CURS 4 - TEORII PRIVIND DEZVOLTAREA PSIHIC Ă

Teoria dezvoltarii cognitive – Jean Piaget Cea mai cunoscută teorie privind dezvoltarea cognitivă (epistemologia genetică, adică dezvoltarea

căilor prin care lumea externă îi devine cunoscută individului uman) a fost elaborată de Jean Piaget (1896-1980). El s-a preocupat de studiul dezvoltării inteligenţei la copil.

Asimilarea şi acomodarea sunt factorii determinanţi ai dezvoltării structurii cognitive care îl fac pe individ capabil să coopereze, să rezolve problemele şi să se adapteze mai bine la schimbările de mediu.

Stadiile dezvoltării inteligenţei Piaget spune că schimbările în inteligenţă apar secvenţial, în stadii succesive. Fiecare stadiu

depinde de cel anterior. Acestea sunt: 1. stadiul senzoriomotor (0-18/24 de luni): copilul cunoaşte prin intermediul activităţilor fizice pe

care le îndeplineşte. 2. stadiul preoperaţional (2-5/7 ani): este caracteristic copilului de vârstă preşcolară, luptând pentru

a-şi achiziţiona gândirea logică; 3. stadiul operaţiilor concrete (6-11/12 ani): copilul poate gândi logic probleme „concrete”, „acum

şi aici”. 4. stadiul operaţiilor formale (12/13 ani): sunt adolescenţii capabili să opereze mental asupra unor

probleme abstracte, ipotetice

Teoria dezvoltării morale - L. Kohlberg Dezvoltarea morală este un aspect esenţial al socializării. Fiecare societate are regulile sale morale

care orientează comportamentul membrilor săi în diferite situaţii. Prin procesul de dezvoltare morală copilul interiorizează normele morale ale societăţii în care trăieşte, învaţă ce este corect şi ce este greşit.

Kohlberg, pentru a studia dezvoltarea morală, a prezentat subiecţilor de diferite vârste povestiri care implicau câte o dilema morală, şi le-a cerut să arate cum ar fi soluţionat ei problema. Analizând mii de răspunsuri, Kohlberg a identificat 3 stadii ale dezvoltării morale, fiecare având câte două substadii. Aceste stadii sunt:

1. Stadiul moralităţii preconvenţionale. În acest stadiu corectitudinea comportamentului este apreciată în funcţie de consecinţele sale.

a) Primul substadiu (al moralei heteronome) ţine până la vârsta de aproximativ 6 ani. La această vârstă o acţiune este apreciată ca fiind bună sau rea în funcţie de consecinţele, adică în funcţie de recompensele sau pedepsele primite (dacă după ce am făcut ceva sunt lăudat, înseamnă că am procedat bine, dacă sunt pedepsit, înseamnă că am fost rău).

b) Al doilea substadiu (al moralei instrumentale) ţine de la 6, până la aproximativ 11 ani. Copilul apreciază caracterul moral al unei acţiuni tot în funcţie de consecinţe, dar pentru el devine esenţială recunoştinţa celor din jur, faptul că şi ei, la rândul lor, îl vor ajuta în situaţii dificile. A fi corect (moral) devine echivalent cu a primi tot atâta cât ai dat celorlalţi („Te ajut, dacă mă ajuţi şi tu”, „Nu te spun că ai fost rău, dacă nici tu nu mă spui”). La acest nivel se consideră că o regulă trebuie să fie respectată numai dacă ea permite satisfacerea propriilor interese.

2. În stadiul moralităţii convenţionale devine importantă respectarea regulilor sociale.a) La începutul adolescenţei un comportament este apreciat ca fiind moral dacă este în concordanţă

cu aşteptările persoanelor semnificative pentru copil (părinţi, fraţi, prieteni, profesori etc.). Devine importantă empatia, atitudinea prosocială, dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur, chiar cu preţul unor sacrificii. Aprobarea sau dezaprobarea unui comportament se realizează în funcţie de intenţiile subiectului.

b) Spre sfârşitul adolescenţei nu mai are o importanţă aşa de mare aprobarea sau dezaprobarea persoanelor apropiate. Adolescentul înţelege că deasupra indivizilor se află societatea cu legile, tradiţiile sale. Un comportament este considerat moral dacă prin el se respectă autoritatea, sunt îndeplinite datoriile faţă de familie, prieteni, ţară, dacă permite menţinerea ordinii sociale.

3. Stadiul moralităţii postconvenţionale.a) Cei care se află în acest stadiu nu neagă rolul legilor şi normelor sociale, dar nici nu le

absolutizează; ei îşi dau seama că acestea sunt doar nişte instrumente necesare pentru buna funcţionare a unei societăţi. Ei înţeleg că uneori unele norme sau legi pot fi în contradicţie cu bunele intenţii ale unei persoane.

b) Ultimul substadiu al dezvoltării morale ţine seama de cele mai importante principii etice, ca de ex. de drepturile omului sau dreptul la viaţă. Cei care se află la acest nivel se conduc după principii morale proprii. Regulile pot fi, sau nu pot fi încălcate în funcţie de concordanţa sau discordanţa lor cu aceste principii.

Fiecare om trece prin aceste stadii în aceeaşi ordine, dar unii trec mai încet într-un stadiu superior, alţii mai repede. Unii nu ajung niciodată în ultimul stadiu.

Observaţie. Kohlberg a studiat judecata morală, şi nu comportamentul moral. Unele cercetări arată că există o concordanţă destul de mare între acestea. De ex. cei care se află în al treilea stadiu al dezvoltării morale au o tendinţă mai redusă de a-i înşela pe ceilalţi (de a înşela examinatorul la un test sau de a copia la examen) sau manifestă mai puţină obedienţă

Modelul propus de L. Kohlberg a cunoscut o serie de observaţii, fiind contestat de către unii specialişti ai domeniului atât pentru caracterul său restrictiv cât şi prin conţinutul la care face referinţă, în special asupra dimensiunii moralităţii – a judecăţii morale şi în mai mică măsură asupra altor componente psihice şi psihosociale.

Pentru dezvoltarea cognitivă şi stadialitatea acesteia rămâne de referinţă modelul lui J. Piaget cu nuanţările şi completările ce i se aduc prin modelul propus de L. Kohlberg.

Teoria dezvoltării psihosociale (E. Erikson) Erikson a identificat 8 stadii ale dezvoltării psihosociale. În fiecare stadiu individul se confruntă cu un alt tip de conflict cu societatea.1. Primul stadiu, în primul an de viaţă, are la bază conflictul încredere / neîncredere determinat de calitatea îngrijirii materne. Îngrijirea caldă, echilibrată, calmă determină încredere, îngrijirea dezordonată, capricioasă duce la neîncredere, suspiciune, teamă. Aceste însuşiri (încrederea sau neîncrederea) se integrează în inconştient şi devin trăsături de bază în relaţiile interpersonale.2. Al doilea stadiu durează până la 3 ani. În această perioadă copilul învaţă să meargă, să acţioneze singur şi să îşi controleze sfincterele. Conflictul caracteristic perioadei este cel dintre autonomie / îndoială, sentimentul de ruşine datorat incapacităţii de a dobândi autonomia. Dacă copilul este încurajat să efectueze singur diferite acţiuni mărunte, se dezvoltă autonomia. Dacă este criticat frecvent atunci se va îndoi de capacitatea sa de a face singur ceva şi devine excesiv de ruşinos. Adeseori şi aceste însuşiri (autonomia, încrederea în sine / îndoiala, ruşinea) devin însuşiri ale personalităţii.3. În al treilea stadiu, care durează până la 5 ani, conflictul de bază este cel dintre iniţiativă şi vinovăţie. Copilul are tendinţa de a fi activ, de a se mişca tot timpul, de a se juca, de a comunica cu cei din jur. Dacă iniţiativa nu este îngrădită, devine o caracteristică psihică. Dacă copilul este mereu certat, pus la punct, el se va simţi vinovat. Sentimentul vinovăţiei, autosubevaluarea pot deveni însuşiri de personalitate.4. Stadiul al patrulea durează până la aproximativ 11 ani şi este caracterizat prin conflictul sârguinţă / inferioritate. În această perioadă copilul începe şcoala. Copilului i se impun numeroase cerinţe cărora el reuşeşte să le facă faţă prin dezvoltarea sârguinţei. Dacă nu reuşeşte să facă faţă cerinţelor, atunci va avea sentimente de inferioritate, se va simţi incapabil să facă faţă solicitărilor.5. Stadiul al cincilea are loc între 12-18 ani. În acest stadiu trebuie rezolvat conflictul dintre conştientizarea identităţii eului – respectiv confuzia rolurilor. În această perioadă tânărul se integrează în diferite grupuri sociale care solicită interpretarea unei mari varietăţi de roluri sociale. Tânărul trebuie să îşi construiască identitatea care să integreze, să sintetizeze însuşirile solicitate de

aceste roluri. Eşecul formării identităţii duce la confuzia de roluri care este însoţită de neîncredere în sine, sentimente de inferioritate.6. Cel de al şaselea stadiu are loc între aproximativ 18-35 ani şi este perioada tinereţii şi începutul vârstei adulte. Conflictul caracteristic acestei perioade este cel dintre intimitate şi izolare. În acest stadiu se stabilesc relaţii intime bazate pe iubire sau prietenie. Eşecul realizării unor astfel de relaţii duce la izolare socială.7. Al şaptelea stadiu, între 35-65 ani, este perioada adultă propriu-zisă. Conflictul fundamental este cel dintre generativitate şi stagnare. Termenul “generativity” este un termen creat din noţiunile generozitate, generare, şi exprimă dorinţa de a ajuta membrii familiei şi pe alţii, exprimă preocuparea pentru generaţiile viitoare, progresul ţării. Cei caracterizaţi prin generativitate sunt mai activi, mai creativi. Eşecul generativităţii duce la pasivitate, rutină, stagnare în dezvoltarea personalităţii.8. Ultimul stadiu are loc de regulă după 65 ani, în perioada bătrâneţii. Conflictul de bază este cel dintre sentimentul realizării, respectiv al disperării. Unii, atunci când privesc înapoi, sunt satisfăcuţi de realizările lor. Alţii sunt nemulţumiţi, chiar disperaţi, deoarece nu văd decât eşecurile şi posibilităţile pierdute.

Stadiul Principala achizitie(variantele extreme)

Factorii socialideterminanti

Infantil (0-1 ani) Incredere vs neincredere MamaCopilarie mica (1-3 ani) Autonomie vs dependenta ParintiiCopilaria mijlocie (3-6 ani) Initiativa vs vinovatie Mediul familialCopilaria mare (6-12 ani) Sarguinta vs inferioritate Scoala si grupul de joacaAdolescenta (12-18/20 ani) Identitate vs confuzia rolurilor Modelele si covarstniciiTanarul adult (20-30/35 ani) Intimitate vs izolare Prietenii, relatia de cupluAdultul (35-50/60 ani) Generativitate vs stagnare Familia, profesiaBatranetea (60 ani…) Realizare vs disperare Pensionarea, apusul vietii

Ciclurile vietii cu substadiile implicate (Verza şi Şchiopu):CICLUL VIETII SUBSTADII1. PRENATAL -perioada embrionară

-perioada fetală precoce-perioada fetală tardivă

2. COPILĂRIA PUBERTATEA ADOLESCENTA (0-20 ani)

-nasterea-primul an de viată-prima copilărie-perioada anteprescolară: 1-3 ani-a doua copilărie-perioada prescolară: 3-6,7 ani-a treia copilărie-perioada scolară mică: 6-10 ani-pubertatea (10-14 ani)-adolescenta 14-20 ani-adolescenta prelungită 20-24 ani

3.VÂRSTELE ADULTE ACTIVE(20-65 ani)

-tineretea 25-35 ani-vârsta adultă precoce 35-44 ani-vîrsta adultă mijlocie 45-55 ani-vârsta adultă tardivă 55-65 ani

4. VÂRSTELE DE INVOLUŢIE(65-90,….ani)

-perioada de trecere 66-70 ani-perioada primei bătrâneti 70-80 ani-perioada celei de a doua bătrâneti 80-90 ani-perioada marii bătrâneti peste 90 ani