1

ERGONOMIE

CURS NR.9

INTRODUCERE. TERMINOLOGIE

Termenul de ergonomie a fost inventat în anii 1950 de către un grup de oameni de

ştiinţă interesaţi de relaţia dintre oameni şi aparatură. Cuvântul derivă de la grecescul

ergon=muncă şi nomos=naturaleţe.

Astfel, ergonomia reprezinta stiinta care introduce legi ce stabilesc

comportamentul omului in munca sa, avand drept scop optimizarea activitatii sale,

precum si protejarea sa.

Murrell K.F.H. (parintele spiritual al acestei stiinte) a definit ergonomia ca fiind

studiul relatiei dintre om si mediul sau de munca.

Organizatia Internationala a Muncii defineste ergonomia ca fiind aplicarea

stiintelor biologice, umane, in corelatie cu stiintele tehnice, pentru a ajunge la o

adaptare reciproca optima intre om si munca sa, rezultatele fiind masurate in indici de

eficienta si stare de sanatate a omului

I Scurt istoric

În medicina dentară au existat preocupări pentru perfecţionarea instrumentarului,

încă din antichitate. Astfel, examinarea unor cranii din neolitic arată că se foloseau pentru

extracţii cleşti speciali, din bronz, deoarece crestele alveolare examinate erau vindecate,

netraumatizate. Inscripţii hieroglifice (anii 800-500 î.e.n.) arată că dentiştii tratau carii cu

instrumantar adaptat acestui act terapeutic. Paul din Egina (sec. al VII-lea e.n.)

recomandă detartrajul cu instrumente metalice şi pile concepute de el. În sec. IX-XII

şcoala medicală arabă decrie instrumente de detartraj folosind diferite instrumente în

funcţie de zona în care se lucrează, descriind şi poziţia pacientului recomandată pentru

această manoperă.

Secolele XVII-XIX aduc nou utilizarea diferitelor materiale (fildeş, os, dinţi de

animale, metale şi aliaje, gutapercă, acrilate) pentru înlocuirea dinţilor, implantare.

2

Datele istorice atestă existenţa unor preocupări în madicina dentară direcţionate

astfel:

1. Spre dezvoltarea şi diversificarea formei instrumentelor

2. Stabilirea poziţiei optime de lucru.

În sec. XIX a fost introdus în practica medicală motorul de picior conectat la o

piesă de mână (1871), urmat de motorul electric (1974), care putea atinge 1000

rotaţii pe minut. Aceste descoperiri au fost urmate de numeroase altele, ducând la

creşterea vitezei piesei de mână la 4000 rot/minut, apoi la 12.000 rot./minut în

1947, urmate de apariţia turbinei cu aer de 250.000 rot/minut.

Ergonomia stomatologică, parte integrantă a ergonomiei generale a

preluat principiile acesteia, adaptându-le cerinţelor specifice lucrului la unitul

dentar.

În perioada interbelică şi apoi ceapostbelică s-au afirmat stomatologi preocupaţi în

găsirea unor regului de organizare a activităţii în profesie. Dintre aceştia, Harold

Kilpatrick (1964) a formulat principiile ergonomiei în lucrarea intitulată Simplificarea

muncii în practica dentară. Ulterior, publică şi un manual al asistentei dentare. Autorul

subliniază că cel mai important în ergonomie este economia de mişcări ale practicianului:

″Tensiunea poate fi scăzută prin aplicarea principiilor reducerii stress-ului şi economiei

de mişcări, combinate cu calităţile înţelegerii umane şi empatiei.″

Alţi clasici ai ergonomiei stomatologice, Frotz Schon şi Karlheinz Kimmel sunt

preocupaţi de poziţiiloe optime de lucru, organizarea cabinetului, pentru a asigura

confortul medicului şi asistentei.

În ergonomie există două principii de bază :

1. a alege persoana potrivită pentru o anumită muncă

2. a alege munca potrivită pentru o anumită persoană.

În toate domeniile de activitate există principii ergonomice bine stabilite, care sunt

îmbunătăţite odată cu progresul tehnologic. Aparatura construită astăzi în domeniul

medical este astfel realizată pentru a satisface de la bun început nevoile ergonomice

3

ale celor ce o folosesc (să ofere uşurinţă în manipulare, confort, satisfacţia muncii,

motivaţie şi senzaţia de bine).

Ergonomia in medicina dentara studiaza:

-pozitia de lucru

-miscarile optime

-folosirea instrumentarului adecvat

-alegerea instrumentarului care satisface principiile ergonomice, usurinta in

manipulare

-organizarea cabinetului dentar

-protectia pacientului

Simplificarea muncii, asa cum este denumita organizarea ergonomica a muncii in

medicina dentara are in vedere reducerea stressului prin optimizarea miscarilor pe

parcursul tratamentului atat din partea medicului, cat si asistentei, plasarea

instrumentarului la locul potrivit, iluminarea corespunzatoare, precum si buna

colaborare cu pacientul.

Cu cât efortul depus pentru realizarea unei munci este mai mic, cu atât condiţiile

ergonomice de lucru au fost mai bune. Termenul de ergonomie se referă şi la interfaţa

om-mediu înconjurător, care nu produce niciun fel de efecte negative.

Ce înseamnă ergonomie pentru medicina dentară?

Principiile ergonomiei constituie cel mai sigur, mai eficient şi mai simplu mod de

a munci în cabinetul de medicină dentară. Îmbunătăţirea acetora, scop al ergonomiei

moderne va duce la creşterea senzaţiei de confort şi de bine atât pentru pacienţi, cât şi

pentru echipa medic-asistentă-tehnician dentar. Totodată astfel sunt prevenite apariţia

atât a bolilor profesionale, cât şi a accidentelor de muncă. Cea mai frecventă categorie

de boli profesionale o constituie afecţiunile musculo-scheletice. În această categorie

sunt incluse o serie de probleme survenite la nivelul:

-musculaturii

-nervilor

-discurile vertebrale

4

-articulaţiilor

-cartilagiilor

-ligamentelor şi tendoanelor.

Cele mai afectate regiuni sunt de obicei regiunea lombară şi extremităţile membrelor.

Ceea ce trebuie cunoscut este faptul că o organizare pe principii ergonomice a

activităţii personalului din cabinetul dentar, previne apariţia patologiei mai sus

amintite.

Prevenţia porneşte de la cunoaşterea cauzelor principale ale apariţiei afecţiunilor de la

locul de muncă, anume: şederea posturală pentru o perioadă lungă de timp, statul în

picioare în poziţia aplecat, munca în condiţii de stress, toate existente la cei ce

muncesc în cabinetul de medicină dentară.

Factorii de risc pentru apariţia afecţiunilor musculo-scheletice, care sunt luaţi în

discuţie în majoritatea studiilor de ergonomie sunt:

-repetiţia (mişcările pe care le repetă o articulaţie sau grup de muşchi într-un

interval de timp)

-forţa (efortul mecanic sau fizic depus pentru realizarea unei activităţi)

-stressul mecanic

-postura

-vibraţiile (mişcările vibratorii ale piesei de mână se apropie de cele exercitate în

timpul şofatului)

-frigul

-stressul extrinsec.

Ergonomie înseamnă şi: -organizarea cabinetului dentar astfel încât să existe o bună

accesibilitate la aparatura folosită de către medic, cât şi a aparaturii folosite de

asistentă.

-îmbunătăţirea design-ului instrumentelor

-poziţia pacientului pentru a asigura comfortul acestuia

-poziţia medicului pentru a asigura condiţii ergonomice de

muncă

-informatizarea gestionarii datelor clinie, precum si a unor

faze clinice si tehnologice.