CAPITOLUL I PARTE INTRODUCTIVA 1.1 Argument Scopul prezentei lucrari este evidentierea dezvoltarii conceptului de media, aplicat la diverse canale specifice (radio, televiziune, presa scrisa), in vederea explicarii corelatiei dintre materializarea acestui concept si eficienta media (din perspectiva comunicationala si impactul social). Astfel, plecand de la definirea unor concepte fundamentale pentru scopul propus (comunicare de masa, eficienta comunicationala, manipulare), vom prezenta cateva modele de structuri organizatorice si manageriale ale mass-media, tipuri de conducere, posibilitatea aplicarii lor tipurilor variate de interese. De asemenea, vom surprinde evolutia si principalele caracteristici ale canalelor media, situatia acestora in Romania, cadrul legislativ in care isi desfasoara activitatea si cum le influenteaza aceste aspecte eficienta comunicationala si social-economica. 1.2 Mass-media si comunicarea de masa Procesul de comunicare este, in linii generale, asemanator in comunicarea interpersonala, de grup sau de masa. Ceea ce ne intereseaza in continuare in mod deosebit este precizarea trasaturilor specifice comunicarii de masa. In comunicarea de masa, cum arata Melvin L. de Fleur (1966), elementele structurale sunt mai numeroase si au functii specifice: sursa - transforma o informatie in mesaj, prin alegerea semnelor si simbolurilor si asamblarea acestora (codificare); emitatorul - transforma mesajul in informatie transmitibila; canalul - asigura transportul informatiei; receptorul - retransforma informatia in mesaj; destinatarul - preia mesajul si il decodifica (receptarea semnificatiei);

1

elemente de distorsiune (bruiaj) pot interveni in tot acest proces, diminuand transmisia si decodificarea. A. Silbermann este de parere ca acesta este un model instrumental: retine doar elementele tehnice si formale ale procesului de comunicare, ignorand caracteristicile personale ale subiectilor implicati in aceste procese, precum si caracteristicile contextului sociocultural in care acesta are loc. Ca si in alte domenii, si in analiza comunicarii de masa subzista imprecizii tehnologice si chiar ambiguitati conceptuale. In genere, sunt folosite ca sinonime notiunile comunicare de masa, mass-media, mijloace ale comunicarii de masa, media de comunicare. Prima precizare necesara consta in a evita confuzia dintre comunicare si medium, confuzie care ignora deosebirea dintre comunicari (mesajele si procesele de comunicare) si mijloacele de comunicare. A. Silbermann citeaza ca un exemplu de acest fel definitia data comunicarii de masa de cunoscutul autor francez de manuale de sociologie, A. Guvillier: Ansamblul procedeelor (presa, radio, televiziune, cinema, etc.), prin care se realizeaza informarea, propaganda si actiunea asupra opiniei publice1. Notiunea de mass-media sau medium-uri de masa, formata de anglosaxoni, prin unirea cuvantului latin media (mijloace) si a cuvantului mass (cantitate mare), se refera la suporturile si mijloacele tehnice de transmitere a mesajelor (instrumentele comunicarii), pe cand notiunea de comunicare de masa se refera la ansamblul procesului de comunicare care incorporeaza ceea ce este vehiculat, pe cine vehiculeaza si pe cei care primesc mesajele.2 Este un proces social specific, in care sunt folosite aceste mijloace de catre profesionistii comunicarii, in care intervine o practica comunicationala particulara si care este adresata unei audiente de masa. . A. Silbermann, Communication de masse, Hachette, Paris, 1981, orig. Stuttgart, 1977, p. 4.David Chaney, 1972, p. 82

1 2

John Fiske face o precizare utila, indicand sensul notiunii de canal - mijlocul, suportul prin care semnalul este transmis - si sensul notiunii de medium - mijlocul tehnic sau fizic de baza pentru convertirea mesajului intr-un semnal capabil de a fi transmis prin canal.3 Proprietatile tehnologice sau fizice ale mediumului sunt determinate de natura canalului utilizat, iar proprietatile mediului determina suita codurilor pe care acesta le poate utiliza. Deosebirile fata de comunicarea interpersonala si cea de grup sunt fundamentale, in ciuda unor elemente comune care tin de esenta insasi a comunicarii. Prima caracteristica se refera la sursa comunicarii. In cazul comunicarii de masa, sursa principala este o organizatie de comunicare sau o persoana institutionalizata (un post de radio, televiziune). In esenta, sursa din cadrul unui media de masa functioneaza drept decodificator, interpret si codificator al inputurilor (evenimente, stiri care circula prin canalele agentiilor de presa, in mediile institutionale si sociale) si deci ca producatori ai mesajelor. Fata de comunicarea interpersonala, cea de masa se caracterizeaza printr-o valorizare acccentuata a outputului fata de input: comunicatorii de masa sunt mari producatori de mesaje, ceea ce arata ca aici accentul cade pe output. Institutiile comunicarii de masa sunt concepute si organizate pentru a putea decodifica si codifica un numar mare de semnale si de a produce si difuza masiv mesaje. A doua caracteristica se refera la destinatarii comunicarii: ei formeaza audiente vaste, fiecare media tinzand sa cuprinda o audienta cat mai larga cu putinta. A treia caracteristica tine de caracterul unidirectional (comunicatorii vorbesc) si mediat al comunicarii - comunicatorii si receptorii fiind separati intre ei printr-un complex de echipamente si de procedee tehnice. De aici deriva cea de-a patra caracteristica: feed-back-ul de la receptori la comunicator este foarte redus sau inexistent, devenind o relatie de inferenta cu caracter indirect (oamenii nu mai cumpara ziarul, ceea ce afecteaza tirajul acestuia). Ca substitut al feed-back-ului din cadrul comunicarii interpersonale, in cazul mass-media se impun studiile de audienta, studiile asupra efectelor si studiile privind receptarea mesajelor (anchete, sondaje, studii panel).3

J. Fiske, Introduction to communication, London, N.Y., 1990, p. 183

Comunicarea de masa este un proces social organizat. Cei care lucreaza pentru media - fie ca este vorba de un ziar sau de un canal TV - fac parte dintr-o intreprindere care este reglementata si organizata ca orice alta intreprindere din societate. Imaginea ziaristului independent, izolat in fata masinii sale de scris, este la ora actuala depasita. Fiecare jurnalist, ca lucreaza pentru un cotidian, pentru radio sau TV apartine unui ansamblu de salariati din intreprinderea respectiva si executa o munca bine definita in sensul unei echipe.4 Dennis Mc.Quail5 sintetizeaza intr-un mod remarcabil trasaturile distinctive ale comunicarii de masa, dupa cum urmeaza: participantul (sursa si receptori) - actori comunicarii de masa sunt adesea colectivitati, mai curand decat indivizi, comportamentul participantilor avand o natura colectiva; comunicarea de masa este complexa si are dimensiuni mari, unind grupurile organizate ale producatorilor de mesaje cu audientele privite drept colectivitati, chiar daca membrii acestora nu se concep ca atare; mass-media sunt destinate reproducerii de masa si comunicarii cu o masa de oameni; aceasta caracteristica se exprima, de fapt, prin asimetria dintre cei doi protagonisti de baza - emitatorul si receptorul; intre emitator si receptor exista o diferenta profunda - emitatorul (sursa) este o colectivitate organizata ca un grup de munca cu o structra proprie, cu trepte diferentiate, cu reguli proprii si valori impartasite si cu interactiuni fata in fata bine definite; emitatorul (sursa coelctiva) are un grad inalt de control si coeziune; audienta - desi tratata ca intreg, este un agregat dispersat, lipsit de o perceptie colectiva de sine si asupra comunicatorilor, neavand un set definit in comun de asteptari si drepturi colective; multiplicitatea receptorilor face din auditoriu un factor mai mult cantitativ si eterogen, de aici derivand doua caracteristici ale audientei: circulatia aleatorie a informatiilor mediatizate si demultiplicarea mesajului initial; relatia dintre receptor si emitator este asimetrica si neechilibrata, in favoarea comunicatorilor;4 5

J. Lazar, Sociologie de la communication de masse, A. Colin, Paris, 1991, p. 12 In Communication, 2nd edition, Longman Ltd, 19844

sunt deosebit de importante profesionalismul comunicatorilor, ca si elementul intentional al comunicarii (vointa de a informa ca ratiune a acestei comuncari) sau urmarirea unui efect conotativ asupra audientei, provocarea unei modificari a comportamentului acesteia; conditiile tehnice nu permit audientei sa raspunda si sa-si exercite feedback-ul direct si nici sa dea un raspuns colectiv (este de precizat ca televiziunea interactiva va reduce acest dezechilibru). 1.3 Mass-media si functiile lor sociale Conceptul de functie mediatica este deosebit de important din perspectiva abordarii functionaliste a comunicarii. La baza acestuia stau studiile lui Laswell, care punea n discutie functiile mediatice si formula trei functii importante: supravietuirea mediului social; corelarea partilor componente ale societatii si a reactiilor lor specifice; transmiterea mostenirii sociale de la o generatie la alta Triada lui Laswell a fost mai trziu redata n alti termeni: prezentarea actualitatii (culegerea si diseminarea de date referitoare la evenimentele sociale curente);

cristalizarea opiniilor (diversele grupuri sociale ajung sa-si asume punctul lor de vedere); socializare (generatiei urmatoare i se transmite ceea ce s-a dobndit n plan social). Schimbarea terminologica exprima mutatiile din felul de a determina fiecare functie

n parte, dar si ansamblul acestor functii. n literatura de specialitate, cele mai des ntlnite functii mediatice sunt:

integrarea sociala; controlul social;

5

agendarea mediatica; functia de for public; functia de cine de paza. n contextul temei discutate, sensurile pe care le are conceptul de functie

mediatica pot fi aprofundate printr-o referinta la interactiunea dintre mass-media si societate. n acest cadru, functia mediatica poate fi nteleasa ca activitate desfasurata de mass-media, n ntelesul de influenta (fie ea si una potentiala), care se exercita asupra ntregii societati sau doar asupra unei subdiviziuni a acesteia. Actiunea este extrem de diversa si poate fi privita din diferite perspective. Esential n definirea si sistematizarea functiilor mediatice este efectul, efect real sau potential asupra publicului. Astfel, dupa cum usor se poate deduce, difuzarea stirilor (actiune mediatica) poate fi privita n cadrul functiei informative, al carei efect este formarea unui public, la curent cu evenimentele zilei. Functia de a informa contrasteaza cu functia de a amuza publicul. Studiul multiplelor variante de definire si clasificare ale functiilor mediatice a condus spre un ansamblu de patru astfel de functii: functia informativa; functia interpretativa; functia expresiva; functia critica.

Functia informativa n general, aceasta functie mediatica priveste alimentarea publicului cu stiri sau informatii de acest tip, despre evenimenele sociale si afacerile publice. Desi este definita n diferite feluri, informatia ramne sa aiba n toate aceste perspective un caracter faptic, mai mult sau mai putin obiectiv. Functia interpretativa

6

Importante n acest cadru sunt interpretarea si judecata de valoare, la care sunt supuse evenimentele sau faptele publice Granita dintre informatie si opinie, dintre informatie si comentariu poate fi cteodata foarte precis trasata, dar aceasta granita ramne, de cele mai multe ori, incerta, comentariul topindu-se n informatie. Functia expresiva Mass-media sunt, din punct de vedere functional, un forum, n care indivizii sau diversele grupuri sociale, si pot face cunsocute opiniile si cstiga o identitate politica, culturala sau sociala. Realizarea acestei functii mediatice depinde de masura n care diversele curente de opinie si gasesc cu adevarat expresia mediatica. Functia critica Aceasta functie se refera la o categorie eterogena de activitati mediatice. Este vorba de:

rolul traditional de cine de paza, pe care mass-media l joaca n numele publicului, fata de aparatul de stat; investigative reporting, investigarea sau punerea n lumina a situatiilor sau aspectelor anormale din viata sociala; functia critica priveste confruntarea curentelor divergente de gndire, care se manifesta n sfera politicului, socialului sau economicului,

1.4 Functiile si disfunctiile media Primele paradigme ale functiilor media au fost propuse de teoreticieni ai functionalismului comunicational - Robert K. Merton, Paul F. Lazarsfeld, Harold D. Lasswell. Meritul lui Robert Merton este acela de a fi depasit prezentarea descriptiva a functiilor comunicarii de masa, dezvaluind o caracteristica fundamentala a acesteia -

7

consecintele sociale ale comunicarii de masa nu trebuie deduse direct din intentiile manifest exprimate. In alti termeni, se face o distinctie clara intre consecintele sociale semnificative (functiile sociale ale actiunii mass-media) si scopurile vizate (declarate). Diferenta dintre cele doua are drept rezultat faptul ca functiile efective ale comunicarii de masa nu sunt in mod necesar cele voite sau urmarite, rezultatele activitatii mediatice putand fi adeseori neasteptate. P.F. Lazarsfeld si R.K. Merton releva complexitatea functionalitatii mass-media, definind trei functii principale ale acestora:1.

Functia care confera pozitie (statut) sociala - mass-media confera statut problemelor publice, persoanelor, organizatiilor si miscarilor sociale. Mijloacele de comunicare de masa confera prestigiu si sporesc autoritatea indivizilor si grupurilor, legitimand pozitia lor.

2.

Impunerea normelor sociale - mijloacele de comunicare de masa pot initia actiuni sociale organizate, demascand conditii care sunt in dezacord cu morala publica. Intro societate de masa, aceasta functie de denuntare publica este institutionalizata in cadrul mijloacelor de comunicare in masa. Contribuind la respectarea normelor sociale, mass-media participa la regularizarea functionarii societatii si la intarirea controlului social.

3.

Functia anormala de narcotizare - a treia consecinta sociala a mass-media a ramas destul de putin luata in seama - expunerea la valul de informatii poata sa serveasca mai curand la narcotizarea decat la stimularea receptorilor de media. Marea majoritate a autorilor retin urmatoarele trei functii ale media, ca expresii

ale unor nevoi si asteptari umane: 1. Acestea ofera o lume simbolica, in care oamenii isi gasesc temporar evadarea; 2. Le ofera receptorilor posibilitateaa unor contacte speciale, procurandu-le pe aceasta cale satisfacerea unor aspiratii incomplet implinite prin alte contacte si forme de comunicare;

8

3. Ofera receptorilor elemente pentru sustinerea si imbogatirea contactelor personale.6 Intr-o formulare apropiata, sistemul acestor functii este considerat a avea urmatoarele forme tipice: 1. Comunicarea informationala, realizata prin transmiterea de catre massmedia a stirilor, in scopul receptionarii lor corespunzatoare; 2. Comunicarea reglatoare, realizata sub forma luarilor de atitudini critice si a comentariilor si care contribuie la formarea opiniei publice; 3. Comunicarea stimulatoare, constand din materiale care ofera publicului distractie, cultura si preocupari recreative.7 Concluzionand, putem spune ca in cadrul ansamblului social, mass-media se particularizeaza sub forma urmatoarelor ipostaze: introduc in economia si in societatea contemporana o industrie puternica, in plina dezvoltare (care ofera locuri de munca numeroase, bunuri si servicii, contribuind la stimularea altor industrii); sunt o institutie cu organizare si reglementari, cu norme specifice care le stabilesc functionarea si relatiile si ansamblul societatii, cu alte institutii si organizatii; ofera o scena pe care se desfasoara spectacolul vierii publice la nivel national si international; mai mult decat atat, puternicele mijloace actuale de comunicare creeaza si definesc actualitatea vietii publice, care devine un produs mediatic; pe scena fluida si nelimitata a mass-media se revarsa spectacolul politic si cultural, se lanseaza moda, noile obiceiuri si stiluri de viata, noile norme si valori sociale; constituie cel mai puternic mijloc de control social, de orientare si inovare sociala;6 7

Gerhard Malehzke Erich Feldman, 19729

ofera divertisment celor mai mari mase de oameni; au devenit o parte inseparabila a vietii cotidiene, private si publice a indivizilor; creeaza o noua forma de cultura, cultura mediatica. 1.5. Paradigma functionalista a comunicarii Functionalismul introduce un mod nou de a defini relatia de comunicare, procesul de comunicare si componentele acestuia, interactiunea dintre media si societate, natura impactului si specificul efectelor comunicarii de masa. Aportul functionalismului in sociologia comunicarii de masa poate fi sintetizat dupa cum urmeaza: 1. Functionalismul este primul model care deplaseaza accentul de la emitator (comunicatori) la si de la impactul media asupra publicului spre receptori. In definirea comunicarii, atentia nu mai este centrata asupra impactului media asupra receptorilor, ci mai curand asupra influentei receptorilor asupra acestora, deci cum se raporteaza receptorii la media si cum utilizeaza ei mesajele acestora, ce nevoi sociale si psihologice isi satisfac ei prin consumul de media. 2. Identitatea receptorilor este definita intr-un mod nou: din simpli consumatori pasivi (receptori), ei devin utilizatori ai continuturilor comunicarii. Aceasta identitate le si si confera un rol activ, un impact puternic in procesul de comunicare. 3. Nevoile publicului (nevoile sociale si psihologice ale indivizilor si grupurilor sociale, ale unui subsistem social) sunt cele care, finalmente, genereaza continuturile culturale ale diferitelor media, furnizand cadrul de asteptari ale orientarii mesajelor. In consecinta, studiile asupra comunicarii vor fi centrate mai cu seama asupra publicului, mai exact asupra nevoilor sociale si psihologice care dicteaza utilizarea mass-media. 4. In acest sens, studiile se vor concentra asupra modalitatilor, formelor, modurilor de utilizare a media, pentru ca expunerea la media constituie o activitate, expresia unui proiect, a unor asteptari, intentii, motivatii, a unor interese de utilizare.

10

5. Comunicarea este, in esenta, un act de utilizare, o relatie de cautari, este un proces de obtinere a unor satisfactii; in termeni consacrati, este un proces de cautare a unor gratificatii, pe care indivizii si le asiguraa pin utilizarea mass-media. 6. Functionalismul localizeaza intr-un mod realist statutul media in societate, corelandu-le actiunea si impactul specific cu anumite exigente functionale ale sistemului social. Astfel, media se afla in competitie cu alte surse si mijloace oferite de mediul socio-cultural si de piata, in scopul satisfacerii anumitor nevoi sociale si psihologice sau intereselor indivizilor. Mediile de masa actioneaza deci intr-un spatiu competitional, in care ele trebuie sa-si defineasca locul si rolul specific pentru a avea utilizari, deci audinta. Cercetarile empirice de inspiratie functionala au aratat ca mass-media raspund, in general, la 4 categorii de nevoi si satisfactii subiective: a. diminuarea stresului cotidian, prin oferta unei iesiri din rutina zilnica (de unde aplicarea media tot mai accentuata, mai ales a mediilor de radio si televiziune, spre divertisment); b. compensarea frustrarilor traite in relatii interpersonale deficitare (cautarea compensarilor oferite de consumul mediatic); c. sprijin pentru efortul indivizilor de autoidentificare personala in mediul lor social; d. nevoia de securitate personala si sociala, care se coreleaza cu functia media de supraveghere sociala si de denuntare publica a incalcarii normelor sociale. Toate aceste cautari si oferte mediatice sunt legate deci de exigente functionale (de grup sau individuale), cum ar fi: eliberarea de tensiuni emotionale; ocazii de relatii umane si contacte sociale pentru evitarea furnizarea de repere, pentru ca individul sa se poata

izolarii si a sentimentului de alienare; autoidentifica si orienta in mediu si pentru a-si putea organiza functional viata si conduitele;

11

exigenta supravegherii mediului, pentru a se asigura o indivizilor si

corelatie functionala a raspunsurilor grupurilor, segmentelor sociale.

7. Abordarea functionalista va eprmite descoperirea contextelor imediate ale receptarii comunicarilor si ale impactului comunicational (relatii interpersonale, retelele grupurilor mici, liderii de opinie, structurile personalitatii umane). Va fi astfel valorizat rolul grupurilor primare in comunicare si, in general, rolul factorilor intermediari - cei care controleaza si filtreaza circulatia mesajelor intre comunicatori si receptori, si deci impactul comunicarii; 8. Functionalismul va conduce la aprofundarea explicatiei teoretice a expunerii selective la media, perceptiei selective si efectelor diferentiate ale proceselor comunicationale. In materie de comunicare, functionalismul va privilegia concluzia stabilitatii sociale, sfarsind in ceea ce se considera a fi un impas structural pentru acest curent: incapacitatea de a explica schimbarea sociala si rolul media in producerea efectelor de transformare.

CAPITOLUL II TIPURI DE MEDIA

12

Aparitie, evolutie. Caracteristici principale 2.1. Mass-media tipuri, caracteristici, aparitii, perspective de-a lungul anilor nca de la inventarea presei scrise si, mai recent, a unor forme multiple de comunicare, incluznd telegraful, telefonul, telexul, filmul, fonograful, radioul si televiziunea, ntreaga lume a fost schimbata. Mesaje de toate tipurile sunt transmise continuu unui numar larg de receptori. Aparitia mass-media si prezenta acestora n viata noastra de zi cu zi reprezinta una dintre caracteristicile majore ale lumii contemporane. Cantitativ, expansiunea comunicarii n ultimii ani a fost constanta si fara ntrerupere, n concordanta cu tendintele demografice, educationale, sociale si politice. Cu siguranta, este dificil sa estimam efectele acestei cresteri rapide n informatii si surse de divertisment, alaturi de eforturile unei audiente de asemenea n ascensiune de a le asimila. Cea mai frapanta este dimensiunea audientei careia, la acest moment, mass-media i se adreseaza in intreaga lume. Numarul persoanelor care nu au acces la mass-media a scazut in mod dramatic in doar 25 de ani. Expansiunea geografica este si mai semnificativa, ceea ce nseamna ca massmedia nu sunt doar un prerogativ al populatiilor urbane. Aceasta larga acoperire a generat o alta schimbare majora a naturii mesajelor transmise, in particular in radio si presa scrisa. Ziarele locale si, mai important din cauza vastei lor diseminari, programele radio, sunt produse n limbile locale. Acestor aspecte li se adauga raspndirea rapida a televiziunii n tarile dezvoltate si influenta constanta a acesteia in lumea a treia, aducnd modificaril sociale de mare amploare. Expansiunea diverselor sectoare ale comunicarii si, n particular, a mass-media, creste importanta si stimuleaza dezvoltarea agentiilor care furnizeza informatii si stiri ziarelor si producatorilor TV, ct si altor consumatori specializati, publicul general obtinnd aceste stiri ntr-un mod indirect. Astfel, agentiile de presa devin sursa majora si, uneori, singura sursa de informatii pentru aceste media. n prezent, peste 100 de tari au agentii proprii de presa, fapt care reprezinta o crestere considerabila n ultimii 10 ani.

13

Printre aceste agentii de presa sunt 5 France-Presse (Franta), Associated Press (SUA), Reuters (Marea Britanie), Tass (Rusia) si United Press International (SUA) care au un rol international, datorita sistemelor si tehnologiilor comunicationale ntrebuintate n colectarea stirilor si transmierea acestora in diversele limbi ale lumii. Toate aceste agentii acestea au sedii n peste o suta de tari si mii de angajati si corespondenti, transimtnd stiri 24 de ore din 24 catre agentiile nationale, incluznd radiouri, televiziuni, ziare. Toate aceste agentii dispun de servicii zilnice in limbile: araba, engleza, franceza, germana, portugheza, rusa si spaniola, cat si n alte limbi. Multe alte tari din toate regiunile lumii au importante agentii nationale, unele dintre acestea colectnd si distribuind stiri n exteriorul si interiorul lor. Majoritatea agentiilor nationale au o retea de corespondenti care se ocupa de problemele interne, n timp ce pentru stirile internationale ncheie ntelegeri cu doua sau mai multe agentii internationale.

DISTRIBUTIA AGENTIILOR NATIONALE DE STIRI

Africa Lumea Araba

Asia

Europa

America Latina

America de Nord

Oceania

26

18

19

28

11

3

2

Circulatia zilnica totala a ziarelor n ntreaga lume este de peste 400 de milioane de exemplare, nregistrnd o crestere de 20% n ultimii 10 ani. Circulatia per 1.000 de locuitori a nregistrat o crestere si mai mare la nivel mondial, de la 104 la 130. Numarul total de cotidiene este n jur de 8.000. La nivel national, cea mai mare circulatie a

14

cotidienelor (la 1.000 de locuitori) se nregistreaza n Suedia si Japonia (aproximativ 600). Regional, cea mai intensa circulatie (la 1.000 de locuitori) se nregistreaza n Rusia (396) si cel mai mare numar de cotidiene n America de Nord (1.935). Cea mai scazuta circulatie se nregistreaza n Africa, 14 exemplare la 1,000 de locuitori. Aceste procente indica, fara indoiala, cresterea constanta a circulatiei presei scrise, desi totalul mondial al cotidianelor a ramas aproximativ acelasi multi ani, din cauza fuziunilor, declinului ziarelor locale si competitiei reprezentate de radio si televiziune. Totusi, rolul ziarelor n circulatia stirilor, pe masura ce televiziune, n special, s-a conturat ca o sursa de informare mult mai credibila si mai charismatica. Cu toate acestea, ziarele joaca un rol deosebit n explicarea, interpretarea si comentarea evenimentelor ce au loc la nivelul societatilor, al aspectelor sociale, politice si economice majore. Presa scrisa periodica este un domeniu att de divers, nct este imposibil sa generalizam aspecte legate de structura, continut sau chiar sa-I estimam dimensiunile si influenta, n conditiile n care perspectivele de analiza trebuie sa ia n consideratie faptul ca presa scrisa serveste audiente multiple, cu orizonturi de asteptare diverse.

2.2 Publicul n societatea informationala: modificarile ofertei si cererii de informatii. Tipuri de media Numeroase studii despre societatea informationala atrag atentia asupra cresterii, neasteptat de mari, a fluxului informational. Se ajunge la o suprasolicitare a capacitatilor de prelucrare informationala pe care publicul le are. Cel mai des citat si invocat n sprijinul acestei teze este Machlup. Dupa el, industria informationala americana a crescut ntre 1947 si 1958 cu 10%. ntr-un alt studiu, Anderla cofirma aceasta crestere de 10% si, fapt surprinzator, constata ca aceeasi crestere se nregistreaza si n anii 70. La nceputul anilor 80, Vorst prevedea o crestere de 6% n productia de carte stiintifica si de 4 % n editarea revistelor de specialitate. Pentru ntreaga perioada dintre 1960 si 1980, autori ca Pool, Inose, Takasaki sau Hurwitz conchid ca industria informationala

15

din Statele Unite si Japonia a cunoscut o crestere ntre 8 si 10 %. Cifrele de mai sus se refera la informatiile destinate unui public selectiv, asa cum este acela al oamenilor de stiinta. Tipuri de media Presa scrisa Ziarele moderne apartin erei industriale, care intruneste conditiile tehnice (rotativa), economice, sociale si culturale (preturi accesibile si public de masa) pentru presa populara de mare tiraj, respectiv pentru ziarele cotidiane si pentru periodice. Presa scrisa are insa si ea o preistorie indelungata. Dupa Habermas, evolutia presei in secolele 17-19 a constat din trecerea de la un jurnalism primar, de informare la jurnalismul literar (in serviciul persoanelor private) si apoi la mass-media (ca servicii publice), acesta conducand in final la subordonarea comunicarii unui model comercial. La inceput, presa a fost organizata sub forma micilor intreprinderi artizanale, care se multumeau cu o crestere modesta a profitului si cu vehicularea de informatii utile. Interesul editorului de presa era pur comercial, iar activitatea sa era centrata pe organizarea circulatiei informatiei. La inceputul epocii moderne, ziarele reprezentau o presa de informare. Cu timpul, ziarele integreaza atributele politice ale presei de opinie. Se constituie astfel si redactiile. Editorul de ziar (de regula antreprenor-redactor) si ziarele insele se transforma din vanzatori de informatii noi in ghizi de opinie publica. Ziarele ajung a fi tot mai mult arme ale luptei politice duse de partide. Astfel, jurnalismul literar - suport al constituirii spatiului public la inceputurile epocii moderne - reprezinta a doua faza in evolutia presei, exprimand intentia politica si pedagocia a unor publicisti proveniti mai ales din literati, artisti si savanti, din intelectualitatea care proclama principiile libertatii de gandire si ale spiritului eliberat de orice constrangere. Aceasta a fost perioada editorilor-redactori de ziare proveniti din intelectualitatea angajata in exprimarea si apararea valorilor epocii moderne (libertare, democratie, spirit critic, libertate de gandire). Locul editorilorredactori (intelectuali si publicisti) il vor lua, in timp, editorii-geranti, adica antreprenorii de presa, patroni ai ziarelor. Redactorii-editori de la inceputurile presei moderne se

16

transforma in salariati ai patronilor (societatilor) de presa. Se produce, astfel, o separatie intre editorul-antreprenor (patron) de presa, care preia functiile si responsabilitatile economice si comerciale ale editarii si difuzarii marilor ziare si editoriiredactori, care preiau, in calitate de redactori-sefi, responsabilitatile jurnalistice ale pregatirii si redactarii ziarelor. In aceasta faza intermediara, cum precizeaza Habermas, ziarele erau mai curand un mediator sau o tribuna a dezbaterilor publice, nemaifiind nici simple organe de informatie, ca la inceputurile presei, dar fara a fi inca media ale unei culturi de consum, cum vor deveni marile cotidiane aparute in a doua jumatate a secolului 19. Era o presa angajata in lupta pentru libertatea opiniei publice si pentru afirmarea principiului publicitatii. Treptat, ziarele preiau forma de organizare specifica intreprinderii moderne capitaliste si patrund in domeniul intereselor exterioare intreprinderii lor, cautand sa-si impuna aici influenta. Din momentul in care volumul partii propriu-zise jurnalistice a unui ziar este proportional cu volumul anunturilor (publicitatii), Presa care era pana atunci o instutie proprie persoanelor private ca public (ca manifestare publica a spiritului independent, rational si critic) devine institutia anumitor membri ai publicului care nu mai sunt decat persoane private - altfel spus, ea este instrumentul prin care anumite interese private privilegiate irump in sfera publica. Raportul dintre editor (patron) si redactor se schimba si el in cursul acestui proces de restructurare economica si politica a presei. Din literara (publicistica), cum era in secolele 17-18 si inceputul secolului 19, activitatea redactorului devine specific jurnalistica - adica o activitate de triere, selectare si revedere a informatiei, de punere in pagina. Un alt fenomen care defineste evolutia presei moderne l-a constituit concentrarea si centralizarea acesteia. Dupa 1875 apar primele mari trusturi de presa: W.R.Hearst in SUA, A.G.N. Northcliffe in Anglia, L. Ullstein si R. Mosse in Germania. Progresele tehnice ale mijloacelor moderne de informare au accelerat rationalizarea presei, pe planul organizarii sale si cartelizarea sa pe plan economic. Are loc, totodata, o standardizare a muncii ziaristilor, corelativ mai ales cu formarea agentiilor specializate de presa. Totusi, concentrarea economica si coordonarea tehnicoorganizationala din Presa scrisa nu vor atinge nivelul din noile media ale secolului 20

17

(radio si TV), organizate in Europa ca servicii publice sau semi-publice, iar in SUA ca intreprinderi private. Ultima faza a acestei evolutii o constituie supunerea presei modelelor publicitatii comerciale si politice, tributare unor interese individuale sau colective si interventiei puterii, ceea ce ar avea ca efect deteriorarea spatiului public democratic, liberal de la inceputurile epocii moderne. In timp ce alta data Presa s-a marginit sa joace rolul de mediator si catalizator al folosirii libere a ratiunii de catre persoanele private constituite in public, de acum situatia s-a inversat, media fiind acelea care conditioneaza acest rationament. Diagnoza lui Habermas contine, evident, elemente unilaterale: nu se poate conchide ca presa a devenit, pur si simplu, un factor manipulat si de manipulare si o sursa a degradarii spatiului public. Concluzionand, putem afirma ca trasaturile caracteristice ale ziarelor moderne sunt: aparitie regulata; multiple obiective vizate (informare, publicitate, divertismen); suport comercial (retele de difuzare); public larg; preturi de vanzare accesibile.. Insa, odata cu cresterea rolului televiziunii in viata publica, reactia imediata de aparare a presei scrise va consta in diversificarea cotidianelor, concentrarea acesteia si aparitia unui nou tip de reviste saptamanale: cele de informatie generala - Time, Newsweek (in SUA), Der Spiegel (Germania), Express, Le Nouvel Observateur (Franta). Acest gen de publicatii se diversifica si mai mult, orientandu-se, totodata, spre alegerea unor audiente specifice. Cotidianele reactioneaza in contextul noului spatiu concurential in sensul valorizarii mai accentuate a atuurilor proprii: un accent mai mare pe informatiile serioase si neutre (tendinta spre depolitizare, rigoare si sobrietate informationala); profesionalismul comentariilor; amplificarea rubricilor locale; multiplicarea spatiilor

18

pentru faptele diverse si pentru informatii in materie de servicii. Diversificarea se constituie ca o sansa de mentinere si dezvoltare a presei scrise in competitia cu TV. Ca rezultat al fenomenului de diversificare si de specializare, in sfera presei pot fi identificate urmatoarele profile distinte de publicatii: presa profesionala, care raspunde procesului de profesionalizare crescanda in societatea post-industriala si mai ales imperativelor circulatiei rapide si masive a informatiei; presa unui singur public, cu audienta omogena, permitand diferitelor grupuri, comunitati, sa se autoidentifice si sa se distinga de masa societatii; presa elitelor, consacrata dezbaterilor de idei, difuzarii spiritului timpului si noilor curente de gandire in viata publica si care va inlocui tot mai mult presa de opinie infeudata partidelor politice; presa pentru publicul feminin ajunge la tiraje importante (in Franta detine un sfert din tirajul presei periodice); presa pentru copii si adolescenti, mai ales dupa anii 60; presa de evaziune, care oscileaza intre doi poli - fictiunea si realitatea cultiva senzationalul (revelarea secretelor vedetelor si a aspectelor iesite din comunul vietii cotidiene) sau propune o literatura ieftina, sentimentala, ca si rubrici specifice audientei care simte nevoia sa evadeze din realitate (horoscoape, zodiace, seriale, etc.); presa militantilor, o presa care se face ecoul emergentei unor noi tendinte si grupuri sociale sau politice, exprimand procesul de reinnoire a spectrului politic si a curentelor de gandire politica si contribuind la promovarea unor noi expresii ale militantismului: ecologistii, miscarile de tineret, miscarile feministe, miscarile pentru drepturile omului, minoritatile de toate felurile; revistele literare si artistice (actualitatea literara si artistica - revistele de cinema, etc.); presa pentru informatii specializate ( sportive, economice, tehnice, diverse forme de loisir, ec.); presa de radio si televiziune (imbina informatii asupra programelor de radio si TV cu anecdotica relativa la personalitatile micului ecran);19

presa de prozelitism, deosebita de vechea presa politica partizana (in declin), ca si de rpesa militanta; este o presa care se specializeaza in practicarea unor forme moderne de persuasiune si de convertire propagandistica; presa de popularizare stiintifica, situatua intre revistele stiintifice si profesionale si cele de pentru publicul cel mai larg. Progresiv, s-a inregistrat o crestere a gradului de difuzare a presei scrise in toate mediile sociale, odata cu cresterea numarului de ziare tiparite la 100 de locuitori. Tirajele marilor cotidiane se stabilizeaza sau se reduc in multe cazuri, in schimb ziarele regionale si locale cunosc, in general, o dezvoltare importanta. Media audio-video Radioul Aparitia radioului ca mijloc de comunicare n masa a fost posibila datorita preocuparilor oamenilor de stiinta, care au descoperit resursele tehnice, fara de care acest canal mediatic nu ar fi existat. n toate regiunile lumii, radioul este cel mai raspndit dintre mass-media. Capacitatea de transmitere s-a triplat n ultimii ani. n 1950, aproximativ 50 de tari din ntreaga lume nu posedau astfel de facilitati; 23 dintre acestea erau din Africa. In 1960, numarul tarilor fara transmitatoare raidio a ajuns la 12, dintre care 7 n Africa. n 1973, un sondaj modial realizat n 187 de tari si teritorii a aratat ca numai 3 dintre acestea nu posedau facilitati de transmitere: Butan, Liechtenstein si San Marino. Se estimeaza ca exista peste un miliard de receptori radio n ntreaga lume si proliferarea acestora este un indicator important al rolului pe care radioul l joaca n circulatia stirilor, ca mediu transnational de comunicare. Principala caracteristica a presei radiofonice este oralitatea. Diversitatea canalelor mediatice permite publicului sa faca numeroase alegeri, att n presa scrisa, ct si n cea audio-vizuala. Perceptia oamenilor este diferita, fiind rezultanta interesului, dar si a nivelului de cultura. Exista cotidiane sau publicatii care se bucura de atentia

20

multor cititori, datorita modului de redactare a textelor. n radio, o data mai mult, fiind vorba de presa vorbita, de o informatie care trece, care se pierde dupa enuntarea ei, nivelul de accesibilitate trebuie sa fie maxim. n acest sens, este importanta vocea care transmite informatiile respective, care trebuie pusa n valoare prin ton, inflexiuni, firescul n modul de adresare si exprimare. Radioul este considerat cel mai rapid si accesibil canal de comunicare n masa. Avnd n vedere modlitatile de prelucrare si transmitere a informatiei n presa scrisa, radioul este avantajat, prin rapiditate n prelucrare si prin timpul redus consumat de la obtinerea informatiei pna la difuzare. Pe de alta parte, publicul percepe informatia fara a depune un effort prea mare. Din aceasta comoditate pe care o poate oferi radioul rezulta o mare deficienta a acestui canal de presa efemeritatea. Elaborarea unei stiri presupune existenta informatiei, aceasta putnd fi obtinuta prin observare directa sau apelnd la alte surse. Dintre sursele de informare ale unui post de radio, putem mentiona urmatoarele:

sursele interne, care include reporterii de teren ai postului de radio, corespondentii care sunt angajati ai postului si colaboratorii; surse externe, reprezentate de agentii de prsa, birouri de presa, alte medii; surse neidentificate sau protejate. Principalele caracteristici ale unei stiri radio sunt: exactitatea, echilibrul si claritatea.

Faptele trebuie redate ct mai exact, iar textul trebuie sa fie foarte clar, pentru a fi usor perceput si retinut de ascultatori. Televiziunea Modul diferit de transmitere a unui text, n forma scrisa (carte, ziar, afis, etc.) sau vorbita (radio, televiziune, conferinte, etc.) influenteaza receptarea sa; n consecinta, jurnalistul trebuie sa-si adapteze stilul si organizarea informatiei, n conformitate cu particularitatile concrete ale canalului de comunicare ales. Cititorii unei pagini tiparite si stabilesc singuri ritmul lecturii, n functie de dificultatea textului, de cunostintele sale, etc. Telespectatorul nu are astfel de

21

posibilitati. Mesajul audio-video soseste n flux continuu, televiziunea, ca si radioul, fiind un mediu al momentului, un mediu instantaneu .8 Prin alaturarea lor, ntre imagine si cuvnt pot aparea relatii:

de concurenta; de redundanta; de complementaritate.

Astfel, mesajele transmise de televiziune nu trebuie sa fie contradictorii sau exagerate n detalii, dat fiind faptul ca mesajul televizat solicita atentia si concentrarea receptorilor ntr-o mai mare masura, comparativ cu alte media. Pe de alta parte, posturile de televiziune se adreseaza unui public foarte larg, cu un bagaj cultural eterogen, dispunnd de capacitati de ntelegere diferite. Toate aceste caracteristici ale televiziunii cer ca materialele audio-vizuale difuzate sa fie ct mai accesibile, permitnd telespectatorului sa nteleaga imediat, fara greutate, sensul mesajului. Jurnalistul de televiziune se sprijina pe urmatoarele principii n redactarea materialelor:

redactare simpla, clara, concisa, explicita si directa; se va evita utilizarea familiarismelor, argoului, formularilor pretioase, ordonarea mesajului n mod logic, usor de urmarit; armonizarea relatiei dintre cuvnt si imagine.

stilurilor oficial si administrativ, etc.;

Amploarea pe care o cunoaste dezvoltarea televizuinii este cea mai surprinzatoare, cu att mai mult cu ct a pornit de la zero cu numai cteva decade n urma. Aceasta evolutie este cu impresionanta att din perspectiva cresterii numarului de emitatoare TV, dar si a calitatii produsului final. Televiziunea si-a multiplicat cantitatea de informatii vizuale si de divertisment disponibila publicului larg, sintetiznd perofmantele realizate la nivelul mijloacelor de comunicare n ultimii 25 de ani.

8

M. Capelle, 1996, p. 10822

Progresul televiziunii a nceput in 1936, cnd Franta si Anglia au inceput transmisiunile regulate. Pna n 1950, 5 tari aveau servicii TV, 5 ani mai trziu, numarul a crescut la 17, pna n 1960 cifa crescnd de 4 ori. Spre deosebire de radio, costurile emitatoarelor TV si ale echipamentelor specifice sunt foarte mari. Dar, mai importanta dect aspectele financiare este problema dominatiei si a pericolului distrugerii identitatii culturale pe care o instaureaza era televiziunii. Din imaginea de ansamblu a ofertei informationale rezulta un fenomen de crestere rapida sau foarte rapida. Conform prognozelor, cresterea va continua n acelasi ritm. Cresterea consumului mediatic datorat, n special, televiziunii si mai putin radioului (a carui audienta e n scadere) a implicat o modificare n ceea ce priveste raportul dintre consumul audio-vizual si lectura. Toate inovatiile tehnice au fost urmate sau si au originea in explozia massmedia, care implica audiente variate, surse de informare si divertisment complexe, dar si importante modificari culturale si sociale. 2.3 Institutii media Importanta deosebita si unanim recunoscuta a mass-media a ridicat problema organizarii media. Astfel, studiile axate pe institutiile media, practicile acestora si relatiile lor cu mediul social si politic au stabilit o relatie evidenta cu efectele media asupra audientelor dar, ntr-un alt plan, si neglijarea institutiilor media ca obiect de studiu. Cel mai important impuls vine nsa din zona dezvoltarii teoretice din domeniu cercetarilor media. Astfel, pot fi identificate cteva aspecte majore referitoare la institutiile media: 1. Structurile institutionale si relatiile stabilite n functie de rolurile adoptate; 2. Economia politica a institutiilor media; 3. Ideologiile si practicile profesionale;

23

4. Interactiunea institutiilor media cu mediul social-economic. Toate aceste patru delimitari subliniaza evolutia procesului structurarii mesajelor media. Cercetatorii din acest domeniu au aratat ca analiza factorilor politici, organizationali si profesionali, care afecteaza procesul conceperii mesajelor, subliniaza legatura acestor factori cu puterea mass-media.

2.4. Media n economia de piata Definind comunicarea ca un proces de transmitere a informatiei ntre doua instante, emitent si receptor, variantele terminologice pentru aceste instante legndu-se de cadrul n care comunicarea este conceptualizata, nu trebuie sa omitem perspectiva economica asupra cestui proces. n acest tip de abordare, sunt frecvent utilizati termeni ca piata, cerere si oferta, pret, producator sau consumator de informatie. Pentru a completa panorama fenomenului mediatic, ne vom ocupa si de tendinta de concentrare sau de conglomerare care influenteaza media n economia de piata. Aceatsa tendinta este de origine economica, motiv pentru care vom face apel la o conceptualizare economica a termenilor fundamentali din teoria comunicarii. Din punct de vedere economic, informatia este un produs care se vinde, la un pret oarecare, pe o animta cale, celui care doreste sa o cumpere. n functie de oferta (de numarul celor care ofera iformatii) si de relatiile economice, se pot distinge cteva variante ale economiei de piata. Tipurile despre care vorbesc economistii n mod frecvent sunt:

libera concurenta; oligopolismul; monopolismul. Libera concurenta implica prezenta pe piata a unei mari oferte si cereri, ceea ce

exclude posibilitatea ca pretul sa fie dictat de cel care ofera informatia. Pretul ei, ca si al

24

tuturor bunurilor si serviciilor oferite, este stabilit prin jocul liber al cererii si ofertei. Mecanismul este cunoscut: daca pe piata cererea este mai mare dect oferta, pretul va creste (sau invers, va scadea, daca oferta este mai mare). Opus variantei liberei concurente, monopolismul presupune pozitia dominanta pe piata a unui singur furnizor de bunuri si servicii. n aceasta situatie, cel care ofera este si cel care stabileste pretul, fara nici o restrictie sau posibilitate de contra-actiune din partea cumparatorului. Monopolismul se manifesta n diferite feluri, n varianta monopolismului natural, a monopolismului de stat sau a monopolismului de facto. Fiecare din aceste variante se regaseste n activitatea mediatica. Primul si cel mai rar ntlnit din aceasta triada, monopolismul natural, se manifesta n conditiile n care un anumit produs nu poate fi livrat dect de un singur furnizor. Al doilea, monopolismul de stat, se ntlneste n situatiile n care statul pastreaza n minile sale sectorul serviciilor publice (televiziunea, radioul, presa scrisa, etc.). Pozitia monopolista a statului este reglata prin lege, fiind vorba de un monopolism legiferat. Monopolismul de facto, cea de-a treia varianta, apare n situatiile n care un furnizor i mpiedica pe toti ceilalti furnizori potentiali sa activeze pe piata. Fenomenul de piata presupune o combinatie de libera concurenta si monopolism. Una din aceste combinatii posibile este oligopolismul. Tipic oligopolismului este, n planul cererii si al ofertei, o cerere masiva la o oferta saraca. Drept urmare, puterea se concentreaza n mna acelor putini furnizori care pot, ntr-o mica masura, sa satisfaca cererea pietei si care si impun preturile. Evident, nici una din versiuni nu se ntlneste n forma pura, ci doar combinatii ale acestor variante si implicatiilor lor. 2.5. Concentrarea presei Fuziunile sau concentrarile din sectorul economic atlfel dect fuziunile din alte sectoare reprezinta un fenomen deosebit de important, reprezentnd chiar o amenintare a pluriformitatii. Informatia, n afara atributiilor sale economice, este un bun spiritual. Informarea libera si pluriforma a publicului este o conditie fundamentala pentru

25

democratie. Acesta este motivul principal pentru care reactiile fata de concentrarile mediatice sunt negative: concentrarea afecteaza independenta ziaristilor si duce, n cele din urma, la disparitia unor ziare. Concetrarile din presa sunt un fenomen complex, desfasurndu-se la trei nivele care, desi interrelationate, ramn distincte:

concentrarea redactionala; concentrarea publicului; concentrarea editoriala. O analiza corecta a peisajului mediatic trebuie sa tina seama de aceasta distinctie. Concentrarea redactionala semnifica procesul de reducere a numarului de

publicatii care, dispunnd de o redactie proprie, au un profil distinct. Concentrarea publicului se refera la cu totul altceva: preferinta marelui public pentru unele publicatii (care si maresc mereu tirajul), n dauna celorlaltor publicatii (al caror tiraj scade). n fine, numarul editorilor de ziare este el nsusi n scadere, editorii devenind din ce n ce mai dependenti de alte interese economice (concentrarea editoriala). 2.6 Prezentare mass-media din Romania Presa scrisa Dupa o perioada relativ scurta, marcata de o crestere rapida si haotica in ceea ce priveste numarul de titluri si circulatia lor (1990-1992), industria presei scrise din Romania a trecut printr-un declin dramatic al numarului publicatiilor aflate pe piata. In 1989 existau 36 de cotidiane si 459 publicatii periodice. In 1990 existau 65 cotidiane si 1.379 alte periodice. In 1993, cifra cotidianelor crescuse pna la 100 si pentru periodice pna la 987. Pna n 1995 existau 73 cotidiane si 1.059 periodice pe piata romneasca. Daca am compara nivelul circulatiei, declinul este evident n comparatie cu anii 90. In iunie 1990, cotidiane precum Adevarul si Romania Libera apareau n tiraje de pna la 1.5 milioane de copii pe zi, n timp ce Tineretul Liber, Dreptatea, Azi, de asemenea cotidiane, apareau n tiraje de 700.000 de copii pe zi. In acelasi timp,

26

publicatiile saptamnale, cum ar fi Expres si Zig-Zag apareau n tiraje de 600.000 de copii. Circulatia larrga si prosperitatea cunoscute de presa scrisa n Romania dupa caderea comunismului n 1989 este explicata prin ctiva factori: necesitatea informatiilor dupa decade de frustrare, generata de cenzura comunista; oferta larga a mass-media, care dezbateau probleme de actualitate, dezvaluiau secrete ale perioadei comuniste, etc. Exista aproximativ 15 ziare nationale publicate n Bucuresti la acest moment. Cele mai importante cotidiane nationale sunt Adevarul, Romania Libera, Evenimentul Zilei, Jurnalul National, Ziua, National, cu un tiraj ntre 65.000 si 200.000 de copii de zi. Alte ziare, cum ar fi Curierul National, Cronica Romana sau Cotidianul apar n tiraje mai mici. De asemenea, exista cteva cotidiane specializate influente, cum ar fi Ziarul Financiar (afaceri), Curentul (afaceri si politica), sau ProSport (cel mai important cotidian pe problemel sportive, cu un tiraj de aproximativ 100.000 de copii pe zi).. Majoritatea ziarelor publicate n Bucurestise definesc ca fiind nationale, desi prin circulatie si distributie cu greu pot fi catalogate astfel. Cu deosebire n ultimii 2 ani, ziarele locale si-au mbunatatit calitatea. Este un proces normal, dat fiind faptul ca cetatenii prefera sa citeasca n aceste ziare despre problemele lor locale. Tirajul acestora variaza de la 10.000 la 40.000 (fiecare oras improtant are o populatie de cteva sute de mii de locuitor). Desi presa scrisa romneasca este inca tnara, este evidenta tenditta ei de a se adapta standardelor occidentale de calitate. Un astfel de exemplu este ziarul Jurnalul national, care, ca stil de redactare si structurare a stirilor, seamana cu tabloidele britanice. Numarul saptamnalelor nationale a scazut ncepnd cu 1992. Un saptamnal influent este Capital, un ziar financiar publicat de compania elvetiana Ringier (tiraj de 50.000 75.000 copii pe saptamana). Aspectul si continutul presei scrise romnesti se afla ntr-o continua schimbare si evolutia calitativa devine din ce n ce mai evidenta. Media audio-video

27

In comparatie cu presa scrisa, media audio-video din Romania este caracterizata prin aparitia unor statii private complexe. In 1989, radioul national emitea 30.148 ore pe an. In 1995, a ajuns la 72.578 ore pe an. Exista 5 canale nationale, un canal international si 5 studiouri regionale, cu programe proprii. In 1994, radioul national avea 2.001 de angajati. TVR emitea 1.795 de ore pe an in 1989 (unul dintre cele 2 canale ale televiziunii nationale fusese desfiintat si celalalt emitea 3 ore pe zi in week-end-uri). In 1995, TVR atinsese 12.875 ore pe an. TVR avea, din acel moment si pna n prezent, 2 canale, TVR1 (acopera 90% din teritoriu) si Romnia 2 (doar 60% dinteritoriu) si un canal international prin satelit, TVR International. TVR are 3,500 de angajati. Primul post de radio privat a aparut in 1990, in Bucuresti,dar erau statii FM, difuznd numai muzica si scurte stiri preluate din ziare. Dupa 1992, odata cu infiintarea CNA, institutia care monitorizeaza desfasurarea activitatilor media conform prevederilor Legii audio-vizualului si care acorda licentele pentru statiile private de radio si TV (vezi anexa), a reprezentat o alternativa reala pentru institutiile de stat. n prezent, exista mai mult de 100 de statii private locale de radio, emitnd n FM, cele mai importante retele fiind infiintate de Radio Contact, Radio ProFM si Radio Uniplus. In prezent, exista n Romania peste 60 de statii TV private. Unele din acestea apartin retelei locale. Cele mai puternice astfel de statii apartin ProTV si Antena 1, care emit prin satelit, receptate de companiile de cablu din ntreaga tara, avnd chiar cteva posturi locale, n orasele mari. Cele doua posturi au reusit sa obtina o audienta nationala si sa concureze cu TVR in zonele urbane. Organizatiile media O particularitate a media din Romnia media este inexistenta unor organizatii care sa apere si sa protejeze drepturile jurnalistilor. Exista cteva organizatii media, cea mai importanta fiind Asociatia Jurnalistilor Romni si Societatea Jurnalistilor Romni. Acestea sunt controlate de catre proprietarii media si promoveaza interesele institutiilor media si nu pe cele ale jurnalistilor. Exista cteva sindicate ale jurnalistilor, care

28

functioneaza exclusiv n interiorul institutiilor publice ale audio-vizualului, Societatea Romna de Radio si Societatea Romna de Televiziune. Dar nu exista nici un sindicat al jurnalistilor, care sa protejeze drepturilor jurnalistilor angajati ai institutiilor media private. 2.7 Politica nationala si legislativa n materie de media Codul Penal Este imperios necesara scoaterea delictelor de presa de sub incidenta Codului Penal, astfel incit ziaristii in exercitiul profesiunii sa nu mai fie tratati ca infractori. Nici o autoritate publica nu trebuie sa fie abilitata sa trimita in judecata un ziarist, eventualele litigii rezolvindu-se in cadrul dreptului civil, intre persoane cu statut egal in fata legii. In plus, pedepsele aplicate ziaristilor gasiti vinovati trebuie sa se limiteze la amenzi si daune, a caror valoare sa fie proportionala cu prejudiciile demonstrabile aduse partii vatamate. Delictele de presa nu trebuie sa fie pedepsite cu inchisoarea. Lege privind Codul dezvoltarii si tehnologiilor informatiei Textul legii, aflata in Camera Deputatilor, este stufos si greoi, cu restrictii nemaintilnite nicaieri. El creaza conditii propice instituirii unei imense birocratii, extrem de costisitoare, care ar proteja interesele statului. Legea contine o mult prea lunga lista de date personale a caror procesare este interzisa (apartenenta la un grup etnic sau religios, afiliere politica sau sindicala, etc.). Aceasta ar conduce la impiedicarea oricarui act jurnalistic substantial. In plus, legea este plina de contradictii interne. Camera Deputatilor nu a considerat proiectul de lege ca fiind de interes pentru media, desi prevederile sale aduc atingere liberului acces la informatii si influenteaza direct noile forme de media (internet). Ca atare, proiectul nu a fost supus spre avizare Comisiei de Arta, cultura si mijloace de informare in masa. Legea Presei

29

O lege a presei ar contine, aproape inevitabil, numeroase restrictii inacceptabile. Adoptarea unei astfel de legi nu trebuie sa porneasca de la premiza ca ea va fi aplicata de un guvern bine intentionat. Trebuie avute in vedere, in egala masura, interpretarile ce i-ar putea fi date de un guvern represiv. Ca atare, lipsa unei legi a presei reprezinta cea mai buna solutie. In lipsa unei astfel de legi, trebuie sa existe o garantie constitutionala a libertatii presei. Paragrafele 6 si 7 din art. 30 al Constitutiei Romaniei, asa cum sunt ele formulate pentru a apara "onoarea si demnitatea", pot stirni ingrijorare in ceea ce priveste libertatea de exprimare si, implicit, libertatea presei. Legea privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu. Informatiile secrete de stat trebuie sa fie definite foarte precis, astfel incit sa nu acopere decit interese legitime legate de securitatea nationala, de protejarea datelor personale si de deliberarile autoritatilor publice, pina la adoptarea deciziilor. Legea trebuie sa asigure nu numai clasificarea informatiilor drept secrete ci si sa instituie un sistem de declasificare, astfel incit informatii considerate la un moment dat secrete de stat sa poata, in timp, fi date publicitatii. Este responsabilitatea statului sa-si protejeze secretele. Nici un cetatean si nici o organizatie din afara structurilor de stat nu ar trebui sa aiba aceasta responsabilitate. Cetatenii si presa sunt liberi sa comenteze informatiile secrete pe care statul nu a fost in stare sa le protejeze. Statul poate incerca sa determine media sa nu publice informatii secrete dobindite accidental, dar procesul trebuie sa fie unul de convingere, si nu unul de constringere. Informatiile comerciale pot fi considerate secrete de stat numai daca au fost furnizate statului sub clauza de confidentialitate. Legea privind liberul acces la informatiile de interes public Dreptul la informatie este un drept constitutional al cetateanului si legea trebuie sa creeze un cadru operativ pentru exercitarea sa nerestrictionata. Textul de lege porneste de la premiza ca orice informatie aflata in posesia autoritatilor publice, precum si dezbaterile acestor organisme, sunt bunuri publice si trebuie sa fie fie accesibile

30

publicului. Orice exceptie trebuie sa fie definita clar si strict. Orice litigiu asupra prevederilor legii trebuie interpretat in sensul deschiderii si transparentei. In mod generic, legea accesului la informatie nu ar trebui sa faca referire directa la presa, ea adresindu-se consumatorului individual de informatie. Contextul romanesc actual impune insa ca legea sa recunoasca rolul de instrument prin care cetateanul isi asigura accesul la informatie. Legea accesului la informatie trebuie sa fie adoptata inaintea celei privind secretul de stat, caci este in logica lucrurilor sa existe o lege asupra regulii inainte de a avea una asupra exceptiei. Codurile etice Existenta unui cod etic unic pentru intreaga comunitate jurnalistica nu este de dorit. El ar putea fi lesne transformat in lege de autoritati statale mai putin favorabile libertatii presei si utilizat impotriva acesteia. Fiecare organizatie de media ar trebui sa adopte si sa aplice un cod etic propriu, elaborat de catre jurnalisti, nu de catre guvern sau de reprezentantii autoritatilor. Este necesara pregatirea tinerilor jurnalisti in domeniul eticii presei - fie in facultatile de jurnalism, fie in alte forme de pregatire profesionala. Armonizarea cu practica europeana Uniunea Europeana nu are un acquis comunitar in domeniul presei, de aceea a preluat ca document fundamental Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Conventia este expresia unor compromsiuri politice intervenite intre semnatari la data elaborarii ei, in anii '50. Climatul european s-a schimbat, de aceea art. 10 al CEDO poate fi vazut acum ca restrictiv si folosit in limitarea drepturilor cetatenesti. Este cu atit mai ingrijorator pentru comunitatea jurnalistica faptul ca, pe alocuri, legislatia nationala este mai restrictiva decit cea europeana si ca statul nu aplica principiul preemtiunii legislatiei internationale in fata celei nationale.

31

Luind act de punctele slabe ale legislatiei romanesti in domeniul presei, care constituie potentiale pericole la adresa libertatii de exprimare si la libera practica a meseriei de jurnalist, participantii au decis formarea unui grup de actiune care sa sensibilizeze breasla, factorii de decizie - politici sau administrativi, precum si opinia publica. Scopul final al acestui demers este de a obtine, in cel mai scurt timp, un cadru legislativ permisiv si flexibil, care sa asigure un climat favorabil dezvoltarii in Romania a unei prese independente si la standarde profesionale inalte. 2.8 Mass-media n Romania Daca s-ar acorda calificative pentru dinamismul transformarilor, fara ndoiala ca mass-media ar devansa multi concurenti. n Romania, industria mediatica este profund afectata de factorul economic. In ultima perioada, a devenit evident ca redactiile care folosesc metode profesioniste de culgere, selectare si redactare a stirilor, angajnd, pentru aceasta, personal calificat, ies pe piata cu produse mai bune. Au, astfel, mai mult succes la public, vand mai mult, rezista pe piata. Exista, n Romania, imperii ale comunicarii de masa (ex.: Media Pro, concernul Jurnalul, etc.). Conducatorii acestor imperii au nteles ca lumea interdependenta de astazi are nevoie de media pentru a se informa, a nvata sau pentru a se distra. Din ratiuni sociopsihologice, oamenii consuma mesajele pe care le difuzeaza mass-media, producnd, n acest fel, acel bun imaterial numit adudienta: vnzarea audientei produce venituri. Aceasta tendinta evidentiaza, o data n plus, procesele dinamice din interiorul sistemului mass-media.

Analiza paginii media Mai-august 2003

32

Volum brut de publicitatate incasat de principalele televiziuni n decembrie 2002 Televiziunea ProTV TVR1 Antena 1 Prima TV TVR 2 Cstig (mil. USD) 16,934 11,854 12,351 4,740 1,054 Secunde de publicitate 130,995 (6,805 reclame) 94,130 92,050 (3,816) 22,115

Sursa: Centrul pentru Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Numarul de telespectatori care au urmarit la nivel national buletinele de stiri n ianuarie 2003 TVR 1 Jurnal ProTV Stirile ProTV Antena 1 Observator Prima TV Focus Tele 7 abc Telejurnal Sursa: Centrul pentru studierea opiniei si pietei 9,029,000 10,933,000 9,954,000 3,285,000 454,000

In decurs de 6 luni, n cele mai importante gazete s-a investit un volum brut de reclama de 21,2 milioane de dolari (cf. CURS). Marea publicitate a aparut n 34 publicatii bucurestene insumeaza 892 metri patrati. Comparativ, posturile TV au atras 55,078,008 dolari. Dintre cotidiane se detaseaza ZIUA, cu un volum mai mare de publicitate dect Romnia libera. Revista Capital se afla n fruntea ncasarilor din reclama, cu 1,2 milioane dolari ncasari brute (volum brut, fara disconturi, cf. CURS).

CAPITOLUL III Mass-media mijloc de dezinformare a opiniei publice

33

3.1 Aspecte istorice ale fenomenului dezinformrii. n aceast lume hipermediatic n care trim se vorbete din ce n ce mai mult despre dezinformare ca despre o problem ce a pus stpnire pe aproape toate domeniile de activitate i care cu greu mai poate fi controlat. ntr-adevr dezinformarea este o problem la ordinea zilei, ns nu este specific doar secolului XX. Aciuni de dezinformare au avut loc n toate perioadele istorice cu scopul de a convinge i de a supune masele de oameni, cu scopul de a ctiga un rzboi sau pentru a rezolva un conflict economic, politic, social sau de orice alt natur. Este necesar a nelege geneza, mecanismele evoluiei dezinformrii, consecinele sale dezorganizatoare, paralizante, creatoare de confuzii i de derut, i de a concepe strategiile, tactica i procedeele de contracarare a acestui fenomen extrem de nociv acum i n viitor. De asemenea este necesar precizarea c dezinformarea a fost o problem a tuturor timpurilor, ea fiind prezent n anumite regiuni ale lumii chiar naintea apariiei meseriei de jurnalist. Precizm acest lucru deoarece, n secolul nostru, dezinformarea este cel mai adesea atribuit jurnalitilor. nainte de a trece n revist cteva din rile care au practicat dezinformarea n trecut i personalitile care au ctigat i au pstrat puterea politic minind i manipulnd masele, este important a nelege ce este, de fapt, dezinformarea. Dicionarul francez Larousse definete verbul a dezinforma n felul urmtor: a difuza cu bun tiin una sau mai multe informaii false, dnd o imagine deformat realitii, n special prin intermediul mijloacelor i tehnicilor de informare n mas. Aceast definiie evideniaz faptul c dezinformarea este intenionat ntotdeauna i c ea este o problem a secolului XX, deoarece n aceast perioad istoric mijloacele mass-media s-au dezvoltat furtunos. Lazr ineanu n Dicionarul universal al limbii romne scrie c a dezinforma nseamn a informa greit n mod intenionat, prin pres, radio i televiziune. ntr-o alt ediie a dicionarului Larousse, mai veche, din anul 1974, pare definiia dezinformrii, ncrcat de semnificaii politice: ignoran n care e inut publicul cu privire la o problem extrem de grav. Dezinformare mai nseamn i o insuficien de lmurire a opiniei publice asupra unor chestiuni importante Catlin Zamfir n Dicionarul de

34

sociologie scrie c orice intervenie asupra elementelor de baz ale unui

proces

comunicaional care modific deliberat mesajele vechiculate cu scopul de a determina la receptori anumite atitudini, reacii aciuni, dorite de un anumit agent social. Acesta din urm nu trebuie s fie neaprat dezinformatorul, el poate fi o instituie, o organizaie. Trebuie s deosebim care se refer exclusiv la procesul comunicaiomal, de aciunile de care snt produse de organizaii militare, paramilitare sau specializate, elemente componente ale unor strategii. Aciunile presupun existena unor comanditari, a unor specialiti, a unor intermediar ntre acetea i a unor relee. Dezinformatorul poate s fie o component deosebire a propagandei. Din perspectiva consecinilor sale sociale, dezinformarea se aseamn cu un alt fenomen social, zvonul.9 Acesta din urm, spre de dezinformare, nu are un caracter deliberat i nu presupune n mod de dezinformare. intele dezinformarii pot fi grupuri sau obligatoriu circulaia unor informaii false, ci doar dificil de verificat . Zvonul poate fi produs ns de o aciune segmente ale societii, ct i indivizii, ntotdeauna lideri, care pot influena decizional i aciona grupurile n care se afl. Dezinformarea desfurat prin mass -media are cele mai eficiente rezultate n plan social. Efectele dezinformarii depind, pe de o parte, de caracteristicile intelor, iar pe de alt parte de posibilitatea sau imposibilitatea de a verifica informaiile vehiculare.10 V. comunicare, persuasiune, propagand, sociologia mass - media, zvon. Utilizare a tehnicilor de informare, n special de informare n mas, pentru a induce n eroare, a ascunde sau a travesti faptele definete dicionarul Grand Robert dezinformarea. La ora actual, cuvntul dezinformare a devenit absolut banal i face obiectul unui anumit numr de definiii diverse, dar convergente. Unii cercettori neleg acest fenomen, al dezinformrii, ntr-un sens sau foarte larg sau foarte restrns. Unii merg pn la a o echivala cu minciun sau cu orice informaie fals. Pierre Debray-Ritzen, profesor universitar francez, consider dezinformarea o tehnic permind furnizarea de informaii general eronate unor teri, determinndu-I s comit acte colective sau s difuzeze judeci dorite de dezinformatori. n cartea sa Anchet asupra KGB John Baron definete dezinformarea ca o propagare contient i deliberat a faptelor i opiniilor eronate.9 10

Lazr ineanu. Dicionar universal al limbii romne.Ch.Litera,1998, p.246. Chambers Twentieth Century Dictionary. Londra,1972, p.7835

n prefaa lucrrii lui Pierre Nord Intoxicarea, G.Veraldi indic ntr-o fraz scopul dezinformrii:crearea unei realiti false att de convingtoare nct adversarul s o considere just. Chambers Twentieth Century Dictionary publicat la Londra n 1972 definete imparial dezinformarea ca deliberate leakage of misleading information (scurgere deliberat de informaii care induc n eroare ). Specialistul ceh n dezinformare, L. Bitman, arat c dezinformarea constituie unul dintre aspectele msurilor active i cuprinde scparea organizat a informaiilor false. Desigur aceast definiie se refer la aciunile de influenare desfurate n timpul rzboiului pentru slbirea inamicului din interior. Accentul este pus pe ansamblul mijloacelor utilizate, ns, cu predilecie, pe ascundere, disimulare i aciune din interior. O definiie complet a dezinformrii o d Henri-Pierre Cathala n cartea sa Epoca dezinformrii :Dezinformarea reprezint ansamblul procedeelor dialectice puse n joc n mod intenionat pentru a reui manipularea perfid a persoanelor, grupurilor sau a unei ntregi societi, n scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gndurile sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor i scopurilor reale, precum i intenia de a face ru, printr-o reprezentare deformat sau printr-o interpretare tendenioas a realitii. Este o form de agresiune care caut s treac neobservat. Se nscrie n rndul aciunilor psihologice subversive. Dezinformarea este considerat n prezent ca fiind un fel de mesaj mai mult sau mai puin explicit, un fel de comunicare de un tip special ntre dezinformator i inta sa. Poate lua forma unei declaraii, a unui gest semnificativ sau a adoptrii unei anumite atitudini. Dezinformatorul poate fi un inamic, un neutru cu anumit putere de influenare, un prieten cu convingeri ovielnice sau orice persoan. Uneori omul este obligat s schimbe realitatea cu bune intenii care, de cele mai multe ori, nu pot fi mrturisite. Aici nu poate fi vorba de dezinformare n sensul real al cuvntului deoarece ea urmrete un scop respectabil, acela de a proteja un secret necesar. Pentru a se numi dezinformare, trebuie s existe alegerea deliberat, intenia de manipulare sau de exercitare a influenei. Mesajul falsificat nu este dect unealta cu care se caut ca un subiect selecionat s acioneze n sensul dorit. Se dezinformeaz

36

mai puin pentru a convinge, ct pentru a conduce ctre un el care de regul, este ascuns. Se acioneaz pentru a fora alegerea unei anumite direcii de ctre o persoan moral sau fizic fr ns a i se permite libera apreciere. Dezinformarea este forma psihologic a subversiunii. Ea vizeaz de stabilizarea unui stat sau a unei societi, subminarea capacitii sale de rezisten, fr a fi necesar punerea n aciune a forelor armate.(...) Cele dou forme de lupt, cea fizic i cea psihic, se completeaz reciproc... Dezinformarea poate fi dictat de o necesitate, avnd n vedere amploarea mizei i pericolul unei confruntri deschise. Poate fi de asemenea o aciune premeditat pentru a obine succesul cu minim de fore deoarece dezinformatorul crede c influenarea cunotinelor este mai puin riscant dect violena fizic. Dezinformarea poate deveni ns o obinuin fatal pentru o societate care se vrea nchis, secret i care astfel poate pierde pe nesimite contactul cu realitatea.(de exemplu Germania nazist) Dezinformarea desfurat permanent i sistematic constituie o redutabil for de distrugere. Dezinformarea nu se rezum numai la falsificare cunotinelor, ea se dovedete a fi i o puternic prghie de acionare psihologic, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor i ideilor, a strilor sufleteti i a comportamentelor umane. Nu exist nici mcar un singur conflict politic, social, economic sau militar n istoria omenirii care s nu fi fcut apel la propagand n mod deschis sau pe ascuns, la intoxicare sau la tentative de influenare a moralului i deciziilor adversarului prin nelciune, amgire, diversiune sau intimidare. n istorie, prima atestare a fenomenului dezinformrii, este n cartea lui Sun , Arta rzboiului, scris n urm cu 2500 de ani. Sun a trit n China Regatelor lupttoare. De origine din regatul ChI, ar fi trecut n serviciul regelui din Wu, comandndu-i armatele cu succes. Lucrarea care i este atribuit, este cunoscut n Japonia nc din secolul VIII. Mao Tze-Dun s-a inspirat din ea, fr nici o ndoial. La ora actual, aceast carte este nscris n programa colilor militare ruse, aa cum o atest generalul Walters n memoriile sale intitulate Servicii secrete. Cartea Arta rzboiului prezint geneza i modul n care a fost conceput, neleas i practicat dezinformarea la nceputurile ei.

37

Mult mai trziu, dup nlturarea absolutismului i proclamarea republicii n Anglia, 1649, sunt atestate aciuni de dezinformare ale lui Oliver Cromwell, 1599-1658. Acesta, atacat dur i frecvent de pres, a introdus o lege nou contra gazetelor defimtoare i a crilor cu coninut critic fa de puterea politic. Dup restaurarea dinastiei Stuarilor, 1660, Parlamentul a emis o lege prin care interzicea tipriturile contra credinei cretine i a puterii politice. - Marian Petcu - Puterea i cultura Aceste exemple sunt nensemnate comparativ cu dezinformarea practicat de statele totalitare n timpul celor dou rzboaie mondiale. n mediul sovietic, n anii 20, dezinformarea desemna un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influenrii guvernelor strine, discreditrii opozanilor politici, n special emigrani, subminrii ncrederii ntre aliaii ostili Uniunii Sovietice i falsificrii aprecierilor adversarilor privind realitatea. Dezinformarea este o tradiie nceput de Lenin susine John Barron. Pentru Lenin, dezinformarea statelor capitaliste era scopul principal. El considera c trebuie s se recurg la manevre speciale care pot grbi victoria mpotriva Rusiei mpotriva Occidentului, cum ar fi exprimarea dorinei (...) de a stabili imediat relaii diplomatice cu statele capitaliste pe baza neamestecului total n afacerile lor interne. Ca urmare, ei vor fi chiar ncntai i ne vor deschide larg uile; prin acestea vor intra rapid emisarii Kominternului i organele de anchet ale partidului, sub acoperirea de reprezentani diplomatici, comerciali sau culturali.(...) Ne vor trimite credite care vor sluji la susinerea partidelor comuniste din rile lor .Ne vor furniza materialele i tehnologiile care ne lipsesc i ne vor reconstrui industria militar de care avem nevoie pentru a lansa, apoi, atacuri victorioase mpotriva furnizorilor notri. Astfel spus, se vor strdui ntotdeauna s-i pregteasc propria sinucidere spunea Lenin ntr-un memoriu adresat lui Cicerin, comisar nsrcinat cu Afacerile Externe. Sovieticii, dei au fcut din dezinformare un mijloc privilegiat de aciune politic, ei nu dein i exclusivitatea. Dezinformarea a fost arm de lupt i pentru fasciti i naziti. Mussolini a preluat de la rui metodele de dezinformare (atent studiate n prealabil) i le-a introdus n Italia unde s-au dovedit foarte utile. Surprinztoare sunt i metodele de dezinformare prin pres n timpul regimului fascist. Mussolini nega n totalitate existena cenzurii n pres, dei prin metodele ntreprinse obliga ziarele s

38

susin doar politica partidului. El spunea c cea mai liber pres din ntreaga lume este cea italian(...). Jurnalistul italian e liber pentru c servete o singur cauz, un singur regim. n Germania nazist dezinformarea prin propaganda politic i manipulare a atins apogeul. Adolf Hitler era un geniu al propagandei. El ncepuse s practice aceast art nc din 1919, cnd a fost angajat ca ofier responsabil cu educaia politic, n cadrul Regimentului I de pucai din Bavaria. Ajuns la putere, el dezinforma prin discursuri nflcrate, ocolind orice obstacol, atacuri violente la adresa guvernului republican, critici, insulte i proliferri de ameninri nemaiauzite. n cartea sa de cpti Mein Kampf Hitler spunea c propaganda trebuie s se adreseze maselor i c ea trebuie s se concentreze doar asupra ctorva puncte care s fie repetate la nesfrit. Propaganda nu are nimic comun cu adevrul mai scrie Hitler evideniind aspectul eronat al propagandei politice. Astfel identific dezinformarea prin propagand cu minciuna. Despre metodele de propagand utilizate de naziti, scrie n 1939 sociologul german Serge Tchakhotine, n cartea Violul mulimilor prin propaganda politic, carte imediat interzis de autoriti. El consider c mulimea gndete din instinct. Fcnd apel la impulsurile care vizeaz conservarea individului (impulsuri agresive, impulsuri alimentare), precum i la cele care asigur conservarea speciei (impulsul sexual, impulsul matern sau patern), propaganda nazist creeaz o stare de oboseal mintal propice pentru dezinformare i supunerea voinei. Pe timpul celor dou rzboaie mondiale nici francezii, englezii i americanii nu sau lsat pn nu i-au pus la punct servicii specializate n dezinformare. Serviciile secrete britanice au folosit cu predilecie difuzarea informaiilor false, uneori cu concursul unor personaliti de prim rang i interceptrile radio. Britanicii au avut multe operaiuni de descurajare i de intoxicare, punnd n joc o imaginaie deosebit de bogat, care nu a dat niciodat gre. n Frana, nc din 1915, a fost creat n cadrul Marelui Cartier General, o unitate nsrcinat cu pregtirea i rspndirea n Germania i Alsacia de informaii false sau de ediii n ntregime fabricate ale ziarelor locale germane (Hansi i Tonnelat, 1992). n perioada interbelic, serviciile secrete militare franceze s-au preocupat, cu precdere, de culegerea de informaii i de contraspionaj.

39

Este evident c Puterea, din orice epoc i de pe orice meridian, a fost preocupat de controlarea comunicrii, fie ea direct, mediat sau mediatic. Serviciile secrete i strmoii lor mai puin instituionalizai au menirea de a supraveghea sferele comunicrii internaionale (de la trasul cu urechea pn la deschiderea scrisorilor sau interceptarea convorbirilor telefonice). Comunicarea mediatic i dezinformarea prin intermediul mass-media sunt foarte greu de controlat, deoarece mesajele ating publicuri diverse, n momente diferite ale vieii. Ele acioneaz asupra indivizilor n mod cumulativ i imprevizibil, ceea ce face ca efectele lor sa fie inegale i diferite de la caz la caz. nmulirea cazurilor de dezinformare i avntul pe care-l ncearc acest fenomen n ultimii ani se datoreaz mai multor factori cum ar fi universalizarea surselor de cunoatere, democraia, dezvoltarea exploziv a mijloacelor de informare n mas sau suprainformarea. Epoca contemporan este marcat de numeroase deschideri ctre informaie. Individul i poate satisface dorina de a ti, beneficiind de o mai bun apropiere de sursele, pn de curnd, puin cunoscute. n rile occidentale toi cetenii au posibilitatea s se informeze deoarece dispun de mijloace adecvate dar i datorit faptului c primesc o educaie care i pregtete s obin o mare cantitate i varietate de cunotine. Adesea aflat n faa imensului val de informaii, individul nu tie ce s aleag i se las influenat de tendinele de mas. Regimul democratic, regim ales i nu impus, d posibilitate ceteanului s-i hotrasc viitorul i s joace un rol activ n viaa social-politic. Obligaia lui const n a decide n mod individual; ns tot democraia este cea care d posibilitate partidelor i liderilor politici s fac propagand pentru influenarea maselor. Astfel individul este tentat s urmeze opiniile politice ale semenilor si, opinii formate corect sau incorect, n urma propagandei. De asemenea democraia a oferit mijloacelor mass-media libertate total de exprimare, favoriznd dezinformarea. Ceteanul nu mai trebuie s se zbat pentru a cunoate noutile care i sunt servite calde de mass-media. Dac vrea s-i formeze o opinie ar trebui s fac un efort de cutare i de triere a informaiilor, ns comoditatea practic a sistemului mass-media nu-l incit s depun acest efort. Mijloacele de informare n mas permit nu numai influenarea unui numr mare de indivizi, ci i difuzarea unor tiri proaspete din cele mai diferite domenii i arii

40

geografice. Aceast rapiditate este un extraordinar mijloc de seducie a maselor. Totodat, rapiditatea pltete tribut superficialitii n materie de control al surselor i uurinei n aprecierile fcute asupra evenimentelor. n plus, ea produce creterea considerabil a numrului de informaii fie i numai pentru a satisface cererile unui public devenit exigent, antrennd astfel riscul suprainformrii. Publicul pare c a devenit sensibil la plcerea simultan produs de un anumit ritual al informrii i caracterul surprinztor al tirii care i se transmite. Veridicitatea i importana faptelor trec (cu unele excepii) pe plan secundar, n timp ce o anumit dramatizare a subiectului, oricare ar fi acesta, focalizeaz imediat atenia. 3.2 Patogenii fenomenului dezinformrii n pres n ultimii ani a devenit banal sublinierea importanei mijloacelor de informare n mas, a creterii numrului de aparate i procedee tehnice de informare posibile precum i a ariei performanelor pe care le ating. Primele trei locuri n ceea ce privete informarea dar i dezinformarea sunt deinute n prezent de radio, televiziune i presa scris. Radioul a fost unul din primele suporturi de mas pentru propagand i dezinformare. n timpul celui de-al II rzboi mondial propaganda prin radio (informaii, cntece, scenete radiofonice etc. ) a fost un mijloc foarte eficient de ridicare a moralului oamenilor. Rezistena psihic a populaiilor din cele dou tabere era un factor esenial. Propaganda sonor extrem de important se fcea n timpul campaniilor electorale sau chiar pe front, de exemplu n timpul rzboiului civil spaniol sau chinez i, mai de curnd, n timpul rzboiului din Vietnam. Importana radioului a nregistrat o cretere considerabil odat cu apariia receptoarelor portative, performante i uoare. n acest fel, publicul a putut fi influenat permanent, la orice or i n orice loc. Dezinformarea la radio se poate realiza prin diferite procedee: prin emisiuni n care invitaii vorbesc foarte repede, neateptndu-i rndul, ceea ce face imposibil identificarea lor i a mesajelor, prin reclame i clipuri publicitare, prin emisiuni nedocumentate n prealabil sau prin cenzurarea informaiei. La nivel local s-a constatat

41

o aglomerare de emisiuni n frecven modulat, emisiuni care, de multe ori, sunt puternic marcate de propagand i ideologie, sau mai bine zis de dezinformare. Ceea ce limiteaz efectele nefaste ale acestor emisiuni este raza lor scurt de aciune i faptul c se bruiaz reciproc. O maxim latineasc spune c repetiia este mama nvrii. Ei bine, aceast maxim poate fi atribuit cu succes radioului. Cercettorii au explicat c un cuvnt, cu ct este mai des difuzat la radio, cu att este mai repede reinut de asculttori. Dac nlocuim cuvntul cu o reclam sau cu un citat politic putem explica de ce, n ultimul timp, spaiul radiofonic este invadat de reclame publicitare. Radioasculttorii rein rapid reclamele care se repet de mai multe ori ntr-o zi i ncep chiar s cread c un produs sau altul sunt eficiente cnd, de fapt, multe dintre produsele crora li se face reclam sunt ineficiente. Uneori reclamele produc o adevrat psihoz n rndul asculttorilor care cumpr produse n valoare de milioane de dolari. De foarte multe ori clienii, sub efectul reclamelor n avalan, cumpr lucruri de care, odat ajuni acas, i dau seama c nu aveau nevoie. n SUA, nemulumirea cumprtorilor pui n asemenea situaii de reclamele radio i TV, a ajuns la un moment dat exploziv. Ei au dat n judecat guvernul pentru faptul c permite cascadele de reclame care i fac s cumpere produse ce nu le sunt necesare. O alt modalitate de dezinformare prin radio este cea rezultat din propaganda aa-zis alb ce utilizeaz materiale provenite din surse oficiale, cu nouti culturale, artistice, aparent inofensive. Aceste materiale pun n eviden stilul de via al unor personaliti considerate exemplare pentru viaa cultural, sportiv sau muzical, ns fr a aduce n prim plan elementele care ar pune n discuie performanele spaiului social din care provin personalitile respective. Cercetrile au relevat o eficien mai mare a propagandei albe n rndul tineretului prin transmiterea unor emisiuni radiofonice de muzic tnr (pop, rock etc.) n alternan cu scurte buletine de tiri. Pe fondul perceptiv pozitiv creat de contextul muzical, remanena mesajelor din tiri este deosebit de mare, deoarece propaganda se realizeaz neostentativ i creeaz impresia unui dialog ntre egali.

42

Pentru a evidenia efectele dezorganizatoare i nocive ale dezinformrii, voi prezenta un caz de dezinformare prin radio, devenit celebru n SUA. n seara de Halloween (31 octombrie) a anului 1938, n SUA un program de radio ce transmitea muzic spaniol a fost ntrerupt de un buletin de tiri n cadrul cruia se anuna observarea unor explozii neobinuite pe planeta Marte. Pramul a continuat. Ceva mai trziu, din nou o ntrerupere, pentru a transmite n direct, un reportaj dintr-o micu localitate din statul New Jersey, unde un cilindru uria a lovit pmntul cu o for teribil. Se pare c n acel moment, circa un milion de americani ascultau emisiunea. Curiozitatea a fost nlocuit treptat de team atunci cnd reporterul, i el speriat, a nceput s descrie cum (...) din interiorul mainriei apar nite creaturi uriae, sclipitoare, cu tentacule imense i cu ochi ca de arpe. Sute de mii de oameni au intrat n panic i muli dintre ei i-au prsit locuinele pentru a scpa de invazia marienilor.De fapt totul era o glum realizat de un grup de actori de la Mercury Theatre. Interesant a fost modul cum au reacionat oamenii. Auzind acele reportaje nfricotoare, foarte muli dintre asculttori au cutat s vad cum se comport cei mpreunp cu care audiau emisiunea. Cum toi erau ngrijorai i speriai, orice ndoial a disprut. Ne-am srutat unii pe alii pentru c ne ateptam s murim dintr-o clip n alta, i amintea un asculttor. Foarte puini au fost cetenii care nu au crezut n ceea ce auzeau la radio i au ncercat s afle amnunte de la alte posturi radio. Negsind alte tiri referitoare la eveniment au fost derutai, fapt ce demonstreaz c existena unei singure surse de informare poate amplifica la maximum efectele dezinformrii. Publicitatea, propaganda i manipularea sunt prezente i n cadrul emisiunilor televizate. Televiziunea a devenit terenul unei tenace i perfide lupte de influen, care nu pare s se sfreasc prea curnd. Cel mai adesea n timpul campaniilor electorale, personalitile politice ncearc s conving i s influeneze masele. Pentru a ntri credibilitatea mesajului i pentru a-i masca caracterul mincinos, politicienii scot n eviden alte aspecte cum ar fi: protejarea fiinelor slabe, solidaritatea cu cei aflai n mizerie i cu cei nfometai, lupta pentru aprarea pcii sau a libertii sau grija pentru mediul nconjurtor. De asemenea n campaniile electorale se pune accent pe reuitele personalitilor n

43

meseria de baz i nu pe reuita n activitatea politic. Telespectatorii sunt convini s aleag un candidat care are o imagine public atent realizat de specialiti n domeniu, dar care, poate, nu vor reui s-i in promisiunile fcute electoratului. De multe ori, programele electorale sunt irealizabile i conin informaii false, iar oamenii simpli care sper ntr-o via mai bun nu sunt capabili s separe adevrul de minciun. Exist multe exemple de dezinformare televizat prin intermediul imaginilor. Oamenii vd o realitate creat de jurnaliti sau de anumite pri ale conducerii statului, realitatea care de fapt este fals sau incomplet. Jurnalitii au posibilitatea de a truca imaginile, filmele documentare, excluznd anumite persoane sau artnd doar unele aspecte ale problemei analizate. n 1979 Papa Ioan Paul al II-lea (polonezul Karol Vojtyla) a vizitat Polonia. Televiziunea polon, controlat de regimul comunist, a difuzat doar trei dintre momentele vizitei: sosirea, vizita la Auschwitz i ceremonia plecrii. Pe micul ecran, Papa nu a fost vzut dect nconjurat de arbori, clugrie sau coruri, cnd, n realitate, la ntlnirile sale cu populaia au participat sute de mii de oameni. n 1990 Televiziunea Romn Liber a transmis repetate rnduri, imagini de la o manifestaie anticomunist maraton (40 de zile n Piaa Universitii), selectnd pentru difuzare acele secvene n care apreau persoane cu un aspect necivilizat. Efectul a fost c, pentru acei telespectatori care nu au avut prilejul s vad cu ochii lor mulimea celor cteva mii de protestatari dintre care muli studeni i ali ceteni respectabili, manifestanii nu erau dect nite golani. n sistemele totalitare, principiul esenial de informare n televiziunea de stat (unica existent) avea dou directive: Ce trebuie s tie poporul i Ce trebuie s nu tie poporul. nainte de anul 1989 i Televiziunea Romn era ghidat dup acelai principiu. Referitor la ceea ce se petrecea n ar, televiziunea (ca de altfel i ziarele i radioul) era obligat s prezinte doar mreele realizri. Mai mult, modul de prezentare cuprindea, uneori, exagerri i minciuni absurde. Suprafaa raportat ca recoltat depea suprafaa arabil a rii, inaugurarea unor noi obiective industriale se fcea cu multe luni nainte de finalizare dar pentru a fi bifate n planul de nvestiii, nu existau bolnavi de SIDA, handicapai sau case de copii orfani pentru c aa cerea conducerea.

44

n perioada comunist toate emisiunile erau cenzurate, transformate, controlate de la Centru, iar de publicitate nici nu putea fi vorba. n prezent, nu exist televiziune care s nu difuzeze spoturi publicitare. ntre emisiuni, n timpul acestora sau n timpul filmelor artistice sau serialelor, publicitatea ocup un timp de emisie din ce n ce mai mare. n unele ri cum ar fi Frana sau SUA, publicitatea nu mai este doar o pauz, aa cum afirm specialitii, ci este deja un fenomen deranjant. S-a constatat c din ce n ce mai muli telespectatori consider publicitatea suprtoare. Dup Ctlin Zamfir publicitatea este ansamblu de tehnici de comunicare n mas cu scopul de a informa publicul despre calitile unor produse sau servicii i de a-l influena n sensul achiziionrii acestor produse i al acceptrii respectivelor servicii. Dei publicitatea ca fenomen social, a aprut n societile preindustriale, abia odat cu dezvoltarea economiei capitaliste, cu dispariiaia con