Seminar 1 – 02.10.2015Seminar Tudor Colțan.Examen 60%, prezență+activitate 20%, test 20% (sinteză, grile, speță).Curs Stoica!14 săptămâni, 14 cursuri.tcoltan@stoica-asociatii.roExamen oral.Recuperare alte grupe.

Curs 1 – 07.10.2015În cazul obligațiilor, dincolo de ceea ce legiuitorul a putut imagina, imaginația juridică a părților e

mult mai bogată și poate crea prin intermediul contractelor drepturi de creanțe într-un număr infinit. Ca urmare nu mai este posibilă o analiză a tipologiilor drepturilor reale de creanță.

Noțiunea de obligații. Clasificarea obligațiilor. Izvoarele obligațiilor.

Noțiunea de obligații.Definiția obligației – Obligatium est vin cum juris quo necesitate ... alicuium... secundum non

specifitatim...(?) @drept roma. Obligația este legătura de drept în temeiul cărei suntem ținuți să prestăm ceva pentru o altă persoană potrivit legilor de drept roman (?).

Art. 1.164 NCC – Obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul e ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să...

Deci, raportul juridic civil al cărui subiect activ denumit creditor poate să ceară subiectului pasiv denumit debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva din ceea ce în absența angajamentului juridic ar fi putut să facă. Astfel înțeleasă, obligația este diferită de sensul comun al termenului obligație care se referă la datorie. În definiția noastră, obligația este un raport juridic. Raport juridic obligațional. Uneori spunem obligație, dar de fapt ne gândim la datorie. Datoria corespunzătoare dreptului de creanță. În funcție de context putem vedea care e sensul termenului – dacă e vorba de raportul obligațional sau doar de un element.

Rezultă din această definiție că, așa cum se întâmplă cu orice raport juridic civil, și raportul obligațional are o anumită structură. Anumite elemente component. Subiectele. Conținutul. Obiectul. Sancțiunea obligației.

Subiectele raporturilor obligaționale au denumiri specifice: creditor și debitor, subiect activ sau pasiv. Uneori aceste denumiri sunt și mai specializate. De exemplu: în cazul răspunderii delictuale – victima prejudiciului și autorul prejudiciului, sau autorul faptei ilicite. În cazul unui raport obligațional născut dintr-un contract de comodat avem un comodant și un comodatar. În cazul contractului de depozit – deponent și depozitar. Sunt și raporturi obligaționale în care fiecare subiect este în același timp și debitor și creditor. Fiecare subiect are deci o calitate complexă, iar denumirile reflectă această calitate complexă – contractul de V/C – vânzătorul și cumpărătorul, fiecare parte are însă și drepturi și obligații, fiecare este și debitor, și creditor.

Conținutul raportului civil obligațional este alcătuit tocmai din drepturile și datoriile părților, fiind vorba de elemente patrimoniale, adică drepturi de creanță și datorii corespunzătoare drepturilor de creanță, unele se vor însuma la activul patrimonial, altele la pasivul patrimonial. Ele vor influența astfel raportul dintre activul și pasivul patrimonial pentru a pune în lumină starea de solvabilitate sau de insolvabilitate a unei persoane.

Cât privește obiectul raportului juridic obligațional, el e alcătuit din prestațiile de care e ținut debitorul și la care e îndreptățit creditorul. De exemplu, în contractul de V/C, vânzătorul trebuie să predea bunul, este o prestație a vânzătorului, cumpărătorul trebuie să plătească prețul, este o prestație a cumpărătorului. Într-un fel,obiectul raportului obligațional se confundă, sau cel puțin interferează cu obiectul drepturilor de creanță și al datoriilor corespunzătoare. Este posibil ca uneori să existe un obiect derivat, cum se întâmplă când prestația care formează obiectul raportului obligațional se referă la un bun – contractul de V/C, vânzătorul predă bunul vândut, dar prestația care formează obiectul nu e bunul vândut, ci predarea bunului, în mod indirect se poate spune că și bunul vândut este obiectul obligației – e vorba de un obiect

derivat, obiectul principal rămâne prestația. Prestațiile care formează obiectul raporturilor obligaționale sunt de 3 feluri:

1. Prestația de a face2. Prestația de a nu face3. Prestația de a daDouă prestație pozitive (a da și a face) și o prestație negativă (prestația de a nu face). Prestația este

obiectul obligațiilor.Prestația de a face este orice prestație pozitivă cu excepția prestației de a da, definiție prin eliminare.

Orice acțiune, orice activitate poate constitui o prestație pozitivă, în sensul că e vorba de o prestație de a face, lăsând la o parte prestația... Prestația de a nu face este abținerea, inacțiunea debitorului de la ceea ce ar fi putut să facă în absența angajamentului juridic.

Această formulare subliniază diferența dintre prestațiile negative generale corespunzătoare drepturilor reale și prestațiile negative speciale corespunzătoare drepturilor de creanță. Dacă atunci când este vorba de o prestație negativă generală e vorba de o țărmuire a libertății persoanei prin voința legiuitorului, în ipoteza unei prestații negative speciale este vorba de o autolimitare a libertății persoanei prin propria voință, adică prin angajamentul juridic, de regulă un contract – o persoană se obligă să nu facă ceva din ceea ce ar fi putut să facă, își limitează libertatea, pentru că printre altele libertatea înseamnă și libertatea de a face, de a acționa – este ceea ce se cheamă libertatea în formă pozitivă.

Sancțiunea obligației – așa cum se întâmplă când e vorba de orice raport juridic, realizarea drepturilor și datoriilor care intră în conținutul obligațiilor presupune la nevoie intervenția forței de constrângere a statului. În mod sintetic, din perspectiva creditorului, sancțiunea este alcătuită din totalitatea mijloacelor juridice pe care legiuitorul i le pune la îndemână pentru realizarea creanței și pentru executarea datoriei atunci când debitorul nu execută de bunăvoie. Cea mai importantă manifestare a sancțiunii este dreptul material la acțiune care intră în conținutul tuturor drepturilor de creanță. Specific acestui drept material la acțiune este geometria sa variabilă, adică, el se poate manifesta fie ca drept de a cere executarea în natură sau în echivalent sau ca drept de a cere desființarea contractului prin rezoluțiune sau reziliere. În sfera sancțunlor pot fi cuprinse punerea în întârziere a debitrului, clauza penală, existența unor garanții.

Din perspectiva debitorului – uneori debitorul vrea să execute și creditorul nu vrea, iar debitorul e interesat să fie eliberat de datorii. Ca urmare și debitorul are posibilitatea să-l pună în întârziere pe creditor sau dacă nu funcționează asta poate să ceară consemnarea prestației care formează obiectul obligației la dispoziția creditorului, iar dacă se urmează procedura cerută de lege, debitorul se eliberează.

Clasificare:I. Izvorul obligațiilor.1. Obligații născute din acte juridice civile(sau în general):a. acte juridice cele mai importante, civile:A. obligații născute din acte juridice unilateraleB. bilaterale/multilaterale (contracte) – cele mai multe sunt așa, ca urmare cel mai important izvor al

obligațiilor este contractul.b. acte juridice aparținând altor ramuri de drept (administrativ – uneori se spune despre ele n-ar mai

fi obligații propriu-zis civile, ci ar fi obligații de drept adminsitrativ – dar câtă vreme sunt pecuniare, chiar dacă au anumite trăsături distincte față de obligațiile civile propriu-zise, totuși cel puțin anumite elemente de regim juridic general se vor aplica și obligațiilor respective)

E adevărat că cele mai importante sunt a.2. Obligații născute din fapte juridice în sens restrânsa. Obligații născute din fapte juridice liciteA. Gestiunea de afaceriB. Plata lucrului datoratC. Îmbogățirea fără justă cauză/fără just temei.b. Obligații născute din fapte juridice ilicite (numite și delicte civile = cele care dau naștere

răspunderii civile delictuale).

În funcție de fiecare izvor, obligațiile au regimuri juridice proprii și este motivul pentru care, abordând obligațiile, vom studia izvoarele obligațiilor. Plecând de la izvoare vom vedea și ce presupun obligațiile născute din acele izvoare.

II. După obiectul lorA. O primă clasificare1. Obligații de a da2. Obligații de a face3. Obligații de a nu faceB. O a doua clasificare1. Obligații de rezultat (obligații determinate) – cele al căror subiect pasiv debitorul se obligă ca prin

prestația pe care o desfășoară să atingă un anumit rezultat. Important este aici că obiectul obligației nu se reduce nu se reduce doar la prestației, obiectul este și obiectul și scopul, rezultatul, iar obligația se consideră executată numai când a fost atins rezultatul. Chiar dacă prestația a fost săvârșită, dar rezultatul nu a fost atins, obligația este neexecutată, debitorul nu e exonerat.

2. Obligații de mijloace (obligații de prudență și diligență) – debitorul se obligă doar la o anumită prestație pe care trebuie s-o desfășoare cu respectarea standardelor impuse în legătură cu o anumită activitate, dar nu se obligă să atingă rezultatul. Cât timp va respecta standardele, adică atâta timp când a depus toată prudența și toată diligența în prestația săvârșită, obligația e executată, chiar dacă rezultatul nu a fost atins. Obligația medicului, obligația avocatului care e angajat într-un proces – să folosească toate cunoștințele juridice să convingă judecătorul să dea dreptate clientului. Chiar dacă rezultatul nu e cel urmărit, atât timp cât s-a chinuit cum a putut, e OK. Medicul nu e obligă să vindece pacientul, ci se obligă să depună toată priceperea lui medicală, ținând seama de standardele la care știința medicală a ajuns la un moment dat pentru a trata clientul.

Principala diferență dintre cele două – dincolo de această descriere, e un interes juridic al clasificării. O anumită importanță. Această relevanță se află nu pe tărâmul dovedirii culpei ca element al răspunderii contractuale, ci se află pe tărâmul dovedirii faptei ilicite, pe tărâmul dovedirii neexecutării.

Răspunderea civilă în general, fie delictuală, fie contractuală, presupune patru elemente pentru ca debitorul să fie obligat la despăgubiri:

1. Fapta ilicită, când e vorba de un contract – neexecutarea contractului2. Prejudiciul sau paguba3. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul4. Vinovăția debitorului.Pentru a se angaja răspunderea debitorului este nevoie să se dovedească aceste elemente. Interesul

clasificării de mai sus este pe tărâmul probării elementelor răspunderii. Dacă este vorba de o obligație de rezultat, neatingerea rezultatului generează o prezumție de neexecutare. Trebuie să facă debitorul dovada că a făcut tot ce trebuia pentru a atinge rezultatul, dar din cauza unor împrejurări obiective dincolo de voința sa, totuși rezultatul nu a fost atins. Adică să facă dovada a ceea ce numim cauza străină, care l-a împiedicat să atingă rezultatul. Odată ce această prezumție funcționează, din prezumția de neexecutare se naște a doua prezumție, prezumția de culpă a debitorului. Prin două prezumții dovedim două dintre elementele importante ale răspunderii. Când e vorba de o obligație de prudență, simpla neatingere a rezultatului nu naște o prezumție de neexecutare. Creditorul trebuie să facă dovada că debitorul nu a depus toată diligența și toată priceperea în prestația executată și din această cauză a suferit un prejudiciu. Cu alte cuvinte, creditorul trebuie mai întâi să identifice standardele după care se desfășoară activitatea profesională și apoi să compare prestația debitorului cu aceste standarde și numai după asta. E o dovadă greu de făcut. De cele mai multe ori presupune o expertiză din partea unor specialiști. Dar dacă creditorului face dovada nepriceperii debitorului, atunci se naște și aici prezumția de culpă în sarcina debitorului Ca urmare relevanța clasificării nu e pe terenul dovedirii culpei pentru că în ambele cauze funcționează prezumția de culpă, și pe tărâmul faptei ilicite.

Această relevanță probatorie dispare în momentul în care în cazul unei obligații de rezultat, deși a fost atins rezultatul și s-ar părea că a fost executată prestația, creditorul afirmă că sunt lipsuri cantitative sau calitative a rezultatului. Creditorul va trebui să facă dovada lipsurilor.

C. O altă clasificare:

1. Obligații în natură – orice prestație de a face cu excepția predării unei sume de bani (obligațiile pecuniare).

2. Obligații pecuniareSub aspectul sancțiunii obligației sunt particularități. Dobânzi – pecuniare. Prin echivalent – în natură.

Uneori legat de această clasificare se mai numește și despre așa-numitele obligații de valoare = obligații care deși au ca obiect o sumă de bani, acea sumă de bani este doar expresia economică a unei prestații în natură. Nu este vorba de ceea ce se cheamă executare prin echivalent ca formă de răspundere civilă. Este o executare prin echivalent chiar din momentul executării obligației – obligația de întreținere – debitorul se obligă să asigură întreținerea creditorului. Exprimă această întreținere printr-o sumă de bani. În fiecare lună 2000 de lei. În realitate această sumă este expresia întreținerii. Spre deosebire de obligațiile pecuniare propriu-zise care se află sub incidența principiului nominalismului monetar (presupune că dacă m-am obligat să dau 1000 de lei, la scadență dau 1000), obligațiile de valoare trebuie executate nu în raport cu suma inițială prevăzută, ci în raport cu..., iar în cazul devalorizării monetare nu suntem în prezența nominalismului monetar. În cazul obligației de valoare ne raportăm la ceea ce este în spatele sumei. În cazul obligațiilor de valoare, chestiunea impreviziunii nu se pune de obicei, chiar dacă de obicei se devalorizează moneda – nu e o chestiune de impreviziune care să ducă la o formulă... indiferent de fluctuațiilor monetare, trebuie plătit o sumă care să acopere executarea propriu-zisă.

III.Sancţiunea1. Obligaţiile civile perfecte, propriu-zise: obligația se bucură de întreaga sancțiune, mai ales din

perspectiva creditorului, el poate utiliza toate instrumentele juridice pe care legiuitorul i le pune la dispoziție pentru realizarea creanței sale.

2. Obligațiile naturale – ele nu mai pot fi executate decât dacă vrea debitorul, benevol. Creditorul nu mai are la îndemână decât instrumentul de a refuza restituirea prestației. Exemplu: obligația prescrisă – dacă debitorul execută de bunăvoie, creditorul nu are dreptul la restituire.

IV. În funcție de opozabilitatea obligațiilor1. Obligațiile civile opozabile numai debitorului2. Obligațiile scriptae in rem3. Obligațiile civile propter rem.Regulă este o opozabilă numai debitorului, dar acesta fiind obligat să execute prestația, în cazul

celorlalte existând o opozabilitate lărgită a obligației. Obligației scriptae in rem nu poate fi realizată decât dacă posesorul actual al unui bun satisface creanțele creditorului (???) !!! din drepturile reale recitește !!!

Agud = dud.Ghionoaie = ciocănitoare.

CONTRACTUL – TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR

Contractul – un act juridic, un tip special de act juridic, acordul de voință între 2/+ persoane cu intenția de a produce efecte juridice (naște, modifica sau stinge raporturi juridice).

Art. 1.166 – deși textul vorbește despre persoane, în realitate avem în vedere părțile. Textul înlătură o falsă controversă de dinainte, care încerca să conducă la distincția dintre contract ca act... și... Dar dacă e vorba de un acord de voință între 2/+ părți, atunci e un contract.

Art. 1.169 – e vorba de principiul libertății contractuale, principiu care într-o formă mai generală se cheamă principiul libertății de voință. Libertatea de a contracta e o formă mai restrânsă a principiului mai general a libertății de voință. Teoria autonomiei de voință! Deși în tratatele de obligații se spune de multe ori, mai ales în cele de la începutul sec. 20, se spune că autonomia de voință e o idee depășită care lasă locul solidarismului contractual. În realitatea ultimul e o consecință firească a libertății contractuale. Autonomia de voință e de fapt temelia contractului, iar solidaritatea contractuală derivă din hotărârea părților de a încheia contractul.

Contractul e instrumentul juridic care dă coeziune întregii societăți. Prin multiplele contracte realizate în societate se realizează această solidaritate.

Clasificarea contractelor.I. După reciprocitatea și interdependența obligațiilor. Interdependență: legată de noțiunea de cauză a

actului juridic, de cauza contractului. De obicei noțiunea de cauză este analizată pe tărâmul încheierii contractului, dar când vorbim de această clasificare, noțiunea de cauză se prelungește de pe terenul încheierii contractului pe terenul executării contractului. Când e vorba de contracte sinalagmatice sau bilaterale, fiecare parte se obligă în considerarea faptului că și cealaltă parte se obligă și mai mult decât atât, fiecare parte când își execută obligația are reprezentarea subiectivă că și cealaltă parte își va executa obligația. Interdependența are în vede acest aspect al noțiunii de cauză pe terenul executării contractului – relevantă când discutăm despre validitatea contractului. În prima ei accepție cauza e o condiție de validitate a contractului. În cea de-a doua accepție... cauza definește interdependența drepturilor și datoriilor născute din... Ca urmare, dacă o parte nu-și execută propria datorie, cealaltă parte e lipsită de cauza executării... Contractele sinalagmatice sunt contracte care nasc drepturi și datorii reciproce interdependente. Contractele unilaterale nasc drepturi în sarcina unei părți și obligații în sarcina celeilalte părți. În contractul bilateral fiecare parte e și creditor și debitor. În contractul... o parte e creditor, o altă parte e. ... Contracte care inițial când se nasc sunt unilaterale, iar ulterior pe parcursul executării ar deveni bilaterale, întrucât creditorul devine debitor prin nașterea unei datorii în sarcina sa, și invers prin nașterea unui drept în favoarea sa.

Fraza 2 din art. 1171 neagă în mod evident categoria contractelor sinalagmatice imperfecte. Contractul rămâne unilateral, chiar dacă executarea lui presupune obligații în sarcina ambelor părți. E vorba despre faptul că după ce se încheie contractul, pe temeiul unui izvor de obligații distinct de contract se naște o datorie în sarcina creditorului și un drept în favoarea debitorului, dar izvorul nu e contractul. Cel mai uzitat exemplu este acela al contractului de depozit care e contract bilateral, când depozitarul face anumite cheltuieli cu lucrul... Deponentul trebuie să restituie aceste cheltuieli. Dar datoria deponentului de a plăti cheltuielile nu se naște din contract ci din gestiunea de afaceri, adică dintr-un izvor extracontractual. Nu e vorba de un contract sinalagmatic. Importanța acestei clasificări constă că numai în cazul contractelor sinalagmatice se produc așa-numitele efecte specifice:

a. Rezoluțiunea și reziliereab. Excepția de neexecutarec. Riscul contractului în cazul imposibilității fortuite de executare a datoriei unei părți.Contracte unilaterale != acte juridice unilaterale. Contractul unilateral e mereu act juridic bilateral.

Criteriul este reciprocitatea și interdependența obligațiilor.II. 1172, în funcție de scopul contractului1. Contracte cu titlu oneros – fiecare parte urmărește un avantaj în schimbul obligațiilor asumate

(V/C)a. Contracte comutative – încă din momentul încheierii lui fiecare parte cunoaște existența certă a

datoriilor născute din contract și întinderea acestor datorii – V/C.b. Contracte aleatorii – în momentul încheierii contractului, fie existența și întinderea, fie numai

întinderea obligațiilor se află sub semnul incertitudinii, ele fiind influențate de un eveniment viitor aleatoriu. Contractul de întreținere – nu știm cât va trăi creditorul întreținerii, iar ca urmare întinderea prestației debitorului nu e cunoscută. Jocurile de noroc.

Nu trebuie să confundăm evenimentul aleatoriu care e condiția și care influențează chiar existența actului juridic. Dacă în funcție de calificarea condiției ca suspensivă sau rezolutorie fie se desființează actul, fie... În cazul contractului aleatoriu nu influențează existența actului juridic, ci existența obligațiilor sau întinderea lor – faptul că trăiește mai mult decât și-a imaginat debitorul întreținerii nu înseamnă că nu rămâne valabil contractul.

În cazul contractelor comutative, obligațiile părților sunt clar reglementate fie de lege, fie de părți, în cazul contractelor aleatorii, tocmai pentru că există o incertitudine, există anumite restricții privind chiar încheierea contractelor respective. Jocurile de noroc au o reglementare legală restrictivă și doar dacă e respectată reglementarea contractul e valabil. Riguros reglementate condițiile de valabilitate (în cazul contractelor aleatorii) sau aspectele care țin de executarea contractului (în cazul contractelor comutative)

2. Cu titlu gratuit – una dintre părți procură celeilalte un avantaj (contract de donație).a. Liberalitățile – presupun o diminuare a patrimoniului celui care procură un avantaj celuilalt –

donația

b. Contractele dezinteresate – nu presupun o asemenea diminuare patrimoniale – comodatul de regulă. Dacă însă prin durata folosinței bunului împrumutat acesta se uzează și i scade valoarea, comodatul poate deveni o liberalitate.

Nu echivalența prestațiilor este criteriul de clasificare, ci scopul urmărit de părți. Pentru a distinge uneori în situații mai complicate, mai confuze adevărata natură a contractului, pe lângă criteriul scopului se poate folosi și criteriul echivalenței prestațiilor, caz în care se are în vedere mai ales echivalența subiectivă, nu subiectivă, adică nu se are în vedere criteriul pieței, ci ceea ce au crezut părțile despre valoare. De exemplu acest criteriu subsidiar poate fi folosit pentru a observa dacă în cazul în care donația are o sarcină, donația rămâne cu titlu gratuit, sau în măsură în care sarcina echivalează donația, devine cu titlu oneros.

Numai liberalităților li se aplică regulile specifice privind raportul donație și reducțiunea liberalităților excesive, chestiuni care apar pe tărâmul succesiunilor, pe tărâmul succesoral.

În funcție de modul de formare:1. Contracte consensuale – se încheie pe baza simplului acord de voință fără nicio restricție de

formă, principiul consensualismului derivă din principiul libertății de voință, cele mai multe contracte sunt așa, de exemplu achiziția de bunuri mobile ar fi și aiurea să fie condiții de formă – te duci să iei mere. Sunt atât de multe contracte care se încheie pentru bunuri mobile sau bunuri de mică valoare încât na.

2. Contracte solemne – altfel, bunuri importate, contracte solemne care impun o cerință de formă ad validitatem. Forma autentică e doar 1 cerință de formă ad validitatem. Legiuitorul ar putea să stabilească și alte cerințe de formă ad validitatem. Căsătoria e un act solemn nu pt că se încheie în formă autentică, ci pentru că e permisă participarea – face ca actul căsătorii să fie... nu forma autentică dă solemnitate. Forma autentică poate fi de mai multe feuri. Forma autentică –alte situații în care alte autoriăți încheie acte.

3. K reale – K pentru a căror încheiere vlabilă pe lângă acordl de voință presupune și remiterea materială a unului care este obiectul derivat al K. NB! Ave 2 elemente pentru validitateam K: acordul de voință însoțit de predarea materială a bunului care formează obiectul contractului: contractul de împrumut, de folosință.

Pe baza acestui criteriul distingem între K consensuale și K formale, in a doua categorie avem 2+3 (aici suntem atenți la condițiile de validitate – formă autentică + predarea bunului). If consensual – doar condiții de fond.

O altă clasificare care se face pe baza existenței unei reglementări speciale a unor contracte duce la distincția între: (1167-1168)

1. K numite/reglementate – au în NCC sau într-o lege civilă specială o reglementare proprie. Limitate ca număr.

2. K nenumite/nereglementate – nu au o reglemetnare specială, ele sunt doar rezultatul imaginației juridice a prăților. Infinite.

Importanța clasficirăii: în cazul 1, se aplică în primul rând normele care formează regimul special al acelui contract, în compensație se aplică regulile de drept comun al K.

În cazul 2, se aplică în primul rând regulile de drept comun, iar dacă sunt insuficiente prin procedeul analogiei legii se poat împrumuta anumite norme din regimul juridic al K numit cel mai apropiat ca figură juridică de contractul de față. Asta se spune expres în 1168.

O altă clasificare care rezultă din art. 1175-76 ține seama de rolul voinței juridice a părților în formarea contractelor:

1. Contracte negociate – acelea care în întregul lor sunt rezultatul cooperării voinței părților. Părțile negociază și la sf negocierii rezultă conțintuul contractlui.

2. De adeziune – al căror conținut sunt propuse de o parte,iar cealaltă parte poate să spună da sau nu.3. Forțate – impuse de LEGE, deci ambele părți sunt obligate să încheie contractul – asigurările

obligatorii în materie de răspundere. Deținătorii de autovehicue – contract forțat de asigurare.Importante sunt K de adeziune dintr-o dublă prespectivă. Au fost criticate pt că se abat de la princpiul

libertății de voină și pt că ele ar crea o inegalitate între părți. din a doua perspectivă au fost analizate cu multă atenție pentru că ele sunt de regulă încheiate între profesioniști și consumatori. S-a dezvoltat un set de reguli pentur protecția consumatorilor împotriva așa-numitelor clauze abuzive care pot fi impuse de partea care are

o poziție economică mai puternică. La o analiză mai atentă ele nu sunt însă o realtă abatere de la pp libertății de voință. Ele sunt contracte care s-au conturat mai ales pentru satisacerea nevoilor consumatorilor, s-au dezvoltat în timpul producției de masă, de tip, prin care ceea ce la început a fost un produs de lux a devenit un produs de consum general: frigider, mașină, telefonul. Sunt o afirmare a generalizării princpiului libertății contractuale, în sensul că toți oamenii au acces la anumite produse care sunt deja standardizate. S-a dezvoltat un drept al consumatourlui care îl împiedică pe distribuitor producător să aibă clauze abuzive în cotnract.

O altă clasificare ține seama de complexitatea conținutul contractelor:1. K simple – presupune clauze elementare, standarde, cum se întâmplă la K de V/C2. Complexe – dacă vrei să cumperi o mare companie și închei un K de V/C în numele acelei

companii, atunci ar putea avea sute de pagini, clauze, negocieri care durează ani de zile, deci înțelgerea presupune parcurgerea fiecărei clauze contractuale

3. Grupurile de contracte – ansambluri juridice care tocmai datorită complexității drepturilor și obligațiilor pe care părțile le urmăresc e nevoie să închei nu numai un K, ci mai multe, nu întotdeauna existând o relație de la principal la accesoriu.

Oarecum legat de această clasificare este criteriul legăturii dintre contracte:1. Contracte principale – condițiile de validitate se analizează autonom2. Contracte accesorii – se analizează... ele trebuie să fie valabile din perspectiva propriilor cerințe

de validitate, dar dacă nu e valabil principal, nu e nici contractul accesoriu, deci e dublu condiționată validitatea lor.

În funcție de efectele pe care le nasc:1. K declarative de drepturi – voința părților doar recunoaște drepturi și datorii preexistente, care s-

au născut din alte izboare de obligații, eventual din alte K2. K tranzlative de drepturi – voința părților generează drepturi și datorii noi:a. Contracte constitutive sau tranzlative de drepturi realeb. Contracte constitutive sau tranzlative de drepturi de creanță.

Seminar 2

Subiect de teorie – clasificarea contractelor după un anumit aspect – cum e cu clasificarea și exemplu

Contractul sinalagmatic și contractul unilateral – 1.171 – drepturi și obligații reciproce și interdependente. Contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acestea sunt reciproce și interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lor presupune obligații în sarcina ambelor părți – voi vă obligați să-mi țineți Codul în depozit, eu n-am nicio obligație. Eu după am obligația să vă dau cheltuielile făcute cu întreținerea codului. Obligații interdependente – nu s-au născut odată cu nașterea contractului, ci ulterior.

Legiuitorul a introdus teza 2 – a eliminat teoria contractelor sinalagmatice imperfecte. Imperfect ar fi obligația să intervină după momentul încheierii contractului.

Obligațiile sunt reciproce, dar nu sunt interdependente.

Contractul cu titlu oneros și contractul cu titlu gratuit. 1.172.Contracte cu titlu oneros:1. Comutativ – V/C – fiecare parte cunoaște existența și întinderea.2. Aleatoriu – contractul de asigurare (asigurarea unei mașini, câștigă asiguratorul atâta timp cât ești

un șofer bun, dacă nu ești câștigi tu pentru că ești asigurat), de întreținere (depinde de dacă moare repede bătrânica sau nu). Unul pierde altul câștigă. Rentă viageră.

Rezoluțiunea – contractul se desființează prin efect retroactiv. Se consideră că între noi n-a fost niciodată contract. Eu ți-am dat banii, tu mi-ai dat casa, cer rezoluțiunea, eu îți dau banii înapoi tu-mi dai casa înapoi.

Dacă eu sunt obligat de către cineva să-i dau o sumă de bani și invoc rezoluțiunea pe cale de excepție, e un remediu defensiv, dacă îl dau în judecată e ofensiv.

Contracte cu titlu gratuit:1. Liberalitățile –presupun micșorarea patrimoniului – donația.2. Dezinteresate.Unul dintre criteriile ar fi și scopul, dacă urmărim să creăm un avantaj sau nu (zice Pop).Contractul de donație – pe lângă faptul că vreau să-ți dau casa, dacă nu am intenția să te gratific, nu e

donație. Are caracter social, să țină de persoana respectivă.

Regula este contractul consensual (eu îți dau X, nu încheiem nici un contract, știu că trebuie să mi-l dai înapoi și atât). Excepții – contrate reale și solemne. Remiterea bunului nu este o condiție de executare, e o condiție însăși de validitate a actului (prin natura contractelor respective nu ar avea niciun rost contractul de depozit dacă nu s-ar preda bunul).

La baza este consensualul, peste este realul care nu presupune neapărat o formă autentică care e un element extrinsec voinței noastre, iar apoi e solemn. De câte tipuri sunt contractele solemne? Care sunt contractele solemne: donația, căsătoria, contractul prin care se strămută sau se transferă drepturi reale. Sunt foarte multe contracte care sunt solemne.

CONTRACTUL CADRU.

Contractul unilateral vs. Contractul sinalagmatic – elemente probatorii.Avem un contract dar trebuie să-l și probăm. Regimul probatoriu este diferit între cele două.

A da un contract și a trece prin toate categoriile, clasificările.Pentru contratul aleatoriu nu merge invocat un viciu de consimțământ. Ideea de bază a unui contract

aleatoriu e că fiecare parte urmărește un câștig și să nu sufere o pierdere. Nu suferă viciul leziunii. De esența contractului aleatoriu e că o parte va avea un câștig și cealaltă parte va pierde. Leziunea nu și-ar mai avea rațiunea pentru că fiecare urmărește un câștig.

Donația e un contract unilateral. Dar dacă îi dă o casă pe care trebuie să o renoveze, nu mai e cu revocare, e cu rezoluțiune, pentru că această așa-zisă donație devine un contract sinalagmatic. Dar clauza are și ea niște limite – o casă donată cu o sarcină mult mai mare, se schimbă natura juridică a contractului. Dacă îți dau o casă și zic să nu o vinzi timp de 4 ani, dacă nu mai ai cu ce supraviețui, te poți duce în instanță și se acceptă să vinzi.

Eu îți donez o casă cu o sarcină care nu depășește valoarea donației, dar dacă impozitul pentru ea se dublează, peste noapte te poți trezi că pentru tine nu mai e niciun business.

Acceptarea și neacceptarea donației.

Obligațiile.Înscrierea în cartea funciară are efect constitutiv.Obligațiile propter in rem!!! Și scripae!!! Citește din REALE!

3 spețe data viitoare. Contractul de adeziune.Încheierea contractului!!! Oferta, solicitarea de ofertă, acceptarea ofertei!

Curs 2 – 14.10.2015

Libertatea contractuală principiu – 2 aspecte – sunt libere sau nu să încheie un contract și libere să stabilescă conțintului contractului atâta timp cât prin stipulațiile pe care le cuprind nu se încalcă bunele moravuri.

1160.1182. Cum încheiem un contract. Alin. 1.

Negociere – etapă precontractuală prin raportare la contractul pe care părțile doresc să-l încheie. Această perioadă e totuși guvernată și ea de anumite obligații.

1183.alin.1.+.2. Alin 1 traduce în realitate principiul libertății contractuale. Părțile sunt libere să inițieze o negociere și dacă negocierea nu se desfășoară conform intereselor lor sunt libere să nu încheie contractul, să rupă negocierea. Alin. 2 – obligația ca negocierea să se desfășoare cu bună-credință. Norma de la alin. 2 este o normă imperativă. Deci părțile nu ar putea înlătura această obligație nici măcar printr-o stipulație contrară dacă ele decid să încheie un k de negociere. Se schimbă definiția bunei-credinței. Înainte când vorbeam despre bună-credință – ce însemna în materia dreptului real? Constructorul de bună-credință era acea persoană care construia crezând că e titular al dreptului de proprietate sau al altui drept care îi permitea.

În materia obligațiilor – tinde să fie altceva. Presupune altceva. Este un standard de comportament. E vorba de diligența unei anumite persoane – standardul lui bonus pater familias (??)– stardadul omului prudent și diligent. Se va reflecta comportamentul în actele juridice și faptele materiale pe care le va exercita persoana cu privire la care vom analiza această condiție.

În plus față de obligația de a negocia cu b-c există și o obligație de confidențialitate reglementată de 1184.

Despre ce informație este vorba? Orice informație? Esențială sau nu, nu ne ajută în mod real acest element de credință. Secretul comercial! Secretul – e vorba nu de orice tip de informație, pentru că toate datele generale pe care le-ar putea afla oricine accesând registrul comerțului – date publice – poți cere anumite informații despre o societate comercială. Dacă e vorba de date publice la care toată lumea are acces nu se impune o obligație de confidențialitate – nu mi se poate antrena răspunderea în cazul în care le divulg. Obligația apare atunci când e vorba de infromații confidențialitate sau secrete, după gradul de accesibilitate al lor – aș fi putut afla înalt mod legal și licit în afară de ipoteza în care mi-au fost comunicate în cursul negocierilor.

Mai există o obligație care nu e expres reglementată de NCP, dar a fost dedusă în doctrină – obligația de informare – poartă asupra unui element esențial. Trebuie să fie de natură a mă determina pe mine să închei sau nu contractul. Și totodată având în vedere că fiecare parte are obligația de a depune propriile diligențe în vederea încheierii contractului, respectiva obligație trebuie să fie greu accesibilă cocontractaulu (sunt obligat să nfromaez partea doar dacă ea nu poate afla cu ușuritță sau dcu diligențe normale făcând propriile cercetări).

Dacă părțile au fost de acord să încheie un k de negociere, acord de principiu, e posibil să aibă și alte obligații, dar legale sunt – b-c+confidențialitate+inforamre dedusă din jurisprudență și doctrină.

Dacă am încheia un contract de negociere. Dacă V/C cumpăr o mașină – mă ajută să am un contract de negociere cu dealerul FORD? Nu, este vorba de marile proiecte – cumpăr un teren pentru un mall. Am o perioadă de negociere. Pentru a construi mall-ul și sunt deja proprietarul, contract de expertiză. Astfel de acorduri presupun acorduri, avize, părțile trebuie să aiă timp să facă expertize la fața locului pentru a vedea dacă se poate consturi așa cum vor – mă ajută să stabilesc anumite termen, să stabilesc de la bun început și părțile se înțeleg și sunt doritoare cine să suporte cheltuielile – pentru că la început omitem să ne pune problema cheltuielilor, ulterior nu mai vor să fie suportate de niciuna dintre părți, deci e util să fie stabilite în avans. Mai e util să stabilească care va fi momentul și cum se va perfecta contractul. De ce, petnru că la un moment dat dacă în timpul negocierilor au fost atinse elementele esențiale, contractul se consideră încheiat. Pentru a evita încheierea unui contract fără ca părțile să-și fi dorit acest lucru, ar fi util să se prevadă într-un k de negociere care ar fi modalitatea prin care se va realiza. Util – un înscris pe care îl realizează mbele părți, astfel încât schimbul de email să nu poată fi considerat acord.

Dacă se încalcă obligațiile în etapa precontractuală? Îtntodeauna când se încalcă obligațiile, că e stabilită de lege sau de contractul, autorul faptei ilicite va răspunde. Deci va interveni răspunderea civilă. Dacă obligația e prevăzută de lege, va interveni răspunderea civilă delictuală.Dacă s-a încheiat un k de negociere între părți și s-a încălcat o obligație prrevăzută în contract – răspudnerea civilă contractuaă antrenată.

Obligația de informare încălcată – mai exită nulitatea relativă pentru viciu de consimțământ, dol sau eraore după caz, o altă sancțiune, mai ales dolul.

Vicii ascunse, dacă e vorba de k de V/C.

S-ar putea ca modalitate de reparare a prejudiciului în natură pentru persoana potrivtiă, instanța să dispună obligarea părții la încheierea contractului? În drept există anumite situații în care instanța poate suplini voința. Dar în cazul ăsta, dacă sunt în etapa precontractuală și îmi încalc o obligație, cea de a negocia cu b-c, instanța NU poate să-mi suplinească consimțământul, nu mă poate obliga să închei contractul.

Promisiunea unilaterală de a contractua este antecontract – presupun deja un acord al părților. Promisiune unilaterală de vânzare dacă vânztărul e de acord să înstrineze mașina pt 10.000$ și cealaltă parte are la dispoziție un anumit timp. Promisiune de cumpărare – promit să cumpăr dacă vânzătorul se hot într-un anumit timp să vândă. Promisiune bilaterală – amândoi.

În această ipoteză obiectul contractului pe care doresc să-l închei e foarte clar stabilit între părți - știu bunul și prețul, iar cu privire la toate celelalteobligații voi aplica regimul juridic de drept comun de la k de VC. De cele mai multe ori promisiunea cuprinde toate acele elemente pe care le vea avea contractl ce se va îcnheia în viitor, nu se mai poate negoic decât dacă este de acord și partea care și-a dat consimțământul, ltfel se încheie contractul astfel cum a fost staiblit de către părți.

În etapa negocierii ce e diferit față de această ipoteză a promisiunii? Nu avem un acord între părți cu privire la elementele esențiale ale cotnractului, deci nu am nici un obiect bine stabilit al obligațiilor, știu că vreau să vând, să se presteze un anumit serviciu, cu privire la întinderea obligațiilor, prețul. Ce s-ar întâmpla dacă ar veni instanța? S-ar încălca voința părții care nu și-a dat acordul, ar fi o foarte gravă încăcre a libertății contractuale, nu a existat nicinu moment consimțământul acesteia pentur îndeplinirea obligațiile, deci instanța nici mcar nu ar avea criterii pentru a stabili,nu poate neocia cu cealaltă parte în interesul ei conițiile contractuale. În nici un caz în această situație instanța nu poate suplii consimământul părții.

Art. 1182 alin 2. – Este suficinet ca părțile să se poată blabla. Alin.3 – în condițiile prevăzute la blablabla.

În realitate constantăm că pe percursul negocierii, dacă părțile nu au stabilit printr-un contract de negpciere care va fi momentul și cum vor staili în mod precis încheierea contracutlui, dacă pe parcursul negocierii se ating toate elementele esențale și există un acord al ambelor părți cu privire la acestea, contractul se consideră din acel moment încheiat.

E important să există un acord și cu priire la elementele secundare pentru că nu dorim să ajungem la instanță să încheiem contractul, instanța nu are experiența necesară petnru a liua decizii bune dpdv economic, nu e un profesionist în această materie. E foarte important ca întotdeauna dacă conducem o negociere a unui contract să avem gricjă să ajungem la un acord de la bun îceput cu cocontractantul.

La ce se referă aceste elemente esențiale? La condițiile esențiale ale actului juridic, ale contracutlui? Care sunt condițiile esențiale ale actului juridic? Capacitate, consimțământ, obeict cauză eventual formă.

Cu privire la capacitate – am la ce acord să ajung? Pot să fiu de acord să închei contractul chiar dacă tu ești lipsit de cap de ex sau cu un minor și stabilim de comun acord că poate încheia k și fără părținți? Nu. Cap e regl de niște norme imp cu privire la care părțile nu au lib de a dispune.

Consimțământul – nu se pune problema de a ajunge la un acord cu privire la consimț pentru că el e chiar acordul, ajungem la un acord cu privire la acord

Obeictușl – element esențial al k, deci de data asta da. Obeictiv, petru că orice contract trbuie să aibă un obiect al contractului determinat de scop. După conțintul contractului ne dăm seama.Obiectul obligațiilor. Plecăm de la obiectul oblifațiilor întotdeauna pentru a deterina obiectul contractului, pt că obiectul contractului e operațiunea dorită de părți așa cum reiese din obiectul obligației. E vorba de obligațiile principale. Dacă ne gândim la un contract deVC va privi identificarea bunului și stabilirea prețului. Dacă ulterior pentur părți este important locul de livrare, n-aș încheia contractul dacă nu mi-ar fi livrat bunului acasă, e un element esențial subiectiv creat prin voința unei părți. Ea are libertatea de a ridica orice element, orice obligație la rang de element esențial pentru că are libertate contractuală absolută. Dacă pentru mine e important ca cel care-mi livrează pizza să fie îmbrăcat în galben, nimeni nu mă poate forța să închei contractul în alte condiții pt că ține de libertatea mea contratuală și de voința mea.

Această pos e reglemetnată în mod expres de 1185. Oricare ar fi elementul, prin voința părții el poate să devină un element esențial, vorbim de un element esențial subiectiv. Toate aceste elemente de care depinde încheierea contractului, ne vom limita la obiectul obligațiilor petnru că dacă ne referim la obligație ce-amconstata? Cauza cum e? Două tipuri de cauze avem- o cauză mediată și cauza imediată.

Într-un k de VC – vând bunul ca să primesc prețul – cauza imedaită – aceea de a primi prețul. Am ce să negociez cu privire la asta? nu.

Cauza mediată – ce vrea vânzătorul să facă cu prețul ulteiror – nu poate face obiectul negocierii.Forma depinde – de ce depinde? – atunci când am o formă prevăzută de lege, nu am ce să negociez

pentru că dacă nu se încheie k în forma respectivă, el e lovit de NA. Vânzarea unui teren- nu am îcbehiat în formă autentică, NA , părțile nu pot negocia cu privire la asta.

K de locațiune – nu am nicio condiție de formă – părțile pot să inssite.Vorbim despre elemente esențiale – când ne raportăm laobiectul obligațiiloe și obiectul contractului –

elemente obiective, esența contractului, la care se adaugă elemente esențiale subiective, forma sau orice alte elemente care sunt importante pentur părți și care depinde chiar încheierea contractului. În lipsa lor părțile nu ar fi de acord să încheie contractul.

Al doilea mecanism de înch a k.Oferta și acceptarea.Putem avea o ofertă și acceptare direcăt, dar putem avea și o perioadaă de negoceire care se

finalizează cu cele două, deci nu se exclud aceste două modalități de încheiere a contractului.Oferta este actul juridic unilateral prin care se demarează încheeirea contractului. Trebuie să conțină

dacă vreau ca prin ea să se îcnehie contractul, trebuie să conțină suficiente elemetne pentru încehierea contractului, partea care o primește dacă spune da, ar trebui să se încehie contracutl. Elemetne suficient pentru a da natere unui contract, apoi intenția ofertantului de a se obliga, apoi bineînțeles trebuie să fie emisă și în forma cerută de lege ca să poate să conducă la o închiear legală a contractului.

Dacă eu fac o ofertă unei anumite persoane,pot stabili dacă o mențin un anumit termen sau nu. Trei luni de zile să ne hotărâm dacă cumpărăm mașina. Atunci când am stabilit că voi menține oferta un anumit termen, practic această obligație îmi incumbă pe toată perioada pe care am anunțat-o. În ipoteza în care nu am stabilit un anumit termen, depinde unde se află acceptantul. Dacă oferta e adresată unei persoanei prezente (inclusiv telefon skype), deci e prezent, dacă nu acceptă pe loc persoana căreia i-am adresat oferta, ea devine caducă. Nu există obligația de a menține un anumit termen oferta.

Dar dacă trimitem prin poștă sau adresăm unei persoane care nu e prezentă se naște obligația de a o menție pe un anumit termen rezonabil.

Care e forța obligatorie a ofertei? Depinde. Dacă suntem în ipoteza unei oferte irevocabile și oferta e irevocabilă ori când am stabilit un termen, ori când e irevocabilă în temeiul acorudlui părților sau a practicilor și uzanțelor stabilite între acestea, ofertatul nu poate revoca oferta. Dacă fac o declarație de revocare a ofertei, ea nu va produce nici un efect. Atâta timp cât destinatarul acceptă în intervalul de timp pe care eu l-am stabilit, contractul se va încehia și eu oi fi obligată să respect convenția îcnehieată și voi fi obligată și să execut contractul.

Care e diferența între oferta irevocabilă cu termen și art. 1278.1. Alin 1 – să aibă toate elemntele necesare astfel încât atunci când spune da, să se poată îcnehia contractul. E vreo diferență ître ele? Diferența între cele două e la momentul formării actului juridic. În cazul ofertei cu termen, încazul ofertei irevocabile cu termen = act juridic unilateral, presupune manifestarea de voință a ofertantului. Nu am nevoie și de un acord al acceptantului. Voi face o ofertă unilaterală de cele mai multe ori când sunt într-o poziție de forță, când în defintiv eu impun condițiile mele acceptnatuului, dacă el le acceptă sau nu e ok eu voi încheia contactul cu altcineva.

Pactul de opețiune - am îcnehiat o negoceire, părțile au stabilit elementele esențiale și o anumită parte are nevoie de timp pt a vedea dacă se va angaja în acel contract sau nu. Necesar să am acordul ambelor părți.

Dacă se nasc obligații în sarcina unei singure părți – contract unilateral. Pactul de opțiune contract unilateral, se poate totodată să avem și un preț de opțiune, pactul de opțiune de cele mai multe ori faptul că rămâne legat de acea ofertă ofertantul îi permite să-i ceară un anumit preț acceptantului pentru această perioadă în care se poate gândi dacă vrea să accepte sau nu.

Se transformă în acest caz într-un cntract bilateral în acest caz? K bilaterale – preuspun obligații reciprce și interdependente (cauza juridică a unei obligații este motivul pentru care...). Or aici obligația ofertantului care e?

Această obligație de a plăti 500$ nu e corelativă obligației principale a ofertantului, cea de a vinde. În plus față de vânzătorul obișnuit are obligația de a-și menține obligația de a vinde o anumită periaodă. Raportul de bilateralitate nu e între toate obligațiile pe care le are acceptatntul și ofertantul.

Forța obligatorie a K.În cazul ofertei irevocabile, dacă m-am răzgândit e prea târziu, tot sunt țintu de oferta pe care am

făcut o.Dacă oferta e revocabilă – ofertă fără termen adresată unei persoane absente, așa cum îi spune și

numele, revocarea poate avea loc. Până când? Oferta până ajunge la destintar nu produce efecte juridice. Acă eu reușesc să trimit retragerea ofertei până la momentul la care oferta mea aajuns la el, obligația mea nici nu s-a născut, eci sunt liber să procedez astfel. Dar dacă ajunge, am obligația de menținere și mă răzgândesc-până la momentul la care se consideră încheiat contractul, adică acceptarea ofertei comunicată ofertantului. Din acel moment am un contract și dacă am un contract intră în scenă forța obligatorie a contractului care spune că el e lege între părți.

Ar putea primi o altă calificare această revocare a ofertei primită după mometul la care s-a încheiat contractul? Ea ce exprimă? Fatpul că eu nu mai vreau să fiu parte în contract. Dacă este făcută ulterior momentului încheierii contractului, putem să veem dacă poate să rpdică efecte ca o enunțare a contractului. Vom vedea în ve condiții denunțarea unilaterală a contractului.

Avem o manifestare de voniță care nu mai poate produce efectele pe care ea și le a dorit inițial... Poate fi revocată oferta până la momentul la care poate fi acceptată de destinatar – fără nicio consecință? El avea o obligație de a menține oferta un anumit termen rezonabil – revocând această ofertă ofertantul încalcă obligație – el va trebui să răspundă pentru daunele pe care le produce.

(...)La ofertă am un act juridic unilateral. Prin premisă nu am un contract, deci răspunderea va fi

întotdeauna delictuală.

Caducitatea ofertei.Intervine atunci când destinatarul nu a acceptat în termenul prevăzut în ofertă sau în termenul

rezonabil dacă aceasta era fără termen. Ce se întâmplă în cazul decesului sau a incapacității ofertantului. Legea distinge după cum oferta era irevocabilă sau nu.din nou forța obligatorie va avea un rol important. Dacă e vorba de un contract intuiti persone sau cu privire la care natura sau împrejurările presupun că numai ofertatul putea executa ofertantului – decesul lui va conduce la caducitatea ofertei, indiferent dacă ea e revocabilă sau nu.

În cazul oferte irevocabile, influențează decesul sau incapacitatea de menținere a contractuui? Se va transmite moștenitorior sau nu? Cea irevocabilă se va transmite. Are uncaracter obligatoriu mai mare.Ea se va transmite moștenitorilor cu excepția contractelor intuitu persone care presupun faptul că obligația poate fi realizată doar de ofertat.

În cazul celei revocabile – decesul sau incapacitatea vor atrage și caducitatea ofertei.

Acceptarea. Înce condiții se poate produce.Acceptarea trebuie să fie făcută fără rezerbe. Sunt de acord.Ce se întâmplă dacă acceptantul spune da, dar aș vrea totuși ca prețul să fie cu 20% mai mic.

Contraofertă – se schimbărolurile. Destinatarul ofertei emite o nouă ofertă și primul ofertant are capacitatea de a schimba.

Legea dă posiblitatea încheierii contractului și atunci când se săv unfapt din care rezutlă în mod neîndoielnic acceptarea – în cazul acceptării exprese. Cel mai adesea e vorba de începerea executării obligației care făcea obiectul ofertei.

Tăcerea sau inacțiunea poate conduce la încheierea contractului? Suntem e acord să i dăm 100 de lei? Nu spunem nimic. Dar există dispoziții legale care leagă de tăcerea (chiriaș - mai degrabă un fapt – chiriașul contrinuă să stea, iar proprietarul continuă să i percepaă chiria, din faptele lor rezultă că continuă executare contratului). Legea spune că dacă nu refuz se continuă acceptat contractul sau uzanțe, practic,sau anterior un acrod de negociere prin care am stabilit că dacă eu am emis oferta tu ești ținut să refuzi pentru că altfel ai dat consimțământul, asta ar însemna tăcerea.

Dacă accetarea ajunge peste termen – 1198. În funcție de motivul pentru care a fost acceptarea tardivăm avem o soluție. În ipoteza în care acceptantul a acceptat, dar din motive neimputabile a ajuns acceptarea la cunoștința ofertantului, contractul se încheie dacă nu există un refuz din partea ofertantului.

Invers, dacă nu au fost motive neimputabile, k nu se consideră încheiat decât în ipoteza în care ofertantul îi va înștiința deînată.

Pragmatic, cum aflăm în ce ipoteză ne aflăm? Mă uit la data poștei de pe plic și apoi la data pe care o trece acceptantul pe hârtie. În funcție de mijloacele de comunicare. Care a fost momentul oficial, obietiv de la care pot eu să dau seama când a existat acceptarea din partea destinatarului ofertei.

Unde se va încheia contractul. 1186 – în locul și momentul în care acceptarea ajung la ofertant, chiar dacă nu ia cunoștință de ea din motive (ne)imputabile?.

Ce se întâmplă în cazul contractelor nenegociate – au anumite particularități. Pot să conțină anumite – de principiu sunt alcătuite doar din clauze stardanrd. 1202.

Dacă sunt două părți care-și trimit două contracte standard, s-ar putea încheia contractul? Da, pentru că se revine practicla regula de la negociere. Alin 4. Dacă există acord cu privire la elemntele esențiale se îcnehie,u pri laelemente secundare se...

Există o consecință firească a libertății de voință – dacă clauzele standard intră în conflict cu clauzele negociate, vor prevalacele negociate. Altfel nu existăo problemnă de principiu cu ele, atâta timp cât nu fac parte din cele pe care le enumeră legiuitorul la 1203. Denumirea marginală e nefericită – clauze neuzuale. Well, sunt destul de uzuale în sensl că le întâlnim destul de des. E vorba de un ofmralism legislativ. Legea îmi impune o anumită condiție de formă a consimțământului, respect el trebuie să fie exprimat expres și în scris. Cum se va realiza în concret? Trebuie acceptat în mod expres și în scris de către parte. Cumprocedăm? Poți pune partea să semneze nu numai la sfârlitul contractului, ci și în dreptul clauzei. Se confundă aceste lclauze cu clauzele abuzive? Nu. În cazul ultimelor, nu mi da eu acordul dacă le accept sau nu, pur și simplu nu închei contractul. Ele împis unt impuse. Deși e discutabilă posibilitatea de a refuza clauzele – poate spune nu închei contractul dacă nu e și cu clauzele astea că pentru mine sunt esențiale. De principiu acest text zice – scopul lui e ca cel care încheie contractul să fie informat. Să atragi atenția părții care semnează asupra consecințelor clauzelor respective.

Distincția între clauzele abuzive și neuzuale – nu sunt limitate doar la raporturile dintre profesioniști și consumatori, deci domeniul lor de aplicare e mult mai mare, apoi finalitatea acestui text e de a atrage atenția asupra existenței lor,consecința în cazul în care nu ai semnat și contractul s-a încheiat între părți, respectiva clauză nu va produce efecte.

Clauze abuzive – trebuie să producă un dezechilibru în drepturile și obligațiile – dezechiibru semnificativ și contrar b-c. Sacțiunea va fi NA a acelei clauze. Datorită jurisprudenței CJUE,pentur a putea avea un efect asupra celor care introduc asemenea clauze, dacă clauza a fost considerată ca abuzivă, nu putem să completăm ulterior – se dă la o parte respectiva clauză – nu poat esă ceară profesionistul dobânda legală care i s ar fi cuvenit în mod normal dacă aveam un contract tip (dude, wtf).

Deci regimurile juridice sunt diferite – clauze neuzuale și abuzive.

După ce am încheiat contractul. Care sunt efectele?Ne raportăm la raporturilor obligaționale care se nasc, se modifică sau se sting – drepturile și

obligațiile care se nasc,modifică, sting.Guvernate efectele de 2 mari principii – principiul forței obligatorii a contractului din care decurge

principiul relativității efectelor contractului. Pentru a stabili întinderea drepturilor și obligațiilor, trebuie să determinăm care e conțintuul contractului. Dacă e clar exprimat, ne raportăm strict la articolele din contract care ne interesează care guvernează relațiile dintre părți.

Dacă clauzele sunt confuze, termenii folosiți nu sunt proprii – interpretarea contractului != probacontractului. Proba – fac dovada existenței contractului. Calificarea contractului – pot să mă folosesc de interpretare pt a ajunge la calificare – calificarea e operațiunea juridică conținută în contractul respectiv – e contract de VC sau locațiune, calific contractul, lucru la care pot să ajung pe baza interpretării obligațiilordint recontract, dar nu confund cu interpretarea propriu-zisă a clauzei.

Pentru interpretare se ține seama de mm reguli – sistem sub, voința reală a părților sau sistem ob – modalitatea de încheireea, împrejurările obiective sau sistem mixt.

VCC+NCC au aderat la sistemul mixt în k se pune accentul pe voința reală a părților.

1266.1.+.2. Alin 2 ne dă acele elemente pe baza cărora putem identifica voința reală a părților – ce provocare e un sistem subiectiv. Vii și spui că ceea ce scrie în contract e o aparență, că ceea ce tu înțelegeai și voința ta, pur subiectivă, internă – aceea era voința la momentul încheierii contractului.

Celelalte reguli de interpretare. 1267. Ne conduce această regulă la ideea de unitate a contractului. Conținutul contractului guvernat de scopul contractului delimitează cțmpul voinței juridice. Clauzele pe care le conține sunt raportate laîntregul conținut pentru a înțelege adevăratul sens. Art următor e o prezumție că o clauză pt a fi coerentă, dacă e suscenptibilă de mai multe înțelesuri, voi prefera acel interes care derivă din natura și obiectul contractului, pentru că numai așa poate produce efecte conform voinței părților.

Toate aceste reguli sunt reguli principale de interpretare a contractului. Deci la ele voi recurge în primul rând dacă am anumite probleme de înțelgere. Atenție nu apelăm la interpretarea contractului atunci când clauzele sunt clare.

Pe lângă regulile princiale avem și reguli subsidiare. De ce sunt subsidiare? 1266-1268.1269.De ce sunt regulile subsidiare și nu se alătură regulilor principale? Nu mai suntem într-o situație e

echilibru unde încercăm să căutăm voința reală a părților, ci mergem împotriva unei părți și o favorizăm pe cealaltă. Regula stabilită e de a interpreta în favoarea celui care se obligă, nu împotriva.

Definirea termenilor neclari. Preambul la contract ca la o directivă. Pentru claritate. Putem stabili dacă judecătorul se poate raporta la corespondența intervenită între părți. Regula celor 4 părți – j nu poate interpreta clauzele decât pe baza conținutului contractului.

1272.

Revenim la forța obligatorie. Principiul este reglementat de art 1270.1 care spune – contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. E legea părților. Avem pe de-o parte caracterul obligatoriu, pe care acest principiu îl creează, dar totodată fiind legea părților, doar a lor, ca o consecință decurge și faptul că nu se pot crea drepturi și obligații prin contract în sarcina unor alte persoane și vorbim de principiul relativității efectelor contracutlui.

Dacă din manifestarea de voință, din acord se naște contractul, e firesc cf principiului simetriei să înceteze tot prin acordul de voință al părților. Avem această regulă de la care avem și excepții:

1270.2 – contractu se modifică sau încetează nu numai prin acordul părților...Excepții prevăzute de legiuitor când apreciază că ordinea socială, valorile sociale sunt de așa natură

să conducă la modificare încetare fără să-și fi dorit părțile acest lucru.E vorba de impreviziune – 1271 – nu exista în VCC. .1. Principiului de la alin 1 – chiar dacă uneori

pentru una dintre părți a devenit mai oneroasă o anumită obligație – cât timp mi-am asumat această obligație prin contract ea trebuie executată. Alin . 2 – când pot să mă bucur de efectele acestei instituți.

Condițiile:- Executarea e excesiv oneroasă (imposibilitatea de executare – vb de caz fortuit sau forța maj), dar

încă posibil de executat.- Onerozitatea să provină printr o schimbare excepțională a împrejurărilor. O schimbare

excepțională presupune – ar putea fi am hotărât să-mi vând toate bunurile și acum nu am nici un ban? Nu.Alin. 3 – despre cei schimbări poate fi vorba și despre ce schimbări nu poate fi vorba. De ce după încheierea contractului? Pentru că dacă exista înainte, era previzibil pentur ine, exista la mamomentul la care s-a încheiat contractul ar fi trebuit să nu închei contractul. N-ar fi trebuit să îl închei sau să prăbăd măsuri de protecție. Alin 2 – aceleași argumente. Alin 3 – dacă riscul era în câmpul contractual practic, riscul schimbării acelor îmrepjurări,atunci era o alia pe care i a asumat o și e firesc să răspundă. Alin 4 – nu e suficinet să fie îndeplinite condițiile alin 2 – trebuie ca debtorul să încerce și să negocieze cu b c contractul și să l adapteze cu creditorul și numai dacă nu reușește poate să apeleze lainstanță. Ce paote face instanțta? 1271.2 – intanța poate să dispună adaptarea contractului pentur a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile și încetarea contractului la momentul și în condițiile pe care le stabilește. Decizia eluată din mâna părților și pusă în mâna judecătorului care a încercadupă propriile puteri și recomandările primite de la excperți și pe baza susținerii părților să adopte soluția cea mai bună oentru părți. Adaptarea

contractului presupune munca de a restabili obligațiile dintre părți, încetarea e calea mai ușoară, contractul nu va mai produce efecte de la momentul și în condițiile stabilite de instanță. Nu mai e nevoie de o clauză expresă care sămi permită aplicarea. Dacă se află în situația premisă de la 1271.2, să se creeze un echilibru injust între părți ca urmare a schimbări...și care nu e imputabilă debitorului, se pot antrena în acest mecanism.

O altă excepție – denunțarea unilaterală a contractului. 1276+1277 NCC. 1277 este o astfel e cauză autorizată de lege prin care încetează contractul pentur că prevede că contractul încheiat pe o perioadă nedeterminată poate fi denunțat unilateral de oricare dintre părți cu respctarea unei... Orice... În cazul contractelor cu executare succesibă pe durată nedeterminată dreptul de executare e prevăzut de lege printr-o normă imperativă de la care acestea nu pot deroga.

Dacă nu e vorba de un contract cu executare succesivă pe durată nedermiantă, adică cu executare uno ictu, sau cu termen, cât timp părțile nu au prevăzut o clauză de dezicere, adică dreptul de a denunța contractul, ele nu pot să denunțe contractul, adică el nu poate înceta prin simpla manifestare de voință a uneia dintre părți.

1276 – în cazul lui părțile au prevăzutmereu o anumită clauză. Reguli cu privire la clauza de dezicere.(...)

Alte cauze autorizate de lege în care contractul încetează – intuitu persone decesul uneia dintre părți – contractul special de mandat.

Cazul fortuit sau forța majoră – acastă imposibilitate e temporară – contractul se suspendă, dacă e definitivă, contractul va înceta. Prin clauze exprese din contract se acordă posibiltatea părților de a modifica contractul sau de a-l face să înceteze, mai suntem într-o excepție de la principiul forței obligatorii a contracutlui, e important ca părțile să nu fi prevăzut acea situație de modificare a contractului sau de încetare a lui. Clauză de nedenunțare și una dintre părți se prealeazăde ea – acest mod nu e decât o execuare a contractului.

Principiul relativității – se deduce din art. 1270 din principiul forței obligatorii, avem și o reglementare expresă la art 1280 – contractul produce efecte numai între părți, dacă legea nu prevede altfel. Excepții: pot fi numai cu privire la drepturi, nu și la obligații. Nu putem crea o libertate contractuală și apoi să permitem altor părți să -și asume obligații față de o altă persoană care nu și-a dat consimțământul.

Care e diferența între relativitate și opozabilitate?

Actul juridic produce efecte numai între părți însă el reprezintă o realitate juridică de care celelalte pers trebuie să țină cont. Terții se pot prevala de existența contractului dacă le profită. Dacă aduc atingere drepturilor născute din contract, li se poate angaja răspunderea, îns va fi o răspundere delictuală.

Pe tărâm probatoriu: părțievor trebui să dovedească existența actului, pentru terțiînsă e un fat juridic care poate fi probat prin orice mijloc.

Părțile în contract: persoanele care încheie actul juridic. Dacă există mandatar,parte la contract e mandatul.

Succesorii părților, de principiu vor trebui să respecte și să execute contractul încheiat de autorul lor ca și cum ar fi fost încheiat de ei. E vorba de succesorii universali, care sunt cei care preiau întreaga masă succesorală a defunctului sau succesorii cu titlu universal care preiau o cotă parte.

1282.1 – la moartea unei părți drepturile și obligațiile...Dacă actul făcut de autor a fost făcut în dauna moștenitorului, evident că între înteresul meu și

interesul autorului, voi putea să mi apăr interesul meu.Succesorii cu titlu particular – alin. 2. Pentru ca obligațiile contractuale să se transmită trebuie să fie

prevăzute delege. Succ cu titlu particular – pers care dobândesc bunul, iar datorită legăturii ciudate în care se află dreptul respectiv cu bunul, nu s-ar găsi nicio utilitate ca dreptul sau obligația corelativă să rămână în patrimoniul celui asigurat (ex asigurarea ce să facă vânzătorul cu actul de asigurare a bunului).

Obligațiile scriptae in rem și proter rem se transmit dobânditorilor ulteriori.O altă condiție – înscrisul prin care s-a născut obligația să aibă dată certă. Dacă nu se încscrie în carte

funciară petnru a se asigura că nu se creează în mod artifical sacrini în sarcina succ.

Terții – toate celelalte persoane care nu au participt la încheierea actului și nu au nicio legătuă cu acesta. O categorie specială de terți – creditorii chirografali – acțiunea pauliană – din când în când, ei pot produce anumite modificări și pot față de ei să facă să se constate inopozabilitatea unui anumit act juridic. E vorba de acțiunea pauliană în ipoteza în care actul a fost încheiat în vederea fraudulării intereselor creditorilor sau dacă nu am urmărit, să fie fraudulatți. Acțiunea în simulație.

Seminar 3 – 16.10.2015

Diferența între pactul de opțiune și antecontract. Pactul de opțiune e un contract.

Antecontract – unilateral sau bilateral sinalagmatic.Principiul simetriei formelor.

Există elemente neesențiale care pot fi foarte esențial din perspectiva părților.

Hotărârea judecătorească e un act autentic. Mă duc în instanță nu pentru că am nevoie neapărat de consimțământul ăluia, ci de o formă autentică.