01 alimente
12
A liment e Mă rul Mal u s d omest i ca B or k h , es t e ori g i n ar di n A siaCen t ral ă , d i n n ord- es t u l m u n ţ ilor H i m al ai a. Se g ă se ş t e în s t ar e sp o n t an ă în E u r op a, Asi a ş i A m erica, for m ând p ă d u r i d e m ă r s ă l b ati c d ar ş i asoci at cu al t e sp ecii. A î n cep u t s ă se cu l t ive cu 1000 d e a n i î.e. n . î n I n d i a ş i C h i n a. Î n E ur op a s-au g ă sit u r m e d e m ere car b on izat e î n l o cu i n ţ ele l acu s t r e d inEl ve ţ i a d atând d e p es t e 7000de an i . Teof ras t m en ţ i on eaz ă c ă mă r u l er a cul t i vat î n G r ec i a an tic ă , C aucaz ş i Cr i m eea cu ap rox i m ativ 2400 d e ani î . e. n . D espre c u l t u r a m ă rul u i î n E u ropa exi s t ă d at e d i n vr em ea Im p er i u l u i Rom a n. P ă rul Pe rel e su n t ori g i n ar e d in vest u l A siei, d e l a p oa lele m u n ţ i l o r Hi m al aya , u nde se g ă seau î n u r m ă cu 600 0 d e an i. P erel e audeveni t ulterio r p o p u lare î n G r eci a an tic ă i ar î n p r ezen t su n t cu l t i va teî n m u lte ţ ă ri , î n d eo seb i î n St at el e U n i t e, C h i n a ş i I t al i a. Î n p rezen t î n l u m e su n t p est e 3 000 d e t i p u r i d e p ere, î m p ă r ţ it e î n d o u ă v ari an t e d e b az ă , p o t ri v i t ori g i n ii: p ere e u rop en e ş i p ere a si atice. I at ă ş i al t e câteva l u cru ri p e care n u l e ş tia ţ i d esp re acest e f ru ct e: 1.La î n cep u t u ls ecolul u ialX VI I I- l ea,preot u lN icolasHard en p on t , dinBel g i a, a cu lti va tu n sorti m en t sup er ior , cu p u l p a f o ar t e m oal e, ce i- a a d u s p er ei d en u m ir ea d e „f r u ct d e u n t”. 2. D u p ă î n su ş iril e sp eci fi ce, p erele se clasi fi c ă în 3 g ru p e ş i an u m e: su p eri o are, mi j l o ci i ş i o b i ş n u i t e. 3. Î n an u l 85 0 î. H r. , H om er scr i a, f ă câ n d referi re l a p ere, c ă î n g r ă d i n i l e d i n A l ci n o u s su n t cu lt i v at e f r u ct el e d en u m i t e „ d aru l zeilor”. 4.P l i n i u s con si d er a c ăp er el e su n tf r u ct eles p er an ţ ei ,c arer ead u co p t im i sm u l ş if avo ri zeaz ă p o rni r i l e gen eroa se. 5. R o m an i i su n t cei car e a u r ă sp ân dit p erele d i n G r eci a înr est u l E u r o p ei. Î n secol u l al X VI I I - l ea, p ă rul a f ost ad u s în ţ ă ri l e ap u sene Fran ţ a, B el g i a ş i A n g lia, d e u n d e cu lt u ras- a ext i n s î n t o at ă Europa. 6. U n ele dintr e cele m ai ap reciate soi u ri asi atice sun t I ch iban N ash i , Sh i n su i, S h i n si ek i si N i j i sseki. So i u r i l e eu r o p en e p o p u l are s u n t B art l et t ş i C o m i ce. 7. La fel ca î n cazu l m ă ru lui, fel i il e d e p ar ă vo r d even i m aron i i o d at ă ce su n t exp use la a er d at o r i t ă t r an sf o rm ă rii fi eru lui co n ţ i n u t î n o x i d de fi er ş i o x i dferic. C a s ă l e p ă st rezi cu l o area , cl ă t e ş t e f el iil e d e p er e î n ap ă î n car e ai ad ă u ga t câteva p i c ă turi d e su c d e l ă mâi e. 8. C al ci u l , f o sf o r u l , p otasiul, v i tami n ele d i n g r u p u l Bdi n p ere auefect sed at i v asu p ra sist em u lui n ervo s. A stf el , p erel e su n t r ecoman d at e d u p ă ozi st r esan t ă , p en tr u c ă aj u t ă l a rec ă p ă t area p of t ei de via ţă . 9. Z ah aru ri l e p rezente î n p ere su n t u ş or di ge rabile, fi i n d i n d icat e p en t ru p erso an el e d i ab et i ce sau cu p r obl em e l a s t omac. 10. Perel e m ai s u n t i n d i cat e î n cosm et ic ă . Măş t il e d i n acest f r u ct s u n t f o l o si t e în t ratament el e a n ti ac n eice, a u ro l astr i n g en t , h r ă n it o r ş i rev i t a l i z an t , aj u t ân d la h i d rat a rea ş i cu r ăţ a rea f e ţ ei . 1
Transcript of 01 alimente
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 1/12
Alimente
Mărul
Malus domestica Borkh, este originar din Asia Centrală, din nord-estul munţilor Himalaia. Se
găseşte în stare spontană în Europa, Asia şi America, formând păduri de măr sălbatic dar şi asociat
cu alte specii. A început să se cultive cu 1000 de ani î.e.n. în India şi China.
În Europa s-au găsit urme de mere carbonizate în locuinţele lacustre din Elveţia datând de peste7000 de ani. Teofrast menţionează că mărul era cultivat în Grecia antică, Caucaz şi Crimeea cu
aproximativ 2400 de ani î.e.n. Despre cultura mărului în Europa există date din vremea Imperiului
Roman.
Părul
Perele sunt originare din vestul Asiei, de la poalele munţilor Himalaya , unde se găseau în urmă cu
6000 de ani. Perele au devenit ulterior populare în Grecia antică iar în prezent sunt cultivate în
multe ţări, îndeosebi în Statele Unite, China şi Italia. În prezent în lume sunt peste 3000 de tipuri de
pere, împărţite în două variante de bază, potrivit originii: pere europene şi pere asiatice. Iată şi altecâteva lucruri pe care nu le ştiaţi despre aceste fructe:
1. La începutul secolului al XVIII-lea, preotul Nicolas Hardenpont, din Belgia, a cultivat un
sortiment superior, cu pulpa foarte moale, ce i-a adus perei denumirea de „fruct de unt”.
2. După însuşirile specifice, perele se clasifică în 3 grupe şi anume: superioare, mijlocii şi obişnuite.
3. În anul 850 î. Hr., Homer scria, făcând referire la pere, că în grădinile din Alcinous sunt cultivate
fructele denumite „darul zeilor”.
4. Plinius considera că perele sunt fructele speranţei, care readuc optimismul şi favorizează
pornirile generoase.
5. Romanii sunt cei care au răspândit perele din Grecia în restul Europei. În secolul al XVIII-lea,
părul a fost adus în ţările apusene Franţa, Belgia şi Anglia, de unde cultura s-a extins în toată
Europa.
6. Unele dintre cele mai apreciate soiuri asiatice sunt Ichiban Nashi, Shinsui, Shinsieki si Nijisseki.
Soiurile europene populare sunt Bartlett şi Comice.
7. La fel ca în cazul mărului, feliile de pară vor deveni maronii odată ce sunt expuse la aer datorită
transformării fierului conţinut în oxid de fier şi oxid feric. Ca să le păstrezi culoarea, clăteşte feliile
de pere în apă în care ai adăugat câteva picături de suc de lămâie.
8. Calciul, fosforul, potasiul, vitaminele din grupul B din pere au efect sedativ asupra sistemului
nervos. Astfel, perele sunt recomandate după o zi stresantă, pentru că ajută la recăpătarea poftei de
viaţă.
9. Zaharurile prezente în pere sunt uşor digerabile, fiind indicate pentru persoanele diabetice sau
cu probleme la stomac.
10. Perele mai sunt indicate în cosmetică. Măştile din acest fruct sunt folosite în tratamentele
antiacneice, au rol astringent, hrănitor şi revitalizant, ajutând la hidratarea şi curăţarea feţei.
1
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 2/12
Alimente
Grâul
Grâul este originar din Asia de sud-vest. Cele mai vechi dovezi arheologice referitoare la cultivarea
grâului au fost descoperite în Siria, Iordania, Turcia, Armenia şi Irak. Acum aproximativ 9000 de
ani, o specie de grâu sălbatică (einkorn, Triticum boeoticum) a fost recoltată şi apoi cultivată decătre locuitorii acelor meleaguri, fapt confirmat de dovezile arheologice ale agriculturii sedentare
din zonă. Aproximativ 1000 de ani mai târziu, o mutaţie a survenit în cadrul altei specii de grâu,
numită emmer (Triticum dicoccoides), rezultând o plantă cu boabele mai mari, care nu se mai
puteau împrăştia în bătaia vântului. Deşi această plantă nu s-ar fi putut reproduce în sălbăticie,
oferea mai multă hrană pentru oameni şi astfel a întrecut celelalte specii, devenind primul strămoş
al varietăţilor moderne de grâu.
La începuturi, boabele de grâu se pare că erau consumate crude, mai apoi fiind prăjite sau fierte în
apă, sau sub formă de turte, făcute din făina grosieră rezultată prin măcinarea lor între două pietre.
Grâul se impune ca aliment de bază în cultura occidentală, fiind prezent în mesele zilnice subformă de pâine, gris, paste făinoase, produse de patiserie, biscuiţi, etc.
Cultura grâului nu este la fel de dificilă precum cea a orezului, câmpurile cultivate nu necesită o
amenajare specială sau lucrări laborioase de întreţinere. Între semănat şi recoltă, muncile câmpului
sunt relativ reduse. Odată cules, spre deosebire de orez, grâul nu trebuie supus unor operaţii
speciale (decorticare).
Orezul
Orezul, una dintre cele mai răspândite culturi din lume, aliment de baza pentru multe popoare, a
fost „domesticit” o singură dată, într-un singur loc din lume, în urmă cu circa 9.000 de ani, audescoperit oamenii de ştiinţa.
Analizând genomul orezului, oamenii de ştiinţă au conchis că acesta nu a fost plantat iniţial în mai
multe locuri din Asia, separat, aşa cum se credea, ci într-un singur loc, şi anume China, relatează
BBC, citând jurnalul PNAS. Ba chiar a fost cultivat aici în urmă cu 9.000 de ani, spun ei. Deşi în
prezent se cunosc zeci de mii de varietăţi de orez, acestea fac parte din doar două sub-specii: Oryza
sativa japonica şi Oryza sativa indica. Despre acestea se credea ca au apărut ca plantaţii în locuri
distincte din Asia. Însă o echipă internaţională de cercetători a arătat că acestea au origine comună.
Tipul de orez din care se trag a fost cultivat de om cu 8.200 de ani în urmă. Cele două sub-specii auapărut în urmă cu 3.900 de ani.
Iar descoperirile arheologice nu vin decât să certifice că în China, în Valea Yangtze, orezul a fost
cultivat în urmă cu circa 8.000 - 9.000 de ani, în timp ce în regiunea Gangelui, în India, abia în urmă
cu 4.000 de ani. Se crede că orezul adus din China şi cel sălbatic, autohton, au dus la apariţia unui
nou tip de orez, explică co-autorul studiului, Michael Purugganan, de la Universitatea New York.
„Astfel că orezul despre care credeam că este originar din India, de fapt, îşi are rădăcinile în
China”, explică el. În realitate, cele două sub-specii provin din tipul de orez sălbatic O. Rufipogon.
În urmă cu câţiva ani, s-au găsit în Coreea de Sud rămăşiţe de orez ars, punându-se la îndoială
teoria conform căreia orezul ar fi fost cultivat pentru prima oară în China. Însă dovezile sunt
controversate şi părerile împărţite în comunitatea ştiinţifică.
2
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 3/12
Alimente
Meiul
Originar din Asia şi Africa, meiul, această cereala folosită, în prezent, în Europa, mai mult ca hrană
pentru păsări şi pentru animale, ocupă încă un loc important în alimentaţia populaţiei din zoneledin care provine, având deosebite proprietăţi nutritive şi terapeutice. În anii 5000 î.Hr., meiul se
cultiva în China, în bazinele fluviilor Yangtze şi Huang He, de unde a ajuns şi în zona
mediteraneeană, consumându-se intens, până când, în secolul al XVI-lea, grâul l-a inlocuit, în mare
măsură. În antichitate, în ţările din Orient, meiul era considerat o plantă sacră, devansând, ca
importanţă, orezul. La ora actuală, meiul este esenţial pentru securitatea alimentară a ţărilor din
Africa, unde se cultivă extensiv, fără a se apela la îngrăşăminte sau la irigaţii, ceea ce face ca
randamentul sa fie destul de scăzut – 300 - 500 kilograme la hectar.
La nivel mondial, producţia anuală de mei este de aproximativ 30 de milioane de tone, pe locurile
fruntaşe situându-se, din acest punct de vedere, Nigeria, China, Burkina Faso, Rusia etc. În ţările
din Asia se cultivă şi până la altitudinea de 2000 de metri. Dintre toate soiurile de mei, Panicum
miliaceum (meiul comun) şi Pennisetum glaucum (meiul „perlat”, cu boabe mici, rotunde) sunt
cele mai cultivate, deoarece rezistă foarte bine în condiţii de secetă, pe suprafeţe nisipoase şi relativ
sărace. Se însămânţează la sfârşitul primăverii, când pământul s-a încălzit suficient, şi, spre
deosebire de alte cereale, încolţeşte foarte repede. În primele săptămâni creşte sub forma unor mici
tufe, cu frunzele lunguieţe, de un verde intens. Din mijlocul acestora se dezvoltă o tijă, care poate
ajunge la o înălţime de aproximativ un metru, de-a lungul căreia se formează spicele. Recoltarea se
face la sfârşitul verii, când spicele se îngălbenesc şi când boabele se desfac uşor din capsulele în
care cresc.
Valoarea nutritiva a meiului
Meiul este un aliment putin alergen, nu contine gluten si se digera usor, fiind foarte indicat pentru
persoanele care prezinta intoleranta la gluten, deoarece pot evita simptomele specifice atat de
daunatoare organismului – greata, dureri abdominale, anemie, ritm lent de crestere la copii etc.
Este cereala cea mai bogata in vitaminele A, B5, B2, PP, continand si numeroase minerale, in special
magneziu si zinc, dar si potasiu, fier, siliciu, motiv pentru care ar trebui sa intre in meniu cel putin
o data pe saptamana.Meiul are un efect pozitiv asupra rinichilor, previne formarea calculilor biliari, protejeaza sistemul
gastro-intestinal, stimuleaza sistemul nervos, contribuie la sanatatea oaselor, a dintilor si a parului.
Combate halena, care este semnul unei digestii lente sau a proliferarii bacteriilor.
Studii facute pe animale care au fost hranite cu mei au aratat ca proteinele din aceasta cereala
determina o crestere a colesterolului “bun” (HDL).
In comert, se gaseste sub forma de fulgi de mei, tarate sau germeni, si poate substitui orice alte
cereale. Se consuma, fiert, in supe, budinci, salate, cu suc de rosii sau in paine, tarte, biscuiti, caz in
care se amesteca in faina folosita pentru prepararea acestora.Ca cereala integrala, meiul este recomandat in curele de slabire, anemii, combaterea starilor de
oboseala, intarzieri de crestere, constipatie etc.
3
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 4/12
Alimente
Una dintre retele recomandate de Gillian McKeith, in cartea “Hrana vie”, este urmatoarea: un
pahar de mei se fierbe (o jumatate de ora) in trei cani de apa, la care se adauga diverse condimente
si sare, dupa gust. Rezultatul va fi un piure de mei, cu gust foarte bun si extrem de sanatos, care va
echilibra, in conditiile unui consum regulat, intregul organism.
În Africa, un preparat traditional este “kus-kus”, obtinut din faina de mei, fiarta, cu putina sare si,
eventual, ulei de masline, combinata cu legume si carne pregatite separat si asezate, ulterior, pe
acelasi platou, introduse la cuptor, pentru 20 de minute.
“Koko” este un aliment asiatic, care se face din doua parti faina de mei si o parte apa, puse la
fermentat 24-48 de ore. Dupa acest timp, amestecul se completeaza cu apa fierbinte, cat sa il
acopere, se pune la foc mic, timp de 40-50 de minute. Se adauga suc de lamaie, miere, fructe uscate,
putin unt de arahide. Alimentul obtinut este gustos si, in plus, contine bacterii lactice, “bune”,
“koko” fiind un adevarat probiotic, cu rol esential pentru sanatatea stomacului si a intestinelor.
“Rossi” (“Chapada”) se prepara din aluat facut din faina de mei, apa si putina sare, care se lasa la
caldura, acoperit, 1-2 ore. Se iau bucati mici de aluat (ca pentru gogosi), se intind si se prajesc inulei sau se coc la cuptor.
Din faina de mei se poate face si mamaliga, asa cum faceau stramosii nostri, inainte de a fi adus
porumbul in acest spatiu geografic.
Chiar daca nu se bucura de popularitatea altor cereale, meiul poate fi o optiune, pentru un regim
alimentar sanatos, iar in agricultura deja se manifesta un interes crescut pentru acest tip de cultura
foarte putin pretentios, ideal pentru perioadele de seceta sau pentru suprafetele cu pamant mai
putin fertil.
Porumbul
Porumbul este o cereala care apartine familiei Poaceae. Porumbul este cultivat de cateva mii de ani
in intreaga lume si constituie una dintre principalele surse de hrana.
Planta are o tulpina inalta si groasa, asemanatoare tulpinii de bambus. Din loc in loc aceasta
prezinta noduri. La maturitate tulpina porumbului este goala in interior. In general porumbul care
este crescut in scop comercial atinge inaltimi de pana la 2 – 2,5 m, insa exista si specii de porumb
care pot ajunge pana la 7 metri. Frunzele sunt lungi si asutite la varf. Marginile acestora sunt, de
asemenea, ascutite iar frunzele prezinta peri foarte mici, aspri. Florile sunt feminine si masculine.
Florile feminine se gasesc la baza frunzei iar cele masculine in varful tulpinii, acestea crescand subforma unui spic. Porumbul creste pe un cocean si este format din boabe asezate una langa alta pe
toata suprafata acestuia.
De-a lungul timpului au aparut diverse teorii cu privire la originea porumbului, insa niciuna nu a
putut fi verificata. Arheologi, geneticieni, etnobotanici si geografi au studiat aceasta problema de-a
lungul anilor. S-a descoperit ca porumbul era cultivat de cel putin 7000 de ani, iar acesta ar fi
aparut pe Pamant in urma cu 12.000 de ani. Cercetarile facute intre anii 1950 si 1970 au demonstrat
faptul ca porumbul a aparut initial in America Centrala si s-a raspandit rapid pana in Mexic. Cel
mai probail in anii 1500 porumbul a fost adus in Europa si pe alte continente precum Asia si
Africa.
4
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 5/12
Alimente
De-a lungul anilor, porumbul a fost produs din ce in ce mai mult in scop comercial, in intreaga
lume. Prumbul este cultivat in multe regiuni ale lumii cu scop alimentar, industrial si furajer. În
prezent SUA este lider de piata, cu aproape jumatate din productia totala de porumb (aproximativ
42.5%) la nivel mondial. Astfel, pe primele trei locuri se afla SUA cu 332.092.180 tone anual, China
cu 115.970.000 tone anual si Brazilia 51.589.721 tone anual; acestea sunt urmate de Mexic,
Argentina, India, Franta, Indonezia, Canada si Italia.
Porumbul este macinat pentru a obtine malai sau amidon. Malaiul este folosit in special la
prepararea mamaligii, o mancare intalnita in multe colturi ale lumii. De asemenea, malaiul mai
este folosit ca inlocuitor al fainii de grau in prepararea unei paini speciale din porumb sau pentru
tortillia. Amidonul se foloseste in special ca agent de ingrosare la preparare diferitelor sosuri,
creme, inghetate sau alte prajituri. Acesta mai este folosit la scara industriala pentru prepararea
rahatului si pentru fabricarea glucozei. Porumbul tanar este consumat fiert sau copt. Din porumbul
special, cu boabe mici si rotunde se face popcorn. In industria alimentara se fac conserve de
porumb, acestea continand boabe fierte, care pot fi utilizate la prepararea diferitelor salate. Pe
langa utilizarea culinara, porumbul consituie o sursa importanta de hrana pentru pasarile si
animalele crescute in gospodarii. De asemenea, porumbul mai este flosit la fabricarea diversilor
adezivi , a plasticului dar si al altor produse chimicale.
Porumbul contine foarte multe vitamine de tip B, Vitamina E , fier, magneziu, zinc, fosfor, potasiu,
dar si hidrocarburi si amidon . Datorita aportului bogat in Vitamina B, implicit vitamina B1 ,
porumbul ajuta la o buna functionare a sistemului nervos, a inimii si implicit a sistemului de
producere a celulelor rosii din sange. Vitamina E, cunoscuta si ca un antioxidant natural, ajuta la
prevenirea artritei si miscoreaza riscul aparitiei cancerului. Porumbul contine lipide transformate
in proteine, din care rezulta o proteina rezistenta la gatit. Aceasta proteina este indigerabila si poateprovoca alergii. Alergiile la porumb apar insa foarte rar si se manifesta prin eruptii ale pielii,
mancarimi, diaree, voma, astm si in cazuri foarte grave anafilaxie.
Hrisca
Hrişca este adesea confundata cu cerealele. De fapt este un nume generic dat unor plante ierboase,
in mare majoritate anuale, care aparţin familiei Polygonaceae, familie din care fac parte macrisul,
rubarba (reventul), ştevia creaţă. Denumirea ştiinţifică pentru hrişca comună, cea mai des
consumată (în engleaza buckwheat) este Fagopyrum esculentum, pentru ca sunt mai multe specii
aparţinând genului Fagopyrum (sp. tataricum - hrisca tatarasca, amara, cea perena cymosum, etc).Hrisca a fost „domesticită” şi cultivată pentru prima oara, se pare, în Asia de sud-est, acum cca.
8.000 de ani. S-a răspândit cu rapiditate in Asia Centrală şi în Extremul Orient. Alte surse plasează
originea ei în Tibet, iar in Balcani prezenţa ei este datată cu cca 6.000 de ani în urmă. Creşte pe
terenuri puţin fertile, chiar acide, dar care trebuiesc bine drenate. De asemenea, nu ii priesc zonele
cu temperaturi ridicate.
Ovăzul
Ovăzul a fost luat în cultură mai târziu decât orzul şi grâul. Se pare că ovăzul a fost cunoscut la
început ca buruiană în orz, pe care l-a depăşit în producţie pe solurile sărace şi în climatele maiaspre din centrul şi nordul Europei, unde apar urme privind cultura lui cam de prin epoca
bronzului (mileniu III - IV î.e.n.).
5
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 6/12
Alimente
Centrele de origine ale speciilor de ovăz sunt: Bazinul Mediteranean (A. byzantina), platoul
Abisiniei (A, abyssinica), Asia (sudul Chinei) şi, probabil, Europa Centrală (în ambele centre: A.
saliva). A. sativa se consideră că are ca specie de origine A. fatua. Aceste specii sunt înrudite, după
cum au dovedit cercetările citologice (ambele cu 2n = 42 cromozomi), serologice şi hibridologice
(între ele apar uşor hibrizi fertili).
Smochinul
Smochinul provine din Siria şi vechea Persie. A fost cultivat in Marea Britanie pana la venirea
romanilor, iar mai târziu a fost răspândit peste tot in Europa si America. El s-a adaptat foarte bine
la zona mediteraneana si la zonele mai calde si aride ale continentului. In zonele unde ploua mai
des fructele smochinului crapă, de obicei in lungime, si fermentează pe creanga, facand recoltarea
imposibila. Cu mai multa munca si grija smochinul se poate adapta si la un climat mai răcoros si
mai umed. Smochinul comestibil creste in natura pana la o inaltime de aproximativ 3-8 m. In
general, coroana depăşeşte in diametru înălţimea arborelui la toate varietăţile.
Măslinul
Măslinul (Olea europaea) este un arbore originar din Siria şi zonele de litoral din Asia Mică, foarte
răspândit şi în Grecia continentală şi în arhipelagul elen. Este considerat "arborele veşnic roditor",
fiind un arbore cu o longevitate extraordină, având o uimitoare putere de regenerare, dând mereu
rădăcini şi lăstari noi.
Cartoful
Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau
violete şi tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este
cultivată pentru aceşti tuberculi care sunt comestibili, bogaţi în amidon, motiv pentru care suntfolosiţi în alimentaţie, dar şi ca furaj.
Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munţilor Anzi. În perioada
precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador şi Columbia, se cultivau circa 200 de
specii de cartof. După orez, grâu şi porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de energie alimentară.
Imperiul Incaş a fost cel mai mare imperiu din America precolumbiană. A apărut pe înălţimile din
Peru în jurul anului 1.200; iar între 1.438 şi 1.533 a reuşit prin cuceriri şi asimilări să încorporeze o
mare parte din vestul Americii de Sud, având centrul în jurul Anzilor şi a inclus mare parte din
teritoriul ocupat azi de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina şi Chile. În 1533, Atahualpa, ultimul împărat incaş (numit Sapa Inca) a fost omorât la ordinul conchistadorului Francisco Pizarro,
marcându-se astfel începutul dominaţiei spaniole. Numele, în limba Quechua, era Tawantin Suyu
care poate fi tradus ca „Cele patru regiuni” sau „Uniunea celor patru regiuni”. Cele patru provincii
se întindeau spre cele patru puncte cardinale, cea mai mare, Coilasuyu, fiind aşezată în preajma
lacului Titicaca.
Marea majoritate a cercetătorilor sunt de acord că locul de baştină al cartofului cultivat este în
bazinele din regiunea Munţilor Anzi. Aceştia se bazează pe faptul că în bazinul mijlociu şi în tot
lanţul Arizilor din Mezoamerica cresc spontan specii sălbatice înrudite cu cartoful. În Peru se
cultivă şi astăzi unele specii de cartof sălbatic.
Morcovul
6
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 7/12
Alimente
Morcovul reprezintă o legumă hrănitoare care se digeră foarte uşor, legumă ce combate constipaţia
şi întăreşte vederea, de aceea cel mai sănătos este să-l folosiţi crud sau sub formă de suc de
morcovi. Îmi aduc aminte că pe vremuri mama păstra morcovii în lădiţe cu nisip sau chiar în
pământ şi când îi scotea pentru gătit aveau acelaşi miros proaspăt ca atunci când îi iei din grădină.
Şi nu înţelegeam cum de se păstrează aşa bine toată iarna. Pentru cine doreşte poate să-i şi
congeleze şi aşa se pot păstra tot timpul anului sau mai bine zis, ca o rezervă pentru când nuajungem la piaţă. Morcovul îşi are originea în Afganistan, iar la început creştea ca plantă sălbatică,
suferind cu timpul multe modificări. În Antichitate, grecii şi romanii îl foloseau ca plantă
medicinală, iar în Europa a ajuns prin secolul X. Olandezii sunt cei care l-au cultivat prima dată în
secolul al XVII-lea iar cele mai mari producţii de morcovi sunt în Olanda, Austria şi Italia.
Specialiştii ne spun că dacă servim o cană de morcovi pe zi asimilăm 6 g de vitamina C, 127 mg
potasiu, 4960 mcg beta-caroten. Sunt legumele extrem de indicate în cure de slăbire, dacă ţinem
cont că 100 g de morcov reprezintă 31 kcal, iar dacă mâncăm un singur morcov pe zi putem
beneficia de un aport de 11.000 unităţi de vitamina A. Un morcov crud, mestecat imediat după
masă ajută la menţinerea cavităţii bucale curată şi la întărirea gingiilor, iar celor mici, care se
confruntă cu durerile de dinţi, puteţi să le daţi să roadă un morcov. Ştim cu toţii că beta-carotenul
este cel ce protejează vederea, indiferent de vârstă, aşa că cei mici trebui învăţaţi să mănânce
morcovi. Sau pentru a combate anemia trebuie să-i convingeţi să bea suc de morcovi şi astfel vor
creşte sănătos şi armonios, iar organismul va. fi ferit de boli.
Salata verde
Denumirea sa ştiinţifica este Lactuca sativa, iar locul său de origine pare sa fie Egiptul Antic, unde
a fost folosită ca aliment acum peste trei mii de ani. În prezent există nenumărate varietăţi de salată
verde, de la cea europeană banală (numită şi romană), la cea cu frunze încreţite, venită de lapoalele Caucazului, sau la cea roşie, cu frunzele crestate şi moi. La noi în ţară, salata verde se
cultivă de peste o mie de ani, fiind printre puţinele alimente cu gust amărui din bucătăria
tradiţională românească. Dacă în tradiţiile culinare occidentale sau extrem orientale întâlnim şi alte
verdeţuri, cum ar fi andivele sau anghinarea, care au acest gust, la noi salata este singurul aliment-
medicament amar, cu efecte detoxifiante, consumat pe scară largă. Iar substanţele cu gust uşor
amărui din frunzele salatei au proprietăţi cu adevărat miraculoase, mai ales atunci când sunt
consumate în cantităţi mari. Ele stimulează digestia şi metabolismul, drenează şi tonifică ficatul,
intensifică tranzitul intestinal, înlătură atonia („lenea”) organelor interne, curăţă vasele de sânge şi
reglează activitatea anumitor glande endocrine. În medicina monahală, alături de seminţele dedovleac, salata era un remediu purificator extraordinar, fiind folosită pentru tratarea unei vaste
game de boli, de la simplele colite la temutul sifilis sau cancer.
Iată în continuare cele mai importante efecte terapeutice ale salatei verzi:
Îngrăşare, obezitate – se consumă salata verde, atât înainte de masă, cât şi în timpul ei, cu alte
feluri de mâncare. Dacă veţi reuşi să consumaţi 500 de grame de salată pe zi, veţi constata după o
săptămână o scădere sensibilă în greutate. Motivul? Accelerarea proceselor de eliminare, reducerea
volumului de hrană bogată în calorii consumat şi, nu în ultimul rând, o reglare spontană a
apetitului.
7
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 8/12
Alimente
Digestie lentă – cu un sfert de oră înainte de masă se consumă salata verde acrită din belşug cu
oţet de mere şi presărată cu puţin piper negru. Efectul tonic digestiv apare negreşit.
Dischinezie biliară, hepatită cronică – se recomandă salata creaţă, cu frunzele ceva mai tari, care,
deşi sunt mai aspre şi destul de amare, au un efect puternic, de drenare a ficatului şi de stimulare a
activităţii sale. Se face o cură de două săptămâni, timp în care se consumă două-trei farfurii de
salată pe zi, la începutul meselor principale, ca aperitiv.
Ateroscleroza, tromboflebita şi arterita obliterantă – se consumă salata verde, asezonată cu
uleiuri obţinute prin presare la rece şi oţet de mere. Cele trei componente au efecte puternice de
curăţare a vaselor de sânge, de reducere a colesterolului, precum şi de fluidificare a sângelui.
Acelaşi tratament este valabil pentru cazurile de valori crescute ale colesterolului şi ale glicemiei.
Hiperexcitabilitate nervoasă şi sexuală – unul din motivele pentru care salata (la fel ca şi lăptuca
ori seminţele de dovleac) era foarte apreciată în medicina monastică este acela că diminuează
pasiunile şi ajută la controlul simţurilor. Ca atare, consumarea sa din belşug este recomandată ca
un valoros adjuvant în tratament, nu numai pentru hiperexcitabilitate, ci şi în alcoolism, tabagism,ori chiar în dependenţa de narcotice.
Constipaţie – se recomandă adăugarea de ulei de măsline în salată şi acrirea ei cu suc de fructe
verzi (corcoduşe, prune, caise etc.). Salata verde, având un volum mare, joacă rolul unui piston care
împinge conţinutul intestinului şi îl curăţă, în timp ce celelalte două ingrediente menţionate
facilitează procesele de eliminare.
Bolile cauzate de intoxicare (gută, reumatism, alergie) – consumul unor mari cantităţi de salată
verde facilitează eliminarea toxinelor, mai ales prin intestinul gros. Secretul reuşitei tratamentului
este să mâncaţi o cantitate suficientă de salată zilnic şi să beţi multe lichide (apă de izvor, ceai depăpădie). O cură de detoxifiere cu salată verde durează minimum o lună, timp în care se mănâncă
cel puţin un sfert de kilogram de salată verde pe zi.
Precauţii: persoanele care suferă de colită de fermentaţie vor consuma cu moderaţie salata verde şi
doar atunci când este de curând preparată, altfel existând riscul agravării acestei afecţiuni.
Salata verde – izvor de vitamine şi nutrienţi
Un studiu desfăşurat de către Şcoala Publică de Sănătate UCLA şi Centrul Ştiinţific de Sănătate al
Universităţii din Louisiana a concluzionat că cei care consumă salată verde au un nivel considerabil
mai mare de vitamina C, E, B6 şi acid folic, nutrienţi-cheie care menţin un sistem imunitar sănătosşi reduc riscul de obezitate, boli cardiace şi alte boli cronice. Mai mult, jumătate dintre noi nu avem
cantităţile necesare din aceşti nutrienţi, aşa că beneficiile consumului de salată verde sunt cu atât
mai evidente.
Unele specii de salată verde (cum este salata Romaine cu frunza crocantă şi lungă) sunt surse
excelente de vitamina A, vitamina C, mangan şi crom, conţinând de asemenea fibre, vitamina B1,
B2 şi anumite minerale: potasiu, fier, molibden şi fosfor.
Portocala
La fel ca in cazul majorităţii citricelor, descendenta portocalului nu este cunoscuta precis. In ciudaconvingerii din trecut ca e de origine chineza, acum se crede ca provine din nordul sau nord-estul
Indiei.
8
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 9/12
Alimente
Primii portocali au fost aduşi in Europa de mauri, probabil prin secolul al IX-lea. Au fost cultivaţi
la inceput in zonele controlate de arabi din Sicilia si Spania. Portocalele acestea insa nu erau cele
dulci, cunoscute astăzi, ci portocale amare, cunoscute si sub numele de portocale de Sevilla, dupa
oraşul care constituia centrul culturii arabe din peninsula iberica. Portocalele dulci au fost aduse in
Europa o jumătate de mileniu mai târziu, probabil de către negustorii portughezi.
Busuiocul
Busuiocul este originar din subcontinetul Indian. A fost adus în Europa de ostile lui Alexandru
Macedon de la hinduşi, care îl considerau o plantă sacră. Termenul latinesc basilicum provine din
limba greacă, basileus însemnând „rege”. Despre această plantă se spune că a crescut pe locul
unde împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce. Busuiocul este o plantă originară
din India, cunoscută şi folosită încă în urmă cu 3 milenii, şi care s-a bucurat de o răspândire rapidă
în toată lumea. La indieni, se spune despre busuioc că este planta lui Krishna şi a lui Vishnu, iar
bunii hinduşi nu se culcă fără o rămurică de busuioc pusă pe piept, menită să-i ducă în timpul
somnului pe tărâmurile paradisiace. La romani şi mai târziu la italieni, busuiocul era consideratiarba dragostei şi a fertilităţii, înflorirea lui fiind celebrată prin serbări şi ritualuri. La greci şi în
aproape toate ţările creştine, busuiocul are aproape aceleaşi semnificaţii ca şi în India, fiind
considerat plantă sacră. Agheasmă se face cu ajutorul busuiocului, şi tot cu un buchet de busuioc se
împrăştie apa sfântă, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfinţirea locurilor. De asemenea,
busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protecţia divină asupra casei şi ocupanţilor săi. Dar
dincolo de dimensiunea spirituală şi magică, busuiocul mai are o calitate importantă - aceea de
plantă vindecătoare. Să precizăm, în primul rând, că frunzele acestei plante sunt un excepţional
tonic pentru sistemul nervos, contribuind la întărirea memoriei.
Vinetele
Vinetele (Solanum melongena) sunt originare din India. În zona Bengal din India se intalneste
spontan o varietate de vinete cu fructe numeroase si mici. În Europa vinetele au fost introduse
târziu, pătrunzând in tari ca Italia si Grecia apoi raspandindu-se si in restul Europei.
Vinetele se cultiva pe suprafeţe intinse in tari ca: India, Japonia, China (vinetele sunt cunoscute de
circa 1.500 ani). In România cultura vinetelor s-a extins dupa primul război mondial. Sunt legume
preferate de populaţia din mediul urban, dar a crescut consumul de vinete si in mediul rural.
Bananele
Bananele îşi au originea in bananierul sălbatic, care, cu zece mii de ani in urma, creştea in regiunile
tropicale din Asia, incepand cu India, sudul Chinei, Birmania, Taiwan, pana in nordul Australiei,
Filipine si Noua Guinee. Bananele sălbatice aveau atat de multe seminţe incat nu erau comestibile,
dar vânătorii si agricultorii de acum sapte-opt mii de ani au reuşit sa obtina soiuri cu mai puţine
seminţe si foarte gustoase. In prezent, bananierul este cultivat in aproape toate tarile tropicale din
lume, producţia anuala, la nivel mondial, de banane, fiind de peste 90 de milioane de tone. In topul
producătorilor, se afla tari din America de Sud si America Centrala (Brazilia, Columbia, Ecuator,
Venezuela, Mexic ), din Asia (China, India, Indonezia, Vietnam) si Africa (Burundi, Tanzania). Cei
mai mari consumatori de banane sunt suedezii (20 kilograme anual/locuitor), urmaţi de danezi (15kilograme/locuitor) si norvegieni (13 kilograme /locuitor).
Viţa de vie
9
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 10/12
Alimente
Viţa de vie (Vitis vinifera L.) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae, originară din
regiunea mediteraneană, Europa Centrală şi sud-vestul Asiei, din Maroc şi Spania până în sudul
Germaniei în nord şi în est până în nordul Iranului.
Strugurii sălbatici au fost recoltaţi de cultivatori şi fermierii timpurii. De mii de ani, fructul este
cules atât pentru proprietăţile sale medicinale, cât şi pentru cele nutriţionale, istoria lui fiind strâns
legată de cea a vinului.
Schimbări în conformaţia sâmburilor (mai mici la formele cultivate) şi distribuţii ale seminţelor
sălbatice cultivatorilor, au avut loc între cca 3.500-3.000 î.Hr., în sud-vestul Asiei sau în sudul
Transcaucaziei (Armenia şi Georgia). Cultivarea strugurilor s-a răspândit şi în alte părţi ale lumii,
în perioada preistorică sau în antichitate. Strugurii au fost transportaţi în coloniile europene din
întreaga lume, ajungând în America de Nord în jurul anului 1.600 şi apoi în Africa, America de Sud
şi Australia. În America de Nord, strugurii au format hibride cu o specie de Vitis, gen originar din
regiune; unele hibride fiind create intenţionat pentru a combate Phylloxera, o pestă cauzată de o
insectă, care a afectat viţa-de-vie europeană cu mult mai mult decât pe cea nord-americană,reuşind să devasteze producţia europeană de vin în câţiva ani. Mai târziu rădăcinile
nord-americane au fost folosite în întreaga lume pentru a altoi V. vinifera, astfel încât aceasta să
reziste în faţa Phylloxerei.
În America de Nord creşterea Vitis viniferei a fost limitată la regiunea cu climă temperată de pe
Coasta de vest a Statelor Unite, în New Mexico Şi California. Însă, datorită unor cercetări
înterprinse de Konstantin Frank, Vitis vinifera este cultivată acum şi în regiunile cu un climat mai
aspru ca New York şi sudul provinciei canadiene Ontario. Munca Dr. Helmut Becker din anii '80 a
adus Vitis vinifera şi în Valea Okanagan din British Columbia.
In martie 2007, cercetători australieni de la CSIRO, lucrând în Centrul cooperativ de cercetare
pentru viticultură au descoperit că „mutaţii independente şi extrem de rare din două gene
[VvMYBAl şi VvMYBA2] [din struguri roşii] produc o singură viţă-de-vie albă, care este părintele
aproape tuturor varietăţilor de struguri albi din lume. Dacă numai o singură genă ar fi suferit
mutaţii, majoritatea strugurilor ar fi rămas roşii Şi astăzi nu am avea mai mult de 3.000 de
cultivatori disponibili, de struguri albi”.
Ghimbir
Originar din India Şi China, ghimbirul este unul din cele mai vechi şi populare condimente:
chinezii îl foloseau ca plantă medicinală fiind menţionat în scrierile lui Confucius, arabii îl
cunoşteau din 650 înainte de Christos - ghimbirul este menţionat în Coran. Dar şi în Europa de Vest
ghimbirul era folosit pe scară largă (cel puţin din secolul IX) - era cunoscut ca medicament
împotriva ciumei; ca pudră era presărat peste bere în cârciumile din Anglia secolului XIX (aşa a
luat naştere ginger ale). Numele ghimbirului provine din cuvântul stringa-vera din sanscrită care
înseamă "cu coarne/cu antene".
Dovleacul
Dovleacul este originar din America de Sud, probabil din Mexic, unde este cultivat de multe mii de
ani. Dupa ce spaniolii au descoperit America, dovleacul a fost importat in Europa şi Asia unde afost bine primit, fiind o vegetala ieftina si hrănitoare. Uleiul din seminţe de dovleac a inceput sa fie
produs pe scara mare doar din secolul al XX-lea.
10
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 11/12
Alimente
Varza
Varza este originară din zona mediteraneană, unde creştea la marginea pădurilor. Odată cu
dezvoltarea agriculturii a fost domesticită şi răspândită în toată lumea. Este un aliment energetic,
remineralizant şi tonifiant Şi este de preferat să fie consumată în stare crudă sau preparată blând
(la abur sau murată), pentru a i se păstra cât mai bine proprietăţile. Tocmai datorită acestor
proprietăţi antitumorale, antioxidante şi antiinflamatoare, varza a fost şi încă este folosită caremediu universal. În prezent găsim varza într-o varietate de sortimente: varză albă, varză roşie,
varză chinezească, varză creaţă, varză de Bruxelles.
Hreanul
Originar din vestul Asiei si sud-estul Europei, hreanul este o leguma perena, cultivata pentru
rădăcinile sale cărnoase, de culoare alb-galbuie, cu aroma si gust picant, folosită în condimentarea
mâncărurilor, industria conservelor şi nelipsită în pregătirea murăturilor.
Pătrunjelul
Pătrunjelul este originar din Europa meridională, fiind utilizat încă din Antichitate. În Grecia,
pătrunjelul era oferit atleţilor pentru a--i recompensa dupa victorii. Vechii greci credeau ca Hercule
folosea pătrunjelul ca sursa a puterii sale si, de aceea, ei obişnuiau sa Încoroneze câştigătorii
diverselor concursuri cu ghirlande din pătrunjel, ca forma de apreciere si cinstire pentru acest erou
mitic. Vechii greci credeau ca Hercule folosea pătrunjelul ca. sursa a puterii sale si, de aceea, ei
obişnuiau sa incoroneze câştigătorii diverselor concursuri cu ghirlande din pătrunjel, ca forma de
apreciere si cinstire pentru Hercule.
O altă utilizare in antichitate pentru pătrunjel era hrănirea cailor soldaţilor, despre care se credea
că vor alerga cu mai multă viteză şi vor fi biruitori în final. Alte personaje mitice cu care a fostasociată planta sunt Persefona, zeiţa Hades sau Archemorous, îngerul morţii. În Roma Antică,
această planta era folosită şi pentru a masca mirosul de alcool după orgii. În Evul Mediu,
pătrunjelul a căpătat statut de planta medicinala, fiind recomandata ca tonic si diuretic, ca
adjuvant in bolile hepatice si renale. Englezii au preluat pătrunjelul din bucătăria romană care, la
rândul ei, a furat această plantă de la greci.
Mărarul
Mărarul este un condiment foarte aromat originar din regiunile situate la est de Mediterana fiind
folosit Evul Mediu pentru a alunga spiritele rele. Pentru români este un simbol al vitalităţii.Efectele benefice ale mărarului au fost menţionate şi în farrnacopeea egipteană de acum 5.000 de
ani. Este o mirodenie foarte utilizată în Europa, dar şi în India, unde frunzele uscate de mărar
folosesc atât la aromatizarea salatelor, fripturilor şi sosurilor cât şi a lichiorurilor şi dulceţurilor.
Ceapa
Ceapa este originară din Asia, mult apreciată în Egiptul Antic; langa mumia faraonului Ramses
al IV-lea istoricii au găsit ceapă, pentru egipteni simboliza eternitatea în perioada antică, se credea
că ceapa dă putere, fiind consumată de soldaţi înainte de a merge la luptă. În China antica era
considerata un simbol al inteligentei.Castraveţii
11
7/23/2019 01 alimente
http://slidepdf.com/reader/full/01-alimente 12/12
Alimente
Castraveţii sunt originari din sudul Asiei, si au o vârsta ce depăşeşte 10.000 de ani. Exploratorii au
dus aceasta leguma in India si in alte parti ale Asiei. Castraveţii erau foarte populari printre
civilizaţiile antice egipteana, greaca si romana unde erau utilizaţi nu doar ca aliment, ci si ca
tratament cosmetic pentru problemele pielii.
Ardeiul
Originar din America de Centrala si de Sud, ardeiul iute este cultivat acum in intreaga lume.
Primele consemnări ale acestei plante intr-un document au apărut in 1493, o data cu călătoriile lui
Columb. In scurt timp ardeiul iute a ajuns sa fie cunoscut ca mirodenie in intreaga lume. In afara
utilizărilor lui in bucătărie, ardeiul iute mai este cunoscut si ca planta decorativa si nu in ultimul
rind pentru proprietăţile lui vindecătoare. Ardeiul gras este originar din America de Sud, are o
vechime de peste 5000 de ani şi a fost adus în Europa de către exploratorii spanioli.
Roşia
Roşia (Solanum Lycopersicum), este originara din America de Sud. Prima roşie s-a copt acum trei
mii de ani sub soarele fierbinte al Anzilor Cordilieri din Peru. Primii care au cultivat aceasta planta
in propriile grădini au fost maiasii, iar de la aceştia cultura roşiilor s-a tot răspândit, ajungând in
zilele noastre ca tomatele sa fie consmate de toate popoarele.
Usturoiul
Se presupune că usturoiul este originar din Asia centrală. Există 700 de specii ale genului Allium,
multe native din Asia centrală, cea mai mare diversitate întâlnindu-se în zona cuprinsă între munţii
Himalaya şi Turkmenistan.
Usturoiul s-a bucurat întotdeauna de o reputaţie binemeritata. Cand a fost descoperit de
gastronomie ramane un mister ca si originea sa, care dupa unii ar fi undeva in Asia Centrala.
Descifrarea unor tăbliţe cu scriere cuneiforma ne-a adus si cele mai vechi informaţii legate de
usturoi care datează de mai bine de 4500 de ani. In text se vorbeşte de un rege al Babilonului care
ar fi comandat usturoi pentru bucătăria proprie si l-ar fi cerut scribului ca evenimentul sa fie
consemnat.
Textele egiptene vorbesc despre faptul ca la înălţarea piramidei lui Keops, faraonul ar fi cheltuit
1600 de talanti de argint pentru a le putea asigura lucratorilor o rezerva serioasa de usturoi.
Mitologia egipteana făcuse din usturoi, din pricina mirosului sau, Grecii antici ca mai toate
popoarele din bazinul Mediteranei foloseau usturoiul dar, se spune ca aveau oroare de mirosulacestuia. Asa se face car in timpul sărbătorilor Tesmoforiilor sau Sciroforiilor, femeile mâncau
usturoi pentru a alunga bărbaţii si a-si păstra castitatea. Atleţii erau convinşi de efectele sale
miraculoase si il consumau in timpul Olimpiadelor.
###
12
