Bucuria credintei Nr. 1 dec 2014 martie 2015

Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – Parohia Capu Dealului 1

Cuvânt bun de Crăciun!

Calinic,

Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

Cine nu ştie de Sfântul Ioan Gură de Aur! Orice

creştin ortodox, de veacuri, când ascultă cu evlavie

Sfânta Liturghie, mai ales la sfârşitul slujbei, aude

cum arhiereul şi preotul pomenesc pe Sfântul Ioan

Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolei, a cărui

Liturghie s-a săvârşit.

În anul 398, când Sfântul Ioan Gură de Aur, sau

Hrisostom, cum i se mai spune şi care în traducere

înseamnă acelaşi lucru, când a fost aşezat Patriarh al

Constantinopolei a rostit un cuvânt despre pocăinţă, care ni s-a păstrat până în ziua de astăzi.

Este o mare bucurie duhovnicească să citeşti ceea ce scria acum 1607 ani, cel mai mare Sfânt Părinte din

toate timpurile. Acest cuvânt avea să-l rostească chiar cu câteva zile înainte de ziua Naşterii lui Iisus Hristos

Domnul, precum citim: „Iată că soseşte, fraţilor, praznicul Naşterii lui Hristos, care, decât toate praznicile, este

mai cinstit şi mai înfricoşător. Pentru aceea, eu acum încep învăţătura aceasta că, adică, să vă curăţiţi de păcate şi, aşa, să vă apropiaţi de Sfintele Taine. Să nu-mi zică mie nimeni: <<Plin sunt de ruşine, fiindu-mi cugetul plin

de păcate>>, pentru că destule sunt, adică, aceste cinci zile, spre curăţire; dacă ne vom pocăi cu adevărat şi de vom priveghea şi vom posti, multe păcate, ni se vor şterge. Să nu ne uităm, dar la vremea cea scurtă, ci la iubirea

de oameni a Stăpânului să gândim.”

Din acest text aflăm, chiar din gura marelui Ioan Gură de Aur, că pe vremea vieţuirii lui, Postul Crăciunului,

era, nici mai mult, nici mai puţin de cinci zile. Limpezimea cu care scrie şi îndeamnă, sfătuind ca un dumnezeiesc

Părinte, ne umple inima de bucurie şi sufletul tresaltă o dată cu îngerii întru arătarea minunii Naşterii Domnului şi a

pregătirii noastre, gata de întâmpinare!

Dacă citim mai departe celebrul text, aflăm: „De vreme ce, cei din Ninive, nu mai trei zile s-au întors la

pocăinţă şi zdrobirea şi smerenia sufletului lor au putut să potolească mânia aceea. Şi păcătoasa, într-un ceas,

apropiindu-se de Hristos, toate păcatele, cele din lungă vreme, şi le-a spălat. Încă şi iudeilor, care-L cleveteau,

pentru că a primit-o pe ea, şi acelora le-a astupat gura, iar pe dânsa de toate relele a schimbat-o şi, dându-i ei

îndrăzneală, a eliberat-o. Dar pentru ce a făcut El aceasta? Pentru că ea cu minte dreaptă şi cu fierbinte credinţă,

din suflet umilit, s-a atins de sfintele şi preacuratele Lui picioare, părul dezlegându-şi, izvorul de lacrimi din ochi

slobozind şi mirul tot turnându-L; adică cu ceea ce înşela pe oameni, cu aceea şi-a întocmit şi doctoria pocăinţei.

Cu ochii, cu care i-a vânat pe desfrânaţi, cu aceia, acum, a lăcrimat. Împletiturile părului, cu care pe mulţi îi prindea

în păcate, cu acelea, acum, a şters picioarele lui Hristos. Deci, şi tu să faci asemenea, adică, prin acelea, prin care ai

supărat pe Dumnezeu, iarăşi, prin acelea să-L şi rogi pe El acum. De L-ai supărat prin jefuirea averilor, prin acelea

te şi împacă acum cu Dânsul: cele răpite să le împarţi la cei năpăstuiţi, încă şi ceva pe deasupra să mai dai. Să zici

ca şi Zaheu: <<Întorc împătrit acelora pe care i-am năpăstuit.>> Iar de ai greşit cu limba, cu aceea acum, curate

rugăciuni să înalţi şi pe cei ce te blesteamă şi te grăiesc de rău, tu să-i binecuvântezi!”

Sfântul Ioan Gură de Aur, ne pune la inimă cu spor, îndemnul şi chemarea de a face căinţă sinceră şi din

toată inima, când zice: „Deci, dacă în acest fel te vei schimba în lacrimi şi în obicei, apoi, nu lungă vreme îţi

trebuie de pocăinţă, nici mulţi ani, ci numai într-o zi vei câştiga eliberarea. Drept aceea, rogu-vă pe voi, să vă

depărtaţi de înşelăciune şi să primiţi fapta bună. Încetaţi cu răutăţile şi vă făgăduiţi să nu le mai faceţi; şi destul

vă este vouă aceasta spre răspuns.”

Ca nimeni altul, dumnezeiescul Părinte Ioan, scrie cu inima sa iubitoare: „Eu mărturisesc şi vă încredinţez că

nimic alta nu caută, fără numai ca să arate că celor ce încetează cu păcatele, şi fug de răutăţile cele mai dinainte

şi cu adevărat se pocăiesc, milostiv le este Dumnezeu şi-i primeşte pe ei ca un iubitor de oameni … Pentru că

iubitor de oameni este Dumnezeu, iartă pe cele dintâi şi nu pomeneşte răutăţile, dacă ne pocăim cu

adevărat.”

Ce poate fi mai mângâietor, ca să auzi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, făcându-ne poftirea din inimă, ca să ne

îndepărtăm de păcatele săvârşite şi să punem început bun?

Pentru absoluta frumuseţe a scrisului său dinamic şi nădăjduitor, adăugăm: „Pentru aceea, să lepădăm toată

nedreptatea şi, aşa, să începem a prăznui Naşterea lui Hristos. Să lepădăm clevetirea şi osândirea. Să călcăm

ţinerea de mânie şi invidia şi toate grijile lumeşti. Şi, aşa, întru aceste cinci zile pocăindu-ne, curaţi de toată

răutatea să ne apropiem de Cel curat şi fără de răutate, Dumnezeu, fiecare zicând: <<Sufletul meu vreau să-l

mântuiesc, ajută-mi mie, Doamne, ca să mă mântuiesc! >>”

De aceea a venit Iisus Hristos! Ca să ne înveţe şi să ne mântuiască! Acesta este Crăciunul! Pacea între

Dumnezeu şi omenire!

Îţi mulţumim, Doamne al Puterilor, pentru acest dar făcut nouă!

2 BUCURIA CREDINȚEI Nr. 1 dec. 2014 – martie 2015

O faptă bună de Crăciun! Eliza MILCĂ,

Elevă în clasa a X-a, Liceul Tehnologic Ferdinand I

Crăciunul este o perioadă frumoasă a anului, o perioadă pe

care o petreci alături de familie, prieteni, dar și o perioadă a

petrecerilor și a evenimentelor caritabile. Însă pentru cei mai puțini

norocoși, care se luptă cu boli, lipsuri material sau care nu au pe

nimeni aproape și pe nimeni cărora să le ceară sprijinul, perioada

sărbătorilor de iarnă poate fi un moment la sfârșitul unei etape.

Voluntariatul de Crăciun poate fi explicat prin raționamente de ordin

religios, deoarece voluntarii își îndreaptă mai mult atenția în această

perioadă către familiile nevoiașe care nu se pot bucura de frumusețea

sărbătorilor de iarnă. În fiecare an, suntem cuprinși de magia sărbătorilor de iarnă și avem preocupări diverse:

alegerea cadoului perfect pentru cei dragi, pregătirea meselor festive, împodobirea bradului sau petreceri

alături de prieteni, familii și copii defavorizati. Voluntariatul este activitatea desfășurată din proprie inițiativă,

de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială. Să fii voluntar într-un centru

este o emoție puternică pe care o simți atunci când lucrezi cu copiii, dar mai ales atunci când vezi un zâmbet

pe fața lor, când îi pupi sau când te duci la ei. Sunt elevă a liceului Tehnologic Ferdinand I din Curtea de

Argeș și merg o dată pe săptămână la centrul de copii ACCES din Curtea de Argeș. Acolo ajut copiii cu

probleme să își facă temele, le explic diferite lucruri despre școală, mă joc cu ei, le îndeplinesc dorințele. În

centru sunt copii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani. Sunt copii foarte talentați, care pictează deosebit, fac

origami. Pentru a face o faptă bună am strâns hăinuțe pentru sărbătorile magice de Crăciun, care se aproprie cu

pași repezi. Când faci voluntariat, acei copii te fac să privești altfel lumea în care trăim, plină de răutăți, plină

de copii care sunt bătuți și maltratați de către proprii părinți, părăsiți la naștere sau chiar omorâți. Împreună cu

colegii mei încercăm să le facem copiilor de la centru o zi mai frumoasă, să uite de problemele de acasă. Mai

multe persoane ar trebui să facă lucruri de genul acesta, să ajute. Când suntem alături de acei copii trebuie să

lăsăm invidia, orgoliul chiar și răutatea la ușa centrului, trebuie să ne gândim că doar noi le putem aduce un

zâmbet acelor copii. În pragul sărbătorilor de iarnă, pregătim serbări cu copiii, cadouri de la Moș Crăciun și

multe alte lucruri care îi fac să se simtă bine. E Crăciun și te invit să faci o faptă bună, oriunde te-ai afla. Te

simți bine când faci o faptă bună, așa-i? Crăciunul, prin farmecul lui, este un bun prilej pentru a face o astfel

de faptă și de a aduce zâmbetul pe chipul multor copii. Tu poți să le oferi ceva la care ei doar visează… Magia

Crăciunului din povești! Bucuria Magică a sărbătorilor de iarnă umple sufletul oamenilor dar umple și sufletul

copiilor. Moș Crăciun le aduce o bucurie, o mică atenție, un strop de fericire prin multe lacrimi de argint

vărsate pe obrajii lor. Serbările au început să își facă apariția și la centru. O serbare veselă cu colinde, cadouri,

Moș Crăciun și multă distracție e meniul principal în perioada sărbătorilor. Nu doar unii dintre noi trebuie și

putem face voluntariat, cu cât suntem mai mulți cu atât mai bine. Pentru a ne depăși pe noi înșine trebuie să

facem fapte bune, oricând putem împărți puțină fericire celor care au nevoie. În perioada Crăciunului, copiii

încearcă sa fie cuminți crezând în Moș Crăciun pe care-l asteaptă cu nerăbdare. Crăciunul este un motiv să fim

mai buni, dar noi, tot timpul trebuie sa fim recunoscători pentru ce avem și pentru ce ne-a oferit Dumnezeu,

niciodată să nu invidiem pe cineva că are mai mult decât noi. Într-adevăr Crăciunul este un motiv de

sărbătoare pentru toți chiar și pentru cei nevoiași.

Colindele Simona LIUTIEV

Ternenul e legat atât de “callenda” cât şi de verbul “collo, collere, collui cultum” = a

înconjura printr-o mişcare circulară, a delimita un spaţiu în formă de cerc. Colindul este acătuit din patru secvenţe:

Introductivă, nucleară - elogiu la adresa gazdei

Prefinală – secvenţă de solicitare a darurilor

Finală

Refrenul – este de regulă o invocaţie

Mai există şi “incipitul” – de obicei primul vers devine incipitul – situează în spaţiu şi în timp

desfăşurarea unui colind. Formulele finale ale colindelor sunt: „La anu şi la mulţi ani!”, „La mulţi ani cu

sănătate!”, „Bună vreme, bună vreme!”, „Rămâi gazdă sănătoasă!”


Bucuria de a face

Academician Gheorghe PĂUN

Unul dintre miturile culturale cele mai

răspândite, la noi şi aiurea, pe care nu am văzut să

le chestioneze cineva, este acela al sacrificiului

pentru creaţie, cu un corolar imediat, anume al

creaţiei în suferinţă. La nivelul excepţional, al

construcţiilor care ies din comun – mănăstiri, cu

sau fără turle răsucite, poduri, castele – lucrurile

sunt de înţeles; toate aceste construcţii trec în

folclor, iar folclorul le răsplăteşte cu „explicaţii”

fabuloase, puse în versuri sau în cântece,

mărinimoase pentru eroii povestirii, cărora li se

atribuie calităţi şi gesturi supra-umane, dar destul

de puţin mobilizatoare pentru cei care ar dori, sau

sunt puşi în situaţia să-i imite. Şi destul de puţin

creştine, mai ales în varianta în care sacrificiul

presupune sacrificarea de vieţi omeneşti.

Capodoperă este balada noastră, dar nu pot să nu

gândesc astfel – mai ales dacă sunt departe de

mănăstire...

Dar nu la nivelul acesta, simbolic-nebulos-

folcloric se referă titlul însemnărilor de faţă, ci la

unul ceva mai terestru, care trimite şi la mitul, fals

în foarte mare măsură, creatorului cu capul în nori,

al poetului cu faţa palidă, suferindă, cu fruntea

brăzdată de umbre, cu surtucul ros în coate,

plutind peste realitate, damnat şi lunatic, eventual

ftizic. La diferenţa, de fapt, dintre muncă şi corvoadă, dintre munca forţată şi munca de plăcere, dintre a face

ceva cu drag şi bucurie şi a face de nevoie, dintr-o obligaţie. O obligaţie care poate să vină din afară, dar nu

neapărat, pentru că destule iniţiative asumate benevol devin corvezi – mai ales atunci când sunt asociate cu

recompense ce trebuie să apară la final, după încheierea activităţii propriu-zise. Aşteptarea plăţii (cu atat mai

mult a uneia materiale) transformă muncile cele mai obişnuite în îndatoriri de şerb.

Şi nu e deloc necesar să fie astfel, e doar o chestiune de mentalitate, de psihologie, de educaţie la urma-

urmei. Îl ascultam acum câţiva ani la televizor pe Alexandru Paleologu, conu’ Alecu cel simplu-sofisticat,

spunând că el nu munceşte niciodată, dar lucrează continuu. O distincţie frumos formulată, care „rimează” cu

spusa lui Moisil cum că el face matematică douăzeci şi patru de ore pe zi. Zâmbea subţire Moisil în vremea

asta, dar o spunea cu tot firescul şi, din breaslă fiind, aduc încredinţare că se poate, nu e niciun paradox sau

exagerare aici. Când faci ceea ce-ţi place – mai corect: când îţi place ceea ce faci – atunci o faci ca şi când ai

respira, fără niciun efort, fără osteneală, simplu şi firesc, natural şi eficient.

Dar nici pe palierul acesta nu vreau să rămân. Înapoi spre creaţie (de nivel personal), aş invoca spusele

lui Brâncuşi despre bucuria trudei în căutarea formei perfecte. Pentru a pune iar în balanţă un practicant al

„ştiinţelor exacte”, cuvinte similare a scris de mai multe ori academicianul Solomon Marcus, pe care bine-l

ştiu şi despre care bine ştiu că întreaga zi scrie şi citeşte, modul său natural de a fi, nu se mai numeşte nici

muncă, nici lucru.... Doi corifei ai domeniilor lor, destul de diferite între ele domeniile, dar amândoi

bucurându-se de ceea ce fac, bucurându-se în timp ce fac. Nu întâmplător şi Brâncuşi şi Marcus vorbesc mult

despre joc, despre spiritul ludic, despre mirare-interogare, despre prospeţimea de spirit. Profesorul Marcus mai

adaugă şi că el nu s-a plictisit niciodată...

Creaţie în condiţii de bucurie, o lecţie extraordinară, care poate fi extinsă şi reformulată la „lucru în

condiţii de bucurie”. Aceasta nu exclude dăruirea, efortul, încercarea repetată, eşecul şi reluarea, alegerea şi

renunţarea – dar garantează lucrul bine făcut, şi, mai ales, primit, ştiut fiind că ceea ce se face cu dragoste este

receptat cu dragoste.

„Bucuria credinţei” – ce titlu frumos! Cunoscând bucuria şi dragostea cu care această revistă, numită cu

modestie buletin parohial, este făcută, sunt convins că ea va fi primită de cititori tot cu dragoste şi bucurie. Îi

urez viaţă lungă, viaţă frumoasă.


Istoricul Parohiei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir –

Capu Dealului

Preot Daniel Gligore

Parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este

situată în partea de sud-vest a Municipiului Curtea

de Argeş, pe Strada Râmnicu Vâlcea, nr. 147, la

intrarea dinspre Râmnicu Vâlcea. Parohia Capu

Dealului s-a înființat din Parohia Drujeşti, primind

locaşul de cult cu hramul „Intrarea în Biserică”,

ctitoria lui Petre Cercel între 1583-1585, zidită pe

moşia oraşului. În anul 1824, se numea Biserica

„Căpăneşti”, preot fiind Părintele Stancu. Între anii

1863-1909, Biserica cu hramul „Intrarea în

Biserică” s-a numit Drujeşti, Părintele Constantin

Cerbureanu era preot slujitor, iar for tutelar era

Protoieria. Biserica s-a închis după aceea până în

1933, fiind reparată de Părintele Dumitru

Smeureanu.

La 1 mai 1933 s-a înfiinţat Parohia Valea

Sasului, având enoriaşii filialei „Intrarea în

Biserică” din Bătuşari şi o parte din locuitorii de pe

străzile: Râmnicu Vâlcea, Dovleceşti şi Momaia.

Datorită numărului prea mic de enoriaşi, pentru a fi parohie, i se adaugă filia Noapteş. Atunci i s-a schimbat

numele din Parohia Valea Sasului în Parohia Capu Dealului, prin Decizia Onor Ministerului 193.890/1933.

Filiala Noapteş, cu hramul Sfinţii Voievozi, a fost zidită în anul 1810 de către săteni. În anul 1867 s-a

sfinţit biserica. A fost refăcută între anii 1884 şi 1907. Preoţii care au slujit, până în 1933, au fost: Dumitru

Georgescu (1872-1904), Ioan Panţurescu (1904-1919), Petre Rudeanu (1919-1921), Dumitru Diaconescu

(1921-1926) şi Gheorghe Baciu (1926-1933).

Din anul 1933 a trecut ca filială la Parohia Capu Dealului, cu enoriaşii satului Noapteş, cu Strada

Buşaga şi o parte din Râmnicu Vâlcea, care aparţinuseră până la această dată de Parohia Valea lui Enache.

Vechea pisanie, ştearsă din greşeală în anul 1934, este următoarea:

„Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a reînnoit acest locaş de închinare spre amintirea Sfinţilor Voievozi

„Mihail şi Gavriil”, în anul 1867, s-a refăcut în 1884 şi 1907, s-a restaurat în anul 1934, s-a sfinţit de P. S.

Episcop D. D. Nichita din iniţiativa şi stăruinţa Preotului Dumitru Smeureanu şi cu ajutorul urmaşilor

bunilor credincioşi I. I. Vâlcescu, N. S. Roman, D. I. Purcoi, D. I. Mirică, I. Trana, Dumitru D. Dinu, D. D.

Purcoi, I. Şt. Vâlceleanu, I. Grigorescu, Maria Enăchescu, F. I. Purcoi, Gh. Turcu, N. Simion, N. I. Vâlcescu,

Gh. I. St. Corbeanu, Dumitru I. St. Corbeanu, N. Boroşeanu, Stan N. Enescu, D. I. Purcoi, Gh. Vâlceleanu, T.

Enăcheanu, T. Badea, P. Rudeanu, G. Rudeanu, N. Preoteasa, G. Preoteasa, D.tra, T. Bunulea, F. C.

Vâlceleanu, C. Miroi, M. N. Vâlceleanu, I. I. M. Vâlceleanu, I. D. Enescu, I. N. Enescu, N. C.R. Enescu, ...

18. X. 1934”

În anul 1933, enoriaşii au fost trecuţi la Parohia Capu Dealului, condiţionat de construirea unei noi

Biserici care s-a început chiar în mai 1933, sub conducerea Preotului Dumitru Smeureanu. Terenul a fost

donat de către enoriaşul Nicolae S. Roman. Piatra noii biserici a fost pusă cu binecuvântarea Preasfinţitul

Episcop D. Duma. În anul 1937 s-au aşezat crucile pe biserică.

Pisania, pictată pe zid, deasupra uşii de la intrare, are următorul cuprins :

„Înălţatu-s-a acest sfânt şi dumnezeiesc locaş – întru cinstea Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie în

anul de la Hristos 1934 – 1952 cu osârdia şi cheltuiala enoriaşilor acestei Sfinte Biserici şi a credincioşilor

de pretutindeni, în vreme de adânci prefaceri sociale, când temelii noi se statornicesc pentru toate popoarele

[…] sub duhovniceasca arhipăstorire a I.P.S.S. Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ministrul

Cultelor fiind V. Pogăceanu, episcop al Râmnicului şi Argeşului P.S. Iosif Sinaitul – Protoiereu P.C. Preot P.

Topologeanu, iar paroh P.C. preot D. Smeureanu, ajutat de P.C. Preot Duţeanu, donatori fam. N.S. Roman şi

s-a sfiinţit de P.S. Teoctist vicar patriarhal în ziua de 25 mai 1952. Arhitect Emil Călineascu – pictura St.

Constantinescu şi Emil Ivănescu – Curtea de Argeș.

Reînvelită în anul 1974. Reparată în anul 1977 după seism. Restaurat pictura de pictorul Vasile

Ivănescu. Pr. Paroh Boncea Alexandru. Pr. Chițu Vasile. Între anii 2000-2002 a fost restaurată din nou


pictura prin purtarea de grijă a P. S. Episcop Calinic Argeșeanul cu ajutorul financiar al Sfintei Episcopii, al

enoriașilor credincioși din parohie și din alte părți. Lucrările au fost coordonate de către Pr. Paroh Tache

Marin, Pr. Manole Gheorghe și Pr. Orășeanu Nicolae-Marius împreună cu Consiliul Parohial. Resfințirea s-

a făcut la data de 26 octombrie 2002 de către P. S. Episcop Calinic Argeșeanul înconjurat de un sobor de

preoți. Pictor restaurator Ilie Căpușe. Valea Danului – Argeș.”

Temelia bisericii este din beton, iar zidăria din cărămidă şi bolovani albi, cu arcade şi nişe din

cărămidă, ce împart zidurile în figuri geometrice. Un brău de cărămidă înconjoară biserica la înălţimea de 4

metri, lipsind doar la nivelul faţadei şi pridvorului.

Turla cea mare, aşezată pe linia mediană a

bisericii are 16 laturi, iar cele două turle mici de

deasupra pridvorului au câte 8 laturi fiecare, una

dintre aceste turle fiind folosită şi pe post de

clopotniţă. Întreaga biserică este acoperită cu tablă

în solzi.

Pridvorul, pictat în frescă, înfăţişează

scene referitoare la facerea lumii. Deasupra sa se

găseşte cafasul, pictat cu scene din Vechiul

Testament şi din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul,

scene ce încadrează tabloul Adormirii Maicii

Domnului.

Pronaosul este larg, calota superioară

sprijinindu-se pe patru stâlpi octogonali printr-un sistem de arcade pictate cu evenimente din viaţa Maicii

Domnului. Se continuă cu naosul, de aceleaşi dimensiuni, trecerea de la o încăpere la cealaltă nefiind marcată

de un zid sau de coloanele întâlnite tradiţional.

Catapeteasma aurită, sculptată în stil brâncovenesc, are icoanele originale, pictate de Emil Ivănescu în

perioada 1950 – 1951. Ca şi stranele şi întregul mobilier al bisericii, aceasta a fost lucrată în lemn de stejar, de

către meşterul Cobuz din Bucureşti.

Cu excepţia cancelariei parohiale şi sfântului altar – ambele pardosite cu lemn de stejar – întreaga

biserică este pardosită cu mozaic.

Altarul, de formă semicirculară, prezintă în partea de nord o absidă de dimensiuni mici ce adăposteşte

proscomidiarul şi o altă mică absidă în partea de sud, pentru depozitarea veşmintelor şi a obiectelor de cult.

Din această absidă sudică se poate ieşi în exterior printr-o ușă.

Biserica a fost afectată de cutremurul din anul 1940, distrugerile fiind amplificate de cel din 4 martie

1977. Lucrările de refacere, consolidare şi restaurare a picturii au fost începute chiar în anul 1977. Atunci turla

cea mare, care se prăbușise, a fost luată și pusă în fața bisericii, pe patru stâlpi.

Între anii 2000-2002 a fost restaurată din nou pictura prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte

Calinic, Episcop al Argeșului și Muscelului, de către pictorul restaurator Ilie Căpușe, fiind resfințită pe 26

octombrie 2002, chiar în ziua hramului. Lucrările au continuat, în anul 2014 a fost revopsit acoperișul și

refăcut sageacul, în prezent se înlocuiesc geamurile, se restaurează partea de jos a tencuielii unde a căzut din

cauza igrasiei și pe unde mai este căzută, se renovează cancelaria parohială, se consolidează gardul dinspre

stradă care este deteliorat și înclinat spre interior și se refac toate gardurile cu vecinii.

Prin purtarea de grijă a Preabunului Dumnezeu şi binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, se

săvârşesc zilnic slujbe de către preoţii slujitori iar parohia este implicată în activităţi culturale (editează revista

Bucuria credinţei, pliante, cărţi, broşuri, site etc.), educaționale (organizează, din anul 2014, în cadrului

Centrului Cultural, Social, Misionar, Filantropic Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cursuri

biblice, de limba engleză - nivel mediu și începător, franceză - nivel începător, informatică, pictură icoane pe

sticlă, quilling, atelier de creație și modelaj, română, matematică etc.), filantropice (donații de mobilier, haine,

alimente persoanelor nevoiașe din parohie și din afara parohiei), de consiliere și în tot ceea ce ține de viața de

zi cu zi. Toate activitățile se fac gratuit, pe bază de voluntariat cu persoane din parohie și din afara parohiei,

căutând să diversificăm și să găsim și alte surse de intensificare a întreitei misiuni (învățătorească,

conducătoare și sfințitoare) încredințată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!

Preoți: Daniel Gligore, Marin Tache și Marius Orășeanu. Cântăreț bisericesc: Marian Banu.

Epitrop: Gheorghe Andreescu. Consilieri: Ion Bodoc; Gheorghe Dinescu; Gheorghe

Gabor; Vasile Ghițoiu; Constantin Ionescu; Dumitru Leucă; Constantin Milcă; Dumitru

Soceanu; Mitică Stancu; Ion Toma; Constantin Turcu.


Din viața Parohiei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Cursuri de limba engleză şi franceză pentru copii

Cursuri de quilling şi creaţie tradiţională (din lut)


Cursuri de operare calculator Bucuria împărtăşirii vieţii în Hristos tinerei generaţii

Crâmpeie din cadrul şcolii de vară a Parohiei Capu Dealului. De luni până vineri, am organizat, pe

bază de voluntariat, cursuri gratuite pentru tineret: Curs biblic (Preot Daniel Gligore), pictură icoane pe sticlă

(Prof. Adriana-Ruxandra Socaciu), quilling (D-na. Denisa Vasile), engleză (Prof. Graţiela Dumitrache și Prof.

Andreia Sotir), limba franceză (Prof. Graţiela Dumitrache), informatică (Preot Daniel Gligore), creaţie

tradițională şi modelaj (Ștefan Gligore).

Încărcând paturi donate pentru nevoiași Împărțind haine Donatori și beneficiari


Moment de la deschiderea anului școlar 2014-2015 la Școala Sfântul Apostol Andrei și la Grupul Școlar Auto

Donație de cărți religioase și de cultură Câteva sute de pachete împărţite copiilor

Participare la Serbarea de Crăciun organizată de Naşterea Domnului şi zilele următoare cu

sprijinul Consiliului Parohial şi al enoriaşilor

Donaţie de la Primo Prod, prin Asociaţia „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Le mulţumim şi pe această cale!

O parte dintre destinatarii ajutoarelor


Bucuria unui mic ajutor. Preabunul Dumnezeu să-l sporească și la cei care l-au dat și la cei ce-l primesc!

Acestea sunt o parte dintre activitățile

pastoral-cultural-social-filantropice

organizate de Parohia Sfântul Mare

Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir în

anul 2014 și în anul 2015, anul misiunii în

parohie și mănăstire. D.G.


Explicarea Credinței

Serbarea Duminicii – „Creatio nova” D. G.

Dumnezeu a făcut întreg universul, lumea spirituală şi cea materială în şase zile iar în ziua a şaptea

„S-a odihnit”. Spre deosebire de celelalte şase zile ale creaţiei, ziua a şaptea nu s-a terminat. Dacă după

fiecare zi a creaţiei se spune: „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi. … Şi a fost seară şi a fost

dimineaţă: ziua a doua. …ziua a şasea.” (Fc. 1,5; 1,8; 1,13; 1,19; 1,23; 1,31.). Despre ziua a şaptea se spune

că a fost binecuvântată şi sfinţită (cf.Fc.2,2-3).

Ziua a şaptea, numită de evrei sabat, nu a fost ţinută ca zi de sărbătoare a „poporului ales” de la început.

Dumnezeu a poruncit serbarea sabatului sub Moise, în timpul trecerii prin pustiul Asiei, în perioada venirii din

robia Egiptului spre Canaan. În perioada patriarhilor (Noe, Avraam, Isac, Iacov, ş.a.) nu s-a serbat sabatul.

Porunca ţinerii sabatului este dată de Dumnezeu lui Moise pe drumul spre Canaan cu dublu scop:

În amintirea facerii lumii în şase zile după care Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea: „Iată ce a zis

Domnul: Mâine e odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului; …” (Ieşire 16,23);1

În amintirea ieşirii din robia egipteană: „Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul

Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ înalt şi de aceea ţi-a poruncit Domnul

Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie.” (Deuteronom 5,15).

Prima dată când le este amintită serbarea sabatului, chiar mai marii poporului sunt nedumeriţi că-n ziua

a şasea primesc porţie dublă, de mană cerească şi îi solicită lui Moise lămuriri. Aceasta dovedeşte limpede că

era prima dată când auzeau de o asemenea poruncă. Unii neobişnuiţi au călcat sabatul însă, pentru că era

poruncă de origine dumnezeiască, în ziua sabatului nu mai cădea mană cerească. Chiar Moise prezintă sabatul

ca pe o noua poruncă.

Ulterior sabatul este întărit de a patra poruncă din Decalog: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o

sfinţeşti. …” (Ieşire 20,8-11) . Este menţionată ulterior în mai multe împrejurări (Ieşire 31, 13-17; 35,1-3)

fiind specifică „poporului ales”.

Sabatul făcea parte din vechiul legământ dat omului pentru menţinerea unei legături minimale cu

Dumnezeu. De fapt întreaga „Lege ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.”

(Galateni 3,24) Chiar în Vechiul Testament este anunţat un nou legământ diferit de cel dat pe drumul spre Canaan: „Iată vin zile,

zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou. Însă nu ca legământul pe care L-am

încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat,

deşi Eu am rămas în legătură cu ei, zice Domnul.” (Ieremia 31,31-32)

Acest nou legământ este realizat prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Sabatul îşi pierde valoarea;

„Legea având umbra bunurilor viitoare…” (Evrei 10,1) „Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau

băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete care sunt umbră celor viitoare, iar

trupul (este) al lui Hristos.” (Coloseni 2,16-17)

Fiul lui Dumnezeu Întrupat săvârşeşte multe vindecări sâmbăta (Matei. 12,10-13; Ioan 5,1-17; 9,1-16)

de aceea era şi acuzat că nu este de la Dumnezeu pentru că nu ţine sâmbăta. (Ioan 9,16). Iudeii căutau “să-L

omoare nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe

Sine deopotrivă cu Dumnezeu.” (Ioan 5,18) Unor astfel de formalişti în ţinerea sâmbetei Mântuitorul le

spune: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este Domn al

sâmbetei.” (Marcu 2,27-28).

Sinodul Apostolic de la Ierusalim (50 d. Hr.) hotărăşte doar patru puncte din Lege care să se impună

creştinilor (Fapte 15,1-31): „Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în

plus în afară de cele ce sunt necesare: Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de (animale)

sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi!” (Fapte 15,28-29).

Sâmbăta nu este pomenită.

Încă de la începutul Bisericii primare Duminica se oficia Sfânta Euharistie în cadrul Sfintei Liturghii.

Împăratul Constantin cel Mare, când a oficializat Duminica zi de sărbătoare în Imperiu, a oficializat o stare de

fapt şi nu a inventat el serbarea Duminicii.

Sfântul Apostol Pavel spune celor care au cunoscut pe Dumnezeu să nu se mai întoarcă iarăşi „la

înţelesurile cele slabe şi sărace, …” (Galateni 4,9) Celor care ţin zile şi luni şi timpuri şi ani le spune: „Mă tem

de voi, să nu mă fi ostenit în zadar.” (Galateni 4,11)

1 Odihna Domnului în ziua a şaptea înseamnă că Dumnezeu nu mai crează nimic nou. Domnul poartă însă grijă de creaţia

Sa, este prezent prin energiile divine necreate în ea conducând-o spre eshaton: “Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu

lucrez.”(Ioan 5,17)


În Noul Testament sunt amintite poruncile Decalogului (DEUTERONOM 5,6-21).dar niciodată

porunca a IV-a (sâmbăta); aceasta nu mai este actuală:

Porunca I: Mc. 12, 29, 32; Lc. 10, 21;

Porunca II: Fp. 15, 29; I Cor.10, 14; I In. 5, 21;

Porunca III: Mt. 5, 33;

Porunca IV: nu este în Noul Testament;

Porunca V: Mt. 15, 4; 19,19; Mc. 7, 10; Ef. 6, 2-3;

Porunca VI: Mt. 5, 21-22; 19, 18; Mc. 10, 19; Lc.18, 20; Rom. 13, 9;

Porunca VII: Mt. 5, 27-32; 19, 18; Mc.10, 19; Rom. 13, 9; Fp.15, 29;

Porunca VIII: Mt. 19, 18; Mc. 10, 19; Rom. 13, 9;

Porunca IX: Mt.5, 33-37; 19, 18; Mc. 10, 19; Rom.13, 9;

Porunca X: Rom 13, 9.

Duminica a fost sfinţită de Mântuitorul prin Învierea Sa (Mt 28, 1; Mc. 16, 9; Lc. 24, 1). Apostolii au

primit în dar de la Mântuitorul puterea de a lega şi dezlega păcatele tot Duminica (Mt.16, 19; 18,18; In. 14,

26; 15, 16; 16, 7-15; Ioan 20, 19-23).

Săvârşirea Sfintei Euharistii Duminica, în „Biserica lui Dumnezeu” (I Cor. 11, 20-22), în perioada

Apostolilor este certă: „În ziua întâi a săptămânii (Duminica) adunându-ne noi să frângem pâinea, …” (Fapte

20, 7). Ajutoarele se strângeau tot Duminica: „Cât despre strângerea de ajutoare … În ziua întâi a săptămânii

(Duminica), fiecare dintre voi …” (I Cor. 16, 1-2).

Luarea Sfântului Ioan Teologul „în duh în zi de duminică” (Apocalipsă 1, 10) şi descoperirile pe care

le-a primit referitoare la „Cina nunţii Mielului” (Apocalipsă 19, 9) şi la „cer nou şi pământ nou” (Apocalipsă

21, 1) nu sunt întâmplătoare.

De fapt chiar din Vechiul Testament, în timpul lui Iosua, acesta s-a rugat şi Dumnezeu a oprit soarele şi

luna în loc aproape toată ziua. (Iosua 10, 12-13) Acest decalaj a făcut ca ziua sabatului să fie umplută de ziua

Duminic.

Iosua însă nu le-a adus odihnă „Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după

aceea, de o altă zi de odihnă. drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.”

(Evrei 4, 8-9).

Duminica este aşadar „Creatio nova”, ziua în care Dumnezeu face toate noi (Apocalipsă 21, 5), iar omul

şi întreaga creaţie îşi află odihna în El.

Sărbătorind Duminica, ziua Domnului, cinstim:

Învierea Domnului – garanţia învierii noastre;

Ziua săvârşirii Sfintei Euharistii (Transformarea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele

Domnului Iisus Hristos);

Scoaterea din robia păcatului şi de sub blestemul Legii;

Primirea harului;

„Creatio nova”, adică înnoirea creaţiei prin intervenţia Preabunului Dumnezeu: „Şi am văzut

cer nou şi pământ nou…” (Apocalipsă 21,1).

Creaţii religioase

Maica Preacurata Alina MARILENA

Către Maica Preacurată

Rugăciuni să înălțăm,

Ea e mama tuturora

Și cântări să-i înălțăm!

Veșnic s-o purtăm în suflet

Și la Ea să ne-nchinăm

Căci este mijlocitoare

Când la Domnul ne rugăm!

Sfânta Cruce – Duminica a treia din Postul Mare 2015 Alina MARILENA

Trăim trupește,

Am uitat să ne îmbrățișăm

Și să ne iubim sufletește;

Răul ne bântuie gândurile,

Ura și invidia ne atacă inimile.

Fii Doamne cu noi și nu ne părăsi,

Ferește-ne de negre stihii,

Ajută-ne să te purtăm în suflet mereu

Și să ne rugăm Ție când ne este bine

Nu numai când dăm de greu!

Crucea pe care Tu Te-ai răstignit

Din dragoste pentru noi,

Pentru că ne-ai iubit,

S-o purtăm ne e greu

Dorim să ne fie bine mereu.

Nu dorim să purtăm crucea răbdării,

Căci e mai ușoară cea a nepăsării

Ce ne face să iubim egoismul din noi

Și privim indiferenți la cei aflați în

nevoi.

Ajută-ne, Doamne, să putem purta

Cu dragoste crucea

Nu numai a noastră,

Dar, mai cu seamă, a altora aflați în

suferinți și nevoi

Și numai atunci vom putea striga:

„Pomenește-mă, Doamne,

Când vei veni întru Împărăția Ta!”


Pledoarie pentru educația religioasă D. G.

„ … ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da

omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).

Cu această întrebare începe Catehismul, adică Învățătura de Credință Creștin Ortodoxă. Este o

întrebare care, la prima vedere, are legătură cu religia, foarte puțini chiar dintre credincioși luând-o în serios.

Să analizăm sumar conotațiile acestei întrebări pe care o pune Mântuitorul nostru Iisus Hristos, începând de la

rădăcina vieții umane, adică de la etapa prunciei și a copilăriei.

Majoritatea dintre noi, părinții trupești sau sufletești, ne dăm toată silința pentru copiii noștri trupești

sau pentru fiii noștri duhovnicești. De multe ori îndurăm multe pentru a le asigura cele necesare, să nu ducă

lipsă de nimic, să fie fericiți, să aibă, după cum este vorba în popor, tot ceea ce nouă ne-a lipsit. Aceasta este

mentalitatea generală. Dar care este cea mai mare zestre pe care noi o dăm copiilor noștri?

Cea mai mare și folositoare zestre care niciodată nu se va lua de la noi

Voi ilustra cu o realitate descrisă în Sfânta Scriptură și continuată în Sfânta Tradiție. Este vorba

despre bogatul care a venit la Iisus și l-a întrebat ce să facă ca să dobândească viața veșnică. După ce a

mărturisit că a împlinit din pruncie toate cele spuse

în Lege, Mântuitorul i-a spus să vândă tot ce are, să

împartă săracilor, şi să-I urmeze şi astfel va fi

desăvârşit. S-a întristat tânărul, spune Scriptura

pentru că era bogat. Din Sfânta Tradiţie aflăm

deznodământul acelei persoane. Şi-a continuat traiul

ca şi înainte, iar în momentul în care romanii au

distrus Ierusalimul încât nu a mai rămas piatră pe

piatră, şi-a dat seama de cuvintele Mântuitorului şi

de valabilitatea lor absolută.

Această experienţă a tânărului din

Evanghelie, bogat în cele materiale, o are orice om

bogat material, care dă bogăţii materiale copiilor,

rudelor, însă nu dă şi bogătii care ţin de dimensiunea

sufletească a omului, rezultatul fiind binecunoscut.

Câte persoane înstărite nu ţin în lux copiii,

răsfăţându-i cu de toate, câte persoane nu lasă averi fabuloase urmaşilor fără însă să-i pregătească să nu fie

zdrobiţi de ele, câte persoane care au câştigat peste noapte sume fabuloase au ajuns cum au ajuns. Care este

explicaţia? O găsim în vorba din popor: Unde nu e minte, vai de picioare.

Să analizăm deschis care este cea mai mare zestre pe care o putem da celor pe care-i iubim şi la care

ţinem. Zestrea materială are rolul ei, este bineplăcută lui Dumnezeu, însă zestrea sufletească este

fundamentală pentru viaţa semenilor noştri.

Ce legătură au toate acestea cu ora de Religie? De fapt ce învață elevii la ora de Religie și ce sunt

învățați credincioșii care vin la Biserică? Mă voi rezuma la câteva dimensiuni esențiale:

a. Rugăciuni și cunoștințe religioase esențiale pentru viața creștină. Rolul lor este esențial. Marii

savanți, academicieni, laureați ai diferitelor premii internaționale au ajuns la certitudinea existenței unui

Creator și au mărturisit, în operele lor, cum rațiunea i-a călăuzit spre Dumnezeu. Ajunși aici au urcat în

cunoaștere dar și în bucuria vieții. Reversul? Ce s-a întâmplat cu multe vedete care au dobândit lumea toată

(cunoscute peste tot, cu averi colosale, cu tot ce ne putem imagina) însă au ajuns la dependență de droguri, de

tratamente psihologice, ajungând să facă gesturi sinucigașe. Explicația este simplă. Omul este alcătuit din trup

și suflet, iar dacă este hrănit doar material este nefericit, este dezechilibrat din complexitatea vieții umane.

Credinciosul în orice moment al vieții, chiar în clipele în care se vede depășit de anumite situații, se vede

prigonit sau chiar torturat își păstrează echilibrul și chiar bucuria pentru că are comuniunea cu Hristos, Fiul lui

Dumnezeu Întrupat, are certitudinea că viața aceasta este trecătoare și-l așteaptă fericirea deplină. Astfel am

avut bucuria să văd credincioși care au supraviețuit Fenomenului Pitești cu demnitate, cu rugăciune și au putut

să aibă un echilibru emoțional extraordinar. Când avem încredere în noi și în portofelul nostru, cum este o

firavă mentalitate, la orice dezechilibru ne-am prăbușit și portofelul. Cine îl are pe Dumnezeu Părinte, după

cum spunem în Rugăciunea Domnească – Tatăl nostru, indiferent de situație este sub ocrotirea Părintelui

Ceresc care nu îngăduie ispită mai mare decât puterea și ajutorul pe care-l oferă fiilor și fiicelor sale.


Stai în ce te-ai făgăduit tu ...

b. Statornicia în vocația pe care o avem. Printre cele mai frumoase zile din facultate a fost cea în care

am citit din Înțelepciunea lui Isus fiul lui Sirah: „Stai în ce te-ai făgăduit tu şi întru aceea îndeletniceşte-te şi

petrece, şi intru lucrul tău sporeşte. … nădăjduieşte în Domnul şi rămâi întru osteneala ta. …

Binecuvântarea Domnului este plata celui credincios şi într-un ceas, degrabă, răsare binecuvântarea Lui.”

(Înțelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 11, 21-24). Mărturisesc că în multe momente ale vieții această

înțelepciune, și foarte multe altele, pe care le învățăm la ora de Religie, la Biserică, serile duhovnicești, mesele

rodunde, simpozioane etc. m-au ajutat să fiu echilibrat psihic și să-mi văd de viață mai mult decât orice

altceva. Învățăm multe și uităm multe. Contează, după cum spune înțelepciunea, ce ne rămâne după ce uităm.

Ora de Religie, făcută de persoane cu vocație, este cea care ne modelează și ne dă scop vieții. Ce înseamnă să

te opereze un om de vocaţie, care o face din pasiune şi a făcut-o toată viaţa? Ce înseamnă un preot de vocaţie

care slujeşte cu drag chiar dacă nu poate trăi din

aceasta şi este nevoit să mai muncească şi

altceva pentru a-şi ţine familia sau pentru a

susţine misiunea preoţiască. Ce înseamnă un

profesor de vocaţie care educă copiii fără să se

gândească la cât este de preţuit şi plătit de

societate, având conştiinţa ca mâine elevul său

poate fi neurochirurgul care-l va opera pe creier.

Aceasta este diferenţa dintre a avea educaţie

religioasă şi a nu avea. Încă un aspect

semnificativ. În momente grele din viață, când îți

dai seama de propriile limite și de neputința

celor din jur, comuniunea cu Preabunul

Dumnezeu este singura care-ți dă nădejdea

tămăduirii, ridicării, salvării din greutățile vieții.

Ce va semăna omul, aceea va şi secera

c. Dacă am botezat copiii și-i hrănim trupește, se cuvine să-i hrănim și duhovnicește și să ne

îngrijim de formarea lor în complexitatea ființei umane. Educația este hrana ființei umane, iar dimensiunea

religioasă este baza, parcursul dar și finalitatea formării omului. Concretizez acestea cu modelul Domnului

Profesor Alexandru Ionescu, Dumnezeu să-l odihnească cu drepții. Ne medita pe toți pentru admiterea la

facultate. Casa Domniei Sale era un adevărat centru cultural-educațional (îmi este model și mi-aș dori să pot fi

dascăl), toate camerele fiind ocupate de ucenici ai săi sau ai Doamnei Sale. Copiilor săi nu le-a dat o zestre

materială mare însă le-a dat hrana spirituală și zestrea culturală iar Preabunul Dumnezeu a ajutat să ajungă toți

oameni de seamă, cu familii și tot ce le trebuie, iar Doamna Ionescu, mama copiilor, să vadă lumea cu ajutorul

celor cărora le-a fost mamă trupească dar și duhovnicească. Câtă diferență între familia creștină și cei care

primesc de-a gata totul și nu știu să aprecieze nimic! La finalul facultăţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic,

Arhipăstorul Argeşului şi al Muscelului, ne-a întrebat ceva deosebit: „Care este versetul preferat al fiecăruia?”

La sfârşit, versetul pe care ni l-a pus la inimă era: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va

semăna omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6, 7). Iată aşadar, după 14 ani, ce înseamnă educaţia religioasă

dată de persoane dedicate slujirii lui Dumnezeu. Am uitat multe, dar unele s-au imprimat şi rodesc, cu ajutorul

lui Dumnezeu, în inimile noastre.

d. Respectarea părinților, a bunicilor și a tuturor semenilor: „Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău

şi pe mama ta...” (Matei 15, 4). Părinții care susțin ora de Religie se susțin și se cinstesc de fapt pe sine,

asigurându-se că vor fi respectați de proprii copii dar și de alți copii care vor fi tinerii de mâine, iar puțin mai

târziu vor fi generația următoare de medici, profesori, primari, preoți etc. Ce este mai frumos pentru un părinte

ajuns la senectute decât să-și vadă copiii care-l cinstesc. Unde învață aceasta? La Biserică, la ora de Religie, la

seri duhovnicești, la cititul cărților folositoare sufletului și trupului.

e. Învață să facă fapte bune semenilor, având certitudinea că se identifică Dumnezeu cu ei.

„Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Ce poate fi mai

important pentru un părinte, bunic, un om normal decât a contribui, după putere și pricepere, la împlinirea

acestui deziderat. Aceasta este culmea educației și a bunei creșteri. Să fii politicos, să faci fapte bune, să fii

iertător, să te bucuri chiar când cineva-ți face sau zice ceva rău ...

f. Își asigură sănătatea trupească și sufletească a copiiilor. Prin educația religioasă sunt învăţaţi să

discearnă binele de rău, conştientinzând astfel dezastrul păcatelor concretizate în diferite fapte rele sau vicii:

băutură, fumat, droguri, prostituție, depresii etc. Cât este de scumpă aceasta?


Dăruind vei dobândi

g. Au conştiinţa legăturii între ajutorarea semenilor şi mântuire. „Cel ce a întors pe păcătos de la

rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.” (Iacov 5, 20) Așadar, o

lucrare esențială a fiecărui creștin în acest Post Mare este de a fi un apostol al educației religioase atât în

școală cât și în Biserică și societate. Să

ne gândim la valoarea acestui aspect.

Omul înţelept care seamănă grâne având

cele mai bune seminţe, pentru a avea o

recoltă binecuvântată, dă şi vecinilor

seminţe. Alături de aspectul religios –

răsplăteşte şi înmulţeşte Preabunul

Dumneze – este şi un aspect material –

dacă şi vecinii au tot seminţe bune se

evită pericolul încrucişării şi al

degradării culturii datorită vecinătăţii cu

soiuri inferioare. Aşadar, să avem

conştiinţa că avantajul duhovnicesc

implică şi avantajul material, întrucât

Domnul este Ziditorul lumii spirituale

dar şi al celei materiale, cele două fiind

în dependenţă.

Am avut marea bucurie să fac,

împreună cu Doamna Mihaela Moraru și cu Domnul Iulian Cojocărel, profesori de religie la Școala nr. 3

„Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Capu Dealului, câteva ore de religie cu elevii în incinta Sfintei Biserici.

Superbe! Am simţit în acele zile că n-am făcut degeaba umbră pământului! O adevărată revelație! Sunt un om

rațional și nu exagerez cu nimic! Acum înțeleg mai bine ceea ce a spus Mântuitorul când a pus un prunc în

mijloc și a spus ucenicilor Săi și celor de față: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi

intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 3).

Ce înseamnă să spui o rugăciune ce pruncii, să cânți, să discuți deschis despre Dumnezeu, creație,

despre simbolistica și pictura Bisericii. Ce întrebări deosebite! Copiii întreabă de multe ori lucruri mai

interesante decât adulții întrucât au puritatea și mintea limpede. Voi face o demonstrație în acest sens. Ceea ce

rezolvă un copil de grădiniță sau de clasa I într-un minut, un savant sau un foarte bun programator în

informatică rezolvă în zeci de minute, iar mulți cu pregătire superioară poate se lasă bătuți.

Uitați un exercițiu simplu la care voi da rezolvarea în numărul următor.

1593180 + 5310407 = 3

54491084898301230564 – 46546489780 = 2

9+8+7+6+5+4+3+2+1=1

Cu sinceritate, l-ați rezolvat? În cât timp? Arătați-l unui copil care adună și scade cu bețișoarele și veți

fi uimit de rezolvare. Este mai simplă decât ne putem imagina! Poate prea simplă!

Acestea sunt doar câteva aspecte, din multitudinea de neimaginat a beneficiilor educaţiei religioase.

Căutând în arhiva Parohiei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – Capu Dealului din Curtea de

Argeş, m-am bucurat când am dat peste adrese ale ierarhilor prin care preoţii parohiei erau însărcinaţi să se

ocupe de ora de Religie. Care sunt rezultatele? Le vedeţi la bunicii noştri care au avut o credinţă cristalină, şi-

au întemeiat familii cu mai mulţi copii, au fost statornici în lucrul pe care l-au făcut, au făcut Biserici, şcoli,

spitale, au tipărit lucrări deosebite şi s-au îngrijit, cu multă trudă şi statornicie, cu mijloacele modeste de

atunci, ca toţi pruncii să meargă la Biserică, la şcoală, mulţumindu-se, fiind fericiţi cu ce au şi mulţumindu-i

lui Dumnezeu pentru toate. Astăzi, a trăi în condiţiile bunicilor noştri ar însemna un trai cu mult sub limita de

subzistenţă. Aceasta este o dimensiune la care se cuvine să medităm, iar diferenţa este dată tocmai de

dimensiunea religioasă pe care moşii şi strămoşii noştri au avut-o.

Fiecare dintre noi am trăit bucuria credinţei în diferite împrejurări concrete ale vieţii noastre sau ale

apropiaţilor. Extrapolând ceea ce spunea Iorga: „Înţelepciunea este a ta doar când o dai şi altuia, altfel este

decât în tine”, închei această scurtă pledoarie pentru educaţia religioasă prin cuvintele scripturii: „Cred,

Doamne! Ajută necredinţei mele.” (Marcu 9, 24)

Preabunul Dumnezeu să ne binecuvânteze cu bucurie, credinţă, nădejde, înţelepciune, statornicie în

cele bune şi, mai presus de toate, să ne ajute să rodească în noi dragostea care, după cuvântul Sfântului Ioan

Evanghelistul, este nemuritoare, este veşnică pentru că „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire

rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan 4, 16).


Bonhoeffer despre Biserică

Pr. dr. Wim Lamfers (Olanda)

O parohie ortodoxă în frumosul oraş Curtea de Argeş

funcţionează în anumite privinţe în altfel decât o parohie

luterană în Germania naţional-socialistă. Totuşi cred că putem

învăţa ceva din cele spuse de către teologul luteran Dietrich

Bonhoeffer (1906-1945) despre rolul bisericii, mai ales fiindcă

spusele sale le-a mai şi pus în practică.

Biserica, trupul lui Hristos, nu există doar pentru sine.

Fiindcă Mântuitorul a trăit pentru toată lumea, biserica lui

Hristos trebuie să existe pentru toată lumea. Mai ales celor

nevoiaşi trebuie să le purtăm de grijă. Biserica şi asistenţa

socială merg aşadar mâna în mână, urmându-l pe Hristos care a

avut grijă de cei bolnavi şi de cei nedreptăţiţi. Parohia este o

comunitate strânsă de oameni care se susţin reciproc, o

comunitate în care fiecare este binevenit, respectat şi ajutat. A

exista pentru alţii este pentru orice creştin ceva normal, ca

expresie a credinţei vie. Vizitele pastorale, pe care preotul le

face, sunt o expresie a iubirii de aproapele şi a purtării de grijă, care sunt elemente vii în parohie.

Fiindcă Mântuitorul a venit în lume, ce se întâmplă în lume nu ne poate lăsa rece. De aceea ne

rugăm pentru cei care au nevoie de ruga noastră şi pentru o rezolvare a problemelor dramatice din

lume. Politica şi catastrofele nu lasă biserică rece. De aceea biserica contribuie cu ajutorul rugăciunii

şi cu ajutorul banilor strânşi în timpul slujbei la rezolvarea problemelor din lume. Rugăciunea pentru

alţii este, după Bonhoeffer, partea cea mai importantă a oricărei rugăciuni. Rugăciunea nu este

completă fără rugăciunea de mulţumire pentru cele toate pe care ne-a dăruit bunul Dumnezeu şi fără

rugăciunea pentru cei care au nevoie de atenţia noastră şi de ajutorul nostru. De aceea pastorul

Bonhoeffer s-a rugat mereu în timpul slujbei pentru cei pe care regimul totalitar i-a arestat şi care

stau nevinovaţi în închisori sau în lagăre de concentrare. Cu ruga ca armă biserica protestează când şi

unde este vorba de nedreptate. Cu ruga şi cu proteste în scris biserica pledează pentru cei care sunt

victimele unei politici nedrepte şi pentru dreptate în lume şi în ţară. Biserica nu trece nimic sub

tăcere şi nu se apropie prieteneşte de politicienii care fac abuz de putere. 'Dreptate' şi 'milostivire' nu

sunt din întâmplare cuvinte cheie în Vechiul Testament. Pe umerii noştri apasă obligaţia să le punem

în practică.

Muzica bisericească este un factor important în parohia luterană. De aceea toţi enoriaşii cântă

în comun ca expresie vie a credinţei lor. Importanţa cântării în comun a fost subliniată şi de teologul

român Liviu Stan în teza lui de doctorat Mirenii în biserică din 1939. Bonhoeffer este un bun pianist

care acompaniază şi cântă împreună cu seminariştii frumoasele corale pe care biserica germană le

cunoaşte de veacuri. Cântând în comun Cuvintul lui Dumnezeu şi textele din Psalmi ne pătrund mai

bine în inimă, mai ales când cunoaştem textele liturgice pe de rost. Cântarea în comun creează o

comunitate mai strânsă, mai vie şi mai credincioasă.

Astfel, Bonhoeffer face un apel la participarea şi la responsabilitatea fiecăruia. Noi suntem

responsabili pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi nu în primul rând alţii. Este prea uşor să

dăm, precum Adam, vina pe alţii. Noi suntem mâinile lui Dumnezeu care lucrează în lume spre

binele tuturor. Astfel sfinţim Numele Său.

Biserica este, după Bonhoeffer, o biserică slujitoare şi mărturisitoare, care îi apără pe cei

prigoniţi şi pe cei nedreptăţiţi, o biserică care nu trece sub tăcere ceea ce nu este conform voinţei lui

Dumnezeu. Trezvia, spiritul vigilent, este aşadar o însuşire caracteristică pentru biserica lui Hristos şi

ucenicii Lui. Mântuitorul a văzut mai mult decât alţii, mai mult decât cele obişnuite. De aceea

membrii bisericii stau cu ochii şi urechile larg deschise în lume, citesc mereu printre rânduri şi se

întreabă mereu: 'ce vrea Dumnezeu să fac aici şi acum?' Membrii bisericii sunt mereu activi în lume,

ca rugători şi făcători de bine şi de pace.


Argument

Editorul

În anul Domnului 2015, anul misiunii în parohii şi mănăstiri,

începem, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic,

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, editarea şi tipărirea Buletinului

Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – Capu

Dealului, sub genericul Bucuria credinţei.

Bucuria pentru că acesta este cuvântul central al noii dimensiuni

dată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Învierea Sa, chezăşia

învierii noastre, spus imediat după Înviere, femeilor mironosiţe: „iată

Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au

cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.” (Matei 28, 9)

Bucuria este dimensiunea esențială a vieții creștine, strâns legată

de iubire, este darul lui Dumnezeu dat neamului omenesc. Omul lui Dumnezeu, creștinul, mulțumește și le

primește pe toate cu bucurie, știind că toate sunt îngăduite de Preabunul Dumnezeu și că binecuvântarea

Domnului este plata celui statornic în credință, dragoste și fapte bune. De-o fi pace, de-i război, bucuroși le-

om duce toate ..., sintetiza preafrumos Mihai Eminescu trăirea românească dreptmăritoare.

„Credinței este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.” (Evrei 11, 1).

Așadar, credința ne dă puterea de a depăși toate poverile vieții cu bucurie, având certitudinea că suntem fiii și

fiicele lui Dumnezeu, Care este Tatăl nostru, după cum Fiul Său Întrupat ne-a învățat să I ne adresăm în

rugăciune. Toți aleșii lui Dumnezeu, „mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că

Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea. (Evrei 11, 39-40). De

fiecare dată, văzând credință, Iisus a iertat, a tămăduit și a mântuit. „Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a

mântuit.” (Luca 18, 42). Chiar dacă avem momente de slăbiciune, de îndoială, chiar dacă suntem slabi în

credință în multe momente și situații, de ce să n-o recunoaștem, de fiecare dată însă să avem legătura cu

Dumnezeu și atunci să-i spunem, precum tatăl copilului din Evanghelie: „cred Doamne, ajută necredinței

mele.” (Marcu 9, 24). Acestea sunt câteva dintre aspectele pentru care titlul Buletinului Parohial este Bucuria

credinței.

Ne rugăm Preabunului Dumnezeu să ne ajute, să împlinească puțina noastră osteneală prin lucrarea

Duhului Sfânt în inimile cititorilor, și ne străduim, la acest nou început de drum, să transmitem mesajul iubirii

lui Dumnezeu pentru noi, zidirea Sa, mesaj pe care odinioară, marele Apostol Pavel îl adresa filipenilor:

„Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.” (Filipeni 4, 4).

Corespondență din parohie

Sărut mâna Părinte! V-am trimis ceea ce eu am scris în revista școlii de Crăciun în legătură

cu voluntariatul. Sper să vă placă. Dacă veți publica în revista Bisericii ce v-am trimis eu și veți

scrie și numele, numele meu este Milcă Eliza.

Acesta este numărul de telefon al doamnei Profesoare de matematică ................... (pentru a

discuta organizarea de meditaţii gratuite la Biserică - nota editorului). Daca doriți să scriu ceva în

legătură cu Paștele, aștept un e-mail de la dumneavoastră, dacă doriți și cam la ce să mă refer.

Ne vedem vineri la cor!

Doamne ajută!

BUCURIA CREDINȚEI Buletinul Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – Capu Dealului, Curtea de Argeș.

Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

Editor și realizator: Preot Daniel Gligore. Toate icoanele din acest număr sunt din Biserica Sfântul Dumitru,

Str. Râmnicu Vâlcea, nr. 149, Curtea de Argeș, cod. 115300, România.

Cont: RO73CRCOX030340000156811, deschis la Banca Cooperatistă de Credit, Filiala Curtea de Argeș.

Tel. 0721492070. E-mail: [email protected].

mailto:[email protected]

Bucuria credintei Nr. 1 dec 2014 martie 2015

Documents

Transcript of Bucuria credintei Nr. 1 dec 2014 martie 2015