CRITICISMUL JUNIMIST

Proiect realizat de elevii clasei a XI-a A:Ianc Elena DianaPopescu Alexandra EdithVornicu Dumitru RăzvanMicu Constantin Sebastian

CUPRINS Junimea Întemeierea Junimii Etapele societăţii Junimea Revista “Convorbiri literare” Trăsăturile Junimismului Direcţiile de manifestare /Obiective Reprezentanţi ai junimismului /Date

biografice Titu Maiorescu- din vol. “Critice”

“ O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”;

“ Comediile domnului Caragiale”; “ Eminescu si poeziile lui”; “ Beţia de cuvinte”(1873).

JUNIMEA

Junimea reprezintă fondarea spiritului critic modern în literatura şi cultura română,dar şi o reacţie împotriva lipsei de echilibru între formele şi fondul cultural moştenit de la paşoptişti.

Criticismul junimist analizează şi sancţionează urmările adaptării superficiale a instituţiilor şi a formelor civilizaţiei occidentale din perioada paşoptistă.Paşoptismul a întemeiat civilizaţia şi cultura română modernă, cu elanul începuturilor, prin “arderea etapelor ”; junimismul reaşează fundamentele culturii noastre moderne, printr-o acţiune critică vizând toate domeniile ei.

ÎNTEMEIEREA JUNIMII

Societatea Junimea este cea mai importantă grupare ideologică şi culturală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, având în epocă rolul de a orienta evoluţia culturii române.

O nouă generaţie de intelectuali se impune acum. Câţiva tineri reveniţi de la studii din străinatate (P.P.Carp,Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu-spiritus rector al grupării), au hotărât înfiinţarea la Iaşi, în 1863, a societăţii Junimea, o asociaţie menită să aducă un suflu nou în cultura română. Circulaţia ideilor junimiste în epocă este asigurată de faptul că societatea avea o tipografie proprie, o librărie şi că editează revista Convorbiri literare, începând din 1867.În paginile revistei vor fi publicate articolele lui Maiorescu şi operele marilor clasici: poezia lui Mihai Eminescu, proza lui Ion Creangă şi Ioan Slavici, comediile lui I.L.Caragiale.

SEDIUL JUNIMEA DIN IAŞI

“Gustul junimiştilor este clasic şi academic. Oamenii de formaţie universitară, stăpânind umanităţile vechi şi moderne, ei sunt înclinaţi a judeca după modele şi a crede în valoarea canoanelor în artă.”

(Tudor Vianu)

ETAPELE SOCIETĂŢII JUNIMEA

În viaţa societăţii Junimea se disting câteva etape, cu orientări şi activităţi diferite.

Prima etapă, numită etapa ieşeană (1863-1874) are un pronunţat caracter polemic şi se manifestă în trei direcţii: limbă, literatură şi cultură. În această perioadă se elaborează principiile sociale şi estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea educării publicului prin aşa-numitele prelecţiuni populare. Organizată pe teme variate, în diverse cicluri sistematice şi ţinute într-o formă academică, ele au avut drept scop educarea publicului larg, care să înţeleagă cultura ca factor de progres şi moralitate. Interesul pentru literatură se manifestă din 1865, când se avansează ideea alcătuirii unei antologii de poezie românească pentru şcolari. Aceasta i-a determinat pe junimişti să citească în şedinţele societăţii autorii mai vechi, pe ale căror texte şi-au exersat spiritul critic şi gustul literar.

Cea de-a doua etapă, durează din 1874 până în 1885 cu desfăşurarea şedinţelor Junimii la Bucureşti, dar a activităţii revistei la Iaşi. Este o etapă de consolidare în sensul că în această perioadă se afirmă reprezentanţii “Direcţiei noi” în poezia şi proza română precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale. Acum sunt elaborate studiile esenţiale prin care Titu Maiorescu se impune ca un autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne, fără însă a neglija preocupările din domeniul limbii literare: în 1860 se făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Maiorescu susţine utilitatea îmbogăţirii vocabularului limbii române prin neologisme de origine de origine romanica între un studiu din 1881 intitulat “Neologismele”.

Cea de a treia etapă numită etapa bucureşteană începe din 1885, când revista Convorbiri literare este mutată la Bucureşti, ca şi întreaga societate Junimea. Această etapă are un caracter preponderent universitar, prin studiile de specialitate din domeniile: istorie, filozofie, filologie, geografie (A.D. Xenopol, Vasile Conta, Alexandru Lambrior, Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi). Revista va apărea până în 1944, dar ea nu va mai atinge gradul de popularitate din primii douăzeci de ani.

“CONVORBIRI LITERARE” Revista a fost organul de presă al Societăţii

literare Junimea.Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iaşi, unde revista a funcţionat până în 1886.Între 1886 si 1944 apare la Bucureşti, avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi, P.P. Negulescu, Rădulescu-Motru.

Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, care "subpublică" primele trei părti din "Amintiri" şi o serie de poveşti; I.L.Caragiale, care "subpublică" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care publică nuvele şi poveşti; Vasile Alecsandri, George Coşbuc; Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I.Al.Brătescu Voineşti şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii.

Publicaţia se va bucura de cel mai înalt prestigiu din literatura română, ea impunând , încă de la apariţia, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.

TRĂSATURILE JUNIMISMULUI

În lucrarea “Istoria literaturii moderne”, criticul Tudor Vianu identifică trăsăturile defenitorii ale junimismului: spiritul critic, spiritul filozofic, gestul pentru clasic şi academic, spiritul oratoric, ironia.

Spiritul critic este cea importantă trăsătură a junimismului. Se manifestă prin respectul faţă de adevărul istoric în studierea trecutului şi prin cultivarea simplităţii. Este combătută falsa erudiţie, manifestată de către mulţi cărturari ai timpului, prin folosirea unei limbi artificiale, care să-i diferenţieze de oamenii de rând. Este respinsă nonvaloarea, identificată la nivelul limbii (“Beţia de cuvinte”, abuzul de neologisme) şi la nivelul socio-politic şi cultural, al instituţiilor statului (“Formele fără fond”).

DIRECŢIILE DE MANIFESTARE A CRITICISMULUI JUNIMIST

Atitudinea criticistă faţă de direcţia veche se manifestă mai ales în prima etapă din evoluţia Junimii (7-8 ani), când se abordează polemic aspecte ale limbii române, ale literaturii şi ale culturii: discuţia în problema ortografiei, discuţiile pentru alcătuirea unei antologii a poeziei de până la 1865 (finalizate în articolul “O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”) şi critica formelor fără fond, ca expresie sintetică a ideologiei junimiste (“În contra direcţiei de astăzi în cultura română”). Ulterior, junimismul îşi afirmă propria direcţie (direcţia nouă), începând cu studiul maiorescian din 1872, “Direcţia nouă în poezia şi proza română”). Astfel, de la critica normativă (definire de principii) se trece la critica aplicată domeniului literaturii, Titu Maiorescu punând bazele teoretice ale “criticii estetice” (“Comediile d-lui Caragiale”, 1885; “Eminescu şi poeziile lui”, 1889).

OBIECTIVE

Obiectivele Junimii: -răspândirea spiritului critic; -încurajarea literaturii naţionale; -neatârnarea intelectuală a poporului

român; -originalitatea culturii şi a literaturii

române; -crearea şi impunerea valorilor

naţionale; -culturalizarea maselor; -unificarea limbii române literare;

IACOB NEGRUZZI

Iacob Negruzzi (s-a născut la 31 decembrie 1842 la Iaşi şi s-a stins din viaţă în data de 6 ianuarie 1932 la Bucureşti ) a fost scriitor român fiind fiul lui Costache Negruzzi.

Şi-a făcut studiile in Germania. A fost profesor la Facultatea de drept din Iaşi şi preşedinte a Academiei Române. Membru fondator al societaţii Junimea a condus timp de 28 de ani revista Convorbiri literare.

La 28 octombrie 1866, Iacob Negruzzi intrat în masonerie, în 1867 a ajuns al doilea secretar şi mare expert iar în 1868 ajunsese venerabil. În 1888, Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camerei Deputaţilor o petiţie din partea unui număr de cetăţeni din toate părţile ţării, pentru un proiect de lege prin care să se i se acorde poetului Mihai Eminescu, de către stat, o pensie viageră.

Vasile

Pogor Vasile Pogor (n.20 august 1833,

Iaşi; d.20 martie 1906, Bucium, judeţul Iaşi), fiul comisarului V. Pogor şi a Zoei Cerchez, a fost un om politic, publucist şi poet român,care a indeplinit in mai multe rânduri duncţia de primar al municipiului Iaşi.

A studiat la Malgouverne din oraşul Iaşi, după care, din anul 1849, şi-a continuat studiile secundare, apoi cele juridice la Paris.

Vasile Pogor a fost unul dintre fondatorii societăţii Junimea şi a revistei Convorbiri literare, unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză şi traduceri.

Petre Carp s-a născut pe 28 iunie 1837 la Iaşi dintr-o veche familie boierească amintită de Dimitrie Cantemir in Descrierea Moldovei.

A absolvit gimnaziul la Berlin urmând Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bonn. În anul 1862 revine în Iaşi si contribuie la punerea bazei societăţii Junimea.

Adept al ideiilor “junimiste” s-a remarcat ca unul dintre fruntasii Partidului Conservator din acea perioadă.

Acesta se stinge din viaţă în 19 iunie 1919

Petre

Carp

Theodor Rosetti s-a născut în 5 mai 1837 la Iaşi fiind copilui postelnicului Gheorghe Rosetti şi al Caterinei Sturza.

A fost un publicist şi om politic român,academician, prim-ministru al României in perioada 1888-1889.

Theodaor Rosetti se numără printre fondatorii Societăţii literare Junimea,participând şi la întocmirea principalelor linii de direcţie pentru Convorbiri literare şi Timpul.

Theodor Rosetti se stinge din viaţa pe 17 iulie 1923 , la vârsta de 85 de ani.

Theodor

Rosetti

Titu Liviu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840 .

Acesta a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filozof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârşitului secolului al XIX-lea sşi inceputul secolului al XX-lea.

S-a stins din viaţă la 18 iunie 1917, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Titu Maiorescu

Întemeietorul acestei societăţi şi creatorul doctrinei junimiste este Titu Maiorescu (1840-1917), o personalitate reprezentativă a culturii române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. El este considerat pe bună dreptate un ctitor al culturii române moderne, un strateg al modernizării noastre culturale, un spirit clarvăzător şi un director de conştiinţă pentru multe generaţii de intelectuali români. El a impus spiritul critic în mediul cultural şi politic românesc, fiind apreciat ca reprezentatul tipic al “culturii critice” româneşti, creatorul faimoasei teorii a “formelor fără fond”, teorie care a avut o carieră de excepţie în cultura română modernă şi a multor altor lucrări importante.

Domeniile de manifestare ale spiritului critic moiorescian sunt numeroase: limba română, literatură, cultură, estetică, filozofie.

Studiile sale sunt de o importanţă majoră pentru literatura română:

“O cercetare critică asupra prozei române de la 1867”;

“Comediile domnului I.L.Caragiale”(1885);

“Asupra poeziei noastre populare”;“Poeţi şi critici”;“Eminescu şi poeziile lui”.

Cea dintâi lucrare de critică literară a lui Maiorescu, studiul “O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, conţine “didactic şi limpede estetica maioresciană, rămasă neschimbată pe toată întinderea activităţii criticului”, cum afirma George Călinescu.

Criticul începe prin a stabili faptul că fiecare artă are un material de lucru (sculptura-lemnul sau piatra, pictura-culoarea, muzica-sunetele), numai poezia nu are un material specific, căci cuvintele sunt destinate comunicării. Rolul poeziei estre acela de a deştepta “prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia auditoriului”. În viziunea sa, ceea ce asigură specificitatea unui text poetic nu este structura sa versificată, ci capacitatea de a transmite sentimente profunde (idei manifestate în materie sensibilă).

De asemenea, poetul trebuie să desfăşoare o adevărată luptă pentru sensibilizarea cuvântului, care tindea către abstractizare. Criticul enumeră, oferind exemple, câteva modalităţi de sensibilizare a cuvântului: “alegerea cuvântului celui mai puţin abstract”, utilizarea adjectivelor şi adverbelor- “epitete ornante”, a personificărilor, a comparaţiilor şi a metaforelor.Ideile criticului sunt argumentate cu exemple din operele mailor scriilori universali Schiller, Victor Hugo, Shakespeare, Horaţiu, Heine.

Maiorescu încheie prima parte a studiului prin realizarea unei distincţii clare între politică, “product al raţiunii” şi poezie, “product al fanteziei”. Condamnate de către critic sunt “poeziile politice” şi cele “rele istorice” pentru că sunt “lipsite de sensibilitate poetică”.

TITU MAIORESCU-DIN VOL.”CRITICE”

“O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”

Comediile domnului Caragiale este o lucrare scrisă din dorinţa de a-l apăra pe I.L. Caragiale de atacurile din presa vremii care-l acuzau de imoralitate (datorată prezenţei unei lumi de joasă speţă în piesele sale: oameni "viţioşi sau proşti", amor nelegiuit etc.). Pornind de la constatarea că tipurile şi situaţiile din sfera timpului, Maiorescu atrage atenţia că artistul recreează realitatea dintr-o perspectivă ideal-artistică, fără nicio preocupare practică.

Prin Comediile d-lui Caragiale criticul îsi propune să explice din punct de vedere estetic raportul dintre artă şi realitatea socială, răspunzând, în acelaşi timp, la întrebarea dacă arta are sau nu o misiune moralizatoare.

“Comediile domnului Caragiale”

“EMINESCU ŞI POEZIILE LUI”

Studiul „Eminescu şi poeziile lui” de Titu Maiorescu publicat în anul în care Eminescu îşi încheia existenţa (1889).

Maiorescu porneşte de la constatarea că tânăra generaţie „se află astăzi sub influenţa operei poetice a lui Eminescu”. În prima parte Maiorescu analizează personalitatea poetului explicând-o prin firea lui „Ce a fost şi a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut”. În partea a doua criticul examinează cultura poetului arătând că: „Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi”. Poeziile lui Eminescu exprimă „o intuiţie a naturii sub formă descriptivă, o simţire de amor uneori veselă, adeseori melancolică”.

În acest studiu toată fiinţa lui Eminescu este adunată într-o formulă memorabilă: „Poetul e din naştere, fără îndoială”. Prin obiectivitate, rigoare, clarviziune şi detaşare, autorul ne oferă o imagine convingătoare a personalităţii celui mai mare poet român concluzionând că literatura secolului al XX-lea se află sub influenţa liricii eminesciene.

În “Beţia de cuvinte”(1873), ţinta polemicii este “Revista Contimporană” care lăuda unii autori mediocri. Aceştia, pentru a exprima o singură idee, foloseau o inşiruire de sinonime fără rost. Titu Maiorescu ridiculizează discrepanţa dintre formă şi fond. Acest studiu este subintitulat “Studiu de patologie literară”.

Acest studiu reprezintă, deopotrivă, modelul unei analize stilistice laborioase care disecă fiecare exemplu, dar şi al unui pamflet care, prin comparaţia pe care o face chiar de la început, caută să înscrie obiectul atacului său într-o zonă ridicolă.

Titu Maiorescu avea, din toate punctele de vedere, autoritatea să ducă această ofensivă, deoarece stilul scrierilor sale, în mare majoritate polemice, împotriva atâtor direcţii greşite ale culturii noastre din acea vreme, vădeşte rigoare, economie de mijloace, rostiri sentenţioase, un vocabular care nu ceda curentelor lingvistice artificiale din acea vreme.

“Beţia de cuvinte”

CONCLUZII Criticismul junimist este o trăsătură definitorie a mişcării,

care a influenţat destinul literaturii şi a culturii române. Structurarea unei doctrine unice pe baza respectului faţă de adevăr, plasarea analizei şi a interpretării fenomenului artistic într-o paradigmă valorică universală, combaterea cu vehemenţă a mistificării istoriei şi a limbii române, a lipsei de echilibru între fondul şi forma fenomenului cultural, sunt câteva dintre ideile în numele cărora luptă junimiştii. Ei resimt nevoia de afirmare a specificului naţional şi de înlăturare a formelor fără fond, considerând că “…între 1848-1870 s-a produs o ruptură adâncă între cultura tradiţională şi cea modernă, prin adoptarea unor <<forme>> occidentale nepotrivite <<fondului>> românesc. De aici şi calificarea culturii româneşti comtemporane drept <<formă fără fond>> şi combaterea ei violentă în numele adevărului…”.

Aceste convingeri, puterea extraordinară a lui Maiorescu de a construi o teorie a culturii, demonstrând autonomia artei şi aplicând pricipiile valorice, au făcut posibilă apariţia marilor clasici ai literaturii române: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici.

“Eseul”- manual pentru literatura română; “Wikipedia”; “Manual clasa a XI- a”; “Slideshare”;

Vă mulţumim pentru atenţia

acordată!!!