Cultura Penkovka

La răscrucea dintre antichitate si epoca medievală timpurie, în cadrul unui amplu proces de

migratie, slavii au colonizat întinse teritorii în Europa centrală și sud-estică. O întreagă serie de

probleme referitoare la această populație, ale cărei mișcări înregistrează pe parcursul secolului

VI intensitatea maxima- nu în ultimul rând originea, teritoriile pe unde și momentul în care încep

să se răspândească- sunt încă dezbătute în istoriografia, lingvistica și cercetarea arheologică

europeană.

Cultura slavilor în secolul VI, deja mentionați în surse, putea să se cristalizeze cu puțin timp

înaintea perioadei când a început marea lor expansiune sau chiar în urma acestei deplasări,

probabil chiar în afara patriei originare. În acest ses, ar putea fi avute în vedere descoperirile din

zona superioară a Bugului sudic, a Nistrului și a Prutului superior. Spre sfârșitul primei jumătăți

a mileniului I în Europa centrală și estică se produce o modificare vizibilă a structurii locuirii, iar

culturile existente dispar. Acest proces de disoluție a vechilor structuri se extinde treptat dinspre

est spre vest, la inceput atingaând Ucraina și Moldova (răscrucea dintre secolele IV/V), apoi

sudul Poloniei (prima jumătate a sec V), Polonia centrală (sfîrșitul sec V). În acest spațiu își vor

face treptat aparția slavii, cel mai devreme în actuala Ucraina nord-vestică cu un model cultural

complet diferit.

Pe baza unor complexe arheologice databile în sec IV târziu și în prima jumătate a sec V,

cercetătorii ucraineni au în vedere anumite relații în direcția culturilor Zarubineț târzie și grupa

volhino-podoliană (sec I-începutul sec III), cultura Kiev (sec III-Prima jumatate a sec V) și chiar

a culturii Cerneahov târzie ori a orizontului târziu al culturii tumulilor carpatici, în aceste cazuri

fiind vorba despre acei veneti din sursele literare. Pe cursul mijlociu și superior al Desnei,

bazinul Seimului și cursul superior al Bugului sudic ar fi sesizabilă legătura dintre cultura Kiev și

culturile Praga și Kolocin, iar iî zona mijlocie și superioară a Nistrului și a Prutului se are în

vedere relația dintre vestigiile Cerneahov târzii sau tumulare carpatice si cultura Praga incipientă.

În virtutea acestui model de interpretare, cultura Kiev ar reprezenta în mod cert substratul

culturilor Penkovka și Kolocin, iar cultura Cerneahov târzie ar avea același rol pentru cultura

Praga(în zona superioară a bazinului Niprului mijlociu într-o anumită măsură și pentru cultura

Penkovka)

Cultura Penkovka este o cultură arheologică datând din secolul al V-lea până în secolul VII-

VIII, numele ei fiind dat de un sit situat în bazinul mijlociu al râului Nipru, în Ucraina de astăzi.

Granița de vest a acestei culturi se pare că este râul Prut iar cea estică se întinde dincolo de râul

Nipru unde s-a realizat suprapunerea cu cealaltă mare cultură a slavilor, cultura Praga.

Ceramica Penkovka se găseste și în sudul și estul României, unde coexistă cu ceramica

facută la roata olarului de proveniență târzie romană și este numită cultura Ipotești-Cândrești de

către arheologia română. Ceramica de tip Penkovka a fost gasită și în forturile bizantine din

nord-estul Balcanilor. Ceramica lucrată manual aparținând culturii Penkovka se deosebește de

cea de tip Praga prin profilul bicontronic și tendința pentru curbe surprinzătoare.Ceramica lucrată

exclusiv cu mâna prezintă forma de oală-borcan, simple cu buza scurtă si cu fundul îngroșat, în

general neornamentată. Se întâlnesc și tipsiile folosite la cuptoarele pentru copt pâinea sau drept

capace.

Oricum cercetătorul Florin Curta a argumentat că nu există o legatură clară între tipul de

ceramică și etnicitatea grupului care o deține . E Teodor a realizat o analiză detaliată a ceramicii

din secolul al VI-lea din sud-estul Europei și a descoperit niste tipuri complexe care nu pot fi

reduse la 2-3 mărci caracteristice unei culturi, fiecare micro-regiune sau chiar sit izolat

prezentând particularități în ceea ce privește ceramica și gradul de conectivitate cu alte regiuni

ale Europei slave.

Așezările culturii Penkovka tind să fie localizate pe terasa râurilor în general într-o

dispunere rectilinie. Clădirile sunt de obicei de formă pătrată, semi-îngropate de tipul bordeelor

cu vatra situată într-un colț al construcției. Există și construcții de formă circulară, neexistente în

alte culturi slave, atribuite unei influențe nomade , diferite de tradiționala yurtă. Așezările tind să

fie abandonate după o periodă de locuire și sunt reocupate după un număr de ani, reflectând

forma de agricultură itinerantă bazată pe cultura meiului și a grâului, dar și rolul important al

creșterii vitelor mari. Situri arheologice pe teritoriul țării noastre aparținând acestei culturi s-au

descoperit la Dăncești-Strășeni, Recea-Strășeni, București-Militari, Ciortești-Iași sau Cucorăni-

Botoșani.

Două situri fortificate aparținând culturii Penkovka au fost descoperite la Seliste și

Pasturke. Ultima a fost excavată în detaliu și se pare ca a fost o fortificatț din epoca Fierului,

ocupată ulterior și în epoca timpurie medievală. Măsurând 25 ha cuprinde numeroase clădiri care

sugerează o specializare a industriei, considerându-se a fi un centru politic al unui conducător

local.

Două tipuri de morminte se găsesc la nord de Marea Neagră aparținând secolelor VI-VII.

În general cu un inventar funerar sărac mormintele de incinerație în urne sau în gropi de mică

adâncime sunt concentrate în zona de silvostepă, în timp ce morminte de înhumație mai bine

echipate se găsesc în stepă. În general acestea din urmă sunt atribuite populațiilor de tip turcic, în

timp ce mormintele de incinerație au fost un element tipic slav. Cu toate acestea, o delimitare

etnică sigură a fost pusă la îndoială, din cauză că ceramica și obiectele de metal aparținând

populațiilor nomade prezintă asemănări evidente cu cele slave din silvostepa. Așadar, Florin

Curta a argumentat că mormintele de înhumație reprezintă o dovadă a statusului social, fiind un

atribut al conducătorilor și al oamenilor importanți din zona de silvostepă.

Un alt set de elemente culturale atribuit anților sunt numeroasele tezaure de aur si argint din

secolul al VII-lea cunoscute și sub numele de cultura Martinovka. Oamenii de știintă au început

dezbaterile privind atribuirea lor etnică încă din secolul al XIX-lea, A. Spitsyn atribuindu-le

slavilor, pe când J. Harmata le atribuie mai degrabă populațiilor turcice. Situația a fost clarificată

în analiza lui F. Curta care a subliniat că la începutul secolului al VII-lea aceste obiecte apar în

depozite din silvostepă, pe când mai târziu vor apărea în mormintele nomade. Analiza lui Curta

sugerează că preferințele pentru obiectele de podoabă au variat în timp și au fost legate de

statusul social, mormintele având un inventar mai bogat odata cu lupta pentru supremație în

regiunea Mării Negre între avari, bulgari, khazari pentru a sugera puterea de care se bucura

conducătorul respectiv.

Deși arheologi ca V. Baran, M. Gimbutas, M. Schukikin, V. Sedov văd în cultura Penkovka

rămășițele materiale ale anților, nu se poate vorbi despre un singur grup etnic, ci mai degrabă de

o multitudine de popoare care au trăit în regiunea Mării Negre între 450-750 și care au elaborat

ceramica si tehnicile de înmormântare specifice culturii Penkovka.

Arealul culturilor Praga și Penkovka

Bibliografie :

Comşa, Maria, Slavii pe teritoriul R.P.R. în secolele VI-IX în lumina cercetărilor arheologice ,

în SCIV, 10, nr. 1, 1959, p.159-166

Idem, Discuţii în legătură cu pătrunderea şi aşezarea slavilor pe teritoriul R.P.R., în SCIV,

11, nr. 1, 1960, p.159-166

Florin Curta, Apariţia slavilor. Istorie şi arheologie la Dunărea de Jos în veacurile VI-VII.

Târgovişte, Edit. Cetatea de scaun, 2006, 160 p.