CONTRACTUL INTERNATIONAL DE

VANZARE-CUMPARARE

1.ASPECTE JURIDICE FUNDAMENTALE

Contractul extern este un acord de voinţă bilateral prin care una din părţi, de regulă

vânzător, dintr-o anumită ţară, se angajează să livreze celeilalte părţi, de regulă cumpărător, dintr-o altă

ţară, un bun material al său, determinat cantitativ şi calitativ, într-un anumit loc şi la o anumită dată, în

condiţiile convenite, contra unui preţ.

Prin urmare, contractul internaţional este un contract sinalgamatic. În contractul internaţional apare

ca particularitate elementul de extraneitate, fapt pentru care nu poate fi supus în exclusivitate

prevederilor legislaţiilor naţionale. În afară de faptul că partenerul este străin, un contract extern poate

conţine şi alte elemente de extraneitate: actele constituind oferta sunt realizate în state terţe, lucrul

vândut face obiectul unui transport internaţional, predarea mărfii se face într-un stat terţ.

Elementele de extraneitate dau dreptul părţilor de a alege legea aplicabilă contractului internaţional.

Legea de cârmuire a contractului poate fi oricare din legea convenită de părţi sau poate fi legea ţării

unde a fost semnat contractul său legea vânzătorului.

Dreptul aplicabil contractului guvernează numai formarea, efectele, executarea şi atingerea

obligaţiilor contractuale, capacitatea fiecărei părţi fiind stabilită de legea naţională, iar constituirea de

drepturi reale intră sub incidenţa legii locului unde se găseşte marfa.

Tendinţa actuală este de uniformizare a normelor de drept ale comerţului internaţional. Uzanţele

internaţionale şi normele uniforme internaţionale reglementează un contract în situaţia în care ele sunt

menţionate în clauze tip sau se face referire la ele prin clauze de trimitere. În vederea constituirii de

uzanţe internaţionale au fost elaborate reguli şi principii uniforme, condiţii generale de livrare şi au

fost reglementate domeniile adiacente: plăţi externe, transporturi şi expediţii internaţionale.

Părţile au dreptul de a alege elementele contractului şi cu cât acestea sunt mai elaborate, cu atât

riscul unor întregiri în caz de diferend este mai mic. Drept urmare, s-a procedat la tipizarea clauzelor

invariabile ce preced contractul, rămânând să se nască odată cu contractul clauzele variabile.

Condiţiile de fond ale contractului sunt: părţile semnatare să aibă personalitate juridică,

consimţământul părţilor să nu fie viciat, obiectul contractului să fie licit, baza încheierii contractului să

fie o cauză reală, licită şi morală.

Condiţiile de formă implicită, în general, forma scrisă ca o condiţie de validitate şi de probitate şi

mai rar forma verbală cu confirmare scrisă.

2. Operaţiuni precontractuale

În cadrul operaţiilor precontractuale, exportatorul pregăteşte şi lansează oferta, reacţionând la

răspunsul dat prin acceptare, respingere, acceptare condiţionată sau intrare în negocieri. La rândul său,

importatorul emite cererile de ofertă în lipsa ofertelor, analizează ofertele primite pe care le acceptă,

emiţând comanda, sau lansează contraoferte.

Excepţii apar în cazul vanzarii-cumpararii de instalaţii, utilaje complexe, când contractările se pot

realiza numai de echipe de specialisti-cererile, ofertele, comenzile având rol de puncte de pornire.

Uneori, se renunţa la emiterea de cereri de oferte de către importatori, exportatorul iniţiind acţiunea de

transmitere directă a ofertei.

Oferta reprezintă propunerea de încheiere a unui contract. Ea poate fi adresată marelui public sub

formă de cataloage sau poate îmbrăca forma ofertei ferme şi, în acest caz, va conţine: numele şi adresa

ofertantului şi destinatarului, definirea mărfii – cantitativ şi calitativ, preţul, condiţia de livrare,

condiţiile de expediţie şi transport, condiţiile de modalităţi de plată, termenul de livrare, condiţiile de

control şi recepţie, legea aplicabilă contractului, alte elemente. Ofertele apar uneori standardizate,

însoţite sau nu de mostre, modele. Oferta emisă poate fi revocabilă sau irevocabilă (nu poate fi retrasă

decât dacă revocarea s-a făcut înainte de acceptare).

În situaţia încheierii de contracte între persoane absente, pentru determinarea locului şi datei, se pot

utilize două principii: teoria emisiei – contractul este încheiat în momentul în care oferta a fost

expediată; teoria recepţiei – contractul este încheiat în momentul în care s-a primit acceptarea ofertei.

Contraoferta reprezintă respingerea formei iniţiale a ofertei, pe care o completează, limitează sau

modifică.

Cererea de ofertă constituie iniţiative cumpărătorului şi se adresează eventualilor exportatori în

general(circulare) sau în mod ferm, astfel încât, dacă sunt acceptate necondiţionat, se transformă în

contract.

Comanda se lansează de importator din proprie iniţiative sau ca urmare a unei oferte de principiu.

Comanda poate să fie condiţionată sau fermă şi atunci confirmarea ei o transformă în contract. Ea este

adesea folosită pentru bunuri standardizate şi în relaţiile tradiţionale între părţi.

3. Categorii de contracte internaţionale:

3.1. Criterii de clasificare:

Contractul extern de vânzare-cumpărare reprezintă tipul general de înţelegere juridică utilizat în

comerţul internaţional.

El se poate încheia între exportator care poate fi producătorul unui produs sau o firmă intermediară

specializată în export, pe de o parte, şi importator, care poate fi beneficiarul produsului său o firmă

intermediară specializată în import. Contractul direct dintre producător şi consumator este un contract

de vânzare-cumpărare directă. În cazul în care în contractare intervin intermediari, iar aceştia

acţionează pe cont propriu, în calitate de proprietari ai produsului, avem tot o vânzare-cumpărare

directă. În acest caz, însă, exportatorul încheie şi un contract intern de cumpărare a mărfii cu

producătorul, iar importatorul şi un contract intern de revânzare a mărfii cu beneficiarul. Se înţelege că

cele două contracte interne nu sunt contracte de vânzare internaţională.

În cazul în care intermediarii nu devin proprietari ai produsului, deci nu acţionează pe piaţa externă

pe cont propriu, ci în calitate de comisionari, intervine un contract de vânzare-cumpărare indirectă.

Contractul de vânzare internaţională are ca obiect un produs, care în termeni de economie înseamnă

un bun sau un serviciu. Un bun este o marfă tangibilă ca de exemplu tractor, costum, cereale etc., iar

un serviciu este un produs intangibil, ca de exemplu servicii turistice, brevet, cunoştinţe tehnice etc.

Rezultă că înţelegerile comerciale internaţionale pot fi clasificate atât după subiecţii care le încheie,

cât şi după obiectul lor. Din primul punct de vedere, avem contracte de vânzare directă şi contracte de

vânzare indirectă. Din al doilea punct de vedere, avem contracte de vânzare de bunuri şi contracte de

vânzare de servicii.

3.2. Tipuri de contracte după natura relaţiei comerciale

a) Contract de vânzare – cumpărare directă

b) Contract de vânzare-cumpărare indirectă

- Contract de commission

- Contract de consignaţie

- Contract de deposit

- Contract de concesiune comercială

- Contract de mandat commercial

3.3. Tipuri de contracte după natura obiectului înţelegerii

a) Contracte de vânzare de bunuri

- Contracte de vânzare de bunuri de consum

- Contracte de vânzare de bunuri industriale (materii prime, materiale, maşini, utilaje)

b) Contracte de vânzare de servicii

- Contracte de transport internaţional

- Contracte de turism

- Contracte de licenţă

- Contracte de consulting-engineering

- Contracte de know-how

- Contracte de concesiune teritorială

- Contracte de service

- Contracte de franchising

- Contracte de forfaiting

- Contracte de leasing

- Contracte de prelucrare în lohn(perfecţionare)

3.4. Clauzele obligatorii ale oricărui tip de contract

Orice contract, indiferent de tip, cuprinde o serie de elemente obligatorii, respective părţile

contractante, obiectul contractului, termenul de livrare, preţul produsului, condiţiile şi modalităţile de

plată, reclamaţii, penalităţi şi daune, soluţionarea litigiilor, forţa majoră, dispoziţii finale, legea

aplicabilă, semnături, limba de redactare şi valabilitatea.

4. Definirea contractului comercial de vânzare-cumpărare

În dreptul modern vânzarea-cumpărarea este definită drept contractul prin care vânzătorul se obligă

să strămute proprietatea unui anumit bun, iar cumpărătorul să plătească preţul constând dintr-o sumă

de bani. Această definiţie este consacrată de codurile civile moderne şi susţinută de literatura juridică.

Definiţia este deopotrivă valabilă şi pentru contractul de vânzare-cumpărare internaţională, fiind

consfinţită de legislaţia comercială internaţională.

După cum rezultă din această definiţie, contractul de vânzare-cumpărare, internă sau internaţională,

înfăţişează următoarele caractere juridice:

- este un contract bilateral pentru că dă naştere la obligaţii, atât pentru vânzător, cât şi pentru

cumpărător, reprezentarea intelectuală a obligaţiilor unei părţi constituind cauza obligaţiilor

celeilalte părţi;

- este un contract cu titlu oneros, fiecare dintre părţi urmărind la încheierea lui un avantaj

patrimonial: vanzatorul- obţinerea preţului iar cumparatorul- transmiterea proprietăţii şi

livrarea mărfii;

- este un contract comutativ pentru că închiderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor este cunoscută

chiar din momentul încheierii contractului;

- este un contract translativ de proprietate, vânzătorul fiind obligat să transmită cumpărătorului

dreptul de proprietate.

Trebuie precizat însă că transferul dreptului de proprietate nu este de esenţă, ci numai de natura

contractului de vânzare-cumpărare. De aceea, părţile rămân libere să stipuleze că transferul

dreptului de proprietate va avea loc ulterior încheierii contractului, în funcţie de îndeplinirea unei

condiţii sau de ajungerea la un anumit termen.

5. Elementele generale ale contractului de vânzare

internaţională:

5.1 Părţile contractante

Contractul de vânzare internaţională nu poate fi negociat şi semnat decât de persoane care

dispun de capacitate juridică potrivit legislaţiei lor naţionale. Punctul de legătură privind starea şi

capacitatea persoanelor intrate în tranzacţii comerciale extreme îl constituie domiciliul lor. Sunt

consideraţi subiecţi ai vânzării internaţionale părţile care îşi au domiciliul, sediul sau reşedinţa, în

mod obişnuit, pe teritoriul unor state diferite. În preambulul contractului se vor indica numele şi

adresa vânzătorului şi cumpărătorului şi orice alte elemente de identificare ale acestora.

5.2 Obiectul contractului

Din punct de vedere economic obiectul vânzării este lucrul vândut, în schimbul căruia

cumpărătorul plăteşte vânzătorului preţul. În acest sens, contractul de vânzare-cumpărare constituie

forma juridică de realizare a comerţului internaţional, exprimând un act de intermediere într-o

operaţiune de schimb; în ultima analiză, prin el se realizează circulaţia bunurilor materiale (a

mărfurilor) între parteneri – vânzător şi cumpărător – având sedii comerciale în ţări diferite.

Referitor la obiectul contractului, principiul general stabilit(art.1310 C.civ.) este că toate

lucrurile care sunt în comerţ pot constitui obiect al vânzării, în afară de cazurile în care legea

dispune altfel; principiul este admis în toate sistemele de drept. Prin urmare, pentru ca un lucru să

constituie obiect al unui contract de vânzare comercială internaţională se cere:

- să fie în circuitul civil, susceptibil de însuşire prin transmitere de către vânzător,

cumpărătorului;

- să fie determinat sau determinabil; determinarea se face prin descrierea bunului respective,

precizându-se cantitate, calitatea, sortimentul, marcajul, ambalajul etc.; bunurile sunt

determinabile atunci când în cuprinsul contractului de vânzare sunt indicate anumite elemente

necesare pentru determinarea lor ulterioară;

- să fie posibil, în sensul că fabricarea să se încadreze în activitatea economică a vânzătorului

(producătorului);

- să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor.

Elementele componente ale obiectivului contractual se referă la definirea mărfii, la precizarea

cantităţii şi a parametrilor tehnici şi de calitate.

Obiectul contractului de vânzare internaţională poate fi reprezentat de bunuri determinate

individual(bunuri certe) prin enumerarea unor caractere specifice şi bunurile determinate

generic(bunuri generice) prin caractere comune tuturor, care însă individualizează prin numărare,

măsurare sau cântărire. Dreptul civil le clasifică în bunuri fungibile şi bunuri nefungibile;

majoritatea codurilor civile definesc bunurile fungibile ca fiind acele bunuri care sunt

interschimbate prin măsurare, numărare, cântărire şi socotire. Sunt nefungibile acele bunuri care au

o individualitate proprie, determinată prin calităţi intrinseci ce nu pot fi înlocuite unele cu altele.

Obiectul contractelor comerciale de vânzare internaţională poate fi clasificat şi din alte puncte de

vedere, şi anume:

- bunuri mobile corporale, categorie din care fac parte toate mărfurile destinate exportului;

- bunuri incorporale, în care cuprindem exportul de inteligenţă; pe calea cesiunii sau a licenţierii

(brevete de invenţii, mărci de fabrică, know-how etc.);

- bunuri imobile, care fac obiectul unor contracte de exporturi complexe, cum ar fi construcţiile

la cheie, nave (imobile prin destinaţie).

Pentru delimitarea cât mai completă a obiectului contractului, acesta trebuie să conţină

următoarele elemente:

- definirea produsului său serviciului

- cantitatea

- calitatea

- ambalajul şi marcajul

A. Definirea produsului sau serviciului care face obiectul contractului trebuie stabilită astfel

încât să înlăture cu desăvârşire orice posibilitate de înţelegere greşită. În cazul bunurilor fungibile,

datorită calităţii omogene care face posibilă înlocuirea unui lot de marfă cu altul, este suficientă

trecerea denumirii complete şi a tipului de marfă conform uzanţelor comerciale internaţionale. Pentru

bunurile nefungibile şi servicii, este necesară enumerarea elementelor care contribuie la

individualizarea produsului său a prestării: descrierea exactă, tehnologia de fabricaţie sau execuţie,

caracteristicile tehnice reprezentative, referirea la catalog, prospect, tip, norma tehnică, mostra,

eşantion, marca de fabrică, etc.

B. Cantitatea pentru a fi determinată corect, în contract este necesar să se prevadă:

      unitatea de măsură (bucăţi, greutate, suprafaţă, capacitate, perechi, volum, etc.) în funcţie de natura

mărfurilor şi a uzanţelor pieţei.

Dacă unitatea de măsură convenită este tonă, trebuie să se precizeze în contract sistemul de măsură

(tona scurtă=907kg, tonă metrică=1000kg sau tona lungă=1016kg). De asemenea, dacă livrarea se

face în vagoane trebuie să se precizeze greutatea acestora, cunoscând că, de regulă, în lipsa unei

astfel de precizări, să se ia vagonul de 10.000kg;

      locul şi momentul determinării cantităţii ce se va livra (depozit, staţia de încărcare). Uzual este ca

locul unde se stabileşte cantitatea să fie însuşi locul expedierii. Sunt însa situaţii când această

operaţiune se efectuează la destinaţie sau atât la expediere cât şi la destinaţie

      modul de stabilire a cantităţii (numărare, măsurare, cântărire, etc.); dacă operaţiunea se face

integral sau parţial, caz în care trebuie să se stabilească cota la care urmează să se limiteze

verificarea;

      documentele care atestă cantitatea mărfii expediate; de regulă, conform uzanţelor internaţionale,

acestea sunt înseşi documentele de transport a mărfii respective. Astfel:

a)      la transporturile feroviare - scrisoarea de trăsură internaţională. În practică însa, pot

să intervină diverse situaţii şi părţile convin prin contract documentele care atestă

cantitatea;

b)      la transporturile auto - pe baza scrisorii de trăsură internaţională auto;

c)      la transporturile pe apă:

     pe cale maritimă - conosamentul

     pe cale fluvială - scrisoarea de trăsură fluvială

d)      la transporturile aeriene - scrisoarea de trăsură aeriană;

e)      la expediţiile poştale - pe baza chitanţei poştale;

f)        în cazul depozitării mărfii - pe baza certificatului de depozitare sau adeverinta de

păstrare.

În documentul de transport se trece greutatea mărfii, inclusiv ambalajul. În funcţie de natura

mărfii este necesar să se prevadă toleranţele admise faţă de cantitatea contractată sau faţă de fiecare

sortiment, menţionându-se totodată obligativitatea cumpărătorului de a plăti fără rezerve, cantitatea

efectiv livrată până la limita acestor toleranţe.

În acelaşi timp, pentru a permite vânzătorului să utilizeze integral spaţiul de încărcare pe

mijlocul de transport convenit (evitarea navlului mort) este necesar să se prevadă în contract un anumit

procent de abatere (+/-) faţă de cantitatea prevăzută în contract pentru fiecare tranşă de livrare. Trebuie

însa să se coreleze aceste prevederi cu cele incluse în clauzele de preţ şi de plată, astfel ca să se

reglementeze plata diferenţelor cantitative efectiv livrate, faţă de cantitatea aferentă lotului respectiv de

marfă.

C. Calitatea mărfii se determină prin mai multe metode:

a)      determinarea calităţii de marfă pe bază de descriere constituie metoda cea mai frecvent utilizată în

comerţul internaţional şi este aplicabilă atât la materii prime, la semifabricate, cât şi la maşini şi

instalaţii complexe, diverse produse şi servicii. Descrierea se face prin indicarea în mod detaliat a

mai multor caracteristici tehnice ale mărfii sau ale rezultatului prestaţiei de servicii;

b)     determinarea calităţii pe bază de mostre. Vânzătorul pune la dispoziţia cumpărătorului o mostră, în

baza căreia acesta îşi dă sau nu consimţământul. Mostra poate fi o parte reprezentativă a mărfii, de

dimensiuni mici, fără întrebuinţări uzuale sau poate fi un exemplar complet al mărfii care formează

obiectul contractului. Marfa livrată trebuie să fie aidoma mostrei, concordanta care în caz de

contestaţie poate fi determinată prin expertiză. Mostrele au şi funcţia de a informa clientul potenţial

asupra calităţii mărfii, iar la livrarea acesteia joacă rolul de probe pentru verificarea îndeplinirii

obligaţiei contractuale cu privire la calitate;

c)      determinarea calităţii mărfii pe bază de tipuri şi denumiri uzuale este frecvent utilizată pentru

mărfurile de masă, care formează obiectul tranzacţiilor de bursă. Spre deosebire de mostră, atât

tipul cât şi denumirea nu reprezintă o marfă reală existenta la vânzător, ci o calitate virtuală

(abstractă), iar marfa care urmează să fie livrată de vânzător, trebuie să corespundă sau să se

apropie cât mai mult de această calitate. Atât tipul cât şi denumirea uzuală, dacă sunt reglementate

pe plan internaţional, devin elemente sigure care facilitează dezvoltarea schimburilor

internaţionale;

d)      determinarea calităţii prin indicarea mărcii de fabrică, a celei de comerţ sau de serviciu. Marca de

fabrică sau de comerţ permite individualizarea, identificarea calitativă a unui produs dintr-o gamă

de produse similare care pot satisface aceeaşi trebuinţă, iar marca de serviciu atesta calităţile şi

competenţă firmelor specializate în acest scop. Convingerea unui număr cât mai mare de

consumatori în legătură cu calităţile şi utilitatea unui produs de marcă, conduce la omogenizarea

cererii. Prin omogenizarea cererii, mărcile de fabrică depăşesc graniţele, iar producătorul în cauză,

de cele mai multe ori reuşeşte în competiţia internaţională;

e)      determinarea calităţii pe baza vizionării mărfii. Cumpărătorul examinează marfa şi îşi dă

consimţământul în vederea încheierii contractului. În comerţul internaţional, această metodă se

practică în două variante:

1)    vânzarea - cumpărarea cu clauza văzut şi plăcut, ceea ce însemna că importatorul a

văzut marfa înaintea încheierii contractului, declarându-se de acord cu calitatea ei, fără

să fie nevoie de o descriere tehnică;

2)    vânzarea - cumpărarea cu clauza după încercare ceea ce înseamnă că valabilitatea

contractului este condiţionată de acceptarea calităţii mărfii de către cumpărător. În

cazul când marfă nu corespunde contractul se consideră reziliat.

f)        determinarea calităţii prin utilizarea unor formule consacrate:

Astfel, potrivit formulei tel quel sau tale quale, cumpărătorul acceptă marfa aşa cum este,

întrucât fie că o cunoaşte anterior încheierii contractului, fie că cumpăra marfa la vedere în cazul

mărfurilor avariate. Din punct de vedere juridic, aceasta nu se deosebeşte de clauza văzut şi plăcut.

Clauza Rye Terms (RT) împrumutata din comerţul cu secară şi care în traducere înseamnă

clauza comerţului cu secară. În baza acestei clauze, cumpărătorul poate pretinde vânzătorului o

bonificaţie, dacă starea calitativă la sosirea mărfii nu corespunde cu calitatea prevăzută în contract.

Clauza Sound Delivered prin care se înţelege marfă sănătoasă la livrare şi este analogă cu

clauza Rye Terms, cu deosebirea că cumpărătorul are dreptul să refuze marfa avariată, avizând

vânzătorul în termenul convenit în contract.

D. Ambalajul şi marcarea mărfii

Ambalajul îndeplineşte două funcţii de bază şi anume: protejează marfa în timpul transportului

şi manipulărilor şi joacă un rol de promovare a vânzării mărfii.

În contextul celor de mai sus, ambalajul trebuie să îndeplinească câteva cerinţe:

        să fie uşor pentru a nu încărca excesiv costul transportului, mai ales când marfa se transportă pe

distanţe lungi;

        să fie rezistent, pentru a putea proteja marfa împotriva avariilor şi stricăciunilor;

        să fie estetic, pentru a corespunde gustului cumpărătorului şi a constitui un factor de promovare a

vânzării mărfurilor.

În funcţie de includerea contravalorii ambalajului în preţul mărfii, în contract se pot prevede

următoarele clauze:

        netto - costul ambalajului nu este cuprins în preţul mărfii (de regulă, când este

vorba de ambalaj de o mică valoare);

        netto plus ambalaj - costul ambalajului se calculează separat de cel al mărfii (în

cazul ambalajelor de valori mai mari, care trec în proprietatea cumpărătorului);

        netto/netto - în preţul mărfii nu se include nici costul ambalajului intern (de

prezentare) nici al celui extern (în general când marfa se expediază în ambalajele

cumpărătorului);

        brutto/netto - costul ambalajului este cuprins în preţul mărfii (uneori se calculează

la preţul unitar al mărfii - ex.: lăzile de citrice).

Practica comercială internaţională a consacrat, pentru anumite tipuri de ambalaj, destinate să

corespundă unor anumite nevoi, unele denumiri convenţionale care cu timpul au devenit uzanţe

internaţionale. Acestea sunt cunoscute şi acceptate de exportatori şi importatori, şi ca atare se

utilizează atât în contracte, cât şi în dispoziţiile de livrare ce intervin între parteneri. Dintre acestea

menţionăm câteva:

         S.W.P. (seaworthy packing) - ambalaj corespunzător mărfurilor transportate pe mare.

Normele tehnice pentru acest tip de ambalaj prevăd, după caz: lăzi din cherestea geluită,

fără noduri; marfa trebuie să fie gresată sau învelita în hârtie cerată; lăzile se căptuşesc cu

hârtie gudronată;

         C.P. (continental packing) - ambalaj destinat transportului de mărfuri pe continent. Este

mai puţin pretenţios decât primul, iar normele sale tehnice prevăd lăzi bune, din lemn

sănătos. Se poate prevedea eventual obligaţia pentru vânzător de a le acoperi cu prelată sau

de a fi transportate numai cu vagoane acoperite sau cu camioane;

         M.P. (machine packing) - ambalaj executat cu maşini speciale care confecţionează colete,

saci sau baloturi cusute, uniform îndesate şi care sunt numerotate;

         F.P. (fit packing) - ambalaj realizat cu ajutorul unor utilaje care fixează un strat protector

(folie de polietilenă, etc.);

         S.P.P. (special packing paid) - ambalaj mai scump, realizat la cererea expresă a

cumpărătorului;

         R.C. (resistance controlled) - ambalaj a cărui rezistenţă se controlează prin încercări de

presiune, zguduire, umiditate, etc., rezultatele fiind consemnate într-un înscris după norme

internaţionale de control a ambalajelor;

         S.C.P. (strict confidenţial packing) - ambalaj strict confidenţial. Lăzile, sacii, coletele,

etc., sunt marcate cu date cifrate, astfel ca să nu se divulge cine este exportatorul şi implicit

ţara de origine. Este utilizat de regulă, în cazul reexporturilor.

Marcarea mărfurilor trebuie să îndeplinească în principal două funcţii:

      operativitate în manipularea mărfii în timpul transportului;

      propagandă comercială.

Marcajul trebuie să fie clar, sugestiv şi să poarte marca de fabrică sau de comerţ a firmei

vânzătoare. Marcajul se face ţinându-se cont de ruta şi mijlocul de transport şi de dispoziţiile

convenţiilor internaţionale privind transportul de mărfuri - COTIF.

În scopul facilitării manipulării şi identificării mărfurilor, se pot aplica diferite marcaje cum ar

fi:

        special - mai ales pentru mărfurile la care se cere o manipulare mai atentă (aparate de

precizie, materiale explozive, etc.);

        originar - marfa rămâne în ambalajul producătorului, purtând fie marca originală a

acestuia, fie a primului manipulant;

        neutru - când ambalajul nu poartă nici un semn distinctiv care să ateste tare de origine a

mărfii. Cumpărătorii solicită, de regulă, un marcaj neutru atunci când importatorul respectiv

este supus unor măsuri discriminatorii (embargo, taxe vamale ridicate, etc.) sau când doresc

să reexporte marfa.

În general, părţile contractante stabilesc prin contract toate elementele cu privire la marcajul ce

urmează să se aplice pe ambalajul mărfurilor care fac obiectul tranzacţiei. De regulă, acestea se referă

la: limba în care se face marcajul, numărul contractului, numărul de colete, firma vânzătoare, numele şi

adresa cumpărătorului (sau destinatarului), greutatea brutto/netto, tara de origine, elemente de

propagandă comercială (marca de fabrică sau comerţ), indicaţii şi semne de atenţionare (fragil, a se feri

de apă, manipulaţi cu grijă, etc.).

E. Condiţia de livrare

Condiţia de livrare reprezintă una din clauzele esenţiale ce se convin între partenerii unui contract

comercial internaţional, prin aceasta reglementându-se în fapt transferul mărfurilor de la vânzător la

cumpărător, ceea ce generează importante consecinţe juridice şi economice.

Sistemele de livrare în comerţul internaţional sunt bazate pe regulile publicate în Camera

Internaţională de Comerţ de la Paris şi se referă la interpretarea uniformă a obligaţiilor vânzătorului şi

cumpărătorului pentru derularea contractului de vânzare internaţională cu privire la: livrarea

mărfurilor, repartiţia cheltuielilor; transferul riscurilor; formalităţile documentare privind trecerea

mărfurilor peste frontieră.

Documentul în care sunt înscrise aceste reguli este cunoscut sub denumirea de INCOTERMS

(Internaţional Commercial Terms), adică termeni comerciali internaţionali. Aceşti termeni au o dublă

funcţie: funcţie de procedeu de identificare şi de standardizare pe calea unei denumiri comune; funcţie

de armonizare.

Suplimentar, părţile pot stipula în contract obligaţiile particulare, în funcţie de natura tranzacţiei, care

să completeze sau chiar să modifice regulile INCOTERMS. Prin urmare, sistemele de livrare sunt

alcătuite din regulile INCOTERMS cu anumite completări, modificări, clarificări de interpretare, ce

trebuie să fie bine precizate în contract.

INCOTERNS, în ultima ediţie din 2000, conţine 13 termeni grupaţi în patru categorii.

INCOTERMS 2000

I. Termeni din grupa E:

1.EXW Ex Works (…numele locului) – Franco uzina

II. Termeni din grupa F:

2. FCA Free Carier (…numele locului) – Franco la cărăuş

3. FÂS Free Alongside Ship (…numele portului de încărcare) – Franco la bord

4. FOB Free On Board (…numele portului de încărcare) – franco la bord

III. Termenii din grupa C

5. CFR Cost and Freight (…numele portului de destinaţie) – cost şi navlu

6. CIF Cost, Insurance and Freight (…numele portului de destinaţie) – cost, asigurare şi navlu

7. CPT Carriage Paid To (…numele locului de destinaţie) – transport plătit până la

8. CIP Carriage and Insurance Paid To (…numele locului de destinaţie) – transport şi asigurare plătite

până la

IV. Termenii din grupa D

9. DAF Delivered At Frontier (…numele locului) – livrat la frontieră)

10. DES Delivered Ex Ship (…numele portului de destinaţie) – livrat franco navă

11. DEQ Delivered Ex Quay (…numele portului de destinaţie) – livrat franco chei

12. DDU Delivered Duty Unpaid (…numele locului de destinaţie) – livrat vamă neplătită.

F. Preţul mărfii, controlul şi recepţia

Preţul mărfii este unul din elementele de bază ale contractului. Ele se exrpima în valută convenită

de comun accord între părţi şi se înscrie pe unitatea de măsură şi pe total.

Controlul şi recepţia mărfii:

Elementele pe care părţile trebuie să le include în contract cu privire la controlul şi recepţia

mărfii se referă la: definirea organului împuternicit de cumpărător cu controlul mărfii; modul în care se

înfăptuieşte controlul şi recepţia; necesitatea unei duble recepţii la expediere şi la destinaţie pentru

cazuri specifice; modul în care se admite la locul de producţie prezenţa organelor de inspecţie delegate

de cumpărător în perioada desfăşurării procesului de producţie; documentele ce trebuie întocmite

pentru atestarea recepţiei; soluţiile ce se impun în cazurile în care recepţia şi controlul nu pot fi

efectuate din vina părţilor.

G. Întocmirea şi transmiterea documentelor:

Documentele unei tranzacţii de vânzare-cumpărare trebuie specificate în înscrisul contractual şi se

referă la transport, plata preţului, calitatea mărfii, asigurare, originea mărfii etc. În cazurile cele mai

frecvente se utilizează următoarele documente:

- Factura comercială

- Factura comerciala-autentificata

- Conosamentul

- Scrisoarea de trăsură feroviară

- Scrisoarea de trăsură aeriană

- Scrisoarea de trăsură pentru transportul cu camionul

- Certificatul de primire al tranzitarului

- Recipisa de depozitare sau recipisa warrant

- Poliţa sau certificatul de asigurare

- Certificatul de origine

- Certificatul de calitate sau analiză

- Lista de ambalaj

- Certificat sanitary-veterinar

- Certificat fito-sanitar

H. Modul de efectuare a transportului

Transportul unei mărfi se poate efectua terestru, maritime sau aerian în funcţie de înţelegere, de

necesitate şi de cost. În numeroase cazuri, transportul va fi combinat în functiede poziţia geografică a

vânzătorului

I. Condiţiile şi modalităţile de plată

În contract se vor stipula sistemul şi condiţiile în care cumpărătorul urmează să plătească preţul

mărfii, precum şi modalităţile de plată

Plata preţului este cea mai importantă obligaţie ce revine cumpărătorului. În mod normal, data plăţii

este specificată în contract, în caz contrar cumpărătorul trebuie să efectueze plata în momentul în care

vânzătorul îi pune marfa la dispoziţie sau îi prezintă documentele translative de proprietate.

J. Reclamaţii

Dacă, după preluarea mărfii, cumpărătorul constată unele abateri calitative de la prevederile

contractului, el are dreptul să reclame defecţiunile constatate.

Elementele contractului în materie de reclamaţii sunt: obiectul reclamaţiei şi termenul în care să fie

formulate, necesitatea efectuării reclamaţiei în formă scrisă; dovezile abaterilor reclamate; metoda de

verificare care trebuie folosită; cauzele care au determinat defectele reclamate; necesitatea păstrării

mărfii reclamate în deposit; modul de stingere a reclamaţiilor.

K. Penalitati-daune

Penalităţile se aplică frecvent, cu deosebire pentru întârzieri în livrări şi pentru abateri peste

limitele tolerabile de la anumiţi parametrii tehnici şi de calitate.

Printre cazurile de sancţionare cu penalităţi şi daune materiale sunt de menţionat: nelivrarea mărfii

sau livrarea acesteia cu întârziere; trimiterea cu întârziere a documentaţiei tehnice cerute de contract;

avizarea cu întârziere a importatorului despre expedierea mărfii; neprimirea la timp de către vânzător a

instrucţiunilor de expediere; nerespectarea termenului de plată.

Penalităţile sunt exprimate în procente din valoarea lotului de marfă neconform sau livrat cu

întârziere; de exemplu 0,05% pentru fiecare zi, dar nu mai mult de 9%, când se reziliază contractul.

L. Instrucţiuni privind expedierea mărfii

Instrucţiunile de expediere cad în sarcina cumpărătorului. Prin acestea se vor preciza data

trimiterii la locul de expediere a împuterniciţilor pentru recepţia mărfii, dacă s-a convenit ca aceasta să

se efectueze la locul de livrare; mijlocul de transport în locul unde poate fi încărcată, cu excepţia

cazurilor când vânzătorul s-a angajat să ducă marfa la destinaţie; adresa de destinaţie unde urmează să

sosească marfa; indicarea rutei de transport etc.

M. Forţă majoră şi cazurile fortuite

În legătură cu exonerarea părţilor de obligaţii datorită apariţiei evenimentelor de forţă majoră şi a

celor foruite, contractul trebuie să stipuleze, în principal: exonerarea de obligaţii a părţii afectate, în

perioada în care îndeplinirea obligaţiilor devine imposibilă; informarea într-un anumit termen a

partenerului despre apariţia evenimentelor de excepţie; preocuparea de certificate care să ateste starea

de forţă majoră sau fortuite; precizarea că cel afectat îşi va relua îndeplinirea obligaţiilor după

încetarea evenimentelor fortuite sau de forţă majoră, dacă cealaltă parte nu solicită rezilierea

contractului; scutirea de penalităţi şi de plata daunelor în perioada în care au acţionat forţa majoră sau

evenimentele fortuite.

N. Soluţionarea litigiilor

În contract se prevede posibilitatea soluţionării litgiilor decurgând din derularea contractului pe

cale amiabilă şi în caz de nereuşită pe calea arbitrajului internaţional, instituit printr-o clauză

compromisorie.

O. Dispoziţii finale

Se referă la reglementarea modului în care contractul poate să fie anulat pe calea rezilierii lui sau

pe cale de rezoluţiune.

Prin rezilierea contractului se anulează pentru viitor partea din contract care nu a fost îndeplinită,

anularea neavând efect retroactiv, obligaţiile care au fost îndeplinite rămânând valabile. Prin

rezoluţiune, contractul se anulează cu effect retroactive. În consecinţă, partea care şi-a îndeplinit

obligaţiile urmează să fie despăgubită, în aşa fel încât să fie pusă în situaţia dinaintea încheierii

contractului

Tot în dispoziţiile finale se vor stipula clauze cu privire la: anularea corespondenţei anterioare;

interzicerea sau anularea dreptului de reexport; posibilitatea suplimentării livrărilor; modul în care se

poate realiza modificarea contractului etc.

Contractul va fi semnat de către părţile în cauză sau de împuterniciţii lor, pe bază de procură,

menţionându-se data şi locul unde a avut loc semnarea. Contractul, ca document scris, va fi elaborat

într-o limbă de circulaţie internaţională sau în oricare limbă accesibilă semnatarilor, cel puţin în două

exemplare originale.

SC UZINA MECANICĂ ORĂŞTIE SA

CONTRACT CADRUDE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Nr. 47 din 17.01.2005

I. Părţile contractante

CN ROMARM SA – UZINA MECANICĂ ORĂŞTIE SA, cu sediul în Orăştie, str. N.Titulescu 60, cod 2600, jud. Hunedoara, ţel. +40 254/241040, fax: +40 254/247964, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J 22/134/2002, având cod unic de înregistrare (R) 15686988, titulară a contului nr 1866666/EURO deschis la banca Raiffeisen Bank Orăştie, reprezentată de Ing. Ioan MATEI – DIRECTOR GENERAL şi Ec. Gheorghe DINA – DIRECTOR ECONOMIC, denumită în continuare VÂNZĂTOR

şiAMIDIP INTERNAŢIONAL GmbH , cu sediul în Dusseldorf, str. Prinzenallee nr. 7,

cod D 40549, Germania, ţel. +49 211 52391460, fax +49 211 52391380, e-mail amidip@amidip.com, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. K 12/134/2000 reprezentată prin Ing. Hâns Muller –manager , denumită în continuare CUMPĂRĂTOR

II. Obiectul contractului

Art.2.1. VÂNZĂTORUL se obligă să livreze iar CUMPARATORL să preia şi să plătească tuburi din fontă ductilă (“mărfurile”), în cantităţile, specificaţiile, preţurile şi termenele de livrare contractate.

Art.2.2. Cantităţile necesare vor fi specificate de CUMPĂRĂTOR prin comenzi ferme, scrise, care se vor trimite VÂNZĂTORULUI cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data livrării.

Art.2.3. Confirmarea comenzii de către VÂNZĂTOR se face prin act adiţional, parte integrantă la prezentul contract.

Fiecare act adiţional va cuprinde cantităţile, specificaţiile, preţurile, termenele de livrare şi valorile aşa cum acestea au fost negociate între părţi.

Art.2.4. În caz de divergenţă între prevederile contractului cadru şi actele adiţionale, prevalează actul adiţional.

III. Preţ, modalitate de plată, condiţii de livrare

Art.3.1. Preţul de livrare al mărfurilor ce fac obiectul prezentului contract se consideră cele prevăzute în fiecare din actele adiţionale, parte integrantă la prezentul contract.

Art.3.2. Mărfurile vor fi livrate în condiţia de livrare INCOTERMS 2000 - FOB port de încărcare Constantă, port acreditat Incoterms , după balustrada navei în portul de încărcare.

Art.3.3. Termenul de livrare al mărfurilor este cel prevăzut în actele adiţionale la prezentul contract.

Art.3.4. Plata mărfurilor din prezentul contract se va efectua prin transfer bancar – SWIFT – în termen de 10 (zile) lucrătoare de la data CMR, în contul VÂNZĂTORULUI Nr. 1866666/EURO, deschis la Raiffeisen Bank Orăştie, cod SWIFT RZPOROBU.

Art.3.5. La livrare, VÂNZĂTORUL pune la dispoziţia CUMPĂRĂTORULUI următoarele documente: copie CMR – semnată, certificat de origine – copie, factură comercială, packing list, certificat de calitate/garanţie, licenţă de export şi conosamentul.

IV. Marcare, ambalare, recepţie

Art.4.1. Marcarea tuburilor din fontă ductile se face conform standardelor EN 545, indicând, prin turnare, în zona mufei, următoarele: diametrul nominal, materialul folosit, denumirea producătorului, anul fabricaţiei.

Art.4.1.1. La exterior, tuburile vor fi marcate, prin vopsire, cu sigla şi denumirea firmei, precum şi ţara producătoare.

Art.4.2. Tuburile cu diametre mai mari de 300 mm se livrează neambalate.Ambalarea standard a tuburilor din fontă ductilă se face după cum urmează:

DN Nr. tuburiNr.rânduri

xNr. tuburi

Dimensiunea pachetului(mm)

h l L

100 15 3 x 5 487 680 6300

150 8 2 x 4 472 758 6300

200 6 2 x 3 579 744 6300

250 4 2 x 2 641 631 6350

300 4 2 x 2 793 745 6350

Art.4.2.1. Tuburile cu diametre de la 100 mm la 300 mm vor fi prevăzute cu capace de protecţie la ambele capete, iar de la diametrul de 350 mm la diametrul 700 mm vor fi livrate fără capace de protecţie.

Art.4.3. Tuburile din fontă ductilă vor fi preluate cantitativ de către reprezentanţii CUMPĂRĂTORULUI, la sediul VÂNZĂTORULUI.. Preluarea cantitativă a mărfii nu se consideră şi preluare calitativă a mărfii.

V. Calitate, garanţii, recepţii, reclamaţii

Art.5.1. Mărfurile ce fac obiectul prezentului contract sunt produse în conformitate cu standardele internaţionale ISO 2531, EN 545.

Art.5.2. Calitatea este atestată prin Certificat de garanţie/calitate emis de producător Art.5.3. Recepţia mărfurilor se face cantitativ la sediul VÂNZĂTORULUI, în prezenţa

reprezentantului CUMPĂRĂTORULUI.Art.5.4. În cazul în care CUMPĂRĂTORUL nu trimite reprezentant pentru recepţie,

marfa se livrează cu recepţia VÂNZĂTORULUI.Art.5.4.1. Eventualele reclamaţii cantitative vor fi formulate în scris în termen de 5 zile

de la data la care mărfurile au ajuns la destinaţie, VÂNZĂTORUL fiind obligat să înlocuiască marfa lipsă în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea reclamaţiei.

Reclamaţiile nu se pot referi decât la marfa care nu a făcut obiectul recepţiei la sediul VÂNZĂTORULUI.

Art.5.5. Eventualele refuzuri calitative se vor transmite VÂNZĂTORULUI în scris de către CUMPĂRĂTOR. Modalitatea de rezolvare a reclamaţiilor se face de comun accord, printr-un act scris şi însuşit de către ambele părţi, astfel:

a). VÂNZĂTORUL poate înlocui mărfurile cu defecte şi/sau neconformităţi fără costuri suplimentare pentru CUMPĂRĂTOR, sau

b). VÂNZĂTORUL poate remedia mărfurile fără costuri suplimentare pentru CUMPĂRĂTOR, sau

c). VÂNZĂTORUL poate să returneze CUMPĂRĂTORULUI preţul plătit pentru mărfurile defecte şi/sau neconforme

Art.5.6. Termenele de formulare a reclamaţiilor sunt:a). Pentru lipsuri cantitative şi defecte aparente – 10 zile calculate de la data la care

marfa a ajuns la destinaţie, dar nu mai mult de 30 zile de la data livrării;b). Pentru vicii ascunse - 30 de zile calculate de la data la care marfa a ajuns la

destinaţie, dar nu mai mult de 120 zile de la data livrării.

VI. Răspundere contractuală

Art.6.1. Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor comerciale, partea păgubită are dreptul la daune moratorii şi daune interese în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art.6.2. Pentru întârziere la plată, CUMPĂRĂTORUL va plăti o penalizare de 0,1‰ (la mie) pentru fiecare zi de întârziere din valoarea facturii întârziate la plată, dar nu mai mult de 10% (la sută) din valoarea facturii respective.

Art.6.3. În cazul nerespectării termenelor de livrare, VÂNZĂTORUL va plăti o penalitate de 0,1‰ (la mie) pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 10% (la sută) din preţul mărfurilor livrate.

VII. Forţă majoră

Art.7.1. Forţă majoră exonerează de răspundere partea care o invocă cu cerinţa notificării partenerului contractual şi a dovedirii cazului de forţă majoră prin certificarea acestuia de către Camera de Comerţ şi Industrie în termen de 5_zile lucrătoare de la apariţia cazului de forţă majoră.

Art.7.2. Cazul fortuit este un eveniment imprevizibil şi de neînlăturat care ia naştere din natură, fapta omului sau lucru şi care exonerează de răspundere partea care îl invocă cu condiţia ca aceasta să fie lipsită de culpă.

Cazul fortuit ca şi forţa majoră este exonerator de răspundere.

VIII. Litigii

Art.8.1. Prezentul contract este guvernat de legea română.Art.8.2. Toate diferendele care pot apărea în legătură cu acest contract vor putea fi

soluţionate pe cale amiabilă, iar dacă părţile nu cad de accord acestea vor fi definitiv soluţionate, fără nici un fel de reserve, pe calea arbitrajului, în conformitate cu regulile impuse de Comisia de Arbitraj a Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Acţiunile de arbitraj vor fi ţinute în limba engleză.

I. Dispoziţii finale

Art.9.1. Contractul intră în vigoare la data semnării de către ambele părţi, fără obiecţiuni.

Art.9.2. Orice modificare a prevederilor prezentului contract poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părţi, prin act adiţional la prezentul contract. Partea interesată va iniţia modificarea anticipat cu 15 (cincisprezece) zile.

Art.9.2.1. Orice modificare solicitată de CUMPĂRĂTOR, privind cantităţile şi termenele de livrare, care se dovedeşte a fi în defavoarea VÂNZĂTORULUI, atrage după sine obligaţia

CUMPĂRĂTORULUI de a achita VÂNZĂTORULUI cheltuielile effectuate până la dată în care a comunicat în scris intenţia de modificare.

Art.9.3. Încetarea contractului intervine în următoarele siuatii: a). expirarea duratei de valabilitate;b). falimentul părţilor;c). acordul de voinţă al părţilor;d). intervenţia unei dispoziţii legale care să impună încetarea acestuia;e). părţile nu-şi execută obligaţiile în termen de cel mult 30 (treizeci) zile.Încetarea se face de plin drept, fără intervenţia instanţelor de judecată. Rezilierea

atrage după sine suportarea cheltuielilor înregistrate de una din părţi până la momentul rezilierii contractului.

Art. 9.4. Nici una din părţi nu poate transfera unei terţe persoane, parţial sau total, drepturile şi obligaţiile rezultate din prezentul contract fără acordul scris al celeilalte părţi.

Art.9.5 Toate datele şi informaţiile necesare încheierii şi dezvoltării contractului sunt confidenţiale. În cadrul contractului de vânzare-cumpărare termenii “informaţii confidenţiale” acoperă toate informaţiile sau toate datele divulgate de către una sau cealaltă dintre părţi, în scris sau oral, în condiţiile prezentului contract de vânzare-cumpărare şi incluzând, fără limită, orice documente scrise sau tipărite, orice modele, machete şi mai general, toate mijloacele de divulgare a informaţiei confidenţiale care pot fi alese de către părţi în timpul perioadei de valabilitate a prezentului contract.

Art.9.6. Prezentul contract este valabil până la data la care părţile şi-au onorat obligaţiile contractuale una faţă de cealaltă.

Art.9.7. . Prezentul contract cuprinde 4 (patru) file, a fost încheiat în 2 exemplare, ambele originale şi cu aceeaşi putere legală, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

Contractul original a fost redactat în limba engleză, copia în limba română.

Se semnează de către reprezentanţii legali ai părţilor contractante.

VÂNZĂTOR, CUMPĂRĂTOR,

DIRECTOR GENERAL, MANAGER,Ing. Ioan MATEI Ing. HÂNS MULLER

DIRECTOR ECONOMIC,Ec. Gheorghe DINA

DIRECTOR COMERCIAL,Ing. Nicolae CRĂCIUN