1

Descriere a studiului

Titlul complet al studiului:

Evaluarea multinivelară a strategilor de reglare emoţională. Mecanisme cognitive şi relaţia

cu simptomele depresive şi anxioase.

Iniţiatori:

Studiul a fost iniţiat de drd. Silviu Matu, sub coordonarea prof. univ. dr. Daniel David. Parte

din datele culese în acest studiu au fost incluse în tezele de disertaţie ale absolvenţilor de

master Diana Cândea şi Petruş Roxana, coordonate de conf. univ. dr. Aurora Szentagotai,

respectiv prof. univ. dr. Daniel David.

Instituţia:

Studiul s-a desfășurat sub egida Şcolii Doctorale Psihodiagnostic şi Intervenţii Psihologice

validate Ştiinţific şi a Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie, Universitatea

Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Locaţia de desfăşurare a studiului a fost Platforma MATRIX de

Psihoterapie prin Robotică / Roboterapie şi Realitate Virtuală, str. Republicii, nr. 37, Clădirea

AVALON, Cluj-Napoca.

Date de contact:

Pentru informaţii suplimentare legate de acest studiu ne puteţi contacta la adresa de email

silviu.matu@ubbcluj.ro sau la telefon 0766.897.012.

Descrierea generală a studiului:

Studiul a presupus participarea la trei sesiuni de laborator (descrise mai jos) cu obiective de

cercetare specifice. După încheierea acestora, participanţii au primit prin email un set de

chestionare în format electronic care au evaluat o serie de variabile trăsătură (e.g., strategii

habituale de reglare emoţională, credinţe raţionale şi iraţionale, mecanisme de coping) care ar

fi putut modera efectele variabilelor manipulate experimental în cele trei sesiuni de laborator.

Etapa I

Contextul ştiinţific:

Deşi studiile experimentale anterioare, sintetizate în meta-analize cantitative, arătă că

reevaluarea cognitivă este o strategie de reglare emoţională eficientă, se cunoaşte foarte puţin

despre eficienţa comparativă a formelor specifice de reevaluare. În plus, cu puţine excepţii,

studiile anterioare au utilizat instrucţiuni de reevaluare cognitivă generale, care indicau

obiectivul final al reevaluării (e.g., „gândeşte-te de aşa manieră încât să te simţi mai bine”)

fără însă a analiza modalităţile specifice prin care participanţii reuşeau să atingă obiectivul

emoţional indicat de instrucţiune. Pornind de la aceste limite ale literaturii anterioare şi de la

teoria lui Lazarus asupra evaluării cognitive, am comparat instrucţiunea de reevaluare clasică

folosită în studiile experimentale (ca în exemplul de mai sus) cu două forme specifice derivate

2

din teoria lui Lazarus, centrate pe modificarea specifică a evaluărilor (modificarea

implicaţiilor pentru individ a unui eveniment negativ) şi pe modificarea cunoştinţelor

(modificarea interpretărilor pe care individul le face evenimentului).

Instrumente folosite în studiu:

Pentru inducerea emoţiilor negative a fost utilizată o procedură de imagerie dirijată pe

baza a cinici scenarii negative adaptate pentru acest experiment. Toate scenariile

aveau asociate o propoziţie care sintetiza sensul acestora, aşa cum a fost el evaluat

într-un studiu pilot anterior;

Beck Depression Inventory (BDI-II) – pentru a evalua simptomatologia depresivă ca

variabilă de control;

Positive and Negative Affective Schedule (PANAS) – pentru a evalua dispoziţia

generală înainte de experiment şi modificările specifice în emoţii ca urmare a

manipulării experimentale;

Automatic Thoughts Questionnaire – pentru a evalua gândurile automate negative din

timpul sarcinii experimentale;

Scale Likert pentru a evalua relevanţa şi congruenţa motivaţională a stimulilor utilizaţi

în sarcina experimentală, răspunsurile emoţionale după fiecare stimul, şi credibilitatea

reevaluărilor şi reinterpretărilor realizate de participanţi în timpul sarcinilor;

Raportări (scrise) ale gândurilor şi modalităţilor de reevaluare la finalul fiecărui

scenariu;

Măsurători psihofiziologice ale conductanţei electrice a pielii, ritmului cardiac şi

ritmului respirator.

Procedura experimentală:

1. Evaluarea distresului general înainte de experiment;

2. Randomizare în unul din cele patru grupuri:

I. grupul de control care a trecut prin procedura de imagerie dirijată fără

instrucţiuni de manipulare a reevaluării;

II. grupul de reevaluare clasică care a primit instrucţiunea să se raporteze într-o

manieră diferită la scenariile pe care le vor vizualiza astfel încât acestea să pară

mai pozitive sau mai puţin negative (reevaluare clasică);

III. grupul de reevaluare prin modificarea interpretărilor care a fost instruit să

schimbe modul în care gândeşte despre ce s-a întâmplat în scenarii astfel încât

sensul să se transforme într-unul mai pozitiv sau mai puţin negativ (reevaluare

prin reinterpretare);

IV. grupul de reevaluare prin modificarea relevanţei motivaţionale, care a fost

instruit să modifice modul în care gândesc despre scenarii astfel încât sensul

acestora să nu se modifice dar să reducă relevanţa motivaţională/implicaţiile

pentru propria persoană a evenimentelor descrise în scenarii (reevaluare prin

modificarea relevanţei motivaţionale);

3. Montarea electrozilor pentru măsurătorile psihofiziologice;

4. Măsurătoare de bază (baseline) pentru măsurătorile psihofiziologice;

3

5. Măsurătoare e emoţiilor stare înainte de procedura experimentală;

6. Training în utilizarea strategiei conform grupului în care au fost alocaţi în mod aleatoriu, pe

baza unui scenariu de probă;

7. Manipularea experimentală folosind 5 scenarii negative prezentate în mod aleatoriu, cu

instrucţiunea de reevaluare specifică grupului în care au fost alocaţi. La finalul fiecărui

scenariu, participanţii au fost solicitaţi să raporteze gândurile şi modalităţile alternative de a se

raporta la fiecare scenariu din timpul perioadei de imagerie.

8. Evaluare a emoţiilor stare după procedura experimentală şi a gândurilor automate negative

din timpul acesteia.

Rezultate principale:

Rezultatele au indicat că manipularea experimentală a fost eficientă. Sarcina de inducţie

folosind scenariile negative a fost eficientă în inducerea emoţiilor negative. Codarea

raportărilor făcute de participanţi după fiecare scenariu, cu privire la gândurile şi modalităţile

de interpretare şi evaluare au indicat că aceştia au urmat instrucţiunile în acord cu grupul în

care au fost alocaţi.

În ceea ce priveşte eficienţa fiecărei instrucţiuni specifice, datele au arătat că

reevaluarea prin reinterpretare şi reevaluarea prin modificarea relevanţei motivaţionale au

redus semnificativ emoţiile negative la finalul sarcinii. Grupul instruit să folosească

reevaluarea clasică nu a diferit semnificativ de grupul de control în ceea ce priveşte distresul.

Nu au existat diferenţe între grupuri în ceea ce priveşte emoţiile pozitive. În plus, analizând

relaţia dintre numărul de alternative de reevaluare din fiecare categorie şi nivelul distresului la

finalul sarcinii experimentale, am identificat o relaţie semnificativă în cazul alternativelor care

vizau reducerea relevanţei motivaţionale, sugerând că utilizarea acestei strategii de reglare

emoţională (specific, de reevaluare) este asociată cu rezultate afective mai bune.

Etapa II

Contextul ştiinţific:

Deşi studiile din paradigma reglării emoţionale au arătat că anumite strategii sunt mai

eficiente decât altele în reducerea distresului, majoritatea studiilor s-au axat pe aşa numitele

emoţii bazale (e.g., tristeţe, depresie, anxietate) şi mai puţin pe rolul acestor strategii în cazul

emoţiilor auto-evaluative (e.g., ruşine, vină, mândrie). Puţinele studii în acest sens arată că

efectele aceloraşi strategii ar putea fi diferit în cazul emoţiilor auto-evaluative. În plus, în

cazul specific al ruşinii, se consideră că asocierea puternică între experențierea acestei emoţii

şi simptomele depresive, ar putea fi explicată cel puţin parţial de utilizarea unor strategii de

reglare disfuncţionale a acestei emoţii (e.g., ruminaţie). În acest context, am investigat

eficienţa comparativă a reevaluării şi ruminaţiei în reglarea emoţiei de ruşine indusă

experimental.

Instrumente folosite în studiu:

Pentru inducerea emoţiei de ruşine a fost utilizată o sarcină de rememorare în care

participanţii au trăit această emoţie şi descrierea detaliată a acesteia;

BDI-II – pentru a evalua simptomatologia depresivă ca variabilă de control;

4

PANAS – pentru a evalua dispoziţia generală înainte de experiment şi modificările

specifice în emoţii ca urmare a manipulării experimentale;

Personal Feelings Questionnaire 2 (PFQ-2) – pentru a evalua nivelurile de ruşine

resimţite la începutul şi finalul sarcinii experimentale;

Raportări (scrise) ale gândurilor şi modalităţilor de reevaluare la finalul fiecărui

scenariu;

Sarcină cognitivă de tipul N-back Task pentru a evalua performanţele memoriei de

lucru;

Măsurători psihofiziologice ale conductanţei electrice a pielii, ritmului cardiac şi

ritmului respirator

Procedura experimentală:

1. Evaluarea distresului general înainte de experiment;

2. Randomizare în unul din cele trei grupuri:

I. Grupul de control, care nu a primit nici un fel de instrucţiune privind reglarea

emoţională; În etapa de manipulare a strategiei participanţii au fost solicitaţi să

îşi reamintească a doua oară acelaşi eveniment;

II. Grupul de reevaluare, care a fost instruit să se raporteze la evenimentul în care

a trăit emoţia de ruşine încercând să schimbe modul în care gândeşte astfel

încât să se simtă mai bine sau mai puţin rău în legătură cu acel eveniment;

III. Grupul de ruminaţie care a fost solicitat să retrăiască evenimentul care a

generat emoţia de ruşine şi să se concentreze pe aspectele emoţionale negative

ale acestuia;

3. Montarea electrozilor pentru măsurătorile psihofiziologice;

4. Măsurătoare de bază (baseline) pentru măsurătorile psihofiziologice;

5. Măsurători ale memorie de lucru înainte de sarcina de inducţie a ruşinii;

6. Măsurătoare e emoţiilor stare înainte de procedura experimentală;

7. Inducerea emoţiei de ruşine prin reamintirea unui eveniment în care participantul a trăit

această emoţie şi descrierea detaliată a evenimentului (fără instrucţiunea de reglare

emoţională);

8. Evaluarea emoţiilor stare la finalul sarcinii de inducţie a ruşinii

9. Introducerea strategiei de reglare emoţională în acord cu grupul în care a fost alocat şi

oferirea unui exemplu în utilizarea ei;

10. Manipularea strategiei de reglare prin solicitarea rememorării aceluiaşi eveniment prin

prisma strategiei indicate;

11. Evaluarea emoţiilor stare la finalul procedurii de inducţie a ruşinii şi reglare emoţională;

12. Evaluarea memoriei de lucru la finalul sarcinii de inducţie şi reglare emoţională;

13. Perioadă de recuperare pentru a evalua modificările la nivelul activităţii fiziologice;

14. Evaluarea emoţiilor stare la finalul procedurii experimentale.

Rezultate principale:

Manipularea experimentală a ruşinii a fost eficientă, toate grupurile indicând niveluri mai

ridicate de ruşine după procedura de inducţie. După utilizarea strategiei de reglare, grupul de

5

condiţia de reevaluare a avut niveluri mai scăzute ale ruşinii şi ale emoţiilor negative decât

celelalte două grupuri. Nu au existat diferenţe semnificative între grupul de control şi cel de

ruminaţie. Nu au existat diferenţe semnificative între grupuri în ceea ce priveşte performanţele

la sarcina cognitivă.

Etapa III

Context ştiinţific:

Studiile anterioare privind relaţia dintre strategiile de reglare emoţională şi psihopatologie au

indicat că strategiile considerate disfuncţionale (e.g., ruminaţie, supresie, evitare) au o

legătură puternică (asociere pozitivă indicând o vulnerabilitate) cu o gamă largă de simptome

psihopatologice, dar o astfel de relaţie (o asociere negativă care să indice un rol protectiv) nu

a fost identificată în cazul strategiilor considerate funcţionale (e.g., reevaluare, acceptare).

Aceste rezultate sunt surprinzătoare dat fiind faptul că strategiile funcţionale sunt considerate

ca aflându-se în nucleul tehnicilor utilizate în timpul intervențiilor psihologice moderne (e.g.,

restructurare cognitivă). Este posibil ca acest rezultat să se datoreze modului în care aceste

strategii funcţionale au fost conceptualizate şi evaluate (ca strategii habituale iar instrumentele

măsurând frecvenţa utilizării acestor strategii şi nu neapărat eficienţa în utilizarea lor). De

asemenea, este posibil ca rolul de predictor direct al simptomelor să nu fie cel mai potrivit,

aceste strategii putând acţiona ca un tampon (moderator) între evenimentele negative de viaţă

şi simptomele psihopatologice. Altfel spus, este posibil ca aceste strategii să-şi dovedească

utilitatea atunci când individul se confruntă cu evenimente negative iar atunci, ceea ce este

relevant este măsura în care el reuşeşte să le utilizeze cu succes şi mai puţin cât de des

încearcă să le utilizeze. Studiul de faţă a încercat să testeze aceste întrebări de cercetare în

cazul reevaluării cognitive, strategie măsurată cu o serie de indicatori subiectivi (i.e., eficienţa

utilizării reevaluării măsurată din prisma emoţiilor auto-raportate; numărul de evaluări

alternative ale unui stimul negativ) şi obiectivi [i.e., eficienţa utilizării reevaluării din prisma

modulării unui indicator EEG asociat reactivităţii emoționale – Late Positive Potential (LPP)].

Eficienţa utilizării reevaluării, numită abilitate de reevaluare, a fost pusă în relaţie cu

simptomatologia depresivă, cea de anxietate generalizată şi anxietate socială.

Instrumente folosite în studiu:

Sarina de inducere a emoţiilor negative a fost compusă dintr-o serie de imagini

preluate din International Affective Pictures System (IAPS);

BDI-II – pentru a evalua simptomatologia depresivă;

Generalized Anxiety Disorder Questionnaire IV (GADQ-IV) – pentru a măsura

simptomele de anxietate generalizată;

Liebowitz Social Anxiety Scale (LSAS) – pentru a măsura simptomele de anxietate

socială;

PANAS – pentru a evalua dispoziţia generală înainte de experiment şi modificările

specifice în emoţii ca urmare a manipulării experimentale;

Scale Likert pentru a măsura răspunsurile emoţionale în termeni de arousal şi valenţă

după fiecare stimul;

6

Măsurători EEG pentru a evalua indicatorii activităţii cerebrale referitori la

reactivitatea emoţională.

Auto-raportări ale evaluărilor alternative generate în faţa unui stimul negativ.

Procedura experimentală:

1. Evaluarea distresului general înainte de experiment;

2. Montarea electrozilor pentru măsurătorile EEG;

3. Măsurătoare de bază (baseline) pentru măsurătorile EEG;

4. Măsurători iniţiale ale emoţiilor stare;

5. Prezentarea primului set de imagini negative cu sau fără instrucţiunea de reevaluare

cognitivă a imaginilor (raportarea la imagini astfel încât acestea să fie percepute ca fiind mai

pozitive sau mai puţin negative);

6. Evaluarea valenţei şi arousalului auto-raportate după fiecare imagine;

7. Evaluarea emoţiilor stare după primul set de imagini;

8. Prezentarea unui set de imagini neutre pentru revenirea la nivelul emoţional de bază;

9. Evaluarea emoţiilor stare după setul de imagini neutre;

10. Prezentarea celui de al doilea set de imagini negative cu sau fără instrucţiunea de

reevaluare cognitivă a imaginilor (raportarea la imagini astfel încât acestea să fie percepute ca

fiind mai pozitive sau mai puţin negative);

11. Evaluare emoţiilor stare după al doilea set de imagini negative;

13. Deconectarea de la aparatul EEG;

14. Prezentarea a 5 imagini negative nevizualizate anterior şi raportarea modului de

interpretare a acestor;

15. Re-vizualizarea celor 5 imagini şi generare de reevaluări alternative mai pozitive sau mai

puţin negative într-un interval de timp delimitat (2 minute).

*Notă privind procedura experimentală: ordinea de vizualizare a celor două seturi de

imagini negative şi utilizarea instrucţiunii de reevaluare (punctele 5 şi 10 din procedură) au

fost randomizate între participanţi. Nu există grupuri experimentale ci doar ordine de

prezentare respectiv de utilizare a strategiei aleatorii.

Rezultate principale:

Manipulare experimentală a inducerii emoţiilor negative şi de utilizare a strategiei de

reevaluare a fost eficientă, existând diferenţe semnificative în ceea ce priveşte emoţiile

negative înainte şi după prezentarea seturilor de imagini negative, iar schimbările în

emoţionalitate negativă au fost mai reduse în situaţiile în care au utilizat reevaluarea

cognitivă.

Pe baza datelor experimentale au fost calculaţi o serie de indecşi ai abilităţii de

reevaluare cognitivă ca diferenţele de scoruri între secvențele de vizualizare a imaginilor

negative fără instrucţiunea de reevaluare şi cele de vizualizare a imaginilor cu instrucţiunea de

reevaluare: reducerea în emoţionalitate negativă, reduceri în valenţa negativă, şi reduceri în

arousal, respectiv numărul de interpretări alternative (codate de doi evaluatori independenți).

Aceşti indecşi au fost relaţionaţi modest cu distresul şi simptomele de depresie şi anxietate

socială. De asemenea, în analiza de moderare a fost identificată o singură relaţie de moderare

7

a abilităţii de reevaluare între evenimentele de viaţă negative şi simptomele de anxietate

generalizată.

Acest material a fost realizat de Silviu-Andrei Matu (silviu.matu@ubbcluj.ro). Materialul poate fi folosit

doar de către participanţii la studiu cărora le-a fost adresat şi nu poate fi reprodus parţial sau total fără

acordul explicit al autorului. Materialul va fi transmis coordonatorilor de practică pentru a cunoaşte

activitatea studenţilor din acest studiu.