Mocan Marian - Logistica - Cap. 6

Mocan Marian – Logistica ______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

161

CAPITOLUL VI

PROIECTAREA SISTEMELOR LOGISTICE 6.1. Metodologie de proiectare a sistemelor logistice 6.1.1. Parametrul tipul producţiei adaptat la logistică Pentru proiectarea unui sistem logistic trebuie să se aibă în vedere mai multe elemente cum ar fi:

- tipul producţiei (procesării); - tipul structurii de fabricare; - sortimente de produse, etc. Unul dintre cele mai importante elemente de care se ţine seama în

proiectarea sistemelor logistice este tipul producţiei (procesării). Într-o concepţie unanim acceptată tipul producţiei poate fi definit, la nivelul unei unităţi economice, ca o categorie social economică care exprimă o stare organizatorică şi funcţională, caracterizată prin stabilitatea nomenclaturii producţiei fabricate într-o anumită perioadă de timp, volumul producţiei şi gradul de specializare a întreprinderii. La nivelul secţiilor de bază [32], din structura de producţie a unei întreprinderi, tipul de producţie caracterizează:

- gradul de sincronizare a operaţiilor de prelucrare; - modalitatea de amplasare a utilajelor şi a locurilor de muncă; - caracterul mişcării obiectelor muncii în procesul prelucrării lor; - modul de transmitere a obiectelor muncii de la un loc de muncă la

altul; - numărul de operaţii/piese programate pentru execuţie pe fiecare utilaj

sau loc de muncă etc.


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

162

Tipurile de producţie, pot fi împărţite, ţinând cont de marea varietate a situaţiilor care se pot întâlni în activitatea industrială, în:

- tip de producţie în masă; - tip de producţie în serie (mare, mijlocie şi mică); - tip de producţie individuală (unicate). Un parametru care evidenţiază concret deosebirile dintre tipurile de

procesare al unui sistem, este gradul de încărcare al utilajelor sau locurilor de muncă şi numărul de repere ce se execută la un loc de muncă. Din acest punct de vedere, locurile de muncă pot fi împărţite în:

- locuri de muncă la care se execută permanent o anumită operaţie la acelasi tip de piese sau de produse, situaţie caracteristică tipului de producţie în masă;

- locuri de muncă la care se execută permanent câteva feluri de operaţii, la mai multe tipuri de piese sau produse, ordonate într-o anumită succesiune, care se repetă după anumite perioade de timp cunoscute, situaţie caracteristică tipului de producţie de serie;

- locuri de muncă la care se execută diferite operaţii, la tipuri diferite de piese sau produse, care se repetă destul de rar la perioade de timp aleatoare sau nu se repetă niciodată, situaţie caracteristică tipului de producţie individuală;

Trăsăturile specifice principale ale tipurilor de producţie, funcţie de care

se va proiecta şi sistemul logistic aferent sunt: • La producţia în masă - pregătirea muncitorilor şi a locurilor de muncă în executarea unei

anumite operaţii tehnologice, fapt ce duce la o mare specializare a lor şi la o creştere semnificativă a productivităţii;

- organizarea desfăşurării fabricaţiei în conformitate cu un flux proiectat, dotarea acestor fluxuri făcându-se cu utilaje specializate de mare randament, cu un grad ridicat de automatizare;

- procesul de producţie se desfăşoară continuu fără întoarceri şi intersectări în flux, ceea ce duce la o deplasare rapidă a obiectele muncii între locurile de muncă, pentru transportul acestora utilizându-se mijloace specifice (benzi transportoare, conveioare, etc);

- stabilirea unor norme precise privind durata de execuţie a operaţiilor tehnologice, normele de muncă, de consum de materiale, combustibil, energie la fiecare loc de muncă;


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

163

- la acest tip de producţie ponderea cheltuielilor indirecte este foarte scăzută, nivelul activităţilor auxiliare (reglarea utilajelor) fiind nesemnificativ.

• La producţia în serie - nivelul relativ redus de specializare al locurilor de muncă şi deci un

grad mai redus de mecanizare şi automatizare a executării operaţiilor tehnologice;

- ocuparea timpului disponibil de la fiecare loc de muncă cu loturi (serii sau linii) de produse diferite, necesită de fiecare dată noi reglări ale utilajelor, ceea ce duce la creşterea timpilor auxiliari şi la creşterea calificării oamenilor ce lucrează în aceste întreprinderi;

- tehnologia de execuţie diferită de la o serie la alta, duce la o punere în concordanţă a acesteia cu amplasările existente ale utilajelor şi a locurilor de muncă;

- deplasarea obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul se face în loturi de fabricaţie sau în loturi de transport, în funcţie de capacitatea mijloacelor de transport şi mărimea seriei de fabricare;

- activităţile auxiliare şi cele indirect angrenate în procesul de producţie sunt mai complexe;

• La producţia individuală - marea varietate de produse ce se fabrică în acelaşi timp şi în cantităţi

mici; - utilajele ce se folosesc sunt utilaje universale sau centre de prelucrare,

capabile să execute o varietate mare de operaţii, iar calificarea oamenilor ce lucrează aici este foarte ridicată;

- deplasarea obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul se face de regulă bucată cu bucată sau în loturi mici, ceea ce afectează negativ organizarea transportului intern şi a utilizării eficiente a capacităţii mijloacelor de transport;

- durata ciclului de producţie este mare ceea ce duce şi la costuri mari ale produselor realizate în întreprinderile ce folosesc acest tip de producţie.

Amplasarea utilajelor funcţie de tipul de producţie poate fi:

- amplasarea în linie de producţie (în flux), care se foloseşte pentru producţia în masă (flux monoobiect) sau în serie mare şi mijlocie (flux multiobiect);

- amplasarea celulară, pentru producţia de serie mijlocie şi mică; - amplasarea funcţională sau pe grupe de componente pentru producţia

de serie mică şi unicală;


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

164

- amplasarea mixtă, care combină cele trei tipuri anterioare, pentru cazuri speciale;

Pentru amplasarea în flux trebuie prevăzute mijloace de transport continuu de tip bandă rulantă, conveiere etc., care au un tact stabilit în prealabil. În acest caz nu este posibilă o dereglare din punct de vedere logistic la un loc de muncă, pentru că aceasta se repercutează negativ asupra întregului flux. Pentru amplasarea celulară trebuie folosite mijloace de transport de tip cărucioare, macarale cu braţ rotitor, chiar benzi rulante cu plăci etc, acestea fiind însă specifice fiecărui loc în parte. Şi aici există o planificare a producţiei dar nu atât de strictă ca şi în primul caz. Pentru amplasarea funcţională, mijloacele de transport sunt de tip cărucioare, motocare, macarale etc, depinzând de condiţiile specifice fiecărei unităţi economice. Ingineria şi managementul au ca element comun, fiecare în domeniul său specific, succesiunea etapelor de concepţie şi funcţionare a sistemului [adaptare după 133]:

- determinarea funcţiei şi obiectivelor sistemului; - conceperea proceselor; - conceperea structurilor; - concepere programelor de realizare a obiectivelor prestabilite; - selecţia a variantei raţionale/optime; - realizarea concretă a noului sistem, respectiv a transformărilor de către

sistemul existent considerat (sistem tehnic, sistem tehnologic, sistem de producţie/servicii), în cadrul ciclului său de viaţă.

În general, în cadrul unui sistem concret, procesul este definit ca succesiune de stări/operaţii, prin care se produce o transformare, o evoluţie/involuţie sau prin care se efectuează o lucrare. Procesarea poate fi definită ca o desfăşurare de procese în cadrul unui sistem, procese concepute şi conduse de către om. În funcţie de natura obiectului supus transformării, procesarea conţine diverse categorii de procese artificiale (create de om) şi încorporează în rezultatul transformării resurse de tip forţă de muncă: a). transformarea substanţei se realizează prin procese de extragere din natură, de creştere biologică, de fabricare (prelucrare şi/sau asamblare); b). acţiuni asupra substanţei, fără transformarea acesteia, prin procese de control, manipulare, transport, aşteptare, depozitare; c). transformarea energiei se realizează prin procese de producere, transport, consum şi, eventual, de stocare; d). transformarea informaţiei se realizează prin prelucrare (culegere, generare rutinieră, generare creativă etc.), control, transmitere, stocare.


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

165

În practică interesează în primul rând procesarea substanţei şi acţiunile de manipulare, transport, aşteptare, depozitare specifice pentru substanţe. Obiectul procesării substanţei este foarte diferit, sub aspect conceptual fiind specific tipului fluxului de transformare. 1) în cazul transformării substanţei, obiectul procesării este o materie primă sau un reper (semifabricat, piesă/componentă, subansamblu, ansamblu etc.), dacă acesta este supus proceselor de extragere din natură, de creştere biologică, de fabricare (prelucrare şi/sau asamblare); 2) în cazul acţiunilor asupra substanţei, fără transformarea acesteia, prin procese de control, manipulare, transport, aşteptare, depozitare, obiectul procesării este o unitate de încărcătură (obiectul "învelit" de ambalajele, paletele, containerele necesare manipulării şi transportului) sau un dispozitiv necesar pentru operaţii de control, manipulare, aşteptare Tipul producţiei (procesării) reflectă gradul de continuitate/ discontinuitate a desfăşurării proceselor aferente în cadrul sistemelor tehnice, tehnologice, de producţie şi de comercializare. În principiu, aşa după cum am amintit, se diferenţiază următoarele tipuri de producţii:

- producţie în masă, când pe o durată de funcţionare a sistemului suficient de mare (de exemplu, un an calendaristic), este supus transformării un singur sortiment (materie primă, reper, unitate de încărcătură, etc.);

- producţie în serie, când pe întreaga durată a funcţionării sistemului sunt supuse transformării un număr mai mare sau mai mic de sortimente;

- producţie unicală, când se realizează procesarea total nerepetitivă a unui număr foarte mare/nelimitat de sortimente.

În practică este deosebit de importantă cuantificarea tipului producţiei (procesării), în funcţie de factori, pe cât posibil de aceeaşi natură. Aceşti factori pot fi, în principiu, următorii:

- sortimentaţia produsă într-o anumită perioadă de timp; - cantitatea (debitul) produsă din fiecare sortiment în aceeaşi perioadă

de timp; - durata producţiei pentru o unitate/exemplar din sortimentul considerat.

Cuantificarea tipului producţiei permite, de la început, preorientarea spre optim a soluţiilor concepute în inginerie şi în management. Este cunoscut faptul că în prezent, în mediul social-economic se manifestă următoarele tendinţe de evoluţie ale tipului producţiei:

- orientarea spre preponderenţa seriei mici şi unicatelor, în cazul producţiei substanţei, datorită evoluţiei actuale a cererii şi ofertei în piaţă;


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

166

- orientarea spre preponderenţa producţiei în masă şi în serie mare, în cazul fluxurilor energetice, datorită în bună parte nonstocabilităţii energiei;

- orientarea spre preponderenţa seriei mici şi unicatelor în cazul producerii informaţiei, în toate domeniile.

6.1.2. Tipul producţiei în manipulare, aşteptare şi în depozitare Obişnuit, în practică, tipul producţiei (procesării) nu se determină prin calcul ci se apreciază după mărimea seriei, definită de numărul exemplarelor din sortimentul i, procesate pe durata ciclului de viaţă Tcvi al sortimentului considerat. Această determinare prin apreciere este foarte imprecisă şi are urmări nefavorabile, deoarece orientează soluţiile proiectate departe de optim şi impune ulterior modernizări, reproiectări sau modificări costisitoare ale soluţiilor iniţiale. La fel ca fabricarea, manipularea şi depozitarea se desfăşoară localizat. Manipularea şi depozitarea se realizează în mod specific:

- la/între posturi de lucru (fabricare şi aşteptare); - la posturi de încărcare/descărcare a mijloacelor de transport; - în depozite, în cazul depozitării efective (depozitare pe o perioadă mai

mare de timp, care necesită unele reamplasări în interior, funcţie de frecvenţa de intrare/ieşire a unităţilor de încărcătură).

În literatura de specialitate se defineşte distinct tipul producţiei (procesării) substanţei (TPS) pentru o mulţime de locuri de muncă (grupă de locuri de muncă, atelier, secţie, întreprindere), respectiv tipul producţiei la nivelul locului de muncă, şi se constată că în orice firmă, tipul producţiei substanţei la nivel de întreprindere, este regăsit numai la 50..70 % din locurile de muncă existente. Delimitările cele mai utile pentru determinarea prin calcul a TPS, sunt prezentate în Tabelul 6.1

Se observă că pentru definirea tipului producţiei se utilizează mai mulţi coeficienţi, funcţie de locurile de muncă luate în consideraţie. Semnificaţia notaţiilor utilizate în Tabelul 6.1. şi modul lor de calcul este următoarea:

Kcl - coeficientul de continuitate a livrării unui sortiment i, într-un an calendaristic

Tabelul 6.1.


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

167

Parametri pentru determinarea tipului producţiei Mărimi şi valori pentru nivelul Tipul productiei Mulţime de locuri de muncă Loc de muncă

(procesării) K cl Kms n jk m jk în masă 1 < 1 < 1 > 1 mare 0,5...1 2...10 2...10 0,5...0,1 de serie mijlocie 0,1...0,5 10...50 10...20 0,1...0,05 mică < 0,1 > 50 > 20 < 0,05 unicală ~ 0 > 500 > 200 ~ 0

Kn

cll=−( )1

11 (6.1)

nl - numărul de luni în anul de plan în care este programată numai livrarea sortimentului i; Kms - coeficientul mediu al specializării posturilor de lucru din compartimentul productiv considerat;

Knnms

to

m

= (6.2)

n to - numărul total de operaţii distincte (tipuri de operaţii) realizate într-un an în compartimentul considerat; nm - numărul de posturi distincte ale compartimentului considerat (atelier, secţie etc.); njk - numărul de repere distincte j aflate în componenţa sortimentului i, procesate (real sau ipotetic în medie) în cursul perioadei de 1 an la postul de lucru ce realizează operaţia k;

nF

Q Njkdank

jan Tjk=

. [repere/post de lucru] (6.3)

Fdank[min/an] este fondul anual de timp disponibil pentru postul de lucru al operaţiei k; Q jan[buc/an.reper] este volumul procesării fizice a reperului j, în conformitate cu programul anual de procesare a sortimentului i;


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

168

NTjk [min.post de lucru/buc] este norma de timp (timpul unitar) pentru operaţia k de efectuat asupra reperului j (valoarea NTjk este dată în documentaţia tehnologică sau se determină pe bază de normative); mjk - este numărul de posturi de lucru pentru operaţia k necesar continuu (real sau ipotetic în medie) în cursul perioadei de 1 an la postul de lucru pentru procesarea Q jan exemplare din reperul j;

mnjk

jk=

1 [post de lucru/reper] (6.4)

Tipul procesării predominant (>50%) în total operaţii de acelaşi tip defineşte tipul procesării substanţei (TPS) în cazul concret studiat. O dată determinat, tipul procesării este un parametru esenţial în activitatea de concepţie inginerească şi managerială, permiţând orientarea de la început spre soluţia tehnică, tehnologică, managerială, optimă pentru întreprindere. În practică, determinarea tipului procesării substanţei se poate face operativ, fie tabelar, fie asistat de calculator, dacă proiectarea structurilor, proceselor, programelor se realizează asistată de calculator. Aşa cum am precizat, manipularea, aşteptarea şi depozitarea nu transformă fizico-chimic substanţa reperelor j, ci modifică poziţia în spaţiu şi timp a reperelor, respectiv instalarea (poziţionarea+fixarea) acestora. Apare, drept consecinţă, un conţinut specific al normei de timp NTjk (timpului unitar Tu) aferentă operaţiei k de manipulare, aşteptare şi depozitare. În cazul operaţiei de manipulare, norma de timp NTjkm este dată în principiu de relaţia:

NTjkm = L

vtrm

mmed

[min/unit.încărcătură] (6.5)

În cazul operaţiei de depozitare şi/sau aşteptare, norma de timp NTjkd este dată în principiu de relaţia:

NTjkd = T

Sa

med


În relaţiile (6.5) şi (6.6) s-au utilizat următoarele notaţii:


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

169

Ltrm [m] - lungimea traseului de manipulare a unităţii de încărcătură (reperului) necesar pentru procesul de producţie considerat; vmmed [m/min] - viteza medie de manipulare a unităţii de încărcătură (reperului) pe traseul de manipulare; Ta [min] - durata de depozitare, definită de intervalul între două aprovizionări succesive a depozitului cu unitatea de încărcătură (reperul) necesară; Smed [buc] - mărimea stocului mediu de consum impusă de continuitatea procesului de producţie şi vânzare.

Analizând parametrii prezentaţi în Tabelul 6.1, rezultă că în cazul

proceselor de manipulare, aşteptare şi depozitare este dificil, dacă nu chiar imposibil, de definit şi utilizat parametrul Kms. Deci, rămân utile pentru determinarea tipului manipulării, aşteptării, depozitării doar parametrii Kcl, njk, mjk.

6.1.3. Tipul producţiei în transport Spre deosebire de manipulare (transfer scurt în sfera postului de lucru), transportul unităţilor de încărcătură (reperelor) j, este un transfer lung, diferenţiat în două tipuri:

- transport intern (în interiorul frontierelor întreprinderii); - transport extern (în afara întreprinderii).

Indiferent de tipologia transportului apare o caracteristică de diferenţiere faţă de manipulare, din punctul de vedere al utilajului tehnologic şi al lungimii traseului de deplasare a obiectului j: - la manipulare utilajul tehnologic de manipulare este, în general, fixat prin fundaţie (de exemplu, un manipulator sau un robot industrial) sau prin altă modalitate (de exemplu un robocar cu pernă de aer), faţă de planşeul halei industriale; lungimea traseului de manipulare Ltrm poate fi, de exemplu, de maxim 5 ori dimensiunea de gabarit a obiectului j, aşa după cum s-a arătat în capitolul I; - la transport, utilajul (dispozitivul) tehnologic de transportare este în general deplasabil pe un anumit traseu între două posturi de lucru, două zone ale halei industriale, două sau mai multe clădiri ale unei întreprinderi, două sau mai multe întreprinderi etc; lungimea traseului de transport Ltrt depăşeşte în general de 5 ori dimensiunea de gabarit a obiectului j;


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

170

Deci, în cazul operaţiei de transport, norma de timp NTjkt este dată în principiu de relaţia:

NTjkt = L

vtrt

tmed


În relaţia (6.7) s-au utilizat următoarele notaţii:

Ltrt [m] - lungimea traseului de transport a unităţii de încărcătură (reperului) necesar pentru procesul de producţie şi/sau vânzare considerat; vtmed [m/min] - viteza medie de transport a unităţii de încărcătură (reperului) pe traseul de transportare.

Analizând parametrii prezentaţi în Tabelul 6.1, rezultă că în cazul proceselor de transport este dificil, dacă nu chiar imposibil, de definit şi utilizat parametrul Kms. Deci, rămân utile pentru determinarea tipului transportului doar parametrii Kcl, njk, mjk. Cuantificarea tipului producţiei (procesării) este riguroasă în domeniul procesării substanţei şi poate fi extinsă, prin analogie, la determinarea tipului manipulării, aşteptării, depozitării şi transportului. Această cuatificare constituie baza preorientării spre optim a soluţiilor proiectate pentru sistemele logistice, cu efecte deosebit de favorabile în asigurarea competitivităţii firmelor. Principalele caracteristici ale tipului producţiei (procesării) în construcţia de maşini şi aparate [122], se arată în Tabelul 6.2. Din acest tabel, rezultă că se va ţine seama în principal de următoarele: - sortimentaţia producţiei; - specializarea utilajelor şi a echipamentelor tehnologice; - amplasarea utilajelor şi a locurilor de muncă; - consumul specific de materiale şi manopera pe produs; - conducerea operativă a producţiei. Semnificaţiile din Tabelul 6.2 sunt: i - sortimente j - componentele (reperele acestor sortimente)


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

171

Tabelul 6.2. Caracteristicile tipului de producţie în construcţia de maşini Criteriu Producţie unicală Producţie de serie Producţie în masă Sortimentaţia producţiei i = 1...p; j = 1...r

Foarte largă Largă ... foarte restrânsă

Singulară

Specializarea producţiei

Tehnologică Mixtă Pe obiect i; j

Specializarea utilajelor şi echip. tehnologice

Universale Universale, specializate, speciale

Speciale

Flexibilitatea producţiei

Relativ ridicată Medie Scăzută

Amplasarea utilajelor şi a locurilor de muncă

Pe grupe omogene tehnologic

Pe grupe, în celule, în flux

Concordant cu fluxul tehnologic

Calificarea operatorilor direcţi

Înaltă, policalificare

Medie Relativ scăzută

Diviziunea muncii Scăzută Mijlocie Mare Consumul specific de materiale şi manoperă pe produs i, j.

Relativ mare Mijlociu Mic

Costul unitar al produsului i, j

Mare Milociu Mic

Productivitatea muncii

Mică Mijlocie Mare

Conducerea operativă a producţiei

Pe unicate Pe comenzi (loturi)

Pe schimb şi linii de producţie în flux

6.1.4. Algoritm specific utilizat în proiectarea sistemelor logistice În general pentru a proiecta un sistem logistic trebuie să ţinem seama pe lângă cele amintite anterior şi de alte elemente cum ar fi:


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

172

- datele iniţiale; - cerinţele concrete ale beneficiarului; - condiţiile complexe ce pot exista în momentul proiectării; - termenele impuse; - costurile ce le implică această proiectare; - performanţele viitorului sistem; - standardele interne şi internaţionale existente etc.

Pentru elaborarea unui algoritm general valabil în proiectarea sistemelor logistice, trebuie luate în considerare cele mai complexe condiţii şi trebuie prevăzute toate posibilităţile care pot apărea în alegerea unei soluţii sau a alteia. În general, a proiecta un sortiment i (produs sau serviciu), o tehnologie sau o organizare/programare a producţiei sortimentului i, înseamnă a concepe pe baza unei teme de proiectare şi a concretiza prin documente scrise şi desenate, intenţiile proiectanţilor în satisfacerea cerinţelor pieţei sau segmentului de piaţă, cerinţe puse în evidenţă în mod detaliat, de studiul de marketing pentru sortimentul i [Popa Horia, 1993]. În urma proiectării se încearcă să se obţină pe cât posibil soluţia optimă din toate punctele de vedere (funcţional, constructiv, estetic, ergonomic, ecologic, economic, social), care să asigure nivelul optim al calităţii sortimentului respectiv. Proiectarea unui sistem logistic presupune conceperea şi determinarea elementelor componente ale respectivului sistem, în ceea ce priveşte tipul şi numărul lor, performanţele (viteza, gabarit, capacitate, dimensiune), amplasarea, traseele (fluxurile), costurile, conexiunile dintre acestea şi oricare alte elemente care se stabilesc în prealabil printr-o temă de proiectare. Obiectivul proiectării unui sistem logistic este de fapt optimizarea succesivă a structurilor şi a proceselor logistice respective. Etapele pe care va trebui să le urmeze proiectarea unui nou sistem logistic şi punerea lui efectiv în aplicare (asimilarea sistemului logistic) le vom arăta în Fig. 6.1.[adaptare după 122]


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

173

Documentaţie de Execuţie Decizie Documentaţia de intrare ieşire Da SM Elaborare STE CTE STE Nu SM, STE, Elaborare TP TP TPr, TOCP Da TP Proiectare PT CTE PT Nu PT Proiectare PE, DB, DA, DE (DB), DA, DE PT, PFL, DB, Proiectare org. PF, GPO DA, DE şi prog. specif. Da PT, DB, PF, Fabricare Omologare DOSSSL GPO SSSL Nu Da GPO, PF, DB Încercare Omologare DOSL DE, DOSSL sistem logistic Nu Corectare disfuncţionalităţi

Fig. 6.1. Etape şi faze generale ale asimilării unui sistem logistic


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

174

Semnificaţii:

SM - studiu de marketing; STE - studiu tehnico-economic; CTE - comisie pentru controlul tehnico-economic; TPr - tipul de producţie; TOCP - tipul de organizare şi conducere a producţiei; TP - tema de proiectare; PT - proiect tehnic; PE - proiect de execuţie; DB - documentaţia de bază; DA - documentaţia auxiliară; PFL - proiect fluxuri logistice; DE - documentaţia de exploatare; GPO - grafice de programare operativă; PF - programare fluxuri; DOSL - documentaţia de omologare a sistemului logistic; SSSL - subansamble specifice sistemului logistic; DOSSL - documentaţia de omologare pentru subansamble specifice sistemului logistic.

Proiectarea unui sistem logistic urmează în general aceleaşi etape ca şi proiectarea unui sistem de producţie, cu deosebirea că activităţile şi structurile acestuia sunt mai puţin complexe. Sistemul logistic ce va trebui să fie proiectat va depinde de sistemul de producţie pe care acesta îl va deservi, precum şi de structura de producţie existentă, el putând fi inclus în această structură (în cazul unui sistem logistic intern). Se pot evidenţia două situaţii: a - cazul în care această proiectare se va face o dată cu proiectarea unui sistem de producţie nou. În acest caz proiectarea sistemului logistic va decurge având la dispoziţie, toate datele posibile în funcţie de cerinţele incluse în tema de proiectare, proiectarea sistemului logistic făcându-se în acelaşi timp cu proiectarea celorlalte sisteme. b - cazul în care această proiectare se va face pe baza unui sistem de producţie şi a unei structuri de producţie deja existente. În acest caz, proiectarea este mai dificilă, trebuind să fie adoptate soluţii specifice care să ţină cont de datele iniţiale existente ale sistemului şi ale structurii de producţie care nu pot fi schimbate. Se observă din Fig. 6.1. că totul se porneşte de la un studiu de marketing (SM) care va avea ca obiectiv studierea oportunităţii de a se elabora sau nu, un studiu tehnico-economic.


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

175

Studiul tehnico-economic pentru sistemul logistic (STE), se elaborează de către proiectant, pe baza studiului de marketing inţial. Proiectantul este de obicei o echipă de proiectare, care cuprinde specialişti şi tehnicieni din domenii diferite şi care sunt conduşi de către un şef de proiect. Scopul elaborării acestui studiu tehnico-economic, este acela de a avea o concepţie globală asupra sistemului logistic, a studia mai multe variante posibile şi a identifica varianta optimă fundamentată ştiinţific din toate punctele de vedere. Acest studiu se aprobă de către o comisie pentru controlul tehnico-economic. Această comisie este formată din specialişti cu realizări deosebite în domeniul proiectării, din unitatea unde se execută respectivul proiect, în respectiva comisie putând fi cooptaţi şi specialisti din exterior. În general un STE pentru un sistem logistic are următorul conţinut:

- obiectul STE; - necesităţi impuse şi caracteristici ale sistemului logistic; - structura şi funcţionarea sistemului logistic pe variante; - sisteme logistice similare concurente (dacă există în funcţiune); - posibilităţi de realizare în ţară a sistemului logistic, integral sau

parţial, pe variante; - eficienţa economică a utilizării noului sistem logistic, pe variante; - concluzii cu recomandarea variantei optime.

Tema de proiectare a sistemului logistic (TP), se elaborează de către

proiectantul general împreună cu beneficiarul, pe baza studiului de marketing, a studiului tehnico-economic, de la care se va lua bineînţeles varianta optimă propusă, precum şi a datelor caracteristice ale beneficiarului care va aplica respectivul sistem logistic: tipul procesării (producţiei) TPr din respectiva unitate economică şi tipul de organizare şi conducere a producţiei TOCP (Just in Time, Just in Case etc). În general o temă de proiectare pentru un sistem logistic are următorul continut:

- denumirea completă a sistemului logistic; - funcţiile sistemului logistic; - caracteristici şi performanţe impuse sistemului logistic; - structura şi funcţionarea sistemului logistic; - modul de integrare cu alte sisteme şi dependenţa de produsele de pe

fluxul pe care îl va deservi; - tehnologia de execuţie a produselor, producţia planificată; - modul de acţiune funcţie de tipul de producţie şi de tipul de organizare

şi conducere a producţiei din întreprinderea beneficiară; - întreprinderi colaboratoare în realizarea sistemului logistic; - limite maxime admise privind costul introducerii sistemului logistic; - termenele de proiectare şi de punere în practică a noului sistem

logistic;


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

176

- bibliografie recomandată. Proiectul tehnic (PT), pentru sistemul logistic se elaborează de către proiectant pornind de la tema de proiectare TP. Acum se concep desenele de ansamblu pentru echipamentele nou proiectate, se fac principalele calcule de dimensionare, cele tehnico-economice, se vor realiza toate traseele din interiorul sistemului logistic, cu distribuirea fiecărui traseu pentru utilajele specifice. Tot acum se va face şi o amplasare sau o reamplasare optimă a utilajelor, cu ajutorul metodelor cunoscute. În general, proiectul tehnic pentru un sistem logistic se compune din următoarele: a) Partea scrisă, care cuprinde: - memoriu de prezentare; - breviar de calcul tehnologic de exploatare; - breviar de calcul de dimensionare; - calcule de amplasare; - breviar de calcul pentru fluxuri;

- document tehnic normativ privind calitatea (caiet de sarcini, norme tehnice, standarde de stat);

- consum informativ de materiale; - borderou de conţinut. b) Partea desenată, cu următoarele componente:

- desene de ansamblu pentru fluxuri, utilaje şi echipamente specifice proiectate; - desene pentru principalele subansamble şi (eventual) principalele piese componente; - scheme de principiu, scheme cinematice, hidraulice, electrice, de alimentare etc;

- scheme de amplasare sau de reamplasare a utilajelor; - orice alte desene necesare definirii sistemului logistic. Proiectul tehnic este aprobat de către comisia pentru controlul tehnico-economic de la proiectant şi eventual, de către beneficiar, dacă aceasta s-a specificat în contractul iniţial. Proiectul de execuţie (PE) (documentaţia de bază DB) a sistemului logistic se elaborează de către proiectant, care porneşte de la proiectul pentru fluxuri logistice şi de la proiectul tehnic. În urma calculelor şi a desenelor care se vor executa va rezulta o documentaţie de bază care va cuprinde: a) Partea scrisă, care este formată din toate documentele care au fost încorporate în partea scrisă din proiectul tehnic, la care s-au adus toate modificările şi completările necesare; b) Partea desenată, care cuprinde următoarele:


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

177

- desenele care sunt cuprinse în proiectul tehnic împreună cu eventualele completări;

- desenele de execuţie pentru subansambluri şi piese; - desenele cu fluxurile logistice împreună cu amplasările utilajelor dacă acestea nu sunt incluse în proiectul tehnic;

- documentaţii specifice care sunt cerute de către beneficiari. Documentaţia auxiliara (DA), pentru sistemul logistic se face de către proiectant pe baza documentaţiei de bază şi cuprinde: - fişa tehnică de documentare; - prospectul;

- documentaţia de ambalare pentru eventualele utilaje şi echipamente componente ale sistemului logistic proiectat;

- documentele de certificare ale calităţii produsului. Documentaţia de exploatare (DE), a sistemului logistic se elaborează de către proiectant în corelaţie cu documentaţia de bază şi cu cea auxiliară şi cuprinde: - cartea tehnică pentru noul sistem logistic;

- modul de exploatare al sistemului logistic, care cuprinde şi elemente de şcolarizare a personalului pentru lucrul în cadrul acestui sistem;

- modul de întreţinere al sistemului logistic; - catalogul cu eventualele piese de schimb etc. Bineînţeles că între documentaţiile care se execută trebuie să fie asigurată o bună corelare, aceasta fiind realizată de şeful de proiect. Organizarea şi programarea specifică a sistemului logistic se face pe baza proiectului pentru fluxuri logistice, a proiectului tehnic, a documentaţiei de bază, cea auxiliară şi cea de exploatare. Ea va avea ca rezultat elaborarea unei programări pentru fluxuri PF şi a unor grafice de programare operativă GPO. Fabricarea subansamblelor specifice sistemului logistic (SSSL), este necesară doar atunci când în noul proiect au intrat subansmble noi de gen depozite, echipamente specifice acestora, maşini de ridicat şi/sau transportat speciale ce nu sunt încă proiectate sau doar componente ale acestora (dispozitive de apucare, de ridicare, de angrenare etc). Această fabricare se face pornind de la proiectul tehnic, documentaţia de bază, programarea fluxurilor şi eventual graficele de programare operativă. În urma fabricării, o comisie specială va omologa respectivele utilaje şi/sau instalatii, iar în urma aprobării se va elabora o documentaţie specifică de omologare a SSSL. De obicei comisia de omologare este formată din reprezentanţii proiectantului, a beneficiarului


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

178

precum şi reprezentanţii organizaţiilor care se ocupă de resortul respectiv. În cazul în care omologarea nu este aprobată, se vor face modificări în cadrul proiectului tehnic, iar ciclul se va relua din acel punct. Încercarea sistemului logistic se va face utilizând graficele de programare operativă, programarea fluxurilor, documentaţia de bază şi cea de exploatare, precum şi documentaţia de omologare a subansamblelor specifice sistemului logistic. Cu ajutorul acestora se va realiza efectiv punerea în practică a acestuia. În urma omologării respectivului sistem se va elabora o documentaţie de omologare a sistemului logistic (DOSL). Dacă se va observa apariţia anumitor disfuncţionalităţi, acestea se corectează de către proiectant împreună cu utilizatorul sistemului. Principalele mărimi care trebuie determinate la proiectarea SL sunt următoarele: 1 - pentru procesele logistice, se determină:

- intensitatea transferului pe fluxul logistic: vman, vtr [m/min] - viteza de manipulare respectiv de transport pe fluxul logistic considerat; - debitul de transfer pe fluxul logistic: Qman, Qtr [m

3/min] - debitul de transfer (manipulare, transport) pe fluxul logistic considerat; - precizia în spaţiu şi timp a transferului, depozitării, aşteptării: ±∆L [mm] - abaterea de poziţie la manipulare, transport, aşteptare, depozitare;

±∆t [s] - abaterea de la succesiunea programată pe fluxul logistic - duratele specifice ale proceselor logistice unitare: NTman, NTtr, NTdep, NTast [min/buc, m3, t...] - normele de timp pentru operaţii specifice fluxurilor logistice de bază (manipulare, transport, depozitare, aşteptare);

2 - pentru structurile logistice, se determină: - numărul de componente ale structurii: nmman, nmtr, nmdep, nmast [buc] - numărul de posturi (utilaje tehnologice logistice-UTL), respectiv de locuri de muncă (operator uman & un UTL neautomatizat sau mai multe UTL automate); - lungimea rutelor de transfer: Lman, Ltr [m] - lungimile rutelor de manipulare respectiv transport; - spaţiile ce caracterizează sistemul logistic: Adep, Aast [m

2] - ariile de depozitare respectiv aşteptare; Vdep, Vast [m

3] - volumele de depozitare respectiv aşteptare; - gradul de ocupare a spaţiilor ce caracterizează sistemul logistic:

Goman, Gotr, Godep, Goast [%] - gradul de ocupare la manipulare, transport, depozitare, aşteptare;


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

179

- numărul de unităţi (uî) de încărcătură: nuî [buc] - numărul de unităţi de încărcătură pe nivelul specific considerat (primar - în contact direct cu produsul/ambalajul produsului; secundar - care încorporează uî primare; terţiar - care încorporează uî secundare);

3 - pentru programele logistice, se determină: - cantitatea transferată pe fluxul logistic: Qij [buc, m3, t,.../u.t.p] - cantitatea de sortimente i şi reper j ce trebuie transferată pe fluxul logistic considerat într-o unitate de timp a perioadei u.t.p (an, lună, zi etc); - mărimea stocurilor pe fluxul logistic: sdep, sast [buc/lot; buc, m3, t, .../post depozitare] - stocul necesar pe interval/zonă de depozitare respectiv aşteptare a fluxului logistic; stL [buc, m3, t,.../flux] - stocul total necesar pe fluxul logistic considerat; - duratele de procesare pe fluxul logistic: tcman, tctr, tcdep, tcast [min/ciclu] - durata ciclului de manipulare, transport, depozitare, aşteptare, tm [min/rută] - durata marşrutului de transfer (manipulare, aşteptare, transport) pe fluxul logistic considerat, TcL [min/flux] - durata ciclului logistic considerat; - perioadele de repetare a fluxului logistic: Tr [zile/lot; zile/flux] - perioada de repetare specifică pe interval/zonă de flux logistic, TrL [zile/flux] - perioada de repetare pe total flux logistic.

Pentru fiecare interval/zonă a fluxului logistic se calculează şi un număr necesar de operatori (muncitori) cu anumită calificare nM [persoane]. Din punct de vedere economic, toate mărimile şi toţi parametrii sus menţionaţi determină costuri şi cheltuieli aferente SL, care intervin în mod specific în determinarea costurilor complete Cc [lei/u.t.p], respectiv Cci [lei/buc, m3, ...] ce caracterizează activitatea sistemului de producţie şi comercializare servit de sistemul logisitc (SL) considerat. Algoritmul specific propus în continuare este caracterizat de următoarele: 1 - preorientarea spre optim a proiectării SL bazată pe două estimări: (a) estimarea tipului producţiei (procesării) pe fluxul logistic de proiectat;

(b) estimarea îndeplinirii condiţiilor de introducere a sistemului JIT. 2 - concepţia intercorelată a proceselor logistice - stocurilor necesare pe fluxul logistic - structurilor SL - programelor de funcţionare a SL; 3 - selecţia variantei optime a SL cu modele matematice de optimizare multiatribut (ELECTRE, minimax, ...), combinate cu modele matematice de optimizare multiobiectiv pe intervalele/zonele fluxului logistic (optimizare stocuri, optimizare amplasări ale posturilor, optimizare rute şi marşruturi, optimizare a alocării resurselor de timp, forţă de muncă, consumabile etc).


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

180

Date de intrare pentru proiectarea sistemului logistic SL: {i}, {j}, Qi, Qj, {k}, NTk, .... Încadrare în SPC Nu SL nou? Da Corelare cu proiectarea existent generală a SPC nou Estimare tipul producţiei (TPr) Condiţii JIT (sincronizare operaţii, stocuri, feedback,...) Nu Da Proiectare procese {vj} - tip proces - tact T [ut/buc] manipulare, transport, - viteze, debite depozitare, aşteptare - precizii (m, t, d, a) - durate specifice -feedback Determinarea exactă a tipului producţiei Tpr (njk, mjk, Kcl) Nu Sincronizare Da ∆T = ±0,1T Organizarea pe grupe (G) Organizarea în flux sau celulară (C) (L) Dimensionare stocuri {Vj}: număr de repere (nj), volum stoc (Sj), perioada de reaprovizionare (Ta). Dimensionare SL: - Structură - componente (nm), lungimi rute de transfer (L), spaţii (arii A şi volume V), grad de ocupare (Go), număr unităţi de încărcăt. (nuî) - Programe (rute, arii, amplasări, volume) A B


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

181

A’ B’ Nu Varianta optimă pentru SL? Da Proiectarea detaliată pentru varianta optimă

Fig. 6.2. Etapele proiectării optimale a unui sistem logistic Semnificaţii: i - sortimente, i = 1,…,b; j - componentele (reperele) acestor sortimente, j = 1,…,r; k - operaţie; Qi, Qj - producţiile anuale planificate; Ntk - normele de timp; SPC - sistemul de producţie şi comercializare; SL - sistem logistic; TPr - tipul producţiei; JIT - Just in Time (exact la timp); m, t, d, a - manipulare, tramsport, depozitare, aşteptare;

njk - numărul de repere distincte j aflate în componenţa sortimentului i, procesate (real sau ipotetic în medie) în cursul perioadei de un an la postul de lucru ce realizează operaţia k; mjk - numărul de posturi de lucru pentru operaţia k necesar continuu (real sau ipotetic în medie) în cursul perioadei de un an la postul de lucru pentru procesarea Qj exemplare din reperul j; Kcl - coeficientul de continuitate a livrării unui sortiment i, într-un an calendaristic;

∆T - sincronizare (abaterea de la succesiunea programată); T - tactul liniei; G, C, L - organizarea pe grupe, celulară sau în flux; nj - număr de repere; Sj - volumul stocului. Ta - perioada de reaprovizionare;


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

182

nm - numărul de posturi (utilaje tehnologice logistice -UTL), respectiv de locuri de muncă (operator uman & un UTL neautomatizat sau mai multe UTL automate);

L - lungimea rutelor de manipulare respectiv transport; A - arii de depozitare respectiv aşteptare; V - volume de depozitare respectiv aşteptare;

Go - gradul de ocupare la manipulare, transport, depozitare, aşteptare; nuî - numărul de unităţi de încărcătură pe nivelul specific considerat (primar - în contact direct cu produsul/ambalajul produsului; secundar - care încorporează uî primare; terţiar - care încorporează uî secundare).

În Fig. 6.2 se prezintă detaliat intercorelarea etapelor şi fazelor de proiectare optimală a SL. La rândul ei, fiecare fază de proiectare include metode şi proceduri specifice detaliate de dimensionare şi concepţie. Etapele proiectării unui sistem logistic se aplică atât logisticii interne cât şi logisticii externe. Pentru ambele componente ale logisticii (logistica externă şi logistica internă), tipul producţiei şi existenţa sau nu a unui sistem “Just in Time” va duce la proiectarea unui anume tip de sistem logistic cu tot ceea ce presupune aceasta. Tendinţa actuală este de a se reduce stocurile (atât cele de materii prime şi materiale cât şi cele de produse finite), de a se reduce durata de livrare a comenzilor şi deci implicit de a se îmbunătăţi fluxul de numerar al firmei.

Din Fig. 6.2 se observă următoarele: - prima decizie, când se poate alege o metodă de proiectare specifică,

este atunci când se optează pentru un sistem logistic absolut nou (când este necesară corelarea cu proiectarea celorlalte componente ale sistemului de producţie şi comercializare) sau unul reproiectat (când se face încadrarea pe o structură de producţie şi comercializare deja existentă);

- a doua decizie de proiectare se ia în momentul analizei posibilităţii proiectarii pentru un sistem “Just in Time” (JIT) sau unul clasic;

- tipul producţiei se calculează conform celor prezentate în subcapitolele 6.1.2 şi 6.1.3.;

- a treia decizie se ia în momentul verificării posibilităţii sincronizării operaţiilor când se va opta pe de o parte pentru organizarea în flux sau pe de altă parte pentru organizarea pe grupe sau celulară;

- ultima decizie se va lua în momentul verificării variantei optime pentru sistemul logistic proiectat (printr-o optimizare multiobiectiv sau multiatribut - vezi subcapitolul 5.3).


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

183

Între sistemul de aprovizionare Just in Time şi practicile de aprovizionare tradiţionale există multe deosebiri (Tabelul 6.3):

Tabelul 6.3. Comparaţie între cele două modele de aprovizionare Nr. crt.

Criteriu de analiză

Aprovizionarea în sistem Just in Time

Aprovizionarea tradiţională

1 Lotul achiziţionat

Mic şi frecvent Mare

2 Alegerea furnizorului

Surse puţine (chiar şi o singură sursă)

Mai multe surse

Contract pe termen lung Contract pe termen scurt

Localizarea furnizorului să fie cât mai apropiată de firma ce practică JIT

Nu contează distanţa ci doar preţul

3 Verificarea şi controlul materiilor prime aprovizionate

Încredere în verificarea făcută de furnizor

Cumpărătorul va face verificarea cantităţii şi calităţii livrărilor

4 Negocierea contractului de livrare

Se caută obţinerea unei calităţi şi fiabilităţi optime, livrarea făcându-se exact la timpul convenit în schimbul unui preţ mai mare ca de obicei (în general cu aproximativ 5%)

Se încearcă obţinerea celui mai bun preţ şi a celor mai bune condiţii de livrare

5 Transportul În sarcina cumpărătorului În sarcina furnizorului

6 Documentele necesare

Reduse la minimum Conform procedurilor normale

7 Ambalare Recipiente sau palete standard, foarte bine marcate şi cu elemente specifice de identificare

Conform întelegerilor făcute sau lăsate la alegerea furnizorului

Din Tabelul 6.3. se observă ca diferenţa dintre cele două modele de aprovizionare se reflectă direct luând în considerare următoarele criterii: 1 - Lotul achiziţionat, acesta putând fi:


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

184

- mare, în cazul aprovizionării tradiţionale, transportul făcându-se atât cu mijloace auto cât şi feroviare sau navale (dacă există facilităţile necesare);

- mic, în cazul “JIT”, transportul făcându-se în general cu mijloace auto, acestea fiind mult mai rapide şi având un cost mediu.

2 - Alegerea furnizorului, aceasta făcându-se ţinând cont de numărul furnizorilor, durata de colaborare şi localizarea sediului furnizorului faţă de sediul firmei considerate. Se observă că în cazul sistemului “JIT”, se tinde spre surse reduse ca număr, pe contracte pe termen lung (chiar şi în cazul în care preţurile negociate sunt peste preţul pieţei) precum şi pe distanţe mici între cei doi parteneri de afaceri. 3 - Verificarea şi controlul materiilor prime aprovizionate se face de către furnizor în cazul “JIT”, ştiindu-se că acest sistem se bazează şi pe principiul “zero defecte”, la aceasta contribuind şi furnizorul de materii prime, materiale şi componente. 4 - Condiţiile contractului - sunt total diferite în cele două cazuri. 5 - Transportul - revine în sarcina cumpărătorului pentru “JIT”, chiar dacă acesta apelează la firme specializate în transport. 6 - Documentele necesare - sunt reduse ca număr în cazul “JIT”, acest lucru stabilindu-se prin condiţiile contractuale. 7 - Ambalarea - trebuie foarte bine stabilită de la început, în cazul “JIT”, acest lucru putând fi identic sau diferit în cazul tradiţional. În concluzie se poate afirma că etapele definite în Fig. 6.2. se pot aplica întregului sistem logistic, atât din interiorul firmei cât şi din exteriorul ei. 6.2. Utilizarea calculatorului în proiectarea sistemelor logistice Proiectarea constructivă şi tehnologică asistată de calculator este un concept modern care este utilizat tot mai mult în lume. În momentul de faţă programele cele mai utilizate pentru proiectare asistată, care se folosesc şi în România sunt: - pachetul de programe AUTOCAD, care este conceput de firma AUTODESK din Statele Unite ale Americii şi care este cel mai raspândit în lume. El se foloseste în special în industria constructoare de maşini dar are aplicaţii şi în alte sfere (chiar şi în modă) - pachetul de programe CATIA (Computer Aided Three-Dimensional Interactive Application), care a apărut ca o soluţie în dezvoltarea proiectelor în industria aeronautică, fiind conceput de specialiştii de la firma Dassault Systems, în cooperare cu compania IBM. În momentul de faţa CATIA se


______________________________________________________________________________________ Capitolul VI

185

utilizează foarte eficient în industria constructoare de autovehicule, industria navală, industria energetică, industria chimică pentru o proiectare foarte complexă. Caracteristica de bază a acestei aplicaţii este faptul că este concepută modular, ceea ce permite o flexibilitate la adaptarea cerinţelor utilizatorului. Deşi CATIA este mai performant decât AUTOCAD el este mai putin folosit atât datorită preţului deosebit de ridicat, cât şi a utilizării sale doar pe staţii de lucru foarte performante şi în acelaşi timp foarte scumpe de tip IBM RISC/ 6000, sub sistemul de operare IBM UNIX. - pachetul de programe INTERGRAPH de proiectare asistată, realizat de firma Intergraph Corporation din SUA, porneşte de la soluţii punctuale, specifice utilizatorilor individuali şi atelierelor de proiectare, pâna la sisteme integrate de anvergură, specifice proiectării inginereşti multidisciplinare - ALLPLAN în proiectarea construcţiilor etc. În ceea ce priveşte proiectarea asistată de calculator pentru sistemele logistice, aceasta se face în general pentru partea desenată a proiectului tehnic şi proiectului de execuţie unde se poate utiliza uşor. Pentru aceasta se poate folosi atât AUTOCAD - ul cât şi CATIA. Cu ajutorul acestor programe se pot proiecta şi fluxurile logistice. CATIA se utilizează şi în proiectarea arhitecturii Computer Integrated Manufacturing a unei întreprinderi, outputul uneia dintre modulele sale fiind reprezentat nu numai de desene, dar şi de programele pentru maşinile cu comandă numerică, liste de componenţă ale ansamblurilor sau liste de materiale. Utilizând schema logică din Fig.6.2. se poate elabora un program specific de proiectare a sistemelor logistice. Prin el se poate proiecta un sistem logistic ţinând cont de datele de intrare şi de condiţiile existente pentru fiecare caz în parte. Pentru a putea elabora un astfel de program este necesară o echipa multidisciplinară, cu specialişti din mai multe domenii de activitate. În România, interesul pentru optimizarea operaţiilor logistice nu este prea ridicat, în majoritatea cazurilor cadrele de decizie neîntelegând importanţa logisticii în activitatea întreprinderii şi oportunitatea stăpânirii ei. De abia în ultimul an unele firme autohtone încearcă (destul de timid însă) de a-şi scădea costurile inclusiv prin reproiectarea sistemului logistic existent. În ceea ce priveşte firmele multinaţionale (în special cele care se ocupă şi cu distribuţia) preocupările în domeniul logisticii sunt foarte accentuate. Spre exemplu SC “Compania de Imbuteliat COCA COLA Timis” SRL are un program extrem de performant de proiectare a traseelor logistice, utilizate în distribuţia produselor proprii.

Mocan Marian - Logistica - Cap. 6

Documents

Transcript of Mocan Marian - Logistica - Cap. 6