Cea mai veche hartă din lume

Până nu de mult, reprezentarea cartografică babiloniană executată pe o tăbliță de argilă scoasă de sub ruinele cetății Ga-

Sur (2.500 î.e.n.) era considerată cea mai veche hartă. Pe această hartă apare pentru prima dată scrierea cuneiformă și

primele indicații asupra punctelor cardinale și asupra vecinilor.

Cele mai recente cercetări au arătat că cea mai veche „hartă” ar fi (după unii specialiști), planul

orașului Çatalhöyük din Anatolia, Turcia. Acesta reprezintă dispunerea a aproximativ 80 de locuințe și a fost descoperit

de cercetătorul James Mellaart în anul 1963 în urma unor excavații. Data acestei lucrări, determinată prin metode de

datare radioactivă, este de aproximativ 6.200 î.e.n.

Desigur, în timp, reprezentarea realității este mult dezvoltată, ajungându-se în sec al VII-lea și al VI-lea î.e.n. la

reprezentări care fac diferența între o reprezentare „mitică” și una „științifică” [4].

Primele reprezentări conștiente, primele semne de cultură cartografică organizată sunt atribuite de Giorgio

Colli [5] perioadei sec. al IX-lea și al VIII-lea, î.e.n. epoca compoziției poemelor homerice și epoca cetăților-state. Este

epoca în care apare o separație între esența naturii (sau a lumii), și reprezentarea ei. Logosul se separă de mit, cu alte

cuvinte viziunea mitică asupra lumii devine alegorie. Apare separarea între adevăr și opinie.

Grecii antici se pare că au fost primii care au lăsat posterității primele hărți propriu-zise. Lui Anaximandru din Milet (611-

546 î.e.n.) i s-a atribuit prima reprezentare a Pământului, primul planisfer. Din păcate, opera lui Anaximandru este

pierdută aproape în întregime. Mărturii despre aceasta provin pe căi indirecte

prin: Herodot, Aristotel, Eratostene, Strabon, Diogene etc. Anaximandru a realizat prima viziune nadirală asupra

Pământului. Eratostene, Strabon și Diogene i-au atribuit lui Anaximandru prima utilizare a gnomonului, principiu care a

stat la baza edificării obeliscului, care, aflat într-o poziție particulară, făcea posibilă determinarea solstițiilor, a

echinocțiilor, calculul meridianului, etc. Cunoștințele lui Anaximandru au stat la baza dezvoltării metodelor de măsurare a

spațiului și timpului. Harta construită de Anaximandru era perfect rotundă, Pământul circular fiind înconjurat de ape

(Okeanos), avea Delfi în centrul său.

Arno Peters, creatorul celebrei proiecții care îi poartă numele, consideră că forma rotundă era naturală pentru oamenii din

timpurile respective, deoarece ei cunoșteau o mică parte din suprafața terestră. Ne putem imagina că Anaximandru,

pornind din punctul central Delfi și măsurând distanțe în toate direcțiile a ajuns în final la acea formă circulară.

Reproducere modernă după o reconstrucție din 1921 a globului lui Crates (cca. 150 î.e.n.)

Ideea sfericității Pământului a fost susținută de către Pitagora și Herodot și a fost dovedită de către Aristotel (secolul al

IV-lea î.e.n.) și Eratostene (secolul al III-lea î.e.n.) prin executarea unor măsurători asupra arcului de meridian în Egipt.

Tot din această perioadă provine și primul glob geografic a cărui creație este atribuită lui Crates.

Hiparh, în secolul al II-lea î.e.n., aduce contribuții importante în dezvoltarea cunoștințelor cartografice ale vremii prin

introducerea primelor sisteme de proiecții cartografice. Lui îi sunt atribuite: utilizarea partiției sexagesimale și sistemele

de longitudine-latitudine, primele proiecții conice, utilizarea științifică a astrolabului (cca. 150 î.e.n.).

Harta topografică Iozefină a Banatului (1769-1772) 

Prima ridicarea topografică a Imperiului Habsburgic / Ridicarea topografică iozefină, numită în original,

în limba germană, Josephinische Landesaufnahme, a fost primul proiect unitar ce viza cartografierea întregii

suprafaţe a imperiului. Ridicarea topografică iozefină a fost începută sub domnia Mariei Theresia şi a fost

încheiată sub cea a împăratului Iosif al II-lea.

Hărţile au fost desenate de mână, aproximativ la scara de 1:28.800 sau, mai exact, conform unităţilor de măsură

uzuale în epocă, 1 ţol vienez corespundea la 400 klafteri. Nu există înregistrări valorice privind altitudinea.

Redarea variaţiilor de altitudine s-a făcut prin haşuri şi nu prin curbe de nivel.

Harta Josefina a Banatului (1769-1772)

Ulterior, utilizându-se aceste ridicări topografice, a fost elaborat un set de hărţi la scara de aproximativ

1:115.200, considerate şi acestea ca  parte din prima ridicare topografică. Această amplă activitate topografică,

desfăşurată între 1764 şi 1785, a produs mai bine de 4000 de planşe, neuniforme calitativ, fără o bază de

măsurare comună, imposibil de montat într-un ansambu.

În Banatul Timişan cartografierea s-a făcut între anii 1769 – 1772, iar în teritoriul graniţei militare bănăţene între

anii 1780 – 1784.

sursa: banattera.eu , Banat Josephinische Landaufnahme