STUDIU DE CAZ

Realizat de Dabija Oana

si Asavei Alina

Junimea

• Date biografice : Titu Maiorescu : “O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” ; “Comediile d-lui Caragiale”(1885) ; “Eminescu şi poeziile lui” ; “Beţie de cuvinte”(1873)

Istoria literaturii române de la origini până în prezent

Junimea în “Istoria literaturii române moderne”

Cuprins

În introducere - JunimeaJunimea a fost un curent cultural şi literar, dar şi o asociaţie culturală înfiinţată la Iaşi în anul 1863 din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la studii din străinătate, în frunte cu Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti, Titu Maiorescu,cel care a devenit mentorul spiritual al Junimii.Scopul initial a fost acela de a organiza “prelectiuni populare” pe teme diferite de interes larg(cum ar fi stiinta, istoria,cultura nationala) prin care se urmarea educarea gustului publicului,purificarea limbii romane literare si interesul pentru literature.In cadrul sedintelor tinute in casa lui Titu Liviu Maiorescu la Iasierau citite si discutate operele unor tineri scriitori, iar cele mai valoroase erau publicate in revista societatii numita “Convoorbiri literare”.

Prima etapă, numită şi "etapa ieşeană", se întinde de la întemeiere, în anul 1863, până în 1874, cand se elaborează principiile sociale şi estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru limbă, purtate cu latiniştii şi ardelenii, apoi a polemicilor cu barnuţiştii, cu Bogdan Petriceicu Haşdeu şi cu revistele din Bucureşti, duse nu numai de Maiorescu, dar şi în acţiuni colaterale de Gheorghe Panu, Teodor Vârgolici, Alexandru Lambrior, Vasile Burla, Alexandru Cihac. Este vremea în care “Junimea” provoacă cele mai multe adversităţi, dar şi aceea în care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe să se formeze în jurul ei.

A doua etapă a “Junimii” dureaza din 1874 pana in anul 1885, cand şedinţele din Iaşi se dublează cu cele din Bucureşti, în diversele locuinţe ale lui Maiorescu şi în cele din urmă în armonioasa casă din strada Mercur, unde Vasile Alecsandri a citit Fântâna Blanduziei ,Despot-vodă; Caragiale a citit O noapte furtunoasă, apărute în aceeaşi perioadă în Convorbiri literare împreună cu operele lui Vasile Conta şi Ion Creangă. Este perioada de desăvârşire a direcţiei noi. În paginile revistei apar operele marilor clasici: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, precum şi ale altor personalităţi din primul rang în artă, ştiinţă şi cultură. Este perioada de glorie absolută a revistei.

A treia etapă numită şi “etapa bucureşteană”, a avut loc în perioada 1885-1944, o perioadă mai lungă şi lipsită de omogenitate. Transferată la Bucureşti, revista îşi schimbă în mare măsură profilul, predominând cercetările istorice şi filozofice.

Sediul Junimii in Iaşi

“Gustul junimiştilor este clasic şi academic. Oameni de formative universitară, stăpânind umanităţile vechi şi modern, ei sunt înclinaţi a judeca după modele şi a crede în valoarea canoanelor în artă.”

Tudor Vianu

Petre Carp•Petre Carp s-a n ă scut la 28 iunie 1837 la Ia ş i dintr-o veche familie boiereasc ă amintit ă de Dimitrie Cantemir î n Descrierea Moldovei.

•A absolvit gimnaziul la Berlin (1850) urmând Facultatea de Drept si Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bonn . În anul 1862 revine la Iaşi şi contribuie la punerea bazei societăţii Junimea (primăvara anului 1864).

•Adept al ideilor "junimiste" s-a remarcat ca unul dintre fruntaşii Partidului Conservator din acea perioadă.

•A fost ales în numeroase rânduri deputat şi senator în Parlamentul României , iar după plecarea domnitorului Cuza a fost ales de două ori preşedinte al Consiliului de Miniştri.

•Acesta se stinge din viaţă la data de 19 iunie 1919 fiind înmormântat în comuna Tibăneşti din judeţul Iaşi.

Vasile Pogor•Vasile Pogor (n . 20 august 1833 , Iaşi ; d. 20 martie 1906 , Bucium, judeţul Iaşi ) , fiu al comisului V. Pogor şi al Zoei Cerchez , a fost om politic, publicist şi poet român, care a îndeplinit în mai multe rânduri funcţia de primar al municipiului Iaşi.

•A studiat la pensionul Malgouverne din oraşul Iaşi, după care (din anul 1849) şi-a continuat studiile secundare, apoi cele juridice la Paris.

•Vasile Pogor a fost unul dintre fondatorii societăţii Junimea şi ai revistei Convorbiri literare , unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză şi traduceri. A tradus din Horaţiu , Goethe , Hugo , Gauthier , Baudelaire .

•Puţinele sale poezii originale ( Pastelul unei marchize , Melancolie , Magnitudo Parri , Sfinx egiptean ş.a) au totuşi un aer de prospeţime şi o pronunţată nuanţă de umor .

Casa Pogor

Iacob Negruzzi•Iacob Negruzzi ( s-a născut la 31 decembrie 1842 la Iaşi si s-a stins din viaţă în data de 6 ianuarie 1932 la Bucureşti ) a fost scriitor român , fiul lui Costache Negruzzi .

•Şi-a făcut studiile în Germania . A fost profesor la Facultatea de drept din Iaşi şi preşedinte al Academiei Române . Membru fondator al societăţii Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare .

•Selecţie lucrări : •“ Mihai Vereanu ” , roman, 1873 ; •“ Copii de pe natură ” , portrete satirice în proză şi versuri, 1874 ; •“ Hatmanul Baltag ” , operă bufă în colaborare cu I.L.Caragiale , 1884 ; •“ Amintiri din < Junimea > “ , memorii, 1921 .

Theodor RosettiTheodor Rosetti (născut în 5 mai 1837 la Iaşi şi a decedat în 17 iulie 1923 la Bucureşti ) a fost un publicist şi om politic român, academician, licenţiat în drept, prim- ministru al României în perioada 1888 - 1889 .

După studii la Liov, Viena şi Paris a făcut carieră în magistratură , a fost prefect de Vaslui, ministru, preşedinte al Consiliului de miniştri (1888-1889), guvernator al Băncii Naţionale, membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga.

A fost totoda tă fondator al „Junimii“, autor de eseuri ap ă rute în „Convorbiri literare“, membru de onoare al Academiei Române.

Titu Maiorescu

•Titu Liviu Maiorescu s-a născut la Craiova , la 15 februarie 1840.

•Acesta a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914 , ministru de interne, membru fondator al Academiei Române , personalitate remarcabilă a României sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX . Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond , baza Junimismului politic şi &quot;piatra de fundament&quot; pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu , Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.

•S-a stins din viaţă la 18 iunie 1917 , fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti .

• Titu Maiorescu a avut un rol definitoriu în cadrul societăţii „Junimea” impunându-se ca adevăratul lui conducător, iar în cadrul epocii drept îndrumătorul cultural şi literar.

• Domeniile de manifestare ale spiritului critic maiorescian sunt numeroase: limba română, literatura, cultura, estetica, filozofia. Studiile sale sunt de o importanţă majoră pentru literatura română:

• „ O cercetare critică asupra prozei române de la 1867 ” ;

• „ Comediile domnului I.L. Caragiale ” ( 1885 ) ; • „ Direcţia nouă în poezia şi proza română”

( 1872 ) ; • „ Asupra poeziei noastre populare” • „ Poeţi şi critici” ; • „ Eminescu şi poeziile lui”.

1.”Iluzii pierdute-iaca semnul timpului in care traim.”

2.”Frumosul nu este o idee teoretica , ci o idee invalita si incorporata in forma sensibila , si de aceea cuvantul poetic trebuie sa-mi reproduca aceasta forma.”

3. “Pasiunea este o stare anormala a sufletului romanesc. Incordarea senzatiunilor , prin care se caracterizeaza, nu poate dura mult fara a pune sufletul in pericol, si terminarea ei , in proportie cu natura acestui efect , constituie totdeauna o criza intelectuala si fizica, a carei scara variaza de la plans la nebunie . Sirul fenomenelor pasiunii nu este decat apropierea crescanda spre acea catastrofa.”

O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

• 1. Acest studiu pune bazele esteticii literare.• 2. Aici, Titu Maiorescu defineste poezia ca idee manifestata in

forma sensibila. • 3. Cele doua conditii ale existentei operei artistice sunt: continutul

si forma. • 4. Continutul trebuie sa fie alert, tensionat si uimitor. • 5. Forma trebuie sa se intemeieze pe cuvinte concretizatoare si pe

figuri de stil sugestive.• Studiul abordeaza principiile artei, pornind de la stadiul la care

ajunsese literatura autohtona in 1867. Este un studiu de analiza asupra literaturii prin care criticul aduce in prim-plan exemple valoroase. El defineste arta literara ca idee manifestata in forma sensibila si face distinctia intre stiinta (care exprima adevarul) si arta (chemata sa exprime frumosul).

este o lucrare scrisă de Titu Maiorescu din dorinţa de a-l apăra pe I. L. Caragiale de atacurile din presa vremii care-l acuzau de imoralitate (datorată prezenţei unei lumi de joasă speţă în piesele sale: oameni "viţioşi sau proşti", amor nelegiuit etc.). Pornind de la constatarea că tipurile şi situaţiile din sfera timpului, Maiorescu atrage atenţia că artistul recreează realitatea dintr-o perspectivă ideal-artistică, fără nicio preocupare practică.Stratul social luat sub observaţie de Caragiale în aceste comedii este cel de jos, iar aspectele prezentate sunt tipice, există la toată lumea, autorul dramatic descoperind existenţa unei societăţi în toată veridicitatea ei, "sub formele unei spoieli de civilizaţie occidentală, strecurată în mod precipitat până în acel strat şi transformată într-o adevărată caricatură a culturei moderne." Tipologia personajelor este, de asemenea, diversă, caracterizată cu o intuiţie şi o fervoare critică de-a dreptul remarcabile.În studiul său, Maiorescu precizează faptul că societatea, împreună cu opinia publică, consideră drept trăsătură caracteristică a comediilor lui Caragiale trivialitatea, însă argumentele şi comparaţiile aduse pe parcursul articolului au întemeiat concluzia că în lumea artei nu poate fi vorba de "trivial", ci fiecare scriitor are dreptul său literar incontestabil.

Comediile d-lui Caragiale

este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat în anul 1889, anul morţii lui Eminescu, şi este prima lucrare de exegeză (analiză / interpretare) a operei eminesciene. Aşadar, Maiorescu devine primul eminescolog (cercetător şi cuceritor al operei eminesciene).Aşa cum arată şi titlul, studiul cuprinde două părţi: prima parte se referă la viaţa poetului, (vizează „omul” Eminescu), în timp ce a doua cuprinde o analiză a operei acestuia („poeziile lui”).În partea întâi, criticul fixează sumar câteva date din biografia lui Eminescu, arătând că acesta s-a născut la Botoşani, a studiat la Cernăuţi, Viena şi Berlin, a fost inspector şcolar, bibliotecar; a murit în 1889.

Eminescu şi poeziile lui

Maiorescu încearcă să dezlege misterul bolii lui Eminescu. El nu admite ideea potrivit căreia boala de care a suferit Eminescu (nebunia) ar fi fost declanşată de sărăcie şi arată că ea a fost moştenită ereditar (doi fraţi ai acestuia s-au sinucis după ce înnebuniseră!). Consideră că viaţa sa plină de excese (abuz de tutun, cafea; lecturile excesive) a fost o consecinţă a acestei boli şi nu factorul care a cauzat-o.Face un portret spiritual al lui Eminescu, evidenţiindu-i ca trăsături definitorii inteligenţa, memoria extraordinară (capacitatea de a reţine un volum imens de cunoştinţe), cultura excepţională (cunoscător al filosofiei, al credinţelor religioase; pasionat de marile scrieri ale lumii), setea de cunoaştere (interesul constant pentru nou, pentru teoriile ştiinţifice, economice, filosofice etc.), modestia (refuzul premiilor şi al gloriei; simplitatea pe care o dovedeşte în discuţia cu regina României, Carmen Sylva).Afirmă că biografia lui Eminescu se apropie de cea a geniului romantic: inteligent, visător, însetat de cunoaştere, dar nefericit în plan familial, neînţeles de societate.

în "Revista Contimporană" este un studiu subintitulat “Studiu de patologie literară”, scris de Titu Maiorescu în 1873, în care satirizează fraza supraîncărcată şi, prin aceasta, confuză, numind boala de care suferă flecarul “lipsă de idei”.Beţia de cuvinte are ca referinţă limba cultă românească şi, mai strâns, cea a jurnaliştilor şi scriitorilor.

Beţie de cuvinte

•„ Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent” este o lucrare monumentală, unică în peisajul literaturii române, concepută iniţial în două volume, devine, „un singur volum compact ca o enciclopedie” cum afirmă George Călinescu. •La 15 aprilie 1941 George Călinescu anunţă finalizarea volumului, a cărui tipărire are loc în luna iulie, când, impresionat de valoarea lucrării, Al. Rosetti îi scrie autorului: „Am volumul d-tale pe masă! (...) Recitesc acum ici şi colo pasaje care mă încântă. Dar, de abia acum, realizez că eşti un monstru (în sens etimologic!). Atâtea pagini! Atâta muncă! Clipe, zile, ore, ani! Ce forţă! Ce facultate! Ce uşurinţă de a scrie! Şi nicăieri oboseala, nici plictiseala ... Dar ce fel de om eşti d-ta?” Lucrarea a fost întâmpinată cu entuziasm de toţi literaţii epocii şi a rămas o lucrare de referinţă şi o autoritate critică de necontestat în zilele noastre. Călinescu are un remarcabil talent de polemist, de portretist - însuşiri literare valabile într-o critică vie, militantă, primejdioasă însă într-o istorie, oricâtă vivacitate stilistică i-ar da.

Eugen Lovinescu, G. Călinescu: “Istoria literaturii române”, în cadrul anchetei “Pro şi contra”, în “Curentul literar”, „Istoria literaturii române” reprezintă impresiile de lectură, în majoritate proaspete, ale unui vajnic cititor, care s-a încumetat să citească sau să recitească mai multe mii de cărţi. Ele contribuie mai bine la configurarea artistului care a vrut sa extragă dintr-însele savoarea estetică. •Nota personală a acestei lucrări e analiza intuitivă şi oarecum gustativă a unui senzual foarte impresionabil, a unui benedictin vioi, maliţios şi onctuos, foarte dotat să-si argumenteze rezultatele investigaţiei sale. Arta criticului este în fond aceea de insidioasă comunicare a plăcerii, indiferent de obiectul care a provocat-o, chiar dacă citatele, foarte numeroase, nu corespund în totul caracterizării, vibraţia intelectuală se furnizează, ca “inefabilul” liric; poetul se realizează în istoriograf şi-i transmite o virtute inedită: farmecul. •Serban Cioculescu, G. Calinescu: “Istoria literaturii române”, în „Aspecte literare contemporane”, „Istoria literaturii române” nu este o operă didactică, în înţelesul fixat şi obişnuit al tratatelor. Un produs spiritual trebuie luat aşa cum este el, în fizionomia, în configuraţia lui particulară, chiar dacă supară principii ori canoane prestabilite .

Junimea în “Istoria literaturii române moderne”

•Un curent literar este adeseori o simplă construcţie istorică, rezultatul însumării mai multor opere şi figuri, atribuite de cercetătorii aceloraşi influenţări şi subestimate aceloraşi idealuri. Multă vreme după ce oamenii şi creaţiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor şi răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiaţii şi afinităţi, grupând în interiorul aceluiaşi curent opere create în neatârnare şi personalităţi care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

•Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care îşi propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este uşurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voinţe şi că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural şi literar, dar şi o asociaţie.

•Ea însă nu a luat naştere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeaşi perioadă în Bucureşti) şi nu s-a menţinut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. ”Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar şi socio-politice.

•· Apariţia ei se datorează afinităţii viu resimţite dintre personalităţile întemeietorilor. Ea se menţine apoi o perioadă îndelungată prin funcţiunea atracţiilor şi respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi şi a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este şi aceea pe care asociaţia însă o adopta pentru sine.

Tudor Vianu punea în evidenţă patru serii de trăsături distincte ale junimismului: •A. Spiritul filosofic;

•B. Spiritul oratoric;

•C. Ironia;

•D. Spiritul critic;• •E. Gustul pentru clasic şi academic.

Medalionul Junimii