58160160 Curs Dreptul Transporturilor

58
DREPTUL TRANSPORTURILOR DREPT AN.III- IFR A-PDF Merger DEMO : Purchase from www.A-PDF.com to remove the watermark

Transcript of 58160160 Curs Dreptul Transporturilor

DREPTUL

TRANSPORTURILOR

DREPT AN.III- IFR

A-PDF Merger DEMO : Purchase from www.A-PDF.com to remove the watermark

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

1

I.ASPECTE INTRODUCTIVE

Activitatea de transport poate fi definită ca fiind un sistem complex constituit din

mijloace tehnice specifice, utilaje, căi de comunicaţie, etc., ce reprezintă infrastructura, deservite

de un personal specializat şi destinate deplasării în timp şi spaţiu a persoanelor şi mărfurilor.

Definită astfel, noţiunea de transport are în vedere acţiunea de strămutare a unei persoane sau a

unui lucru ceea ce presupune un mijloc necesar deplasării şi un obiect supus deplasării. Această

accepţiune, oarecum limitată, a noţiunii de transport exclude din preocupările dreptului

transportului deplasarea imaginii ori a sunetului la distanţă, ca şi transportul prin conducte ori

furnizarea energiei de orice fel, nefiind subsumate noţiunii de transport cu care operează dreptul

transporturilor.

De asemenea, dreptul transporturilor nu are în vedere transportul corespondenţei scrise şi

transportul coletelor de o anumită greutate, care deşi sunt deplasate cu mijloace convenţionale de

transport, excluderea lor este consecinţa faptului că raportul juridic nu este stabilit direct cu

transportatorul, ci cu serviciile de poştă puse la dispoziţia publicului din raţiuni sociale.

Prin urmare, dreptul transporturilor cuprinde ansamblul de norme juridice care

reglementează activitatea profesională desfăşurată de cărăuşi, cu vehicule corespunzătoare,

pentru a deplasa, pe baze contractuale şi în condiţii legale, persoane şi/sau bunuri.

Analizând această definiţie, spre a-i stabili componentele, observăm următoarele:

• Subiectele de drept sunt pe de o parte, transportatorii (cărăuşi/operatori), iar pe de altă

parte clienţii (beneficiarii), fie călători (pasageri) persoane fizice, fie expeditori şi

destinatari de mărfuri;

• Orice transport constă în esenţă într-o prestare de servicii specifice, executate cu scopul

de a deplasa de la locul de pornire la locul de sosire pasageri sau mărfuri, cu vehicule

corespunzătoare, în condiţii de siguranţă deplină. Activitatea astfel desfăşurată are

caracter comercial, fiind organizată pentru realizarea de profit.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

2

Clasificarea transporturilor

Clasificarea şi enumerarea prealabilă a felurilor de transporturi are ca scop pe de o parte,

să ofere tabolul general al transporturilor, iar pe de altă parte să delimiteze materia care urmează

a fi studiată în continuare.

� Un prim criteriu de clasificare îl constituie obiectul transportului efectuat de cărăuş. Din

acest punct de vedere distingem între transporturi de mărfuri şi de transporturi de

persoane. Transporturile de mărfuri sunt, sub aspect cantitativ şi valoric, cele mai

importante din punct de vedere economic;

� După mijloacele de transport folosite: transporturi feroviare, rutiere, navale, aeriene,

multimodale, combinate;

� După aşezarea căilor de transport, transporturile orăşeneşti pot fi: pe străzi ( tramvai,

taxi) sau în afara străzilor (metrou, caleferată, suspendate);

� După itinerariul parcurs în interiorul sau dincolo de graniţele statului, distingem între

transport intern şi internaţional;

� După cum transporturile se execută cu un singur mijloc sau cu folosirea succesivă a mai

multor mijloace de transport: transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport

şi transporturi combinate (transportul se execută cu mai multe mijloace de transport de

către doi sau mai mulţi cărăuşi în baza unui singur contract de transport);

� În funcţie de interesul social: transport în interes public ce se execută de operatori de

transport licenţiaţi în condiţiile legii şi în temeiul unui contract de transport şi transport

în interes propriu (în folosul agenţilor economici în vederea realizării scopului lor sau

transport în interesul personal realizat de persoanele fizice cu autovehiculele proprietate

personală).

Principii comune aplicabile tuturor categoriilor de transport

Fiecare mod de transport prezintă anumite particularităţi determinate de caracterul

propriu al căii şi al mijlocului de transport utilizat care impun reglementări distincte.

În acelaşi timp, toate categoriile de transport au acelaşi obiect de activitate ceea ce

determină existenţa unor principii şi reglementări unitare aplicabile întregii activităţi de

transport:

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

3

1. Întreaga activitate de transport se desfăşoară pe baza contractului de transport încheiat

între transportator şi expeditor-călător;

2. Prin încheierea contractului de transport se urmăreşte folosirea integrală, raţională şi

eficientă a mijloacelor de transport;

3. Executarea transporturilor are întotdeauna un caracter oneros;

4. Pentru ca participanţii la activitatea de transport să-şi îndeplinească întocmai

obligaţiile care le revin, legea instituie răspunderea lor patrimonială prin plata de

penalităţi, locaţii şi despăgubiri.

II. IZVOARELE DREPTULUI TRANSPORTURILOR

Dreptul comun al transporturilor îl constituie reglementările privind raporturile

juridice izvorâte din contractul comercial de transport cuprinse în Codul comercial român în

Titlul XII „ Despre contractul de transport” (art.413 441) şi Cartea II „Despre comerţul maritim

şi despre navigaţie” (art.490-685). Dispoziţiile cuprinse în Codul comercial reprezintă izvorul de

drept comun al contractului de transport şi al regimului obligaţiilor născute din activitatea de

deplasare de mărfuri sau persoane. Conform art.1 C.com. legea civilă completează legea

comercială. In acest sens un alt izvor important al dreptului transporturilor îl constituie Codul

civil fiind aplicabile în această materie dispoziţiile cuprinse în Titlul VII „Despre contractul de

locaţiune” (art.1410 1490) sau în materia răspunderii dispoziţiile referitoare la răspunderea

contractuală şi delictuală în măsura în care nu există reguli speciale.

Includem în categoria izvoarelor comune şi dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 19/1997,

republicată şi modificată prin O.G. nr. 94/2000 aprobată prin Legea nr.51/2002 privind

transporturile care stabileşte normele generale aplicabile modurilor de transport rutier, feroviar,

naval şi aerian, componentele reţelei de interes naţional şi european incluse în acestea, precum şi

atribuţiile şi răspunderile autorităţilor competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie

şi supraveghere cu privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport.

Potrivit art.2 O.G. nr.19/1997, sistemul naţional de transport are caracter strategic,

constituie parte integrantă a sistemului economic şi social şi are următoarele componente:

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

4

- infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian, destinate desfăşurării

activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind

administrarea administrarea acestor infrastructuri;

- mijloacele de transport, adică mijloace mobile destinate deplasării pe o cale de

comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană;

- operatorii de transport, respeciv transportatori români sau străini, care au acces egal şi

nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public;

- sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.

Activitatea de transport este orientată de obiectivele sistemului naţional de transport

enumerate în art.3 O.G. nr.19/1997:

- conectarea tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;

- asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;

- asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;

- asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;

- asigurarea racordării sistemului naţional de transport la sistemele internaţionale de

transport;

- participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.

Modurile de transport avute în vedere de ordonanţă (rutier, feroviar, naval, aerian,

multimodal şi combinat) sunt coordonate într-o abordare multimodală de Ministerul

Transporturilor ţinând seama de capacităţile existente sau de cele prevăzute pentru fiecare mod

de transport şi de promovarea unei dezvoltări raţionale a transporturilor combinate, cu

respectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport.

În afara reglementărilor cu caracter general există şi reglementări speciale aplicabile

anumitor categorii de transporturi, dintre care enumerăm exemplificativ următoarele:

1. Transporturi rutiere :

- O.U.G. nr.109/2005, privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări prin Legea nr.

102/2006

- Convenţia referitoare la transportul internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), Geneva,

1956, ratificată prin Decretul nr.451/1972;

- Protocolul de la Geneva din 1978, ratificat prin Decretul nr.66/1981;

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

5

- Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi Protocolul relativ la semnalizarea rutieră, Geneva

1949, la care România a aderat prin Decretul nr. 442/1961;

- Acordul European privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi

rutiere internaţionale (A.E.T.R.), Geneva, 1970, la care România a aderat prin Legea nr.

101/1994;

- Acordul European referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase

(A.D.R.), Geneva, 1957, la care România a aderat prin Legea nr.31/1994;

2. Transporturi feroviare :

- O.G. nr. 12/1998, republicată, privind transportul pe căile ferate române şi Reorganizarea

Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificărilr următoare;

- O.G. nr.7/2005, republicată pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile

ferate din România;

- Convenţia privind transporturile feroviare internaţionale (COTIF), Berna, 1980, ratificată

prin Decretul nr. 100/1983, cu modificările următoare;

3. Transportul maritim :

- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, Hamburg, 1978,

ratificată prin Decretul nr.343/1981;

4. Transportul aerian

- O.G. nr. 29/1997, republicată privind Codul aerian civil, cu modificările următoare;

- Convenţia pentru unificarea unor reguli referitoare la transportul aerian internaţional, Montreal,

1999, ratificată prin O.G. nr.107/2000.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

6

III. DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT ÎN GENERAL

3.1. Noțiune.Natura juridică

Codul comercial reglementează cu caracter general contractul de transport de mărfuri în

art.413-441. La contractul de transport se referă cu titlu incidental şi Codul civil în art. 1470

pct.2 şi art. 1473-1477.

Deşi contractul de transport reglementat de Codul comercial are în vedere transportul de

mărfuri se acceptă că prin analogie aceste norme sunt aplicabile şi transportului de persoane, în

măsura în care sunt compatibile cu specificul acestuia. Normele din Codul comercial referitoare

la contractul de transport în general au caracter supletiv, ele fiind edictate pentru a suplini voinţa

părţilor, în lipsa clauzelor experese în contract.

Art.413 C.com. prevede că operaţiunea juridică a contractului de transport are loc între

expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care

se obligă a-l face în numele său propriu şi în socoteala altuia ori între unul dintre aceştia şi

cărăuşul ce se însărcinează a-l face. Cărăuşul este persoana ce îşi ia însărcinarea ca într-un

mod oarecare să transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare.

Definiţia legală este însă imprecisă atât în ceea ce priveşte definirea părţilor contractului

de transport, cât şi a operaţiunii de transport în general. Astfel încât se impun următoarele

precizări:

1. expeditorul este, în general, proprietarul mărfii, el fiind în această calitate, parte în

contractul de transport. Codul comercial consideră drept parte în contractul de transport

şi persoana care acţionează în numele sau pe socoteala expeditorului, însă în realitate

acesta este un mandatar sau un comisionar;

2. în definiţia legală noţiunea de cărăuş este folosită în două sensuri diferite. În primul rând,

Codul comercial se referă la cărăuşul care exercită în mod uzual activitatea de transport

(întreprinderea de transport), în nume propriu şi cu mijloace proprii. În al doilea rând,

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

7

Codul comercial are în vedere şi persoana care „face să se transporte mărfuri”, ceea ce

înseamnă că obligaţia de a efectua transportul poate reveni nu doar celui care efectuează

în mod nemijlocit transportul, ci şi celor care intermediază această activitate

(comisionari) obligându-se în mod direct faţă de expeditor. De asemenea, dacă deplasarea

se efectuează în regim de transporturi succesive, primul cărăuş se obligă să facă să se

transporte marfa prin intermediul altor cărăuşi cu care cărăuşul iniţial se înţelege în acest

sens;

3. definiţia legală nu se referă la destinatarul mărfurilor, deşi acesta este cel care urmează a

le prelua de la cărăuş şi care dobândeşte anumite drepturi şi obligaţii din contractul de

transport.

Eliminând aceste neajunsuri, putem defini contractul comercial de transport mărfuri

ca fiind convenţia prin care transportatorul (cărăuşul) se obligă în schimbul unui preţ să

transporte sub paza sa şi înăuntrul unui termen o anumită cantitate de mărfuri şi să le

predea destinatarului indicat de expeditor.

În conformitate cu dispoziţiile din Codul civil, contractul de transport se încadrează în

sfera locaţiunii de lucrări (locatio operis faciendi), alături de contractul de muncă şi de

antrepriză. Codul civil aplică în materia transporturilor răspunderea contractuală pentru cărăuşi şi

căpitanii de corăbii în cazul pierderii mărfurilor predate, fiind exoneraţi potrivit art.1475 C.civ.

numai dacă vor putea dovedi cauzarea acstor prejudicii din motive neimputabile lor, de exemplu,

forţa majoră sau cazul fortuit. De asemenea, Codul civil asimilează pe cărăuşi şi căpitanii de

corăbii cu stăpânii de hoteluri, aplicându-li-se şi lor dispoziţiile privitoare la depozit şi sechestru,

în ce priveşte paza şi conservarea lucrurilor încredinţate lor pentru transport. Locaţiunea

lucrărilor reglementată de art.1470 C.civ. formează în prezent obiectul reglementărilor speciale

cuprinse în legislaţia muncii sau în cea referitoare la contractul de transport sau la contractul de

antrepriză. Această calificare tradiţională nu mai corespunde situaţiei actuale, deoarece a reduce

contractul de transport la o simplă închiriere de lucrări înseamnă a-i deforma semnificaţia. În

prezent se face deosebire netă între executarea de lucrări materializate în forme variate ale

contractului de antrepriză şi prestările de servicii care înglobează în sfera lor şi contractul de

transport. Prin urmare, contractul de transport nu poate fi asimilat cu o executare de lucrări,

deosebindu-se substanţial de un adevărat contract de antrepriză. Soluţia rezultă din analiza

obligaţiilor ce revin cărăuşului care se angajază în principal ca prin activitatea pe care o

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

8

desfăşoară să strămute persoane sau bunuri de la locul de pornire la cel de destinaţie. Aceasta

este prestaţia de bază predominantă în cadrul executării contractului. Ea se întregeşte în mod

necesar cu altele adiacente, cum ar fi paza lucrurilor supuse deplasării sau punerea la dispoziţie a

spaţiului pentru transport.

Operaţiunea comercială se clasifică în funcţie de sarcina primordială ce incumbă

cărăuşului în categoria contractelor de prestări de servicii, în orice transport regăsindu-se

ambele elemente ale locaţiunii de servicii, respectiv prestaţia şi remuneraţia serviciului prestat.

Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii prezintă unele caracteristici comune

genului din care face parte:

- prestatorul de servicii (cărăuşul) se bucură de independenţă juridică faţă de cealaltă parte

contractantă, el nu este prepusul clientului, ci execută obligaţiile asumate potrivit

modului în care înţelege să-şi organizeze propria activitate;

- prestatorul de servicii (cărăuşul) îndeplineşte contractul încheiat pe propriul risc

suportând consecinţele neexecutării;

- ca orice contract de prestări de servicii şi contractul de transport este cu titlu oneros,

remuneraţia constituind cauza care îl determină pe prestator să aducă la îndeplinire

serviciul convenit.

Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se

individualizează prin caracteristici proprii :

1. O activitate constând în deplasarea de persoane sau mărfuri . În materialitatea sa,

transportul constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau mărfuri, strămutarea

analizându-se ca obligaţie fundamentală a cărăuşului.

2. Exercitarea activităţii de cărăuş ca o profesie de sine stătătoare. Cerinţa

profesionalismului este un factor esenţial în definirea contractului de transport şi se

întemeiază pe dispoziţiile prevăzute în art. 1476-1477C.civ. şi art.3 pct.13 C.com. care se

referă la întreprinzători de transporturi. Profesionalismul presupune repetabilitatea

obişnuită a deplasării de persoane sau de mărfuri efectuată de întreprinderea în cauză,

astfel încât transportul dobândeşte natură comercială prin săvârşirea constantă a actelor

obiective de comerţ.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

9

3. Conducerea tehnică şi comercială a operaţiunii . Deplasarea de persoane sau mărfuri

fiind o activitate complexă trebuie organizată şi supravegheată spre a se desfăşura în

condiţii normale, sens în care, întreprinederea prestatoare îşi asumă atât gestiunea

comercială (selectarea personalului, dotarea cu mijloace de transport, asigurarea

combustibilului), cât şi gestiunea tehnică ( elaborarea şi aplicarea corectă a nomativelor

pentru parcurs, verificarea bunei stări de funcţionare a mijlocului de transport).

Transportatorul exercită gestiunea comercială şi tehnică din proprie iniţiativă, sub

autoritate personală şi pe răspunderea sa.

4. Autonomia contractului de transport. Regimul său juridic nu este influenţat de

convenţiile existente între expeditor, destinatar şi terţi. Ceea ce înseamnă că pentru

transportator calitatea de proprietar al mărfii este indiferentă. În caz de litigiu, partea care

reclamă daune de la cărăuş în baza unui contract de transport trebuie să facă dovada

calităţii sale de parte contractantă în contractul de transport.

3.2. Carctere juridice

1. Contractul de transport de marfă este un contract numit, ceea ce se evidenţiază prin

existenţa dispoziţiilor prevăzute în Codul comercial, precum şi a reglementărilor speciale

care privesc diferitele categorii de transporturi;

2. Contractul de transport de marfă este un act juridic principal. Din punct de vedere

economic, transportul reprezintă o activitate accesorie. De cele mai multe ori, contractul

de transport este accesoriul necesar al unui contract de vânzare-cumpărare, când predarea

bunului vândut se face în alt loc decât locul vânzării. Operaţiunea de vânzare care face

posibil transportul, constituie raportul fundamental, care se conjugă în mod necesar cu

transportul, pentru ca mărfurile să ajungă la cumpărător. Cu toate acestea, contractul de

transport îşi păstrează autonomia, regimul său juridic nefiind influenţat de existenţa sau

valabilitatea raportului juridic fundamental. Prin urmare, din punct de vedere juridic,

contractul de transport este un act juridic principal, ceea ce înseamnă că ineficacitatea

contractului de vânzare-cumpărare nu atrage şi ineficacitatea contractului de transport.

Contractul de transport are caracter autonom chiar dacă din punct de vedere economic

este legat de alte contracte;

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

10

3. Contractul de transport este un contract sinalagmatic (bilateral). Fiind un contract

sinalagmatic dă naştere la obligaţii reciproce în sarcina părţilor contractante. Specific

acestui contract este faptul că poate da naştere la obligaţii şi în sarcina destinatarului deşi

acesta nu este parte în contract. Fiind un contract sinalagmatic, contractul de transport

produce efectele specifice contractelor sinalagmatice. Spre exemplu, anumite

reglementări speciale cunosc posibilitatea invocării excepţiei de neexecutare. De

asemenea, în privinţa suportării riscului contractului, portrivit dreptului comun, riscul

este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat. În cazul contractului de

transport, cărăuşul nu mai poate pretinde preţul transportului.

4. Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă

urmărind un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate. Transportul se

efectuează în schimbul unui preţ (tarif) stabilit în urma negocierilor între expeditor şi

cărăuş, sau cel mai adesea prestabilit de cărăuş;

5. Contractul de transport este un contract comutativ, existenţa şi întinderea obligaţiilor

fiind cunoscute din momentul încheierii contractului;

6. Caracterul consensual sau real al contractului de transport. În ceea ce priveşte natura

consensuală sau reală a contractului de transport de mărfuri nu există un punct de vedere

unitar. Unii autori consideră că acest contract se încheie în momentul formării acordului

de voinţă între expeditor şi cărăuş fără a fi necesar ca acesta să fie dublat de predarea

mărfii cărăuşului, în vederea transportului. În această opine care susţine caracterul

consensual al contractului de transport de mărfuri se face distincţie între momentul

încheierii contractului care poate preceda predarea mărfurilor şi momentul din care

transportatorul răspunde de marfa primită întrucât promisiunea de contract este valabilă şi

obligă cărăuşul înainte de primirea mărfii. Această opinie prezintă însă dezavantajul că

realizează o confuzie între simpla promisiune care are valoarea unui antecontract cu

efecte specifice şi contractul de transport propriu-zis. Antecontractul este în realitate un

contract care se bucură de o reglementare distinctă, cu un obiect propriu, având un

conţinut specific, iar cauza sa mediată este tocmai scopul avut în vedere de părţi, De

asemenea, din antecontract nu se naşte obligaţia de a deplasa marfa această obligaţie fiind

esenţială şi specifică contractului de transport. Alţi autori consideră contractul de

transport un contract real care nu poate lua naştere decât prin predarea efectivă a

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

11

mărfurilor către cărăuş, care îşi poate să-şi execute astfel obligaţia principală asumată faţă

de expeditor şi anume aceea de deplasare a mărfurilor la destinaţie. În sprijinul acestei

opinii sunt şi dispoziţiile cuprinse în Codul comercial şi în alte acte normative speciale

care au în vedere faptul că mărfurile au fost predate cărăuşului. Întreaga concepţie a

reglementării contractului de transport porneşte de la premiza că faptul predării

mărfurilor a fost împlinit ori că predarea se face odată cu momentul încheierii

contractului. Contractul de transport de persoane este în toate situaţiile un contract

consensual.

7. Contract de adeziune. De cele mai multe ori termenul de executare şi preţul nu poate fi

negociat de părţi, aspecte ce conduc la ideea unui contract de adeziune.

IV. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

4.1.Părțile contractului de transport

În transporturile de persoane, contractul se încheie între cărăuş şi călător (pasager). În

transporturile de mărfuri, contractul de transport se încheie între întreprinzătorul de transport

(cărăuşul) şi expeditor, care apar în mod obişnuit ca subiecte ale contractului. Deci părţi ale

contractului de transport sunt pe de o parte cărăuşul, iar pe de altă parte expeditorul, atunci când

se transportă mărfuri sau călătorul în cazul transportului de persoane.

Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se

angajează să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri numită cărăuş. Potrivit

art.413 alin.2 C.com. se numeşte cărăuş persoana care îşi ia însărcinarea ca, într-un mod

oarecare, să transporte sau să se facă a se transporta un obiect oarecare. Deşi această definiţie se

referă numai la bunuri, ea poate fi extinsă prin interpretare şi la deplasarea de persoane.

Codul comercial foloseşte denumirea de cărăuş în două sensuri diferite:

- mai întâi are în vedere situaţia în care întreprinderea de transport îşi asumă obligaţia de a

efectua transportul în nume propriu, cu mijloacele din dotare;

- apoi atribuie calitatea de cărăuş şi întreprinderii care „face să se transporte”(transporturi

succesive).

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

12

În transportul de persoane cocontractantul cărăuşului este călătorul (pasagerul). Calitatea

sa de profesionist sau neprofesionist nu exercită nici o influentă asupra naturii raporturilor

juridice dintre părţi, deoarece în ambele situaţii contractul de transport îşi menţine caracteristicile

unui act obiectiv de comerţ.

În contractele care au ca obiect strămutarea de mărfuri, cocontractantul cărăuşului este de

regulă expeditorul (încărcătorul). Cel mai adesea, expeditorul încheie contractul de transport prin

mandatar sau comisionar. Dacă în baza mandatului parte în contract este expeditorul întrucât

mandatarul acţionează în numele şi pe seama sa, în cazul comisionului, comisionarul încheie

contractul de transport în nume propriu, dar pe seama comitentului, fiind direct obligat faţă de

cărăuş, ca şi cum ar fi afacerea sa proprie.

În cazul în care transportul de mărfuri se face în folosul unei alte persoane decât aceea a

expeditorului, atunci apare şi o altă parte numită destinatar. Destinatarul deşi nu este parte în

contract, dobândeşte anumite drepturi, motiv pentru care fundamentul juridic al poziţiei pe care o

deţine în cadrul contractului de transport a generat discuţii şi explicaţii variate în literatura de

specialitate.

În acest sens, au fost formulate mai multe teorii prin care să poată fi explicată poziţia

juridică a destinatarului, cum ar fi spre exemplu:

- teza gestiunii de afaceri -se susţine că transportatorul acţionează în interesul

destinatarului, fiind considerat gerantul acestuia;

- teza cesiunii de drepturi- expeditorul în calitate de cedent transmite drepturile ce

decurg din contractul de transport în favoarea destinatarului care devine cesionar.

- Cel mai adesea se susţine că poziţia juridică a destinatarului poate fi explicată prin

instituţia Stipulaţiei pentru altul - în cadrul acestei operaţiuni, expeditorul este stipulant,

cărăuşul promitent, iar destinatarul terţ beneficiar. Stipulaţia pentru altul produce efectul

de a crea numai drepturi în favoarea beneficiarului, nu şi obligaţii, pe când destinatarul

poate avea atât drepturi, cât şi obligaţii. În cazul stipulaţiei pentru altul terţul beneficiar

dobândeşte drepturile sale din momentul încheierii contractului între promitent şi

stipăulant, pe când în cazul contractului de transport, destinatarul dobândeşte dreptul la

eliberarea mărfii numai din momentul când marfa a ajuns la destinaţie şi este pusă la

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

13

dispoziţia sa, moment până la care expeditorul are dreptul de a dispune de marfă

schimbându-i destinaţia prin contraordin. De asemenea, în practică cel mai adesea în baza

contractului de transport cărăuşul este acţionat concomitent de expeditor şi destinatar.

Aceasta contravine instituţiei stipulaţiei pentru altul, conform căreia din momentul

aderării destinatarului la contractul de transport, expeditorul nu ar mai avea dreptul de a

acţiona pe cărăuş, deoarece prin primirea documentului de transport şi a mărfii de către

destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului în ceea ce priveşte valorificarea oricărui

drept care derivă din contractul de transport.

Poziţia juridică a destinatarului prezintă însă o certă originalitate care îşi găseşte

reflectare mai apropiată în teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de

drepturi autonome născute nemijlocit din contractul de transport.

Destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de cărăuş încă de la încheierea contractului

de transport, drepturi subordonate unui termen suspensiv şi unei condiţii rezolutorii. Astfel,

drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva cărăuşului încă de la data încheierii

contractului de transport, ele fiind suspendate până la sosirea mărfii la locul de destinaţie

(termenul suspensiv). Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile destinatarului,

înlocuindu-l cu un alt destinatar, în timpul parcursului pe care îl străbate încărcătura (condiţia

rezolutorie).

În toate situaţiile, din momentul în care îşi exercită drepturile născute din contractul de

transport, destinatarul devine subiectul anumitor obligaţii. Spre exemplu, destinatarul îi incumbă

obligaţia de a suporta o parte din preţul transportului dacă există o menţiune în acest sens în

documentul de transport, sau în lipsă de stipulaţie contrară obligaţia de a efectua descărcarea

mărfii. Drepturile destinatarului se nasc chiar din momentul încheierii contractului. Deoarece

destinatarul nu stabileşte raporturi juridice cu cărăuşul înainte de sosirea mărfurilor la destinaţie,

aceste drepturi vor putea fi valorificate numai în momentul în care marfa a sosit la destinaţie sau

la împlinirea termenului contractual.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

14

4.2. Condiții de validitate

a) Condiţii de fond

Condiţiile de fond ale contractului de transport sunt cele din dreptul comun prevăzute în

art.948 C.civ., respectiv capacitate, consimţământ, obiect, cauză.

Capacitatea păr ţilor

În privinţa capacităţii se aplică dispoziţiile din dreptul comun (art.949-952 C.civ.). În

plus, cărăuşul trabuie să aibă calitatea de comerciant, în condiţiile art.7 şi art.10 C.com. În cazul

cărăuşului persoană juridică, acesta trebuie să aibă ca obiect de activitate obişnuită transportul, în

caz contrar contractul de transport poate fi nul pentru încălcarea principiului specialităţii

capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. În transportul de persoane capacitatea călătorului

este nesemnificativă, deoarece în mod frecvent minorii utilizează mijloace de transport în comun,

asemenea transporturi fiind considerate acte mărunte.

Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate prevăzute în codul

civil. În materie de transport, atât oferta cărăuşului, cât şi acceptarea cocontractantului prezintă

unele particularităţi. Astfel, cărăuşul îndeplinind un serviciu de interes general se află în stare de

ofertă permanentă faţă de public, care formează o entitate globală, cu număr nedereminat de

persoane care recurg la prestaţiile cărăuşului. Acceptarea pe care o exprimă călătorul sau

expeditorul constă într-o simplă adeziune, preţul fiind nenegociabil.

Obiectul contractului de transport constă în prestaţia cărăuşului de a transporta marfa

sau călătorul, iar pentru expeditor de a plăti preţul. Este nul contractul de transport care are ca

obiect transportul unui lucru imposibil de executat sau transportul unui lucru pentru care există o

interdicţie absolută. De asemenea, transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în

elementele sale caracteristice şi anume: obiectul ce urmează a fi transportat; staţia de încărcare;

staţia de destinaţie; ruta.

Cauza contractului este o condiţie de validitate care trebuie să îndeplinească condiţiile

din dreptul comun.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

15

b) Condiţii de formă

Contractul de transport se încheie de regulă prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă

dovada încheierii lui se face prin înscris. Documentul în care se materializează contractul de

transport poartă denumirea generică de document de transport.

În vederea uşurării încheierii sunt puse la dispoziţia clientelei formulare tipizate care

urmează a fi completate şi semnate de părţi. Forma, conţinutul şi denumirea documentelor de

transport variază de la o categoria la alta de transport: scrisoare de trăsură în transporturile pe

cale ferată şi fluvială, scrisoare de transport auto etc.

În fiecare gen de transport contractul încheiat cu cărăuşul prezintă anumite particularităţi.

În conformitate cu dispoziţiile art.414 alin.1 C.com. documentul de transport poartă denumirea

de scrisoare de cărat . În prezent se foloseşte expresia de scrisoare de trăsură. În transportul

maritim, vechea denumire de poliţă de încărcare reţinută în Codul comercial a încetat să mai fie

utilizată folosindu-se în locul ei termenul de conosament. În transportul de persoane se

utilizează expresia legitimaţie de călătorie, abonament, bilet.

Conţinutul documentului de transport

În conformitate cu dispoziţiile art.415 C.com., documentul de transport trebuie să

cuprindă în mod obligatoriu următoarele clauze:

� Datarea contractului. Potrivit art.415 C.com. „scrisoarea de cărat trebuie datată”.

Această menţiune este importantă deoarece determină momentul încheierii contractului,

moment în care începe în mod normal executarea obligaţiilor asumate.

� Natura documentului de transport. Art.415 alin.4 C.com. impune să fie arătat în mod

explicit dacă scrisoarea de cărat este la ordin sau la purtător. Felul documentului de

transport influenţează identificarea destinatarului.

� Păr ţile în cauză. În documentul de transport trebuie precizat numele şi sediul

expeditorului şi al cărăuşului. Transportatorul fiind parte principală în contract trebuie

nominalizat deoarece numai în acest fel destinatarul va şti pe cine poate trage la

răspundere în cazul în care marfa se pierde sau este avariată. Destinatarul este de

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

16

asemenea menţionat, cu excepţia documentului la purtător, spre a înlesni cărăuşului

identificarea persoanei îndreptăţită să pretindă marfa.

� Identificarea bunurilor transportate. La bunurile individual determinate trebuie să se

precizeze: natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat. Dacă lucrurile

sunt în lăzi sau pachete trebuie specificate în plus calitatea, numărul, sigiliile sau mărcile

aplicate. Scopul principal al acestor menţiuni este înlesnirea identificării lucrurilor şi

evaluarea cuantumului despăgubirilor pe care cărăuşul le poate datora în cazul pierderii

sau avarierii. Lucrurile preţioase trimise în colete trebuie individualizate de expeditor

arătând nu mnumai felul lor ci şi valoarea exactă. În lipsa unei declaraţii exprese dată de

expeditor care să cuprindă o evaluare corespunzătoare a realităţii, acesta nu poate

pretinde de la cărăuş despăgubiri echivalente cu valoarea adevărată a acestor lucruri.

� Obligaţiile cărăuşului. În document trebuie precizat locul de destinaţie, întrucât

obligaţia principală a cărăuşului constă în deplasarea bunurilor la locul stabilit potrivit

înţelegerii părţilor. De asemenea, trebuie menţionat timpul în care trebuie efectuat

transportul.

� Plata preţului. Preţul este remuneraţia cuvenită în schimbul prestaţiei efectuate de cărăuş

şi depinde în principal de felul transportului, distanţa parcursă, natura, dimensiunile şi

greutatea lucrului deplasat. În afară de preţul propriu-zis al transportului, costul total

poate să includă şi alte sume (cheltuieli de expediţie sau de comision).

� Semnătura. În conformitate cu dispoziţiile din codul comercial, documentul de transport

trebuie semnat de expeditor, acesta manifestându-şi adeziunea necondiţionată la clauzele

contractului de transport. În ceea ce priveşte semnătura cărăuşului Codul comercial

consacră caracterul facultativ al acesteia în sensul că la cererea expeditorului acesta poate

elibera un duplicat al documentului semnat de el. În prezent se impune ca orice document

de transport nominativ să fie semnat de ambele părţi contractante. Mai mult, în cazul

documentelor la ordin sau la purtător, cerinţa semnăturii cărăuşului este o condiţie ca

înscrisul să devină susceptibil de circulaţie prin gir sau remitere.

Pe lângă menţiunile pe care în mod obligatoriu trebuie să le cuprindă documentul de

transport, acesta mai poate cuprinde unele menţiuni facultative cum ar fi itinerarul de

parcurs, clauza penală, enumerarea altor documente care însoţesc transportul.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

17

V.EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT

5.1. Obligațiile părților la punctul de pornire

1. Obligaţiile expeditorului-îndatoririle acestuia se referă la pregătirea condiţiilor materiale

şi juridice necesare pentru efectuarea transportului:

• Alegerea mijlocului de transport-în funcţie de felul mărfii ale cărei particularităţi le

cunoaşte cel mai bine expeditorul ţinând seama totodată de eventuala înţelegere cu

destinatarul;

• Predarea mărfii în vederea transportului . Obligaţia expeditorului de a preda marfa

trebuie să fie executată la locul cuvenit, la termenul fixat, cu respectarea condiţiilor

uzuale privind determinarea cantitativă şi ambalarea obiectului transportului. Locul

predării mărfii diferă, în general, în funcţie de felul transporturilor. În transporturile

rutiere predarea se realizează loco fabrica (ex works). În transporturile feroviare,

predarea, se face de regulă la staţia CFR cea mai apropiată, fie pe rampa de încărcare, fie

în vagonul pus la dispoziţie de cărăuş. În transporturile aeriene, predarea mărfii pentru

transport în sistem cargo se realizează pe aeroport. În transporturile maritime predarea se

realizează atât pe cheu, de-a lungul navei (FAS), cât şi peste balustrada acesteia (FOB).

Data predării mărfii prevăzută în contract trebuie respectată, orice întârziere fiind

sancţionată cu penalităţi, justificate de inutilizarea în timpul întârzierii a mijlocului de

transport;

• Încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport . Încărcarea propriu-zisă trebuie să ţină

seama de capacitatea mijlocului de transport, sub sau supra încărcarea nefiind permise;

• Colaborarea expeditorului la întocmirea documentului de transport. Perfectarea

documentului de transport impune expeditorului să pună la dispoziţia cărăuşului date

complete şi exacte privind marfa şi încărcătura;

• Plata preţului . Momentul plăţii se stabileşte prin acordul părţilor şi coincide, de regulă,

cu predarea mărfii cărăuşului. Întârzierea în plata preţului dă dreptul cărăuşului să

suspende efectuarea transportului. Plata poate fi făcută şi la destinaţie, dacă în contract

există o clauză explicită în acest sens (plată transmisă).

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

18

2. Obligaţiile cărăuşului- înainte de a trece la parcurgerea itinerariului convenit, cărăuşului

îi revin următoarele obligaţii:

• Acceptarea cererii de transport. Întrucât cărăuşul se află în stare permanentă de ofertă

de servicii adresate publicului trebuie în principiu să dea curs oricărei cereri sau comenzi

de a efectua un transport. Simpla adeziune a expeditorului la condiţiile prestabilite de

cărăuş realizează consimţământul contractual;

• Procurarea unui mijloc de transport corespunzător. Cărăuşul are obligaţia să

garanteze îndeplinirea cerinţelor tehnice din proprie iniţiativă şi independent de orice

verificare prealabilă exercitată de cocontractant, întrucât de cele mai multe ori

expeditorul nu este în măsură să verifice starea mijlocului de transport. Momentul punerii

la dispoziţie a mijlocului de transport şi locul unde se va face încărcarea mărfii se

stabilesc prin contract;

• Luarea în primire a mărfii de către cărăuş. Data şi locul acestei operaţiuni coincide cu

termenul şi locul convenit pentru predarea mărfii de către expeditor. Potrivit art.418

C.com., dacă mărfurile sunt primite fără nici o rezervă din partea cărăuşului se prezumă

că ele nu prezintă vicii aparente privind modul de încărcare în vederea transportului.

Pentru viciile aparente sau ascunse ale mărfii, art.70 C.com. prevede că destinatarul are

dreptul de a le denunţa în două zile de la primire, respectiv de la descoperire;

• Încărcarea mărfii în mijlocul de transport. Această obligaţie incumbă cărăuşului

numai dacă părţile s-au înţeles în acest sens. În toate cazurile, cărăuşul stabileşte normele

de încărcare şi stivuire;

• Eliberarea documentului de transport. Cărăuşul are obligaţia să elibereze

expeditorului documentul de transport care va cuprinde menţiunile obligatorii.

5.2. Obligațiile părților în cursul deplasării

De cele mai multe ori deplasarea mărfii decurge în condiţiile iniţial convenite. Există însă

situaţii care influenţează modul normal de desfăşurare a transportului, cum ar fi, spre exemplu,

schimbarea itinerariului sau ivirea unor împrejurări neprevăzute. Din aceste motive trebuie să

distingem din punct de vedere a executării obligaţiei de deplasare trei situaţii:

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

19

1.Transporturi efectuate în condiţiile ini ţial convenite

Obligaţiile expeditorului

În această fază, expeditorul aşteaptă ca transportatorul să-şi îndeplinească obligaţia

principală (strămutarea mărfii la destinaţie), el neavând în principiu nici o obligaţie. Prin

excepţie, poate fi ţinut să pună la dispoziţia cărăuşului însoţitori. Însoţirea mărfii este obligatorie

numai în cazul transportului de animale vii şi a mărfurilor vrac care nu se pot preda prin cântărire

sau nu pot fi recântărite la destinaţie.

Obligaţiile cărăuşului :

• Respectarea ordinii expediţiilor . Potrivit art.419 C.com. cărăuşul este dator să facă

expediţia lucrurilor de transportat în ordinea în care le-a primit. De la această regulă,

există şi excepţii, respectiv natura lucrurilor, cauza destinaţiei ce o au bunurile, cazul

fortuit sau forţa majoră;

• Parcurgerea rutei prestabilite. Se exclude modificarea traseului prin voinţa unilaterală

a cărăuşului;

• Respectarea duratei transportului. Timpul poate fi stabilit de părţi sau poate fi

subînţeles ca o clauză tacită;

• Conservarea mărfii pân ă la destinaţie. Art.1473-1475 c.civ. asimilează cărăuşul cu un

depozitar.

2.Transporturi modificate prin voin ţa expeditorului

Art.421 C.com. îngăduie în anumite condiţii modificarea contractului de transport prin

voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un act juridic numit contraordin. Temeiul

juridic al acestei schimbări rezultă din art.969 alin.2 C.civ. „ele se pot revoca din cauze

autorizate de lege”.O asemenea cauză este derogarea consacrată în art.421 C.com., întemeiată pe

motive de ordin economic. Astfel expeditorul are dreptul de a: suspenda transportul şi de a cere

restituirea mărfii; de a schimba destinatarul, ceea ce poate să ducă şi la schimbarea locului de

predare. În toate situaţiile, modificările contractului de transport pe care expeditorul le comunică

prin contraordin sunt obligatorii pentru cărăuş, expeditorul fiind obligat să repare daunele pe care

o asemenea măsură le poate cauza cărăuşului.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

20

3.Transporturi deficitare (perturbate)

Obstacolele de natură obiectivă prevăzute în Codul comercial sunt cazul fortuit şi forţa

majoră, de natură să producă întârzierea executării obligaţiilor cărăuşului sau imposibilitatea de a

le aduce la îndeplinire. Cărăuşul are obligaţia de a-l informa pe expeditor, acesta putând alege

menţinerea sau rezilierea contractului.

5.3. Obligațiile părților la destinație

Executarea contractului continuă până în momentul recepţionării mărfii de către destinatar.

Obligaţiile cărăuşului:

• Identificarea şi avizarea destinatarului. În cazul în care documentul de transport este la

purtător, calitatea de destinatar aparţine persoanei care deţine titlul. În cazul

documentului de transport la ordin, destinatar este fie beneficiarul indicat în titlu, fie

ultimul giratar care îşi justifică calitatea printr-un şir neîntrerupt de giruri. Dacă

destinatarul nu poate fi identificat, cărăuşul are obligaţia să notifice expeditorul pentru a

lua măsuri urgente. În situaţia în care expeditorul nu răspunde, cărăuşul poate cere

autorizarea instanţei pentru depozitarea mărfurilor în contul expeditorului;

• Eliberarea încărcăturii la data şi locul convenit. Cărăuşul are dreptul să refuze

eliberarea mărfurilor în următoarele cazuri:

- neplata taxelor de transport, având în acelaşi timp un drept de retenţie asupra mărfurilor;

- în cazul mărfurilor de import faţă de care s-au impus măsuri de carantină;

- în cazul în care marfa a fost sechestrată, în cursul transportului, de către un terţ, creditor

al destinatarului sau al expeditorului.

• Descărcarea mărfurilor din mijlocul de transport. De regulă, această obligaţie

incumbă destinatarului, dar aceasta poate fi şi o obligaţie a cărăuşului, din însărcinarea

expeditorului.

Obligaţiile destinatarului

Destinatarul, deşi nu este parte în contractul de transport, este ţinut să respecte clauzele

acestuia, odată ce l-a acceptat, fiind obligat:

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

21

• să ia în primirea marfa ajunsă la puncul de sosire. La luarea în primire a mărfurilor,

destinatarul verifică documentele de transport şi starea mărfii. Dacă în urma controlului

cantitativ sau calitativ se constată pierderi sau avarii se va încheia un proces verbal de

constatare, destinatarul având dreptul să ceară pe cale de ordonanţă preşedinţială şi

efectuarea unei expertize. Dacă destinatarul recepţionează marfa fără rezerve, cărăuşul

beneficiază de o prezumţie relativă că marfa a ajuns la destinaţie în condiţii normale;

• să elibereze mijlocul de transport. Descărcarea trebuie realizată în timp util stabilit prin

contract, sub sancţiunea unor penalităţi;

• să conserve acţiunile judiciare sau arbitrale împotriva cărăuşului pentru repararea

pagubelor produse în timpul transportului. Plata transportului poate fi în sarcina

destinatarului. În caz de neplată, totală sau parţială, cărăuşul poate să ceară sechestrarea

sau vânzarea mărfii transportate. În caz contrar, cărăuşul rămâne răspunzător faţă de

expeditor şi cărăuşii anteriori pentru sumele ce li se cuveneau acestora şi, în plus, pierde

dreptul de regres contra expeditorilor şi cărăuşilor anteriori (art.435 C.com.).

VI. REGIMUL JURIDIC AL M ĂRFII TRANSPORTATE

Potrivit art. 1853 C.civ., detenţia (posesia precară) constă în exercitarea unei puteri de

fapt asupra lucrului, fie cu încuviinţarea şi pe socoteala proprietarului, fie în temeiul unei

dispoziţii legale sau judecătoreşti.

Posesorul precar (detentorul) stăpâneşte bunul în fapt, dar nu pentru sine, ci pentru altul,

fiind lipsit de elementul animus. Cărăuşul este un detentor al mărfii aflate în curs de transport,

adică un posesor precar al acesteia. El dobândeşte îndreptăţirea de a exercita puterea sa asupra

mărfii în virtutea contractului de transport. Dobândirea detenţiunii mărfii de către cărăuş este

consecinţa nemijlocită a acceptării acesteia la transport, în punctul de pornire. Momentul final al

detenţiunii asupra mărfii coincide cu predarea mărfurilor la destinaţie. Cărăuşul, fiind detentorul

unor bunuri mobile, prin definiţie, nu poate fi titular al acţiunilor posesorii.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

22

6.1. Garanţiile cărăuşului pentru realizarea creanţelor născute din contractul de

transport

Dreptul de retenţie constă în prerogativa creditorului de a refuza, cât timp nu este plătit,

să restituie debitorului său un lucru, mobil sau imobil, ce-i aparţine debitorului.

Dreptul de retenţie:

- este o prerogativă pe care creditorul o dobândeşte, nu prin acordul părţilor, ci prin voinţa

legiuitorului;

- apare ca o măsură conservatorie, în virtutea căreia titularul acestui drept îşi asigură

încasarea sumei ce i se cuvine de la debitorul în cauză prin simpla pasivitate,

materializată în refuzul restituirii bunului;

- este o garanţie reală imperfectă, în sensul că titularul nu are posibilitatea de a vinde bunul

asupra căruia poartă acest drept şi nici drept de preferinţă în raport cu alţi creditori ai

aceluiaşi debitor.

În vederea exercitării acestui drept trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

1. Existenţa unei creanţe certă, lichidă şi exigibilă. Dreptul de retenţie nu este un procedeu

de plată, astfel încât, creanţa nu poate fi compensată cu datoria detentorului de a preda

bunurile, cele două obligaţii nefiind fungibile între ele;

2. Obiectul detenţiunii să fie un bun corporal, alienabil şi sesizabil, iar detenţia să fie

neviciată;

3. Existenţa unei legături, conexiuni între creanţă şi lucrul ce trebuie predat, conexitate care

poate fi obiectivă (creanţa ia naştere din faptul că s-au făcut cheltuieli cu conservarea

bunului respectiv) sau subiectivă (deţinerea lucrului şi creanţa provin din acelaşi raport

juridic).

Dreptul de retenţie al cărăuşului rezultă din dispoziţiile art.433 alin.1 C.com., potrivit cu

care cărăuşul nu este obligat să predea lucrurile transportate, până când persoana ce se prezintă a

le primi nu-şi îndeplineşte obligaţiile.

Cărăuşul poate refuza eliberarea mărfii numai cu condiţia de a avea o creanţă contra

destinatarului şi de a fi păstrat detenţiunea mărfii.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

23

În cazul în care există o neînţelegere cu privire la cuantumul datoriei, nu poate fi exercitat

dreptul de retenţie dacă destinatarul achită şi diferenţa pretinsă de cărăuş (art.433 alin.2 C.com.).

În concepţia Codului comercial, dreptul de retenţie poate fi exercitat de către cărăuş

numai pentru o creanţă care rezultă din contractul de transport, pe care destinatarul o recunoaşte

şi nu o onorează, în caz contrar refuzul eliberării mărfii ar fi abuziv.

Privilegiul cărăuşului asupra mărfii transportate

În general, privilegiul este un drept de preferinţă acordat de lege unui creditor, faţă de

ceilalţi creditori ai unui debitor, preferinţă acordată în virtutea calităţii creanţei creditorului

titular. Privilegiul, care poate fi general sau special, mobiliar sau imobiliar şi asemănător gajului

şi ipotecii face parte din categoria garanţiilor reale. Privilegiile generale pot avea ca obiect

totalitatea bunurilor debitorului mobile şi imobile sau ansamblul bunurilor debitorului.

Privilegiile speciale au ca obiect fie bunuri mobile, fie bunuri imobile. Privilegiile mobiliare

speciale se împart în trei categorii:

- privilegii care derivă din ideea de gaj;

- privilegii care derivă din faptul conservării lor de către creditor;

- privilegii care derivă din plus-valoarea dobândită de bun graţie creditorului.

Privilegiul cărăuşului derivă dintr-un gaj tacit pe care expeditorul il recunoaşte odată cu

încheierea contractului de transport şi remiterea încărcăturii spre a fi deplasată la destinaţie. În

acest sens, art.437 C.com. dispune că pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport,

cărăuşul are privilegiul asupra lucrurilor transportate până la predarea lor destinatarului.

Privilegiul cărăuşului are ca obiect mărfurile transportate şi deci ajunse la destinaţie fiind

recunoscut atât timp cât mărfurile se află în detenţiunea cărăuşului. Spre exemplu, pentru un rest

de plată rămas dintr-un transport predat destinatarului, cărăuşul nu poate exercita privilegiul său

asupra mărfurilor din transporturile ulterioare.

Sechestrarea şi vânzarea mărfurilor

Încărcătura reprezintă o certă valoare patrimonială mai ales atunci când însumează o cantitate

însemnată. Din acest motiv, creditorii expeditorului sau destinatarului pot avea interesul să-şi

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

24

recupereze sumele ce li se datorează din valoarea mărfii aflate în tranzit, situaţie în care pot

solicita măsuri de conservare, cum ar fi instituirea sechestrului asigurator asupra încărcăturii.

Sechestrul asigurator este măsura asiguratorie destinată să indisponibilizeze bunurile

mobile sau imobile ale debitorului, până la terminarea procesului, în scopul de a garanta

creditorului posibilitatea de a-şi realiza creanţa constatată prin hotărârea ce se va pronunţa.

Pentru ca instanţa să autorizeze sechestrul la cererea unui creditor, acesta trebuie să achite o

cauţiune şi să dovedească faptul că a formulat acţiune contra debitorului.

Art.438 C.com. îl autorizează şi pe cărăuş, în anumite situaţii speciale, să solicite

sechestrarea mărfurilor transportate, deşi el este titular al dreptului de retenţie şi al privilegiului

asupra acestora.

În activitatea de transporturi, indisponibilizarea pe care o implică sechestrul asigurator

are un obiect mai restrâns decât în dreptul comun, limitându-se la mărfurile aflate în detenţia

cărăuşului din momentul preluării lor de la expeditor şi până la eliberarea către destinatar la

locul sosirii finale.

Dacă în dreptul comun, cererea de sechestru asigurator este accesorie cererii principale,

fiind condiţionată de existenţa unui proces în curs, cererea de sechestru formulată de cărăuş nu

este condiţionată de existenţa unei acţiuni în justiţie contra expeditorului sau destinatarului. De

asemenea, nu este necesară depunerea unei cauţiuni.

Pentru că orice întârziere poate avea consecinţe negative pentru cărăuş, art.438 C.com.,

pune la dispoziţia acestuia calea ordonanţei preşedinţiale pentru soluţionarea cererii de

sechestru, procedură specială, prin definiţie urgentă şi în orice caz mai rapidă decât demersul de

drept comun al creditorilor solicitanţi de sechestru asigurator.

Odată admisă cererea de sechestru, marfa se descarcă de către cărăuş pe cheltuiala

expeditorului sau destinatarului şi se depozitează urmând a fi vândută pentru acoperirea preţului

transportului.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

25

6.2. Răspunderea cărăușului

De regulă, prin încheierea unui contract de transport ambele părţi, atât transportatorul, cât

şi expeditorul (încărcătorul) îşi asumă o serie de obligaţii, a căror nerespectare atrage

răspunderea acestora.

Regimul juridic al răspunderii este guvernat în primul rând de reglementările din dreptul

comun (art.1073-1090 Cod civil referitoare la răspunderea contractulală şi art.998-1000 Cod

civil privind răspunderea delictuală) care se completează cu normele specifice de drept comercial

(art. 420, 423, 425 şi urm. Cod comercial).

Aceste dispoziţii sunt aplicabile în toate ramurile de transport dar numai în măsura în care

nu există dispoziţii speciale, deoarece în conflictul dintre norma generală şi cea specială are

prioritate ultima.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor rezultate din contractul

de transport angajază răspunderea contractuală a transportatorului.

Pentru a fi exonerat de răspundere, transportatorul trebuie să facă dovada că

neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei asumate se datorează unei cauze care exclude culpa

sa.

Dispoziţiile din Codul comercial referitoare la răspunderea cărăuşului pentru

neîndeplinirea obligaţiilor, cât şi cele pentru evaluarea daunelor au caracter dispozitiv, cu două

excepţii:

- orice convenţie prin care s-ar limita răspunderea stabilită de lege este nulă (art.417

C.com.);

- nu se poate deroga de la regulile stabilite referitoare la răspundere în caz de dol sau culpă

gravă a cărăuşului (art.430 C.com.)

Potrivit art.425 C.com., cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor

care i-au fost încredinţate spre transport din momentul în care le primeşte (data aplicării

ştampilei pe documentul de transport) şi până în momentul predării lor destinatarului.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

26

În transportul de mărfuri răspunderea cărăuşului poate fi antrenată pentru:

- Pierderea totală sau parţială a mărfii . Prin pierderea mărfii se înţelege neeliberarea la

destinaţie, eliberarea altei mărfi, eliberarea către un alt destinatar, folosirea mărfii de

către cărăuş sau neeliberarea în termen de 30 de zile de la scadenţa termenului tarifar de

eliberare;

- Avaria mărfii ;

- Depăşirea termenului. Potrivit art.428 C.com. în cazul unei întârzieri mai mici decât

dublul duratei convenite, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului proporţional cu

durata întârzierii. În cazul unei întârzieri egale cu dublul duratei convenite, cărăuşul

pierde întreg preţul transportului.

Răspunderea cărăuşului în transportul de persoane este diferită, acesta având obligaţia

de a garanta securitatea acestora pe toată durata deplasării. Transportul de persoane, spre

deosebire de transportul de mărfuri pune problema unor accidente pe care persoanele le pot

suferi pe peroane, cheu, aeroport. În asemenea condiţii, cărăuşul răspunde numai dacă sunt

întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Exonerarea cărăuşului poate avea loc numai dacă

fapta călătorului este cauza exclusivă a accidentului.

VII. CONTRACTUL DE TRANSPORT FEROVIAR DE M ĂRFURI ÎN TRAFIC

INTERN

7.1. Aspecte generale

Principiile generale ale activităţii de transport feroviar sunt prevăzute în O.U.G. nr.

12/1998, republicată, privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii

Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările următoare şi în Regulamentul de transport pe

căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7/2005, cu precizarea că dreptul comun al

contractului de transport este aplicabil şi acestui tip de transport, în măsura în care reglementările

speciale nu dispun altfel.

În afara acestor acte normative care stabilesc cadrul juridic general pentru reglementarea

activităţii de transport feroviar, Ministerul Transporturilor ca organ de specialitate al

administraţiei publice centrale, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor,

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

27

emite norme general obligatorii pentru toţi operatorii de transport şi respectiv beneficiarii

acestora, care reprezintă fie norme complementare care detaliază şi clarifică aplicarea

dispoziţiilor din legile speciale, fie reprezintă norme tehnice de siguranţă sau de acordare a

licenţelor şi autorizaţiilor prevăzute de lege.

Potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr. 12/1998, prin transport feroviar se înţelege orice

deplasare de persoane şi de bunuri, realizată cu vehicule feroviare de către operatorii de transport

pe infrastructura feroviară.

Transportul feroviar poate fi public sau în interes propriu (art. 1 alin.2 O.U.G. nr.

12/1998).

Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes

naţional, reprezintă un serviciu public esenţial pentru societate, contribuie la libera circulaţie, la

rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor şi mărfurilor, în

interiorul ţării şi în trafic internaţional, cu un înalt grad de siguranţă, în condiţii ecologice,

eficiente şi îndeplineşte sarcini specifice pentru nevoile de apărare a ţării. Transporturile

feroviare publice se realizează numai pe bază de contract de transport care se încheie şi se

execută în conformitate cu prevederile Codului comercial, ale Regulamentului de transport pe

căile ferate din România şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este

parte.

Transportul feroviar în interes propriu este efectuat în interesul activităţilor proprii,

cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau închiriate.

Deplasarea persoanelor şi mărfurilor pe căile ferate române este efectuată de către

operatori de transport feroviar, persoane juridice române, licenţiaţi în condiţiile legii. Poate fi

operator de transport feroviar orice agent economic, cu capital de stat sau privat, care a obţinut o

licenţă în conformitate cu legislaţia în vigoare, a cărui activitate principală constă în efectuarea

de prestaţii de transport de marfa şi călători pe calea ferată.

7.2.Contractul de transport feroviar. Definiţie. Părţile contractante. Obiectul contractului.

Forma contractului

Potrivit art.37 alin.1 din Regulamentului de transport pe căile ferate din România,

contractul de transport reprezintă înţelegerea dintre operatorul de transport feroviar şi client,

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

28

prin care primul se angajază să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinaţie şi să o

predea destinatarului.

Având în vedere definiţia contractului de transport în general şi dispoziţiile care

guvernează materia, vom defini contractul de transport feroviar ca fiind acel contract prin care o

parte, operatorul feroviar , se obligă în schimbul unui tarif, să transporte pe calea ferată, sub

paza sa şi înăuntrul unui termen stabilit anumite cantităţi de mărfuri, pe care le va elibera la

destinaţie destinatarului indicat de expeditor.

Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată se încheie între cărăuşul feroviar

(operator de transport feroviar) şi expeditor.

Calitatea de operator de transport feroviar în transportul de mărfuri aparţine Societăţii

Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R.-Marfă”, cu statut de societate comercială, care

are ca obiect principal de activitate efectuarea transportului feroviar public de mărfuri (art. 47

alin.1 lit.b din O.G.nr. 12/1998, republicată, cu modificările următoare).

Cealaltă parte, expeditorul, poate fi, în principiu, orice persoană, fizică sau juridică, ale

cărei interese economice reclamă încheierea unui contract de transport pe calea ferată. Desigur,

pentru încheierea contractului de transport de mărfuri, persoana fizică trebuie să aibă capacitate

deplină de exerciţiu, iar persoana juridică poate fi orice persoană care potrivit statutului său sau

actului de înfiinţare, poate stabili raporturi juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu

sau prin intermediari (mandatari, comisionari etc.) ca subiect de drepturi şi obligaţii.

Obiectul contractului

Obiectul oricărui contract constă în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau

de care sunt ţinute părţile.

Din punct de vedere al cărăuşului, obiectul contractului de transport constă în deplasarea

mărfurilor încredinţate de expeditor la destinaţie, iar obiectul derivat îl constituie mărfurile

transportate pe calea ferată.

În principiu orice marfă poate fi transportată pe calea ferată. De la această regulă există şi

excepţii:

- mărfuri excluse de la transport: spre exemplu, obiectele supuse regimului poştal,

inclusiv coletele izolate; mărfuri al căror transport este interzis prin dispoziţii legale

exprese sau pentru motive de ordine publică; obiecte care datorită dimensiunilor, greutăţii

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

29

sau altor însuşiri nu pot fi manipulate şi transportate cu mijloacele şi instalaţiile obişnuite

de care dispune operatorul; substanţele şi obiectele periculoase;

- mărfuri admise la transport în condiţii speciale stabilite prin dispoziţii legale:

mărfurile pentru care sunt stabilite condiţii speciale pot fi admise la transport numai dacă

aceste condiţii sunt îndeplinite (spre exemplu, însoţirea animalelor vii); anumite obiecte

şi substanţe periculoase pot fi primite la transport în condiţiile Regulamentului privind

transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase etc.;

Contraprestaţia expeditorului constă în plata tarifului de transport. Taxa de transport

(tariful) se stabileşte diferenţiat, în raport cu felul expediţiei, respectiv tarif pentru vagoane

complete, pentru coletărie şi mesagerie.

Iniţiativa încheierii aparţine expeditorului, care potrivit legii trebuie adreseze operatorului

de transport feroviar o comandă scrisă prin care solicită punerea la dispoziţie a unuia sau mai

multor mijloace de transport necesare încărcării şi expedierii mărfurilor care vor face obiectul

expediţiei respective.

Comanda trebuie să conţină următoarele indicaţii:

� staţia de expediere;

� staţia de destinaţie;

� felul mărfii, cantitatea;

� data şi locul de încărcare;

� tipul mijloacelor de transport şi rechizitele necesare de încărcare (vagoane acoperite,

deschise, vagoane cu instalaţii frigorifice, vagoane cisternă etc.

Acceptarea comenzii de către operatorul de transport se confirmă prin semnătură şi ştampilă

sau prin mijloace electronice.

Potrivit art.37alin.2 din Regulament, contractul de transport se consideră încheiat dacă

sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii

1. operatorul de transport feroviar a primit marfa încărcată în mijlocul de transport, însoţit

de scrisoarea de trăsură completată de expeditor în rubricile care îi sunt rezervate,

semnată de către acesta;

2. operatorul de transport feroviar a aplicat ştampila cu data pe toate exemplarele scrisorii

de trăsură.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

30

Stampila staţiei de expediere se aplică pe toate exemplarele scrisorii de trăsură şi poate fi

înlocuită cu orice dispozitiv care imprimă pe acest document data la care s-a făcut primirea

mărfurilor spre transport.

Stabilirea momentului încheierii contractului prezintă o importanţă practică deosebită

deoarece din acest moment răspunderea pentru marfa încredinţată de expeditor revine cărăuşului

şi curge termenul de executare a contractului.

Încheierea contractului este precedată şi condiţionată de primirea integrală a mărfii care

face obiectul expediţiei, însoţită de scrisoarea de trăsură, completată şi semnată de către

expeditor, pe care transportatorul aplică ştampila sa, care conţine în toate cazurile şi data când s-

a făcut primirea mărfurilor.

Primirea mărfurilor de către cărăuş fără obiecţiuni şi acceptarea încheierii contractului

prin aplicarea ştampilei sale constituie o prezumţie legală potrivit căreia predarea/primirea

expediţiei s-a efectuat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Regulamentul prevede încheierea contractului de transport în formă scrisă cerută ad

probationem prin completarea unui formular tipizat care poartă denumirea de scrisoare de

tr ăsură. Forma scrisă, facilitează proba contractului, iar operaţiunea de predare/primire fiind un

fapt va putea fi dovedită cu orice mijloc de probă admis de lege. În acest sens, art.37pct.3 din

Regulament prevede că inexactităţile din scrisoarea de trăsură sau pierderea acesteia nu afectează

existenţa şi nici valabilitatea contractului de transport.

Scrisoarea de trăsură trebuie completată de expeditor sau prin grija acestuia, cu excepţia

unor rubrici care vor fi completate de operator şi constituie înscrisul doveditor al contractului.

În mod obligatoriu scrisoarea de trăsură cuprinde următoarele menţiuni:

1. data întocmirii;

2. numele şi adresa expeditorului (ca expeditor trebuie înscrisă o singură persoană fizica sau

juridică);

3. denumirea staţiilor de expediţie şi de destinaţie;

4. numele şi adresa destinatarului (se admite numele unei singure persoane numărul şi seria

sigiliilor aplicate);

5. denumirea mărfii şi a modului de ambalare;

6. enumerarea detaliată a anexelor la scrisoarea de trăsură necesare formalităţilor

administrative pe parcurs;

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

31

7. numărul mijlocului de transport;

8. masa brută a mărfii şi alte elemente de calcul care să permită determinarea cantităţii de

marfă a expediţiei, exprimată sub alte forme;

9. menţiunea privind modul de plată;

10. indicaţia că transportul este supus Regulamentului;

11. numele şi adresa operatorului de transport feroviar care a încheiat contractul de transport.

Pentru fiecare expediţie trebuie întocmită o singură scrisoare de transport. O singură

scrisoare de trăsură însoţeşte marfa încărcată într-un singur vagon sau într-o singură unitate de

transport. Cu toate acestea în baza unei singure scrisori de trăsură pot fi predate spre transport

mărfuri încărcate în mai multe vagoane, caz în care grupul de vagoane va constitui o expediţie

distinctă.

Nu pot fi predate la transport cu o singură scrisoare de trăsură:

1. mărfurile care, datorită naturii lor, nu pot fi încărcate în comun cu alte mărfuri în acelaşi

vagon;

2. mărfurile admise la transport în anumite condiţii când încărcarea lor în comun cu alte

mărfuri este interzisă;

3. mărfurile a căror încărcare este efectuată de către operatorul de transport feroviar, cu cele

a căror încărcare este în sarcina expeditorului.

Expeditorul răspunde de exactitatea indicaţiilor sale sau înscrise prin grija sa în scrisoarea

de trăsură prin suporatarea consecinţelor păgubitoare care ar rezulta din faptul că aceste

declaraţii sunt incorecte, inexacte, incomplete sau au fost înscrise în alte rubrici decât cele

rezervate special fiecăreia dintre ele în cuprinsul scrisorii de trăsură.

VIII..EXECUTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR DE MĂRFURI

Executarea obligaţiei de plată a tarifului de transport

Principala obligaţie care revine beneficiarilor de transport este plata tarifelor şi taxelor

datorate operatorului de transport feroviar având ca temei contractul de transport. Plata tarifului

reprezintă contraprestaţia datorată operatorului pentru serviciile sale şi se achită de regulă de

către expeditor în staţia de predare. Debitorul acestei obligaţii este, de regulă, expeditorul, dar

este posibil ca prin acordul părţilor această obligaţie să revină în tot sau în parte, destinatarului.

Potrivit art. 40 alin.2 din Regulament, chiar în situaţia în care tarifele sunt puse în sarcina

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

32

destinatarului, expeditorul poate fi ţinut la plata acestora în măsura în care destinatarul nu a cerut

livrarea mărfii sau predarea scrisorii de trăsură şi nici nu a modificat contractul de transport.

Dacă preţul transportului nu poate fi stabilit în momentul predării mărfii, operatorul de

transport feroviar are dreptul să pretindă depunerea unei sume reprezentând valoarea

aproximativă a acestor cheltuieli, urmând ca decontul cu expeditorul să se facă după eliberarea

mărfii în staţia de destinaţie.

Obligaţia de plată se execută după caz cu ocazia încheierii contractului, la eliberarea

mărfii sau dacă există o convenţie în acest sens periodic prin facturare.

În cazul întârzierii plăţii tarifului de transport, operatorul de transport feroviar are dreptul

să perceapă majorări de întârziere sau chiar să refuze executarea transportului.

Executarea transportului într-un anumit termen

Termenul de executare a contractului de transport este intervalul de timp în cadrul căruia

operatorul feroviar este obligat să execute transportul mărfurilor şi se calculează din momentul

predării mărfurilor de către expeditor şi până în momentul sosirii acestora în staţia de destinaţie.

În vederea executării contractului de transport feroviar, termenele sunt stabilite expres de

lege care prevede obligaţia transportatorului de a parcurge o anumită distanţă într-o anumită

perioadă de timp, în funcţie de condiţiile tehnice obiective pe care le oferă infrastructura şi în

raport de natura mărfurilor predate spre transport.

În conformitate cu art.50.alin1. din Regulament, termenul de executare a contractului este

format din termenul de expediere care este de 24 de ore, termenul de transport propriu-zis

calculat pentru fiecare fracţiune indivizibilă de 400 Km care este de 48 de ore şi un termen

suplimentar de 24 de ore care se acordă o singură dată (pentru trecerea de pe liniile principale pe

cele secundare şi invers).

Termenul de executare a contractului de transport poate fi modificat în sensul prelungirii

sau suspendării, cu excepţia cauzelor imputabile operatorului.

Conform art. 50.alin.3 din Regulament, termenele se prelungesc de drept cu durata

staţionării necesare pentru: verificarea expediţiilor; îndeplinirea formalităţilor cerute de organele

vamale sau de alte autorităţi administrative; modificarea contractului de transport; tratamente

speciale ce trebuie acordate mărfii; transbordarea sau refacerea unei încărcări efectuate defectuos

de expeditor etc. Cauza şi durata acestor prelungiri se menţionează în scrisoarea de trăsură,

putând fi dovedite prin orice mijloace de probă admise de lege.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

33

Termenul de executare a contractului de transport se suspendă sâmbăta, duminica şi în

zilele de sărbători legale, dacă operatorul nu lucrează în aceste zile şi a făcut public acest lucru.

Eliberarea mărfurilor la destinaţie

După efectuarea transportului propriu-zis, la destinaţie, marfa este predată destinatarului

indicat în scrisoarea de trăsură. În acest sens, art.52.alin 1. din Regulament prevede că obligaţia

de eliberare a mărfurilor se consideră executată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele

condiţii:

- marfa încărcată în mijlocul de transport a fost predată destinatarului. Destinatarul are

obligaţia de a descărca complet mijlocul de transport sau de a suporta cheltuielile

ocazionate de descărcare dacă acestă operaţiune se execută de către operator. În cazul în

care destinatarul constată lipsuri la marfa transportată sau dacă termenul de expediere a

fost depăşit, are posibilitatea să-şi valorifice în nume propriu drepturile ce derivă din

contractul de transport;

- scrisoarea de trăsură a fost remisă destinatarului;

- creanţele născute din contractul de transport au fost achitate. Acceptarea mărfii de către

destinatar îl obligă pe acesta să achite transportatorului eventualele sume pe care

expeditorul le-a lăsat în sarcina sa.

Locul executării obligaţiei de eliberare a mărfurilor se stabileşte prin convenţia încheiată

în acest sens de operatorul de transport feroviar cu destinatarul.

Modificarea contractului de transport poate fi iniţiată fie de expeditor, fie de destinatar, în

condiţiile prevăzute de lege.

IX.MODIFICAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR

9.1.Modificarea contractului de transport de către expeditor

Expeditorul poate modifica contractul de transport prin dispoziţii ulterioare indicând:

- retragerea mărfiila staţia de expediere;

- oprirea mărfii în parcurs;

- amânarea eliberării mărfii;

- eliberarea mărfii altei persoane decât destinatarului înscris în scrisoarea de trăsură;

- eliberarea mărfii la o altă staţie decât staţia de destinaţie înscrisă în scrisoarea de trăsură;

- înapoierea mărfii la staţia de destinaţie.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

34

Toate aceste indicaţii vor fi respectate de operatorul de transport feroviar dacă sunt

îndeplinite următoarele condiţii:

1. dispoziţiile expeditorului nu au ca efect divizarea expediţiei;

2. expediţia nu a fost eliberată destinatarului;

3. dispoziţia de modificare a fost făcută în forma prestabilită de calea ferată, respectiv a fost

efectuată şi semnată de expeditor pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat

operatorului de transport feroviar. Nerespectarea condiţiei de formă atrage nulitatea

modificării.

9.2. Modificarea contractului de transport de către destinatar

Contractul de transport poate fi modificat şi din iniţiativa destinatarului dacă expeditorul

nu a luat în sarcina sa tarifele aferente transportului şi nu a făcut în scrisoarea de trăsură

menţiunea „destinatar neautorizat să dea indicaţii ulterioare”. Dacă aceste condiţii sunt

îndeplinite, destinatarul poate, prin dispoziţii ulterioare să modifice contractul de transport,

indicând:

- oprirea mărfii în parcurs;

- amânarea eliberării mărfii;

- eliberarea mărfii în staţia de destinaţie altei persoane decât destinatarul înscris în

scrisoarea de trăsură;

- modul de îndeplinire a formalităţilor vamale sau ale altor autorităţi administrative.

Sub sancţiunea nulităţii, aceste dispoziţii trebuie date printr-o declaraţie scrisă şi semnată

de destinatar pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat operatorului de transport

feroviar.

Dreptul destinatarul de a modifica contractul se stinge în momentul în care acesta a

acceptat marfa şi a preluat scrisoarea de trăsură de la operatorul de transport feroviar.

În executarea contractului de transport pot interveni anumite împrejurări care fie

împiedică începerea sau continuarea transportului pe itinerariul prevăzut, fie împiedică eliberarea

la destinaţie.

9.3.Împiedicarea la transport

Cauzele care pot constitui împiedicări la transport sunt fie calamităţi naturale (înzăpeziri,

inundaţii), fie perturbări în serviciu (accidente, deraieri şi alte evenimente asemănătoare).

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

35

În caz de împiedicare la transport, operatorul de transport feroviar are următoarele

posibilităţi:

1. să modifice itinerariul pentru a ajunge la destinaţia indicată în contract fără să perceapă

tarife suplimentare;

2. să ceară instrucţiuni de la expeditor, acesta având obligaţia de a răspunde în termen de 72

de ore. Dacă instrucţiunile primite de la expeditor modifică destinatarul sau staţia de

destinaţie ori sunt date staţiei unde se găseşte marfa, acesta trebuie să le înscrie pe

duplicatul scrisorii de trăsură şi să prezinte duplicatul operatorului de transport feroviar.

În situaţia în care operatorul dă curs instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea

duplicatului scrisorii de trăsură, este răspunzător de paguba care rezultă din această

cauză. Dacă expeditorul, înştiinţat de împiedicarea la transport, nu dă operatorului

instrucţiuni în termen de 72 de ore, acesta va proceda potrivit normelor aplicabile în cazul

împiedicării la eliberare.

9.4.Împiedicarea la eliberare

După efectuarea transportului şi ajungerea mărfurilor la destinaţie, pot interveni anumite

situaţii care împiedică operatorul de a-şi executa obligaţia de eliberare la destinaţie a mărfurilor.

Aceste situaţii se pot datora fie refuzului destinatarului de a primi marfa, fie imposibilităţii

identificării acestuia, fie altor cauze cum ar fi sechestru, hotărâri judecătoreşti sau alte situaţii

similare.

În toate cazurile în care operatorul se confruntă cu o astfel de situaţie care determină

imposibilitatea executării obligaţiei sale de a elibera marfa la destinaţie, este obligat să îl

înştiinţeze pe expeditor fără întârziere pentru a-i cere instrucţiuni. Dacă destinatarul refuză

marfa, expeditorul este în drept să dea instrucţiuni chiar dacă nu poate prezenta duplicatul

scrisorii de trăsură. Instrucţiunile formulate de expeditor au ca efect modificarea contractului de

transport. Astfel, expeditorul are posibilitatea să solicite în scris operatorului înapoierea mărfii.

În nici un caz marfa nu va fi returnată fără consimţământul scris al expeditorului, cu excepţia

situaţiei în care există o menţiune specială în scrisoarea de trăsură în sensul ca marfa să fie

înapoiată dacă se iveşte o împiedicare la eliberare.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

36

Dacă împrejurarea care a cauzat împiedicarea la eliberare încetează înainte de sosirea

instrucţiunilor expeditorului, operatorul este îndreptăţit să elibereze mărfurile destinatarului,

comunicând fără întârziere acest fapt expeditorului.

În situaţia în care expeditorul nu răspunde solicitării operatorului de a da instrucţiuni,

acesta este în drept să valorifice marfa. Suma obţinută din vânzare după scăderea tarifelor de

transport care grevează marfa trebuie ţinută la dispoziţia expeditorului.

X.RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE TRANSPORT FEROVIAR

Operatorul de transport feroviar care a primit marfa împreună cu srisoarea de trăsură

răspunde pentru executarea transportului şi pentru integritatea mărfii pe întregul parcurs până la

eliberare.

Răspunderea operatorului acoperă perioada în care mărfurile se află în detenţia sa. Astfel,

dacă paguble s-au produs în intervalul cuprins între momentul primirii mărfurilor spre transport

şi momentul eliberării lor destinatarului, operatorul este prezumat a fi în culpă. Acestă prezumţie

relativă operează atât timp cât mărfurile se află în paza materială a operatorului, numai dacă

mijlocul de transport sau mărfurile transportate în mijloace de transport deschise nu au ajuns

intacte la destinaţie.

Prin derogare de la regulile generale, răspunderea cărăuşului este limitată, cuantumul

despăgubirilor fiind expres determinat de lege. De la regula că răspunderea transportatorului este

limitaă există şi excepţii în ipoteza în care se dovedeşte că prejudiciul a rezultat dintr-un fapt

comis cu intenţia de a provoca un astfel de prejudiciu.

În general, răspunderea transportatorului feroviar poate fi angajată pentru:

1. pierderea totală sau parţială a mărfii . Persoana îndreptăţită să pretindă marfa poate, fără a

avea de făcut alte dovezi, să considere că marfa ca fiind pierdută ori de câte ori aceasta nu a fost

eliberată destinatarului, sau nu a fost pusă la dispoziţia acestuia, în termen de 30 de zile calculat

după împlinirea termenului de executare a contractului de transport. În toate cazurile în care

marfa nu este eliberată în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului de executare a

contractului de transport operează o prezumţie de pierdere a mărfii din culpa cărăuşului. Prin

derogare de la dreptul comun care instituie principiul reaparaţiei integrale a prejudiciului,

operatorul de transport feroviar va fi ţinut numai pentru paguba efectivă, nu şi pentru beneficiul

nerealizat. În acest sens, Regulamentul prevede că, în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii,

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

37

operatorul trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată după

factură sau după preţul curent al mărfii, iar în lipsa acestora, după preţul mărfurilor de aceeaşi

natură sau calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport. Pe lângă despăgubirile

efective pentru pierdere, operatorul are obligaţia de a restitui celui îndreptăţit tariful de transport,

taxele vamale şi alte sume plătite de acesta. Întrucât legea nu distinge, tariful se restituie în

totalitate, indiferent dacă marfa a fost pierdută în întregime sau în parte.

2. avarierea mărfii. Constituie avariere orice depreciere a calităţilor mărfii survenită pe

parcursul transportului, astfel încât în momentul ajungerii la destinaţie, mărfurile transportate nu

mai prezintă aceleaşi caracteristici tehnico-economice faţă de momentul predării lor la transport.

Sarcina probei că avaria s-a produs în timpul transportului şi din culpa operatorului de transport

feroviar incumbă reclamantului. Prin urmare, în această materie nu mai operează prezumţia de

culpă a transportatorului, sarcina probei fiind răsturnată. Gradul de depreciere a valorii mărfii se

stabileşte prin proces-verbal de constatare a avariei, încheiat de transportator în prezenţa

expeditorului sau destinatarului sau poate fi determinat prin expertiză al cărei obiect este

stabilirea procentului de avriere. În acest caz, despăgubirea se calculează prin aplicarea la

valoarea mărfii a procentului de avarie constatat. Dacă marfa este avariată în întregime,

despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere totală a mărfii. Dacă

numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în

caz de pierdere parţială a mărfii. Operatorul este obligat în plus să restituie tariful de transport în

proporţia determinată de procentul de avariere;

3. nerespectarea termenului de executare a contractului de transport. În caz de întârziere în

executarea transportului, operatorul feroviar este obligat să plătescă 2% din tariful de transport

pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată depăşi jumătate din tariful de

transport. Pentru obţinerea acestei despăgubiri nu este neceară dovada unui prejudiciu rezultat

din întârziere. Dacă însă se face dovada unui prejudiciu distinct rezultat din întârziere se poate

obţine o despăgubire mai mare, fără însă a se depăşi tariful de transport. Despăgubirile pentru

întârziere nu se pot cumula cu cele cuvenite pentru pierderea totală sau parţială a mărfurilor. În

caz de pierdere parţială, ele se vor plăti, dacă este cazul, numai pentru marfa nepierdută. În caz

de avariere despăgubirile pentru întârziere se cumulează cu cele pentru avariere.

Exonerarea de răspundere

Operatorul feroviar este scutit de răspundere în următoarele două ipoteze distincte:

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

38

1. pierderea, avarierea sau depăşirea termenului contractului de transport a avut drept cauză

o culpă a expeditorului (completarea greşită a scrisorii de trăsură), o dispoziţie dată de expeditor

(cum ar fi o instrucţiune a acestuia în vederea modificării contractului), un viciu propriu al mărfii

(deteriorarea anterioară) sau alte împrejurări pe care operatorul nu le putea evita şi ale căror

urmări nu le putea înlătura;

2. existenţa şi constatarea unei diferenţe între cântarul folosit la primirea mărfurilor spre

transport şi cel folosit la destinaţie;

În ambele ipoteze, operatorul este exonerat de răspundere co condiţia ca mijlocul de

transport închis să fi ajuns la destinaţie cu sigiliile intacte, iar mărfurile încărcate în mijlocul de

transport deschis, cu semnele sau marcajele intacte.

Regulamentul mai prevede şi alte cauze de exonerare de răspundere rezultate din riscurile

speciale inerente transportului feroviar de mărfuri. Astfel, operatorul de transport feroviar va fi

scutit de răspundere dacă prejudiciile se datorează:

- cauzelor naturale inerente transportului în vehicule deschise;

- lipsei ambalajului sau ambalării necorespunzătoare a mărfurilor de către expeditor;

- operaţiunilor de încărcare/descărcare executate de expeditor ori de către destinatar;

- îndeplinirii de către expeditor sau de destinatar ori de mandatarii acestora a formalităţilor

cerute de organele vamale sau de alte autorităţi administrative;

- declarării incorecte, inexacte sau incomplete a mărfurilor excluse de la transport ori

admise în anumite condiţii sau nerespectarea de către expeditor a măsurilor stabilite

pentru mărfurile admise în anumite condiţii;

- lipsei însoţitorului în cazul transporturilor care trebuie însoţite.

Dovada că pierederea, avarierea sau depăşirea termenului de executare a contractului se

datorează acestor cauze cade în sarcina operatorului de transport feroviar.

XI. PROCEDURA DE ANGAJARE A RASPUNDERII OPERATORULU I DE

TRANSPORT FEROVIAR

Potrivit legii, exercitarea acţiunii împotriva operatorului de transport feroviar este în mod

obligatoriu precedată de formularea unei reclamaţii administrative . Neîndeplinirea acestei

proceduri prealabile duce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

39

Reclamaţia administrativă poate fi introdusă numai de către persoanele care pot exercita

dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar, care, de regulă, îşi pot justifica

calitatea de victimă, prezentând scrisoarea de trăsură. Termenul de formulare a reclamaţiei

administrative este de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. La cererea

propriu.zisă, reclamantul are obligaţia să ataşeze exemplarul corespunzător al scrisorii de trăsură

şi orice acte doveditoare necesare pentru soluţionarea pretenţiilor sale.

Operatorul de transport feroviar are la dispoziţie 3 luni pentru a soluţiona reclamaţia,

perioadă în care cursul prescripţiei este suspendat. În cazul în care reclamaţia este respinsă sau

nu este soluţionată în termen de 3 luni, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs

anterior formulării reclamaţiei.

Dacă reclamaţia administrativă a fost respinsă persoana îndreptăţită poate să introducă

acţiune în justiţie. Dreptul la acţiune aparţine persoanei care posedă scrisoarea de trăsură, sau

care în lipsa acesteia dovedeşte dreptul său în alt mod. Acest drept aparţine expeditorului atât

timp cât are dreptul să modifice contractul de transport. Pentru exercitarea acţiunii, expeditorul

este obligat să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa duplicatului, nu poate acţiona

contra operatorului decât dacă destinatarul l-a autorizat în acest sens sau dacă face dovada că

destinatarul a refuzat marfa.

Din momentul în care a primit scrisoarea de trăsură sau din momentul în care şi-a

valorificat drepturile ce-i aparţin, dreptul la acţiune aparţine destinatarului, care îşi va putea

valorifica acest drept prin prezentarea scrisorii de trăsură.

Dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar se stinge în caz de

pierdere parţială, de avariere sau de depăşire a termenului de executare a contractului de

transport, dacă marfa a fost acceptată fără obiecţiuni. De la această regulă există şi excepţii, adică

dreptul la acţiune nu se stinge:

- în caz de pierderi parţiale sau de avariere a mărfii, dacă pierderea sau avaria a fost

constatată înaite ca cel îndreptăţit să fi primit marfa sau dacă această constatare nu a putut

fi f ăcută din culpa operatorului feroviar;

- în caz de reclamaţie pentru pagube neaparente a căror existenţă este constatată după

primirea mărfii de către cel îndreptăţit, dacă acesta cere constatarea de îndată ce a

descoperit paguba şi cel mai târziu în 5 zile de la acceptarea mărfii, şi în plus, dovedeşte

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

40

că paguba s-a produs în intervalul dintre încheierea contractului de transport şi eliberarea

expediţiei;

- în caz de depăşire a termenului de executare a contractului de transport, dacă cel

îndreptăţit în termen de 60 de zile calculate de la eliberarea mărfurilor şi-a valorificat

drepturile faţă de operatorul de transport feroviar;

- dacă cel îndreptăţit dovedeşte că paguba a avut drept cauză un dol sau o culpă gravă

imputabilă operatorului de transport feroviar.

Prescripţia dreptului la acţiune (art.68 din Regulament)

Termenul general de prescripţie în transportul feroviar intern este de un an. Prin excepţie

pentru unele dintre acţiunile determinate de Regulament termenul este de 2 ani.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, în raport

cu abaterea, potrivit următoarelor distincţii:

- pentru acţiunea în daune în cazul pierderii totale, din a 30-a zi care urmează expirării

termenului de executare a contractului de transport;

- pentru acţiunea în daune în cazul pierderii parţiale, avarierii mărfii sau depăşirii

termenului de executare a contractului de transport, din ziua în care a avut loc eliberarea

mărfii;

- în toate celelalte cazuri din ziua în care dreptul poate fi exercitat.

XII.CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER DE M ĂRFURI ÎN TRAFIC

INTERN ŞI INTERNA ŢIONAL

12.1. Aspecte introductive

Transportul rutier este reglementat de O.U.G. nr. 109/2005, aprobată prin Legea

nr.102/2006, cu modificările următoare. Dispoziţiile cuprinse în acest act normativ constituie

cadrul general pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea transporturilor rutiere de mărfuri şi

persoane, precum şi a activităţilor conexe acestora pe teritoriul României, în condiţii de siguranţă

şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, garantarea accesului liber şi

nediscriminatoriu la piaţa transportului rutier şi a măsurilor de protecţie amediului înconjurător, a

drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea

necesităţilor economiei naţionale şi nevoilor de apărare ale ţării (art.1alin.1).

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

41

Activitatea de transport rutier se desfăşoară astfel încât:

- să fie respectate reglementările în vigoare privind condiţiile de lucru, de exploatare a

vehiculelor rutiere şi de utilizare a infrastructurii rutiere, precum şi condiţiile privind

siguranţa circulaţiei (art.1 alin.2);

- în toate raporturile rezultate din activitatea de transport prioritară este protecţia vieţii

umane şi a mediului înconjurător (art.1 alin.3).

Transportul rutier reprezintă operaţiunea prin care se realizează deplasarea persoanelor

sau mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis

circulaţiei publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porţiune a traseului,

transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără

încărcătură (art.3 alin.1 pct.41).

Transporturile rutiere se clasifică pe categorii şi tipuri după cum urmează (art.4):

1. Categorii de transport rutier:

- după aria de desfăşurare, distingem între transport rutier în trafic na ţional (se

efectuează între două localităţi situate pe teritoriul României, fără a depăşi teritoriul

statului) şi transport rutier în trafic interna ţional (se efectuează între localitatea de

plecare şi localitatea de destinaţie, situate pe teritoriu a două state diferite, cu sau fără

tranzitarea unuia sau mai multor state);

- din punct de vedere al caracterului comercial al activităţii, distingem între transporturi

rutiere publice (se efectuează de operatorii de transport rutieri înregistraţi în Registrul

operatorilor de transport rutier) şi transporturi rutiere în cont propriu ( efectuat de

întreprinderi care au obţinut un certificat de transport în cont propriu şi sunt înregistrate

în Registrul întreprinderilor).

2. Tipuri de transport rutier:

- transport rutier de mărfuri ;

- transport rutier de persoane.

Transporturile rutiere se efectuează numai în condiţiile prevăzute de acest act normativ

care se completează cu dispoziţiile prevăzute de acordurile şi convenţiile internaţionale la care

România este parte.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

42

12.2. Contractul de transport rutier de mărfuri

În conformitate cu dispoziţiile art.535din O.U.G.nr. 109/2005, transporturile rutiere

publice de mărfuri executate cu vehicule în trafic naţional se realizează potrivit dispoziţiilor

cuprinse în Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele

(CMR), semnată la Geneva, 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972.

Încheierea contractului de transport. Scrisoarea de trăsură

Contractul de transport se încheie prin oferta făcută de o parte şi acceptarea ei de către

cealaltă parte şi predarea efectivă a mărfurilor transportatorului.

Contractul de transport se constată printr-o scrisoare de trăsură întocmită în trei

exemplare originale semnate de expeditor şi transportator. Forma scrisă este cerută ad

probationem întrucât lipsa, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează nici

existenţa, nici valabilitatea contractului de transport (art.4). Primul exemplar se remite

expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilea se reţine de transportator. În cazul în care

marfa trebuie încărcată în vehicule diferite sau dacă urmează a se transporta loturi distincte de

marfă, expeditorul sau transportatorul au dreptul de a pretinde întocmirea de scrisori de trăsură

pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare lot de marfă.

Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă scrisoarea de trăsură sunt prevăzute în art.6 şi

sunt grupate în trei categorii, după cum urmează:

1. Menţiuni obligatorii :

- data şi locul întocmirii scrisorii de trăsură;

- numele şi adresa expeditorului;

- numele şi adresa transportatorului;

- data şi locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;

- numele şi adresa destinatarului;

- descrierea mărfii (denumire, felul ambalajului, numărul de colete, cantitatea etc.);

- cheltuielile aferente transportului;

- instrucţiunile necesare îndeplinirii anumitor formalităţi (spre exemplu, în transportul

internaţional formalităţile vamale);

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

43

- indicaţia că transportl este supus dispoziţiilor cuprinse în Convenţia CMR şi nici unei alte

clauze contrare.

2. Menţiuni circumstanţiale care trebuie incluse în scrisoarea de trăsură dacă transportul

urmează a se efectua în anumite condiţii specifice permise de Convenţia CMR:

- interzicerea transbordării;

- cheltuielile pe care transportatorul le ia asupra sa;

- totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;

- valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;

- instrucţiunile expeditorului cu privire la asigurarea mărfii;

- termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;

- lista documentelor remise transportatorului.

3. Menţiuni facultative. Părţile pot insera în scrisoarea de trăsură orice altă indicaţie pe

care o consideră utilă. Spre exemplu, în transportul internaţional părţile pot insera o

clauză atributivă de jurisdicţie în favoarea unui tribunal arbitral, cu condiţia ca această

clauză să prevadă că respectivul tribunal va aplica dispoziţiile Convenţiei CMR (art.33).

Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a condiţiilor contractului şi a

primirii mărfurilor de către transportator (art.9 pct.1).

Conţinutul contractului de transport rutier de mărfuri

Drepturile şi obligaţiile expeditorului

1. Expeditorul are obligaţia completării corecte a rubricilor din scrisoarea de trăsură

fiind răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din

cauza ineficienţei sau inexactităţii acestor date (art.7 pct.1);

2. Expeditorul este obligat să ambaleze corespunzător marfa, fiind răspunzător faţă de

transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, autovehicului sau altor mărfuri,

precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mărfurilor,

exceptând situaţia în care viciile ambalajului au fost aparente sau cunoscute de

transportator, şi acesta nu a făcut nici o rezervă în acest sens (art.10). În absenţa unor

rezerve motivate cu privire la starea mărfii sau a ambalajului se prezumă că acestea

erau în stare aparent bună (art.9 pct.2).;

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

44

3. În transportul internaţional, expeditorul are obligaţia de a anexa la scrisoarea de

trăsură documentele necesare îndeplinirii formalităţilor vamale şi de a furniza

transportatorului toate informaţiile cerute, fiind răspunzător pentru toate daunele care

ar putea rezulta din lipsa, insuficienţa sau neregularitatea acestora (art.11),

4. Dacă la transport sunt predate mărfuri periculoase, expeditorul are obligaţia să aducă

la cunoştinţa transportatorului natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl

prezintă, indicându-i eventual măsurile care trebuie luate (art.22 pct.1);

5. Expeditorul are dreptul să declare în scrisoarea de trăsură, contra unui supliment de

preţ convenit, o anumită valoare a mărfii, angajând în acest mod răspunderea

transportatorului peste limita stabilită de Convenţia CMR (art. 24);

6. Expeditorul este obligat să plătească preţul transportului, dacă prin contract nu s-a

prevăzut că această obligaţie incumbă destinatarului (acestă soluţie rezultă din

interpretarea art.6 pct.2 lit.b);

7. Expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a

mărfii şi a conţinutului coletelor. În vederea efectuării acestor operaţiuni

transportatorul poate pretinde plata cheltuielor aferente verificării. Rezultatul

verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură (art.8 pct.3);

8. Expeditorul are dreptul de a fixa suma care reprezintă un interes special la eliberare

pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru situaţia în care se depăşeşte termenul

convenit. Acestă sumă va fi menţionată în scrisoarea de trăsură, în schimbul plăţii

unui supliment de stabilit de comun acord cu transportatorul.

Drepturile şi obligaţiile transportatorului

1. Prima obligaţie a transportatorului este aceea de a pune la dispoziţia expeditorului

autovehiculul la termenul stabilit;

2. La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice exactitatea menţiunilor din

scrisoarea de trăsură referitoare la cantitatea, starea aparentă a mărfii şi a ambalajului.

Dacă cu ocazia acestor verificări transportatorul constată anumite neconcordanţe între

menţiunile înscrise în scrisoarea de trăsură şi situaţia de fapt sau dacă nu are mijloace

rezonabile pentru a verifica exactitatea menţiunilor, are dreptul de a face rezervele

corespunzătoare pe scrisoarea de trăsură;

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

45

3. În situaţia în care executarea contractului în condiţiile prevăzute de scrisoarea de trăsură

este sau devine imposibilă înainte de finalizarea transportului, transportatorul este obligat

să ceară instrucţiuni expeditorului sau destinatarului, după caz (art.14);

4. Să elibereze marfa la destinaţie persoanei îndreptăţite.

Executarea contractului de transport rutier de mărfuri

Plata tarifului de transport

În operaţiunile de transport rutier tarifele se stabilesc liber, pe bază de cerere şi ofertă

(art.55 alin.1 OUG nr. 109/2005).

Executarea contractului de transport în termenul convenit de păr ţi

Termenul în care trebuie finalizat transportul se stabileşte prin acordul părţilor. Dacă nu

există nici o menţiune în acest sens în scirsoarea de trăsură, se va lua în considerare perioada de

timp care în mod rezonabil este acordată unui transportator diligent, ţinând cont de împrejurări

(art.19 CMR).

Eliberarea mărfurilor la destina ţie

După sosirea mărfurilor la destinaţie, destinatarul are dreptul de a pretinde

transportatorului eliberarea mărfurilor împreună cu cel de al doilea exemplar al scrisorii de

trăsură (care a însoţit transportul). Pentru a-şi exercita acest drept, destinatarul este obligat să

acopere toate creanţele care rezultă din contract. În cazul în care există vreo contestaţie în

legătură cu aceste creanţe, transportatorul nu va putea să elibereze marfa decât în schimbul

depunerii de către destinatar a unei cauţiuni (art.13 CMR).

În toate situaţiile în care se ivesc impedimete legate de eliberarea mărfii, transportatorul

are obligaţia de a cere instrucţiuni de la expeditor. Astfel, dacă destinatarul refuză marfa,

expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta. Destinatarul poate pretinde eliberarea mărfii,

chiar dacă iniţial a refuzat-o până în momentul în care expeditorul transmite alte instrucţiuni

transportatorului.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

46

Modificarea contractului de transport rutier

După încheierea contractului de transport inclusiv în cursul executării sale pot interveni

anumite împrejurări de natură să determine modificare acestuia.

Iniţiativa modificării poate să aparţină expeditorului sau destinatarului în condiţiile

prevăzute de lege. Astfel, expeditorul poate să-şi exercite acest drept până în momentul în care

cel de al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis destinatarului. Acest drept poate să

aparţină destinatarului chiar din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, dacă există o menţiune

în acest sens pe acest document.

Modificarea contractului de transport este supusă următoarelor condiţii prevăzute de art.5

CMR:

- expeditorul, sau după caz, destinatarul trebuie să prezinte transportatorului scrisoarea de

trăsură pe care să fie consemnate noile instrucţiuni;

- executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibilă, să nu împiedice activitatea normală

a transportatorului şi nici să nu aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor

transporturi;

- instrucţiunile date nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediţiei.

Transportatorul care nu execută instrucţiunile date cu respectarea acestor condiţii sau care

se conformează instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea scrisorii de trăsură va fi răspunzător

faţă de persoana îndreptăâită să ceară acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt (art.12 pct.7

CMR).

Dacă executarea contractului în condiţiile prevăzute iniţial în scrisoarea de trăsură este

sau devine imposibilă înainte ca marfa să ajungă la destinaţie, transportatorul este obligat să

ceară instrucţiuni persoanei care are dreptul să dispună de marfă. În ipoteza în care nu a obţinut

instrucţiuni în timp util, transportatorul are obligaţia de a lua măsurile pe care le consideră ca

fiind cele mai bune în interesul persoanei care poate dispune de marfă. În aceste sens,

transportatorul poate descărca marfa, o poate încredinţa unui terţ sau poate să procedeze la

vânzarea acesteia (dacă natura perisabilă sau cheltuielile legate de păstrarea mărfii sunt prea mari

raportat la valoarea mărfii).

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

47

Transportatorul are dreptul să recupereze cheltuielile legate de solicitarea de instrucţiuni

sau determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste cheltuieli să nu fie

consecinţa culpei sale (art.16 pct.1).

XIII. RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE TRANSPORT RUTIER

Potrivit art. 17 CMR, transportatorul răspunde pentru pierderea totală sau parţială sau

pentru avaria produsă între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, precum şi pentru

întârzierea în eliberare.

1. Răspunderea transportatorului pentru pierderea mărfii

Persoana îndreptăţită să pretindă marfa poate să o considere pierdută, fără a prezenta alte

dovezi, dacă acesta nu a fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit

sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 de zile de la primirea mărfii de

către transportator. În această situaţie, transportatorul este obligat la plata unor despăgubiri egale

cu contravaloarea mărfii pierdute, la care se adaugă taxa de transport, taxele vamale şi alte

cheltuieli ocazionate de transportul mărfii.

Valoarea mărfii se determină pe criteriul cursului bursei de mărfuri sau, în lipsa acestuia,

pe baza preţului curent al pieţii. În lipsa ambelor criterii valoarea mărfii se determină pe baza

valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate (art.23 pct.1, 2 CMR).

În transporturile rutiere interne, cuantumul despăgubirilor datorate de transportator pentru

pierderea totală sau parţială a mărfii, nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD, per kilogram

greutate brută lipsă (art. 535alin.2O.G.nr.109/2005). În transporturile rutiere internaţionale, limita

despăgubirii este de 8,33 unităţi de cont pe kilogram lipsă din masa brută.

Răspunderea transportatorului poate depăşi aceste limite dacă în scrisoarea de trăsură

expeditorul a făcut menţiuni corespunzătoare. Astfel, expeditorul poate menţiona o valoare a

mărfii care depăşeşte limita prevăzută de Convenţia CMR (art. 24 CMR). În această situaţie,

despăgubirea se va calcula în funcţie de valoarea declarată a mărfii, acestă clauză având natura

juridică a unei clauze penale. O altă posibilitate oferită de lege expeditorului este aceea de a

declara în schimbul unui supliment de preţ, o sumă cu titlu de interes special la eliberare,

pentru cazul pierderii sau avarierii mărfii, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare. În

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

48

acestă situaţie, suplimentar se vor acoperi pagubele suplimentare până la limita sumelor

declarate.

În plus, Convenţia CMR acordă posibilitatea celui îndreptăţit de a pretinde dobânzi de

5% pe an care curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau dacă nu a existat o

reclamaţie, din ziua introducerii acţiunii în justiţie.

Transportatorul, prepuşii săi sau orice altă persoană aflată în serviciul său, nu se va putea

exonera de răspundere şi nici nu va putea beneficia de limitarea acesteia, dacă paguba este

rezultatul dolului său sau unei culpe ce-i poate fi imputată şi care în conformitate cu legea ţării

căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este considerată echivalentă cu un dol (art.29

CMR).

2. Răspunderea transportatorului pentru avarierea mărfii

În caz de avarie, transportatorul va fi obligat să plătească o despăgubire corespunzătoare

contravalorii deprecierii mărfii, calculată în acelaşi mod ca şi în cazul pierderii mărfii. Dacă

marfa a fost avariată în întregime, despăgubirea nu poate depşi suma care ar fi fost plătită în

cazul pierderii totale a mărfii, iar dacă numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu

poate depăşi suma plătibilă în caz de pierdere a părţii depreciate.

3. Răspunderea transportatorului pentru întârzierea în eliberare

Se consideră că marfa a livrată cu întârziere, dacă nu a fost eliberată în termenul convenit

sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportului depăşeşte

timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, după împrejurări (art.19

CMR). Transportatorul răspunde pentru întârziere cu condiţia ca aceasta să fi provocat celui

îndreptăţit un prejudiciu. Despăgubirea este limitată la preţul transportului.

Exonerarea de răspundere

1.Cazuri generale de exonerare

Transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut

drept cauză:

- o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă;

- un ordin al persoanei care dispune de marfă, fără nici o cuplă din partea transportatorului;

- un viciu propriu al mărfii;

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

49

- sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le

putea preveni.

Sarcina probei că pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză una dintre aceste

situaţii incumbă transportatorului.

2.Cazuri speciale de exonerare

De asemenea, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avarierea

mărfii rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau unora din următoarele fapte:

- folosirea de vehicule descoperite, dacă aceasta a fost convenită în mod expres şi

menţionată în scrisoarea de trăsură, cu condiţia să nu se constate o pierdere anormală sau

o pierdere de colete (art. 17 pct.4 lit.a coroborat cu art. 18 pct.2);

- lipsa sau defectuozitatea ambalajului;

- încărcarea/descărcarea mărfii de către expeditor, destinatar sau prepuşii acestora;

- natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente naturii lor, fie la pierdere, fie la

avarie. În acest caz, transportatorul nu va fi exonerat de răspundere dacă transportul a fost

efectuat cu un vehicul special amenajat pentru protecţia mărfurilor, exceptând situaţia în

care face dovada că a luat toate măsurile şi s-a privind alegerea, întreţinerea şi folosirea

acestor amenajări şi că s-a conformat instrucţiunilor necesare ce i-au fost date (art. 17

pct.4 lit.d coroborat cu art. 18 pct.4);

- insuficienţa sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;

- transportul de animale vii, dacă face dovada că toate măsurile care îi incumbă în mod

normal au fost luate şi că s-a conformat instrucţiunilor speciale primite (art. 17 pct.4 lit. f

coroborat cu art. 18 pct.).

Exercitarea acţiunilor împotriva cărăuşului trebuie precedată de formularea unor rezerve

de către destinatar.

Pierderea sau avarierea mărfii poate fi constatată în mod contradictoriu de către destinatar

şi expeditor. Dacă s-a făcut o asemenea constatare, dovada contrară rezultatului acestei constatări

nu poate fi făcută decât în următoarele condiţii:

- avariile sau pierderile a fost neaparente;

- destinatarul să fi formulat rezervele sale în scris în termen de 7 zile lucrătoare.

Dacă starea mărfii nu a fost constatată în contradictoriu cu transportatorul, destinatarul

trebuie să formuleze rezerve în scris:

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

50

- în momentul eliberării mărfii, dacă pierderile sau avariile sunt aparente;

- în termen de 7 zile lucrătoare, dacă pierderile sau avariile sunt neaparente.

În ipoteza întârzierii în executarea transportului, destinatarul nu poate pretinde

despăgubiri decât dacă a formulat în scris rezerve în termen de 21 de zile de la primirea mărfii.

Instanţa competentă

Litigiile născute din contractul de transport rutier pot fi soluţionate de o instanţă

judecătorescă sau de un tribunal arbitral.

În transporturile rutiere internaţionale părţile au posibilitatea să desemneze de comun

acord instanţa competentă să soluţioneze eventualele litigii. În lipsa unei clauze atributive de

jurisdicţie, este competentă instanţa statului pe teritoriul căruia:

- se află reşedinţa obişnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala ori agenţia prin

intermediul căreia s-a încheiat contractul de transport;

- este situat locul preluării sau predării mărfurilor.

Prescripţia dreptului la acţiune

Acţiunile îndreptate împotriva transportatorului se prescriu în termen de 1 an.

Termenul de 1 an priveşte strict pretenţiile ce urmează a fi valorificate, care decurg din

pierderea parţială, avarierea sau întârzierea, şi începe să curgă din ziua în care marfa a fost

eliberată.

În caz de pierdere totală, termenul de 1 an nu se mai calculează din ziua când marfa a fost

eliberată, ci începând cu a 30 zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit

nici un termen începând de la a 60 zi de la primirea mărfii de către transportator.

Pentru alte acţiuni îndreptate împotriva transportatorului având ca temei contractul de

transport (spre exemplu, plata contravalorii transportului efectuat şi neplătit), termenul de

prescripţie începe să curgă de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului

de transport.

În cazul în care prejudiciul a fost cauzat prin dol sau culpă considerată de legea ţării

căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalentă cu dolul, termenul de prescripţie

este de 3 ani.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

51

Modificarea cursului prescripţiei

Cazurile de suspendare sau cele de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt cele

prevăzute de legea ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat. În transporturile rutiere

interne se aplică dispoziţiile corespunzătoare prevăzute în Decretul nr.167/1958 privind

prescripţia extinctivă.

Pe lângă cauzele generale de suspendare, CMR instituie şi o cauză specială de suspendare

a prescripţiei extinctive, pentru situaţia în care a fost formulată o reclamaţie. Potrivit art.32 pct. 2

CMR, reclamaţia scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care transportatorul respinge

reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. În cazul în care reclamaţia a fost

admisă în parte, prescripţia nu-şi reia cursul său decât pentru partea de reclamaţie respinsă.

Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor incumbă părţii

care invocă acest fapt.

XIV.CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN

14.1.Generalități

Activitatea de transport aerian civil este reglementată de O.G. nr.29/1997 privind Codul

aerian civil, republicată şi prin convenţiile la care România este parte.

Dispoziţiile prevăzute în Codul aerian civil se aplică activităţilor aeronautice civile şi

persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară aceste activităţi în spaţiul aerian naţional şi pe

teritoriul României, precum şi celor care, prin activităţile desfăşurate pot pune în pericol

siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică.

Operaţiunile aeriene civile care pot fi desfăşurate pe teritoriul României sunt:

- operaţiuni de transport aerian public;

- operaţiuni de aviaţie generală;

- operaţiuni de lucru aerian.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

52

Operaţiunile de transport public aerian sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri

şi/sau poştă, efectuate pe baze comerciale, prin curse regulate sau neregulate de către

transportatori aerieni.

Transporturile aeriene cu periodicitate regulată sunt executate după orare publicate pe

rute prestabilite destinate să asigure legătura între două sau mai multe aeroporturi şi în care

capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziţia publicului contra cost (art.48).

Transporturile aeriene publice neregulate sunt cele executate pe rute şi în condiţii

negociate de transportatorul aerian şi client.

Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract, prin care transportatorul se

obligă să ducă la destinaţie pasagerii, bagajele, marfa şi/sau poşta, iar beneficiarul să plătescă

preţul transportului.

Transportatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu produs prin decesul sau

vătămarea sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, mărfurilor şi/sau a poştei

transportate.

Pentru transporturile aeriene publice internaţionale, răspunderea transportatorului se

stabileşte în conformitate cu tratatele internaţionale la care România este parte. În cazul

transporturilor aeriene interne, regimul răspunderii transportatorului aerian este cel din dreptul

comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege spacială sau printr-un tratat

internaţional la care România este parte.

În privinţa persoanelor care pot efectua operaţiuni de transport aerian, Codul aerian

distinge între transportatorii aerieni interni şi internaţionali.

Transportatorii aerieni interni pot efectua transporturi aeriene publice interne sau

internaţionale, pe curse regulate sau neregulate, numai în condiâiile deţinerii unui certificat de

operator aerian valabil ţi aunei licenţe de transpoer aerian, eliberate de minister. Transportatorii

aerieni străini pot efectua transporturi publice în spaţiul aerian naţional în conformitate cu

drepturile de trafic acordate de minister sau în condiţiile stabilite prin tratatele internaţionale la

care România este parte (art.50 Cod aerian).

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

53

Transportul aerian internaţional este reglementat în prezent prin Convenţia pentru

unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional, adoptată la Montreal,

1999, ratificată de România prin O.G.nr.107/2000, aprobată prin Legea nr. 14/2001.

Convenţia se aplică transporturilor transporturilor internaţionale aeriene de persoane,

bagaje sau mărfuri. Transportul internaţional este definit de Convenţie ca orice transport în care,

conform acordului dintre părţi, puctul de plecare şi punctul de destinaţie, indiferent dacă există

sau nu o întrerupere a transportului sau o transbordare, sunt fixate fie pe teritoriul a două state

părţi, fie pe teritoriul unui singur stat parte, în cazul în care există o escală stabilită pe teritoriul

altui stat, chiar dacă acel stat nu este un stat parte.

Convenţia se aplică şi transporturilor efectuate de mai mulţi transportatori succesivi, dacă

este considerat de părţi ca o singură operaţiune, indiferent dacă a fost convenit sub forma unui

singur contract sau a unor serii de contracte, şi dacă acesta nu-şi pierde caracterul internaţional.

De asemenea, cu anumite rezerve, Convenţia se aplică şi transporturilor combinate, respectiv

acelor transporturi efectuate parţial pe calea aerului şi parţial terestru.

14.2.Contractul de transport aerian de mărfuri

În transportul aerian de mărfuri, documentul de transport poate fi scrisoarea de transport

aerian sau chitanţa de primire a mărfii, dacă se utilizează mijloace speciale de înregistrare a

informaţiilor referitoare la transportul ce urmează a se efectua.

În mod obligatoriu în documentul de transport se vor face următoarele menţiuni:

- indicarea puctelor de plecare şi de destinaţie;

- dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte şi

dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat, indicarea

a cel puţin unuia dintre aceate puncte de escală;

- indicarea greutăţii mărfii. Dacă este necesar pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de

autorităţile vamale, de poliţie sau de alte autorităţi publice similare, expeditorului i se

poate solicita să prezinte un document care să indice natura mărfii.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

54

Scrisoarea de transport aerian este întocmită de către expeditor în trei exemplare

originale. La cererea expeditorului, scrisoarea de transport poate fi întocmită şi de transportator,

în numele acestuia.

Primul exemplar poartă menţiunea „pentru transportator” şi este semnat de expeditor. Al

doilea exemplar poartă menţiunea „pentru destinatar” şi este semnat de expeditor şi destinatar. Al

treilea exemplar este semnat de transportator şi este înmânat de acesta expeditorului, după

acceptarea mărfii.

Răspunderea pentru exactitatea şi corectitudinea indicaţiilor din documentele de transport

incumbă expeditorului. Transportatorul va răspunde doar pentru datele înscrise de el sau în

numele lui în chitanţa de primire sau în datele înregistrate electronic.

Scrisoarea de transport aerian sau chitanţa de primire a mărfii constituie, până la proba

contrară, dovada încheierii contractului, a acceptării mărfii şi a îndeplinirii condiţiilor de

transport menţionate în acesta.

Dreptul de dispoziţie asupra mărfii aparţine expeditorului, cu condiţia îndeplinirii tuturor

obligaţiilor ce-i revin în baza contractului de transport, acesta având următoarele posibilităţi:

- să retragă marfa de la aeroportul de plecare sau de destinaţie;

- să reţină marfa pe parcursul transportului la orice aterizare;

- să schimbe destinatarul stabilit iniţial;

- să solicite returnarea mărfii la aeroportul de plecare.

În exercitarea acestui drept, expeditorul nu trebuie să aducă prejudicii transportatorului

sau altor expeditori şi are obligaţia să-l dezdăuneze pe transportator pentru orice cheltuieli ce

decurg din executarea indicaţiilor primite.

În vederea executării instrucţiunilor date de expeditor, transportatorul are obligaţia de a

solicita efectuarea menţiunilor corespunzătoare pe documentul de transport, în caz contrar fiind

răspunzător de orice pagubă cauzată altor persoane.

Dreptul de dispoziţie asupra mărfii al expeditorului încetează în momentul ajungerii

mărfii la destinaţie, dacă destinatarul socicită livrarea mărfurilor şi achită cheltuielile datorate.

Înainte de livrarea mărfurilor, expeditorul are obligaţia de a furniza informaţiile şi documentele

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

55

necesare îndeplinirii formalităţilor cerute de autorităţile vamale, de poliţie sau de alte autorităţi

publice, fiind răspunzător faţă de transportator pentru toate daunele care pot surveni datorită

lipsei sau insuficienţei acestora, cu excepţia cazului în care dauna este din culpa

transportatorului, mandatarilor sau prepuşilor săi.

Dacă destinatarul refuză marfa sau nu poate fi contactat, expeditorul îşi reia dreptul de

dispoziţie asupra mărfii.

14.3.Răspunderea operatorului de transport aerian

Transportatorul aerian răspunde pentru:

1. Dauna cauzată prin distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii, cu condiţia ca

evenimentul care a acuzat dauna să se fi produs în timpul transportului aerian.

Ce se înţelege prin pagubă produsă în timpul transportului aerian?

Răspunderea transportatorului aerian include perioada în care mărfurile se află în grija sa

şi nu se extinde asupra transportului terestru, maritim sau pe căi navigabile interioare, efectuat în

afara unui aeroport. Totuşi, dacă un astfel de transport se realizează în scopul executării unui

contract de transport aerian, există prezumţia că paguba este rezultatul unui evenimet ce a avut

loc în timpul transportului aerian. De asemenea, în situaţia în care fără consimţământul

expeditorului, transportatorul aerian, utilizează pentru a efectua o parte sau întregul transport, alt

mijloc de transport, întregul transport este considerat ca fiind inclus în transportul aerian.

2. Dauna survenită datorită întârzierii în livrarea mărfurilor dacă nu dovedeşte că el,

prepuşii sau mandatarii săi au luat toate măsurile pentru a evita dauna sau că le-a fost imposibil

să ia asemenea măsuri.

Exonerarea de răspundere

A.Cazuri generale

Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că dauna a fost provocată

sau favorizată de neglijenţa sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care reclamă

despăgubirea ori a persoanei de la care derivă drepturile acesteia.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

56

B.Cazuri speciale

Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că distrugerea, pierderea sau

deteriorarea mărfii s-a datorat:

- unui defect al mărfii, calităţii sau viciului acesteia;

- ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de o altă persoană decât transportatorul,

prepuşii sau mandatarii acestuia;

- unei stări de război sau conflict armat;

- unei acţiuni a autorităţii publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul

mărfii.

Evaluarea despăgubirii datorate de transportatorul aerian

Convenţia limitează răspunderea transportatorului la suma de 17 DST pe kilogram de

marfă. Această limită se aplică indiferent dacă paguba a rezultat din distrugerea, pierderea,

deteriorarea sau întârzierea în livrarea mărfurilor.

Limita cuantumului despăgubirilor datorate poate fi depăşită în următoarele situaţii:

- dacă expeditorul a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a

plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar

- dacă dauna este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni a transportatorului, prepuşilor sau

mandatarilor acestuia, dacă au acţionat în cadrul atribuţiilor de serviciu, făcută cu intenţia

de a provoca o daună sau din imprudenţă, precum şi în cunoştinţă de cauză că ar putea

rezulta o daună.

Limitele stabilite de Convenţie pot fi depăşite prin clauze corespunzătoare inserate în

contractul de transport, însă, în nici un caz nu sunt permise clauze care tind să-l exonereze de

răspundere pe transportator sau să stabilească o limită inferioară (nulitatea).

Acţiunile împotriva transportatorului aerian

Litigiile izvorâte din executarea contractului de transport aerian pot fi soluţionate pe cale

judiciră sau prin arbitraj.

Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele

57

Introducerea unei acţiuni este condiţionată, de regulă, de existenţa unei reclamaţii

prealabile, formulate în scris şi remisă sau expediată în termenul prevăzut de Convenţie. În caz

de deteriorare a mărfii, reclamaţia trebuie adresată imediat după descoperirea deteriorării sau în

cel mult 14 zile de la primirea mărfii, iar pentru întârziere cel mai târziu în termen de 21 de zile

de la data predării mărfurilor transportatorului. În cazul în care reclamaţia nu a fost făcută în

aceste termene, nici o acţiune nu mai poate fi introdusă împotriva transportatorului, exceptând

situaţia în care ar fi vorba de frauda transportatorului. În cazul în care marfa a fost primită de

către destinatar, fără ca acesta să facă vreo reclamaţie, se prezumă până la proba contrară că

acestea au fost predate în stare bună, în conformitate cu indicaţiile din documentul de transport.

Acţiunea se poate introduce, la alegerea reclamantului, la instanţa sau la tribunalul

arbitral de la domiciliul transportatorului sau la locul sediului său principal de afaceri ori de la

locul sediului său de afaceri unde s-a încheiat contractul sau de la locul de destinaţie, procedura

urmând a fi stabilită în conformitate cu legislaţia aplicată de tribunalul sesizat.

Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 2 ani de la data sosirii la destinaţie sau de la

data la care aeronava ar fi trebuit să sosească sau de la data încetării transportului (art.35 pct.1).