1

Drept Civil. Obligatii.

-Suport de Curs-

Dupa Tratatul elementar de drept civil.

Obligatiile 2012 Editura Universul Juridic de

Liviu Pop

2

Clasificarea obligatiilor

1. Obligaii de a da, obligaii de a face i obligaii de a nu face. n dreptul civil, prin obligaia de a da se nelege ndatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real. Aadar, a da nu nseamn a preda. Spre exemplu, obligaia vnztorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vndut n patrimoniul cumprtorului este o obligaie de a da, care nu trebuie confundat cu obligaia de a preda n materialitatea sa lucrul vndut, aceasta din urm fiind, aa cum vom vedea imediat, o obligaie de a face. De asemenea, tot o obligaie de a da este i ndatorirea pe care i-o asum cel care a mprumutat o sum de bani de a constitui un drept de ipotec n favoarea celui care l-a mprumutat, pentru a garanta dreptul de crean al acestuia din urm.

Prin obligaie de a face se nelege ndatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu sau de a preda un lucru, deci, n general, orice prestaie pozitiv n afara celor care se ncadreaz n noiunea de a da. De exemplu, obligaia locatorului de a pune la dispoziia locatarului lucrul nchiriat, obligaia de a preda lucrul donat, obligaia de a presta ntreinerea n temeiul contractului de ntreinere etc. sunt obligaii de a face.

Obligaia de a nu face const n ndatorirea subiectului pasiv de a se abine de la o aciune sau de la anumite aciuni. Aceast obligaie are un coninut diferit, dup cum este corelativ unui drept absolut sau unui drept relativ. Obligaia de a nu face corelativ unui drept absolut nseamn ndatorirea general de a nu face nimic de natur a aduce atingere acestui drept, iar obligaia de a nu face corelativ unui drept relativ este ndatorirea subiectului pasiv de a nu face ceva ce ar fi putut s fac dac nu s-ar fi obligat la abinere.

Ca exemple de obligaii de a nu face corelative unui drept absolut, citm: obligaia ce revine oricrei persoane de a nu stnjeni exerciiul dreptului de proprietate al titularului unui asemenea drept; obligaia proprietarului fondului aservit de a nu face nimic de natur a diminua sau ngreuna exerciiul servituii; obligaia asumat printr-o convenie de constituire a unei servitui, de ctre proprietarul unui teren fa de vecinul su de a nu construi la o distan mai mic de un numr oarecare de metri de linia despritoare etc.

Ca obligaie de a nu face corelativ unui drept relativ (de crean), menionm: obligaia pe care i-o asum cel mprumutat de a nu nstrina un anumit bun pn cnd nu va efectua piaa ctre mprumuttor, obligaia depozitarului de a nu se folosi de lucrul depozitat, obligaia asumat de un comerciant fat de un alt comerciant de a nu exercita un comer concurent etc.

2. Obligaii civile pozitive i obligaii civile negative. Aceast clasificare reprezint o variant a clasificrii anterioare. Obligaiile pozitive sunt acelea care implic o aciune, deci vom include n aceast categorie obligaia de a da i obligaia de a face.

Obligaiile negative sunt acelea care presupun o absteniune, deci includem n aceast categorie obligaia de a nu face. Interesul acestei mpriri a obligaiilor civile se manifest, spre exemplu, n ceea ce privete una dintre condiiile ce trebuie ndeplinite pentru a se putea acorda daune-interese creditorului ca urmare a neexecutrii obligaiei ori a executrii cu ntrziere sau necorespunztoare, anume punerea n ntrziere a debitorului. n regul general, n cazul nclcrii unei obligaii de a nu face, debitorul este de drept n ntrziere [art. 1523 alin. (2) lit. b) teza final C.civ.], pe cnd, n

3

cazul nclcrii unei obligaii pozitive, n principiu, este necesar punerea n ntrziere a debitorului [art. 1528 alin. (2) C. civ.].

3. Obligaii de rezultat i obligaii de mijloace. Obligaiile de rezultat (numite i obligaii determinate) sunt acele obligaii care constau n ndatorirea debitorului de a obine un rezultat determinat, deci caracteristic acestora este faptul c obligaia este strict precizat sub aspectul obiectului i scopului urmrit, debitorul asumndu-i ndatorirea ca, desfurnd o anumit activitate, s ating un rezultat bine stabilit. Aa cum spune art. 1481 alin. (1) C.civ., n cazul obligaiei de rezultat, debitorul este inut s procure creditorului rezultatul promis.

Obligaiile de mijloace (numite i obligaii de diligen sau obligaii de pruden i diligen) sunt acele obligaii care constau n ndatorirea debitorului de a depune toat struina pentru atingerea unui anumit rezultat, fr a se obliga la nsui rezultatul preconizat. Art. 1481 alin. (2) C.civ. precizeaz c n cazul obligaiilor de mijloace, debitorul este inut s foloseasc toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.

4. Obligaii civile obinuite, obligaii scriptae in rem i obligaii propter rem. Obligaia civil obinuit este aceea care incumb debitorului fa de care s-a nscut; n alte cuvinte, urmeaz a fi executat (sau, dup cum se mai spune, este opozabil) ntre pri, ca i dreptul de crean. Majoritatea obligaiilor civile este format din asemenea obligaii.

Obligaia scriptae in rem (numit i obligaie opozabil i terilor) se caracterizeaz prin aceea c este strns legat de un lucru, astfel nct creditorul i poate realiza dreptul su numai dac titularul actual al dreptului real asupra lucrului respectiv va fi obligat s i respecte acest drept, dei nu a participat direct i personal la formarea raportului obligaional. Aadar, obligaia scriptae in rem este acea obligaie care se nate n legtur cu un lucru i care i produce efectele i asupra unei tere persoane care dobndete ulterior un drept real asupra lucrului respectiv, chiar dac aceast persoan nu a participat n vreun fel la naterea raportului juridic ce are n coninut acea obligaie.

Obligaia propter rem (numit i obligaie rea/) (Atragem ns atenia c denumirea de obligaie real nu trebuie s duc la concluzia c ar fi vorba de obligaia corelativ unui drept real (printre altele, i datorit mprejurrii c ndatorirea nu incumb oricrei persoane, ci numai deintorilor lucrurilor respective).) este ndatorirea ce incumb, n temeiul legii sau chiar al conveniei prilor, deintorului unui lucru, pentru raiuni precum: protecia unor lucruri de importan naional, exploatarea judicioas ori conservarea unor caliti ale unor lucruri importante, existena unor raporturi de bun vecintate etc. Ca exemple de obligaii propter rem, menionm: ndatorirea deintorului unui teren agricol de a-l cultiva i de a asigura protecia solului (art. 74 din Legea nr. 18/1991, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare); obligaia de grni-uire (art. 560 C.civ.); obligaia proprietarului de conservare a cldirii constnd n asigurarea ntreinerii spaiului care constituie bunul principal, astfel nct cldirea s se pstreze n stare bun (art. 655 C.civ.) etc.

5. Obligaii civile perfecte i obligaii civile imperfecte. Obligaia civil perfect este acea obligaie care se bucur integral de sanciunea juridic, n sensul c, n caz de nevoie,

4

creditorul poate obine concursul forei coercitive a statului pentru executarea ei. Cele mai multe obligaii intr n aceast categorie.

Obligaia civil imperfect (numit i obligaie natural) este acea obligaie (tot juridic, iar nu moral) a crei executare nu se poate obine pe cale silit, dar, n msura n care ar fi executat de bunvoie de ctre debitor, acesta din urm nu are dreptul s pretind restituirea prestaiei. n acest sens, art. 1342 alin. (1) C.civ. prevede c restituirea nu poate fi dispus atunci cnd, n urma plii, cel care a primit-o cu bun-credin a lsat s se mplineasc termenul de prescripie ori s-a lipsit, n orice mod, de titlul su de crean sau a renunat la garaniile creanei.

Un exemplu de obligaie civil imperfect l gsim nscris n art. 2506 alin. (3) C.civ., potrivit cruia cel care a executat de bunvoie obligaia dup ce termenul de prescripie s-a mplinit nu are dreptul s cear restituirea prestaiei, chiar dac la data executrii nu tia c termenul prescripiei era mplinit.

Izvoarele obligaiilor, actele i faptele juridice care potrivit legii, dau natere unor raporturi juridice de obligaie. Dup rolul jucat de voina prilor n naterea obligaiei, izvoarele obligaiilor se clasific n voluntare i nevoluntare. 1. Sunt izvoare voluntare, manifestrile unilaterale, bilaterale sau multilaterale de voin, exprimate n scopul realizrii unor efecte juridice i anume: a) contractele sau conveniile de orice fel; b) actele juridice unilaterale, crora legea le recunoate, excepional, eficacitatea juridic; c) unele acte normative din care izvorsc direct obligaiile civile. 2. Sunt izvoare involuntare, toate celelalte fapte, evenimente sau ntmplri care dau natere unor raporturi juridice de obligaie n virtutea legii, independent de voina prilor i chiar mpotriva voinei lor i anume: a) evenimentele, care intervin independent de voina i activitatea oamenilor, cum sunt: naterea, moartea, scurgerea timpului, calamitile naturale etc.; b) aciunile omeneti care constituie fapte juridice licite (gestiunea de afaceri, mbogirea far just cauz etc.); c) aciunile omeneti care constituie fapte ilicite svrite cu intenie (delicte) sau din culp (cvasi-delicte) i care, atunci cnd provoac altuia un prejudiciu, dau natere obligaiei de despgubire.

Clasificarea contractelor.

Dup coninutul lor, Codul civil mparte contractele n: sinalagmatice i unilaterale. a) Contractele sinalagmatice. Art. 1171 C. civ. prevede: Contractul este sinalagmatic

atunci cnd obligaiile nscute din acesta sunt reciproce i interdependente. n caz contrar, contractul este unilateral chiar dac executarea lui presupune obligaii n sarcina ambelor pri. Rezult c specificul contractului sinalagmatic const n caracterul reciproc i interdependent al obligaiilor prtilor, nseamn c fiecare parte are concomitent, att calitatea de creditor, ct i calitatea de debitor, fa de cealalt parte. Sau, se mai poate spune: obligaia ce revine uneia dintre pri i are cauza juridic n obligaia reciproc a celeilalte pri, astfel nct ele nu pot exista una fr cealalt, fiind interdependente. Ideea de cauz, care explic interdependena obligaiilor n contractele sinalagmatice, trebuie neleas n sens bivalent, ca o manifestare a ideii de scop n momentul ncheierii contractului, ct i pe durata existenei i executrii contractului. Prototipul contractelor sinalagmatice este contractul de vnzare. Vnztorul se oblig s transfere dreptul de proprietate i s predea bunul vndut, iar cumprtorul se oblig reciproc s plteasc preul. De asemenea, n cazul contractului de nchiriere, locatorul se

5

oblig s procure locatarului folosina temporar i panic a unui bun, iar locatarul se oblig s-l foloseasc la fel ca un bun printe de familie i s achite chiria stabilit. Toate contractele oneroase fac parte din categoria celor sinalagmatice.

b) Contractele unilaterale. Din acelai text legal - art. 1171 C. civ., se deduce i definiia contractelor unilaterale. Acestea sunt toate acele contracte care nu sunt sinalagmatice -

adic acele contracte n care o parte sau mai multe pri se oblig fa de cealalt (sau celelalte pri) - adic unilateral, far ca acesta sau acestea din urm s se oblige fa de primele la vreo contraprestaie. Cu alte cuvinte, sunt acele contracte care dau natere la obligaii numai n sarcina uneia dintre pri i sunt caracterizate de lipsa interdependenei i reciprocitii. O parte este numai creditor, iar cealalt numai debitor. Fac parte din aceast categorie: donaia, comodatul, mandatul, depozitul, fideiusiunea etc. De pild, n contractul de donaie, donatorul este numai debitor i donatarul este numai creditor.

Clasificarea contractelor dup scop, avnd n vedere criteriul scopului urmrit de pri la ncheierea lor, contractele se clasific n: contracte cu titlu oneros i contracte cu titlu gratuit (sau de binefacere).

a) Contractele cu titlu oneros. Art. 1172 alin. (1) noul cod civil prevede: Contractul prin care fiecare parte urmrete s i procure un avantaj, n schimbul obligaiilor asumate este cu titlu oneros. Fac parte din aceast categorie: vnzarea, locaiunea, schimbul, antrepriza, contractul de asigurare, contractul de rent viager etc. Contractele cu titlu oneros sunt de dou feluri: comutative i aleatorii:

a. Contractul comutativ. Art. 1173 alin. (1) noul Cod Civil prevede c Este comutativ contractul n care, la momentul ncheierii sale, existena drepturilor i obligaiilor prilor este cert, iar ntinderea acestora este determinat sau determinabil. Aadar, contractul comutativ se caracterizeaz prin faptul c prestaiile reciproce la care se oblig prile contractante sunt relativ echivalente.

b. Contractul aleatoriu. Art. 1173 alin. (2) noul Cod Civil prevede: Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voina prilor, ofer cel puin uneia dintre pri ansa unui ctig i o expune totodat la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor i incert. Cu alte cuvinte, contractul este aleatoriu n cazul n care existena sau ntinderea prestaiilor prilor sau numai a uneia dintre ele depinde de un eveniment incert3. Avantajele pe care le vor obine nu sunt cunoscute deoarece prile s-au obligat, una fa de cealalt, n funcie de un eveniment viitor i nesigur n ce privete realizarea sa sau cel puin momentul realizrii sale.

b) Contractele de binefacere sau cu titlu gratuit. Art. 1172 alin. (2) noul Cod Civil prevede: Contractul prin care una dintre pri urmrete s procure celeilalte pri un beneficiu, far a obine n schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit. Aadar, una dintre pri se oblig s procure celeilalte un folos patrimonial far a primi ceva n schimb. Fac parte din aceast categorie: donaia, depozitul, mandatul, comodatul, fideiusiunea etc. Aceste contracte se divid n: liberaliti i contracte de servicii gratuite sau contracte dezinteresate.

a. liberalitile sunt acele contracte cu titlu gratuit prin care una dintre pri transmite un drept din patrimoniul su n patrimoniul celeilalte pri far a primi un echivalent. Una din pri se nsrcete, iar cealalt se mbogete. Obiectul

6

unui astfel de contract este prestaia de a da. Prin liberaliti nelegem, n principal, contractele de donaie.

b. contractele de servicii gratuite sau contractele dezinteresate sunt acele contracte prin care o parte se oblig s fac un serviciu far a se nsrci pe sine i nici n scopul mbogirii celeilalte pri: comodatul, mandatul gratuit, depozitul gratuit, mprumutul gratuit.

Interpretarea contractului

Efectul imediat al oricarui contract este acela de a da nastere unor drepturi si obligatii. In

acest sens se vorbeste de puterea obligatorie a contractului.

Reguli comune de interpretare a contractului. Interpretarea contractului.

Interpretarea contractului este operatia prin care se determina intelesul exact a calauzelor

contractului, prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor in stransa corelatie cu vointa lor

interna.

Interpretarea contractului apare, adeseori, in stransa legatura cu operatia de calficare

juridica a contractului. Desi, teoretic, operatia de interpretare a contractului poate fi sperata de

operatia de calificare juridica a acestuia, in practica, data fiind stransa legatura dintre ele, cele

doua operatii ajung adesea sa se confunde. Calificarea juridica a contractului apare ca un prim

rezultat al interpretarii.

a) Constatarea existentei contractului. Daca vointa partilor este clar exprimata, problema interpretarii nu se pune. Interpretarea este absolut necesara atunci cand exista discrepanta

intre vointa reala si vointa declarata a partilor, cand clauzele sunt echivoce, confuze sau

contradictorii ori cand contractul este incomplet. Cu toate acestea, inainte ca judecatorul

sa treaca la interpretarea contractului, este necesar sa se constate existenta acelui

contract. Dovada existentei revine partilor contractante. In lipsa contractului,

operatiunea interpretarii este lipsita de obiect.

b) Calificarea contractului. Urmatoarea chestiune o reprezinta calificarea contractului. Aceasta are o importanta deosebita deoarece, incadrarea contractului intr-o anumita

categorie, determina un anumit regim juridic, prin care se deosebeste de alt contract din

alta categorie.

c) Reguli comune de interpretare. De multe ori calificarea contractului este insuficienta. Neclaritatea si echivocul clauzelor persista. Art 1266-1260 Cod Civil, instituie reguli

comune de interpretare.

a. Reguli de stabilire a vointei reale a partilor contractante. Art 1266 alin. (1) Contractele se interpreteaza dupa vointa concordanta partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor. Interpretarea contractului presupune stabilirea vointei reale a partilor, chiar daca cuvintele in care a fost exprimata sunt nepotrivite.

b. Reguli de interpretare a clauzelor indoielnicie. Referitor la aceste reguli, avem aici : cand o clauza este primitoare de doua intelesuri aceasta se va interpreta in

sensul in care se potrivieste cel mai bine cu natura si obiectul contractului. Apoi,

clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in

care nu ar produce niciunul. Prezumtia de la care se porneste aici este ca, daca o

clauza a fost inserata in contract, este de presupus ca partile au dorit ca aceasta sa

7

produca un efect juridic. Urmatoarea regula este ca oricat de generali ar fi

termenii contractului, acesta nu cuprinde totusi decat lucrul asupra caruia partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii folositi.

c. Reguli subsidiare de interpretare. Daca dupa aplicarea regulilor de interpretare, contractul ramane neclar, atunci el va fi interpretat in favoarea celui care se

obliga in dubio pro reo. A doua regula este ca interpretarea stipulatiilor inscrise in contractele de adeziune sa se interpreteze impotriva celui care le-a propus.

Principiul fortei obligatorii a contractului

Principiul fortei obligatorii a contractului este consacrat intr-o formulare expresiva de art

1270 alin (1) Cod Civil care prevede Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Cu alte cuvinte, contractul este legea partiolor, fiind tinute sa-l respecte intocmai, potrivit adagiului latin pacta sunt servanda.

In ce consta principiul fortei obligatorii al contractului pentru partile contractante?

Principiul fortei obligatorii a contractului are rolul primar de a explica si ordina raportul juridic

nascut intre parti ca urmare a incheierii contractului, pentru ca apoi sa se poata impune ca

realitate obiectiva tertilor, prin intermediul opozabilitatii efectelor contractului. De aceea,

urmand ordinea reglementarii in aceasta materie, trebuie sa retinem ca si consecinte imediate ale

fortei obligatorii intre parti :

a) Partile contractante sunt tinute sa execute intocmai, una fata de cealalta obligatiile la care s-au indatorat, deoarece contractul valabil incheiat intre parti, are putere de lege intre partile contractante;

b) A doua consecinta a fortei obligatorii este regula conform careia contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege art 1270 alin (2) Cod Civil, de unde regula simetriei in contracte, care implica intre altele,

irevocabilitatea unilaterla a contractelor, precum si revocabilitatea acestora prin

consimtamant mutual

c) Obligatiile contractuale trebuie sa fie executate intotdeauna cu buna-credinta. Desi noua reglementare nu mai retine regula executarii cu buna-credinta, includerea executarii cu

buna-credinta in continutul obligational al contractului isi are temeiul in art 15. Cod Civil

care instituie buna-credinta ca fiind o obligatie implicita.

Principala semnificatie a principiului fortei obligatorii a contractului este aceea ca partile

sunt obligate sa execute intocmai prestatiile la care s-au obligat prin contract. Executarea trebuie

sa aiba loc la termenele si in conditiile stablite. Creditorul are dreptul sa utilizeze toate mijloacele

juridice oferite de lege pentru a obtine executarea in natura a prestatiilor ce I se datoreaza de

catre debitor. Cand executarea in natura este nerealizabila, obligatia debitorului se transforma in

duane-interese, angajandu-se raspunderea lui contractuala.

Pentru a vorbi de de o incalcare a principiului fortei obligatorii a contractului este necesar

sa avem de a face cu o neexecutare ilicita sau, fara justificare. Este vorba de toate formele de

neexecutare care atrag raspunderea contractuala si celelalte remedii pentru neexecutare. O astfel

de neexecutare, trebuie distinsa de neexecutarea licita care presupune o neexecutare a

obligatiilor contractuale asumate, pe un temei. Este vorba de situatia cand debitorul nu mai este

8

obligat la executarea obligatiilor cand intervine exceptia de neexecutare a contractului sau cand I

se acorda un termen de gratie, sau cand apare imposibilitatea fortuita de executare a contractului.

Referitor la irevocabilitatea contractului prin vointa uneia din partile contractante,

art 1270 alin (2) prevede Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege. Prin acest text legal se consacra regula simetriei in contracte, ceea ce inseamna ca orice contract, fiind rezultatul acordului de vointe al partilor, mutuus consensus,

el poate fi desfacut sau revocat, tot prin acordul partilor, mutuus dissensus. Regula este valabila

si in privinta modificarii contractului, nicio parte nu poate modifica unilateral continutul

contractului.

Cu toate acestea, exista situatii cand contractul poate fi revocat pe cale unilaterala denuntarea uniltarala. Art 1276, denuntarea unilaterala, instituie cateva reguli:

a) In cazul in care partile au inserat in contract o clauza cu privire la posibilitatea revocarii unilterale a contractului

b) In ceea ce priveste contractele cu executare dintr-o data daca dreptul de a denunta contractul este recunoscut uneia dintre parti, aceasta poate fi exercitat atat timp cat

executarea nu a inceput. De indata ce executarea a inceput, revocarea nu mai este posibila chiar si atunci cand s-a stipulat in contract.

c) In contractele cu executare succesiva daca denuntarea este prevazuta in contract, aceasta poate opera cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz chiar si dupa inceperea

executarii, insa denuntarea nu are efecte cu privire la prestatiile deja executate sau care se

afla in curs de executare.

d) In contracte se mai poate insera si o contraprestatie in cazul denuntarii unilaterale. Astfel, intai se va executa contraprestatia si apoi denuntarea unilaterala.

Rezilierea fortata a contractelor. Exista situatii cand rezilierea contractelor este fortata,

chiar impotriva vointei partilor. Este cazul contractelor intuitu personae care se incheie avand ca

motiv determinant identitatea sau calitatile speciale ale celeilalte parti. Daca partea decedeaza

sau devine incapabila contractul in cauza inceteaza fortat, neputand fi continuat de mostenitatori.

Principiul relativitatii efectelor contractului si exceptiile de la acest principiu

Putem spune ca principiul relativitatii efectelor actului juridic civil este acea regula potrivit cu care acest act produce efecte numai fata de autorii ori autorul actului, fara a putea sa

profite sau sa dauneze altor persoane. Intr-o alta exprimare, principiul relativitatii inseamna ca

drepturile subiective civile si obligatiile corelative, nascute dintr-un act juridic civil, apartin

partilor, respectiv : autorilor actului daca acesta este bilaterala si autorului actului daca acesta

este unilateral. Ideea infatisata pare simpla : forta obligatorie a raporturilor obligationale generate

de un contract nu poate exista decat intre contractanti. Prin urmare, persoanele straine de

contract nu pot fi obligat la plata creantelor generate de un contract ce le este indiferent, dupa

cum aceste creante nu pot fi executate in profitul celor straini de contract.

9

Principiul relativitii efectelor actului juridic civil este regula de drept potrivit creia actul juridic civil produce efecte numai fa de autorul sau autorii si, fr s poat profita ori duna altor persoane. Acest principiu este consacrat i de art. 1280 Cod civil, potrivit cruia conveniile au efect doar ntre prile contractante, dar i are originea n dreptul roman:"res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest" (un act ncheiat ntre anumite persoane nu

avantajeaz, dar nici nu dezavantajeaz pe altcineva.) Altfel spus, principiul relativitii nseamn c actul juridic civil bilateral d natere la drepturi i obligaii doar pentru prile lui, iar actul unilateral l oblig numai pe autorul su.

Justificarea principiului se regsete n dou idei de baz: 1. natura voliional a actului juridic ce impune ca nimeni nu poate deveni debitor sau

creditor fr voia sa; 2. soluia contrar acestui principiu ar aduce atingere libertii persoanei.

Opozabilitatea fa de teri a actului juridic. Un act juridic nu poate genera, n principiu, drepturi subiective i obligaii pentru un ter, n schimb drepturile i obligaiile prilor din acel act juridic trebuie respectate i de ctre teri.

Opozabilitatea actului juridic fa de teri nseamn dreptul prii de a invoca acel act juridic mpotriva terului care ar ridica pretenii n legtur cu un drept subiectiv, dobndit de parte prin actul juridic respectiv.

Noiunea de parte. Parte este persoana care ncheie actul juridic, personal sau prin reprezentare, i fa de care se produc efectele actului respectiv. Altfel spus, prile reprezint acea categorie de persoane fa de care actul juridic civil i produce efectele n temeiul principiului relativitii. Termenul "parte" desemneaz att pe una dintre prile actului juridic civil bilateral sau multilateral, ct i pe autorul actului juridic civil unilateral. Iar, n raport de natura actului juridic ncheiat, prile poart denumiri diferite (autor al ofertei sau al acceptrii ofertei, vnztor, cumprtor, coprta, testator etc.). Ex.: n contractul de vnzare-cumparare ncheiat de X cu Y, fiecare este parte a contractului-vnztor/cumprtor, dar i autor al ofertei/acceptant al acesteia.

Dpdv. juridic, parte este att persoana care ncheie direct i personal un anumit act juridic civil, ct i cea care ncheie actul prin intermediul unui reprezentant legal sau convenional. Partea actului juridic civil poate semnifica mai multe persoane fizice sau juridice care

promoveaz ori au un interes sau o poziie comun. In concluzie, prile reprezint acea categorie de persoane fa de care actul juridic civil

i produce efectele n virtutea principiului relativitii. Noiunea de ter. Terii (penitus extranei) sunt persoanele strine de un act juridic civil,

deci care n-au participat nici direct i nici prin reprezentare la ncheierea acestuia.

Avnzii-cauz: definiie i clasificare. Avnd-cauz sau succesor in drepturi este persoana care, din cauza legturii ei juridice cu prile actului juridic, suport sau profit de efectele acestuia, dei nu a participat la ncheierea lui. Exist trei categorii de avnzi-cauz: succesorii universali i cu titlu universal (1), succesorii cu titlu particular (2) i creditorii chirografari (3).

10

Succesor universal este acea persoan care dobndete un patrimoniu (o universalitate); ex: unicul motenitor legal, legatarul universal, persoana juridic ce dobndete un patrimoniu prin efectul comasrii (fuziune sau absorbie) sau al transformrii.

Succesorul cu titlu universal este persoana care dobndete o fraciune dintr-un patrimoniu. Ex: motenitorii legali, legatarul sau legatarii care au dobndit o cot-parte din motenire, persoana juridic care dobndete o parte din patrimoniul persoanei juridice total sau parial divizate.

Succesor cu titlu particular este persoana care dobndete un drept subiectiv, privit individual (ut singuli). Ex.: cumprtorul unui bun, donatarul, cesionarul, legatarul cu titlu particular etc.

Succesorii universali i cei cu titlu universal formeaz o singur categorie de avnzi-cauz pentru c ntre ei exist doar o deosebire cantitativ, nu i calitativ. Ei sunt continuatori ai personalitii autorului lor pentru c dobndesc un ntreg sau o fraciune din patrimoniu.

Calitatea succesorilor universali i cu titlu universal de a fi avnzi-cauz const n aceea c actul juridic ncheiat de autorul lor produce efectele i fa de ei. Astfel, aceti succesori preiau parial sau total drepturile subiective i obligaiile autorului lor (cel de la care au dobndit patrimoniul sau o fraciune din acesta), cu excepia drepturilor i obligaiilor strns legate de persoana autorului, precum i cele declarate de pri ca netransmisibile.

Legea prevede i cazuri n care poate nceta calitatea de avnzi-cauz a succesorilor universali sau cu titlu universal fa de anumite acte juridice ncheiate de autorul lor. Ex: cazul motenitorilor legali rezervatari n privina actelor juridice ale autorului lor care ncalc rezerva succesoral.

Calitatea de avnd-cauz a succesorului cu titlu particular se apreciaz doar n raport cu actele juridice anterioare ale autorului, referitoare la acelai drept sau bun, ncheiate cu alte persoane (fa de aceste acte juridice, succesorul cu titlu particular poate s fie avnd-cauz sau ter). Deci, calitatea de avnd-cauz a succesorului cu titlu particular nu se apreciaz n raport de actul juridic prin care el a dobndit un drept subiectiv (caz n care are calitate de parte) i nici n raport de alte acte juridice ncheiate de autorul su cu alte persoane, acte care n-au legtur cu dreptul subiectiv respectiv (f de care are poziia poziia de ter).

Dobnditorul unui drept are calitatea de avnd-cauz, putnd exercita drepturile i fiind inut s execute obligaiile autorului su care decurg din actul juridic respectiv, doar cu ndeplinirea cumulativ a urmtoarelor cerine:

a) drepturile i obligaiile s aib o strns legtur cu dreptul subiectiv dobndit; b) actul juridic s fie ncheiat anterior de autorul lui cu alte persoane i s se refere la acelai

drept sau bun;

c) s fi fost respectate formalitile de publicitate cerute de lege pentru acel act juridic sau nscrisul ce constat actul juridic respectiv s aib dat cert (adic, actul juridic fa de care urmeaz a se stabili calitatea de avnd-cauz sau de ter a succesorului cu titlu particular s ndeplineasc cerinele formei pentru opozabilitate fa de teri).

Totui, dobnditorul ulterior nu poate invoca lipsa nscrierii dreptului real imobiliar n cartea funciar, dac avea cunotin de aceasta. n acest caz, dobnditorul prin act juridic cu titlu oneros este de rea-credin. De asemenea, acest aspect nu poate fi invocat nici de dobnditorul prin act juridic cu titlu gratuit, indiferent dac este de bun sau rea-credin (potrivit art. 28 din Legea nr. 7/1996, dobnditorul anterior poate cere instanei judectoreti s acorde nscrierii sale

11

rang preferenial fa de cea efectuat la cererea unui ter ce a dobndit ulterior imobilul cu titlu gratuit sau care a fost de rea-credin la data ncheierii actului).

Cnd una dintre cele trei cerine este nendeplinit, dobnditorul cu titlu particular va avea calitate de ter. Ex:. cnd dup ncheierea contractului de nchiriere, proprietarul (locatorul) vinde imobilul n cauz unui ter. Contractul de locaiune, dac are dat cert anterioar celui de vnzare-cumprare, i va produce efectele i fa de cumprtor, exceptnd situaia n care contractul de nchiriere cuprinde o clauz expres de reziliere n cazul vnzrii. ns, cumprtorul nu mai este obligat s respecte locaiunea consimit de vnztor dac la data cnd contractul de vnzare-cumprare a dobndit dat cert sau, mai exact, au fost ndeplinite formalitile de publicitate imobiliar (devenind astfel opozabil terilor, deci i locatarului), contractul de locaiune ncheiat anterior nu avea dat cert. n aceleai condiii, contractul de locaiune i va produce efectele i fa de ali dobnditori cu titlu particular ai bunului ce i formeaz obiectul (ex: n cazul nstrinrii bunului printr-un contract de donaie, de ntreinere, schimb etc.), precum i fa de cel cruia locatorul i constituie un dezmembrmnt al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv (ex.: convenia de constituire a unui drept de uzufruct sau a unui drept de superficie).

Pentru un exemplu mai concret, putem presupune c proprietarul X i nchiriaz chiriaului Y o cas, ncheind un contract de nchiriere n form autentic sau sub forma unui nscris sub semntur privat cu dat cert, fr a introduce o clauz privitoare la soarta contractului de nchiriere n cazul n care X ar vinde casa. Dup ncheirea acestui act, proprietarul X vinde ns casa respectiv terului Z (succesor cu titlu particular). n acest caz, Z va fi obligat s respecte obligaiile asumate de X prin contractul de nchiriere ncheiat cu Y, cu toate c Z nu a participat la ncheierea contractului de nchiriere. Prin urmare, Z are calitatea de avnd-cauz fa de contractul de nchiriere ncheiat ntre- X i Y, pentru c efectele acestui contract se produc i fa de el, dei nu a participat la ncheierea lui. Suntem.n prezena aa-numitelor obligaii scriptae in rem. Tot calitate de avnd-cauz are succesorul cu titlu particular i n privina obligaiilor propter rem.

Producerea efectelor unui act juridic i fa de succesorii universali sau cu titlu universal ai prilor, precum i, n condiiile artate, fa de succesorul cu titlu particular este justificat i de principiul potrivit cruia un drept se transmite aa cum apare el n patrimoniul transmitorului, acesta din urm neputnd ceda mai multe drepturi dect are.

Creditorii chirografari sunt aceia care au doar un drept de gaj general asupra bunurilor

prezente i viitoare ale debitorului lor. Astfel, ei nu dein o garanie real care s le asigure realizarea creanei pe care o au contra debitorului lor (gaj, ipotec, privilegiu).

Exceptiile de la principiul relativitatii

Notiunea de exceptie de la relativitatea efectelor contractului sunt acele situatii juridice in

care efectele contractului se produc fata de alte persoane care nu au calitatea de parti contractante

sau de succesori in drepturi ai partilor. Cu alte cuvinte, si mai precis formulat, suntem in prezenta

unor exceptii de acest fel numai atunci cand un contract da nastere la drepturi sau la obligatii in

favoarea si respectiv in sarcina altor persoane decat partile contractante si succesorii in drepturi

ai acestora. In literatura de specialitate se sustine ca exceptiile de la principiul relativitatii

efectelor contractului sunt de doua feluri : aparente si reale. Exemplul clasic de exceptie aparenta

de la principiul relativitatii efectelor contractului este promisiunea pentru altul. Alaturi de

12

aceasta, se vorbeste uneori si de reprezentare. Din categoria exceptiilor reale se considera a face

parte : contractul colectiv de munca, actiunile directe si stipulatia pentru altul.

Reprezentarea. Prin reprezentare se intelege tehnica juridica prin care o persoana numita

reprezentant, incheie un act juridic, in numele si pe seama unei alte persoane numita reprezentat.

Efectele eventualului contract incheiat intre reprezentant si tert, se vor produce direct intre

reprezentat si tert (art.1296 Cod Civil). Cu alte cuvinte, efectele fortei obligatorii ale contractului

se vor produce intre tert si reprezentat, iar reprezentantul va avea simpla calitate de participant la

incheierea contractului. Referitor la efectele reprezentarii, se creeaza un raport juridic direct intre

reprezentat si tert, efecte care sunt legate de cunoasterea efectiva de catre tert a puterilor

conferite reprezentantului si a calitatii sale. Reprezentantul trebuie sa arate tertului pentru cine

intelege sa incheie contractul. In cazul in care nu o face, iar tertul nu cunoaste pe o alta cale

calitatea de reprezentant a celui cu care contracteaza, reprezentantul ramane obligat in mod direct

fata de tert. Tertul are dreptul de a cere reprezentantului dovada reprezentarii printr-un inscris.

In cazul in care reprezentantul actioneaza in lipsa puterii de reprezentare sau cu depasirea

acesteia, contractul incheiat cu tertul nu produce niciun efect pentru reprezentat, iar

reprezentantul se va obliga in nume propriu fata de tert. Reprezentarea inceteaza prin renuntarea

de catre reprezentant la imputernicire sau prin revocarea puterii de reprezentare.

Acordurile colective. Este vorba de anumite conventii a caror caracterisitca principala

este aceea ca cel putin una dintre partile implicate in contract angajeaza prin consimtamantul

exprimat la incheierea contractului o colectivitate. Asemenea contracte colective sunt regasibile

in diverse materii ale dreptului dar mai cu seama in cadrul procedurii falimentului si al

raporturilor de munca.

Actiunile directe. Prin actiuni directe intelegem dreptul unor persoane de a actiona, in

anumite cazuri expres si limitativ prevazute de lege, impotriva uneia dintre partile unui contract,

cu care nu au nicio legatura, invocand acel contract in favoarea lor, contracat fata de care au

calitatea de terti. Este vorba de un mecanism juridic in care sunt implicate trei persoane :

creditorul (care este beneficiarul actiunii directe), debitorul sau imediat (fata de care este legat

printr-un raport contractual), si debitorul debitorului imediat (care se afla intr-un raport

contractual cu debitorul imediat, dar care nu se afla intr-un asemenea raport cu creditorul).

Promisiunea faptei altuia. Promisiunea faptei altuia reprezinta o exceptie aparenta de la

relativitatea efectelor contractului prin care o persoana se obliga fata de creditor sa determine un

tert sa incheie sau sa ratifice un contract, respectiv si eventual sa il execute. Aceasta exceptie

aparenta beneficiaza de o reglementare distincta (art 1283).

Stipulatia pentru altul. Este o exceptie reala de la relativitatea efectelor contractului si

reprezinta contractul in folosul unei terte persoane adica figura contractuala prin care o persoana

se obliga fata de alta sa execute o prestatie in favoarea unui tert. Dreptul tertului, asa cum vom

vedea, se naste direct si nemijlocit din contractul incheiat intre cele doua parti.

13

Opozabilitatea contractului fata de terti

Distinctie intre relativitatea efectelor contractului si opozabilitatea lui fata de terti.

Principiul relativitatii efectelor contractului inseamna ca un contract poate da nastere la drepturi

si obligatii numai in favoarea si, respectiv, sarcina partilor contractante, precum si a persoanelor

devenit parti ulterior incheierii contractului sau asimiliate partilor, ca efect al legii sau al unei alte

circumstante. Contractul si situatiile juridice la care da nastere sunt realitati sociale care intr-o

ordine de drept, impun tuturor o atitudine de respect. Cu alte cuvinte, toti sunt obligati sa le

respecte. In acest sens, afirma ca un contract este opozabil tuturor, inclusiv tertilor. Tertii au

obligatia generala de a respecta situatia juridica nascuta din contract, chiar daca pentru ei, aceasta

realitate se prezinta ca un fapt juridic. Este vorba de caracterul de utilitate sociala pe care il

prezinta opozabilitatea. Opozabilitatea reprezinta expresia complementara a relativitatii

efectelor contractului. Dupa cum, la fel de bine, se poate sustine ca opozabilitatea efectelor

contractului nu este decat expresia fata de terti a principiului fortei obligatorii a acestuia.

Reglementarea principiului opozabilitatii. Art. 1281 Cod Civil Contractul este opozabil tertilor, care nu pot aduce atingere drepturilor si obligatiilor nascute din contract. Tertii

se pot prevala de efectele contractului, insa fara a avea dreptul de a cere executarea lui, cu

exceptia cazurilor prevazute de lege. Suportul fundamental al principiului opozabilitatii il constituie o anumita forma de cunoastere care atrage anumite consecinte juridice. Astfel, avem

de-a face cu o opozabilitate imediata, neorganizata de lege, si opozabilitate mediata realizata

prin intermediul unui sistem de publicitate organizat de lege. Intalnim aici regulile in materie de

carte funciara sau arhiva electronica. In esenta, este de retinut ca, de regula, maniera absoluta in

care opozabilitatea se realizeaza este probarea cunoasterii de catre tert a situatiei juridice

rezultate din contract, indiferent ca avem de a face cu un sistem de publicitate organizat legal sau

nu.

Simulatia

Simulatia (art 1289 Cod Civil) este o operatiune complexa care, din punct de vedere

tehnic reprezinta o exceptie de la principiul opozabilitatii efectelor obligatorii ale contractului.

Dintr-o alta perspectiva (cea a partilor), efectele acestei operatiuni sunt guvernate de principiul

fortei obligatorii a contracului. In sfarsit, din perspectiva tertilor, simulatia produce efecte care

urmeaza relativitatii efectelor contractului, dar nu si pe cele ale opozabilitatii acestora. Practic,

prin simulatie, partile ascund fata de terti continutul adevaratei relatii juridice care exista intre

ele. De aceea, unii autori au calificat-o plastic, ca o dedublare de contracte. Retinem astfel ca simulatia reprezinta o operatiune juridica realizata prin disimularea vointei reale a partilor,

constand in incheierea si existenta simultana, a doua intelegeri sau conventii: una aparenta sau

publica, prin care se creeaza o situatie juridica aparenta, contrarar realitatii si alta secreta,

care da nastere situatiei juridice reale dintre parti, anihiland sau modificand efectele produse in

aparenta in temeiul contractului public. Contractul secret exprima vointa reala a partilor si

stabilieste adevarata situatie juridica nascuta intre ele; el se mai numeste si contra-inscris. Actul

aparent poate si el sa produca anumite efecte in subsidiar, numai in masura in care partile au

prevazut aceasta in contractul secret.

14

Domeniul simulatiei. Cu precadere in sfera dreptului privat. Sfera sa predilecta de

actiune este insa cea a actelor de instrainare- vanzarile fictive sau donatiile deghizate sunt

modelele cele mai frecvente utilizate in practica, alaturi de disimularea partiala a unui element

contractual (simularea pretului contractual).

Conditiile simulatiei. Presupune indeplinirea unor conditii : existenta actului secret;

existenta actului public si existenta acordului simulatoriu.

Existenta actului secret. Conditia prespune ca actul real sau contra-inscrisul sa fie

incheiat astfel incat existenta si cuprinsul sau sa fie necunoscute tertilor. Aprecierea caracterului

secret al contra-inscrisului este o chestiune de fapt. Contra-inscrisul este lipsit de caracter secret

in cazul cand a fost supus publicitatii sau a fost adus la cunostinta tertilor prin : transcrierea

actului, intabulare, inscrierea in arhiva electronica. Cu privire la conditiile de validitate ale

actului secret, amintim aici conditiile de fond si anume consimtamant, capacitatatea, obiectul si

cauza. Referitor la forma nu este necesar ca actul secret sa fie incheiat in forma ceruta de lege

pentru validitatea operatiunii juridice pe care o intruchipeaza. Dedus din interpretarea per a

contrario a art 1289 alin (2) contractul secret nu produce efecte nici intre parti daca nu indeplineste conditiile fond cerute de lege pentru incheierea sa valabila. Actul public trebuie insa sa indeplineasca atat conditiile fond cat si de forma.

Existenta actului public. Actul public este actul care se incheie astfel incat sa produca o

aparenta juridica. Este actul aduc la cunostinta tertilor in intentia de a ascunde acestora adevarata

realitate juridica din actul secret. De aceea, se spune in doctrina ca actul public trebuie sa fie

ostensibil adica sa permita teritlor sa afle cuprinsul acestuia.

Existenta acordului simulatoriu. Ideea de acord simulatoriu sugereaza o reprezentare

comuna a partilor, anterior incheierii actului public si a actului secret, reprezentare comuna in

care partile sa orchestreze intreaga operatiune a simulatiei, adica sa imagineze toate manoperele prin care se va disimula adevarata relatie dintre ele fata de terti.

Formele simulatiei. In functie de scopul concret al actului aparent si de relatia in care

acesta se gaseste cu actul secret, simulatia se poate realiza prin trei procedee si anume : prin

fictivitate, prin deghizare (totala sau partiala) si prin interpunere de persoane. Principala

clasificare utilizata de doctrina este cea care distinge intre simulatia absoluta si cea relativa. Cea

absoluta apare in cazul in care partile stabilesc ca intre ele sa nu existe in realitate niciun act (este

vorba de fictivitate, singurul caz de simulatie absoluta). Este relativa atunci cand sunt simulate

doar unul sau mai multe elemente ale contractului public : obiectul, cauza, pratile reale. Se

considera ca cea relativa se subclasifica in simulatie obiectiva (sunt disimulate elemente

obiective precum natura contractului sau cauza - deghizarea) si simulatie subiectiva (sunt

disimulate elemente subiective, adica partile interpunere de persoane).

Interpunerea de persoane. Este un caz de simulatie relativa si subiectiva care a generat

discutii complexe in literatura de specialitate. In cazul simulatiei prin interpunere de persoane,

persoanele care inchei actul aparent prevad, intr-o intelegere secreta, faptul ca una dintre ele nu

are calitatea de parte contractanta si stabilesc cine este adevaratul contractant. Asadar, partile

actului aparent urmaresc, in mod constient ca efectele sa se produca fata de o alta persoana ceria

I se asigura anonimantul. Asa este, de exemplu, contractul de donatie in care donatar apare o

15

persoana interpusa pentru faptul ca, datorita unei incapacitati legale, adevaratul donatar nu poate

primi, pe fata, donatia direct de la donator.

Efectele specifice contractelor sinalgmatice exceptia de neexecutare, rezolutiunea si rezilierea contractelor, riscul contractului.

In principiu, prestatiile promise reciproc de partile contractante trebuie sa fie executate

simultan: cumparatorul este obligat sa plateasca pretul in momentul cand I se preda bunul. In caz

contrar, adica in cazul in care o parte nu isi indeplineste obligatia asumata in contract, o parte are

dreptul sa refuze executarea obligatiilor sale pana in momentul in care cealalta parte isi executa

propriile obligatii. Aceasta posibilitate se numeste exceptie de neexecutare a contractului. Isi are

origininea partial si este strans legata de principiul pacta sunt servanda.

Conditiile exceptiei de neexecutare a contractului. Pentru a se putea invoca aceasta

exceptie, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii :

a) Referitor la natura obligatiilor neexecutate: obligatiile reciproce ale partilor trebuie sa isi aiba temeiul in acelasi contract sinalagmatic. Nu este suficient ca doua persoane sa

fie in acelasi timp creditor si debitor, una fata de cealalta. Aceasta situatie trebuie sa

rezulte din aceeasi relatie juridica. Astfel, cumparatorul nu poate refuza sa plateasca

pretul pe motiv ca vanzatorul ii datoreaza o suma de bani pe care i-a imprumutat-o. In

schimb vanzatorul poate refuza sa predea bunul pana la plata integrala a pretului.

b) Conditile neexecutarii. Pentru invocarea acestie exceptii trebuie sa existe o neexecutare a obligatiilor, chiar partiala dar suficient de important, din partea celuilalt contractant.

Cauza neexecutarii nu intereseaza. Daca insa neexecutarea este din cauza fortei majore,

atunci vom fi in prezenta incetarii contractului pentru imposibilitatea fortuita de

executare. Neexecutarea trebuie sa fie suficient de importanta altfel nu se poate invoca

exceptia neexecutarii pentru neexecutari de mica insemnatate.

c) Obligatiile reciproce trebuie sa fie ambele exigibile. d) Neexecutarea sa nu se datoreze faptei celui care invoca exceptia de neexecutare. e) Raportul contractual prin natura sa trebuie sa presupuna regula executarii simultane a

obligatiilor celor doua parti.

Efectele exceptiei de neexecutare. Exceptia de neexecutare suspenda executarea

prestatiei celui care o invoca, asemantor cu situatia cand el ar fi beneficiat de un termen. Deci,

contractul ramane temporar, adica provizoriu neexecutat, dar continua sa existe, iar partile nu pot

fi considerate liberate de obligatiile lor. Cu alte cuvinte efectul exceptiei de neexecutare consta in

suspendarea fortei obligatorii a contractului. Partea care invoca exceptia nu poate fi urmarita silit

in justitie pentru executarea obligatiilor sale.

Rezolutiunea. Rezolutiunea reprezinta, desi nu este definita ca atare, o cauza de

desfiintare a contractului si o cauza de incetare a contractului. Intrucat nu poate fi asociata decat

cu executarea, rezolutiunea reprezinta o cauza de incetare a contractului asociata chestiunii

executarii, tocmai de aceea fiind reglementata in cadrul capitolului dedicat executarii silite. Pe de

16

alta parte, rezolutiunea este un remediu oferit creditorului in caz de neexecutare este cel mai incisiv dintre cele existente deoarece duce la incetarea contractului cu efecte retroactive.

Domeniul de aplicare al rezolutiunii. Domeniul predilect al rezolutiunii este dat de

contractele sinalagmatice.

Tipuri de rezolutiune. Rezolutiunea judiciara poate fi pronuntata de instanta doar daca

se face dovada unei neexecutari de o anumita gravitate a obligatiei deja exigibile, fiind respinsa

cererea in cazul care se prbeaza doar o inexecutare de mica insemnatate. Practic, rezolutiunea se invoca pentru lipsa executarii obligatiilor esentiale sau caracteristice unui contract, dar nimic

nu exclude desfiintarea contractului si pentru neindeplinirea altor obligatii. Este indiferent daca

neindeplinirea obligatiei pentru care se cere rezolutiunea este culpabila sau fortuita. Diferenta

este ca in cazul cazului fortuit, debitorul nu va mai putea cere si despagubiri din partea

debitorului, intrucat vina debitorului nu exista. Punerea in intarziere nu constituie in sine o

conditie distincta si ncesara pentru admiterea rezolutiunii judiciare, ci poate avea efectul unei

abrevieri a duratei in care se obtine desfiintarea contractului. Cererea de chemare in judecata

valoreaza oricum punerea in intarziere , ceea ce inseamna ca atunci cand debitorul e actionat in

judecata e si pus automat in intarziere. Actiunea judiciara in rezolutiune este una personala,

prescriptibila in 3 ani. S-a considerat ca instanta judecatoreasca este obligata sa dispuna repunerea partilor in situatia anterioara in masura in care aplica sanctiunea rezolutiunii,

indiferent de existenta unui capat de cerere in actiunea reclamantului.

Rezolutiunea conventionala. Libertatea contractuala permit contractantilor sa isi

autoreglementeze regimul rezolutiunii contractului pe care il incheie. Utilitatea practica a unor

asemenea clauze rezolutorii denumite si pacte comisorii este sa deroge de la dispozitiile legale si sa evite imixtiunea instantei in desfiintarea nui contract pentru cazul neindeplinirii lui. Pactul

comisoriu are utilitate cand atrage desfiintarea automata a contractului, fara punerea in intarziere

a debitorului, ca efect direct al neexecutarii lui la scadenta. Cu toate acestea, pentru a functiona

automat, pactul comisoriu trebuie sa prevada expres care sunt obligatiile ce neexecutate duc la

rezolutiune.

Rezolutiunea unilaterala. Acesta este un act juridic unliateral si irevocabil prin care se

proclama rezolutiunea contractului ce opereaza de drept. Din acest unghi, rezolutiunea

unilaterala isi produce efectele intocmai ca un pact comisoriu fara notificare : de drept, fara

interventia instantei. Declaratia de rezolutiune se materializeaza printr-o notificare a debitorului

iar pentru opozabilitatea erga omnes este necesar inscrierea in registrele de publicitate. Trei

cazuri de rezolutiune unilaterala : Prima opereaza atunci Cand partile au convenit astfel. Celelalte doua pot fi privite ca una singur si e explicat de punerea in intarziere a debitorului.

Astfel, daca acesta este de drept infaptuita, creditorul poate direct sa emita o declaratie de

rezolutiune, care isi va produce automat efectele de desfiintare a contractului. In a doua ipoteza,

debitorul a fost pus in intarziere, dar nu a indeplinit obligatia in termenul acordat, situatie in care

creditorul poate sa emita direct declaratia de rezolutiune, cu efectul desfiintarii automate a

contractului.

Rezilierea. Reprezinta o forma de rezolutiune a acestuia ale carei efecte nu au caracter

retroactiv, ci numai pentru viitor (ex nunc). Ceea ce inseamna ca diferenta esentiala intre

reziliere si rezolutiune se observa in dreptul nostru, la nivelul efectelor acestora. Adesea se mai

subliniaza insa si o a doua diferenta fata de rezolutiune si anume ca rezilierea este specifica

17

acelor contracte in care executarea este succesiva, spre deosebire de rezolutiune care se aplica in

general contractelor cu executare uno ictu. Spre deosebire de rezolutiune, unde avem conditia

neexecutarii sa nu fie de mica insemnatate, in cazul rezilierii, creditorul, in cazul unui contract cu

prestatii succesive, poate cere rezilierea contractului chiar si in cazul neexecutarii de mica

insemnatate, insa aceasta s-a produs in mod repetat.

Efectele rezolutiunii si rezilierii. In centrul acestor efecte, se regaseste ideea restituirii

prestatiilor. Pronuntarea rezolutiunii de catre instanta sau declararea unilaterala a acesteia, are ca

efect desfiintarea temeiului juridic care legea partile a contractului. O asemenea desfiintare, va avea ca efect, nasterea obligatiilor reciproce de restituire a prestatiilor executate, iar daca nu au

fost executate, ele nu mai trebuie executate.

Riscul contractului. Precizri prealabile. Noiune. Reglementare. ntreaga problematic a riscurilor contractuale este generat de situaiile n care, din

cauze neimputabile prilor, contractul nu poate fi executat. Poate fi vorba de o imposibilitate de executare care s priveasc ambele pri sau doar pe una din ele. ntrebarea care se pune ntr-o asemenea situaie este cine suport riscul imposibilitii fortuite de executare a contractului? De-a lungul timpului, rspunsul la aceast ntrebare a cunoscut rspunsuri destul de diferite i cunoate i astzi rspunsuri diferite n dreptul comparat, mai ales n situaia n care riscul imposibilitii de executare se conjug cu cel al pieirii fortuite a bunului n contractele translative de proprietate.

Riscul n general. Imposibilitatea fortuit de executare. Rezolvarea problemei riscurilor prin remedii. Aceast problem se afl n strns legtur cu una din cauzele de stingere a obligaiilor: imposibilitatea fortuit de executare. Astfel, atunci cnd o obligaie contractual nu mai poate fi executat datorit unui eveniment de for major i n cazuri speciale de caz fortuit, n principiu, se stinge. Debitorul se afl liberat de obligaie pentru imposibilitate de executare. Fora major i cazul fortuit sunt reglementate expres de art. 1351 C. civ.

Astzi, Codul civil cuprinde dou reglementri distincte pentru imposibilitatea fortuit de executare n art. 1557 i n art. 1634 noul cod civil n principiu, ambele texte par s disting ntre ipoteza unei neexecutri fortuite totale i definitive (imposibilitatea absolut) i aceea a uneia temporare, lsnd aparent deoparte ipoteza unei neexecutri fortuite pariale, dar definitive (imposibilitatea relativ). Conform art. 1557 alin. (1) C. civ., n ipoteza unei imposibiliti totale i definitive de executare, dac ea privete o obligaie contractual important, contractul este desfiinat de plin drept i far vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit [alin. (1)]. Atunci cnd imposibilitatea fortuit de executare este doar temporar (...) creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaii ori poate obine desfiinarea contractului. n acest din urm caz, regulile din materia rezoluiunii sunt aplicabile n mod corespunztor [alin. (2)]. nainte de a sintetiza rspunsul la chestiunea riscurilor, se impune s subliniem care sunt n concepia Codului efectele evenimentului fortuit. Acestea ridic, n primul rnd, o chestiune de rspundere. Imposibilitatea fortuit de executare (pe care Codul o distinge de imposibilitatea iniial a obiectului obligaiei'), nltur rspunderea contractual a debitorului, ceea ce presupune c acesta nu va fi inut potrivit art. 1350 alin. (2) noul Cod Civil, s repare prejudiciul cauzat celeilalte pri prin neexecutare. n principiu, nlturarea acestei rspunderi, nseamn c debitorul obligaiei imposibil de executate nu va putea fi obligat la daune-interese. De asemenea, dat fiind natura evenimentului, creditorul nu va putea opta nici pentru executarea silit n natur - n aceast privin, textul art. 1527 alin. (1) noul Cod Civil

18

este limpede: Creditorul poate cere ntotdeauna ca debitorul s fie constrns s execute obligaia n natur, cu excepia cazului n care o asemenea executare este imposibil. Cu toate acestea, n cazul imposibilitii de executare, creditorul va putea invoca excepia de neexecutare a contractului [art. 1557 alin. (2) noul Cod Civil].

Cu totul altfel se prezint situaia la nivel legislativ dac avem n vedere imposibilitatea temporar de executare a obligaiilor. In acest caz, legiuitorul, prin textul de la art. 1557 alin. (2), revine la mecanismul rezoluiunii i nu numai. Creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaii pe toat durata evenimentului fortuit (excepie de neexecutare asimilabil celei prevzute de art. 1556 noul Cod Civil) sau poate invoca rezoluiunea contractului n condiiile art. 1549 i unn. noul Cod Civil n cazul rezoluiunii unilaterale, aceasta presupune notificarea prealabil i declaraia formal de rezoluiune din partea creditorului. Reglementarea atest identitatea raional dintre rezoluiune i desfiinarea contractului pentru imposibilitate de executare.

Concluzii cu privire la soluionarea teoriei riscurilor pe terenul dreptului remediilor pentru neexecutare,:

a) n cazul imposibilitii absolute de executare a contractului, acesta se desfiineaz automat, adic de plin drept, far a fi necesar vreo fonnalitate. Imposibilitatea fortuit trebuie s priveasc o parte determinant din contract [,,o obligaie contractual important confonn art. 1557 alin. (1) noul Cod Civil, adic o obligaie n lipsa creia cealalt parte nu ar fi ncheiat contractul]. Soluia desfiinrii automate a contractului este similar celei a caducitii acestuia pentru dispariia unei condiii eseniale la ncheierea contractului. n sfrit, n cazul imposibilitii fortuite de executare absolute, debitorul obligaiei neexecutate nu va rspunde pentru eventualele prejudicii cauzate creditorului prin neexecutare;

b) n cazul imposibilitii relative de executare (incluznd imposibilitatea parial i pe cea temporar), creditorul va putea invoca orice remediu este pus la dispoziia sa pentru neexecutare cu excepia executrii silite n natur i a daunelor-interese pentru partea imposibil de executat sau pentru partea temporar imposibil de executat. Astfel, creditorul poate s suspende executarea (excepia de neexecutare) sau poate s invoce rezoluiunea contractului (cu efecte retroactive, dac partea rmas imposibil de executat sau amnarea executrii l lipsesc pe creditor de interesul de a continua relaia contractual i totodat ntrunesc i condiiile unei neexecutri rezolutorii), rezilierea (dac primirea n viitor a prestaiilor nu mai prezint interes pentru creditor) sau reducerea prestaiilor (adic rezoluiunea parial, cu deducerea prii imposibil de executat). Toate aceste reguli sunt deduse din reglementarea cuprins n art. 1557 alin. (2) noul Cod Civil;

c) n sfrit, o util prevedere este legat de probaiune. Confonn alin. (4) al art. 1634: Dovada imposibilitii de executare revine debitorului. Ceea ce presupune n realitate, c acestuia i revine sarcina probei att a evenimentului fortuit, respectiv a celui asimilat acestuia,

ct i a efectelor pe care acesta le are asupra abilitii sale de a executa.

Riscul n contractele translative de proprietate. n noua reglementare, transferul

riscurilor este separat de cel a transferului proprietii i este legat de un moment care poate fi evaluat strict, cel al predrii. Optica adoptat corespunde n totalitate celei omniprezente n reglementrile moderne n materie de riscuri contractuale i nu este dect o completare a soluiei rezolvrii problematicii riscurilor pe terenul remediilor pentru neexecutare.

Pentru o mai bun nelegere, este necesar operarea unor observaii succinte pe marginea art. 1274 noul Cod Civil:

19

a) n primul rnd, dac bunul nu a fost predat, riscul rmne n sarcina debitorului obligaiei de predare (de exemplu, dac vnztorul nu a predat bunul i acesta a pierit fortuit nainte de predare, el va suporta riscurile i va trebui s restituie cumprtorului preul contractual sau dac nu l-a primit, nu va mai putea s-l solicite). Efectuarea transferului de proprietate nu are nicio relevan n aceast privin, astfel cum prevede expres art. 1274 alin. (1) noul Cod Civil In acest sens, nu trebuie s aib nicio relevan eventuala prob pe care debitorul ar face-o n sensul c bunul ar fi pierit i dac s-ar fi aflat n minile creditorului;

b) n al doilea rnd, dac creditorul a fost pus n ntrziere de ctre debitor, riscul se transfer n sarcina creditorului de la data punerii sale n ntrziere [art. 1274 alin. (2) noul Cod Civil]. Instituia punerii n ntrziere a creditorului este reglementat de art. 1510 i unn. noul Cod Civil Ea presupune, n esen, o somare a creditorului s preia bunul sau s primeasc plata. Efectul central al acestei instituii este transferul riscurilor n sarcina creditorului, astfel cum prevede n mod expres i art. 1511 alin. (1) noul Cod Civil n plus (probabil pentru a prentmpina interpretrile tributare vechii reglementri), art. 1274 alin. (2) noul Cod Civil prevede c nu are nicio relevan pentru funcionarea regulii proba fcut de creditor n sensul c bunul ar fi pierit i dac obligaia de predare (i implicit cea de preluare, spunem noi) ar fi fost executat la timp.

Prin regulile de mai sus, legiuitorul a schimbat radical principiile de baz ale riscurilor n contractele translative de proprietate n sensul simplificrii lor i nlturrii unui cumul de reguli complicate i inechitabile.

Gestiunea de afaceri

Notiune. Gestiunea de afaceri consta in situatia in care o persoana (gerantul) indeplineste acte

sau fapte in interesul unei alte persoane (geratul) fara a fi fost insarcinata in acest sens. Exemplul

tipic este cel in care o persoana se ocupa de imobilul invecinat proprietatii sale care se afla in

pragul ruinei, facand reparatii urgente, in timp ce proprietarul acestui imobil este plecat. Dintr-o

asemenea situatie rezulta o serie de consecinte juridice in plang obligational, care imprima

ipotezei continut juridic.

Conditiile gestiunii de afaceri.

a) sa existe o gerare oportuna a intereselor altuia. Altfel spus, gerantul trebuie sa incheie acte juridice sau sa savarseasca fapte materiale utile in interesul altuia. Referitor la actele

pe care gerantul le poate face :

i. actele juridice de gestiune care pot fi diverse: plata unei datorii, actul incheiat cu un tert pentru efectuarea unor reparatii. In principiu, actele de

gerare a intereselor altuia nu pot depasi sfera actelor de conservare si

administrare. Cu toate acestea poate face si unele acte de dispozitii care

sunt asimilate actelor de conservare, cum ar fi vanzarea unor bunuri

perisabile care sunt supuse stricaciunii.

ii. Faptele materiale de gestiune care pot fi : descarcarea unor marfuri, singerea unui incendiu, reparatia unei conducte.

b) Actele de gestiune sa fie savarsite, fara imputernicire si fara stirea geratului sau, cu stirea geratului, dara fara ca acesta sa poata desemna un mandatar sau fara a se putea

ocupa de afacerile sale. Daca geratul ar cunoaste interventia gerantului, fara sa se opuna,

se poate interpreta ca a fost de acord cu incheierea unui contract de mandat. Interventia

20

gerantului fara acordul geratului si care stie de aceasta imixtiune nu mai constituie

gestiune de afaceri si va atrage raspunderea delictuala.

c) Gestiunea sa fie voluntara: actele si faptele sa fie facute cu intentia de a gera interesele altuia. De exemplu daca o persoana face acte de conservare si repara un bun, pe care din

eroare il considera al sau, acesta este indreptatit la restituirea valorii acelor cheltuieli, pe

temeiul imbogatirii fara justa cauza.

d) Gerantul sa aiba, in principiu, capacitatea de a contracta. Nu este expres prevazuta, insa este dedusa din textele care reglementeaza efectele gestiunii. Astfel, de exemplu, art 1336

alin (1) spune ca gerantul care actioneaza in nume propriu este obligat fata de tertii cu

care a contract, deci este necesara o capacitate de a contracta.

Efectele gestiunii de afaceri.

A. Raporturile dintre gerant i gerat. Dei este un fapt juridic unilateral, gestiunea de afaceri d natere la obligaii reciproce ntre gerant i gerat. Obligaiile prilor au caracter reciproc. Gerantul are urmtoarele obligaii: a) obligaia de ntiinare. Conform art. 1331 alin. (1) noul Cod Civil: Gerantul trebuie s l ntiineze pe gerat despre gestiunea nceput. Gestiunea de afaceri are un caracter excepional. Tocmai de aceea, gerantul se ocup de afacerile negestionate temporar. Este natural ca acest fapt s fie ct mai repede adus la cunotina geratului pentru ca acesta s le preia; b) obligaia de continuare a gestiunii ncepute (art. 1331 noul Cod Civil). Odat nceput gestiunea, un eventual abandon intempestiv al acesteia este de nepermis ntruct ar putea cauza

prejudicii geratului. Aadar, dac gerantul nu s-ar fi implicat n niciun fel n afacerile celuilalt, nicio obligaie nu s-ar fi nscut n sarcina sa. c) obligaia de a se ngriji de afacerile altuia cu diligena unui bun proprietar [art. 1334 alin. (1) noul Cod Civil]. Gestiunea presupune ca gerantul s se ocupe i de afacerile conexe celei principale astfel nct s nu-i fie cauzat vreun prejudiciu geratului, ceea ce i confer nc o dat, o situaie juridic mai grea dect cea a mandatarului. Cu alte cuvinte, gerantul trebuie s dea dovad de toate calitile unui om prudent i competent. d) obligaia de a da socoteal geratului cu privire la tot ceea ce a fcut n cursul imixtiunii n afacerile sale (art. 1335 noul Cod Civil), la fel ca n cazul mandatului. Art. 2019 C. civ.

prevede obligaia mandatarului de a da socoteal pentru gestiunea sa i de a remite mandantului tot ceea ce a primit n temeiul mputernicirii sale, chiar dac ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului. De asemenea, conform alin. (2) al aceluiai articol, mandatam! are i obligaia de a le conserva pn la predarea lor ctre mandatar. e) obligaia de a remite geratului tot ceea ce a primit acionnd n interesul su (art. 1335 noul Cod Civil). Dac n cursul gestiunii gerantul primete sume de bani sau alte bunuri, n temeiul afacerii gestionate, acestea se cuvin geratului.

Geratul are la rndul su urmtoarele obligaii" izvorte din gestiunea de afaceri: a) obligaia de a plti gerantului toate cheltuielile necesare i utile pe care le-a fcut n cursul gestiunii [art. 1337 alin. (1) noul Cod Civil]. Cheltuielile necesare reprezint acele cheltuieli care au servit la conservarea intereselor geratului. Fr intervenia gerantului, afacerea geratului s-ar fi putut compromite (de exemplu, este o intervenie necesar repararea de urgen a conductei de ap sparte de la casa geratului care poate cauza o inundaie). Aceste cheltuieli trebuie rambursate integral de ctre gerat, indiferent de urmrile concrete ale gestiunii necesare.

21

b) obligaia de a-l despgubi pe gerant de prejudiciile pe care, fr culpa sa, geratul le-a suferit din cauza gestiunii [art. 1337 alin. (1) noul Cod Civil]. Dac, de exemplu, gerantul, reparnd conducta spart a vecinului su a cauzat neintenionat un prejudiciu propriilor bunuri, acest prejudiciu se cuvine a fi reparat de chiar gerant. Legiuitorul nu prevede pentru garantarea

acestor despgubiri existena vreunei ipoteci legale. Nu se poate considera nici prin analogie c o asemenea ipotec ar exista; c) obligaia geratului de a executa actele necesare i utile care au fost ncheiate de gerant [art. 1337 alin. (2) noul Cod Civil]. Att gestiunea necesar, ct i gestiunea util trebuie considerate ratificate automat de ndat ce se constat c au acest caracter (necesar sau util). B. Raporturile dintre gerat i teri. Dac gestiunea de afaceri a fost ratificat sau este necesar sau util, geratul este ndatorat s execute toate obligaiile contractate de gerant, n numele geratului sau n nume propriu, n interesul gestiunii, n msura n care nu au fost nc executate, cum ar fi: plata preului unor materiale comandate sau achiziionate de la teri, plata muncii prestate de ctre un ter cu care a contractat gerantul n vederea executrii unei lucrri, reparaii etc. O asemenea obligaie, astfel cum am artat, rezult explicit din textul art. 1337 alin. (2) noul Cod Civil, dar i din prevederile art. 1336 care se refer la raporturile dintre gerant i ter. n ipoteza n care gerantul acioneaz n nume propriu, dei obligaiile fa de teri se nasc n sarcina sa, totui, terii au o adevrat aciune direct n regres fa de gerat pentru aceste obligaii [art. 1336 alin. (1) noul Cod Civil]. n ce privete actele ncheiate de ctre gerant direct n numele geratului, dac gestiunea este necesar sau util sau a fost ratificat, geratul este n mod direct obligat fa de teri [art. 1336 alin. (2) noul Cod Civil].

Plata nedatorata sau actiunea in repetitiune

Definitie. Plata consta in remiterea unei sume de bani sau, dupa caz, in executarea

oricarei alte prestatii care constituie obiectul insusi al obligatiei. Orice plata presupune existenta

unei datorii. Daca aceasta datorie nu exista, plata trebuie restituita celui care a facut-o, fiind

nedatorata. Cel ce plateste fara a datora are dreptul la restituire.

Conditiile platii nedatorate. Pentru nasterea obligatiei de restituire, plata nedatorata

trebuiue sa indeplineasca anumite conditii: sa existe o plata, plata sa fie nedatorata, sa existe o

eroare.

Existenta unei plati in sens obiectiv. Plata facuta trebuie sa constea in remiterea unei sume

de bani, a unui bun individual determinat ori determinat prin caractere generice. Referitor la

prestatii :

Prestatiile de a da este evidenta aplicabilitatea notiunii de plata nedatorata in cazul acestor tip de prestatii

Prestatiile de a face de exemplu repararea unui bun, in doctrina anterioara se sustine ca izvorul obligatiei de restituire este imbogatirea fara justa cauza dar astazi aceasta optica

nu mai este aplicabila. Pentru ca 1341 vorbeste de o plata care nu este datorata si trimite

mai departe la 1469. De exemplu, nu se poate admite restituirea unui bun ce a fost predat

far un temei juridic in virtutea platii nedatorate. Restituirea uneori est dificiala si deseori

22

este preferabila analiza prestatiilor de a face nedatorate in contextul imbogatirii fara justa

cauza

Prestatiile de a nu face singura situatie in care nu se poate pune problema resituirii ci doar a repunerii partilor in situatia anterioara.

Totodata efectuarea platii trebuie, in principiu, sa fie dublata si de elementul sau intentionala.

Solvens, trebuie sa faca plata cu convingerea ferma de a stinge o datorie. In caz contrar, plata

poate fi considerata ca un imprumut sau liberalitate si nu va fi supus restituirii.

Datoria a carei stingere s-a urmarit prin plata sa nu existe. Inseamna ca intre solvens

si accipiens sa nu existe raportul juridic de obligatii a carui stingere se urmareste prin plata

efectuata. Din acest punct de vedere, plata nedatorata are doua caractere: caracterul absolut si

caracterul relativ. Caracterul absolut (inexistenta absoluta) consta in absenta oricarei obligatii. De exemplu, datoria este imaginara sau o datorie anterior stinsa dar solvens nu mai gaseste

chitanta. Caracterul relativ atunci cand ceea ce s-a platit nu forma obiectul obligatiei dintre solvens si accipiens. De exemplu executorul testamentar achita unui legatar o alta datorie decat

cea reala a succesiunii fata de acesta. Actiunea in repetitiune este admisibila indiferent de

caracterul platii nedatorate. Executarea unei obligatii naturale nu intra in aceasta categorie.

Plata sa fie facuta din eroare. Identificarea acestei conditii se instituie in art 1341 (2)

prezumtia relativa ca o plata facuta se prezuma ca este facuta cu intentia de a stinge o datorie

proprie. Importanta prezumtei rezulta din faptul ca nu poate fi prezumata intentia libera, ci doar

intentia de sitngere a unei datorii. Astfel orice plata nedatorata ar putea fi considerata o

liberalitate ceea ce nu este admisibil. Eroarea, trebuie indeplineasca anumite conditii si anume ca

numai solvens trebuie sa fie in eroare. Eroarea lui accipiens este irelevanta. De asemenea, eroare

sa fi avut un caracter determinant.

Efectele platii nedatorate. Plata nedatorata are ca efect nasterea unui raport de obligatii

intre accipiens si solvens. In temeiul acestui raport juridic, accipiens este obligat sa restituie ceea

ce a primit fara a-I fi datorat.

Situatii juridice cand accipiens a primit o plata nedatorata insa nu e obligat la

restituire. In situatia in care accipiens a primit o plata cu buna-credinta si a lasat sa se

implineasca termenul de prescriptie. De asemenea cand accipiens a primit plata cu buna credinta

si ca urmarea a acestei plati a distrus titlul creantei sale.

Imbogatirea fara justa cauza

Imbogatirea fara justa cauza este definita ca fiind :faptul juridic licit prin care are loc

marirea patrimoniului unei persoane prin micsorarea corelativa a patrimoniului altei persoane,

fara ca pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un temei juridic. Creditorul se numeste

insaracit iar debitorul imbogatit.

23

Conditiile imbogatirii fara justa cauza.

a) Sa existe o imbogatire a paratului imbogatirea poate consta in marirea patrimoniului prin dobandirea unui bun sau a unei creante.

b) Sa existe o insaracire a reclamantului insaracirea poate rezulta dintr-o pierdere economica, cum ar fi : iesirea unei valori din patrimoniu, efectuarea unor cheltuieli in

favoarea imbogatitului.

c) Intre imbogatirea paratului si insaracirea reclamantului sa fie o legatura sau corelatie directa.

Raspunderea delictuala.

Noul Cod civil reglementeaz trei ipoteze de rspundere civil delictual: rspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicit proprie, rspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia i rspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale, de lucruri i de ruina edificiului.

a) Rspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie (art. 1357-1371). Art. 1357 noul Cod Civil, coroborat cu art. 1349 alin. (1) i (2) consacr regula de principiu potrivit creia obligaia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o fapt ilicit, svrit cu vinovie, se nate direct i nemijlocit n sarcina autorului acelei fapte. De regul, fiecare om rspunde numai pentru faptele sale proprii. Nicio rspundere pentru altul sau pentru altceva nu-i poate reveni dect dac legea o prevede anume. Este un principiu cunoscut, logic i tradiional n dreptul nostru civil.

b) Rspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia. Principiul rspunderii pentru prejudiciul cauzat prin fapt proprie se poate dovedi, uneori, insuficient, n msura n care autorul su este o persoan care nu rspunde delictual sau are o solvabilitate discutabil. In asemenea ipoteze, victima risc s nu obin reparaia la care de altfel ar avea dreptul. De aceea, n scopul protejrii victimei, Codul civil a instituit, alturi de rspunderea pentru fapta proprie, n unele cazuri, i o rspundere autonom n sarcina unei alte persoane, dect autorul faptei prejudiciabile.

Consacrarea rspunderii delictuale pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia se explic prin existena unor relaii speciale ntre autorul faptei prejudiciabile i persoana chemat de lege s rspund pentru repararea acelui prejudiciu; aceste relaii speciale exist atunci cnd autorul faptei prejudiciabile se afl n sfera de autoritate a persoanei rspunztoare.

Rspunderea pentru fapta altuia apare ca fiind o modalitate suplimentar de ocrotire a intereselor victimei; uneori ea se adaug sau se poate aduga la rspunderea pentru fapta proprie i se angajeaz numai n raporturile dintre persoana rspunztoare i victima prejudiciului. Aa se explic existena n anumite condiii a dreptului de regres al persoanei rspunztoare mpotriva autorului faptei ilicite i prejudiciabile.

Codul civil romn reglementeaz dou cazuri de rspundere pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia:

24

- rspunderea persoanelor care au obligaia de supraveghere a unui minor sau a unui interzis judectoresc pentru prejudiciul cauzat unui ter prin fapta ilicit svrit de cel aflat sub acea supraveghere (art. 1372 noul Cod Civil);

- rspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat prin faptele ilicite delictuale ale prepusului su (art. 1373 noul Cod Civil).

c) Rspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale, de lucruri sau prin ruina edificiului. Viaa social a dovedit c o persoan poate s sufere un prejudiciu ce i-a fost cauzat, fr fapta omului, de un lucru, animal sau de ruina unui edificiu. Dac am aplica normele obinuite ale rspunderii civile, n asemenea cazuri, neputndu-se dovedi c la originea prejudiciului este fapta unei persoane, victima s-ar gsi n situaia inechitabil de a suporta ea povara acelui prejudiciu. Aa se explic faptul c, n scopul aprrii intereselor celor prejudiciai, legea civil a instituit rspunderea pentru animale, lucruri i ruina edificiului. Este vorba de o rspundere direct a celui care are paza juridic a animalului, lucrului sau este, dup caz, proprietarul edificiului care a cauzat prejudiciul.

Codul civil romn actual reglementeaz aceast rspunderea dup cum urmeaz: - rspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele care se afl n paza juridic a

omului (art. 1375 coroborat cu art. 1377);

- rspunderea pzitorului juridic pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza lui (art. 1376 coroborat cu art. 1377);

- rspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat de ruina acelui edificiu (art. 1378).

Executarea directa (in natura) a obligatiilor

Executarea obligaiilor se poate realiza prin dou moduri principale: executarea voluntar sau plata (care este o executare direct sau n natur voluntar) i executarea silit (sau plata silit care poate fi o executare direct n natur sau indirect, adic prin echivalent).

Executarea direct sau n natur a obligaiilor are loc, de cele mai multe ori, de bunvoie, adic prin plat. Totui, n cazul n care debitorul a refuzat executarea de bunvoie, creditorul poate s cear i s obin executarea n natur prin intermediul forei de constrngere publice. Aadar, executarea direct sau n natur a obligaiilor poate avea loc prin plat, fcut de bunvoie de ctre debitor, sau prin executarea silit a prestaiei, mpotriva voinei debitorului, prin constrngere.

Executarea indirect a obligaiilor intervine atunci cnd, din anumite motive, executarea direct sau n natur nu mai este posibil sau nu mai prezint interes pentru creditor. Menionm c nu este vorba de o imposibilitate fortuit de executare (caz n care obligaia se stinge ca urmare a producerii evenimentului fortuit). De aceea, n acest caz, creditorul poate pretinde de la

debitor plata de despgubiri sau daune-interese, n scopul reparrii prejudiciului pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutrii culpabile sau executrii necorespunztoare a obligaiei.

Principiul executrii n natur a obligaiilor. Prin realizarea drepturilor de crean, precum i a celorlalte drepturi subiective, subiecii raportului juridic urmresc satisfacerea unor interese. Atingerea acestui scop poate avea loc, n mod firesc, numai atunci cnd debitorul execut prestaia pe care o datoreaz n natura ei specific. Mai mult, sunt cazuri n care executarea unei alte prestaii de ctre debitor, prin nlocuirea celei iniiale, nu prezint interes pentru creditor. De

25

asemenea, chiar o despgubire bneasc, acordat pentru a nlocui executarea n natur a unei obligaii, prin ea nsi, nu poate asigura n mod direct i nemijlocit satisfacerea diverselor interese din cele mai variate ale participanilor la circuitul civil.

Toate aceste motive, precum i altele, au fcut ca executarea n natur a obligaiilor s constituie un principiu fundamental al dreptului civil continental". Executarea n natur a obligaiilor nseamn executarea ntocmai a prestaiei nsi, la care este ndatorat debitorul, prestaie ce nu poate fi nlocuit cu o alt prestaie sau cu despgubiri bneti, far acordul creditorului. Acest principiu este n manier direct consacrat de art. 1516 alin. (1) C. civ., conform cruia Creditorul are dreptul la ndeplinirea integral, exact i la timp a obligaiei. Principul cunoate trei coordonate pozitive. Executarea obligaiilor debitorului pentru a corespunde exigenelor principiului citat, trebuie s satisfac trei criterii i reguli, n acelai timp: a) obligaiile trebuie s fie executate n ntregime, astfel cum rezult acestea din actul sau faptul juridic care le-a dat natere (expresia cantitativ a principiului); b) obligaiile trebuie executate exact cum acestea rezult din actul sau faptul juridic ce constituie izvorul lor (expresia calitativ a principiului) i c) obligaiile trebuie executate n termenul care rezult din actul sau faptul juridic ce a dat natere obligaiei (expresia temporal a principiului). Acest principiu i extinde expresia i asupra altor instituii. Prioritatea executrii n natur este vizibil i n situaia unui potenial concurs ntre executarea silit n natur i executarea prin echivalent care este soluionat de Codul civil n sensul prioritii executrii silite n natur, cu condiia ca aceasta s prezinte interes pentru creditor. Astfel, din prevederile art. 1516 alin. (2) C. civ., rezult c creditorul are dreptul s treac la executarea silit a obligaiei sau s utilizeze alte remedii pentru neexecutare. Orict de oneroas ar fi executarea n natur pentru debitor, creditorul are dreptul la aceasta. Pe de alt parte, art. 1527 C. civ., prevede expres: Creditorul poate cere ntotdeauna ca debitorul s fie constrns s execute obligaia n natur, cu excepia cazului n care o asemenea executare este imposibil.

In concluzie, principiul executrii n natur a obligaiilor stabilete o ierarhie n cadrul modalitilor de stingere a obligaiilor. Are prioritate executarea exact i voluntar n natur (adic plata) iar, mai departe, creditorul (i numai creditorul, nu i debitorul) are un drept de opiune ntre a cere executarea silit n natur (plata silit) sau executarea silit prin echivalent (o alt form de plat silit) sau a utiliza o alt modalitate legal pus la dispoziie ca mijloc de satisfacere a creanei sale (poate utiliza n materie contractual, de exemplu, de dreptul de a solicita rezoluiunea, rezilierea sau reducerea prestaiilor).

Executarea silita a obligatiilor. De cele mai multe ori, executarea n natur a prestaiilor pe care i le datoreaz prile contractante este voluntar, prin plat. Sunt,ns, situaii cnd debitorul refuz s execute prestaia datorat celeilalte pri. n astfel de cazuri, creditorul, urmrind realizarea dreptului su de crean, poate s recurg la anumite mijloace juridice prevzute de lege n scopul satisfacerii creanei sale. Este vorba de remediile neexecutrii obligaiilor, prevzute de art. 1516-1557 noul Cod Civil, care constituie Capitolul II (Executarea silit a obligaiilor) din Titlul V (Executarea obligaiilor) . Potrivit art. 1516 alin. (2) noul Cod Civil, creditorul, n caz de neexecutare, are un drept de opiune ntre mai multe remedii. ntre remediile de care creditorul poate beneficia ntr-o atare situaie, se regsete i executarea silit n natur a obligaiilor [art. 1516 alin. (2) pct. 1 noul Cod Civil]. Astfel, creditorul are dreptul s cear sau, dup caz, s treac la executarea silit a obligaiei. Executarea silit n natur a obligaiilor este dezvoltat schematic n seciunea a 3-a (art. 1527-1529 noul Cod Civil) i cuprinde mai multe mijloace care duc la executarea silit n natur a

26

obligaiei. Aceste mijloace juridice sunt: executarea silit n natur a obligaiilor de a da; executarea silit a obligaiilor de a face; autorizarea creditorului de a lua msurile necesare de executare n natur a obligaiilor; nlturarea a ceea ce s-a fcut cu nerespectarea obligaiei de a nu face.

Conditiile executarii silite. Conform art. 1527 alin. (1) noul Cod Civil, Creditorul poate cere ntotdeauna ca debitorul s fie constrns s execute obligaia n natur, cu excepia cazului n care o asemenea executare este imposibil". Imposibilitatea este una dintre piedicile executrii n natur. Alturi de aceasta regsim i alte cauze care mpiedic executarea n natur. De aceea, reinem urtoarele condiii:

a) din prevederile art. 1516 alin. (2) noul Cod Civil, se desprinde cu claritate ideea c. utilizarea remediilor pentru neexecutare nu se poate realiza dect cu condiia punerii prealabile n ntrziere a debitorului. Exact aceeai condiie trebuie ndeplinit i n cazul executrii silite n natur. Punerea sa n ntrziere se poate realiza la cererea creditorului, prin orice act care s asigure comunicarea ctre debitor a somaiei la executare a acestuia - act neformal, prin executorul judectoresc sau chiar prin intermediul cererii de chemare n judecat [art. 1522 alin. (1) i (2) noul Cod Civil] i trebuie s cuprind i acordarea unui termen suplimentar de executare [art. 1522 alin. (3) noul Cod Civil]. Punerea n

ntrziere se poate realiza i de drept, n ipoteza anumitor obligaii (art. 1523 noul Cod Civil);

b) executarea silit n natur trebuie s fie posibil. Ea nu este posibil atunci cnd: i. ne aflm n cazul unei imposibiliti fortuite de executare, temporar sau definitiv i care duc la amnarea exigibilitii obligaiei sau chiar la stingerea acesteia; ii. atunci cnd imposibilitatea se datoreaz culpei debitorului. Dac, de exemplu, din culpa acestuia bunul care trebuia predat creditorului a pierit. In aceast ultim ipotez, debitorul va fi inut la plata de daune-interese (art. 1530 .yi urm. noul Cod Civil); iii. atunci cnd imposibilitatea de executare in natur se datoreaz naturii obligaiei - de exemplu, obligaiile de a face nu pot fi, n principiu, executate n natur. Acelai lucru se poate spune i de obligaiile de a nu face, al cror obiect const ntr-o abinere, aadar nu se pune problema executrii n natur a acestora;

c) n sfrit, pentru ca remediul executrii n natur s poat fi utilizat mai este necesar [acelai art. 1516 alin. (2) noul Cod Civil] i ca debitorul s nu aib alt cauz justificat de a refuza executarea propriilor prestaii. Astfel, de exemplu, acestuia nu i se poate pretinde executarea dac creditorul nsui nu i-a executat propriile obligaii sau nu a fcut o ofert conform de executare - ipoteza excepiei de neexecutare

Executarea silita in natura a obligatiilor care au ca obiect prestatii de a da.

a) obligaiile contractuale care au ca obiect prestaia de a da o sum de bani sunt ntotdeauna posibil de executat n natur. Astfel, dac debitorul refuz executarea voluntar, n temeiul dreptului de gaj general, creditorul va putea recurge la poprirea sumelor pe care

debitorul este ndreptit s le primeasc de Ia proprii si debitori, de asemenea, poate cere vnzarea bunurilor debitorului i realizarea creanei sale din sumele astfel obinute n condiiile Codului de procedur civil;

b) atunci cnd obligaia are ca obiect prestaia de a da un bun individual det