Curs MANAGEMENTProf. Coldea

Management

Managementul este știința și arta de a determina și îndruma un grup de oameni să muncească împreună, de a orienta eforturile acestora în așa fel încât să obțină performanțe care în mod firesc nu se pot obține, prin maximizarea punctelor tari și minimizarea celor slabe în cadrul grupului condus în contextul diversității factorilor interni și externi.

La scară istorică pt o bună perioadă de timp execuția și conducerea au fost percepute ca și imposibile. Cu revoluția științifică și implicit cu creșterea complexității organizațiilor și a acțiunilor desfășurate precum și cu concentrarea umană specifică în deoseb în zonele urbane, execuția și conducerea au devenit tot mai dificile de gestionat ca un tot.

Conducerea este o acțiune socială nenesară coordonării acțiunilor unui grup în scopul atingerii țelurilor comune fiind proprie fiecărei laturi a vieții.

Conducerea organizației trebuie să se desfășoare întru-un cadru ideatic adecvat bazat pe 4 piloni:

1. Fundamentarea științifică a adaptării deciziilor2. Cunoașterea aprofundată și interpretarea realistă a proceselor și fenomenelor

ce se desfășoară în cadrul organizației 3. Motivarea eficace a fiecărui angajat pt atingerea scopurilor propuse4. Creșterea răspunderii fiecărui angajat în scopul desfășurării cu maximă

eficiență a activității economice.

Organizația și cadrul sistemic al managementului

Dpdv al sistemelor, organizația este un ansamblu ordonat de resurse naturale, energetice, informaționale și umane care are rolul social de a produce bunuri sau de a furniza servicii în condițiile unui nivel tehnic cât mai ridicat, al unei largi diviziuni a muncii și cu maximă eficiență.

Caracterul sistemic al managementului

Sistemul este o mulțime de părți independente guvernate de relații având intrări dinspre mediu și ieșiri spre acesta, relația dintre intrări și ieșiri fiind dictată de condiția de stare a sistemului.

Proprietățile sistemelor economico-sociale

1. Caracterul complex(se ia in considerare un întreg set de factori și legăturile între aceștia având caracteristicile acestora)

2. Caracterul dinamic ( presupune adaptarea continuă)3. Echilibrul(funcționarea trebuie menținută în anumite limite)4. Autoreglarea(organizarea proprie are loc în contextul diverșilor factori)5. Finalitatea(atingerea obiectivului dorit)

Prezentul și perspectivele abordării

Trăsătirile de complexitate și dinamism ale sistemelor ridică probleme deosebite și atrag după ele slăbiciuni ale modelului sistemic în accepțiunea sa clasică.

S-a încercat explicarea prin teorii noi a comportamentului sistemelor economico-sociale.

Sisteme non-liniare

Modelul intuitiv este explicat prin efectul fluturelui

1. Teoria haosului recunoaște organizația ca un sistem non-liniar care contestă relația dintre cauză și efect ca fiind liniară și unidirectă, stările sistemelor ideale, echilibrul momentan static și funcțional de trans. ale sistemului continuu pe un domeniu dat. Relația demonstrează permanent că modul liniar de abordare a sistemelor este unul greșit, prezumția că realitatea este explicabilă prin modulul liniar trebuie abandonată.

2. Teoria stării de dezechilibru explică într-un mod diferit interacțiunea și starea forțelor și efectelor multiplilor factori din cadrul organizației. Teoria clasică spune că echilibrul este dinamic în sensul că la apariția unor modificări starea prezentă de echilibru static se modifică până la atingerea unui nou echilibru unde sistemul se stabilizează.

În aceste condiții și în conjuncție cu complexitatea sistemului nonliniar unde relevanța + izolarea acțiunilor factorilor este extrem de greu de stabilit, sistemul se află mereu în căutarea unui punct de echilibru care nu este niciodată atins.

Sucesul unor organizații constă în capacitatea acesteia de a fi continuu pregătită în fața schimbării în așa fel încât această capacitate să devină o proprietate intrinsecă a culturii și structurii acesteia.