B. Mocan D. Ștefanica Biserica - o Comunitate Eshatologica PLEROMA XII 2

Anul XII, nr. 2 (Serie nouă) decembrie 2010

PLĒRŌMAstudii şi cercetări teologice

Publicaţie editată de

Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti

PLĒRŌMA. Studii şi cercetări teologice

Colegiul de redacţie / Editorial staff:Redact o r-şef / Editor in chief: Conf. dr. Corneliu Constantineanu (rector, Institutul Teologic

Penticostal din Bucureşti)Secret a r general de redacţie / Executive editor: Lector dr. Emanuel Conţac (Institutul Teologic

Penticostal din Bucureşti)Lector drd. Romulus Ganea (Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti)Lector dr. Ciprian Terinte (Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti)Dragoş Ştefănică (Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti)Paula Iulia Cionca − Layout

Consiliul ştiinţific / Scientific board:Prof. dr. Allen Anderson (Head of School of Philosophy, Theology and Religion, University of

Birmingham, UK)Conf. dr. Emil Bartoş (Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din Bucureşti)Conf. dr. Radu Gheorghiţă (Midwestern Baptist Theological Seminary, USA)Lector dr. Lazăr Gog (Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti)Prof. dr. Hans Klein (Departamentul de Teologie Protestantă, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu)Prof. dr. Peter Kuzmič (Rektor, Evanđeoski Teološki Fakultet, Osijek, Croaţia)Prof. dr. Wonsuk Ma (Executive Director, Oxford Centre for Mission Studies, Oxford, UK)Dr. Dănuţ Mănăstireanu (World Vision International)Conf dr. Marcel Măcelaru (Evanđeoski Teološki Fakultet, Osijek, Croaţia)Conf. dr. Alexandru Neagoe (Universitatea de Vest, Timişoara)Conf. dr. Silviu Rogobete (Universitatea de Vest, Timişoara)Lector dr. Cristian Romocea (Evanđeoski Teološki Fakultet, Osijek, Croaţia)Conf. dr. Silviu Tatu (Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti)Conf. dr. John Tipei (Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti)Prof. dr. John Christopher Thomas (Bangor University, Wales, UK)Prof. dr. Stelian Tofană (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeş-Bolyai,

Cluj-Napoca)Prof. dr. Miroslav Volf (Director, Yale Center for Faith and Culture, Yale University, USA)Prof. dr. Rikk Watts (Regent College, Canada)Prof. emeritus Haddon Willmer (University of Leeds, UK)

Tehnoredactare şi tipar/Layout and printing: Societatea Biblică din RomâniaStrada Ogorului, nr. 258 OradeaTel. +40 359 42.59.90 / +40 359 42.59.91 E-mail: [email protected]: www.sbro.ro

Corespondenţă / Mailing address:Institutul Teologic PenticostalB-dul Uverturii, nr. 210-220Bucureşti, sector 6060946Tel.: +40 21 434.16.23Fax: +40 21 434.75.15E-mail: [email protected]: http://jurnalulpleroma.wordpress.com

Coperta / Cover: Persida Burzo

Editorial Policy: The views expressed in Plērōma are those of the authors and do not necessarily reflect the viewpoint of the editors or of the Pentecostal Theological Institute in Bucharest.

Politică editorială: Punctele de vedere exprimate în Plērōma sunt ale autorilor şi nu reflectă cu necesitate perspectiva editorilor sau a Institututlui Teologic Penticostal din Bucureşti.

ISSN: 1454-7015

Cuprins / Contents

Editorial 7

Articole / Articles

Yordan Kalev Zhekov & Corneliu Constantineanu“The Presence of the Future”: The Eschatological Framework of 15the New Testament

Corneliu Constantineanu & Marius Ungur„The New Heavens and New Earth”: 49Explorations in Biblical Eschatology

Beneamin Mocan & Dragoş ŞtefănicăBiserica − o comunitate eshatologică. 69Note exegetice asupra eshatologiei epistolei 1 Tesaloniceni

Teodor-Ioan Colda Towards an Eschatological Framework of Christology in 91the Book of Revelation

Marcel V. MăcelaruThe Woman, the Child and the Dragon: 107Old Testament Overtones in Revelation 12

John Christopher ThomasDomnia de o mie de ani (Ap. 20:1–10) 117

Daniel OpreanSuveranitatea lui Dumnezeu în istorie: cheia eshatologiei biblice 141

Eric J. Titus Dispensational Hermeneutics in the United States: Their 155Origins and Implications of their Role in International Policy

Ciprian BălăbanGândirea eshatologică penticostală românească în 173perioada 1922−1989

Yordan Kalev ZhekovThe Eschatology of Ephesians 211

Dialog teologic / Theological Dialogue

John TipeiO evaluare a lucrării lui Ioan Brie, Secretul mesianic în 231Evanghelia după Marcu. Rezolvarea unei enigme biblice, Oradea, Editura Universităţii, 2010

Ioan BrieRăspuns la evaluarea făcută de John Tipei lucrării 251Secretul mesianic în Evanghelia după Marcu, Oradea, Editura Universităţii, 2010

Robin PlantWillem Glashouwer şi sionismul creştin: o critică evanghelică 263

Recenzii / Book reviews

N.T. Wright, Paul in Fresh Perspective, Minneapolis, 275Fortress Press, 2005 (Ciprian Terinte)

T. L. Frazier, A doua venire a lui Hristos – o viziune ortodoxă, 287trad. Tatiana Petrache, Bucureşti, Editura Egumenița, 2007 (Dumitru Piscuc)

Jürgen Moltmann, The Coming of God. Christian Eschatology, 294trad. de Margaret Kohl, Londra, SCM Press, 1996 (Valeriu Emanuel Rusu)

Estrelda Alexander & Amos Yong (eds.), Philip’s Daughters: 296Women in Pentecostal-Charismatic Leadership, Eugene, Pickwick Publications, 2009 (Emilia R. Peană)

Teze de doctorat – rezumate / Abstracts of doctoral dissertations

Octavian Baban, Luke’s „On the Road” Encounters as 301Narrative Mimesis. A Contribution to the Study of Luke’s Theology of the Way. The Narrative Anatomy and Function of Luke’s Post-Easter Hodos Encounters

Ben-Oni Ardelean, Evaluarea spiritualităţii creştine europene 304în postmodernism

69

Plērōma anul XII nr. 2 (2010) 69–90

Biserica − o comunitate eshatologică:Note exegetice asupra eshatologiei epistolei

1 Tesaloniceni

Beneamin Mocan & Dragoş ştefănică

Institutul Teologic Penticostal din București

AbstractIn the present article (“The Church, an Eschatological Community: Exegetical Notes on the Eschatology of 1 Thessalonians”), the authors endeavor to establish the role played by the teaching about the last things in the church of Thessalonica. The paper begins with a summary presentation of the main features of Pauline eschatology and continues with the description of the social, political and religious context within which lived the Christian community to which Paul addressed the epistle which goes under the name 1 Thessalonians. In the first part of the paper, the authors present in a cursory fashion Paul’s thought contained in the letter and in the second part they analyze exegetically 1 Thess. 4:13−18, the main source of eschatological information in the epistle. Last of all, the authors offer a history of interpretation for v. 17, a key verse which, throughout history, has been variously interpreted. Although the present paper does not exhaust the topic of Pauline eschatology as found in 1 Thessalonians, it does offer an overview of the Christian hope concerning the last things.

Keywordseschatology, Thessalonians, parusia, Rapture, Pauline theology

IntroducereEshatologia reprezintă o latură importantă a doctrinei creștine. Credincioșii au speranța că, după o viață trăită în sfințenie, vor avea parte de fericirea eternă, alături

B. Mocan & D. ştefănică / Plērōma anul XII nr. 2 (2010) 69–90

70

de Cel pe care l-au slujit cu râvnă pe pământ. Însă ei sunt interesați în egală măsură de soarta apropiaților lor care l-au respins pe Hristos; din acest motiv, studierea Scripturilor în vederea descoperirii învățăturilor ei despre lucrurile de pe urmă a constituit o preocupare constantă a creștinilor.

În lucrarea de față ne propunem o analiză succintă a speranței creștine privitoare la lucrurile pe urmă, însă ne vom limita la teologia apostolului Pavel, mai exact – la învățăturile eshatologice ale acestuia, așa cum ne apar ele în prima epistolă către tesaloniceni. Vom începe studiul nostru cu o trecere în revistă a celor mai relevante idei care alcătuiesc eshatologia paulină. O a doua etapă a demersului nostru vizează stabilirea contextului social, politic și religios în care trăia comunitatea creștină din Tesalonic în momentul primirii primei epistole de la apostolul Pavel, pentru ca, astfel, să putem înțelege în mod corect afirmațiile acestuia privitoare la evenimentele sfârșitului. În final, vom face o prezentare a gândirii apostolului Pavel, așa cum o descoperim în 1 Tesaloniceni. Menționăm, de la bun început, că studiul nostru asupra epistolei nu va fi unul exhaustiv; mai degrabă, el va reprezenta o încercare de înțelegere a structurii argumentației apostolului Pavel privitoare la eshatologie.

Privire de ansamblu asupra eshatologiei paulineAfirmația că, pentru a înțelege în mod corespunzător teologia apostolului Pavel, avem nevoie de o bună înțelegere a contextului eshatologic al scrierilor sale nu constituie o noutate pentru nimeni. Însă locul pe care-l ocupă eshatologia în gândirea paulină este destul de greu de stabilit. Tema eshatologiei este puțin discutată la nivel teologic pentru că, după cum afirmă James Dunn, există un sentiment de frustrare legat de presupusa așteptare greșită pe care ar fi avut-o apostolul Pavel cu privire la o parusie iminentă (1 Tes. 4:17);1 în acest sens se vorbește despre o dezvoltare a gândirii lui Pavel, de la așteptarea unei parusii iminente, la focalizarea pe dimensiunea „verticală” a eshatologiei, descrise de expresii precum „a fi acasă cu Domnul” (2 Cor. 5:8).

Există multiple referiri la parusie în scrierile apostolului Pavel, însă, de departe, cele mai numeroase se găsesc în epistolele către tesaloniceni: 1 Tes. 2:19; 3:13; 4:15; 5:23; 2 Tes. 2:1, 8. În prima epistolă către tesaloniceni, apostolul laudă biserica pentru „tăria 1 James D. G. Dunn, The Theology of Paul the Apostle, Grand Rapids, Eerdmans, 2000, p. 298.

71


nădejdii” ei (1:3) și pentru așteptarea venirii Fiului lui Dumnezeu din ceruri (1:10); dorința sa este aceea ca, la venirea Domnului, întreaga comunitate să fie adunată în jurul Acestuia (2:19). Declarația din 4:17 sugerează că apostolul dorea să fie printre cei vii în momentul revenirii Domnului Hristos. Este clar că atât tesalonicenii, cât și Pavel trăiau în așteptarea acelei zile mărețe.

În 1 Corinteni, în secțiunea ce cuprinde mulțumirile pe care apostolul le adresează lui Dumnezeu, biserica este apreciată pentru așteptarea fermă a venirii Domnului. Pavel le spune destinatarilor că, în așteptarea „înfocată” a parusiei, ei nu duc lipsă de niciun dar (μηδενὶ χαρίσματι) (1:7−8); credincioșii sunt învățați să nu-i judece pe semenii lor „înainte de vreme”, întrucât judecata va fi făcută de Hristos, la venirea Sa (4:5). „Vremea” la care face referire apostolul este „ziua Domnului” (ἡ ἡμέρᾳ τοῦ κυρίου), expresie folosită în contextul discuției despre excluderea desfrânatului din Corint (5:5)2. Un loc special îl ocupă alte două texte cu caracter eshatologic; în 1 Cor. 7:29−31, Pavel îi avertizează pe destinatarii epistolei sale că trăiesc sfârșitul vremurilor, iar în 10:11 el afirmă că timpul pe care aceștia îl străbat este unul crucial, al „sfârșiturilor veacurilor” (τὰ τέλη τῶν αἰώνων)3. Observăm o diferență importantă între versetele anterioare, care se refereau la o vreme „de pe urmă”, plasată în viitor, și cele care, deși încărcate de conținut eshatologic, fac referire la situația actuală a bisericii din Corint. Gordon Fee este de părere că expresia τὰ τέλη τῶν αἰώνων face referire la momentul important în care, „prin moartea și învierea sa, Isus Hristos marchează tranziția dintre două epoci; cele vechi s-au dus, toate lucrurile s-au făcut noi (2 Cor. 5:17)”4. „Sfârșiturile vremurilor” au venit peste noul popor al lui Dumnezeu, format, exclusiv prin harul divin, din iudei și neamuri, sclavi și oameni liberi, bărbați și femei; acest popor este unul al sfârșitului, el constituind scopul întregii istorii, de până la el5. Spre deosebire de Fee, H. Conzelmann crede că Pavel nu vorbește despre

2 Această expresie paulină se referă, fără îndoială, la ziua întoarcerii lui Hristos. Vezi R. Trail, An Exegetical Summary of 1 Corinthians 1−9, Dallas, SIL International, 2008, p. 206. Trail citează, în acest sens, opt comentatori diferiți care susțin această interpretare, printre care: Charles Hodge, W. Harold, W. E. Vine, Leon Morris.

3 Joseph Plevnik, Paul and the Parousia − An Exegetical and Theological Investigation, Peabody, Hendrickson, 1997, p. 277.

4 G. D. Fee, The First Epistle to the Corinthians (NICNT), Grand Rapids, Eerdmans, 1987, p. 459. 5 Fee, First Corinthians, p. 459. Fee arată că, „în cele din urmă, întreg Vechiul Testament arăta către împlinirea

lui eshatologică în noul popor al lui Dumnezeu”.


72

două veacuri care „s-au întâlnit” sub ochii corintenilor; substantivul, la plural, αἰώνων „desemnează , în modul cel mai simplu, vârsta lumii, din punctul de vedere al limitării ei. Pavel nu dezvoltă imaginea apocaliptică dincolo de afirmația că sfârșitul este foarte aproape.”6 O perspectivă mai echilibrată, dar care se apropie mult de cea a lui Fee, este prezentată de Thiselton, conform căruia expresia paulină din 1 Cor. 10:11 „se armonizează pe deplin cu eshatologia de tipul «deja și nu încă» a lui Pavel și a Noului Testament.”7 Așadar, creștinii trăiesc, concomitent, ultimele zile ale veacului trecut și primele clipe ale erei Împărăției lui Hristos, a cărei împlinire plenară urmează să aibă loc, în viitor.

Citind un alt text care vorbește despre întoarcerea lui Hristos, Rom. 13:11, Ridderbos afirmă că Pavel „nu se aștepta ca parusia să aibă loc într-un viitor îndepărtat”8. Însă, cu trecerea timpului, Pavel pune un accent tot mai mic învățăturile eshatologice, specifice primelor sale epistole, din motive care nu sunt foarte clare. Contrar opiniei lui Ridderbos, Dunn consideră că există o așteptare continuă a parusiei în epistolele lui Pavel, atât în cele timpurii, cât și în cele târzii; comentatorul își argumentează poziția, printre altele, cu același verset din Romani 139. Ben Witherington și Joseph Plevnik au arătat, la rândul lor, că apostolul nu și-a schimbat gândirea eshatologică odată cu trecerea anilor; dacă vorbim de o schimbare, aceasta i-a vizat pe destinatari, care sunt diferiți, precum și circumstanțele în care sunt scrise epistolele10.

După cum am putut observa din discuția de până acum, un element cheie în înțelegerea eshatologiei pauline îl reprezintă tensiunea dintre „deja” și „nu încă”, care însă nu-i este specifică doar lui Pavel. Însă, privind la alte câteva pasaje relevante pentru

6 H. Conzelmann, 1 Corinthians, Philadelphia, Fortress Press, 1975, p. 168. Comentatorul nu este de acord cu Weiss, care traducea expresia grecească prin cuvintele „noi, în care hotarele eonilor se întâlnesc”. Conzelmann arată că, dacă termenul τέλος poate fi folosit pentru a descrie sfârșitul eonului vechi, nu același lucru se poate spune și despre descrierea începutului noului eon. Termenul grecesc, la plural, nu poate însemna, pur și simplu, „hotare”, „capete” sau „limite”, întrucât τέλος se referă, întotdeauna, la „sfârșitul unei unități”.

7 A.C. Thiselton, The First Epistle to the Corinthians (NIGCT), Grand Rapids, Eerdmans, 2000, p. 743. 8 Herman Ridderbos, Paul. An Outline of his Theology, Grand Rapids, Eerdmans, p. 489 9 Dunn, Theology of Paul, p. 310. 10 Ben Witherington, Paul’s Narrative Thought World, Louisville, John Knox Press, p. 191; Joseph Plevnik,

Paul and the Parousia, p. 279: „nu s-a schimbat gândirea apostolului, ci doar circumstanțele în care acesta și-a afirmat-o”.

73


discuția noastră, descoperim o altă „tensiune” între prezent și veacul viitor. În Gal. 1:4 apostolul vorbește despre „acest veac rău”; în Rom. 8:18, el pune în antiteză „suferințele din vremea de acum” cu „slava viitoare”, iar în Ef. 5:16 îi îndeamnă pe credincioși să răscumpere timpul „căci zilele sunt rele”. Pavel vorbește despre puterile supranaturale rele care domină acest veac în 1 Cor. 2:6 și în 2 Cor. 4:4, acolo unde este menționat „dumnezeul veacului acestuia”.

Acest dualism temporal, al celor două veacuri, caracteriza gândirea iudaică din timpul lui Pavel: veacul viitor îl va succeda pe cel prezent, constituind, așadar, o continuare a acestuia11.

Însă convingerea fermă a lui Pavel că Isus Hristos a murit și a înviat reprezintă o dovadă puternică a faptului că Pavel nu a păstrat neschimbată gândirea iudaică, în epistolele lui12. Învierea lui Isus este dovada că veacul viitor a început deja. Witherington spune că „structura eshatologică este conturată în special de credința lui Pavel că Isus este Mesia răstignit și crucificat, care deja a făcut posibilă mântuirea tuturor, dar care încă nu și-a împlinit pe deplin lucrarea de mântuire. Iată de ce vorbește Pavel atât despre dimensiunea prezentă, cât și despre dimensiunea viitoare a mântuirii”13. Evenimentul Hristos se situează în centrul gândirii pauline, prin urmare eshatologia apostolului va fi determinată de ceea ce acesta crede despre Hristos, despre lucrarea încheiată (viața, moartea, învierea și înălțarea), precum și despre cea viitoare (parusia Lui). Witherington continuă această linie de interpretare și spune că „în spatele teologiei lui Pavel stă, ca fundament al gândirii sale, narațiunea hristologică a credinței în Isus care a venit, a murit, a înviat și se va întoarce.”14

Un ultim aspect important pentru această etapă a studiului nostru îl reprezintă observarea poziției și a rolului pe care le are Biserica lui Hristos în acest cadrul spațial

11 M. J. Harris arată că această perspectivă poate fi privită ca o reminiscență a iudaismului: „fiind un rabin creștin, Pavel a împărțit timpul în două veacuri, sau eoni: «veacul acesta» […] și «veacul viitor»”. Însă, ne avertizează comentatorul, „un dualism ca cel descoperit la Pavel este temporal și etic, nu material sau metafizic” (vezi M. J. Harris, The Second Epistle to the Corinthians (NIGTC), Grand Rapids, Eerdmans, 2005, p. 328.

12 D. N. Freedman (ed.), The Anchor Bible Dictionary, vol. II, New York, Doubleday, p. 602. 13 Witherington, Paul’s Narrative Thought World, p. 191. 14 Witherington, Paul’s Narrative Thought World, p. 192.


74

și temporal, reprezentat de veacul prezent și cel viitor. Care este rolul Bisericii, ținând cont de cele spuse anterior? Cum trebuie să se raporteze Biserica la veacul prezent? Dar la cel viitor? În Rom. 5:1−10, Pavel face o descriere extraordinară a Bisericii lui Hristos, a statutului și a scopului ei în Hristos. Prin credința în Hristos Isus, Biserica a „intrat în această stare de har”, a nădejdii. Biserica este comunitatea speranței. Ea tânjește să fie acasă cu Domnul, așteaptă cu nerăbdare revenirea Lui și se pregătește pentru acel moment glorios (1 Tes. 3:12−13). Beker crede că „Biserica este imaginea noii creații, deoarece ea are un orizont eshatologic”15. Însă, chiar dacă Biserica are un orizont eshatologic de nezdruncinat, existența sa prezentă este una a morții fizice, a întunericului, a ispitirii și a păcatului. Tensiunea aceasta este cadrul în care trăiește Biserica și în care trebuie să-și împlinească misiunea. Biserica este o comunitate eshatologică, dar în același timp ea este și o comunitate hristologică. Ecleziologia lui Pavel este unirea eshatologiei cu hristologia, menținerea echilibrului dintre cele două fiind extrem de importantă16. Intrarea în mântuirea deplină urmează să vină. Așadar, Biserica nu trăiește ca și cum și-ar fi atins scopul; nu este împărăția lui Dumnezeu, în mod plenar. Ea acceptă crucea, care este prezentă în existența ei pământească (Fil. 3:10) și trăiește prin puterea Domnului înviat, care lucrează în ea desăvârșirea − lucrarea începută la moartea și învierea Sa17. Când Ladd vorbește despre viața credincioșilor „în Hristos”, el accentuează caracterul ambiguu al existenței creștine; credincioșii continuă să trăiască în „lumea întunecată.”18 Biserica a venit în existență prin evenimentul Hristos și va fi dusă de Hristos în Împărăția Sa.

Această înțelegere a Bisericii se află în strânsă legătură cu identitatea lui Isus Hristos: El nu este un profet al venirii Împărăției, ci Cel ce aduce Împărăția; El nu a intrat în Împărăție înaintea altora, ci prin El intră alții în Împărăție19. Credincioșii trăiesc viața nouă, dar așteaptă viața veșnică; ei sunt salvați, dar încă așteaptă mântuirea; au fost aduși la viața nouă, dar așteaptă, totodată, învierea. Rolul Bisericii în lumea în care

15 J. Christiaan Beker, Paul the Apostle the Triumph of God in Life and Thought, Philadelphia, Fortress Press, p. 313.16 Beker, Paul the Apostle, p. 303. 17 Plevnik, Paul and the Parousia, p. 291. 18 George Eldon Ladd, A Theology of the New Testament, Cambridge, The Lutterworth Press, p. 597. 19 Plevnik, Paul and the Parousia, p. 291.

75


aceasta trăiește este surprins foarte bine de Beker: „vocația sau rolul Bisericii nu este ferirea de rău, în așteptarea vieții veșnice, ci slujirea în lume, cu certitudinea că aceasta va fi transformată la revenirea lui Hristos.”20

Contextul istoric și situația bisericii din TesalonicPe vremea lui Pavel, orașul Tesalonic, înființat în anul 316 î.Hr., era un important centru de putere politică, economică și religioasă în Macedonia. Importanța sa economică era dată de poziția geografică favorabilă pe care o avea; era situat pe cea mai importantă rută comercială din Imperiul Roman (Via Egnatia), la intersecția dintre drumul care lega strâmtoarea Bosfor de Marea Adriatică și drumul care unea Balcanii cu regiunea danubiană; de asemenea, el era singurul oraș-port de pe Via Egnatia. Datorită poziției sale geografice strategice, Tesalonicul a devenit cel mai important oraș al Macedoniei, devansând capitala Pella21.

Cetatea a fost numită după numele surorii vitrege a lui Alexandru, Tesaloniki; în perioada apostolică, orașul se bucura de o guvernare independentă (își câștigase statutul de Libera civitas), dar acest fapt nu l-a împiedicat să fie un important centru al cultului imperial22. Prin loialitatea față de cultul imperial, locuitorii își exprimau recunoștința pentru primirea, din partea cezarului, a numeroase privilegii. Până astăzi s-au păstrat numeroase dovezi ale onorurilor pe care le primeau romanii din partea locuitorilor orașului Tesalonic; dintre exemplele cele mai grăitoare amintim baterea unor monede comemorative, care aminteau de victoria pe care Antoniu a avut-o asupra lui Brutus în 42 î.Hr., o victorie considerată drept începutul unei noi ere strălucite pentru Imperiul Roman23. Se știe că în lumea antică religia era strâns legată de politică; oamenii politici au înțeles de timpuriu că numai printr-o astfel de asociere vor putea să mențină ordinea în Imperiu. În Tesalonicul primului secol d.Hr., principalul cult religios era acela al lui Cabirus24, protectorul orașului. Susținut de

20 Beker, Paul the Apostle, p. 313. 21 Rainer Riesner, Paul’s Early Period: Chronology, Mission Strategy, Theology, Grand Rapids, Eerdmans, p. 338.22 Michael J. Gorman, Apostle of the Crucified Lord, Grand Rapids, Eerdmans, p. 147. 23 Richard A. Horsley (ed.), Paul and the Roman Imperial Order, Harrisburg, T.P.I., 2004, p. 57. 24 Gerald F. Hawthorne et al., Dictionary of Paul and His Letters, Downers Grove, Inter-Varsity Press, p. 935.

Cultul lui Cabirus era popular în special în rândul meșteșugarilor și artizanilor.


76

aristocrații cetății, acest cult întărea structura ierarhică a societății, oferind, totodată, un cadru comun al identității și unității cetățenilor25. Așa stând lucrurile, închinarea înaintea acestui zeu și respectarea cultului imperial erau privite ca datorii ale tuturor tesalonicenilor. Neglijarea acestor activități religioase era percepută ca o amenințare la adresa bunului mers al societății.

În acest context înțelegem că ofensarea cultului prin proclamarea altei zeități însemna, de fapt, ofensarea întregul oraș, lucru pe care Pavel l-a făcut, propovăduindu-L pe Hristos. În Fapte 17 ne sunt relatate evenimentele principale ale misiunii lui Pavel în Tesalonic. În oraș exista o sinagogă a evreilor în care, după obiceiul său, Pavel a predicat iudeilor „trei zile de Sabat” (Fapte 17:2), demonstrând că Isus „este Hristosul”26 (17:3). Ca urmare a predicării sale, „o mare mulțime de greci” (17:4)27 a crezut, la care s-au adăugat și mulți iudei. Acest succes misionar a stârnit invidia evreilor, care, fiind conștienți de implicațiile proclamării unui alt zeu în oraș, „au tulburat norodul și pe dregătorii cetății” (17:9) reușind să întrerupă misiunea lui Pavel.

Exista, așadar, în Tesalonic un mediu ostil Evangheliei, căruia noii convertiți erau nevoiți să-i facă față. Prin urmare, atunci când își scrie epistola Pavel îi încurajează pe destinatari să rămână credincioși lui Dumnezeu în ciuda persecuțiilor28 și a suferințelor

25 Michael W. Holmes, 1 & 2 Thessalonians (NIVAC), Grand Rapids, Zondervan, p. 19. 26 Abraham Smith, „The First Letter to the Thessalonians”, în The New Interpreter’s Bible, vol. 11, Nashville,

Abingdon Press, 2000, p. 680. Versetul 3 din Fapte 17 este singura mențiune privitoare la conținutul mesajului pe care l-a predicat Pavel în Tesalonic: moartea și învierea lui Isus − dovada mesianității Lui. Datorită acestui fapt, am putea fi tentați să credem că eshatologia a fost omisă din predicarea inițială a lui Pavel în Tesalonic, dat fiind caracterul pronunțat eshatologic al epistolei 1 Tesaloniceni. Totuși, la o citire mai atentă a primelor trei capitole ale epistolei, descoperim că mesajul propovăduit de apostol între tesaloniceni a fost mai bogat decât o simplă prezentare a esenței evangheliei. Pavel face apel în primele două capitole la memoria tesalonicenilor, după cum arată expresii precum: „știți” (1:5 și 2:1), „cum bine știți” (2:5), „vă aduceți aminte” (2:9), „știți iarăși” (2:11). Înțelegem, astfel, că mesajul propovăduit pentru prima dată de Pavel, în Tesalonic, accentua moartea și învierea Domnului Isus Hristos ca fundament pentru venirea mântuirii și mâniei lui Dumnezeu (1:10). Accentul pus pe lucrarea Duhului și pe sfințire sugerează, la rândul lui, că mesajul paulin conținea învățături despre binecuvântările imediate și cele viitoare ale noului veac, în timp ce accentul pus pe necazuri și pe suferință avea rolul de a demasca influența veacului prezent asupra destinatarilor (1:6; 2:2; 2:14).

27 Riesner, Paul’s Early Period, p. 349. Este posibil ca acești greci să fi avut legătură cu sinagoga evreiască. 28 Gorman, Apostle of the Crucified Lord, p. 150. Persecuția a fost cauzată de respingerea pretențiilor cultului

imperial și de refuzul lor de a participa la viața religioasă a orașului, astfel că tesalonicenii au devenit suspecți, din punct de vedere social și politic, în ochii păgânilor.

77


prin care trec29. Apostolul, conștient de presiunea pe care o exercita societatea păgână asupra noilor convertiți, era îngrijorat de starea lor, dat fiind că el a fost nevoit să-i lase singuri, fără să poate face altceva decât să se roage cu credință pentru ei și să spere că vor răzbi prin toate greutățile prin care treceau30. Prima scrisoare către tesaloniceni este o epistolă pastorală, al cărei mesaj central apare în 1:10, acolo unde apostolul vorbește despre învierea lui Hristos, despre statutul Său prezent și despre întoarcerea lui viitoare, care va aduce poporului Său eliberare și mântuire de mânia lui Dumnezeu31. Însă pe lângă această grijă pastorală exemplară descoperim amănunte privind existența bisericii din Tesalonic, o comunitate care a rezistat presiunilor pe care Imperiul Roman, prin valorile promovate (cultul imperial, pax romana, idolatria etc.), le făcea asupra creștinilor32. Epistola oferă o bună înțelegere a situației bisericilor de la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului întâi creștin și ne arată, totodată, modul în care au răspuns oamenii dintr-un oraș mare al Imperiului Roman la mesajul evangheliei.

Comunitatea creștină din Tesalonic: o biserică „în Hristos”Ne-am aplecat, până în acest punct, asupra câtorva dintre trăsăturile eshatologiei pauline, în general, precum și asupra contextului social, politic și religios al comunității creștine din Tesalonic. Am putut observa provocările cu care credincioșii tesaloniceni se confruntau, provocări care amenințau bunul mers al bisericii nou înființate. Fiind conștient de aceste provocări, Pavel le scrie tesalonicenilor prima sa epistolă, pentru a-i ajuta să facă față acestor presiuni.

Epistola poate fi împărțită în două secțiuni majore: prima (1:1−3:13), conține cuvintele prin care Pavel caută să-i încurajeze pe tesaloniceni, amintindu-le care este identitatea lor în Hristos; a doua parte (4:1−5:28) este formată din îndemnuri etice, a căror respectare este văzută ca o urmare firească a noii identității creștine. Pavel a fost nevoit să-i lase singuri pe destinatari, la scurt timp după convertirea lor, iar acum, în lipsa părintelui lor spiritual, ei puteau să se simtă intimidați de presiunea pe care

29 Howard Marshall, New Testament Theology, Downers Grove, InterVarsity Press, 2004, p. 236.30 David Wenham, Paul and Jesus, London, SPCK, 2002, p. 91.31 N. T. Wright, The Resurrection of the Son of God, London, SPCK, 2003, p. 212. 32 Horsley, Paul and the Roman Imperial Order, p. 54.


78

societatea păgână o punea asupra lor. Pavel le scrie, așadar, o primă epistolă, menită să fie un substitut al prezenței sale în mijlocul bisericii33. În prima parte a epistolei, apostolul le reamintește destinatarilor, în nenumărate rânduri, mesajul pe care li l-a transmis când era cu ei − că nu vor duce lipsă de necazuri − întrucât era conștient că se adresează unor credincioși dezamăgiți de situația grea în care se aflau34.

În primele trei capitole, mai exact în secțiunea cuprinsă între cap. 1:4 și 3:6, Pavel le aduce aminte tesalonicenilor de identitatea pe care o au în Hristos și-i încurajează să rămână statornici în credința lor. Cele două paragrafe lăsate în afara acestei împărțiri (1:1−3 și 3:7−13) conțin mulțumirile pe care apostolul I le adresează lui Dumnezeu pentru tesaloniceni; acest fel de mulțumiri apare și în alte epistole pauline, dar este neobișnuit ca apostolul să mulțumească în două rânduri pentru credința destinatarilor săi.35 Procedând astfel, el dorește să-i încurajeze pe credincioși: îi laudă pentru faptul că au acceptat Evanghelia, pentru că sunt un exemplu pentru celelalte biserici și pentru că și-au dovedit statornicia în mijlocul necazurilor. Limbajul familial folosit de apostol contribuie substanțial la încurajarea destinatarilor36, încurajare care constituie scopul principal al acestei părți a epistolei37, Totuși, în cele ce urmează vom observa că îmbărbătarea lui Pavel nu se limitează la o simplă construcție literară ingenioasă; adevărata încurajare a tesalonicenilor are ca fundament identitatea lor în Hristos. Aceștia vor fi însuflețiți de conștientizarea statutului pe care-l au în Hristos Isus.

Întreaga existență a credincioșilor gravitează în jurul evenimentului Hristos. Hristos joacă un rol esențial în convertirea creștinului, în existența lui prezentă, precum și în viitorul lumii și al Bisericii. Prima epistolă a lui Pavel către tesaloniceni urmărește dinamica existenței bisericii, care este văzută din perspectiva evenimentului Hristos, eveniment ce cuprinde trecutul, prezentul și viitorul, atât ale Bisericii lui Dumnezeu, cât și ale lumii ca întreg. Dar experiența tesalonicenilor este una trinitară în caracterul ei;38 Biserica nu este doar în Hristos, ci și în Dumnezeu Tatăl (1:1). Despre Duhul Sfânt aflăm că a jucat un rol deosebit de important în convertirea tesalonicenilor (1:5−6) și

33 Riesner, Paul’s Early Period, p. 372. 34 Riesner, Paul’s Early Period, p. 373. 35 Frank Matera, New Testament Ethics, Louisville, Westminster John Knox Press, 1996, p. 129. 36 Riesner, Paul’s Early Period, p. 372. 37 Marshall, New Testament Theology, p. 273. 38 Gorman, Apostle of the Crucified Lord, p. 152.

79


că tot El este cel care îi ajută, acum, în trăirea lor (5:19). Experiența convertirii lor a fost una dramatică; ea a însemnat o transformare radicală care, dincolo de renunțarea la idoli (1:9), presupunea integrarea într-o „nouă structură socio-religioasă”.39 Însă transformare destinatarilor este pusă de Pavel în contextul alegerii și chemării lor de către Dumnezeu (1:4; 2:12; 3:3). Acestea din urmă stau la baza îndemnurilor etice ale apostolului. El i-a îndemnat pe tesaloniceni să trăiască o viață demnă de chemarea lui Dumnezeu „la Împărăția și slava Sa” (2:12). Tesalonicenii au „confirmat” alegerea lui Dumnezeu prin faptul că au renunțat la idoli40 pentru a-I sluji „Dumnezeului celui viu și adevărat” (1:9). Crezând, destinatarii au căpătat nădejdea vie a revenirii lui Isus Hristos, nădejde care îi diferențiază de ceilalți păgâni.

Creștinii și parusiaPavel îi laudă și-i încurajează pe tesaloniceni, însă în 3:10 le spune că le lipsește ceva. Frank Matera crede că acel ceva este „înțelegerea corectă a parusiei, problemă dezbătută în epistolă”41. Numai rămânând tari în nădejde (1:3) tesalonicenii devin imitatori ai lui Pavel și ai Domnului (1:6) și, datorită credinței lor − un model pentru celelalte biserici. Acest „lanț al imitării”, stabilit de Pavel, începe cu Domnul Hristos, îl include pe apostol, continuă cu tesalonicenii și se încheie cu celelalte biserici42. Viața tesalonicenilor, conturată de imitarea apostolului și a lui Hristos are consecințe misiologice; existența exemplară a Bisericii are puterea de a-i atrage pe alții la credința adevărată (1:7−8). Tesalonicenii sunt făcuți conștienți de faptul că nu sunt singuri în lupta pe care o au de dus împotriva lui Satan și a împărăției sale, că, odată cu întoarcerea lor la Hristos, ei au fost primiți în familia lui Dumnezeu, și că, împreună cu celelalte biserici și cu apostolul însuși, ei trăiesc această identificare cu Hristos prin suferință. Așadar, destinatarii se află într-o relație corectă cu Dumnezeu nu doar datorită unei experiențe trecute, a convertirii, ci și datorită experienței lor din prezent;43 aceasta din urmă prefigurează, la rândul ei, experiența viitoare a credincioșilor. După ce le-a

39 Jan G. van der Watt, Identity, Ethics, and Ethos in the New Testament, Berlin, Walter de Gruyter, 2006, p. 338.

40 Matera, New Testament Ethics, p. 127. 41 Matera, New Testament Ethics, p. 127. 42 Udo Schnelle, Apostle Paul, Grand Rapids, Baker Academic, p. 178.43 Daniel Patte, Paul’s Faith and the Power of the Gospel, Philadelphia, Fortress Press, p. 137.


80

adus aminte destinatarilor de statutul pe care-l au în Hristos, Pavel se concentrează, în ultimele două capitole ale epistolei, asupra modului în care ei trebuie să-și exprime această nouă identitate în relație cu parousia. Dacă Hristos joacă un rol esențial în convertirea și în experiența prezentă a credincioșilor, același lucru se poate spune și cu privire la viitorul Bisericii și al întregii realități. Pavel se va concentra, prin urmare, asupra rolului pe care îl are Hristos în desfășurarea evenimentele finale și asupra modului în care credincioșii trebuie să se raporteze la aceste realități. Întreaga epistolă este presărată cu pasaje referitoare la acest eveniment fericit pentru credincioși, fiecare capitol încheindu-se cu o referire la acest eveniment (1:10; 2:19; 3:13; 4:13−18; 5:23). Atât structura, cât și mesajul epistolei arată clar că problema centrală avută în vedere de apostol este evenimentul eshatologic, un eveniment fundamental pentru întreaga umanitate44.

Speranța celor care au adormit în HristosPericopa din 1 Tes. 4:13−5:11 se ocupă în mod special de problema așteptării eshatologice a tesalonicenilor45. F.F. Bruce este de părere că în aceste versete apostolul răspunde la o întrebare privitoare la lucrurile ultime, pe care creștinii din Tesalonic i-au adresat-o, prin viu grai sau printr-o epistolă46. Însă nu putem ști cu certitudine dacă Pavel încearcă să facă mai clară „relevanța existențială”47 a

44 Schnelle, Apostle Paul, p. 177. 45 N.T. Wright susține că Pavel „regândește” eshatologia iudaică a vremii sale, dându-i forma pe care o

întâlnim expusă în epistolele sale; în ceea ce privește așteptarea eshatologică a evreilor primului secol creștin, Wright este de părere că conținea o combinație de teme foarte variate: „«ziua lui YHWH», «Împărăția lui Dumnezeu», victoria asupra răului și asupra conducătorilor păgâni, salvarea lui Israel, sfârșitul exilului, venirea lui Mesia, noul Exod și întoarcerea lui YHWH însuși”. Vezi N.T. Wright, Paul in Fresh Perspective, Minneapolis, Fortress Press, 2006, p. 135. J.W. Simpson Jr. consideră că „mesajul despre sfârșitul apocaliptic al acestui veac era familiar în marea parte a iudaismului, deși, bineînțeles, locul lui Isus în predicarea lui Pavel depășea iudaismul în cea mai mare parte” (vezi J.W. Simpson Jr., „Epistolele către tesaloniceni”, în Daniel G. Reid (ed.), Dicționarul Noului Testament, Oradea, Casa Cărții, 2008, p. 1192).

46 F.F. Bruce, 1 and 2 Thessalonians (WBC, vol. 45), Dallas, Word, 2002, p. 95. Bruce recunoaște că, în mod normal, răspunsurile la întrebările puse de destinatari ar fi trebuit să înceapă cu expresia περὶ δὲ (vezi 4:9; 5:1), care lipsește în textul supus atenției noastre; dar acest lucru nu face improbabilă ipoteza propusă.

47 A. Malherbe propune câteva motivații pe care apostolul le-ar fi putut avea atunci când a scris acest pasaj. Printre acestea se numără inclusiv posibilitatea ca Pavel să fi scris, în 1 Tesaloniceni, despre o doctrină pe care nu o abordase deloc înainte; comentatorul arată, totuși, că această perspectivă este foarte puțin probabilă. Vezi A.J. Malherbe, The Letters to the Thessalonians (AB, vol. 32B), New Haven, Yale University Press, 2008, p. 262.

81


unei doctrine predicate în trecut sau dacă dorește să sublinieze importanța unui material înțeles mai puțin de către destinatari; cert este că, scriind aceste cuvinte, Pavel dorește, în primul rând, să combată o învățătură greșită48 conform căreia cei ce mor înainte de evenimentul întoarcerii lui Hristos sunt dezavantajați față de cei ce vor fi în viață în momentul parusiei49, iar în al doilea rând – să arate că „venirea lui Hristos va fi neașteptată, luându-i pe oameni pe nepregătite”50. Despre acest al doilea aspect vorbesc, cu precădere, versetele 1−11 din cap. 5.

Cea de-a doua parte a pericopei (5:1−11) va sublinia din nou diferențele dintre cei credincioși și lumea păgână din jurul lor. Apostolul îi va pune în antiteză pe creștinii tesaloniceni, care sunt numiți „fii ai luminii și fii ai zilei” (v. 5a), cu păgânii, numiți fii ai „nopții” și „ai întunericului” (v. 5b). Atenția destinatarilor nu trebuie să fie captată de deslușirea „vremurilor și a soroacelor”, nici de identificare momentului în care va avea loc parusia; dimpotrivă, ei trebuie să fie preocupați de păstrarea noii lor identități și de responsabilitățile care decurg din acest nou statut: trăirea unei vieți caracterizate de credință, dragoste și speranță (v. 8). Începutul acestei secțiuni cuprinde prezentarea motivației pe care a avut-o apostolul atunci când a scris învățăturile privitoare la situația celor care „au adormit”51 ori a celor

48 Din cauza acestei înțelegeri greșite, speranța tesalonicenilor s-a transformat în deznădejde, iar moartea a început să fie privită ca o amenințare la adresa participării celor morți la evenimentul parusiei. Vezi Gerd Luedemann, Paul, Apostle to the Gentiles, Philadelphia, Fortress Press, 1984, p. 237.

49 Colin R. Nicholl, From Hope to Despair in Thessalonica (SNTSMS, vol. 126), Cambridge, Cambridge University Press, 2004, p. 21. Nicholl vorbește despre o posibilă ignoranță a tesalonicenilor și-și argumentează poziția cu expresia din versetul 13 („nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit”) care e folosită și în Rom. 1:13 și 11:25, în 1 Cor. 10:1 și 12:1 și în 2 Cor. 1:8 pentru a face referire la ignoranța destinatarilor.

50 W. Hendriksen și S.J. Kistemaker, Exposition of I-II Thessalonians (New Testament Commentary, vol. 3), Grand Rapids, Baker Book House, p. 109.

51 Folosirea metaforei somnului pentru a descrie moartea cuiva drag era larg răspândită în antichitate. BDAG ne oferă numeroase exemple, din literatura grecească și din textul Scripturii, în care se arată clar că, atât păgânii, cât și iudeii și creștinii foloseau din plin astfel de expresii eufemistice atunci când vorbeau despre moartea celor dragi. (vezi BDAG, s.v. κοιμάω, p. 551; vezi și Malherbe, Thessalonians, p. 263; Hendriksen și Kistemaker, Thessalonians, p. 109). Mai menționăm că există două lecțiuni diferite ale termenului κοιμάω. Bruce M. Metzger, în lucrarea A Textual Commentary in the Greek New Testament, Stuttgart, Deutsche Bibelgesellschaft, 2002, p. 564, ne arată că, în timp ce în manuscrisele alexandrine apare forma κοιμωμένων (vezi A B 33 326), textele apusene și cele bizantine (D F G K L Ψ 88 104 257 623 915 1245 1518 2005 Hippolytus Cyril-Jerusalem) propun lecțiunea κεκοιμημένων, care va fi preluată și în Textus Receptus. Forma acceptată de specialiști este prima, datorită atât faptului că manuscrisele în care apare sunt mai vechi, cât și faptului că este mult mai ușor să credem că forma κοιμωμένων, a fost alterată în κεκοιμημένων, aceasta din urmă fiind expresia uzuală care face referire la „cei adormiți” (cf. Mat. 27:52; 1 Cor. 15:20).


82

care vor fi în viață la revenirea lui Hristos; aflăm, astfel, că Pavel nu intenționează să satisfacă o eventuală curiozitate a destinatarilor (acest lucru este afirmat clar în 5:1), ci să-i încurajeze, arătându-le că există speranță pentru cei care au murit52. Ceilalți (οἱ λοιποί) pot fi cuprinși de deznădejde la dispariția celor dragi, nu însă și creștinii. Moartea și învierea lui Hristos, ne spune v. 14, sunt garanția învierii celor care au crezut în El. Aceasta este însăși esența evangheliei: Hristos a murit53 și a înviat, El realizând acestea în folosul nostru. Prin urmare, „moartea «în Hristos» nu este nimic altceva decât preludiul «învierii cu Hristos»54.

În v. 15, apostolul îi asigură pe destinatarii săi că vestea bună pe care tocmai le-o comunică nu reprezintă rodul imaginației sale; ea le este adusă „prin Cuvântul Domnului” (ἐν λόγῳ κυρίου). Această ultimă expresie poate fi înțeleasă în mai multe feluri; ea fie reprezintă o afirmație a Domnului Isus, păstrată în tradiția orală a Bisericii55, fie constituie un mesaj primit de la Hristos, prin intermediul unui profet56. Informația este, însă, clară: cei care deja „au adormit” se vor bucura de o oarecare întâietate în fața celor rămași în viață la parusia, în ceea ce privește preschimbarea lor și întâmpinarea lui Hristos. Prin expresia ἡμεῖς οἱ ζῶντες, Pavel se include pe sine în rândurile celor care vor fi în viață la întoarcerea lui Hristos, chiar dacă el nu cunoștea data exactă a acesteia (1 Tes. 5:1−2). După cum am arătat deja, în misiunea sa de mai târziu, apostolul „nu se mai aștepta să fie în viață, pentru a fi martor la acel măreț eveniment (2 Cor. 4:14; 5:1), cu toate că el a crezut

52 Cu toate acestea, apostolul nu spune, nicidecum, că un creștin ar trebui să nu jelească deloc pierderea cuiva drag; el este preocupat să arate că între păgânii „fără nădejde” și credincioșii care se bazează pe promisiunile lui Hristos trebuie să existe o diferență atunci când vine vorba de jelirea celor care au murit, diferență ce ține de „motivul, maniera și măsura [acestei jeliri]” (vezi Malherbe, Thessalonians, p. 264).

53 Bruce arată că niciun scriitor al Noului Testament nu folosește, pentru a descrie moartea lui Hristos, o expresie eufemistică; dacă despre credincioși ni se spune că „au adormit”, nu același lucru se poate spune despre Mântuitorul. Pavel va folosi, prin urmare, un termen mai direct, ἀποθνῄσκω, prin care „subliniază realitatea morții sale [a lui Hristos]”, care nu trebuie „îndulcită” prin folosirea unui eufemism (Bruce, Thessalonians, p. 98).

54 Bruce, Thessalonians, p. 98. 55 Malherbe ne arată că, dacă multe texte din evanghelii conțin informații asemănătoare cu cele din 1 Tes.

4:13−18, niciunul nu reprezintă, totuși, o paralelă exactă a pasajului amintit. Se poate, prin urmare, ca Pavel să fi avut acces la un agraphon, adică să fi cunoscut o „afirmație a lui Isus, care n-a fost păstrată în evanghelii” (Malherbe, Thessalonians, p. 267).

56 Bruce notează această posibilitate, totuși consideră că această chestiune trebuie lăsată sub judice, întrucât nu deținem informații suficiente pentru a ne pronunța într-un fel sau altul (vezi Bruce, Thessalonians, p. 99).

83


în iminenta venire a Domnului până la sfârșitul vieții”57. Descrierea întoarcerii lui Hristos, asemănătoare celei din Mat. 24:3158, conține imagini foarte puternice, menite să-i convingă pe destinatari că Domnul însuși este implicat în derularea acestui eveniment, prin urmare acesta nu poate fi decât unul fericit pentru cei care L-au urmat pe Hristos cu credincioșie. Astfel, apostolul declară că Domnul însuși (αὐτὸς ὁ κύριος) se va coborî din cer după ai săi59, în glorie și splendoare. Descrierea venirii Sale amintește, pe de-o parte, de teofaniile veterotestamentare, iar pe de altă parte – de întâmpinarea glorioasă de care se bucurau doar împărații. Gordon Fee ne arată că, în prezentarea parusiei, Pavel realizează un „colaj interesant de elemente luate din Scripturi și din imaginarul apocaliptic iudaic”60 . Totuși, după cum bine observa Malherbe, apostolul, care cunoștea bine tradiția apocaliptică, „reduce în mod drastic elementele dramatice” ale acesteia61. Chiar și așa, elementele folosite de Pavel sunt nespus de grăitoare; Hristos coboară „din cer” (acolo unde, acum, este glorificat, alături de Tatăl), amintind de „coborârea” lui Iahve la poporul Său: în sunetul trâmbiței și înconjurat de un nor gros (Ex. 19:16)62. Dacă în v. 15 referirea la venirea lui Hristos se făcea cu ajutorul termenului parousia, care, pe lângă sensul primar, de „prezență”63, poate descrie „sosirea, venirea, sau vizita [...] oficială a unui suveran și intrarea sa triumfală într-un oraș care îl onorează ca pe un zeu”64, v. 16 descrie mai în amănunt cum anume va avea

57 G.L. Green, The Letters to the Thessalonians, Grand Rapids, Eerdmans, 2002, p. 222. 58 G.K. Beale realizează o comparație detaliată a evenimentelor apocaliptice descrise în cele două texte.

Comentatorul este interesat, printre altele, de stabilirea „ordinii” în care vor avea loc aceste evenimente finale. G.K. Beale, 1-2 Thessalonians (IVP Commentary, vol. 13), Downers Grove, InterVarsity Press, 2003, p. 136.

59 Pronumele personal αὐτός, care aici funcționează ca pronume de întărire, are rolul de a delimita foarte clar aportul lui Hristos; el este folosit emfatic, pentru a stabili un contrast între Hristos și oricare altă persoană care ar putea fi implicată în evenimentul parusiei (vezi BDAG, s.v. αὐτός, p. 152).

60 Fee, Thessalonians, p. 176. 61 Malherbe, Thessalonians, p. 274. 62 „Așteptarea venirii lui Hristos este un element constant al mesajului creștin timpuriu. Fără îndoială că

ea a fost subliniată în predicarea din Tesalonic (cf. 2:19, 3:13; 4:13−18; 5:1−11); [...] scriitorii epistolei sunt siguri că cititorii sunt familiarizați cu cele mai importante aspecte [ale venirii Domnului]” (Bruce, Thessalonians, p. 18).

63 EDNT, s.v. παρουσία, vol. 3, p. 43. 64 TLNT, s.v. παρουσία, vol. 3, p. 53; în perioada elenistică, termenul descria și manifestările dedicate

diferitelor zeități, sensul său fiind foarte apropiat de cel al cuvântului epiphaneia.


84

loc această sosire triumfală a lui Hristos, din ceruri. Din procesiunea cerească nu lipsesc elemente precum „strigătul” poruncitor, glasul de arhanghel65 și trâmbița lui Dumnezeu66. Rezultatul imediat va fi acela că „cei morți în Hristos vor învia mai întâi”. Ei nu vor fi uitați, cum ar fi fost tentați să creadă unii dintre destinatarii care și-au înmormântat rude sau prieteni credincioși; dimpotrivă, aceștia din urmă, „departe de a fi dezavantajați la parusie, [...] se vor bucura, de fapt, de întâietate în fața celor ce vor fi în viață”67 în acel moment glorios68.

Sintagma „în Hristos” ne arată clar că și după moarte cei credincioși rămân ai Domnului, așa cum au fost în timpul vieții, de aceea cei rămași în viață nu trebuie să fie îngrijorați cu privire la soarta lor, la parusie.

De departe, cel mai controversat verset al pasajului supus atenției noastre este v. 17. Problema majoră, pe care o ridică acest verset, este cea legată de doctrina răpirii, îmbrățișată sau, dimpotrivă, respinsă cu vehemență de către teologi și credincioși de rând ai diferitelor confesiuni religioase. Nu ne propunem o discuție amplă pe marginea acestui subiect, întrucât ea ar avea nevoie de un spațiu mult mai mare în care să fie tratată. După o trecere în revistă a sensurilor termenului-cheie ἁρπάζω, vom schița o istorie a interpretării versetului, după care vom privi către opțiunile comentatorilor moderni vizavi de această chestiune. Verbul ἁρπάζω are, ca sensuri de bază: „a fura bunurile cuiva, atacându-l sau prădându-l; a răpi, a smulge”69 sau „a lua cu forța”70. Este accentuată, pe de-o parte, rapiditatea acțiunii, iar pe de altă parte – ideea că acestei

65 De remarcat că în VT nu găsim nicio referire la arhangheli; conceptul este preluat din tradiția iudaică (singurul loc în care mai apare, în NT, este Iuda 9). Malherbe, Thessalonians, p. 274; Bruce, Thessalonians, p. 100.

66 Fee ne atenționează că în text nu este vorba, de fapt, de trei elemente care însoțesc parousia: ultimele două trebuie văzute ca o „explicitare” a primului. Prin urmare, expresia „«cu vocea arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu» ne arată în ce fel se va face «apelul» sau «strigătul de comandă» la venirea [Domnului]”. Fee, Thessalonians, p. 177.

67 Bruce, Thessalonians, p. 101. 68 Fee consideră că sintagma οἱ νεκροὶ ἐν Χριστῷ ἀναστήσονται πρῶτον a fost interpretată greșit multă vreme.

Adverbul πρῶτος „nu înseamnă nici că ei [credincioșii care au murit] vor fi primii care vor merge în cer, nici că aceștia vor fi primii care vor învia – înaintea altora, care vor învia pentru judecata finală. Mai degrabă, [...] învierea lor va fi «prima chestiune pe listă», astfel încât toți credincioșii, cei care au murit și cei care vor fi în viață, îl vor întâmpina împreună, în cer, pe Domnul care se întoarce [la ei]”. Fee, Thessalonians, p. 178.

69 BDAG, s.v., ἁρπάζω, p. 134. 70 EDNT, s.v., ἁρπάζω, vol. 1, p. 156.

85


acțiuni nu i se poate opune rezistență71. Termenul apare, în NT, și cu referire la răpirea/smulgerea prin forță a unor persoane (Ioan 6:15; Fapte 23:10); uneori această acțiune este supranaturală (Fapte 8:39; 2 Cor. 12:2), cum este și în cazul versetului nostru, 1 Tes. 4:17.

De-a lungul timpului, „răpirea” sfinților, la venirea lui Hristos, a fost înțeleasă diferit. Unii dintre Părinții Bisericești au înțeles-o literal. Astfel, Grigore de Nyssa, arătând că „ceea ce s-a întâmplat cu umanitatea lui Hristos reprezintă o binecuvântare a umanității în general”72, susține că, după cum Hristos a fost înălțat la ceruri, „tot așa și noi vom fi răpiți în nori, pentru a-L întâlni pe Domnul, în văzduh”73. Efrem Sirul vorbește, într-unul dintre imnurile sale, despre un „zbor al întâmpinării” lui Hristos, de care vor avea parte sfinții, atât cei care vor fi vii în momentul parusiei, cât și cei care vor fi „adormit” între timp. Teologul sirian ilustrează răpirea stabilind niște legături fine cu evenimentul schimbării la față a lui Hristos (Mat. 17:2; Luca 9:29). Pentru el, Moise funcționează ca un reprezentant al celor care vor fi morți la venirea Domnului, iar Ilie −al celor „rămași” în viață74.

În omilia sa la pasajul din 1 Tes. 4:15−17, Ioan Hrisostom răspunde celor care ar fi putut fi sceptici cu privire la răpirea celor drepți în văzduh; celor care se întreabă „ce rost ar avea răpirea noastră, de vreme ce El este pe cale să coboare”, părintele răsăritean le răspunde: „de dragul cinstirii”. După cum un rege care se pregătește să intre într-un oraș este întâmpinat de către supușii săi (răzvrătiții necutezând să-i iasă înainte) sau după cum copiii − exclusiv cei merituoși − ai unui părinte care se întoarce acasă sunt duși, într-un car, în întâmpinarea tatălui, tot așa și cei credincioși Îl vor întâmpina pe Domnul, pe nori75. Hrisostom nu ne spune, însă, ce se va întâmpla după momentul întâlnirii pe nori; din imaginile folosite de el putem lesne înțelege că, după „schimbul de saluturi”, Regele și supușii Săi se vor întoarce pe pământ.

71 BDAG, s.v., ἁρπάζω, p. 134. 72 NPNF2, vol. 5, p. 242. 73 NPNF2, vol. 5, p. 242. 74 NPNF2, vol. 13, p. 224. Apelul la istoria schimbării la față, în vederea ilustrării răpirii, îl întâlnim și la

Beda Venerabilul. Acesta arată că, „prin Moise și Ilie, putem înțelege, în mod corect, pe oricine e pe cale să împărățească împreună cu Domnul”. The Venerable Bede, Homilies on the Gospels, Kalmazoo, Cisternia Publications, 1991, p. 110−111).

75 NPNF2, vol. 12, p. 356.


86

Ioan Calvin se arată mai puțin interesat de chestiunea răpirii. În comentariul său la 1 Tes. 4:17, reformatorul francez se mărginește să atace dur învățătura hiliaștilor, afirmând că ei „cad în absurd [atunci când] limitează viața credincioșilor la o mie de ani, întrucât ei [cei sfinți] trebuie să trăiască cu Hristos atâta vreme cât Hristos însuși va exista”76. Singurul scop al comentariului său va fi, prin urmare, apărarea învățăturii despre viața eternă de care vor avea parte cei credincioși, după parusie.

O idee interesantă, dar din păcate insuficient dezvoltată, întâlnim la comentatorul Adam Clarke (sec. XVIII−XIX). Acesta afirmă că, „atunci când toți morții în Hristos vor fi ridicați, trâmbița va suna, acesta fiind semnalul care îi va strânge pe toți la un loc, la tronul lui Hristos”77. În ciuda acestei afirmații, Clarke va cita, în continuare, expresia: „răpiți împreună cu ei ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh”, contrazicând, astfel, cele afirmate mai sus (i.e. strângerea în jurul tronului.

Exegeții moderni nu se arată interesați de explicarea, mai în detaliu, a răpirii. Atât Bruce, cât și Malherbe, Green sau Hendriksen se limitează la descrierea, pe baza sensurilor termenului ἁρπάζω, a evenimentului eshatologic, oferind, în schimb, informații prețioase privitoare, de exemplu, la întâlnirea „din nori”78 sau la menirea răpirii: întâmpinarea, într-o ceremonie de neimaginat, a venirii glorioase a lui Hristos79. Versetul 18, ultimul asupra căruia ne vom opri atenția în studiul de față, ne oferă motivația clară pe care a avut-o apostolul atunci când a scris tesalonicenilor despre lucrurile de pe urmă; „mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte”. Dincolo de sarcina de a se încuraja reciproc (5:11), creștinii din Tesalonic au acum un temei de nezdruncinat în îndeplinirea acestei obligații: speranța lor nu este deșartă, cum nu este deșartă nici credința lor în Hristos. Rămânând în El, viața veșnică le este asigurată, indiferent de starea în care se vor găsi în momentul parusiei.

76 J. Calvin, Philippians, Colossians, and Thessalonians, Grand Rapids, Baker Book House, 2005, p. 284.77 A. Clarke, Clarke's Commentary: Romans – Revelation, vol. VI, Nahsville, Abingdon Press, s.a., p. 552. 78 Majoritatea comentatorilor consultați stabilesc o paralelă între norii care vor însoți venirea Domnului și

norii care aveau menirea de a ascunde de ochii muritorilor gloria lui Dumnezeu, în VT (Ex. 19:16; 40:34; 1 Împ. 8:10 etc.).

79 Bruce, Thessalonians, p. 102.

87


ConcluziiAm putut observa în studiul nostru că Biserica lui Hristos este o comunitate eshatologică a cărei existență se desfășoară între învierea lui Hristos și parusia Lui. Biserica se identifică cu Hristos în ceea ce privește trecutul ei (convertirea), prezentul ei (existența cruciformă) și viitorul ei (parousia). Atitudinea corectă față de revenirea lui Hristos presupune nu doar respingerea ignoranței, ci și a entuziasmului care ar putea duce la neglijarea existenței prezente. O atitudine corectă presupune trăirea cu convingerea fermă că această revenire va avea loc. Însă trăirea despre care vorbim trebuie să se manifeste prin credință, dragoste și speranță. Biserica este locus-ul credinței mântuitoare, al dragostei divine și al speranței de nezdruncinat. Ea promovează valorile Împărăției lui Dumnezeu în contrast cu nonvalorile împărăției întunericului. Credincioșii sunt fiii luminii sau ai zilei, iar datoria lor este de a rămâne treji și veghetori în împlinirea mandatului primit de la Domnul. Așadar, deși trăiesc în lume, ei nu mai sunt din această lume, ci au o nouă identitate, care-i leagă de Împărăția lui Dumnezeu. Credincioșii așteaptă cu nerăbdare venirea lui Hristos, trăind mereu în lumina acestei așteptări mărețe.

Bibliografie

BD AG = Danker, Frederick William (ed.), A Greek English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, Chicago, University of Chicago Press, 2001.

Bea le, G. K., 1−2 Thessalonians (IVP Commentary, vol. 13), Downers Grove, Inter-Varsity Press, 2003.

Bed e, The Venerable, Homilies on the Gospels, Kalmazoo, Cisternia Publications, 1991.

Bek er, Johan Christiaan, Paul the Apostle the Triumph of God in Life and Thought, Philadephia, Fortress Press, 1984.

Bruce, F. F., 1 and 2 Thessalonians (WBC, vol. 45), Dallas, Word, 2002.Cal vin, J., Philippians, Colossians, and Thessalonians, Grand Rapids, Baker

Book House, 2005.


88

Cla rke, A., Clarke’s Commentary: Romans – Revelation, vol. VI, Nahsville, Abingdon Press, s.a.

Con zelmann, H., 1 Corinthians: A Commentary on the First Epistle to the Corinthians, Philadelphia, Fortress Press, 1975.

Dun n, James D. G., The Theology of Paul the Apostle, Grand Rapids, Eerdmans, 1998.

ED NT = Exegetical Dictionary of the New Testament, 3 vol., Horst Balz și Gerhard Schneider (editori), Eerdmans, Grand Rapids, 1990–1993.

Fee , Gordon D., The First Epistle to the Corinthians (NICNT), Grand Rapids, Eerdmans, 1987.

Fre edman, David Noel (ed.), The Anchor Bible Dictionary, vol. II, New York, Doubleday, 1992.

Gor man, Michael J., Apostle of the Crucified Lord, Grand Rapids, Eerdmans, 2004.

Green, G. L., The Letters to the Thessalonians, Grand Rapids, Eerdmans, 2002.Har ris, Murray. J., The Second Epistle to the Corinthians (NIGTC), Grand

Rapids, Eerdmans, 2005.Haw thorne, Gerald F. et al. (editori), Dictionary of Paul and His Letters,

Downers Grove & Leicester, Inter-Varsity Press, 1993. Hen driksen, W.; Kistemaker, S. J., Exposition of Thessalonians, the Pastorals,

and Hebrews (New Testament Commentary), Grand Rapids, Baker Book House, 1996.

Hol mes, Michael W., 1 & 2 Thessalonians (NIVAC), Grand Rapids, Zondervan, 1998.

Hor sley, Richard A. (ed.), Paul and the Roman Imperial Order, Harrisburg, Trinity Press International, 2004.

Lad d, George Eldon, A Theology of the New Testament, Cambridge, The Lutterworth Press, 1993.

Lue demann, Gerd, Paul, Apostle to the Gentiles, Philadelphia, Fortress Press, 1984.

89


Mal herbe, A. J., The Letters to the Thessalonians (AB, vol. 32B), New Haven, Yale University Press, 2008.

Mar shall, Howard I., New Testament Theology, Downers Grove, Inter-Varsity Press, 2004.

Mat era, Frank J., New Testament Ethics, Louisville, Westminster John Knox Press, 1996.

Met zger, Bruce M., A Textual Commentary in the Greek New Testament, Stuttgart, Deutsche Bibelgesellschaft, 2002.

Mor ris, Leon, The First and Second Epistles to the Thessalonians (NICNT), Grand Rapids, Eerdmans, 1991.

Nic holl, Colin R., From Hope to Despair in Thessalonica (SNTSMS, vol. 126), Cambridge, Cambridge University Press, 2004.

NP NF2 = Nicene and Post-Nicene Fathers: Second Series, 14 vol., Christian Literature, New York, 1885–1900, retip. Eerdmans, Grand Rapids, 1956; Hendrickson, Peabody, 1995

Pat te, Daniel, Paul’s Faith and the Power of the Gospel, Philadelphia, Fortress Press, 1983.

Ple vnik, Joseph, Paul and the Parusia: An Exegetical and Theological Investigation, Peabody, Hendrickson, 1997.

Rid derbos , Herman, Paul. An Outline of his Theology, Grand Rapids, Eerdmans, 1975.

Rie sner, Rainer, Paul’s Early Period: Chronology. Mission Strategy. Theology, Grand Rapids, Eerdmans, 1998.

Schnelle, Udo, Apostle Paul, Grand Rapids, Baker Academic, 2003.Sim pson Jr., J. W., „Epistolele către tesaloniceni”, în Daniel G. Reid (ed.),

Dicționarul Noului Testament, trad. Lucian Ciupe și Timotei Manta, Oradea, Casa Cărții, 2008.

Smi th, Abraham, „The First Letter to the Thessalonians”, în The New Interpreter’s Bible, vol. XI, Nashville, Abingdon Press, 2000.


90

Smi th, Abraham, „Unmasking the Powers: Toward a Postcolonial Analysis of 1 Thessalonians” in Paul and the Roman Imperial Order, Richard A. Horsley (ed.), Harrisburg, T.P.I., 2004.

Thi selton, A. C., The First Epistle to the Corinthians (NIGTC), Grand Rapids, Eerdmans, 2000.

Tho mpson, W. James, Pastoral Ministry according to Paul, Baker Academic, Grand Rapids, 2006.

TL NT = C. Spicq, Theological Lexicon of the New Testament, 3 vol., trad. J. D. Ernest, Peabody, Hendrickson, 1994.

Tra il, R., An Exegetical Summary of 1 Corinthians 1-9, Dallas, SIL International, 2008.

Wat t, Jan G. van der, Identity, Ethics, and Ethos in the New Testament (BZNW, vol. 141), Berlin, Walter de Gruyter, 2006.

Wenham, David, Paul and Jesus, London, S.P.C.K., 2002.Wit herington, Ben, Paul’s Narrative Thought World, Louisville, John Knox

Press, 1994.Wright, N. T., The Resurrection of the Son of God, London, S.P.C.K., 2003._____, Paul in Fresh Perspective, Minneapolis, Fortress Press, 2006.

B. Mocan D. Ștefanica Biserica - o Comunitate Eshatologica PLEROMA XII 2

Documents

Transcript of B. Mocan D. Ștefanica Biserica - o Comunitate Eshatologica PLEROMA XII 2