1

I. Generalitati privitoare la obligatii in sistemul de drept civil

1. Definitia obligatiilor si structura raportului juridic de obligatie

D.p.d.v juridic , singurele indatoriri ale unui subiect de drept sunt ele care sunt urmate de o sanctiune juridica , implicand la unele interventia statului sau forta lui coercitiva pentru a fi respectate .

In functie de natura normelor de drept putem distinge intre : obligatii de drept public (in materie penala sau administrativa) si obligatii de drept privat (in materie civila) ;

Subiectele raportului juridic sunt denumite in mod generic creditor (cel care pretinde ceva si va fi intotdeauna subiectul activ al raportului juridic de obligatie) si debitor (cel care este obligat sa dea , sa faca sau sa nu faca ceva , si va fi subiect pasiv)

Obligatia este acel raport juridic civil , prin intermediul caruia o persoana , denumita creditor , poate cere altei persoane , numita debitor , sa dea , sa faca sau sa nu faca ceva , chiar cu interventia statului , daca cel din urma refuza.

Structura raportului juridic de obligatie este compusa din :

a) Subiecte (pot fi p.f , p.j sau chiar statul sau anumite institutii publice) ; exista rapoarte juridice in care o persoana are dubla calitate (adica este creditor si debitor) ;

b) Continutul raportului juridic este format din drepturile si delegatiile subiectelor raportului respectiv ; astfel creditorul are un drept de creanta , dar si dreptul de a solicita forta coercitiva a statului daca debitorul refuza sa isi indeplineasca obligatia ;

c) Obiectul raportului juridic are un caracter patrimonial cu o parte pasiva (obligatia debitorului) si o parte activa (drept de creanta al caracterului) ;

d) Sanctiunea raportului juridic intervine in momenul in care debitorul refuza sa isi indeplineasca obligatia ; astfel exista doua tipuri de sanctiuni :

* sanctiuni care pot agrava situatia debitorului

- punerea in intarziere a debitorului : reprezinta actiunea creditorului prin care pretinde debitorului sa isi execute obligatia intr-un termen ferm ; de asemenea , mai poate cere plata de daune – interese compensatorii sau daune – interese moratorii ;

- daunele – interese moratorii : despagubiri in bani ce reprezinta echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin intarzierea executarii obligatiilor (de ex : dobanda legala) ;

- daunele – interese compensatorii : despagubiri in bani pentru repararea prejudiciului C , ca urmare a neexecutarii obligatia asumate ; nu pot fi cumulate cu executarea in natura deoarece o inlocuieste ;

- penalitatile de intarziere : sume de bani pe care D este obligat sa le plateasca C pana la executarea obligatiei ; variaza de la 100 lei la 1.000 de lei pe zi ;

- actiunea in justitie : C sesiseaza instanta pentru ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta D sa fie obligat la executarea obligatiei si la eventualele daune priciunuite prin neexecutarea obligatiei la timp ;

- executarea silita : intervine in momentul in care C are impotriva D un inscris in continutul caruia este prevazuta obligatia D ; se realizeaza direct , in natura (predarea unui bun prin executorul judecatoresc) sau indirect (prin bani) ;

2

* sanctiuni care pot atenua situatia D :

- punerea in intarziere a C : daca C refuza plata sau sa indeplineasca actele pregatitoare necesare ca D sa-si execute obligatia , D il poate pune in intarziere ;

- oferta reala de plata urmate de consemnatiune : D are dreptul sa-I ofere C ceea ce este obligat , iar daca acesta refuza sa isi indeplineasca , va putea sa consemneze datoria pe cheltuiala si riscul C , eliberandu-se de obligatia sa ;

- vanzarea publica a unui bun al carui consemnare este imposibila , ori bunul este perisabil sau daca depozitarea lui la o terta persoana necesita costuri de intretinere considerabile : D poate trece la vanzarea publica a bunului respectiv , dupa ce si-a notificat C si a primit incuviintarea instantei ;

Scurte consideratii privind clasificarea obligatiilor :

A. dupa obiectul acestora :

a) obligatiile de a da , a face sau a nu face

* a da se refera la transferul proprietatii unui bun , transfer ce are caracter imediat

* a face : indeplinirea unei prestatii pozitive (constructia unei case) ;

* a nu face : obtinerea D de a face anumite actiuni sau fapte fata de C (un comerciant se obliga sa nu-I faca concurenta altuia) ;

b) obligatiile in natura si obligatiile pecuniare

* obligatiile in natura inglobeaza toate obligatiile (a da , a face) , mai putin obligatia privin plata unei sume de bani (cea peuniara) ;

c) obligatiile de rezultat si obligatiile de mijloace

* obligatiile de rezultat : D se obliga la un rezultat precis ;

* obligatiile de mijloace : D se obliga sa utilizeze toate mijloacele de care dispune pentru a o indeplini (un doctor nu poate promite vindecarea , dar se angajeaza sa-l ingrijeasca a.i. sa se simta cat mai bine) ;

B. dupa modalitatile de care sunt afectate :

* obligatiile sub conditie sau conditionale : existenta lor depinde de un eveniment viitor si nesigur , evenimentul fiind conditia ;

* obligatiile cu termen : depinde de un eveniment viitor si sigur termenul este evenimentul si poate fi stabilit de parti (conventional) , de instanta (judiciar) sau de lege (legal) ;

C. dupa complexitatea lor :

a) in cazul in care complexitatea obligatiei priveste subiectele raportului juridic :

* obligatii divizibile : in functie de subiectul pasiv , obligatia este divizibila intre mai multi D can au aceeasi prestatie fata de C ; in functie de subiectul actib , obligatia este divizibila intre mai multi C , cand fiecare cede de la D comun partea sa din dreptul de creanta ;

3

* obligatii indivizibile : obligatiile de a nu face ;

* obligatii solidare : orice C solidar poate cere D comun plata intregii creante si daca ofera toata obligatia unui singur C , D este scutit de datorie ; mai multi D obligati la aceeasi prestatie , C poate cere doar unuia dintre ei sa indeplineasca pe deplin acea prestatie , si daca o face , ceilalti sunt scutiti de acea obligatie ;

b) in cazul in care complexitatea vizeaza obiectul rap juridic

* obligatii alternative : 2 prestatii din care , la alegere , D este tinut sa execute doar una , eliberandu-se de cealalta ;

* obligatii facultative : o singura prestatie , insa D are dreptul de a se elibera , executand o alta prestatie echivalenta celei principale (in loc de un autoturism , contravaloarea lui) ;

D. dupa sursele sau izvoarele obligatiilor :

* contractul civil : inscris in continutul caruia se constata acordul a 2 sau mai multe persoane cu intentia de a constitui modifica sau stanga un raport juridic (vanzare-cumparare) ;

* actul juridic unilateral : manifestarea de vointa creaza , modifica sau stinge obligatii doar pentru persoana respectiva (ex. testament) ;

* gestiunea de afaceri : o persoana numita girant indeplineste acte sau fapte in interesul altei persoane numita gerat (cat timp proprietarul este plecat , gerantul repara o stricaciune aparuta) ;

* plata moderata : mostenitorii platesc o datorie deja achitata de defunct in cunostinta de cauza , debitorul plateste o datorie catre o alta persoana decat adevaratul C , din eroare ;

* imbogatirea fara justa cauza : cel care s-a marit patrimoniul in mod usimputabil va deveni D , deoarece este obligat sa restituie doar in limita imbogatirii realizate (de ex : un chirias care face imbunatatiri conduc la cresterea valorii imobilului) ;

* fapta ilicita generatoare de prejudicii : repararea prejudiciului adus de D , creditorului ; acest prejudiciu va avea intotdeauna valoarea unei obligatii ;

II. Principalele izvoare ale obligatiilor

1. Contractul

A. Scurte consideratii asupra contractului ca izvor de obligatii

Contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui , modifica sau stinge un raport juridic .

Principalele contractului civil :

a) principiul libertatii contractuale : persoanele pot efectua ce contracte vor in limitele impuse de lege si de bunele moravuri ;

b) principiul bunei-credinte : partile trebuie sa actioneze cu buna-credinta atat la negociere , cat si pe tot parcursul executarii ;

c) principiul fortei obligatorii : contractul este obligatoriu ;

4

d) principiul relativitatii efectelor contractului : contractul genereaza drepturi si obligatii numai pentru parti , nu si pentru terte persoane (exceptie : contractul in favoarea unei terte persoane) ;

B. Clasificarea contractelor :

I. Clasificarea expresa a contractelor :

A. Contracte sinalogmatice si unilaterale :

* contracte sinalogmatice : obligatiile nascute din acesta sunt reciproce si interdependente , subiectii pot fi atat C , cat si D (ex : contract de vanzare-cumparare , de inchirirere) ;

* contracte unilaterale : doar o parte se obliga in fata celeilalte ; lipsa reciprocitatii si a interdependentei (de ex: promisiunea unilaterala de donatie) ; toate partile trebuie sa fie de acord spre deosebire de ,,actul unilateral’’ de vointa ;

Distinctia intre cele doua apare sub 3 aspecte :

* in caz de neexecutare a contractelor unilaterale , cealalta parte o poate determina pe partea care si-a asumat obligatia ;

In cazul contractelor sinalogmatice , daca una din parti nu isi executa obligatia :

* cealalta parte are dreptul sa refuze indeplinirea obligatiei sale

* cealalta parte poate suporta solicita rezolutiunea (disparitia contractului)

* cealalta parte poate suporta riscul neexecutarii contractului dar poate solicita restituirea prestantei sale , daca a fost deja realizata ;

* in privinta probatiunii , fiecare C este interesat sa detina un titlu care sa constate obligatia D sau ; astfel , contractele sinalogmatice trebuie incheiate in original si sa se faca cate o copie pentru fiecare parte , pe cand cele unilaterale , inscrisul sub semnatura privata este suficient sa fie redactat intr-un singur exemplar predat C ;

* in cazul diferitelor promisiuni de vanzare-cumparare ; in cazul unui contract bilateral , cand una din partile contractante refuza in mod nejustificat sa-l incheie , cealalta parte se poate adresa instantei pentru a putea obtine pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa-i tina loc de contract ; aceasta regula se aplica si in cazul contractului unilateral de vanzare-cumparare

B. Contracte cu titlu oneros si cu titlu gratuit

* contracte cu titlu oneros sunt actele juridice prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj ca si contra-prestatie ; pot avea atat caracter bilateral , cat si unilateral ;

* contractele cu titlu gratuit sunt contractele in care una dintre parti urmareste sa procure celeilalte un beneficiu , fara a obtine o contraprestatie , ci cu titlu gratuit ; de cele mai multe ori are caracter unilateral , dar poate fi si bilateral atunci cand beneficiarului , se pune o conditie (de exemplu : intretinerea bunului) ;

5

Distinctia incre cele doua apare sub 4 aspecte :

* d.p.d.v al avantajelor , in cazul contractelor numeroase este unul reciproc , pe cand in cazul celor cu titlu gratuit , doar o parte va beneficia ;

* legea limiteaza efectuarea donatiilor cand : reprezentantii legali ai persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu vor sa faca un act de donatie , cand persoanele care vor sa efectueze donatii sunt intr-o stare de insolvabilitate legea le interzice sa faca orice fel de donatii ;

* regimul fiscal al contractelor : de exemplu : unele bunuri care fac obiectul contractului cu titlu oneros se supun regulilor privind plata T.V.A-ului ;

C. Contracte comutative si contracte aleatorii

* contractele comutative : drepturile si obligatiile partilor sunt bine determinate si nu disproportionate (de ex : vanzare-cumparare , de schimb , etc) ;

* contractele aleatorii : intinderea , si chiar existenta prestatiei unei parti depinde de un eveniment viitor si nesigur (de ex : contractul de asigurare in care obligatia de plata depinde de realizarea riscului : furt , incendiu , etc) ;

Distinctia intre cele 2 priveste doar incidena leziunii : numai contractele comutative pot fi atacate pentru leziune ; in cazul celor aleatorii , proba leziunii este foarte greu de realizat datorita modului de executare a prestatiilor ;

D. Contracte consensuale , solemne si reale

* contractele consensuale : se formeaza prin simplul acord de vointa al partilor (verbal sau scris) ;

* contractele solemne : in afara acordului de vointa sa impuna si respectarea unor formalitati prevazute de lege , nerespectarea acestora ducand la nulitatea acestuia ; (de vanzare-cumparare , de ipoteca , de dovatie , etc) ;

* contractele reale : in afara acordului de vointa , mai este necesara si remiterea bunului de catre partea obligata catre celalalt subiect , simpla promisiune a remiterii nefiind suficienta (de ex : contractul de depozit , de comodat , de gaj) ;

Distinctia dintre cele 3 apare sub urmatoarele aspecte :

* in cazul contractelor consensuale este necesara daca verificarea conditiilor esentiale de validitate , pe cand la cele solemne se cere si respectarea formei ceruta ad validitatem ;

* daca partile convin , un contract consensual poate fi transformat intr-unul solemn ;

* contractele reale cuprin 2 elemente : unul interior (conditiile esentiale de validitate) si unul exterior (remiterea materiala a bunului) , majoritatea lor respecta si forma ceruta ad validitatem ;

6

E. Contracte numite si contracte nenumite

* contractele numite : denumirea si reglementarea lor se regasesc in NCC sau in alte legi cu caracter civil (de ex : contractul de vanzare-cumparare) ;

* contractele nenumite : nu are o reglementare proprie (de ex : contractul de publicitate , contractele de prestari servicii , etc) ;

Distinctia dintre acestea 2 este sursa normativa a fiecaruia.

Ambele au la baza respectarea regulilor esentiale de validitate , de forma si efectele contractului . Cele numite au si alte dispozitii particulare care sunt stabilite in textele de lege .

II. Clasificarea implicita a unor contracte :

A. Contractele negociate si cele de adeziune :

* contractele negociate : partile isi stabilesc conditiile , clauzele si prestatiile in mod liber , fara influenta altor factori externi ; se merge pe principiul bunei-credinte si pe obligatia de confidentialitate in negocierile precontractuale ;

* contractele de adeziune : au continutul si clauzele esentiale prestabilite de partea care are o pozitie economica mai puternica decat cealalta , cealalta care poate ori sa accepte fara negocieri , ori sa refuze ; (de ex: contractele de telefonie , de furnizoare a apei , etc) ;

Distinctia priveste acordul de vointa al partilor , in contractele de adeziune partea cu poz.ec. mai puternica isi impune vointa ; de aceea legiuitorul intervine in cazul reglementarii anumitor contracte de adeziune (de ex: contractul de munca) ;

B. Contracte cu executare instantaneu si cu executare succesiva

* contractele cu executare instantanee : o singura prestatie (de ex: vanzare-cumparare cand plata se face cu numerar) ;

* contractele cu executare succesiva : isi pot executa obligatiile in timp , pe o perioada determinata sau nedeterminata (de ex: contractul de leasing , de munca , etc) ;

Distinctia poate fi retinuta doar in ceea ce priveste rezilierea sau rezolutionarea . In cazul contractului cu executare instantanee , neexecutarea obligatiilor duce la rezolutiune (cu efecte retroactive) , iar in celalalt caz , duce la reziliere (cu efecte in viitor) .

C. Contracte simple , contracte complexe si grupuri de contracte

* contractele simple : au o singura operatiune juridica (de ex : de schimb , de vanzare , etc) ;

* contractele complexe : au o multitudine de operatiuni juridice (de ex: contractul de leasing) ;

* grupuri de contracte : persoane diferite incheie 2 sau mai multe contracte care au in vedere acelasi obiectiv (de ex: contractul de credit bancar si contractul de ipoteca care garanteaza restituirea acelui imprumut) ;

7

Distinctia apare in privinta continutului si a regimului juridic corespunzator . Contractele simple au o singura operatiune juridica in timp ce celalalte doua au mai mute operatiuni , dar care au in vedere atingerea aceluiasi scop.

D. Contractele incheiate cu consumatorii

a) contractele de vanzare : orice contract in care profesionistul transfera proprietatea asupra unor produse catre consumator care plateste sau se angajeaza sa plateasca pretul acestora .

b) contractul de prestari de servicii : poate fi oricare contract de prestari de servicii , altul decat un contract de vanzare ;

c) contractul la distanta : contract incheiat intre profesionist si consumator in cadrul unui sistem de vanzari sau de prestare de servicii la distanta organizat , fara prezenta fizica a lor ;

d) contractul in afara spatiilor comerciale : orice contract dintre un profesionist si un consumator incheiat in prezenta fizica a celor doi intr-un loc care nu este spatiul comercial al profesionistului ;

F. Contractele electronice : sunt putine care pot fi utilizate ca probe in procesul civil , iar inscrisul in forma electronica este o institutie creata pentru a asimila inregistrarea pe calculator a unor date similare cu inscrisul pe hartie ;

III. Alte clasificari ale contractelor civile

Contractele principale si contracte accesorii :

* contractele principale : au o existenta independenta (de ex: contractul de vanzare-cumparare , de schimb , donatie , etc) ;

* contractele accesorii : depinde si insotesc anumite contracte principale (de ex: obligatia constitutorului de gaj de a garanta o anumita obligatie a sa sau a altei persoane) ;

Distinctia apare la autonomia efectelor juridice . Daca contractul principal este desfiintat , automat este desfiintat si cel accesoriu.

C. Incheierea contractelor :

* pentru incheierea valabila a unui contract exista 4 conditii esentiale

a) capacitatea partilor de a contracta ;

b) consimtamantul partilor ;

c) un obiect determinat si licit ;

d) o cauza licita si morala ;

* in mod exceptional daca legea pretinde ca un contract sa fie intocmit cu respectarea conditiilor de forma (contracte solemne) , se adauga inca o conditie esentiala , si anume forma ;

8

I. Conditii esentiale pentru incheierea valabila a unui contract

A. Capacitatea ceruta pentru incheierea contractelor

* capacitatea civila este aptitudinea unei persoane de a dobandi drepturi si obligatii civile , de a le exercita si de a incheia singura acte juridice civile ;

* toate partile contractului trebuie sa aiba aceasta capacitate ;

* prin lege , pot fi opriti sa incheie anumite contracte : minorii cu varsta de pana la 14 ani si persoana pusa sub interdictie judecatoreasca (boli care o impiedica sa aibe discernamant) ;

B. Vointa ceruta pentru incheierea contractelor

* consimtamantul partilor este un element esential pentru validitatea contractului , cu conditia ca acesta sa nu fie viciat ;

* pentru a fi valabil , comsimtamantul trebuie sa intruneasca cumulativ urmatoarele conditii :

- sa provina de la o persoana cu discernamant ;

- sa fie scris si cu intentia de a produce efece juridice ;

- sa fie exteriorizat ;

- sa fie nealterat de un viciu de comsimtamant ;

Comsimtamantul este considerat viciat cand este dat din eroare , surprins prin dol , semne prin violenta sau prin leziune

Eroarea este falsa reprezentare a unor imprejurari la incheierea unui act juridic . Ea poate fi esentiala sau neesentiala .

* este esentiala daca falsa reprezentare cade asupra :

- naturii sau obiectului actului juridic ce se incheie (o parte crede ca incheie un anumit act juridic , iar cealalta alt act) ;

- calitatilor substantiale ale obiectului prestatiei in absenta carora actul juridic nu s-ar fi incheiat ;

- asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta contractul nu s-ar fi incheiat ;

* este neesentiala daca falsa reprezentare cade asupra unor imprejurari mai putin importante , iar partea aflata in eroare ar fi incheiat actul juridic si daca ar fi stiu imprejurarile corecte ;

Eroarea mai poate fi :

* scuzabila (nu este urmarea lipsei de informare sau a neglijentei) si nescuzabila (este imputabila partilor) ;

9

* asumata (se poarta asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost sau trebuia asumat de cel care o invoca) ;

* de calcul (trebuie corectata) ;

* de comunicare sau de transmitere a documentelor ;

Pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamant , trebuie intrunite urmatoarele conditii :

* eroarea sa fie esentiala ;

* eroarea sa fie scuzabila ;

* elementul asupra caruia cade eroarea sa fi fost hotarator pentru incheierea actului juridic ;

* in cazul actelor cu titlu oneros este necesar ca partea contractanta sa fi stiu ori sa fi trebuit sa stie ca elementul fals era esential pentru incheierea actului civil respectiv ;

* se poate adapta cu consimtamantul celuilalt , evitandu-se anularea sa ;

Dolul intervine atunci cand partea s-a aflat in eroare provocata de manoperele franduloase ale celeilalte parti ori cand acesta din urma a omis in mod fraudulos sa-l informeze pe contractant asupra unor imprejurimi pe care se cuvenea sa i le spuna . Partea viciata poate sa : ceara anularea contractului si reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese . * trebuie dovedit de catre partea interesata ;

Elementele constitutive ale dolului pot fi :

a) manoperele frauduloase , care pot avea un element intentional (stabilirea intentiei de a induce in eroare cealalta parte) si un element material (o minciuna sau o reticenta de ex: o persoana vinde o masina prezentand-o ca fiind fabricata in anul 2004 , fara a informa ca motorul este din 2000) ;

b) eroarea provocata prin manevrele frauduloase : dolul reprezinta o eroare provocata , sau spontana ;

Violenta consta in insuflarea unei temeri induse asupra vointei unei persoane de a incheia un contrast , de cealalta parte a contractului sau de catre un tert . Partea viciata poate solicita acordarea de daune-interese sau reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese . Mai exista si atunci cand se exercita asupra persoanei o constrangere economica .

Caracterele juridice ale violentei pot fi :

a) trebuie sa fie determinata , adica temerea sa fie destul de mare ;

b) trebuie sa fie injusta si ilegitima , adica autorul sa recurga la o amenintare in fapt ;

10

c) trebuie sa emane de la cocontractant sau de la o terta persoana ;

Leziunea reprezinta prejudiciul suferit de o parte aflat in stare de lipsa de experienta sau de cunostinte care stipuleaza o prestatie de o valoare considerabil mai mare decat valoarea propriei prestatii . Aici se poate obtine anularea contractului sau se poate opta pentru reducerea propriilor obligatii . Ca si in cazul erorii , contractul poate fi adaptat la cererea partii viciate .

Contractele aleatorii si tranzactiile nu pot fi lovite de leziune deoarece primele prin natura lor ofera si un avantaj , dar si un risc doar uneia dintre parti , iar tranzactiile previn sau sting un litigiu .

C. Obiectul si cauza contractului

Obiectul contractului este constituit din operatiunea juridica stabilita de parti la incheierea acestuia (vanzare , imprumut , etc) . El trebuie sa fie determinat si licit.

Obiectul obligatiei reprezinta prestatia , care trebuie sa fie determinate si licita .

Contractul poate fi valabil chiar daca la momentul intocmirii sale , una dintre parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia . Daca C este in imposibilitate , iar D nu cunoaste acest lucru , el poate cere anularea contractului , iar daca D este imposibilitate , C poate cere daune-interese .

De aceea pentru ca prestatia la care se angajeaza D sa fie valabila , trebuie respectate toate conditiile : (delegatia trebuie sa :)

a) sa existe , atat in prezent cat si in situatia bunurilor viitoare

b) sa fie in circuitul civil

c) sa fie determinata sau determinabila

Cauza reprezinta motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul .

Pentru a fi valabila , cauza trebuie sa :

a) sa existe ;

b) sa fie licita ;

c) sa fie morala ;

Cauza trebuie sa fie cunoscuta sau macar sa poata fi cunoscuta de catre cealalta parte , deoarece lipsa cauzei va atrage nulitatea contractului .

Contractul este valabil chiar si atunci cand cauza un expres este prevazuta . Existenta unei cauze valabile se prezuma pana la probe contrarie .

11

II. Conditiile relative cerute pentru incheierea valabila a unui contract :

A. Momentul si locul incheierii contractului

Prezinta o importanta deosebita cu privire la transmiterea drepturilor asupra unui bun , la termenul de prescriptie extinctiva si la stabilirea legii aplicabile raportului juridic . Momentul incheierii este acela in care acceptarea se intalneste cu oferta si este influentat si de loul ofertantului si aceptantului . De aceea , in cazul contractelor la distanta , trebuie verificat momentul si locul .

B. Oferta de a contracta

Oferta poate preveni de la persoana care are intitiativa incheierii contractului , care ii determina continutul sau care propune ultimul element esential al contractului .

Oferta de a contracta este propunerea care contine suficiente elemente pentru formarea unui contract si care exprima intentia ofertantului de a se obliga la ceva , in cazul acceptarii de catre destinatar .

Exista 2 tipuri de oferta :

a) oferta cu termen : cand rezulta din acordul partilor , al negocierilor , al continutului ofertei sau a uzantelor ;

b) oferta fara termen ;

* oferta fara termen adresata unei persoane absente (exista un termen rezonabil in care persoana sa o primeasca , sa o analizeze si sa expedieze aceptarea) ;

* oferta fara termen adresata unei persoane prezente (poate sa mai fie acceptata de indata) ;

Oferta este anulata cand nu ajunge inapoi in ofertant in termenul stabilit sau daca destinatarul o refuza.

Oferta este retrasa cand ajunge la destinatar inainte sau concomitent cu acceptarea .

Oferta este revocata din momentul in care ajunge ca destinatar , chiar daca nu ia la cunostinta .

Oferta poate deveni irevocabila daca exista un pact de optiune , adica o conventie prin care una dintre pari ramane legata de propria declaratie de vointa , iar cealalta poate accepta sau refuza , iar daca accepta , declaratia se considera irevocabila si produce efectele prevazute de lege . Continutul pactului de optiune trebuie sa fie similar cu cel al contractului care urmeaza a fi incheiat prin simpla acceptare a destinatarului .

Previziunea de a contracta reprezinta tot o conventie prin care partile se angajeaza reciproc , ori numai una dintre ele sa incheie in viitor un contract , (promisiunea unilaterala sau bilaterala) ; Ca si in cazul pactului , continutul promisiunii trebuie sa cuprinda toate clauzele contractului promis .

C Acceptarea incheierii contractului

Se afla in stransa legatura cu consimtamatul destinatarului . Acceptarea poate fi realizata prin orice act sau fapt al destinatarului din care rezulta acordul sau cu privire la oferta propusa .

12

In principiu , tacerea nu are valoare de acceptare , (doar in cazurile prevazzute de lege sau cand rezulta din acordul partilor) ;

Raspunsul destinatarului nu este considerat acceptarea daca :

* cuprinde modificari (in acest caz este considerata o contraoferta) ;

* nu respecta forma ceruta de ofertant ;

* ajunge la ofertant dupa ce oferta a fost anulata ;

Acceptarea , ca si oferta poate fi retrasa , daca retragerea ajunge la destinatar anterior sau concomitent cu oferta sau acceptarea

Contractul va fi considerat incheiat in momentul in care acceptarea a ajuns la ofertant .

D. Forma si continutul contractului

* Contractul se realizeaza prin simplul acord de vointa al partilor , capabile de a contracta daca legea nu impune o anumita formalitate .

Continutul contractului obliga nu numai la ce este expres prevazut , cat si la , toate urmarile pe care practicile stabilite intre parti le dau contractului .

Cele 2 tipuri de forme incidente contractelor sunt :

a) Forma ad validitatem (ad solemnitatem)

Daca nu se respecta forma de validitate , se sanctioneaza cu nulitate absoluta .

La fel si in cazul in care este ceruta forma scrisa sau cea autentica .

b) Forma ad probationem

Reprezinta conditia impusa de lege sau de parti , care consta in intocmirea unui inscris cu scopul de a proba actul juridic valabil incheiat . Inscrisul poate fi sub semnatura privata sau autentica , avand forta probanta prevazuta de lege . Nerespectarea acestei forme nu atrage nulitatea absoluta , ci imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de proba . (de ex : de asigurare) ;

c) Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti

Reprezinta acea conditie necesara pentru ca actul sa fie opozabil si persoanelor care nu au participat la incheierea lui . Nerespectarea aceste forme cerute este sanctionata cu posibilitatea tertului de a ignora actul invocat de parti impotriva sa . (tot la C. incheierea contractelor , dupa I conditii esentiale si II. Conditii relative)

13

III. Nulitatea , cauzele , efectele si validarea contractului in caz de nulitate

In cazul nerespectarii conditiilor privind formarea contractelor se va aplica sanctiunea sub denumirea generala de nulitate .

Nulitatea este acea sanctiune care anihileaza retroactiv , in tot sau in parte , efectele juridice ale unui contract datorita unor imperfectiuni in formarea sa.

Exista 2 tipuri de nulitate :

a) nulitate absoluta poate fi invocata de oricine sau chiar din oficiu de catre instanta de judecata in toate cazurile in care , din continutul contractului rezulta ca acest act este lovit de nulitate .

Cauze in care nulitatea absoluta devine incidenta :

* nevalabilitatea sau absenta obiectului unui contract ;

* ilegalitatea obiectului sau a cauzei contractului ;

* imoralitatea obiectului sau a cauzei ;

b) nulitatea relativa poate fi invocata numai de persoana al carei interes este ocrotit prin dispoitia legala incalcata

Cauze in care nulitatea relativa devine incidenta :

* nerespectarea dispozitiei legale privitoare la capacitatea de exercitiu ;

* consimtamantul uneia dintre parti a fost viciat ;

* in alte cazuri in care cauza nulitatii nu este determinata ;

Efectele nulitatii sunt similare in ambele cazuri , si sunt :

* desfiintarea contractului (imediat in cazul celei absolute si conditional in situatia a celei relative) ;

* desfiintarea actelor subsecvente contractului ;

* repunerea partilor in situatia anterioara incheierii acelui contractant ;

* permite partii vatamate sa ceara daune-interese sau reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese (dolul) ;

Nici refacerea actului vizual , nici conversiunea actului nul nu pot reprezenta cauze de validare unui contract incheiat deja nevalid , ci se creaza un nou contract care va produce alte efecte viitoare fata de vechiul inscris .

Exista totusi 2 cazuri in care un contract nul poate fi validat :

14

* cand nulitatea este acoperita ;

* prin confirmarea voita (expresa sau tocita) de a renunta la dreptul de a invoca nulitatea ;

Numai un contract lovit de nulitate relativa poate fi confirmat dar cu repectarea unor conditii :

* in momentul confirmarii , contractul sa fie valid ;

* persoanele pot confirma contractul atunci cand cunoaste cauza ilicit ;

* parintele sau tutorele poate confirma atunci cand incuviintarea era suficienta si pentru incheierea de la inceput a contractului ;

D. interpretarea contractelor

In afara clauzelor obisnuite care , desi nu sunt prevazute in mod expres , ele pot fi subintelese , mai exista o serie de clauze ce pot fi identificate in contracte , si anume :

a) clauze externe : conditiile generale ale ofertantului (de ex : contracte de telefonie , de transport pe calea ferata) ;

b)) clauze standard : sunt impuse de o parte celeilalte , fara sa fi fost negociate ; se imbina cu cele negociate , iar daca va exista un conflict intre cele doua tipuri , cele negociate au intaietate ;

c) clauzele neuzuale (o forma a celor standard) ; stabilesc dispozitii :

* in folosul celui care le propine : limitarea raspunderii ;

* in detrimentul celeilalte parti : limitarea dreptului de a opune exceptii ;

* deregari de la normele privitoare la compententa instantelor

In interpretarea datelor mai exista un tip de interpretare denumit intrepretare sistematica , dar si interpretarea clauzelor indoielnice .

La cea sistematica , clauzele se interpreteaza unele prin altele .

Clauzele indoielnice (susceptibile de mai multe intelesuri) se interpreteaza tinand seama de natura contractului , de imprejurarile in care a fost incheiat , etc.

Clauzele in general se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte , nu in acela in care nu pot produce nici un efect .

E. Efectele contractelor

1. Efectele contractului in raporturile dintre partile contractante

15

a) contractul nu poate fi revocat sau modificat in mod ulterior decat in cauze autorizate de lege :

* un contract se modifica sau inceteaza cu acordul partilor sau prin cauze autorizate de lege ;

- revocarea sau modificarea prin acordul comun al partilor se produce o revocare amiabila

- revocarea sau modificarea prin autorizarea unor dispozitii legale : nu se tine seama de vointa uneia sau a tuturor partilor ;

b) limitarea principiului fortei obligatorii prin interventia instantei in anumite cazuri prevazute de lege ; (atunci cand intervin situatii , datorita unor imprejurari care nu au fost anticipate , executarea obligatiilor devine dificila pentru una dintre parti) ;

Impreviziunea este principiul potrivit caruia partile sunt obligate sa isi execute obligatiile chiar daca executarea lor a devenit mai onoroasa pentru ei sau mai putin onoroasa pentru cealalta parte .

In cazul in care executarea a devenit excesiv de onoroasa datorita unei schimbari exceptionale , exista o exceptie de la impreviziune , in care instanta poate sa dispuna . Debitorul poate sesiza instanta care poate pronunta una dintre cele 2 solutii :

* adaptarea contractului pentru a distribui , in mod achitabil pierderea si beneficiile ;

* incetarea contractului la momentul si in conditiile pe care le stabileste ;

Clauzele abuzive apar in special in contractele profesionisti-consumatori . Legea apara consumatorii , interzicand profesionistilor introducerea in contracte de clauze abuzive .

2. Efectele contractului in raport cu persoane care nu au calitatea de parti contractante

a) principiul relativitatii efectelor contractului : unele efecte pot fi relative , ele putand deveni incidente in unele cazuri reglementate de lege asupra unor persoane care nu au fost parti contractante ; acesti terti pot fi persoane devenite parti ale contractelor (succesorii in drepturi ai partilor) sau terti absolut (persoanele straine de acest contract si de partile contractante) ;

*daca o terta persoana ajuta un D sa incalce cauzele unui contract , se angajeaza la raspunderea sa pentru aceasta fapta ;

b) principiul opozabilitatii contractului : opune drepturi nu doar partilor contractante , ci si tuturor persoanelor prin publicarea acestor drepturi ; daca dupa incheierea conractului vor exista terti vatamati , acestia pot sa invoce impozabilitatea actului sau pot sa ceara daune-interese !

F. Exceptiile contractului

Exceptiile

a) de la principiul relativitatii contractului

16

1. Reprezentarea : legala (in cazul minorului) , reprezentantul testamentar , reprezentarea judiciara ; acesti reprezentanti pot deveni parti ale unui contract inca de la incheierea lui ;

2. Promisiunea (faptei altuia) : D se obliga fata de C sa determine o terta persoana sa-si asume obligatii fata de C ; D se obliga personal iar tertul devine obligat numai daca consimte sa incheie acel contract cu C ;

3. Actiunile directe : o persoana pretinde executarea creantei sale direct de la debitorul debitorului sau ;

4. Stipulatia pentru altul : un promitent (D) se obliga fata de o alta persoana , numita stipulant sa realizeze o prestatie pentru o alta persoana (un tert beneficiar)

* tertul beneficiar poate cere direct promitentului sa-si execute prestatia , chiar daca nu exista nici un contract intre cei 2 ;

b) exceptia de la opozabilitatea fata de terti ai contractului

Simulatia partilor : ascunde identitatea donatorului , partile incheie aparent o vanzare-cumparare dar in realitate se face o donatie si incheie un act secret (contrainscris) ;

* principala conditie este ca ambele acte juridice (cel aparent si cel secret) sa se incheie concomitent , sau actul secret sa se incheie anterior celui aparent .

2. Actul juridic unilateral ca izvor de obligatii

Actul juridic unilateral presupune o singura manifestare de vointa care rezulta numai din partea autorului sau , daca nu exista prevederi contrare , normele legale incidente contractelor se vor aplica si actelor unilaterale .

Clasificarea actelor juridice unilaterale :

a) acte juridice unilaterale patrimoniale (de ex : transferul de bunuri , renuntarea la uzufruct , renuntarea la proprietate , etc) ;

b) acte juridice unilaterale nepatrimoniale (de ex : acordul de prelevare si transplantul de organe de la persoane in viata sau decedate) ;

c) acte juridice unilaterale mixte (de ex : renuntarea la drept , testamentul) ;

Vor face obiectul comunicarii catre destinatarii lor acele acte juridice unilaterale care constituie , modifica sau sting drepturi ale acestora .

Acte juridice unilaterale ca izvoare de obligatii :

A. Promisiunea unilaterala (cel care face promisiunea se obliga doar pe el) si nu trebuie confundata cu promisiunea de a contracta (act juridic bilateral preparator al unui contract viitor) si nici cu promisiunea faptei altuia (acord bilateral sau multilateral) ;

17

B. Promisiunea publica de recompensa . Acordarea si revocarea recompensei (cel care promite o recompensa in schimbul executarii unei prestatii este obligat sa faca plata chiar daca prestatia a fost executata fara a se cunoaste promisiunea)

* cand fac mai multe persoane impreuna , recompensa se imparte ;

* cand fac mai multe persoane separat , recompensa se da celui care comunica primul rezultatul ;

* promisiunea poate fi revocata in aceeasi forma in care a fost facuta publica , neproducand efecte pentru cei ce au executat deja fapta ;

* daca revoca , datoreaza o despagubire celor care au efectuat cheltuieli in vederea executarii prestatiei l dreptul la despagubire se prescrie intr-un an de la publicarea revocarii ;

3. Faptul juridic fiind licit generator de obligatii

A. Generalitati privind faptul juridic licit

* exista faptul juridic generator de obligatii si fapta ilicita generatoare de prejudicii (raspundere civila delictuala)

Faptele juridice licite generatoare de obligatii erau cunoscute ca si quasi-contracte . Tipuri de quasi-contracte :

* gestiunea tutorelui pentru pupil

* acceptarea unei succesiuni (mostenitorul avea o obligatie quasi-contractuala fata de legator) ;

* plata lucrului indatorat (cel care primea o plata din creare care nu i se datora era raspunzator quasi-contractual fata de platitor)

* gestiunea de afaceri (o persoana-girant se ocupa de afacerile alteia-great fara a avea un mandat si in absenta geratului) ;

* indiviziunea (in cazul unei donatii comune iar una dintre parti era raspunzatoare quasi-contractual fata de cealalta intre actiune de iesire din indiviziune) ;

Actualele legate ilicite care pot fi considerate surse ale obligatiilor civile sunt : gestiunea de afaceri , plata nedaterata si imbogatirea fata justa cauza .

Faptul juridic licit generator de obligatii este faptul voluntar si licit caruia i se recunoaste calitatea de a produce anumite efecte juridice .

1. Gestiunea de afaceri

Incheierea de catre o persoana anumita great in mod voluntar a unor acte materiale sau juridice necesare de administrare sau chiar de dispozitie , cu conditia ca acestea sa fie oportune , necesare si utile altei persoane (gerat) .

18

a) Actele incheiate de gerat :

* actele materiale (repararea unei conducte , a zidului unui imobil , etc) ;

* actele juridice (plata unor datorii , incheierea unui contract , etc) ;

* actele de administrare (incasarea fructelor , inchirierea bunurilor , etc) ;

* actele de dispozitie (vanzarea unor produse alimentare perisabile) ;

b) Actele incheiate de gerant fata de terte persoane :

* cazul in care actioneaza in nume propriu (este obligat fata de tertii cu care a contractat) ;

* cazul in care actioneaza in numele geratului (va crea o obligatie in sarcina geratului , cu conditia ca gestiunea sa fie necesara sau utila) ;

Efectele gestiunii de afaceri sunt :

A. Obligatiile gerantului :

a) obligatia de instiintare ;

b) obligatia de continuarea gestiunii ;

c) obligatia de diligenta (la fel ca si cu bunurile sale) ;

d) obligatia de a da socoteala si sa-i dea geratului toate bunurile obtinute cu ocazia gestiunii ;

e) obligatia de a opri gestiunea in caz de impotrivire a geratului

B. Obligatiile geratului :

a) obligatia de rambursare a cheltuielilor necesare si a celor utile ;

b) obligatia de plata a despagubirilor pentru prejudiciul suferit de gerant ;

c) obligatia de executare a obligatiilor nascute din actele necesare si utile incheiate de gerant ;

C. Ratificarea gestiunii de catre great

* prin ratificarea actelor juridice a unei gestiuni , se produc efectele unui mandat ; prin intermediul ratificarii i se aduc la cunostinta toate actele incheiate in numele lui , iar daca actele nu i-au adus nici un avantaj , gestiunea poate fi inoportuna ;

2. Plata nedatorata

* apare daca o persoana a primit o plata nedatorata si nu o restituie de buna voie ;

19

* singurele exceptii de la restituire reprezinta acele parti efectuate din materia gestiunii de afaceri ;

A. Conditiile de plata nedatorate :

a) existenta platii ;

b) caracterul inexistent al datoriei :

* inexistenta datoriei este absoluta si plata nedatorata este obiectiva – eroare asupra datoriei ;

* inexistenta datoriei sale este relativa si plata nedatorata este subiectiva – eroare asupra D sau C (asupra persoanei) ;

c) plata efectuata sa fie din eroare

* cel care a primit plata sa nu fie creditor

* in ipoteza in care cel care a primit era C , cel care a platit (fara sa fie D) trebuie sa probeze eroarea ;

B. Efectele platii nedatorate :

a) Exceptii de la obligatia celui care a primit de a restitui plata

* in cazul in care cel ce a primit a primit cu buna-credinta si termenul de prescriptie s-a implinit ;

* cazul in care cel care a primit cu buna-credinta face dovada ca a distrus inscrisul prin care primea plata ;

* cazul in care cel care a primit , a primit plata inainte de implinirea termenului suspensiv ;

b) Cazurile de restituire a platii nedatorate :

- Accepiensul va fi de buna-credinta :

* el trebuie sa restituie pretul , dar va pastra eventualele fructe , ca un posesor de buna-credinta ;

* in cazul in care a intretinut lucrul , va restitui numai ce a primit la schimb ;

* daca lucrul a pierit in mod fortuit , va fi eliberat de obligatia de restituire (cedeaza indemnizatia de pierdere) ;

- Accepiensul va fi de rea-credinta :

* restituie atat obiectul cat si eventualele fructe ;

* daca a instrainat bunul , sa restituie valoarea lui in momentul intrarii actiunii in justitie ;

* daca lucrul a pierit in mod fortuit , sa restituie valoarea lui din momentul cererii de restituire ;

c) Situatia cheltuielilor nascute cu ocazia platii nedatorate :

* cheltuielile privitoare la bun ;

20

* cheltuielile restituirii : - de buna-credinta ;

- de rea-credinta : tot el ;

C. Actiunea in restituirea platii nedatorate :

* solvensul va fi titularul actiunii in repetitiune ;

* actiunea izvoraste din imbogatirea fara justa cauza ;

* poate fi intentata in termen de 8 ani (termenul de prescriptie) ;

3. Imbogatirea fara justa cauza

* este acel fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este marit in detrimentul alteia , in absenta unui temei juridic ;

* imbogatirea unei persoane poate fi justificate cand rezulta :

- din executarea unei obligatii valabile ;

- din neexercitarea de catre cel pagubit a unui drept contra celui imbogatit ;

- dintr-un act indeplinit de cel pagubit

A. Conditiile materiale ale intentarii actiunii in restituire :

* sa existe o imbogatire a unei persoane :

* sa existe o insaracire reclamantului ;

* sa existe o legatura intre sporirea unui patrimoniu si diminuarea celuilalt ;

B. Conditii juridice ale intentarii actiunii si restituirii :

* absenta unei cauze legitime a maririi patrimoniului unei persoane in detrimentul alteia ;

* absenta oricarui act mijloc pentru recuperarea pierderii suferite (restituirea lui pe calea actiunii in revendicare) ;

C. Efectele actiunii in restituire :

* restituirea se face in natura si , daca nu se poate , prin echivalent ;

21

* exista 2 limite ale obligatiei de restituire :

- debitorul va restitui numai in masura imbogatirii patrimoniului sau ;

- nu se poate solicita mai mult decat diminuarea patrimoniului ;

4. Fapta ilicita generatoare de prejudicii (raspunderea civila delictuala)

1. Notiuni introductive :

Faptele ilicite civile atrag automat raspunderea civila delictuala .

Repararea pagubei (prejudiciului) produse printr-o fapta ilicita civila se obtine printr-o actiune in fata restantei civile .

Indiferent de locul actiunii civile (in procesul civil sau penal) atragerea raspunderii civile a persoanei care a savarsit fapta are o sursa comuna si anume vinovatia (culpa) .

Functiile raspunderii civile :

a) functia educativ-preventiva (fapta nu ramane nesanctionata) ;

b) functia reparatorie (repararea prejudiciului cauzat) ;

2. Atragerea raspunderii civile si cauzele exoneratoare de raspundere civila prevazute de lege

A. Atragerea raspunderii civile

Conditiile necesare pentru angajarea raspunderii civile delictuale :

I. Prejudiciul este rezultatul negativ suferit de o persoana ca urmare a faptei ilicite savarsite de o persoana sau ca urmare a unei fapte a unui animal sau lucru , pentru care va raspunde o anumita persoana . Prejudiciile pot fi :

a) patrimoniale si nepatrimoniale (primele sunt cele care au o valoare economica , evaluabile in bani-distrugerea bunurilor , vatamarea sanatatii unei persoane ; cele nepatrimoniale sunt consecinte care nu pot fi evaluate in bani-atingerea adusa oricarei sau demnitatii unei persoane) ;

b) corporal sau estetic (atingerea adusa integritatii unei persoane) ;

- prejudiciul corporal patrimonial (cand incalca dreptul la sanatate printr-o ingrijire medicala deficitara) ;

- prejudiciul corporal nepatrimonial (privarea practicarii unui sport) ;

c) moral (vatamarea unui interes personal nepatrimonial-moartea unei rude apropiate , atingerea onoarei si a reputatiei) ;

22

Pentru ca prejudiciul sa fie supus reparatiunii , trebuie :

a) sa rezulte dintr-o incalcare a unui drept sau a unui interes legitim ;

b) sa fie cert , adica sa aiba o existenta neindoielnica si sa poata fi evaluat (sa nu fie improbabil sau eventual) ; - avantajul sperat trebuie sa fie obtinut intr-un termen scurt ;

c) sa fie personal (numai persoana care a suferit un prejudiciu poate pretinde repararea lui ; si prejudicii colective !) ;

d) sa fie direct (trebuie sa F raport de cauzalitate direct intre fapta si prejudiciu) ;

II. Fapta licita sau prejudiciabila (orice actiune sau inactiune a unei persoane fizice prin care se incalca o norma de conduita)

Fapta ilicita se poate prezenta sub anumite forme :

a) fapta ilicita comisiva – autorul faptei incalca o norma expresa care interzice actiunea savarsita ;

b) fapta ilicita omisiva – autorul nu indeplineste o actiune pe care o impune norma legala ;

Fapta ilicita poate fi : delict civil , abatere disciplinara , contraventie sau infractiune .

Forme de ilicit

a) ilicit civil (fapta pentru care contraviul normelor de drept si prin care si dreptul persoanei prejudiciate este incalcat) ;

b) ilicit penal (raspunderea penala in cazul infractiunilor mult mai grave decat cele din dreptul civil sau administrativ) ;

* dreptul penal urmareste persoana faptuitoare a delictului pe cand dreptul civil se ocupa de delicte doar din punct de vedere al obligatiilor care se nasc din acel delict ;

c) ilicit administrativ (s-a desprins din ilicitul penal , luand doar contraventiile , care sunt abateri de la normele dreptului administrativ)

* pregatirea sau tentativa savarsirii unei contraventii nu trage la raaspundere persoana in cauza ;

* abuzul de drept este un delict civil si presupune utilizarea unui drept cu intentia de a vatama o alta persoana ;

* cand abuzul de drept se concretizeaza intr-o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii , autorul poate fi tras la raspundere si i se pot cere daune-interese ;

* el nu poate F decat daca F si vinovatie , si prejudiciu si are 2 elemente : unul subiectiv ,,rea-credinta” si unul obiectiv ,,determinarea dreptului de la finalitatea sa”

Cauze care pot inlatura caracterul ilicit al faptei ilicite

a) Legitima aparare (persoana care se afla in legitima aparare nu trebuie sa il despagubeasca pe agresor ,,decat daca acesta depaseste limitele legitimei aparari) ;

23

b) Starea de necesitate (fapta savarsita pentru a salva de la un pericol imediat viata , integritatea corporala , sanatatea sau un bun important al sau sau al altei persoane , cu conditia ca urmarile acestei fapte sa nu fie mult mai grave decat cele care se puteau produce ;

c) Indeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege sau in executarea ordinului superiorului (persoana care exercita o fapta ca atributie de serviciu si care va avea caracter ilicit doar in cazul in care se constata ca avea un caracter abuziv si era savarsita din culpa de catre autorul sau) ;

d) Consimtamantul victimei . Cauze de neraspundere (fapta nu este ilicita daca persoana (victima) a consimtit printr-un act juridic , stiind ca este posibil sa se cauzeze o paguba din greseala)

e) Exercitarea normala a unui drept subiectiv (persoana care cauzeaza un prejudiciu prin executarea drepturilor sale nu este obligat sa-l repare , decat daca dreptul a fost exercitat in mod abuziv) ;

III. Raportul de cauzalitate (legatura directa sau de mediere dintre fapta ilicita si prejudiciu)

Teorii incidente raportului de cauzalitate

a) Teoria echivalentei conditiilor (aseaza sub acelasi plan toate imprejurarile care au ajutat la producerea prejudiciului ; fiecare reprezinta o conditie fara de care prejudiciul nu putea fi cauzat) ;

b) Teoria cauzei adecvate (cauza adecvata este evenimentul care urmareste derularea naturala a lucrurilor care au condus la producerea prejudiciului) ;

Pentru a deduce raportul de cauzalitate , exista urmatoarele conditii :

* raportul dintre actiunile si inactiunile persoanelor au caracter ilicit si creeaza un prejudiciu ;

* desi F o unitate intre fapta omeneasca si atitudinea de vinovatie a faptuitorului ei , pentru raportul de cauzalitate se ia in considerare numai fapta omeneasca respectiva ;

* fapta ilicita este compusa atat din actiuni , cat si din inactiuni ;

* fapta omeneasca se afla in legatura cu alte fapte si cu factori exteriori ;

* raportul nu este mereu direct , mai este si mediat ;

V. Vinovatia (atitudinea psihica a autorului unei fapte ilicite in momentul savarsirii acesteia – atitudine constienta la momentul anterior savarsirii)

24

Exista 2 factori determinanti : factorul intelectiv de constiinta , factorul volitiv de vointa (actul psihic de deliberare si decizia cu privire la comportamentul ce urmeaza) ;

Formele vinovatiei :

a) Intentia (autorul prevede rezultatul si urmareste producerea lui) ; intentia poate fi : directa (autorul urmareste producerea rezultatului) si indirecta (nu urmareste producerea rezultatului , dar accepta posibilitatea producerii rezultatului)

b) Culpa (autorul prevede rezultatul dar nu il accepta , gandindu-se ca nu se va produce sau nu prevede rezultatul) ;

Culpa poate fi : cu imprudenta (usurinta) cand prevede dar nu il accepta sau cu neglijenta cand nu il prevede ;

Dreptul roman prevede urmatoarea clasificare a culpei :

* grava – de neiertat , nu ar fi comis-o nici cel mai neindemanatic ;

* usoara – neglijenta oricarui om cu gandire normala ;

* foarte usoare – necesita un simt de anticipatie deosebit ;

Indiferent de gravitatea vinovatiei , obligatia de reparare este integrala !

V. Capacitatea delictuala a persoanei care a savarsit fapta ilicita / capacitate delictuala = discernamant ;

* minorul care nu a implinit varsta de 14 ani sau persoana pusa sub interdictie judecatoreasca nu raspunde pentru prejudiciu daca nu se probeaza discernamantul , la fel si minorul care a implinit varsta de 14 ani ;

* cel care e intr-o stare de tulburare a mintii nu raspunde de prejudiciu decat daca si-a creat singur tulburarea prin alcool , stupefiante , etc ;

B. Cauzele exoneratoare de raspundere civila prevazute de lege

* acele cauze care exclud existenta raspunderii cvile , situatii in care nu sunt intrunite conditiile pentru atragerea raspunderii civile , de exemplu culpa sau raportul de cauzalitate ;

* raspunderea contractuala si extracontractuala (imposibilitatea fortuita sau legitima aparare de exemplu) ;

I. Forta majora si cazul fortuit (raspundere contractuala)

a) Forta majora (un eveniment extern , imprevizibil , invincibil si inevitabil) :

* Exterioritatea – imprejurare externa (fenomene naturale : cutremure , inundatii sau fenomene sociale : razboi , revolutie) ;

25

* Imprevizibilitatea – daca era previzibil , intra in categoria culpei deoarece trebuie prevazut ;

* Absoluta inevitabilitate sau irezistibilitate – imposibil de preintampinat si de evitat ;

Forta majora produce efectul de excludere a raspunderii civile . Intinderea acestui efect prezinta mai multe situatii :

* Cand forta majora este singurul fenomen care a provocat prejudiciul , nu exista raportul de cauzalitate ; -> fara raspundere ;

* Cand nu este singura cauza , iar celelalte sunt cazuri fortuite , raspunderea exista sau nu dupa cum prevede legea ;

* Daca apare atat forta majora , cat si alte imprejurari decat cazul fortuit , trebuie distins daca acele alte imprejurari au contribuit sau nu alaturi de forta majora la producerea prejudiciului ;

b) Cazul fortuit : un eveniment care nu poate fi prevazut si nici impiedicat de catre cel care ar fi fost chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs ; pot fi de 2 tipuri

* imprejurari interne (ale lucrurilor sau animalelor celui chemat sa raspunda – defecte de fabricatie , sperietura animalului) ;

* imprejurari externe : alunecari de teren , ploi torentiale ;

Exceptii de la cazul fortuit : prejudicii cauzate de lucruri , prejudicii cauzate de accidente nucleare , prejudicii cauzate de animale , de aeronave in zbor cu cele de la sol .

c) Fapta victimei sau a unei terte persoane : pentru a exonera fapta victimei sau a unei terte persoane , trebuie sa se indeplineasca caracteristicile cazului fortuit sau conditiile fortei majore ; daca fapta a contribuit la producerea prejudiciului , raspunderea se reduce proportional ;

3. Raspunderea pentru fapta proprie :

* angajarea raspunderii pentru prejudiciile propuse prin fapta proprie sunt aceleasi ca si conditiile generale ale atragerii civile ;

* proba acesotr conditii o face victima , care va fi subiectul procesual activ (reclamantul) unei actiuni de atragere a raspunderii civile unei persoane care a comis fapta ilicita ;

Conditiile pentru atragerea raspunderii pentru fapta proprie sunt :

a) existenta unui prejudiciu patrimonial , care trebuie sa fie cert , sa fie personal si direct ;

* repararea trebuie sa fie in natura si daca nu e posibila , prin echivalent sub forma acordarii de despagubiri ;

b) existenta unei fapte ilicite ;

26

c) existenta unui raport de cauzalitate ;

d) existenta vinovatiei

4. Raspunderea pentru fapta altei persoane

A. Raspunderea civila pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdictie

Raspunderea civila are doar 2 elemente esentiale :

- persoanele a caror raspandire poate fi atrasa (supraveghetorul)

* raspund cei care au obligatia de supraveghere a unui minor sau interzis judecatoresc ;

* pot intra in sfera supraveghetorului toti cei care au obligatia de a ocroti minorul (tutorii , cadrele didactice , spitalele private) ;

- idendificarea persoanelor pentru care se atrage raspunderea (supravegheatul)

* instanta poate recunoaste copilului care a implinit 16 ani deplina capacitate de exercitiu , exonerandu-se parintii sau tutorii ;

* parintii mai pot scapa de atragerea raspunderii daca dovedesc ca fapta copilului nu este consecinta a moduluiin care si-au indeplinit datoriile parintesti ;

Conditii pentru atragerea raspunderii civile a tutorilor :

a) generale (cele cu prejudiciu , etc , dar fara vinovatie) ;

b) speciale : sa fie minor sau interzis judecatoresc la momentul savarsirii faptei ;

B. Raspunderea comitentilor pentru faptele propusilor

Aplicarea este limitata la raportul de prepusenie :

* criteriul subordonarii prepusului fata de comitent , fie in temeiul legaturii , fie in temeiul unui contract ;

* comitentul este cel care in virtutea unui contract sau in temeiul legii exercita directia , supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul lui sau al altuia (propusul)

* comitentul trebuie sa-i garanteze pe toti pentru eventualele prejudicii cauzate de propusi (ca in cazul minorilor) ;

Conditii ca , comitentul sa atraga raspundere civila :

a) conditii generale (cele cu prejudiciu , etc , fara vinovatie) ;

b) conditii speciale : existenta raportului de prepusenie si faptul ca prepusul a savarsit fapta in legatura cu atributiile care i-au fost incredintate de comitent ;

27

* raportul de prepusenie poate fi nascut in virtutea unui contract (de munca) sau in temeiul legii (autoritatea parinteasca)

Efectele raspandirii civile a comitentului :

* victima poate obtine de la comitent repararea prejudiciului ;

* daca sunt mai multi propusi ai mai multor comitenti , victima poate cere integral repararea prejudiciului de la unul dintre ei ;

Comitentul , dupa ce a platit contravaloarea prejudiciului are drept de regres impotriva prepusului ;

5. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri , animale sau pentru ruina edificiului

* Paza juridica pe care o are o persoana asupra unui lucru sau unui animal este puterea de a executa in mod legitim si independent controlul si supravegherea asupra lor ;

* Paza materiala este simpla supraveghere a animalului sau lucrului realizate sub autoritatea si in interesul paznicului juridic ;

Exonerarea de aceasta raspundere se poate face doar daca paznicul demonstreaza ca prejudiciul a fost cauzat exclusiv de fapta victimei , a unui tert sau este urmarea unui caz de forta majora .

A. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri

Persoanele care pot avea calitatea de paznici juridici :

* Proprietarul lucrului (va fi intotdeauna paznicul juridic)

* Unitatea administrativ-teritoriala (pentru mostenirile vacante care intra in posesia unitatii dupa 6 luni dupa deschiderea mostenirii) ;

* Titularul altor drepturi reale (superficiarul , fiduciarul , rentarorul) ;

* Posesorul (isi poate exercita dreptul de proprietate , deci poate atrage si raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de ele) ;

Persoanele fizice lipsite de capacitatea delictuala (discernamant) nu pot exercita calitatea de paznici juridici , doar reprezentantii lor ;

* atat victima , cat si succesorii ei in drepturi pot cere atragerea raspunderii civile ;

* raspunderea apare atat in cazul coliziunii unor vehicule , cat si in alte cazuri precum :

28

- intre victima si paznic exista un raport contractual => raspunderea va fi contractuala , mai putin cand survine moartea sub vatamarea corporala a victimei , cand va fi delictuala ;

- prejudiciul a fost acuzat cu ocazia efectuarii unui serviciu gratuit de paznicul juridic

Conditiile necesare sunt :

* existenta prejudiciului ;

* raportul de cauzalitate dintre lucru si prejudiciu ;

* lucrul sa se afle in paza juridica a unei persoane ;

Dupa ce despagubirile sunt platite de paznicul judiciar si ar fi putut atrage raspunderea paznicului material , cel judiciar poate intenta o actiune in regres impotriva celui material .

Nu va exista obligatie de repasare a prejudiciului de catre paznic , deoarece evenimentul a fost cauzat de :

* fapta victimei ;

* fapta unor terti ;

* urmarea unui caz de forta majora ;

B. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

* paznic juridic si paznic material ; tot paznicul juridic raspunde ;

Victima trebuie sa tina cont de urmatoarele conditii :

- sa faca dovada prejudiciului ;

- sa faca dovada ca prejudiciul a fost cauzat de un anumit animal (raportul de cauzalitate) ;

- sa faca dovada existentei pazei juridice ;

Persoana raspunzatoare poate fi exonerata daca a fost cauzata de : fapta victimei , a unui tert sau in caz de forta majora ;

C. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului

Proprietarul unui edificiu sau al unei constructii de orice fel este obligat sa repare prejudiciul cauzat prin ruina a acestuira ori prin desprinderea unor parti din ele . (obligatia se naste in momentul in care se constata ca prejudiciul s-a produs ca urmare a lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie) ;

Edificiu = orice imobil realizat de om prin incorporarea unor materiale intr-un teren (casa , baraj , etc) ;

29

Ruina = degradarea edificiului ;

Conditiile necesare victimei :

* existenta prejudiciului ;

* raportul de cauzalitate dintre ruina edificiului si prejudiciu ;

* dovada ca ruina a fost cauzata de un viciu de constructie sau de lipsa intretinerii ;

Daca prejudiciul a fost produs din cauze imputabile altei persoane , atunci proprietarul are drept de regres impotriva acestuia .

6. Repararea prejudiciului cauzat in cazul raspunderii civile delictuale

Victima are calitatea de C , si autorul de D :

Nasterea dreptului la reparatii :

* in cazul prejudiciului sigur , actual (cel produs inainte de a se pretinde despagubirea) apare exact in ziua determinarii prejudiciului ;

* in cazul prejudiciului viitor , chiar daca F suficiente elemente pentru a fi evaluat , apare cand prejudiciul va putea fi determinat macar cu titlu provizoriu ;

Prejudiciul moral se repara indiferent de existenta si intinderea prejudiciului patrimonial

Principiile repararii prejudiciilor sunt ;

A. Principiul repararii integrale a prejudiciului (atat prejudiciul efectiv , cat si beneficiul de victima trebuie acoperite de autor)

* autorul prejudiciului raspunde integral si pentru culpa cea mai usoara ;

* autorul raspunde atat pentru prejudiciile previzibile , cat si pentru cele pe care nu le-a prevazut dar totusi s-au produs ;

B. Principiul repararii in natura a prejudiciului (restituirea lucrului insusit pe nedrept , inlocuirea lucrului distrus cu unul similar)

In situatia in care repararea prejudiciului in natura nu va putea avea loc , F alte doua metode pentru repararea sa :

a) repararea prejudiciului prin echivalent banesc (despagubire)

b) repararea prejudiciilor corporale (cheltuielile de ingrijire medicala sunt acoperite de autorul prejudiciului)

- prejudiciile corporale sunt cele care atenteaza la dreptul la viata , la sanatate , la integritatea fizica , etc ;

In cazul unei vatamari corporale grave , agravarea sanatatii pagubitului este echivalenta cu aparitia unui nou prejudiciu si implicit cu cererea unei noi despagubiri !

30

Dreptul la regres ii este recunoscut persoanei care a platit desi nu era fapta lui .

Intinderea reparatiei trebuie sa cuprinda :

* pierderea suferita de cel prejudiciat ;

* castigul pe care ar fi putut sa-l realizeze si de care a fost lipsita victima (castigul nerealizat)

* cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului

Persoana indreptatita la despagubire in caz de deces al victimei

* mostenitori legali sau testamentari ;

* repararea nepatrimoniala a unui prejudiciu poate aparea :

- in caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii ;

- in cazul ascendentilor , descendentilor , fratilor , surorilor , si sotului sau in cazul oricarui a suferit daune morale ;

* drepturile trec la mostenitori doar cand au fost pornite de la cel indreptatit ;

Cheltuielile de ingrijire a sanatatii sau cele de inmormantare se restituie in toate cazurile de la autor

Prescriptia in cazul repararii prejudiciului

* dreptul la actiunea in raspundere civila se prescrie in termenul general de prescriptie extinctiva de 3 ani ;

* F totusi si un termen special de prescriptie de 10 ani care se aplica atunci cand :

- trebuie repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortura sau violenta ori agresiuni sexuale comise asupra unui minor sau asupra unei persoane aflate in imposibilitatea de a se apara ;

- trebuia repararea prejudiciului adus mediului inconjurator ;

Termenul incepe sa curga din ziua in care victima a cunoscut sau trebuie sa cunoasca generarea prejudiciului .

Prorogarea termenului prescriptiei intervine cand fapta este prevazuta de legea penala , si se aplica termenul din drept penal si in drept civil ;

Suspendarea prescriptiei prin vatamarea integritatii corporale sau prin decesul persoanei are loc pana la stabilirea pensiei sau a ajutoarelor ce s-ar cuveni .

III. Executarea obligatiilor

Raportul juridic obligational permite creditorului dreptul de a pretinde debitorului sa dea , sa faca sau sa nu faca ceva .

31

1. Plata

Este mijlocul juridic ,,benevol” de liberare a debitorului

A. Elementele structurale ale platii

a) Subiectele platii – creditorul sau accipiens cel care primeste si debitorul sau solvens pentru cel care plateste ;

* plata se face de catre D , de catre reprezentantul sau legal , de catre ceilalti codebitori (daca sunt mai multi la acelasi C) , de catre un creditor chirografar sau de catre o terta persoana care vrea sa faca o donatie D , sau sa-l imprumute pe D :

* daca plata se efectueaza de catre un tert :

- daca D refuza ca tertul sa plateasca , C trebuie sa refuze ;

- C poate sa refuze daca doreste ca D sa termine obligatia ;

* plata poate fi facuta si unui tert daca plata va fi ratificata de C sau daca cel care a primit devine titular al creantei ;

* un C aparent (de ex : mostenitor aparent) poate primi banii de la D ; in urma acestei plati , se pot naste consecinte juridice :

- C aparent nu avea cunostinta ca nu este adevaratul C , caz in care trebuie sa restituie banii adevaratului C ;

- C aparent de rea-credinta , adevaratul C poate sa indrepte o actiune impotriva D sau impotriva C aparent ;

b) Conditiile platii

- in cazul obligatiilor de rezultat , D trebuie sa procure rezultatul ;

- in cazul obligatiilor de mijloace , D trebuie sa foloseasca teste mijloacele pentru a ajunge in acel rezultat ;

* plata se poate face printr-un cec , cu acceptul C , cu conditia ca cecul sa aiba acoperire ;

* C nu poate fi obligat sa primeasca o plata partiala ; totusi F plati partiale atunci cand :

- F acordul C ;

- judecatorul acorda un termen de gratie si imparte plata ;

- dupa mostenirea creanta , plata este divizata intre mostenitori si fiecare debitor mostenitor va primi doar partea care ii revine ;

32

- fideinsor care invoca beneficiul de diviziune ;

Conditia locul platii :

- cand suntem in prezenta unei obligatii banesti , ea se executa la domiciliul C (plata partabila) ;

- cand este cazul predarii unui lucru individual-determinat , executarea se face in locul unde se afla bunul ;

- pentru celelalte tipuri de obligatii , plata va fi durabila (adica se face la sediul D) ;

Data platii :

* executata de indata daca nu exista un termen de scadenta stabilit de parti ;

* daca termenul a fost stabilit in folosul C , nu poate plati in avans decat daca C accepta ;

* toate cheltuielile platii vor fi suportate de D , cu exceptia institutiei ofertei de plata si consemnatiunii ;

c) Dovada platii

* chitanta pentru confirmarea platii creeaza prezumtia relativa privind executarea prestatiilor accesorii ;

* chitanta pentru confirmarea unei dintre prestatiile periodice , creeaza prezumtia relativa potrivit careia toate prestatiile anterioare au fost achitate ;

* remiterea inscrisului original constatator al creantei de catre C lui D creeaza prezumtia conform careia D a fost liberat de plata

* ordinul de plata prin care se efectueaza un virament bancar sau interbancar creeaza prezumtia de plata achitata ;

* odata cu remiterea chitantei de liberare , si celelalte persoane obligate sa plateasca au fost liberate ;

d) Imputatia platii (acelasi debitor are mai multe datorii fata de acelasi creditor) . Este de 3 feluri :

* imputatia cu acordul partilor ;

* imputatia unilaterala poate fi realizata de catre C sau D ;

* imputatia legala (nici una dintre partinu a facut imputatia) : se vor stinge cu prioritate datoriile negarantate (chirografare) sau cele pentru care C are mai putine garantii (personale sau reale) ;

In toate cazurile plata se imputa in urmatoarea ordine : cheltuielile de judecate si de executare , ratele , dobanzile si penalitatile si in final asupra capitolului (debitului principal) daca partile nu stabilesc contrariul.

33

B. Punerea in intarziere a C

* plata consta in remiterea din partea D a unei sume de bani sau a unui bun determinabil , iar daca C refuza , el poate fi pus in intarziere de catre D ;

Din momentul declansarii , acest mijloc juridic poate produce urmatoarele consecinte juridice :

- riscul imposibilitatii de executare se muta de la D , la C ;

- D nu mai poate fi tinut sa restituie fructele bunului ;

- C va fi obligat sa repare prejudiciile cauzate de D prin intarziere , inclusiv cele necesare conservarii ;

D poate scoate bunul la vanzare publica daca nu se poate face consemnarea , bunul este perisabil sau pentru ca depozitarea lui presupune costuri mari de intretinere . El poate vinde bunul dupa ce primeste acordul instantei si va consemna pretul . Vanzarea poate face si fara notificare prealabila a C ;

2. Executarea silita a obligatiilor

In cazul in care D nu isi achita obligatia ; C are dispozitie o serie de norme prin intermediul carora se realizeazaz o serie de remedii ale neexecutarii .

A. Masuri premergatoare executarii silite a obligatiilor . Punerea in intarziere a D

Punerea in intarziere aa D deriva din situatia in care D nu isi executa obligatiile asumate si la termenele stabilite .

Este de 2 feluri :

a) Punerea in intarziere de drept al debitorului

* daca s-a stabilit in contract ca simpla implinire a termenului pentru executare produce acest efect de punere in intarziere de drept ;

* daca delegatia nu poate fi executata in mod util decat intr-un anumit timp pe care debitorul l-a lasat sa treaca ;

* daca D a incalcat o obligatie de a nu face ;

* daca este vorba de o executare succesiva si refuza sa o execute in mod repetat ;

* daca nu a fost executata obligatia de a plati o suma de bani ;

* daca obligatia se naste din fapte ilicite ex trancontractuale ;

b) Punerea in intarziere a D , la cererea C

* se realizeaza printr-o notificare scrisa sau prin cererea de chemare in instanta introdusa de catre C ;

* in continutul modificarii , C acorda D un termen de executare , iar daca un F acel termen , D trebuie sa execute obligatia intr-un timp rezonabil de la data instiintarii ;

34

* termennul de executare este un termen de gratie pe care instanta nu il mai poate modifica sau suplimenta .

Efecte pe care le produce termenul de executare :

* pana la expirare C nu poate trece la executare silita ;

* C poate cere daune-interese ;

* C nu poate cere rezolutiunea sau rezilierea contractului ;

* din momentul in care se incheie termenul , D va suporta riscul pierii fortuite a bunului ;

* daca D nu isi achita datoria direct ,,benevol” , C poate sa ceara sau sa treaca la executarea silita a obligatiei ;

Conditiile executarii silite in natura sunt :

- C trebuie sa-si puna in intarziere D ;

- C are dreptul de a cere executarea in natura , iar cand nu este posibila , poate trece la executarea silita a obligatiei ;

Trebuie distins in functie de prestatia care formeaza obiectul :

* Executarea obligatiei de a da , ea poate fi executata silit in natura ;

* Executarea obligatiei de a face : - cele care implica actiunea personala a D (poate fi executata numai de titularul obligatiei) si cele care nu implica actiunea personala a D ;

* Executarea obligatiei de a nu face : daca nu se executa , C poate solicita instantei incuviintarea sa inlature ceea ce D a facut cu incalcarea obligatiei de a se abtine si isi poate cere penalitati ;

Penalitatile

* sume de bani in favoarea C ;

* daca in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii termenului de executare , D nu executa obligatia de a face sau a nu face , i se vor aplica penalitati si in favoarea C ;

* cand obligatia nu este evaluabila in bani , instanta il obliga pe D sa plateasca o penalitate de la 100 lei pana la 1.000 lei pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei ;

* daca obligatia poate fi evaluabila in bani , penalitatea poate fi stabilita de catre instanta intre 0.1 % si 1 % pe zi de intarziere ;

* penalitatile vor fi calculate dupa trecerea unui termen de 3 luni de la comunicarea aplicarii lor ; astfel , instanta va fixa si suma definitiva ;

C. Executarea silita indirecta (prin echivalent) a obligatiilor in situatia raspunderii civile contractuale intalnim urmatoarele conditii :

35

a) Fapta ilicita

b) Prejudiciul care poate fi acoperit prin daune-interese compensatorii sau daune-interese moratorii (daunele-interese reprezinta echivalentul prejudiciului suferit) ; cele compensatorii nu il pot cumula cu cele de executare in natura , deoarece le inlocuiesc ;

c) Daune-interese moratorii reprezinta prejudiciul suferit ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei si se pot cumula ;

d) Vinovatia D ;

e) Punerea in intarziere a D ;

f) sa nu existe o clauza de neraspundere ;

Daca aceste conditii specifice raspunderii contractuale vor fi indeplinite , se naste obligatia D de a repara prejudiciul creat .

Evaluarea prejudiciului :

a) Evaluarea judiciara ; judecatorul va tine cont de faptul ca :

- D raspunde atat pentru paguba cat si pentru beneficiul nerealizat ;

- daunele imprevizibile si fara culpa nu intra in evaluare ;

- trebuie sa observe daca prejudiciul este direct ;

b) Evaluarea legala :

- daunele moratorii ;

- penalitatile ;

- dobanda legala : dobanda cu fructe civile (de ex: contractul de credit cu dobanda) si dobanda penalizatoare ;

c) Evaluarea conventionala poate fi efectuata de parti si poarta denumirea de clauza penala ;

* clauza penala reprezinta preventia partilor , care inainte ca una din ele sa nu isi execute obligatia pot sa stabileasca un cuantum al prejudiciului ;

* clauza penala se poate referi fie la daune-interese compensatorii , fie la daune-interese moratorii , fie la ambele ;

* referitor la clauza penala , instanta poate interveni prin reducerea penalitatii atunci cand :

- obligatia principala a fost executata deja in parte ;

- penalitatea este vadit excesiva fata de prejudiciu ;

36

Arvuna esteo forma de garantare a executarii unei obligatii contractuale si nu trebuie confundata cu clauza penala .

Poate fi de 2 feluri :

* Arvuna confirmatorie este un cumul intre raspunderea civila contractuala si garantarea executarii unei obligatii (daca se incheie ca un contract , o parte oferta celeilalte o arvuna ca o garantie ca isi va executa propria obligatie)

* Arvuna penalizatoare este sanctiunea pentru neincheierea contractului (cel care denunta contractul pierde arvuna data sau trebuie sa restituie dublul celei primite)

3. Rezolutiunea , rezilierea si traducerea prestatiilor contractuale , sanctiuni civile in caz de neexecutare culpabila a obligatiilor contractuale

Rezolutiunea si rezilierea pot interveni :

* la cererea partilor ;

* prin declaratia unilaterala a uneia dintre parti ;

* prin hotarare judecatoreasca ;

* de drept

* printr-un pact comisoriu stipulat in mod expres in continutul contractului ;

A. Rezolutiunea contractelor

* cand D nu isi executa obligatiile , C poate alege intre : executarea silita in natura a obligatiilor , rezolutiunea , rezilierea contractului si daune-interese daca i se cuvin ;

Rezolutiunea este acea desfiintare a contractului cu executare instantanee

Rezolutiunea poate fi partiala sau totala , cu conditiile ca executarea contractului sa se poata divide .

C poate da o declaratie unilaterala de rezolutiune sau reziliere sau poate apela la instanta de judecata , caz in care vorbim de o rezolutiune / reziliere judiciara . Mai exista si o rezolutiune legala sau ,,de drept’’ si o rezolutiune conventionala cu ocazia invocarii de C a ,,pactului comisoriu’’

Conditiile pentru invocarea rezolutiunii de C sunt :

* prejudiciul ;

* fapta ilicita prin neexecutarea obligatiei contractuale ;

* raportul de cauzalitate ;

37

* vinovatia D ;

* punerea in intarziere a D

Judecatorul poate acorda un termen de gratie D pentru a executa obligatiile si daca le executa in acest termen , rezolutiunea nu mai intervine .

Rezolutiunea de drept inseamna ca acel contract se desfiinteaza fara sa mai fie nevoie de hotarare judecatoreasca sau de declaratia unilaterala . Pentru a se putea produce rezolutiunea de drept , trebuie sa existe o clauza a partilor in acest sens (pactul comisoriu) .

Pactul comisoriu este o clauza trecuta in contract care prevede ca , in caz de neexecutare , contractul va fi desfiintat de drept ;

Principalul efect al rezolutiunii este constituit de desfiintarea cu efect retroactiv a unui contract precum si acordarea de daune-interese partii prejudiciate (daca se impune) ;

B. Rezilierea contractelor

De regula , rezilierea intervine in cazul contractelor cu executare succesiva si desfiintarea produce efecte pentru viitor .

Ele se deosebesc in primul rand in ceea ce priveste efectele produse , rezolutiunea pentru trecut si rezilierea pentru viitor .

Rezilierea poate indeplini conditiile unei rezolutiuni unilaterale sau ale rezolutiunii judiciare

1. Cauze justificate de neexecutare a obligațiilor contractuale În cadrul raporturilor contractuale, pot interveni situaţii în care o parte nu îşi îndeplineşte prestaţia aşa cum s-a obligat în actul respectiv. Practic, trebuie să fim în prezenţa unui contract sinalagmatic, în care să existe obligaţii reciproce ale părţilor, iar una din părţi să nu îşi execute propria obligaţie. De aceea, cauzele pot fi multiple însă, cu această ocazie dorim să le evocăm pe cele incidente contractelor sinalagmatice şi care îşi au sediul materiei în conţinutul art. 1.555- 1.557 NCC. În primul rând, putem aminti despre excepţia de neexecutare a obligaţiilor contractuale, care, pentru a produce efecte juridice, în temeiul art. 1.555 şi art. 1.556 NCC, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii esenţiale:

38

Cu privire la natura obligaţiilor neexecutate. Obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să îşi aibă temeiul în acelaşi contract sinalagmatic. Nu va fi suficient ca două persoane să fie în acelaşi timp creditor şi debitor, una faţă de cealalta, această situaţie trebuie să rezide din aceeaşi relaţie juridică, să existe o legătură juridică;

Condiţiile neexecutării. Pentru ca acestea să fie îndeplinite, trebuie să existe o neexecutare a obligaţiilor, chiar parţială, dar suficient de importantă din partea celuilalt subiect contractual. Cauza neexecutării nu va fi interesantă pentru creditor, de aceea, ea poate consta din culpa debitorului sau chiar din forţa majoră care pentru moment îl poate împiedica să-şi execute obligaţia, iar dacă neexecutarea va fi datorată unei forţe majore totale şi definitive, putem fi in prezenţa încetării contractului pentru imposibilitate fortuită de executare, în sensul art. 1.557 NCC;

Obligaţiile reciproce trebuie să fie exigibile. Potrivit dispoziţiilor alin.(1) al art. 1.556 NCC, excepţia de neexecutare poate fi invocată numai dacă obligaţiile reciproce sunt ajunse la scadenţă sau trebuie executate imediat(cazul obligaţiilor fără termen, potrivit art. 1.495 NCC). În egală măsură putem reţine că există şi o excepţie anticipată de neexecutare. Aceasta poate fi invocată în cazul în care, în virtutea menţionării unui termen suspensiv de executare, una din obligaţii trebuie executată înaintea celeilalte, iar cel care este gata să execute obligaţia, are toate motivele să creadă că cealaltă parte, la momentul exigibilităţii, nu îşi va executa obligaţia respectivă. De asemenea, excepţia de neexecutare poate fi invocată în cazul în care, în virtutea stipulării unui termen suspensiv de executare, una din obligaţii trebuie executată înaintea celeilalte, iar cel care este gata să execute obligaţia, va avea toate motivele să creadă că cealaltă parte, la scadenţă nu îşi va executa obligaţiile.

De aceea, am putea reţine următoarele argumente pentru admisibilitatea excepţiei de neexecutare de către instanţa de judecată, atunci când creditorul o poate invoca în mod anticipat: a)în cazul termenului suplimentar de executare prevăzut de art. 1.522 alin.(3) NCC, dacă debitorul declară, înaintea expirării termenului că nu va executa obligaţiile, creditorul este îndreptăţit să invoce anticipat orice remedii consacrate în dispoziţiile art. 1.516 NCC; b) în cazul în care debitorul s-ar afla într-unul din cazurile de decădere reglementate de art. 1.417 NCC;

Neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia de neexecutare. Această condiţie are o sursă legală în conţinutul art. 1.517 NCC. Cunoscută şi sub expresia ”mora creditoris”, această condiţie scoate în evidenţă faptul că neexecutarea imputabilă creditorului, nu poate produce efecte în aplicarea oricărui remediu pentru neexecutarea pe care chiar acesta a împiedicat-o;

Natura raportului contractual trebuie să presupună regula executării simultane a obligaţiilor subiectelor contractuale. Această condiţie se regăseşte cu forma principiului simultaneităţii executării obligaţiilor, în conţinutul alin.(1) al art. 1.555 NCC. De la acest principiu, tot textul legal amintit stabileşte câteva excepţii şi anume: părţile, în conţinutul contractului au stabilit o anumită ordine de executare a prestaţiilor; din împrejurări rezultă că obligaţiile nu trebuie executate simultan; în cazul în care executarea obligaţiei uneia dintre părţi necesită o perioadă de timp, partea respectivă va fi ţinută să execute prima, prestaţia sa contractuală. După cum se poate remarca, excepţia de neexecutare este un remediu recunoscut părţii care şi-a îndeplinit sau este pregătită să-şi îndeplinească prestaţia, iar celaltă parte nu a procedat în consecinţă. În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile mai sus arătate, excepţia de neexecutare poate fi invocată de către subiectul contractant îndreptăţit.

Cu ocazia invocării excepţiei de neexecutare, nu va fi necesară îndeplinirea condiţiei punerii în întârziere a debitorului. De asemenea, ea poate fi invocată în instanţă ca mijloc de apărare a pârâtului, prin intermediul cererii reconvenţionale, iar în acest caz, instanţa de judecată, pe de-o parte, poate respinge cererea reclamantului, iar printr-o altă soluţie pe care o poate pronunţa, instaţa poate dispune obligarea însuşi a reclamantului acţiunii la executarea obligaţiei proprii, într-un termen rezonabil pe care aceasta îl poate stabili în cursul judecăţii.

39

Dintre efectele excepţiei de neexecutare, am putea aminti despre: suspendarea executării prestaţiei celui care o invocă; contractul există însă se suspendă forţa sa obligatorie; dacă vor fi îndeplinite condiţiile esenţiale amintite, instanţa de judecată îl poate obliga pe cel care a invocat-o, la plata de daune-interese ; poate fi făcută opozabilă tuturor persoanelor ale căror pretenţii se pot intemeia pe acel contract(creditorii celeilalte părţi care solicită obligarea la executare sau terţului beneficiar în cazul stipulaţiei pentru altul).

De asemenea, în afara excepţiei de neexecutare, am putea discuta şi despre riscul contractual( art. 1.274, art. 1.557, art. 1.642, art. 1.643 NCC). În acest sens, dacă neexecutarea este fortuită şi debitorul nu o mai poate executa, nici cealaltă parte nu trebuie să îşi execute obligaţia. În această situaţia, riscul contractual va fi suportat de către debitorul obligaţiei imposibil de executat şi vom fi în prezenţa imposibilităţii(fortuite) de executare, reglementate de art. 1.557 NCC.

De exemplu, dacă vânzătorul transmite proprietatea asupra unui bun, dar nu-l predă, riscul este suportat de acesta, în calitate de detentor precar(putem aplica regula res perit debitori, stabilită de art. 1.274 NCC), cu condiţia punerii creditorului său în întârziere. Aşa cum am mai amintit, din momentul punerii în întârziere riscul se transferă în sarcina creditorului.

Imposibilitatea fortuită de executare a executării unei obligaţii contractuale importante, atrage desfiinţarea de drept a contractului, dacă această imposibilitate de executare este totală şi definitivă. Această situaţie, alături de altele, se regăsesc şi în conţinutul art. 1.321 NCC, care are denumirea marginală ”Cauzele de încetare” ale unui contract. În sens contrar, conform art. 1.557 alin.(2) NCC, dacă imposibilitatea de executare este parţială sau temporară, fie, atât parţială cât şi temporară, contractul nu se desfiinţează de drept, situaţie care îi permite creditorului să supende executarea propriilor obligaţii ori, poate obţine desfiinţarea contractului.

De aceea, trebuie reţinut faptul că prevederile art. 1.557 NCC constituie dreptul comun în materia riscului contractului datorat imposibilităţii fortuite de executare a obligaţiilor contractuale, indiferent de natura lor, adică, indiferent dacă aceasta derivă din contracte translative sau netranslative de proprietate, din contracte sinalagmatice sau unilaterale, ori, după caz, din contracte cu executare uno ictu sau cu executare succesivă. În situaţia contractelor sinalagmatice, aşa cum am mai amintit, consecinţele imposibilităţii fortuite de executare sunt reglementate în dispoziţiile art. 1. 274 NCC, iar cu privire la riscul pieirii fortuite a bunului, efectele acestuia sunt menţionate în conţinutul art. 558 NCC. De asemenea, vom remerca faptul că imposibilitatea fortuită de executare poate constitui şi un mod de stingere a obligaţiilor, în sensul art. 1.634 NCC.

2. Mijloace de protecție a drepturile creditorilor asupra patrimoniului debitorului

6. 1. Scurte considerații privind mijloacele de protecție a creditorilor asupra patrimoniului debitorului

Creditorul unei obligaţii nu poate avea putere de coerciţie asupra debitorului, motiv pentru care va avea puse la dispoziţie întotdeauna o serie de mijloace1 de protecţie a dreptului său, asupra patrimoniului debitorului respectiv.

1 Pentru mai multe amănunte referitoare la aceste mijloace de protecţie, a se vedea: C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., pp.328-336.

40

Potrivit principiului instituit în conţinutul dispoziţiilor art. 1.527 NCC, creditorul are dreptul la executarea obligaţiei sale în natură, ”cu excepţia cazului în care o asemenea executare este posibilă”.

De aceea, în vederea garantării realizării drepturilor lor, creditorii(în special cei chirografari) dispun de mijloace specifice de protecţie asupra patrimoniului debitorilor lor. De asemenea, trebuie amintit faptul că dispoziţiile art. 2.324 NCC, instituie aşa numita garanţie comună a creditorilor sau dreptul de gaj general al acestora asupra patrimoniului unui debitor. Practic, prin această funcţie a patrimoniului se poate constitui gajul sau garanţia in general a creditorilor chirografari.

Pe acest temei, creditorii chirografari, dar si ceilalţi creditori, pot să beneficieze de măsuri de protecţie a drepturilor lor împotriva patrimoniului unui debitor. Problema se pune mai ales în legatură cu creditorii chirografari, întrucât ei, neavând o garanţie specială cu caracter real sau personal, vor fi supuşi riscului insolvabilităţii debitorului. Aşadar, este util să reţinem încă de la începutul demersului nostru că executarea creanţelor lor, va depinde întotdeauna de solvabilitatea debitorilor. Pentru a diminua acest risc, în continuarea garanţiei comune sau a dreptului de gaj general, creditorul beneficiaza şi de măsuri efective de protecţie: măsurile conservatorii(în care putem include, asigurarea dovezilor, măsurile asiguratorii, acţiunea oblică) şi cele revocatorii(acţiunea revocatorie sau pauliană).

După cum se poate observa, am considerat util să prezentăm pe subsecţiuni distincte, măsurile conservatorii şi cele asiguratorii, acţiunea oblică şi la final, acţiunea revocatorie sau pauliană.

6. 2. Măsurile conservatorii si asiguratorii

În sensul dispoziţiilor art. 1.558 NCC, creditorul poate să ia toate măsurile necesare sau utile pentru conservarea drepturilor sale. Aceste măsuri se pot concretiza prin: asigurarea dovezilor, îndeplinirea unor formalităţi de publicitate şi informare pe contul debitorului, acţiunea oblică sau prin luarea unor măsuri asiguratorii. Dintre toate aceste măsuri, ne vom opri doar la prezentarea asigurării dovezilor şi a măsurilor asiguratorii, cu toate că am mai putea include şi acţiunea în constatarea simulaţiei(sarcina probei acestei acţiuni în sensul art. 1.292 NCC, revine terţilor sau creditorilor).

a) Asigurarea dovezilor, se face la cerere de oricine are interes, atunci când există riscul că un mijloc de probă să dispară până la începerea ori în cursul procesului, înainte de etapa procesuală ce ar privi propunerea şi administrarea acelor probe. Această măsură îşi are sediul materiei în conţinutul art. 359-365 NCPC, iar interesul creditorului va fi o condiţie esenţială pentru ca instanţa să admită cererea de asigurarea a dovezilor. De asemenea, prin cererea creditorului se va urmări constatarea şi conservarea de urgenţă a oricărui tip de probă prevăzută de lege. Asigurarea dovezilor se face potrivit art. 360 alin.(3) NCPC cu citarea părţilor, adică, doar în contradictoriu cu persoana căruia vrea să îi opună dovada respectivă. De pildă, un chiriaş a adus anumite îmbunătăţiri unui imobil, iar imobilul respectiv este restituit deoarece fusese preluat fără titlu. În această situaţie, chiriaşul trebuie să ceară asigurarea dovezilor în contradictoriu cu regia deţinătoare, nu cu adevăraţii proprietari deoarece, nu de la aceştia va solicita despăgubirile pricinuite prin acordul dat chiriaşului respectiv de a efectua anumite îmbunătăţiri. Asigurarea de dovezi se poate face asupra mărturiei unei persoane sau obţinerea părerii unui expert privind starea unor bunuri

41

mobile sau imobile, etc. De asemenea, cererea se poate soluţiona de către instanţă şi fără citarea părţilor, atunci când aceasta apreciază după împrejurări.

Cererea privind asigurarea dovezilor se introduce la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul constatării, iar dacă această cerere este făcută în timpul judecăţii, la instanţa care judecă procesul în primă instanţă. Cererea se soluţionează în Camera de consiliu prin încheiere executorie care nu este supusă niciunei căi de atac. În caz de respingere, aceasta poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a data cu citarea părţilor, sau de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

O procedură interesantă în asigurarea dovezilor este cea reglementată de art. 364 NCPC privind constatarea de urgenţă a unei stări de fapt. Astfel, la cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor şi fără o altă procedură prealabilă, executorul judecătoresc în circumscripţia căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la faţa locului această stare de fapt. Pentru efectuarea acestei constatări, executorul judecătoresc este obligat să obţină şi concursul părţii adverse sau al unei alte persoane îndreptăţite, în caz contrar instanţa, la cererea persoanei interesate, va încuviinţa efectuarea acelei constatări.

b) Măsurile asiguratorii constituie o formă represivă de apărare a drepturilor creditorilor asupra unor bunuri sau venituri ce aparţin unui debitor. Din punct de vedere material, măsurile asiguratorii sunt reglementate prin dispoziţiile art. 1.559 NCC. Acest text, face trimitere la cele două forme consacrate de măsuri asiguratorii: sechestrul şi poprirea asiguratorie. Aceste măsuri, potrivit textului amintit, se iau cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă(art. 952-971). Sechestrul asigurator constă în indisponibilizarea bunurilor mobile/imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ, în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu(hotărâre judecătorească sau alt înscris care legea îl recunoaşte drept titlu executoriu).

Poprirea asiguratorie se înfiinţează asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în temeiul unor raporturi juridice existente.

Din punctul nostru de vedere, considerăm util să adăugam în cadrul acestor măsuri şi sechestrul judiciar prevăzut de art. 2.143 NCC, care poate fi dispus de instanţa de judecată când există un litigiu asupra unui bun. Şi acest text, face trimitere la procedura sechestrului judiciar reglementat de Codul de procedură civilă(art.972-977).

Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor care formează obiectul litigiului sau, în condiţiile legii, a altor bunuri, prin încredinţarea pazei acestora unei persoane denumite administrator-sechestru.

6. 3. Acțiunea oblică

Un mijloc de protecţie al drepturilor creditorilor asupra patrimoniului debitorului îl constituie şi acţiunea 2 oblică. Aşa cum am amintit, acţiunea oblică poate fi inclusă în rândul măsurilor conservatorii. Această acţiune îşi are sediul

2 Pentru mai multe amănunte doctrinare asupra acţiunii oblice, a se vedea: C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., pp.330-333; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 761-766.

42

materiei în conţinutul art. 1.560-1.561 NCC şi poate fi utilizată de creditor, ori de câte ori din cauza pasivităţii debitorului, un drept din patrimoniul acestuia din urmă riscă să se stingă sau o acţiune urmează să nu aibă rezultatul scontat.

De aceea, trebuie să reţinem că acţiunea oblică reprezintă acea acţiune civilă, prin care creditorul exercită în numele şi pe socoteala debitorului său, un drept din patrimoniul acestuia din urmă, care, din cauza pasivităţii debitorului riscă să se stingă[art. 1.560 alin.(1) NCC].

Faţă de aceste aspecte, ne putem întreba dacă creditorul are posibilitatea de a exercita direct anumite drepturi în numele debitorului, fără a declanşa o acţiune în justiţie? În mod normal, acţiunea oblică nu este altceva decât utilizarea de către creditor, în numele şi pe seama debitorului, a unor acţiuni specifice pentru apărarea unui anumit drept din patrimoniul acestuia din urmă. Aşadar, creditorul poate exercita drepturile şi acţiunile debitorului său numai dacă are deschisă propria acţiune civilă(acţiune executorie) contrac acestuia din urmă. Conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă[art.663 alin.(1) NCPC].

Cu privire la sfera de aplicaţie a acţiunii oblice, puteam afirma că aceasta poate face obiect asupra tuturor drepturilor patrimoniale ale debitorului, cu precizarea ca debitorul să fie titular al unui astfel de drept.

Însă, dacă nu vom fi în prezenţa unui drept propriu-zis al debitorului, ci doar de posibilitatea pe care acesta o are de a-şi administra patrimoniul, adică, de a încheia acte juridice cu terţi sau pentru a face anumite acte de dispoziţie, creditorul nu poate interveni pe calea acţiunii oblice. Altfel spus, debitorul rămâne liber să ia deciziile pe care le consideră oportune pentru administrarea patrimoniului său şi pentru a încheia orice fel de acte juridice cu terţii în interesul său. În măsura în care acestea ar fi frauduloase, creditorul are la îndemână acţiunea revocatorie sau pauliană.

De asemenea, pot fi exercitate doar drepturile patrimoniale, deoarece cele nepatrimoniale presupun o apreciere subiectivă a titularului lor. Chiar daca este vorba de drepturile patrimoniale, dacă acestea presupun o apreciere subiectiva a titularului (intuituu personae), creditorul nu va putea utiliza acţiunea oblică pentru exercitarea acelui drept. Totodată, dacă va fi vorba de drepturi neurmaribile ale debitorului, creditorul nu le va exercita deoarece, nu are interes.

Pentru a fi exercitată o astfel de acţiune trebuie să avem în vedere următoarele condiţii:

pasivitatea debitorului asupra unui drept sau acţiune(în cazul în care acesta este activ şi îşi protejează dreptul, acţiunea oblică nu va fi utilă);

interesul legitim al creditorului pentru a exercita pe seama şi în numele debitorului drepturile patrimoniale. Ca atare, trebuie să existe o acţiune civilă(executorie) a creditorului, iar dacă debitorul va rămâne în pasivitate, va exista riscul insolvabilităţii acestuia. De asemenea, dacă debitorul nu exercită un drept, dar se constată că are suficitente drepturi în patrimoniul său, creditorul nu va avea interes legitim pentru a porni acţiunea oblică;

creanţa creditorului trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, în sensul art. 663 NCPC. Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu[alin.(2) art. 663 NCPC]. În această privinţă, trebuie să fie o dispută justificată, adica dubii asupra existenţei creanţei pentru ca să dispară caracterului ei cert (dacă aceasta este contstată printr-un înscris, dar se pretinde că ea nu există, nu putem spune că a încetat caracterul ei cert). Creanţa este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea

43

lui[alin.(3) art. 663 NCPC]. Creanţa este exigibilă atunci când a ajuns la termen sau debitorul a fost decăzut din beneficiul termenului de plată[alin.(4) art. 663 NCPC]. Astfel, dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite şi acţiunea oblică a fost admisă, efectul principal al acestui mijloc de protecţie a drepturilor creditorilor îl constituie readucerea/ conservarea dreptului în patrimoniul debitorului respectiv. În sensul art. 1.561 NCC, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii oblice va profita tuturor creditorilor, indiferent de rangul acestora.

De asemenea, mai este util să reţinem că acţiunea oblică mai este numită şi acţiune indirectă sau subrogatorie deoarece, creditorul nu profită în mod direct de dreptul pe care îl exercită. Acest lucru reflectă din oportunitatea oferită celorlalţi creditori chirografari de a intra în concurs cu el. În situaţia în care vom discuta despre concursul cu un creditor care are o garanţie reală, la prima vedere nu ar fi necesară acţiunea oblică. Însă, în ipoteza în care garanţia se poartă chiar asupra bunului imobil în care acţiunea oblică este exercitată şi dacă garanţia lor nu este suficientă pentru a acoperi creanţa, atunci s-ar crea situaţia unui drept real imobiliar şi prin pasivitatea debitorului, ar îngădui posesorului să câştige dreptul de proprietate prin uzucapiune, situaţie în care s-ar stinge şi garanţia creditorului, titular al acelei garanţii reale.

6. 4. Acțiunea revocatorie(pauliană)

Sunt anumite situaţii în care debitorul încearcă să-şi micşoreze activul patrimonial cu consecinţa creării sau după caz, a măririi unei stări de insolvabilitate. Într-o asemenea ipoteză, creditorii prejudiciaţi vor avea la îndemână acţiunea3 pauliană. Graţie acestei acţiuni, un creditor poate declara inopozabil în interesul său un act pe care debitorul la încheiat în frauda sa. Cu toate că are deosebite conotaţii procedurale, această acţiune este reglementată în dreptul civil prin prisma dreptului material al creditorului, ca o garanţie pusă la dispoziţia aceastui de către legiuitor pe care o poate exercita împotriva anumitor acte care au legătură cu patrimoniului debitorului său, iar sediul materiei poate fi identificat în conţinutul art. 1.562- 1.565 NCC.

Sub imperiul vechilor dispoziţii civile, se spunea că acţiunea pauliană este cea prin care se revocă actele frauduloase facute de către debitor. Însă, prin intermediul acestei acţiuni nu se revocă, nu se desfiinţează, ci, aşa cum am menţionat încă de la început, prin ea se declară inopozabile faţă de creditor anumite acte juridice. De aceea, am putea reţine faptul că reprezintă o acţiune prin care creditorul solicită declararea unor acte juridice ale debitorului ca inopozabile în măsura în care ele au fost făcute în mod fraudulos pentru a-l prejudicia pe creditor, prin creearea/mărirea unei stări de insolvabilitate a debitorului[art. 1.562 alin.(1) NCC].

Cu privire la sfera acestei acţiuni, putem reţine că aceasta este similară cu cea corespunzătoare acţiunii oblice, ca atare, trebuie să fim în prezenţa unor drepturi cu caracter patrimonial, care să nu implice o apreciere personală. De aceea, sunt exceptate din această sferă următoarele acte:

cele care au un caracter nepatrimonial(actul de căsătorie, de adopţie, etc); cele referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale debitorului(de pildă, refuzul debitorului de a revoca o

donaţie sau renunţarea acestuia la repararea unui prejudiciu moral, etc);

3 Această instituţie a fost creată în dreptul roman, de către Pretorul Paulus. Pentru o abordare teoretică mult mai amplă, a se vedea: C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., pp.333-336; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 767-778.

44

cele privitoare la drepturile şi bunurile neurmăribile ale debitorului(renunţarea la dreptul de a cere majorarea unei pensii, renunţarea la dreptul la diurnă, etc). După cum se poate observa, între acţiunea oblică şi cea revocatorie(pauliană) există asemănări, cel putin în privinţa sferei actelor în care acestea devin incidente. Diferenţa o face acţiunea revocatorie(pauliana), deoarece aceasta nu poate fi utilizată în cazul unor acţiuni frauduloase ale debitorului.

Pentru o mai bună înţelegere a acţiunii revocatorii(pauliene), considerăm util să prezentăm care sunt condiţiile necesare pentru ca această acţiune să poată fi exercitată. De aceea, le-am putea grupa în: condiţiile relative referitoare la creanţa creditorului(a), condiţiile relative asupra actelui- prejudiciul creditorului(b); condiţiile relative referitoare la părţile actului atacat- frauda(c).

a) Condiţiile relative referitoare la creanţa creditorului. Cu privire la creanţa creditorului, prevederile art. 1.563 NCC, stabilesc faptul că aceasta ”trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii”. Această certitudine a creanţei, rezultă din titlul executoriu care îi poate releva existenţa ei neîndoielnică, în sensul art. 653 alin.(3) NCPC. Aşadar, legiuitorul nu a avut în vedere lichiditatea şi nici exigibilitatea creanţei, ci, doar certitudinea ei. Însă, noi am mai putea adăuga condiţiei privind certitudinea creanţei, ca aceasta să fie născută anterior actului atacat. Creditorul în principiu, nu se poate plânge de actele pe care debitorul său le.a încheiat înainte de naşterea creanţei sale;

b) Condiţiile relative asupra actului- prejudiciul creditorului. Debitorul trebuie să încheie un act de creare sau mărire a starii sale de insolvabilitate(însărăcire) în sensul art. 1.562 NCC. Actul de creare a stării sale de insolvabilitate(de pildă, o donaţie, o vânzare la un preţ derizoriu, etc), trebuie să vizeze acte care nu se referă la drepturi care presupun o apreciere subiectiva a titularului sau asupra unor bunuri neurmăribile. De aceea, pentru a fi cauzat un prejudiciu creditorului, actul atacat trebuie cu precădere, să-i creeze un prejudiciu debitorului său. Această însărăcire poate antrena starea de insolvabilitate a debitorului, lezând creditorul la posibilitatea realizării creanţei sale. În egală măsură, creditorul nu se poate plânge dacă rămân bunuri urmăribile suficiente în patrimoniul debitorului său. Această condiţie de insolvabilitate, rezidă din faptul că se urmăreşte cu precădere protejarea garanţiei comune a creditorilor(dreptul de gaj general). Totodată, actele prin care debitorul refuză să se îmbogăţească nu pot fi acte de creare a stării sale de insolvabilitate şi în consecinţă nu pot fi atacate pe calea acţiunii revocatorii(spre exemplu, refuzul debitorului de a accepta o donaţie din partea unei persoane). În aceste cazuri, creditorul are la îndemână actiunea oblică;

c) Condiţiile relative referitoare la părţile actului atacat- frauda. Pentru a deveni incidentă această acţiune, creditorul trebuie să dovedească existenţa unei fraude din partea debitorului(cu înţeles de atitudine subiectivă). Frauda debitorului este necesară, el trebuie să fii încheiat actul în cunoştinţă de cauză, prin crearea unui prejudiciu creditorului său, iar prin aceasta şi-a creat sau mărit starea sa de insolvabilitate. De asemenea, în privinţa terţilor împotriva cărora creditorul va acţiona, dacă actul atacat este unul cu titlu gratuit, nu va avea importanţă dacă aceştia au avut sau nu un aport de complicitate însă, dacă actul este unul cu titlu oneros, creditorul poate dovedi oricând complicitatea terţilor. Acestă fraudă, nu trebuie să îmbrace întodeauna forma intenţiei directe, ea poate fi şi indirectă.

Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, atunci cu destulă uşurinţă instanţa poate admite actiunea revocatorie(pauliană). Pentru a ajunge într-o astfel de etapă, creditorul mai trebuie să ţină seama şi de dispoziţiile art. 1.564 NCC, referitor la termenul de prescripţie al acestei acţiuni. În acest sens, termenul de prescripţie este de un an şi începe să curgă din momentul în care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul creat prin actul fraudulos. În cazul în care s-a prescris dreptul care însuşi creditorul îl are împotriva debitorului, primul nu mai poate utiliza acţiunea pauliană deoarece, nu mai este titularul unui drept care poate fi utilizat în justiţie.

Efectele acţiunii revocatorii(pauliene) sunt reglementate prin dispoziţiile art. 1.565 NCC. Cel mai important efect este cel asupra actului fraudulos. În realitate o actiune revocatorie(pauliana) nu desfiinţează actul respectiv, ci, îl

45

face inopozabil faţă de creditor. Consecinţa face ca acel creditor, să poată urmări dreptul înstrăinat de către debitor ca şi cum s-ar afla în continuare în patrimoniul debitorului. Din preţul obţinut în urma urmăririi, creditorul care a introdus acţiunea şi eventual ceilalţi creditori intervenienţi, vor avea dreptul de a fi plătiţi cu respectarea cauzelor de preferinţă prevăzute de art. 2.327 NCC, dacă asemenea cauze vor exista între ei.

Însă, în cazul în care terţul dobânditor doreşte să păstreze bunul, o poate face, cu condiţia de a plăti o sumă de bani creditorului, egală cu cu prejudiciul suferit de acesta prin încheierea actului respectiv[art. 1.565 alin.(2) NCC]. Acesta ar putea fi obligat în egală măsură la plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului creditorului, în limita acoperirii valorii actuale a bunului respectiv sau dacă valorificarea lui pe calea urmăririi silite nu mai este posibilă. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea, devenind incidente dispoziţiile privitoare la publicitate şi creează avantaje creditorului privitoare la condiţiile de opozabilitate ale clauzei de inalienabilitate prevăzute de art. 628 NCC, care se vor aplica în mod corespunzător.

De asemenea, dacă satisfacerea creanţei creditorului va fi posibilă numai cu o parte din valoarea dreptului urmărit, actul fraudulos respectiv poate fi numai parţial inopozabil.

Aşa cum am mai amintit, dacă vor exista mai multi creditori, care, fie au pornit împreună acţiunea pauliană, fie au fost introduşi in cauză pe parcursul judecăşii, aceştia vor beneficia de inopozabilitate, cu respectarea cauzelor de preferinţă.

În concluzie, acţiunea revocatorie(pauliană), este o acţiune în inopozabilitatea unui act juridic(ca act in simulaţie). Efectele sale sunt relative, în sensul ca ea profita numai creditorilor care au exercitat-o şi practic, în acest sens devine o acţiune directă. Deci aceia care au utilizat-o nu vor mai suporta concursul celorlalţi creditori chirografari.

Dacă sfera de acţiune a acţiunii revocatorii(pauliene) este similară cu cea a acţiunii oblice, aceste acţiuni au deosebiri semnificative. Astefel, acţiunea revocatorie(pauliană), se exercită de ătre creditor, în nume propriu, pe când acţiunea oblică se exercită în numele debitorului respectiv. De asemenea, acţiunea revocatorie(pauliană) se declanşează urmare a unor acte frauduloase ale debitorului, pe cân acţiunea oblică, sancţionează pasivitatea debitorului. În egală măsură, acţiunea revocatorie(pauliană) profită numai creditorului sau creditorilor care au declanşat-o, în schimb, de efectele acţiunii oblice, profită toţi creditorii.

46

Capitolul IV. TRANSMITEREA SI TRANSFORMAREA OBLIGATIILOR

1. Considerații introductive Înainte de executarea obligaţiei, putem întâlni cazuri în care fie latura activă, fie cea pasivă, fie ambele laturi ale obligaţiei să fie transmise4 către alte persoane. Însă, dispoziţiile de drept material civil stabilesc şi situaţii în care obligaţie poate fi transformată5.

Astfel noile6 dispoziţii civile reglementează ”Transmisiunea şi transformarea obligaţiilor” într-un mod deosebit de judicios în conţinutul dispoziţiilor art. 1.566-1.614.

De aceea, în primul rând, dorim să amintim faptul că noţiunea de cesiune are o conotaţie foarte largă în ceea ce priveşte transmiterea obligaţiilor. În materia cesiunii de creanţă, comparativ cu vechile reglementări, noile dispoziţii civile au clarificat şi simplificat regulile aplicabile în materie. Au fixat condiţii de validitate mult mai clare şi ar prevăzut efectele cesiunilor de oric efel, cu excepţia transmisiunilor universale sau cu titlu universal ori a transferurilor de valoare şi a altor instrumente financiare, altele decât titlurile nominative, la ordin sau după caz, la purtător.

4 Pentru mai multe amănunte referitoare la transmiterea obligaţiilor, a se vedea: C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., pp.341-336348; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 635-686 5 A se vedea: C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., pp.349-353; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 688-697.6 Cu privire la transmisiunea obligaţiilor în noile dispoziţii civile, a se vedea: A. Pandele, Volumul Conferinţei ”Reforma statală prin prisma noilor coduri juridice”, Constanţa, 3-4 aprilie 2014, ISBN, 978-606-673-543-8, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, pp. 63-68.

47

În rândul mijloacelor de transmitere a obligaţiilor, mai putem întâlni şi subrogaţia în drepturile creditorului, dar şi o instituţie de noutate: preluarea(cesiunea) datoriei. Aceasta din urmă se poate realiza în temeiul unui contract încheiat între debitorul iniţial şi noul debitor(cu condiţia acordului creditorului) sau a unui contract încheiat între creditor şi noul debitor, fără a se ajunge la transformarea obligaţiei prin novaţie(adică prin schimbarea de debitor).

De aceea, în rândul mijloacelor de transformare a obligaţiilor putem include doar novaţia, adică, contractarea de către debitor a unei noi obligaţii faţă de creditor sau un alt sens, înlocuirea debitorului iniţial cu unul nou. După cum vom observa, novaţia trebuie să rezulte întotdeauna dintr-un contract, ea nu se va prezuma.

2. Modalități de transmitere a obligațiilor Prin modalitatea de transmitere a unei obligaţii, putem înţelege operaţiunea juridică în al cărei temei, prin voinţa părţilor sau în temeiul legii, latura activă sau pasivă a raportului juridic obligaţional trece de la una din părţi la o altă persoană. De aceea, în rândurile următoare, vom efectua o succintă prezentare a celor mai importante modalităţi de ransmitere a obligaţiilor: cesiunea de creanţă(A); subrogaţia în drepturile creditorului(B); preluarea datoriei(C).

A) Cesiunea de creanţă. Potrivit alin.(1) al art. 1.566 NCC, cesiunea de creanţă este un contract, prin care creditorul dintr-un raport obligational, denumit cedent, transferă creanţa către cesionar astfel încât debitorul cedat(terţul) va trebui să execute datoria către cesionar. Cesiunea de creanţă poate fi un contract cu titlu oneros sau gratuit. În noile dispoziţii civile, cesiunea este reglementată în aproape orice materie, motiv pentru care, cesiunea de creanţă nu ar trebui confundată, spre exemplu, cu cesiunea drepturilor reale[art. 693 alin.(4)- cesiunea superficiei sau, art. 714- cesiunea uzufructului].

Un alt aspect important de reţinut vizează faptul că cesiunea de creanţă, nu este un contract autonom, ci, îmbracă diferite forme şi practic împrumută natura unor contracte diferite, în funcţie de modul în care se realizeaza. De pildă, dacă vom discuta despre o vânzare a creanţei, atunci vom fi în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare sau dacă creanţa va fi tranferată cu titlu gratuit, atunci îmbracă forma donaţiei sau dacă dacă este cedată pentru un bun, poate constitui un contract de schimb.

De asemenea, considerăm foarte importante precizările prevăzute în conţinutul art. 1.567 alin.(2) şi(3) NCC. De aceea, este util să reţinem faptul că dacă va fi vorba de o cesiune cu titlu gratuit, reglementarea cesiunii se completează cu normele aplicabile donaţiei, dacă vom fi în prezenţa unei cesiuni de creanţă cu titlu oneros, reglementarea se va completa cu norme juridice ce reglementează contractul cu titlu oneros specific (vânzare-cumpărarea, schimbul, întreţinerea, etc). În aceste condiţii, aşa cum am mai amintit şi în rândurile anterioare, în cazul cesiunii de creanţă se presupune împrumutarea unor reguli de la contractul a cărui formă o îmbracă.

În afara creanţelor menţionate în conţinutul alin.(2) al art. 1.566 NCC, care nu pot fi cedate, prevederile art. 1.569 şi art. 1.570 NCC instituie la rândul lor o serie de limite unor alte tipuri de creanţe. În acest sens, este util să reţinem că pot exista creanţe care sunt declarate netransmisibile(incesibile) de lege şi în rândul acestor creanţe am putea aminti: prevederile art. 514 alin.(3) NCC, referitoare la dreptul la întreţinere legală; art. 2.253 NCC, referitor la insesizabilitatea rentei viagere cu titlu gratuit; art. 2.258 NCC, care statuează incesibilitatea şi insesizabilitatea întreţinerii, etc.

48

De asemenea, această limitare poate fi efectuată şi în mod convenţional, de către părţi, conform art. 1.570 NCC. Clauza de inalienabilitate sau de incesibilitate consacră în mod convenţional de către părţi, le oferă acestora posibilitatea să arate că o creanţă este netransmisibilă. În acest caz, cesiunea va fi posibilă numai dacă debitorul îşi va da acordul în mod expres sau dacă, interdicţia nu este expres menţionată în titlul constatator al creanţei, iar cesionarul nu a putut să cunoască acest aspect, ori cesiunea priveşte o creanţă ce are ca obiect o sumă de bani.

Dacă această interdicţie va fi încălcată, atunci cel responsabil în toate cazurile va fi cedentul, care va răspunde. În această situaţie, cesionarul va păstra creanţa, deci, cesiunea va rămâne valabilă, iar cedentul va fi răspunzător pentru încalcarea interdicţiei şi dacă se constată reaua sa credinţă, atunci va putea fi obligat chiar şi la plata unor despăgubiri către debitor.

Cesiunea parţială poate fi efectuată potrivit art 1.571 NCC. Acest text, prevede în mod expres posibilitatea unei cesiuni parţiale atunci când va fi vorba despre o creanţă care are ca obiect o sumă de bani. Dacă cesiunea va avea ca obiect o altă prestaţie, se va face distincţie între obligaţiile divizibile şi cele indivizibile. Dacă obligaţia este indivizibilă, atunci obligaţia nu se poate transmite parţial, iar dacă obligaţia este divizibilă, se va putea transmite parţial numai dacă pe această cale, situaţia debitorului nu devine în mod substanţial mai oneroasă.

De asemenea, potrivit art. 1.572 NCC, se poate încheia o cesiune şi în cazul în care va fi vorba despre creanţe viitoare. În această situaţie, actul prin care se consacră o astfel de operaţiune juridică, trebuie să cuprindă toate elementele pentru identificarea creanţei viitoare. Chiar dacă creanţa nu este exigibilă, ea se consideră transferată din momentul încheierii contractului de cesiune.

Pentru a produce efectele juridice corespunzătoare conveţiaprin care se consacră cesiunea unei creanţe trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de valabilitate:

ca orice contract, acesta trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate stabilite de art. 1.179 NCC; întrucât poate îmbraca forme contractuale diferite, cesiunea de creanţă va trebui să îndeplinească şi cerinţele

specifice fiecărui tip de contract( spre exemplu, dacă va fi vorba de o donaţie, aceasta trebuie făcută în formă autentică sau de asemenea, dacă vom fi în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare cu un obiect imobil, etc);

fiind un contract în care se exprimă consimţământul cedentului şi al cesionarului, nu va mai fi nevoie şi de cel al debitorului cedat. Acesta din urmă nu este parte în contractul de cesiune, însă, pentru că este un terţ interesat de acel contract, el va suporta efectele cesiunii în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele de opozabilitate (necesare şi atunci când va fi cazul şi faţă de fideiusor). Efectele juridice pe care cesiunea decreanţă le poate produce, se vor limita la părţi(a), dar şi în raporturile cu debitorul cedat şi alţi terţi interesaţi(b).

a) Efectele cesiunii între părţi pot fi privite din punctul de vedere al dispoziţiilor art. 1.568 NCC. Astfel, prin cesiunea de creanţă se transferă cesionarului: “toate drepturile”(avem în vedere aspectul substanţial, dar şi pe cel procesual-acţiunile), ”drepturile de garanţie”(personală sau reală), “accesoriile creanţei cedate”(dobânzi, penalităţi, etc). Toate aceste drepturi se transmit de la cedent la cesionar din momentul încheierii cesiunii, dacă în contract nu s-a prevăzut un alt termen;

b) Efectele cesiunii în raporturile cu debitorul cedat şi alţi terţi interesaţi. Deoarece debitorul este terţ faţă de cesiunea încheiată, va fi nevoie ca faţă de el contractul care are un asemenea obiect să fie opozabil. De aceea, putem reţine că există două modalităţi prin care cesiunea de creanţă poate fi făcută opozabilă debitorului:

acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă întocmit în sensul art. 278 NCPC;

49

primeşte o comunicare scrisă a cesiunii(notificare), care poate fi făcută pe suport de hârtie sau în format electronic. În conţinutul comunicării, cedentul trebuie să precizeze identitatea cesionarului, creanţa cedată şi solicitarea debitorului de a plăti cesionarului. Dacă cesiunea va fi parţială, comunicarea trebuie să indice partea de creanţă supusă cedării. Până în momentul în care cesiunea de creanţă devine opozabilă, debitorul nu poate fi obligat în faţa cesionarului. În situaţia în care cedentul primeste prestatia de la debitor, atunci el va avea obligaţia să o predea cesionarului (art. 1.575 NCC). De asemenea, până la momentul opozabilităţii cesiunii, dobânzile, chiar dacă sunt încasate de cedent după scadenţă, trebiue sa fie cedate cesionarului. În măsura în care, în momentul cesiunii existau dobânzi neîncasate de cedent, chiar daca erau scadente, dobanzile neîncasate revin cesionarului (art. 1. 576 NCC). Totodată, cât priveste opozbilitatea cesionarului faţă de debitorul cedat, dacă aceasta a fost realizată în condiţiile impuse de lege, din momentul opozabilitatii, debitorul trebuie să execute prestaţia către cesionar, în aceleaşi condiţii în care ar fi executat-o către creditorul cedent. De aceea, potrivit art. 1.578 alin.(1) NCC debitorul este ţinut să plătească din momentul în care:

acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea

cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cresionarului(în cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii); Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului. Însă, în materia cesiunii de creanţă, terţii interesaţi sunt în primul rând debitorul cedat, apoi, fideiusorul, precum şi cesionarii ulteriori şi succesivi ai aceleiaşi creanţe(această ultimă calitate este prevăzută de art. 1.583 NCC şi se referă la cazul în care cedentul încheie cesiunea cu mai multi cesionari).

Dacă vom fi în prezenţa unei cesiuni succesive, potrivit art. 1.583 alin.(1) NCC, debitorul va fi considerat liberat, plătind în temeiul cesiunii pe care a acceptat-o mai întai sau care i-a fost comunicată prima oară. În ceea ce priveşte raporturile dintre cesionari, dacă va exista vreun asemenea raport, va avea câstig de cauză cesionarul care şi-a înscris mai întai cesiunea la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare(prin aceasta se realizează o altă modalitate de opozabilitate a cesiunii). Această înscriere este considerată cea mai eficientă, dintre toate formele de realizare a opozabilităţii.

În toate cazurile, chiar dacă ar exista o acceptare sau o comunicare a cesiunii înainte de înscrierea în arhivă de către un cesionar, acesta din urmă va fi preferat datorită forţei juridice a înscrierii în Arhiva a cesiunii respective.

De asemenea, când va fi vorba despre cesiunea unei universalitati de creanţe, opozabilitatea se face în egală măsură prin înscrierea în Arhivă, potrivit art. 1.579 NCC. Însă, în acest caz, pe lângă înscriere, va fi necesară şi comunicarea cesiunii faţă de debitori.

O modalitate specială de opozabilitate a cesiunii, este prevăzută în conţinutul art.1.580NCC, care arată faptul că cesiunea se poate comunica odată cu cererea de chemare în judecată a debitorului. În această situaţie, cesionarul îl cheamă în judecată pe debitor, ocazie cu care îi comunică cesiunea. Cu această ocazie, debitorul nu va putea plăti cheltuieli de judecată, decât dacă anterior sesizării instanţei, fusese pus în întarziere.

De asemenea, în raporturile dintre cesionari şi debitorul cedat, după opozabilitatea cesiunii, pe lângă faptul că debitorul va executa către cesionar, mai exista dreptul debitorului de a opune cesionarului toate mijloacele de

50

apărare care ar fi putut fi invocate şi împotriva cedentului. Astfel, creanţa se transmite cu toate accesoriile sale, deci şi debitorul la rândul său va putea folosi toate mijloacele de apărare împotriva cedentului[art. 1.582 alin.(2) NCC].

Dacă înainte de a se realiza opozabilitatea între cedent şi debitor a operat compensaţia, cesiunea poate fi revocată, desfiintata, iar dacă debitorul acceptă cesiunea de creanta, nu va mai putea opune cesionarului compensaţia, pe care ar fi putut-o invoca în raportul iniţial cu cedentul.

Potrivit dispoziţiilor art. 1.585 NCC, se mai pune problema obligaţiei de garanţie pe care o are cedentul faţă de cesionar. În aceas sens, când va fi vorba despre o cesiune de creanţă cu titlu oneros, cedentul are obligaţia sa garanteze faţă de cesionar, existenţa valabilă a contractului încheiat, dar nu şi solvabilitatea debitorului cedat. Pentru a se garanta şi solvabilitatea viitoare, va fi nevoie ca cedentul să se oblige în mod expres la aceasta. De aceea, răspunderea cedentului pentru solvabilitatea debitorului are în vedere numai preţul cesiunii ca valoare maximă, la care se adaugă şi cheltuielile suportate de cesionar în legătură cu cesiunea. În egală măsură, cedentul va mai răspunde pentru insolvabilitatea debitorului cedat, atunci când cunoştea acestă stare în momentul cesiunii, caz în care, se aplică dispoziţiile din materia vânzării privind răspunderea vânzătorului de rea-credinţă pentru viciile lucrului vândut. Dacă cesiunea va fi cu titlu gratuit, cedentul nu are obligaţia să garanteze cesiunea sau chiar dacă o face cu titlu gratuit, atunci va răspunde în limitele stabilite pe cale conventională.

În egală măsură, răspunderea cedentului pentru evictiune poate interveni potrivit art. 1.586 NCC. Această răspundere intervine atunci când este vorba, de regulă, tot de o cesiune cu titlu oneros. În cazul cesiunii de creanţă cu titlu gratuit, această răspundere intervine doar dacă cedentul şi-o asumă în mod expres.

B) Subrogaţia în drepturile creditorului. O altă modalitate de transmitere a obligaţiilor, o reprezintă şi subrogaţia. Aceasta, presupune înlocuirea unei persoane cu o alta, în cadrul unui raport obligaţional, prin intermediul căreia se trasnsmite latura activă de la o persoană la alta. Aceasta are loc în momentul plăţii făcute de către terţi. Este util să reţinem că, în situaţia în care ar fi vorba de o transmitere anterioara acestui moment, ar fi considerată o cesiune de creanţă. De aceea, subrogaţia în drepturile creditorului intervine în cazul în care o alta persoană decât debitorul, plăteşte în locul lui, şi potrivit art. 1.593 alin.(2) NCC, poate fi, legală(a) sau convenţională, adică consimţită de creditor sau de debitor(b).

a) Subrogaţia legală este reglementată prin dispoziţiile art. 1.596 NCC. Potrivit acestui text, în afara altor cazuri prevăzute de lege, subrogaţia se produce de drept:

în folosul creditorului, chiar chirografar, care plăteşte unui creditor care are un drept de preferinţă, potrivit legii; în folosul dobânditorului unui bun care îl plăteşte pe titularul creanţei însoţite de o garanţie asupra bunului

respectiv; în folosul celui care, fiind obligat împreună cu alţii sau pentru alţii, are interes să stingă datoria; în folosul moştenitorului care plăteşte din bunurile sale datoriile succesiunii.

De aceea, trebuie reţinut faptul că subrogaţia legală, indiferent de forma sa, produce aceleaşi efecte. Din momentul plăţii de către terţ, el devine creditor în locul creditorului iniţial. Creanţa este preluată de plătitor cu toate garanţiile şi accesoriile sale. Însă, debitorul principal la rândul său, poate opune noului creditor toate mijloacele de apărare pe care le putea opune şi creditorului iniţial;

b) Subrogaţia convenţională la rândul său poate fi de două tipuri: subrogaţia convenţională consimţită de creditor(art. 1.594 NCC) şi subrogaţia convenţională consimţită de debitor(art. 1.595 NCC).

51

Subrogaţia convenţională consimţită de creditor , scoate în evidenţă faptul că transmiterea operează în momentul în care creditorul primind plata, îi transmite terţului toate drepturile pe care le avea împotriva debitorului. Astfel, nu va fi necesar acordul debitorului în cadrul acestei operatiuni. Pentru a dovedi plata, va fi nevoie ca în chitanţă, creditorul să precizeze ca a transmis terţului toate drepturile. De aceea, trebuie reţinut că această operaţiune nu va fi prezumată niciodată.

Subrogaţia convenţională consimţită de debitor, are loc atunci când debitorul doreşte din diferite motive, să achite mai repede datoria faţă de creditor. Acesta se poate împrumuta cu o sumă de bani de la un terţ, cu care plăteşte datoria către creditor. In acest caz, persoana care a acordat împrumutul, poate deveni creditor (subrogaţie). Însă, pentru această operaţiune sunt necesare îndeplinirea mai multor condiţii:- atât împrumutul, cât şi chitanţa de plată primită de la debitor trebuie să fie înscrisuri cu dată certă;

- în contractul de împrumut, trebiue să se precizeze că împrumutul se face pentru a plăti datoria respectivă către creditor;

- în chitanţa de plată emisă de creditor, trebuie să se precizeze că plata s-a facut cu bani din imprumut.

Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, subrogaţia operează fără consimţământul creditorului iniţial, cu excepţia cazurilor în care va exista o stipulaţie contrară.

Noile dispoziţii civile reglementează şi un tip special de subrogaţie: subrogaţia parţială, reglemntată de art. 1.598 NCC. În cazul acestui tip de subrogaţie, terţul nu plăteşte datoria în mod integral, ci, numai o parte din ea. De aceea, în acest caz vor rămâne doi creditori ai debitorului, cel iniţial, pentru o parte din datorie şi celălalt pentru partea plătită. În cazul în care cei doi creditori se vor îndrepta împotriva debitorului, aceştia trebuie să urmeze o ordine de preferinţă, iar potrivit art. 1.598 alin. (1) NCC, va fi preferat creditorul iniţial, dacă este titular al unei garanţii(personale sau reale). Cu toate acestea, ordinea poate fi inversată dacă creditorul iniţial, s-a obligat faţă de noul creditor să-i garanteze plata făcută de cel din urmă.

C) Preluarea de datorie. Această modalitate de transmitere a obligaţiilor, presupune un contract prin care datoria debitorului iniţial din raportul obligaţional, se transmite către un terţ care devine cu această ocazie noul debitor. Spre deosebire de cesiunea de creanţă care are de regulă o structură în care se regăsesc două subiecte de drept, preluarea de datorie are o structură juridică mai variată. În cazul cesiunii, contractul se încheie între cedent şi cesionar, iar în cazul preluării, ne putem da seama că putem fi în prezenţa a două structuri juridice corespunzătoare acestei modalităţi de transmitere a obligaţiilor şi anume:- operaţiunea formată din trei subiecte de drept, atunci când contractul se încheie între debitorul iniţial şi noul debitor. Cu toate acestea, potrivit art. 1.599 li.a) cu referire la art. 1.605 NCC, va fi necesar si acordul creditorului, ca parte a operaţiei juridice respective. Aşadar, acel contract va fi incheiat cu acordul celor trei părţi. Pentru aceasta, înţelegerea iniţială dintre vechiul debitor şi noul debitor trebuie comunicată creditorului, potrivit art. 1.606 NCC, iar în absenţa unei astfel de comunicări, acestuia din urmă nu i se poate cere să-şi dea acordul. Până la acel moment, noul şi vechiul debitor pot modifica şi denunţa contractul, însă, după ce va fi comunicat către creditor, nu va mai fi posibilă denunţarea contractului respectiv.

Creditorul, după ce a primit comunicarea, trebuie să dea răspunsul său în termenul rezonabil stabilit de către cel care face comunicarea[art. 1.607 alin.(1) NCC]. Dacă comunicarea s-a facut de către ambii debitori, răspunsul trebuie să fie dat de creditor în termenul care se împlineşte cel din urmă. Dacă nu se va răspunde în termenul respectiv,

52

atunci se consideră că respectivul, creditor, a refuzat operaţia juridică. Aici este bine de subliniat faptul că indiferent, dacă creditorul refuză, asta nu înseamnă ca acordul dintre cei doi debitori nu poate produce efecte juridice, acela reprezintă totuşi un contract.

Efectele unei astfel de operaţiuni sunt oarecum previzibile, în sensul că noul debitor, va fi obligat faţă de vechiul debitor să execute datoria faţă de creditor (această plată este una care poate fi făcută şi de către un terţ), iar acesta din urmă nu poate refuza dacă plata corespunde cerinţelor rspective. Însă, până la momentul la care creditorul îşi dă acordul, nu se va naşte dreptul acestuia împotriva noului debitor şi în consecinţă va fi ţinut să-ţi îndeplinească cu precădere obligaţiile prevăzute de art. 1.608 NCC;

- operaţiunea formată din două subiecte de drept, atunci când se încheie între creditor si noul debitor. În acest caz, nu va mai fi nevoie de acordul vechiului debitor. De asemenea, indiferent de forma acelui contract, efectele sunt aceleaşi, adică, vechiul debitor va fi înlocuit cu noul debitor. În cazul în care se constată că noul debitor este insolvabil, debitorul initial nu va fi liberat de datorie.

Totodată, în ceea ce priveşte accesoriile datoriei respective, de ele va beneficia creditorul numai în măsura în care exista o fideiusiune, motiv pentru care depinde de acordul expres al fideiusorului. Însă, dacă va fi vorba de garanţii reale, acelea vor functiona şi faţă de noul debitor.

În egala măsură este deosebit de util să amintim faptul că, exact ca în cazul cesiunii de creanţă sau al subrogaţiei, noul debitor poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le avea şi debitorul iniţial.

3. Modalități de transformare a obligațiilor Prin transformarea obligaţiei (novaţia), am putea înţelege operaţiunea juridică care schimbă, cu acordul părţilor, unul dintre elementele raportului juridic obligaţional: subiectul, obiectul sau cauza. Aşadar şi în cazul transformării obligaţiilor, trebuie să fim în prezanţa unei noi convenţii încheiate între părţile unui raport obligaţional prestabilit.

În noile dispoziţii civile, transformarea obligaţiilor poate fi efectuată prin intermediul novaţiei, care îşi are sediul materiei în conţinutul art. 1.609-1.614 NCC. De asemenea, este util să amintim că în vechiul Cod, această transformare se putea face prin novaţie sau delegatie(art. 1.128-1.137). Delegaţia, care nu se mai bucură de o reglementare în acutualel dispoziţii civile, reprezenta de fapt o novaţie prin schimbare de obiect.

Novaţia reprezintă un contract prin care un raport obligaţional existent, se transformă, prin schimbarea creditorului ori a debitorului, a cauzei ori a obiectului obligaţiei. Această operaţiune are consacrată o definiţie legală în conţinutul art. 1.609 NCC. Potrivit acestui text, novaţia reprezintă operaţiunea juridică consacrată contractual prin care părţile înţeleg să stingă o obligaţie veche şi să o înlocuiască cu una nouă.

Dacă avem în vedere faptul că novaţia are un caracter extinctiv cu privire la obligaţia veche, unii autori 7 străini analizează instituţia în cadrul mijloacelor juridice de stingere a obligaţiilor.

7 A se vedea în acest sens, A. Benabent, op. cit., pp. 602- 609.

53

Revenind la actualele dispoziţii, art. 1.609 NCC, în afara definiţiei legale, reglementează şi felurile novaţiei. De aceea, trebuie să distingem între novaţia obiectivă şi novaţia subiectivă.

Novaţia obiectivă, presupune schimbarea unui element obiectiv, reprezentat de cauză sau de obiect.

Novaţia subiectivă, este consacrată prin schimbarea unui subiect, creditorul sau debitorul raportului juridic obligaţional prestabilit.

În acest sens, este important să reţinem că în cazul în care novaţia este obiectivă, acordul de novaţie de încheie între părţile iniţiale, adică între creditor şi debitor. În schimb, în cazul novaţiei subiective, trebuie să distingem după cum se pune în discuţie, schimbarea debitorului sau schimbarea creditorului.

De asemenea, în cazul novaţiei obiective, contractul va privi două subiecte de drept, în sensul că acel contract va fi încheiat între creditor si noul debitor. Teza finală a alin.(2) art. 1.609 NCC, precizează că în acest caz, novaţia poate opera cu uşurinţă fără consimţământul vechiului debitor. În continuare, alineatul următor al aceluiaşi articol, care se referă la novaţia prin schimbare de creditor, chiar dacă nu este prevăzut, rezultă că novaţia are o structură juridică compusă din trei părţi: cele două subiecte iniţiale şi noul creditor.

În ceea ce priveşte condiţiile novaţiei, trebuie sa avem în vedere mai întâi existenţa unei obligaţii valabile, pentru ca ea să poată fi transformată prin intermediul novaţiei. Dacă obligaţia veche va fi nulă în mod absolut, atunci novaţia nu poate produce efecte juridice. Însă, în cazul în care vechea obligaţie este afectată de un motiv de nulitate relativă, acordul de novaţie poate avea semnificaţia confirmării cauzelor de nulitate relativă care afectează obligaţia.

O altă condiţie deosebit de importantă a novaţiei, relevă faptul că va fi nevoie ca obligaţia noua să fie valabilă. În acest caz, dacă obligaţia nouă va fi nula în mod absolut, rămâne în vigoare obligaţia veche. Dacă obligaţia nouă va fi afectată de un motiv de nulitate relativă, părţile pot confirma ulterior actul, sau dacă va trece termenul de prescripţie, obligaţia nouă se consolidează, fapt pentru care obligaţia rămâne în vigoare.

Următoarea condiţie scoate în evidenţă faptul că, pentru a fi în prezenţa novaţiei, trebuie să existe intenţia părţilor de a nova. Cu alte cuvinte, trebuie să existe animus novandi şi să rezulte din contract fără dubiu aceasta.

O ultimă condiţie a novaţiei, ilustrează faptul că pentru a fi în prezenţa novaţiei, trebuie să existe un element nou, care practic schimbă un altul din vechiul raport obligaţional. În funcţie de felul novaţiei acest element nou poate fi reprezentat de pildă, de un subiect al raportului obligaţional, sau de un element obiectiv.

Pentru a fi valabilă o novaţie, în afara acestor condiţii specifice şi ţinând cont de faptul că îmbracă forma unui contract, ea trebuie să îndeplinească şi toate condiţiile de valabilitate stabilite de art. 1.179 NCC.

De asemenea, în privinţa probei novaţiei, art. 1.61 NCC, precizează că novaţia nu se prezumă, intenţia de a nova trebuie să fie neîndoielnică şi această intenţie din punctul nostru de vedere va fi reprezentată prin cerinţa elementului nou. Totodată, în ceea ce priveşte cerinţele de probă, trebuie să avem în vedere cerinţele generale pentru dovada unui act juridic.

Un alt aspect deosebit de important pe care trebuie să-l amintim, scoate în evidenţă faptul că novaţia poate să opereze cu privire la orice raport obligaţional, indiferent de izvorul lui. Chiar dacă este consacrată într-un contract, în

54

care chiar obligaţia veche se poate înnoi, novaţia poate să izvorască nu numai din acel înscris, ci şi din alt izvor de obligaţie cum ar fi un delict civil(şi obligaţia născută dintr-un delict civil poate fi novată).

Referitor la garanţiile obligaţiilor novate, dispoziţiile art. 1.611 NCC, consacră o serie de reguli. Astfel, dacă este vorba despre o ipotecă care garantează obligaţia initială, aceasta se poate stinge ca efect al novaţiei, cu excepţia cazului în care în novaţie se prevede în mod expres supravietuirea ipotecii respective.

De asemenea, următoarele alineate ale textului amintit, introduc câteva nuanţări. Spre deosebire de cesiunea de creanţă şi de subrogaţia reală, cazuri în care puteau fi opuse toate mijloacele de aparare pe care le avea vechiul debitor, în cazul novaţiei, acestea numai sunt posibile, aşa cum se stabileşte în conţinutul art. 1.612 NCC.

Atunci când există în raportul iniţial solidaritate pasivă, novaţia încheiată de creditori cu unul dintre debitorii solidari, îi liberează pe ceilalţi debitori solidari. De asemenea, în cazul în care există o fideiusiune şi dacă se încheie novaţia între creditor şi debitor, odată cu obligaţia veche se va stinge şi raportul respectiv de garanţie.

De la aceste reguli, identificăm o singură excepţie în conţinutul art. 1.613 alin. (2) NCC. În acest caz, dacă codebitorii solidari îşi dau acordul, se va produce efectul novaţiei. Dacă aceştia nu îşi vor da acordul, atunci va subzita creanţa iniţială. În ceea ce priveşte creditorii solidari, potrivit art. 1.614 NCC, dacă numai unul dintre aceştia îşi va da acceptul, novatia nu va fi opozabilă celorlalţi creditori solidari.

La final, trebuie să reţinem că cel mai important efect al novaţie, relevă faptul că obligaţia veche se va stinge şi se va naste una nouă.