Criticismul Junimist-t Maiorescu

8/2/2019 Criticismul Junimist-t Maiorescu

1/49

CRITICISMUL JUNIMIST

Titu Maiorescu

Titu Maiorescu (numele sau complet era Titu Liviu Maiorescu) s-anascut la Craiova, la 15 februarie 1840. Tatal sau, Ioan Maiorescu, fiu detaran transilvanean din Bucerdea Granoasa, se numea de fapt Trifu, darisi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia inrudirea cu PetruMaior. Ioan Maiorescu a fost inspector al scolilor din Oltenia, profesor laScoala Centrala din Craiova. In timpul revolutiei de la 1848 a stabilitlegatura dintre revolutionarii munteni si ardeleni si a activat ca agent alGuvernului provizoriu langa Dieta germana din Frankfurt. In acest timp,

familia lui, constand din sotia, Maria, nascuta Popasu, si cei doi copii,Emilia si Titu, a calatorit la Bucuresti, Brasov, Sibiu si Blaj, ramanandmai mult timp la Brasov, unde viitorul critic urmeaza clasa intai agimnaziului romanesc. Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu scrie in ziareleaustriece articole despre romani si redacteaza memorii in legatura cuproblema romaneasca. Revenit in tara dupa Unire, a indeplinit functiilede presedinte al Obstestii Epitropii, de director al Comisiei Centrale aPrincipatelor Unite, profesor la "Sfantul Sava", director al EforieiInstructiunii Publice si profesor la Scoala Superioara de Litere din

Bucuresti.


2/49

In timpul sederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmeazacursurile Academiei Tereziene. In aceasta perioada incepe redactareaInsemnarilor zilnice, pe care le va continua pana la sfarsitul vietii si careconstituie o pretioasa sursa de cunoastere a omului Maiorescu.

Insemnarile ni-l prezinta inca din adolescenta ca pe un caracter puternic,ambitios si iubitor de ordine, pasionat de cultura si dornic sa se afirmeprin capacitatile sale intelectuale in fata colegilor austrieci, care,provenind adesea din familii aristocratice, il priveau de sus. Succesul pecare il obtine in 1858 absolvind ca sef de promotie Academia Terezianareprezinta o incununare a eforturilor sale si a vointei de care dadusedovada.

Graba pe care o manifesta in obtinerea diplomelor universitare (dupanumai un an de studii la Berlin obtine la Giessen doctoratul "magna cumlaude", dupa inca un an, licenta in litere si filosofie la Sorbona si, dupainca un an de studii universitare la Paris, licenta in drept) nu afecteazaseriozitatea pregatirii sale academice; bazele culturii extrem de solide alui Maiorescu se instaureaza acum.

Intors in tara la sfarsitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic sacontribuie din toate puterile la inscrierea statului recent format in urmaUnirii din 1859 pe fagasul unei vieti culturale si politice de niveleuropean. In acel moment in care totul era de facut si in care era nevoie

de energii proaspete si de oameni de cultura formati in scolile inalte aleapusului, Titu Maiorescu va cunoaste la varsta tineretii o ascensiunevertiginoasa, greu sau aproape imposibil de conceput mai tarziu:profesor universitar (la Iasi) la 22 de ani, decan la 23 si rector la aceeasivarsta, academician (membru al Societatii Academice Romane) la 27 deani, deputat la 30, ministru la 34 de ani. Dar aceasta ascensiune n-a fostmereu lina si nici scutita de grele incercari, precum procesul care i-a fostintentat in urma calomniilor aduse de adversarii sai politici, careatrasesera si suspendarea lui din toate functiile in 1864, pana cand

verdictul de achitare din anul urmator avea sa dovedeasca netemeiniciaacuzatiilor indreptate impotriva lui.

Anii 1860 au mai insemnat pentru Maiorescu "prelectiunile populare"(conferinte asupra unor variate probleme de cultura adresate unui publicdestul de larg), intemeierea Junimii impreuna cu prietenii sai I. Negruzzi,Petre P. Carp, V. Pogor si Th.Rosetti, inceperea activitatii de avocat,directoratul la Scoala Normala "Vasile Lupu" din Iasi, infiintarea, in 1867,a revistei Convorbiri Literare.

Desi perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epoca deimplinire a idealurilor pasoptiste, totusi unele accente se schimbasera,


3/49

conditiile erau altele decat pe vremea tineretii romantice a lui HeliadeRadulescu, Alecsandri sau Balcescu. Maiorescu reprezinta nouageneratie, junimista, cu o noua conceptie asupra vietii sociale si culturaleromanesti. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator,

adept al unei evolutii naturale, organice si temeinic pregatite, adversar al"formelor fara fond", al caror rechizitoriu il face in articolul din 1868, Incontra directiei de astazi in cultura romana, in care condamnaintroducerea unor institutii imitate dupa cele occidentale si carora nu lecorespundea un fond adecvat in mentalitatea, creatia si nivelul de culturaal poporului roman.

Inceputurile activitatii de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnulaceleiasi despartiri de generatia anterioara. Spre deosebire de aniipremergatori revolutiei de la 1848, cand o nevoie acuta de literaturaoriginala il facea pe Heliade Radulescu sa adreseze apeluri entuziastepentru scrieri romanesti, deceniul al saptelea al secolului XIX ajunsesesa cunoasca o relativa afluenta de poeti si prozatori, ale caror mijloaceartistice erau adesea mult disproportionate fata de idealurile si depretentiile lor. Se punea acum problema unei selectari a adevaratelorvalori pe baza unor criterii estetice si o asemenea sarcina isi asumaMaiorescu. Adversarii de idei i-au numit depreciativ actiunea "critica

judecatoreasca", intrucat studiile si articolele lui nu analizeaza detaliatopera literara discutata, ci contin mai mult sentinte asupra ei. Acestea se

intemeiaza pe o vasta cultura, un gust artistic sigur si pe impresionanteintuitii. Insusi mentorul Junimii considera acest fel de critica (netafirmativa sau negativa) necesara doar acelei epoci de confuzie avalorilor, urmand ca modalitatile ei de realizare sa se nuanteze maitarziu, intr-o viata literara in care marii scriitori vor fi ridicat nivelul artisticsi, implicit, vor fi facut sa sporeasca exigenta publicului.

Aceasta opera de indrumator, de luptator pentru impunerea valoriloravea s-o duca Maiorescu intreaga viata, impartita intre activitatea politica

(in care avea sa ajunga pana la functia de prim-ministru, dar si sa piardaun prieten din tinerete, pe P.P. Carp), universitara (ca profesor a avut sia promovat discipoli de valoarea lui C. Radulescu-Motru, P.P.Negulescu, Pompiliu Eliade si altii), de avocat si de critic literar. I s-areprosat lui Maiorescu faptul ca n-a consacrat mai mult timp literaturii,dar, atata cat este, opera lui de critic marcheaza profund una dintre celemai infloritoare epoci din istoria literaturii romane: perioada marilorclasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu insusi, este legat de creatia siimpunerea in constiinta publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creanga,Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu si altii.


4/49

In privinta comportarii, a felului de a fi i s-a reprosat lui Maiorescuraceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiana, care parea sa ascunda unsuflet uscat; este celebra in acest sens aprecierea vulcanicului N. Iorga:"Cald si frig nu i-a fost nimanui langa dansul". Ajutorul dat de Maiorescu

scriitorilor din cercul Junimii si discipolilor sau, chiar adversarului sau,Dobrogeanu-Gherea, intr-un moment important din viata acestuia, nereleva insa un om de o mare si, in acelasi timp, discreta generozitate. Iarrandurile adresate lui Eminescu bolnav, care isi facea scrupule inlegatura cu provenienta mijloacelor materiale permitand intretinerea sa lasanatoriul de la Ober-Dbling, dovedesc la Maiorescu o admirabiladelicatete sufleteasca:

"Vrei sa stii cu ce mijloace esti sustinut deocamdata? Bine, domnuleEminescu, suntem noi asa straini unii de altii? Nu stii d-ta iubirea (daca-mi dai voie sa intrebuintez cuvantul exact, desi este mai tare), admiratiaadeseori entuziasta ce o am eu si tot cercul nostru literar pentru d-ta,pentru poeziile d-tale, pentru toata lucrarea d-tale literara si politica? Dara fost o adevarata exploziune de iubire, cu care noi toti prietenii d-tale (sinumai acestia) am contribuit pentru putinele trebuinti materiale ce lereclama situatia. Si n-ai fi facut si d-ta tot asa din multul-putinul ce l-ai fiavut cand ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoaread-tale".

O cercetare critica asupra poeziei romane este un studiu al lui TituMaiorescu ce are un puternic caracter didactic. Este urmarita aici oinitiere in problemele generale ale artei, incercand-se explicareaelementara a fenomenului literar. Studiul se imparte in doua capitole: I.Conditiunea materiala a poeziei si II. Conditiunea ideala a poeziei.

I. Conditiunea materiala a poeziei (forma): In acest prim capitolMaiorescu porneste de la disocierea, in spiritul filosofiei lui Hegel, dintreadevar si frumos. Adevarul, spune autorul, cuprinde numai idei pe cand

frumosul, exprimat prin arte, cuprinde idei manifestate in materiesensibila. In interiorul artelor, literatura are un statut singular pentru ca,spre deosebire de artele care se fac cu ajutorul unui material concret(marmura, piatra - in 919d32j sculptura, sunetele in muzica, culorile inpictura), literatura beneficiaza de o dimensiune materiala incerta -imaginile sugerate de cuvinte: 'Prima conditiune dar, o conditiunemateriala sau mehanica pentru ca sa existe o poezie in genere, fie eaepica, fie lirica, fie dramatic, este ca sa destepte prin cuvintele ei imginisensibile in fantezia auditoriului'. Daca discursul stiintific (denumit deMaiorescu proza) abstractizeaza, poezia, pentru a sensibiliza constiintacititorului, trebuie sa faca apel la imagini concrete prin intermendiul


5/49

cuvintelor capabile sa nasca aceste tipuri de imagini. Poetul trebuie,asadar, sa aleaga cuvantul cel mai putin abstract. Acest lucru se vaputea face cu ajutorul figurilor de stil care vor avea tocmai aceastamenire de a sensibiliza constiinta cititorului: epitete ornante, personificari,

comparatii. Din acest punct de vedere Maiorescu va defini si conditiaunei poezii reusite: originalitatea imaginilor sensibile si modul derealizare. Va conta deci noutatea 'vesmantului sensibil' (imaginilefolosite) dar si modul de realizare ('justetea compararilor). Al doileacapitol, Conditiunea ideala a poeziei, se va ocupa de 'fondul' literaturii(poeziei). Maiorescu spune ca 'ideea sau obiectul exprimat prin poezieeste intotdeauna un simtamant sau o pasiune, si niciodata o cugetareexclusiv intelectuala sau care tine de taramul stiintific' Daca stiinta seocupa de morala, politica, filosofie, poezia va trebui sa se ocupe desentimente general umane ca iubirea, ura, mania etc: 'Poezia cere, ca oconditiune materiala a existentei ei, imagini sensibile, iar ca conditieideala, simtamine si pasiuni'. Intregul studiu este elaborat in spirit criticintrucat aceste idei estetice sunt ilustrate de Maiorescu prin aprecieri siexemple din litratura romana si universala. Astfel Maiorescu da exempleconcrete de ceea ce reprezinta, in viziunea sa, inadecavare la spiritulpoeziei: ritmul lent, excesul de diminutive etc., dar da si exemple debuna poezie romaneasca (Muresanu, Alecsandri, Bolintineanu,Alexandrescu).

In contra directiei de astazi in cultura romana este un studiu al lui TituMaiorescu, scris din perspectiva indrumatorului cultural, expresie directaa constientizarii unei crize a culturii romane. Maiorescu face si un istorical crizei respective descriind progresul sovaitor al culturii romane care,pana la inceputul secolului al XX-lea, inseamna 'barbarie orientala', dupacare vine 'trezirea' din epoca pasoptista (dupa 1820 spune Maiorescu),epoca in care tinerii intorsi de la studii din Franta si Germania, aduc ideinoi dar si forme culturale noi care inseamna, pentru Maiorescu, numai un'lustru cultural': 'In aparenta, dupa statistica formelor din afara, romanii

posed astazi aproape intreaga civilizare occidentala. avem politica sistiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee,conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune. Dar in realitatetoate aceste sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament stafii faratrup, iluzii fara adevar, si astfel cultura claselor mai inalte ale romaniloreste nula si fara valoare, si abisul ce nedesparte de poporul de josdevine din zi in zi mai adanc'. Maiorescu observa de fapt aceaabundenta de forme culturale straine care nu se potriveste deloc fonduluinational. Modernizarea i se pare lui Maiorescu fortata el fiind de parere

ca numai fondul esential romanesc ar putea sa nasca formele viitoareale culturii romane.


6/49

Titu Maiorescu - indrumator al culturii si literaturii romane

Titu Maiorescu a fost mentorul Junimii, critic literar, eseist sifilozof. Contributia lui Titu Maiorescu este foarte importanta in domeniullimbii, al literaturii, al esteticii si al filozofiei.Varietatea preocuparilor salel-a facut pe criticul literar Nicolae Manolescu sa afirme, ca domeniul deactivitate a lui Titu Maiorescu este toata cultura.

Prin combaterea mediocritatii, a lipsei de talent, Titu Maiorescu afacut o necesara opera de salubrizare si ierarhizare a valorilor. El adesfasurat o activitate de indrumator al culturii si a literaturii romanestiintr-o perioada cand acestea erau amenintate de impostura si nouavaloare.

I. Contributia lui Titu Maiorescu in domeniul limbii

Articole despre scrierea limbii romane (1866), Limba romana injurnalele din Austria (1868), Betia de cuvinte (1873), Raport citit inAcademia Romana asupra unui nou proiect de ortografie (1880),

Neologismele (1881), Oratori, retori, limbuti (1902)

1.Introducerea alfabetului latin in locul celui chirilic: Punctulnostru de plecare in stabilirea alfabetului roman. a fost regula de ascrie sonurile romane cu litera latina corespunzatoare

2.Folosirea ortografiei fonetice: Fiecare cuvant se scrie cum sepronunta.

3.Combaterea etimologismului: Ce voieste acum etimologismul in

ortografia romana ?. voieste sa ne aduca gramatica la forma cea maietimologic pura, sa ne arunce limba cu secole inapoi.

4.Imbogatirea vocabularului cu neologisme: Acolo unde astazilipseste in limba un cuvant, vom primi cuvantul intrebuintat in celelaltelimbi romanice, mai ales in cea franceza .

5.Combaterea stricatorilor de limba:

respingerea calcului lingvistic (traducerea literara aexpresiilor idiomatice): Titu Maiorescu critica gazetarii care


7/49

traduc cuvant cu cuvant expresii idiomatice nemtestiintraductibileridiculizarea betiei de cuvinte (verbalism, vorbarie):Cuvantul, ca si in alte mijloace de betie, e pana la un grad

oarecare un stimulant al inteligentei. Consumat insa in cantitatiprea mari si mai ales preparat astfel incat sa se prea eterizeze sisa-si piarda cu totul cuprinsul intuitiv al realitatii, el devine unmijloc puternic pentru ametirea inteligentei.

Parerile in domeniul limbii si-au dovedit valabilitatea. In 1880-1881Academia romana aproba sistemul ortografic propus de Titu Maiorescupentru intreaga tara. Astfel junimea si Titu Maiorescu au constituit unfactor important al unificarii limbii romane literare moderne.

II. In domeniul literaturii

Asupra poeziei noastre populare(1868), O cercetare critica asuprapoeziei noastre(1867),Directia noua in poezia si prozaromana(1876), Comediile lui I.L.Caragiale(1885), Poeti sicritici(1886), Eminescu si poeziile lui(1889)

1.Aprecierea poeziei populare

2.Aprecierea traditiei, a inaintasilor, Vasile Alecsandri

3.Incurajarea tinerelor talente

4.Aprecierea operei in functia de valoarea artistica estetica

5.Combaterea mediocritatii si a lipsei de talent

6.Promovarea criticii literare stiintifice

In acest domeniu Titu Maiorescu a dovedit intuitie, bun gust si simtal valorilor.

II. In domeniul culturii

In contradirectiei de astazi in cultura romana (1868)

Teoria formelor fara fond: In aparenta. avem politica si stiinta, avemjurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatori,avem teatru, avem chiar o constitutie. Dar in realitate toate acestea sunt

productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii faraadevar.


8/49

Aceasta teorie cuprinde multe exagerari, dar prezinta si un aspectpozitiv in sensul ca respinge imprumuturile exagerate, neselective siimitatiile fara valoare. In realitate Titu Maiorescu si junimistii pledaupentru ridicarea fondului autohton la inaltimea formelor imprumutate.

Conceptia estetica a lui Titu Maiorescu

Nu este in intregime originala si nici unitara, adica are contradictii.Astfel Titu Maiorescu preia idei din:

poeticile anticitatii (Platon, Aristotel)

filozofia idealista germana (Kant, Hoegel, Schopenhauer)

estetica clasica romantica si realista

Titu Maiorescu regandeste aceste idei si le nuanteaza personal.Meritul lui Titu Maiorescu este ca a elaborat o conceptie estetica spredeosebire de inaintasii sai Alecu Russo, Vasile Alecsandri si MihailKogalniceanu, care au exprimat pareri despre diferite probleme literare incateva articole. Cel mai important articol in care Titu Maiorescu isiexprima conceptia estetica este O cercetare critica asupra poezieinoastre(1867). In acest articol Titu Maiorescu porneste de la deosebirea

fundamentala dintre arta si stiinta:

arta, frumosul, pasiuni, emotii, sentimente exprimate intr-oforma frumoasa se adreseaza sufletului

stiinta, adevarul, idei, se adreseaza ratiunii

Pe baza acestor deosebiri si cu ajutorul celor doua elementefundamentale ale operei literare (continutul si forma), Titu Maiorescudefineste poezia. Dupa el poezia cuprinde sentimente, pasiuni, emotii

exprimate intr-o forma sensibila. Fondul nu trebuie inteles ca ideepropriu-zisa, ci ca sentiment sau pasiune: Prin urmare iubirea, ura,tristetea, bucuria, desperarea, mania, etc. sunt obiecte poetice;invatatura, preceptele morale, politica, etc. sunt obiecte ale stiintei,niciodata ale artelor.

Pentru Titu Maiorescu poezia este un repaus al inteligentei, caretrebuie sa exprime sentimente si nu idei politice pentru ca politicul seadreseaza ratiunii si nu fanteziei.


9/49

Titu Maiorescu poluleaza aici principiul autonomieiesteticului (esteticul independent de social si politic). Criticul literar N.Manolescu aduce o precizare esentiala aratand ca Titu Maiorescu nuelimina total politicul din poezie ci numai tendinta moralizatoare expresa,

adica politicul si socialul insuficient transfigurat artistic.

Asa se explica faptul ca Titu Maiorescu respinge o poeziemanifest-social, ca Noi vrem pamantde G. Cosbuc, dar apreciaza liricapatriotica a lui O. Goga.

Titu Maiorescu defineste conditiunea ideala si materiala a poeziei.Conditiunea ideala cuprinde totalitatea sentimentelor, emotiilor,pasiunilor exprimate de poet. Conditiunea materiala cuprinde cuvintele,exprsiile, figurile de stil prin care poetul isi exprima sentimentele.

JUNIMEA

si rolul ei in cultura romaneasca

In toamna anului 1863, sub guvernarea democratica a lui AlexadruIoan Cuza, un grup de tineri dornici de a da un alt curs culturii si literaturiiromanesti infiinteaza la Iasi o asociatie libera cunumele "Junimea". Initiatorii sunt: Petre Carp,de 26 de ani, doctorin

drept, Vasile Pogor,de 30 de ani, docotor in drept, Theodor Rosetti,de 26de ani, doctor in drept, cel care propune numele societatii, IacobNegruzzi,fiul lui Constantin Negruzzi, de 20 de ani, doctor in drept, TituMaiorescu,de 23 de ani, doctor in filozofie,avand toti studii in Germaniasi Franta.

Programul politic al acestei asociatii (majoritatea membrilorintemeietori constituiau aripa stanga a Partidului Conservator) va fisubordonat celui cultural, teoretizat de conducatorul grupului, TituMaiorescu. Junimistii au criticat puternic Revolutia de la 1848, pe care oconsiderau un exemplu graitor de imitare grabita si nejustificata amodelului francez. Ei nu se impotriveau schimbarilor si nici culturiioccidentale, pe care o pretuiau foarte mult, dar insistau asupra faptuluica schimbarile trebuiau infaptuite lent, pe masura ce societatearomaneasca era pregatita sa le primeasca.

Activitatea Junimii se desfasoara pe mai multe etape:

1. o etapa in care se elaboreaza principiile estetice ale societatii.Este vremea in care Junimea provoaca cele mai multe reactiiadverse, dar si aceea in care, prin succesul polemicilor ei, prin


10/49

adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Eminescu,prestigiul incepe sa-i fie asigurat.

2. o etapa in care sedintele din Iasi incep sa fie dublate de acelea de

la Bucuresti (1874-1885). In 1885, Iacob Negruzzi se muta laBucuresti luand cu sine si revista a carei directie o pastreazasingur pana in 1893.

3. 1885-1900 este peroada in care principiile estetice alejunimismului se dezvolta in mod deosebit. Aceasta etapa a grupariisi chiar a revistei are un caracter universal. Activitatea Junimii vainceta in 1916, la Bucuresti.

Forme de manifestare

1. Intruniri saptamanale, care reprezinta dezbateri de inalta tinutaintelectuala pe teme de cultura: estetica, filologie clasica, istorie,arheologie, morala, stiinta, economie politica, etnologie, religie. Incadrul acestor intruniri sunt prezentate creatii literare noi, aleseprintr-o analiza severa. Studiul lui Titu Maiorescu "Despre poeziaromana"deschide orizonturi noi, critica junimista fiind introdusa inmod stiintific.

2. Prelegerile populare("prelectiuni"), debuteaza in februarie 1864si sunt organizate timp de aproape doua decenii sub forma unorconferinte duminicale. Aceste prelegeri contribuie la raspandireaprincipalelor idei junimiste:

Respingera rupturii violente intre trecut si prezent

Respingera conceptului burghez de libertate si a conceptieiburgheze despre proprietate.

Apararea propietatii mostenite si legarea ei de onoareapersonala a propietarului

Pastrarea izvorului de bogatie naturala

Aderarea la ceea ce este imediat, la concret

Actiune statului in directia rezolvarii marilor probleme alevremii


11/49

Transformarea statului intr-un purtator al culturii

Respectarea specificului national

Dintre cei care au tinut prelegeri s-a remarcat Titu Maiorescu, princlaritatea expunerii, printr-o limba romana limpede si frumoasa, princunostinte variate. Inca de la prelegera introductiva intitulata "Ce scop aucursurile populare?", el a trezit admiratia tuturor, prestigiul lui a crescutodata cu prelegerile "Despre religiunea in popor","Despresunete sicolori", si a culminat cu ultima prelegere: "Despre minte si inima".

In cadrul acestor conferinte a fost formulata in 1868 teoria"formelor fara fond". Maiorescu afirma ca imitatiile din cultura sau politicasunt forme goale, lipsite de fondul autohton care sa le dea viata.

La inceput, prelegerile aveau teme diferite, dar apoi s-au stabilitteme comune pentru fiecare an. In 1872, in cadrul temei comune Omulsi natura, s-au tinut prelegeri precum: "Scrierea", "Arta", "Morala sistiinta", "Locuinta", "Plugul", "Corabia", "Arma si unealta".

3. Initiative institutionale

Deschiderea unei tipografii proprii in 1865, unde sunt

imprimate manuale scolare, cursuri universitare.

Intre 1866-1879 a functionat o scoala superioara proprie-Institutul Academic.

4. Publcatii proprii

La 1 martie 1867, din initiativa lui Iacob Negruzzi si subredactia lui, pe care o va pastra timp de 27 de ani, apare laIasi revista "CONVORBIRI LITERARE", bilunar pana in 1885

si lunar dupa aceasta data, la Bucuresti.

Alte publicatii proprii: Vocea Nationala(Nicolae Culianu, Iasi,1866), Constitutiunea(Iacob Negruzzi, Iasi, 1866), VoceaIasilor(A.C.Cuza, Iasi, 1895)

De asemenea au fost colaborari la alte periodice alevremii: Timpul(Bucuresti, 1876-Ioan Slavici; 1877-I.L.Caragiale, Mihai Eminescu), Romania Libera(Bucuresti,

1877-D.A.Laurian, I.L.Caragiale).


12/49

5. Burse pentru studii in strainatate

Printre bursierii sustinuti de "Junimea" se numara: Mihai Eminescu,Ioan Slavici, Al.D.Xenopol, Gheorghe Panu, G.Dan Teodorescu,Constantin Radulescu-Motru, nume care vor deveni cunoscute inliteratura si cultura romaneasca.

6. Manifestari publice comemorative

1871- Serbarea Nationala si congresul studentescpanromanesc de la Manastirea Putna, cu prilejul implinirii a400 de ani de la ctitorirea manastirii de catre Stefan cel Mare.

1877- Comemorarea unui secol dela uciderea voievodului Grigore al III-lea Ghica, cel careprotestase fata de acordul habsburgo-otoman referitor laanexarea Bucovinei.

Unitatea Junimii provine din aceea a spiritului care a infiintat-o:

a) Spiritul filozofic- este cea dintai caracteristica a structuriijunimiste.Junimistii sunt oameni de idei generale, mai mult decatspecialisti intr-o ramura principala a stiintei. Junimea incurajeazaformarea tinerilor filozofi in universitati straine.

b) Spiritul oratoric- este a doua trasatura a mentalitatii junimiste.Prin indelungata lupta a lui Titu Maiorescu, Junimea inseamna unreviriment in sensul controlului cuvantului. Modalitatea alcatuiriiunei expuneri publice, atitudinea oratorului, arta compozitieidiscurscursului dupa modelul maiorescian reprezinta o traditie laJunimea.

c) Gustul clasic si academic: oameni de formatie universitara,junimistii sunt inclinati a judeca dupa modele si a crede in valoareacanoanelor in arta. Astfel, clasicismul se bucura de o buna primireala Junimiea, care nu se inchide insa fata de romantism. Dar, gustul

junimist se indreapta catre productia confirmata de timp.

d) Ironia- este o alta trasatura a Junimii. Celebra este zeflemeauajunimista la adresa exceselor de orice natura, la orice argument

ridicol, care a coalizat impotriva miscarii pe cei mai multi dintre


13/49

adversarii ei. Ironia, folosita ca unealta polemica, este folosita si ininteriorul cercului.

e) Spiritul critic- completeaza imaginea structurii Junimii, fiind cea

mai de seama trasatura a intregului. Criticismul Junimiii sebazeaza pe acea atitudine centrala impusa de Titu Maiorescu-respectul adevarului. In numele adevarului , Maiorescu poarta ocampanie impotriva poeziei neinspirate, a limbii artificiale si a falseieruditii. Nevoia de autencititate in formele de manifestare a vietiinationale determina si atitudinea politica a lui Eminescu. Nevoia deadevar implica si modestia, rechemand spiritele la constiintalimitelor si a conditiilor de fapt, pe principiul ca sarcina modesta,dar bine implinita este superioara marilor nazuinte.

Prin Titu Maiorescu se afirma constiinta inchegarii unei directiiculturale creatoare, delimitata de un spirit critic neadormit si de unsentiment puternic al valorilor. Junimea a realizat si a impus o astfel dedirectie, aducand in atmosfera produsa de unirea romanilor din 1859 unclimat de noua intemeiere, simetrica in planul culturii, cu eforturile deconsolidare politica, sociala si economica incepute de Alexandru IoanCuza si de ministrul sau Mihail Kogaliceanu, omul de idei al epociipasoptiste, dar si al celei urmatoare. Junimea a determinat o directienouasi in literatura: fundamental romatica in perioada pasoptismului,

literatura romana evolueaza in a doua jumatate a secolului al XIX-leaspre clasicism, un clasicism de esenta.

In plan cultural, obiectiveleJunimiii au fost foarte limpezi:

a) raspandirea spiritului critic

b) incurajarea progresului literaturii nationale

c) sustinera independentei intelectuale a poporului roman (educareapublicului prin prelectiuni populare)

d) sustinera originalitatii culturii si a literaturii romane prin punereaproblemei unificarii limbii romane literare si prin respectul acordatliteraturii

e) crearea si impunera valorilor.

In domeniul studiilor lingvistice, Maiorecu a preluat argumentele

lui Alecu Russo, criticand tedintele latiniste ale carturarilor transilvaneni,care propuneau "curatarea" limbii romane de orice element nelatin.


14/49

Polemica dintre Maiorescu, pe de o parte, si Timotei Cipariu si GeorgeBaritiu, pe de alta parte, a stimulat studiile asupra limbii romane.

Dupa unire, dar mai ales dupa dobandirea independentei

nationale, accentul trebuie sa cada pe calitatea artistica a literaturii, peidealul perfectionarii ei interioare. Limba artificiala, falsa eruditie si lipsade gust sunt permanent semnalate si ironizate de membrii Junimii. Oparte din scriitorii vremii vor deveni junimisti, vor colabora la revista"Convorbiri literare", vor scrie principalele lor opere, fiind perfect integratiacestei epoci (Vasile Alecsandri, Al.Odobescu). Reprezentantii noiigeneratii literare, in frunte cu Titu Maiorecu, incep insa sa domine scena.Sprijinind si aparand valorile autentice, Maiorescu are si darul de adescoperi si a atrage in cercul sau vocile noi. Revista "Convorbiriliterare" devine cel mai important periodic literar romanesc. Aici isipublica majoritatea poeziilor Mihai Eminescu, Ion Creanga publicaprimele trei parti din

"Amintiri din copilarie" si povesti, I.L.Caragiale isi citeste si publicamajoritatea comediilor, Ioan Slavici publica nuvele si povesti. Alticolaboratori ai revistei sunt George Cosbuc, Panait Cerna, OctavianGoga, Dinu Zamfirescu, I.Al.Bratescu-Voinesti. Acesti colaboratori airevistei vor deveni figurile marcante ale epocii cunoscute ca"epocamarilor clasici".

Meritul "Junimii" a fost acela ca a supus la o analiza temeinica silucida societatea si cultura romaneasca, semnalandu-i slabiciunile.Dezbaterea de idei din interiorul "Junimii" ca si aceea dintre junimisti siceilalti intelectuali ai vremii au contribuit la implicarea mai directa aoamenilor de cultura in problemele societatii.

Junimea. Titu Maiorescu - indrumator cultural al epocii marilorclasici

La nici trei decenii de la aparitia "Daciei literare', stindard aleforturilor unioniste exercitate pe teritoriul cultural si revista de directie aromantismului romanesc, o alta epoca - a "marilor clasici' -, o alta revista- "Convorbiri literare', organ al asociatiei culturale Junimea - si o altamare personalitate cu un covarsitor rol in modelarea culturii noastre -Titu Maiorescu -demonstreaza ca progresul civilizatiei romanesti,fundamentat pe resurse organice, presupune si o fireasca deschiderespre valorile europene ale timpului. Epoca istorica bogata in evenimentehotaratoare pentru destinul romanilor a fost martora, consecutiv, a Unirii

(1859), a detronarii lui Cuza si a instalarii pe tronul Principatelor Unite alui Carol de Hohenzolern (1866), a obtinerii suveranitatii nationale, in


15/49

urma Razboiului de Independenta (1878), a transformarii statutului political tarii, din principat in regat, prin incoronarea lui Carol, intaiul rege al tariinumite, de-acum, Romania. Timpul este dominat de liberalism, dar ideilegeneroase ale revolutiei de la 1848 se degradasera in sforaitoare

demagogie patriotarda, frenezia intreprinderilor culturale pasoptistedeviase in euforie incapabila sa trieze valoarea de bunele intentii, iarcultul "duhului national' se transformase intr-o "megalografie' cepresupunea ca tot ceea ce e scris in romaneste are valoare in sine. inacest climat de confuzie a valorilor, specific epocilor de tranzitie,demersul junimist va avea o functie curativa si reglatoare: entuziasmulgeneros al pasoptului - varsta a copilariei natiunii - va fi inlocuit de spiritcritic, proba a echilibrului si a dreptei masuri, precum si dovada certa aintrarii natiunii si culturii romanesti in maturitate. Prin toate eforturile sale,noua orientare va sustine respectul adevarului, ca temelie a existenteisocio-culturale a natiei, cultul pentru valoarea autentica, vocatia lucruluibine facut si rostul luciditatii in viata publica, ca si in aprecierea operei dearta. De aceea, s-a

considerat ca Junimea reprezinta "suflul de temeinicie' pe care se vaconsolida modernitatea civilizatiei si a culturii noastre. l3z6324lr57xsh

La 1863 se intemeia, la Iasi, inca orasul-capitala al Principatelor, oasociatie culturala pe care membrii ei fondatori - P.P. Carp, Vasile

Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu - o boteazaneangajant si fara pretiozitate, Junimea. Simplitatea acestui numecontrasteaza cu bombastica latinizanta preferata in epoca si atat desavuros ironizata in comediile caragialiene. Asociatia culturala se vadovedi nu numai stabila, ci si extrem de longeviva si solidara in gusturi,idei estetice, principii, in ciuda diferentelor de varsta, formatieintelectuala sau temperament ale membrilor sai si, ulterior, chiar in ciudageneratiilor care vor constitui amplul fenomen junimist.

Campul asupra caruia se va exercita actiunea junimista va fi unul larg, alculturii, in ansamblul ei, particularizat in domenii precum cel al limbii siortografiei, al civilizatiei si culturii, prin formele si institutiile ei, al literaturiisi al criticii literare. Influenta ei modelatoare se extinde in toate fosteleprovincii romanesti, nu numai dupa divizarea societatii si mutarea unoradintre membrii ei in noua capitala a tarii, Bucuresti, ci si de la inceput,prin societatea Romania Juna si revista Tribuna din Sibiu, subconducerea lui Ioan Slavici (cu activitati desfasurate la Brasov si,itinerant, la Cernauti), ambele fiind o prelungire a ideilor junimiste dincolode spatiul moldovean. Prestigiul societatii, al ideilor si membrilor ei vaajunge, in scurt timp, covarsitor, Junimea reprezentand, pentru intreg


16/49

spatiul locuit de romani, un etalon de care se tine seama atunci cand evorba despre aspecte ale vietii publice -gazetarie, cultura, politica - siliterar-artistice.

Ceea ce asigura unitatea demersului cultural junimist si face din el unadevarat curent cultural este "spiritul junimist', fundamentat pe catevatrasaturi statornice si comun impartasite: "spiritul filosofic', "spirituloratoric', "gustul clasic si academic', "ironia', "spiritul critic' (Tudor Vianu).

Spiritul filosofic, usor de detectat in articolele si studiile lui Maiorescu,presupune un gust special pentru teorii, principii si norme, apetentaspeculativa si recursul la idei generale, cu rol legitimator. De aici se nascdiscutiile, aprinse uneori in cadrul intalnirilor, despre limba si redareaspiritului ei in grafie, despre arta si valoarea estetica a operei, despre

poezie ca ilustrare a frumosului transcendent, ca si despre functiamoralizatoare a artei; tot de aici deriva placerea generalizarii, a stabiliriiunor "norme', ca si nevoia clarificarii, prin punerea in concepte filosoficea realitatii: "conditiunile' poeziei, o data stabilite, inlesnesc judecatasigura asupra valorii operei puse in discutie, in Amintiri de la Junimea,Iacob Negruzzi noteaza "placerea speciala (a Junimii, n.n.) pentrufilozofie'. Tot in acest sens trebuie amintita preocupa- rea cercului de asustine formarea de filosofi din randurile membrilor sai la universitatieuropene (Eminescu trebuia sa se intoarca, dupa studii, ca profesor la o

catedra de filosofie a Universitatii iesene), ca si aprecierea de care s-abucurat spiritul eminescian "reflexiv mai peste marginile iertate' si poeziasa. j

Spiritul oratoric, replica la retorica pasoptista, ca si la gaunoasa, sfora- jitoarea "limbutenie' parlamentara si gazetareasca a epocii, viza in modsubstantial calitatea de avocati, profesori, popularizatori de cultura siidei, oameni de catedra - proprie multora dintre junimisti - si, o data cutrecerea , timpului, pe cea de parlamentari. Prin ciclul de conferinte

Prelectiuni populare, adresat unui public cultivat, provenit din saloanelearistocratiei ; iesene, vorbitorii se supuneau unui adevarat ritualconstrangator: tinuta impecabila, informatia academica, dictia expresiva,dar mai ales concizia, claritatea, eleganta, sobrietatea lapidara si ironiademonstratiei erau obligatorii. ( Titu Maiorescu, cel mai stralucit dintreoratorii grupului, poate fi considerat un intemeietor al oratorieiuniversitare romanesti.

Gustul clasic si academic va unifica preferintele literare ale junimistilor,stabilind consensul in aprecierea acelor opere ce se remarca prin

echilibru, sinceritatea "simtimantului', expresivitatea noua a limbajului -toate acestea generatoare de valoare estetica, supremul atribut al operei


17/49

de arta. El va opera ca norma atat pentru creatorii de* literatura dincadrul cenaclului (Eminescu, Caragiale, Slavici), cat si ca set de criteriivalide in judecarea productiei literare. Aceeasi trasatura presupune, insa,si lipsa de interes si de intelegere a junimistilor fata de orientari estetice

cu care au fost contemporani: simbolismul sau naturalismul.

Trasatura definitorie a spiritului junimist, poate tocmai din cauzaimpactului avut in epoca, e spiritul critic. Bataliile in care junimistii s-auangajat, in respectul adevarului, au fost numeroase si indreptateimpotriva "directiei vechi' din cultura romana, "in contra' "neadevarurilor'pe care se inteme-iasera limba {etimologismul, directia latinizanta),cultura si societatea (prin import de institutii occidentale fara "fond'), arta(prin confuzie valorica si lipsa de inspiratie), istoria (prin studiinestiintifice privind romanitatea noastra pura si prin falsificareaetimologiei), oratoria (prin betie de cuvinte). Criticismul junimist vizeazademistificator toate "formele fara fond' din epoca.

Adaugata spiritului critic, ironia, aplecarea spre zeflemeaua taioasa -indreptata nu numai spre adversari, ci si in interiorul grupului, ca unealtapolemica, dar si ca forma de libertate si mobilitate a spiritului,completeaza un portret colectiv ce se compunea, paradoxal, din multeindividualitati -unele dintre ele de exceptie. Intransigenta criticii, executianemiloasa a tot ceea ce purta amprenta derizoriului si a ridicolului - atat

de proprie junetii! -

se va domoli cu timpul, cedand locul efortului constructiv in etapele dematuritate ale miscarii. Celebru a fost, in epoca, "dosarul' Junimii in carese colectau mostre de prostie, gafe din gazetaria sau literatura vremii. (Sicare ajunsese in scurt timp atat de voluminos, incat a fost abandonat!)Aceeasi ironie taioasa facea savoarea intalnirilor Junimii, la careconsensul stabilise ca anecdota primeaza si ca gluma putea intrerupeorice dezbatere aflata la ordinea zilei. Asa va fi gustat initial Creanga, ca

"vartosul glumet' al cenaclului, si tot la fel, comediile lui Caragiale, vor ficitite in delirul general al asistentei.

Asociatia culturala traverseaza, in istoria ei, cateva etape distincte. Primasi cea mai fertila, in care s-au cristalizat principiile generale ce au normatdemersurile in limba, ortografie, literatura si cultura, a avut un accentuatcaracter polemic. intinsa pe durata unui deceniu (1863-1874), ea amarcat ofensiva junimistilor impotriva "directiei de astazi', din epoca, si s-a cristalizat in articolele si studiile lui Titu Maiorescu referitoare la starealimbii si a ortografiei, la poezia contemporanilor sai, diagnosticata

necrutator drept "infirmerie' a literaturii romane, la "neadevarul' si lipsa desubstanta a formelor si institutiilor culturale importate. Acum, asociatia isi


18/49

infiinteaza propriul organ de presa, "Convorbiri literare', aparut in 1867,una dintre cele mai importante reviste de directie din cultura noastra ceva aparea, fara intrerupere, pana dupa al doilea razboi mondial.Longevitatea revistei poate fi considerata miraculoasa, intr-o presa ca

cea romaneasca, obisnuita mai degraba cu publicatii meteorice decat cucele de traditie. Cea de a doua etapa (1874-1885), numita dupa oexpresie maioresciana, "a directiei noi', inregistreaza cele mai stralucitesuccese pe taramul literaturii: aparitia poeziilor eminesciene, a trei dincele patru capitole ale Amintirilor lui Creanga, a operei comicecaragialiene - volumul de Momente si schite si comediile - ca si avolumului Novele din popor al lui Slavici sunt numai cateva dintreexemple. Tot in aceasta etapa "sistema ortografica junimista' primestevalidarea Academiei, care-i confera statut obligatoriu, dupa ce ea fuseseimbratisata cu entuziasm in scoli, in presa si de catre sustinatorii Junimii.intr-o ultima etapa (anii 1885-1944), o parte a asociatiei se muta laBucuresti. Membrii marcanti, deveniti titulari ai unor catedre universitaresi oameni politici de prima mana, ca si altii, nou-veniti in grup, dirijeazainteresul asociatiei si pe acela al "Convorbirilor literare' inspre studiiuniversitare de istorie, geografie, filosofie sau estetica. Interesul pentruliteratura si critica literara scade.

Personalitatea cea mai importanta a Junimii, avand un rol covarsitor inmodelarea si modernizarea culturii noastre, a fost Titu Maiorescu. La

fondarea asociatiei, el era proaspat revenit in tara de la studiileuniversitare din Franta si Germania. Aducea cu sine nu numai trei licente- in drept, filosofie si litere - un doctorat in filosofie, ci, mai ales, respectulpentru o formatie intelectuala de inalta specializare, fapt putin obisnuit inepoca, si cultul nemtesc pentru munca tenace, in respectul valoriiautentice, al adevarului si al temeiniciei. Mai presus de toate insa, ovocatie pragmatica de a-si pune cunostintele teoretice in slujba si petaramul viu al realitatii romanesti a facut din el un mare om al timpuluisau. A fost profesor, iubit si imitat de discipoli, director al Gimnaziului

Central si al Scolii Normale "Vasile Lupu' (unde isi va lua Creangaatestatul de invatator, dupa raspopire) si, la numai 23 de ani, decan alfacultatii de filozofie, rector al Universitatii iesene, dar si avocat stralucit.Ulterior, om politic angajat in reformele epocii (in calitate de ministru alInstructiunii publice propune o reforma a invatamantului prin carereclama infiintarea unor scoli secundare, licee cu profil real si a unei scolipolitehnice, capabile sa formeze nu literati, ci o clasa burghezaproductiva de bunuri si civilizatie materiala), servindu-si tara ca ministrucu diverse portofolii (Justitie, Externe, Instructiunii si Cultelor) sau ca

prim-ministru. Un jurnal tinut cu consecventa din anii adolescenteipetrecuti la colegiul Theresianum din Viena, pana in ultimii ani ai vietii,


19/49

insemnari zilnice - dintre cele mai impresionante din literatura noastra -reveleaza postum resorturile intime ale unei personalitati perceputeadesea "in efigie'. Probabil ca unul din Aforismele sale defineste cel maibine o personalitate atat de bogata: "Arta vietei? Rezerva, discretiune,

cumpatare, in genere negatiune si in rezumat abnegatiune.' Figurasobra, impunand prin bogatia cunostintelor, ca si prin demnitateafireasca a tinutei, stiind sa-si nimiceasca adversarii de idei printr-o ironienecrutatoare, totdeauna urbana si inalta, dar oferindu-se cu devotamentdiscret prietenilor, Titu Maiorescu ramane pe durata a cinci decenii unom providential cu o influenta decisiva asupra societatii romanesti,contemporana si ulterioara lui. Ideile sale isi pun amprenta asupraspiritului junimist atat de adanc, incat ele pot fi considerate ale Junimii,ca grupare, si ale curentului literar pe care aceasta il denumeste, inansamblul sau.

in domeniul limbii si ortografiei, "sistema ortografica junimista' s-acristalizat in urma unor aprinse dezbateri, pe fondul interesului general alepocii pentru stabilirea unei scrieri unitare, dupa ce ministrul I. Ghicaluase anterior masura inlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin. in opozitiecu etimologismul lui Cipariu, A.T. Laurian, I. Massim si al altor latinisti dela Societatea Academica Romana, junimistii tin seama de metamorfozalimbii romane, de schimbarile survenite in cadrul ei de-a lungul mileniilor.Ei renunta la principiul etimologic, menit sa sublinieze prin grafie originea

latina a cuvantului romanesc, si adopta principiul fonetic, dupa carefiecarui sunet ii corespunde, in scris, o litera. Se aduc clarificari si inprivinta imbogatirii cu neologisme a

vocabularului romanesc: ele vor fi importate cu discernamant, atuncicand denumesc notiuni noi, pentru care limba noastra nu are inca formeproprii; de preferinta, imprumuturile se vor face din limbi de origine latina,mai ales franceza, ca mai adecvate spiritului limbii noastre. in privintacalchierii lingvistice (traducerea cuvant de cuvant a expresiilor

idiomatice, a metaforelor curente, a zicerilor tipice din anumite limbi),frecvente indeosebi in gazetele din spatiul ardelean si bucovinean,junimistii observa ridicolul unui atare demers, interzicandu-1, prinurmare. Toate aceste idei vor fi cristalizate in articolele maioresciene demare impact in epoca: Regulele limbei romane pentru incepatori, Desprescrierea limbii romane, Contra Scoalei Barnutiu, Betia de cuvinte, Limbaromana in jurnalele din Austria, Neologismele, Oratori, retori, limbuti.

in planul culturii si civilizatiei, articolul cel mai important este in contradirectiei de astazi in cultura romana, in care Titu Maiorescu constata"directia falsa' pe care pornise cultura noastra, datorita "vitiului (ei)


20/49

radical' -"neadevarul': "neadevar in aspirari, neadevar in politica,neadevar in poezie, neadevar pana si in gramatica, neadevar in toateformele de manifestare a spiritului public'. Imitarea "formelor civilizatiuniimoderne', europene, fara ca ele sa aiba substanta si continut in viata

culturala romaneasca presupune falsificarea intregii vieti pe care o natietrebuie sa se intemeieze: "inainte de a avea partid politic, care sa simtatrebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie delectura, noi am fundat jurnale politice si reviste literare si am falsificat sidespretuit jurnalistica. inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoliprin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii siuniversitati si am falsificat instructiunea publica. inainte de a avea ocultura crescuta peste marginile scoalelor, am facut atenee romane ();inainte de a avea un singur pictor de valoare, am facut scoala de bele-arte; inainte de a avea o singura piesa dramatica de merit, am fundatteatrul national - si am despretiat si falsificat toate aceste forme decultura.' Aceasta e celebra teorie a "formelor fara fond', care sublinia cudramatism artificialitatea civilizatiei romanesti - caricatura a celeioccidentale - si reclama urgenta regenerare a spiritului public. Pestecateva decenii, un alt critic roman, E. Lovinescu, isi construia nu maiputin celebra teorie a sincronismului, pornind de la teoria maioresciana,apreciind insa ca, in timp, formele imitate din nevoia sincronizarii suntcapabile sa isi creeze fondul propriu.

Actiunea cea mai rodnica a fost cea din planul literaturii si al criticiiliterare. Primul articol pe aceste probleme este scris de mentorul Junimiiin toiul unor furtunoase discutii privind alcatuirea unei antologii de poezieromaneasca. in Amintiri de la Junimea, Negruzzi identifica acest momentastfel: "Selectia se facea cu un foarte ascutit spirit critic, in discutiianimate, care insa nu aveau puncte de reper cat de cat precise pentru

judecata valorii lor. Intr-una din sedinte, nastrusnicul Pogor aruncaintrebarea precisa: in definitiv ce este poezia? La aceasta intrebare vacauta sa raspunda Maiorescu prin studiul Poezia romana, deschizand

astfel focul luptei literare pe care o va duce ani de-a randul secondat deintreaga pleiada a Junimii.' Articolul amintit de Iacob Negruzzi, maicunoscut sub titlul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867,definea poezia drept "un product de lux al vietii noastre intelectuale',"une noble inutilite', care, ca toate artele, "este chemata sa exprimefrumosul'. Se punea, prin aceasta definitie, o problema esentiala care vaghida critica si literatura romana viitoare: problema primatului si aautonomiei esteticului. Opera de arta - se va intelege acum pentru primadata - are ca valoare intrinseca frumosul, iar domeniul artei este separat,

autonom, prin insusi specificul sau, celorlalte domenii ale vietii. El nu areconsecinte in planul vietii practice, dupa cum nu trebuie aservit


21/49

politicului, moralei si nici unui fel de propaganda. Se intemeia, astfel,ceea ce avea sa devina o lunga traditie in cultura noastra: criticaestetica. in acelasi studiu, pornind de la definitia hegeliana a frumosuluicare "cuprinde idei manifestate in forma sensibila' (adica percepute prin

simturi), criticul descompunea poezia in doua "conditiuni': cea "materialasau mehanica' se refera la arta verbala - lexic, figuri de stil, versificatie -,iar cea "ideala' la continut, idee, mesaj poetic. Normele de judecata avalorii unei poezii se aplica fiecarei dintre cel doua conditiuni. Primatrebuie sa se distinga printr-un lexic adecvat, inalt, fara cuvinte triviale,regionalisme, diminutive sau nume proprii banale - toate acestea arvulgariza ideea poetica; sunt recomandate comparatiile "noi' si Juste',deci cele adecvate si netocite din uzaj indelungat, ca si epitetele ornante.Cat priveste cea de-a doua "conditiune', cea ideala, criticul stabileste caobiectul poeziei este "totdeauna un simtimant sau o pasiune, si niciodatao cugetare exclusiv intelectuala sau care se tine de taramul stiintific'.Asadar, obiecte poetice sunt doar "iubirea, ura, tristetea, bucuria,desperarea, mania', pe cand "invatatura, perceptele morale, politica s.a.'sunt obiecte ale stiintei, care are in vedere adevarul, si nu ale artei, cetinde spre frumos. in ceea ce priveste prezentarea ideii poetice, eatrebuie sa se bazeze pe exagerare, pe tensiune emotionala, pe ointensitate gradata care sa o distinga de afectele comune. Pentru a-sisustine demonstratia, criticul o ilustreaza cu exemple, dar mai ales cucontraexemple din poezia vremii. in finalul articolului, el justifica

necesitatea criticii literare, care, desi nu poate crea artisti adevarati, arecel putin puterea de a "ne feri de mediocritatile care, fara nici o chemareinterioara, pretind a fi poeti'. Rostul criticii este sa dea "publicului omasura mai sigura pentru a deosebi adevarul de eroare si frumosul deurat'. in aceasta conceptie despre menirea criticii

literare rezida de fapt intelesul tipului de critica practicat de Maiorescu,numit de urmasii sai "critica judecatoreasca', "critica culturala' sau "criticagenerala'. Pentru ca, de fapt, prin gestul critic mentorul Junimii intelegea

stabilirea locului just al operei intr-o ierarhie valorica, despartirea valorilorde non-valori, a ceea ce e arta de ceea ce nu este si nu trebuieconfundat cu arta. Nu altceva face el in articole precum Directia noua inpoezia si proza romana sau Eminescu si poeziile lui. in primul, intuia faragres locul valoric "indata dupa Alecsandri' al unui tanar debutant - MihaiEminescu; in cel de-al doilea, care avea sa intemeieze o disciplinaaparte in cadrul criticii romanesti - eminescologia -, stabilea loculaceluiasi poet in cultura romaneasca a secolului urmator. Gustul si

judecata de valoare infailibile - calitati esentiale ale criticului literar - il fac

sa recunoasca "geniul' poetului si sa afirme: "Pe cat se poate omenesteprevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al 20-lea sub


22/49

auspiciile geniului lui, si forma limbei nationale, care si-a gasit in poetulEminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul deplecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetariiromanesti.'

Important pentru clarificarea raporturilor pe care arta le are cu moralaeste articolul Comediile domnului Caragiale. Prilejuit de atacurilefuribunde indreptate de presa liberala impotriva comediei O noaptefurtunoasa, jucata pe scena Teatrului National, si de acuzele de"trivialitate', "imoralism', "lipsa de patriotism', articolul lui Titu Maiorescunu este numai un gest de amicala solidarizare cu marele dramaturg, ciun act clarificator intr-o problema ce starnise multe confuzii in epoca. Laintrebarea "arta in genere si in special arta dramatica are sau nu are omisiune morala?', criticul raspunde afirmativ, dar se intreaba in ce constaefectul moralizator al operei de arta. Raspunsul dat solutioneaza oconfuzie ce ameninta sa se perpetueze in epoca: moralitatea operei nueste de intentie propagandistica, ci tine de esenta artei, care estefrumosul. O opera este "morala' atunci cand, realizata artistic fiind,produce inaltarea "in lumea fictiunii ideale' a celui care o recepteaza, dareste profund imorala cand, fara valoare estetica, il retine pe acestacaptiv in sfera egoista a intereselor individuale. inaltarea prin emotie,eliberarea de universul zilnic, egoist si individualist, o realizeaza numaiopera autentica, frumoasa: "Orce emotiune estetica, fie desteptata prin

sculptura, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stapanit deea, pe cata vreme este stapanit, sa se uite pe sine ca persoana si sa seinalte in sfera fictiunii ideale.' Moralizarea explicita va impiedica inaltarea:patriotismul, intentiile politice, odele si glorificarile ocazionale sunt "oamintire reala de interes practic', iar "emotiunea impersonala' nu se maiproduce. Concluzia criticului este clara: "Prin urmare, o piesa de teatrucu directa tendenta morala, adeca cu punerea intentionata a unorinvataturi morale in gura unei persoane spre a le propaga in public cainvataturi, este imorala in intelesul artei, fiindca arunca pe spectatori din

emotiunea impersonala a fictiunii artistice in sfera reala cu cerintele ei, siprin chiar aceasta ii coboara in sfera zilnica a egoismului, unde atunci -cu toata invatatura de pe scena interesele ordinare castigapreponderenta'. Concluzia articolului este un alt mod de a afirma primatulsi autonomia esteticului, sustinute ulterior de critici si esteticieniinterbelici de filiatie maioresciana, precum Mihail Dragomirescu, EugenLovinescu, Tudor Vianu.

Nici o alta personalitate nu a avut un rol mai adanc, un impact formatormai mare asupra propriei epoci ca Titu Maiorescu. impreuna cusocietatea culturala Junimea, el pune bazele criticii literare, pe care o


23/49

infiinteaza, de fapt, ca disciplina cu statut autonom intre stiinteleliteraturii. Definind poezia si stabilind "conditiunile' ei, transand problemamoralei in arta si instaurand primatul esteticului, clarificand principiile deapreciere a operei literare, eforturile criticului au drept consecinta majora

profesionalizarea actului scrisului care devine, de aici inainte, o inalta,adevarata, meserie. Diletantismul si motivatiile extraliterare vor ramane oamintire a epocilor naive, dintre care ultima, cronologic, in culturaromana, va fi cea pasoptista. Nu intamplator, mari creatori de literaturavor trai din scris - fie el literatura sau gazetarie. Epoca urmatoare,anuntata de Cosbuc, Goga, Sadoveanu - creatori pe care Maiorescu ii vapremia, in calitatea sa de membru al Academiei romane - va facedovada ca "lectia magistrala' a mentorului junimist a fost perfect asimilatain cultura romana. Pleiada junimista, cu personalitatile ei de prim rang intoate domeniile (filosofii Vasile Conta, P.P. Negulescu, ConstantinRadulescu-Motru, geograful Simion Mehedinti, istoricul A.D. Xenopol,criticii literari Mihail Dragomirescu, istoricii Ion Bogdan, Dimitrie Onciul,savantul biolog Grigore Antipa s.a.), va face din viata culturala sistiintifica romaneasca a primei jumatati a secolului urmator o realitatevie, dinamica. Criticii literari urmatori se vor raporta la modelul mentoruluiJunimii grupati in succesive generatii postmaioresciene.

Comediile D-lui Ion Luca Caragiale (1885)

Ion Luca Caragiale (1852 - 1912)

Comediile domnului Caragiale este o lucrare scrisa de TituMaiorescu din dorinta de a-l apara pe I. L. Caragiale de atacurile in presavremii care-l acuzau de imoralitate (datorata prezentei unei lumi de joasaspeta in piesele sale). Pornind de la constatarea ca tipurile si situatiiledin comediile lui Caragiale sunt inspirate din realitate sociala a timpului,Maiorescu atrage atentia ca artistul recreeaza realitate dintr-o


24/49

perspectiva ideal-artistica, fara nici-o preocupare practica, in sensul ca elgeneralizeaza.

'Comediile d-lui Caragiale, se zice, sunt triviale si imorale, tipurile sunt

toate alese dintre oameni sau viciosi sau prosti; situatiile sunt adeseoriscabroase, amorul e intotdeauna nelegiuit.' - constata Maiorescuacuzatia intrebandu-se daca arta trebuie sa aiba o misiune morala,raspunsul fiind urmatorul: 'arta a avut intotdeauna o inalta misiunemorala si orice adevarata opera de arta o indeplineste'.

Demonstratia moralitatii artei face apel la notiunea aristotelica decatharsis , transpunand functia artei la nivelul indivudualitatii umane carese purifica prin contactul cu arta: 'Orice emotiune estetica, fie eadesteptata prin sculptura, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe

omul stapanit de ea, pe cata vreme este stapanit, sa se uite pe sine capersoana si sa se inalte in lumea fictiunii ideale'.

Principiul catharsisului aristotelic este amplificat, in demonstratia luiMaiorescu, prin intermediul unor idei filosofice ale lui Schopenhauer,care considera ca egoismul, ca rezultat al vointei de a trai, este miezulraului din om, iar prin contemplare artistica omul reuseste sa seelibereze temporar de sub tirania egoismului: 'Dar izvorul a ceea ce esterau este egoismul si egoismul exagerat, atunci o stare sufleteasca in

care egoismul este nimicit pentru moment, fiindca interesele individualesunt uitate, este o combatere indirecta a raului, si astfel o inaltaremorala'.

Eminescu si poeziile lui


25/49

Tanara generatie romana se afla astazi sub influenta operei poetice alui Eminescu. Se cuvine dar sa ne dam seama de partea caracteristica aacestei opere si sa incercam totdeodata a fixa individualitatea omuluicare a personificat in sine cu atata stralucire ultima faza a poeziei

romane din zilele noastre.

Pe la mijlocul secolului in care traim, predomnea in limba si literaturaromana o tendenta semierudita de latinizare, pornita din o legitimarevendicare nationala, dar care aducea cu sine pericolul unei instrainariintre popor si clasele lui culte. De la 1860 incoace dateaza indreptatea:ea incepe cu Vasile Alecsandri, care stie sa destepte gustul pentrupoezia populara, se continua si se indeplineste prin cercetarea siintelegerea conditiilor sub care se dezvolta limba si scrierea unui popor.

Fiind astfel castigata o temelie fireasca, cea dintai treapta de inaltare aliteraturei nationale, in legatura stransa cu toata aspirarea generatieinoastre spre cultura occidentala, trebuia neaparat sa raspunda la douacerinte: sa arete intai in cuprinsul ei o parte din cugetarile si simtirile careagita deopotriva toata inteligenta europeana in arta, in stiinta, in filozofie;sa aiba, al doilea, in forma ei o limba adaptata fara sila la exprimareacredincioasa a acestei amplificari.

Amandoua conditiile le realizeaza poezia lui Eminescu in limitele in

care le poate realiza o poezie lirica; de aceea Eminescu fae epoca inmiscarea noastra literara.

Care a fost personalitatea poetului? Viata lui externa e simpla depovestit, si nu credem ca in tot decursul ei sa fi avut vreo intamplaredinafara o inraurire mai insemnata asupra lui. Ce a fost si ce a devenitEminescu este rezultatul geniului sau innascut, care era prea puternic ina sa proprie fiinta incat sa-l fi abatut vreun contact cu lumea de la drumulsau firesc. Ar fi fost crescut Eminescu in Romania sau in Franta, si nu inAustria si in Germania; ar fi mostenit sau ar fi agonisit el mai multa saumai putina avere; ar fi fost asezat in ierarhia statului la o pozitie maiinalta; ar fi intalnit in viata lui sentimentala orce alte figuri omenesti -Eminescu ramanea acelas, soarta lui nu s-ar fi schimbat.

Nascut la 15 ianuarie 1850 in Botosani, primind prima invatatura ingimnaziul din Cernauti, parasind la 1864 scoala pentru a se lua dupatrupa de teatru a d-nei Fanni Tardini prin Romania si prin Transilvania,parasind si aceasta trupa pentru a se arunca cu cea mai mare incordarein studii felurite la Viena, sustinut acolo si la Berlin in parte prin

contributiile unor amici literari, numit intre 1874 si 1876 revizor scolar sibibliotecar la Iasi, destituit si dat in judecata de guvernul liberal,


26/49

insarcinat apoi cu redactia ziarului Timpul, incalzit din vreme, dar maiintermitent, de farmecul unor femei, de la care au ramas in poeziile luicateva urme de par balai, de ochi intunecati, de mani reci, de un nu stiuce si nu stiu cum, lovit in iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al carei

germen era din nastere, indreptat intrucatva la inceputul anului 1884, dardegenerat in forma lui etica si intelectuala, apucat din nou de nemiloasafatalitate ereditara, Eminescu moare la 15 iunie 1889 intr-un institut dealienati.

La o privire superficiala, fuga lui Eminescu de la gimnaziu dupa otrupa de actori, darea lui in judecata, activitatea lui ca redactor de ziar,care adica nu s-ar putea explica decat prin necesitati materiale, lipsa deorice distinctii conventionale, de premieri academice, de decoratii s.c.l.,toate aceste puse in legatura mai ales cu izbucnirea alienatiei mentalepar a da vietei sale o coloare romantica, si unele reviste si ziare care l-auignorat cata vreme era in toata vigoarea lui au gasit aci prilejul de a-siarata sentimentalitatea si de a acuza societatea romana, care ar fi lasatun asemenea om nebagat in seama si intr-o mizerie din cauza careia arfi innebunit.

Noi credem ca aceste apretieri sunt gresite.

Ceea ce caracterizeaza mai intai de toate personalitatea lui Eminescu

este o asa de covarsitoare inteligenta, ajutata de o memorie careia nimicdin cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa (nici chiar in epocaalienatiei declarate), incat lumea in care traia el dupa firea lui si fara nicio sila era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le insusise si leavea pururea la indemana. In aceeas proportie tot ce era caz individual,intamplare externa, conventie sociala, avere sau neavere, rang saunivelare obsteasca si chiar soarta externa a persoanei sale ca persoanaii erau indiferente. A vorbi de mizeria materiala a lui Eminescuinsemneaza a intrebuinta o expresie nepotrivita cu individualitatea lui si

pe care el cel dintai ar fi respins-o. Cat i-a trebuit lui Eminescu ca satraiasca in acceptiunea materiala a cuvantului, a avut el totdeauna.Grijile existentei nu l-au cuprins niciodata in vremea puterii luiintelectuale; cand nu castiga singur, il sustinea tatal sau si-l ajutau amicii.Iar recunoasterile publice le-a despretuit totdeauna.

Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu, de a carui lipsase plange o revista germana din Bucuresti? Dar Eminescu ar fiintampinat o asemenea propunere cu un ras homeric sau, dupadispozitia momentului, cu acel suras de indulgenta miloasa ce-l avea

pentru nimicurile lumesti. Regina Romaniei, admiratoare a poeziilor lui, adorit sa-l vada, si Eminescu a avut mai multe convorbiri literare cu


27/49

Carmen Sylva. L-am vazut si eu la curte, si l-am vazut pastrand si aicisimplicitatea incantatoare ce o avea in toate raporturile sale omenesti.Dar cand a fost vorba sa i se confere o distinctie onorifica, un bene-merenti sau nu stiu ce alta decoratie, el s-a impotrivit cu energie. Rege el

insus al cugetarii omenesti, care alt rege ar fi putut sa-l distinga? Siaceasta nu din vreo vanitate a lui, de care era cu desavarsire lipsit, nudin sumetia unei inteligente exceptionale, de care numai el singur nu erastiutor, ci din naivitatea unui geniu cuprins de lumea ideala, pentru careorce coborare din lumea conventionala era o suparare si o nepotrivirefireasca.

Cine-si da seama de o asemenea figura intelege indata ca nu-l puteaiprinde pe Eminescu cu interesele care ademenesc pe cei mai multioameni. Luxul starii materiale, ambitia, iubirea de glorie nu au fost in niciun grad obiectul preocuparilor sale. Sa fi avut ca redactor al Timpului maimult decat a avut, sa fi avut mai putin, pentru micile lui trebuintemateriale tot atat era. Numai dupa izbucnirea nebuniei, in intervalelelucide, in care se aratau insa felurite forme de degenerare etica,obisnuite la asemenea stari, devenise lacom de bani.

Prin urmare, legenda ca mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunietrebuie sa aiba soarta multor alte legende: sa dispara inaintea realitatii.

Si nici munca speciala a unui redactor de ziar nu credem ca trebuieprivita la Eminescu ca o sfortare impusa de nevoie unui spirit recalcitrant.Eminescu era omul cel mai silitor, vesnic cetind, meditand, scriind. Lipsitde orice interes egoist, el se interesa cu atat mai mult la toatemanifestarile vietii intelectuale, fie scrierile vreunui prieten, fie studiereamiscarii filozofice in Europa, fie izvoarele istorice, despre care aveacunostinta cea mai amanuntita, fie luptele politice din tara. A se ocupa cuvreuna din aceste chestii, a cugeta si a scrie asupra lor era lucrul maipotrivit cu felul spiritului sau. Si energia cu care a redactat Timpul,

inaltimea de vederi ce apare in toate articolele lui, puterea neuitata cucare in contra frazei despre nationalismul liberal al partidului de la guverna opus importanta elementului autohton sunt o dovada pentru aceasta.

Cu o asa natura, Eminescu gasea un element firesc pentru activitatealui in toate situatiile in care a fost pus. La biblioteca, pentru a-si sporicomoara deja imensa a memoriei sale; ca revizor scolar, pentru a staruicu limpezimea spiritului sau asupra noilor metode de invatamant; incercul de amici literari, pentru a se bucura fara invidie sau a rade fararautate de scrierile cetite; la redactia Timpului, pentru a biciui frazeologia

neadevarata si a formula sinteza unei directii istorice nationale - in toateaceste ocupari si sfere Eminescu se afla fara sila in elementul sau.


28/49

Daca a innebunit Eminescu, cauza este exclusiv interna, esteinnascuta, este ereditara. Cei ce cunosc datele din familia lui stiu ca ladoi frati ai sai, morti sinucisi, a izbucnit nebunia inainte de a sa si caaceasta nevropatie se poate urmari in linie ascendenta.

De altminteri, si in vremea in care spiritul lui era in vigoare, felul traiuluisau facuse pe amici sa se teama de rezultatul final. Viata lui eraneregulata: adesea se hranea numai cu narcotice si excitante: abuz detutun si de cafea, nopti petrecute in citire si scriere, zile intregi petrecutefara mancare, si apoi deodata, la vreme neobisnuita, dupa miezul noptii,mancari si bauturi fara alegere si fara masura; asa era viata luiEminescu. Nu aceasta viata i-a cauzat nebunia, ci germenele de nebunieinnascut a cauzat aceasta viata. Ceea ce o dovedeste este ca toateincercarile, adeseori si cu staruinta repetate de unii prieteni ai sai, intrealtii si de mine, nu au fost in stare sa-l aduca la un trai mai regulat.

Si nici de nefericiri cari ar fi influentat sanatatea intelectuala sau fizicaa lui Eminescu nu credem ca se poate vorbi. Daca ne-ar intreba cineva:a fost fericit Eminescu? Am raspunde: cine e fericit? Dar daca ne-arintreba: a fost nefericit Eminescu? Am raspunde cu toata convingerea:nu! Ce e drept, el era un adept convins al lui Schopenhauer, era, prinurmare, pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plangereamarginita a unui egoist nemultumit cu soarta sa particulara, ci era

eterizat sub forma mai senina a melancoliei pentru soarta omeniriiindeobste; si chiar acolo unde din poezia lui strabate indignarea in contraepigonilor si a demagogilor inselatori avem a face cu un simtimantestetic, iar nu cu o amaraciune personala. Eminescu, din punct devedere al egoismului celui mai nepasator om ce si-l poate inchipuicineva, precum nu putea fi atins de un simtimant prea intensiv al fericirii,nu putea fi nici expus la o prea mare nefericire. Seninatatea abstracta,iaca nota lui caracteristica in melancolie, ca si in veselie. Si, lucruinteresant de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie exultanta.

Cand venea in mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care iicastigase de mult inima tuturor, si ne aducea ultima poezie ce o facuse,o refacuse, o rafinase, cautand mereu o forma mai perfecta, o ceteaparca ar fi fost o lucrare straina de el. Niciodata nu s-ar fi gandit macarsa o publice; publicarea ii era indiferenta, unul sau altul din noi trebuiasa-i ia manuscrisul din mana si sa-l dea la Convorbiri literare.

Si daca pentru poeziile lui, in care si-a intrupat sub o forma asa deminunata cugetarile si simtirile, se multumea cu emotiunea estetica a

unui mic cerc de amici, fara a se gandi la nici o satisfactie de amorpropriu: daca el se considera oarecum ca organul accidental prin care


29/49

insas poezia se manifesta, asa incat ar fi primit cu aceeas multumire sase fi manifestat prin altul, ne este permis a conchide nu numai ca eranepasator pentru intamplarile vietei externe, dar si chiar ca in relatiile luipasionale era de un caracter cu totul neobisnuit. Cuvintele de amor fericit

si nefericit nu se pot aplica lui Eminescu in acceptiunea de toate zilele.Nici o individualitate femeiasca nu-l putea captiva si tinea cu desavarsirein marginirea ei. Ca si Leopardi in Aspasia, el nu vedea in femeia iubitadecat copia imperfecta a unui prototip nerealizabil. Il iubeaintamplatoarea copie sau il parasea, tot copie ramanea, si el, cumelancolie impersonala, isi cauta refugiul intr-o lume mai potrivita cu el,in lumea cugetarii si a poeziei. De aci Luceafarul cu versurile de lasfarsit.

Intelegand astfel personalitatea lui Eminescu, intelegem totdeodatauna din partile esentiale ale operei sale literare: bogatia de idei, careinalta toata simtirea lui (caci nu ideea rece, ci ideea emotionala face pepoet), si vom vedea in chiar patrunderea acestei bogatii intelectualepana in miezul cugetarilor poetului puterea miscatoare care l-a silit sacreeze pentru un asemenea cuprins ideal si forma exprimarii lui si saindeplineasca astfel amandoua cerintele unei noi epoci literare.

Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala sta lanivelul culturei europene de astazi. Cu neobosita lui staruinta de a ceti,

de a studia, de a cunoaste, el isi inzestra fara preget memoria cu operileinsemnate din literatura antica si moderna. Cunoscator al filozofiei, inspecial a lui Platon, Kant si Schopenhauer, si nu mai putin al credintelorreligioase, mai ales al celei crestine si buddaiste, admirator al Vedelor,pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedand stiintacelor publicate pana astazi din istoria si limba romana, el afla in comoaraideilor astfel culese materialul concret de unde sa-si formeze inaltaabstractiune care in poeziile lui ne deschide asa de des orizontul faramargini al gandirii omenesti. Caci cum sa ajungi la o privire generala

daca nu ai in cunostintele tale treptele succesive care sa te ridice pana laea? Tocmai ele dau lui Eminescu cuprinsul precis in acele versuricaracteristice in care se intrupeaza profunda lui emotiune asuprainceputurilor lumii, asupra vietei omului, asupra soartei poporului roman.

Poetul e din nastere, fara indoiala. Dar ceea ce e din nastere laadevaratul poet nu e dispozitia pentru forma goala a ritmului si a rimei, cinemarginita iubire a tot ce este cugetare si simtire omeneasca, pentru cadin perceperea lor acumulata sa se desprinda ideea emotionala spre ase infatisa in forma frumosului. Acel cuprins ideal al culturii omenesti nuera la Eminescu un simplu material de eruditie straina, ci era primit si


30/49

asimilat in chiar individualitatea lui intelectuala. Deprins astfel cucercetarea adevarului, sincer mai intai de toate, poeziile lui sunt subiectivadevarate nu numai atunci cand exprima o intuitie a naturei sub formadescriptiva, o simtire de amor uneori vesela, adeseori melancolica, ci si

atunci cand trec peste marginea lirismului individual si imbratiseaza sireprezinta un simtimant national sau umanitar.

De aici se explica in mare parte adanca impresie ce a produs-o operalui asupra tutulor. Si ei au simtit in felul lor ceea ce a simtit Eminescu, inemotiunea lui isi regasesc emotiunea lor; numai ca el ii rezuma pe toti siare mai ales darul de a deschide miscarii sufletesti cea mai claraexpresie, asa incat glasul lui, desteptand rasunetul in inima lor, le datotdeodata cuvantul ce singuri nu l-ar fi gasit. Aceasta scapare asuferintei mute prin farmecul exprimarii este binefacerea ce o revarsapoetul de geniu asupra oamenilor ce-l asculta, poezia lui devine o parteintegranta a sufletului lor, si el traieste de acum inainte in viata poporuluisau.

Dar cuprinsul poeziilor lui Eminescu nu ar fi avut atata putere de alucra asupra altora daca nu ar fi aflat forma frumoasa sub care sa seprezinte. Si fiindca tocmai aceasta forma este partea cea mai sugestivain opera lui, sa ne fie permis a termina studiul de fata prin repedeaanalizare a elementelor ei distinctive.

O rezerva trebuie facuta din capul locului, si este cu atat maiimportanta cu cat multi din imitatorii lui Eminescu nu par a o fi facut.Volumul in care sunt adunate poeziile sale nu este publicat de el insusi,din cauza imprejurarilor cunoscute si atinse in prefata noastra la editia Ide la 1883. Daca, in starea in care se afla Eminescu atunci, am putut luaasupra-mi datoria de a publica culegerea poeziilor lui, nu aveam dreptulnici de a le modifica, nici de a lasa pe unele la o parte. Prin urmare, asacum se prezinta si astazi unicul volum, el cuprinde toate poeziile si cele

de la inceput, pe care insa autorul declarase de mult ca voia sa leindrepteze si in parte sa le suprime. Nici cele 8 poezii citate in prefata laeditia I, nici Calin, nici Epigonii, nici Strigoii nu sunt Eminescu in toataputerea lui. Contururile tremurande ale descrierilor fara destula precizieintuitiva, lipsa de claritate a gandirii, greseli in accentul ritmic si in rimesunt defecte al caror cel mai aprig critic era chiar Eminescu. Daca totussi aceste poezii au meritat si vor merita sa figureze in opera lui literara,este fiindca in fiecare din ele apare deodata din mijlocul imperfectiilor ofrumusete de limba si o inaltare de cuget care prevesteau de la inceputce avea sa devie poetul ajuns la culmea lui. Rezerva dar ce un simtimantde dreptate elementara ne impune sa o facem este ca in cercetarea


31/49

urmatoare nu vom avea in vedere decat poeziile, din norocire cele mainumeroase, pe care le-a scris Eminescu in epoca deplinei saledezvoltari. Acestea insa reclama toata luarea-aminte a criticei literare inprivinta formei lor, si cu deosebire a inrudirii cu poezia populara, din care

s-au hranit mai intai si deasupra careia s-au ridicat pas cu pas pana laexprimarea celor mai inalte conceptiuni.

Conditia fundamentala a acestei ridicari a formei poetice era omanuire perfecta a limbei materne, pentru ca ea sa fie pregatita pentru oconceptiune mai intinsa si sa poata crea din propria ei fire vestmantulnoilor cugetari. Aceasta este lupta dreapta ce o incearca Eminescu,pentru a turna in forma noua limba veche si-nteleapta.Pentru el limbaromana e ca un fagure de miere,dulce si stravezie, dar nu razletita inlipsa de contururi, ci prinsa in celula regulata a fagurelui. Poeziile luiincep in aceasta privinta alipindu-se de-a dreptul de forma populara, darii dau o noua insufletire si o fac primitoare de un cuprins mai inalt. []

Din poezia populara si-a insusit Eminescu armonia, uneorionomatopeica, a versurilor sale:

Peste varf de ramurele

Trec in stoluri randunele,

Ducand gandurile mele

Si norocul meu cu ele.

Si se duc pe rand, pe rand,

Zarea lumii-ntunecand,

Si se duc ca clipele

Scuturand aripele.

*

Si blande, triste glasuri din vuiet se desfac

Ca molcoma cadenta a undelor pe lac.

*

Luna tu, stapana marii, pe a lumei bolta luneci


32/49

Si gandirilor dand viata suferintele intuneci

Peste cate mii de valuri stapanirea ta strabate,

Cand plutesti pe miscatoarea marilor singuratate.

*

De ce dorm ingramadite intre galbenele file

Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile?

*

Pe cand oastea se aseaza, iata soarele apune,

Voind crestetele-nalte ale tarii sa-ncunune

Cu un nimb de biruinta: fulger lung incremenit

Margineste muntii negri in intregul asfintit,

Pan'ce izvorasc din veacuri stele una cate una,

Si din neguri, dintre codri, tremurand s-arata luna.

Nu au existat, nu vor exista in poezia romana versuri mai frumoasedecat acestea. Tot din poezia populara si din citirea cronicarilor, dinpatrunderea intima a vechei limbi romane au putut iesi versurile in carevorbesc solul si Mircea-voda in Satira III.

Dar primind astfel din limba populara elementul firesc si armonios,Eminescu inalta rimele poeziei romane peste acea forma obisnuita siadeseori neingrijita, care a dat atator poezii ale noastre de pan-acum un

aer aproape trivial. Primul pas al lui pe aceasta cale e de a lua unelecuvinte din cele mai familiare si prozaice si de a le ridica la splendoareaunei rime surprinzatoare:

Iar te-ai cufundat in stele

Si in nori si-n ceruri nalte?

De nu m-ai uita incalte,

Sufletul vietii mele.


33/49

*

O! vino iar in al meu brat,

Sa te privesc iar cu nesat,

Sa razim dulce capul meu

De sanul tau, de sanul tau!

*

Ti-aduci aminte cum pe-atunci,

Cand ne plimbam prin vai si lunci,

Te ridicam de subsuori

De-atatea ori, de-atatea ori?

*

O, eroi! care-n trecutul de mariri va adumbriseti,

Ati ajuns acum la moda de va scot din letopiseti.

Al doilea pas este introducerea, cu totul particulara poeziei lui Eminescu,a unor rime noua, formate din impreunarea cu un cuvant prescurtat,dupa felul caracteristic al limbii romanesti, sau din doua cuvinte.

Pe-atunci erai tu singur, incat ma-ntreb in sine-mi

Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

*

Si daca stele bat in lac

Adancu-i luminandu-l,

E ca durerea mea s-o-mpac

Inseninandu-mi gandul.

*


34/49

Sus inimile voastre! Cintare aduceti-i,

El este moartea mortii si invierea vietii.

Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,

Spre ura si blestemuri as vrea sa te induplec.

*

Traiul lumii, draga tata,

Cine vor, aceia lese-l,

Dara sufletul mi-e vesel.

*

Oare ochii ei o mint,

Sau aievea-i, adevaru-i

Flori de tei el are-n paru-i.

*

Cand luna trece prin stejari,

Urmand mereu in cale-si,

Cand ochii tai tot inca mari

Se uita dulci si galesi?

*

Fericeasca-l scriitorii, toata lumea recunoasca-l -

Ce-o sa aiba din acestea pentru ei batranul dascal?

*

Icoana stelei ce a murit

Incet pe cer se suie;


35/49

Era, pe cand nu s-a zarit,

Azi o vedem, si nu e.

Insa unde inovatia lui Eminescu in privinta rimei se arata in modul celmai neasteptat este in numele proprii luate din diferite sfere de cultura siintroduse in modul cel mai firesc in versurile sale. Se stie ce riscata esteintrebuintarea numelor proprii in poezia lirica, si intr-o veche cercetareliterara a noastra am citat cateva exemple inspaimantatoare. Eminescuinsa a stiut sa se foloseasca de ele cu maiestrie, si tocmai aceste rimesunt dintre cele mai frumoase si mai bine primite ale lui.

Dupa o asa incordare, dupa o asa 'lupta dreapta' pentru a turna 'limbaveche in forma noua', nu ne vom mira ca a putut ajunge Eminescu, pe de

o parte, la aplicarea sigura a unor forme rafinate in Oda in metru antic, inGlossa si in admirabilele Sonete, pe de alta, la cea mai limpede expresiea unor cugetari de adanca filozofie, pentru care nu se gasea pana atuncinici o pregatire in literatura noastra. Caci palidele imitari alemonoloagelor din Faust si din Hamlet, sau ale reflectiilor mediocruluiAim-Martin, din care se gasesc urme in incercarile literare dupa 48, nupot intra aci in comparatie.

Poeziile lui Octavian Goga

De Titu Maiorescu

(1906)

Poeziile d-lui Octavian Goga au avut darul sa destepte o deosebitaluare-aminte a publicului roman. Mai toate ziarele si revistele noastre le-au consacrat dari de seama amanuntite, si unele din ele vad in aparitia

noului volum "evenimentul literar' al anului din urma. Efectul produsasupra marelui numar de cetitori credem ca provine mai intii din forma


36/49

frumoasa in care autorul a stiut sa exprime cuprinsul "patriotic' al multoradin versurile sale. In adevar, emotiunile ce le simte si ce ni le transmitetinarul poet sunt izvorite din viata nationala a acelei parti a Romaniei incare s-a nascut si in mijlocul careia a trait, din viata romanilor

transilvaneni in faza ei de astazi, caracterizata prin lupta impotrivatendintelor de asuprire etnica predomnitoare in statul lor. Ce e drept,patriotismul, ca element de actiune politica, nu este materie de arta,orcite abateri s-au comis si se mai comit in contra unei regule asa desimple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar cauta sa-si acopere lipsaprin provocarea unor dispozitii sufletesti foarte importante in alte priviri,dar nu in cele estetice. Cu toate acestea, patriotismul este in inimilesincere, in afara de orice tendinta politica, un simtimint adevarat si adinc,si intrucit este astfel, poate fi, in certe imprejurari, nascator dc poezie. Siin asemenea imprejurari exceptionale ne pare a se afla autorul nostrucind, intr-o parte a poeziilor sale, reprezenta si rezuma iubirea si ura,durerile si sperantele unui neam amenintat in existenta sa.

"La noi sunt codri verzi de brad

Si cimpuri de matasa ;

La noi atitia fluturi sunt

Si-atita jale-n casa ;

Privighetori din alte tari

Vin doina sa ne-asculte ;

La noi sunt cintece si flori

Si lacrimi multe, multe,

Pe bolta sus e mai aprins

La noi batrinul soare,

De cind pe plaiurile noastre

Nu pentru noi rasare

La noi de jale povestesc

A codrilor desisuri,


37/49

Si jale duce Murasul

Si duc tustrele Crisuri.'

Asa ne spun cele dintii strofe ale poeziei Noi, iar in Oltul se personificaamintirea trecutului si razbunarea viitorului, tot cu prilejul unei apecurgatoare, care atrage cu atit mai tare pe poet cu cit valurile ei se ducspre tarmurile binecuvintate ale Romaniei libere.

Dar unde se vede arta scriitorului nu este in patriotismul simtit, ci inmanifestarea lui mantinuta in dreapta masura a frumosului.

Numeam mai sus "exceptionale' imprejurarile in cari patriotismul adevenit unul din izvoarele poeziei d-lui Goga si-l inspira in modul cel mai

firesc. Dovada sta in aducerea si descrierea unor figuri obisnuite dinviata poporului, cari insa cistiga deodata - pe linga valoarea si menirealor normala - o insemnatate, am putea zice o iluminare si stralucireextraordinara, ce nu se poate explica decit din aprinderea luptei intruapararca patrimoniului national. Romanul din regatul maghiar vede inpreotul sau nu numai un propovaduitor al religiei, ci mai ales un apostolal nationalitatii ; in invatatorul si in invatatoarea sa ("sfielnica, balaiadascalita') pe strejari cari ii pastreaza. comoara limbei si a istorieiromanesti ca o arma de aparare ; in plugarul, cu taria si harnicia lui, in

deosebire de tirgovetul partas al unei admimstratii dusmane, o garantie aexistentei sale etnice ; in lautarul sl cintaretul de la sat, in opozitie cu celinstrainat din oras, pe omul ce-i insufleteste si-i raspindeste cintecelenationale. Pe cind la noi, in regatul roman, nici preotul, nici invatatorul nuau misiunea speciala de a apara neamul in contra vreunei stapinirivrajmase, nici intre plugar si tirgovet, intre cintaretul de la sat si cel de laoras nu exista contrast in privlnta dezvoharii nationale ; si nici lautarul numai este pastratorul exclusiv al cintecelor populare.

Si asa de firesc si de puternic este aici simtimintul poetului, incit elinalta si nobiliteaza figuri si expresii cari in alte imprejurari s-ar impotrivila orce mcercare de poezie in limba romaneasca. Un lautar poate fipoetic de la sine, si ce simpatie duioasa. desteapta Barbu Lautaru incintecelul lui Alecsandri ! Dar un lautar tigan cu numele Nicolae, inprescurtare Laie - care-ti aduce aminte de tigan de laie - si inca un lautartigan Laie, caruia ii lipseste un ochi : o asemenea figura cu asemeneainsusiri si cu asemenea metehne ar parea imposibila intr-o poeziesentimentala. Ne aducem aminte de farmecul poeziilor lui Eminescu, incare pentru intiia oara s-a ivit aceasta particularitate ca un criteriu de

maiestrie Umbistica. Am citat atitea exemple din volumul de care neocupam pentru a lamuri precit ne este cu putinta ccle zise despre


38/49

elementul "patriotic' al multora din poeziile d-lul Goga, despre simtimintulde care sunt purtate si despre forma in care sunt plasmuite. Ceea ce neintareste impresia ca in tinarul autor avem un poet dintre cei chemati sialesi este si alt sir de poezii, care n-au a face cu patriotismul, ci sunt din

vesnicul tezaur al emotiunilor omenesti, poeziile de veseiie, de amor, deintristare intima.

Pe cind la poeziile vesele autorul lasa expresiilor friul mai liber, la celetriste, ca si la cele patriotice, este mai cumpatat in manifestare. Caci denota tristetei si de nota patriotismului s-a cam abuzat in literaturanoastra. Cei ce rivnesc la muze cred ca trebuie sa para. numai-decitmelancolici si dezamagiti, si, privind veselia ca ceva inferior, vor sa aratecu orce pret suferinte sentimentale si dureri patriotice. De aici multasimulare si declamatie. in aceste imprejurari exuberanta d-lui Goga laveselie este o reactiune salutara, iar infrinarea la tristete, un meritdeosebit : credinciosul, in sfiala lui, se teme de profanarea celor sfinte.Daca din testamentul lui Nasturel-Herescu, in puterea caruia suntemchemati a da astazi premiul pe anul 1906, se constata ca raposatul intrufericire fondator avea mai cu seama "in vedere scrieri de pura literaturaromana, in proza si in versuri, precum poeme, drame si comedii serioase- mai ales subiecte nationale - si orce alte opere de inalta literatura',atunci Academia Romana in cazul de fata nu-si poate indeplini mai binedatoria de a executa vointa testatorului si misiunea de a incuraja

literatura romana decit acordind pentru acest an premiul Nasturel-Herescu volumului de poezii al d-lui Octavian Goga.

Fevruarie, 1906

La nici trei decenii de la aparitia "Daciei literare', stindard aleforturilor unioniste exercitate pe teritoriul cultural si revista de directie aromantismului romanesc, o alta epoca - a "marilor clasici' -, o alta revista- "Convorbiri literare', organ al asociatiei culturale Junimea - si o alta

mare personalitate cu un covarsitor rol in modelarea culturii noastre -Titu Maiorescu -demonstreaza ca progresul civilizatiei romanesti,fundamentat pe resurse organice, presupune si o fireasca deschiderespre valorile europene ale timpului. Epoca istorica bogata in evenimentehotaratoare pentru destinul romanilor a fost martora, consecutiv, a Unirii(1859), a detronarii lui Cuza si a instalarii pe tronul Principatelor Unite alui Carol de Hohenzolern (1866), a obtinerii suveranitatii nationale, inurma Razboiului de Independenta (1878), a transformarii statutului polit

Criticismul Junimist-t Maiorescu

Documents

Transcript of Criticismul Junimist-t Maiorescu