UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI FACULTATEA ISTORIE SI FILOSOFIESPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL

SECURITATII IN PERIOADA CONTEMPORANA

Managementul riscului si securitatii in afaceri.

Eficienta politicii monetare europene in Germania.Studiu de caz II

Eficienta comerciala externa a Romaniei la produsul carbune. Studiu de caz I

1

Mocan Mihai Andrei, an I.Studiu de caz II

Scurt istoric al etapelor realizarii Uniunii Economice Monetare EUROpene Bazele integrării monetare europene încep pe data de 7 februarie 1992, la

Maastricht, unde s-a stabilit ca obiectiv major al procesului de integrare crearea

uniunii economice şi monetare Europene (UEM), inclusiv crearea şi punerea în

circulatie a unei monede unice EURO.

În general, se consideră că integrarea monetară presupune trei condiţii:

- armonizarea explicită a politicilor monetare,

- un pool comun de rezerve valutare,

-bancă centrala unica.

Faptul ca tratatul de la Roma nu acordase atenţie uniunii monetare şi că nevoia

unei monede EUROpene era mai puţin resimţită este explicat de mai multe motive:

economia mondială se afla în expansiune, sistemul monetar existent în acele timpuri

funcţiona satisfăcător şi „mobilitatea limitată a capitalului permitea guvernelor

Europene o marjă rezonabil de largă de manevră în ceea ce priveşte politica

monetară” in 1989, Consiliul Europei, la iniţiativa preşedintelui francez Valerie

Giscard d’Estaing, a hotărât crearea Sistemului Monetar European (SME), cu scopul

de a limita fluctuaţiile cursurilor de schimb ale monedelor EUROpene, etapă

pregătitoare important pentru crearea unei zone de stabilitate monetară în Europa. În

1991, ţările Comunităţii Europene semnează Tratatul de la Maastricht Urmărind

prevederile “Planului Werner” şi a “Planului Delors”, Tratatul de la Maastricht

stabileşte următoarele aspecte importante pentru instituirea Uniunii Economice şi

Monetare (UEM): criteria de convergenţă (cerinţe de disciplină economică) care

trebuie îndeplinite de ţările care urmează să fie incluse în uniunea monetară, un

calendar précis de realizare a UEM, cuprinzând trei etape, finalizat cu introducerea

monedei unice, un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite să asigure şi

să susţină o funcţionare sănătoasă, stabilă şi ascendentă a economiilor ţărilor

participante la UEM.

Cele trei etape principale ale realizării Uniunii economice şi monetare

Europene au fost stabilite astfel:

2

Etapa coordonării politicilor monetare - 1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993-

În cadrul acestei etape s-a realizat libera circulaţie a capitalurilor în toate ţările

membre ale Uniunii Europene (cu o amânare până la sfârşitul anului 1992 pentru

Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda) şi s-au urmărit următoarele obiective: realzarea

celui mai mare grad posibil de convergenţă economic prin planurile de convergenţă,

finalizarea tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor tehnice, fizice şi fiscal care

împiedicau dezvoltarea deplină a acesteia, eliminarea tuturor obstacolelor din calea

liberei miscari a capitalurilor.

Etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice - 1 ianuarie

1994 – 31 decembrie 1998. Această etapă a început pentru toate statele membre,

fără nici o condiţionare, fiind considerată o perioadă de tranziţie şi ajustare a

politicilor monetare si dezechilibrelor financiare.

Etapa introducerii monedei unice – 1 ianurie 1999 – 1 iulie 2002 la această

a treia etapă participarea statelor member este condiţionată de îndeplinirea criteriilor

de convergenţă, respective a condiţiilor necesare pentru adoptarea unei monede

unice, constatată de Consiliul pentru fiecare ţară separate, prin vot cu majoritate

calificată. Statele care nu îndeplinesc criteriile de participare la etapa a treia a UEM

vor face obiectul unei derogări pentru o perioadă de tranziţie în care vor fi

monitorizate şi susţinute să îndeplinească aceste criterii.

Consiliul European, reunite la Bruxelles, la 3 mai 1998, a decis, pe baza

recomandării Consiliului de Miniştri (ECOFIN) şi a avizului Parlamentului European,

îm urma evaluării îndeplinirii “criteriilor de convergenţă” următoarele : 11 state

member respective Belgia, Germania, Spania, Franţa, Irlanda, italia, Luxemburg,

Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda, îndeplinesc condiţiile necesare pentru

adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor participa la cea de-a

treia etapă a uniunii economice şi monetare, 2 state member respective Grecia şi

Suedia nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei unice la 1

ianuarie 1999 şi vor intra în categoria statelor cu derogare.

Marea Britanie şi Danemarca nu au făcut obiectul evaluării Consiliului, deoarece

acestea au notificat Consiliul că nu intenţionează să participle la etapa a treia a UEM

de la 1 ianuarie 1999 şi situaţia lor a fost reglementată prin protocoale anterioare

separate (anexe la Tratatul asupra Uniunii EUROpene), care le permit să nu

participe, în acest caz specific, la zona EURO.

În scopul de a facilita trecerea tuturor statelor member la a treia etapă, se prevede

3

coordonarea politicii monetare unice cu cea a statelor cu derogare, care îşi păstrează

competenţele în materie conform drepturilor naţionale respective.

Fără îndoială, evenimentul cela mai important al acestei a treia etape îl

reprezintă însăşi introducerea monedei unice la 1 ianuarie 1999.

Denumirea monedei unice EURO, a fost stabilită la reuniunea de vârf de la

Madrid din decembrie 1995. În urma summit-ului de la Bruxelles, din mai 1998,

EURO a fost introdus în 11 dintre cele 15 ţări ale UE (Austria, Belgia, Finlanda,

Franţa, Germania, Irlanda, Italia Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania) începând

cu 1 ianuarie 1999. Marea Britanie, Suedia şi Danemarca au refuzat aderarea la

EURO din motive interne, iar Grecia nu a îndeplinit criteriile de convergenţă stipulate

în Tratatul de la Maastricht.

Desingnul simbolului EURO (€) a fost creat de Comisia Europeana , iar

conceperea acestuia trebuia să satisfacă trei criteri: să fie un simbol uşor de

recunoscut al Europei , să poată fi scris uşor de mână, să aibă un design plăcut.

Mai mult de treizeci de monede au fost desenate. Din acestea, zece au fost supuse

aprobării publicului, iar două dintre modele s-au distanţat clar în preferinţele acestuia.

Dintre ele, Jacques Santer , preşedintele de atunci al Comisiei Europene, şi

comisarul însărcinat cu EURO, Yves-Thibault de Silhuy, au ales varianta finala.

Desenul a fost inspirat de litera greceasca epsilon, evocând astfel perioada clasică şi

leagănul civilizaţiei Europene. Simbolul se referă de asemenea, şi la prima literă a

cuvântului Europa, iar cele două linii paralele semnifică stabilitatea EURO.

Abrevierea oficială a monedei este EUR, termen înregistrat la Organizaţia

Internatională pentru Standardizare (ISO).

Obiectivele programului de trecere la moneda unica si efectele acestora asupra

statelor membre

Prin adoptarea monedei unice, Europa a câştigat numele de al doilea pol

financiaral lumii, de departe înaintea celui japonez şi conduce la crearea unor condiţii

foarte bune pentru dezvoltarea concurenţei în plan mondial. EURO, reprezintă

elemental de bază al conducerii Uniunii Europene, iarintroducerea acestei monede

pe pieţele europene a adus pentru toţi cetăţenii europeniun câştig şi un surplus de

4

stabilitatea economică. Apariţia monedei euro reprezintă celmai important moment

de pe

 piaţa financiară, moment care a dus la schimbări semnificative în cadrul economiilor

ţărilor  participant e şi la pos ibilitatea formăr ii unei pieţe uni ce în cadrul căreia

puterea şi competitivitatea au crescut.

O piaţă unică asigură totodată creşterea economică a ţărilor europene, crearea de

noi locuri de muncă, o scădere a costurilor de operare precum şi o alocare mai bună

a capitalurilor. Scopul creerii pieţei unice este de a asigura prezentarea informaţiei

despre emitenţi în mod corect, complet şi la timp, cu rezultat direct asupra creşterii

încrederii investitorilor în asigurarea şi îmbunătăţirea evaluării activelor financiare şi a

performanţelor în afaceri.

  Se ştie că moneda Euro vizează în principal exportatorii şi importatorii, care sunt

 cei mai importanţi utilizatori ai acesteia

Prin folosirea unei monede unice în cadrul tranzacţiilor, aceştia prezintă şanse egale

de eliminarea a costurilor suplimentare de tranzacţie

Introducerea monedei unice a dus la:

-reducerea costurilor de operare în pieţe şi creşterea accesului la capital al

investitorilor;

 -crearea unor diverse variante

competitive de investiţii pentru investitori, precum şiun nivel de prezentare a

informaţiei adecvat cerinţelor acestora;

-relaţii bazate pe încredere între investitorii prezenţi pe pieţele financiare europene ;

 

 Prin trecerea la moneda unică s -a dorit totodată ca ţările europene să ia măsuri şi în

 ceea ce priveşte dezvoltarea şi creşterea eficienţei sistemelor financiare. În acest

sens se pot enumera măsuri precum:

 -deschiderea pieţelor de capital naţionale investitorilor străini;

 -liberalizarea pieţelor bursiere naţionale;

 -renunţarea totală sau parţială la măsurile de control valutar .

 

5

Efectele introducerii monedei unice pe pieţele financiare

  Prin adoptarea monedei Euro ca monedă unică se elimină riscul valutar în

 interiorul Zonei Euro. De aceea se  presupune că cei care vor economisi nu vor

trebui să se ȋngrijoreze în privinţa locului unde au fost emise titlurile de valoare, dacă

acestea sunt emise în euro.Adoptarea Euro ca monedă de referinţă va generea pe

pieţele financiare efecte pozitive şi totodată efecte negative.

  Printre efectele pozitive se numără în primul rândformarea unei pieţe unice, în

care concurenţa va creşte iar instituţiile financiare vor fiforţate să îşi perfecţioneze

 performanţele pentru a atrage noi clienţi. Tot un efect pozitiv generat este cel prin

care resursele economice vor fi mai eficient exploatate precum şidezvoltarea unor

instituţii şi pieţe financiare extinse.Principalul efect negativ generat de adoptarea

monedei unice este acela că potenţialul de diversificare se micşorează. De exemplu,

ȋnainte de apariţia monedei euro, un economisitor belgian putea să - şi diversifice

portofoliul prin achiziţionarea de titluri germane, italiene sau din alte ţări europene.

Acum aceste titluri sunt mai puţin diverse din moment ce se exprimă în aceeaşi

monedă

. Alte efectele ale introducerii monedei unice ar fi:

 -ameliorează funcţionarea pieţei unice europene, optimizând realizarea efectivă a

celor patru libertăţi de mişcare (a bunurilor, persoanelor, serviciilor  şi capitalului);

 -stimularea importurilor şi exporturilor societăţilor naţionale şi multinaţionale,

localizate în statele membre Uniunii Economice şi Monetare

 -creşterea gradului de competitivitate între agenţii economici locali şi cei din alte

state ale Uniunii Europene, preţurile pentru produsele şi serviciile similare

fiindexprimate în una şi aceeaşi monedă;

 -creşterea schimburilor comerciale între statele membre ale Uniunii Europene;

Politica monetara al unui stat membru, GERMANIA „locomotivul’’ economiei

europene

Astăzi Germania reprezintă un stat foarte puternic şi bine dezvoltat din punct de

vedere politic, economic şi nu numai. Deci pentru ca să putem atinge şi a dezvălui

aspectele economice care sunt legate nemijlocit de tema tezei prezente trebuie să

avem idee şi de informaţii generale despre Germania. Republica Federală Germania

(în germană: Bundesrepublik Deutschland), denumită colocvial Germania

6

(Deutschland, sens literal: "ţara germană"), este un stat în Europa Centrală. Face

parte din organizaţii internaţionale importante precum Consiliul Europei(1951),

OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957),

ONU (1973), OSCE şi din zona euro.

Germania are cea mai mare economie naţională din Europa, a patra din lume ca

PIB nominal, şi a cincea din lume în funcţie de paritatea puterii de cumpărare,

conform datelor din 2008. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider,

inovator şi beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este

lider mondial în exporturi, exportînd bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în

2006 (incluzînd ţările din zona Euro), şi generează un surplus comercial de 165 de

miliarde. Sectorul servicii contribuie cu aproximativ 70% la PIBul total, sectorul

industrie cu 29,1%, şi sectorul agricultură cu 0,9%. Majoritatea produselor sunt din

domeniul ingineriei, în special automobile, instalaţii mecanice, metalurgie şi bunuri

chimicale. Germania este cel mai mare producător de turbine de vînt şi tehnologia

puterii solare din lume. Cele mai mari tîrguri şi congrese internaţionale de comerţ din

fiecare an au loc în oraşe germane, cum ar fi Hanovra, Frankfurt şi Berlin.

În topul celor mai mari 500 de companii listate la bursă, top organizat în funcţie

de veniturile companiilor, există 37 de companii cu sediul în Germania. În 2007, cele

mai mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai

profitabilă), Siemens, Deutsche Bank (a doua companie ca rentabilitate), E.ON.,

Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro, şi BASF. Printre companiile cu cei mai

mulţi angajaţi se numără Deutsche Post, Robert Bosch GmbH, şi Edek. Branduri

renumite la scară mondială sunt Mercedes Benz, SAP, BMW, Adidas, Audi, Porsche,

Volkswagen şi Nivea.

Germania este o susţinătoare a integrării economice şi politice europene, iar

politicile ei comerciale sunt din ce în ce mai mult determinate de acordurile dintre

membrii Uniunii Europene şi de legislaţia europeană privind piaţa comună. Germania

a adoptat moneda unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca

Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt. Chiar şi după reunificarea Germaniei, din

1990, nivelul de trai şi veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie

de Vest. Modernizarea şi integrarea economiei din estul Germaniei continuă să fie un

proces de lungă durată, şi se prevede că acesta va dura pînă în 2019, transferurile

anuale de la vest la est fiind de aproximativ 80 de miliarde de dolari. Rata şomajului

a scăzut începînd cu 2005, ajungînd la cea mai scăzută cotă din ultimii 15 ani, 7,5%,

7

în iunie 2008 1. Acest procentaj variază de la 6,2% în fosta Germanie de Vest, la

12,7% în fosta Germanie de Est. Fostul guvern, al cancelarului Gerhard Schröder, a

iniţiat o serie de reforme privind piaţa de muncă şi instituţiile legate de bunăstarea

publică, în timp ce actualul guvern a adoptat o politică fiscală restrictivă, şi a redus

numărul de locuri de muncă din sectorul public. Despre situaţia economică actuală

putem judeca după datele din tabelul 1 dat mai jos.

Tabelul 1: Principali indicatori economici ai Germaniei pentru anul 2009

DATE ECONOMICE, 2009

Indicator economic Valoare

Creştere PIB 1,7%

Compoziţie PIB pe ramuri agricultură: 1%, industrie: 31%,

servicii: 68%

Rata inflaţiei 1,6% pe an

Forţa de muncă 42,63 milioane personae

Forţa de muncă distribuită pe

sectoare

agricultură:2,8%, industrie:

33,4%, servicii: 63,8%

Rata şomajului 8,4%

Şomaj peste 3 milioane de cetăţeni

Buget de stat 1.200 milliarde euro

Cheltuieli de stat 1.300 milliarde euro

Deficit bugetar 80 milliarde euro

Datoria publică 65,8% din PIB

Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania#Economia`

În ciuda efortului material făcut pentru integrarea fostei RDG (Republica

Democrată Germană), Germania a devenit, în ultimii ani locomotiva economiei

mondiale. Economia Germaniei este una dintre cele mai dezvoltate şi solide din

lume, bazată pe industria prelucrătoare (locul I pe glob la mai multe produse) şi

comerţul exterior (cel mai mare exportator mondial de mărfuri). Fiind o ţară cu o

economie puternic dezvoltată, Germania concurează, pe de o parte cu celelalte state

1 Ro.wikipedia.org/germania-cap 14

8

dezvoltate în lupta pentru creşterea ponderii controlului economiei şi a pieţei

mondiale, pe de altă parte însă, îşi reuneşte şi îşi coordonează forţele cu acestea

pentru a nu pierde controlul pe care îl deţine asupra mapamondului. Ca şi acestea,

Germania este o societate postindustrială în care ponderea agriculturii în PIB s-a

stabilit la cote minime, de 2 – 5%, ponderea industriei este în scădere, menţinîndu-şi

cea mai mare pondere industria constructoare de maşini, iar ponderea serviciilor

atinge valori de 60 – 75%. În relaţiile economice externe exporturile sunt dintre cele

mai diversificate, avînd şi cele mai mari valori ai coeficienţilor eficenţei economice.

Germania face parte astfel, alături de S.U.A., Japonia, Franţa, Italia şi Marea Britanie

din grupul “celor 6” devenit grupul “celor 7” după includerea Canadei. Trecerea lumii

într-o societate postindustrială şi industrializarea ţărilor în curs de dezvoltare,

procese care au luat amploare în ultimele 2 decenii, au redus din ponderea “primelor

şase” în economia mondială.

În anii 90 ponderea acestor ţări în producţia industrială mondială era de peste

65%, aceeaşi fiind şi ponderea exporturilor de maşini şi utilaje. Pe fondul reducerii

substanţiale a ponderii acestor ţări în numărul populaţiei mondiale, se poate constata

o creştere relativă a nivelului lor de industrializare, de la 3,4 în 1970 pînă la 4,8 în

1995.

În cazul Germaniei, ponderea în producţia convenţională a industriei de prelucrare

mondială a crescut de la 9,8% în 1970 la 12,4% în 1995. (potrivit I.E.M.) iar nivelul

relativ al industrializării a crescut de la 3,6% în 1970 la 6,5% în 1995. În grupul “celor

6”, Germania care a deţinut locul 2 pînă în anii ’70, în prezent l-a cedat Japoniei, cu

toate că reunificarea ţării a sporit ponderea ei în industria mondială cu circa 13%.

Tuturor acestor ţări, inclusiv Germaniei, le sunt caracteristice un grad foarte înalt al

concentrării de capital şi rolul pe care îl au companiile transnaţionale din fiecare ţară

în cadrul economiei mondiale. Toate statele au o independenţă totală în elaborarea

şi producţia de armament şi sunt exporatatori de armament, avînd cele mai moderne

armate.

“Indicele încrederii în mediul economic din Germania s-a îmbunătăţit peste

aşteptări în august 2009, reflectînd o presiune mai scăzută în privinţa perspectivelor

macroeconomice, pe fondul scăderii preţurilor petrolului şi deprecierii monedei

europene”, - transmite Reuters, citat de Mediafax.2

2 http://www.capital.ro/articol/increderea-din-mediul-de-afaceri-german-la-niveluri-anterioare-prabusirii-lehman-brothers-128436.html

9

Analiza aparţine institutului de cercetare economică ZEW, din Germania, şi se

bazează pe un chestionar privind aşteptările a 297 de analişti şi investitori privind

mediul economic din cea mai puternică economie europeană, cu un surplus de

balanţă comercială externă de 83,3 miliarde euro în primele 5 luni 2009. Indicele a

crescut la – 55,5 în iunie, de la minimul record de – 63,9 în iulie, în timp ce estimările

indicau o apreciere mult mai temperată, pînă la – 62. “Deşi aşteptările investitorilor şi

analiştilor sunt ceva mai pozitive, părerile păstrează - pe bună dreptate, după

aprecierea noastră - o notă de pesimism în ceea ce priveşte perspectivele economiei

germane”, - a declarat analistul ING, Martin van Vliet. Moneda europeană a avut o

uşoară creştere, de scurtă durată, după publicarea indicelui. “Indicele a fost peste

aşteptări, deci a oferit monedei euro un sprijin de scurtă durată, însă este tot un

număr negativ, ţinînd cont de datele istorice, deci nu s-a înregistrat o apreciere mult

superioară”, - a arătat Antje Praefcke, strateg pentru pieţele valutare la banca

germană Commerzbank.

„Germania, prima economie europeană, a înregistrat anul trecut cel mai prost an

din punct de vedere al comerţului exterior de după 1950, în condiţiile în care China a

reuşit să preia locul de cel mai mare exportator mondial, titlu ocupat mult timp de

Germania,” - transmite Agence France - Press.

Potrivit cifrelor oficiale comunicate de Oficiul federal de statistică (Destatis),

exporturile Germaniei au scăzut în 2009 cu 18,4% în raport cu 2008 pînă la 803,2

miliarde de euro (1.121,3 miliarde de dolari). China a avut, în 2009, vînzări în

străinătate de 1.201,7 miliarde de dolari, devenind cel mai mare exportator mondial.

Germania a fost cel mai mare exportator mondial de bunuri după 2003.

Avantaje ….

Aderarea la moneda unica atrage dupa sine o serie de avantaje atat pe plan

National (independent la fiecare tara) , cat si pe plan european , la toate tarile care

fac parte din ZONA EURO.Doar diferenta este ca unele tari se „obisnuiesc” mai

repede in aceasta situatie , iar altele mai greu.Totul depinzand de gradul de

dezvoltare economica, asezare geografic, ajutor din partea uniunii etc.

-Prezenţa unei singure Bănci Centrale.

-Crearea unui sistem monetar stabil, lipsit de asimetriile specifice SME.

10

-Nevoia de rezerve în Europa va fi mai mică.

-Constituirea unei pieţe financiare europene vaste.

-Îmbunătăţirea gestiunii finanţelor publice şi stimularea creşterii europene.

-Transparenţa preţurilor şi creşterea competitivităţii statelor membre.

-Standardizarea contabilităţii şi a altor sisteme.

-Putere şi stabilitate valutară.

-Luptei împotriva crimei organizate, pespective al falsificării sau spălării

banilor.

-Costuri de tranzacţie reduse –la nivel national.

-Reducerea ratelor dobânzii.

-Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

-Prezenţa unei singure rate de schimb eliminarea riscului valutar.

...si dezavantajele aderarii la moneda unica

-Diferende în politica fiscală.

-Absenţa unor organisme de control în materie de politică monetară şi fiscală.

-O uniune monetară fără uniune bugetară.

-Integrarea pieţelor muncii va fi mult mai lentă decât cea a pieţelor de capital, bunuri

şi servicii.

-La nivel national Centralizarea puterii şi pierderea suveranitatii naţionale.

-Pierderea ratei de schimb.

11

-Creşterea preţurilor.

In concluzie moneda unica europeana a fost conceputa , apoi introdusa in

sistemul monetar european , pentru a ajuta unele state care se confrunta cu

(probleme de obicei economice), acesta,avand mai multe avantaje decat

dezavantaje este foarte utila .....pornind de la ideea „ca unde is doi puterea

creste” idee de la care a pornit si Uniunea Europeana , acesta va birui si pe zii

ce trece aceasta alianta va fi tot mai puternica cu mai multi membrii , si cel mai

important lucru il constituie faptul ca acesti membrii vor avea identitate

europeana... .

STUDIU DE CAZ I

Prezentare generala a produsului

Carbunele

Carbunii fosili sau carbunii de pamant s-au format din plante si arbori prin

transformari biologice (sub actiunea unor microorganisme) si chimice, in timpul unor

lungi perioade in conditii nu prea bine cunoscute, dar in orice caz in absenta

oxigenului din aer (caci putrezirea obisnuita, in conditii aerobe, duce numai la CO2,

H2O, NH3, etc.) In cursul acestor transformari anaerobe, oxigenul continut in

materialul initial s-a eliminat, in cea mai mare parte, sub forma de H2O si CO2, iar

azotul sub forma de NH3 si N2. In cursul acestui proces lent de incarbonizare,

continutul in carbon a cre 929g69j scut cu varsta zacamantului. Dupa urmele gasite

au putut fi indentificate speciile botanice din care s-au format diferitii carbuni.

Se disting 2 specii principale ( si numeroase varietati ) de carbuni:

-  Superioara(antracitul, huila si lignitul-care au procent de carbon mare si

putere calorica mare);antracitul si huila lasa pe o placa de portelan

poros o dara neagra

12

-                          Inferioara(carbunele brun si turba-care au un procent de

carbon mic si putere calorica mica);lasa pe o placa de portelan poros

o dara cafenie

Lignitul, in care se mai recunoaste structura lemnului initial, este o varietate de

carbune brun. Turba, care se mai formeaza si in zilele noastre din muschi si plante

acvatice ce apar in mlastini sau turbarii, este un carbune inferior ce retine multa apa.

In antracit incarbonizarea este cea mai avansata.Desi aflorimentele de carbune au

aparut din vremuri preistorice, utilizarea carbunelui drept combustibil este comparativ

recenta.Timp de mii de ani carbunele era considerat o simpla piatra neagra.Exista

dovezi ca britanicii antici au folosit carbunele drept combustibil si ca romanii au aflat

de la ei valoarea sa.Prima referire scrisa la carbune apare intr-o cronica anglo-

saxona din secolul X. Carbunele contine carbon,care-i ofera si acea culoare neagra,

caracteristica, si gaze inflamabile cum ar fi hidrogenul, azotul si oxigenul.

De-a lungul secolelor s-a raspandit utilizarea carbunelui pentru incalzirea

gospodariilor.Insa carbunele moale utilizat , usor de obtinut, a provocat o poluare

grava sub forma fumului si funinginii continand compusi sulfurati ce provoaca ploi

acide care distrug vegetatia, ucide pestii si alte creaturi marine,provocand si

deteriorarea carbunilor cladirilor construite din caramizi si piatra.Pentru a-i diminua

utilizare,carbunele a fost puternic impozitat si in multe locuri ,arderea lui a fost

interzisa din cauza pericolului asupra sanatatii publice.Consumul de carbune a

crescut rapid in anii 1700 pe timpul Revolutiei Industriale cand a jucat un rol

insemnat in dezvoltarea marilor tari industrializate.Carbunele era combustibil pentru

masinile cu aburi si din el se obtinea cocsul (o forma dura si poroasa a carbonului

utilizata in otelarie si drept combustibil ).

Carbunii negri si grafit artificial prin descompunerea termica a multor materiale

organice se obtin numeroase varietati de carbune negru. Proprietatile acestora difera

mult cu substanta initiala si cu conditiile in care a fost efectuata carbonizarea.

Aspectul macroscopic al carbunelui negru este amorf, dar la cercetarea cu raze X

au fost observate, la multe specii de carbuni negri, aspecte asemanatoare cu ale

grafitului. Carbunele negru este un conglomerat de cristalite minuscule, orientate

neregulat in toate directiile posibile si legate intre ele intr-un mod ce nu este inca bine

13

cunoscut. Din cauza acestei structuri, carbunele negru, in general, conduce rau

caldura si electricitatea.

  Carbunele este zacamantul cel mai bogat in combustibil fosil.Rezervele mondiale

cunoscute sunt estimate a fi suficiente pentru 200 ani,la o rata de consum cu cea

actuala,si multi experti sunt de parere ca exista cam de 15 ori mai mult carbune

ramas nedescoperit.3 tari detin doua treimi din rezervele mondiale descoperite.SUA

are 30% ,Rusia si statele aliate cam 25%, iar China 10%.Restul rezervelor sunt

situate in:     (Australia,Canada,India,Germania,Polonia,Africa de sud si Marea

Britanie).In America de sud doar patru tari Argentina,Brazilia,Chile si Columbia detin

zacaminte situate in carbuni.Cea mai mare parte a carbunelui este ingropat adanc

sub padurile tropicale unde este greu de exploatat.Dintre cele 52 de tari africane,

doar 8 exploateaza:Africa de sud si Zimbabwe,cu cele mai mari

zacaminte,Algeria,Maroc,Mozambic,Tanzania,Nigeria si Zair.

14

In Romania...

În România cărbunii se clasifică conform STAS ,dupa cum urmeaza in tabelul de mai jos:

15

Romania conform unui studiu efectuade de United States Geological Survey , din anul

1970 pana in 2004 , se afla intre primele 20 de tari cu cele mai mari extractii de carbune din

lume , ea clasandu-se pe locul 12 al acestui top.

In prezent nu mai face parte din acestea , desi este de mentionat faptul ca 60% din energia

romaniei este produsa prin arderea acesteia in termocentralele :Rovinari, Turceni, Iernut.etc.

Sursă: United States Geological Survey-2005

16

Caracteristici generale al pietei al produsului-Romania

Sectorul cărbunelui din România cuprinde trei companii naţionale, care exploatează

zăcăminte de cărbune totalizând 4 miliarde de tone:

Compania Naţională a Lignitului "Oltenia", în Târgu Jiu, cu 12 mine şi 19 cariere;

Compania Naţională a Huilei, în Petroşani, cu 12 mine;

Societatea naţională a Cărbunelui, în Ploieşti, cu 8 mine şi 11 cariere.

Producţia de cărbune

Aceste companii livrează două calităţi de cărbune, după cum rezultă din tabelul următor.

Întreaga cantitate de lignit este livrată la termocentrale special echipate pentru arderea

acestuia, cum ar fi Turceni şi Rovinari. Din producţia anuală de huilă, 75 - 95 % este, de

asemenea, destinată producerii de energie, în centrale cum ar fi Paroşeni sau Mintia.

Producţia* 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Total 61,5 37,6 32,4 38,4 39,7 40,5 41,1 41,8 33,3 26,2 25,0 23,5 26,7

din care:  

Lignit 53,2 33,7 28,6 34,3 35,5 35,7 36,2 36,5 29,0 23,0 21,0 23,5 26,7

Huilă 8,3 3,9 3,8 4,1 4,2 4,8 4,9 5,3 4,3 3,2 4,0 3,1 4,4

din care:  

energetică 5,1 2,6 2,9 3,1 3,7 4,4 4,5 5,0 4,0 3,0 3,7 2,9 4,2

cocsificabilă 3,2 1,3 0,9 1,0 0,5 0,4 0,4 0,3 0,3 0,2 0,3 0,2 0,2

*Producţia în Milioane tone

17

Programele pe termen mediu prevăd o creştere a producţiei de lignit până la 30 mil. tone şi un

nivel constant al producţiei de huilă, de aproximativ 4 mil. tone.

Strategia generală

Începând cu 1997, a fost demarat un program având ca scop îmbunătăţirea condiţiilor

economice generale ale pieţei de cărbune, având ca principale obiective:

Concentrarea exploatării în cele mai productive zăcăminte;

Închiderea tuturor minelor şi carierelor nerentabile;

Stabilizarea, pe termen mediu, a producţiei de lignit la 30 mil. tone şi a producţiei de

huilă la 4 mil. tone;

Reducerea treptată şi, în final, eliminarea subvenţionării;

Primele rezultate ale acestei strategii sunt reflectate în tabelul care urmează.

 1990 1993 1995 1997 1998 1999 2000

Producţia, * 37,6 39,7 41,1 33,4 26,2 22,9 29,1

Mine/Cariere 100/37 100/37 100/37 100/37 59/35 40/32 33/32

Personal 134.000 121.000 97.000 82.000 52.700 47.000 46.600

Subvenţii, % 100 50,1 61 13,3 12,1 9,7 9,5

Productivitate, % 100 107 140 113 175 172,5 222,5

Investiţii, mil. $ 231,35 46,64 47,99 17,7 38,5 28,3 30,6

*Producţia în Milioane tone

Import

18

Cărbunele importat reprezintă un segment important al pieţei de cărbune din România,

datorită calităţii mai bune şi preţului mai mic. Majoritatea cărbunelui din import este cărbune

cocsificabil, care nu se mai extrage în România. În ultimii 10 ani, cărbunele din import a

reprezentat 2,5 până la 3,5 mil. tone.

Proiecte de modernizare şi investiţii

Principalele scopuri ale programelor pe termen lung în sectorul

cărbunelui se concentrează pe:

Mărirea eficienţei extracţiei de cărbune;

Introducerea proceselor noi;

Modernizarea infrastructurilor minelor şi carierelor;

Protecţia mediului.

Posibilităţi de finanţare

Datorită impactului social şi asupra mediului, importante instituţii

financiare internaţionale, cum ar fi Banca Mondială, Banca Europeană

pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, CE şi Programul American de

Investiţii sprijină acţiunile având ca scop reforma sistemului de minerit

pentru cărbune. De altfel, închiderea celor 29 de mine, realizată până în

prezent, a fost finanţată cu un grant de la Banca Mondială.

      

Pret, tranzactii si consum in Romania

In anul 2006 producţia de cărbune a României a fost de 34,1 milioane tone, din care:

2,9 milioane tone huilă

31,2 milioane tone lignit

Aproape toată cantitatea (99%) se foloseşte pentru producţia de energie electrică şi termică,

huila contribuind cu 7,2% din totalul de producţie de energie electrică iar lignitul cu 32,2%.

19

Puterea calorifică a cărbunelui extras în România este de:

3650 kcal/kg pentru huilă

1650-1950 kcal/kg pentru lignit

Datorită puterii calorifice scăzute, transportul de carbune este ineficient economic astfel că

termocentralele sunt situate în apropierea punctelor de extracţie. Fiind purtători de energie

primară captivi, huila şi lignitul în România nu pot face obiectul unei pieţe în adevăratul sens

al cuvântului.

Evoluţia producţiei interne de huilă:

Evoluţia producţiei interne de lignit:

În viziunea Statului Român, datorită creşterii prognozate a preţului la hidrocarburi (ţiţei şi

gaze naturale), principalele opţiuni pentru viitor ar fi producţia de energie pe bază de cărbune

şi energia nucleară.[22] În strategia energetică pentru 2007 - 2020 se pune accentul pe sporirea

producţiei de energie electrică nucleară şi pe modernizarea capacităţilor de producţie de

energie învechite.

Compania Petrom intenţionează să convertească, în următorii patru ani (începând din 2009),

între cinci şi zece puţuri epuizate de petrol şi gaze în furnizori de energie geotermală.

Estimările actuale arată că, în România, căldura generată de puţurile epuizate poate acoperi

nevoile a 13.000 de locuinţe, adică aproximativ 0,6% din necesarul de energie al ţării.

An 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000

milioane tone 2,9 2,7 3,1 3 3,7 3,5 3

An 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000

milioane tone 31,2 27,2 29,1 30 29,3 29,7 26

20

Conform bursei de marfuri romanesti , acestea sunt preturile la care au fost cotate

Huila si Lignitul in anul 2007.

Cotatii bursiere ale carbunelui -2007

Cotatii bursiere ale carbunelui -2006

In acesti doi ani analizati de mine , respectiv anul 2007 fata de anul 2006 ,

putem observa o crestere semnificativa ,in ceea ce priveste pretul , dar totodata si

crestere a cantitatii tranzactionate, pe pietele din Romania.

Taxe vamale , si Europene al produsului analizat

Petru a se prezenta modalitatea de utilizare concretă a instrumentelor

tarifare,trebuie definită politica vamală , care reprezintă o componentă a politicii

comerciale a unui stat.

21

Politica vamală  include totalitatea dispoziţiilor legale privind intrarea şi ieşirea

în/dinţară a mărfurilor, respectiv acele norme legale cu privire la:

–controlul mărfurilor cu ocazia trecerii frontierei de stat;

–controlul mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierei de stat;

–îndeplinirea formalităţilor vamale;

–plata taxelor vamale (impunerea vamală).Instrumentul principal de realizare a

politicii vamale este tariful vamal în care seprevăd mărfurile supuse impunerii vamale

şi cuantumul de taxe percepute

Plata taxelor vamale, percepute prin intermediul tarifului vamal, sau impunerea

vamală îndeplineşte treifuncţii:

 

-fiscală (este o sursă de venit la bugetul statului);

 

-protecţionistă (se p ro te jează economia na ţ iona lă sau sec toa re a le

aces te ia ,deoarece taxa vamală la import va ridica preţul produsului importat care

devine mai puţincompetitiv faţă de cele indigene);

 

-de negociere(pen t ru a s t imu la sch imbur i le comerc ia le , s ta te le po t

negoc iaconcesii vamale reciproce sau nereciproce).

Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de către stat asupra

mărfurilor atunci când acestea trec graniţa vamală a ţării.

Se pot clasifica după patru criterii:

a) După tipul operaţiei sau obiectivul impunerii vamale:

–taxe vamale de import care se aplică mărfurilor importate, se plătesc de

firmaimportatoare dar în final se includ în preţ şi se suportă de

consumatorul final; sunt unputernic mijloc de protecţie a economiei naţionale şi

au cea mai largă răspândire

22

 

–taxe vamale de export  au aplicabilitate limitată; se aplică pentru unele produsede bază în

vederea stimulării prelucrării la intern (venituri suplimentare la buget);

–taxe vamale de tranzit  : asupra mărfurilor străine aflate în tranzit pe

teritoriuvamal al ţării respective (în prezent au o importanţă mai modestă, deoarece se

încurajeazătranzitul pentru a folosi infrastructura, depozitele, porturile etc.).

b) După scopul pentru care se instituie taxa vamală:

–taxe cu o orientare protecţionistă (de regulă au nivel mai ridicat);

–taxe cu orientare fiscală, pentru venit suplimentar la buget.c) După modul de percepere al taxelor vamale

, acestea sunt:

–specifice, percepute pe unitatea fizică de marfă importată (x lei/tona cărbune);

–“ad valorem”, percepute ca o cotă procentuală din valoarea vamală a mărfurilor (din punct

de vedere tehnic sunt simplu de aplicat dar în condiţiile fluctuării

preţurilor mondiale se poate pierde efectul protecţionist; în plus, uneori importatorul declară

în vamăpreţuri mai mici decât cele reale; unele ţări au instituit

dreptul de preemţiune: dreptulstatului de a cumpăra marfă importată, dacă organele

vamale constată că preţul facturateste mai mic decât cele efectiv plătit de importator);

–mixte, c a o combina ţ i e a p r ime lo r două ca t ego r i i , c ând pe l ângă t axa

“ad valorem” se percepe, temporar, şi o taxă specifică.

d) După modul de fixare de către stat ,taxele vamale pot fi:

•taxe vamale autonome, stabilite de stat în mod independent şi nu pe baza

unor înţelegeri  cu alte state, atunci când faţă de statele respective nu se aplică clauza

naţiuniic e l e i ma i f avo r i za t e ş i nu sun t conven ţ i i r e c ip roce . Î n c azu l uno r

a s t f e l de t axe , sun t prevăzute trei nivele:

–maxime

–intermediare

–minime

Taxele autonome permit discriminarea în politica comercială promovată faţă de un

stat saualtul, sunt răspândite în ţările dezvoltate şi au nivele foarte ridicate.

23

•taxe vamale convenţionale

(contractuale) care se adoptă de stat prin înţelegere cualte state pe baza acordurilor

comerciale încheiate; sunt mai reduse ca cele autonome şifac obiectul negocierilor

tarifare în cadrul GATT (OMC);

•taxe vamale preferenţiale :au un nivel mai redus, uneori zero (comparativ cu altetaxe

vamale) şi constituie o derogare de la aplicarea CNF, deoarece se aplică doar faţă

deanumite state pentru toate mărfurile sau anumite mărfuri importate.Exemple de

taxe vamale preferenţiale:

–taxele ce se aplică de către fostele ţări metropole faţă de fostele colonii;

–taxele ce se aplică de ţările CEE şi alte ţări dezvoltate faţă de Europa Centrală şide

Est  în  cadrul  SGP  (sistemul  generalizat  de  preferinţe  vamale  nereciproce

şinediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare);

•taxe vamale de retorsiune (răspuns), c a r e s e a p l i c ă c a r ă s p u n s l a

p o l i t i c a comercială neloială a altui stat; acest din urmă tip de taxe se regăsesc ca:

–taxe vamale antidumping 

(taxe vamale suplimentare percepute de stat, pestecele obişnuite, pentru a

anihila efectele exportului la preţ dedumping sau al dumpingului valutar practicate de

oanumită ţară la un moment dat);

–taxe vamale compensatorii:se percep de stat asupra unor importuri ce

provind in ţă r i ca re subven ţ ionează expor tu l unor p roduse sau

acordă p r ime de expor t ( vo r   compensa diferenţa).Taxele vamale de

retorsiune se pot aplica numai după ce a avut loc o anchetă princare se dovedeşte

politica comercială neloială promovată de un anume stat. Acest faptconferă

taxelor de retorsiune o dublă natură:

–tarifară;

–netarifară

Concluzii

Acest studiu de caz a fost realizat de catre mine pentru a arata ca , carbunele

este o marfa , nelipsita intre comertul dintre tari , atat europene , cat si mondiale.Este

o marfa care este foarte cautata , si foarte tranzactionata pe piata marfurilor.In anii

24

anteriori anului 1989 , Romania a pus mare accent pe extractia , comercializarea si

prelucrarea carbunelui, acest fiind un mijloc foare semnificativ de energie.

Desi este atat de important , din pacate este o sursa regenelabila a

pamantului, din pacate regenerabila intr-un timp foarte indelungat.Si pana nu se vor

gasi solutii mai bune pentru inlocuirea carbunelui , acesta va fii tranzactionata pe

pietele internationale , la preturi din ce in ce mai ridicat.(dupa cum am observat in

comparatii anul 2006-2007 in Romania).

25

Bibliografie

http://www.google.ro

http://ro.wikipedia.org

http://www.customs.ro/ro/agenti_economici/taxe_vamale_si_masuri_de_politica_comerciala.aspx

http://www.inpec.com/rom_mar_coa_in.htm

http://www.brm.ro-Bursa de marfuri Romania

http://www.brm.ro/root/index.php?page=piata-la-disponibil/carbune

N. Sută, coord. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Ed. All, Bucureşti, 1995 .

http://www.financiarul.com/articol_31456/preturile-pe-piata-carbunelui-au-ajuns-la-maximul-ultimului-an.html

26

27