UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTEFACULTATEA DE STIINTE ECONOMICEMASTER:MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE

ERGONOMIE

PROF.DR.MIHAIL IURCU

CURSANT:

CERCEL GHEORGHITA

~ 1 ~

TARGOVISTE 2010

CUPRINS;

NOTIUNI INTRODUCTIVE………………………………………………………..pag.3-4

CAPITOLUL I

STIINTE COOPERANTE ERGONOMIEI…………………………………… ….pag.4-6

1.1.Obiectul de studiu al ergonomiei………………………………………… …….pag.4

1.2Forme aplicative ale ergonomiei……………………………………………..…..pag.5

CAPITOLUL II

GRADUL DE REFLECTIE……………………………………………………….pag.6-8

CAPITOLUL III

TIPURI DE REFLECTIE IN SISTEMUL ERGONOMIC……………………..pag.9-15

CONCLUZII………………………………………………………………………..pag.15

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………pag.16

~ 2 ~

COMPORTAMENT - TIPURI DE REFLECŢIE ÎN SISTEMUL ERGONOMIC

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Prezentarea modului de apariţie şi dezvoltare a ştiinţei ergonomiei;

Definirea ergonomiei, a obiectului ştiinţei, formelor aplicative şi a legilor ei;

Însuşirea modului de realizare a cercetării interdisciplinare ergonomice;

Asimilarea noţiunilor ce stau la baza organizării ergonomice a muncii şi a principiilor

economiei de mişcare.

Conceptul general al ergonomiei. Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării ştiinţei.

Termenul “Ergonomie” (gr. ergon - muncă şi nomos - lege) a fost propus în 1949 de către

Murrel, prin el înţelegându-se, într-o definiţie extinsă (Manolescu, 1999), gruparea ştiinţelor

biologico-medicale, psihologico-sociale şi tehnice, în vederea cercetării relaţiilor şi

posibilităţilor de adaptare optimă reciprocă, în condiţii date, atât a omului la munca sa cât şi

a muncii la om, în scopul creşterii eficienţei tehnico-economice, a optimizării condiţiilor

satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatelor muncii, concomitent cu menţinerea stării de sănătate şi

favorizarea dezvoltării personalităţii.

In anul 1947 prof. K. F. H. Murrell (de la Universitatea Bristol - Anglia) a fost chemat să

avizeze echipamentul militar.In anul1949 la Oxford are loc prima reuniune a societăţii de

cercetări ergonomice (Ergonomics Research Society) care defineşte şi certifică ergonomia ca

ştiinţă de sine stătătoare. Termenul de ergonomie este de origine greacă (ergos=muncă,

travaliu, efort şi nomos=lege naturală, normă) - folosit pentru prima dată în anul 1857 de

biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul ”Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a

muncii”

Definitie ergonomie.

Maurice de Montmollin - “ergonomia este tehnologia comunicaţiilor în sistemele om-

maşină”.

Profesorul francez Bernard Metz - ergonomia este “un ansamblu integrat de ştiinţe

susceptibile să ne furnizeze cunoştinţe asupra muncii umane, necesare adaptării raţionale a

omului la maşină şi a muncii la om”.

~ 3 ~

Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o “disciplină care a luat naştere din

ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice şi igienă. Ea cercetează posibilităţile omului în

procesele de muncă, urmărind să creeze condiţii optime de muncă”.

Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) - “Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice,

umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între

om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a

omului”. s-a lansat noul concept om-solicitări (introdus de profesorul Petre Burloiu la

simpozionul din aprilie 1974 ţinut la ASE Bucureşti) şi care exprimă ideea echilibrului

balanţei energetice a organismului uman.

“Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii - care

este legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei,

economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la

nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor

posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate

de societate, in vederea realizarii reproductiei fortei de munca de la o zi la alta.”

În CONCLUZIE, ergonomia este ştiinţa care sintetizează principii ale altor ştiinţe

precum cele medicale, economice, tehnice, antropometria, psihologia muncii, sociologia

muncii, pentru aplicarea lor în proiectarea şi optimizarea sistemului om-maşină-mediu din

punct de vedere al condiţiilor de muncă, precum şi al creşterii productivităţii muncii .

Ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun.

CAPITOLUL I

STIINTE COOPERANTE ERGONOMIEI

1.1.Obiectul de studiu al ergonomiei.

Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de

cercetare proprii. Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie organizarea activităţii umane

în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop

creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi

rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării

personalităţii. Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită

~ 4 ~

îndeplinirea următoarelor condiţii:

-orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman,

- reorientarea profesională;

- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;

- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;

- repartizarea raţională a sarcinilor;

- economia energetica a organismului uman.

1.2Forme aplicative ale ergonomiei - ordonează noţiunile într-un anumit mod specific, în

funcţie de anumite criterii:

1. În funcţie de scopul său, ergonomia se poate implica în studiul sistemului om-maşină

mediu în două etape :

-Etapa adaptării omului la munca sa, prin selecţie, orientare şi formare profesională,

activităţi specifice managementului resurselor umane ;

-Etapa adaptării muncii la om şi transformării mediului de muncă la caracteristicile

factorului uman, la posibilităţile acestuia, activităţi specifice ştiinţelor inginereşti prin

excelenţă ;

2. În funcţie de stadiul sau faza de aplicare a ergonomiei se disting :

-Ergonomia de concepţie (proiectivă sau iniţială) care constituie preocuparea proiectanţilor

în sensul unei mai bune amplasări a mijloacelor de producţie pentru obţinerea unei structuri

optime a mediului de muncă, în concordanţă cu posibilităţile lucrative ale oamenilor;

-Ergonomia de corecţie (ulterioară conceperii produselor) care urmăreşte remedierea unor

lipsuri ale ergonomiei de concepţie sau modernizarea pe baze ergonomice a locurilor de

muncă

3. În funcţie de obiectul preocupărilor, ergonomia poate fi :

-Ergonomia producţiei – studiază condiţiile în care se desfăşoară munca în complexitatea

procesului de producţie (execuţie, repartiţie, circulaţie, consum);

-Ergonomia produsului – studiază produsele destinate să devină mijloace de muncă.

Preocupările pentru studiul ergonomic trebuie să înceapă încă din faza de concepţie şi să fie

continuate în faza de exploatare prin corecţii aduse şi optimizări. Scopul acestei cercetări şi

perfecţionări a produselor sub aspect ergonomic este elaborarea atestatului ergonomic,

instrument prin care se stabilesc solicitările operatorului uman în condiţiile efective ale

folosirii produsului dat. Atestatul ergonomic conferă producătorilor un plus de

competitivitate, iar beneficiarilor un important avantaj economic pe linia orientării, formării şi

selecţiei profesionale şi în final a organizării muncii;

~ 5 ~

4. În funcţie de sfera preponderentă a elementelor componente, preocupările ergonomiei

au generat apariţia şi dezvoltarea unor noi subdiscipline :

-Ergonomia activităţilor care studiază procesele de muncă prin prisma aspectelor

fiziologice, antropologice şi de igienă;

-Ergonomia informaţională ce se referă la proiectarea şi amplasarea dispozitivelor de

semnalizare/avertizare şi răspuns;

-Ergonomia sistemelor sau a organizaţiilor care ţine seama de raporturile de interacţiune a

subsistemelor în ansamblu;

-Ergonomia euristică ce se bazează pe analiza proceselor mentale în cursul rezolvării

sarcinilor de muncă;

-Topoergonomia care se ocupă de dimensionarea maşinilor, organelor de comandă, a

locurilor de muncă pe baza noţiunilor de antropometrie;

CAPITOLUL II

GRADUL DE REFLECTIE

Pe măsură ce sistemul ergonomie este mai evoluat, mai bine pregătit, el poate conduce la

posibilitatea de a prelucra o cantitate mai mare de informaţie, fixându-şi o varietate mai

mare de scopuri.

Pătrunderea în profunzimea intimităţii procesului productiv a scos în evidenţă faptul că

dubla categorie de conexiuni care apar în sistemul ergonomie şi printr-o abordare estetică, şi

care se formează în memorie (se însumează), datorită noilor surse stimulatoare (de natură

estetică) manifestate simultan, aparţin aceluiaşi domeniu.

De aceea, indicii de valoare estetică ataşaţi surselor excitatoare pozitive în procesul

muncii, deşi sunt determinaţi şi de alte criterii, participă direct la realizarea în condiţii

superioare a preceptelor ergonomice.

De fapt, „tipurile de conexiuni asociative sunt foarte variate şi se înmulţesc pe măsură ce

capacitatea sistemului de prelucrare a informaţiei creşte. Şi aceste legături se întăresc

progresiv în memorie, pe măsură ce, prin funcţionarea sistemului, caracterul asociativ al

diferitelor surse devine mai pregnant'".

în acest sens, ergoestetica industrială reprezintă rezultatul intervenţiei unor elemente de

~ 6 ~

natură estetică asupra mijlocului, locului procesului şi mediului de muncă, pentru stimularea

armoniei dintre capacitatea reactivă şi cea productivă, păstrându-se prin forma realizată,

permanent, echilibrului raportului dintre eforturi (fizic şi psihic) în procesul muncii.

Efectul este un proces de muncă care implică realizarea unui grad de reflecţie cât mai

ridicat. Implicarea unor elemente de natură estetică în )rocesul muncii, prin crearea dublei

categorii de conexiuni, au ca efect, aşa după cum s-a văzut, amplificarea stărilor psihice de

trăire interioară, conducând la realizarea unor comportamente deosebite.

Nu orice intervenţie are însă calitatea de a contribui la impulsionarea fapidă, pozitivă, a

stărilor intime de satisfacţie şi armonie, în procesul muncii, unele perturbând întregul

sistem, şi de aici şi tipul de comportament adoptat.. ..

Modul de realizare a intimităţii procesului muncii, a formei concrete de manifestare

relaţională, a raportului direct dintre om şi solicitare, în cadrul sistemului ergonomie, a

demonstrat cu prisosinţă acest lucru.

Astfel, în funcţie de natura diferită a intervenţiilor, pot apărea şi comportamente diferite.

în acest sens, putem exemplifica, prin experienţe practice, cum că intervenţiile care pregătesc

acţiunea, o definesc, o conturează precis, (o explică) sunt absolut necesare, iar intervenţiile

care completează ulterior acţiunea nu sunt întotdeauna necesare, de cele mai multe ori ele

chiar împovărând starea iniţială.

Corectivele, completările ulterioare, sunt binevenite numai atunci când există abateri faţă

de forma ideală, scontată anterior, dar pot fi eliminate de la început prin intervenţii iniţiale

precise care să permită realizarea din faza primară a acelei forme a procesului de muncă, care

să se suprapună perfect peste forma întregului sistem, realizând armonia de fond încă din

această fază.

Gradul de reflecţie realizat, în cadrul intervenţiilor oportune, încă din faza iniţială, va

stimula capacitatea reactivă, multiplicând capacitatea productivă a omului, fără eforturi

suplimentare.

Comportamentul omului este în acest caz specific unei reflecţii pozitive, cu înţelegerea lejeră a

procesului, iar armonia şi satisfacţia ating cotele maxime.

Complementaritatea elementelor de natură estetică, în sistemul ergonomie, pot

constitui cadre de intervenţie iniţială sau ulterioară. '

Ergoestetica industrială urmăreşte, în acest sens, şi realizarea unor intervenţii iniţiale,

estetice, pe lângă cele de altă natură - după specific -pentru realizarea scopului propus:

creşterea gradului de reflecţie, cu obţinerea unei reflecţii corespondente, superioare, şi un

~ 7 ~

comportament

specific, adecvat sistemului ergonomie armonios proiectat.

Cadrele relaţionale, rezultate în urma interferenţei elementelor estetice de intervenţie,

în sistemul ergonomie, prin multitudinea direcţiilor de acţiune şi influenţă, impune şi

trebuie să permită realizarea unui „dialog mutual rapid."

Acţiunile întreprinse prin intervenţia unor elemente estetice, cu efecte multiple asupra

mijlocului, locului de muncă, procesului de muncă, mediului şi a omului, în cadrul

viziunii extinse a sistemului ergonomie, într-o abordare ergoestetica, trebuie să asigure:

♦ o prelucrare rapidă a informaţiilor transmise în sistem de elementele de intervenţie,

ce conturează cadrul şi forma concretă de realizare a procesului muncii;

♦ o reflecţie obiectivă, pozitivă, cu o reacţie la obiect şi la moment, a Subiectului -

fără solicitări;

♦ preîntâmpinarea apariţiei eforturilor suplimentare sau a interpretărilor

eronate, ce generează reacţii întârziate, decizii întârziate,respingere etc;

♦ pregătirea continuă a omului, perfecţionarea lui permanentă, pentru a,« face faţă cu

uşurinţă noilor intervenţii, în noile condiţii evoluate, ca efect al dezvoltării;

♦ interacţiunea reciprocă a tuturor elementelor de intervenţie, precis,

pe punctele nodale ale sistemului, conturând o formă a procesului care Impulsionează

continua creştere a amplitudinii buclei de reacţie.

Ca efect în timp se va ajunge la o perfectă suprapunere în punctul (maxim de reflecţie,

a curbei capacităţii de reacţie cu curba reflecţiei şi curba efortului.

Atunci când interferenţa elementelor de intervenţie se realizează într-un singur punct,

reflecţia omului este pozitivă, fără ca însă comportamentul Omului » »A atingă starea deplină de

satisfacţie, el acomodându-se treptat în sistem.

Când nu se realizează nici o interferenţă a elementelor de intervenţie, fie iniţiale, fie

ulterioare, cadrul relaţional din sistem (prin mediu, prin mijloc, prin pregătirea omului) având

o proiectare segmentată, fără o viziune unitară de ansamblu, omul reflectă negativ,

comportându-se ca atare, rezultând o neînţelegere, un disconfort, un consum mare de efort, o

respingere totală.

Realizarea unui cadru de interferenţă a elementelor de intervenţie în sistem, cadru care,

prin completările ulterioare (datorate progresului), permite o creştere a gradului de reflecţie

(imaginativ nişte cercuri concentrice) este absolut necesară. Ea face ca omul să reflecte

~ 8 ~

pozitiv, înţelegând imediat întreaga formă a procesului, acomodându-se rapid în proces,

realizându-se chiar o autointegrare, cu un grad mare de satisfacţie şi o armonie perfectă a

desfăşurării procesului muncii (dezideratul ergoesteticii industriale).

CAPITOLUL III

TIPURI DE REFLECTIE IN SISTEMUL ERGONOMIC

Aşa-numitele elemente ale gândirii sunt constituite sub forma unor concepte de relaţii. Pe

plan psihologic, prin reflecţie, acestea se vor manifesta ca o expresie a reacţiei subiectului faţă

de obiectivele pe care le-a reflectat, exprimând diversele intensităţi ale acţiunii. Pe plan logic,

această asimilare activă se traduce printr-o echivalenţă calitativă a tuturor elementelor

reflectate.

Receptivitatea la schimbare a structurilor intelectuale, respectiv a calităţii reflecţiei, se

datorează, după cum este demonstrat, participării subiectului la un program de perfecţionare

(învăţare).

Apare astfel problema raportului dintre asimilare şi acomodare, cu formarea unor noi

posibilităţi de asimilare, a unor noi structuri, prin dirijarea sistematică a acomodării.

Cea mai importantă observaţie care rezultă, din cele expuse mai sus, este că relaţiile

dintre subiect şi realitatea externă solicită intervenţia operaţii/or intelectuale.

Orice element ce poate genera o impresie, generează de fapt o stare, un comportament,

în urma relaţiilor de „dialog mutual" ce se realizează între subiect şi realitatea externă.

Astfel, comportamentul este simbolul rezultat al nivelului de acomodare - acceptare, iar

instrumentul de acţiune eficace - forma de impresie.

Ca factor de intervenţie reprezintă pentru noi raportul dialectic, direct, dintre funcţie şi

formă, dintre metodă şi stare. Prin urmare, modul de realizare a perceptelor ergoesteticii

trebuie să vizeze, în cadrul sistemului ergonomie extins - om-solicitare, intervenţii directe

atât asupra tehnologiei cât şi asupra formei obiectului, cu viziunea relaţională dintre fiecare

funcţie şi formă, fiecare element de utilitate şi ansamblu sarcină - solicitare psiho -

fiziologică, în aşa fel încât să creăm mediul propice unei capacităţi reactive, care să

stimuleze, să influenţeze favorabil capacitatea productivă.

Cu cât stilul de realizare permite crearea unei armonii între fiecare funcţie şi formă, cu

~ 9 ~

atât această armonie poate conduce, în final, la obţinerea unor cadre organizatorice propice,

funcţionale, în care mijloacele de muncă să fie concepute simplu, fără intervenţii tehnice

împovărătoare, fără complicarea procesului tehnologic, fără îngreunarea coordonării.

Impresia subiectului, în cadrul procesului muncii astfel format, se transformă din impresie

de dominare, de dezarmonie, de disconfort şi oboseală, într-o stare în care armonia

procesului cu cadrul organizatoric şi mijlocul de muncă care va da acea frumuseţe simbolizată

care acţioneaza favorabil asupra desfăşurării întregului proces de muncă, iar modul de reacţie,

prin tipul de reflecţie format, va acţiona favorabil SI ia capacităţii reactive.

Punctul de plecare în intervenţie pentru realizarea şi menţinerea unui Just echilibru între

progres şi pregătire, între concepţie şi producţie, între încetare şi analiză, trebuie să fie reflecţia

individului.

Pentru explicarea problemei privind modul de acomodare a omului în realizarea procesului

muncii, a gradului de participare la fiecare intervenţie în sistem, a modului cum se comportă

ţinând seama de o serie de consideraţii fundamentale cât mai adecvate a cercetării, s-au

stabilit trei tipuri de reflecţie:

• reflecţia „nelabilă";

• reflecţia ,Jabilă";

• reflecţia „abila".

Aceste trei tipuri de reflecţie corespund celor trei situaţii prezentate, privind modul de

realizare a interferenţei relaţionale a elementelor de intervenţie cu scopurile, interesele şi

potentele umane.

Structurarea făcută nu pierde din vedere importanţa deosebită pe care o are psihologia de

reflecţie şi mediul de formare, deci şi tipul de reflecţie realizat. Din contră, se cunoaşte că

fiecărui tip de reflecţie îi corespunde o psihologie caracteristică, manifestată practic prin

comportamentul factorului uman în proces. Nivelele atinse de capacitatea reactivă şi deci şi de

capacitatea productivă, individuală, prin intervenţia elementelor estetice în conceperea

sistemului ergonomie, demonstrează astfel în detaliu efectele ergoesteticii industriale.

Frumuseţea procesului se va ridica, în acest caz la nivelul interesului social şi cel general.

Subiectul poate înţelege în profunzime fenomenul şi mişcările sale, poate suprapune rapid

starea psihică peste forma procesului, „dialogul mutual" - realizându-se rapid, cu lejeritate.

în acest moment putem spune de fapt că s-a realizat o reflecţie abilă (autoimpus - sinceră),

care, ca şi autodeterminarea muncii, se formează intelectiv, dar al cărui efect este multiplu faţă

de autodeterminarea muncii -prin automodelare şi autoasimilare. Rezultat al unui grad de

~ 10 ~

reflecţie ridicat al procesului muncii, dând naştere Ia o acomodare imediată, reflecţia abilă

implică comportamentul uman care se manifestă prin:

satisfacţie deplină;

trăire interioară intensă;

efort fizic redus;

Intr-un cuvânt armonie între elementele ce definesc sistemul ergonomie, solicitarea fiind

conformă cu interesul, în limitele normale, şi chiar mobilizatoare.

Celelalte două tipuri de reflecţii, reflecţia labilă şi nelabilă, sunt reflecţii opuse.

Reflecţia labilă (sinceră) se formează în timp, prin acomodare, în momentul înţelegerii

unui fenomen (proces) şi a acceptării sale parţiale sau totale, fără realizarea unei armonii

deosebite a procesului muncii.

Reflecţia nelabilă (nesinceră) apare când subiectul nu înţelege sau nu vrea, din anumite

motive specifice, sa înţeleagă fenomenul (procesul), respingându-1 ca necorespunzător,

nerealizarea interferenţelor elementelor din sistem fiind în acest caz generator de disfuncţii.

Dintre aceste două tipuri de reflecţie, reflecţia labilă este, oarecum, cea favorabilă (fiind cea

mai des întâlnită), numai că nivelul intensităţii de stimulare a intelectului individului este

mediu. Stimulând creşterea nivelului gradului de reflecţie în procesul muncii, prin realizarea

cadrului optim de interferenţă în sistem, se poate obţine transcederea reflecţiei labile în

reflecţie abilă.

Posibilităţile ample de mutaţie perpetuă prin dezvoltarea cognitivă, perfecţionare şi

organizare, dau naştere astfel la mobilizare, armonie, Înţelegere, acceptare, asimilare şi

satisfacţie deplină, adică la o realizare a omului în procesul muncii.

In ceea ce priveşte reacţia, aceasta ca un element generativ al lanţului, apare în urma

reflecţiei. Omul, reflectând, reacţionează la impulsuri, şi, conform funcţiilor neuropsihice

caracteristice, trage concluziile necesare asupra posibilităţilor sale, a capacităţilor sale de

producţie. Amplitudinea curbei raţiune depinde, deci, de nivelul atins de reflecţie şi de

calitatea ei, iar aceasta de gradul de reflecţie generat de sistem.

Nivelul atins de reflecţie va depinde şi de capacităţile intelectuale ale Individului şi de

aptitudinile sale. Calitatea reflecţiei depinde de armonia realizării sistemului, a formei sale

pure, printr-o proiectare funcţională care să determine şi schimbări în comportament. Astfel:

♦ la reflecţia labilă (sinceră) individul, înţelegând fenomenul, se comportă ca atare,

crescând în timp atât funcţia capacităţii respective (Kr) (prin bucle de reacţie) - cât şi calitatea

stării raţiunii;

~ 11 ~

♦ la reflecţia nelabilă (nesinceră) individul nu înţelege fenomenul, ceea ce influenţează

negativ asupra stării raţiunii, şi, de aici, asupra concluziilor trase, adoptând un comportament

adecvat situaţiei;

la reflecţia abilă (autoimpus sinceră) în schimb - de care trebuie să ţinem seama în procesul de

creaţie (proiectare) şi execuţie - individul înţelege perfect şi imediat fenomenul, trăind intens,

starea de armonie şi acomodare productivă fiind totală. Capacitatea reactivă creşte, generând

corespunzător o capacitate productivă de un înalt nivel, cu un efort fizic în continuă scădere a

pregătirii profesionale, individuale.

Exprimată matematic, funcţia complexă apare ca un raport dintre efortul neuropsihic,

corespondent reflecţiei realizate şi efortul energetic (cheltuiala musculară) în procesul muncii,

corectat cu raportul de creştere a intelectului corespunzător gradului de complexitate a

lucrărilor, după raţionalizare, valoare din care se deduce factorul de rezistenţă socială, adică:

fE H

1E0 G,

♦

♦ EH = efortul neuropsihic; (prin prisma raţiunii), calculat în % din efortul energetic;

♦ EG = efortul energetic; (cheltuială musculară), exprimat în kcal.; Gr = gradul de reflecţie;

♦ K = rezistenţa socială; K>0 - situaţie negativă; K=0 - situaţia ideală, (valorile funcţiei

sunt orientative, trebuie privite ca atare)

♦ Reprezentată grafic, funcţia apare ca o rezultantă a trei curbe (variabile interne,

dependente de o mulţime de variabile externe - vezi „Teoria catastrofelor" şi „Ergoestetica

industrială").

♦ Rezistenţa socială (K) reprezintă un fenomen ce trebuie luat în consideraţie, având o

acţiune diferită de inerţia evenimentului, deoarece se opune forţei interne de dezvoltare, de

creştere. Ea apare mai ales atunci când este vorba de ceva foarte nou, unii indivizi privind creaţia

cu suspiciune, de cele mai multe ori neglijând-o. Aceasta are repercusiuni directe asupra

executantului, el fiind primul oponent.

♦ Adaptarea în cadrul procesului muncii ergoestetice

După cum am putut constata din cele prezentate, funcţionalitatea procesului muncii depinde

de funcţionalitatea fiecărui element şi a relaţiilor ce coexistă între ele. Fiabilitatea sistemului

ergonomie este ln fncţie de menţinere a capacităţii forţei de muncă, iar stimularea

capacităţii de muncă un supliment necesar pentru menţinerea performanţei /ţi a echilibrului

~ 12 ~

permanent.

Procesualitatea muncii, ce se prezintă, de altfel, ca o conjugare a eforturilor energetice şi a

circulaţiei informaţionale (eforturi psihice), între ilubiect şi mijloc, într-o anumită ambianţă,

impune, pentru atingerea (scopului, cunoaşterea laturilor psihice care amplifică sau

diminuează efortul obiectiv cât şi modul şi gradul de stimulare în acest sens a efortului

subiectiv".

Conştiinţa efortului depinde de numeroşi factori, care îi determină;

Conţinutul;

Intensitatea;

Tonalităţile;

Evoluţia.

Chiar dacă este obiectiv - prin aprecierea eronată a dificultăţilor reale a sarcinii, efortul se

obiectivizează prin efectele pe care le are asupra performanţei în muncă. Realizarea perfectă a

situaţiei de muncă, formativă şi „intelectivă", procesuală şi ambientală, se prezintă subiectului

drept o evoluare cantitativă şi calitativă a elementelor ce construiesc, conturează şi se implică

în procesul muncii. Modernitatea utilajului, a ramurii de activitate, a gradului de impresie

realizat prin formă, funcţie, aspect, confort etc, vor genera impulsuri stimulative, satisfacţii

individuale legate de muncă, starea motivaţională necesară unei bune desfăşurări a întregului

proces.

In relaţia subiect-mijloc, sau mai direct în relaţia subiuect-proces-muncă, se produce,

simultan cu efortul psihic şi fizic, legat direct de îndeplinirea sarcinii, un efort de adaptare a

subiectului la mijloc, la ambianţă, Ia solicitare. Astfel, mijlocul de muncă poate produce

zgomot, vibraţii, trepidaţii, care impun efortul de adaptare organică conştientă sau inconştientă.

în ambianţa fizică, asemenea eforturi sunt solicitate de temperatură, umiditate, iluminat etc.

Efectele acestor condiţii constituie prin ele însele solicitări, care se adaugă celor ale sarcinii de

muncă sau se cumulează cu ele. La acestea am mai putea adăuga o serie de factori inadecvati

privind forma, funcţia produsului, forma procesului, modul de organizare a lui. Poluarea

inestetică, ca şi factorii fizici, prin implicaţiile psihice create, produce altercaţii, cu influenţe

specifice asupra gradului de adaptare a subiectului în procesul muncii, amplificând efortul şi

reducând potenţa - (diminuându-se productivitatea muncii) - randamentul întregului sistem, în

ultimă instanţă.

Factorii de solicitare auxiliari ai mijloacelor şi cei principali ai ambianţei se adaugă, prin

urmare, la solicitările ce impun modificări de comportament şi de capacitate, generându-se o

adaptare improprie.

~ 13 ~

De fapt, ce înseamnă mecanismul de adaptare şi cum se realizează ei în procesul muncii?

Dupa Septimiu Chelcea, într-un studiu de detaliu „adaptarea înseamnă viaţă; inadaptarea -

moarte. Evoluţia omului de la apariţia sa şi până în prezent nu constituie altceva decât un

continuu proces de adaptare la mediul fizic şi social. în acelaşi timp, mediul fizic a influenţat

evoluţia omului, care reflectă, în însăşi structura organismului său, condiţiile naturale în care

trăieşte. Adaptarea umană nu poate fi altfel înţeleasă decât în unitatea dialectică bio-psiho-

culturală a răspunsurilor omului faţă de stimulii din mediul natural şi social în permanentă

transformare.

Procesul de modificare concomitentă a subiectului şi a structurii în raport cu care se

realizează adaptarea parcurge treptele intermediare ale asimilării şi acomodării, pentru a

ajunge la nivelul superior de echilibru rezultat de adaptarea propriu-zisă.

Asimilarea (As), fenomen larg întâlnit la nivelul biologicului, prezent în toate actele

comportamentale şi de cunoaştere de la cele mai elementare, senzorio-motorii şi până la formele

superioara logico-matematice-presupune încorporarea, reducerea situaţiei noi la ceva cunoscut,

conferirea unei semnificaţii, includerea în schemă de acţiune. Exemplu - asimilarea unui reper

în construcţia de maşini indică introducerea în fabricaţie a noi ansambluri care nu modifică

structural fluxul tehnologic. La fel, asimilarea normelor în organizare, semnifică includerea lor

în schema comportamentelor, concomitent cu conservarea acestor scheme. Nu au loc, deci,

modificări de structură. „Orice schemă de tipul stimuli - răspuns (S-'R) include în realitate şi

momentul asimilării (S-'A-^R). Putem considera schema (S-'A-'R) ca având o valoare

biologică şi culturală, marcând prima treaptă în procesul adaptării umane."

♦ Acomodarea (Ac) desemnează modificarea schemelor, sub influenţa

mediului înconjurător, modificare care nu provoacă doar simple copii şi

amprente mecanice asupra organismului, ci declanşează ajustarea activă la

schemele de asimilare. Fiind solidară cu asimilarea, acomodarea presupune

asimilarea unui element nou , care transformă, modifică schema de acţiune,

nu o elimină, (au loc deci modificări de structură)

♦ Adaptarea propriu-zisă (Ad) - constituie sinteza asimilării şi -a acomodării, cele

două momente fiind condiţiile constuitive, inseparabile, şi

Adaptarea presupune atât schimbarea elementelor exterioare în vederea includerii lor în

scheme comportamentale preexistente, cât şi modificarea acestor scheme în raport cu

elementele exterioare. In acest sens, odaptarea implică activismul subiectului, nu suportarea

pasivă a presiunii mediului exterior. Individul uman, ca sistem multistabil, păstrează

echilibrul, se adaptează în principal prin schimbarea condiţiilor de mediu

~ 14 ~

Mergând mai departe, pe această filieră, putem concluziona că solicitările de efort şi de

adaptare se constituie, în fapt, prin legătura intrinsecă care există între sarcină, mijloc şi

ambianţă. Orice intervenţie calitativă asupra procesului, mijlocului sau ambianţei poate

influenţa raportul care există între solicitare şi adaptare, între efortul fizic şi psihic, în ultimă

instanţă.

Modificarea gradului de impresie, prin intervenţia elementelor estetice, ergonomice sau de

altă natură, în procesul muncii, (organizaţional şi proiectiv) va contribui de fapt asupra

adaptării rapide, prin crearea ambianţei necesare stimulării capacităţilor omului de adaptare în

procesul muncii. Astfel, forma întregului proces (de la asimilare până la acomodare), prin

stimularea capacităţii de reflecţie, va căpăta valenţe pure de impresie, valenţe care vor influenţa,

în fapt, prin echilibrarea capacităţilor, realizarea echilibrului întregului sistem ergonomie.

Cunoscând mecanismul adaptării, orice intervenţie calitativă în sistemul ergonomie, ne

apare prin influenţele ce le generează asupra raportului care există între efortul fizic şi

efortul psihic.

CONCLUZII:

~ 15 ~

BIBLIOGRAFIE

TRATAT DE ERGONOMIE - IURCU MIHAIL;IURCU EMIL VALENTIN

~ 16 ~