248484062 Ergonomie Suport de Curs

7/26/2019 248484062 Ergonomie Suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/248484062-ergonomie-suport-de-curs 1/63

ERGONOMIESuport de curs

1



MODULUL 1

INTRODUCERE IN STUDIULERGONOMIEI

ConţinutTimp de studiuDefinirea ergonomiei1orăErgonomia ± ştiinţă interdisciplinară2ore

Clasificări şi tendinţe pe plan mondial1oră

OBIECTIVE

-Să cunoască obiectul de studiu alergonomiei

Să înteleagă raportul ergonomiei cuştiinţele participante la constituirea sa

Să cunoască direcţiile cercetărilorergonomice la momentul actual

Să cunoască factorii ergonomici

2



1.1.Definirea ErgonomieiErgonomia este o ştiinţă interdisciplinară care are ca obiect studiulfactorilor de solicitare a omului în procesul muncii, în scopul menţineriicapacităţii de muncă la un nivel cât mai ridicat pe toată durata schimbului delucru şi realizării performanţelor (obiectivelor) în muncă.Ergonomia studiază relaţiile din sistemul om

mijloc de muncă

mediu(fizic şi social) în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă ale omului şicreşterii productivităţii muncii.Cercetările în domeniul ergonomiei au rolul de a stabili echilibrulîntre două categorii de factori (prezentaţi în figura 1.1)

Sarcina de muncă

Modul de desfăşurare a muncii Condiţiile de realizare a muncii

E

Capacitatea organismului uman

Structura organismului uman

Funcţiile organismului uman

Fig. 1.1.Interdependenţa factorilor din procesul muncii

Denumirea de ergonomie a fost lansată de psihologul englez K.F.H.Murrel în 1949. Denumirea derivă de la cuvintele de origine greacă şi anume

ergos=muncă şi nomos = lege.În anul 1959 s

a constituit la Oxford `Asociaţia internaţională deErgonomie'.În 1967 s

a ţinut primul `Simpozion internaţional deErgonomie', organizat la Praga, unde s

au definit principalii factori care audeterminat apariţia şi dezvoltarea ergonomiei ca ştiinţă a muncii. Prezentaţisintetic, aceşti factori sunt : Progresul tehnic şi tehnologic

a determinat schimbări fundamentaleîn conţinutul muncii, ceea ce impune adaptarea tehnicii la om şi aomului la tehnică; Evoluţia concepţiei omului despre muncă

cresc exigenţele privindcalitatea vieţii şi confortul la locul de muncă ; Evoluţia ştiinţelor tehnice, umane, economice şi sociale, care au putut

furniza cunoştinţe cu privire la studiul activităţii omului în procesulmuncii.Principalele definiţii date ergonomiei sunt sintetizate în tabelul 1.1.Având în vedere diferitele tendinţe manifestate, se poate desprindeconcluzia că, în centrul problematicii ergonomiei toţi autorii aşază omul,care s

a bucurat de prea puţină atenţie din partea organizatorilorproducţiei şi muncii din perioadele anterioare.

3



Tabel 1.1.Elemente care caracterizează cele mai importante definiţii ale ergonomieiAutoriiBiroulinternaţional almunciiK. F. MurrellSocietatea deergonomieV. MunipovV. P. Zincenko

Jan RosnerMinisterul munciişi protecţieisociale

Obiectul ergonomieiRaporturi optime dintreom şi muncă

Scopul ergonomiei

Creşterea randamentului

Prosperitatea muncitorului

Studiul ştiinţific alrelaţiei dintre om şimediul său de muncăCercetează posibilităţileomului în procesele demuncăStudiul sistemului ommijloace de muncămediu de muncăAdaptarea condiţiilor demuncă la posibilităţilepsihice şi fizice aleomuluiRaporturile om ± mijloc

de muncă ± mediu (fizicşi social)

ElementelesistemuluianalizatOm

muncăOm

mediu

Adoptarea metodelor,mijloacelor şi mediilor demuncăCrearea condiţiilor optime de

muncă

Muncă ± maşină

mediuOm

muncă

Crearea condiţiilor care săasigure comoditatea şisecuritatea oamenilor în scopulcreşterii productivităţii muncii



Asigurarea condiţiilor de muncăcare nu periclitează sănătateaomului

Om

maşină mediu

Creştera productivităţii munciiprin îmbunătăţirea condiţiilor demuncă

Om ± maşină mediu

Om muncă

1.1.Ergonomia ±ştiinţă interdisciplinară1. Raportul ergonomiei cu ştiinţele participante la constituirea saErgonomia studiază comportarea şi funcţionarea organismului umanîn procesul de muncă, în scopul optimizării activităţii respective. Prinurmare,la constituirea sa, ca ştiinţă de sine stătătoare, auparticipat :fiziologia şi medicina muncii ;psihologia ;sociologia;ştiinţeletehnice; ştiinţele economice.a)Fiziologia muncii evaluează solicitarea, încordarea şi oboseala omuluiîn procesul de muncă.

În sistemul om

maşină

mediu (obiectul de studiu al ergonomiei)suntluate în considerare si analizate două grupe de probleme fiziologice: Condiţiile biomecanice ale executării muncii; Repercursiunile muncii fizice şi intelectuale asupra funcţiilororganismului.Rezultatele acestor analiza conduc la stabilirea unor baremuri cucerinţele diferitelor profesiuni şi cu caracteristicile pozitive şi negative alediferitelor operaţii de muncă. Se stabilesc indicatori fiziologici cum ar fi:4



frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială, consumul de oxigen, metobolismultemperatura, capacitatea pulmonară, care să permită aprecierea gradului deadaptare fiziologică a omului şi implicit gradul de organizare ergonomicăb)Medicina muncii asigură în organizarea ergonomică a munciiurmătoarele elemente: urmărirea adaptării oamenilor pe locurile de muncă în dependenţă desolicitările specifice ale muncii ; depistarea din timp a modificărilor morfofuncţionale ale organismuluisub influenţa factorilor de mediu; analiza factorilor de adaptabilitate şi cauzele morbidităţii; diagnosticarea deficienţelor care fac ca anumite locuri de muncă să

fie contraindicate unei persoane (prin investigaţii specifice aleaparatului cardiovascular, circulator, digestiv, sistem endocrin,acuităţi senzoriale).c)Psihologia şi în special psihologia muncii dezvăluie însuşirile psihiceale omului în raport cu totalitatea condiţiilor obiective de muncă aleacestuia. Studiază mecanismele psihice ale comportamentului de muncă îndiversele forme de manifestare, precum şi impactul diferiţilor factori asupraacestor mecanisme. Prin cercetările întreprinse, psihologia furnizeazăergonomiei următoarele elemente : implicarea raţională şi echilibrată a funcţiilor psihologice ale omuluiîn realizarea sarcinilor de muncă; determinarea mecanismelor psihologice ale acţiunilor corecte şigreşite;

gradul de solicitare psihică; studiul şi determinarea limitelor psihologice ale omului.d)Sociologia asigură informaţii privind factorii sociali necesari pentrustudierea modului de adaptare a omului la munca sa şi a muncii la om.Aceste informaţii fac referire la : gradul de instruire a muncitorilor, vârsta sivechimea in producţie, viaţa familială şi locuinţa, transportul şi orarul.e)Stiinţele tehnice. Raportul dintre ergonomie şi ştiinţele tehnice semanifestă biunivoc. Pe de o parte, datele şi cunoştinţele ergonomice suntutilizate în proiectarea echipamentului tehnic şi tehnologic, iar pe de altăparte, în funcţie de problemele tehnice ce se cer rezolvate, se stabilesc noiorientări ale cercetărilor în domeniul ergonomiei.

5



Studiile în acest sens, se concretizează în elaborarea de standardeergonomice şi de atestare ergonomică a produselor (de exemplu, în faza deproiectare a instalaţiilor industriale sunt luate măsuri ergonomice pentruprevenirea riscurilor profesionale).f)Stiinţele economice. Raportul dintre ergonomie şi ştiinţele economicese manifestă biunivoc. Pe de o parte, cercetarea ergonomică permiteorganizarea optimă a muncii în condiţiile producţiei moderne, iar pe de altăparte, studiile de organizare ergonomică trebuie să corespundă conceptuluide eficienţă. În acest scop, este necesar crearea unui sistem coerent deindicatori ai eficienţei studiilor şi cercetărilor cu caracter ergonomic.Constituind o nouă viziune metodologică în domeniul organizării muncii,

cercetările interdisciplinare în ergonomie asigură o viziune unitară şiintegratoare asupra problematicii omului în procesul muncii. Se pun astfel înevidenţă multiplele interdependenţe şi intercondiţionări ale factorilorergonomici, de solicitare a omului în procesul muncii.2.Factorii ergonomiciFactorii ergonomici care afectează performanţa umană în condiţiileproducţiei moderne, se împart în trei mari grupe :a)Factori care depind de organismul uman :

caracteristicile aparatului locomotor în muncă ;

condiţionarea capacităţii de muncă

gradul de adaptare prin antrenament ;

dezorganizarea funcţională prin oboseală ;

regimul raţional de activitate şi odihnă ;

ritmul de muncă ;

particularităţilesferelor senzorială, perceptuală, mintală,emoţională;

caracteristicile termoreglării;

starea de sănătate.b)Factori care depind de condiţiile de muncă :

organizarea procesului de muncă ;

microclimatul (zgomotul, vibraţiile, iluminatul) ;

relaţii psihosociale.c)Factori care depind de condiţiile generale de viaţă, de calitatea vieţii

alimentaţia ;

condiţiile de locuit .

6



1.3.Orientări şi clasificări în ergonomie1.3.1.Tendinţe şi orientări actuale în ergonomiePreocupările în domeniul ergonomiei au urmat, în general o curbăascendentă de evoluţie, pe plan modial înregistrându

se următoareletendinţe :

a crescut interesul pentru preocupările de psihologie datorităschimbării conţinutului muncii si a condiţiilor în care aceasta sedesfăşoară, ceea ce duce la creşterea gradului de solicitareneuropsihică a executanţilor ;

factorii de ambianţă fizică deţin o pondere importantă în cadrulpreocupărilor de ergonomie ;

preocupările legate de protecţia muncii au tendinţa de a nu se maiindividualiza ca preocupări independente, ci înglobate în cadrulcercetărilor interdisciplinare de ergonomie ;

s

au intensificat cercetările legate de sistemul om

maşină

mediu ;1.3.2.Clasificări ergonomieÎn funcţie de cerinţele care i se adresează, ergonomia poate fi privitădupă o serie de criterii care delimitează mai multe feluri ale ergonomiei, cudomenii specifice de preocupare.1)Funcţie de scopul urmărit distingem : Ergonomia adaptării muncii la om ± studiază crearea mijloacelor demuncă de la cele mai simple până la cele mai complexe,dimensionarea locurilor de muncă, crearea mediului ambiantprofesional şi extraprofesional astfel incât orice fel de solicitări

adresate omului să se armonizeze cu posibilităţile fizice, neuropsihiceşi celebrale ale acestuia. Ergonomia adaptării omului la munca sa ± se ocupă cu orientarea,selectia, formarea şi perfecţionarea profesională, având ca scop săasigure fiecărui om o muncă potrivită cu aptitudinile şi posibilităţileindividuale.2)După stadiul sau faza de aplicare distingem : Ergonomie de concepţie ± are ca obiect elaborarea unor standardeergonomice care se aplică în faza de proiectare a unei întreprinderi,secţie, loc de muncă, utilaj, produs ; Ergonomie de corecţie ± studiază locurile de muncă deja existente,pentru a elimina disfuncţiile create în sistemul om ±maşină

mediu., caurmare a unor erori de concepţie.

7



3)După obiectul preocupărilor : Ergonomie a producţiei ± studiază condiţiile ergonomice dedesfşurare a muncii în toate fazele procesului de producţie :aprovizionare, programare, fabricaţie, reparaţii, transport intern,expediţie. Această ramură a ergonomiei elaborează şi urmăreşteaplicarea standardelor ergonomice în procesul de producţie. Ergonomie a produsului ± studiază din punct de vedere ergonomic,produsele ce vor deveni mijloace de muncă sau bunuri de consum.Elaborează şi urmăreşte aplicarea standardelor ergonomice aleproduselor.4)După conţinut : Ergonomia activităţilor ± ramură a ergonomiei care studiază muncadin următoarele puncte de vedere:

antropologic

la proiectarea mijloacelor de muncă se iau înconsiderare variabilele antropologice

fiziologic ± conceperea proceselor de muncă în condiţii desolicitări normale ale organismului (respectarea limitelornormale ale capacităţii de muncă)

Igienic ± eliminarea factorilor de risc pentru îmbolnăviriprofesionale, accidente de muncă, ambianţă necorespunzătoare. Ergonomie a informaţiei ± studiază cognitivitatea implicată în, şigenerată de procesul de producţie având la bază percepţia,raţionamentul decizia (găsirea celor mai adecvate soluţii pentru capercepţia senzorială să fie clară şi rapidă, informaţiile pe care omul le

primeşte sub formă de semnale de la maşină şi mediu să poată fi uşorselectate, analizate, astfel încât decizia să fie corectă) ; Topoergonomia ± se ocupă cu cercetarea şi proiectarea dimensională amaşinilor, organelor de comandă ale locurilor de muncă, conformparticularităţilor antropometrice ale omului ; Bioergonomia ± studiază fenomenul de oboseală a organismului umanîn raport cu elementele de organizare a mincii (durata zilei de muncă,repaosul, munca de noapte, munca în schimburi).

8



MODULUL 2

PROCESUL DE MUNCĂ ÎNÎNTREPRINDERE

ConţinutTimp de studiuProcesul de producţie1orăProcesul de muncă ± structură şi caracteristici 2oreMetode de studiere a procesului de muncă

1orăOBIECTIVE

-Să cunoască particularităţile procesului de

producţie industrial

Să înteleagă conţinutul procesului demuncă

Să cunoască stadiile executantului înprocesul de muncă

Să cunoască metodele de studiere aprocesului de muncă

9



2.1. Procesul de producţie în cadrul întreprinderii2.1.1. Sistemul de producţie al întreprinderiiUn sistem de producţie se compune dintr

un ansamblu de elementeintercorelate şi grupate în diferite subsisteme, a căror funcţie este de atransforma un set de intrări (inputs) în ieşiri (outputs), acestea fiind specificeunei anumite industrii. Elementele de intrare sunt: materii prime şi materiale;energie şi combustibil. Aceste elemente sunt transformate cu ajutorulmijloacelor de producţie şi a forţei de muncă în produse şi serviciiindustriale (fig.2.1).Materiile prime şi materialele care reprezintă intrări primare, cât şielementele componente ale sistemului de producţie prin care se asigură

procesul de transformare sunt determinate de destinaţia şi structuraprodusului finit şi de complexitatea procesului tehnologic de prelucrare.

MateriiprimeprimeşişimaterialematerialeMaterii

EnergieşişicombustibilcombustibilEnergie

Efectuareaprocesului

procesuluidedeproducţieproducţieprinprinfolosireafolosireaEfectuareamijloacelordeproducţieşiaforţeidemuncă

mijloacelor de producţie şi a forţei de muncăProduseşişiserviciiserviciiProduseindustrialeindustrialeFig.2.1. Structura generală a unui sistem de producţie industrial

De exemplu, în industria constructoare de utilaj petrolier, reprezentatăde întreprinderi cum ar fi : UPETROM, UZUC, UZTEL, structura sistemuluide producţie cuprinde:± intrările primare constând din semifabricate feroase (laminate,tablă, ţeavă, profile), minereu de fier, feroaliaje, electrozi de grafit, substanţe

chimice, materiale de formare (nisip, argilă) şi diferite subcomponente cumar fi: rulmenţi, motoare, pompe, care echipează produsul finit, pentru careîntreprinderea nu dispune de capacităţi de producţie, fiind mai economicprocurarea lor prin cooperare cu întreprinderi specializate;

10



± ieşirile sunt produse destinate industriei petroliere, (instalaţii deforaj, pompe, armături) produse foarte complexe pentru care întreprindereaasigură instalare şi service in garanţie ± servicii industriale;± elementele componente ale sistemului de producţie prin care seasigură procesul de transformare sunt: capacităţile de producţie (maşini deprelucrare, instalaţii de forjare, linii de turnare, aparate de sudură, SDV

uri,standuri de încercări), şi forţa de muncă.±procesul de transformare care constă în prelucrarea materiilor primeşi materialelor prin diferite operaţii tehnologice cum ar fi: turnare, forjare,sudare, prelucrări prin aşchiere, tratamente termice, vopsire, montajasamblare.Subsistemele sistemului de producţie sunt sectoare de lucru astfel

organizate încât să realizeze, fie o anumită fază a procesului tehnologic, fieun produs finit. Acestea sunt: formaţii de lucru, ateliere, linii de fabricaţie,secţii, fabrici. De exemplu, structura de transformare din cadrul sistemuluide producţie a întreprinderii UPETROM S.A.,Ploieşti cuprinde: secţia dedebitare, fabrica de semifabricate turnate şi forjate, secţii prelucrătoare şi demontaj, secţia care asigură transportul intern, secţia de tratamente termice,secţia de distribuţie fluide, atelier de acoperiri metalice, ateliere devopsitorie, secţia de întreţinere şi reparaţii utilaje.

2.1.2Componentele procesului de producţie industrialProcesul de producţie reprezintă procesul de transformare a materiilorprime cu ajutorul forţei de muncă, a mijloacelor de producţie şi a resurselorenergetice, in produse finite.

Procesele de producţie din industriile complexe cuprind:1.Procese de bază prin care se asigură fabricaţia propriu

zisă aproduselor finite. În funcţie de fazele procesului tehnologic acestea pot fi:± procese pregătitoare (obţinerea unor semifabricate prin turnare,forjare);± procese prelucrătoare (prelucrări mecanice);± procese de montaj

finisare (asamblarea pieselor, vopsire).2.Procese auxiliare care contribuie indirect la procesul detransformare a materiei prime prin producerea şi întreţinerea sculelor,

11



dispozitivelor, verificatoarelor, întreţinerea şi repararea utilajelor,producerea energiei.3.Procese de servire prin care se asigură buna desfăşurare a proceselorde bază şi auxiliare, respectiv transportul intern, depozitarea, întreţinereareţelei energetice.4.Procese anexe (colaterale) care constau în valorificarea resurselorreziduale ce rezultă din procesul de producţie.Concepţia clasică de organizare a întreprinderilor industrialepresupunea integrarea tuturor acestor categorii de procese in structura deorganizare a producţiei, specifică fiecărei întreprinderi.Concepţia modernă care impune creşterea eficienţei economice a

activităţilor productive, se axează pe specializarea întreprinderilor înfabricaţia de produse, subansamble, componente, sau pe faze tehnologice,procese auxiliare, procese de servire.2.1.3. Clasificarea proceselor de producţie de bazăProcesele de producţie se clasifică în procese continue şi procesediscontinue.Procesele continue asigură o transformare continuă a materiei primeîn produs finit. Acestea sunt: procesele de aparatură din industria chimică,producerea energiei electrice şi termice, procesele din industria metalurgică.Aceste procese sunt complet automatizate, monitorizarea procesuluirealizându

se de la un pupitru de comandă.Procesele discontinue (specifice industriei constructoare de maşini,industriei textile), se caracterizează printr

o mare dispersie in spaţiu a

mijloacelor de producţie, deoarece procesul tehnologic se desfăşoarăsuccesiv cu efectuarea unor etape de aşteptare (transport

depozitare). Acesteprocese sunt de o mare diversitate. Astfel, in funcţie de volumul, structura şigradul de omogenitate a producţiei distingem trei tipuri de producţie:± producţia individuala şi de unicate este o producţie eterogenăcaracterizată printr

o gamă largă de produse realizate în volum mic, ceea cedetermină o stabilitate redusă şi un caracter aciclic al fabricaţiei.± producţia de serie presupune realizarea unei game mai restrânse deproduse, în volum mare. Acest tip de producţie se caracterizează princreşterea stabilităţii, deoarece fabricaţia se realizează pe loturi şi se repetă laintervale de timp egale cu durata unui ciclu de fabricaţie, ceea ce determinăcaracterul ciclic al producţiei.

12



± producţia de masă presupune realizarea unei game foarte restrânsede produse, în volum foarte mare, ceea ce determină o stabilitate foarte mareşi un caracter continuu al fabricaţiei.

2.1.4. Integrarea procesului de muncă în cadrul procesului deproducţieIn domeniul industrial, procesul de producţie reprezintăintercondiţionarea dintre procesul tehnologic şi procesul de muncă, aşa cumrezultă din figura 2.2.Procesuldedeproducţieproducţie

ProcesulProcesultehnologictehnologicProcesul

ProcesuldedemuncămuncăProcesul

OperaţiitehnologicetehnologiceOperaţii

Fig. 2.2. Structura procesului de producţie industrialProcesul tehnologic asigură transformarea directă calitativă şicantitativă a materiilor prime în produse finite prin modificarea formei,dimensiunilor, compoziţiei chimice sau structurii interne. Procesultehnologic reprezintă o succesiune de operaţii tehnologice prin care materiaprimă suferă diferite stadii de transformare până la produs finit.Procesul de muncă se concretizează în acţiunea executantului care, cuajutorul mijloacelor de producţie realizează toate fazele procesuluitehnologic. Se creează aşa numita legătură ºom

maşinăº prin care se asigurăfuncţionarea procesului de producţie. Intensitatea acestei legături depinde degradul de mecanizare şi automatizare. Astfel, in procesele manuale cum suntcele de montaj

asamblare, forţa de muncă acţionează direct asupra

materialelor, în procesele mecanice muncitorul conduce direct diferitemaşini şi utilaje (procese de aşchiere) iar în procesele automate caracterizateprin efectuarea operaţiilor tehnologice cu ajutorul instalaţiilor sau13



dispozitivelor automatizate, procesul de muncă se reduce la urmărirea şisupravegherea instalaţiilor.

2.2. Procesul de muncă ± structură şi caracteristici2.2.1.Elementele procesului de muncăElementele componente ale procesului de muncă sunt: Executantul ± orice persoană care prin natura obligaţiilor sale demuncă şi activităţii pe care o desfăşoară, răspunde de realizarea unorsarcini concrete. Executantul se află la baza ierarhiei organizatorice aîntreprinderii (de ex. operator, normator, laborant, desenator,planificator) Obiectul muncii ± lucru asupra căruia omul acţionează în procesulmuncii, direct sau prin intermediul mijloacelor de muncă, pentru a ltransforma după o tehnologie specifică. În studiul muncii, noţiunea deobiect al muncii are un sens mai larg, deoarece cuprinde: materiileprime, materialele, semifabricatele, produsele finite, informaţiilesupuse acţiunii intelectuale a omului. Mijlocul de muncă ± maşini, utilaje, agregate, instalaţii, mijloace detransport, scule, dispozitive, verificatoare, care acţionate prin energiaomului sau de o altă sursă de energie, în condiţii concrete aleambianţei de muncă, realizează potrivit unei tehnologii stabilite,transformarea obiectelor muncii, sau contribuie la aceastătransformare, în produse finite conform cerinţelor pieţei.Din punct de vedere ergonomic, orice mijloc de muncă trebuie să dispună

de caracteristici fizice, funcţionale si psihosenzoriale compatibile cuposibilităţile fizice, neuropsihice şi cerebrale ale omului normal.Caracteristicile fizice ale mijlocului de muncă sunt: forma, lungimea,înălţimea, distanţe, surse de informaţii, dispozitive de comandă, amplasare.Acestea trebuie să fie compatibile cu variabilele antropometrice aleexecutantului.Caracteristicile funcţionale ale mijlocului de muncă trebuie să asiguresolicitare minimă a organismului uman, siguranţă în exploatare.Caracteristicile psihosenzoriale se referă la aprecierea modului în caremijlocul de muncă influenţează pe operator prin: cromatică, zgomot emis,temperatură, grad de poluare.14



2.2.2. Stadiile în care se află elementele procesului de muncă1.Stadiile executantului în procesul de muncă sunt: acţionarea,controlul, transportul, aşteptarea.a)Acţionarea ± reprezintă acţiunea conştientă a executantului (directăsau prin intermediul mijloacelor de muncă) asupra obiectelor muncii, înscopul modificării uneia sau mai multor proprietăţi fizice sau chimice,asamblării sau demontării acestora, precum şi în scopul pregătirii lor pentrutrecerea într

un alt stadiu.În munca preponderent intelectuală, acţionarea se referă la primireasau furnizarea de informaţii (munca managerială), când se efectuează calcule(în proiectare sau la întocmirea unor documente).

Acţionarea contribuie la avansarea obiectului muncii către produs finit.b)Controlul ± reprezintă acţiunea prin care executantul verificăînsuşirile cantitative şi calitative ale obiectului muncii, funcţionareautilajului, desfăşurarea propriei munci sau a altor executanţi. De exemplu:măsoară parametrii obiectelor muncii (lungimi, diametre, rezistenţe,densităţi etc.), numără produsele, verifică aspectul, verifică etanşeitateainstalaţiilor, supraveghează tablourile de comandă, verifică respectareainstrucţiunilor de lucru sau a normelor de protecţia muncii, verificădocumente, calcule.Controlul nu contribuie direct la avansarea obiectului muncii înprocesul de producţie, ci verifică dacă elementele procesului corespundcondiţiilor stabilite.c)Transportul ± reprezintă deplasarea executantului în cadrul

procesului de muncă, cu sau fără încărcătură, cu sau fără mijloc de transport.De exemplu: aducerea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor şiinformaţiilor la locul de muncă pentru a fi prelucrate, manipulareasemifabricatelor de la un loc de muncă la altul sau în cadrul locului demuncă, aducerea pieselor la magazie etc.d)Aşteptarea ± este perioada sau intervalul de timp în cadrulschimbului de muncă, în care procesul de muncă al executantului esteîntrerupt din cauze referitoare la:

Obiectul muncii ± lipsa de materii prime, materiale, semifabricate,calitate necorespunzătoare a acestora;

Mijloacele de muncă ± defectarea si efectuarea reparaţiilor accidentaleale utilajului, lipsa sculelor şi dispozitivelor necesare, lipsamijloacelor de transport, lipsa utilităţilor.

Executant ± nerespectarea disciplinei în muncă15



Organizarea şi programarea producţie ± nesincronizarea activităţilorpe locurile de muncă, lipsa comenzilor de lucru2.Stadiile mijloacelor de muncă sunt: Operaţie (acţionare); Control (când sunt echipate cu palpatoare care realizeazămăsurarea); Transport (în cazul mijloacelor de transport); Stagnare (aşteptare); Depozitare (utilaje aflate în conservare.3.Stadiile obiectelor muncii sunt: Transformare tehnologică (acţionare); Control (când se examinează cantitativ şi calitativ stadiulprelucrării); Transport (când se modifică poziţia în spaţiu); Aşteptarea sau stocarea temporară (depozitare sauînmagazinare)Stadiul principal este acţionarea/transformarea deoarece este stadiuproductiv. De aceea este foarte important ca ponderea acestui stadiu întotalul timpului procesului de muncă să fie cât mai mare. Celelalte stadiisunt stadii neproductive, consumatoare de timp şi costuri.În studiul metodelor de muncă se utilizează o serie de simboluri ASME ±American Society of Mechanical Engineers.

16



acţionare (operaţiesau transformare)

aşteptaredepozitare(înmagazinare)

controltransport(deplasare)

control decalitate

Control efectuat în timpul unei acţionări (transformări)

Acţionare (operaţie sau transformare) efectuată odată cu deplasarea

Transformare (operaţie) efectuată în timpul depozitării

Fig 2.3. Simboluri simple şi combinate utilizate în studiul metodelor de muncă

2.3.Metode de studiere a procesului de muncăPentru punerea în evidenţă a metodelor de muncă existente, precum şi

pentru analiza şi îmbunătăţirea acestora se folosesc o serie de mijloace siprocedee specifice studiului metodelor de muncă, care se deosebesc între eledupă gradul de aprofundare a analizei (generală sau detailată) sau dupăobiectul şi subiectul urmărit (procesul sau executantul) ca de exemplu Schema generală a procesului de producţie; Graficul desfăşurării procesului de producţie Graficul de circulaţie; Graficul executant

maşină; Graficul activităţii mâinilor.1.Schema generală a procesului de producţie este o reprezentaregrafică, printr

un sistem arborescent, a tuturor operaţilor si controalelor ceau loc în

17



cadrul procesului studiat, în succesiunea lor tehnologică, în care seindică şi intrarea în procesul de producţie a materiilor prime, materialelor,reperelor şi subansamblelor.La întocmirea acestui grafic se urmăreşte obiectul muncii fără a ţineseama de locurile de muncă pe care sunt realizate stadiile respective (operaţiişi controale), ci numai de succesiunea acestor stadii în procesul tehnologicdin care fac parte. În acest grafic sunt reprezentate şi se urmăresc numaidouă stadii ale procesului de muncă (operaţia şi controlul).2.Graficul desfăşurării procesului de producţie ± reprezentaresinoptică, în succesiunea lor tehnologică, a tuturor stadiilor, prin care treceobiectul muncii analizat (reper, subansamblu, produs) sau care

caracterizează procesul de muncă studiat.Acest procedeu de analiză cuprinde toate stadiile procesului: operaţiile,controlul, transportul, depozitarea, aşteptarea. Graficul conţine, deasemenea, timpul necesar pentru realizarea stadiilor respective, date privindnumărul sau cantitatea obiectelor aflate în diferite stadii, distanţele detransport, executanţi, mod de manipulare, grad de mecanizare sauautomatizare.Graficul are ca scop reducerea consumului de timp de muncă şi a durateitotale de execuţie a unui produs prin:

eliminarea stadiilor inutile, în special a aşteptărilor sau a unortransporturi;

ordonarea stadiilor prin schimbarea succesiunii acestora sau a locului încare se realizează;

utilizarea celor mai adecvate mijloace de execuţie.3.Graficul de circulaţie ± reprezentare sinoptică sub forma unui plan, lascară, a sectorului, zonei sau spaţiului de muncă studiat 9secţie atelier, loc demuncă), care cuprinde deplasările executanţilor şi traseele pe care le parcurgmateriile prime, materialele, semifabricatele sau produsele finite întrediferitele stadii ale procesului de producţie, stadii care pot fi marcate cuaceleaşi simboluri ca şi în graficul desfăşurării procesului de producţie.4.Graficul executant± maşină permite înregistrarea şi analiza proceselorde muncă ce se realizează prin combinarea activităţii executantului cufuncţionarea uneia sau mai multor maşini servite de acesta.Prin servirea unei maşini se înţelege activitatea periodică desfăşurată deexecutant la o maşină, prin care, respectând tehnologia prescrisă, se asigurăfuncţionarea normală a acesteia. Astfel, în cadrul servirii se cuprind

18



următoarele activităţi: fixarea şi desprinderea materialului ce urmează a fiprelucrat, deplasarea manuală a unor părţi ale maşinii, supravegherea şireglarea funcţionării maşinii, ungerea si curăţirea acesteia etc.GRAFICUL EXECUTANT

MASINAOperaţia: tasarea reperelor (pinioane)Maşina: Maşină de tasatTimpulEXECUTANTUL[min.]0,1Aşează reperele

0,2Fixează reperele în dispozitiv0,3porneşte maşina0,4Supraveghează maşina0,50,60,70,80,91,01,1

1,21,3

Numele executantuluiMASINAşi

Nu funcţioneazăParticipă

Tasat 0,1

1,4

1,51,61,7

Supraveghează maşinaOpreşte maşina şi desprinde repereledin dispozitiv

Participă

1,8

Depune reperele

SUMAR

Nu funcţioneazăOcupare executantmin%0,950

DURATA



CICLULUI1,8 min.

Timpul[min]0,10,20,30,40,50,6

0,70,80,91,01,11,21,31,41,51,61,71,8Utilizarea maşinii

min%1,688,8

Se realizează o reprezentare grafică , la o scară a timpului, în succesiuneaşi interdependenţa lor, a perioadelor de activitate şi de inactivitate ale unuiexecutant individual, precum şi a celor de funcţionare şi nefuncţionare amaşinii la care acesta lucrează.Scopul urmărit prin acest grafic este ridicarea gradului de utilizare atimpului de muncă, în vederea creşterii productivităţii muncii5.Graficul activităţii mâinilor. Unul din factorii cu rol deosebit înorganizarea ergonomică a muncii şi care influenţează direct capacitatea de

muncă a executantului, îl constituie modalitatea de realizare a mişcărilor. Cucât o activitate se realizează cu un număr mai redus de mişcări, la distanţesau cu amplitudini cât mai mici şi grade de control cât mai reduse, cu atâtconsumul de energie, respectiv gradul de oboseală al executantului este mairedus, iar eficienţa muncii este mai mare.

19



Este o reprezentare grafică a mişcării mâinilor sau a situaţiilor în care sepot afla mâinile unui executant individual, care efectuează o activitatemanuală repetitivă. Are ca scop raţionalizarea mişcărilor şi echilibrareaîncărcării celor două mâini.Punerea în evidenţă a metodei se face folosind un formular special în carese înscriu mişcările celor două mâini, distanţa parcursă de mâini, simbolurilestadiilor pentru mişcări de acţionare, deplasare şi aşteptare, precum şirezumatul activităţii mâinilor exprimat în numărul de mişcări şi distanţaparcursă pe total ciclu.În funcţie de gradul de detaliere urmărit, analiza mişcării mâinilor sepoate face prin elaborarea unei ciclograme.

Ciclograma mişcării mâinilor este un procedeu de înregistrare prinfotografiere a traiectoriilor mişcărilor efectuate cu mâinile, de către unexecutant individual, în cadrul unui ciclu de muncă.

20



MODULUL 3

SISTEMUL OM

MAŞINĂ

MEDIU

ConţinutTimp de studiuCaracteristicile şi particularităţile sistemului2oreStructura sistemului om

masină

mediu2ore

OBIECTIVE

-Să cunoască structura sistemului ommaşină

mediu

Să înteleagă particularităţile şi funcţiilesistemului

Să cunoască tipurile de sisteme existente

Să înţeleagă relaţiile dintre elementelesistemului

21



3.1.Caracteristici şi particularităţi ale sistemului munciiSistemul om ± maşină ± mediu (fig.3.1) sau sistemul muncii este unansamblu format din componente umane, materiale (mijloace de muncă,obiectele muncii, ambianţa fizică a muncii) şi spirituale (ambianţapsihosocială a muncii) legate între ele printr

o reţea comună de informaţii,care are ca scop obţinerea de bunuri materiale în condiţii de productivitate sieficienţă maximă.MASINA

OMUL

MUNCA

MEDIUL

Fig.3.1. Sistemul om ±maşină

mediu

Intrările sistemului ± totalitatea mijloacelor materiale sauinformaţionale necesare sistemului în vederea realizări scopului propus(căldură, energie electrică, mesaje telegrafice, comenzi de producţie)

Ieşirea sistemului ± rezultatul acţiunii sistemului (schimbări înproducţie, mesaje de comunicaţie )1.Particularităţile sistemului sunt: Este un sistem ergonomic ± omul cu particularităţile antropofiziologice, cu o anumităegătire profesională, având aptitudinipersonale şi o stare biopsihică de moment, în condiţii concrete demediu (ambianţă fizică şi psihică a muncii ) acţionează prinintermediul mijloacelor de muncă asupra obiectelor muncii, pentru ca,potrivit tehnologiei stabilite să le transforme în produse finite. Este un sistem complex ± între elementele sale structurale existălegături multiple. Esteun sistem dinamic ± aflat într

un proces continuu de

transformare calitativă şi cantitativă atât a componentelor sale22



(modificarea stării fizice si psihice a omului, creşterea calificăriiprofesionale, perfecţionarea parametrilor constructivi, funcţionali şieconomici ai utilajului, îmbunătăţirea condiţiilor de ambianţă amuncii) cât şi a relaţiilor sistemului cu celelalte sisteme (de ex.sistemul relaţiilor interumane). Este un sistem stabil ± îi permite să

şi menţină funcţionalitatea înansamblul sistemului întreprindere din care face parte. Este un sistem deschis ± are legături de intercondiţionare cu mediulpsiho

social, tehnic, tehnologic, economic, juridic în cadrul căruia s

aconstituit şi funcţionează. Este un sistem autoreglabil ± omul poate lua măsurile necesare,

reglându

şi propria activitate după restricţiile ce apar în subsistemelemaşină sau mediu, la diferite ale acestora (menţinerea utilajului laparametrii de funcţionare, perfecţionarea echipamentului tehnologic,reducerea acţiunii factorilor nocivi)2.Funcţiile sistemuluiPentru realizarea scopului final, elementele componente ale sistemuluirealizează anumite funcţii specifice care se întâlnesc atât la om cât şi lamaşină (fig.3.2)

2. Păstrarea informaţiei

Intrareinformaţii

1.Recepţionareainformaţiei

3.Analiza informaţiilorşi luarea deciziilor

4.Execuţie

ieşire

Fig.3.2. Funcţile sistemelui om ± maşină ± mediu

Cea mai importantă este funcţia de analiză a informaţiilor si luare adeciziilor, funcţie care asigură coordonarea funcţionării sistemului învederea îndeplinirii scopului propus.Elementele componente ale sistemului realizează aceste funcţii îndiferite moduri ( tabel 3.1).

23



Tab. 3.1. Modul de realizare a funcţiilor în sistemFuncţia

Scop

1.Recepţionareainformaţiei

Măsurareainformaţiilor

externeşiinterne,convertirea în limbajulspecific sistemuluiMemorizarea informaţiei

2. Păstrareainformaţiei3.Analizainformaţiilor şiluarea

deciziilor4. Execuţia

Prelucrarea informaţiilorprimite şi stocate învederea luării deciziilorprivindintervenţiaînprocesEfectuarea intervenţiilorîn proces

Mod de realizareOmMaşinăsimţuri: văz, auz, pipăitTraductoare, aparate demăsurăelectrice,pneumatice, hidraulice,opticememorieMemorie mecanicasistem nervos superior

Elementelogice,sistemeoptimale,sisteme adaptive

mînă, picior

voce

Servomotoare electrice,



hidraulice, pneumatice

Recepţionarea informaţiei de către om se face cu ajutorulanalizatorilor, informaţii care i se prezintă sub formă de stimuli vizuali(informaţii scrise, indicaţii ale aparatelor de măsură ), auditivi (informaţii dela alţi oameni, semnale sonore de la mijlocul de muncă )olfactive (de lamijlocul de muncă sau mediu).În luarea deciziei, omul foloseşte informaţiile recepţionate direct,raportându

se la informaţiile memorate.Execuţia deciziei constă în efectuarea de acte motorii (acţionareadispozitivelor de comandă) sau acţiuni de comunicaţii verbale în consens cu

decizia şi în vederea îndeplinirii acesteia.3.Tipuri de sistemeÎn funcţie de modul cum sunt repartizate funcţiile între om şi maşinădistingem: sisteme manuale, sisteme semiautomate, sisteme automateSisteme manuale ±toate funcţiile sunt realizate de om (fig.3.3). Astfelde sisteme se întâlnesc la maşinile unelte obişnuite, instalaţiile industrialeprevăzute numai cu aparate de măsură.intrare

OM

MASINAReacţie secundară

Reacţie principalăFig. 3.3. Sistem manual

24

ieşire



Sisteme semiautomate (fig. 3.4) ± unele funcţii sunt executate demaşină sub controlul omului (maşini unelte cu comenzi automate, instalaţiiindustriale prevăzute cu instalaţii de reglare automată, protecţii şi comenziautomate).intrare

OMieşire

MASINAReacţie

principalăFig. 3.4. Sistem semiautomat

Sisteme automate ± toate funcţiile (recepţia, stocarea, analiza şistabilirea deciziei, execuţie) sunt realizate de maşină, omul doarsupraveghează funcţionarea sistemului în vederea identificării şi preveniriiunor defecţiuni.OM(supraveghere)intrare

MASINA

ieşireoptimizareFig.3.5. Sisteme automate

Sisteme automate se întâlnesc în practică la maşinile unelte cucomandă numerică, instalaţii industriale cu automatizarea tuturor operaţiilor,linii de fabricaţie automate, staţii de pompe, compresoare.4.Proiectarea sistemuluiProiectarea sistemului om

masină ± mediu, la nivelul unui loc demuncă din cadrul întreprinderii, presupune parcurgerea următoarelor etape: Definirea scopului şi obiectivelor sistemului;

25



Stabilirea funcţiilor sistemului necesare realizării scopului; Distribuirea funcţiilor între componentele sistemului, specificareamodului de informare şi de acţionare a omului în sistem; Proiectarea componentelor fizice (maşinilor); Stabilirea modului optim de amenajare a locului de muncă înconformitate cu particularităţile anatomofiziologice ale omului şi cucaracterul sarcinilor de realizat; Determinarea valorilor optime ale factorilor de ambianţă; Orientarea, selecţia şi pregătirea profesională a categoriilor depersonal din sistem, în dependenţă de sarcinile si funcţiile ce revinacestuia; Evaluarea gradului de solicitare a omului şi a posibilităţilor dereglementare a eforturilor sale; Precizarea coordonatelor ambianţei sociale din sistem şi influenţadiferiţilor ei factori asupra calităţii muncii, siguranţei sistemului şieficienţei muncii.

3.2.Structura sistemului om ± maşină ± mediu1.Subsistemul om

reprezintă componenta umană conştientă asistemului muncii, care are rol activ de punere în mişcare a subsistemuluimaşină, pentru ca, prin intermediul acestuia să acţioneze asupra obiectelormuncii, în sensul transformării lor fizice şi/sau chimice, în condiţii concretede mediu, în vederea obţinerii de bunuri materiale şi servicii.Caracteristici:

Sistem deschis, adaptabil, complex, cu o structură dinamică,biopsihosocială, culturală Sistem biologic senzorial Acţionează în condiţii concrete de variabile antropologice, potrivitaptitudinilor, pregătirii profesionale şi stării psihice de care estestăpânit la un moment dat; Sistem cibernetic cu o structură de transformare a unor intrări în ieşiri(fig. 3.6.)Variabile antropologice ± sistem de indicatori calitativi şi cantitativicare dau măsura şi limitele de variaţie a morfologiei şi constantelorfuncţionale ale sistemului biologic uman considerat ca un întreg (înălţime,greutate, capacitate vitală, capacitatea inimii, activitatea scoarţei cerebrale).Variabile antropometrice ( antropologice ± somatometrice) ±

indicatori cantitativi dimensionali (înălţime, perimetru toracic în repaus,26



lungimea braţului, lungimea şi lăţimea mâinii forţa mâinii). Sunt utilizate înergonomie pentru proiectarea utilajelor, poziţionarea dispozitivelor decomandă, proiectarea S.D.V

urilor cât şi a echipamentului individual deprotecţie.

subsistem maşină

subsistem mediu

sisteme de acelaşirang

sisteme de rangsuperior

intrăriSubsistem om(elementecomponente)

ieşiri

subsistem maşină

subsistem mediu

sisteme de acelaşirang

sisteme de rang

superiorFig. 3.6. Subsistemul om ca sistem cibernetic

Elementele componente ale subsistemului om sunt: Variabilele antropologice şi antropometrice; Personalitatea umană ± aptitudini +temperament+caracter ± permiteomului să se adapteze la activitatea profesională; Pregătirea profesională ± se capătă în procesul de instruire şi educare,se află în strânsă legătură cu aptitudinile omului pentru realizarea uneimeserii; Variabile psihologice ± calităţi intelectuale (memorie, gândire,imaginaţie), atenţia, spiritul de observaţie, procese afective (panică,

impulsivitate ), procese voliţionale (promptitudine şi hotărâre înluarea şi executarea deciziilor), interesele şi motivaţia pentru muncă.În cadrul variabilelor psihologice, un rol important îl au proceselevoliţionale care asigură recepţionarea informaţiei transmisă de subsistemeledin amonte (detectare, discriminare, identificare, interpretare semnale saumesaje), prelucrarea informaţiilor(decodificare mesaje, clasificare,selecţionare, corelare ), luarea deciziei privind deservirea locului de muncă.Relaţii endogene ± se stabilesc între elementele componente alesubsistemului. Pot fi: directe ± de ex. variabilele antropologice au legături directe cutrăsăturile de personalitate, cu pregătirea profesională, cu variabilelepsihologice;

indirecte ± de ex. starea psihică la un moment poate avea influenţeasupra capacităţii de muncă şi performanţelor profesionale;

27



temperamentul şi trăsăturile de caracter pot influenţa relaţiileinterpersonale şi performanţele profesionale.Relaţii exogene ± se stabilesc între elementele componente şisubsistemele din aval şi amonte .Intrări din: Subsistemul maşină ± comportarea în funcţionare a caracteristicilorconstructive, performanţele tehnice şi economice realizate, starea defuncţionare, calitatea prelucrării obiectelor muncii; Subsistemul mediu ± condiţii de organizare a activităţii, condiţiiigienico

sanitare, factori de ambianţă fizică a muncii (microclimat,zgomot, iluminat) ± se adresează variabilelor psihologice şi

antropologice. Subsisteme de acelaşi rang ± consultaţii, schimb de experienţă ± seadresează personalităţii şi pregătirii profesionale; Subsisteme de rang superior ± informaţii de la şeful de atelier, sefulde secţie privind sarcinile de muncă, norme, normative, recomandări,instrucţiuni.Ieşiri către: Subsistemul maşină ± transmiterea comenzilor de pornire, reglare,oprire, supravegherea funcţionării; Subsistemul mediu ± intervenţie, reglarea factorilor nocivi, Subsisteme de acelaşi rang ± relaţii interpersonale de colaborare; Subsisteme de rang superior ±informare, raportarea stării sistemuluiom

maşină ±mediu la un moment dat, asupra modului său de

funcţionare, de realizare a sarcinilor de muncă, solicitarea unorintervenţii pentru reglarea activităţii sistemului.2.Subsistemul maşină

sistem cibernetic cu o structură detransformare a intrărilor în ieşiri (fig. 3.7).

Subsistem om

Subsistem mediu

Alte sisteme aleîntreprinderii

intrări

Subsistemmaşină

Fig. 3.7. Subsistemul maşină

28

ieşiri

Subsistem om

Subsistem mediu

Alte sisteme aleîntreprinderii



Elementele componente ale subsistemului maşină sunt:Caracteristicile constructive ale utilajului;Parametrii tehnici şi economici de funcţionareFiabilitate;Obiectele muncii ce se prelucrează.

Relaţii endogene: Conexiuni directe ± influenţa exercitată de caracteristicile constructiveale utilajului asupra parametrilor de funcţionare şi fiabilităţii; influenţape care o au parametrii de funcţionare (viteze de lucru, turaţii,presiuni)asupra fiabilităţii utilajului cât şi asupra calităţii prelucrăriiobiectelor muncii; influenţa consumului de energie aspra costului defabricaţie,; influenţa fiabilităţii asupra calităţii obiectelor muncii; Conexiuni indirecte (inverse) ± disfuncţii ale utilajului ca urmare ainfluenţelor exercitate de calitatea materialelor prelucrate asupraelementelor constructive ale utilajului şi parametrilor tehnici şieconomici (consum suplimentar de energie şi timp).Relaţii exogeneIntrări provenite de la:

Subsistemul om ± transmiterea de comenzi de pornire, reglare,modificare a regimului de funcţionare, lucrări de modernizare,întreţinere şi reparaţii; Subsistemul mediu ± influenţa benefică sau perturbatoare a factorilorde ambianţă fizică (umiditate, temperatură, vibraţii, zgomot);Alte sisteme ale întreprinderii ± materiile prime, echipamentulIeşiri către: Subsistemul om ± informaţii de stare sau de reglaj, performanţeletehnice şi economice realizate, starea de funcţionare, calitateaobiectelor muncii prelucrate; Subsistemul mediu ± fum, vapori, vibraţii, temperaturi, zgomot; Alte sisteme ale întreprinderii ± produse, lucrări sau servicii adresatealtor sisteme (locuri de muncă, magazii)

3.Subsistemul mediu ± totalitatea factorilor de ambianţă în care sedesfăşoară munca şi care influenţează starea fizică si psihică aexecutantului. Are două componente: ambianţa fizică şi ambianţapsihosocială.29



Ambianţa fizică are următoarea structură: Ambianţa barică ± înlocuirea azotului din aerul respirabil; Ambianţa biologică ± încărcarea cu microorganisme contaminate aaerului din mediul de muncă; Ambianţa cromatică ± ansamblul cromatic al utilajelor, eechipamentului de protecţie, dispozitivelor, mijloacelor de transport; Ambianţa electromagnetică ± luminozitate şi radianţii; Ambianţa sonoră ± totalitatea sunetelor produse la un loc de muncă,sub aspectul intensităţii, duratei, frecvenţei şi al aprecierii subiectivede către personalul expus; Ambianţa termică ± temperatură, umiditate, curenţi de aer; Ambianţa toxochimică ± prezenţa în aer a substanţelor chimice şi/saupulberi organice sau anorganice; Ambianţa vibratorie ± vibraţiile produse de maşinăAmbianţa fizică influenţează asupra eficienţei muncii prin sentimentul deconfort sau inconfort pe care îl induce factorului uman.Influenţa negativă se concretizează în diminuarea capacităţii de muncă şiapariţia stării de oboseală.Ambianţa psihosocială ± ansamblul raporturilor interpersonale în cadruldinamic, structural şi funcţional al grupului de muncă. Este determinată deurmătoarele procese: intercomunicare, intercunoaştere, grad de omogenitateşi coeziune a grupului, leadership

ul aplicat în cadrul grupului, preocupăriextraprofesionale ale membrilor grupului.Factorii de ambianţă psihosocială care pot avea efect pozitiv sau negativ

asupra capacităţii de muncă sunt: Relaţiile interpersonale; Factorii de personalitate ± atitudine, caracter, temperament; Condiţii de organizare a activităţii; Trăiri afective; Condiţii igienico

sanitare.

30



MODULUL 4

CERINŢE ERGONOMICE ALESUBSISTEMULUI UMAN

ConţinutTimp de studiuMişcările corpului omenesc şiprincipiile economiei de mişcari2oreDimensiunile antropometrice şi

valoarea lor ergonomică1orăCapacitatea de muncă si oboseala1oră

OBIECTIV

E-Să cunoască categoriile de mişcări pe arele efectuează organismul uman la locul demuncă

Să înţeleagă modul de aplicare aprincipiilor economiei de mişcări

Să cunoască valoarea ergonomică adimensiunilor antropometrice

Să cunoască factorii care influenţeazăcapacitatea de muncă

31



4.1.Mişcările corpului omenescLa locul de muncă, executantul efectuează frecvent mişcări alemembrelor superioare şi inferioare. În marea majoritate a cazurilor, acestemişcări sunt efectuate incorect, ceea ce duce la o risipă de energie şi apariţiaprematură a oboselii fizice.1.Clasele de mişcăriMişcările executantului în procesul de muncă pot fi efectuate dindiferite puncte de articulaţie ale corpului. Astfel că, aceste mişcări dupăgradul lor de dificultate, după lungime şi după masa musculară pe care oantrenează, pot fi grupate în cinci categorii (sau clase), aşa cum rezultă dintabelul 4.1. Această clasificare nu este strict anatomo

fiziologică, dar este

utilizată cel mai frecvent în studiul muncii pentru organizarea ergonomică alocului de muncă.Tabel 4.1. Categoriile de mişcări ale executantuluiCategoriamiscăriiIIIIIIIVV

Pivotul mişcării

Organele în mişcareÎncheietura degetelorÎncheietura pumnuluiÎncheietura cotuluiUmărul

DegeteleDegetele şi palmaDegetele, palma şi antebraţulDegetele, palma, antebraţul şibraţulDegetele, palma, antebraţul

braţul şi trunchiulTrunchiul

Mişcările din acest tabel se limitează exclusiv la braţe. Atunci cândexecutantul este obligat să

şi alungească mişcarea prin aplecarea corpului, sedepăşesc cele cinci categorii descrise.Ca regulă generală, mişcările sunt cu atât mai obositoare, mai lente şimai imprecise, cu cât ele angajează mase musculare mai importante şi cucât creşte lungimea lor.Astfel, mişcările din clasele I ± III se caracterizează printr

un maregrad de precizie, datorită antrenării de mase musculare reduse şi segmentede lungimi mici; sunt cele mai avantajoase din punctul de vedere al

economiei de energie, oboseala musculară apare cu întârziere.Mişcările din clasele IV ± V se caracterizează printr

o preciziescăzută, antrenează mase musculare mari şi segmente lungi ale corpului.Aceste mişcări se efectuează cu mare consum de energie musculară, faptcare determină instalarea rapidă a oboselii.

32



În funcţie de zona în care se desfăşoară, mişcările pot fi grupate îndouă mari categorii: mişcări din zona de lucru normală, când se efectuează mişcări cubraţele flexate, pivotând în jurul articulaţiei cotului mişcări din zona maximă de lucru, când se efectuează mişcări cubraţele în extensie, pivotând în jurul articulaţiei cotului.2. Forţa fizică a organismului umanForţa pe care o poate dezvolta organismul uman depinde, deasemenea, de unele particularităţi biomecanice ale mişcărilor (sistemul depârghii sau caracteristicile anatomice ale diferitelor articulaţii).Având în vedere efectul sistemului de pârghie şi de sumare a

activităţii muşchilor, ergonomia face unele recomandări referitoare lauşurarea efortului fizic şi la modul corect de executare a mişcărilor (fig 4.1.).În poziţia aşezat, forţa de împingere amâinilor este maximă când articulaţiacotului este de 150

160

şi punctul deaplicare la 70 cm în faţa spătarului.

În poziţia aşezat, apăsarea pe pârghieeste maximă dacă punctul de aplicarese găseşte între umăr şi cot.

În poziţia aşezat, forţa de tracţiune amâinilor este mai mică decât forţa de

tragere. Extensia braţelor cu punctulde aplicaţie la 20

25 cm deasuprascaunului.

Obţinereaforţeimaxime

În poziţia aşezat, apăsarea pe pedale estemaximă când unghiul de articulaţie agenunchiului este de 160

iar cel alarticulaţiei piciorului este de 120

În poziţia ortostatic, apăsarea pepârghie este maximă dacă segăseşte la înălţimea umerilor.

Fig. 4.1. Recomandări ergonomice privind efectuarea mişcărilor

Variaţia forţei diferitelor segmente ale corpului uman este influenţatăde relaţiile pârghiilor multiple ale aparatului locomotor. Astfel oaseleservesc ca puncte de inserţie a muşchilor, care sunt organele active alemişcărilor, având în această funcţie rolul unor adevărate pârghii. În raport

33



cu punctul de aplicare al forţei reprezentate prin muşchi, a rezistenţeireprezentată prin greutatea deplasată şi a punctului de sprijin, pârghiilese pot grupa, prin analogie cu pârghiile mecanice, în cele trei categorii :pârghie de grad I, pârghie de grad II, pârghie de grad III.3.Principii şi reguli ale economiei mişcărilorRisipa de energie datorită modului cum sunt efectuate mişcările estecauza principală a oboselii şi uzurii executantului.În lucrarea sa, Studiul mişcărilor şi timpului, Ralph M. Barnes aformulat 22 de principii ale economiei mişcărilor, care sunt încadrate în treimari grupe:a)Principii ale economiei mişcărilor aplicabile corpului omenesc Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp.Acest principiu urmăreşte înlăturarea tendinţei de a folosi mâna stângăpentru ţinerea obiectului, în timp ce mâna dreaptă acţionează asupra sa.Deosebirile de efort, între mâna stângă (efort static) şi mâna dreapta (efortdinamic), influenţează viteza respectiv ritmul de lucru. Tinerea obiectuluimuncii de către un dispozitiv de fixare, permite ambelor mâini să activezesimultan. Mişcările mâinilor şi braţelor să fie simultane, în sens opus şisimetrice.Acest principiu corespunde construcţiei anatomice a corpului, pe bazasimetriei şi echilibrului. Aceste mişcări sunt precise şi se desfăşoară cuviteză mare, deoarece echilibrul corpului nu este tulburat. Mişcărilenesimetrice modifică centrul de greutate, produc încordări musculare de

sens opus sau chiar deplasări ale corpului în sens opus, pentru menţinereaechilibrului. Deşi aceste acte se produc în mod reflex, ele au caracterulunor factori perturbatori care influenţează negativ viteza mişcării. Mişcările mâinilor şi ale corpului să se limiteze la clasele cele maijoase.Mişcările din clasele I ± III antrenând segmente corporale mici, cu unconsum mic de energie, sunt mai puţin obositoare, mai rapide şi maiprecise. Mişcările din clasele IV ±V sunt mai lungi având implicaţii deordin fiziologic (se solicită muşchii toracelui şi a spatelui, este afectatăstructura osoasă a coloanei vertebrale cât şi centrii nervoşi care se află încanalul medular) şi de ordin economic ( se prelungeşte timpul deexecuţie, scade calitatea muncii). Momentul forţei să fie folosit în ajutorul executantului şi să fie redus

la minimum dacă el trebuie să fie depăşit de efortul muscular.34



Momentul forţei reprezintă produsul dintre greutatea care sedeplasează şi viteza sa de mişcare. În munca industrială, greutatea totalădeplasată este de cele mai multe ori suma următoarelor componente:greutatea materialului deplasat, greutatea uneltelor sau a dispozitivelordeplasate,şi greutatea părţii corpului care se deplasează. Adesea esteposibil să se folosească momentul forţei mâinii, a materialului şi aluneltei, pentru a se efectua o muncă utilă. Când este nevoie să se forţezeceva sau să se aplice o lovitură puternică, materialul şi mişcărilemuncitorului să fie organizate în aşa fel încât lovitura să fie efectuată, înmăsura posibilului, în momentul în care se atinge cantitatea de mişcaremaximă. Cantitatea de mişcare trebuie redusă la minim atunci când ea

trebuie să fie realizată printr

un efort muscular. Mişcările curbe, continue şi line ale mâinilor sunt preferabilemişcărilor rectilinii cu schimbări bruşte de direcţie şi unghiuriascuţite.Mişcarea curbă este mişcarea naturală a mâinii, corespunzătorconstrucţiei sale anatomice, respectiv rotirea ei ca un pivot în una dinarticulaţiile sale. În procesul muncii este preferabilă o astfel de mişcarecoordonată de centrii nervoşi ai automatismului, întrucât se poate efectuacu precizie şi cu viteză mare, deci cu o creştere a productivităţii.Mişcările în linie dreaptă, chiar atunci când sunt continue sunt maiobositoare decât cele curbe, fiind necesară o încordare mai mare aatenţiei. Cu atât mai mult când sunt discontinue, însoţite de schimbări dedirecţie şi de nivel.

Mişcările balistice sunt mai rapide, mai uşoare şi mai precise decâtmişcările cu restricţii (opriri) sau ¸controlate'.Mişcările balistice sunt mişcări curbe, cu pivotul în articulaţiaumărului sau a cotului şi mai rar, în aceea a mâinii sau a degetelor.Aceste mişcări se caracterizează prin cursul lor natural, continuu,determinat de activitatea liberă a muşchiului (care se contractă) care nueste contracarată de un muşchi opus, limitator. Din această cauză, suntmai rapide şi mai precise decât cele cu restricţii sau controlate. Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm uşor şinatural.Ritmul de lucru natural exprimă dispoziţia de muncă a fiecăruiindivid, dispoziţie determinată de constituţia fizică, de caracteristicilepsihice şi de starea sănătăţii. În condiţii de sănătate relativă, fiecare om

adoptă ritmul său propriu care îi dă senzaţia de confort. Cursivitatea naturală a mişcărilor.

35



Mişcările succesive trebuie să fie legate în aşa fel încât să se permităsă se treacă uşor de la o mişcare la alta, fiecare transmiţându

se cu opoziţie care să favorizeze începerea mişcării următoare. Acest faptfavorizează menţinerea ritmului de lucru şi evitarea accelerării la sfârşitulunei mişcări, urmând ca după aceea să se treacă la accelerare în mişcareaurmătoare. Efectuarea mişcărilor în direcţia utilizării forţei gravitaţionale.Gravitaţia este printre principalele surse de energie care nu costănimic pentru a produce, iar valorificarea ei reclamă cheltuieli foartereduse. Astfel că, forţa de gravitaţie uşurează efortul muncitorului dacăacesta exercită o mişcare în sensul ei. De aceea, este recomandabil să se

recurgă la astfel de mişcări ori de câte ori este posibil, fiind eficiente dinpunct de vedere economic. Mişcările în contrasensul gravitaţiei solicitămai mult efort, sunt mai obositoare şi cu productivitate inferioară. Fixările ochilor să fie pe cât posibil mai puţine şi de durate cât maiscurte.Activitatea ochilor se intensifică în momentele în care mişcarea seexecută cu reţinere, întrucât nu este perfect însuşită sau din cauza unorelemente imprevizibile. În aceste condiţii, ochii fixează anumite detaliipentru asigurarea preciziei executării mişcării. În timp, fixarea ochilor setraduce prin încetinirea mişcării precedente.b)Principii ale economiei mişcării aplicabile organizării locului demuncă Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele şi sculele care

se utilizează în ziua respectivă.S

a constatat că marea majoritate a executanţilor manifestă tendinţa dea depozita pe suprafaţa de lucru, cantităţile de materiale şi scule caredepăşesc cu mult necesităţile unei zile de lucru. Dezavantajul principal alacestei depozitări este suprasolicitarea sistemului nervos (orice obiect în pluspe suprafaţa de lucru constituie un factor perturbator). Sculele şi materialele să aibă un loc definit şi permanent.Acest principiu duce la formarea obişnuinţei în executarea mişcărilorde apucare, de punere la loc în mod automat, rapid şi precis, fără controlulvederii sau alt control mintal. Sculele, materialele şi verificatoarele să fie plasate aproape de punctulde utilizare.Aşezarea corectă a acestor obiecte trebuie să fie în zona de lucru

normală, pentru a putea fi folosite in mişcări de clasele I

III.36



Cutiile şi containerele de alimentare să ofere materialele aproape depunctul de utilizare.Folosirea gravitaţiei pentru apropierea materialelor şi pieselor depunctul de utilizare, presupune proiectarea acestor cutii şi containere cu fundînclinat, astfel încât conţinutul să alunece spre partea inferioară, de unde săfie apucată fiecare piesă cu multă uşurinţă. Degajarea locului de muncă de materiale şi semifabricate prin cădereliberă să se facă oriunde este posibil.Aplicarea acestui principiu urmăreşte eliberarea mâinilor de activitatea dedegajare a locului de muncă de materiale si semifabricate. Mâinile devenitelibere pot începe ciclul următor, fără nici o întrerupere, menţinând ritmul de

muncă. Materialele şi sculele să fie astfel plasate încât să permită cea maibună succesiune a mişcărilor.Acest principiu urmăreşte eliminarea mişcărilor inutile. Să se asigure condiţii corespunzătoare de lucru.Un iluminat bun constituie prima cerinţă pentru o percepere vizualăcorespunzătoare. Claritatea vederii materialelor, sculelor a organelor decomandă constituie mediul vizual de siguranţă. Vederea neclară genereazănesiguranţa, mişcările executându

se cu ezitări, cu eforturi de concentrare avederii pentru distingerea unor detalii necesare, ceea ce încetineşte ritmul delucru respectiv prelungeşte durata de execuţie. Înălţimea locului de muncă şi a scaunului să fie astfel stabilită încâtalternarea poziţiei ortostatice cu poziţia şezând să fie uşor de rezolvat.

Această alternare permite odihnirea grupelor de muşchi solicitate şiîmbunătăţirea circulaţiei sanguine. Oricare din cele două poziţii, dacă esteadoptată pe o perioadă prea mare de timp devine obositoare. De aceeaalternarea poziţiilor de lucru este favorabilă atât menţinerii sănătăţii, cât şiritmului susţinut de muncă. Să se asigure fiecărui executant un scaun ergonomic cu o înălţime caresă

permită o poziţie corectă în muncă.Scaunul constituie un element component al confortului de lucru, carevine în contact direct cu corpul executantului. Scaunul nu trebuie să sustragăatenţia executantului de la activitatea principală. Un scaun ergonomictrebuie să asigure: menţinerea echilibrului, circulaţia sângelui în membreleinferioare, poziţia dreaptă a corpului, nepermiţându

i să se flexeze ori să seîncline din mijloc.

c)Principii ale economiei de mişcări în proiectarea sculelor şiechipamentului industrial.

37



Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată maiavantajos de un instrument, de un dispozitiv de fixare sau de undispozitiv acţionat cu piciorul.Acest principiu se referă la preluarea de către membrele inferioare aunor sarcini efectuate cu mâinile. Recurgând la pedale, trebuie să se ţinăseama să nu apară noi factori perturbatori, de exemplu, efortul staticprelungit, pentru menţinerea apăsată cu forţa a pedalei sau tulburări decirculaţie. De aceea, pedalele trebuie să fie concepute în legătură cu unsistem de resorturi puternice sau cu un motor de acţionare . În acest fel seasigură respectarea principiului economiei de energie musculară. Pârghiile, manivelele şi roţile de mână să fie amplasate în astfel de

poziţii, încât executantul să le poată manipula cu o cât mai micăschimbare a poziţiei corpului şi cu cel mai mare avantaj economic.Aplicarea acestui principiu prezintă o mare importanţă în proiectareamaşinilor şi utilajelor, unde trebuie să se ţină seama de caracteristicileantropometrice ale executantului precum şi de poziţia de lucru (ortostatic sauşezând). Principala cerinţă a acestui principiu este aceea de a se evitamodificarea poziţiei normale de lucru la acţionarea maşinii prin dispozitivelede comandă respective.

4.2.Dimensiunile antropometrice şi valoarea lor ergonomicăCunoaşterea dimensiunilor antropometrice este necesară în proiectareamaşinilor, sculelor, instalaţiilor, a echipamentelor de protecţie şi a clădirilor.1. Principii

Principiile generale de aplicare a antropometriei sunt sistematizate astfel: Luarea în considerare a omului ca parte integrantă a sistemuluiproiectat, ca o componentă esenţială a acestuia, ceea ce presupuneproiectarea punctelor de joncţiune între om şi celelalte componentetehnice (maşini, utilaje, instalaţii, pupitrul sau tabloul de comandă,mobilier, scule, echipament de protecţie). Operatorul trebuie imaginat în procesul de muncă. De aceea sereprezintă prin dimensiunile sale funcţionale sau operaţionale. Aceastaeste modalitatea de a realiza o relaţie antropometrică corectă între omşi maşină. Trebuie să se ţină seama de factorii de variabilitate a dimensiunilorumane, care sunt de ordin intern (ereditar) şi extern (condiţii demediu).

38



Trebuie să se prevadă limite ample ale toleranţei spaţiale pentruoameni şi echipament. Sub ¸stress' amplitudinea mişcărilor este maimare decât cea constatată în laborator sau munca normală. Evaluarea acomodării şi performanţei se face pe omul complet echipatla maşina complet dotată. Pentru proiectarea echipamentului industrial este necesar camăsurătorile antropometrice să corespundă în circa 90% din cazuri,neglijându

se subiecţii consideraţi la cele două extreme.2.Dimensiunile antropometricePentru a fi utile în proiectarea ergonomică, datele antropometrice trebuiesă satisfacă anumite cerinţe:

Grupul uman măsurat trebuie să fie reprezentativ faţă de operatoriicare utilizează echipamentul industrial;

Eşantioanele trebuie să fie destul de mari pentru a asigura extinderearezultatelor;

Tehnicile de măsurat trebuie să fie specifice scopului urmărit şistandardizate.În proiectarea ergonomică a unui loc de muncă sunt necesare atâtdimensiunile globale ale corpului omenesc cât şi cele parţiale, pentru celedouă poziţii frecvente de muncă (ortostatică şi aşezat)Dimensiunile globale ale corpului uman sunt:

Înălţimea totală (statura)

Distanţa de la spatele coapsei până la faţa genunchiului în poziţieaşezat;

Distanţa de la spatele coapsei la talpa piciorului în poziţie aşezat;

Înălţimea în poziţie aşezat;

Distanţa genunchi ± sol în ambele poziţii de lucru;

Distanţa ochi ±sol în ambele poziţii de lucru;

Distanţa între coate;

Lăţimea umerilor

Distanţa umăr

cot;

Distanţa cot

scaun.Dimensiunile parţiale se referă la diferite părţi componente aleorganismului uman cum ar fi: dimensiunile capului, corpului, mâinii,piciorului.Deosebit de importante pentru proiectarea ergonomică suntdimensiunile antropometrice în poziţii dinamice de muncă, măsurarea unor

mişcări specifice ale diferitelor părţi ale corpului cum ar fi : flexia cotului39



rotaţia laterală a braţului din umăr, flexia genunchiului , deplasarea gambeipiciorului.Dimensiunile antropometrice trebuie considerate în funcţie de poziţiaexecutantului. În poziţia ortostatică dimensiunile antropometrice utilizatepentru organizarea ergonomică a muncii sunt: întinderea verticală a braţuluifaţă de sol, întinderea laterală a braţului, înălţimea umăr ±sol, distanţa ochi ±sol, lungimea totală a braţului, grosimea maximă a corpului, înălţimeagenunchilor, lăţimea umerilor, lăţimea toracelui.În poziţie şezând, dimensiunile antropometrice sunt: înălţimea faţă desol, distanţa de la ochi la sol, înălţimea scaunului de lucru, înălţimea umărscaun, dise coate, distanţa umăr ±cot, distanţa cot ± scaun, distanţa

dintre genunchi, lungimea antebraţului, înălţimea genunchiului.Prin urmare, când se recomandă utilizarea anumitor dimensiuni alecorpului uman, trebuie să se precizeze:

Partea corpului la care se referă;

Poziţia de muncă;

Punctele de început şi de sfârşit ale dimensiunii indicate;

Condiţiile concrete de muncă ce necesită un anumit tip de echipamentde lucru4.Dimensiunile antropometrice şi indicatorii morfologici şifuncţionaliValorile antropometrice sunt necesare în proiectarea sculelor şiuneltelor, în organizarea ergonomică a locului de muncă, cât şi calculareaunor indicatori morfologici şi funcţionali, a consumului de energie, a

schimbului gazos sau a stării de nutriţie.40



Indicatori morfologicişi funcţionali

DimensiuniantropometriceÎnălţimea

GreutateaPerimetrul toracicÎnălţimea corpuluiîn poziţie şezând

Dimensionarea spaţiului de lucruAmplasarea obiectelor deasupra capuluiSuprafaţa corporalăCalculul capacităţii vitale idealeDebitul respiratorStabilirea diagnosticului individual dedezvoltare fizicăAmplasarea corpurilor de iluminatDimensionarea echipamentului de lucruProiectarea platformelor şisuporturoilor corporale (centuri desiguranţă, curele de susţinere)

Amplasarea pedalelorAstfel, valoarea înălţimii este utilizată la calcularea capacităţii vitaleideale, a debitului ventilator maxim (valoarea maximă a volumului de aerventilat pe minut), a suprafeţei corporale, la dimensionarea spaţiului delucru, la amplasarea corpurilor de iluminat şi a obiectelor deasupra corpului.Greutatea corporală serveşte în studii de nutriţie, la calculareasuprafeţei corporale, la stabilirea diagnosticului individual de dezvoltarefizică, la proiectarea platformelor şi a suporturilor corporale (scaune, centuride siguranţă sau sprijin).Rezultatele cercetărilor efectuate confirmă necesitatea stabiliriidimensiunilor antropometrice specifice fiecărei ţări sau zone geografice,precum şi fiecărei ramuri sau grupe de ramuri, diferitelor profesii sau grupe

de profesii.4.3.Capacitatea de muncă şi obosealaCapacitatea de muncă constituie unul din elementele de bază aleorganizării ergonomice a muncii, deoarece determinarea şi caracterizareaacesteia, cunoaşterea limitelor şi dinamicii sale, precum şi a modului deutilizare permit adoptarea acţiunilor de prevenire a apariţiei oboselii,evitându

se astfel consecinţele nefavorabile atât asupra organismului cât şiasupra eficienţei activităţii desfăşurate.

41



1.Definirea şi caracteristicile capacităţii de muncăCapacitatea de muncă reprezintă posibilitatea funcţională bazată petotalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale, pe deprinderile de muncă,cunoştinţele profesionale şi experienţa necesară unui executant de a realiza omuncă profesională cu un randament calitativ şi cantitativ mediu, cumenţinerea echilibrului organic (fără efecte negative asupra stării desănătate).Capacitatea de muncă reprezintă raportul între capacitateafuncţională sau de solicitare a organismului uman şi cerinţele unei anumiteprofesiuni. Din punct de vedere biologic profesiunile nu sunt echivalente. Deaceea, privită în sens biologic, capacitatea de muncă reprezintă una din

trăsăturile importante ale omului, de adaptare la cerinţele profesiunii sau aconţinutului muncii în permanentă evoluţie. Din acest motiv, este necesar săse cunoască aptitudinile, limitele de variaţie a funcţiilor organismului umanîn condiţiile adaptării acestuia în muncă.Caracteristicile capacităţii de muncă sunt determinate de : Funcţiile predominante ale organismului angajat într

un anumit gen deactivitate; Natura, durata, frecvenţa, intensitatea solicitărilor activităţii prestate.Din acest punct de vedere deosebim două componente ale capacităţiide muncă: capacitate de muncă preponderent fizică şi capacitate de muncăpreponderent intelectuală.Capacitatea de muncă preponderent fizică constă din reacţiileorganismului uman care determină efecte mecanice asupra elementelor din

mediul înconjurător, în vederea modificării lor (transformări, manipulări,deplasări). Rolul principal îl au funcţiile aparatului locomotor (mobilităţiarticulare, forţa musculară, coordonarea musculară).Capacitatea de muncă preponderent intelectuală este determinată defuncţiile senzoriale şi neuropsihice (încordare nervoasă, senzaţii, percepţii,reprezentări, memorie, gândire, imaginaţie).Cele două componente sunt interdependente, se află într

o permanentăalternare, ca urmare a sinergiei funcţionale a organismului (solicitarea uneipărţi a organismului se repercutează asupra întregului).Potrivit literaturii de specialitate, în general, capacitatea de muncă semanifestă în trei forme: Capacitatea potenţială(Cp), condiţionată de rezervele de energie aleorganismului uman şi de anumiţi factori psihologici;

Capacitatea funcţională (Cf) reprezintă capacitatea utilizată efectiv înprocesul de muncă.42



Capacitatea de rezervă (Cr) utilizată în scopul desfăşurării activităţilorextraprofesionale (obligaţii sociale şi familiale, activităţi culturale şisportive, hobby

uri)Trebuie respectată condiţia : Cp ³ Cf +Cr . În caz contrar sediminuează capacitatea de muncă, apare fenomenul de oboseală.Capacitatea de muncă se poate exprima prin două categorii deindicatori: Indicatori economici care evidenţiază rezultatele muncii(productivitatea muncii, ore lucrate, producţie realizată); Indicatori psihici (atitudine, memorie, temperament, emoţii, voinţă) şifiziologici (capacitatea respiratorie, capacitatea inimii, capacitatea

de efort) care redau efectele muncii asupra stabilizării potenţialuluifuncţional al organismului.Evaluarea capacităţii de muncă se poate face prin teste ale capacităţiide efort şi investigări subiective, verbale sau comportamentale.

2.Factorii care determină capacitatea de muncăFactorii care determină sau condiţionează capacitatea de muncă se potgrupa în : factori biofiziologici; factori psihologici; factori economico ±sociali şi tehnologici.Factorii biofiziologici condiţionează capacitatea de muncă dininteriorul organismului uman, şi anume: Vârsta şi sexul; Constituţia morfofuncţională ;

Conţinutul şi organizarea alimentaţiei; Starea de sănătate.Factorii psihologici determină sau condiţionează capacitatea de muncăsub raportul laturii personalităţii omului, ca de exemplu: aptitudini,temperament, motivaţie.Factorii economico

sociali şi tehnologici condiţionează capacitatea demuncă acţionând din exterior, aceştia reprezentând îndeosebi condiţiile încare se valorifică posibilităţile organismului uman, ca de exemplu: nivelul decultură generală şi pregătire profesională, organizarea ergonomică a muncii,ambianţa fizică şi psihosocială a muncii.

43



Cunoaşterea şi evaluarea cât mai precisă a factorilor care determinăcapacitatea de muncă, precum şi evidenţierea modului de interacţiune aacestora, constituie una din problemele de bază ale cercetării ergonomice.3.Dinamica capacităţii de muncăCapacitatea de muncă variază în cursul unei zile şi a unei săptămâni delucru, atât de la o zi la alta, cât şi de la un schimb de lucru la altul. Aceastaimpune organizarea regimului de muncă şi odihnă astfel încât să sepreîntâmpine acumularea de oboseală ca urmare a refacerii incompletezilnice a potenţialului funcţional al organismului.Curba capacităţii de muncă în cursul unui schimb de lucru înregistreazătrei faze (fig. 4.2): Capacitatea de muncă crescândă ± faza de acomodare sau adaptare lacondiţiile de muncă, cu valori relativ scăzute ale vitezei şi precizieiefectuării operaţiilor de muncă şi cu atenţie instabilă. În această fază,care poate să dureze de la câteva minute la o oră, se înregistrează ocreştere a consumului de oxigen fără însă a satisface integralnecesităţile organismului. Capacitatea de muncă optimă ± fază în care se înregistrează un nivelrelativ constant al performanţelor în muncă şi o stabilitate aparametrilor psihici şi fiziologici ai organismului. În această fază,care poate să dureze 1

3 ore, aportul de oxigen corespunde cerinţelorpulmonare şi ale inimii (se asigură balanţa energetică aorganismului). Scăderea treptată a capacităţii de muncă condiţionată de apariţia

oboselii crescânde, ca rezultat al epuizării rezervelor funcţionale şi altulburării mecanismului de adaptare ale organismului.

44



Productivitatea munciiu

1

2

3

4

5 6

Timp7

8

Fig. 4.2. Curba capacităţii de muncă în timpul unui schimb de lucru

Cele trei faze se repetă în cursul unei zile de muncă, cu deosebirea că,nivelul capacităţii optime este din ce în ce mai scăzut, deoarece obosealacreşte exponenţial.4.Oboseala în muncăOboseala care apare în urma desfăşurării unei activităţi de o anumită

durată şi intensitate este un fenomen psiho ± fiziologic complex, cumodificări în toate sistemele biologice ale omului, cere se manifestă prindiminuarea temporară şi reversibilă a capacităţii de muncă.Manifestările oboselii în muncă sunt: scăderea eficienţei muncii ± încetinirea ritmului muncii, reducereapreciziei, creşterea frecvenţei erorilor de fabricaţie; manifestări psihice şi fiziologice ± scade atenţia, scade acuitateavizuală şi auditivă, creşte pulsul, respiraţia devine accelerată, creşteconsumul de oxigen, reflexele devin din ce în ce mai slabe; manifestări de ordin subiectiv ± senzaţii de disconfort, modificăriafective şi de comportament, o anumită stare de slăbiciune (durerimusculare, ameţeli, palpitaţii), stări depresive (plictiseală, lipsă de45



interes, repulsie faţă de activitate, nemulţumiri). Aceste manifestărisunt influenţate de o serie de trăsături de caracter cum ar fi:nehotărâre, frica de răspundere, simţul datoriei.Factorii care determină sau favorizează instalarea oboselii sunt: conţinutul şi natura activităţii desfăşurate; particularităţile psihice şi fizice ale executantului condiţiile de mediu (ambianţa fizică şi psihosocială a muncii); condiţiile generale de viaţă.Măsurarea şi investigarea oboselii în muncă se face prin: Metoda directă constă în efectuarea unor teste psihologice şifiziologice prin care se măsoară direct o serie de indicatori cum ar fi:

frecvenţa cardiacă, consumul de energie umană (Kilocalorii/ unitateade timp), frecvenţa respiratorie, frecvenţa critică de fuziune aimaginilor luminoase. Metoda indirectă sau metoda economică ± constă în stabilirea unorcorelaţii între fenomenul de oboseală şi volumul şi calitateaproducţiei.

46



MODULUL 5

ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCĂ

ConţinutTimp de studiuCerinţe privind organizarea ergonomicăa locului de muncă1orăProiectarea ergonomică a echipamentuluiindustrial şi a spaţiului de muncă

2oreProiectarea subsistemului mediu1oră

OBIECTIVE

-Să cunoască noţiunea de loc de muncă şicerinţele general privind organizarea peprincipii ergonomice

Să înţeleagă factori care determinădimensionarea echipamentului industrial şia spaţiului de muncă

Să cunoască modul de stabilire a zonelorde muncă

Să cunoască cerinţele de ambianţă fizică şipsihosocială la nivelul locului de muncă.

47



5.1.Cerinţe privind organizarea locului de muncăErgonomia locului de muncă are rolul de a armoniza într

un tot unitarelementele locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele muncii şi forţade muncă) în vederea asigurări condiţiilor care să permită executantuluidesfăşurarea muncii cu productivitate maximă, cu un consum minim deenergie şi cu o senzaţie de bună stare fizică şi psihică.1.Locul de muncăLocul de muncă reprezintă microsistemul din întreprindere aflat labaza ierarhiei piramidale a organizaţiei. Este un sistem instruibil, evolutiv,integrat sistemului om

maşină

mediu şi sistemului de producţie dinîntreprindere.

Sistemul locului de muncă (fig. 5.1) reprezintă ansamblul de elementede forma intrări ± proces de transformare ± ieşiri, alcătuit din fluxurimateriale, energetice şi informaţionale legate printr

o reţea unitară decomunicaţii orientate multidirecţional, urmărind îndeplinirea unui scop bineprecizat, respectiv realizarea unor repere, lucrări, servicii, conform unuiprogram bine stabilit.INTRĂRI

Informaţii pentrurealizarea sarcinii demuncă ;

Materiale ;

Energie

OMULMASINAMEDIUL

IEŞIRI

Produse ;

Servicii ;

Acţiuni decomunicaţii

Fig. 5.1. Sistemul locului de muncă

Locurile de muncă se clasifică după diferite criterii.

a)După tipul de organizare al producţiei, locurile de muncă seclasifică în :

locuri de muncă pentru producţia de unicate şi de serie mică;

locuri de muncă pentru producţia de serie mică;

locuri de muncă pentru producţia de serie mijlocie;

locuri de muncă pentru producţia de serie mare;

locuri de muncă pentru producţia de masă.b)După gradul de mecanizare şi automatizare a producţiei avem:

locuri de muncă pentru procese manuale;48



locuri de muncă pentru procese mecanice;

locuri de muncă pentru procese automate;

locuri de muncă pentru procese de aparatură.c)După numărul de utilaje deservite, locurile de muncă pot fi:

un utilaj deservit de mai mulţi muncitori;

un utilaj deservit de un muncitor;

mai multe utilaje deservite de un muncitor.d)După natura activităţii, locurile de muncă se clasifică în:

locuri de muncă pentru activităţi de bază;

locuri de muncă pentru activităţi auxiliare;

locuri de muncă pentru activităţi de servire.

e)După poziţia lor în spaţiu, locurile de muncă pot fi fixe sau mobile.Organizarea activităţii se face în funcţie de categoria din care faceparte fiecare loc de muncă.Proiectarea locului de muncă se face în funcţie de dimensiunileantropometrice şi limitele fiziologice ale executantului.În vederea adaptării factorului uman la activitatea sa, în proiectareaergonomică a locului de muncă se ţine seama de dimensiunileantropometrice care variază de la individ la individ, în funcţie de sex, zonăgeografică, regimul de viaţă din copilărie, practicarea unor sporturi.2.Stabilirea zonelor de muncăZonele de muncă sunt determinate de amplitudinile mişcărilormembrelor superioare, în diferite plane şi în limitele normale sau maximedin punct de vedere al posibilităţilor anatomice ale omului.

În funcţie de amplitudinea mişcărilor , de viteza şi precizia acestora,de segmentele şi masele musculare antrenate în efort sau partea corpului careserveşte ca articulaţie distingem: Zona de lucru normală ± când se efectuează mişcări cu braţele flexate,pivotând în jurul articulaţiei cotului (mişcările au amplitudinea mică,au viteză şi precizie mai mare, necesită consum mic de energie, suntmai puţin obositoare. Zona de muncă maximă ± când se efectuează mişcări cu braţele inextensie pivotând în jurul articulaţiei umerilor (mişcările auamplitudine mare, sunt mai puţin precise. necesită un consum maimare de energie).Aceste zone se întâlnesc atât în plan orizontal cât şi în plan vertical.Indiferent dacă activitatea se desfăşoară în plan orizontal sau vertical,

este recomandabil ca, pe cât posibil, mişcările de muncă sau acţionările să49



fie efectuate în zona de muncă normală, cea ce impune ca elementele demanipulare sau dispozitivele de acţionare să fie amplasate în interiorulacestei zone după criteriul frecvenţei de utilizare, care trebuie corelat cu altecriterii cum ar fi: legăturile funcţionale, ordinea de servire, importanţa.Dacă se are în vedere, însă, necesitatea amplasării raţionale adispozitivelor informative (a surselor de informaţii vizuale) aceeaşiimportanţă o are şi stabilirea câmpului vizual sau a ariilor de vedere,respectiv a suprafeţei pe care un om o poate percepe cu ajutorul ochilor.Mărimea câmpului vizual este asigurată, pe de o parte, de rotaţia ochilor,iar pe de altă parte, de rotaţia capului şi este dată de unghiurile vizualeoptime şi maxime de rotaţie a acestora atât în plan vertical cât şi în plan

orizontal.Câmpul vizual optim este cuprins între +15 şi 15 faţă de linia normalăa privirii.Prin urmare, pe baza datelor antropometrice şi a zonelor de muncă sau devedere, se pot determina limitele spaţiale pentru amplasarea elementelor decomandă sau acţionare, atât în poziţie ortostatică cât şi aşezat.Stabilirea acestor date se efectuează prin metoda directă şi indirectă.Metoda directă se bazează pe măsurarea părţilor corpului şi a mişcăriiacestor părţi la un anumit grup de oameni;Metoda indirectă utilizează informaţiile obţinute din măsurătorileefectuate în condiţii asemănătoare cu cele întâlnite la locurile de muncăstudiate, ceea ce permite analiza poziţiei de muncă reale a operatorului ,precum şi a zonelor de acţionare a acestuia. Practic această metodă se reduce

la stabilirea gradului de adaptare la persoanele alese cu caracteristicidimensionale medii.

5.2.Proiectarea ergonomică a echipamentului industrialşi a spaţiului de muncăProiectarea ergonomică a echipamentului industrial şi a spaţiului demuncă se referă la soluţionarea unor probleme legate de conceperea,amplasarea şi utilizarea dispozitivelor de acţionare, conceperea şi construireameselor de lucru, a pupitrelor de comandă şi a scaunelor de lucru.Obiectivele urmărite prin această proiectare sunt : Excluderea poziţiilor de aplecare repetată sau de lungă durată afactorului uman ; Reducerea la minim a muncii de ridicare ;

Evitarea eforturilor statice şi imobilităţii corpului uman un timp maiîndelungat.50



Un rol important în proiectarea acestor elemente îl au : dimensiunileantropometrice ale executantului, ariile vizuale normale şi maxime, zonelede lucru normale şi maxime.1.Conceperea, amplasarea şi utilizarea dispozitivelor de acţionareDispozitivele de acţionare reprezintă mijloacele cu ajutorul cărora serealizează legătura dintre acţiunile motorii ale factorului uman şi aleechipamentului industrial, îndeplinind funcţiile de comandă şi reglare.Potrivit modului în care sunt acţionate ele se împart în : dispozitive acţionateprin rotire şi dispozitive acţionate liniar.Cele mai utilizate dispozitive de acţionare sunt : butoanele, manivelele,volanele, mânerele, levierele, pedalele.

În manipularea dispozitivelor de acţionare apar o serie de erori cum ar fi : erori de substituire condfundarea sau neidentificarea dispozitivelor ; erori de ajustare

poziţia greşită sau nerespectarea manipulăriisecvenţiale a mai multor comenzi ; erori determinate de incapacitatea de a atinge dispozitivele ; erori neintenţionate ± datorate lipsei de atenţieDin acest motiv, indiferent de caracteristicile dispozitivelor de acţionare,este necesar ca la concepţia acestora să se respecte o serie de cerinţeergonomice cum ar fi :

tipul dispozitivelor de acţionare trebuie să fie adecvat caracteruluiacţionărilor efectuate ;

la conceperea dispozitivelor de acţionare trebuie să se aibă în vedereatât posibilităţile organismului uman din punct de vedere al forţei, percepţiei

şi reacţiei cât şi capacitatea acestuia de a le menţine la un nivel cât mairidicat pe toată durata timpului de muncă ;

codificarea dispozitivelor de acţionare prin mărime, formă culoare,localizare, etichetare, pentru a permite identificarea corectă şi rapidă aacestora ;

direcţia de mişcare a dispozitivelor de acţionaretrebuie să fie înconcordanţă cu planul şi direcţia de mişcare indicată pe cadranele aparatelorde măsură si control (sus

jos, stânmga

dreapta, sau în adâncime) sau cusemnificaţia mişcării indicatorilor (creşterea sau scăderea valorilor) ;

amplasarea dispozitivelor de acţionare trebuie să ţină seama de o seriede factori, ca de exemplu : prioritatea acestora ; gruparea ; corespondenţadintre semnale ;

pentru indicarea diferitelor funcţiuni ataşate fiecărui dispozitiv se

recomandă utilizarea unor simboluri.51



2.Cerinţe ergonomice privind conceperea meselor de lucru,pupitrelor de comandă şi a scaunelor de lucruUn rol important în conceperea meselor de lucru şi a pupitrelor decomandă îl are stabilirea înălţimii, lungimii şi adâncimii planului de lucru.Înălţimea planului de lucru este adaptată dimensiunilor antropometriceale fiecărui executant, ţinând seama de natura lucrărilor efectuate (de gradulde precizie a muncii şi de categoria efortului solicitat braţelor). Din acestpunct de vedere se pot distinge munci de precizie la care efortul fizic esteneânsemnat, munci uşoare, de dexteritate, cu efort mediu şi munci grele carenecesită eforturi relativ mari.. Pentru fiecare din aceste categorii se impune oînălţime diferită a planului de lucru.

Înălţimea planului de lucru este cu atât mai mare cu cât lucrarea efectuatăeste mai precisă şi necesită un efort fizic mai redus. Astfel, înălţimeaplanului de lucru este : cu 8 ± 10 cm mai mare decât nivelul coatelor lalucrările de precizie, cu 5 cm sub nivelul coatelor la munci uşoare şi cu 1520 cm subnivelul coatelor la munci grele. Realizarea unor adaptăriindividuale se face prin utilizarea unor bancuri de lucru care permit reglareape verticală a planului principal.În cazul pupitrelor(tablourilor) de comandă, pe care sunt amplasatedispozitivele de prezentare vizuală a informaţiilor şi dispozitivele deacţionare, indiferent de poziţia de muncă adoptată, este necesar, ca axavederii să fie perpendiculară pe suprafaţa de comandă a pupitrului.. Dacăoperatorul lucrează în poziţie ortostatică, înălţimea pupitrului de comandătrebuie să fie mai mare , iar înclinaţia suprafeţei acestuia să fie de 30

. În

poziţia de lucru aşezat înălţimea pupitrului de comandă scade, însă înclinaţiasuprafeţei creşte la 60

.Lungimea sau distanţa laterală şi adâncimea planului de lucru saudistanţa în raprt cu planul frontal depind de dimensiunile obiectelor munciicare se prelucrează pe suprafaţa de lucru, precum şi de cantitatea demateriale şi unelte de muncă cu care se lucrează. Referitor la utilizareasuprafeţei de lucru este necesar să se respecte principiile economieimişcărilor.În ceea ce priveşte scaunul de lucru, în concepţia constructivă a acestuiaeste necesar să se respecte următoarele principii generale :

scaunul de lucru să asigure un sprijin corpului omenesc în raport cuactivitatea desfăşurată ;

scaunul să aibă unele dimensiuni reglabile calculate funcţie de

dimensiunile antropometrice.52



formele scaunului de lucru să evite posibilitatea ca operatorul să lucrezeîn poziţii necorespunzătoare ;

greutatea corpului omenesc să fie repartizată uniform pe suprafaţa deşezut a scaunului.

5.3.Proiectarea subsistemului mediu.Proiectarea subsistemului de mediu include determinarea factorilor deambianţă fizică şi factorii psihosociali.1.Factorii de ambianţa fizică sunt : iluminatul, cromatica, zgomotul şivibraţiile, microclimatul.Iluminatul condiţionează activitatea umană, având în vedere că 80

90%

din cantiatea de informaţii acumulate de oameni provin prin intermediulanalizatorului vizual. Ambianţa luminoasă se aracterizează prin cantitatea şicalitatea luminiiTrăsăturile cantitative ale luminii se caracterizează prin două dimensiuniprincipale : intensitatea (volumul fluxului luminos care cade pe o suprafaţă)şi densitatea (luminozitatea suprafeţelor înconjurătoare).Calitatea iluminatului este determinată de sursele de lumină şi modul deiluminare.Sursele de lumină cel mai frecvent utilizate în activitatea de producţiesunt : becurile electrice, tuburile fluorescente şi lumina de zi. Fiecare dintreacestea se caracterizează prin anumite proprietăti care condiţioneazăutilitatea lor în funcţie de condipecilocului de muncă.În practică se întâlnesc mai multe moduri de iluminare :

Iluminaţia directă este cea transmisă de un con luminos asupra uneisuprafeţe. Se recomandă în condiţiile unei iluminaţii generale foartebune, deoarece produce contraste şi umbre pronunţate. Iluminaţia indirectă constă din îndreptarea fasciculului de luminăcătre plafon şi pereţi, de unde se reflectă pe suprafaţa încăperii. Seasigură o lumină difuză, fără umbre. Iluminaţia mixtă foloseşte materiale transparente prin care circajumătate din lumină difuzează direct, iar restul este dirijat spre tavan,de unde se reflectă în încăpere. Este contraindicată în activităţile cugrad ridicat de precizie.Cromatica influenţează consumul de energie al întregului organism,starea de oboseală cât şi rezultatele cantitative şi calitative ale muncii.

53



Stiinţele care stau la baza ergonomiei scot în evidenţă efectele fiziologiceşi neoropsihice pe care cromatica obiectelor le exercită asupra omului. Deexmplu, culoarea roşie are ca efecte fiziologice creşterea presiunii sanguineşi a tonusului muscular, iar ca efecte neuropsihice este o culoare caldă, unstimulator intelectual şi dă senzaţia de apropiere în spaţiu.Prin alegerea şi dispunerea judicioasă a culorilor în încăperile de lucrutrebuie să se urmărească atât satisfacerea exigenţelor estetice cât şi a celorfiziologice şi psihice.Prin coloritul în mediul de muncă se urmăreşte îndeplinirea următoarelorfuncţiuni : funcţia de realizare a senzaţiei de confort, funcţia de micşorare aoboselii, funcţia de semnalizare şi funcţia de securitate.

Coloritul industrial trebuie să ţină seama şi de buna vizibilitate care estedeterminată de contrast. Ea este obligatorie în sistemele de semnalizare,distingerea anumitor părţi ale maşinilor, tablourilor de bord şi de comandă.In toate tipurile de cromatică industrială, primul criteriu care este luat însemă la alegerea unei culori este coeficientul de reflectare şi de absorbţie. Îngeneral culorile deschise reflectă lumina iar cele închise o absorb.Efectele compensatoare ale cromaticii industriale sunt prezentate în tabel.Caracterul muncii şi condiţiile deambianţăProcese de muncă manuale cu eforturifizicedinamice.Procese

desupraveghereProcese de muncă monotoneMunca la temperaturi ridicate. Munca înîncăperi care primesc multă luminănaturalăMunca la temperaturi scăzute. Munca înîncăperi cu puţină lumină naturalăMunca în spaţii largiMunca în locuri zgomotoase

Caracterul culorilorrecomandate

Culoriodihnitoare(nuanţe pastel)

Felul culorilor

Culori stimulativeCulori reci

Roşu, portocaliuVerde, albastru

Culori calde

Crem,roz,portocaliuAlbastru, maron

Culori de lărgire aspaţiuluiCulori liniştitoare



Bleu, roz, vernil

Galben, vernil

Cromatica industrială este de trei feluri : cromatica funcţională amijloacelor de muncă ; cromatica informaţional tehnologică ; cromaticamuncii.Cromatica mijloacelor de muncă trebuie să asigure o supraveghere şimanevrare cât mai corectă a acestora.

suprafeţele mari ale echipamentelor mecanice fixe trebuie să fie deculoare neutră, iar maşinile mobile în culoare galbenă;

conductele şi instalaţiile au cod internaţional de culori. Astfel,conductele de apă sunt vopsite în culoari gri sau negru, conductele pentru

54



gaze şi lichide nocive în culoare galbenă, conductele ce transportă gazeexplozive în culoare roşie iar cele pentru combustibil în culoare albastră ;

pentru mobilier se recomandă culori deschise având coeficientul dereflectare a luminii de 30

35%.Cromatica informaţional tehnologică este folosită ca soluţie desemnalizare în tablourile de comandă şi trebuie să realizeze o bunăevidenţiere a culorilor semnalelor faţă de fondul general şi a fiecăruia înparte precum şi posibilitatea unei uşoare manevrări a codului cromatic.Cromatica securităţii muncii are rol în avertizarea şi evitarea accidentelorde muncă.

galbenul în contrast cu negrul se foloseşte pentru avertizarea obiectelor

periculoase, a pericolelor nevăzute, a pericolului de prăbuşire; roşul în contrast cu albul avertizează pericolele directe, zonele interzise,sistemele de semnalizare a accidentelor de muncă.Zgomotul şi vibraţiile constituie sursele principale ale oboselii,nervizităţii, influenţând negativ nivelul cantitativ şi calitativ al munciiprestate. De aceea , în proiectarea ergonomică a locului de muncă se adoptătrei categorii de măsuri : măsuri de prevenire a producerii zgomotelor ;măsuri de prevenire a propagării zgomotelor ; măsuri de reducere aintensităţii percepţiei senzoriale a zgomotelor1.Măsuri de prevenire a producerii zgomotelor

Măsuri sociale : legi, norme ; instrucţiuni de interzicere şi avertizărisonore ; interzicerea circulaţiei autovehiculelor zgomotoase.

Masuri tehnice : sisteme şi soluţii silenţioase pentru tehnologii, utilaje

si instalaţii ; evitarea rezonanţei şi a ecoului prin dimensionareaatelierelor şi încăperilor ; soluţii silenţioase pentru lagăre, angrenaje,transmisii.

Măsuri organizatorice : dispersarea şi dispunerea utilajelor în spaţiu;dispunerea conductelor în afara încăperilor de lucru; pornirea decalatăa utilajelor.2.Măsuri de prevenire a propagării zgomotelor

Masuri tehnice: pereţi plafoane şi planşee din materiale antivibratoare;evitarea legăturilor rigide;carcase fonoizolatoare la motoare şiventilatoare; conducte, instalaţii fonoizolante, ecranarea surselor dezgomot ; dimensionarea ferestrelor ; plafoane ondulate în sălile mari3.Măsuri de reducere a intensităţiipercepţiei senzoriale a zgomotelor

Măsuri organizatorice : folosirea căştilor acustice, obligativitatea

folosirii antifoanelor55



Limitele de zgomot şi vibraţii la locul de muncă sunt exprimate princurbe de zgomot (Cz) şi se pot recomanda următoarele :

Cz de 85 db pentru locuri de muncă unde nu se cere o concentraredeosebită a atenţiei ;

Cz de 75 de db, unde se cere o concentrare medie a atenţiei ;

Cz de 70 de db, unde se cere o concentrare mare a atenţiei

Cz de 55 de db, unde se cere o concentrare deosebită a atenţiei

(laboratoare de măsurători).Muzica funcţională face parte din categoria sunetelor cu influenţăasupra activităţii umane. Se recomandă ca mijloc de camuflare a unorzgomote şi a plictiselii în procesele de muncă monotone.

Microclimatul. Facorii de microclimat sunt: temperatura, umiditatea,viteza de circulaţie a aerului, cantitatea şi calitatea aerului inspirat.. Aceştiatrebuie proiectaţi în funcţie de natura şi intensitatea muncii prestate.Pentru a avea un microclimat corespunzător, este necesar să nu existe odiferenţă mare între temperatura aerului şi temperatura suprafeţelorînconjurătoare. Cercetările fiziologilor arată că temperatura de confort aomului este influenţată de valoarea medie a acestor temperaturi, adică :Tp =

Ta + Ts2

unde :Tp este temperatura percepută ;Ta ± temperatura aerului ;Ts ± temperatura suprafeţelor înconjurătoareApropierea între valorile incluse în relaţie necesită o atenţie deosebităîn construcţia suprafeţelor înconjurătoare, pentru ca acestea să aibă izolareanecesară protejării executantului de variaţiile mari de temperatură, ceea ce serealizează prin : izolarea suprafeţelor încălzite, construcţia termoizolantă apereţilor maşinilor, cuptoarelor, ferestrelor şi ai pereţilor exteriori ai

clădirilor.Umiditatea este un alt fator care condiţionează solicitareaorganismului uman în condiţiile de microclimat.Umiditatea aerului trebuiesă se înscrie între 40 şi 50% pentru ca organismul să nu fie afectat. Scădereaumidităţii sub 30% este contraindicată, deoarece are efecte nefavorabileasupra căilor respiratorii şi asupra vederii.Normele de protecţie a muncii stabilesc temperatura şi mişcareaaerului, umiditatea în funcţie de categoria de dificultate a muncii, respectivîn funcţie de consumul de calorii pe unitatea de timp.

56



În majoritatea situaţiilor, asigurarea condiţiilor optime de microclimatreclamă adoptarea unor soluţii tehnice care să permită menţinereatemperaturii aerului şi umidităţii în limitele fiziologice de confort. Cel maifrecvent se folosesc instalaţii de climatizare, aspiratoare de gaze şi praf,radiatoare.2.Factorii psihosociali sunt : relaţiile interpersonale ; factorii depersonalitate, condiţiile de organizare a activităţii, trăirile afective.Relaţiile interpersonale reprezintă ansamblul de legături, de raporturice se stabilesc între oameni în procesul de muncă . După nivelul dedesfăşurare acestea pot fi : relaţii conducător ± membrii şi relaţii întremembrii grupului. Relaţiile interpersonale se manifestă prin atitudini, opinii

şi aspiraţii care pot avea aspect pozitiv ( consideraţie, colaborare, încredere)sau negativ (lipsa de colaborare, neîncredere).Cercetările de psihoergonomie au ajuns la concluzia că individul nupoate fi înţeles dacă este analizat izolat, ci numai dacă este raportat la grupulsocial din care face parte.Cerinţele psihosociale pentru proiectarea locului de muncă sunt : Principiul activismului : o eficienţă crescută a activităţii se obţine înmăsura în care omul este considerat elementul activ principal înprocesul de muncă ; Principiul îndeplinirii funcţiilor psihice superioare de gândire şicreativitate în procesul de muncă ; Principiul optimei încărcări care cere evitarea situaţiilor desuprasolicitare cât şi cele de subsolicitare ;

Regula recunoaşterii rezultatului, unde executantul să se poatăidentifica cu o lucrare, ceea ce stimulează imaginea de sine,autorespectul şi nevoia de depăşire.

57



TEST DE AUTOEVALUARE1. Care este obiectul de studiu al ergonomiei ?2. De ce este ergonomia stiinţă interdisciplinară ?3. Care este raportul dintre ergonomie şi ştiinţele participante laconstituirea sa ?4. Care sunt caracteristicile procesului de producţie industrial ?5. Ce este procesul de muncă şi care sunt elementele salecomponente ?6. Care sunt particularităţile sistemului om

maşină

mediu ?7. Ce funcţii îndeplineşte omul în sistemul om

maşină

mediu?8. Care sunt relaţiile endogene şi exogene din sistemul muncii?

9. Care sunt componentele de mediu din sistemul muncii?10.Ce sunt datele antropometrice şi ce rol au în ergonomie ?11.Ce este capacitatea de muncă şi care sunt factorii care odetermină ?12. Ce acţiuni implică proiectarea ergonomică a locului de muncă ?

TEME PROPUSE PENTRU REFERATE1. Munca ± semnificaţie, conţinut parametrii2. Factorii ergonomici care asigură performanţa umană în condiţiileproducţiei moderne.3. Investigarea şi măsurarea oboselii în muncă.4. Ergonomia şi productivitatea muncii.5. Proiectarea ergonomică a produselor.

58

248484062 Ergonomie Suport de Curs

Documents

Transcript of 248484062 Ergonomie Suport de Curs