încheierea contractului

9

de transport are loc între expeditor şi cărăuş. La destinaţie, însă, de cele mai multe ori, eliberarea încărcăturii intervine faţă de o terţă persoană, respectiv destinatarul, care ia în primire marfa.

În contractul de transport, la fel ca şi în alte contracte, părţile pot acţiona în nume propriu, dar şi prin reprezentant (mandatar sau comisionar).

Cărăuşul Principalul subiect de drept al contractului de transport este

întreprinderea care se angajează să efectueze deplasarea unei persoane sau transportul de bunuri. Această obligaţie este prestaţia caracteristică în materie.

Cărăuşul este definit în Codul comercial (art.413 alin.2) ca fiind persoana care îşi ia însărcinarea ca, într-un mod oarecare, să transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare.

Definiţia dată are două sensuri (foloseşte denumirea de cărăuş în două sensuri):

* într-un sens, se are în vedere situaţia întreprinderii, care, prin contractul de transport, îşi asumă obligaţia de a executa deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri în nume propriu şi cu mijloacele de transport din dotare, iar

* în al doilea sens, se atribuie calitatea de cărăuş şi întreprinderii care face să se transporte mărfuri sau persoane. În această situaţie se consideră că se are în vedere încheierea unui contract de către cărăuş, în scopul unei deplasări internaţionale de mărfuri sau persoane, el angajându-se să facă să se transporte bunurile sau persoanele în temeiul contractului iniţial.

CălătorulÎn orice transport de persoane, cocontractantul cărăuşului este

călătorul sau pasagerul, calitatea sa de agent economic sau nu, profesionist sau neprofesionist, neexercitând nici o influenţă asupra raporturilor juridice comerciale dintre părţi, întrucât prestatorul de servicii, cărăuşul, are calitatea de comerciant.

ExpeditorulÎn contractul care are ca obiect strămutarea sau deplasarea de

mărfuri, cocontractantul cărăuşului este expeditorul, denumit şi încărcător sau predator. Expeditorul poate fi orice persoană fizică

10

sau juridică, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (capacitate, statut etc.).

Expeditorul poate acţiona şi prin mandatar sau comisionar (expediţionar), prin mandat realizându-se o reprezentare deplină şi perfectă (art.1532 Cod civil şi art.374 Cod comercial), dar parte în contractul de transport rămâne mandantul expeditor. Raporturile juridice se stabilesc în mod nemijlocit între cărăuş şi mandant.

Dacă expeditorul recurge la un comisionar sau expediţionar, acesta încheie contractul de transport în nume propriu, dar pe contul comitentului, fiind direct obligat faţă de cărăuş, ca şi cum afacerea ar fi a sa proprie. În acest caz, reprezentarea fiind imperfectă, comitentul expeditor nu are acţiune împotriva cărăuşului şi nici acesta nu poate exercita vreo acţiune directă în contra comitentului. Cu alte cuvinte, în raporturile dintre expeditorul comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar.

La data încheierii contractului, expeditorul mărfii trebuie să nominalizeze în documentul ce se întocmeşte persoana beneficiarului căruia urmează să-i fie eliberată încărcătura la sfârşitul călătoriei. El îşi poate rezerva dreptul să fie destinatarul mărfii transportate sau poate specifica o terţă persoană ca beneficiar (de regulă cumpărătorul mărfii).

Relaţiile juridice născute din contractul de transport pot fi:* bilaterale, mărginindu-se la cărăuş şi expeditor, dacă acesta din

urmă cumulează, totodată, şi calitatea de beneficiar destinatar;* trilaterale, atunci când încărcătura urmează să fie eliberată, la

sfârşitul călătoriei, unei terţe persoane, destinatarul, diferită prin urmare de expeditor.

DestinatarulEste persoana fizică sau juridică în favoarea căreia se

efectuează, de fapt, transportul şi căreia cărăuşul este obligat să-i elibereze mărfurile la destinaţie, la locul convenit.

În cazul în care destinatarul este o terţă persoană, el devine titular de anumite drepturi (i se va elibera marfa strămutată) şi de obligaţii (poate fi ţinut la plata taxelor de transport), în raport cu cărăuşul, deşi nu a contractat cu acesta, nici personal şi nici prin mandatar.

În literatura de specialitate, au fost expuse mai multe teze cu privire la fundamentul juridic al poziţiei pe care o deţine destinatarul terţă persoană în cadrul contractului de transport. Astfel, s-a susţinut teza

11

gestiunii de afaceri, cesiunii de drepturi şi a stipulaţiei pentru altul, aducându-se critici argumentate la fiecare dintre ele.

În concluzie, poziţia juridică a destinatarului prezintă o certă originalitate, particularismul acestei situaţii reflectându-se mai mult în teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de drepturi autonome, născute nemijlocit din contractul de transport. Potrivit acestei teze, destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de cărăuş încă de la data încheierii contractului de transport, totuşi subordonate unui termen suspensiv şi unei condiţii rezolutorii.

Într-adevăr, drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva cărăuşului încă de la data perfectării contractului de transport. Ele sunt suspendate până la sosirea mărfii la locul de destinaţie.

Pe de altă parte, expeditorul poate revoca dreptul destinatarului, înlocuindu-l pe acesta cu un alt destinatar, în timpul parcursului pe care îl străbate încărcătura.

Încheierea contractului de transport

A. Condiţii de fondElementele constitutive ale contractului de transport, atât de

persoane, cât şi de mărfuri, sunt cele prevăzute de art.948 Cod civil, adică: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza juridică.

a. CapacitateaPentru a încheia un contract de transport valabil, părţile trebuie să

aibă capacitatea de exerciţiu deplină, adică să poată să-şi exercite drepturile şi să-şi asume obligaţii prin acte juridice, încheiate în nume propriu. În plus, cărăuşului i se cere şi capacitatea de a fi comerciant.

În transportul de persoane, capacitatea călătorului sau a pasagerului este, în general, nesemnificativă (călători pot fi şi copiii).

b. ConsimţământulPentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de

art.953-960 Cod civil, şi anume să emane de la o persoană cu discernământ, să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat de vreun viciu.

În materie de transporturi, atât oferta cărăuşului, cât şi acceptarea cocontractantului, prezintă unele particularităţi:

- cărăuşul, îndeplinind un serviciu de interes general, se află în stare de ofertă permanentă faţă de public;

12

- clientela recurge, pe baza unei asemenea oferte, la prestaţiile cărăuşului;

- acceptarea pe care o exprimă călătorul sau expeditorul constă, practic, într-o simplă adeziune;

- preţul contractului, de cele mai multe ori, nu este negociabil, în afară de cazul transportului ocazional;

- tarifele cărăuşului, aduse la cunoştinţa publicului, sunt obligatorii.c. Obiectul

Obiectul constă în obligaţiile la care se angajează părţile în cauză şi este supus dispoziţiilor de drept comun, adică ale art.962-965 Cod civil.

Obiectul contractului de transport constă pentru unitatea de transport în prestaţiile de a transporta marfa sau călătorii, iar pentru expeditor, respectiv pentru călător, de a plăti taxa de transport.

Caracterul licit sau ilicit rezultă din substanţa încărcăturii, fiind interzise la transport substanţele explozive, mărfurile toxice sau periculoase.

De asemenea, prestaţia cărăuşului trebuie să fie posibilă, excluzându-se, de regulă, obiectele agabaritice, pentru care acesta nu are mijloace corespunzătoare pentru a le deplasa.

d. CauzaNu prezintă particularităţi în acest caz, fiind reglementată de

art.966-968 Cod civil (să existe, să fie reală, licită şi morală).B. Condiţii de formăContractul de transport se încheie, de regulă, prin simplul acord de

voinţă al părţilor, însă dovada încheierii lui se face printr-un înscris (scrisoare de trăsură/de cărat, bilet sau legitimaţie de călător).

Prin urmare, nu se cer îndeplinite anumite forme solemne, iar forma scrisă a contractului de transport este cerută ad probationem.

În transportul de mărfuri, contractul de transport este numit scrisoare de trăsură/de cărat, în transportul maritim – conosament sau contract de navlosire, în transportul de călători – legitimaţie de călătorie, bilet sau abonament etc.

Cuprinsul documentului de transport

Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă documentul de transport sunt specificate în art.415 Cod civil, textul având în vedere numai

13

transportul de mărfuri. De asemenea, în acest text se face diferenţa între clauzele obligatorii şi cele facultative ale contractului de transport.

A. Clauzele obligatorii ale documentului de transport mărfuria. datarea contractului Este o clauză care determină ziua încheierii contractului şi

momentul când începe executarea obligaţiei asumate.b. natura documentului de transport În acest caz, trebuie arătat dacă acesta este la ordin sau la

purtător. Titlul la ordin se caracterizează prin modul specific în care operează transmiterea drepturilor către terţe persoane. Transferul se realizează prin gir. Girul constă într-o menţiune translativă de drepturi, inserată de posesor pe document, cu precizarea numelui dobânditorului.

Titlul la purtător este transferabil către terţi prin simpla predare materială. Transferul are loc prin remiterea înscrisului de către posesorul legitim unei persoane diferite – dobânditorul -, care devine, astfel, titular al drepturilor menţionate în contract.

Titlurile la purtător sunt anonime.c. părţile în cauză Legea impune să se precizeze în document numele expeditorului şi

locuinţa sa (domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice sau sediul persoanei juridice), numele şi locuinţa cărăuşului, persoana destinatarului, nominalizată şi prin elementele uzuale de identificare. Menţiunea nu se face în cazul documentului de transport la purtător.

14

d. identificarea bunurilor transportate Trebuie descrisă încărcătura pentru obiectele la bucată, trebuie să

se precizeze natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat, dacă lucrurile sunt în lăzi, pachete, butoaie, saci, baloturi etc. Trebuie specificată calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile puse pe ele. Trebuie precizată natura obiectelor, dacă sunt fragile sau nu.

Lucrurile preţioase, banii şi titlurile comerciale, trimise în colete, trebuie individualizate de către expeditor, arătându-se nu numai felul lor, ci şi valoarea lor exactă.

e. trebuie precizat locul de destinaţie şi durata.Se menţionează itinerariul sau cel puţin anumite localităţi mai

importante de pe parcurs.În ceea ce priveşte timpul, dacă s-a omis durata transportului, în

doctrină s-a stabilit că, în această situaţie, părţile au hotărât drept termen timpul necesar efectuării unui astfel de transport, ceea ce poartă denumirea de clauză contractuală tacită.

Termenul de executare a contractului de transport începe să curgă de la data, ziua când lucrul a fost predat cărăuşului de către expeditor.

f. plata preţuluiEste o obligaţie esenţială, ce trebuie menţionată în contractul de

transport.g. semnăturileDocumentul de transport trebuie semnat de ambele părţi (cărăuşul

şi expeditorul), iar în cazul titlului la ordin sau al titlului la purtător, acestea trebuie semnate, obligatoriu, de cărăuş. B. Clauzele facultative ale documentului de transport mărfuri

Documentul de transport poate cuprinde, potrivit dispoziţiilor legale, şi alte clauze asupra cărora părţile s-au înţeles (art.415 pct.7 Cod comercial).

Astfel, poate să conţină clauza penală, care stabileşte cuantumul despăgubirilor datorate de către cărăuş în caz de întârziere în executarea deplasării convenite sau, cel puţin, criterii pentru calcularea daunelor. De asemenea, pot fi enumerate celelalte documente care însoţesc transportul: vamale, sanitare, de asigurări etc.

Clauzele facultative sunt lăsate la aprecierea liberă a părţilor, iar lipsa lor nu influenţează validitatea contractului de transport. În schimb,

15

clauzele obligatorii sunt necesare, cu toate că dispoziţiile Codului comercial nu au caracter imperativ în această materie. În principiu, lipsa clauzelor nu este lovită de nulitate.

Conţinutul clauzelor poate fi stabilit prin administrarea de dovezi care să ateste intenţia părţilor, fiind admisibilă orice probă în materie comercială, inclusiv cea cu martori. Excepţia constă în nedeterminarea obiectului contractului. Convenirea unui obiect determinat sau determinabil constituie o condiţie de validitate. Sancţiunea nerespectării acestei cerinţe constă în nulitatea actului juridic.

Funcţiile juridice ale documentului de transport

Acestea sunt:A. funcţia probatorie a documentului de transportDocumentul de transport constituie principalul instrument probator

pentru părţi, în sensul că:- atestă existenţa contractului de transport;- face proba obligaţiilor asumate de cărăuş faţă de cealaltă parte

contractantă;- certifică, în transportul de mărfuri, preluarea mărfii în posesia şi

custodia cărăuşului, angajându-i răspunderea corespunzătoare.Din faptul că documentul are putere de titlu ad probationem şi nu ad

validitatem decurg două consecinţe:a. existenţa contractului poate fi stabilită, în lipsă de înscris

corespunzător, prin orice mijloc de probă. Proba existenţei contractului trebuie să fie pertinentă şi convingătoare. S-a apreciat că factura nu atestă prin ea însăşi încheierea contractului de transport, fiind un înscris eliberat de furnizor şi destinat să producă efecte numai între acesta şi cumpărător, în cadrul contractului de vânzare-cumpărare ce îi leagă.

Prin obiectul ei juridic, factura priveşte livrarea mărfii, nu şi contractul de transport. În plus, ea este un lucru convenit între furnizori/vânzători şi cumpărătorii mărfii şi nu poate fi opusă cărăuşului, care deţine poziţia de terţ faţă de raporturile dintre vânzători şi cumpărători.

b. calitatea documentului de transport de a fi un titlu ad probationem conferă menţiunilor pe care le cuprinde o valoare doveditoare credibilă numai până la proba contrară. Aceasta poate fi

16

solicitată şi administrată de partea contractantă care contestă conţinutul documentului de transport. Excepţie: situaţia în care ambele părţi au fost de comun acord.

B. funcţia călăuzitoare a documentului de transportDocumentul serveşte ca îndreptar cărăuşului, în executarea

obligaţiei de deplasare la care s-a angajat. În transportul de mărfuri, pe lângă menţiunile uzuale, pot fi specificate eventuale transbordări necesare pe parcurs. Acestea se mai numesc şi clauze adiţionale.

Clauzele adiţionale mai pot conţine instrucţiuni de expediere, în afară de cazul în care părţile au convenit ca expeditorul mărfii să le comunice, ulterior, cărăuşului, prin act separat.

Menţiunile specifice cu caracter călăuzitor sunt necesare în cazul unui transport mixt, care se execută cu vehicule diferite, sau în transporturile succesive, cu traseu desfăşurat pe teritoriul mai multor state, ori de câte ori sunt aduse la îndeplinire în baza unui document de transport unic.

C. funcţia de legitimare a documentului de transportPosesorul documentului de transport are calitatea de titular al

drepturilor izvorâte din contract, pe care le poate exercita opunându-le valabil cărăuşului, spre a-l obliga să-şi îndeplinească obligaţiile asumate.

Astfel, călătorul este îndreptăţit să pretindă efectuarea deplasării convenite la data şi cu mijlocul de transport corespunzătoare, în condiţii de perfectă securitate tehnică. În caz contrar, are dreptul să obţină despăgubiri.

În transportul de mărfuri, calitatea de titular aparţine, iniţial, expeditorului. Ea trece asupra destinatarului, în principiu, din momentul în care documentul de transport îi parvine. Titularul, astfel identificat, poate, printre altele, să dispună schimbarea itinerariului prestabilit, prin contraordin dat pe parcurs cărăuşului şi, de asemenea, destinatarul are dreptul, în temeiul documentului de transport, să ceară cărăuşului, la staţia de sosire, să-i elibereze lucrurile transportate.

În raporturile contencioase, documentul de transport titularizează persoana îndreptăţită să acţioneze, în justiţie sau în arbitraj comercial, pe cărăuş şi să-i angajeze responsabilitatea contractuală.

Ca regulă generală, încheierea contractului precede executarea obligaţiilor pe care le generează.

17

Obligaţiile izvorâte din contractul de transport

Obligaţiile pe care părţile şi le asumă prin contractul de transport diferă în funcţie de particularităţile fiecărei deplasări. Astfel, transportul de persoane se efectuează în condiţii ce se deosebesc substanţial de transportul de mărfuri.

Derularea contractului de transport mărfuri parcurge 3 etape distincte. Prima este la locul de pornire, reprezentând o categorie de obligaţii, următoarea se desfăşoară de-a lungul itinerariului şi ultima la destinaţie, părţilor revenindu-le obligaţii diferite în cursul fiecăreia dintre aceste etape.

I. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR LA PUNCTUL DE PORNIREA. Obligaţiile expeditorului1. alegerea mijlocului de transport depinde de felul mărfii care

urmează să fie transportată (produsele alterabile se transportă în vagoane frigorifice, animalele vii în mijloace de transport descoperite etc.).

Înainte de a proceda la încărcare, expeditorul trebuie să verifice dacă mijlocul de transport pus la dispoziţie de cărăuş corespunde efectuării în bune condiţii a transportului, spre a evita alterarea, degradarea, sustragerea, scurgerea sau pierderea mărfurilor şi dacă acesta îndeplineşte condiţiile tehnice şi funcţionale.

Verificarea tehnică efectuată de expeditor priveşte defectele aparente. Dacă există neajunsuri sau defecţiuni ale mijlocului de transport, ele trebuie aduse la cunoştinţa cărăuşului, iar dacă acesta menţine mijlocul de transport, este necesar a se face menţiune pe documentul de transport, arătându-se şi obiecţiunile expeditorului. Efectul acestei menţiuni constă în angajarea răspunderii cărăuşului.

2. predarea mărfii trebuie să fie executată la locul convenit, care diferă în funcţie de felul transportului (în cazul transportului pe mare → cheiul, al celui pe liniile ferate → gara etc.), la termenul fixat, adică ziua, ora când s-a stabilit, cu respectarea condiţiilor uzuale privind determinarea cantitativă şi ambalarea obiectului transportului.

Cantitatea mărfii trebuie stabilită de către expeditor şi declarată cărăuşului, pentru alegerea mijlocului de transport şi pentru calcularea taxelor aferente (greutate, volum, metraj, număr de bucăţi etc.), iar

18

cărăuşul are obligaţia să verifice dacă aceste elemente au fost înscrise în documentul de transport.

Încărcătura este prezentată într-un ambalaj care trebuie să fie potrivit din toate punctele de vedere, încât marfa să poată suporta strămutatea, fără deteriorări, degradări sau pierderi.

Furnizorul trebuie să aplice pe ambalaj o etichetă specială, în care se trece denumirea, calitatea, cantitatea şi numele persoanei care a făcut cântărirea şi ambalarea. Nerespectarea acestei obligaţii îndreptăţeşte pe cărăuş să refuze primirea mărfii pentru transport.

3. încărcarea mărfii în mijlocul de transport Această obligaţie cade, în principiu, în sarcina expeditorului şi

cuprinde următoarele etape: încărcarea propriu-zisă, care trebuie să ţină cont de capacitatea

mijlocului de transport; aşezarea mărfurilor în spaţiul interior al mijlocului de transport,

pentru a se utiliza la maximum capacitatea utilă de încărcare; luarea unor măsuri preventive împotriva riscului de sustragere de

mărfuri (sigilii, marcaje etc.); încărcarea trebuie îndeplinită şi terminată în timpul rezervat

încărcării, stabilit prin contract.4. colaborarea la întocmirea documentului de transportExpeditorul trebuie să pună la dispoziţia cărăuşului coordonatele de

fapt complete şi exacte ale mărfii şi itinerariul. Declaraţia expeditorului va preciza felul încărcăturii, cantitatea, greutatea şi valoarea.

Expeditorul are şi îndatorirea de a anexa la documentul de transport unele înscrisuri necesare pentru identificarea mărfii sau pentru îndeplinirea unor formalităţi pe parcurs. În cazul transportului internaţional se anexează şi declaraţiile vamale.

Răspunderea pentru corectitudinea declaraţiei revine expeditorului, care poate fi tras la răspundere de către cărăuş sau de către destinatar.

5. plata preţului aferentAceastă obligaţie revine expeditorului încă de la data întocmirii

documentului de transport. Expeditorul are îndatorirea să suporte integral preţul convenit. Momentul plăţii se stabileşte prin acordul părţilor şi coincide, de regulă, cu predarea mărfii în detenţiunea cărăuşului. Dacă expeditorul întârzie plata, cărăuşul poate să suspende efectuarea

19

transportului, fără a fi necesară o punere în întârziere. Suspendarea încetează de îndată ce expeditorul îşi îndeplineşte obligaţia de a plăti preţul.

Prin derogare de la această regulă, costul deplasării mărfii poate fi pus în totalitate sau în parte în sarcina destinatarului, printr-o clauză expresă în documentul de transport, numită clauză de plată transmisă. În acest caz, înlocuirea expeditorului prin destinatar este opozabilă cărăuşului dacă acesta o acceptă, asumându-şi astfel riscul de neplată la capătul transportului. Totodată, inserarea acestei clauze în documentul de transport este condiţionată de acordul corelativ al destinatarului, altfel nefiindu-i opozabilă. B. Obligaţiile cărăuşului

1. acceptarea cererii de transportÎntrucât cărăuşul se află în stare permanentă de oferte de servicii

adresate publicului, el este ţinut, în principiu, să dea urmare oricărei cereri sau comenzi de a efectua o deplasare de bunuri sau de persoane.

Simpla adeziune a expeditorului solicitant la condiţiile prestabilite de cărăuş realizează consimţământul contractual. Din această cauză, cărăuşul nu are posibilitatea să verifice, în prealabil, solvabilitatea cocontractantului. Singura măsură de prevenire a riscurilor constă în plata preţului transportului încă de la pornire.

2. procurarea unui mijloc de transport corespunzătorVehiculul trebuie să fie apt din punct de vedere tehnic şi funcţional,

pentru a realiza în condiţii normale transportul convenit.Cărăuşul este obligat să garanteze îndeplinirea acestei cerinţe, din

proprie iniţiativă şi independent de orice verificare prealabilă exercitată de către cocontractant.

În cazul în care acesta pune la dispoziţie un vehicul neadecvat, îşi angajează răspunderea.

Momentul când trebuie să pună la dispoziţia expeditorului vehiculul şi locul sunt stabilite prin contract.

3. preluarea mărfii de la expeditorLa primirea mărfurilor, cărăuşul trebuie să verifice numărul

coletelor, starea ambalajelor şi greutatea expediţiei. Cântărirea mărfurilor poate fi obligatorie sau facultativă. Obligaţia cărăuşului de a proceda la cântărire există pentru mărfurile destinate exportului, precum şi pentru cele care se transportă pe cale aeriană.

20

Primirea pentru transport a altor mărfuri decât cele supuse obligatoriu cântăririi nu exclude facultatea de control cantitativ ce aparţine cărăuşului.

Atunci când efectuează cântărirea mărfurilor, cărăuşul trebuie să fie asistat, obligatoriu, de un delegat al expeditorului.

Cărăuşul poate refuza primirea mărfii numai în următoarele situaţii:→coletele sunt necorespunzător ambalate;→mărfurile au fost încărcate fără respectarea regulilor tehnice de

încărcare şi de fixare;→mărfurile au fost încărcate în mijloace de transport închise, fără

sigiliul expeditorului, sau în mijloace de transport deschise, fără semne ori marcaje sau cu acestea insuficiente sau necorespunzătoare;

→ încărcătura are ca obiect mărfuri interzise la transport sau admise în condiţii speciale, fără ca aceste condiţii să fie întrunite.

4. încărcarea mărfii în mijlocul de transportObligaţia încărcării mărfii în mijlocul de transport poate să revină şi

cărăuşului, numai dacă părţile au convenit în acest sens. În mod normal, este în sarcina expeditorului. După încărcare, operaţiunea primirii mărfii se încheie prin aplicarea sigiliilor cărăuşului pe sistemele de închidere ale mijlocului de transport.

Primirea fără rezerve a mărfii de transportat angajează răspunderea cărăuşului pentru executarea deplasării în condiţii care să asigure integritatea încărcăturii.

5. eliberarea documentului de transportCărăuşul are îndatorirea să emită un document de transport

complet, incluzând menţiunile arătate (respectiv clauzele obligatorii: datarea contractului, natura acestuia, părţile, identificarea bunurilor transportate, locul de destinaţie şi durata, plata preţului, semnăturile, şi clauzele facultative: clauza penală, enumerarea documentelor care însoţesc transportul etc, lăsate la aprecierea liberă a părţilor).

În general, încheierea contractului de transport se localizează în timp în momentul când cărăuşul aplică ştampila sa pe documentul de transport. Tot atunci, mărfurile se consideră primite de către cărăuş şi, din acelaşi moment, încep să curgă termenele pentru executarea deplasării.

II. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR ÎN CURSUL DEPLASĂRII MĂRFII

21

În cadrul acestei etape, având în vedere faptul că, prin excepţie, pot interveni incidente de natură să influenţeze modul de desfăşurare a deplasării, se deosebesc 3 categorii de transporturi:

transporturile efectuate în condiţiile iniţial convenite; transporturile care suferă devieri de la itinerariul iniţial, din voinţa

expresă a expeditorului; transporturi perturbate de împrejurări de forţă majoră.A. Obligaţiile expeditoruluiÎn această fază, mărfurile găsindu-se în posesia cărăuşului,

expeditorul se află în expectativă, fără să aibă de îndeplinit, în principiu, nici o obligaţie. El aşteaptă din partea cocontractantului efectuarea prestaţiei principale, constând în deplasarea mărfurilor până la destinaţie.

Expeditorul poate fi ţinut, în cazul unor transporturi care necesită îngrijiri speciale pe parcurs, să pună la dispoziţia cărăuşului unul sau mai mulţi însoţitori. Însoţirea poate fi facultativă sau obligatorie. Cea facultativă este lăsată la aprecierea expeditorului sau a destinatarului.

Însoţirea este obligatorie în următoarele cazuri: când se transportă vietăţi în mijloace de transport complete

(închise, cu aerisire); când transportul se efectuează prin mijloace auto şi cuprinde

produse în vrac, ce nu se pot preda spre transport prin cântărire, număr de colete, sau când produsele în vrac ce se cântăresc la expeditor nu pot fi recântărite la destinatar.

Însoţitorul de transport răspunde de integritatea mărfurilor pe parcurs şi va semna de primire pe exemplarul din actul de livrare, care rămâne la expeditor.

În toate cazurile, desemnarea unui însoţitor de către expeditor sau destinatar degrevează pe cărăuş de obligaţia de a veghea la integritatea încărcăturii în cursul mersului.

În situaţia în care însoţirea mărfurilor are un caracter facultativ, cărăuşul nu poate refuza primirea încărcăturii, în lipsă de însoţitor, deoarece are calitatea de terţ faţă de clauza respectivă. Dacă însoţirea este obligatorie, cărăuşul urmează să refuze primirea încărcăturii dacă expeditorul o prezintă fără însoţitor.

B. Obligaţiile cărăuşului1. să respecte ordinea expediţiilor

22

Având în vedere pluralitatea de expeditori care solicită concomitent sau succesiv deplasări de mărfuri, dispoziţiile legale au reglementat ordinea în care cărăuşul trebuie să dea satisfacţie cererilor, în sensul că acesta este obligat să facă expediţia lucrurilor de transportat după ordinea în care le-a primit.

Potrivit legii, se admit şi anumite derogări de la ordinea generală, şi anume:

a. cărăuşul poate să deroge de la ordine dacă natura lucrurilor supuse strămutării o impune (alimentele alterabile, substanţele inflamabile etc.);

b. se întemeiază pe cauza destinaţiei pe care o au bunurile; ordinea cererilor poate fi modificată şi adaptată în raport cu organizarea de destinaţii a activităţii cărăuşului (luni – lemne, marţi – alimente etc.);

c. situaţia în care cărăuşul ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau de forţa majoră; în măsura în care expedierea devine imposibilă din motive neprevăzute, de felul celor de mai sus, nu se poate angaja răspunderea cărăuşului faţă de primul expeditor, spre a-l despăgubi, pentru că ordinea cronologică a fost perturbată din cauze obiective şi de neînvins.

2. să parcurgă ruta stabilităItinerariul poate fi determinat prin contractul de transport, urmând

să fie explicit menţionat în documentul de transport sau prin tarifele publice ale cărăuşului, acceptate de expeditor.

Clauza este obligatorie pentru cărăuş în această situaţie. Se exclude modificarea parcursului din voinţa unilaterală a cărăuşului. Dacă o încalcă, îşi asumă răspunderea faţă de expeditor sau destinatar.

Dacă, până la destinaţie, există mai multe rute practicabile, fără ca părţile să fi exercitat, în prealabil, prin contract, opţiunea necesară, cărăuşul urmează să îndrume transportul pe itinerariul cel mai scurt care, în mod firesc, este şi cel mai ieftin.

3. să respecte durata transportuluiÎndatorirea de punctualitate există în sarcina cărăuşului, fie că

timpul necesar pentru strămutarea încărcăturii de la punctul de pornire şi până la destinaţie a fost hotărât prin învoiala părţilor, fie că este subînţeles ca o clauză tacită şi, ca atare, lăsat la aprecierea instanţei de judecată.

23

Distincţia dintre cele două feluri de termene, expres şi implicit, nu exercită nici o influenţă asupra obligativităţii atât a unuia, cât şi a celuilalt, ambele termene fiind la fel de constrângătoare pentru cărăuş.

Prin acordul părţilor, poate fi fixat un termen global şi unitar, aferent întregului parcurs, sau, dimpotrivă, durate divizate, în funcţie de fiecare etapă a itinerariului.

Referitor la termenul implicit (cel tacit), acesta este apreciat, de regulă, prin raportarea la uzanţele practicate în cadrul felului de transport în cauză. Se ţine seama, totodată, de gradul de dotare al cărăuşului, precum şi de particularităţile întreprinderii sale.

4. să conserve marfa pe parcursPrimirea încărcăturii de la expeditor crează în sarcina cărăuşului, în

temeiul contractului de transport, cumulativ cu obligaţia specifică de a realiza deplasarea lucrurilor, obligaţia conexă de a le păstra intacte până la destinaţie. Din acest punct de vedere, art.1473-1475 Cod civil asimilează pe cărăuş cu un depozitar, deoarece legea civilă asimilează contractul de transport cu contractul de depozit, prin faptul că întreprinzătorul de transport este depozitar al lucrului ce i se încredinţează pentru a fi transportat.

Potrivit art.1473, dispoziţiile din Capitolul „Despre depozit şi sechestru”, relative la stăpânii de hoteluri, se vor aplica şi cărăuşilor, întrucât privesc paza şi conservarea lucrurilor încredinţate. Trimiterea din text se referă la art.1623 Cod civil, care precizează că depozitul făcut de călători într-un hotel trebuie considerat ca un depozit necesar. Spre deosebire de depozitul voluntar, unde deponentul îşi alege persoana cocontractantului în funcţie de încrederea ce i-o inspiră, depozitul necesar intervine independent de o asemenea opţiune. Astfel că, în orice contract de transport, calitatea de depozitar al mărfii revine cărăuşului. Orice alegere din partea expeditorului este exclusă, asimilarea cu un depozit necesar, instituită de Codul civil, justificându-se pe deplin.

Totodată, în conformitate cu art.1000 alin.3 Cod civil (răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor), cărăuşul răspunde pentru pagubele pricinuite încărcăturii de către prepuşii săi.

Expeditorul sau destinatarul beneficiază de posibilitatea de a dovedi, prin orice mijloc de probă, inclusiv declaraţii de martori, depozitul încredinţat cărăuşului, indiferent de valoarea bunurilor.

24

Prin excepţie, desemnarea de către expeditor sau de către destinatar a unui însoţitor al încărcăturii este de natură să-l degreveze pe cărăuş de îndatorirea corelativă având ca obiect conservarea mărfii până la destinaţie.

TRANSPORTURILE MODIFICATE PRIN VOINTA EXPEDITORULUI- Codul comercial (art 421) ingaduie in anumite conditii modificarea

contractului de transport prin vointa unilaterala a expeditorului exprimata printr-un act juridic numit contraordin

- Codul comercial enumera obiectivele urmarite de expeditor prin emiterea unui contraordin pe care il aduce la cunostinta carausului

- Astfel expeditorul are dreptul de a suspenda transportul si de a cere restituirea lucrurilor transportate ceea ce echivaleaza cu renuntarea expeditorului la contract si revocarea acestuia

- Suspendarea poate sa intervina atat inaintea inceperii deplasarii transportului cat si ulterior, in timpul transportului cand contractul a fost adus partial la indeplinire de catre caraus

- Expeditorul poate cere prin contraordin sa modifice unele clauze ale contractului de transport

- In principal are dreptul sa ceara mutarea lucrurilor aflate in curs de stramutare unei alte persoane decat cea aratata in documentul de transport, schimband destinatarul initial convenit

- Enumerarea prevazuta de art 41 C com. are caracter exemplificativ si nu limitativ, textul precizeaza ca expeditorul poate sa dispuna cum va crede de cuviinta, dar sub rezerva indeplinirii conditiilor menite sa ocroteasca pe caraus.

CONDITIILE DE FORMA SI CONSECINTELE DE FOND ALE CONTRAORDINULUI

- Expeditorul trebuie sa incunostiinteze pe caraus fie ca a renuntat la contractul de transport fie ca l-a modificat

- Textul de lege nu impune anumite conditii de forma

25

- Cerinta unui inscris se impune atat pt documentele de transport cat si pt contraordin intrucat posibilitatea probelor este, astfel mai bine asigurata in avantajul ambelor parti.

- De cate ori documentul de transport imbraca forma unui titlu negociabil, fie la ordin, fie la purtator, expeditorul care a renuntat la contract sau l-a modificat are obligatia sa restituie carausului inscrisul comercial astfel intocmit

- Masura se justifica pentru a impiedica o eventuala transmitere ulterioara, desigur abuziva a documentului la ordin sau la purtator, abilitand o terta persoana sa invoce pretentii fata de carausul in cauza

- In situatia in care contraordinul s-a marginit sa schimbe punctul de destinatie, carausul poate pretinde un nou document de transport

- Referitor la consecintele de fond ale contraordinului, in raporturile dintre expeditor si caraus textul Codului Comercial (art 421, al 1) intelege sa le puna in sarcina expeditorului obligandu-l sa repare integral daunele pe care o asemenea masura le poate cauza carausului

- Aceasta reglementare se justifica pe deplin, deoarece modificarea contractului a survenit din vointa unilaterala a expeditorului si indiferent de orice culpa a carausului, in executarea obligatiei asumate

- Modificarile contractului de transport pe care expeditorul le comunica prin contraordin sunt obligatorii pt caraus

- Dispozitia data de expeditor are caracter imperativ pt celalalt cocontractant

- Carausul nu poate sa discute instructiunile expeditorului si sa refuze executarea lor

TRANSPORTURILE PERTURBATE DE IMPREJURARI DE FORTA MAJORA (TRANSPORTURI DEFICITARE)

- Cauzele de perturbare ale transportului sunt: cazul fortuit si forta majora

26

- Acestea pot interveni fie la punctul de pornire, impiedicand de la inceput expedierea incarcaturii, fie in timpul mersului, intrerupand deplasarea

- Cauzele prezinta o mare diversitate

- Cazul fortuit si forta majora sunt de natura sa produca fie la pct de expediere fie pe parcurs urmatoarele efecte: a) intarzierea executarii obligatiei carausului; b) imposibilitatea definitiva de a le aduce la indeplinire

- Intrucat oricare dintre efectele enumerate pot sa cauzeze prejudicii insemnate expeditorului sau destinatarului, au fost adoptate o serie de solutii destinate sa le ocroteasca interesele astfel: 1) dreptul expeditorului de a fi incunostintat despre perturbarea transportului

- Expeditorul in calitatea sa de partener contractual principal al carausului trebuie sa fie pus la curent cu dificultatile trecatoare sau definitive ivite in executarea transportului spre a-i da posibilitatea sa ia masurile necesare.

- Avizarea are un caracter obligatoriu in ambele situatii

- 2) Dreptul expeditorului de a decide soarta transportului deficitar

- La indeplinirea incunostintarii avizate, expeditorul beneficiaza de un drept de optiune

- El poate, fie sa mentina contractul in fiinta acceptand o decalare a datei de expediere sau de continuare a transportului din punctul unde a fost interupt din cauze fortuite, fie sa declare contract desfiintat printr-o manifestare unilaterala de vointa

- 3) Suportarea riscurilor contractuale in transporturile deficitare

- Cazul fortuit si forta majora ridica in orice categorie de contracte, inclusiv in transporturi, problema suportarii riscurilor de neexecutare a obligatiilor la care partile s-au angajat.

- Transportatorul isi asuma o obligatie de rezultat, el se angajeaza fata de expeditor nu numai sa depuna eforturi spre a duce

27

incarcatura pana la destinatie ci accepta sa indeplineasca neconditionat acest obiectiv.

- Obligatiile de rezultat atrag raspunderea debitorului daca nu poate invoca in favoarea sa cauze exoneratorii de responsabilitate printre care evenimentele fortuite

- Riscurile contractuale cad in sarcina debitorului, obligatie de rezultat ce nu mai poate fi adusa la indeplinire, astfel riscurile contractuale fiindu-i imputabile, debitorul nu mai are legitimarea sa pretinda celuilalt contractant sa-si respecte obligatia corelativa, nici acesta nu va putea obtine despagubiri chiar daca a fost prejudiciat ca efect al neexecutarii fortuite

- Expeditorul datoreaza carausului, in cazul desfiintarii contractului, desfiintare intemeiata pe o cauza fortuita, o suma echivalenta cu cheltuielile suportate de acesta pt pregatirea mijlocului de transport in vederea calatoriei, incarcarii marfii etc si in plus plata portului adica a taxelor aferente stramutarii incarcaturii in proportie cu drumul facut

- 4) Obligatia expeditorului de a restitui documentele de transport intocmite ca titluri comerciale negociabile

- Art 420 C. Com. stabileste ca, in caz de rezolutiune, expeditorul va inapoia carausului exemplarul documentului de transport pe care l-a subscris

- Interesul de a starui in restituirea de catre expeditor a documentelor de transport este bineinteles a carausului in cauza, caruia i se cere o grija corespunzatoare spre a nu avea de suferit prejudicii viitoare

OBLIGATIILE PARTILOR LA DESTINATIE- Obligatiile carausului sunt:

- 1) Identificarea destinatarului si avizarea acestuia despre sosirea transportului

28

- Modalitatea de indeplinire a acestei obligatii difera in functie de natura documentului de transport si de imputernicirile date de catre destinatar astfel:

- a) daca stramutarea s-a efectuat in temeiul unui titlu de transport, persoana destinatarului este indicata nominal in cuprinsul inscrisului cu precizarea adresei corespunzatoare

- In cazul documentului de transport la purtator nu se specifica numele destinatarului, in consecinta persoana indreptatita sa obtina eliberarea marfii la pct de sosire este cea care se afla in posesia legitima a documentului de transport la purtator si-l anunta pe caraus sa-i predea marfa

- Carausul trebuie sa o legitimeze si sa consemneze numele si domiciliul destinatarului

- In cazul documentului de transport la ordin, se impune in scopul de a identifica pe destinatar verificarea de catre caraus a succesiunii girurilor translative

- Ultimul giratar este indreptatit sa valorifice asupra marfurilor transportate deoarece girantii anteriori si-au instrainat prin gir orice drepturi asupra marfii ajunse la pct de sosire

- In lipsa de orice gir, persoana indreptatita sa obtina incarcatura este insusi destinatarul initial

- b) independent de felul documentului de transport, destinatarul poate, in scopul receptionarii marfurilor, sa actioneze in nume propriu sau sa recurga la un intermediar care sa-l reprezinte

- Acesta trebuie sa prezinte carausului, pe langa documentul de transport, actul de imputernicire, procura etc

- Sosirea transportului trebuie adusa la cunostinta destinatarului identificat in modul aratat

- O avizare adresata unei persoane necalificate nu valoreaza incunostintare, fiind lipsita de efecte juridice

- Ion cazul in care carausul nu poate identifica pe baza datelor din documentul de transport destinatarul, uzantele comerciale impugn

29

acestuia sa incunostinteze pe expeditor pt a transmite instructiuni suplimentare

- Daca carausul nu are posibilitatea sa-l anunte pe expeditor sau daca acesta nu raspunde intr-un termen rezonabil, carausul urmeaza sa solicite instantei autorizarea de a depozita marfurile

- Depozitarea in propriul magazine se face pe socoteala destinatarului

- Carausul poate sa solicite instantei incuviintarea vanzarii unor marfuri daca acestea sunt alterabile sau perisabile iar sumele rezultate din vanzare, dupa scaderea cheltuielilor de catre caraus, sa fie restituite destinatarului

- 2) Eliberarea incarcaturii la locul si data convenite

- Marfurile urmeaza sa fie predate destinatarului in conformitate cu clauzele documentului de transport respectiv la locul specificat si la data convenita

- Carausul este obligat sa procedeze impreuna cu destinatarul la primirea marfurilor, cantarirea acestora, verificarea sigiliilor, a semnelor sau marcajelor, a mijlocului de transport si a coletelor

- Punerea incarcaturii la dispozitia destinatarului face sa inceteze posesia exercitata pana atunci de caraus, asupra marfurilor stramutate si in acelasi timp ia sfarsit obligatia de paza cat si raspunderile contractuale ce-i reveneau acestuia in temeiul documentului de transport

- In cazul in care se constata lipsuri, se intocmeste un proces verbal de constatare semnat de catre organul care a facut constatarea, de caraus sau de destinatar, precizandu-se si adresa fiecaruia

- In cazul in care exista indicii ca lipsurile sunt urmarea savarsirii unei infractiuni vor fi sesizate organele judiciare iar mijlocul de transport va fi retinut pana la sosirea acestora

- 3) Descarcarea marfii la destinatie

30

- Aceasta obligatie care priveste pe destinatar poate fi indeplinita uneori de catre caraus din insarcinarea si pe socoteala expeditorului in temeiul clauzelor documentului de transport

- Prin exceptie, carausul are dreptul de a refuza eliberarea marfii la destinatie

- Acest drept poate fi exercitat numai in limitele admise de lege sau impuse pe cale juridica

- Aceste cazuri sunt:

- a) neplata taxelor de transport, caz in care art. 433 alin 1, C Com instituie un drept de retentie in favoarea carausului

- b) refuzul destinatatrului de a restitui carausului documentul de transport la ordin sau la purtator

- c) in cazuri de exceptie, reglementarile fitosanitare pot impune masuri de carantina fata de marfurile provenite din import

- Pana la expirarea duratei de interdictie, carausul nu poate sa elibereze incarcatura destinatarului

- d) atunci cand exista sechestru asigurator instituit de instanta competenta. Numai desfiintarea acestui sechestru autorizeaza pe caraus sa elibereze marfa.

OBLIGATIILE DESTINATARULUI LA PUNCTUL DE SOSIRE- 1) Sa ia in primire marfa transportata

- Receptia este precedata de anumite verificari a documentului de transport , incarcaturii transportate, starea in care se afla lucrurile, controlul cantitativ si calitativ al marfurilor

- 2) Sa elibereze mijlocul de transport

- In mod uzual, aceasta obligatie revine destinatarului care este tinut sa descarce complet mijlocul de transport

- Eliberarea se face in timp util, durata fiind prevazuta in contractul de transport iar depasirea ei atrage penalitati in sarcina destinatarului

- Daca destinatarul receptioneaza marfurile fara sa formuleze obiectiuni, se considera ca transportul a sosit intact

31

- Primirea marfii de catre destinatar face sa inceteze posesia carausului si raspunderea acestuia

- 3) Sa plateasca sumele restante datorate carausului

- Obiectul platii il poate forma taxa de transport restanta, aceasta este o derogare de la regula obisnuita, potrivit careia carausul cere si obtine achitarea cheltuielilor de transport inca de la plecare spre a evita riscul de neplata la destinatie

- In cursul deplasarii pot fi anumite cheltuieli care trebuie platite de destinatar legate de operatiunile conexe transportului

- Pt valorificarea creantei, carausul comunica destinatarului suma si termenul de plata

- Daca termenul de plata nu s-a precizat, acesta este de 5 zile (art 438 coroborat cu art 388 C com)

- 4) Sa pastreze actiunile judiciare sau arbitrare impotriva carausului, pentru repararea eventualelor daune cauzate de transport

- in transporturile executate defectuos, destinatarul poate avea pretentii de despagubiri impotriva carausului pt pierderea sau avarierea marfii ori pt deficit cantitativ

- In lipsa unei solutii amiabile diferendul urmeaza (daca nu este solutionat nici pe cale administrativa), sa fie dus spre solutionare instantei de judecata sau arbitrare

MODALITATI DE GARANTARE A CREANTEI CARAUSULUI PRIVITOARE LA PLATA TRANSPORTULUI

- Pozitia carausului, ca prestator de servicii, aflat pe piata in stare juridica de oferta permanenta adresata publicului, il obliga sa accepte cererile clientilor fara sa poata exercita un control prealabil cu privire la solvabilitatea solicitantilor, astfel apar riscuri de neplata daca pretul transportului nu a fost achitat integral inca de la pornire

32

- In aceste conditii legiuitorul a instituit in favoarea carausului doua garantii de plata preluate din dreptul comun si adapatate contractului de transport.

- Acestea sunt: dreptul de retentie asupra marfurilor si privilegiul asupra incarcaturii

- 1) Dreptul de retentie al carausului

- Consta in prerogativa creditorului de a refuza, cat nu este platit, sa restituie debitorului sau un lucru mobil sau imobil ce apartine acestuia

- Aceasta prerogativa izvoraste din vointa legiuitorului si exista independent de consimtamantul partilor

- Dreptul de retentie este conferit carausului de art 433 C. Com. si il indreptateste pe acesta sa retina lucrul stramutat pana la plata contravalorii datorate de expeditor sau destinatar

- Conditiile generale de exercitate a dreptului de retentie sunt:

- a) existenta unei creante impotriva proprietarului lucrului – aceasta este esentiala pt ca detinatarul sa beneficieze de abilitatea de a exercita dreptul de retentie in contra debitorului fara o datorie baneasca in sarcina acestuia, detinatorul nu ar avea o justificare sa refuze eliberarea bunului aflat in stapanirea sa si reclamat de proprietarul debitor

- b) detentiunea exercitata de debitor asupra lucrului sa nu fie viciata prin frauda

- c) datoria pe care carausul o pretinde de la expeditor sau destinatar sa aiba legatura cu incarcatura, sa fie prilejuita de aceasta

- Efectele dreptului de retentie sunt:

- a) opozabilitatea – creditorul poate valorifica dreptul de retentie mai intai impotriva debitorului si persoanelor care au calitatea avanzi cauza ai acestuia

- Opozabilitatea opereaza si fata de creditorii privilegiati si ipotecari asupra aceluiasi lucru cu conditia ca dreptul lor real sa se fi nascut ulterior intrarii bunului in detentia carausului

33

- b) dreptul de retentie produce efecte indivizibile intr-un dublu sens:

- In primul sens orice fractiune a datoriei este garantata pana la stingerea ei, integral prin lucruri ce formeaza obiectul acestei prerogative si in al doilea rand, orice component al lucrului raspunde pt plata datoriei

- c) dreptul de retentie nu confera titularului prerogativa de a urmari bunul in mana altei persoane

- Dreptul de retentie al carausului prezinta si unele particularitati:

- Carausul poate sa refuze eliberarea marfii stramutate numai cu conditia de a avea o creanta impotriva destinatarului conexa cu transportul si sa fi pastrat detentiunea lucrului

- Sfera lucrurilor asupra carora carausul poate sa exercite dreptul de retentie, este mai restransa decat in dreptul comun

- Marfurile supuse transportului indeplinesc conditia generala de a fi bunuri corporale

- Dintre ele se inlatura titlurile de credit si sunt excluse din sfera dreptului de retentie imobilele

- Codul com. prevede masuri care sa impiedice eventuale abuzuri ale carausului in exercitarea dreptului de retentie astfel:

- a) refuzul de eliberarea marfii la destinatie este conditionat de existenta unei creante a carausului impotriva destinatarului, nascuta din contractul de transport

- b) posibilitatea refuzului de eliberarea a marfii la locul de sosire este impiedicata ori de cate ori exista discutii intre caraus si destinatar cu privire la cuantumul datoriei

- carausul este obligat sa puna la dispozitia destinatarului incarcatura, daca acesta achita suma recunoscuta si consemneaza restanta aflata in controversa

- Se prevede o exceptie de la masurile mentionate si anume, in cazul in care documentul de transport este la ordin sau la purtator, carausul se poate opune la predarea marfurilor pana la restituirea exemplarului subscris de el

34

PRIVILEGIUL SI GAJUL CARAUSULUI ASUPRA MARFII TRANSPORTATE

- Art 437 C. Com. stabileste ca pt toate creantele rezultand din contractul de transport, carausul are privilegiul asupra lucrurilor transportate pana la predarea lor destinatarului, iar dac sunt mai multi carausi, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori

- Potrivit dreptului comun, privilegiul este definit (Art 1719, 1720, 1722 Cod civ), ca fiind un drept de preferinta acordat de lege unui anumit creditor fata de ceilalti creditori ai aceluiasi debitor si de care titularul se bucura in virtutea calitatii creantei sale

- Gajul sau amanetul (art 1685 C. civ) reprezinta un contract prin care debitorul remite creditorului sau un lucru mobil cu titlu de garantie a datoriei

- Atat privilegiul cat si gajul fac parte din categoria garantiilor reale de care se poate bucura creditorul

- Marfurile incredintate carausului in vederea stramutarii la destinatie fac parte din clasa privilegiilor speciale care au ca obiect anumite bunuri mobile determinate ale debitorului

- In literatura de specialitate s-a stabilit ca privilegiul carausului decurge dintr-un gaj tacit pe care expeditorul i-l recunoaste odata cu incheierea contractului de transport si remiterea incarcaturii spre a fi deplasata la destinatie

- Cu alte cuvinte detentiunea lucrului transportat este dublata de intentia de a-l afecta platii transportului

- In sfera creantei garantate cu gajul carausului intra urmatoarele sume privitoare la transport

- a) costul deplasarii incarcaturii

- b) cheltuielile suportate de caraus cu titlul de operatiuni accesorii transportului

- c) cheltuieli ocazionate de indeplinirea obligatiilor vamale in special din cauza amenzilor platite de caraus ca efect al unor declaratii inexacte facute de expeditor

35

- O datorie provenita dintr-un transport anterior nu poate fi recuperata prin exercitarea privilegiului sau gajului asupra unei incarcaturi ce formeaza obiectul unui transport ulterior

- Prin exceptie se admite ca existenta unui contract unic care presupune in vederea executarii sale o serie de transporturi, indreptateste pe caraus sa valorifice asupra ultimei incarcaturi pe care a deplasat-o la destinatie privilegiul sau si pt sumele datorate din partizi de marfa transportata mai inainte

- Consecintele care decurg sau efectele garantiilor sunt:

- a) ambele garantii confera titularului dreptul de retentie asupra incarcaturii transportate

- Carausul poate retine lucrurile aflate in detentiuna sa atat timp cat debitorul nu plateste integral sumele datorate pt stramutarea marfii

- b) un alt efect consta in prerogativa carausului de a solicita prin justitie vanzarea incarcaturii, in scopul realizarii sumei datorate de debitor ca echivalent pt executarea deplasarii

- c) un alt efect este dreptul titularului de a urmari in mainile tertilor bunul grevat de garantie

- In materia transporturilor, gajul carausului ii confera acestuia un drept de urmarire astfel ca tranportatorul care a pierdut detentiunea incarcaturii, poate sa o revendice

- Privilegiul carausului este tot un drept real astfel ca si in acest caz titularul beneficiaza de un drept de urmarire

- d) o prerogativa specifica dreptului de gaj pe care privilegiul nu o comporta, consta in dreptul titularului neplatit de catre debitor de a putea plati in deplina proprietate in conditiile legii bunul grevat de garantie

- Atat privilegiul cat si gajul inceteaza odata cu stingerea creantei pe care o garanteaza, deasemenea privilegiul carausului asupra lucrurilor transportate inceteaza odata cu predarea lor destinatarului, iar gajul se stinge si prin remiterea voluntara de catre caraus in mainile destinatarului a lucrului grevat

36

SECHESTRAREA MARFURILOR AFLATE IN CURS DE TRANSPORT

- Incarcatura reprezinta o certa valoare patrimoniala mai ales cand este vorba de o cantitate asumata ca atare, expeditorul sau destinatarul pot avea interesul sa recupereze sumele ce li se datoreaza din valoarea marfii aflata in curs de stramutare

- Din acest punct de vedere, carausul fiind titular al unui privilegiu special care include si dreptul de retentie este pus la adapost impotriva rau platnicilor

- Sechestrul este o masura de asigurare a actiunii judiciare si consta in indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitorului pana la terminarea judecatii pt ca astfel creditorul sa le poata urmari pt indestularea drepturilor sale atunci cand va obtine un titlu executoriu iar debitorul nu va executa de buna voie

- Conditiile de admisibilitate a cererii de sechestru asigurator sunt:

- a) depunerea unei cautiuni, astfel in materie comerciala, sechestrul nu poate fi aplicat decat cu cautiune iar cuantumul este lasat la aprecierea instantei care incuviinteaza sechestrul

- b) creanta pe care se intemeiaza cererea de sechestru trebuie consemnata printr-un act scris

- Prin derogare de la aceasta regula, art 591, alin 2, Cod proc. civ, ingaduie instantei de judecata sa aprobe incuviintarea sechestrului in lipsa de dovada scrisa daca, creditorul a carui creanta nu este constatata prin act scris dovedeste ca a intentat actiune (cerere prin care sa se constate creanta), dar in aceasta situatie, el este obligat sa depuna o cautiune de jumatate din valoarea reclamata odata cu depunerea cererii de sechestru, cuantumul cautiunii se determina in functie de valoarea creantei pretinse prin actiune principala iar nu in functie de valoarea bunurilor a caror sechestrare se urmareste

37

- c) creanta pe care se intemeiaza cererea de sechestru asigurator trebuie sa fie scadenta

- Prin exceptie, de la aceasta regula, art 591, alin 3, Cod proc civ, dispune ca instanta poate incuviinta cererea de sechestru chiar daca creanta nu este scadenta astfel:

- 1) cand debitorul a micsorat prin fapte garantiile date sau nu a dat garantiile promise

- 2) cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarire

- 3) cand exista pericolul ca debitorul sa-si ascunda sau sa-si risipeasca averea

- Desi textul mentionat se refera la bunurile care se gasesc in mainile debitorului, aceasta masura este admisibila in materie comerciala chiar daca lucrurile se afla in curs de transport si in acest caz debitorul trebuie sa depuna o cautiune in cuantumul fixat de instanta de judecata

- Cererea de sechestru asigurator se solutioneaza de catre instanta de judecata de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor, instanta pronuntandu-se asupra cererii printr-o incheiere executorie

- Prin aceeasi incheiere, instanta fixeaza cuantumul cautiunii si termenul inauntrul caruia urmeaza sa fie depusa aceasta

- Incheierea este supusa numai recursului care poate fi declarat in termen de 5 zile de la comunicare

- Recursul se judeca de urgenta si cu precadere cu citarea partilor in termen scurt

- Hotararea sau incheierea prin care s-a admis sechestrul are caracter temporar in sensul ca efectele sale juridice dureaza pana la solutinarea cererii principale

- nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage desfiintarea de drept a sechestrului, situatie ce se constata prin incheiere irevocabila data fara citarea partilor

38

- Masura sechestrului asigurator se aduce la indeplinirea de catre executorul judecatoresc potrivit regulilor privitoare la executarea silita (art 411 si urmatoarele din cod proc. civila)

- Cauzele care conduc la incetarea sechestrului asigurator sunt:

- a) respingerea actiunii principale prin care creditorul isi valorifica in justitie pretentiile impotriva debitorului

- b) declaratia expresa a creditorului ca renunta la sechestru asigurator

- c) dovada prezentata instantei de judecata de catre debitor ca a consemnat suma pt care s-a infiintat sechestrul precum si dobanzile si cheltuielile efectuate de creditori cu procesul

- Sechestrul asigurator ramane in fapt fara obiect si ca atare inceteaza de la sine daca incarcatura supusa acestei masuri a fost distrusa in timpul transportului datorita fortei majore, naufragiului etc

- De asemenea instanta va putea ridica la cererea debitorului sechestrul asigurator daca debitorul va da in toate cazurile o garantie indestulatoare, garantie care va fi stabilita de instanta

- Cererea depusa se solutioneaza in camera de consiliu, de urgenta si cu citarea partilor in termen scurt

- Instanta pronunta o incheiere care este supusa recursului in termen de 5 zile de la pronuntare

SECHESTRUL ASIGURATOR SOLICITAT DE CARAUS- Vocatia pt transportator de a recurge la aceasta masura se naste

cand incarcatura ajunge la destinatie- Incuviintarea sechestrului asigurator se justifica in doua situatii:

- a) cand destinatarul nu poate fi gasit

- b) cand se ivesc neintelegeri in privinta primirii bunurilor transportate

- Punerea incarcaturii sub sechestru are loc numai dupa descarcarea acesteia din mijlocul de transport

39

- Carausul beneficiaza de un regim special, in sensul ca incuviintarea cererii de sechestru asigurator nu este conditionata in cazul sau de introducerea unei actiuni principale

- Prin urmare, cererea formulate de transportator nu are un caracter accesoriu ci de sine statator

- In plus, cererea carausului privind sechestrul asigurator se solutioneaza fara sa fie obligat la depunerea unei cautiuni iar calea procedurala pusa la dispozitia carausului consta intr-o ordonanta presidentiala, procedura prin definitie urgenta si mai rapida

PREJUDICIUL GENERATOR AL RASPUNDERII- Denumit si paguba sau dauna consta in cadrul raspunderii

contractuale in rezultatul negativ suferit de creditor ca urmare a faptei ilicite savarsita de debitor prin neexecutarea obligatiei asumate sau prin intarziere in aducerea la indeplinire

- Prejudiciul poate fi material sau moral

- Prejudiciul material consta in lezarea unui drept sau a unui interes patrimonial al creditorului, obligatii contractuale, precum in transporturi accidentarea unui calator, sau distrugerea incarcaturii ori avarierea unor bunuri in timpul deplasarii

- In toate cazurile, prejudiciul material poate fi evaluat in bani, aceasta fiind caracteristica sa definitorie

- El include atat paguba efectiva cat si castigul nerealizat

- Prejudiciul moral consta in vatamarea unui interes nepatrimonial fiind nesusceptibil de pretuire baneasca, asemenea pagube se ivesc in special in transportul de calatori, daca persoana si-a pierdut viata sau integritatea corporala dar nu sunt excluse si in cazul deplasarii de bunuri, distrugerea unor obiecte amintire de familie, etc

- Conditiile repararii prejudiciului sunt:

- a) paguba sa fie certa, insusire pe care o ideplineste prejudiciul actual, dar in anumite limite si prejudiciul viitor

40

- Caracterul cert are un dublu sens: pe de o parte inseamna ca rezultatele negative ale faptei ilicite s-au realizat pana la data hotararii judecatoresti care condamna la plata pe debitor (caraus) precum in cazul prejudiciului actual, sau ca exista in momentul aratat, indicii sigure si convingatoare ca dauna se va ivi ori va continua sa se produca si ulterior (avand natura unui prejudiciu viitor precum in cazul vatamarii corporale cu sechele de durata).

- Pe de alta parte se cere ca paguba actuala sa fie susceptibila de evaluare de catre instanta sesizata sau cel putin ca aceasta sa dispuna de elementele indubitabile pt a masura anticipat cuantumul total al prejudiciului viitor

- Din cele aratate se deduce ca repararea unui prejudiciu eventual se exclude deoarece nu prezinta caracter de certitudine

- b) dauna cauzata prin fapta ilicita trebuie sa fie personala – adica sa priveasca pe insusi creditorul in cauza ale carui interese au fost vatamate prin neexecutarea contractului de caraus sau prin intarziere in indeplinirea obligatiei

- c) prejudiciul suferit de creditor sa fie direct adica sa fie o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei

- O simpla legatura indirecta intre faptul illicit si dauna nu justifica obtinerea de despagubiri

- d) prejudiciul sa fie previzibil in momentul perfectarii acordului de vointa al partilor

- In sensul aratat, art 1085 Cod civ. prevede ca debitorul nu raspunde decat de daune interese care au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la incheierea contractului cand neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau

CLAUZE DE NERASPUNDERE CONSIDERATE CA INADMISIBILE SI CLAUZE PERMISE

41

- Anumite clauze care inlatura raspunderea carausului sunt considerate ca fiind fara valabilitate adica inadmisibile astfel:

- a) contractul de transport nu poate elibera pe caraus de raspundere pt prestatia caracteristica de a deplasa persoane sau marfuri

- b) clauza prin care carausul se degreveaza de raspundere pt culpa sa grava si cu atat mai mult pt propriul dol, nu poate produce efecte

- Nu are dreptul sa-si rezerve facultatea unui comportament pagubitor pt celalalt contractant sau de a savarsi o eroare grava in modul de indeplinire a obligatiei asumate

- Orice clauza de acest fel este lovita de nulitate

- c) clauze lucrative sunt acele conventii de neraspundere care pot fi private ca nepermise, devin totusi la randul lor ilicite daca neexecutarea obligatiei la adapostul exonerarii se soldeaza cu un profit pt debitor

- Clauzele permise sunt:

- a) in toate cazurile se admite ca stipulatiile care agraveaza raspunderea transportatorului produc efecte depline

- Daca insasi partile au consimtit asemenea clauze, nimic nu se opune ca intelegerea lor sa fie recunoscuta pe plan juridic

- b) clauzele menite sa favorizeze pe caraus cu exceptia excluderilor mentionate mai sus sunt acceptate de legiuitor numai in anumite conditii care sa asigure respectarea drepturilor celuilalt contractant

- Codul com. ingaduie reducerea pretului deplasarii marfurilor

- Daca se reduce sub o limita rezonabila (apreciata de instanta) reparatia pecuniara cuvenita celuilalt contractant, se considera ca, clauza incetarii trebuie sa fie valabila intrucat scaderea excesiva a nivelului despagubirilor echivaleaza in fapt cu o totala neresponsabilitate a carausului care nu poate fi admisa.

- c) clause care identifica explicit evenimentele fortuite ca effect exonerator de raspundere pt caraus

- Se obisnuieste sa se enumere in contract imprejurarile assimilate fortei majore dar conditia este ca acestea sa prezinte in fapt

42

gravitatea si caracteristicile unui evenimet semnificativ pt a elibera pe caraus de raspundere

- d) raspunderea contractuala pt altul se admite de unii autori in cazul armatorului care poate stipula in contractul de navrosire o clauza sa fie aparat de raspundere pt faptele ilicite ale prepusilor sai (comandantul navei si membrii echipajului) savarsite in cursul calatoriei convenite

- Admisibilitatea unei asemenea clauze se intemeiaza pe ideea ca armatorul pierde posibilitatea de a-si exercita autoritatea si controlul asupra activitatii comandantului si personalului cat timp nava se afla in deplasare la mari distante

EFECTELE RASPUNDERII CARAUSULUI- In masura in care neindeplinirea contractului angajeaza

raspunderea carausului, raporturile dintre parti sufera unele modificari potrivit dreptului comun

- Astfel daca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile se naste in sarcina debitorului obligatia de a despagubi pe creditorul daunat

- Carausului nu i se mai cere sa efectueze deplasare de persoane sau marfuri ci sa repare acest prejudiciu

- Repararea prejudiciului suferit de creditor impune stabilirea intinderii despagubirilor pe care acesta le poate obtine

- Evaluarea in acest scop poate fi judiciara, legala sau conventionala

- Evaluarea judiciara – in acest caz determinarea cuantumului despagubirii revine organului jurisdictional competent (instanta de judecata sau arbitraj comercial), evaluarea lasata la aprecierea instantei trebuie sa tina seama de anumite criterii menite sa-i asigure obligativitate

- Astfel, despagubirea urmeaza sa acopere atat pierderea efectiva suferita de creditor cat si castigul nerealizat

- Pe de alta parte organul de jurisdictie poate sa acorde la cererea reclamantului care se plange de neexecutarea contractului sau de o

43

executare necorespunzatoare , numai daune previzibile la data perfectarii acordului de vointa cu excuderea celor indirecte

- Evaluarea legala a prejudiciului – are un obiect mai restrans si intereseaza numai raspunderea civila care decurge din neplata la scadenta a unei sume in numerar datorate creditorului

- In transporturi, problema se iveste mai frecvent ori de cate ori carausul urmeaza sa restituie celorlalte parti parti contractante a anumita suma de bani

- Orice intarziere in plata datoriei banesti prejudiciaza pe creditor care este in drept sa ceara nu numai suma in cauza ci in plus echivalentul daunelor suferite

- Prejudiciul consta in lipsa temporara de folosinta a numerarului

- Compensarea acestei pagube se realizeaza prin obligatia carausului de plata de dobanzi care se calculeaza in functie de durata cu cat s-a depasit data scadentei

- Dobanzile prezinta o tripla caracteristica:

- a) prejudiciul creditorului in cazul intarzierii platii este prezumat in puterea legii

- Art 1088 alin 2, Cod civ. prevede ca aceste daune interese se cuvin fara ca, creditorul sa fie tinut sa justifice vreo paguba

- b) in materie comerciala, dobanzile curg de plin drept, nu se cere punerea in intarziere prealabila a debitorului

- c) nivelul dobanzilor este in principiu predeterminat prin dispozitiile imperative care tarifeaza limita maxima

EVALUAREA CONVENTIONALA A PREJUDICIULUI SAU CLAUZA PENALA

- Partile au posibilitatea de a inlesni prin intelegerea lor prealabila determinarea intinderii prejudiciului care urmeaza sa fie reparat de catre debitor, determinarea se face inainte ca prejudiciul sa se fi produs

44

- Acordul realizat in acest scop poarta denumirea de clauza penala, ea nu trebuie sa contravina restrictiilor legale referitoare la conventia de neraspundere sau de limitarea raspunderii carausului

- Clauza penala este acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii obligatiei de catre debitorul sau

- Caracteristicile clauzei penale sunt:

- a) clauza penala este o conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului, de aici rezultand utilitatea clauzei penale in sensul ca ea dispenseaza pe creditor de a face dovada existentei si intinderea prejudiciului

- b) contravaloarea convenita in scopul de a repara paguba creditorului consta intr-o suma de bani, clauza penala detine o dubla functie: compensatorie in cazul pagubei izvorate din neexecutarea contractului principal si moratorie, daca debitorul depaseste termenul fixat pt indeplinirea obligatiei

- Despagubirea prevazuta de clauza penala poate fi stipulata atat global cat si procentual urmand in ultimul caz sa fie calculata proportional cu intinderea partii neexecutate din obligatia principala, respectiv a distantei neparcurse din itinerarul complet

- c) tinand seama de caracterul accesoriu al clauzei penale in raport cu contractul principal, nulitatea obligatiei principale atrage nulitatea clauzei penale, dar nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligatiei principale

- d) efectele clauzei penale privesc atat pe debitor cat si pe creditor; astfel debitorul ramane obligat sa aduca la indeplinire contractul principal fara sa poata refuza executarea in schimbul penalitatii

- Prin urmare, clauza penala nu ii da dreptul de a alege intre executarea contractului si despagubire

- De asemenea se exclude si cumulul in sensul ca creditorul nu poate cere in acelasi timp si penalitati si obiectul obligatiei principale deoarece clauza penala este o compensatie a daunelor

45

interese pe care creditorul le sufera ca urmare a neexecutarii obligatiei principale

- Prin exceptie, cumulul este admisibil in cazul intarzierii executarii

- e) in principiu, clauza penala prezinta caracter intangibil, instanta de judecata sau arbitrara nu are dreptul de a reduce sau de a majora cuantumul despagubirilor convenite prin clauza penala chiar daca ar fi disproportionat fata de paguba efectiva incercata de creditor

- Instanta nu poate nici sa verifice intinderea prejudiciului suferit de creditor si nici sa ceara creditorului sa dovedeasca intinderea prejudiciului efectiv suferit

- Se admite o singura exceptie atunci cand obligatia principala a fost executata in parte, judecatorul poate reduce penalitatea proportional cu ce a fost executat

SUBIECTE PT EXAMEN

1. Sistemul national de transporturi2. Clasificarea transporturilor3. Clasificarea transporturilor dpdv juridic4. Contractul de transport (def, caractere juridice)5. Participantii la contractul de transport6. Conditiile de fond si de forma ale contractului de transport7. Clauzele obligatorii ale documentului de transport marfuri8. Functiile juridice ale documentului de transport9. Obligatiile expeditorului la punctul de pornire10. Obligatiile carausului la punctul de pornire11. Obligatiile carausului in transporturi efectuate in conditii initial convenite12. Contraordinul (conditii de forma, consecinte, etc)13. Transporturile deficitare14. Obligatia carausului la destinatie15. Obligatia destinatarului la punctul de sosire16. Dreptul de retentie al carausului17. Privilegiul si gajul carausului asupra marfii transportate

46

18. Sechestrarea marfurilor si sechestrul solicitat de caraus19. Prejudiciul generator al raspunderii 20. Clauze de neraspundere considerate ca inadmisibile si clauze permise21. Evaluarea juridica si evaluarea legala a prejudiciului22. Evaluarea conventionala a prejudiciului

Nota: referatul trebuie sa contina minim. 5 paginiLa examen vor fi 3 subiecte

47