Vatra Moldovitei

Cuvânt înainte

Raţiunea unui studiu monografic asupra comunei Vatra Moldoviţei subsumează doi vectori motivaţionali- voinţa politică locală şi disponibilitatea ştiinţifică, care, reuniţi şi concretizaţi în lucrarea de faţă, probează fericit oportunitatea corelării lor la toate nivelele societăţii.Locurile constituie un patrimoniu dinamic, adesea mult mai bogat decât patrimoniul-obiect. S-ar spune ca primul îl include pe cel de-al doilea. La Vatra Moldoviţei imaginea generării locului porneşte însă de la un patrimoniu-obiect: cine spune Vatra Moldoviţei se gândeşte primordial la Mănăstirea Moldoviţa. Nimic rău în asta, am spune, dimpotrivă, gândind că majorităţii locurilor le lipseşte o emblemă- reper. Primul plan, al textului de analiză şi consideraţie ştiinţifică propriu-zisă este dublat permanent de alte două planuri care orientează, discret, succesiunea şi structurarea datelor — planul evidenţierii patrimoniului, aşa cum o afirmă însuşi titlul volumului, şi planul utilităţii practice pentru o gamă diversă de cititori, decidenţi în administraţie, iubitori de cunoaştere, turişti cu aşteptări intelectuale orientate etc. Desigur că o asemenea iniţiativă poate fi criticabilă prin dispersia adresabilităţii, dar avantajul rezidă în posibilitatea perceperii diversităţii în unitate (sau a unităţii din diversitate?!).Subsumarea întregului demers ideii de patrimoniu (care ar putea genera chiar întrebarea „de ce patrimoniu şi nu resursă?”) se argumentează prin alonja semantică a noţiunii în cauză, care conectează încărcătura trecutului cu disponibilităţile viitorului, în comparaţie cu o anume limită a noţiunii de resursă, despre care se poate spune că are deschiderea necesară perspectivei de utilizare, fără să aibă însă, întotdeauna, fundamentul valorii acumulate. Altfel spus, patrimoniul poate fi folosit ca resursă, dar nu orice resursă poate fi considerată patrimoniu. La Vatra Moldoviţei, patrimoniul natural, cultural-istoric şi uman, definit ca moştenire comună a colectivităţii, devine şi resursă — ansamblu de potenţialităţi naturale şi umane. Fideli formaţiei noastre de analişti ai spaţiului şi timpului — geografi şi istorici — am privilegiat ansamblul şi nu doar elementul. Aşa s-a conturat studiul monografic de faţă, care îşi propune, îndrăzneţ, o sudare a invariantei istorice cu gestiunea cotidianului şi scrutarea mizei existenţei viitoare, atât de des numită dezvoltare.

Repere introductive asupra identităţiiteritoriale a comunei Vatra Moldoviţei

Comuna Vatra Moldoviţei, în forma ei administrativă actuală care datează din 1968 este situată în partea central — vestică a judeţului Suceava, în cadrul Obcinelor Bucovinei, în bazinul hidrografic al Moldoviţei, afluent al Moldovei. Teritoriul comunei se desfăşoară pe un ecart altitudinal cuprins între 600-1380m şi are orientarea generală nord- nord-est - sud-sud-vest, fiind traversat în partea centrală de valea Moldoviţei, pe direcţia vest-nord-vest — est-sud-est. Cea mai mare parte a teritoriului este drenat de afluenţii Moldoviţei, bazinele hidrografice ale pâraielor Ciumârna şi Boul Mare, orientate nord-nord-est - sud-sud-vest, care confluează în satul Vatra Moldoviţei.

Teritoriul în studiu se extinde latitudinal pe 12 km, între extremităţile cardinale, corespunzătoare, la nord Pasul Ciumârna (955 m), 47°43' latitudine nordică şi până la confluenţa pârâului Dragoşa cu Moldoviţa, în sud (588 m), la 47°37' latitudine nordică.Longitudinal, comuna Vatra Moldoviţei se desfăşoară pe 7,1km, între extremităţile teritoriului, la 25°26' longitudine estică în Vf. Pietros (1351 m) şi, în extremitatea estică, la 25°39' longitudine estică, în Vf. La Palma (1136m). Centrul reşedinţei comunei este situat la 25 km de municipiul Câmpulung Moldovenesc şi 30 km de Gura Humorului, deci în interiorul izocronei de o oră, atât pe calea ferată cât şi pe şosea.Dincolo de limitele comunei Vatra Moldoviţei sunt vecinii administrativi: Moldoviţa şi Suceviţa la nord şi respectiv la nord — est, Frumosu la est—sud-est, Sadova la sud—vest şi municipiul Câmpulung Moldovenesc, la sud.Limitele comunei Vatra Moldoviţei urmăresc de regulă cumpenele de apă ale bazinelor hidrografice ale afluenţilor Moldoviţei. Astfel, sunt limitele de nord-est, care urmăresc cumpenele bazinelor Ciumârna — Suceviţa; limita estică: Ciumârna — Dragoşa — Lupoaia, limita sudică şi sud-estică: Pârâul lui Vasile — Deia — Boul şi urcă apoi pe Obcina Feredeului. Limitele vestică şi nord-vestică avansează pe cursurile de apă Boul Mare - Demăcuşa — Ciumârna, continuându-se spre nord, pe culmea Obcinii Mari.Accesul rutier în comună dinspre Vama, se face în lungul văii Moldoviţei pe DJ176, iar dinspre Suceviţa şi Rădăuţi pe DN17A.Accesul feroviar este tot pe axa Văii Moldoviţa, pe calea ferată Vama-Vatra Moldoviţei-Moldoviţa, derivare a căii ferate magistrale Suceava-Câmpulung Moldovenesc Vatra Moldoviţei în preocupările cercetătorilor

Deloc surprinzător, comuna Vatra Moldoviţei nu a făcut până acum obiectul unor cercetări speciale, de detaliu, dedicate ei în mod expres. În afirmaţia aceasta se pot include şi două studii geologice de L. Ionesi (1963, 1965) cu privire la formaţiunile de fliş din zona Valea Boului şi cercetările arheologice şi istorice asupra aşezământului monahal (Al. Bocăneţu, 1933; Corina Nicolescu, 1967), care numai la prima vedere ne contrazic: ele nu privesc ansamblul comunei, ci doar aspecte secvenţiale. De altfel, nici cadrul spaţial nu este coincident: studiile lui L. Ionesi nu au în vedere teritoriul administrativ comunal, ci areale delimitate pe criterii specifice, geologice, iar celălalt vizează un obiectiv spaţial punctual — mănăstirea.Informaţii, observaţii şi puncte de vedere directe sau doar tangenţiale şi disparate referitoare la comuna Vatra Moldoviţei apar într-o serie de studii, mai vechi sau mai recente, cu caracter monografic sau tematic, în care se abordează cadre spaţiale mai ample: provinciile istorice Moldova sau Bucovina, bazinul Moldovei sau valea Moldoviţei (ca unităţi geografice), fosta regiune Suceava sau actualul judeţ Suceava (ca unităţi administrativ — economice).Astfel, pentru istorie şi geografie istorică se pot cita Moldova în secolele XI —XIV (V. Spinei, 1982), Bucovina — descriere economică (P. S. Aurelian, 1876), Die Bukowina (E. Fischer, 1899), Topographie der Bukowina (D. Werenka, 1895), Din istoria Bucovinei (I. Nistor,1991), Istoria Bucovinei (M. Iacobescu, 1993), Moldova în epoca feudalismului (P. G. Dmitriev, 1975) — importantă pentru datele de statistică demografică.Au fost studiate istoria Fondului bisericesc din Bucovina şi a pădurilor din Bucovina (I. Nistor, 1921; S. Dimitrovici, 1922, R. Ichim, 1988), braniştile mănăstireşti din Bucovina, printre care şi cea a Moldoviţei (P. Blaj, I. Iosep, 1993), drumurile „tătăreşti” (Al. Vasilescu, 1969), migraţia românească din Ardeal în Bucovina (I. Nistor, 1927), dezvoltarea agriculturii, economiei silvice, vânătorii şi pescuitului în Bucovina (Zachar A. şi col., 1901) etc. O importanţă specială au cele 6 volume de documente bucovinene publicate de T. Bălan (1933-1942).

În domeniul geografiei fizice, umane sau regionale- integrate amintim studiile: Judeţul Suceava (N. Popp, I. Iosep, D. Paulencu, 1973); Obcinele Bucovinei (N. Barbu, 1976; N. Barbu şi I. Iosep, Capitol în tratatul de geografie a României, 1983); I. Iosep, Obcinele Bucovinei — studiu de geografie economică, teză de doctorat, 1998, Iaşi).În ramurile Geologiei şi Geomorfologiei se remarcă tezele de doctorat elaborate de L. Ionesi (publicată în 1972) şi N. Barbu (1976), prima referitoare la flişul paleogen din bazinul Moldovei (căreia îi aparţine şi bazinul Moldoviţei), cealaltă la geomorfologia Obcinelor Bucovinei. Aceşti autori au realizat şi câteva lucrări pe unităţi de rang inferior, dintre care o parte se regăsesc în bibliografia din lista noastră anexă. Li se pot adăuga Geologia Moldovei. Stratigrafie şi consideraţii economice (Gh. Bâgu, A. Mocanu, 1984), Flişul carpatic. Petrografie şi consideraţii economice (C. Grasu şi col. , 1988), Cercetări geologice în regiunea Suceviţa — Solca — Ciumârna — Poiana Micului (Gh. Cernea, 1957) şi Observaţii geomorfologice în valea Moldoviţei (I. Popescu Argeşel, I. Iosep, 1972).,În ce priveşte alte ramuri ale geografiei fizice, amintim studiul colectivului condus de L. Apostol asupra precipitaţiilor din Obcinele Bucovinei (1985) şi cel referitor la solurile Judeţului Suceava (Gh. Lupaşcu şi col., 1986). În cercetarea vegetaţiei se remarcă două studii ample: Pajiştile din Bucovina (D. Popovici şi col., 1996) şi cel al lui R. Ichim (1988), care în ciuda titlului (Istoria pădurilor şi a silviculturii din Bucovina), are o structură mai cuprinzătoare. Ultimul autor se ocupă şi de influenţa factorului antropic asupra stării pădurilor de molid din Bucovina (1973).Puţin ilustrată este şi cercetarea agriculturii, dar unele informaţii disponibile cu privire la trecutul economiei agricole din Ocolul Câmpulungului, din vecinătatea imediată (I. Iosep, 1994), pot fi considerate valabile, în principiu, şi pentru comuna Vatra Moldoviţei. În afara interesantei lucrări a lui A. Zachar şi col. publicată acum mai bine de un secol, menţionată mai sus, pentru situaţia recentă sau actuală interesează studiul lui M. Apăvăloaei (1970), care tratează unele aspecte geografico-economice ale sectorului zootehnic din bazinul mijlociu şi superior al Moldovei, şi cele ale lui M. Cristea (1986) şi Gh. Saghin şi col. (1988), care abordează problemele ecologiei, ameliorării şi productivităţii soiurilor locale de porumb şi selectiv ale cartofului în zona montană a judeţului Suceava. Dintre ramurile industriale de o atenţie specială s-a bucurat industria lemnului (C. Botez, C. Swizewski, 1964; V. Nimigeanu şi N. Lupu, 1970).Dat fiind potenţialul turistic (natural şi antropic) bogat şi al tradiţiilor, turismul a făcut obiectul a mai multor studii, printre care: Posibilităţi de dezvoltare a turismului montan în judeţul Suceava (I. Istrate, 1978), Turismul din Carpaţii Orientali (N. Ciangă, 1998) sau cele semnate de Maria Lucaci (1971, 1975), care urmăresc potenţialul şi fluxul turistic în judeţul Suceava. S-au realizat mai multe ghiduri şi hărţi turistice, în care Vatra Moldoviţei îşi găseşte locul cuvenit (N. Barbu, L. Ionesi, 1978; E. Ursu, Corina Ignat, 2003; N. Popp, I. Popescu- Argeşel, 1972).,Poate cel mai bine ilustrate sunt problemele geografice ale populaţiei şi aşezărilor din Moldova şi respectiv din zona montană a judeţului Suceava, în care se înscrie şi valea Moldoviţei. Ne mărginim să cităm studiile Veronicăi Giosu şi Elenei Balaban (1962), M. Apăvăloaei (1965), M. Apăvăloaei şi col. (1970), D. Chiriac (1971), E. I. Emandi, C. Şerban (1983), I. Iordan (1984), I. Iosep (1972,1983,1984,1987,1988,1997, 1998, 2003, lucrări în care se analizează tipologia, răspândirea în altitudine, mişcarea naturală a populaţiei — evoluţie şi prognoză, dispersia, energia reliefului habitatului şi vechimea populării şi aşezărilor din Obcinele Bucovinei).În contextul văii Moldoviţei şi a obcinelor adiacente este de mare interes problema dispersiei populaţiei şi aşezărilor din Carpaţi (T. Morariu şi colaboratorii, 1968; Ioana Ştefănescu, Cl. Giurcăneanu, 1972).

De o atenţie specială s-a bucurat, mai ales în trecut, structura etnică a populaţiei din Bucovina. De exemplu, minoritatea huţulă, prezentă în comuna Vatra Moldoviţei, a fost studiată de R. Kaindl (1902), I. Nistor (1915), Gh. Nimigeanu (1941, 1945 — teză de doctorat, mss), dar informaţii pot fi extrase şi din alte lucrări cu profil mai larg — monografii sau dicţionare geografice, ca de exemplu Die Bukowina (E. Fischer, 1899) şi Dicţionarul geografic al Bucovinei (E. Grigorovitza, 1908). De regulă, lucrările recente (V. Tufescu, 1972; M. Andronic) se mulţumesc să preia informaţii din sursele citate mai sus. În ce priveşte toponimia, reţin atenţia: Toponimia minoră a Bucovinei (N. Grămadă, 1996), Dicţionarul geografic al Bucovinei (E. Grigorovitza, 1908), studiul unor oiconime şi geomorfonime, printre care Ciumârna şi Obcina (I. Iosep, 1987, 1993, 1998) sau lucrarea, foarte documentată Numele Moldova (T. Bălan, 1973), esenţială, deşi indirect, pentru înţelegerea originii şi conţinutului toponimelor Moldoviţa şi Vatra Moldoviţei.Utile sunt şi două studii publicate de I. Lobiuc (1972, 1975), cu privire la interferenţele lingvistice şi toponimice româno-huţule pe valea Moldoviţei.Cu această ocazie, ne face plăcere să menţionăm lucrările de licenţă sau de grad (mss.) elaborate de câţiva dintre bunii noştri studenţi, originari din zonă şi întorşi, după absolvirea facultăţii, ca dascăli pe meleagurile natale sau care au fost adoptaţi de comunitatea locală: Gelu Clitnovici (Comuna Vatra Moldoviţei — studiu fizico —geografic, îndrumător ştiinţific conf. univ. dr. Viorel Chiriţă, Suceava, 1997), Florina Raţu (Valea Moldoviţei- studiu fizico-geografic, îndrumător ştiinţific conf. univ. dr. Ion Popescu Argeşel, Suceava, 1981), Elena Oprişan—Cotlarciuc (Vatra Moldoviţei- o veche aşezare românească, Lucrarea de gr.I istorie, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 1988, îndrumător ştiinţific prof. univ. dr. Ion Toderaşcu), Gabriela Nicoleta Bodnar (Vatra Moldoviţei- schiţă monografică, îndrumător ştiinţific prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, Suceava, 2001 . Cadrul natural - patrimoniu stabil al ansamblului teritorial

Cadrul natural — termen generic pentru un summum nu doar cantitativ ci mai ales calitativ de „corpuri” şi fenomene geografice, „celula geosistemică” purtând încărcătura ciclurilor de evoluţie - se constituie în patrimoniu, considerat static în trăsăturile sale majore, la scara temporală a comunităţii având însă şi o continuă, deşi insesizabilă dinamică, specifică tuturor sistemelor din „câmpul geografic”.

Componentele de mare stabilitate ale cadrului natural sunt relieful (cu geologia sa intrinsecă), apele, clima, vegetaţia, fauna şi solurile, calitatea şi distribuţia acestora, precum şi relaţiile dintre ele reprezintă patrimoniul natural de valoare al oricărei comunităţi.

I.1 Relieful — capital energetic structurant

De particularităţile morfografice (formă) şi morfometrice (dimensiuni) ale reliefului se leagă o succesiune de potenţialităţi, multe dintre ele, valorificate antropic, dând amprente specifice, economice şi sociale unei comunităţi.Altitudinea medie a reliefului comunei este de 980m, iar valorile extreme sunt de: 1380m (vf. Iorăscu) şi 588m în albia Moldoviţei, la Gura Dragoşei.

Morfografia

Principala caracteristică a reliefului din comuna Vatra Moldoviţei este succesiunea sud-vest — nord-est a celor trei compartimente majore, corespunzătoare Obcinei Feredeului, în vest şi Obcinei Mari la est, între care se interpune culoarul depresionar axat pe valea Moldoviţei.

Culmile interfluviale secundare cu aspect de contraforturi sunt orientate preponderent nord-est - sud-vest. Ele sunt ramificate perpendicular din cele principale, convergente şi descrescătoare altitudinal spre valea Moldoviţei.Orientarea culoarului Moldoviţei- de la nord-vest spre sud-est, determină o suită de consecinţe asupra întregului sistem teritorial montan din cuprinsul comunei: de la percepţia generală a orientării liniilor majore de relief pe această direcţie, la dimensiunea dată circulaţiei, comunicaţiilor şi a structurării modului de utilizare a terenurilor.In raport cu structura geologică majoră, Valea Moldoviţei este dispusă longitudinal, iar văile afluenţilor acesteia, Boul şi Ciumârna au orientări preponderent transversale. Caracterul longitudinal-subsecvent al văii Moldoviţei apare evident între Moldoviţa şi Gura Dragoşei, fiind încadrat de sectoarele transversale din amonte şi aval.Paralelismul şi orientarea generală a culmilor interfluviale principale, corespunzătoare Obcinilor Feredeului şi Mare sunt în concordanţă cu structura geologică majoră, de la nord-vest spre sud-est. Acestea sunt înguste şi prelungi, fiind conturate prin modelare selectivă îndelungată, mai ales prin acţiunea eroziunii normale, corespund unor succesiuni de forme de relief structurale, considerate de N. Barbu (1976) imense hog-back-uri.

Morfometria

Peste 90% din teritoriul comunei este cuprins între izohipsele de 700m şi 1000m. Palierele altitudinale de peste 1000m corespund axelor anticlinale din culmile obcinilor. Altitudini de peste 1200 m sunt în sud-vestul comunei, în Obcina Feredeului, culme presărată cu măguri de modelare selectivă, ca Vf. Iorăscu (1379 m) - cota maximă din comună.Nivelul altitudinal inferior, de 600m este axat pe valea Moldoviţei, altitudinea minimă de 588m se înregistrează la confluenţa cu pârâul Dragoşa. Amplitudinea altitudinală maximă a reliefului pe teritoriul comunei este de 791 m, iar altitudinea medie este de 985m. Ponderea ridicată a suprafeţelor cu densităţi ale fragmentării cuprinse între 2 şi 3 km/km2, denotă specificul Obcinelor flişului de modelare prin acţiunea reţelei hidrografice. Valorile cele mai ridicate ale densităţii fragmentării reliefului sunt întâlnite pe versanţii nord-estici ai Obcinei Feredeului, brăzdaţi de numeroase văi de ordin I, grefate pe roci friabile (şisturi negre). De regulă, arealele cu densitate mare a fragmentării reliefului corespund zonelor de convergenţă hidrografică.Valorile medii ale adâncimii fragmentării reliefului sunt între 450-250m. Cele mai mari adâncimi ale fragmentării reliefului, de 450m, corespund culmii Obcinei Feredeului, iar cele mai mici, luncii Moldoviţei, sub 5m.Fragmentarea verticală a reliefului este influenţată de gradul de rezistivitate la eroziune al formaţiunilor secţionate de reţeaua hidrografică. Astfel, pe formaţiunile gresiei de Prisaca, masivă şi rezistentă la eroziune, sunt valori modeste ale adâncimii fragmentării reliefului: Dealurile Lucina, Fundoaia, Cremeneşti şi Soci).,Prezenţa unei reţele hidrografice viguroase, tributare râului Moldoviţa, a determinat o fragmentare puternică în adâncime a culmilor şi versanţilor adiacenţi văilor.

Geodeclivitatea

Pantele cele mai mari, de peste 20°, sunt caracteristice versanţilor - abrupturi de eroziune, precum şi celor de diferite categorii genetice, chiar de peste 30°, ca în cazul abrupturilor morfostructurale (Râpa La Ţoante).Relieful fluvio-denudaţional sculptural, dar mai ales cel acumulativ, a generat pante modeste: podurile teraselor fluviale, albiilor şi luncilor sau conurilor proluviale.

Geodeclivitatea redusă, de 1°-3° este caracteristică luncii râului Moldoviţa şi cursurilor inferioare ale pâraielor Boul şi Ciumârna.Glacisurile coluviale şi agestrele (conuri de dejecţie) înregistrează valori în creştere spre versantul adiacent, de la 3°-5° la 5°-10°. De asemenea, cu pante mici se înscriu şi podurile teraselor, interfluviilor şi umerilor de vale, facilitând astfel şi morfometric dispersia aşezărilor la nivele altitudinale superioare.La nivelul întregului teritoriu al comunei, ponderile suprafeţelor cu pante diferite evidenţiază un relativ echilibru între categoriile superioare de pante, între 15°şi 20° şi cele modeste, sub 7°. Culoarului Moldoviţei, ca subunitate geomorfologică bine reprezentată în comună, îi sunt caracteristici pante sub 15°, cu ponderi mari ale celor sub 10°. În cuprinsul versanţilor adiacenţi culoarului, pantele cresc la peste 20°.Asocierea suprafeţelor de relief cu înclinări variate aduce o notă aparte în arhitectura naturală a teritoriului comunei. Trăsăturile morfometrice analizate au surprins complexitatea interacţiunilor morfogenetice ale factorilor interni şi externi, corespunzătoare diferitelor etape de evoluţie ale reliefului comunei Vatra Moldoviţei.

Tipuri de forme de relief

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se identifică două mari categorii de tipuri de forme de relief: lito-structurale şi sculptural- acumulative.

Structura geologică şi relieful lito-structural

Teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se încadrează ariei morfostructurale a flişului cretacic-paleogen al Obcinelor Bucovinei.Partea vestică a comunei, desfăşurată în Obcina Feredeului, este grefată pe Unitatea de Audia, componentă structurală a extremităţii vestice a flişului extern (L. Ionesi, N. Barbu, 1976). Aceasta cuprinde formaţiuni cretacic — paleogene alcătuite din: şisturi negre (Valanigian — Cenomanian inferior), argilite roşii, verzi şi vărgate (Cenomanian- Turonian), argilite cenuşii (Senonian inferior), precum şi din formaţiunile mai dure, grezoase, de Prisaca- Tomnatic şi de Plopu. Rezistenţa mai mare a acestor formaţiuni, la modelarea subaeriană se reflectă în altitudinile superioare ale culmilor şi măgurilor, suspendate la 1150-1300m, din cadrul Obcinei Feredeului: Măgura Deii-1202m, Măgura Paltinu- 1190m, Feredeu- 1360m, Vf. Paltinu- 1117m, Senator 1210m, Păuşa 1374m şi Ionu 1274m, Iorăscu- 1379m. Măgurile şi vârfurile sunt înşirate în lungul faliei Feredeului, orientată N-NV S-SE, generând abruptul morfotectonic care domină Culoarul Moldoviţei, grefat pe formaţiuni mai moi ale Unităţii de Tarcău.Formaţiunile Unităţii de Audia din vestul comunei sunt intens cutate, sub formă de solzi imbricaţi şi deversaţi spre E — NE, într-un paralelism longitudinal accentuat. Această structură geologică generează aliniamente de culmi înguste şi prelungi, dezvoltate pe gresii silicioase sau platouri interfluviale largi, presărate cu măguri asimetrice (Curmătura Boului şi Culmea Deia). Culmile Obcinei Feredeului, din vestul comunei au un profil transversal asimetric, corespund unor hog-back—uri etajate, separate de văi şi înşeuări.Înşeuările şi văile dintre culmi s-au format pe formaţiuni mai moi, marne şi argilite, prin eroziunea regresivă a reţelei hidrografice.Culoarul depresionar al Moldoviţei, orientat NV — SE este dominat de abruptul morfotectonic de peste 300 m al frunţii , conturată prin tendinţa tectono — structurală de încălecare spre est a de vârstă Senonian — Paleogenă.

Structura geologică din partea central-estică şi nord-estică a comunei, cuprinde formaţiuni paleogene detritice, cu faciesuri variate. Doar în axele cutelor se întâlnesc formaţiuni mai dure, calcaroase sau greso—calcaroase. Culoarul Moldoviţei este sculptat în formaţiunile gresiei de Fusaru, iar culoarul Ciumârna— Săcrieş, corespunde unei sinclinal alungit pe direcţia nord — nord -est — sud — sud-vest, desfăşurat mai amplu dincolo de teritoriul comunei, între văile Sucevei şi Moldovei. Sinclinalul este umplut cu formaţiuni eocene () şi oligocene (gresia de Kliwa) în care s-au adâncit văile Ciumârna şi Dragoşa, spre sud-est şi Săcrieş spre nod-vest. În acest proces morfogentic de adâncire al văii Ciumârnei în gresii şi disodile friabile s-a conturat interfluviul sculptural de pe dreapta văii. Obcina Moldoviţei este mai bine individualizată, deşi are în alcătuire tot formaţiuni grezoase de Kliwa, în condiţiile morfotectonice specifice desfăşurării anticlinalului Lupoaia — Palamania. ,Formele de relief cu personalitate altitudinală s-au grefat pe un substrat litologic mai dur, comparativ cu subunităţile morfostructurale adiacente, corespunzătoare arealelor alcătuite din gresiile de Kliwa sau de Prisaca. Arealele cu altitudini medii de peste 1100m, se desfăşoară pe aceste tipuri de suporturi grezoase: vârful Feredeu — 1360m, Vf. Ionu - 1274m, Păuşa —1374m, Paltinu — 1174m, Senator - 1210m, Măgura Deii - 1202m. Culmea principală a Obcinei Moldoviţei, desprinsă din Obcina Mare, corespunde nivelului altitudinal de peste 1000m (la 1000—1150m) şi a căpătat autoritate morfografică şi morfometrică prin adâncirea Moldoviţei, faţă de care se detaşează cu 200—300m, datorită predominării gresiei de Kliwa într-o structură anticlinală.

Culmile interfluviale orientate NV—SE, menţinute la peste 1000m, din partea central-estică a comunei, sunt grefate de asemenea pe structuri grezoase în boltiri anticlinale: Vf. Dragoşa 943m, Lupoaia 1165m, Plaiul Rotunda 998m, Mănăstirii 1004m, la Ţoante 1004m. Interfluviile acestea au un puternic caracter tectono - structural, prin încastrarea de-a lungul faliilor a reţelei hidrografice unidirecţionate. Văile structurale sunt orientate preponderent pe direcţiile conferite de tensiunile specifice ariei flişului carpatic, având particularităţi ale profilurilor transversale şi longitudinale generate de o evoluţie regresivă, epigenetică. Prin evoluţia complexă a reţelei hidrografice s-au individualizat o serie de forme de modelare selectivă şi „inversiuni de relief”, de tipul sinclinalelor suspendate grefate pe formaţiuni marno-grezoase (formaţiunea de Vineţişu şi formaţiunile gresiei de Fusaru):- Măgurile izolate, ca Dealul Runcu Boului (943m) sunt grefate pe formaţiuni grezoase, mai dure, personalizate morfografic.- În partea de est-nord-est a comunei, ulucul depresionar Ciumârna-Săcrieş corespunde unui sinclinal suspendat pe gresia de Kliwa, afectat de eroziunea regresivă a văilor transversale.- Vârfurile Orata Mare şi Subcalul sunt martori de modelare selectivă, de inversiune de relief.

Nota dominantă a reliefului din vestul comunei este colinară datorită preponderenţei areale a gresiei de Fusaru, mai friabilă, faţă de formaţiunile gresiei de Prisaca şi Kliwa. Friabilitatea şi omogenitatea litologică a avut drept consecinţă modelarea interfluviilor netede la partea superioară (Dealul Negureştilor —872m, Dealul lui Vasile — 937m, Dealul Luciu —921m ) şi conturarea prin eroziune regresivă a reţelei hidrografice transversale., De asemenea, tot prin modelare selectivă, pe o litologie preponderent conglomeratică s-au conturat măguri şi culmi în Obcina Feredeului, în sudul axului Văii Boului, precum şi în cuprinsul culmilor obcinelor Mare şi Moldoviţei. Relieful dezvoltat pe formaţiuni grezoase şi conglomeratice contrastează altitudinal şi energetic cu cel grefat pe litologia friabilă a complexului marnos şi argilos, din centrul şi estul teritoriului. Astfel, versanţii vestici ai Obcinei Moldoviţei dinspre bazinetul depresionar şi cei din estul satului Paltinu, au profilul transversal convex şi sunt afectaţi de şiroiri, torenţi şi alunecări de teren. Pe acelaşi fundal

genetico—evolutiv, văile Ciumârna şi Boul au profile transversale largi, cu versanţii adiacenţi brăzdaţi de organisme torenţiale, dezvoltate prin procese geomorfologice actuale.

Culoarul larg al Moldoviţei este prins în acest uriaş monoclin de orogen, orientându-se în lungul faliei Feredeului, pe direcţia nord-vest— sud-est.Abruptul morfotectonic conturat de falia Obcinei Feredeului domină din vest cu peste 200m culoarul Moldoviţei. Flişului paleogen marno-grezos îi este specifică o succesiune de sinclinorii şi anticlinorii care se reflectă într-o dispoziţie similară a unităţilor geomorfologice distincte. În estul şi nord estul teritoriului comunei, particularităţile morfogenetice ale reliefului Obcinei Mari au fost conturate, mai ales, prin eroziunea exercitată de reţeaua hidrografică pe structura flişoidă, eterogenă. Astfel, litologia zonei a avut un rol dominant în secvenţa morfogenetică pasivă a zonei, iar configuraţia tectono-structural — plicativă de detaliu nu a fost la fel de importantă în conturarea liniilor majore de relief, ca în vestul şi sud-vestul comunei. Dinamica specifică sistemelor morfogenetice a creionat relieful actual, în care s-au individualizat următoarele subunităţi geomorfologice din cadrul culoarului depresionar al Moldoviţei:1. Ulucul de contact cu Obcina Ferdeului lat de 1-3km, desfăşurat în lungul frunţii Pânzei de Audia ) faliei Feredeului).. Aria colinară centrală, desfăşurată între ulucul de contact cu Obcina Feredeului şi Valea Moldoviţei, cuprinde succesiuni de măguri şi culmi izolate, („dâlme”), grefate pe anticlinale, separate de văi-sinclinale, orientate vest-est: Seredna, Runcul Boului, Dealul Trifului, Soci, Dealul lui Vasile, Culmea Negureştilor şi Scăuele. Culmile anticlinale corespund nivelului erozional altitudinal de 900m (nivelul Moldoviţa, Barbu, 1976) şi confirmă raporturile de condiţionare morfogenetică, generat de complexul lito-structurale, pe bazine morfohidrografice de ordine de mărime similare. În consecinţă, peisajul morfologic al culoarului Moldoviţa este dat de colinele direcţionale derivate prin evoluţie morfohidrografică din suprafaţa iniţială, fiind un nivel de modelare (de eroziune) şi este corespunzător unui nivel litologic caracteristic rocilor friabile din umplutura depresiunii.3. Valea Moldoviţei, pe teritoriul comunei, are un traseu longitudinal-subsecvent tipic în raport cu structura geologică. Înscrisă pe un ax de sinclinal- din aval de satul Moldoviţa până în zona satului Dragoşa- valea Moldoviţei este puternic lărgită, având între 1,5-3km, dezvoltare generată de interceptarea şi erodarea formaţiunilor marno-argiloase ale flişului paleogen-senonian. Aşa se explică peisajul de „Câmpulung al Moldoviţei”, cu desfăşurarea celor cinci nivele de terase şi a umerilor de vale care domină cu 150-200m valea propriu-zisă.

Relieful sculptural şi acumulativ

În cadrul lui s-au identificat următoarele tipuri şi subtipuri de forme sculpturale şi acumulative culmi, versanţi şi văi.

1. Interfluviile

Geneza şi evoluţia acestora a fost evident marcată de a reţelei hidrografice, de ordinul de mărime a văilor pe care le separă. Particularităţi morfometrice şi morfografice ale culmilor au fost determinate de evoluţia reţelei hidrografice. Culmile înalte ale obcinilor, desfăşurate în extremităţile nordică şi sudică ale comunei, se menţin la altitudini de peste 1000-1150m:- Culmea Obcinei Feredeului, între Vf. Pietriş 1351m şi Măgura Deii 1202m;- Culmea Obcinei Mari între Vf. Ursulova 1138m şi Vf. Ovăzu 1150m.

Culmile interfluviale secundare se dispun aproximativ perpendicular pe cele principale, convergând şi descrescând altitudinal spre valea Moldoviţei. Ele sunt separate de afluenţii de ordine de mărime V şi IV ai acesteia. Acestea au altitudini modeste, sub 900m-950m şi pot depăşi nivelul Moldoviţei, în condiţiile unei litologii mai dure, corespunzătoare formaţiunilor: gresiei de Prisaca, marno-grezos de Vineţişu şi gresiei de Kliwa. Culmile cu altitudini sub acest palie hipsometric sunt grefate pe o litologie friabilă, cu mai mică rezistenţă la eroziune (gresia de Fusaru, marnele brune bituminoase şi menilitele inferioare).Culmile aparţin, genetico-evolutiv şi tipologic, interfluviilor rezultate prin modelare selectivă. Culmile interfluviale separate de afluenţi de gradul V au evoluat pe un substrat litologic mai rezistent la eroziune, de exemplu pe formaţiunile gresiei de Kliwa. În vestul şi sud- vestul comunei, pe substratul mai dur al gresiei de Prisaca, culmile interfluviale sunt larg rotunjite la partea superioară. Dar, prin eroziunea regresivă a sectoarelor şi cursurilor de ordine inferioare de mărime, I şi II, s-au detaşat în cadrul lor, măguri şi vârfuri separate între ele de înşeuări.

2. Versanţii şi formele de relief create prin modelare actuală

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei formele de relief create prin modelare actuală se întâlnesc pe versanţii văii Ciumârna, afectaţi de alunecări superficiale.

De asemenea, la confluenţa pârâului Ciumârna cu Moldoviţa, versanţii dealurilor Mănăstirii şi Scăuele sunt brăzdaţi de alunecări de teren, dispuse pe mai multe nivele discontinue de modelare. Deluviile de alunecare au grosimi variabile, crescând spre partea mediană şi inferioară ale ei. Cea mai mare parte a alunecărilor de teren se încadrează unei evoluţii specifice ariei obcinilor flişului, cu recrudescenţa actuală a acestor procese geomorfologice, consecinţe ale intervenţiilor antropice defavorizante stabilităţii dinamice a versanţilor prin defrişări, păşunat excesiv ş.a., pe fundalul predispoziţiei lito-strucutrale şi climatice specifice.În modelarea versanţilor de pe teritoriul comunei, crepul are o pondere mare, mai ales cel „comandat” gravitaţional, în condiţiile locale cu pante de peste 15°-20° şi cu mare fragmentare verticală a reliefului.Eroziunea areolară este un efect al scurgerii difuze şi al şiroirilor pe trasee instabile. Prin evoluţia eroziunii areolare spre concentrarea acesteia, pe un traseu liniar a eroziunii, se formează ogaşe şi torenţi.Învelişul vegetal influenţează caracterul eroziunii pe versanţi. Teritoriul comunei Vatra Moldoviţei este acoperit în proporţie de 74,1% cu păduri compacte de conifere fapt ce face ca eroziunea areolară să fie redusă. Versanţii dealurilor: Runcu Boului, lui Vasile, Mănăstirii, Bodnărescu şi Palamania, cu pante mari- de 7°-10° au înregistrat intensificarea eroziunii areolare şi torenţiale, determinată prin defrişările succesive pentru extinderea suprafeţelor cultivate, fâneţelor şi păşunilor. Eroziunea difuză s-a materializat prin spălarea de pe anumite suprafeţe a orizontului A de sol, proces observat pe suprafeţele desţelenite, unde apar pete de culoare roşiatică specifice orizontului C de sol. În ansamblul teritoriului comunei, graţie suprafeţelor importante acoperite cu vegetaţie forestieră, declanşarea eroziunii de suprafaţă şi în adâncime este limitată la ariile intrate în conul de umbră al presiunii antropice constante, din vecinătatea vetrei satelor.

Umerii de vale

În profilul transversal al versanţilor şi interfluviilor se disting o serie de trepte cu aspect de umeri, suspendaţi deasupra văilor adiacente care se succed în suite de 2-3 şi mai rar 4 nivele.Umerii de vale sunt foarte bine conturaţi sub 900m şi domină talvegurile văilor pe care le domină cu altitudini relative de până la 300m (faţă de nivelul râului Moldoviţa), dar în general cu 100—150m pe afluenţii acesteia, aflându-se deasupra celor mai înalte terase. N. Barbu

(1976) considera umerii de vale ca resturi ale „nivelului sculptural Moldoviţa”. Faptul că apar în succesiuni de 2 -3 nivele rezultă o evoluţie morfogenetică pliocen - cuaternară ritmică, cu decupări succesive ale versanţilor prin eroziune. S-au diferenţiat următoarele categorii: - Umeri de nivel de bază - cei mai înalţi şi mai răspândiţi, în special în lungul văii Moldoviţei;- Umeri structural-litologici - rezultaţi prin eroziune diferenţială pe un substrat mai dur, de regulă grezos sau conglomeratic, frecvenţi pe văile Ciumărnei şi Boul;- umeri derivaţi din glacisuri - cu altitudini modeste, deasupra teraselor înalte ale văii Moldoviţei.

Alunecările de teren

Potenţialul dinamic al versanţilor se reflectă şi în suprafeţele importante afectate de alunecări de teren, actuale sau reactivate.Pe versanţi există cuverturi deluviale groase, favorabile extinderii alunecărilor de teren. Aceste procese gravitaţionale sunt generate de un complex de factori, între care litologia şi panta joacă un rol foarte important. Alunecările apar mai ales pe pante cu potenţial dinamic ridicat, de peste 20°.Depozitele care favorizează alunecările sunt: marnele, argilele, disodilele precum şi gresia de Fusaru, foarte friabilă. Condiţiile climatice situează teritoriul între izotermele medii anuale de 2° şi 70C şi între izohietele de 750 şi 1000mm. În ceea ce priveşte precipitaţiile, ca element de mare importanţă în dinamica alunecărilor actuale, menţionăm că 50% din ploi cad în sezonul cald, generând o umiditate ridicată a deluviilor şi favorizând declanşarea alunecărilor de teren.Din punct de vedere hidrogeologic, ritmul de regenerare al apelor freatice este de 1,5-5,1 l/s/km2. Drenajul acestora este intens pe versanţii cu pante mari, făcându-se sub forma de pânză, ceea ce dă versanţilor un aspect mlăştinos.Un alt factor este acela că versanţii predispuşi şi afectaţi de alunecări au o utilizare preponderentă ca păşuni şi fâneţe.Cele mai importante suprafeţe afectate de alunecări de teren sunt pe versanţii adiacenţi culoarului depresionar al Moldoviţei, cu un relief deluros acoperit de păşuni şi fâneţe, înscris în mare parte pe oligocenul friabil în facies de Fusaru. Unele alunecări vechi sunt stabilizate, puse în evidenţă doar prin vălurarea versanţilor. Pe acest fond al alunecărilor vechi se conturează areale, cu alunecări actuale în bazinele pâraielor Boul şi Vasile, pe afluenţii săi care drenează Groapa Ţiganului, formându-se o alunecare de mari proporţii în care a fost antrenat cvasi-totalitatea versantului cu expoziţie nord estică. Alunecări de teren din bazinul Ciumârnei, cuprind treimea inferioară a versanţilor bazinului Ovăzului, în aria adiacentă vetrei satului omonim. De regulă, în tot spaţiul depresionar, alunecările recente afectează treimea inferioară a versanţilor. Microformele create pe deluviul de alunecare cuprinde: valuri, brazde şi trepte în funcţie de substratul litologic concret. În baza versantul drept al văii Moldoviţei, la poalele Dealului Scăuele, fronturile deluviilor alunecare sunt intens festonate prin eroziunea laterală a râului.Pseudosolifluxiunile sunt procese geomorfologice determinate condiţiile de pante accentuate, de succedarea perioadelor de îngheţ- dezgheţ, în profilului orizontului de sol şi a păturii eluviale. Ondulaţiile sau vălurile păturii superficiale de sol de pe versanţi, determinate de curgeri solifluidale s-au format în sistemul morfoclimatic corespunzător în ultima perioadă glaciară (Würm) şi post-glaciar. Ele sunt localizate în special în zonele de predominare a rocilor marno - argiloase, pe oligocenul în facies de Fusaru şi pe faciesul marno-grezos curbicortical. Suprafeţe afectate de pseudosolifluxiuni actuale sunt pe versantul drept al sectorului mijlociu al pârâului Ciumârna şi pe versantul stâng al cursului inferior al pârâului Boului.

În prezent se formează doar pseudosolifluxiuni şi au o participare relativ modestă în modelarea versanţilor. Recrudescenţa acestor procese din ultimii ani a fost generată atât de accentuarea ecarturilor termice între sezoane, generând condiţii morfoclimatice specifice versanţilor însoriţi. Substratul argilos, îngheţat în profunzimea orizonturilor de sol, a permis glisarea la schimbările termice bruşte, din perioada primăverii, a orizonturilor superficiale de sol.

3. Văile

Densitatea reţelei hidrografice, profilele transversale şi longitudinale ale văilor sunt condiţionate în formă mai ales de litologie şi pantă.Eterogenitatea litologică poate fi considerată un factor important al varietăţii tipologice a profilelor transversale ale văilor: trapezoidal, în „V” sau asimetric.Văile elementare - cursurile de ordin I şi II (sistem de ierarhizare Horton- Strahler), precum şi segmentele superioare ale cursurilor de ordine IV şi V - au profile transversale în "V". Reţeaua hidrografică grefată pe formaţiunile grezoase de Prisaca şi de Kliwa, mai puţin friabile la eroziune determină creşterea adâncimii fragmentării şi pantei profilului longitudinal, profilele transversale sunt înguste, în formă de „V”.Văile cu profil transversal trapezoidal, specifice unei reţele evoluate, sunt caracteristice sectoarelor de ordin superior şi sectoarelor scurte în cursul mijlociu al văilor. Profilele transversale asimetrice sunt caracteristice sectoarelor de văi transversale ale pâraielor Ciumârnei şi Boului. Moldoviţa secţionează formaţiunile lito-structurale interceptate, conferindu-i un caracter transversal tipic şi ca urmare, valea este asimetrică, cu versantul drept mai abrupt şi mai scurt, faţă de cel stâng. De asemenea, valea Ciumârnei este asimetrică în sectorul inferior, amonte de confluenţa cu Moldoviţa, versantul stâng fiind mai scurt şi abrupt faţă de cel drept. Profilul văii Boul devine asimetric în aval de confluenţa cu Boul Mare şi Boul Mic. Versantul stâng, spre Dealul Runcu Boului este mai abrupt faţă de versantul drept, spre Dealul lui Vasile, care este mai domol şi prelung.Forma profilului longitudinal este o curbă, mai mult sau mai puţin regulată, a cărei rază de concavitate creşte spre zona de izvoare.

Văile elementare şi eroziunea torenţialăVăile torenţiale corespund sectoarelor de reţea hidrografică elementară şi sunt

caracteristice versanţilor cu pante accentuate, cu precădere pe cei cu expoziţii vestice.Frecvenţa şi intensitatea ploilor în averse, specifice ariei montane a Obcinilor

Bucovinei, declanşează şi accentuează eroziunea torenţială. Aceste procese derivate din pluviodenudare sunt coroborate adesea cu perioada de pluviozitate maximă. Condiţiile favorabile formării organismelor torenţiale (litologice, morfometrice, legate de fragPe teritoriul comunei se întâlnesc tipuri variate de forme rezultate prin eroziunea torenţială, corespunzătoare diferitelor etape şi stadii morfogentice: ravene, torenţi (ca tipuri de văi, ogaşe, făgaşe ş.a.). Conurile de dejecţie ale organismelor torenţiale (agestrele) se întrepătrund cu terasele de luncă ale Moldoviţei. Organismele torenţiale au densitate mai mare în cuprinsul versanţilor cu expoziţii vestice, corespunzători suprafeţelor maselor de aer umed. Vulnerabilitatea naturală a versanţilor din bazinul Moldoviţei, pentru instalarea şi evoluţia organismelor torenţiale este generată de raporturile complexe de intercondiţionare între presiunea demografică, defrişarea pădurilor, pe fundalul litologic marno-argilos şi morfometric (grad de fragmentare şi pante accentuate).Intre elementele generatoare ale proceselor geomorfologice actuale, de tipul torenţilor, considerăm că alături de factorii naturali favorizanţi, cei antropici, declanşatori, au un primordial. Între aceştia, schimbarea modului de utilizarea a terenurilor, prin despădurirea versanţilor şi extinderea fâneţelor, păşunilor,

Glacisurile proluvio-coluviale

Glacisurile coluviale au răspândire relativ redusă pe teritoriul comunei, comparativ cu alte regiuni din cadrul Obcinilor Bucovinei, deşi energia de relief a versanţilor este mare.

Galcisurile proluviale, dar mai ales conurile de dejecţie izolate bordurează valea Moldoviţei, la contactul versanţilor cu terasele mai înalte, precum şi pe Boul, estompând contactul versanţilor cu podurile teraselor de 4-6 m. Grosimea depozitelor proluviale este de circa 2-6 m, iar lungimea nu depăşeşte 300m.Boul şi Ciumârna au creat, la confluenţa cu Moldoviţa, agestre terasate de mari dimensiuni, cu lungimi de peste 500m, secţionate şi festonate prin eroziune laterală.

Albiile minore

Albia minoră a râului Moldoviţa pe teritoriul comunei are peste 1,5 km lăţime, în dreptul dublei confluenţe din satul Vatra Moldoviţei. Albia minoră este adâncită în aluviuni şi are un traseu sinuos, cu meandre şi despletiri sectoriale. Aluviunile din patul albiei sunt formate din pietrişuri cu diametrul de până la 20cm. Valea Moldoviţei îşi accentuează profilul transversal asimetric, prin eroziune laterală, adâncindu-şi albia în roca în situ, în aval de confluenţele cu pâraiele Valcanu şi Vasile, pe o distanţă de 150m şi în zona Zăvoi pe un sector de aproximativ 1Km.Despletirile în cadrul albiei majore se formează prin migrarea talvegului la ape mari, generându-se prin eroziune laterală, meandrări ale Moldoviţei, la confluenţele afluenţilor importanţi.La intrarea pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei, prin eroziune laterală râul Moldoviţa subminează baza versantului Dealului Ciocan. Este o alternanţă a sectoarelor de albie cu eroziune laterală în aluviuni a celor dezvoltate în rocă.Pe stânga Moldoviţei, pe teritoriul comunei, eroziunea laterală acţionează asupra patului gros de aluviuni. De asemenea, frecvent prin eroziune laterală sunt secţionate agestrele formate la debuşarea torenţilor afluenţi.

Albia majoră şi terasele

Cursul mijlociu al râului Moldoviţa, în care se încadrează teritoriul comunei, corespunde sectorului cu un profil transversal asimetric tipic. Lărgirea considerabilă a văii, în aval de dubla confluenţă, cu Ciumârna şi Boul, unde valea are între 1,5-3 Km lăţime, îşi pierde parţial caracterul asimetric, prin eroziunea laterală în gresiilor micacee friabile din flişul senonian paleogen.Albia majoră reprezintă a doua treaptă morfologică ce urmează altitudinal albiei minore. Din punct de vedere genetic albia majoră reprezintă cea mai tânără formă de relief din cuprinsul văii. Terasele medii şi inferioare, aluvionare au fost conturate în holocen, iar cele superioare sunt pleistocene. Intensitatea diferită cu care acţionează procesele de eroziune liniară şi laterală în cadrul diferitelor sectoare ale văii a dus la conturarea unor trăsături specifice fiecăreia dintre ele.Morfologia de ansamblu, cât şi cea de amănunt a albiei majore este rezultatul evoluţiei continue a râului, în tendinţa realizării profilului său de echilibru. Sectoarele diferite altitudinal ale profilului transversal, reflectă stadii de evoluţie atinse de rău. Litologia de detaliu şi-a pus amprenta asupra morfologiei albiei majore fiind alcătuită predominant din aluviuni grosiere, dar apar şi nisipuri. Pietrişurile sunt bine rulate, iar nisipurile apar izolat, numai în malurile convexe. Albia majoră este asimetrică, cu o dezvoltare mai amplă a

teraselor pe stânga râului. Pe afluenţi, albia majoră este slab dezvoltată. În cursul inferior al pârâului Boul, aval de confluenţa cu Boul Mare şi Boul Mic, se extinde pe 1 km lunca îngustă de 200m, pe dreapta râului.Ca formă a reliefului erozivo-acumulativ, terasele ocupă suprafeţe importante în cadrul comunei Vatra Moldoviţei. Aceste trepte morfologice sunt dispuse asimetric, deasupra albiei majore a râului marcând stadiile de echilibru în evoluţia văii şi sunt cele mai tipice forme ale reliefului fluviatil.În urma cercetărilor de teren au fost identificate cinci nivele de terasă de 4—6 m, 8-12m, 15-16m, 18-20m şi 30-35m.Terasele Moldoviţei se dezvoltă asimetric, hotărâtoare în acest sens fiind influenţa spaţio-temporală a factorilor morfo-climatici, lito-structurali şi hidrografici, într-o corelare continuă a rolului determinant jucat de fiecare, în timp sau pe anumite sectoare de vale.În aval de confluenţa cu pârâul Hăuceni, podurile teraselor de 8- 12m şi de 15-16m sunt parazitate de conurile torenţilor care drenează versantul stâng al văii. Zona de convergenţă hidrografică, corespunzătoare pâraielor Boul şi Ciumârna cu valea Moldoviţei, generează cel mai autentic aspect de depresiune (bazinet depresionar), cu toate nivelele de terase dispuse relativ simetric, uşor decalate poziţional în profil longitudinal.Pe stânga văii Moldoviţei podurile celor 5 nivele de terasă sunt mai bine dezvoltate după confluenţa cu Ciumârna.Valea se lărgeşte în zona vetrei, la Valea Stânii, pentru ca în aval, Moldoviţa retează terasa de 15-16m din stânga şi lasă pe dreapta o terasa joasă de 4—6m formând un meandru puternic spre est în amonte cu Dragoşa, râul lasă în dreapta un nivel jos de terasă de 4-6m, iar în stânga terasa de 8-12m.Pe pârâul Boul cele două nivele de terasă de 4—6 m şi 8—12m sunt bine individualizate în aval de confluenţa cu Boul Mare şi cu Boul Mic. În valea Ciumârna, este individualizată doar terasa de versant de 8- 10m, dar care apare discontinuu, pe o distanţă de 1Km în amonte de confluenţa cu Moldoviţa, secondată de treapta de luncă de 1,5-3m. Pe ceilalţi afluenţi, terasele de versant sunt discontinuie. Frunţile teraselor de 4-6m, de 8-12m sunt bine conturate şi mai estompate ale celor de 15-16m.

Conurile aluvio-deluviale

Agestrele se înşiră în lungul Moldoviţei, la debuşarea afluenţilor, precum şi în lungul pâraielor Boul şi Ciumârna.Forma lor este triunghiulară şi au suprafeţe variabile, de la câţiva zeci la sute de m2 şi pante ce nu depăşesc 10-15°, generate prin acumularea materialelor grosiere proluviale aduse de torenţi şi cursurile afluente la schimbarea bruscă de pantă. În unele cazuri conurile de dejecţie ale torenţilor sunt retezate de râuri (exemplu conurilor de pe versantul sudic al Dealului Runcul Boului). Aceste conuri proluviale se întrepătrund deseori cu terasele de luncă ale râurilor. Pe văile înguste, cu versanţi abrupţi, glacisurile mixte coluvio-proluviale, de la baza versanţilor sunt discontinuie. Doar în lungul Moldoviţei glacisurile mixte sunt mai bine marcate la baza versantului Dealului Bodnărescu.

Concluzii

Comuna Vatra Moldoviţei se suprapune flişului carpatic extern şi este situată pe cursul mijlociu al râului Moldoviţa, cel mai mare afluent al Moldovei. Moldoviţa drenează versanţii

nord-estici ai Obcinei Feredeului, prin intermediul afluenţilor săi Boul, Vasile şi Valcan şi versanţii sud-vestici ai Obcinei Mari prin afluenţii Ciumârna, Lupoaia şi Palamania.Relieful teritoriului comunei Vatra Moldoviţei a luat naştere ca rezultat al interacţiunilor factorilor interni cu cei externi. Un rol important revine structurii geologice, generatoare de morfostructuri (cele conturate pe Unitatea de Audia) şi litologiei- factor morfogenetic important în conturarea reliefurilor grefate pe Unitatea de Tarcău.Ca urmare, se pot deosebi două tipuri de morfologii concrete: morfostructurile conforme din vestul comunei şi inversiunile de relief din estul şi centrul teritoriului.Trăsăturile morfografice din munţii flişului ai Carpaţilor Orientali au un anumit grad de specificitate pe teritoriul comunei. Prezenţa măgurilor şi a reliefului colinar aferent vestului comunei a fost generată de o încastrare mai puternică a reţelei hidrografice.

Procesele geomorfologice actuale sunt caracterizate prin dominarea celor de deplasare în masă, eroziune torenţială şi areolară. Climatul montan — restricţie sau favorabilitate naturală?

Din triada componentelor primare ale naturii - relief, climă, ape, potenţialul energetic, prin "discreţia" cu care se manifestă şi prin plasarea interacţiunilor sale în "umbra" substanţei reliefului şi apelor, s-a găsit deseori în planul secundar al unor analize geografice. Doar "izbucnirile" sale din ultimii ani au adus-o în atenţie, încercându-se înţelegerea ei, din păcate adesea, în disociere cu ansamblul natural şi uman. Rolul climei a fost deosebit de important în realizarea diferenţelor de peisaj geografic ce s-au succedat in decursul evoluţiei Obcinilor Bucovinei şi, implicit, a teritoriului comunei Vatra Moldoviţei.Teritoriul comunei Vatra Moldoviţei corespunde în mare parte cu acela al Culoarului depresionar al Moldoviţei. Ecartul de altitudine nu este mare, de la 591m m la confluenţa celor două râuri, la cca 1250-1300m pe culmea Obcinei Feredeului, totuşi cei cca 700 m diferenţă de nivel se vor exprima suficient de bine ca factor climatogen, în special din punct de vedere termic, diferenţieri existând pentru aproape toate elementele şi fenomenele climatice.Pentru caracterizarea climei teritoriului comunei Vatra Moldoviţei s-au utilizat în principal datele de la staţia meteorologică cea mai apropiată, Câmpulung Moldovenesc, situată în culoarul Moldovei, cu altitudinea apropiată cu aceea din Vatra Moldoviţei şi climatul de munţi joşi şi mijlocii, fiind singura staţie cu înregistrări continue mai apropiată de teritoriul în studiu.

Încadrarea climaticăSub aspect climatic, Obcinile Bucovinei (şi implicit comuna Vatra Moldoviţei) sunt situate spre extremitatea nord-estică a provinciei central-europene, cu un climat temperat moderat continental, la interferenţa influenţelor climatului continental din est şi ale celui subatlantic (boreal) din vest-nord-vest.0002000007E900000749 7E3,Prin altitudinea medie, teritoriul comunei se include regiunii climatice carpatice (provinciei climatice montane) cu influenţe climatice baltice, în etajul climatic al munţilor mijlocii de la periferia acestei provincii (I. Gugiuman, 1960, V. Mihăilescu, 1969), fiind caracterizat printr-un climat temperat-boreal-montan (I. Sârcu, 1971).Poziţia comunei Vatra Moldoviţei în latitudine defineşte condiţiile climatului temperat- boreal- montan. Caracteristice pentru acest climat, în acest sens, sunt variaţiile termice anuale notabile.Circulaţia generală a atmosferei imprimă întregului ansamblu al Obcinilor Bucovinei unele valenţe, care se regăsesc cu o relativă periodicitate de la an la an. La aceşti factori se adaugă

aşezarea în raport cu principalele unităţi morfologice, ecartul altitudinal de desfăşurare al reliefului comunei, microrelieful, geodeclivitatea asociată cu expoziţia versanţilor contribuie în principal la formarea unor topoclimate specifice.

Factorii climatogeni

Ca factor climatogen important, radiaţia solară variază în funcţie de poziţia latitudinală. Conform hărţii distribuţiei radiaţiei totale zona comunei primeşte în medie sub 110Kcal/cm2/an, cu valorile cele mai ridicate în semestrul cald - 80Kcal/cm. Radiaţia directă pe suprafaţa orizontală depăşeşte la amiază, pe timpul verii 1 cal/cm2/min. Poziţia comunei între obcini, în estul lanţului carpatic, cu fenomene de foehnizare determină creşterea valorilor radiaţiei solare directe, prin reducerea opacităţii atmosferei. Valorile relativ ridicate ale radiaţiei solare pe valea Moldoviţei sunt explicate atât prin fenomenele de foehnizare dinspre Obcina Feredeului, prin lărgirea palierului altitudinal de 600m, precum şi prin reducerea nebulozităţii atmosferice graţie circulaţiei atmosferice mai intense, pe vale.Radiaţia globală variază de la 0,2cal/cm2/min, în dimineţile de vară, la 1,00cal/cm2/min, în amiezile senine de vară, comparativ cu în sezonul de iarnă, când se înregistrează doar 10% din valoarea medie anuală.00020000090500000F2C 8FF,Radiaţia solară înregistrează variaţii spaţiale importante: scade progresiv dinspre culmi spre văile înguste (Ciumârna, Boul Mare, Valcanu), prin creşterea umidităţii relative şi a nebulozităţii.Durata de strălucire a Soarelui este cuprinsă în medie între 1400-1800h/an şi înregistrează variaţii semestriale importante. Pe versanţii umbriţi durata insolaţiei se reduce sub 1300h/an ca efect al dezvoltării mai frecvente în timpul zilei a norilor de convecţie şi a celor orografici.Circulaţia generală a atmosferei este determinată de poziţia pe care o au principalii centri barici pe continentul european în timpul anului. Poziţia şi orientarea generală a obcinilor influenţează climatul din comuna Vatra Moldoviţei prin raportul de expoziţie al acestora faţă de deplasarea maselor de aer cu origini diferite.În această regiune nordică a ţării, în partea inferioară a atmosferei, se manifestă patru tipuri principale de circulaţie a maselor de aer, cu implicaţii directe asupra stărilor de vreme şi climatului:đ Circulaţia maselor de aer, cu sorginte vestică, central —europeană şi atlantică, are o frecvenţă medie de 45%, cu pondere mare în toate anotimpurile, determinând ierni blânde, cu precipitaţii lichide şi vreme instabilă, vara;đ Circulaţia polară şi baltică, prezentă în 30% din cazuri, cu direcţia de penetraţie dinspre nord-vest, aduce mase de aer maritim, favorizează scăderi de temperatură şi precipitaţii abundente, mai ales sub formă de averse;đ Circulaţia maselor tropicale, cu ponderi modeste, sub 15% din cazuri, aduce aer cald şi umed din sud-vest şi mase de aer cald şi uscat din direcţia sud-est;đ Circulaţia de blocare are o frecvenţă medie de 10% şi se caracterizează prin câmp baric cu valori ridicate, veri călduroase şi secetoase, ierni umede cu nebulozitate ridicată, dar cu precipitaţii reduse.Analiza pe sezoane a circulaţiei generale a maselor de aer reflectă caracterul important al acesteia în condiţionarea topoclimatelor şi instabilităţii stărilor de vreme.Iarna Obcinile Bucovinei se găsesc în calea maselor de aer polar, cu sorginte în anticiclonii Scandinav, Groenlandez şi Siberian, primele determinând vânturi de nord-vest şi nord şi respectiv vânturi de nord-est. Mult mai rar ajung aici mase de aer tropical care pot atenua asprimea climatului montan.

0002000009950000182B 98F,Primăvara şi toamna se caracterizează prin advecţiile ciclonice frecvente şi pătrunderea efemeră a maselor polare sau tropicale, generând stări de vreme foarte variabile.Rolul de factor climatogen al suprafeţei subiacente active, prin particularităţile de relief, reţea hidrografică, sol, vegetaţie etc. - mai mult sau mai puţin modificate prin reorganizări spaţiale de natură antropică - se defineşte numai în contextul raporturilor cu pătura inferioară de aer a atmosferei. Relieful este elementul local cel mai important nu numai pentru peisajul moldoviţean, cât şi prin calitatea de factor climatogen prin: altitudine, orientare, geodeclivitate şi expoziţia versanţilor - faţă de insolaţie sau de circulaţia atmosferică. Desfăşurarea palierelor hipsometrice pe teritoriul comunei determină prin creşterea nebulozităţii, scăderi semnificative ale radiaţiei solare globale, cu efecte asupra variaţiei elementelor şi fenomenelor climatice, în special asupra temperaturii aerului.

Caracterizarea elementelor climatice

Temperatura aeruluiTemperatura aerului este parametrul cel mai important al climei, ea înregistrează un grad mare de variabilitate spaţio-temporală, determinând astfel şi modificarea celorlalte elemente climatice.În ceea ce priveşte temperatura aerului, s-au preluat datele de la staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc (642m), aceasta fiind caracterizată prin şirurile lungi de observaţii meteorologice, dar mai ales având altitudine şi poziţie latitudinală similare celor ale teritoriului comunei.

Temperatura medie anualăÎn comuna Vatra Moldoviţei, prin poziţia matematică şi aşezarea ei în zona climatului temperat moderat-boreal montan, specific Obcinilor Bucovinei, se înregistrează valori termice maxime în iulie şi minime în ianuarie. Izoterma de 17°C, valoare medie a lunii iulie pe văile mari din Obcinile Bucovinei, se insinuează pe valea Moldoviţei. Culmile înalte ale Obcinii Feredeului sunt încadrate de izoterma de 12°C a lunii iulie. Teritoriul comunei este încadrat, în luna ianuarie de valori termice medii negative, cuprinse între -4°C în valea Moldoviţei şi de -7°C pe cele mai înalte culmi din Obcina Feredeului.Temperaturile medii anuale în comună sunt cuprinse între 6° şi 2°C. Valea Moldoviţei este delimitată înspre est şi sud-est de izoterma temperaturilor medii anuale de 6°C, iar izotermele medii anuale de 2°C şi 4°C, bordurează culmile cele mai înalte din obcinile Feredeu şi Mare.000200000A1C000021BA A16,Temperatura medie multianuală la Câmpulung a fost de 6,67°C - în ultimii 25 ani (1978-2003), observându-se o uşoară tendinţă de încălzire, de abatere pozitivă de la media histogramică multianuală. Din datele extrapolate după cele înregistrate la Câmpulung, la Vatra Moldoviţei, în luna ianuarie media termică calculată pe ultimii 25 ani a fost de -3,18°C, iar pentru iulie de 17,6°C. Aceste abateri minime faţă de cele analizate din desfăşurarea izotermelor anuale şi lunare specifice, confirmă rolul foarte important pe care îl are relieful în caracterizarea climatică.Temperatura maximă absolută la Câmpulung Moldovenesc s-a înregistrat în 1961, de +36°C, iar valoarea minimă absolută a fost de -34,3°C, înregistrată în 27.XII.1996 decembrie. Valoarea temperaturilor minime absolute sunt depăşite în zona Vatra Moldoviţei, prin efectul inversiunilor termice, pe văile înguste, slab ventilate ale Ciumârnei şi Boului.De fapt este de presupus că la Vatra Moldoviţei, valoare medie multianuală să fie cu 0,5-0,7°C mai coborâtă decât cea înregistrată la Câmpulung Moldovenesc, datorită orientării văii

Moldoviţei spre nord favorabile unei circulaţii polare şi a existenţei condiţiilor topoclimatice pentru producerea inversiunilor termice, în semestrul rece.Sub influenţa dinamicii atmosferice, temperatura aerului oscilează pe un ecart valoric important, într-o perioada scurtă de timp. Existenţa în comună a ariilor depresionare bine închise, conservă mult timp, în semestrul rece temperaturile negative, acumulate pe fundul acestor arii închise, generând inversiuni termice. Astfel, pe văile înguste şi umbrite, în bazinele de recepţie — cu rol de fund de sac, se semnalează vara un minus de căldură şi o creştere a umidităţii, datorită faptului că sunt adăpostite şi slab ventilate, ferite de curenţii de aer. Ceţurile staţionează pe aceste văi determinând un plus de umiditate. Astfel, apare evidentă asimetria de încălzire de la nivelul văilor înguste - Ciumârna, Bou, Valcanu, Lupoaia, Palamania ş.a.- între versanţii opuşi (însorit-umbrit, faţa şi dosul muntelui) datorită morfografiei şi morfometriei văilor de ordine inferioare, cu energii de relief ridicate, cu orientări generale în lungul văilor, bidirecţionale, de la est-vest şi vest-est. În treimea superioară a versanţilor se remarcă un plus de însorire şi căldură ca urmare a acestor situaţii, la altitudini de sub 1100-1200 se evidenţiază o modificare în repartiţia pe verticală a vegetaţiei forestiere. Pe văi predomină răşinoasele, iar pe versanţii superiori mai însoriţi îşi face apariţia fagul. 000200000ADB00002BD0 AD5,Variaţia temperaturii aerului afectează vegetaţia, prin producerea gerurilor timpurii de la sfârşitul lunii septembrie şi a îngheţurilor târzii, la începutul lunii iunie.Abaterile faţă de limitele calendaristice specifice producerii primului îngheţ, la începutul lunii octombrie (în medie, la 5 octombrie), există abateri, apărând la începutul lunii septembrie în 1974 şi 1976. Ultimul îngheţ se manifestă în medie până la 1 mai, rezultând în medie 200 - 205 zile cu îngheţ la sol. Factorii periodici accidentali provoacă neregularitatea apariţiei primelor zile de îngheţ, cât şi a ultimelor. În multe cazuri, ultimul îngheţ poate să apară chiar la începutul lunii iunie, cum a fost în 19 iunie 1992, când temperatura a scăzut brusc, iar zăpada căzută s-a menţinut 4 zile.

Umiditatea aeruluiMedia anuală a umidităţii relative a aerului este de 81%. Umiditatea relativă a aerului

variază de la o lună la alta şi de la un an la altul, cu valori maxime în sezonul rece (trimestrele l şi IV),de 93% în ianuarie, şi minime în sezonul cald (trimestrele II şi III) de 70% în iulie.

În timpul verii, creşterea temperaturii reduce posibilitatea de saturare a aerului în vapori de apă şi, ca urmare, scade gradul de acoperire a cerului cu nori, sporind durata de strălucire a soarelui. Durata de strălucire a Soarelui se încadrează între valorile de 1600-1800 ore/an.

Precipitaţiile atmosferice Pentru a caracteriza precipitaţiile, am folosit datele de la staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc şi de la postul pluviometric Dragoşa - situat la o altitudine de 600 m şi o poziţia matematică de 47°30' lat. N şi 25°39' long. E. Pentru zona înaltă comunei, nu există posturi pluviometrice sau măsurători la altitudini de peste 600m. Din cercetările climatice efectuate în Obicinele Bucovinei (Apostol,1985), s-a stabilit o variaţie pe altitudine a pluviometriei în raport cu altitudinea, individualizându-se etaje şi areale caracteristice bazinelor hidrografice şi nivelelor hipsometrice. Precipitaţiile din culoarul Moldoviţei se produc în general datorită convecţiei termice şi dinamice pe versanţi şi sunt mai scăzute, în special iarna, datorită frecventelor şi puternicelor inversiuni termice.

Regimul multianual al precipitaţiilor

Media multianuală a precipitaţiilor, calculată pe ultimii 15 ani a înregistrat valori diferite la postul Dragoşa faţă de staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc, deşi sunt relativ apropiate - la 24km şi au altitudini apropiate, 600m, respectiv 658m. Scăderea cu 54mm a sumelor medii multianuale de precipitaţii la Dragoşa faţă de Câmpulung, se poate explica prin rolul de barieră orografică pa care îl are Obcina Feredeului, în calea maselor umede atlantice, culoarul Moldoviţei situându-se într-un con de umbră de precipitaţii.000200000A19000036A5 A13,Precipitaţiile cresc în raport direct cu altitudinea. Pe Valea Moldoviţei se înregistrează cantităţi de precipitaţii în jur de 700mm. Pe areale restrânse, izohietele de 1000mm încadrează cele mai înalte vârfuri. Cantitatea medie de precipitaţii calculată la Dragoşa, pe ultimii 25 ani, este de 774mm. Diferenţele de precipitaţii dintre cele două şiruri de valori înregistrate se accentuează în lunile de iarna, cu 155mm în culoarul Moldovei, dublu faţă de culoarul Moldoviţei unde se înregistrează doar 71,1mm.Analiza regimului multianual a precipitaţiilor evidenţiază anii ploioşi de cei secetoşi. Perioada cuprinsă între anii 1982-1988 este succesiv alternantă între ani cu valori foarte diferite de precipitaţii. Abaterile negative de la valoare medie multianuală s-au înregistrat în: 1982 (639mm), 1985 (628mm), 1987 (563mm) şi 1994 (532mm), iar abateri pozitive au fost în: 1988 (898mm), 1991 (984,5mm), 1993 (1014mm - maxima) şi 1995 (923,5mm). Din 1988 precipitaţiile medii anuale au consemnat preponderent depăşiri ale mediei multianuale, cu două maxime atinse în anii 1991 (984,5mm) şi 1993 (1014mm) şi cu o valoare minimă de precipitaţii înregistrată în 1994 (532mm).Repartiţia teritorială a precipitaţiilor confirmă sensul altitudinal de creştere, întrucât cele mai abundente corespund palierului altitudinal înalt al culmilor obcinilor, atât în Obcina Feredeului, cât şi a Obicinii Mari. Sub acest nivel sunt importante diferenţieri pluviometrice înregistrate la aceleaşi altitudini, prin creşterea de la vest spre est, datorită creşterii gradului de izolare spre interiorul arcului carpatic, cu excepţia culmii principale a Obcinei Feredeului. De asemenea, creşterile pluviometrice de la vest spre est sunt accentuate de anumite condiţii orografice specifice, devenind chiar mai importante faţă de cele generate de variabilitatea în altitudine.În baza abrupturilor morfotectonice din estul Obcinei Feredeului se constată o scădere a valorilor pluviometrice, comparativ cu zona din baza Obcinei Mari, de la aceeaşi altitudine, din estul şi nord-estul teritoriului comunei. Fenomenul are o cauzalitate complexă ca urmare a efectului de umbră de precipitaţii generat de Obcina înaltă a Feredeului. Astfel, în bazinul Boul, în zona satului Paltinu, precipitaţiile sunt mai reduse decât în bazinul Ciumârnei. Acest con de umbră se prelungeşte spre est în aria colinară a culoarului Moldoviţei.În traseul maselor de aer spre est se reîncărcă noros, deasupra văii Moldoviţei descărcându-se, prin ploi orografice, pe versanţii vestici ai Obcinilor Moldoviţei şi Mari. 000200000967000040B8 961,Prin morfografia specifică văii înguste a Ciumârnei, efectul de "fund de sac" al bazinului Ciumârnei coroborat cu efectul pluvio-orografic pe care îl au versanţii vestici ai Obcinei Mari pentru masele cu sorginte atlantică şi baltică, dinspre vest-nord-vest, precipitaţiile ating valori mai ridicate faţă de alte zone din comună, situate la aceeaşi altitudine. Estimăm această creştere cu cel puţin 150mm. Este cunoscut că regimul precipitaţiilor anuale influenţează cel al temperaturilor medii. Astfel, la Câmpulung, în anii în care au fost precipitaţii bogate, valorile termice medii înregistrate au scăzut: în 1993 cantitatea de precipitaţii a fost de 1014mm, iar temperatura medie anuală înregistrată a fost de 6,35°C, pe când în 1994 au căzut 532mm precipitaţii, iar temperatura medie anuală a crescut la 8,06°C.

Regimul precipitaţiilor în timpul anului

Regimul precipitaţiilor este condiţionat în mod direct de: originea şi dinamica maselor de aer, aşezarea geografică a teritoriului şi de orografie.Amplitudinea valorilor anuale scoate în evidenţă tipul continental de precipitaţii, cu un regim multianual cu fluctuaţii mari, lunare, semestriale şi anuale. Astfel, la Vatra Moldoviţei se conturează un maxim pluviometric în semestrul cald şi a unui minim de iarnă. Maximul pluviometric estival este generat de circulaţia maselor de sorginte baltică, umede, legate de anticicloanele azoric şi mediteranean, rezultând o medie lunară de vară între 102-132 mm. Minimul pluviometric de iarnă, de 20-26mm/lună este generat de acţiunea maselor de aer reci, continental - estice şi polare, cu umiditate redusă. În schimb, regimul pluviometric din semestrul rece este mai constant decât cel din semestrul cald, când alternează aversele cu perioadele cu precipitaţii reduse.Vara, ploile sunt de obicei scurte ca durată, sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice. Ploile torenţiale presupun valori mari de precipitaţii în 24 ore, astfel în 9 iulie 1991, în bazinul pârâului Valcanu s-a înregistrat cantitatea de 140mm de precipitaţii (G. Clitnovici, 1996). De asemenea, s-au înregistrat ploi torenţiale importante cantitativ în lunile iunie din 2002 şi 2004.Repartiţia precipitaţiilor pe sezoane este foarte diferită: primăvara cad 201mm, vara 306mm, deci sezonul cald are un aport de 507mm. Toamna cad în medie 171mm de precipitaţii şi iarna 96mm, sezonul rece având un aport de 267mm.000200000A4C00004A19 A46,În ceea ce priveşte forma sub care cad precipitaţiile în comuna Vatra Moldoviţei ele se încadrează în tipul pluviometric mixt, pluvio-nival. Între 20-40% din cantitatea anuală de precipitaţii cade sub formă de zăpadă în semestrul rece. Primele ninsori cad în ultima decadă a lunii septembrie şi se pot prelungi până la începutul lunii mai sau accidental chiar mai târziu, deşi au o frecvenţă redusă şi fără menţinerea stratului de zăpadă.Frecvenţa maximă a ninsorilor este în intervalul decembrie - februarie când se înregistrează lunar, în medie 11-12 zile cu ninsoare. Persistenţa stratului de zăpadă este de până la 140 de zile, cu grosimea de 20-30cm şi uneori poate depăşi 1m grosime, ca în iarna 1995-1996.

Regimul eolianAcest element climatic are o variaţie a intensităţii, o frecvenţă şi o direcţie specifice zonei montane, cu o puternică influenţă a condiţiilor morfografice locale. Ca şi în alte bazine hidrografice din centrul estic al grupei nordice a Carpaţilor Orientali, pe valea Moldoviţei se dezvoltă o circulaţie locală a vânturilor periodice de munte — vale, cu frecvenţe mari şi intensităţi reduse. Datele privind regimul eolian, înregistrate la staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc, sunt doar orientative pentru comuna Vatra Moldoviţei. Acurateţea analizei regimului vânturilor din culoarul Moldoviţei este îngreunată de absenţa staţiilor meteorologice în zonă, iar posibilităţile de interpretare şi interpolare sunt reduse prin distorsiunile induse de relieful local. În acest sens, s-au făcut aprecieri asupra acestui element climatic pe baza informaţiilor de la localnici, a observaţiilor directe privind: asimetria coroanei arborilor izolaţi, deteriorarea pereţilor expuşi - exemplu peretelui nordic al Mănăstirii Moldoviţei ş.a. şi a interpretării rolului expoziţiei versanţilor şi orientării culmilor în orientarea maselor de aer.Desigur că regimul eolian este influenţat de poziţia şi intensitatea centrilor barici, care dirijează circulaţia generală a maselor de aer, precum şi în funcţie de condiţiile locale de relief cu rol în desfăşurarea proceselor dinamice. Relieful local influenţează dinamica maselor de aer, prin morfografie, morfometrie, orientare şi expoziţie a culmilor şi versanţilor. Aceşti factori duc la intensificarea sau atenuarea vânturilor, la schimbarea vitezei şi direcţiei, canalizându-se pe văi.

Astfel, vânturile dominante, cu cea mai mare frecvenţă anuală sunt cele de nord-vest. Componentele vânturilor de vest şi vest-nord-vest escaladează Obcina Feredeului devenind uşor foehnizate spre culoarul Moldoviţei, adaptându-se la relief ca vânturi de nord-vest. 0002000008B10000545F 8AB,Masele de aer dinspre nord se manifestă rar ca vânturi din această direcţie, pe teritoriul comunei. Orientarea culoarului influenţează direcţia vânturilor din nord, determinând canalizarea ca vânturi de nord-vest. Acestea au o frecvenţă ridicată tot anul, mai ales primăvara şi vara, aspect climatic binecunoscut de localnici. În lungul văii Moldoviţei direcţia predominantă a vântului dinspre nord-vest este în fapt o redirijare spre est şi vest a celor din vest, cu pătrunderi pe văile afluente. Vânturile descendente de munte au o frecvenţă şi viteză mai mare decât vânturile de vale, suprapunându-se, prin deviere şi canalizare, circulaţiei vestice, uşor foehnizată. Vânturile de vale ascendente au frecvenţă mai mare în timpul zilei, între orele 10-18, iar între schimbările de direcţii intervenind intervale de cca o oră de calm atmosferic.Vânturile de sud-est au o frecvenţă redusă, manifestându-se în special în sezonul cald, iar cele de nord-est sunt mai puţin resimţite în interiorul culoarului Moldoviţei. Vitezele vânturilor de munte sunt în medie de 2-3m/s, şi se reduc la 1-2 m/s pentru cele de vale, conferind regiunii statutul de climat de adăpost.Calmul atmosferic are o pondere mai ridicată în culoarul Moldoviţei şi pe văile adiacente, mai des în zilele noroase sau acoperite, în situaţii barice anticiclonale, favorizând inversiunile termice.Viteza vântului creşte în general cu altitudinea, în cuprinsul versanţilor şi pe culmi, mai ales în zonele despădurite.În culoarul Moldoviţei viteza medie a vântului este cuprinsă între 2 şi 4m/s, dar s-au semnalat şi vânturi violente, cu viteze de 20-25m/s, în perioada primăvara - începutul verii - ca în anii: 1947, 1948, 1953, 1964, 1969, 1970, 1981 şi 1993, 2002. Acţiunea vântului s-a coroborat cu persistenţa zăpezii umede de primăvara, provocând doborâturi de arbori în domeniul forestier.

Fenomene şi procese meteorologice deosebite

Îngheţul şi dezgheţulAcţiunea distructivă a îngheţului şi dezgheţului asupra covorului vegetal este determinată de perioadele în care se produc. Atât apariţia îngheţului timpuriu de toamnă, cât şi a celor târzii de primăvară, este în strânsă legătură cu circulaţia maselor de aer din direcţia nord-vest.00020000093E00005D0A 938,Data primului îngheţ de toamnă este centrată de regulă în prima jumătate a lunii octombrie, în jurul datei de 5 octombrie, deşi se poate înregistra timpuriu, în a doua jumătate a lunii septembrie şi cel mai târziu la sfârşitul lunii noiembrie. Perioada ultimului îngheţ de primăvară este cuprinsă în medie între 21 aprilie şi 1 mai. Numărul zilelor fără îngheţ variază de la an la an, în medie ajungând la 160-180 zile pe an.Cele mai timpurii brume au căzut în prima decadă a lunii septembrie (5 septembrie 1995 sau 8 septembrie 2004), iar cele mai târzii, în prima decadă a lunii iunie (1990). Relieful, prin orientare, morfografie şi morfometrie, influenţează mai ales în intensitate şi persistenţă fenomenul de brumă. Astfel pe văile înguste, pe terasele inferioare ale Moldoviţei, fenomenul de brumă este timpuriu, foarte frecvent şi intens, iar pe versanţi, pe dealuri şi pe culmi, bruma se instalează mai târziu.Grindina apare relativ rar în intervalul studiat (1982-1996), în medie 2-3 zile pe an. Acest fenomen poate provoca pagube culturilor de cartofi şi fâneţelor ca în 1992.Ceaţa se manifestă cu precădere în zona depresionară centrală şi pe văile afluenţilor Moldoviţei. Fenomenul de condensare are loc în special în anotimpul rece, prin instalarea inversiunilor termice, ceaţa menţinându-se foarte mult. Cele mai frecvente ceţuri se produc iarna, primăvara târziu şi în cursul verii (după perioadele ploioase), precum şi toamna când

alternează perioade însorite cu perioade ploioase. Ceaţa se manifestă în medie 12-15 zile pe an.Burniţa se manifesta în special toamna la sfârşitul lunii octombrie. Ceaţa este în medie 12-15 zile pe an, iar burniţa 6-7 zile în lunile octombrie şi noiembrie.Chiciura se manifestă în lunile anotimpului rece, ca urmare a sublimării vaporilor de apă direct pe arbori, pe obiectele suprarăcite şi poate provoca pagube mari, rupând copacii, firele telefonice şi reţelele electrice.Poleiul este un fenomen care stânjeneşte în special circulaţia rutieră. Apare mai ales la începutul iernii cum a fost cazul în 1995 când, timp de 4 zile în luna ianuarie, pe fondul unor temperaturi scăzute, şoselele au fost impracticabile.

Topoclimate

Încadrarea climatică a teritoriului comunei Vatra Moldoviţei şi evidenţierea subunităţilor topoclimatice sunt condiţionate de variabilitatea spaţială elementelor climatice.000200000E2A00006642 E24,Încadrarea climatică şi topoclimaticăa teritoriului Comunei Vatra Moldoviţei.

Categoria climatică de zonă şi de topoclimat Climatul concret şi aria de manisfestare

Zona climatică Temperat continentală

Sectorul de provincie climatică Cu influenţe baltice şi atlantice

Ţinutul climatic Climă de munţi mijlocii şi scunzi

Subţinutul climatic Carpaţii Orientali

Districtul climatic Climat de pădure şi pajişti montane

Topoclimatul complex I Obcinile Bucovinei

Topoclimatul complex de ordinul II Obcinile flişului

Topoclimatul complexde ordinul III 1.Culoarul Moldoviţei

2.Obcina Mare3.Obcina Feredeului

Topoclimatul complexde ordinul IV 1. .Sectorul central al culoarului Moldoviţei

2. Sectorul colinar al culoarului de vale3. Versanţii şi culmile Obcinilor Feredeului, Moldoviţei şi Mare

Topoclimatul complexde ordinul V 1 Valea Moldoviţei

2. Sectorul vestic- colinar Paltinu3. Sectorul estic -colinar Ciumârna4. Culmile interfluviale ale Obcinilor Mare şi Moldoviţei

5. Culmile interfluviale ale Obcinei Feredeului

Referitor la topoclimatele de ordinul IV, zona centrală a văii Moldoviţei se deosebeşte în principal de aria colinară vestică a culoarului Moldoviţei şi de culmile Obcinelor prin temperaturi medii mai crescute, cu cca 1oC şi prin cantităţi de precipitaţii mai scăzute cu cca 100-150mm.

Sectorul vestic al culoarului Moldoviţei se deosebeşte de cel estic prin cantităţile uşor mai scăzute de precipitaţii, prin dominanţa vânturilor de nord-vest, urmat de sud-vest şi de nord-est, a expoziţiei mai favorabile insolaţiei pe vale şi pe versanţi, zona Gura Văii Boului.

Sectoarele inferioare ale văilor Ciumârna şi Boul funcţionează, în ansamblul Culoarului Moldoviţei, ca golfuri depresionare, cu particularităţile evidente de areale adăpostite (în faţa circulaţiei nord-vestice) şi de bazinete largi, cu pante modeste, însorite vara.

În sectoarele medii şi inferioare ale acestor văi afluente Moldoviţei, topoclimatele primitoare din aval se transformă, treptat, în topoclimate de vale îngustă, ca urmare a creşterilor altitudinale, a energiei de relief şi a îngustării văilor. Aceste topoclimate se caracterizează prin: đ precipitaţii mai însemnate cantitativ decât pe versanţii adiacenţi, graţie rolului de vale-fund de sac, tipic valea Ciumârnei;đ vânturi canalizate pe vale, vânturi de munte — vale;đ umiditate accentuată pe fundul văii şi inversiuni termice importante ca frecvenţă şi durată în sezonul rece.

Cele două bazine grefate preponderent în ariile colinare a culoarului Moldoviţei (în sens larg), Ciumârna şi Boul au topoclimate diferite (de ordin V), generate nu numai de orientarea lor diferită, cât şi prin forma bazinelor şi a ariilor de desfăşurare. Dacă pentru Ciumârna sunt caracteristice topoclimatele de vale îngustă - fund de sac, în bazinul Boul sunt specifice topoclimatele de spaţiu colinar înalt. În această zonă colinară din vest este mai pronunţată fragmentarea orizontală comparativ cu cea verticală, decât în valea Ciumârnei. Ca urmare, nivelul pluviometric în vestul comunei este relativ mai modest ca în estul- nord-estul teritoriului, unde se înregistrează în medie peste 750mm, iar inversiunile termice sunt mai reduse ca intensitate şi durată. Diferenţieri topoclimatice vest-est se înregistrează şi pe versanţii de până la 950m. Deasupra pragului altitudinal al versanţilor, diferenţierile topoclimatice între culmile interfluviale se estompează, încadrându-se celui specific arealului montan mijlociu şi parţial înaltApa - resursă condiţionantă a peisajului natural şi antropic

Unităţile hidrologice

Apele subterane freatice sunt cantonate aproape de suprafaţă mai ales în depozitele permeabile din glacisuri, conuri de dejecţie, din aluvionarul luncilor şi teraselor de versant. Astfel, nivelul freatic este de regulă aproape de suprafaţă în luncile cu aluvionar mai gros şi extins ale Moldoviţei, pâraielor Boul şi Ciumârna. În albia majoră a Moldoviţei orizonturile freatice bogate sunt cantonate la adâncimi variabile, între 0 şi 5m, în depozitele de pietrişuri, argile şi luturi. În unele sectoare pânza freatică se află aproape de suprafaţă datorită substratului argilos care este impermeabilizat prin umezire continuă, din reţeaua de suprafaţă sau din precipitaţii. Astfel, se creează condiţii pentru formarea mlaştinilor (bahnelor) ca în albia pârâului Trifu şi pe cursul inferior al pârâului Boul.

Măsurătorile asupra pânzei freatice confirmă variaţia nivelului şi adâncimii de cantonare, permiţând o suită de structurări şi coroborări genetico-evolutive şi tipologice ale sistemului hidrologic subteran, generate de diferenţierile litologice, topoclimatice, morfometrice, precum şi antropice de impact.În lunci, pânzele freatice se întâlnesc până la 4m adâncime, datorită litologiei stratificate eterogene, cu orizonturi alternante, permeabile şi impermebile. Aceste succesiuni de faciesuri stratificate permit formarea izvoarelor descendente, de strat, dar mai ales în depozitele luncilor, deluviilor, proluviilor şi teraselor.Pe versanţi, pânza freatică este de regulă la adâncime mică, constituindu-se în sursa importantă de alimentare a reţelei hidrografice permanente.În anumite condiţii de contact morfometric, litofacial şi microtectonic, pânza freatică este cantonată la adâncimi mari, între 16 şi 20m — ca în lungul liniei de contact a culoarului depresionar cu versanţii Obcinei Moldoviţei şi între 8-9 m, la contactul cu formaţiunea de Vineţişu. Cel mai adesea, adâncimea la care sunt stratificate pânzele freatice, variază între 2,5-4m în lunci, şi coboară până la 5-7m pe podul teraselor inferioare.0002000007B70000084B 7B1,Apele subterane au uneori o compoziţie chimică deosebită. Cele mai multe dintre izvoare sunt bicarbonatate, iar unele înregistrează o concentraţie ridicată în sulfaţi, datorită dizolvării sulfurilor complexe din formaţiunile flişului paleogen, de către stratele acvifere de adâncime, în circulaţie ascendentă. Astfel, pe versantul estic al Dealului Runcu Boului sunt doua izvoare sulfuroase, care au un conţinut mare de hidrogen sulfurat, iar în cursul mijlociu al pârâului lui Vasile, la baza versantului stâng, apare un izvor clorurat, cu o mare concentraţie de săruri şi emană gaz metan (Clitnovici, 1996).În lipsa unui sistem unitar şi centralizat de alimentare cu apă, locuitorii comunei folosesc în mod tradiţional fântânile, mai numerose în albiile majore şi pe podurile teraselor inferioare, precum şi izvoarele descendente, în satele Ciumârna şi Paltinu.

Apele de suprafaţăReţeaua hidrografică drenează faţada estică a Obcinei Feredeului şi cea vestică a Obcinei Mari, constituindu-se într-o dimensiune esenţială a genezei peisajului geografic al comunei, cu atât mai importantă cu cât a fost şi este un factor morfogentic activ. Teritoriul comunei Vatra Moldoviţei dispune de o reţea hidrografică bogată, permanentă şi semipermanentă, cu densitatea medie de 4,2Km/Km2, influenţată în bună măsură de regimul relativ constant şi bogat al precipitaţiilor. Densitatea reală a reţelei hidrografice variază între limite largi, crescând în ariile cu energia reliefului mai mare. Râul Moldoviţa este cel mai important afluent al Moldovei, nu numai din zona montană, dar şi din întregul său sistem hidrografic. Moldoviţa drenează culoarul depresionar omonim şi colectează apele de pe versanţii estici ai Obcinei Feredeului şi vestici Obcinei Mari, afluenţi repartizaţi relativ echilibrat, între secvenţa nordică şi sudică a sectorului de bazin a râului colector, cu ordine de mărime a reţelei şi sectoarelor hidrografice diferite, calculate în sistem Strahler:000200000A8F00000FFC A89,ordin de mărime în sistem de ierahizare Strahler — Horton/ I II III IV

V VI VIIreţea şi segmente de reţea 489 88 47 6 2 - Moldoviţa

đ de ordinul V: Boul şi Ciumârna;đ reţea hidrografică de ordinul IV: Valcanu, Boul Mare, Boul Mic, Pârâului lui Vasile, Ursulova; đ reţea hidrografică de ordinul III: Lupoaia şi Palamania.

Pe teritoriul comunei, Moldoviţa este singurul râu de ordin VII, cel mai mare între afluenţii Moldovei carpatice, având o suprafaţa totală a bazinului hidrografic de 562,9km2, o magnitudine de 3370 unităţi de ordin I, lungimea de 49,5km, altitudinea maximă de 1320m, altitudinea minimă de 535m, energia de 785m, panta de 15,85m/km. Profilele longitudinale ale văilor de ordin IV (în sistem de ierarhizare Strahler) au valori ale energiei cuprinse între 230-685m, cu o medie de 470m. Lungimea profilelor variază între 3,75km şi 11km cu o medie de 6,76km, iar lungimea totală a cursurilor de ordin IV este de 40,56km. Panta este cuprinsă între 60m/km şi 102,6m/km, cu o medie de 77,9m/km. Suprafeţele bazinelor sunt cuprinse între 6,17km2 şi 23,52km2, magnitudinea este cuprinsă între 28 şi 154 unităţi de ordin I (în sens Strahler). Pâraiele Ciumârna şi Boul sunt similare ca ordin de mărime, V - în sistem Strahler, şi lungime - 13,65km şi respectiv 13,85km, deşi înregistrează valori diferite ale energiei de relief şi pantelor: 492m/36,4m/km şi respectiv 705m/50,9m/km, consecinţe ale diferenţelor de rezistivitate la eroziune a substratului litologic.Pârâul Boul drenează sud-vestul bazinului Moldoviţei, iar Ciumârna drenează nord-estul bazinului şi au caracter de văi transversale Formele şi suprafeţele bazinelor sunt diferite: 36km2 pentru bazinul alungit al Ciumârnei şi 49,4km2 pentru cel lobat al pârâului Boul, magnitudinea fiind de 286 respectiv 315 unităţi de ordin I.Altitudinile maxime ale celor două bazine afluente, diferă: 1100m pentru bazinul Ciumârnei şi 1320 m în cazul bazinului Boul, iar altitudinile minime sunt similare, 618 m respectiv 615 m. Ele confluează cu Moldoviţa la 34km de izvoarele râului, în satul Vatra Moldoviţei. Profilele longitudinale ale sectoarelor de curs devin tot mai atenuate pe măsura creşterii ordinului de mărime şi a debitului lichid al acestora.

Alimentarea râurilorSursele de alimentare sunt mixte, din zăpezi, ploi şi parţial din apele subterane. Predominantă este alimentarea superficială, din precipitaţii, peste 60%, iar cea subterană contribuie cu 20% -40%.Între sursele de alimentare superficială ponderea cea mai mare o au ploile (60% -80%), zăpezile fiind mai puţin abundente (20% - 40%), dar mai persistente decât în alte regiuni carpatice, consecinţă a temperaturilor negative de mai lungă durată.000200000C3300001A85 C2D,Prin situarea geografică a teritoriului comunei, tipul de alimentare superficială este pluvial moderată.În ceea ce priveşte regimul surselor de alimentare se constată că alimentarea subterană, deşi mai redusă cantitativ este mult mai constantă, asigurând o scurgere permanentă Moldoviţei şi afluenţilor ei mai ales în perioadele când sursele superficiale din ploi şi zăpezi sunt deficitare sau absente. Sursele superficiale prezintă mari oscilaţii în timpul anului, ele fiind acelea care determina regimul scurgerilor. Astfel, aportul surselor superficiale este categoric dominant în alimentare în timpul primăverii, prin topirea zăpezilor şi ploi timpurii şi vara, din ploi. Iarna, alimentarea este asigurată dominant sau exclusiv din apele subterane. În consecinţă, există o corelaţie directă între regimul precipitaţiilor şi debitele înregistrate pe cursurile hidrografice.

Regimul scurgeriiScurgerea lichidă este o componentă esenţială a bilanţului hidrologic al regiunii.Datele oferite de postul hidrometric Dragoşa ne-au permis să stabilim corelaţii strânse ale elementelor scurgerii, relief zonei, precum şi cu ansamblul componentelor fizico-geografice.

Regimul debitelor

Regimul scurgerii medii anuale urmărit pe baza debitelor medii anuale la postul hidrometric Dragoşa, pe Moldoviţa, indică variaţii importante de la un an la altul. Referindu-ne la perioada luată în considerare (1950-1994, pentru care au fost înregistrări constante la acest post hidrometric, cu şiruri de date continue) constatăm că anul cel mai secetos a fost 1963 cu o medie de 3,97m3/s, iar în cel mai ploios, 1970 - cu o medie de l0,13m3/s, cu abateri importante faţă de media multianuală calculată pentru intervalul stabilit de 5,13m3/s.Abaterile de la valorile debitelor multianuale lunare au înregistrat oscilaţii importante pe Moldoviţa, prin depăşiri de 3 ori a mediei multianuale în anul 1970, când a fost un debit maxim de 31,9m3/s şi de 7 ori mai mic decât media anuală prin debitul minim înregistrat în decembrie 1963, de 0,44m3/s.

Regimul nivelelorÎn regimul scurgerii, se observă variaţii mari (sezoniere, lunare sau pe perioade mai mici), determinate de variaţia precipitaţiilor, evapotranspiratiei, de capacitatea de înmagazinare-redare a apelor subterane, de direcţia maselor de aer cu umiditate diferită şi de condiţiile litostructurale locale. Scurgerea de suprafaţă cea mai abundentă este în lunile martie, aprilie şi mai, când topirea zăpezilor este asociată cu ploile timpurii. Este faza apelor mari de primăvară de origine mixtă care încep din martie (odată cu creşterea temperaturii peste 0°C) şi ating maximul în aprilie (perioada de maximă intensitate de topire a zăpezilor) şi în mai (când se intensifică ploile de primăvară).Perioada cu ape mari este urmată de faza viiturilor de vară, inconstante în timp, determinând variaţii succesive de debite, rezultat direct al ploilor torenţiale din lunile iunie, iulie şi august. Începând din a doua jumătate a lunii august debitele se reduc substanţial, iar în lunile de toamnă acestea se caracterizează prin ape mici, cu viituri rare şi cu variaţii mici.000200000800000026B2 7FA,O ultimă fază este aceea a apelor mici din lunile de iarnă datorate în special blocării apelor în zăpezi şi gheaţă, scurgerea limitându-se aproape exclusiv la aportul apelor subterane.În perioadele cu debite mari se declanşează procese de versant şi inundaţii în lunci. Din acest motiv analiza variaţiei şi repartiţiei debitelor, în timp şi spaţiu, are o importanţă mare pentru modelarea reliefului şi determină măsurile practice în amenajarea râurilor.Scurgerea maximă se manifestă în prima parte a semestrului cald la topirea zăpezilor şi a perioadei cu ploi timpurii de primăvară.Viiturile au caracter diferit pe sezoane: mixte, în perioada apelor mari de primăvară, determinate de ploile torenţiale, vara, fiind sporadice, toamna. După înregistrările făcute rezultă că cele mai frecvente viituri sunt cele mixte de primăvară, cu efecte accentuate din cauza solului îngheţat sau supraumezit. Viiturile catastrofale, deşi au o frecvenţă mai redusă, se pot produce din mai până în august, cu un maxim în iunie — iulie - fiind generate în general de ploile frontale de vară, pe fondul unei circulaţii a ariilor ciclonale atlantice sau baltice.Analiza datelor hidrometrice pentru intervalul 1950-2004 au evidenţiat că cele mai mari debite s-au înregistrat în anii 1969—1970, când au fost inundate terasele inferioare ale Moldoviţei, în vatra satului Vatra Moldoviţei. Maxima absolută înregistrată pe Moldoviţa a fost de 31,59m3/s, în iulie 1970.Scurgerea minimă este un parametru necesar pentru cunoaşterea rezervelor de apă de care dispune un rău.Din prezentarea regimului scurgerii se conturează două perioade de scurgeri minime: de vară-toamnă şi de iarnă.Ambele minime ale scurgerii sunt corelate cu diminuarea alimentării superficiale: minima de vară-toamnă din august-septembrie este consecinţa scăderii accentuate a precipitaţiilor, iar cea

de iarnă din ianuarie-februarie se datorează absenţei aproape totale a alimentării superficiale. În ambele cazuri scurgerea se reduce aproape exclusiv la alimentarea din apele subterane.00020000090A00002EAC 904,Aportul din apele subterane este relativ constant întâlnindu-se fenomenul de secare numai în cazul pâraielor de ordin I şi II, în sens Strahler. Anii caracteristici pentru valorile minime ale scurgerii pentru perioada analizată au fost 1950, 1952, 1955 şi 1960.Prin particularităţile regimului alimentării şi scurgerii prezentat, teritoriul studiat se încadrează în tipul carpatic oriental-moldav (I. Ujvari, 1978).

Regimul termic de îngheţRezervele calorice ale apelor din râuri depind în mare măsură de radiaţia solară, precum şi de schimbul termic aer-apa şi apa-albie, de aportul caloric al scurgerii de versant, de scurgerea subterană, de transferul geotermic, de frecarea intermoleculară a apei şi de aportul afluenţilor.Din înregistrările făcute la postul hidrometric Dragoşa rezultă ca temperatura medie a apelor Moldoviţei este de 6,2°C, valoare valabilă şi pentru cursurile inferioare ale pâraielor afluente de ordine IV şi V. Pentru pâraiele alohtone de ordin mai mic, temperatura apei scade la de 4°-5° C. Se conturează astfel o diferenţiere spaţială a temperaturii medii anuale a apei din reţeaua de suprafaţă, în strânsă concordanţă cu etajarea climatică. În regimul anual, se constată un proces de încălzire a apei în semestrul cald, când temperatura depăşeşte 0°C şi atinge valori maxime în luna august, de 14,1°C şi 13,1°C. Din septembrie începe procesul de răcire a apelor de suprafaţă, atingându-se valori minime în februarie, de 0°-0,3°C.Regimul de îngheţ cuprinde diferite forme de manifestare în sezonul rece, prin instalarea constantă a podului de gheaţă începând din prima decadă a lunii decembrie şi până în ultima decadă a lunii ianuarie, uneori prelungindu-se până în martie.

Chimismul apelor de suprafaţăParticularităţile hidrochimice - compoziţie, mineralizare, duritate - ale apelor de pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei sunt determinate de chimismul rocilor şi solurilor regiunii, fiind frecvent influenţate de ceilalţi factorii ai mediului natural, cât şi de activităţile antropice.Sub aspectul compoziţiei chimice, apele intră în clasa apelor bicarbonatate.

Compoziţia chimică medie a apelor de suprafaţă (după datele preluate de la OGA Suceava)

Compoziţie concentraţii provenienţăsulfaţi de calciu 35-85 mg/l din alterarea rocilor carbonatice (marne)000200000F25000037B0 F1F,sulfaţi de magneziu 3-17 mg/lHS04 70-160 mg/l prin alterarea sulfurilor complexe, din rocile flişului paleogen, îndeosebi din complexul disodilelor oligocenecloruri 6-25 mg/l litologie flişoidă

Compoziţia chimică a apelor suferă variaţii importante în timp, în strânsă legătură cu regimul alimentării şi scurgerii, în fazele de ape mari şi la viituri. Atunci când alimentarea predominantă este din sursele superficiale (ploi, zăpezi), creşte caracterul bicarbonatat al apelor.În perioadele cu debite mici, când predomină alimentarea subterană, apele devin mixte, bicarbonatato - sulfurate, uneori chiar predominant sulfurate. Acest lucru se datorează faptului că pânza freatică este cantonată în structurile flişului paleogen, foarte bogat în faciesuri complexe. Mineralizarea este moderată, peste 200mg/l.

Duritatea apelor este redusă şi variază în timp şi spaţiu, în strânsă legătură cu variaţia gradului de mineralizare, ea prezintă valori sub 8,5° germanice.Asociat gradului de mineralizare şi durităţii, un alt element de analiză este PH-ul, cuprins în medie între 6,5 şi 6,4. În ansamblul comunei, apele sunt de calitate superioară aspect favorizat şi de oxigenarea bună, consecinţă a aerisirii prin turbulenţă, a activităţilor biologice etc. Conţinutul redus în substanţe organice şi suspensii atestă faptul că poluarea este încă redusă, cantitatea de oxigen dizolvat fiind între 77% şi 100%.

Probleme de poluare

O problemă importantă a societăţii contemporane este poluarea mediului. Efectele nocive ale poluării nu au ocolit teritoriul comunei Vatra Moldoviţei, cu atât mai puţin reţeaua hidrografică. Cu toate că în zonă nu există focare intense de poluare, nu putem spune că această zonă nu este afectată.În ultima perioada se constată o creştere a cantităţilor de azotaţi, nitriţi şi nitraţi în compoziţia apei ca urmare a utilizării îngrăşămintelor organice, intens folosite pentru a spori productivitatea solurilor, iar componentele acestora ajung prin şiroire în reţeaua hidrografică, mai ales după ploi sau la topirea zăpezilor sau se infiltrează şi modificând calităţile pânzei freatice. Dejecţiile sunt un factor important de poluare, acest lucru datorându-se în special lipsei sistemului de canalizare. Nu se poate uita faptul că teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se află într-o zonă în care creşterea animalelor este de mare tradiţie şi una din ramurile de bază cu care se ocupă localnicii. Concentrările mari de dejecţie sunt foarte nocive deoarece se infiltrează în pânza freatică sau în timpul ploilor sunt spălate şi ajung în reţeaua hidrografică. Acest factor este nociv în special pentru pânza freatică. Aflându-ne într-o zonă forestieră cu vechi tradiţii, un alt factor important de poluare este rumeguşul. Dacă până în 1989 acesta provenea numai de la S.P.L. Moldoviţa, ulterior, numeroasele gatere particulare au mărit riscul poluării cu haldele de rumeguş. Astfel, exploatarea intensă a pădurilor în ultimul deceniu a dus la apariţia unor depozite imense de rumeguş pe albia minoră a Moldoviţei. Acest lucru a adus grave prejudicii faunei piscicole a acestei zone, în special păstrăvului.Alte activităţi poluante sunt folosirea îngrăşămintelor chimice şi organice care în urma ploilor ajung fie în pânza freatică, fie direct în reţeaua hidrografică.Un alt element important de poluare sunt exploatările forestiere acestea afectând în special reţeaua hidrografică de suprafaţă deoarece utilajele folosesc văile pâraielor pentru a înlesni exploatarea materialului lemnos. Această poluare se concretizează atât prin distrugerea echilibrului albiei, cât şi prin deversarea de substanţe petroliere provenite de la utilaje.Exploatarea balastului din albia minoră a râului Moldoviţa este, de asemenea, un factor de poluare deoarece creşte turbiditatea râului, iar utilajele folosite în acest scop deversează substanţe petroliereAnsamblul biopedogeografic şi componentele sale

Termenul de bio-pedo-geografie reuneşte trei componente distincte: vegetaţia, fauna şi solurile interrelaţionate pe fundalul climatic şi morfologic al acestei regiuni.Alături de relief, vegetaţia în special cea lemnoasă, contribuie la conturarea personalităţii şi individualizarea unui peisaj specific nu numai comunei Vatra Moldoviţei, ci şi întregii regiuni geografice a Obcinilor Bucovinei.

Vegetaţia

Principala asociaţie vegetală din comuna Vatra Moldoviţei este cea forestieră de conifere, o resursă importantă, intens exploatată într-o suită de cicluri economice în anumite perioade istorice distincte. Din aceasta cauză în momentul de faţă există numerose areale defrişate care au fost ocupate de păşuni şi fâneţe. Prin creşterea perspectivelor de valorificare economică a lemnului după 1989, exploatările forestiere s-au intensificat în comuna Vatra Moldoviţei şi ca urmare au apărut areale de versanţi afectaţi de procese geomorfologice actuale sau ocupate de plantaţii şi de parchete rezultate în urma tăierilor rase, generând peisajul geografic restructurat.

În structura fondului funciar din comuna Vatra Moldoviţei, pădurile au ponderea dominată cu 13120ha (74.1%), alături de arealele ocupate de păşuni - 1335ha (7.6%) şi fâneţe — 2096ha (11.9%). Suprafeţele arabile sunt modeste- 409ha (2.3%), iar 660 ha (3.8%) reprezintă aria construită şi căile de comunicaţie.

Ponderea vegetaţiei forestiere în conturarea peisajului geografic al comunei este deosebit de expresivă prin frecvenţa fitonimelor: Paltinu, Făget, Soci, Trifu, Runcu, Pradanca, Cucureasa şi Tisa, Brădet, Arsura, Ariniş si Afiniş. Toate acestea relevă rolul important pe care l-a avut din cele mai vechi timpuri vegetaţia forestieră şi ierboasă în viaţa locuitorilor.

Repartiţia şi structura vegetaţiei sunt condiţionate de particularităţile morfometrice ale teritoriului comunei, spre exemplu, altitudinea şi expoziţia versanţilor, precum şi de caracteristicile topoclimatelor şi solurilor.

Până în 1990 fondul forestier din cadrul comunei Vatra Moldoviţei, aparţinea aproape în exclusivitate Ocoalelor Silvice Vama (12912ha) şi Moldoviţa (208ha). După 1990 a urmat un proces de împroprietărire cu păduri a persoanelor fizice, a administraţiei locale şi a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Retrocedările şi împroprietăririle din 2004 au conturat noi nivele de organizare ale fondului forestier din comună care au obligativitatea exploatărilor în regim silvic, legiferat.00020000073E000009DB 738,Datele referitoare la fondul forestier provin de la cele două ocoale silvice, Vama şi Moldoviţa care vor funcţiona până în 2005.Ponderea pădurilor în raza celor două ocoale silvice este de cca 80%, evidenţiindu-se specificul forestier al zonei.

Vegetaţia zonală.Vegetaţia forestierăÎn cadrul bazinului hidrografic al Moldoviţei în care se include teritoriul administrativ al comunei Vatra Moldoviţei se disting două subzone (etaje) biogeografice:1. Etajul forestier de molid-fag cu arborete mixte, molid, brad, fag pe fond de molid se suprapune bazinului mijlociu şi inferior al Moldoviţei, ocupând o mare parte din pădurile de teritoriul comunei Vatra Moldoviţei.

2. Etajul molidului este bine reprezentat în zonele înalte din sud-vestul şi din nord-estul comunei.În ansamblul comunei predomină pădurile de molid (Picea excelsa), situate în zonele cele mai înalte. Molidişurile pure au ca areal de desfăşurare în secvenţele superioare altitudinale ale bazinelor hidrografice Boul si Valcanu, care drenează versanţii estici ai Obcinei Feredeului, precum şi în bazinele pâraielor Ciumârna, Lupoaia şi Palamania, de pe versanţii vestici şi sud- vestici ai Obcinei Mari.Solurile podzolice acide şi precipitaţiile relativ bogate asigură molidului condiţiile propice de dezvoltare şi regenerare. În ponderea structurală a fondului forestier, dintre celelalte esenţe de conifere, bradul (Abies alba) ocupă suprafeţe mai reduse ca molidul (500ha). Bradul în amestec cu molidul imprimă o mai mare rezistenţă arboretelor la acţiunea factorilor biotici si abiotici şi folosesc asociat mai raţional solul.

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei, brădetele pure se găsesc în areale diseminate în fondul forestier:đ pe versantul stâng al pârâului Valcanul, în apropierea confluenţei cu râul Moldoviţa;đ în bazinul mijlociu al Pârâului lui Vasile;000200000AFD00001113 AF7,đ în areal extins, din partea superioară a bazinului pârâului Lupoaia şi în bazinului pârâului Chetros;đ pe versantul drept al bazinului Ciumârna.

Fagul (Fagus sylvatica) ocupă areale limitate ca făgete pure şi are o pondere relativ redusă în structura pădurilor de amestec cu conifere. Fagul preferă situuri adăpostite sau pe versanţii însoriţi, la nivele hipsometrice mai joase.

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei pâlcuri de făgete pure sunt dispuse în sectoarele inferioare ale bazinelor hidrografice Boul Mare si Boul Mic, pe versantul sud-vestic al Dealului Mănăstirii, în aval de Poiana Dragoşei.În treimea inferioară a versanţilor, la altitudini de 750-800m, în cadrul etajului pădurilor de amestec, alături de molid, brad şi fag se regăseşte ulmul (Ulmus montana), teiul (Tilia cordata), frasinul (Fraxinus excelsior), paltinul (Acer pseudoplatanus), plopul (Populus tremula), carpenul (Carpinus betula) şi mesteacănul (Betula verucossa) şi, rar, tisa (Taxus baccata).

Etajul subarboretelor ocupă lizierele forestiere, fiind constituit din: alun (Corylus avelana), păducel (Crataegus monogyna), călin (Viburnum opulus) şi porumbar (Prunus spinosa). Alături de acestea, în biotopul forestier sunt întâlnite caprifoiul (Lonicera nigra), socul roşu (Sambucus racemosa), cununiţa (Spiraea ulmifolia), coacăzul de munte (Ribes alpinum), alunul (Corylus avelana), murul (Rubus hirtus) şi zmeurul (Rubus idaeus), iar dintre subarbuşti amintim: afinul (Vaccinium myrtillus) şi merişorul (Vaccinium vitisidaea), care apar pe pantele umbrite, cu soluri scheletice. Substratul arbustiv şi ierbos din molidişuri cuprinde o vegetaţie adaptată, compusă din: măcrişul iepurelui (Oxalis acetosela), degetăruţul (Soldanela montana), clopoţelul (Campanula abietina), la care se mai adaugă diverse ferigi (Athinium filix-femina, Dryopterix filix-mas, Blechnum spicat) şi muşchi verzi (Hylocominum triquieterus, Entodon schoreberi si Dicranum scoparium).În arealele defrişate sau cu doborâturi se mai întâlnesc: murul (Rubus saxatilis), zmeurul (Rubus idaeus), merişorul (Vaccinium vitisidaea) şi afinul (Vaccinium myrtilus).

Evoluţia structurii fondului forestier din UP II Paltinu Cea mai mare parte a teritoriului comunei Vatra Moldoviţei se află în etajul forestier de amestec fag şi molid. Datele asupra fondului forestier urmează tipicul amenajamentelor silvice, elaborate pentru UP-uri; acestea nu se încadrează teritorial exclusiv unităţii administrative Vatra Moldoviţei. În consecinţă, pentru acurateţea sintezei s-a optat pentru analiza structurii fondului forestier din subunitatea silvică, U.P. II Paltinu, integral desfăşurată pe teritoriul comunei şi deopotrivă, reprezentativă pentru zonă. Cu suprafaţa de 5270.9ha, UP II Paltinu ocupă aproximativ 40% din suprafaţa forestieră a comunei.000200000D0500001C0A CFF, Structura arboretelor din UP II Paltinu indică o predominare a pădurii de conifere (57%), urmată de pădurea mixtă, de fag şi conifere (41%), făgetele având o participare modestă (1%). În anii 1995-1997, majoritatea molidişurilor aparţineau claselor de vârstă de peste 40 ani, cu ponderi ridicate ale claselor de 40-80 ani, cu arbori de talie mare de 25-35m înălţime. De altfel, în această unitate de producţie creşte molidul de rezonanţă, în bazinele superioare ale pâraielor Boului Mare şi Valcanului, pe o suprafaţă de 208ha, aflată în gospodărirea „Staţiunii de cercetări pentru cultura molidului“, Câmpulung Moldovenesc. Molidul de

rezonanţă este reprezentat prin exemplare de peste 100 ani care ocupă prin excelenţă versanţii adăpostiţi cu panta redusă, slab însoriţi, cu expoziţie nordică, nord-estică sau estică. Protecţia şi regenerarea molidului de rezonanţă este o problemă de mare actualitate în acest sens Staţiunea de cercetări pentru cultura molidului, Câmpulung Moldovenesc a preluat sub observaţie şi cercetare bazinul pârâului Petak-Demacuşa, precum şi cele 208ha din partea superioară a bazinelor Valcanu si Boul Mare, înfiinţând Ocolul Silvic Demăcuşa, folosit ca bază experimentală şi de cercetare.După datele din amenajamentele silvice, în UP II Paltinu, în intervalul analizat, suprafeţele cu arborete din clasa de vârstă de 20 ani s-au restrâns progresiv cu 15%. Ponderea arboretelor de 21-40 ani a cunoscut o creştere constantă, de la 6% în 1973 la 27% în 1990. Arboretele de 41-100 ani au fost cele mai afectate de defrişări în intervalul menţionat şi ca urmare au înregistrat scăderi de ponderi de 4-7%.

Încercările de conservare ale suprafeţelor cu cele mai valoroase exemplare, clasa de vârstă a VI-a, de 101-120 ani a înregistrat o dublare a ponderii, crescând de la 7% în 1973 la 15% în 1990. În evoluţia suprafeţelor forestiere, au fost nenumărate dezechilibre relative prin efectul complex, direct şi indirect prin efectul generat de vânturi puternice sau doborâturi cauzate de zăpezile grele în asociere cu vânturi. Cele mai afectate de aceste hazarde naturale sunt arboretele de molid, mai ales iarna când coronamentul încărcat cu zăpada moale vulnerabilizează pădurea la doborâturi. Cele mai importante doborâturi în arealul forestier s-au înregistrat în anii: 1905-1906, 1909-1910, 1915-1916, 1947-1948, 1957-1958, 1960, 1962, 1964, 1969, 1974, 1975, 1977 si 1980. Mare parte dintre doborâturile provocate de vânt au fost disparate, nu au afectat masive întregi. În intervalul 1960-1980 s-au produs doborâturi masive mai ales în partea superioară a bazinului Boul Mare, pe flancul estic al culmei principale a Obcinei Feredeului. Vânturile cele mai periculoase, care au produs cele mai mari doborâturi sunt cele din direcţia vest si nord-vest.Între 1960 si 1980 au fost afectate de doborâturi 236,4ha, echivalentul a 4,5% din suprafaţa U.P.II Paltinu. Doborâturile nu sunt datorate exclusiv zăpezii umede, deşi se constată o recrudescenţă a fenomenului în ultimii ani, mai ales primăvara.În primăverile anilor 1977 şi 1979 (luna aprilie) s-au produs doborâturi datorate zăpezilor grele, apătoase, cu mare aderenţă la coronamentul arborilor, iar cele mai afectate au fost clasele de vârsta II, III si IV. Arboretele cu vârste de 40-60 ani a suferit din cauza doborâturilor de vânt.000200000C1E00002909 C18,Din studiile efectuate de specialiştii de la I.C.A.S Câmpulung Moldovenesc rezultă că numai 30% din arborete sunt rezistente la rupturi de zăpadă. Ele sunt situate altitudinal mai sus (la peste 1000m), unde zăpada este mai aspră şi cu o aderenţă mai mică la coroană şi, de asemenea, în zonele în care molidul apare în amestec cu un mare procent de foioase. Ca urmare, 68% din totalul arboretelor U.P. II Paltinu nu au fost afectate de rupturile provocate de zăpada, 31% au fost slab afectate şi doar 1% s-au încadrat în categoria de incidenţă moderată.Strategia silvicultorilor este de a evita monoculturile de molid, iar împăduririle au în vedere speciile rezistente la vânt. În zonele de amestec se promovează extinderea culturii bradului şi fagului, încercându-se reducerea procentului de molid la 60%. Laricele (Larix decidua) se va planta acolo unde bradul si fagul nu se mai pot instala.Ponderea tot mai scăzută a suprafeţelor cu brad, fag şi diverse răşinoase este caracteristică specificului economic al perioadei, cu consecinţe în creşterea riscului la acţiunea negativă a factorilor biotici. De asemenea, se observă că deşi suprafeţele ocupate de molidişuri înregistrează o creştere considerabilă cu peste 300ha, ponderea lor se reduce uşor.Bradul şi fagul au înregistrat până în 1983 o creştere importantă de pondere. La fag se înregistrează o creştere de 4%, deşi în prezent se înregistrează o scădere. Celelalte răşinoase şi

diversele esenţe tari, deşi au înregistrat o creştere în prima parte a intervalului analizat, se menţin ulterior la un nivel constat al ponderei.Riscul biologic de degradare a pădurilor afectate de doborâturi creşte întrucât, deseori, fasonarea şi extragerea materialului lemnos nu s-a putut face la timp, astfel s-au înregistrat atacuri de gândaci de scoarţă (Ipidae) de intensitate mijlocie. S-au semnalat atacuri de Hilobius sp. la unele plantaţii şi prezenţa fluturelui Lymantria monacha, iar la plantaţiile de pin, atacuri sporadice de Lophodermium.

Vegetaţia pajiştilorÎn comuna Vatra Moldoviţei, păşunile totalizează 1335ha şi fâneţele 2096ha, ceea ce reprezintă 18.9% din teritoriu. Suprafeţele cu păşuni şi fâneţe sunt într-o uşoară creştere, datorită specificului activităţii de creştere a animalelor. Aceste suprafeţe sunt cele mai importante surse de furajare a animalelor, deşi gradul de fragmentare al reliefului, în succesiunea de culmi şi văi înguste nu este favorabilă dezvoltării pajiştilor întinse. Extinderea cea mai mare a pajiştilor este în partea estică a comunei, în zona ulucului depresionar Ciumârna-Săcrieş şi în poienile din arealele estice ale Obcinei Mari: Orata Mare, Ursulova, Ovăzu Mare şi Mic, Fusa, Lupoaia, Palamania, Chiatra Runcului şi Rotunda şi în cele din partea vestică: Poiana Ionu, Drutca, Ciocane, şi Negureştilor. Majoritatea acestor poieni, foste păduri, defrişate prin vechi runcuiri sau lăzuiri forestiere, este situată la nivelul umerilor de vale şi platourilor interfluviale, rareori în cuprinsul versanţilor cu pante accentuate. Ele se încadrează domeniului dispersat de locuire din satul Ciumârna.00020000097F00003521 979,Asociaţiile dominante ale acestor pajişti sunt cele de păiuş roşu (Festuca rubra), dezvoltate în special pe locul vechilor păduri de molid, iar pajiştile cu păiuşcă (Agrostis tenuis) sunt asociaţii de vegetaţie secundare, în locurile fostelor păduri de fag şi brad, dar în special pe locul ocupat anterior de pădurile de amestec.Cu o frecvenţă şi o răspândire mai mică sunt asociaţiile de ţepoşica (Nardus stricta), rogoz (Calamagrostris arudinacea), iarba câmpului (Agrostis tenuis), firuţa (Poa alpina). Participarea muşchilor la covorul ierbaceu este foarte redusă.În cadrul comunei, de-a lungul văii Moldoviţei, ambii versanţi sunt puternic despăduriţi şi sunt ocupaţi de păşuni cu un potenţial de valorificare mare. Astfel, păşunile apar în special pe versanţii de pe partea stângă a văii, pe dealurile Mănăstirii, Bodnărescu, Lupoaia, Ţintirimului, Palamania şi Dragoşei. Pe dreapta văii Moldoviţei, păşunile se extind în areale diferit dimensionate, restrânse pe Obcina Ciocanelor şi pe dealul Runcul Boului, şi mai mari, ocupând cvasi-integralitatea dealurilor Trifu, Lucina, Vasile, Fercaliuca şi Ţarna Deii.Aceste păşuni sunt alcătuite în proporţie de 60-70% din graminee bogate în polizaharide şi leguminoase bogate în proteine. Valori ridicate de biomasă cu parametri calitativi superiori se ating pe suprafeţe reduse, din cauza neîngrijirii şi uneori a exploatării necorespunzătoare prin păşunat excesiv, determinând coabitarea în covorul ierbos a plantelor cu valoare nutritivă redusă.

Se remarcă faptul că valoarea pajiştilor este mai mult sau mai puţin depreciată prin îmburuienire, cu dezvoltarea scaieţilor, a microrelifului caracteristic activităţii biologice slab controlată, forându-se muşuroaie şi poteci în lungul curbelor de nivel- pied de vache, făcute de animalele aflate la păşunat, versanţii fiind deseori subterasaţi de cărări, ce se succed la 1-2 m. În fapt, utilizarea exclusivă a unor versanţi pentru păşunatul neraţional poate determina cortegiul de procese geomorfologice actuale, foarte greu de controlat în formele concrete de manifestare, odată instalate.Pentru sporirea cantităţii de biomasă vegetală şi creşterea valorii nutritive a pajiştilor sunt numeroase recomandări, de care rareori se ţine cont: recoltarea la timp a fâneţelor, îngrijirea

pajiştilor prin grăpare, supra-însămânţarea cu specii valoroase, folosirea mixtă a păşunilor cu fâneţele, evitarea păşunatului abuziv.000200000B7B00003E9A B75,Vegetaţia intrazonală. Vegetaţia de luncă

Vegetaţia de luncă se desfăşoară în lungul văii Moldoviţei şi afluenţilor ei, fiind constituită din arborete şi pajişti cu specii de plante hidrofite, hidromezofite şi mezofite.Arboretele sunt reprezentate prin zăvoaie de arin negru şi alb (Alnus glutinosa, Alnus incana), salcie căprească (Salix carpea), cătina (Miricaria germanica) şi plopul alb şi negru (Populs alba si Populus nigra);

În afară de aceste esenţe de foioase moi se mai pot întâlni pâlcuri mici sau exemplare solitare din următoarele specii: paltinul (Acer pseudoplatanus), scoruşul (Sorbus aucuparia), frasinul (Fraxinus excelsior) şi ulmul (Ulmus montana).

Pajiştile sunt reprezentate prin asociaţii de Festuca pratensis, Lolium perennis şi Poa pratensis, care se dezvoltă pe soluri aluviale brune humifere şi de speciile Carex, Cirpus, Equsetum si Gliceriaceae, din luncile cu soluri aluviale aflate sub exces de umiditate în cea mai mare parte a anului. În aceste pajişti sunt o serie de plante cu acţiune terapeutică: coada şoricelului (Achilea millegolium), podbal (Tusilago farfara), ciuboţica cucului (Primula officinalis), arnica (Arnica montana), traista ciobanului (Capsela bursa pastoris), chimion (Carum caevi), brustur (Arctium lappa), pojarniţa (Hipericum perforatum) şi măcrişul (Rumex acetosela).

În vegetaţia forestieră de luncă predomină arinişurile şi renişurile (salcie), care se dezvoltă în special în lunca din cursul Moldoviţei. Sub vegetaţia deasă de ariniş există o vegetaţie sărăcăcioasă de iarbă, invadată de ţepoşică, ferigi şi muşchi.

Vegetaţia mlaştinilorÎn comuna Vatra Moldoviţei, vegetaţia de mlaştină apare în bazinul pârâului Trifu.

Speciile care se întâlnesc sunt cele din familia Carex.

Fauna

Din punct de vedere faunistic, zoogeografic, culoarul Moldoviţei şi aria adiacentă acestuia, specific Obcinilor Bucovinei, ocupă o poziţie de tranziţie între două subregiuni faunistice paleoarctice: eurosiberiană (cu păduri de răşinoase şi foioase) şi ponto-central-asiatică (cu stepe şi pustiuri) (Geografia României, vol. I, 1983). Zoogeografic, situaţia de răscruce a teritoriului ţării noastre şi implicit a Obcinilor Bucovinei se reflectă în întrepătrunderea faunei central-europene cu cea est şi sud europeană.

Fauna din comuna Vatra Moldoviţei este strâns legată de vegetaţie întrucât a urmat evoluţie legată direct de aceea a fondului forestier şi a suferit o dinamică a compoziţiei, cu aspecte comune pentru cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi a Obcinilor Bucovinei, din zonele de altitudine mijlocie şi joasă.

Pornind de la aceasta premiză şi având în vedere mobilitatea mare a faunei, care nu se limitează la limitele stricte ale unei zone, precum şi relativă sărăcie a informaţiilor despre fauna din zonă s-a elaborat o prezentare bazată pe amenajamentul silvic al fostului Ocol Silvic Vama şi pe informaţiile preluate la faţa locului de la localnici.00020000081100004A0F 80B,Fauna mamiferelor are o structură specifică arealului forestier, compusă din: lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), mistreţul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), veveriţa (Sciurus vulgaris) şi jderul

(Martes martes) rar întâlnim ursul brun (Ursus arctos), cerbul carpatin (Cervus elaphus) şi râsul (Lynx lynx).Densitatea medie a principalelor animale(exemplare/100ha) pe raza Ocolului Silvic Moldoviţa

specia Densitatea medie ex/100hacerb (Cervus elphus) 30căprior (Capreolus capreolus) 35mistreţ (Sus scrofa), 12iepure (Lepus europaeus) 52lup (Canis lupus) 2râs (Lynx lynx) 2vulpe (Canis vulpes) 7

Avifauna este reprezentată prin numeroase păsări, sedentare, sezoniere sau de pasaj, între care amintim ciocănitoarea, piţigoiul, cinteza, gaiţa, cioara, stăncuţa, cucul, coţofana, alunarul, mierla, sturzul, pitulicea, privighetoarea, fluierarul de munte, turturica, guguştiucul, codobatura, graurul, porumbelul gulerat, ciocârlia de pădure, rândunica şi mătăsarul.

Dintre păsările mari, pe cale de dispariţie din cauza vânatului, menţionăm: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), care înregistra în 1996 densitatea de 15 ex./100ha doar în vestul comunei, iernuca (Tetrastes bonasia) şi prepeliţa (Coturnix coturnix).

Păsările răpitoare sunt într-o situaţie critică datorită stârpirii exagerate cu consecinţe asupra echilibrului ecologic: uliul găinilor (Accipiter gentilis), uliul păsărar (Accipiter nisus), şorecarul (Buteo buteo), ciuful de pădure (Asio otus), huhurezul (Strix aluco), cucuveaua (Athene nocturna), buha (Bubo bubo) şi şoimul (Falco vespertinus).Ihtiofaunistic, apele din comună se încadrează în zona păstrăvului - pentru afluenţii Moldoviţei şi în zona lipanului şi a mrenei - pe Moldoviţa. Peştii caracteristici etajului montan forestier în care se înscrie zona, păstrăvul (Salmo truta fario), lipanul (Thymallus thymallus) şi mreana de munte (Barbus meridionalis) au densităţi tot mai reduse după 1989, datorită poluării apelor cu rumeguş, pescuitului neraţional şi braconajului.000200000D350000521A D2F,Cu toate acestea în apele limpezi din comună, mai ales în afara vetrelor satelor, creşte numărul exemplarelor de: boiştean (Foxinus foxinus), porcuşor de vad (Gobio uranus - copus frici), păstrăv fântânel (Salvelinus fontinalis) şi păstrăv curcubeu (Salmo iridaeus). Cele două specii de salmonide (păstrăv) au fost repopulate pe cursurile superioare ale Ciumârnei şi Boului Mare. Păstrăvul fântânel a fost introdus în biotopul specific păstrăvului de munte, pe afluenţii Moldoviţei, iar păstrăvul curcubeu pe râul Moldoviţa, în locurile cu ape mai adânci, corespunzător biotopului natural al mrenei de munte. Fauna cinegetică joacă un rol deosebit în panoplia potenţialului turistic al zonei, cu implicaţii sociale, economice şi naturale, prin contribuţia sa la menţinerea echilibrului biologic. Bogăţia şi varietatea fondului cinegetic, clasau în anii `90, cele două fonduri de vânătoare desfăşurate pe teritoriul comunei, Paltinu şi Dragoşa, printre cele mai întinse din ţară, ocupând suprafeţe importante din fondul forestier al ocoalelor silvice. Ele împart teritoriul comunei de o parte şi de alta a Văii Moldoviţei. Fondul de vânătoare Paltinu se desfăşoară pe versanţii estici ai Obcinei Feredeului, în bazinele hidrografice ale Boului şi Valcanului, iar fondul de vânătoare Dragoşa, în bazinele Ciumârna, Palamania, Dragoşa, pe clina vestică a Obcinei Mari. Potenţialul cinegetic este dat de mamiferele mari, urs, mistreţ cervidaee şi de răpitoare: lupul, vulpea, jderul şi dihorul, la care se adaugă păsările mari, cum ar fi cocoşul de munte.

Vânatul şi pescuitul abuziv a determinat rărirea sau dispariţia din anumite areale din comună a râsului, păstrăvului, cocoşului de munte sau restrângerea ariei de repartiţie a unor specii cum ar fi ursul brun şi cerbul carpatin.Astăzi fondurile de vânătoare, Paltinu şi Dragoşa, aferente celor două structuri teritoriale de gestionare a fondului cinegetic au efective importante, estimate prin determinările făcute de AJVPS Suceava, dar cu ponderi diferite. Astfel, în 2002, în cadrul Fondului de vânătoare Paltinu, extins pe versanţii Obcinei Feredeului, populaţiile de cerb, căprior, mistreţ, jder de copac sunt mai numeroase ca în zona estică şi nord-estică a comunei, în fondul de vânătoare Dragoşa, corespunzătoare Obcinei Mari. Din păcate unele specii (cocoşul de munte, ierunca şi pisica sălbatică) şi-au restrâns considerabil arealul, găsindu-şi refugii în habitate naturale din Fondul de vânătoare Paltinu, în Obcina Feredeului.Toate speciile ameninţate cu dispariţia sau rărite sub coordonata economică sunt ocrotite prin legi speciale şi aflate sub protecţia Comisiei Monumentelor Naturii, de Direcţia Economiei Vânatului şi AJVPS- Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. O.S. Vama, prin fondul de vânătoare Dragoşa şi parţial Paltinu, precum şi O.S. Moldoviţa, prin fondul de vânătoare Paltinu au sub observaţie şi control speciile ameninţate cu dispariţia. În acest sens se recoltează fânul din fâneţe, ca hrană pentru căprior şi cerb, care se foloseşte în hrănitori, special amenajate.Pâraiele afluente ale Moldoviţei sunt amenajate pentru oxigenarea apei, pentru asigurarea unui mediu propice păstrăvului (cascade artificiale pe pârâul Ciumârna si Boul).Fauna variată, cu o mare valoare cinegetică este un element important care vine să întregească imaginea peisajului comunei Vatra Moldoviţei. Diviziuni geografice

Analiza detaliilor peisajelor morfologice din comuna Vatra Moldoviţei, compartiment morfologic al obcinilor, implică divizarea lui în subunităţi cu un anumit grad de omogenitate. Dificultatea regionării teritoriului administrativ rezidă tocmai în această extindere dincolo de limitele comunei a unităţilor de dimensiuni diferite. În consecinţă, în procesul complex al divizării teritoriale, plecând de la o serie de premize naturale, specific sistematicii teritoriale, generează subunităţi care frecvent depăşesc limitele administrative: depresiunea Ciumârna-Săcrieş, culoarul Moldoviţei ş.a.Problema studiului sistematicii şi taxonomiei peisajului a fost abordată în diferite moduri, conturându-se totuşi două direcţii mai importante, folosite separat sau complementar:• o metodă tipologică care constă în identificarea unor tipuri calitativ specifice de peisaj repetabile în spaţiu;• o metodă regională care are în vedere unităţi fizico-geografice de diferite ranguri taxonomice şi cu diferite grade de omogenitate.Regionarea geomorfologică este bazată pe factorii suport, litostrucutrali, morfologici, morfogenetici, reflectaţi în etajarea şi zonare bio-pedo-climatică. Conform acestui sistem, care pleacă de la realitatea geografică, în Obcinele Bucovinei, peisajul geografic este caracteristic ariilor montane mijlocii altitudinal, iar diferenţierea peisajului local se subordonează trăsăturilor imprimate genetico-evolutiv morfologic, deci caracteristicilor reliefului în asociere cu poziţia matematică a zonei, generând particularităţile bio-climatice. Coroborat cu posibilitatea sprijinirii pe reperele toponimizate ale peisajului geografic, adâncirea regionării până la subunităţile teritoriale mici şi tot mai omogene, incizarea teritorială reclamată de practică motivează prioritatea acordată factorului natural de diferenţiere teritorială, deşi ar putea genera un mozaic spaţial greu de descifrat.Având în vedere că în spaţiul Obcinilor Bucovinei, principalele aspecte de peisaj au o anumită repetabilitate teritorială, aceasta le conferă posibilitatea de încadrare tipologică. Considerăm

tipul de peisaj ca unitate taxonomică de bază din sistemul de subordonare a unităţilor teritoriale concrete, definite ca districte teritoriale de diferite grade.În conformitate cu aceasta schemă, în Obcinile Bucovinei se evidenţiază trei tipuri de peisaje geomorfologice şi implicit geografice: tipul peisajului de Obcină (în sensul de culmi, cu anumit statut semantic legat de utilizare pastorală şi forestieră), tipul peisajului de culoar depresionar şi tipul peisagistic al văilor transversale( N. Barbu, 1976). Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei s-au identificat subunităţile geografice peisagistice: peisajul de obcini şi peisajul specific culoarului depresionar al Moldoviţei.000200000CC900000B07 CC3,A. Peisajul de obcini corespunde celor două subunităţi naturale din extremităţile comunei: Obcina Feredeului şi Obcina Mare, caracterizate prin ansambluri de culmi muntoase, prelungi, suprapuse structural peste unităţile morfologice specifice flişului intern şi extern, orientate nord-vest–sud-est, acoperite în cea mai mare parte cu păduri şi, subordonat cu pajişti, separate de văi-culoar şi depresiuni colinare.A.I. Obcina Feredeului apare ca subunitate morfologică bine individualizată şi de prim rang a Obcinelor Bucovinei, alungită nord-sud, între Culoarele Moldovei, la vest şi Moldoviţei la est. Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei, din ansamblul Obcinei Feredeului se desfăşoară doar sectorul estic, cuprins între Vf. Pietriş (1351m) şi Vf. Măgura Deii (1202m). Altitudinea medie a culmii principale a Obcinei Feredeului este de 1200m, iar cea mai mică înălţime este în înşeuarea cu pasul “Trei Movile” (1040m), traversat de DN17A.Geomorfologic este alcătuită dintr-un complex de culmi cu structura de "monoclin de orogen” (hogback -uri), orientate paralel şi corespondente solzilor strâns imbricaţi şi cu deversare estică ai flişului Unităţii de Audia. Este o culme masivă, caracteristică dată în special de gresia de Prisaca care apare în fruntea Pânzei de Audia, dominând cu autoritate culoarul depresionar al Moldoviţei. Formaţiunea gresiei de Prisaca este separată de subunitatea şisturilor negre de falia Feredeului, generând ulucul centrat pe cursul longitudinal al pâraielor Boul Mic şi Boul Mare. Favorizate se pare de rezistenţa mai mică la eroziune a şisturilor negre.Culmea principală este masivă, menţinându-se la înălţimi de peste 1200m pe toata lungimea ei, putând fi considerată componentă a nivelului de eroziune Mestecăniş, de vârstă pliocenă, presărată cu martori de eroziune selectivă suspendaţi la peste 1300m: Vf. Feredeu, (1364m), Vf. Pietriş (1351m), Vf. lorăscu (1379m) şi Vf. Păuşa (1374m).Reţeaua hidrografică este bogată, bine conturată şi adâncită, cu talvegurile în şisturile negre friabile, rezultând un grad ridicat al densităţii fragmentării (4,2 Km/Km2) şi al adâncimii fragmentării reliefului (420m). Unitatea Obcinei Feredeului este subdivizată teritorial de falia Feredeului în două secvenţe teritoriale, vestică şi estică:I.1. subunitatea vestică este mai înaltă, cu aspect de creastă, foarte fragmentată;I.2. subunitatea estică este masivă, ca răspuns morfologic la inserţia formaţiunilor mai dure ale gresiei de Prisaca.

A. II. În cadrul unităţii Obcinei Mari, pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se desfăşoară complexul muntos dintre depresiunea Moldoviţei şi creasta principală.În unitatea Obcinei Mari se disting subunităţile morfologice şi de peisaj:II.1.Culmea principală a Obcinei Mari;II.2. Obcina Moldoviţei;II.3 Ulucul depresionar Ciumârna—Săcrieş.

II.1.Culmea principală a Obcinei Mari este grefată pe faciesurile relativ friabile ale Unităţii de Tarcău, dar prinse într-un anticlinal strâns. Prin efortul tectonic de înălţare şi şariere peste Platforma Moldovenească ale flişului senonian — paleogen, prin deversare spre est şi faliere,

au căpătat un aspect de cute falii şi cute solzi. Expresia în relief a acestei structuri este un complex de culmi paralele, sub forma de hog-back-uri.000200000A49000017CA A43,Culmea principală a Obcinei Mari are o masivitate ridicată şi altitudinea medie de 1100m, între vârful Ursulova (1138m) şi Poiana Ovăzului (1150m). Aspectul ei de culme cvasi-rectilinie şi masivitatea în raport cu ariile adiacente, deprimate, ca Depresiunea colinară Ciumârna - Săcrieş, îi conferă atributul tipic de obcină, în sensul folosit de localnici.Peste 80% din culme corespunde unei suprafeţe împădurite, pajiştile secundare încadrându-se poienilor şi zonelor defrişate. Pădurile predominante sunt cele de molid şi brad. II.2. Obcina Moldoviţei apare ca o culme unitară, bine individualizată, în vestul Obcinei Mari. Ea corespunde în cea mai mare parte unui anticlinal cu miezul din gresii eocene. Este divizată de afluenţii de pe stânga ai Moldoviţei în două subunităţi, despărţite de valea Ciumârnei:a. Subunitatea colinară a dealurilor Mănăstirii, Piatra Runcului şi La Ţoante, de la nord şi vest de pârâul Ciumârna; b. Subunitatea colinară orientală, a dealurilor Plaiul Rotunda, Lupoaia, Palamania şi Dragoşa. Gradul ridicat fragmentare al culmii este generat de inserarea în culmea Lupoaia, prin eroziune regresivă a afluenţilor Moldoviţei, Lupoaia şi Palamania, cu generarea umerilor de vale secţionaţi sau a interfluviilor — platouri:• Lupoaia - Plaiul Rotunda;• Lupoaia - Palamania;• Lupoaia - Arşiţa Tanului - Dealul Dragoşei.Obcina Moldoviţei vine spre est în contact anormal cu sedimentarul din sinclinalul alăturat, în lungul unei falii direcţionale. Datorită acestui fapt domină în medie ulucul depresionar Ciumârna-Săcrieş cu aproximativ 150-200m. Altitudinea medie este de aproximativ 1000m, corespunzătoare fizionomic culmilor rotunjite din nivelul de eroziune pliocen Mestecăniş, atribuit în Obcina Mare nivelului Moldoviţa, N. Barbu (1976).Spre est şi vest domină culoarele depresionare, detaşate eroziv din Obcina Moldoviţei, coborând spre ele 2-3 nivele de umeri de vale.II.3. Ulucul depresionar Ciumârna - Săcrieş este prelungit dincolo de limita administrativă a comunei. Are o natură structural - erozivă, înscris într-un sinclinal longitudinal, umplut cu faciesul gresiei de Kliwa, în care se înşiră în lungul său numeroase bazine de recepţie. În cuprinsul său se evidenţiază suprafeţele importante de pajişti secundare, mai ales în zona centrală, în satul Ciumârna. Spre nord-vest şi sud-est, culoarul depresionar-colinar Ciumârna-Săcrieş este parazitat de martori de eroziune, inversiuni de relief, pe faciesurile gresiei de Kliwa, din axul sinclinalului. Aceşti martori de eroziune închid accesul spre Săcrieş (Orata Mare) şi Dragoşa ( Subcalu) sunt de origine tectono-erozivă.0002000007640000220D 75E,B. A doua categorie de tipuri morfologice de peisaj specific obcinelor sunt culoarelor de vale longitudinale şi ariilor depresionare corespunzătoare convergenţelor hidrografice, a bazinetelor de lărgire prin eroziune. B.I. Culoarul depresionar al MoldoviţeiÎn comună, principala unitate de referinţă spaţială şi de convergenţă morfologică, morfogenetică, de locuire şi comunicaţională, nu este una din cele două obcini, între care se încadrează teritoriul, ci reprezintă axa joasă a culoarului depresionar al Moldoviţei. Ca şi obcinele adiacente lui, păstrează direcţia generală a liniilor morfologice majore, de la nord-est spre sud-est. Caracterul structural de vale longitudinală a Moldoviţei o reorienteză uşor spre est-sud-est.Culoarul este genetico-evolutiv încadrat tiparului tectono-litologic şi de eroziune specific majorităţii văilor mari din Obcinele Bucovinei. În aria culoarului Moldoviţei, flişul extern al

Unităţii de Tarcău a suferit amplitudini mai mici ale ranforsărilor tectonice. Acestui mecanism iniţial al genezei, i s-a adăugat rolul morfogenetic al reţelei hidrografice, faciesurile oligocene friabile fiind atacate de eroziunea regresivă a unei reţele hidrografice puternice, a paleo-Moldoviţei, sculptând culoarul actual, de la un nivel preconizat iniţial de 900m, (nivelul Moldoviţa), până la nivelul minim actual de 600m. Relieful specific văii culoar este dominat areal de forme colinare, de fund de vale, cu lunci largi şi de versanţi borduraţi de glacisuri şi de cele cinci nivele de terase aluviale. Este un culoar lărgit în partea centrală a comunei, cu un climat de adăpost şi cu extinderea mare a fâneţelor şi a solurilor brune.La nivelul local de abordare şi analiză, culoarul capătă tot mai clar caracterul de arie depresionară centrală. În spaţiul culoarului depresionar al Moldoviţei se individualizează următoarele subunităţi teritoriale:000200000C2A0000296B C24,B.I.1. Ulucul de contact cu Obcina Feredeului, îngust de câteva sute de metri şi relativ coborât în cadrul depresiunii;B.I.2. Zona colinară centrală are o largă dezvoltare accentuând specificitatea subunităţii;B.I.3. Valea Moldoviţei, largă şi cu reliefuri acumulative fluviale şi fluvio-denudaţionale.

B.I.1. În ulucul de contact din preajma Obcinei Feredeului se diferenţiază două subunităţi teritoriale separate de valea Boul Mare, cu grade diferite de fragmentare a reliefului.a. Subunitatea de la nord de valea Boul Mare, cu fragmentare verticală şi orizontală mai modestă şi insularitatea desfăşurării umerilor de vale.b. Subunitatea de la sud de valea Boul Mare, caracterizată prin creşterea densităţii reţelei hidrografice şi a fragmentării reliefului, cu versanţi prelungiţi prin umeri de vale.B.I.2. Zona colinară centrală, se conturează ca o arie de tranziţie altitudinală între valea Moldoviţei şi Ulucul de contact cu Obcina Feredeului. Diferenţierea teritorială, de la nord şi sud de Valea Boul, atestă prelungirea asimetriei acestui bazin hidrografic, ca spaţiu morfogenetic legat de litologia concretă.a. Subunitatea de la nord de valea Boul, corespunde teritorial bazinelor hidrografice Boul Mare şi Valcanu. Interfluviile Seredna — Ciocane şi Runcu Boului sunt preponderent orientate nord-sud şi au un grad mai modest al fragmentării reliefului.a. La sud de valea Boul, suprapus bazinelor Trifu, Boul Mic şi pârâul lui Vasile, cuprinde interfluviile prelungi Lucina, Dealu lui Vasile, Dealul Negureştilor — Scăuele, orientate vest-est, intens fragmentate şi modelate prin procese geomorfologice actuale.B.I.3. Valea Moldoviţei, pe teritoriul comunei, este împărţită în trei subunităţi, două de îngustare (la intrarea pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei şi la ieşire) şi una de lărgire, în zona confluenţei Moldoviţei cu pâraiele Boul şi Ciumârna. a. Subsectoarele de îngustare dintre Obcinele Ciocanelor şi Dealul Negureştilor au fost generate de interceptarea în valea Moldoviţei a gresiilor mai dure, de Kliwa din Obcina Moldoviţei şi celei oligocene din sinclinalul suspendat ce domină valea la vest. În cele două subsectoare de îngustare se dispun succesiuni de umeri de vale, uşor înclinaţi spre axul văii.b. Subsectorul mijlociu este cel mai larg din cuprinsul văii Moldoviţei, cu lăţimi maxime de 1.5-3Km şi terase pe ambele părţi. Este un adevărat Câmpulung al Moldoviţei desfăşurat între confluenţele Moldoviţei cu pâraiele Valcanu şi Vasile.

Această arie centrală, spre care converg toate liniile majore ale interfluviilor şi văilor desprinse din cele două Obcini, reprezintă o depresiune tipică de confluenţă, generată de reţeaua hidrografică majoră, Moldoviţa în corelaţie cu acţiunea reţelei afluente. Desigur că aportul de material aluvionar adus de cei doi mari afluenţi ai râului, Ciumârna şi Boul, nu a barat cursul principal. Pâraiele au creat distorsiuni ale traiectului cvasi-rectiliniu al râului, au

permis efilarea unor agestre mari la confluenţe, ocolite sau parţial festonate de cursul generator şi au lărgit continuu baza, vatra depresiunii.Tablou sintetic al personalităţii naturale

Regionarea fizico-geografică pe baza elementelor „...vizibile şi de durată...” ale peisajului este cea mai complexă, de maximă fragilitate acţiune de delimitare spaţială, teritorială. Acest sistem are în vedere componenţii externi ai peisajului-expresiv concretizaţi prin multiple aspecte geosistemice. Sintetizarea doar a trăsăturilor învelişului vegetal permite diferenţieri teritoriale în toate celelalte coordonate: poziţie geografică, relief-etajare climatică, substrat litologic-material parental etc. În sensul exemplificării, orientarea sud-est-nord-vest a Obcinilor Bucovinei, determină cel puţin existenţa două districte: nord-vestic, în care intră Obcinei Feredeului şi Obcina Mare (faţada vestică) şi sud-estic în care se include depresiunea —culoar a Moldoviţei.Învelişul vegetal este caracterizat prin păduri de molid sau amestec (brad şi fag) pe fond de molid şi pajişti. Învelişul dezvoltat de soluri brune eumezobazice şi mezobazice în condiţiile unui climat temperat montan de adăpost, cu temperaturi medii de 6°C şi umed, cu precipitaţii medii de 774mm.Pădurile reprezintă 74,1% din teritoriul comunei Vatra Moldoviţei diminuând efectele hidroclimatice prin frânarea proceselor erozivo-denudaţionale. Pe versanţii unde defrişările s-au extins, procesele erozivo-denudaţionale s-au intensificat ducând la modificări şi disfucţionalităţi peisagistice.Utilizare raţională a fondului forestier are un rol foarte important în protecţia şi menţinerea echilibrului natural, a solurilor, a resurselor de apă şi a celorlalte componente ale mediului.Sintetizarea tuturor aspectelor de peisaj geografic, care se interferă teritorial la nivelul unui areal administrativ, comportă adesea numeroase riscuri: de a distorsiona amploarea manifestării unui singur aspect, comparativ cu locul său într-un nivel spaţial de organizare superior şi/sau de a neglija trăsături fizico-geografice manifestate evident doar local, cu relevanţă pentru comunitatea zonei. Demersul spre regionarea fizico-geografică este unul extrem de complex, mai ales că trebuie să armonizeze nivelele şi scările de analiză în care se include teritoriul comunei Vatra Moldoviţei.Carefourul, întretăierea de linii, direcţii şi culmi, de plaiuri şi structuri geologice, convergenţele liniilor de relief în comună sunt deopotrivă toate legate de valea-culoar a Moldoviţei. Bioclimatic şi hidrografic regăsim aceleaşi coordonate de convergenţă spre culoar-vale.

Convergenţele din „Vatra” au relevanţă nu numai geomorfologică, climatică sau hidrografică, concretă, observabilă, dar şi umană. Vatra înseamnă din acest punct de vedere o convergenţă de comunicare, în circulaţia munte-vale, în comunicarea din Vatra şi dintre vetre. Este un spaţiu a interferenţelor fizico-geografice cu cele umane

Evoluţiile istorice şi valoarea lor pentru comunitatea de astăzi

Istoria unei aşezări săteşti sau orăşeneşti e întotdeauna dificil de explorat şi de redat. Informaţiile arheologice, numismatice sau cele scrise nu sunt decât fragmente dintr-un întreg, pe care nu-l putem afla în totalitate. Citându-l pe Voltaire, suntem de acord că „foarte puţin s-a scris despre tot ce s-a întâmplat şi foarte puţin s-a păstrat din tot ce s-a scris”. Timpul, incendiile, inundaţiile, invaziile, războaiele au distrus o mare parte din patrimoniul informaţional.

Vatra Moldoviţei şi-a împrumutat şi păstrat numele de la acest afluent al Moldovei. Începutul ei se pierde în adâncurile istoriei. Ne-o dovedesc urmele arheologice întâmplătoare, între care

acele toporaşe de piatră din paleoliticul inferior (1.000.000-100.000 î.H), relatările mitice despre un „târg” dacic din zonă, diverse unelte neolitice de aramă şi bronz, apoi de fier, salba de cetăţi, păstrată în toponimia locului, cetăţi care străjuiau drumul comercial ce lega Moldova de Transilvania. Întreaga reţea toponimică, de factură exclusiv românească, veche, cu iz de denumiri din cronicile bătrâne — precum Vatră, Runc, Valea Stânei, Argel, Lupoaia, Măgura, Valea Boului, Pârâul Dragoşei, Frumosu, Gura Boului, Poiana Mărului, Muntele Scoruşet etc. — formează dovezi asupra vechimii, latinităţii şi românităţii. Majoritatea specialiştilor crede că aici s-ar fi petrecut şi scena vânătorii bourului de către Dragoş Vodă — dovadă şi numeroasele toponime cum sunt de pildă valea Boului, Gura Boului, Dragoşa. Potrivit unor serioase şi riguroase cercetări şi evaluări ale lui George Popovici, cuvântul Runc este un arhaism dispărut astăzi din uzul obişnuit al limbii române, dar el s-a păstrat în sudul Bucovinei şi s-a transmis sub formă pietrificată, de numire topografică. Acest cuvânt este el însuşi un document istoric foarte interesant, întâlnit şi păstrat mai ales în unele cântece străvechi, ca de pildă acesta:000200000AA5000007B6 A9F,„Frunză verde foaie latăAşa-mi vine câte-odatăSă-mi las mamă, să-mi las tatăLumea-n cap ca să o apucŞi-n pustiuri să mă duc,În pădure fără stâni,În codri fără stăpâniSă m-apuc să runculescLoc de casă să-mi croiescŞi-apoi slobod să trăiesc”.Aici verbul „a runcului” are, înţelesul de „a curăţa pădurea”. Şi prezenţa acestui toponim arată modul de formare al unor aşezări din zonă şi, totodată, marea lor vechime.Vatra Moldoviţei — vatră înseamnă loc de origine, întâia aşezare a unui sat, întinderea de teren ocupată de ansamblul gospodăriilor, locuinţelor, terenurilor, care alcătuiesc un sat; dar poate însemna şi o mănăstire — este unul dintre satele vechi de pe Valea Moldovei şi a Moldoviţei. Probabil că s-a întemeiat ca aşezare rurală înaintea mănăstirii Moldoviţa. Nicolae Costin scria că „în anul al doilea de la zidirea lumii, 6909, adică 1401, statu la domnie Alexandru Vodă şi îndată începu a face lucruri bune în ţară: zidit-au două mănăstiri, Bistriţa şi Moldoviţa şi le-a înzestrat cu odoare”.

Valea Moldoviţei a fost locuită, probabil, încă din epoca pietrei. Pe Valea Moldoviţei trecea şi „drumul tătărăsc”, drum care lega zona Câmpulungului, de fapt întreaga ţară a Moldovei, cu Transilvania. Pe raza comunei au fost descoperite toporaşe, din piatră, la confluenţa cu pârâul Boului - al bourului care tocmai aminteşte de vânătoarea lui Dragoş. Au mai fost descoperite cămăşi de zale, coifuri metalice, fragmente de buzdugane, săbii, cuţite, căldări de aramă, piese de harnaşament, unele vechi tezaure monetare. Aceste descoperiri relevă că aici, pe valea Moldoviţei, a existat probabil în vremea de sfârşit a migraţiilor, o uniune de obştii săteşti. Ulterior, după constituirea mănăstirii Moldoviţa, unele documente sugerează rolul stareţului acesteia ca apărător al drumului comercial şi ca mediator în relaţiile moldo — transilvănene. Mănăstirea, ca centru fortificat, a îndeplinit şi un rol militar; în apropiere, la gura râului Moldoviţa s-a stabilit de timpuriu şi o vamă, atestată în privilegiul comercial acordat negustorilor lioveni (polonezi) la 6 octombrie 1408 de către Alexandru cel Bun. În acest document, după ce ni se înşiruie vama principală, din Suceava, se precizează şi vămile secundare: la Iaşi, Cetatea Albă, Bacău, Tighina etc. apoi se relevă că acela care va duce postav la Bistriţa şi în Ungaria va plăti la vama de la gura Moldoviţei un groş şi jumătate de

grivnă, iar la întoarcere din Transilvania, de fiecare povarnă câte doi groşi. Aceeaşi precizare identică o întâlnim şi în documentul din 18 martie 1434, dat voievodului Ştefan al II-lea (1433-1445), de către Petru Aron (1454-1455 şi 1455-1457) şi Ştefan cel Mare (1457-1504) aceloraşi negustori polonezi.000200000C0700001255 C01,O primă caracteristică a istoriei acestei aşezări rezultă din faptul că Vatra Moldoviţei s-a născut şi dezvoltat pe valea pârâului cu acelaşi nume, într-un punct nodal, aproape de un centru vamal, dintre Moldova şi Transilvania, unde, ca loc de refugiu şi de rezistenţă în caz de primejdie a existat o salbă de cetăţi, dintre care cea mai importantă avea să fie mănăstirea însăşi, vreme de mai multe veacuri. Iar după instaurarea stăpânirii austriece şi desfiinţarea mănăstirii Moldoviţa apare exclusiv toponimul scris în acte oficiale „Watra Moldowitza”.O a doua constatare este aceea că, odată cu înfiinţarea mănăstirii şi până la desfiinţarea ei, sub austrieci, între 1781 — 1783, atât satul, cât şi vama din apropiere au fost proprietatea mănăstirii Moldoviţa. Astfel, la 5 iunie 1774, boierii din Divanul Cnejiei Moldovei, în urma jeluirii egumenului mănăstirii Moldoviţa, Venedict, în conformitate cu hotărârea feldmareşalului Rumeanţev, din 22 mai 1772, poruncesc ispravnicului din ţinutul Sucevei, ca „locuitorii din satul Moldoviţa, proprietatea Mănăstirii Moldiviţa, să nu fie puşi la nici un fel de dajdii şi havalele, ci să fie lăsaţi numai pentru slujba mănăstirii” cum au fost dintotdeauna. Până la 19 iunie 1783, când s-a constituit oficial Fondul religionar greco-ortodox (Fondul Bisericesc), istoria acestei străvechi aşezări se identifică, într-un anume fel, cu soarta acestui important lăcaş monahal. Documentele menţionează expres că „satul Moldoviţa este proprietatea Mănăstirii Moldoviţa” şi domnii sau Divanul Moldovei lasă poruncă în aceşti ani ca locuitorii să slujească întru totul mănăstirea, fiind scoşi într-un anume fel de sub controlul domnului — faţă de care aveau doar obligaţia de a participa la apărarea ţării şi de-a se supune judecăţii domnului sau Divanului în cazul infracţiunilor principale, de omor şi de furt.La întrebarea ce obligaţii aveau locuitorii unui sat aflat în proprietatea mănăstirii nu putem răspunde cu exactitate, decât folosindu-ne de un document de mai târziu din 23 aprilie 1782, când egumenul Moldoviţei, cu încuviinţarea episcopului Dosoftei, vinde lui Anton, logofătul din Câmpulung Moldovenesc, venitul satului Vama, care era în proprietatea mănăstirii — şi cu care prilej ne sunt înşirate toate prevederile din sfera veniturilor unui sat, proprietatea mănăstirii: locuitorii supuşi aveau obligaţia să facă un număr de zile de clacă, dar (în 1782 obligaţia era de 12 zile de clacă anual) pentru fiecare familie, zilele de clacă puteau fi convertite şi în bani, ridicându-se la 2 lei de fiecare casă; se mai adăugau: dijma fânului (care putea fi şi ea plătită în bani, fiind de „două parale de fiecare casă”); apoi câte un tort de cânepă, o găină, un car de lemne, a zecea parte din toate produsele terenului ”după obicei”, apoi „ponturile administraţiei” adică obligaţiile către domnie, care, în unele cazuri erau integral sau parţial cedate tot mănăstirii; se adaugă alte obligaţii între care „ orânda cârciumii”, taxa de arendă, jumătate din fânul de pe lotul gospodăriei unei familii, taxa de morărit. Locul şi rolul mănăstirii în istoria comunităţii

Cercetări mai vechi şi mai recente duc la concluzia că, în evoluţia mănăstirii Moldoviţa (cu a cărui istorie se confundă şi istoria satului cu acelaşi nume, până la începuturile epocii moderne), se pot distinge următoarele etape: I. într-o primă fază, a existat aici o mănăstire din lemn; când anume a fost construită şi cât de mult a durat aceasta este greu de precizat;II. în 1401 Alexandru cel Bun a zidit prima mănăstire din piatră, care a durat peste un veac, 127 — 130 de ani;III. după prăbuşirea construcţiei lui Alexandru cel Bun — în urma unor mari inundaţii şi alunecări de teren — în 1532 s-a ridicat noul lăcaş de piatră, ctitoria lui Petru Rareş, care a

devenit un complex sub formă de cetate şi care, după mai multe restaurări şi consolidări succesive a supravieţuit până în zilele noastre.

Corina Nicolaescu, una din cele mai competente cercetătoare a mănăstirii Moldoviţa, intuia, bazându-se atât pe tradiţia locului, cât, probabil şi pe cele relatate la 1908 de Emil Grigoriviţa, ca existând, la început, o mănăstire din lemn „o construcţie de mici proporţii, cu pereţii din blăni groase, de tisă, adăpostită sub un acoperiş imens din şindrilă, umbrită de o streaşină lată şi înconjurată de o palisadă”, de o întăritură, tot din lemn şi pământ. Când anume va fi fost ea ridicată? Cât a durat în timp? Poate până la începutul domniei lui Alexandru cel Bun. Dovada efectivă a existenţei unei mănăstiri din lemn o avem în faptul că atunci când Alexandru cel Bun ridică lăcaşul de piatră de aici — lăcaş ale cărei urme se zăresc şi astăzi din şoseaua ce ne duce de la Vatra Moldoviţei la Suceviţa — el o numeşte „cea nou zidită”, dându-ne a înţelege că a fost înainte şi alta veche, din lemn. Emil Grigoroviţa, la 1908, în Dicţionarul Geografic al Bucovinei, scrie că există certitudinea că şi înainte de 1401 „se afla aici o mănăstire”, din lemn. Alexandru cel Bun înzestrează ctitoria sa din piatră, cu multe danii, încă din 1402, de unde s-ar deduce că şi vechea ctitorie din lemn avusese unele proprietăţi ale sale .

Începutul formării şi dezvoltării domeniului mănăstiresc: (de la ctitoria din piatră a lui Alexandru cel Bun, din 1401 şi până la complexul mănăstiresc a lui Petru Rareş din 1532).000200000E5F000008E7 E59,În 1401, Alexandru cel Bun a început zidirea mănăstirii din piatră. Corina Niculescu scrie că domnul a terminat acest lăcaş monahal în 1410. Noi credem că l-a terminat în 1402, de vreme ce ctitorul dăruieşte mănăstirii, la 31 octombrie 1402, două mori în Baia, una înlăuntrul târgului şi alta la margine, precum şi o jumătate din altă moară de sladniţă, adică o instalaţie primitivă de fabricat bere, împreună cu patru sălaşe de ţigani, tot în târgul Baia, important centru urban, care fusese reşedinţa lui Dragoş Vodă şi era şi punct de vamă, în relaţiile comerciale cu Bistriţa şi Rodna.

Ctitoria din piatră a lui Alexandru cel Bun prelua şi dezvolta, întregea şi lărgea tradiţia monahală a fostei construcţii modeste din lemn. Aceste funcţii, pe care avea să le afirme şi dezvolte mănăstirea erau deopotrivă religioase, culturale, economice, militar — diplomatice. Devenind un important centru de afirmare şi apărare a credinţei strămoşeşti, Moldoviţa concentra şi difuza, pe un important spaţiu geografic din această zonă, idealurile, principiile, normele moralei creştin ortodoxe, constituind pentru locuitori o cetate spirituală, care-i aduna şi fortifica permanent, spre a deveni mai puternici în lupta cu vicisitudinile vieţii. Ea întreţinea, totodată, o intensă şi variată viaţă culturală, fiindcă, până la apariţia şcolilor săteşti, lăcaşurile monahale rămâneau şi cele mai importante centre de învăţătură şi de răspândire a ştiinţei de carte. Din numeroasele danii ale domnilor — danii inaugurate de domnitorul ctitor şi continuate de urmaşii săi — Moldoviţa îşi constituie şi dezvoltă şi un important domeniu feudal, ca unitate economică, unde locuitorii îşi desfăşoară activitatea de producţie şi de schimb, sub directa oblăduire a egumenilor, cedând acestora o parte din produse pentru că mănăstirea să poată ospăta periodic, în zilele, de sărbătoare, pe cei ce veneau să-şi potolească setea credinţei şi să-şi găsească tăria sufletească necesară luptei permanente cu viaţa de zi cu zi. Mănăstirea însăşi era concepută ca o cetate, cu un rol de apărare şi rol de strajă în apropierea drumului comercial. Aşa se explică şi unele referiri documentare de mai târziu cu privire la atribuţiile militar — diplomatice ale stăpânului acestui lăcaş Corina Nicolescu, op. cit., p 7-8. De altfel, la scurtă vreme de după terminarea şi inaugurarea lăcaşului, Alexandru cel Bun, dăruia mănăstirii vama de la Moldoviţa DRH, A. Vol I/1975, p. 38-39 şi DTDS, p. 28. Funcţia militar — diplomatică a egumenului mănăstirii apare explicată în câteva documente mai târzii, de după 1532, a ctitoriei rareşiene. Dar nimic nu ne împiedică să

deducem că ea deţine dintru început aceste atribuţii. În secolul al XVI- lea stareţul Moldoviţei coresponda cu primarul şi cu negustorii saşi de la Bistriţa. El îi informa despre starea de lucruri şi unele evenimente din Moldova. Le da asigurări că sunt în siguranţă şi pot să-şi aducă mărfurile lor, pentru schimb, în ţara Moldovei. Îi îndemna să vie fără teamă, că drumurile sunt bune şi în siguranţă. În timpul domniei lui Petru Şchiopul (1574-1577;1578-1579 şi 1582-1591), în incinta mănăstirii Moldoviţa s-a adăpostit temporar un sol al principelui Transilvaniei; în 1595, de pildă, stareţul Agathon, îi informa pe bistriţeni că el a primit de la domnul Moldovei misiunea de a se duce la hanul tătar, în Crimeia, spre a-l convinge că, întrucât ţara are neapărată trebuinţă de linişte şi pace, să renunţe tătarii la intervenţia lor de-a invada şi prăda periodic Moldova. Acelaşi egumen, Agathon trimitea bistriţenilor informaţii în 1621, când pe tronul Moldovei urca noul domn, Miron Barnovschi Corina Nicolescu, op. cit., p 6-8.000200000D5700001740 D51,Despre funcţia economică a mănăstirii, de creare, dezvoltare şi diversificare a domeniului mănăstiresc, ca mare proprietate feudală, întâlnim numeroase acte de cancelarie. Domnii din perioada 1401-1528, din faza existenţei primei ctitorii din piatră, contribuie la înzestrarea mănăstirii cu moşii, sate, branişti, fâneţe, păşuni, poieni, lacuri şi gârle cu peşte, case de depozitare a mărfurilor, mori, sladniţe, prisăci, sălaşe de robi ţigani sau tătari, diverse surse de venituri cedate de domni mănăstirii, precum şi drept de judecată asupra supuşilor în cazul pricinilor secundare, exceptând infracţiunile grave, de omor şi de furt, precum şi obligaţiile militare, care rămân întotdeauna în seama domnului. Moldoviţa ajunge, înaintea Putnei, una dintre cele mai bogate şi înzestrate lăcaşuri monahale din Moldova. Daniile şi actele de imunitate economico-fiscală exprimă în fapt grija domnilor de a oferi bisericii în general şi mănăstirilor în special „importante venituri, care să le asigure preoţilor şi credincioşilor un trai ferit de nevoi” . Domnul este interesat să-şi păstreze şi să-şi consolideze legăturile cu biserica şi prin ea cu marea masă a credincioşilor de rând. Biserica îl ajută pe domn să contracareze poziţia ostilă a unor mari boieri şi să anihileze orice activitate potrivnică. Toţi domnii care s-au preocupat de întărirea puterii centrale şi de apărarea neatârnării ţării au avut în biserică un sprijin de bază, fundamental. Cel care iniţiază şirul daniilor, punând astfel bazele nucleului domeniului feudal al mănăstirii Moldoviţa este însuşi ctitorul Alexandru cel Bun. Astfel, la 31 octombrie 1402, din Suceava, el dăruieşte Moldoviţei veniturile a două mori, jumătate din veniturile sladniţei de făcut bere şi patru sălaşe de robi tătari în Baia. În acelaşi act se preciza că „nimeni nu trebuia să se amestece în aceste danii şi nimeni nu trebuia să împovăreze pe aceşti tătari dăruiţi mănăstirii, cu vreo slujbă domnească sau orice alte obligaţii. Sub unul din urmaşii ctitorului, Ştefan al II-lea (1442-1444), Moldoviţa ajungea să stăpânească la Baia cinci mori şi în plus şi o piuă de făcut sumane. Printr-un alt document din 14 aprilie 1411, ctitorul dăruia Moldoviţei un act în care pe lângă vama şi satul de aici, erau însemnate în detaliu hotarele terenurilor intrate în proprietatea mănăstirii: vadul Moldovei, satul Câmpulung, gura pârâului Jeredza, Măgura Moşului, Răscoale, Măgura Plopului, Fântâna Sărată, Dealul Frasinului, Suha, unde cade în Moldova, pârâul Cetăţii, Dealul Mare cu izvoarele care cad în Moldova şi în Moldoviţa, până la obârşia Frumosului, împreună cu Dealul Deea şi Dealul Paltinului. Şi Ana, soţia lui Alexandru cel Bun, la 14 aprilie 1415, dăruia mănăstirii Moldoviţa, unde era egumen Vasile, satul Văculinţi „ unde este Zernă şi a făcut curătură” (defrişarea pădurii n.n.). Unele documente de mai târziu, care întăresc şi sporesc daniile ctitorului, ca de pildă hrisovul din 1451, explică faptul că robii tătari din Baia aveau însărcinarea „să vândă şi să cumpere mărfuri”, între care sare, miere şi să cutreiere ţara, până la Nistru şi până la Dunăre; călugării Moldoviţei puteau aduce trei care de peşte, pentru care „să nu plătească nicăieri, nici la Târgu Frumos, nici la Târgul Ieşilor, nici la Lăpuşna, nici la vadul Călugăresc, nici la Vaslui, nici la Ţuţora şi nici la Mogoşeşti şi nici în târgul Romanului nici un fel de dare” .

000200000DA300002491 D9D,Urmaşii lui Alexandru cel Bun au confirmat şi sporit aceste danii şi le-au adăugat altele noi. Astfel, la 12 martie 1439, fraţii Iliaş şi Ştefan, fiii şi urmaşii lui Alexandru cel Bun dăruiesc Moldoviţei „ în fiecare an câte 10 buţi cu vin”, precum şi „posada care este pe Moldova, cu tot venitul, care vine de la această posadă” adică de la încasarea taxei de trecere prin vadul apei. Tot astfel, la 11 februarie 1447, domnul Ştefan al II-lea (1433-1445 şi 1445-1447) confirmă vechile danii şi acordă altele noi, între care două sălaşe de ţigani, două care de peşte anual, în ziua de Bunavestire a Sfintei Maria, care este hramul mănăstirii, iar pentru cele două care „ să nu plătească nicăieri nici un fel de vamă”; în acelaşi document se prevede că mănăstirea va încasa, în continuare, venitul vămii, care este către Ţara Ungurească, de la gura Moldoviţei, mai gios de mănăstire, împreună ca satul care cade la vamă, unde a fost jude Cârste, cu hotarul cel vechi, ca iezerul Gemenele, Bliscetul, pe Prut, cu toate gârlele sale şi prisaca lui Brumar, cu poiana de la Ghigheci; de asemenea acelaşi domn îi mai dăruia „jumătate din venitul de la Vadul Călugăresc, cu jumătate din vama de trecere şi jumătate din iezerele ce ascultă de această vamă, precum şi partea soţiei sale „iar pe deasupra şi câte 10 buţi cu vin anual, dar şi un sat cu moară, anume Săsciori şi peste Bucovina, Văculinţi, precum şi săliştea lui Zărnă” . În 1448, sub noul domn, Petru al II-lea (1448-1449), primea prin hrisov domnesc „jumătate din satul nostru, care iese din Dunăre, anume Covur şi jumătate din tot peştele ieşit la pescuit de pe lacul mare şi din lacurile mici şi din lacul mare care iese din Cuhului şi se varsă în Ialpug”; în plus, domnul mai adaugă „toate veniturile rezultate din pescuitul cu năvoade şi din gloabele încasate pentru sfadă şi pentru pedepse, toate vor aparţine în întregime mănăstirii”; de asemenea, confirma şi întărea casele din Suceava, aflate „pe uliţa care duce la Cetate” şi aparţinând lui Cămârzan şi soţiei sale, Stanca, armeanca; donatorii — preciza documentul — vor rămâne, cât vor trăi, în casele acestea, însă „vor da mănăstirii Moldoviţa, în fiecare an o camenă de ceară” — adică o unitate de măsură de 32 livre sau 16 kg de ceară. Domnul Bogdan al II-lea (1449-1451), într-un document din 10 ianuarie 1451, explică în detaliu că cele două case din Suceava sunt de fapt depozit de mărfuri ale mănăstirii Moldoviţa; domnul le scuteşte de orice obligaţii în produse şi muncă sau bani, hotărând ca pentru ele să nu se plătească nici un fel de dări către puterea centrală, „să nu lucreze la morile domneşti, nici slujbe domneşti să facă, ci toate veniturile de acolo să fie ale mănăstirii”, iar egumenul ei să aibă şi dreptul de judecată asupra supuşilor. Peste trei ani, noul domn Petru Aron, într-un hrisov dat la 25 august 1454, după ce stipulează că „am întărit dania părinţilor noştri” şi reconfirmă „trei care cu peşte, de la Nistru”, dăruind Moldoviţei „Satul Săsciori şi nişte ţigani”, pe care îi scuteşte de toate obligaţiile faţa de domnie şi nici cu altceva să nu aibă a ne sluji şi nici să nu ne dea niciodată, ci tot venitul din acest sat să meargă la mănăstire, iar la urmărirea răufăcătorilor din acel sat să nu ni se plătească şi nici lucru la cetate să nu ne lucreze oamenii din Săsciori şi nici altceva să nu ne dea” . La 13 iunie 1456, acelaşi domn Petru Aron întăreşte o danie anterioară şi dăruie Moldoviţei” un sat la gurile Brădăţelului” .0002000008300000322E 82A,În vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504), deşi domnul este preocupat de înzestrarea propriilor şi multelor sale ctitorii, între care mai ales Putna şi Voroneţ, el nu neglijează nici mănăstirea Moldoviţa. Confirmă proprietăţile anterioare şi face importante danii. Astfel, chiar în primul an al domniei sale, la 12 august 1457, „ întăreşte şi miluieşte mănăstirea cu casele din Suceava, unde locuieşte armeanca Stanca”; în anul următor, la 31 august 1458, din Târgul de Jos întăreşte „dania înaintaşilor” şi în plus acordă mănăstirii drept „să-şi aducă ceară din toate cârciumile din Baia”; în 1462 îi dăruieşte mănăstirii „trei dvere de damasc roşu, cu aur şi cu procovăţ, o cambră de damasc şi o cadelniţă de argint aurită, un cal şi 25 de zloţi ungureşti”; La 8 ianuarie 1473, Ştefan dăruieşte Modoviţei satul Săngureni, din ţinutul Ghigheci, Poiana lui Brumar, trei fântâni la obârşia Suhăi, un loc de prisacă, unde a fost prisaca lui Brumar, iezerele Blisceţelul, Budoaiele şi Secriul, pe Prut, mai multe gârle, satul Bălţaţi din ţinutul Cârligătura, jumătate din satul

Ostăpceni, partea de sus la Turia, ţinutul Iaşi. În 1488 îi adaugă „jumătate de sat din Dvorăşte, cu mori ce sunt pe Siret”; în 1490 la 6 martie, Ştefan cel Mare ia prisaca de la Comarna, de la Bohotin în înţelegere cu egumenul Anastasie şi donează prisaca sus amintită Putnei, oferindu-i în schimb opt fălci de vie în Dealul Hârlăului. La 15 noiembrie 1499, de la Curtea sa din Hârlău Ştefan dăruieşte Moldoviţei „satul Văculinţi, unde a şezut Zernă, sub Codru”, îi reconfirmă satul Săsciori, pe Costâna „şi satul de pe Moldova, împreună cu vama de la Moldoviţa”; la 26 august 1503, din Suceava, domnul dăruieşte Moldoviţei „două sate în ţinutul Sucevei”, să le fie de la noi uric şi cu tot venitul, niciodată, în vecii vecilor” . Ultima danie făcută ctitoriei lui Alexandru cel Bun, înainte de a începe construirea complexului rareşian, datează din 15 martie 1528 când Petru Rareş întăreşte Moldoviţei vechile posesiuni şi îi dăruie „satul Bodeşti, de peste Prut, unde a fost Bodi, dăruit de Toader logofăt” . 00020000075900003A58 753,Aşadar, vreme de peste un veac ctitoria lui Alexandru cel Bun se impune atenţiei domnilor dintre anii 1401-1528, dar şi unor demnitari din Sfatul domnesc, precum Toader logofătul, ori credincioşi de rând, ca acel Cămârzan şi soţia sa Stanca, din Suceava, ori boierii Iavşco Armenici, Sân Bârlici, Stan Pântece. Şirul acestor danii se încheie cu dania Petru Rareş din 1528, adică cu patru ani înainte de începerea noului complex rareşian . Ce se mai poate astăzi adăuga, despre ctitoria lui Alexandru cel Bun, dincolo de ceea ce ne sugerează documentele despre domeniul mănăstiresc? Doar unele intuiţii pe baza cercetărilor arheologice.Construcţia de piatră a lui Alexandru cel Bun avea planul sub formă de cruce. Cupola centrală era înălţată pe naos. Compartimentarea încăperilor era cea simplă, clasică — naos, pronaos, altar. Exista în interior şi o gropniţă. La glaful ferestrelor s-au putut identifica şi cerceta de către specialişti urme de pictură, aplicată pe un strat de mortar. Biserica era pictată în interior şi exterior — pictura fiind executată într-o manieră proprie. Compoziţia şi culorile erau de esenţă vegetală, anunţând existenţa unor meşteri zugravi talentaţi şi experimentaţi, care prevesteau epoca înfloritoare sub Ştefan cel Mare şi mai ales sub Petru Rareş. Aceste elemente erau similare cu cele descoperite în şanţul de apărare din faţa Cetăţii de Scaun de la Suceava, datând tot din epoca lui Alexandru cel Bun. Afirmarea picturii artistice, care avea să capete unicitate şi durabilitate, sub Ştefan cel Mare îşi are punctul de cristalizare sub Alexandru cel Bun. Alexandru cel Bun dispunea de o primă şi vestită şcoală de meşteri zugravi, dintre care Nichita şi Dobre erau răsplătiţi la 1415 cu câte un sat pentru activitatea lor artistică, iar un al treilea pictor, Ştefan, primea la 1425 patru sate drept răsplată pentru aceeaşi activitate.000200000A6D000041AB A67,La câteva decenii după ridicarea ctitoriei din piatră a lui Alexandru cel Bun, Moldoviţa se afirmă şi ca un important centru de cultură şi artă în Moldova acelei vremi. Existau printre călugării de aici cărturari cu vădite şi alese preocupări artistice. În jurul lor s-a creat şi dezvoltat o şcoală de slovenie, un centru de caligrafie, un atelier de broderie, afirmate mai ales în vremea lui Ştefan cel Mare şi sub urmaşii săi. Domnii stimulau ei înşişi aceste preocupări culturale. Dovadă faptul că Ştefan Cel Mare, bunăoară, la 1462, prin vistierul său Iuga, făcea importante danii Moldoviţei constând în obiecte de cult şi de podoabă. Din aceeaşi epocă ni s-au păstrat două broderii: una, realizată aici în vremea egumenului Anastasie şi terminată la 1484, iar a doua era o lucrare datând din 1494 şi reprezenta un epitaf.Moldoviţa s-a remarcat şi printr-o bibliotecă bogată, cu cărţi de cult şi înţelepciune. Printre călugării din această etapă s-au afirmat şi vestiţi caligrafi şi copişti. La 1466, egumenul şi cărturarul Anastasie scria Mineiul pe luna ianuarie; alte cinci minee, cu scris identic s-au descoperit ulterior la biblioteca mănăstirii Dragomirna.

La Moldoviţa s-au scris ori s-au copiat importante lucrări, care s-au utilizat la slujbe şi din care unele au ajuns până în zilele noastre. La 1498, Ştefan cel Mare, apreciind locul şi rolul Moldoviţei în crearea, receptarea şi difuzarea unor valori cultural-artistice în viaţa Moldovei dăruia centrului monahal de aici unul din cele mai valoroase manuscrise de epocă, opera caligrafului şi miniaturistului Tudor Mărieşescu, operă realizată la mănăstirea Neamţ.

Sporirea şi înflorirea domeniului şi activităţii Moldoviţeiîntre anii 1532-1711

După etapa alexandreană (1401-1528), adevărata sporire şi înflorire a domeniului şi activităţii Moldoviţei s-a produs şi impus îndeosebi din 1532.Ctitoria din piatră a lui Alexandru cel Bun a avut o existenţă relativ scurtă. Cei circa 125-130 de ani de existenţă i-au fost suficienţi spre a se afirma şi remarca în viaţa spiritualăşi economică a Moldovei, pentru ca domnii din această epocă să se convingă de necesitatea şi însemnătatea păstrării şi dezvoltării ei.Petru Rareş a preluat, continuat şi amplificat rolul ce îl dovedise Moldoviţa, ctitoria bunicului său, încât acest fiu natural şi continuator al lui Ştefan cel Mare, pe tărâm cultural-artistic în general şi îndeosebi în ceea ce priveşte înflorirea picturii în Moldova- l-a şi depăşit pe tatăl său, fiind numit adesea „Ştefan cel Mare al artei feudale româneşti”. Petru Rareş a ridicat noul complex mănăstiresc pe o terasă mai largă, unde terenul prezenta mai multă stabilitate.000200000AF100004C12 AEB, Biserica din interiorul complexului a fost zidită la 8 septembrie 1532 şi pictată în 1537.Dacă, Ştefan cel Mare, potrivit tradiţiei, a zidit 47 de lăcaşuri de cult, Petru Rareş împreună cu soţia şi fiii, este ctitorul şi sprijinitorul direct a peste 10 biserici şi mănăstiri. Dintre toate însă, specialiştii apreciază Moldoviţa ca fiind „ctitoria cea mai de seamă a lui Petru Rareş, după necropola de la Probota” .Caracterul complex şi novator al ansamblului mănăstiresc ridicat de Petru Rareş rezultă atât din modul în care îmbină, dezvoltă şi mai ales îmbogăţeşte elementele arhitecturale şi artistice, tradiţionale, cu cele de factură bizantină, cât şi din elementele de noutate, de originalitate care îi conferă complexului său multă strălucire şi totodată dăinuire. Complexul mănăstiresc rareşian de după 1532 cuprinde următoarele construcţii:1. o biserică, în mijlocul incintei; ea are planul treflat, este de proporţii mult sporite faţă de lăcaşurile anterioare; are o lungime de 32,8m şi o lărgime de 8,5m; construcţia preia, dezvoltă şi îmbogăţeşte o samă de elemente tradiţionale, româneşti şi bizantine, pe care meşterii locali, moldoveni, împreună cu cei chemaţi din Transilvania au ştiut să le prelucreze, să le armonizeze, să le integreze într-o factură proprie, introducând, totodată, elemente noi, ca de pildă, tendinţa spre o vădită înălţare, zvelteţe, sporire mult a dimensiunilor întregului lăcaş, realizarea naosului şi pronaosului mult mai spaţioase. Între cele două încăperi clasice a introdus o nouă încăpere, gropniţa, ataşând, în acelaşi timp, un pridvor înalt, deschis, cu pereţii străpunşi de arcade prelungi, care oferă trei întrări principale, printr-un portal monumental, realizat în arc frânt, ornamentat cu numeroase şi frumoase muluri gotice; la acestea se adaugă înlocuirea celor patru arce, pandative, de la boltire, cu un sistem elegant şi rafinat de opt arce, mult mai fine, mai subţiri, întretăiate şi suprapuse cu măiestrie. Pe lângă aceste elemente esenţiale arhitecturale, se remarcă şi o rafinată iscusinţă cu care a conceput şi realizat un vast şi ingenios program iconografic, atât în pictura din interior, cât şi în cea exterioară — cu scena Judecăţii de apoi, acatistul Maicii Domnului, Arborele lui Ieseu, Ierarhia cerească sau Cinul, apoi Vămile văzduhului, Parabola fiului risipitor, Geneza, etc. care fac din Moldoviţa, după opinia austriacului Josef Strzygowski, o realizare „unică în lume” sau, după argumentarea francezului H. Focillion, „o capodoperă de poezie arhaică” , încât celebrul istoric şi critic de artă, Paul Hannry, vizitând Moldoviţa, scria „nu ordonarea

acestei picturi, dar şi interpretarea motivelor obişnuite şi introducerea unor teme inspirate din folclor, trădează o gândire proprie, o veritabilă şcoală locală” ; 000200000A5F000056FD A59,2. un zid masiv, înalt de 6 m şi gros de 1,20m înconjoară biserica, realizând un patrulater închis, cu latura de peste 40 m; pe partea dinspre nord, spre apus se mai disting încă şi azi meterezele şi drumul de strajă, iar pe latura de răsărit sunt trei turnuri înalte, care puteau adăposti soldaţi, muniţii, alimente, conferind întreg ansamblului capacitatea de a fi o veritabilă şi durabilă fortificaţie în caz de primejdie;3. o clisiarniţă, o clădire supraetajată, cu numeroase încăperi, putând servi atât la păstrarea odoarelor mănăstirii, cât şi la locuinţă temporară, pentru ocazii festive, fie pentru dormitor şi familia sa, fie pentru cel mai înalt prelat al bisericii; această construcţie a fost adăugată ansamblului mănăstiresc în colţul nord-vestic al incintei, între anii 1610-1612, în vremea cărturarului şi egumenului Efrem;4. stăreţia, aflată pe latura dinspre miazăzi; ea se află azi în starea realizată după un şir de transformări succesive, în secolele XVIII-XX şi după mai multe restaurări;5. chiliile, care adăposteau pe slujitorii mănăstirii — astăzi este mănăstire de maici, în trecut a fost de călugări; înfăţişarea de azi a acestor chilii este rezultatul mai multor transformări mai ales în ultima jumătate de secol;6. Muzeul mănăstirii, amenajat în ultimele decenii, în încăperile clisiarniţei, păstrează şi înfăţişează publicului vizitator o parte din valorosul patrimoniu cultural-artistic al mănăstirii, care a reuşit să scape de numeroasele vicisitudini naturale şi istorice: cărţi, broderii, manuscrise, pomelnice lucrate cu o înaltă măiestrie artistică, mobilier sculptat, strane etc. Printre piesele cele mai preţioase întâlnim şi jilţul sculptat, din lemn, al domnului Petru Rareş. La muzeu se află expus şi un trofeu cu valoare de simbol Pomme d'or — (Mărul de aur), acordat în 1976 mănăstirii Moldoviţa de către Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor (F.I.J.E.T.), ca o expresie a înaltei preţuiri pentru eforturile depuse de slujitorii lăcaşului pentru „păstrarea şi evocarea comorilor spirituale ale acestui străvechi pământ românesc, bastion al permanenţei fiinţei naţionale” .În etapă, de după 1532, domeniul feudal mănăstiresc, Moldoviţa, cunoaşte o evoluţie, în general ascendentă, mai ales în timpul domniilor pământene, apoi intră într-o criză în anii stăpânirii turco-fanariote — criză care se adânceşte şi se agravează, până la ocuparea şi anexarea părţii de nord a Moldovei, inclusiv a acestei zone, de către austrieci, în 1774-1775, când, la scurtă vreme, între 1781-1783, majoritatea covârşitoare a mănăstirilor, din nordul Moldovei, printre care şi Moldoviţa, sunt desfiinţate.000200000C4D00006156 C47,Petru Rareş se preocupă în mod deosebit de evoluţia ctitoriei sale; Astfel, la 11 aprilie 1533, din Iaşi, el dăruieşte mănăstirii satul Berchişeşti, pe râul Moldova, în ţinutul Sucevei, documentul explicând şi precizând că satul se dă „cu topliţa şi moara de pe topliţă” . În 1534, adică la numai doi ani de la construirea şi inaugurarea noului complex, Petru Rareş confirmă daniile şi posesiunile Moldoviţei, el înşiruie încă o dată în detaliu întreaga întindere şi hotarele pământurilor care ţin de mănăstire: „de la gura pârâului Frumosu, continuând până la izvoarele acestuia, apoi peste deal, până la Muntele Mare şi până la Izvorul Dragoşei şi a Putnişoarei, Dealul Ciumârna şi încă mai departe pe culmea Dealului Ciumârna şi a muntelui, apoi în jos, pe culmea golaşă a muntelui, peste Suha, pe pârâul Deea în jos, până la gura ei, în Moldoviţa”. La 27 mai 1536 Petru Rareş dă un nou act, prin care întăreşte Moldoviţei satul Sălăgeni; documentul conţinea prevederea că „hotarul satului să fie pe unde s-au hrănit din veac”.În 1538, la sfârşitul primei domnii a lui Petru Rareş, când Moldova a fost invadată simultan de către turci, tătari şi poloni, când boierii l-au părăsit pe domn şi au deschis porţile Cetăţii de Scaun a Sucevei, iar Rareş a fost silit să se refugieze vremelnic în munţi, spre Transilvania la Ciceu, cu nădejdea că „Vom fi ce-am fost şi încă mai mult de-atâtea”, în vreme ce turcii l-au instalat temporar pe tron pe Ştefan, zis Lăcustă (în urma invaziilor de lăcuste, care au năpădit

ţara la scurtă vreme după raidurile turcilor), călugării mănăstirii Voroneţ au ocupat, în mod abuziv trei sferturi din satul Berchişeşti, proprietatea Moldoviţei; se declanşa, astfel, un grav şi îndelungat conflict de hotar, între Moldoviţa şi Voroneţ, conflict ce avea să se prelungească, cu unele întreruperi, până în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, când au intrat austriecii în nordul Moldavei. Reîntors în cea de a doua domnie, în 1541, Petru Rareş reia şi continuă politica de apărare şi consolidare a domeniului mănăstirii Moldoviţa. El reconfirmă vechile sale proprietăţi, scutiri şi privilegii. El acordă Moldoviţei 6 hrisoave, de unde putem deduce o predilecţie a sa pentru mănăstirea Moldoviţa. La 25 februarie 1543, dăruieşte mănăstirii satul Sălăieşti sau Seliştea, cu jumătate din iezerul Oreahov şi jumătate din satul Băliceni, cu morile din localitate. La 27 mai 1456, de la Curtea sa din Huşi, Petru Rareş dă şi întăreşte Moldoviţei satul Berchişeşti, cu toate celelalte avantaje, între care topliţa şi moara de pe Topliţa; în acelaşi act îi închina Moldoviţei satul Sălăgeni şi mănăstioara din acea localitate, poruncind ca locuitorii de aici „să asculte de mănăstirea Moldoviţa” însă să aibă mereu şi „binecuvântarea mitropolitului care va fi”, Rareş mai acordă Moldoviţei „iezerul Covur, pentru câştigurile obţinute în urma vămuirii peştelui din acest iezer, pentru încasarea gloabelor asupra supuşilor”. În acelaşi timp. Rareş anulează măsurile prin care Ştefan Lăcustă scosese de sub dependenţa Moldoviţei satul Berchişeşti, el considerând domnia lui Ştefan Lăcustă o uzurpare, un act ilegal. 00020000098D00006D9D 987,Şi urmaşii lui Petru Rareş intervin în apărarea domeniului mănăstiresc al Moldoviţei. Astfel, Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1563, 1564-1568), printr-un hrisov, dat la 12 martie 1554, dăruieşte Moldoviţei satul Fălticeni; în anul 1556 satele Niteşti şi Sărăcineşti. Confirmă şi, totodată, întăreşte Moldoviţei vechile danii ale lui Alexandru cel Bun, referitoare la morile din Baia, adăugând „acele povarne de bere şi sladniţa şi patru case cu posluşnici” (oameni scutiţi de slujbe şi obligaţii faţă de domnie, n.n.); la 21 decembrie 1554, Alexandru Lăpuşneanu întoarce Moldoviţei satul Răciuleni — luat abuziv în 1540 de postelnicul Ion Sturdza, în zilele lui Ştefan Lăcustă. Lăpuşneanu mai dăruie Moldoviţei şi suma de 5.000 de aspri, aceeaşi sumă dăruind-o şi pentru Humor, Voroneţ şi necropola sa, Slatina. Continuând politica tatălui său, Bogdan Lăpuşneanu (1568-1572), dăruie Moldoviţei heleşteul Cebălăul, de la Văculeşti, precum şi alte bălţi cu peşte, mai jos de satul Sărăcineşti, împreună cu pădurea Lodoşima, de asemenea îi mai donează „un ţigan, adus din Ţara Ardealului, cu ceata lui, când a mărs Petru Voievod la unguri, cu oastea”; acest ţigan, porunceşte domnul, să fie înscris în „marele pomelnic”. Din nevoia de bani, spre a se confrunta cu turcii, Ioan Vodă (1572-1574) ia, în schimb, unele măsuri defavorabile mănăstirilor; el confiscă unele sate ale Moldoviţei şi mănăstirilor Humor, Sfântu Ilie, Agapia; Moldoviţei, bunăoară, îi ia satele Miteşti şi Sărăcineşti; însă călugării s-au dus la domnie cu actele de danie, primite de la domnii anteriori, inclusiv hrisoavele date de Lăpuşneanu, şi domnul a poruncit ca mănăstirea Moldoviţa să-şi stăpânească în continuare proprietăţilor sale. Încurajaţi de această izbândă, la 27 februarie 1577, în vremea domniei lui Petru Şchiopul (1574-1577), călugării de la Moldoviţa cumpără o parte din satul Corlăţele, de lângă Săsciori. Petru Şchiopul îi împuterniceşte pe călugării Moldoviţei să-şi apere braniştea, în urma încălcării acesteia de către răzeşii câmpulungeni, totodată, domnul le dă împuternicire să-şi poate strânge ţiganii, care fugiseră prin ţară. Pe lângă acestea, Petru Şchiopul a donat mănăstirii „un pârâu, pe lângă Baia, Topliţa, cu dreptul de a-şi face mori pe acest pârâu”, iar la 20 decembrie 1588, în cea de-a treia sa domnie (1578-1579 şi 1582-1591), acelaşi domn, Petru Şchiopul, donează Moldoviţei satul Unţeni, care ţinea de ocolul Botoşani. 000200000F4A00007724 F44,Fără a ne propune şi reuşi o tratare şi relatare exhaustivă a tuturor daniilor, o concluzie importantă se degajă din cercetarea documentelor de epocă. Majoritatea covârşitoare a domnilor pământeni acordă mănăstirii Moldoviţa o mare

însemnătate, încât, în etapa rareşiană, între 1532-1711, adică de la zidirea bisericii lui Rareş şi până la instaurarea domniilor fanariote, mănăstirea, domeniul ei, activitatea culturală cunosc, aşa cum va reieşi şi în continuare o perioadă de maximă sporire şi înflorirea a prestigiului.Însă, atât luptele interne, care se declanşează, în ultimele decenii ale veacului al XVII-lea, cât şi criza care se adânceşte în Imperiul Otoman, se resimt; se declanşează unele conflicte ale mănăstirii cu supuşii. Braniştele sale încep să fie călcate de ţărani, mai ales de câmpulungeni — poate, constată unii cercetători, şi ca urmare a unor încercări ale călugărilor de a-şi spori şi lărgi domeniul, prin plăsmuirea unor acte false, ca de pildă, cele referitoare la hotarele satului Vama, a braniştelor din munţi, ori la posesiunile din Munţii Suhardul Mare, Suhardul Mic şi Suhărzel. În sprijinul călugărilor încearcă să vină mai mulţi domni, reconfirmându-le proprietăţile, scutirile, privilegiile. Însă criza lentă a domeniului feudal în general şi a celui mănăstiresc în cazul de faţă, ca de altfel cea a structurilor feudale în ansamblul lor, are cauze mai profunde şi mai complexe. După 1538 turcii înfiinţează în sudul Moldovei o salbă de raiale, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, apoi Ismail, Reni, iar în 1713-1715, în nord, Hotinul — ceea ce a început să afecteze unele posesiuni ale Moldoviţei, mai ales cele de procurare a peştelui de la iezerele Nistrului. În acelaşi timp se produce o treptată sporire a dărilor către Poartă, mărirea tributului, peşcheşurilor, închinarea unor mănăstiri centrelor religioase din Imperiul Otoman, sporirea nesiguranţei interne, impunerea robilor şi al altor categorii sociale la dări, înăsprirea fiscalităţii. Deocamdată, în primele trei sferturi ale veacului al XVII-lea domnii încă intervin eficient în sprijinul Moldoviţei. Astfel şi Ieremia Movilă în cea de-a doua domnie (1600-1606) şi Simeon Movilă (1606-1607) şi Alexandru Movilă (1615-1616) încă mai cedează mănăstirii Moldoviţa veniturile provenite din strângerea dărilor din satele mănăstirii, elaborează acte justificând această atitudine favorabilă prin nevoia de a asigura călugărilor „haine, încălţăminte şi bucate”. Ştefan Tomşa (1611-1615 şi 1621-1623) restituie Moldoviţei o moară din satul Buhăinţi, luată abuziv de către călugării de la mănăstirea Secu. În 1614 acelaşi domn intervine şi salvează satul Săsciori, împresurat de ţăranii din Udeşti. Este nevoie ca şi Moise Movilă (1630-1631 şi 1633-1634) să intervină pentru a scuti vecinii din satul Văculeşti de plata fumăritului, motivând dificultăţile materiale şi financiare prin care trece mănăstirea Moldoviţa. La 20 mai 1634 Vasile Lupu acordă egumenului Moldoviţa împuternicire scrisă pentru a putea readuce pe proprietăţile mănăstirii „ pe vecinii fugiţi în diverse părţi ale Moldovei”; în hrisov se arată că, „indiferent în ce sat se vor afla, să-i aducă de grumaz” şi să-i oblige să se reaşeze „cu toate bucatele lor în sat, la Miteşti” de unde fugiseră. Tot Vasile Lupu dăruie mănăstirii Moldoviţa opt poşluşnici — scutiţi de orice dări şi robotă — dar nu şi de gorştină şi desetină, dovadă că domnul însuşi nu renunţă decât parţial la obligaţiile supuşilor de pe proprietăţile mănăstirii; Vasile Lupu, răspunzând solicitării egumenului, încearcă să restabilească dreptul de stăpânire a Moldoviţei asupra satului Unţeni, asupra iezerului Oreahov, asupra munţilor Suhardul Mare, Suhardul Mic, Rarău şi Toderescu. Ştefăniţă Lupu (1659-1661) constatând că „sfintele mănăstiri au sărăcit şi au slăbit în toate bucatele şi în privinţa vecinilor, îi dăruie Moldoviţei, opt poşluşnici, cum procedase şi tatăl său. 0002000009AB00008668 9A5,Însă, cu toate acestea se resimt însemnele crizei în ultimul sfert al veacului al XVII-lea. Lui Gheorghe Duca (1665-1666; 1668-1672 şi 1678-1683) i se plâng călugării de la mai toate mănăstirile că ţiganii lor au fost impuşi de hatmanii şi dregătorii domnului la dări şi că mănăstirile nu şi-au putut încasa nici birul, nici gloabele cuvenite an de an, încât domnul se vede constrâns după intervenţiile repetate ale egumenului să-i dea Moldoviţei 20 de sălaşe de ţigani. Un alt domn, Alexandru Iliaş (1666-1668) în urma jalbei trimise de egumenul Moldoviţei şi a întregului sobor, cum că slujitorii domniei încasează dabile ţărăneşti, vite, grâne şi alte bucate de la vecinii mănăstirii, vecini care au fugit în alte sate — porunceşte, prin hrisovul dat la Iaşi în 1667 ca trimişii mănăstirii să-i caute pe ţăranii fugiţi, să-i aducă înapoi şi să-i încaseze de toate obligaţiile ca şi în trecut. Un

act similar, dă la 12 ianuarie 1679 şi Gheorghe Duca; lui i s-au plâns călugării de la Moldoviţa că au fugit mulţi vecini ai mănăstirii, mai ales din satele Corostieni, Mihăileşti şi Hodărăuţi; o parte din vecinii fugiţi s-au oploşit în satul ce aparţine postelnicului Catargiu, care, probabil, le aplica un tratament mai blând; domnul porunceşte, totuşi dregătorului său ca de îndată să restituie vecinii mănăstirii Moldoviţa. La 9 ianuarie 1683, tot Gheorghe Duca analiza o nouă plângere a egumenului Lazăr de la Moldoviţa, pentru patru boi ce i-au fost luaţi din Berchişeşti, proprietatea mănăstirii, de către dregătorii domniei trimişi anume în acest scop de vornicul Drăguş, al Câmpulungului; domnul porunceşte zlătarilor şi vornicului să restituie „acei boi şi bucatele” luate din satul Berchişeşti . Dar, conflictele se înmulţesc şi se agravează.

Criza domeniului feudal mănăstiresc

După înfrângerea turcilor sub zidurile Vienei (1683), când criza Imperiului Otoman devine publică şi Poarta pierde Transilvania, Banatul, Oltenia (acestea două din urmă în 1718), dar şi Egiptul şi Ungaria etc — sultanul nu mai are încrederea în domnii pământeni şi, în 1711,instituie în Moldova regimul fanariot. Turcii încearcă să compenseze sarcinile economico-financiare ale teritoriilor pierdute, prin înăsprirea şi amplificarea monopolului economic asupra Principatelor, prin mărirea catastrofală a fiscalităţii; se intensifică exporturile de vite, produse agricole spre Poarta Otomană; trei pătrimi din veniturile anuale ale Principatelor se scurg spre Imperiul Otoman. 000200000B500000900D B4A,În acest context, cercetând documentele de la sfârşitul veacului al XVII şi mai ales cele de după 1700-1711, când domnii se schimbă tot mai des, se constată că şi daniile către mănăstiri, în general, şi către Moldoviţa, în mod special, se reduc aproape complet. Se mai înregistrează unele danii izolate ale credincioşilor de rând dar aceste danii nu mai constau nici în moşii, nici în sate, ci au un conţinut restrâns, modest. Aşa de pildă, la 21 mai 1663, popa Irimia, din Adăşeni, duhovnicul lui Gheorghe Corostianu, dă mărturie că, apropiindu-i-se sfârşitul, l-a rugat şi pe preot şi pe Irina, jupâneasa sa, ca după deces să-i ducă osemintele la mănăstirea Moldoviţa, unde se odihnesc şi părinţii lui, iar în schimbul adăpostirii osemintelor sale acolo să dea soţia sa, cât va trăi „în fiecare an, câte 50 de saci cu pâine”, iar după moartea soţiei pământul lui din satul Corosteni să rămână al Moldoviţei. Scrisoarea preotului Irimia este semnată şi de mitropolitul Moldovei, Sava. La 25 martie 1707 şi Cojocăriţa din Frumosu, după sfatul răposatului ei soţ, dăruia Moldoviţei, „actele şi pământul cumpărat de soţul ei, de la nişte vecini din Frumosu”; dania era întărită de mai mulţi martori, călugări de la Putna, Suceviţa şi Moldoviţa, dar şi de vornicul de Câmpulung. În realitate — aşa cum aflăm dintr-un document de la Antioh Cantemir (1695 — 1700 şi 1705-1707) — dintr-un act dat la 6 iulie 1705 — lotul dăruit a fost „cumpărat” din moşia Frumosu, care, de fapt şi de drept era proprietatea Moldoviţei, dar pe care unii ţăranii o revendicau şi nu o mai respectau, iar domnul Antioh Cantemir încerca s-o apere de „ţăranii care o împresoară” . Ne aflăm într-o astfel de vreme tulbure, instabilă, încât hotărârea adoptată de un domn ca Antioh Cantemir este nesocotită; dovada o aflăm în faptul că în acelaşi an, noul domn, Mihai Racoviţă (1707-1709 şi 1715-1726) la cererea egumenului Moldoviţei, spre a preveni pretenţiile rudelor şi a urmaşilor Cojocăriţei la pământul donat, porunceşte vornicului de Câmpulung să cerceteze actele daniei referitoare” la acele moşii, care sunt în hotarul mănăstirii Moldoviţa”, ca să le stăpânească, în veci „mănăstirea, iar nepoţii şi ginerele Cojocăriţei să nu se mai amestece în acele moşii” . Actul lui Racoviţă vrea să prevină un conflict, care la scurtă vreme s-a şi declanşat, încât acelaşi domn, Mihai Racoviţă, la 20 mai 1708, dă un act în favoarea mănăstirii, cerând dregătorilor să recunoscă şi să pună în aplicare zapisul Cojocăriţei. Actul lui Racoviţă are el însuşi un caracter formal, fiindcă, domnul impune el însuşi clerul la dări, cerând călugărilor să plătească deseatina, ca şi ţăranii, încălcând tradiţia scutirii lor; se adaugă 4 ani grei de secetă, de foamete, o invazie a

lăcustelor, iar desele schimbări de domni, sporirea obligaţiilor fiscale fac imposibilă respectarea vechilor scutiri şi privilegii ale mănăstirii. .000200000B3F00009B57 B39,În secolul al XVIII-lea nu întâlnim decât două acte de imunitate parţială: la 12 ianuarie 1736, domnul Grigore Ghica (1735-1739, 1739-1748) dă carte lui Teofan, egumenul Moldoviţei — după ce aceasta se prezentase la domnie cu actele mănăstirii — poruncind ca mănăstirea să-şi păstreze posluşnicii, iar dichiul, reprezentantul Mitropoliei Moldovei, care îşi avea sediul la mănăstirea Sfântul Ilie, să respecte prevederile actelor pe care le avea Moldoviţa, adică să nu strângă gloabe şi deşugubine, iar egumenul acesteia „să fie singur stăpânitor, purtător de grijă şi judecător — numai pentru furt şi omor se va face judecată la Divanul ţării” . Un hrisov similar acordă Moldoviţei la 14 ianuarie1753, Constantin Racoviţă (1749-1753); după ce îi sunt prezentate, de către Ioanichie, egumenul mănăstirii testamentele, cărţile domneşti ale înaintaşilor, dă poruncă ca globnicii, şugubinarii, pârcălabii sau vornicii să nu strângă ei dările din satele Moldoviţei, ci numai oamenii mănăstirii, iar egumenul să le fie judecător supuşilor mănăstirii „şi să-i globească, afară de omor şi furt”, pricini care se vor judeca la Divanul Moldovei. În document se mai aminteşte locuitorilor să se interzice vânatul şi pescuitul pe braniştele şi în apele mănăstirii; cei ce vor încălca acest drept al mănăstirii vor fi supuşi de călugări la plata sumei de 5 lei pentru fiecare infracţiune. Mihai Racoviţă mai reaminteşte că, potrivit unei înlesniri mai vechi, sunt scutite de vamă trei care cu peşte ale mănăstirii, pe care oamenii mănăstirii le-ar aduce de la Nistru sau de la Dunăre (cândva însă mănăstirea avusese 10 care scutite anual, ceea ce însemna o restrângere a acestei înlesniri). Între supuşii mănăstirii, îndeosebi ca meseriaşi un anumit rol îl aveau robii. Documentele relevă, în cazul Moldoviţa existenţa unor robi ţigani şi tătari. Tătarii proveneau dintre oamenii buni de muncă, capturaţi şi păstraţi în proprietatea domnilor în urma raidurilor prădalnice, întreprinse periodic de către hoardele tătare din Crimeia. Din aceşti robi, domnii făceau donaţii şi mănăstirii. La Baia, mănăstirea Moldoviţa avea câţiva robi tătari, însărcinaţi „să vândă şi să cumpere mărfuri” în numele şi pentru trebuinţele mănăstirii. Robii ţigani erau fie cumpăraţi fie donaţi — de obicei de către domn — iar în actul de donaţie se preciza clar provenienţa şi preţul plătit la cumpărare. Astfel, la 6 august 1543, Petru Rareş scria: „am dat şi am miluit mănăstirea Moldoviţa cu un sălaş de ţigani , anume pe Mihul şi ţiganca lui, Parasca şi copii lor; acest ţigan — cu femeia, 5 băieţi şi o fată — preciza documentul „ni i-am cumpărat domniei mele de la birăul din Regin, de la Bistiţa, pentru 40 de zloţi ungureşti şi pentru un cal, ca să fie sfintei noastre rugi, de la noi cu tot venitul” . Şi Petru Aron la 25 august 1453 dăruia Moldoviţei „nişte ţigani” împreună cu satul Săsciori .0002000009DA0000A690 9D4,Uneori, aceşti ţigani săvârşeau furturi. Infracţiunea se pedepsea, de obicei, cu moartea, dar puteau exista şi excepţii. Astfel, în 1661, cei 12 pârgari ai târgului Baia „cercetează pe Tiron Puţan, ţigan al mănăstirii Putna, pentru furtul unui cal ce aparţine mănăstirii Moldoviţa”, documentul precizează că „pârgarii au purces să fie condamnat la moarte; însă, egumenul mănăstirii Putna anunţă că renunţă la acest ţigan, în favoarea celui care îl va plăti, suportând atât valoarea calului, cât şi gloaba pentru infracţiunea de omor. În acest caz, vistierul Pelin, cu fratele său cumpără mănăstirii Moldoviţa un cal cu 40 de lei, plătesc şoltuzului gloaba încă 30 de lei şi-l iau pe ţigan în proprietatea lor „ca să nu mai facă rău nimănui”. Târguiala s-a încheiat în faţa celor 12 pârgari, dar, totodată şi în prezenţa unor dregători din Sfatul Domnesc.Alteori, domnii intervin cu porunci scrise pentru împărţirea periodică a ţiganilor între mănăstiri. Fiindcă, ţiganii nu se căsătoreau decât între ei şi dacă părinţii proveneau de la două mănăstiri, trebuia reglementată prin hrisov domnesc împărţirea copiilor. Aşa, de pildă, la 25 ianuarie 1730, Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, porunceşte lui Toader Palade, mare ban, să împartă „după dreptate” copiii rezultaţi din căsătoria unui ţigan al mănăstirii Moldoviţa cu o ţigancă a mănăstirii Solca, astfel ca „să nu fie în paguba mănăstirii” . La 1 mai

1739 şi Şerban Cantacuzino, mare stolnic, din porunca domnului Moldovei „dă izvod de împărţire a ţiganilor, între mănăstirile Solca şi Moldoviţa” . La 1770 se dă un alt izvod de împărţire a ţiganilor între mănăstirile Putna, Voroneţ şi Moldoviţa, precizându-se că s-a analizat conflictul între cele trei mănăstiri şi s-a decis după obicei, adică s-a dat ţigancă pentru ţigancă” şi „copiii s-au împărţit şi ei cu dreptate” .Însă dacă, în general, numărul robilor ţigani sau tătari era relativ mic, în schimb, pe domeniul mănăstiresc, format în cazul Moldoviţei din numeroase sate, păşuni, fâneţe, poieni, iazuri, prisăci, mori, pive, case de depozitare a mărfurilor etc trăiau numeroşi ţărani aserviţi mănăstirii. Astfel, Moldoviţei i-au aparţinut sate precum Câmpulung, Săsciori, Sângureni, Bălţaţi, Ostăpceni, Văculinţi, Bodeşti, Berchişeşti, Miteşti, Sălăgeni, Corostineni, Mihăileşti, Hodorăuţi, Corlăţele, Vama, Valea Sacă, Sărăcineşti, Ştiulbicani, Bucureşti (devenit ulterior Capu Codrului), Serafineşti, Moldoviţa, Oprişeni, Porovaţie, Frumosu, Folticeni etc. Aceste sate erau deci numeroase. 000200000A6D0000B064 A67,În timpul regimului fanariot, desele schimbări de domni, vinderea tronului de către sultani şi a dregătorilor de către domni, fiscalitatea excesivă se resimt în criza domeniului feudal al mănăstirii. Se înmulţesc conflictele între Moldoviţa şi dregătorii domniei, între mănăstire şi răzeşii care trăiau în vecinătatea mănăstirii. Devin tot mai frecvente cazurile în care ţăranii fug de pe domeniul mănăstirii, refuză să plătească dările şi obligaţiile în continuă creştere. Începutul acestor împotriviri datează chiar înaintea instaurării regimului fanariot. Astfel, în 1634, în vremea lui Vasile Lupu, apoi în 1679, sub Gheorghe Duca se semnalează împotriviri ale supuşilor . În anii domnilor fanarioţi însă, conflictele sociale de pe domeniul mănăstirii se înmulţesc, capătă un caracter deschis, energic, de masă. Motivele nemulţumirilor sunt diferite. Cele mai frecvente constau în aceea că ţăranii contestă dreptul de stăpânire al mănăstirii şi revendică reîmpărţirea pământului ce le-a fost luat abuziv. Aşa, de pildă, la 1751, egumenul şi tot soborul mănăstirii relatează domnului Mihai Racoviţă că răzeşii i-au împresurat moşia şi satul Corlăţele şi cer restabilirea proprietăţilor care le-au fost luate. La 1762, egumenul Macarie înaintează o jalbă lui Grigore Callimachi „împotriva răzeşilor şi megieşilor, care împresoară moşiile Miteşti şi Serafineşti” din ocolul Botoşani.Alteori, ţăranii sunt nemulţumiţi de faptul că, impuşi şi ei la obligaţii băneşti de către domni, călugării arendează unor evrei iarba şi păşunile, în defavoarea ţăranilor, care nu pot plăti preţul cerut de aceşti arendaşi. La 30 iulie 1771, de pildă, ţăranii câmpulungeni, relatează domnului Moldovei că Venedict, egumenul Moldoviţei „a vândut unor străini iarba de pe lazuri, curăturile şi poienile de pe moşia mănăstirii”, pe care le-au ţinut câmpulungenii „cu zapise şi tocmeli, din moşi-strămoşi”, plătind adetiul an de an. Conflictul acesta ia ampolare. Divanul ia apărarea mănăstirii, dă poruncă staşnică „ de li s-au aprins casele şi i-au scos cu totul pe câmpulungeni din hotarul mănăstirii”; dar porunceşte şi egumenului Moldoviţei ca în viitor „iarba care prisoseşte să fie dată mai întâi sătenilor din Moldoviţa, apoi câmpulungenilor, la preţul pe care îl oferă străinii” şi „să nu mai facă nici un fel de comerţ cu iarba mănăstirii”; iar „ pentru bătaie şi închisoare, de care s-au plâns câmpulungenii împotriva egumenului”, Divanul porunceşte ca de acum înainte, să se ferească egumenul de ai mai bate şi închide pe ţărani, fiindcă aceste sunt lucruri politiceşti” ; membrii Divanului, deşi boieri sunt conştienţi de consecinţele grave ale maltratării ţăranilor.000200000D190000BACB D13,Când fuga ţăranilor de pe unele moşii ale mănăstirii capătă caracter de masă şi unele sate chiar se depopulează aproape complet, Divanul acordă vornicilor şi egumenului împuternicire să aducă străini, de obicei, ruteni, ucraineni, zilieri din Galiţia. Astfel, începe, încurajată iniţial de către domnii fanarioţi, imigrarea rutenilor din Galiţia în satele de pe domeniile mănăstireşti. La 30 mai 1772, când egumenul Moldoviţei se plânge domnului că satul Oprişani, din ocolul Sucevei „a rămas gol”, fiindcă „locuitorii s-au strămutat la venirea oştilor ruse”, Divanul Moldovei „dă carte vornicului de Suceava ca să

adune oameni străini, din alte ţări, fără bir şi fără nici o pricină, care să fie scutiţi 8 luni, din ziua aşezării lor pe silişte, de toate obligaţiile” . Şi chiar a doua zi la 31 mai 1772, Divanul dă carte cu împuternicire şi egumenului mănăstirii Moldoviţa, să populeze cu oameni străini siliştea Provoratie” . Acest proces, sporadic la început, se va dezvolta şi amplifica în anii stăpânirii austriece, îndeosebi pe moşiile Fondului Bisericesc, între anii 1774-1918. În anii războiului ruso-turc, 1768-1774, sunt ultimele recunoaşteri oficiale ale privilegiilor imunitare, pentru unele sate şi moşii ale mănăstirii Moldoviţa. La 5 iunie 1772, analizând, împreună cu Divanul Cnejiei Moldovei „salvogvardia” cerută de egumenul Venedict, al Moldoviţei, feldmareşalul Rumeanţev, comandantul trupelor ruseşti de ocupaţie, acordă carte de scutire pentru 36 de oameni din satul Moldoviţa şi 23 de oameni din satul de pe Pârâul Frumosu „de toate obligaţiile, pentru a fi de posluşnici ai mănăstirii”; se dă în acelaşi timp, poruncă vornicului de Câmpulung ca „aceşti oameni să fie scutiţi şi apăraţi de toate rânduielile”. O carte cu conţinut identic obţine acelaşi egumen al mănăstirii Moldoviţa, la 5 iunie 1774 de la Divan şi ocupanţii ruşi, care poruncesc ispravnicilor ţinutului Suceava „ca locuitorii din satul Moldoviţa, proprietatea mănăstirii Moldoviţa să nu fie puşi la nici un fel de dajdii şi havalele, ci să fie lăsaţi numai pentru slujbe mănăstireşti”.În anul 1774, când trupele austriece intră în nordul Moldovei, ocupând ţinutul Cernăuţi, două treimi din ţinutul Sucevei şi ocoalele Câmpulung Moldovenesc şi Câmpulung pe Ceremuş — se înmulţesc conflictele de hotar între mănăstirile Moldoviţa, Voroneţ, Solca, Sfântul Ilie şi Todireşti pentru stăpânirea moşiei şi satelor Berchişeşti şi Capu Codrului, între Moldoviţa, Voroneţ şi Slatina pentru încălcări ale hotarelor aceluiaşi sat; se fac unele schimbări de moşii şi sate. De pildă, Mitropolia Moldovei — ia moşia şi satul Sălăgeni, dintre Siret şi Suceava, din ţinutul Suceava şi dă în schimb Moldoviţei moşia şi satul Iordăneşti pe Siret, din ocolul Berhomete.În anii următori, după semnarea primei convenţii austro-turce, din 7 mai 1775, pentru cedarea părţii de nord a Moldovei la Imperiul Habsburgic — când şi teritoriul actualei comune Vatra Moldoviţei intră în frontierele imperiului austriac - în conflictele pe care continuă să le aibă mănăstirea, fie pentru încălcarea hotarelor, fie pentru aplanarea revoltelor sociale se vor implica tot mai frecvent şi ofiţerii trupelor austriece de ocupaţie, ceea ce va constitui un motiv serios pentru secularizarea averilor mănăstireşti şi desfiinţarea majorităţii covârşitoare a acestora, inclusiv a Moldoviţei.0002000009AA0000C7DE 9A4,Între anii 1401-1774, adică de la începutul domniei lui Alexandru cel Bun şi până la sfârşitul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, domnii Moldovei s-au preocupat de formarea, dezvoltarea şi apărarea domeniului feudal al mănăstirii Moldoviţa, făcând din acesta o unitate economică de seamă a ţării, o cetate de păstrare şi afirmare a credinţei, spiritualităţii şi fiinţei naţionale. Instaurarea regimului fanariot, declanşarea şi agravarea crizei instituţiilor feudale româneşti — printre care şi a domeniului mănăstiresc Moldoviţa — afectau deopotrivă viaţa economică, politică, spirituală a românilor din zonă.

Oameni ai mănăstirii Moldoviţa implicaţi în viaţa spirituală a Moldovei şi în momentele de răscruce ale existenţei ţăriiSpre a înţelege semnificaţia desfiinţării mănăstirii Moldoviţa nu putem ignora rolul crescând al acestui lăcaş în etapa de după 1532, în viaţa spirituală a Moldovei, precum şi implicarea directă a cărturarilor mănăstirii Moldoviţa în încercările de a reglementa situaţia ţării în unele momente istorice critice, ca în anii războiului ruso-turc din 1768-1774.Fiind, în continuare şi în etapa 1532-1774, unul dintre centrele spirituale puternice, de apărare şi afirmare a credinţei creştin — ortodoxe, de conservare şi emancipare a limbii, culturii şi a cunoaşterii istoriei naţionale — alături de ctitoriile voievodale din zonă, de la Rădăuţi, Voroneţ, Putna, Probota, Râşca, Slatina, Suceviţa, Dragomirna etc. — mănăstirea Moldoviţa a

creat şi receptat, a difuzat şi apărat valorori spirituale, întreţinând şi îmbogăţind permanent patrimoniul de cultură şi civilizaţie românească. În noul complex rareşian — s-au afirmat un harnic şi talentat caligraf, Isaia Pustnicul, vestiţii copişti Epifanie, de la care ni s-a păstrat Liturghierul (1616), Vartolomeu ieromonarhul şi Arsenie diaconul, dar mai ales marele cărturar Efrem. Acesta a condus ani în şir obştea clerului de la Moldoviţa; a ajuns, cu începere din 1609, episcop de Rădăuţi; a coordonat şi finalizat lucrările pentru ridicarea frumoasei şi spaţioasei clisiarniţe, între anii 1610-1612; a îndrumat cu competenţă şcoala de copişti, de la care ne-au rămas, scrise în limba medio-bulgară, mai multe manuscrise, între care Tetraevanghelierul (1613), Psaltirea (1614), Octoihul (1624), Liturghierul (1626), lucrări de o mare valoare artistică şi teologică, păstrate azi fie în muzeul de la Moldoviţa, fie în colecţiile de manuscrise ale Academiei Române sau în Serbia.0002000008EF0000D182 8E9,Dezvoltând şi îmbogăţind vechea bibliotecă a mănăstiri, călugării de după 1532 au adunat aici şi o valoroasă colecţie de cărţi şi manuscrise, care a luminat şi animat de-a lungul anilor pe slujitorii acestui prestigios lăcaş, fortificându-i şi îndemnându-i la o laborioasă activitate teologică, de creaţie spirituală. Însemnările răzleţe, puţine dar consistente, câte ni s-au păstrat peste vicisitudinile vremii glăsuiesc despre o neostoită şi permanentă frământare şi căutare a înţelepciunii. Citind la 1610 una dintre multele cărţi ale bibliotecii, unul dintre slujitorii lăcaşului nota pe una dintre foile volumului Varlaam şi Ioasaf, „această carte am citit-o eu, netrebnicul şi mult păcătosul, nevrelnicul ieromonarh, Efrem, din Moldoviţa, în această mănăstire şi am aflat în ea multe cuvinte de suflet, folositoare şi mult m-am cucernicit”, autorul acestor rânduri remarcându-se atât prin preocupările edilitar — gospodăreşti, ca ales al obştii călugărilor de la Moldoviţa şi ierarh al Moldovei. Alte însemnări păstrate pe cărţile din bibliotecă ne informează despre existenţa unora dintre cei care au învăţat carte aici, la şcoala care a funcţionat la Moldoviţa: un anume Silvestru, din Moldoviţa scrie „stihuri evangheleşti”; un Paisie Gligoraşcu, diac din Vama, era fiul lui Vasile Vicovanul, originar din Bistriţa; un Pintilei Diac, un Oniţă a lui Galan, un Hristofor, se numărau şi ei printre învăţăceii de la Moldoviţa; sunt menţionaţi, printre dascăli, învăţătorul Hariton, care preda Psaltirea şi un dascăl „Ion venit din Maramureş” . Aceste însemnări ne ajută să descifrăm legăturile închegate şi păstrate de Moldoviţa cu fraţii din Bistriţa şi Maramureş. Între învăţătorii şi cărturarii Moldoviţei un loc de frunte îl deţine şi egumenul Anastasie; între anii 1644-1657 el a devenit episcopul Romanului; în această calitate Anastasie stabileşte relaţii strânse cu ierarhii bisericii ortodoxe din diverse zone geografice. El este vizitat, de pildă, în 1653, de patriarhul Macarie al Antiohiei, iar la 1656 de arhidiaconul Pavel din Alep. În 1661, cărturarul Anastasie de la Moldoviţa este ales mitropolit al Moldovei. Aceasta înseamnă că acest lăcaş monahal a format şi înzestrat biserica românească din Moldova cu valoroase cadre de conducere în epoca medievală.000200000A750000DA6B A6F,Dintre textele care s-au izvodit în chiliile Moldoviţei şi au supravieţuit până la noi, se cuvin a mai fi menţionate: scrisoarea egumenului Macarie, adresată la 30 iunie 1592, primarului de la Bistriţa — scrisoare care confirmă rosturile politico —diplomatice şi economico — financiare jucate de ierarhii de la Moldoviţa în apărarea şi dezvoltarea legăturilor dintre Moldova şi Transilvania, fapt extrem de important în menţinerea şi întreţinerea unităţii de limbă, cultură şi idealuri istorice ale românilor de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, în pofida multelor şi asprelor vicisitudini istorice; se mai păstrează Codicele pribeagului Ştefan, scris între anii 1666-1668, de asemenea trebuie menţionat la loc de cinste Pomelnicul mănăstirii Moldoviţa, din 1775, cu însemnarea „tălmăcit din limba sârbă, din pomelnicul cel vechi, ce iaste de 358 de ani” (1417-n.n ) de către egumenul Venedict al Moldoviţei şi egumenul Vartolomeu Măzăreanu de la Solca. Ultimul egumen al Moldoviţei, înainte de desfiinţarea mănăstirii de către austrieci este acelaşi Venedict, autorul pomelnicului mai sus menţionat, care este şi singurul dintre contemporanii

războiului ruso-turc, dintre anii 1768-1774, care ne-a lăsat însemnările Mergerea drumului nostru din Moldova la Petersburg (1769-1770). Aceste însemnări foarte sumare, consemnează doar localităţile pe unde au trecut, unde s-au aşezat la popas, pe unde au înnoptat şi mas pe întregul traseu urmat de „deputaţii Moldovei”, până la Petersburg. Este vorba de o delegaţie formată din ierarhi ai bisericii — Inochentie, episcop de Huşi (un fel de locţiitor al mitropolitului Moldovei, care purta şi utiliza şi sigiliile mănăstirilor Putna, Moldoviţa şi Bistriţa, cele mai importante de la răsărit de Carpaţi, care de obicei apar înşirate în actele vremii în această ordine) , Vartolomeu Măzăreanu, arhimandrit şi egumen al mănăstirii Solca şi Venedict, egumenul mănăstirii Moldoviţa; se adăugau reprezentanţi ai vieţii politice, din fruntea Divanului Cnejiei Moldovei, Ion Palade, biv-vel logofăt şi Ionachi Milu, biv-del spătar. Potrivit însemnărilor lui Vendict, delegaţia a plecat din Moldova la 27 decembrie 1769, cu săniile şi a ajuns la Petersburg la 9 martie 1770, la 4 aprilie 1770, egumenul Venedict a slujit de Paşti în noaptea de Înviere la mănăstirea cneazului Alexandru Nevski din Petersburg; delegaţia a fost primită de împărăteasa Ecaterina a II-a, căreia atât delegaţia din Moldova, cât şi din Muntenia i-au înmânat un memoriu, privind necesitatea reformării şi modernizării Principatelor. Delegaţia moldovenilor a rămas la Petersburg mai multă vreme şi s-a reîntors în ţară la 30 august 1770, după 8 luni de zile .000200000A230000E4DA A1D,Spre a înţelege împrejurările excepţionale prin care au trecut atunci Principatele şi implicarea egumenului Venedict al Moldoviţei în încercarea de a participa la soluţionarea problemelor ţării sale se cuvin reamintite unele elemente ale acestui moment istoric de răscruce. În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, după ce au fost ocupate de trupele ruse, Principatele Române s-au aflat la un pas foarte mic de a fi anexate şi integrate la Rusia. Planul Ecaterinei a II-a, expus în manifestul difuzat la Bucureşti în ziua de 19 ianuarie 1769 şi adresat atât locuitorilor din Principate, cât şi popoarelor slave din întreaga Peninsulă Balcanică, prevedea crearea pe ruinele Imperiului Otoman a unei împărăţii creştine de limbă slavă, cu toţi creştinii din sud-estul Europei. În acest scop, încă înaintea declanşării războiului, guvernul Rusiei împânzise Principatele Române cu o puzderie de spioni, care promiteau eliberarea creştinilor de sub jugul Semilunii; ea declară public şi în scrisorile trimise că voieşte „să scoată aceste noroade de sub jugul turcilor” şi să le lase slobode” . Cum mulţi dintre fruntaşii vieţii politice şi religioase s-au lăsat ademeniţi şi cuceriţi de generoasele promisiuni ruseşti, turcii informaţi despre atitudinea filorusă a fruntaşilor românilor, au dezlănţuit energice şi draconice represalii în preziua izbucnirii războiului; l-au prins şi decapitat pe domnul Moldovei, Grigore Callimachi, pe unii dregători şi pe conducătorii raialelor turceşti. Marele muftiu, şeful suprem al cultului islamic, a lansat cuvânt de ordine ca toţi românii „de la 7 ani în sus să fie ucişi sau capturaţi şi vânduţi ca sclavi” în imperiu. Românii şi-au pus toate speranţele salvării lor în ajutorul ruşilor, care au şi ocupat Principatele Române, odată cu începutul războiului şi care, în septembrie 1769, au adunat şi obligat locuitorii în curţile bisericilor, să jure credinţă împărătesei Rusiei. Fiecare locuitor era obligat, în prezenţa ocupanţilor ruşi, să pună mâna pe cruce şi pe sfânta Evanghelie, cum că se supune de bună voie şi nesilit de nimeni sub oblăduirea Măriei Sale, Ecaterina. Scopul oficial, înscris în jurământ era „apărarea şi întărirea credinţei noastre creştineşti”, apoi se lămurea mai pe larg ţelul imediat „de a da ajutor într-arme şi slujbe, Rusiei ca pe proprii vrăjmaşii”; se poruncea, totodată, ca întreaga suflare să se ocupe cu „strângerea proviantului”, adică alimente, grâu, orz, secară, porumb, furaje, lemne de foc şi de construcţie, mijloace de transport, care cu boi şi cai, dar şi voluntari în război, alături de ruşi.000200000A7F0000EEF7 A79,Nici nu s-a terminat operaţiunea depunerii jurământului, când, în toată ţara Moldovei a început un jaf de mari proporţii. Dintr-un singur ţinut, de pildă, al Botoşanilor, se poruncea „să se strângă cât mai degrabă, o mie de cai de 6-7-8 ani, altă mie pentru trasul căruţelor, două sute de ialoviţe (vite mari, n.n.), grase, bune şi cinci sute de oi

pentru cuhnea ostaşilor ruşi din Iaşi şi alte patru sute ialoviţe bune şi o mie de oi pentru oştenii Rusiei” ; în total se fixau ca obligaţii fiscale 1.369.599 lei, sumă ce urma a fi defalcată pe ţinuturi.În acest context, în vreme ce multe autorităţi şi personalităţi au trimis scrisori, fie comandantului suprem al trupelor ruse de ocupaţie, fie direct împărătesei Ecaterina a II-a, adresându-le rugămintea să se îndure „să nu pricinuiască păgubirea şi nenorocirea locuitorilor” — astfel de cereri au trimis, bunăoară, mitropolitul Gavril al Moldovei , vicarii, episcopii de Roman şi de Rădăuţi, egumenii mănăstirilor Putna, Neamţ, Bisericani, Râşca şi Slatina, precum şi numeroşi dregători ai Divanului, care se autointitulau „prea plecaţi robi ai Măriei Voastre Împărăţii” — Venedict egumenul şi cărturarul Moldoviţei s-a încumetat şi a plecat, împreună cu alţi doi ierarhi ai bisericii şi doi înalţi dregători ai Divanului să prezinte direct împărătesei, la Petersburg, un întreg pachet de „ponturi pentru ocârmuire”, asumându-şi misiunea extraordinară de a fi purtători de cuvânt ai întregii obşti a ţării, fapt ce dovedeşte şi îndrăzneala şi prestigiul de care se bucura conducătorul clerului monahal al Moldoviţei.Cele „16 ponturi pentru ocârmuire” prezentate Ecaterinei a II-a de către delegaţia din care face parte şi egumenul Moldoviţei, preconizau reorganizarea şi concentrarea întregii puteri a Moldovei în mâinile a 12 boieri mari, separarea administraţiei de justiţie, respectarea dreptului cutumiar şi fortificarea lui prin pravili scrise pentru o mai bună statornicire a hotărârilor judecătoreşti, formarea unei oştiri, atât din localnici, cât şi din străini, armată ce ar fi urmat să fie condusă de un general, însărcinarea noii oştiri cu paza ţării şi a frontierelor; o prevedere esenţială, sub raport teritorial, era retrocedarea Cetăţii Benderului şi a Bugeagului, deoarece se scria în memoriu — „cât vor sta aceste două teritorii, adică Benderul în spetele ţării şi Bugeagul în coastele ei, de nimic nu se pot ocupa bieţii locuitori, de teama robiei tătarilor”, iar comandantul ostaşilor „să-i îmbrace în caftan pe boierii din dregători şi să trimită la visteria împărătească dăjdiile ţării” — prevedere, care, după opinia lui A.D.Xenopol echivala cu „totala supunere economică a ţării” de către Rusia.0002000007DA0000F970 7D4,Dar, cu toate prevederile sale mai puţin progresiste şi exprimând mai ales poziţia marii boierimi, programul pe care l-a elaborat şi apărat şi egumenul Venedict al Moldoviţei a căzut , ca şi alte proiecte. Decisive în zădărnicia planurilor Rusiei au fost acţiunile diplomatice şi manevrele militare ale Austriei. Simulând o vădită şi insolită simpatie pentru apărarea Porţii Otomane, oferindu-se să medieze pacea turco-rusă, Austria s-a afişat şi a acţionat pentru păstrarea şi apărarea statu-quo-lui; la acea dată, ea stăpânea aproape jumătate din teritoriile locuite de români, adică Transilvania, din 1699, şi Banatul din 1718. Austria nu putea tolera şi accepta ca cealaltă jumătate a spaţiului românesc, Moldova şi Muntenia, să fie ocupate şi anexate de ruşi. Rusia, voind să se erijeze şi să acţioneze ca „protectoare” a creştinilor ortodocşi din Imperiul Otoman, dacă ar fi luat sub oblăduirea ei Principatele, ar fi putut submina şi periclita însăşi stăpânirea austriacă în Transilvania şi Banat. De aceea în 1771, Austria semnează cu turcii faimosul tratat de subsidii. Mobilizează trupele în mai multe zone din vecinătatea Imperiului Otoman. Pare gata să intervină în favoarea trupelor turceşti „din consideraţie amicală” şi „pentru încheierea unei păci eterne”, încât, guvernul rus, aflând de înţelegerea secretă austro-turcă, declară oficial într-un moment de furie turbată că, dacă Viena se opune anexării Principatelor, „ruşii preferă să prefacă aceste provincii într-un deşert, decât să le lase Austriei” . Apoi, trei dintre marile puteri, Prusia, Austria şi Rusia, foarte vehemente şi concurente în împărţirea şi însuşirea Principatelor române, se resemnează şi se consolează reciproc, împărţind, la 25 iulie 1772, Polonia. Austria renunţă la anexarea Olteniei, promisă anterior de turci şi se mulţumeşte să invadeze, în octombrie 1774 şi să se anexeze oficial în mai 1775 partea de nord a Moldovei, care va forma Bucovina şi în care erau incluse şi aşezările actualei comune Moldoviţa. 000200000A4D00010144 A47,Acelaşi Venedict, egumenul Moldoviţei, care fusese la Petersburg este — în primii ani de după ocuparea şi anexarea nordului moldav de către

austrieci — foarte activ şi prezent nemijlocit, pe de o parte în apărarea intereselor mănăstirii, pe de altă parte în încercarea de a se opune desfiinţării instituţiilor monahale tradiţionale. Astfel, Venedict intervine la primul guvernator al Bucovinei, generalul Gabriel von Spleny, consilierul împăratului, pentru a apăra şi păstra domeniul şi valorile de patrimoniu de la Moldoviţa, între anii 1775-1777. La cererea expresă a egumenului Venedict, generalul Spleny porunceşte vistiernicului Iordache Bals la 8 iunie 1777 să se înţeleagă cu conducerea mănăstirii Moldoviţa, nemulţumită de schimbul făcut anterior, când a primit moşia Iordăneşti pentru moşia Sălăgeni sugerându-i acestuia să-i ofere „în Cordun o moşie de aceiaşi valoare” . Tot astfel, la 18 august 1776, generalul Spleny, primind şi analizând plângerea egumenului mănăstirii cu privire la încălcarea hotarelor moşiei Berchişeşti de către călugării de la Voroneţ porunceşte respectarea prevederilor din actele de danie; totodată, propune efectuarea de noi hotărnicii, de către o comisie formată din ofiţeri austrieci, împreună cu dichiul (reprezentantul în teritoriu al Mitropoliei Moldovei), care îşi avea sediul la mănăstirea Sfântul Ilie, lângă Suceava, la aceiaşi operaţiune a marcării precise a hotarelor între moşiile Moldoviţei şi Voroneţului participă şi Ilie Cârste, fost mare şătrar .Ultima danie, efectuată înaintea desfiinţării Moldoviţei, este din 25 iunie 1778, de la Sanda, fiica lui Ion Hasnaş, din Câmpulung Moldovenesc, care împreună cu preotul Vasile, originar din Calafindeşti îi încredinţează mănăstirii două fânaţuri de pe moşia Vama, „pentru pomenirea lor şi a moşului lor” .În toiul reformelor iosefine, când tocmai se pregăteşte acţiunea de inventariere a averilor deţinute de mănăstiri, în vederea constituirii Fondului religionar-ortodox şi desfiinţării mănăstirilor, Moldoviţa continuă să se confrunte cu diverse conflicte sociale, între care frecvente „ridicări şi împresurări” ale răzeşilor şi ţăranilor clăcaşi de pe moşiile şi din satele mănăstirii. Un astfel de conflict de proporţii are loc pe moşia Folticeni, fapt pentru care, la 17 iulie 1781, arhiepiscopul şi mitropolitul Moldovei „dă carte cu blestem” egumenului Venedict al Moldoviţei, cerându-i să intervie spre a stăvili nemulţumirile răzeşilor, care au împresurat moşia: „dator eşti — scrie mitropolitul, egumenului — să aperi adevărul”, „să nu întuneci dreptatea” şi „să nu părtineşti pe unii sau să nedreptăţeşti pe alţii” .000200000BDA00010B8B BD4,Desfiinţarea mănăstirii Moldoviţa (1783)

Zvonurile unei mari reforme radicale pe tărâm religios au ajuns şi la Moldoviţa — mai ales că în 1781 se rup legăturile oficiale, tradiţionale, cu Mitropolia Moldovei, se înfiinţează episcopia exemptă (scoasă de sub autoritatea mitropoliei de la Iaşi) la Cernăuţi. Egumenţii tuturor mănăstirilor şi schiturilor din Bucovina primesc, în primăvara anului 1782, porunca, să înainteze episcopului exempt, Dosoftei, un raport detaliat cu privire la „veniturile mişcătoare şi nemişcătoare ale mănăstirilor”, să trimită la Cernăuţi „evidenţa plăţii făcute slujitorilor „mănăstirii — ciobani, chelari, bucătari, vizitii, herghelegii, văcari, oieri, pitari, diverşi meseriaşi etc, iar asesorii consistoriali să ridice şi să aducă la Cernăuţi „peceţile mănăstirilor” . Egumenul Venedict procedează la vinderea unor surse de venituri ale Moldoviţei. Astfel, el vinde pe doi ani veniturile satului Vama , proprietatea lui Anton logofătul Câmpulungului Moldovenesc, pentru suma de „450 de lei împărăteşti”. I se vând logofătului următoarele surse de venituri : claca datorată de fiecare familie, câte 12 zile pe an, dijma fânului, alte obligaţii, cum sunt: un tort de cânepă, o găină, un car de lemne, a zecea parte din toate produsele obţinute de fiecare gospodărie, taxa de crâşmărit etc.Sperând să poată interveni şi stăvili desfiinţarea majorităţii covârşitoare a mănăstirilor şi schiturilor, la 13 moiembrie 1782, Venedict ia parte la ultimul sobor al ierarhilor de la Putna, Dragomirna, Suceviţa, Humor, Sfântul Ilie, Solca, Voroneţ, care e de fapt ultima mare întrunire a egumenilor Bucovinei, ce se desfăşoară nu în capitala provinciei, ci la Suceava. Participanţii hotărăsc să trimită doi delegaţi la împăratul Iosif al II-lea, cu cererea expresă de a li se recunoaşte şi respecta „acele vechi privilegii, pentru mănăstiri şi schituri, după

prevederile canoanelor bisericii noastre şi după rânduielile pământului” . Nu ştim cine a fost ales spre a merge la Viena. Nu ni s-au păstrat informaţii dacă ecoul soborului ierarhilor din 13 noiembrie, de la Suceava, a avut sau nu vreun efect asupra curţii din Viena. În schimb „războiul” dintre noile autorităţi imperiale şi conducătorii bisericii s-a declanşat şi desfăşurat cu repeziciune, încheindu-se în defavoarea bucovinenilor. În 1782 administraţia imperială a acordat ţăranilor din Suceava şi împrejurimi dreptul de a păşuna pe moşiile Tătăraşi şi Lisaura, Areni şi Cut ale Mitropoliei din Iaşi, sub pretext că „mitropolitul nu posedă nici un document pentru stăpânirea acestor terenuri”. Au fost acaparate de statul austriac „toate moşiile episcopiei Rădăuţi”, dându-i-se episcopului o leafă anuală şi fiind sfătuit ca „în viitor, clerul să se preocupe exclusiv de treburile eclesiastice şi nu de cele lumeşti”. La 19 iunie 1783 întreaga biserică din Bucovina, cu clerul de mir şi cel monahal a fost pusă sub controlul Mitropoliei din Karlowitz, singurul centru ortodox din imperiu, de care ţineau şi românii din Transilvania şi Banat.000200000C4E0001175F C48,În intervalul 1781-1783 s-a trecut la inventarierea averilor celor 14 mănăstiri, 15 schituri şi 4 sihăstrii din Bucovina, lăcaşuri care posedau împreună 267 de proprietăţi, adică peste jumătate din suprafaţa întregii zone ocupate şi anexate şi peste un sfert din restul moşiilor şi satelor mănăstireşti din ţinuturile dintre Carpaţi şi Nistru. În cele 33 de lăcaşuri monahale din Bucovina trăiau 554 de călugări. Se adăugau 346 de preoţi la lăcaşurile din cele 247 de parohii. La 7 matie 1784 au fost convocaţi la Cernăuţi toţi egumenii mănăstirilor şi schiturilor din Bucovina, spre a fi înştiinţaţi de generalul Spleny despre noua organizare bisericească. Egumenii chemaţi au boicotat adunarea şi au cerut ca până în luna mai 1784 „să fie slobozi a ieşi din ţară, cu toţii, călugării, împreună cu o parte din veşminte, odoare şi bunuri, spre a trece în Moldova” . De altfel, în intervalul noiembrie 1785 — aprilie 1786 au trecut din Bucovina în Moldova, 6937de persoane, iar până în anul 1803 numărul celor refugiaţi din Bucovina s-a ridicat la peste 14.000 de persoane. Inventarul mănăstirii Moldoviţa a fost cercetat de comisia imperială, în anii 1781-1782. La această dată mănăstirea Moldoviţa avea 15 călugări, 42 de proprietăţi imobiliare în Bucovina şi alte 9 în restul Moldovei; printre posesiunile sale au fost înregistrate 10 pogoane de vie la Odobeşti, 33 de munţi cu fâneţe şi păscători şi câteva mii de familii de supuşi. Sub raport economic ea fusese o unitate feudală, care îşi înceta existenţa. Pe plan spiritual — o cetate de civilizaţie şi cultură românească, care trebuia să-şi înceteze şi reprofileze întreaga activitate. Supuşii mănăstirii deveneau contribuabili ai statului austriac şi pe unele din posesiunile sale aveau să fie încurajaţi şi aşezaţi colonişti şi imigranţi, alogeni.Mănăstirea mai avusese şi o proprietate în raiaua Hotinului, satul Corostieni, pentru care poseda patru documente domneşti. La 19 iunie 1783 s-a constituit oficial Fondul Bisericesc al Bucovinei — care încorpora toate averile mobile şi imomobile, orice surse de venituri ale celor 33 de aşezăminte monahale — din care 30, inclusiv Moldoviţa, erau desfiinţate, iar trei Putna, Suceviţa şi Dragomirna rămâneau încă în funcţiune, păstrând un număr redus de călugări.Cei 15 călugări ai Moldoviţei s-au refugiat care încotro au putut, cei mai mulţi trecând în Moldova cu o parte din odoarele şi cărţile de cult. Biserica mănăstirii devenea simplă biserică de cult pentru credincioşii din Vatra Moldoviţei. Proprietăţile mănăstirilor din Bucovina formau Fondul Bisericesc, pus sub controlul Consistoriului ortodox din Cernăuţi — organ format din clerici şi funcţionari ai statului austriac, care controla întreaga activitate economico-financiară a acestui „imens trust”. Pe parcurs, pământul său a fost arendat alogenilor în general, evreilor în special. Proprietăţile din Moldova ale mănăstirilor şi schiturilor bucovinene erau scoase la licitaţie, între anii 1802 şi 1812 (când Rusia acapara jumătate de răsărit a Moldovei, teritoriul dinspre Prut şi Nistru), Curtea din Viena încasând peste 6 milioane de florini, valoarea acestora.

Administraţii, comunităţi şi schimbări politice în Vatra Moldoviţei

În epocile modernă (1774-1918) şi contemporană (1918-2004) istoria aşezărilor şi locuitorilor din comuna Vatra Moldoviţei) — la care s-au conturat şi afirmat centrul comunal al aceluiaşi sat, care a fost întreg evul mediu proprietatea mănăstirii Moldoviţa, dimpreună cu cătunele Gura Boului, Valea Stânei, unde s-a creat colonia germană Freudenthal şi cătunul Ruşii pe Boul, al cărui nume a devenit mai recent Paltinu — întreaga evoluţie, deci, poate fi urmărită şi reconstruită pe următoarele etape distincte:a. între anii 1774-1918 aşezările din comuna Vatra Moldoviţei au fost parte componentă a Bucovinei, evoluând ca zonă periferică a Imperiului Habsburgic şi aflându-se sub înrâurirea a doi factori esenţiali — politica promovată de Curtea din Viena, pe de o parte şi efortul românilor bucovineni de a-şi afirma, dezvolta şi emancipa identitatea naţională proprie, în contextul mozaicului etnic, lingvistic şi confesional din imperiu, dar, în acelaşi timp menţinând şi dezvoltând legăturile cu românii din Moldova şi întreg spaţiul conaţional;b. între anii 1918-1940 acest teritoriu a revenit, împreună cu întreaga Bucovină, la statul român întregit după 1918; la sfârşitul acestei etape, în 1940, au fost expropriaţi evreii din raza comunei Vatra Moldoviţei şi s-au repatriat în Germania coloniştii nemţi, care se stabiliseră pe raza comunei în diferite etape ale stăpânirii habsburgice, încât, la începutul celui de al doilea război mondial , pe raza comunei predominau iarăşi, sub raport numeric, românii, care de fapt au format întotdeauna populaţia majoritară;c. în anii 1940-1944 (când s-au prăbuşit frontierele legitime ale României, în urma semnării şi aplicării Planului Ribbentrop - Molotov şi în zonă s-au refugiat confraţi din teritoriile româneşti în urma ameninţării cu forţa şi a şantajului cu războiul, odată cu intrarea ţării în război) şi până la sfârşitul conflagraţiei în 1944-1945 s-au resimţit din plin implicaţiile şi complicaţiile războiului mondial;d. între anii 1944-1989 aşezările şi locuitorii din acest colţ de ţară au evoluat sub înrâurirea regimului totalitar instaurat de trupele sovietice de ocupaţie, stăpâne până în 1958 peste tot, şi apoi a regimului comunist şi ceauşist, cu toate promisiunile şi limitele sale;e. etapa actuală, începută în 1989, înseamnă revenirea treptată la valorile democraţiei şi ale statului de drept, cu toate căutările şi încercările tranziţiei spre economia de piaţă şi a strădaniilor pentru integrarea în structurile euro-atlantice.

Ce a fost esenţial în evoluţia locuitorilor din comuna Vatra Moldoviţei ? Este tocmai ceea ce încercăm să relevăm în rândurile care urmează, cu menţiunea care se impune şi de această dată, că principala dificultate de documentare şi informare rezultă din faptul că arhivele dintre anii 1774-1918 s-au pierdut în mare parte sub tăvălugul celor două războaie mondiale, iar puţinele care au supravieţuit se află, răzleţite, fie la Bucureşti, Viena, Lvov, Suceava, fie în arhivele de stat din Cernăuţi, deschise abia recent, după 1991, în urma prăbuşirii imperiului roşu. O bună parte din arhivele ţării, de până în 1958, au fost selectate şi acaparate de trupele sovietice în retragere. Totuşi, atâtea informaţii câte ni s-au păstrat, ne oferă o imagine veridică asupra evoluţiei sinoase, nu lipsită de dificultăţi şi adversităţi, ale epocilor modernă şi contemporană.0002000008BE00000D80 8B8,

În anii stăpânirii austriece (1774-1918), aşezările din comuna Vatra Moldoviţei au ieşit de sub tutela mănăstirii — desfiinţarea acesteia a constituit primul şoc pentru populaţia din zonă - evoluând, împreună cu Bucovina, sub un regim juridic, ce a cunoscut perioada administraţiei militare (1774-1786) când ducatul depindea de Consiliul Aulic din Viena, perioada administraţiei galiţiene (1786-1861), când Bucovina a făcut parte integrantă din provincia imperială Galiţia şi apoi între anii 1861-1918, când Bucovina devine ducat autonom, cu Dietă, stemă proprie şi reprezentanţi în toate organele legislative imperiale.

La data intrării comunei în frontierele imperiului habsburgic, aşezările din componenţa acesteia se întindeau pe o suprafaţă de 30,05 km2, pe care trăiau 1.283 de locuitori, în majoritae covârşitoare români, de religie creştin-ortodoxă, care, în toată perioada stăpânirii austriece au aparţinut de districtul Câmpulung Moldovenesc. Mănăstirea avusese şi un anumit număr de robi ţigani şi tătari, răsfiraţi în diverse sate şi proprietăţi ale ei; în 1783, robii au fost dezrobiţi şi obligaţi să se integreze locuitorilor din satele în care munceau.De la început, spre a înţelege cât mai nuanţat şi pe deplin condiţiile naturale şi specificul acestei comune, mijloacele avute la dispoziţie, ocupaţiile locuitorilor strâns legate de cadrul natural, ne folosim de o caracterizare scrisă, pe care o făcea primarul acestei comune la sfârşitul perioadei interbelice, dar pe care o socotim în ansamblu valabilă şi pentru etapa 1774-1918: „comuna aceasta este aşezată într-o regiune strict muntoasă, cu terenuri infinit de puţine, pietroase, accidentate şi neproductive; pământ de cultură se găseşte foarte puţin în raport cu numărul populaţiei şi nevoilor sale; agricultura în comuna noastră nu se poate face din lipsă de pământ arabil şi chiar a terenurilor de fânaţ, din care cauză locuitorii nu s-au putut ocupa, ca în alte regiuni vecine, cu creşterea vitelor”; drept ca urmare a acestei stări de lucruri — conchidea primarul comunei Vatra Moldoviţei — „toţi locuitorii sunt fie lucrători forestieri şi cărăuşi de material lemnos” fie „sunt nevoiţi să facă angajamente, pe la diferite întreprinderi din ţară” .000200000ABB00001638 AB5,Stăpânirea austriacă, odată instalată în zonă, s-a caracterizat printr-un ansamblu de măsuri cu efecte şi consecinţe imediate sau de durată asupra aşezărilor şi locuitorilor, în care foloasele s-au îmbinat cu ponoasele, avantajele cu dezavantajele, deşi în general putem vorbi de numeroase consecinţe pozitive, izvorând din scoaterea zonei de sub dependenţa şi monopolul economic al înapoiatei Porţi Otomane, punerea Bucovinei în legătură cu centrele de cultură şi civilizaţie mai avansate ale Europei Centrale şi Occidentale, încetarea raidurilor prădalnice fie ale turcilor, fie ale ruşilor, asigurarea unui climat de ordine, legalitate, stabilitate, pace, armonie, trecerea la o economie de piaţă, introducerea unor principii mercantiliste, stimularea creaţiilor tehnice şi a productivităţii, punerea autohtonilor într-o permanentă şi benefică stare concurenţială cu o mare diversitate de grupuri etnice alogene, colonişti şi imigranţi care au împânzit întreaga Bucovină.Pe de altă parte, însă —şi faptul acesta îl vom exemplifica pe parcursul rândurilor ce urmează, limitându-ne mai ales la cazul comunei Vatra Moldoviţei — stăpânirea austriacă a transformat zona ocupată, dintr-un teritoriu uninaţional, exclusiv românesc, într-un mozaic multietnic, multilingvistic şi multiconfesional, cu 12 grupuri naţionale şi 10 religii, în care românii, în ajunul primului război mondial formau doar o treime în ansamblul întregii populaţii, adică au ajuns minoritari; cea de-a doua treime o formau rutenii sau ucrainenii, concentraţi mai ales în zona dintre Prut şi Nistrul, iar în a treia treime — celelalte 10 grupuri naţionale, germani, evrei, poloni, armeni, cehi, slovaci, lipoveni, maghiari, ţigani, huţuli. Prezenţa masivă a coloniştilor şi imigranţilor a presupus împărţirea proprietăţii agro-silvice între autohtoni şi alogeni, deposedarea şi marginalizarea economico-financiară a unei însemnate părţi a localnicilor, pauperizarea altei părţi a populaţiei băştinaşe, menţinerea românilor în marea lor majoritate în sectorul agricol, care implica muncă multă şi venituri puţine, în vreme ce o parte dintre colonişti şi imigranţi, îndeosebi germani, evrei, armeni, etc au ocupat poziţii economico-financiare mult mai avantajoase, ocupând locuri de conducere în administraţie, justiţie, dar mai ales în industrie, meşteşuguri, finanţe, comerţ. Acest fapt esenţial era analizat şi relevat în 1899 în paginile ziarului „Patria”, organul Partidului Naţional Român din Bucovina, care scria, rezumând toate aceste consecinţe ale stăpânirii străine: „ţara este inundată de patroni străini, muncitori străini, arendaşi străini, funcţionari străini, încât fără exagerare, indigenii sunt cu desăvârşire sub „ocrotirea” acelora care au ocupat-o” . 000200000967000020ED 961,În mod concret, primele măsuri politice au început prin difuzarea şi aplicarea reformelor iosefine. Însă, chiar înaintea semnării actului juridic cu

valoare internaţională, convenţia austro-turcă din 7 mai 1775, prin care nordul moldav trecea oficial sub stăpânirea austriacă, la 16 noiembrie 1774, odată cu înaintarea trupelor austriece în Bucovina, a fost răspândită o proclamaţie, prin care generalul Gabril von Sppleny primul guvernator al Bucovinei, anunţa, printr-un text în limba română, scris cu litere chirilice, că „de-acum înainte, orice poruncă de la Poarta Otomană, ori de la Divanul Moldovei, nimeni să nu mai cuteze a o asculta, ci toate poruncile vor fi şi vor veni numai de la Măria Sa, generalul baron Sppleny”, fiindcă această bucată de loc a Moldovei, pe unde s-au pus hotar şi însemne împărăteşti, pajure, este sub stăpânirea împăraţilor lor, crăiasa apostolească Maria Tereza şi împăratul Iosif al II-lea”; proclamaţia era adresată, deopotrivă, către egumeni, preoţi, boieri, mazili, ruptaşi, vornici şi toţi locuitorii, avertizându-i, că, pe de o parte „cine din norod, ori ce fel de obraz ar fi, nu se supune la această înştiinţare şi poruncă, va fi de mare primejdie”, iar noua stăpânire promitea tuturora „bună ocrotire şi apărare, spre bună odihnă şi dreptate”; textul a fost citit „întru auzul tuturora şi, totodată, lipit pe uşile bisericilor” . Reformele iosefine, incluzând toate măsurile de reformare iniţiate şi preconizate de împăraţii Maria Tereza (1740-1780), Iosif al II-lea co-împărat şi împărat între 1780-1790, precum şi Leopold al II-lea între 1790-1792, au vizat toate compartimentele vieţii materiale şi spirituale ale activităţii umane şi au fost, într-adevăr, o veritabilă redimensionare progresistă a gândirii şi activităţii practice, dar s-au oglindit şi resimţit în mod inegal în spaţiile geografice întinse ale vastului imperiu. Spre exemplu, dacă în 1777 s-a proclamat — ceea ce era atunci în intenţia reformatorului şi legiuitorului iluminist — obligativitatea ciclului primar, laicizarea, raţionalizarea, unificarea şi modernizarea programelor şcolare, preconizându-se formarea şi utilizarea unui corp didactic adecvat şi elevat, plătit în bani şi în natură, în comuna Vatra Moldoviţei înfiinţarea primelor şcoli s-a realizat abia după o jumătate de veac şi nu în centrul comunal mai întâi, ci la Freudenthal în 1856, unde exista colonia germană. 000200000CBB00002A4E CB5,La început, în fruntea satelor au fost păstraţi, conform tradiţiei, vornicii şi vatamanii, apoi s-au ales primari, dintre gospodarii satului. În localităţile cu populaţie germană numeroasă se alegeau, de obicei, mai ales la oraşe, doi primari, unul român şi celălalt german. S-a introdus un control riguros asupra îndeplinirii atribuţiilor şi respectării legilor. În timpul administraţiei militare, controlul se efectua, de obicei, de către militari. S-a introdus şi generalizat principiul remunerării cu o sumă fixă de bani a tuturor funcţionarilor. S-au luat măsuri de pază, ordine, combatere a epidemiilor, incendiilor. S-a înlocuit dreptul cutumiar cu legea scrisă, introducându-se Codul Civil al Mariei Tereza. Ţăranii au fost scoşi de sub jurisdicţia stăpânului de pământ — în cazul de faţă de sub atotputernicia egumenului mănăstirii. Dreptul de cercetare şi sancţionare a unor infracţiuni a fost încredinţat unor instanţe juridice, create la Suceava, Siret şi Cernăuţi, iar ulterior şi la Câmpulung, capitala districtului de care depindea Vatra Moldoviţei. În cadrul reformelor iosefine şi al celor care au urmat, între alte măsuri esenţiale s-a reaşezat şi generalizat sistemul obligaţiilor ce reveneau tuturor locuitorilor faţă de stat. Chiar din 1775 s-a introdus un impozit funciar, valabil pentru toţi membrii societăţii, încât numărul contribuabililor a crescut de la 52,5% din totalul locuitorilor în 1774 la 99,07% până în 1806, anulându-se aproape integral numărul celor scutiţi de impozite. Astfel, înlocuirea „jugului de lemn” al dependenţei faţă de Poarta Otomană cu noul „jug de fier” al stăpânirii habsburgice a însemnat de la început suprimarea scutirilor de bir, de care beneficiau până atunci boierii, preoţii, unii dregători. S-a introdus obligaţia ca toţi proprietarii să plătească anual birul alodial de 10%. Ţăranii, care fuseseră sub dependenţa mănăstirii au devenit liberi sub raport juridic. Ei puteau, acum, să se căsătorească fără acordul stăpânului. Copiii clăcaşilor şi cu atât mai mult ai ţăranilor liberi căpătau libertatea să înveţe orice meserie nouă şi să lucreze şi în alt sector decât cel agricol. În 1779 s-a introdus o impozitare diferenţiată, mai dreaptă, de factură iluministă, în funcţie de starea socială a contribuabilului: ţăranii clăcaşi trebuiau să dea bir anual doar 15 crăiţari de familie, răzeşii — 30 de crăiţari de familie, mazilii — 40 de crăiţari,

marii proprietari, negustori, arendaşi, cămătari — plăteau individual între 1 şi 2 florini; clerul de mir şi cel monahal a fost şi el supus la bir pentru prima oară, trebuind să plătească suma globală de 400 de florini anual. În 1783 au fost eliberaţi robii de la curţile boiereşti şi de la mănăstiri, iar în 1786 sătenii care practicau anumite meşteşuguri puteau deveni salariaţi. Pentru înlesnirea legăturilor între localităţi s-au creat oficiile poştale pentru corespondenţă şi poştalioane cu cai pentru călători, introducându-se unele taxe pentru întreţinerea funcţionarilor din acest sector. În 1793 s-a introdus un registru funciar general, Tabula Ţării, în care se înscriau cu mare exactitate şi rigurozitate toate datele esenţiale şi mutaţiile ce interveneau în domeniul proprietăţii funciare, spre a se preveni conflictele de hotar.000200000C7F00003703 C79,S-au elaborat hărţi cadastrale, de mare precizie, care au devenit şi instrumente de impozitare şi mijloace de rezolvare rapidă a conflictelor între proprietari.Neîndoielnic, între intenţia legiuitorilor şi realizarea concretă a executorului a rămas întotdeauna o anumită discrepanţă, ca între vorbe şi fapte.În ansamblul reformelor, colonizarea şi imigrarea, împânzirea şi îndesirea populaţiei indigene cu grupuri alogene a reprezentat una din măsurile esenţiale, urmărind, deopotrivă ţeluri politice, economice, culturale, religioase. Se voia desfiinţarea primatului populaţiei româneşti şi crearea unui factor demografic de contracarare a poziţiei ostile a românilor, majoritari în zonă. Pe noii veniţi trebuia să se sprijine administraţia imperială, spre a putea subordona şi manipula pe români. Se urmărea totodată, identificarea şi exploatarea cu maximă eficienţă a bogăţiilor din zonă. Colonizarea şi imigrarea înlesneau integrarea mai rapidă a românilor la imperiul multietnic, aducându-se în teritoriu civili şi militari, funcţionari şi meşteşugari calificaţi, alogeni interesaţi şi devotaţi, pe care să se sprijine noua stăpânire. Introducerea limbii şi culturii germane, încurajarea catolicismului, religia oficială în imperiu erau alte obiective permanente. În acest context, comuna Vatra Moldoviţei a fost şi ea colonizată. Astfel, în 1796, antreprenorul şi industriaşul Anton von Manz din Styria, obţinând un mare împrumut de la principele de Liechtenstein, în urma descoperirii în sudul Bucovinei, în zona muntoasă, a unor zăcăminte de fier, plumb, cupru, sare etc. face primul importante investiţii, pentru punerea în valoare a acestor minereuri, aducând peste 7.000 de mineri calificaţi, din diferite ducate şi provincii — Zips, Boemia, Leutschau, Kassmark, Schemnitz - construind case de locuit, afânătoare şi cuptoare pentru prelucarea minereului şi înfiinţând colonii germane la Iacobeni, Cârlibaba, Fundul Moldovei, Pojorâta, Vatra Moldoviţei, Eisenau (Prisaca Dornei), Ruşi pe Boul, Valea Stânei (Freudenthal), Rusaia, Valea Putnei, Dealul Negru. Colonia germană Freudenthal, din comuna Vatra Moldoviţei cuprindea iniţial 35 de familii cu 170 de suflete; această colonie se forma din lucrători minieri, originari din Zips, de confesiune protestantă, luterană. Noii veniţi, lucrători calificaţi se ocupau cu exploatarea şi prelucrarea minereului de fier. Activitatea lor a sporit până la 1848 şi în ajunul războiului Crimeei, cunoscând succese mai ales sub Vincenz Manz, nepotul lui Anton Manz, care la 1838 construia 6 forje de prelucrare a minereului de fier la Vatra Moldoviţei şi la mijlocul veacului al XIX-lea stăpânea şi exploata în întreg sudul Bucovinei peste o sută de puncte de lucru, având „uzine” de prelucrare şi confecţionare a uneltelor mai ales la Iacobeni, Prisaca Dornei şi Vatra Moldoviţei. După închiderea exploatărilor miniere din zonă — după revoluţia de la 1848 — 1849, după războiul Crimeei (1853-1856) — foştii minieri şi lucrători germani de la forjele de prelucrare a metalelor s-au reprofilat şi au rămas în zonă ca tăietori de lemne. Sub raport confesional ei aveau o parohie luterană la Iacobeni şi au creat o filială şi la Freudenthal. 00020000099E0000437C 998,Numărul coloniştilor germani pe raza comunei Vatra Moldoviţei a fost variabil. La 1817 — când împăratul Francisc I vizita Bucovina el nota în jurnal că existau în centrul comunei doar 11 familii. La 1842, când activitatea de exploatare şi prelucrare atingea cotele cele mai ridicate, existau 58 de familii germane de confesiune romano-catolică şi 15 de protestanţi. Însă, în 1910, pe raza întregii comune erau 245 de familii

. În 1940 — când s-a pus problema repatrierii lor în Germania — pe raza comunei trăiau 324 de familii cu 830 de suflete.În comuna Vatra Moldoviţei s-au mai stabilit, venind din Galiţia, şi un anumit număr de evrei, negustori, arendaşi, cămătari, patroni ai fabricilor de cherestea şi gurilor de exploatare forestieră. Printre evreii veniţi în zonă s-au afirmat şi remarcat şi câţiva cămătari, între care Felix Relicovschi, Chaje Petchter, Sara Schiber, Leon Zoloscer, îndeosebi, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea; ei au scos la licitaţie şi au ruinat avutul a zeci de familii de gospodari. Unii dintre imigranţii evrei şi—au continuat activitatea şi în perioada interbelică, fiind expropiaţi abia la începutul guvernării lui Ion Antonescu, în toamna şi iarna anului 1940. Printre cei mai bogaţi menţionăm pe Vildman Fischer, patronul Fabricii de cherestea, Israel Pesati, mare proprietar funciar, care stăpânea peste o mie de ha de teren arabil, nouă mii de ha de fânaţ şi patru mii de ha de păşune — acest Pesati fiind, totodată şi patronul unei mari fabrici de cărămidă; un alt imigrant evreu Abraham Tuchmann, s-a îmbogăţit ca mare negustor de material lemnos. .Caracterul parazitar al activităţii acestor imigranţi evrei constă în rapiditatea cu care s-au infiltrat şi au acaparat numeroase proprietăţi ale localnicilor, sursele cele mai importante de câştiguri, îndeosebi finanţele, exploatările forestiere, comerţul cu material lemnos, cămătăria, meseriile, în timp ce autohtonii s-au pauperizat şi proletarizat. În 1910, de pildă, pe baza datelor din arhivele oficiale, Ilie E. Torouţiu constata că deşi puţini la număr, imigranţii evrei în special şi coloniştii alogeni în general deţineau o evidentă şi omnipotentă majoritate numerică în rândurile meseriaşilor şi negustorilor, deşi în comuna Vatra Moldoviţei românii au continuat să constituie întotdeauna majoritatea covârşitoare a populaţiei:

Situaţia statistică etnică a meseriaşilor şi negustorilordin comuna Vatra Moldoviţei în 1910 (după I.E.Torouţiu)000200000FC300004D14 FBD,Nr. crt. Localitatea Meseriaşi şi negustoriTotal

Români Evrei Alţii1 Vatra Moldoviţei 7 28 7 422 Ruşi pe Boul - 13 3 163 Ciumârna 1 3 - 4Total comună 8 44 10 62 Pe lângă germani şi evrei, în anii stăpânirii austriece, pe fostele proprietăţi ale mănăstirii Moldoviţa s-au mai infiltrat şi aşezat, la Ciumârna, într-o fundătură de pe valea pârâului cu acelaşi nume, un grup de huţuli. Ei erau crescători de animale şi lucrători forestieri. În 1910 existau la Ciumârna 309 locuitori huţuli. Dar, în 1940 numărul lor ajunsese la 520 de persoane. Ei posedau — în contrast cu marele proprietar funciar evreu amintit - doar 14 ha pământ arabil, 420 ha fânaţ, 520 ha păşune şi 1409 ha pădure.În privinţa înrâuririi exercitate de politica austriacă pe plan demografic, în cei 144 de ani, asupra comunei Vatra Moldoviţei, cercetări mai vechi, precum cele ale lui J. Hain, K. Czoernig sau foarte recente, ca de pildă ale nord-bucovineanului român Constantin Ungureanu relevă o consecinţă directă a colonizării şi imigrărilor este aceea că în 1918 „hotarul lingvistic româno-rutean — după ce s-a produs rutenizarea treptată a regiunii dintre Prut şi Nistru —porneşte de la Cârlibaba spre râul Moldoviţa, cuprinzând zona mixtă Breaza, Ruşii pe Boul şi ambele Moldoviţe (Vatra Moldoviţei şi Ruşii Moldoviţei, n.n.), apoi se ridică de-a lungul malului stâng, până la cumpăna izvoarelor dintre râurile Ciumârna şi Suceviţa” .Împânzirea Bucovinei cu grupuri etnice, lingvistice şi confesionale dintre cele mai diverse a dus între altele şi la diminuarea şi marginalizarea de către noii stăpâni a rolului religiei ortodoxe a populaţiei autohtone. Între alte implicaţii sunt de reţinut instalarea sediului hergheliei imperiale în clădirile fostei episcopii de la Rădăuţi, încurajarea utilizării pietrei ca

material de construcţii de la bisericile vechi din Suceava şi de la Cetatea de Scaun pentru ridicarea unor case şi depozite de mărfuri ale coloniştilor şi imigranţilor alogeni, transformarea complexului mănăstiresc în depozit al trupelor imperiale de ocupaţie, folosirea în acelaşi scop a dependinţelor fostei mănăstiri Humor de către militarii din localitate. În acelaşi sens, când în 1814 s-a ridicat în capitala Bucovinei o biserică pentru catolici, guberniul din Lemberg a dispus însuşirea şi folosirea clopotelor de la fostele mănăstiri Voroneţ şi Moldoviţa. Localnicii au protestat vehement şi insistent împotriva acestei necuviinţe, reuşind, abia în 1834, să reintre în posesia clopotelor ce le aparţineau din moşi-strămoşi.La 1848-1849, în acea „Primăvară a popoarelor”, electorii din comuna Vatra Moldoviţei, în deplină înţelegere cu răzeşii din întreg districtul Câmpulung Moldovenesc l-au ales ca deputat în parlamentul de la Viena pe un „om de-al lor”, de-al ţăranilor, pe diaconul Miron Ciupercă (înscris în actele vremii Czuperkowicz). Originar din cătunul Colacu, Fundu Moldovei, bun cunoscător şi neobosit apărător al drepturilor locuitorilor români din acest district, Miron Ciupercă a reuşit, cu sprijinul energic şi al electorilor din comuna Vatra Moldoviţei, să-l înfrângă pe contracandidatul său, reprezentantul coloniştilor şi imigranţilor alogeni, Michael Keller. Miron Ciupercă a obţinut 66 de voturi, faţă de numai 29, de către cel din urmă. Ajuns în parlamentul din Viena, Miron Ciupercă — remarcat încă din deceniile anterioare ca un energic şi îndrăzneţ exponent al doleanţelor locuitorilor din zonă — a desfăşurat o bogată activitate politică: le scrie ţăranilor despre mersul dezbaterilor şi chestiunile ce se ridică; publică în limba germană şi răspândeşte printre deputaţi un memoriu nerezolvat al ţăranilor, din 25 iulie 1844; acţionează „pentru binele obştesc”, cerând „acea slobozenie”, pe care „o aveam, când ne-au găsit austriecii”; propune desfiinţarea robotei şi servituţiilor feudale fără nici o despăgubire; susţine acordarea statutului de autonomie provincială a Bucovinei; critică vehement pe unii funcţionari din zonă şi cere înlăturarea lor, „fiindcă nu apără interesele oamenilor” .000200000C4F00005CD1 C49,În urma demersurilor lui Miron Ciupercă şi a deciziilor adoptate în parlamentul din 1848-1849, în cadrul măsurilor întreprinse de Curtea din Viena prin patentele imperiale din 9 şi 15 august 1848, referitoare la desfiinţarea clăcii şi sevirtuţiilor feudale, după lungi căutări şi tergiversări au fost propuşi spre „dezrădăcinarea servituţiilor” şi împroprietărire a 125 de familii din Vatra Moldoviţei. Însă acţiunea s-a finalizat abia la 22 septembrie 1862, când s-a pus la dispoziţia primăriei Vatra Moldoviţei suprafaţa de 1600 ha de pădure, fâneaţă şi păşune „pentru a salva interesele sătenilor români din Vatra Moldoviţei „în sensul ca membrii şi descendenţii celor 125 de familii sărace să aibă posibilitatea — aflăm din documentul de epocă — „să cumpere cu preţ redus lemn din pădurea comunală sau să pască vitele pe păşunea din Vatra Moldoviţei”; capii celor 125 de familii au solicitat însă, mereu, administraţiei imperiale, până în 1912, în ajunul primului război mondial, „să fie puşi în posesiune deplină”, ceea ce Comitetul Ţării le-a refuzat în mod sistematic . Principalele ocupaţii ale locuitorilor erau munca la exploatările forestiere, cărăuşia cu materialul lemnos, precum şi creşterea vitelor. În întreaga comună funcţionau în ajunul primului război mondial 21 de prăvălii — din care 14 la Vatra Moldoviţei, 4 la Ruşi pe Boul şi 3 la Ciumârna — toate având ca patroni evrei; aceştia au deţinut în toţi anii stăpânirii austriece şi comerţul cu lemne, vite, bere, grâne, porumb şi furaje.În deceniul dinaintea primului război mondial averea locuitorilor era relativ modestă: în centrul comunei, cei 1283 de locuitori stăpâneau 68 de ha arabil, 1057 ha izlaz, 1800ha poieni, 5600 ha păduri şi 10 ha grădini. Locuitorii din Vatra Moldoviţei aveau pe lângă casă 65 de cai, 743 de vite, 370 de porci şi 40 de stupi. Funcţionau: o şcoală din 1860, un oficiu poştal, mai multe mori şi fierăstraie, două case de economii şi din 1889 o hală C.F.R. La Freudenthal, cei 174 de colonişti germani posedau 10 cai, 163 de vite cornute, 55 de oi, 119

porci şi 21 de stupi. La Ciumârna, cei 309 de huţuli aveau 38 de cai, 297 vite mari, 55 de oi, 115 porci şi 3 stupi.Locuitorii aşezărilor de pe raza comunei au participat şi au fost martiri la câteva evenimente epocale — între care adunarea naţională de la Putna, din august 1871, războiul pentru cucerirea independenţei de stat a României (1877-1878), aniversarea a patru sute de ani de la trecerea în eternitate a lui Ştefan cel Mare, în 1904, expoziţia naţională organizată în 1906 la Bucureşti, cu participarea a 1500 de ţărani bucovineni, prilejuită de sărbătorirea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani, 40 de ani de domnie a regelui Carol I al României şi 25 de ani de la proclamarea statului român ca regat, sau au fost martori la zborul simbolic executat de Aurel Vlaicu în aprilie 1912 la Cernăuţi etc — evenimente ce au dus la pregătirea şi înfăptuirea Marii Uniri din 1918, când la 27 octombrie şi apoi la 28 noiembrie 1918 s-a hotărât eliberarea şi unirea Bucovinei la statul român, act istoric la care au luat parte şi delegaţi ai comunei Vatra Moldoviţei.000200000ABF0000691A AB9,Integrarea în statul român (1918-1940)Primul război mondial — cu cele trei invazii succesive ale trupelor ruseşti în Bucovina, cu efortul uman şi material cerut şi susţinut de toate localităţile, cu numeroase rechizite suportate de populaţie, cu repetatele apeluri adresate sătenilor de a trimite spre front alimente conservate, pere, mere, perje, prune uscate, ca şi lucruri de mână (ciorapi, flanele, mănuşi de lână, etc) — a însemnat, aşa cum se menţionează într-o cronică parohială locală din zonă un eveniment epocal cu o dublă înfăţişare; pe de o parte, faptul că „după mulţi ani de zbucium şi nelinişte, în sfârşit românii au ajuns să-şi vadă visul cu ochii, România Mare, România întreagă, România cea de multe secole visată s-a înfăptuit”; pe de altă parte este tot atât de adevărat că „amintiri de pe urma acestui crâncen măcel de oameni sunt casele arse, ori sfărâmate, oameni ciungi, ologi, orbi, care au jertfit o parte din ei înşişi pentru prosperitatea ţării” .Locuitorii din Vatra Moldoviţei şi-au dat şi ei tributul lor de eroism, de jertfă pentru împlinirea acestui deziderat. Pentru cei întorşi din război în stare de invaliditate, s-a constituit în 1924 Cooperativa Invalizilor de Război, de unde să-şi poată procura alimente şi bunuri de strictă necesitate la preţuri moderate”. De asemenea, celor sărmani li s-a distribuit lemn gratuit din pădurea comunală. Consiliul comunal a decis în primii ani de după război să fasoneze şi să distribuie locuitorilor al căror case au avut de suferit în timpul războiului „lemn de construcţie şi draniţă la preţuri accesibile, moderate”. Pentru refacerea şeptelului de animale — mult diminuat în urma războiului, a rechiziţiilor forţate efectuate fie de austrieci, fie de ruşi — s-a format şi activat Comitetul Local pentru Protecţia Animalelor, compus din primar, preotul satului, directorul şcolii şi câţiva gospodari, care, în colaborare cu organele judeţene s-au preocupat la refacerea şi consolidarea gospodăriilor. S-au refăcut şi dat în folosinţă drumurile şi podurile, care fuseseră distruse în timpul războiului. S-au restabilit legăturile între localităţi şi exploatările forestiere, între Vatra Moldoviţei şi Frumosu. S-au construit din temelii ori s-au renovat, în anii 1923-1934, clădirile şcolilor elementare de la centru şi Valea Stânei. Au fost, de asemenea, refăcute şi lărgite sediile primăriei şi postului de jandarmi, fiecare dintre aceste instituţii fiind dotate cu anexe de strictă necesitate. Noua administraţie românească a făcut importante investiţii din bugetul local pentru sporirea spaţiului de învăţământ. Sumele cheltuite în aceşti ani pentru şcolile din comună au fost de peste cinci ori mai mari decât cele pentru restul instituţiilor publice locale.000200000A9B000073D3 A95,Redresarea stării economico-financiare a comunei a permis ca în 1924 consiliul comunal să participe cu suma de 3.000 lei şi produse reprezentative la organizarea expoziţiei agricole naţionale de la Iaşi, iar în anul următor, să dea un ajutor de 4.000 lei pentru diminuarea efectelor sectei şi foametei din Basarabia; în acelaşi an, comuna a

participat şi cu o importantă cantitate de lemn de construcţie pentru ridicarea cazărmii militare de la Câmpulung Moldovenesc. Refacerea distrugerilor cauzate de primul război mondial şi avântul economic din anii stabilizării s-au oglindit şi în sporirea potenţialului demografic al comunei — prin revenirea celor plecaţi şi angajaţi la diverse munci sezoniere în alte localităţi, dar şi prin sporul natural al populaţiei — cât şi în refacerea şi creşterea şeptelului de animale.Astfel, faţă de anul 1910, în primul deceniu de după război s-a realizat următorul spor demografic :

Evoluţia populaţiei din Vatra Moldoviţei între anii 1910-1930Nr. crt.Anii Evoluţia demografică

Vatra Moldoviţei Ruşi pe Boul Ciumârna1 1910 1283 846 3092 1927 1997 1102 4033 1930 2771 1389 481

Cât priveşte evoluţia numărului de animale — care exprimă un element esenţial al stării materiale a gospodăriilor — situaţia se prezintă, pentru anii 1926-1935, astfel:Şeptelul de animale în perioada interbelică*Nr. crt.Felul animalelor Evoluţia numerică a animalelor

1926 1928 1931 19351 Cabaline 244 247 204 2282 Vite cornute 604 746 751 9363 Ovine 734 969 1284 16894 Porcine 77 399 387 4985 Păsări 1914 2206 2291 38426 Stupi de albine 175 106 197 141*- datele menţionate nu includ fosta comună Ruşi pe Boul

Considerând anul 1928 ca an de vârf al perioadei stabilizării se poate constata că, exceptând sectorul cabaline şi cel apicol, la toate celelalte categorii s-a înregistrat o creştere serioasă, în condiţiile în care comuna raporta an de an că posedă doar o suprafaţă de 810 ha de păşune.La sfârşitul perioadei stabilizării, trebuind să raporteze averea de care dispune comuna, primarul trimitea următoarele date: bugetul comunal crescuse de la 514.200 lei în 1926 la 730.000 lei în 1929; locuitorii comunei dispuneau de o diversitate de categorii de terenuri — pădure, fânaţ, păşune, arabil, grădini, pământ neproductiv — în suprafaţă totală de 1.293 ha; consiliul comunal avea în proprietatea sa o reţea de clădiri publice: ruinele fostei mănăstiri, şcolile primare de la centru şi satele componente, şcoli, care au fost construite integral sau renovate şi lărgite în anii 1923-1924, dispunând de bucătării de vară, şură pentru lemne; localul postului de jandarmi- cu grajd, arest; apoi — biblioteca, arhiva primăriei, cabinetul de lectură „Petru Rareş” etc.000200000BAA00007E68 BA4,Constituţia din 1923, reformele şi legile democratice puse în aplicare după războiul mondial se reflectau în modalitatea, ritmicitatea, seriozitatea cu care se convoca şi funcţiona Consiliul Comunal, ca organ ales de săteni, care se întrunea şi dezbătea cele mai diverse chestiuni de interes local, adoptând decizii şi urmărind îndeplinirea acestora. Aşa de pildă, şedinţa Consiliului Comunal din 11 septembrie 1929 avea la ordinea zile următoarele probleme:1. Citirea şi verificarea procesului verbal al şedinţei anterioare;2. Arendarea dreptului de vânat al comunei;3. Exploatarea arborilor căzuţi din pădurea comunală;

4. Deschiderea de credite suplimentare şi extraordinare sau modificarea bugetului comunal pe anul 1929;5. Repararea podului comunal peste apa Moldoviţei şi construirea unui pod peste apa Ciumârnei;6. Contribuţia comunei la construirea unui drum la fântâna de slatină de la Cacica;7. Terminarea restaurării localului postului de jandarmi;8. Distribuirea de târşi necesari locuitorilor pentru întărirea apărătoarelor la terenurile rupte de ape.

Uneori, Consiliul comunal s-a preocupat şi de a înfiinţa la Vatra Moldoviţei unele instituţii publice noi. Astfel, când în 1924, în cadrul legislaţiei de organizare şi consolidare a României Mari, pentru Ministerul de Justiţie s-a propus înfiinţarea unei judecătorii de ocol la Vama, pentru ca locuitorii de pe văile Moldovei şi Moldoviţei să aibă la dispoziţie o instanţă juridică mai aproape, spre a nu fi obligaţi să meargă pentru soluţionarea oricăror litigii secundare în capitala judeţului, la Câmpulung Moldovenesc, primarul şi factorii de decizie au cerut ca judecătoria de ocol să se creeze la Vatra Moldoviţei. Ca urmare, s-a decis să se întreprindă, în timpul cel mai scurt, toate demersurile, în acest scop, trimiţându-se delegaţi la Cernăuţi şi la Bucureşti.Alteori, Consiliul comunal s-a confruntat cu procese complicate şi îndelungate, care priveau păstrarea şi apărarea patrimoniului material al locuitorilor. Aşa bunăoară, între anii 1926-1934, urmaşii celor 125 de familii de pe raza comunei — care, în 1862 primiseră, prin transfer de la Fondul Bisericesc, în cadrul proprietăţii comunale, o anumită suprafaţă de pădure, păşune şi fâneaţă” — s-au constituit în „Ceata de moşneni în devălmăşie, cu privire la păduri, poieni şi goluri de munte”, care la 23 decembrie 1926 a dat în judecată primăria comunală, cerând să fie puşi în posesie individuală deplină „cu acele parcele date comunei în numele lor”. Acele loturi se aflau, însă înscrise în cărţile funciare ale comunei, în opt fonduri de teren, la Palamania Lupoaia, Poiana Lupoaie, Dealul Trestiei, Dealul Mănăstirii, Runcul Boului, Noatin şi Gura Boului - şi ori de câte ori, în 1908, 1911, 1912 ţăranii se adresaseră Comitetului Ţării spre a fi puşi în posesia individuală, nu li s-a aprobat, făcându-se de fiecare dată remarca expresă că acel pământ să fie în proprietatea comunală şi doar administrat de familiile respective.000200000AD300008A0C ACD,În memoriul explicativ trimis instanţelor juridice superioare — după ce Tribunalul Judeţean Câmpulung Moldovenesc a dat câştig de cauză celor ce se considerau îndreptăţiţi la împroprietărire şi s-a pus sechestru pe suprafeţele cerute de ţărani, iar din 1927 s-a dispus să se vândă din aceste păduri — se arată că, după primul război mondial s-au împărţit în unele comune pădurile obşteşti la ţărani; în acest context, au reînceput agitaţiile şi la Vatra Moldoviţei pe această temă. Însă ţăranii în cauză se bucuraseră din 1920 de „avantajele folosirii terenurilor comunale, adică pentru păşunatul vitelor şi procurarea lemnelor de foc necesare pentru gospodăriile proprii”, dar se argumenta în memoriu sus-amintit că ţăranii nemulţumiţi erau manipulaţi şi instigaţi de nişte negustori evrei, încât aceşti ţărani „voiau să-şi vândă loturile unor speculanţi, care au pustiit şi pustiesc şi azi, fără milă, pădurile din sudul Bucovinei, din poftă lacomă de câştig, expunând în viitor populaţia băştinaşă mizeriei şi cauzând economiei naţionale daune ireparabile”. Spre a convinge instanţele judecătoreşti să revină asupra hotărârii luate şi a aplana litigiul „în folosul comunei”, consiliul comunal a dus tratative îndelungate cu capii celor 125 de familii, spre a renunţa la pretenţiile lor şi, totodată a făcut apel la Comitetul Central de Revizie, spre a analiza şi constata la faţa locului situaţia ce s-a creat la adăpostul deciziei luate de Tribunalul din Câmpulung, cu complicitatea unor avocaţi corupţi şi interesaţi în comerţul cu material lemnos. Astfel, în nota nr. 63/1932 reprezentanţii Comitetului Central de Revizie consemnează în procesul verbal că, în zona aflată în litigiu „pădurea se exploatează haotic,

fără milă; se marchează arborii uscaţi, dar se taie cei verzi; în pădure se constată azi cea mai mare dezordine”, „se ia numai tulpina arborilor şi se lasă în pădure crengile”, materialul lemnos se vinde fără licitaţie, nu se ştie venitul rezultat din vânzarea lemnului; dezastruoasa administraţie a acestei păduri se datorează şi faptului că nu se exercită nici un control în gestiunea administratorului, care de 5 ani n-a înaintat judecătoriei nici o socoteală a venitului şi a cheltuielilor efectuate”.Procesul cu obştea „moşnenilor” s-a prelungit peste 7 ani, propunându-se şi discutându-se diverse soluţii, fie cu Ministerul de Justiţie, fie la Înalta Curte de Casaţie, pentru ca în final, la 12 decembrie 1933, după o înţelegere prealabilă cu capii celor 125 de familii, Consiliul comunal să voteze, în unanimitate, stingerea litigiului, cu motivaţia că „în interesul comunei este de a se pune odată capăt acestui proces dăunător ambelor părţi, după ce ştiut este că cei mai mulţi membrii ai comunei sunt totodată şi membrii ai obştii” 000200000CF1000094D9 CEB, În timpul crizei economice din 1929-1933, efectele acesteia s-au resimţit şi la Vatra Moldoviţei, s-au semnalat greve în rândul lucrătorilor forestieri, cauzate de reducerea producţiei şi a salariilor, aplicarea curbelor de sacrificiu etc. De asemenea s-au adoptat măsuri conforme cu legea din 7 aprilie 1934, pentru lichidarea datoriilor agricole şi urbane ale celor 361 de membrii ai Societăţii Cooperative Raiffeisen din Vatra Moldoviţei .Evenimentele politice majore ce aveau loc la nivel naţional s-au resimţit, într-o formă sa alta, şi în comună. Aşa de pildă, la aflarea ştirii trecerii în eternitate a regelui Ferdinand s-a convocat la 21iulie 1927, o şedinţă de doliu, la care, în numele locuitorilor din comună, primarul acesteia declara că şi „sătenii plâng pierderea celui mai glorios rege ce l-a avut neamul românesc, apreciind meritele sale pentru întregirea şi consolidarea României” .După reîntoarcerea lui Carol al II-lea din străinătate şi proclamarea sa ca rege, la sugestia unor reprezentanţi ai camarilei regale care începea să se afirme, în 1933, Liga Foştilor Luptători din Bucureşti solicita acceptul Consiliului comunal de a putea vinde în satele de pe raza comunei „tablourile regelui Carol al II-lea şi ale voievodului Mihai de Alba Iulia” .Când, la scurtă vreme după criza economică din 1929-1933, acţiunile revizioniste şi revanşarde s-au înteţit în diverse părţi ale Europei, reacţiile întreprinse de guvernul român s-au resimţit şi la Vatra Moldoviţei. Aici, cu începere din 1934 s-a prevăzut an de an o sumă de cel puţin 2000 lei „pentru apărarea pasivă”. Se construiesc adăposturi colective, se organizează exerciţii demonstrative pentru protejarea populaţiei în cazul unor atacuri aeriene. Se dau alarme false, se prelucrează instrucţiuni cu privire la apărarea locuitorilor în caz de război.

Preliminarii, implicaţii şi complicaţii ale Pactului sovieto-german şi ale celui de-al doilea război mondial (1938-1944)Cercetând arhivele locale, se constată că după anexarea Austriei, în martie 1938, obsesia unui război inevitabil se propagă din capitala ţării, de la guvern, spre organele judeţene şi de aici până în cele mai îndepărtate şi răzleţe cătune de la periferia României, unde activitatea consiliilor comunale începea să aibă ca punct major al preocupărilor pregătirea populaţiei spre a face faţă apropiatului cataclism.Astfel şi la Vatra Moldoviţei, la 28 aprilie 1938, consiliul comunal al primăriei, răspunzând unei solicitări venite de la centru, spre a construi „fântâni speciale” într-un număr suficient de mare pentru ca, în caz de război, să se poată acţiona rapid şi eficient pentru stingerea incendiilor, relata în amănunţime situaţia în care se aflau satele şi cătunele din subordine; localităţile comunei au, în total peste 4000 de locuitori; comuna se întinde pe o lungime de 8km şi o lăţime de 9km. Prin mijlocul comunei curge râul Moldoviţa şi afluenţii ei principali, pâraiele Ciumârna şi Boul; satul e aşezat pe malul stâng al râului Moldoviţa. În cazul izbucnirii războiului, oamenii pot să se adăpostească în pădurile din preajmă, care se află la

numai 200-800m. În apropiere se mai află 9 pârâiaşe încât „dată fiind deci, existenţa atâtor izvoare naturale în comună” scria primarul, „nu mai este nevoie de crearea unor fântâni speciale” .000200000A5F0000A1C4 A59,În acelaşi an, 1938, alarmele false se declanşează tot mai des, ajungând aproape lunare. Informând periodic despre pregătirea şi desfăşurarea acestora, consiliul comunal arată în rapoartele întocmite că în lunile iulie, august, septembrie, de pildă, s-au avut în vedere în primul rând instituţiile publice — primăria, şcolile, bisericile, postul de jandarmi, oficiul poştal, şi telefonic, gara C.F.R. şi fabrica de cherestea — asupra cărora s-a simulat bombardarea şi incendierea şi că, din cei 116 membrii ai formaţiunilor de apărare civilă au participat 100-115, că s-au asigurat intervenţiile prompte ale echipelor sanitară, de pompieri, de cercetări, gaze şi dezinfectarea terenului, ori ai echipei de curăţire a terenului, că s-a simulat şi incendierea unor case particulare, că s-au făcut şi exerciţii nocturne şi la fiecare instituţie de pe raza comunei există planuri concrete de intervenţie şi echipe special instruite pentru intervenţie. Toate aceste exerciţii necesitau şi cheltuieli crescânde, care la nivelul anului 1938 se ridicau la peste 3.000 de lei.Când, în 1939, s-a semnat înţelegerea sovieto-germană, Pactul Ribbentrop-Molotov, pentru neagresiune, dar, de fapt, pentru expansiune, pentru împărţirea sferelor de influenţă de către cele două mari puteri, când apoi, în vara anului 1940, Consiliul de Coroană şi guvernul, din dorinţa de a evita aruncarea ţării într-un măcel îngrozitor, fără sorţi de izbândă pentru România, au cedat Basarabia, Cadrilaterul, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi o mare parte din Transilvania, când regimul autoritar al lui Carol al II-lea s-a compromis şi a fost demis, s-a crezut o scurtă vreme în „revoluţia legionară” şi ecourile acestei utopii, ca şi conflictul declanşat la scurtă vreme dintre armată şi legionari s-au resimţit şi aici, într-o zonă periferică, de munte, precum era Vatra Moldoviţei. La 9 noiembrie 1940, primarul de atunci scria prefectului: „Primăria comunei noastre şi întreaga avere şi administraţie locală au avut de suferit multă vreme şi suferă încă şi astăzi, din cauza funcţionarilor ce au ocupat posturi în mod ilegal, neţinându-se seama de merite, de caracter, de cinste, ci numai de interese politice şi personale”; în continuare erau denunţaţi, acei „profitori ai partidelor politice de ieri, care au contribuit până în trecutul apropiat la prigoana Legiunii şi Căpitanului” — între cei vizaţi fiind însă citaţi nişte simpli oameni de serviciu de la şcolile din sate, de la ocolul silvic, un camerist, doi pădurari, cerându-se avizul pentru înlocuirea lor cu legionari şi conchizându-se că „legionarizarea serviciilor primăriei este de cea mai mare necesitate” .0002000007650000AC1D 75F,Dar, în a doua parte a lunii ianuarie 1941, Pretura Plăşii Moldova, cerea dezarmarea, înlăturarea din funcţii a tuturor legionarilor, preluarea imediată a întregului lor patrimoniu şi alegerea unei noi conduceri a primăriei.Pentru toamna anului 1940 la ordinea zilei surveneau două probleme stringente: repatrierea germanilor şi preluarea în locul lor a refugiaţilor din teritoriile cedate ţărilor vecine, URSS şi Ungaria. Din comuna Vatra Moldoviţei s-au repatriat în Germania 825 de persoane, care, aflăm din nota primarului, au refuzat să dea declaraţii de renunţare la cetăţenia română şi au optat şi pentru cetăţenie germană” .Repatrierea n-a fost o problemă simplă. Gerrmanii prezenţi pe raza comunei căutau să-şi vândă, înainte de a pleca, o bună parte din agoniseala lor, îndeosebi animale, alimente, grâu, cartofi, făină, etc. Spre a preveni diversele afaceri şi speculaţii de orice fel, primăria solicita urgent Prefecturii „cel puţin 8 jandarmi, pentru paza inventarului viu şi mort rămas în comună, pe urmele germanilor repatriaţi”. La rândul ei, la 19 noiembrie 1940, Prefectura înştiinţa postul de jandarmi din Vatra Moldoviţei că „ori ce unitate militară, civilă sau de ori ce fel ar fi, nu poate sub nici o formă cumpăra furaje de pe raza comunei, aceasta pentru motivul că rămân în sate peste 200 de capete vite de la germanii care se repatriază şi care nu au furaje pentru hrana lor la iarnă” .În acelaşi timp, Prefectura avertiza primăria că „în locul germanilor repatriaţi urmează să vină români refugiaţi din teritoriile cedate”. Cum era în plin

război, se simţea deja un ansamblu de greutăţi şi adversităţi, o criză crescândă, încât Prefectura informa consiliul comunal din Vatra Moldoviţei că la Câmpulung, a luat fiinţă Federala „Pietrele Doamnei”, care acordă credite în condiţii favorabile spre a organiza „aprovizionarea populaţiei cu toate cele necesare” .0002000008C90000B37C 8C3,Răspunzând unui amplu chestionar trimis primăriei de Comisariatul General al guvernului pentru repatrierea germanilor, la 26 noiembrie 1940, primarul făcea o caracterizare densă cu privire la specificul acestei comune de munte şi relata: din comuna Vatra Moldoviţei s-au repatriat 324 de familii de germani, care aveau 818 membrii; odată cu ei au plecat 30 de persoane rezultate din căsătorii mixte, între nemţi şi români, precum şi alte 10 persoane, de origine română. Au renunţat la plecare şi au mai rămas 62 de nemţi. De la cei plecaţi au rămas 299 de case, din care 150 sunt în stare bună, 100 de case sunt vechi şi insalubre, iar 49 sunt bordeie de nelocuit. Analizând în continuare averea locuitorilor, primarul întocmea următoarea radiografie: „99 de capi de familii trăiesc în case mici, vechi şi necorespunzătoare; 102 de familii n-au nici o prăjină de pământ; 31 de familii doar între 1 şi 13 ari de teren; 58 de familii — între 13 şi 50 de ari; 42 de familii au între 50 şi 100 de ari de teren, 35 de familii — între 1-2 ha, iar 65 de familii de la 2 ha în sus. După o astfel de situaţie nefavorabilă pentru cei mai mulţi dintre locuitorii comunei — era vorba în acest raport despre cei două mii de români, 520 de huţani de la Ciumârna şi 62 de nemţi de la Freudenthal sau Valea Stânei — primarul conchidea: că „coloniştii, care ar fi aduşi în satele comunei, după plecarea nemţilor, ar fi sortiţi mizeriei şi foametei; deoarece, mai cu seamă în vremurile acestea din urmă, lucrul în pădure, la exploatările forestiere şi în întreprinderi a stagnat cu totul; şi chiar muncitorii localnici, români, sunt nevoiţi să facă tot felul de angajamente de lucru pe la diferite întreprinderi din ţară, ca de pildă, la Tarcău — Neamţ, la Sibiu şi în multe alte părţi, unde în prezent se află foarte mulţi plecaţi” şi „cum coloniştii români, care ar urma să sosească din teritoriile cedate ar trebui să se ocupe numai cu aceste lucrări şi cu astfel de munci, vedem din capul locului că existenţa lor ar fi ameninţată de mizerie şi, în plus, nici existenţa localnicilor nu s-ar îndulci câtuşi de puţin după plecarea nemţilor, prin împroprietărirea fie cu casele celor plecaţi, fie mai ales cu puţinul pământ rămas de pe urmele celor plecaţi”.0002000009950000BC3F 98F,În toamna aceluiaşi an, 1940, la Vatra Moldoviţei, au fost expropriaţi şi coloniştii evrei de pe raza comunei. Spre deosebire de coloniştii germani, evreii erau mai bogaţi. După plecarea acestora, primarul propunea prefecturii o redistribuire a caselor disponibile şi a pământului, prin închiriere pe bază de licitaţie sau contract cu primăria. Consiliul comunal propunea, bunăoară, ca primăria să se mute în casa evreului Solomon Vildman, care lăsase în centru „o clădire mare, din cărămidă, întrunind toate cerinţele pentru serviciile primăriei”, fiindcă localul existent era construit din lemn şi era cu totul neîncăpător; se mai propunea mutarea Cooperativei „Petru Rareş” în casele lui Samuil Weisbrod, iar în casa evreicei Mina Muntz, de la Valea Stânei, să se creeze o filială a cooperativei; Societatea Arcăşească, solicita Casa Germană de la Valea Stânei; casa farţilor Tauscher era propusă fie ca spaţiu de învăţământ, fie ca atelier de ţesătorie. S-a identificat o casă corespunzătoare şi ca sediu al filialei Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Primăria mai prelua şi casa lui W. Fischer, iar locuinţa evreului Josep Eisterlender era propusă pentru sediul cabinetului sanitar. Dintre celelalte case ale nemţilor repatriaţi şi evreilor expropriaţi, 138 de case au fost redistribuite familiilor sărmane ale românilor, iar restul au fost rezervate refugiaţilor veniţi din teritoriile cedate. Până în vara anului 1941, pe raza comunei Vatra Moldoviţei au sosit 35 de refugiaţi din Basarabia, Ardeal, nordul Bucovinei şi Dobrogea de sud. Aceşti confraţi, retraşi din calea invaziei trupelor sovietice erau elevi, învăţători, preoţi, funcţionari, jandarmi, sanitari, silvicultori.De la nemţii repatriaţi au rămas, pe lângă cele aproape trei sute de case şi un anumit număr de animale: 134 vite cornute, 50 de cai, 93 de porci, 5 ateliere de fierărie, 3 ateliere de tâmplărie,

3 măcelării — cârnăţării, un atelier de rotărie, o moară, 305,55 ha teren, din care 18,24 ha teren arabil, 185,5 ha fânaţ, 40 de ha pădure, 20 ha izlaz, 8 ha livezi şi grădini, restul teren viran, neproductiv. Cu animalele rămase de la cei plecaţi s-a înfiinţat în 1940, iarna, o fermă zootehnică „Petru Rareş”, care în lunile februarie —martie 1941 producea 528 litri lapte, 233 kg brânză, realizând în două luni un venit global de 53.758 lei. Ea era deservită de 13 salariaţi din comună şi aducea un venit net lunar de 4 — 5. 000 lei .0002000006FC0000C5CE 6F6,Anul 1941 s-a desfăşurat sub zodia războiului. În 1940 au fost luaţi sub arme 161 de oameni din comună. În 1941 numărul lor era de 241 şi familiile celor plecaţi primeau ajutoare băneşti lunare, variind între 500-800-1.200 lei.În carul anchetelor agricole efectuate în decembrie 1940 şi ianuarie 1941 se constată că, din totalul populaţiei din comună 1.433 de persoane se aflau la locul de muncă, 1649 de persoane erau rechiziţionate pentru nevoile apărării, 216 persane se aflau în stare de mobilizare, 389 erau în vârstă de peste 68 de ani sau invalizi din primul război mondial, 520 erau femei între 18 şi 62 de ani. În ceea ce priveşte persoanele masculine, existau 260 de persoane între 7 — 12 ani, 199 bărbaţi între 18-62 de ani şi 33 bărbaţi între 62-68 de ani. Sub raport profesional, comuna ducea lipsă de meseriaşi suficienţi în unele ramuri, ca de pildă în profesiile de fierari, cizmari, croitori, măcelari-cârnăţari, rotari, etc. După exproprierea evreilor şi repatrierea nemţilor, în urma redistribuirii loturilor rămase disponibile, licitate sau închiriate de cei cu pământ puţin, în martie 1941, în cadrul anchetei agricole cerute de guvern, repartiţia fondului funciar în comuna Vatra Moldoviţei, se prezenta astfel: 64 de famili nu aveau nici un petic de pământ, peste 400 de familii până la 3 ha teren şi 35 de familii mai mult de 3 ha. Chiar din primul an de război Consiliul comunal hotăra ca 37 de familii să fie ajutate la toate muncile agricole, arat, semănat, întreţinerea culturilor în gospodărie, întrucât fie aveau bărbaţii luaţi sub arme, fie nu dispuneau de mijloace strict necesare — primarul solicitând de altfel pentru aceasta şi 7 perechi de cai şi 14 soldaţi de la unitatea militară din apropiere, care să ajute la principalele lucrări agricole.000200000A360000CCC4 A30,După intrarea oficială a României în război, la 22 iunie 1941, întrucât numărul celor chemaţi sub arme continua să sporească, între măsurile prioritare şi permanente aflate în atenţia consiliului comunal era hotărârea ca tinerii şi bătrânii, femeile şi premilitarii să ajute la muncile agricole, familiile ale căror bărbaţi se află sub arme. În acelaşi timp s-au construit adăposturi antiaeriene. Tinerii premilitari de pe raza comunei — erau 97 de premilitari — au fost repartizaţi şi organizaţi în echipe, care să ajute la cositul şi strânsul fânului, la însămânţări, la bunul mers al muncilor care se cereau în contextul mobilizării şi angajării unui număr sporit de bărbaţi în unităţile de pe front. Chiar din primul an de război s-a făcut apel la populaţie pentru împrumutul de întregire a ţării”. S-au strâns şi trimis pe front bani, alimente, furaje, îmbrăcăminte lână, etc. Numai în decembrie 1941, bunăoară, s-au expediat spre front alimente, îmbrăcăminte şi bani în valoare totală de 30.000 lei.Pe măsura continuării războiului şi agravării consecinţelor acestuia, până în septembrie 1941 numărul celor plecaţi din comună pe front se ridica la 257 de bărbaţi în floarea vârstei., s-a constituit şi şi-a început activitatea Consiliului Local de Patronaj al Operelor Sociale. Format din primar, notar, preot, directorii şcolilor şi gospodarii de prestigiu, acest organism a iniţiat aproape lunar acţiuni filantropice sub genericul „Ziua Cumpătării”, „Dorul Ostaşului”, Ajutorul Patriei”, cu care prilej s-au strâns de la locuitorii din comună fie bani, fie alimente, haine, diverse bunuri materiale cu o dublă destinaţie: pentru ajutorarea unor văduve, invalizi, orfani, familii nevoiaşe ale celor aflaţi pe front sau pentru cei plecaţi pe câmpurile de luptă. Astfel, în luna februarie 1942, de pildă, valoarea ajutoarelor s-a ridicat la 16.071 lei, iar în aprilie acelaşi an — la 126.023 lei. În acelaşi timp pentru cei nevoiaşi, văduve, invalizi, copii sărmani s-au creat şi au funcţionat 3 cantine la şcolile din centrul comunei şi la cele din Valea Stânei şi Ciumârna.

Pentru a face faţă crizei care se manifesta şi agrava, în 1942 se formează şi acţionează Comitetul Agricol Comunal — care urmăreşte şi coordonează pregătirea şi desfăşurarea însămânţărilor şi lucrărilor agricole, apărarea şi dezvoltarea şeptelului de animale, fixarea şi respectarea unor preţuri la muncile agricole şi la alimentele de strictă necesitate, aprovizionarea locuitorilor cu porumb, făină, zahăr, ulei. Ca urmare în pofida unor rechiziţii pentru front, şeptelul de animale se menţine în comună după cum urmează:0002000006750000D6F4 66F,Evoluţia şeptelului de animale în anii de vârf ai războiuluiNr. crt.Felul animalelor Evoluţia animalelor în ani

1943 19441 Cabaline 251 2252 Bovine1349 11363 Ovine 1806 16154 Porcine 386 3175 Caprine 56 376 Păsări 2308 24637 Familii de albine 107 127

Cel de al doilea război mondial a lăsat în comună — ca peste tot în satele şi oraşele pe unde şi-a purtat tăvălugul morţii — pagube materiale imense, lacrimi, suferinţe, victime, dureri şi consecinţe grele. La 26 martie 1945 se făcea o primă evaluare a pagubelor de război pentru întreaga comună, consemnându-se: 23 de sinistraţi, 25 de gospodării distruse total, 6 gospodării distruse parţial, o parte din instituţiile publice avariate total şi parţial, 22 de grajduri arse până în temelii, 12 magazii şi mari cantităţi de material lemnos transformate în scrum, numeroase capturi de război însuşite de ocupanţii sovietici (animale, furaje, alimente, instalaţii tehnice, etc), a căror valoare crescuse de la 176,000 lei în martie 1945 la peste 210.000.000 lei în iulie acelaşi an. La 12 aprilie 1945 se alegea noul comitet comunal pentru conducerea treburilor obşteşti, format din 11 membrii şi 2 reprezentanţi pentru Comitetul de Plasă, Moldova. Cei aleşi îşi propuneau refacerea gospodăriilor distruse, repartizarea unor case şi terenuri rămase disponibile, ajutorarea sinistraţilor, văduvelor, invalizilor, orfanilor şi celor nevoiaşi, acordarea de material lemnos de construcţie pentru refacerea clădirilor şi anexelor distruse, raţionalizarea produselor alimentare şi reintrarea în normal a activităţii instituţiilor publice, unde lucrau în 1945 un număr de 44 de salariaţi.0002000007C10000DD63 7BB,Sub ocupaţia sovietică (1944-1958) şi regimul comunist (1958-1989)Realitatea complexă a noii etape istorice — generată de înfrângerea ţării în război, de suferinţele şi consecinţele celei mai mari conflagraţii mondiale, de abandonare a României de către marile puteri occidentale, în general şi în special de către Marea Britanie atotputernicei U.R.S.S. —ului şi trupelor sale de ocupaţie, sub protecţia şi încurajarea cărora, prin intermediul agenturii comuniste fidele Moscovei a fost antrenată, ridicată şi instalată la cârma satelor şi oraşelor calicimea, amăgită de promisiunea unei vieţi libere şi fericite — toate acestea s-au resimţit şi oglindit, sub diferite forme şi în localităţile acestei comune de munte, din nordul periferic al ţării.La sfârşitul celui de al doilea război mondial comuna număra 2.391 de locuitori, din care 1.191 bărbaţi şi 1.200 femei. După originea etnică: 2.305 erau români, 79 de germani şi 7 evrei. Huţulii din Ciumârna — erau 520 de persoane — erau incluşi în prima cifră. Sub raport profesional: 510 dintre locuitori erau agricultori pe loturile lor proprii, 55 lucrau la pădure, 41 erau argaţi la alţii, 113 erau muncitori la întreprinderile forestiere, 11 erau meseriaşi, 32 erau

funcţionari particulari, 10 comercianţi, 7 industriaşi, 3 liberi profesionişti, 745 fără profesie; femeile, în marea lor majoritate, adică 956, erau casnice. După religie: 2.291dintre locuitori erau ortodocşi , 60 catolici, 19 protestanţi, 15 adventişti şi 7 mozaici.

Pe raza comunei au funcţionat trei fabrici de cherestea, 2 fierăstraie purtate de apă, două nori ţărăneşti, o piuă de sumane. Principalele bogăţii de care se foloseau şi din care trăiau sătenii erau exploatarea, prelucrarea şi transportul lemnului şi creşterea vitelor. În notele informative trimise forurilor superioare, la rubrica „bogăţii viitoare”, aleşii comunei treceau „sarea şi petrolul” , dar de fapt, exploatarea şi prelucrarea acestora a rămas în faza unui simplu proiect.00020000088B0000E51E 885,Şeptelul de animale în primii ani de după război se prezenta astfel:

Şeptelul de animale în anii 1945-1947Felul animalelor 1945 1947Cabaline 35 132Bovine463 899Ovine 722 1.594Porcine 116 197Păsări de curte- 2.867Stupi de albine - 207

După cum se poate constata din datele de mai sus, chiar din primii trei ani de după război se produce o înviorare a şeptelului de animale, indice esenţial pentru locuitorii de la munte.

Noul regim de „democraţie populară”, urmând de voie, de nevoie modelul sovietic, a trecut după primii trei ani la clasarea şi tratarea sătenilor după categorii sociale — situaţia, din această perspectivă prezentându-se la începutul anului 1952, după cum urmează:

Structura socială a populaţiei în 1952Nr. crt.Categorii Pământ în proprietatea sătenilor (ha):

familii persoane arabil fânaţ păşune1 Ţărani săraci 842 2.835 245 1.470 5822 Ţărani mijlocaşi 151 758 113 765 2033 Chiaburi 27 30 30 8 39Total 920 3.623 388 1.243 824

Situaţia aberantă de mai sus, unde 27 de gospodării cu 30 de persoane sunt înscrise la „chiaburi” — care posedau laolaltă 30 ha teren arabil, 8 ha fânaţ şi 39 ha păşune, la care se adăugau 6 cai, 8 vite mari, 20 vaci cu lapte şi 35 viţei (din care rezultă ca nici măcar nu revenea câte o vacă cu lapte de fiecare „chiabur”) rezultă din acelaşi „dosar strict secret” în care se explică faptul că unii dintre aceştia, deşi nu au exploatat, au fost în conducerea primăriei în trecut sau au avut cârciumă. Astfel, la Gh. Cotlarciuc se scrie „a fost trecut la chiaburi fiindcă a fost primar”; un altul, Nistor Bedale „a avut crâşmă la Vama şi a fost condamnat” , dar în fapt, după starea materială (pământ, numărul de animale), nici unul dintre cei înscrişi la rubrica „chiaburi” nu era decât un biet ţăran mijlocaş. Însă, „lupta de clasă” trebuia dusă cu orice preţ şi pretexte s-au găsit.Noul regim a procedat şi la clasificarea sătenilor după opţiunea lor politică, fie a capilor de familie, a tinerilor, fie a femeilor, încât, în acelaşi an, 1952, situaţia se prezenta astfel:

Structura populaţiei după opţiunea politică

Nr. crt.Apartenenţa politică Numărul celor înscrişi Locul în care lucrează cei înscrişi:000200000BA10000EDA3 B9B, C.A.P. şi întovărăşire Ind. forestieră1 Partidul Muncitoresc Român 132 12 112 Frontul Plugarilor 292 12 83 Uniunea Femeilor Democratice din România(UFDR) 231 - -4 Uniunea Tineretului Muncitor(UTM) 141 - 185 ARLUS 765 - 26Total 1561 24 73

Dacă dăm crezare acestor statistici oficiale de mai sus, la această dată, comuna avea 3.623 de locuitori, cei înscrişi în diferite organizaţii politice, aveau o orientare exclusiv de stânga, progresistă, fiindcă partidele burgheze erau oficial desfiinţate. Comuna avea la aceiaşi dată 24 de deputaţi în Sfatul Popular comunal, din care 4 erau lucrători la fabricile de cherestea şi 4 erau înscrişi în C.A.P.În noile condiţii istorice, conducerea comunei s-a aflat în faţa unor probleme foarte diverse, unele noi faţă de etapele anterioare - între care, aşa cum ne apar din arhivele primăriei, acestea au fost în principal: introducerea cartelelor pentru distribuirea raţionalizată a unor produse, care se găseau mai greu, impunerea şi strângerea cotelor obligatorii, în funcţie de categoriile sociale în care erau înscrişi sătenii, naţionalizarea caselor şi pământurilor ce au aparţinut germanilor sau celor plecaţi din localitate, aplicarea reformei agrare, introducerea planificării la culturile cerealiere şi la producţia de lapte şi carne, înfiinţarea unei cooperative agricole colective, cu începere din 1952, având ca nucleu ferma zootehnică creată după repatrierea nemţilor.Pentru a veni în sprijinul celor nevoiaşi, a ţăranilor cu pământ puţin, dar mai ales pentru a recompensa pe cei ce suferă în război, au fost create economate; fiecare membru al acestora, de obicei salariaţii, cotizau cu o anumită sumă de bani, care în funcţie de salariul fiecăruia , putea varia între 5-10.000 lei anual; prin intermediul acestor economate se aduceau în sat diverse produse, fie industriale (unelte, obiecte de uz casnic, încălţăminte, lenjerie de bumbac, etc), fie mărfuri alimentare (zahăr, ulei, etc), pentru care la un anumit preţ oficial, mai mic decât preţul pieţei, sătenii puteau să cumpere fie cu bani aceste bunuri, fie dând în schimb, diverse animale sau alte produse ale gospodăriei lor proprii. În primăvara anului 1946, în cadrul adunării generale a salariaţilor s-a constituit şi prima organizaţie sindicală la Vatra Moldoviţei. În baza legii 863/1946, toate terenurile şi gospodăriile germanilor repatriaţi, ca şi ale transfugilor, cu excepţia celor care fuseseră deja distribuite unor instituţii publice, au fost naţionalizate şi trecute în Fondul Reformei Agrare. La Vatra Moldoviţei Comitetul Comunal pentru Reforma Agrară se constituie în aprilie 1945. Dar activitatea acestui organism nu debutase încă nici într-un fel, fiindcă — aşa cum se explică într-o notă a primăriei către Prefectura Câmpulung Moldovenesc, din 10 decembrie 1945 — deşi în comună erau 434 de familii îndreptăţite la reformă, nu s-a putut distribui nici o palmă de pământ, din lipsă de teren expropriabil pe teritoriul comunei. 0002000007240000F93E 71E,În 1946, însă prin aplicarea legii 863/1946 au fost trecute în Fondul Reformei Agrare suprafaţa de 206,32 ha teren aparţinând germanilor repatriaţi, precum şi unor locuitori, 16 la număr, care „colaboraseră cu hitleriştii”; au mai fost naţionalizate 176 imobile, precum şi fondurile funciare ale unor cămătari evrei; în toamna aceluiaşi an au fost definitivate listele celor îndreptăţiţi a fi împroprietăriţi, fiind înscrişi în următoarea ordine prioritară:Priorităţi la împroprietărire în 1945Nr. crt.Categorii prioritare Numărul celor îndreptăţiţi1 Luptători contra hitlerismului 192 Invalizi de război 6

3 Orfani de război 14 Văduve de război 205 Săteni fără nici o palmă de pământ 1166 Săteni cu mai puţin de 2 ha 2327 Săteni cu loturi între 2-5 ha 26Total împroprietăriţi 420

Dintre clădirile naţionalizate, cele mai mari şi cu mai multe încăperi, construite din piatră, au fost redistribuite unor sedii pentru instituţiile publice ale comunei, după cum urmează: Postul de Jandarmi, Dispensarul comunal, Maternitatea — deşi la acea dată nu exista în sat medic, ci doar doi sanitari cu studii medii şi două moaşe — Oficiul P.T.T., Cooperativa „Petru Rareş” de la centru comunei şi filiala acesteia de la Valea Stânei, Primăria de la Valea Stânei, Casa Parohială şi Magazinul Unic. De asemenea, în 1947, localul bisericii protestante, a fost trecut în patrimoniul bisericii ortodoxe, iar terenul din jur a fost dat şcolii primare din Valea Stânei. La 11 noiembrie 1946, delegaţi ai celor înscrişi pe listele de împroprietărire — 10 femei şi 20 de bărbaţi; împreună cu primarul comunei — au participat în sala de festivităţi a Liceului „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, unde a avut loc o mare manifestare sub preşedenţia Consiliului de Miniştri, Emil Bodnăraş, care a împărţit titluri de proprietate.0002000009A00001005C 99A,În 1947, încă nu se terminase aplicarea reformei la Vatra Moldoviţei. Aşa, de pildă, în clădirea germanului repatriat Josef Eisterlender s-a înfiinţat şi instalat Gimnaziul Unic, iar în clădirea lui J. Frantz Tauscher — sediul Gospodăriei comunale. Cei care au primit titlul de proprietate, fie săteni, fie conducători ai instituţiilor publice care primeau acte de proprietate pentru clădirile respective, semnau de primire în faţa notarului şi preotului din sat, rostind următorul jurământ: „Jur să fiu credincios Regelui şi intereselor Ţării, să execut cu onoare şi conştiinciozitate funcţiunile ce-mi sunt încredinţate şi să nu fac nimic de natură să pericliteze ordinea în stat. Aşa să-mi ajute Dumnezeu” .În martie 1947 încă s-au mai măsurat şi parcelat 241 loturi de teren arabil şi 179 loturi de fânaţ, raportându-se la 2 mai 1947 că în total s-au distribuit 480 de loturi, din care 95,9 ha teren arabil, 126,79 ha teren fânaţ şi 176 case pentru sătenii săraci.Arhivele locale dezvăluie aspecte dintre cele mai diferite — unele dramatice, cu privire la soarta locuitorilor şi urmările războiului. Astfel, în 1946-1947 s-au reîntors la vetrele lor primii 14 prizonieri de război din U.R.S.S. Din documentele de epocă reiese că, în unanimitate aceşti prizonieri fuseseră luaţi de „prietenii şi colaboratorii noştri sovietici” cu mult după lovitura de stat de la 23 august 1944, ba, cei mai mulţi în lunile septembrie şi octombrie. Dintre aceşti prizonieri poate fi citat cazul locuitorului Nicolae Ciornei, concentrat în 1939, participant la război pe diferite fronturi şi prins de sovietici în septembrie 1944, dus în fundul Rusiei, la munci grele şi reîntors în sat după 8 ani, când îşi găsea gospodăria complet ruinată. Între faptele din arhivele locale aflăm că prin Crucea Roşie Americană, la 14 martie 1947 un număr de 288 de familii nevoiaşe au primit pachete, dar în loc de alimente erau …..ţigări de lux, pentru care a fost nevoie ca autorităţile locale să afle preţul lor, să le vândă şi apoi să le distribuie banii obţinuţi. Fără îndoială că „marii noştri aliaţi” n-aveau de unde să ştie că atunci, în 1947, toată averea celor 2253 de locuitori se limita mai ales la următoarele suprafeţe de teren:

Categoriile de teren aflate în proprietatea comuneiNr. crt.Felul terenuluiSuprafeţe în ha:

Vatra Moldoviţei Ciumârna Total1 Teren arabil 224 45 2692 Fâneţe naturale 749 529 1.278

3 Islaz comunal 472 416 8884 Clădiri, curţi 25 4 29000200000FDE000109F6 FD8,5 Tren neproductiv 209 86 295

Pentru acest teren, în 1950 comuna avea şi un plan agricol, la care se raporta la sfârşitul anului cifra planificată şi cifra realizată.Prin urmare, la puţinul pământ arabil pe care-l posedau sătenii din comuna Vatra Moldoviţei cultivau cu prioritate cartofi, porumb, ovăz, diverse legume pe lângă casă în cantităţi foarte modeste.Ca o expresie a planificării centralizate şi birocratice, la aceeiaşi dată (1950) locuitorii erau impuşi şi la cote obligatorii — situaţia colectărilor prezentându-se, după datele de arhivă, într-o continuă discordanţă între cifrele de plan, întotdeauna mult mai mari decât cele pe care le puteau îndeplinii locuitorii: Se colectau diverse produse — cartofi, piei de animale, lână, carne etc. Fapt esenţial rămâne însă acela că aceste cifre de plan la colectări erau întotdeauna mult peste puterile reale ale sătenilor. Explicaţii? De cele mai multe ori fixarea cifrelor se făcea în mod pripit, din birou, superficial, la presiunea şi propunerea organelor superioare, fără a se analiza în prealabil situaţia în teren. De aceea, de pildă, analizând frecvent obligaţiile impuse, deputaţii nu se sfiiesc să declare în sesiunile Sfatului Popular comunal că, planul de colectări, la lapte, bunăoară, nu poate fi îndeplinit nici pe jumătate, „fiindcă s-au luat în calcul, în mod cu totul eronat şi vitele sterpe” sau „au fost trecuţi la colectări şi locuitorii săraci, care n-au în ogradă nici un animal şi nu posedă decât 15-20 de ari de teren. Este drept, că, în aceleaşi şedinţe nu lipsesc vorbitorii de profesie, care declară că „îndeplinind planul de colectări, contribuim la apărarea păcii, la întărirea şi înflorirea scumpei noastre patrii, factor activ în uriaşul front al luptei pentru pace şi fericire, în frunte cu măreaţa Uniune Sovietică şi genialul ei conducător, I.V. Stalin” . În concluzie, istoria aşezărilor umane de pe raza comunei Vatra Moldoviţei cuprinde fapte istorice, reale, extrem de multe şi uneori, mărunte. În evul mediu evoluţia a avut loc sub poruncile domnilor, români, pământeni sau fanarioţi şi sub dependenţa Porţii Otomane, potopitoare şi jecmănitoare. În anii 1774-1918 soarta locuitorilor s-a aflat sub înrâurirea politicii austriece, cu numeroase foloase şi tot atâtea ponoase, izvorâte mai ales din colonizarea şi imigrarea în zonă a unor grupuri alogene. În epoca contemporană, după revenirea, după unirea la statul român au fost doar două decenii liniştitoare şi creatoare. A urmat apoi calvarul războiului şi al înfrângerii, cu alte aproape două decenii de ocupaţie sovietică şi politică stalinistă şi cu alte trei decenii de politică comunistă, tot ca o înrâurire şi prelungire a înfrângerii şi ocupaţiei ruse.În 1989, la sfârşitul veacului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea lucrurile au reintrat pe făgaşul normal, tradiţional. Însă dincolo de aceste sinuozităţi şi realităţi, atât de diferite şi nedorite de către cei mai mulţi dintre oameni, a existat şi a acţionat, din adâncuri, o istorie primară, imaginară, extrem de bogată şi îndelung înrădăcinată, cu o capacitate cu mult mai deliberativă, mai decisivă asupra destinelor umane, care le-a coordonat şi asigurat continuitatea: datinile, obiceiurile, cutumele moralei creştin-ortodoxe, iar dintre instituţiile vitale, fundamentale, strâns legate de acest univers spiritual, biserica şi şcoala.Faţă de toate fluctuaţiile şi implicaţiile de moment ale Puterii politice, nestătătoare, mereu schimbătoare, cutumele istoriei imaginare, credinţa, morala creştin-ortodoxă, obiceiurile legate de momentele cheie ale vieţii, naşterea, nunta, moartea, înţelepciunea şi experienţa de viaţă, deşi nescrise şi neînchise în nici un dosar de arhivă au penetrat şi au asigurat o mai mare forţă de înrâurire, admise şi transmise din moşi-strămoşi, păstrate şi exprimate în adâncuri, în cuminţenia şi curăţenia omului din mediul rural în general şi de la munte în special. Omul de

la munte e mai tăcut, mai izolat, mai integrat singurătăţii şi sensibilităţii, dialogului tainic cu pădurea şi apele.Formarea şi evoluţia teritorială a satelor

Cel puţin pentru două dintre satele comunei — Vatra Moldoviţei şi Paltinu — reconstituirea genezei, atestării documentare şi a evoluţiei ridică probleme speciale, în sensul că şi-au schimbat, de-a lungul timpului, numele.

Astfel, satul Vatra Moldoviţei s-a numit iniţial, pur şi simplu, Mănăstirea Moldoviţei (în documente şi pe harta Büschel) sau Moldoviţa (pe harta Bawr), ceea ce generează posibile confuzii cu aşezământul monahal, în primul caz, şi respectiv cu satul vecin, Moldoviţa, în al doilea caz. Dacă ar fi să dăm crezare Recensământului rusesc din 1774, satul nu ar fi avut, pe atunci, un nume propriu-zis. Aşa s-ar explica de ce pentru alte sate aparţinând aceleiaşi mănăstiri: Vama, Frumos(u), Ruşii Moldoviţei—Moldoviţa de astăzi, sau situate în Ocolul Câmpulungului: Vatra (Câmpulungului), Sadova, Pojorâta, Fundu Moldovei, ori pe domeniile altor mănăstiri: Frasin, Ştulbicanii (Stulpicani) etc se indică foarte firesc şi precis numele lor, în timp ce pentru satul Vatra Moldoviţei se foloseşte forma Liudi ot Mănăstirea Moldoviţii (Oamenii Mănăstirii Moldoviţei). E posibil ca, la fel ca în cazul Câmpulungului, numele Vatra (Moldoviţei) să fi circulat mai degrabă neoficial, pe plan local, şi să se fi impus mult mai recent.

În ce priveşte satul numit după 1968 Paltinu, el a purtat anterior denumirea Valea Boului, înlocuită de autorităţi ca peiorativă, iar mai înainte, în perioada ocupaţiei austriece — Russ pe Boul sau Ruşii pe Boul (harta austriacă din 1894) după modelul Russ Moldoviţa/Ruşii Moldoviţei (Moldoviţa).

Încă de la începutul secolului al XV-lea, într-unul dintre primele acte păstrate ale cancelariei moldoveneşti este atestat, la 1401, satul Vatra Moldoviţei. Este cea mai veche atestare a unui sat din întreaga regiune a Obcinelor Bucovinei, lui urmându-i Vama (1409), Câmpulung (1411), Mănăstirea Humorului (Seliştea lui Dobre; 1428), Voroneţ (1435), Putna (1468), Gura Humorului („seliştea Poiana la gura Humorului”; 1489), Straja (1490), Deia şi Frumosu (1534), Argel (1576), Suceviţa (1583). Aşa cum rezultă din context, aproape întotdeauna este vorba de confirmări ale existenţei aşezărilor la datele respective, ceea ce conduce la ideea logică a întemeierii lor într-o etapă mai veche, fapt valabil, în principiu, pentru Vatra Moldoviţei.0002000006FA00000926 6F4, În cazul de faţă, aceasta ar însemna, implicit, că satul Vatra Moldoviţei este mai vechi decât mănăstirea, ceea ce este mai uşor de afirmat decât de demonstrat: nu există dovezi directe în sprijinul preexistenţei lui.

Precizarea momentului sau perioadei de constituire a satului prezintă şi o importanţă particulară, de natură sociologică: dacă satul este anterior mănăstirii, înseamnă că el a avut iniţial statut boieresc sau poate chiar răzăşesc, iar dacă s-a născut pe domeniul mănăstirii, concomitent cu aceasta sau ulterior ei, înseamnă că a fost încă de la începuturile sale sat dependent, mănăstiresc.

Oricum ar sta lucrurile, se poate afirma că satul Vatra Moldoviţei este unul dintre cele mai vechi sate din Moldova. Situat în inima Obcinelor şi ascuns între păduri nesfârşite, el a beneficiat, încă de la întemeiere, de acest adăpost natural. Pe de altă parte, a fost valorificat cel mai larg sector al văii Moldoviţei, cu terase fluviale bine dezvoltate, favorabile constituirii unei aşezări, extinderii vetrei, amenajării căilor de comunicaţie (drumuri, cale ferată), cultivării plantelor, extinderii fâneţelor şi păşunilor pe seama defrişării pădurii, creşterii animalelor. Comparativ cu cealaltă „Vatră”, a Câmpulungului, din apropiere, Vatra Moldoviţei a avut şi are o mai bună poziţie de intersecţie, dar, din păcate, drumurile ce se întâlneau aici — cel longitudinal, de pe valea Moldoviţei şi cel transversal, peste Obcine, între marginea şi Sadova — n-au avut importanţa drumului principal de pe valea Moldovei.

Probabil că acest fapt, asociat cu absenţa industriei şi a funcţiei comerciale, explică de ce Vatra Moldoviţei nu a ajuns la o evoluţie urbană, dar va putea fi un factor important pentru dezvoltarea rurală şi a funcţiei turistice în perspectivă.000200000E480000101A E42, Indirect, poziţia de intersecţie va căpăta noi valenţe prin racordarea drumului de pe valea Moldoviţei cu cel de pe valea Sucevei, printr-un segment modernizat care va lega Moldoviţa cu Putna, peste terminaţia nordică a Obcinei Mari, la cere se lucrează în prezent.

În secolul al XX-lea, satul Vatra Moldoviţei a înglobat şi un sat mai nou, Valea Stânei, situat imediat în aval, o colonie germană (Freudenthal) constituită în 1809 la iniţiativa antreprenorului şi industriaşului Manz, cu scopul explorării şi exploatării resurselor de minereu de fier din zonă (punctul Mestecăniş) şi a prelucrării lor: atât urmele minelor, cât şi cele ale topitoriei (fonderiei) se mai văd şi astăzi.

Deşi iniţial şi pe tot parcursul secolului al XIX-lea satul Valea Stânii a avut o poziţie spaţială izolată, distinctă şi un statut administrativ separat faţă de satul Vatra Moldoviţei, prin extensiunea teritorială a ambelor ele au ajuns, treptat, să se aglutineze.

Ca şi alte colonii germane din Bucovina, Freudenthal — Valea Stânii se distinge nu doar prin faptul că i se poate indica precis momentul constituirii, ci şi prin caracteristicile structurale şi texturale ale vetrei, prin arhitectura specifică a caselor şi tipul de gospodărie, prin indicatorii geodemografici.

În perioada celui de-al doilea război mondial cea mai mare parte a populaţiei germane s-a repatriat în ţara de origine, după cum, de-a lungul timpului, s-a produs şi un firesc proces de asimilare din partea populaţiei locale.

În ce priveşte satele Paltinu şi Ciumârna, începuturile genezei lor pot fi bine desluşite nu atât pe baze documentare, cât cu ajutorul unei Plans des Bukowiner Districts bestehend în 72 Section, hartă austriacă de epocă, ridicată de Büschel (1773—1775). Spre deosebire de harta generalului rus Bawr, ridicată între anii 1769—1772, şi cea ridicată de maiorul austriac Fr. Mieg, la 1774, realizate tot în perioada premergătoare ocupaţiei austriece a Bucovinei, care, având un caracter mai expeditiv — explorator şi scări de proporţie mai mici (1:288.000 şi respectiv 1:130.900), oferă o imagine mai generală şi consemnează doar satul Vatra Moldoviţei (harta Bawr), harta Büschel este mult mai valoroasă: scara mare (1:57.600) şi reprezentarea fidelă a detaliilor planimetrice o apropie de hărţile topografice moderne. Ea permite identificarea mai bună şi mai corectă a aşezărilor omeneşti, analiza mărimii şi a structurii lor fiind posibilă datorită cartografierii la nivel de gospodărie (casă). Avem, astfel, dovada clară că la 1773—1775, pe lângă vechiul sat Vatra Moldoviţei, existau şi satele Valea Boului — Paltinu şi Ciumârna (harta Büschel), ceea ce nu a putut fi probat, până acum, prin alte surse. Este adevărat, ele nu apar sub denumiri distincte, dar gospodăriile reprezentate (10 la valea Boului, 2 la Ciumârna) indică în mod cert începutul formării lor ca realităţi geografice.

De-a lungul timpului, pe măsura creşterii numerice a populaţiei pe seama sporului natural, a migraţiilor definitive de tip centripet şi respectiv a sporului migratoriu pozitiv, toate satele din comuna Vatra Moldoviţei au înregistrat creşteri ale suprafeţei vetrelor. Satul Vatra Moldoviţei s-a extins atât spre amonte, în zona Şesului Mănăstirii, cât şi spre aval, spre Valea Stânii, dar s-a „revărsat” şi spre sud — vest, pe terasa inferioară a râului Moldoviţa, iar în zonele mai largi ale confluenţelor Moldoviţei cu pâraiele Ciumârna, Lupoaia şi Palamania s-au format tentacule sau mici grupări nucleale de gospodării, de tip cătun. Concomitent, densitatea gospodăriilor în vatră — cel puţin în sectorul ei central — a crescut prin „plombări” de gospodării noi.

Vechimea populării, dimensiunea numerică şi distribuţia teritorială a populaţiei

Ca şi pentru alte sectoare montane ale judeţului Suceava, sursele care pot ajuta la conturarea vechimii elementului uman în zona Vatra Moldoviţei şi împrejurimi sunt de natură arheologică, ele constând în câteva sumare şi întâmplătoare descoperiri: un topor de piatră şi un „sfleder” (probabil un instrument de găurit, vârf de săgeată sau de suliţă), descoperite pe Valea Dragoşei (S. Fl. Marian, 1895, p.7) şi un toporaş de silex, neolitic, descoperit pe valea Moldoviţei, undeva în sectorul ei superior sau mijlociu, într-un punct neprecizat (informaţie prof. O. Ţebreanu, Moldoviţa).Toate acestea au rămas simple semnalări, întrucât obiectele respective s-au pierdut ulterior, iar specialiştii nu s-au putut pronunţa asupra lor. În condiţiile date, ele sugerează doar prezenţa în zonă a unor grupuri de vânători preistorici, fără să poată fi puse în legătură cu situri de locuire, care să fie eventual explorate prin săpături arheologice sistematice. Excepţie face zona complexului mănăstiresc, dar aici cercetările au vizat o perioadă istorică mai târzie — perioada medievală.Al. Vasilescu (1969, p.48) menţionează că pe Valea Boului ar fi existat o „Cetate”, fără să indice, din păcate, sursa informaţiei sau să se pronunţe cu privire la vechimea sau localizarea fortificaţiei respective, fie şi cu aproximaţie. Rămânând în această zonă a incertitudinilor şi supoziţiilor, cu mai mulţi ani în urmă ne-am permis să sugerăm posibilitatea de a pune în legătură informaţia de mai sus cu cea privitoare la existenţa unei dave antice, indicată pe harta lui Ptolemeu, Triphulum, localizabilă undeva în nordul Carpaţilor Orientali (C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, Istoria românilor, I, Edit. Şt. şi Encicl., Bucureşti, 1975, p. 40 — 41) şi cu toponimul Trif, numele unui afluent de dreapta al văii Boului şi al cătunului situat pe el (I. Iosep, D. Paulencu, 1986 — 1987, p.421 — 423).În acest context merită să fie amintite vechile tradiţii locale, consemnate acum 110 ani de S. Fl. Marian (1895, p.5 — 7), conform cărora în mai multe părţi din Carpaţii Bucovinei ar fi existat „sate şi târguri ale dacilor”. Ca exemple, se citează Poiana Mărului, Muntele Smidovatic şi mai ales Muntele Scoruşet, puncte situate în zona înaltă a Obcinei Mari, la obârşiile Ciumârnei, Dragoşei, Frumosului, Humorului şi Suceviţei, unde au fost descoperite „o mulţime de urme de ziduri ce se mai văd şi astăzi” dovadă că „acolo a trebuit să fie în vechime un târguşor”... „două pivniţe foarte lungi zidite cu lespezi foarte mari pătrate şi aşezate una peste dunga celeilalte” şi „o mulţime de bani vechi”.000200000EF800000A99 EF2,Astfel de informaţii apar, mult mai succint, este adevărat, în Dicţionarul geografic al Bucovinei (1908). Este puţin probabil că autorul, Em. Grigorovitza, le-a cules direct de pe teren: este de presupus, mai degrabă, că le-a preluat din lucrarea lui S. Fl. Marian, deşi nu menţionează acest lucru. Similitudinea este evidentă: „Pe locul numit Poiana Mărului ... se crede c-ar fi existat odată un sat, din care nu se vede azi nici o urmă”(p.89); „a rămas, cum crede poporul, o mulţime de comori ascunse în pădurea Smidovata” (p.65).În lipsa cercetărilor efectuate de specialişti, datarea vestigiilor respective, nelocalizabile astăzi, rămâne, desigur, în discuţie, dar dincolo de aceasta informaţiile par greu de pus la îndoială: interlocutorul lui S. Fl. Marian nominalizează persoane care au fost de faţă şi arată, cu aproximaţie, cu câţi ani în urmă s-au făcut descoperirile. De altfel, Al. Vasilescu (1969, p.48) le consideră credibile şi le întregeşte cu menţionarea altor materiale arheologice descoperite întâmplător în punctul Păuşa şi în cătunul Valcan, dar în mod evident nici pentru acestea din urmă n-a dispus de informaţiile necesare, întrucât nu indică localizarea exactă a punctelor, natura materialelor descoperite şi încadrarea lor cronologică.La fel procedează şi C. C. Giurescu (Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X — lea până la mijlocul secolului al XVI — lea, Edit. Academiei, Bucureşti, 1967, p. 74). Deşi nu putem spune dacă a cunoscut sau nu tradiţiile consemnate de S. Fl. Marian, el admite ca reală existenţa unui târg de înălţime, situat pe obcina dintre râurile Moldoviţa şi Humor,

prevalându-se de un document din anul 1583, în care se menţionează: „pe obcină la Poiana Mărului şi pe obcină la Târguşor”(subl.n.).Considerăm de datoria noastră să precizăm că, din punct de vedere geografic şi geologic, faptele de mai sus pot fi privite şi într-o altă lumină. Departe de noi gândul de a nega, apriori, posibilitatea existenţei în zonă a unor fortificaţii vechi, unele datând, eventual, chiar din antichitate: de exemplu, pe lângă supoziţia referitoare la Triphulum, deja discutată, se poate lua în discuţie şi ipoteza că însuşi numele satului Deia, situat nu departe de Vatra Moldoviţei, ar putea proveni de la apelativul dacic dhe-u-a /dava = fortificaţie, cetate (I. Iosep, D. Paulencu, 1986-1987, p.423-424).

Totuşi, nu putem face abstracţie că în formaţiunile gresoase masive ale Obcinelor Bucovinei apar, în diferite puncte, grote sau caverne naturale, comparabile cu nişte beciuri zidite. Pentru cineva neavizat, confuzia este uşor de făcut: lespezile mari de gresie, dispuse în bancuri groase, stau stratificate unele peste altele ca şi cum ar fi fost puse de mână de om. Eventual lărgite şi adâncite prin intervenţii antropice, astfel de grote ar fi putut fi folosite ca adăposturi şi ascunzişuri fie de către oamenii preistorici (ceea ce ar explica prezenţa toporaşului de piatră găsit în apropiere, pe valea pârâului Dragoşa, care îşi are obârşiile sub Poiana Mărului), fie, mai târziu, de către oameni certaţi cu legea (ceea ce ar explica „mulţimea de bani vechi”). Ultima variantă nu este deloc forţată, ci, dimpotrivă, poate fi susţinută cu argumente de netăgăduit: conform tradiţiei, exact în zona Poiana Mărului — Scoruşet — Smidovatic — Ciumârna îşi aveau ascunzătoarea „renumiţi hoţi de boi, de la care a rămas, cum crede poporul, o mulţime de comori ascunse” (Em. Grigorovitza, 1908, p.65). Acelaşi autor ne informează că şi pe versantul opus al văii, în Obcina Feredeului, la poalele muntelui Păuşa (unde gresiile au de asemenea o mare răspândire — n.n.), „se găseşte o peşteră, unde se zice c-ar fi locuit odinioară hoţi” (p.186), iar nu departe, undeva sub culmea Tomnatic — Runcu Prisăcii, localnicii mai cunosc şi astăzi toponimul „Casa Talharilor”.000200000D130000198B D0D,Situate în vecinătatea unor drumuri de traversare a Obcinelor - drumuri numite mai târziu „tătăreşti” (aluzie la faptul că au fost folosite de tătari, în incursiunile lor), deşi erau deschise şi folosite în mod obişnuit de populaţia locală, funcţia principală a fortificaţiilor de tip cetate sau cetăţuie va fi fost în primul rând cea de protecţie a acestei populaţii şi în al doilea rând cea de control şi pază a căilor de comunicaţie.Faptul că astfel de fortificaţii n-au fost deocamdată identificate de specialişti, departe de a le infirma, nu este decât o dovadă indirectă a vechimii şi dimensiunilor lor probabil modeste: după ce au fost distruse sau părăsite, poziţia lor exactă a fost uitată. Doar tradiţia locală şi eventual toponimia le-au conservat amintirea.Odată cu perioada medievală se intră pe un teren mai sigur. Semnalările, descoperirile întâmplătoare şi recunoaşterile de suprafaţă de la Hurghişca (comuna Moldoviţa) şi Ciumârna sau săpăturile sistematice de la mănăstirea Vatra Moldoviţei au scos la iveală arme, piese de război (coifuri, cămăşi de zale, armuri), piese de harnaşament, monede, materiale care, corelate cu descoperirile făcute în alte puncte din munţii Bucovinei, duc la concluzia existenţei unei reţele dense de drumuri locale şi de tranzit comercial sau militar, a prezenţei aşezărilor omeneşti până în inima munţilor, a unei vieţi economice relativ dezvoltate.

Dimensiunea numerică a populaţiei

Pe la sfârşitul secolului al XIV-lea sau, mai sigur, la începutul secolului al XV-lea, prin sedentarizarea populaţiei, se formează satul Vatra Moldoviţei. Celelalte două sate — Valea Boului (Paltinu) şi Ciumârna — sunt mai târzii cu câteva secole. Oricum, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea (1775 — 1776), într-o descriere a Bucovinei, se arată: „culmile cele mai înalte sunt acoperite cu cele mai frumoase păşuni, aşa cum se văd şi la poale, pe locurile

unde prin munca locuitorilor s-a tăiat pădurea. Frumoasele şi largile văi ale Dornei, Moldovei şi Moldoviţei (subl.n.) sunt pline de locuitori (J. Polek, 1897, p. 13 - 14).Informaţiile respective ar putea părea exagerate, dar trebuie avut în vedere că descrierea este de fapt un raport militar austriac, o informare oficială, obiectivă şi pragmatică asupra realităţii din provincia care tocmai fusese ocupată şi căreia i se evaluau resursele pentru a fi cât mai eficient exploatată.Dincolo de informaţiile arheologice şi documentare, care ne dau doar o imagine generală şi în orice caz aproximativă, primele date valorificabile cantitativ sunt cele extrase din harta lui Bawr, realizată între anii 1769-1772.Conform ei, pe toată valea mijlocie şi superioară a Moldoviţei, în amonte de Frumosu (Fromosa), exista un număr total de 49 de case, indicate sub un singur nume: Moldoviţa (Moldowiza). Dintre ele, 14 erau situate la confluenţa Moldoviţa — Ciumârna, deci pot fi identificate în mod cert cu Vatra Moldoviţei, (de astăzi, de altfel, oiconimul Moldawiza este înscris exact pe acest grup de case); 10 — la confluenţele şi în apropierea confluenţelor Moldoviţa — Ascunsul — Demăcuşa — Săcrieş, localizare care permite o identificare, la fel de sigură, cu satul Moldoviţa propriu-zis; în continuare spre nord, tot pe baza unor confluenţe- reper, pot fi recunoscute, la fel de cert, satele Raşca (10 case), Argel (10 case) şi Dub (5 case).00020000082F00002698 829,Evoluţia numerică a populaţiei comunei Vatra Moldoviţei (1769 — 2003)HartaBawr Recensământ rusesc Conscripţie austriacă Conscripţie austriacă Harta Büschel

Conscripţie austriacă Conscripţie austriacă1769 1774 1774 1775 1773 - 1775 1779 1784case pers. case pers. fam. pers. fam pers. case pers. fam pers. fam

pers.14 70 92 460 36 180 35 175 37 185 79 395 103

515

Recensăminte Anul1890 1910 1930 1956 1966 1977 1992 2002 2003pers. pers. pers. pers. pers. pers. pers. pers. pers.2608 3411 3804 3880 4467 4653 4654 4631 4768

Rezumându-ne doar la prima grupare şi admiţând, aşa cum se procedează în studiile de istorie, că o casă, familie sau gospodărie ar fi putut avea, în etapa respectivă, un număr mediu de cca. 5 persoane, ar rezulta că satul din jurul mănăstirii, Vatra Moldoviţei, ar fi însumat pe atunci 70 de locuitori.

Dar o hartă veche poate fi preţioasă şi poate ajuta la reconstituirea situaţiei demografice şi a aşezărilor numai în măsura în care reproduce cât mai fidel realitatea. Nu este cazul cu harta lui Bawr, rezultată, mai degrabă, printr-o cartografiere expeditivă, aproximativă şi incompletă. Ne convinge că aşa stau lucrurile tot o hartă, dar mult superioară ca precizie şi conţinut, realizată doar la câţiva ani diferenţă — harta lui Büschel (1773-1775). Pe ea sunt figurate 37 de case, ceea ce ar da un total de 185 locuitori, de aproape trei ori mai mult faţă de harta lui Bawr.

Suntem în situaţia, de excepţie când datele pentru o regiune sunt verificabile şi printr-o altă sursă, de natură diferită. Este vorba de o catagrafie din 1774, deci sincronă, cunoscută sub numele de „recensământul rusesc” sau „recensământul Rimski-Korsakov”, deoarece s-a făcut sub comanda generalului maior cu acelaşi nume, în timpul ocupaţiei ruseşti a Bucovinei.

Pentru satul Vatra Moldoviţei, în lista finală, recapitulativă, recensământul rusesc precizează foarte clar: „iar peste tot fac: 92 — toată sumă caselor, 37 — rufeturi, 55 birnici” (P.G. Dimitriev, 1975, VII, partea I-a, p. 260), ceea ce, prin înmulţire cu coeficientul 5, ar însemna cca 460 de locuitori. 00020000090A00002EC1 904, O astfel de cifră definea, în epocă, un sat relativ mare: cam tot atâta populaţie aveau, pe atunci, Vama, Putna, Frasin, Moldoviţa, Sadova, Fundu Moldovei, în timp ce Câmpulungul (1980 locuitori) se detaşa net (I. Iosep, 1998, p. 72).

Indirect, cele 92 de case sunt confirmate 6 ani mai târziu, la 1780, când aflăm că Vatra Moldoviţei şi Frumosu aveau laolaltă 140 de case.

Având în vedere cele mai sus, trebuie să se considere că, pentru Moldova sfârşitului de secol XVIII, recensământul rusesc este cea mai credibilă şi mai completă sursă privitoare la populaţie şi reţeaua de aşezări, apreciere valabilă şi pentru bazinul Moldoviţei.

Cifra medie de 5 membrii/familie folosită la reconstituirile demografice pentru perioada medievală şi începutul celei moderne nu trebuie considerată exagerată, nici în plus , nici în minus: într-adevăr, pe atunci natalitatea era foarte ridicată, dar nu trebuie uitat că şi mortalitatea (generală şi infantilă) era şi ea apreciabilă. Din aceeaşi perioadă cu hărţile Bawr şi Büschel şi cu recensământul rusesc datează şi câteva conscripţii efectuate de administraţia austriacă, în care se regăseşte şi satul Vatra Moldoviţei. Toate acestea ar părea să indice un număr mai mic de case şi, implicit, de locuitori. Mesajul lor trebuie însă, interpretat cu atenţie: fiind întocmite doar în scopuri fiscale, unele nu înregistrau toţi locuitorii, ci doar pe cei care plăteau dări, iar altele, dimpotrivă, numai pe cei scutiţi, ca de exemplu lista scutelnicilor mănăstirii Moldoviţa din anul 1776. Mai mult decât atât, considerăm edificator să adăugăm şi părerea maiorului Mieg, cel care a condus efectuarea conscripţiei din 1775, iniţiată de generalul austriac Spleny, primul guvernator al Bucovinei : dacă s-ar fi făcut o numărătoare mai severă, ar fi rezulta un număr mai mare de locuitori, mai apropiat de realitate.

În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi în secolul următor, populaţia comunei Vatra Moldoviţei creşte tot mai consistent, atât prin aportul bilanţului natural, cât şi al mobilităţii definitive. Ca urmare, la recensământul din 1869 (P.S. Aurelian, 1876, apendice), populaţia se ridica la 1888 locuitori (922 — în satul Vatra Moldoviţei, 724 - în satul Rusu pe Boul şi 242 — în Ciumârna), pentru ca în 1890 să se depăşească 2600 de locuitori.000200000FA5000037C5 F9F,Cu recensământul din 1910 şi mai ales cu cel din 1930 se intră în era statistico-demografică modernă. Urmărind datele ultimelor şapte recensăminte, se observă o evoluţie numerică ascendentă, cu tendinţă de stagnare între anii 1930-1956 şi 1977-1992. În cronograma se iau în considerare nu doar recensămintele, ci şi anii intermediari, arată că în ultima jumătate de secol evoluţia demografică este marcată, totuşi, de oscilaţii fine de la un an la altul, înscrise într-un ecart de cca. 200-300 locuitori, ceea ce ar părea să indice atingerea sau în orice caz apropierea de o stare de echilibru.

În anul 2003, după datele comunicate de Direcţia judeţeană de statistică Suceava, comuna Vatra Moldoviţei avea o populaţie de 4768 locuitori, ceea ce o plasează pe locul 46 în ierarhia comunelor sucevene.

Pe baza tendinţelor din ultimele decenii, luând în calcul, în acelaşi timp, indicatorii mişcării naturale şi a mobilităţii spaţiale, ca şi perspectivele economice şi sociale, se poate prelimina că evoluţia cvasistagnantă va continua, undeva în jurul valorii de 4700 — 4800 locuitori. Dacă revirimentul din 2003 nu este unul conjunctural, întâmplător, şi mai ales dacă se va înregistra redresarea natalităţii şi diminuarea plecării persoanelor tinere, se poate prognoza chiar o uşoară creştere a potenţialului uman.

Distribuţia teritorială a populaţiei

Repartiţia teritorială a populaţiei se exprimă prin densitatea ei, ca raport dintre numărul locuitorilor şi întregul teritoriu pe care îl ocupă şi îl valorifică. În afară de această densitate generală, se mai apelează şi la aşa —zisele densităţi speciale (cele mai obişnuite sunt densităţile economice sau subzistenţiale), când în calcul se poate introduce fie doar o parte a populaţiei (de exemplu, doar populaţia agricolă), fie doar o parte a spaţiului (doar terenul arabil, doar suprafaţa vetrelor aşezărilor etc.)Atunci când se analizează dinamica densităţilor de-a lungul timpului este necesar ca, pentru a asigura comparabilitatea valorilor rezultate prin calcule, să se ignore eventualele modificări administrativ — teritoriale din trecut şi să se folosească drept bază unică de raportare suprafaţa administrativă actuală. Aşa trebuie să procedăm şi în cazul de faţă: din motivul menţionat, analiza densităţilor trebuie raportată la situaţia administrativă în vigoare astăzi, rezultată prin unificarea celor două entităţi comunale existente înainte de anul 1968: Vatra Moldoviţei şi Valea Boului (Paltinu). În timpul Evului Mediu, datorită condiţiilor istorice specifice perioadei şi condiţiilor geografice, în bazinul Moldoviţei populaţia era rară, deci presiunea demografică - redusă. Un document din 1687, referitor la Ocolul Câmpulungului, poate fi considerat grăitor şi pentru valea Moldoviţei: „căci vedeţi cum sunt vremile, ne ajunge loc încă şi-l prisosim”(T. Bălan, Câteva documente bistriţene, An. Institutului de Istorie Naţională, Cluj, XI, 1946, p. 33).Pe baza recensământului rusesc din 1774 rezultă o densitate de 2,6loc./km2. Cifra poate părea foarte mică, dar, încă o dată subliniem, trebuie evaluată prin raportare la epocă şi la specificul montan şi rural al zonei, ca şi din perspectiva documentului oficial austriac din 1775—1776, deja citat, care afirmă că valea Moldoviţei este „plină de locuitori”. Nu este exclus ca semnatarul acestui raport militar să fi avut în vedere chiar o comparaţie cu regiunile rurale din ţara sa natală, Austria. Pe măsura sporirii numerice a populaţiei, densitatea creşte şi ea. În 1890 ea atinge 14,8loc./km2 , ceea ce echivalează cu o creştere de aproape 6 ori în 115 ani, după care ritmul de îndesire a populaţiei creşte mult mai atenuat: 19,3loc./km2 în 1910 şi 21,6loc./km2 în 1930. La ultimele trei recensăminte valorile oscilează între 25 şi 27loc/km2 .În anul 2003, densitatea generală a populaţiei comunei atinge 27,1loc./km2, mai mică de 3,5 ori decât densitatea populaţiei României şi de 3 ori decât cea a judeţului Suceava, dar normală pentru o zonă montană.Pulsul demografic” al comunităţii — mişcarea naturală şi mobilitatea teritorială a populaţiei

Mişcarea naturală a populaţiei

După ocuparea Bucovinei, pentru evaluarea şi actualizarea datelor privitoare la resursele umane, „Regulamentul duhovnicesc” din 1786 instituie pentru preoţi obligaţia de a completa condica născuţilor, morţilor, căsătoriilor, copiilor de vârstă şcolară şi a tinerilor ajunşi la vârsta de recrutare din toate parohiile şi aşezările bucovinene (I. Nistor, 1916, p. 26). Din păcate, aşa cum se întâmplă şi în cazul comunei Vatra Moldoviţei, aceste date statistice — demografice curente fie că s-au pierdut, fie că aşteaptă undeva, ascunse în arhive prăfuite, să fie identificate şi valorificate de cercetători (Elena Negruţi, Satul moldovenesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Iaşi, 1984).În aceste condiţii, suntem obligaţi să apelăm la o altă sursă, deşi mai târzie şi cu caracter general: este vorba de o cronogramă care redă evoluţia mişcării naturale a populaţiei din întreaga provincie Bucovina la sfârşitul secolului al XIX-lea (1871-1896).Considerând că provincia, ca întreg, este suma sau în orice caz oglinda mai mult sau mai puţin fidelă a părţilor componente, apreciem că unele constatări făcute pe marginea diagramei

respective pot fi valabile şi aplicabile, în speţă, şi pentru comuna Vatra Moldoviţei. Astfel, trebuie reţinute valorile înalte ale natalităţii — cele mai multe cuprinse între 40 şi 50‰, chiar 52‰ în 1888, dar totodată şi cele foarte ridicate ale mortalităţii, urcând frecvent între 30-35 ‰, iar uneori până la 40 sau chiar 50-53‰ (1877-1878). Epidemiile (tifosul, vărsatul de vânt), bolile endemice (sifilisul), războaiele şi calamităţile naturale (secetele îndeosebi) făceau mari ravagii. Probabil unor asemenea cauze li se datorează creşterea catastrofală a mortalităţii în Bucovina în perioada 1875-1878. Astfel, la 1834 autorităţile comunale sunt atenţionate să ia măsuri severe pentru paza „cordonului” (graniţei) cu Moldova, pentru că acolo se iviseră ciuma şi holera (T.V. Stefanelli, 1915, p. 405), iar lipsa de bucate, holera şi tifosul care au bântuit în Bucovina în anul 1866 au făcut ca numărul deceselor să fie de 2,5 ori mai mare decât cel al naşterilor (P. S. Aurelian, 1876, p.21-22). În anul 1896, când mortalitatea generală a fost în Bucovina de „numai” 30,4‰, aproape 10% din totalul deceselor s-au datorat tuberculozei, 7% - tusei convulsive, câte 6% - difteriei şi scarlatinei etc. (E. Fischer, 1899).00020000091D000009C5 917,Situaţii similare sunt atestate documentar şi mai înainte, la sfârşitul secolului al XVIII-lea (secetele din anii 1780, 1786, 1788; holera din 1774, alte epidemii). Asociate cu oprirea sau diminuarea imigrărilor, toate aceste cauze determină scăderea sporului demografic în Bucovina. Tot mai frecvent însă, în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, mortalitatea începe să scadă sub 35 şi chiar sub 30‰ , ceea ce, alături de menţinerea natalităţii şi implicit a sporului natural la valori ridicate (40-45‰ şi respectiv 10-15‰) poate fi interpretat ca semn al începutului revoluţiei demografice (V. Cucu, 1974, p.88-80) sau al celui de-al doilea stadiu al tranziţiei demografice (sensu V. Trebici, 1979, p.423).Analiza propriu-zisă pe care am efectuat-o pentru comuna Vatra Moldoviţei acoperă o perioadă de 37 de ani (1966-2002), suficient de lungă pentru a desprinde o serie de concluzii semnificative, întrucât surprinde incidenţa unei game largi de factori care au influenţat evoluţia fenomenelor demografice. În acelaşi timp, acest interval este cel mai important deoarece el este acela care se va reflecta direct în situaţia demografică a perioadei următoare, inclusiv sub aspectul resurselor de forţă de muncă. Mai mult decât atât, am folosit ca repere de plecare ale analizei noastre anii 1956 şi 1960, doi dintre anii caracteristici, care jalonează bine începutul evoluţiei demografice postbelice.În mod explicabil, după ce natalitatea a înregistrat căderi apreciabile în timpul celor două războaie mondiale şi în perioadele imediat următoare lor (a se vedea piramidele populaţiei), în anul 1949 în România, ca şi în alte ţări, s-a resimţit necesitatea adoptării unei măsuri legislative pronataliste, de interzicere a avorturilor. Aşa se face că în 1956 rata natalităţii în România şi respectiv în comuna Vatra Moldoviţei (34,3‰) s-a ridicat din nou la valorile interbelice.Considerându-se că obiectivul a fost realizat, la sfârşitul anului 1956 s-a adoptat o măsură contrară, de liberalizare a avorturilor. Rămasă în vigoare până în 1966, această nouă politică demografică s-a tradus imediat în regresul natalităţii din anii 1957-1966 (25,1‰ în anul 1960, 15,7‰ în anul 1965), şi doar tradiţia, educaţia religioasă şi concepţia morală ale populaţiei locale au făcut ca valorile să nu scadă şi mai mult.000200000ACA000012DC AC4,În urma adoptării Decretului 779/1966 de interdicţie a întreruperilor de sarcină, în anul 1967 natalitatea aproape că se dublează în raport cu anul anterior: 28,7‰ faţă de 16,1‰ . Acest palier ridicat se menţine mai mult sau mai puţin ridicat până în anul 1969. În continuare, în ciuda faptului că decretul rămâne în vigoare, natalitatea se înscrie pe un traseu general clar descendent, cu unele mici „puseuri” întâmplătoare, dintre care mai important a fost cel din 1986.Anii 2000 şi 2001 înregistrează cele mai scăzute valori din perioada analizată (12,8 şi respectiv 9‰) şi chiar, mai mult ca sigur, din toate timpurile. Sub aspect teoretic-analitic o

astfel de situaţie poate fi interesantă, dar din punct de vedere al necesităţilor de resurse umane în perspectivă ea trebuie să constituie un mare semnal de alarmă.Desigur că explicaţii cauzale pot fi găsite: reflectarea, în comportamentul demografic al populaţiei, a creşterii nivelului de trai şi de civilizaţie, succesul politicilor şi concepţiilor de planificare familială, îmbătrânirea demografică, dar totuşi fenomenul a coborât sub limite rezonabile, dramatic. Observaţia că ratele sunt similare la nivelul întregii ţări, ca şi a marii majorităţi a satelor şi oraşelor din România, nu schimbă lucrurile.Mortalitatea este cea de a doua componentă a mişcării naturale, subordonată totuşi, ca importanţă, natalităţii. Desigur însă că atunci când ratele sale ating valori extreme, fie foarte înalte, fie foarte scăzute, incidenţa sa în bilanţul natural poate fi semnificativă, comparabilă chiar cu cea a natalităţii.În general, variaţiile mortalităţii sunt mai mici decât ale indicelui de natalitate, dar se pune totuşi în evidenţă tendinţa de a copia, la o scară mult mai atenuată, configuraţia curbei acesteia, mai ales în intervalul 1966-1985.Din cronogramă se observă că în prima parte a perioadei analizate, ca expresie a îmbunătăţirii nivelului de trai şi a existenţei medicale, ratele mortalităţii n-au depăşit, de regulă, 10‰, pentru ca, după 1986, să depăşească acest prag. „Recordul” absolut a fost în 1996: 15,3‰!Tendinţa de apropiere dintre curbele natalităţii (prin descendenţă) şi mortalităţii (prin urcare), cele două segmente de intersectare a lor (corespunzătoare anilor 1996 şi 2002) şi recordul citat exprimă grăitor mai mulţi factori, dar în primul rând procesul de îmbătrânire demografică, instalat în ultimul deceniu şi jumătate. Definit ca diferenţă între natalitate şi mortalitate, bilanţul natural poate fi prezentat grafic ca spaţiul dintre cele două curbe care le reprezintă pe acestea sau sub forma unei curbe distincte. Ultima variantă nu oferă doar avantajul intuitivităţii, ci şi pe cel al evaluării rapide a indicatorului sub aspect cantitativ-valoric.00020000087900001DA0 873,Importanţa bilanţului natural rezidă din aceea că mişcarea naturală nu depinde numai de natalitate sau numai de mortalitate, ci de rezultanta acestora, bilanţul.Dacă acceptăm că datele mişcării naturale a populaţiei din Bucovina în perioada 1871-1896 sunt mai mult sau mai puţin aplicabile şi comunei Vatra Moldoviţei, înseamnă că la sfârşitul secolului al XIX-lea bilanţul natural al populaţiei acestei comune, în ciuda natalităţii ridicate, nu depăşea de regulă, 10-15‰ , deoarece şi mortalitatea era foarte mare. În perioada 1956-2002 au fost 4 perioade cu bilanţ natural pozitiv consistent: 1956-1960, 1967-1974, 1977-1980 şi 1987-1989 şi două scurte intervale, de câte un an fiecare (1996 şi 2002), când bilanţul a fost uşor negativ. Spre deosebire de toate celelalte situaţii, când este vorba într-adevăr, de un spor natural, realitatea ultimelor două cazuri este corect acoperită prin noţiunea de deficit natural.Aşa cum rezultă din statistica oficială, în ultima jumătate de secol valoare maximă a bilanţului natural a fost de 26‰ (în anul 1956), iar valoarea minimă, de — 2,5‰ ( în 2000).În concluzie, în linii generale, evoluţiile indicatorilor mişcării naturale a populaţiei comunei Vatra Moldoviţa sunt asemănătoare cu cele ale întregii regiuni a Obcinelor Bucovinei, a judeţului Suceava sau cu cele ale României. Asemănările se referă la configuraţia curbelor celor trei indicatori, la tendinţele manifestate (cauzele fiind aceleaşi, la toate nivelurile), şi doar în parte la ordinul de mărime ale valorilor.

Mobilitatea teritorială a populaţiei

Începând cu perioada medievală, dar cu deosebire în cea modernă, în partea de nord-vest a Moldovei s-au produs ample şi diverse fluxuri migratorii, predominant endodinamice, care au avut fie un caracter spontan, în cazul huţulilor, ucrainenilor, transilvănenilor, evreilor), fie

unul dirijat, de tip colonizare (în cazul germanilor, slovacilor etc). Cele din urmă s-au desfăşurat din iniţiativa, sub controlul şi în interesul administraţiei austriece, pentru că, pe lângă interesul economic, serveau unui alt scop esenţial: împestriţarea etnică, reducerea ponderii românilor, pangermanizarea. 000200000BB700002613 BB1,La aceste procese au concurat atât cauze externe, cât şi interne, strâns împletite şi adesea derivate unele din altele, de natură politică (cea mai importantă fiind răpirea nordului Moldovei de către Austria), economică, socială, fiscală, etnică, militară, religioasă, demografică (diferenţele densităţilor de populaţie şi ai indicatorilor mişcării naturale).O cauză foarte importantă a fost existenţa întinselor branişti mănăstireşti moldovene, printre care şi cea a Moldoviţei, care nu puteau fi puse în valoare şi exploatate economic fără o forţă de muncă suficientă, imposibil de asigurat pe plan local.În ce priveşte sensul migraţiilor, au predominat cele dinspre nord (Galiţia, Podolia, Polonia), cele dinspre Moldova detrunchiată fiind mult mai reduse. În general, în Bucovina condiţiile de trai erau mai bune decât în regiunile învecinate: raportul dintre numărul de locuitori şi resursele de hrană era mai avantajos, obligaţiile fiscale, dările în natură şi regimul prestaţiilor în muncă erau mai puţin apăsătoare. La sosire, imigranţii primeau pământ în folosinţă, iar pentru anumite perioade beneficiau de scutiri temporare de bir şi de alte obligaţii. Nu în ultimul rând a contat faptul că la anexarea Bucovinei s-a stipulat ca locuitorii ei să se bucure de toleranţă religioasă şi să fie scutiţi de serviciul militar. Această abilă decizie a administraţiei austriece viza atât câştigarea bunăvoinţei autohtonilor, cât şi îndesirea populaţiei şi mozaicarea etnică (P. S. Aurelian, 1875, p. 16). În mod expres, la 1783, cu ocazia vizitării Bucovinei, împăratul Iosif al II-lea nota că problema îndesirii populaţiei în Bucovina este de cea mai mare importanţă: în acest scop să se utilizeze orice mijloc, dar fără a se face cheltuieli mari. Dacă imigraţia ucraineană (ruteană) şi huţulă în Bucovina servea din plin intereselor statului austriac, în scurtă vreme s-a conturat ideea că, dimpotrivă, Transilvania, ocupată şi ea pe atunci de Austria, nu trebuia depopulată, de aceea s-au întreprins măsuri severe pentru a stăvili emigraţia ardelenilor. Cu începere de la jumătatea secolului al XVII-lea, dar mult mai intens după 1774-1775, când Austria ocupă nordul Moldovei, aici se produce un aflux important de huţuli (huţani). Confundaţi şi încadraţi în literatura istorică şi geografică ulterioară fie la ruteni, fie la ucraineni, iar uneori şi la polonezi sau chiar la ruşi, ei au migrat din zona Carpaţilor Nord-Vestici (Munţii Beskizi — Carpaţii Păduroşi) şi s-au aşezat atât pe plaiurile dintre Obcinele Bucovinei, cât şi pe unele văi şi culoare depresionare, ca de exemplu în sectoarele superioare ale văilor Suceava (comunele Izvoarele Sucevei, Ulma, Brodina), Moldova (comunele Moldova-Suliţa şi Breaza), Moldoviţa (comunele Moldoviţa şi Vatra Moldoviţei, parţial Frumosu) şi Bistriţa — Cârlibaba (comuna Cârlibaba).De regulă, huţulii şi-au întemeiat aşezări distincte, separate de cele ale autohtonilor, dar uneori s-au aşezat şi în satele preexistente ale acestora. 000200000CB8000031C4 CB2,De exemplu, în sectorul mijlociu al bazinului Moldoviţei, ei s-au aşezat şi în mai vechiul sat Vatra Moldoviţei, dar au avut un rol esenţial în întemeierea celorlalte două sate ale comunei — Ciumârna şi Valea Boului. Subliniem totuşi că şi în cazul acestora din urmă preexistenţa elementului românesc nu trebuie exclusă, ci chiar presupusă, dacă avem în vedere bogata toponimie românească (fără să mai vorbim de aşa-numita toponimie „pseudo-slavă”) din raza lor, formată pe baza unor vechi apelative, de origine dacică, latină sau română: Deia, Măgura, Runcu, Arşiţa, Curmătura, Boul, Spărturi, Făgeţel, Pârâul Sunător, Ciocan, Lupoaia ş.a.. Este evident că această zestre toponimică, pe care o folosesc şi astăzi, huţulii au preluat-o de la populaţia românească autohtonă cu care au venit în contact şi cu care convieţuiesc de mai bine de două secole (I. Lobiuc, 1972, 1975).

Fenomenul general de imigraţie a huţulilor în Bucovina este destul de bine cercetat şi conturat sub aspect istorico-geografic, cauzal, cantitativ, şi spaţial (R. Kandl, 1902; I. Nistor, 1914; G. Nimigeanu, 1945), dar este mai greu de descifrat din punct de vedere antropologic şi etnogenetic, ceea ce îl face pe V. Tufescu, autorul unei reuşite şi relativ recente sinteze asupra lor (1970, p. 49-61) să vorbească despre „enigma huţulă”. Aşa stând lucrurile, în cele ce urmează ne vom mulţumi să semnalăm doar câteva date informative concrete cu privire la imigraţia şi aşezarea lor pe valea Moldoviţei. Foarte semnificative sunt chiar denumirile iniţiale ale unora dintre aşezări: Ruşii Moldoviţei (azi Moldoviţa), Ruşii pe Boul (numită mai târziu Valea Boului, iar după 1968 - Paltinu) sau Dub şi Raşca (sate în comuna Moldoviţa). În afară de oiconime, poate mai grăitoare sunt formele, precizările şi terminaţiile caracteristice ale unora dintre numele de familie (patronime) din satele Ruşii Moldoviţei şi Vatra Moldoviţei, aşa cum apar ele consemnate în Recensământul rusesc din 1773-1775: Chirila — rus, Dumitru — rus, Danila — rus, Huţuleac, Alexandriuc, Robaniuc, Oblizniuc, Cozmiuc, Maloş, poate şi Ion Moscul (P. G. Dmitriev, VII, p I-a, p 255-256 şi 260). În strânsă legătură cu potenţialul natural al zonelor din care au migrat şi al celor unde s-au aşezat, huţulii au fost şi au rămas credincioşi ocupaţiilor lor tradiţionale de bază: creşterea animalelor şi exploatarea şi prelucrarea lemnului. Erau foarte pricepuţi la vânătoare şi în diverse meşteşuguri gospodăreşti sau casnice, printre care prelucrarea lânii, pieilor şi blănurilor, confecţionarea îmbrăcămintei şi încălţămintei, prelucrarea laptelui, prelucrarea lemnului pentru draniţă şi construcţii gospodăreşti, pentru care şi căruţe, tarniţe de călărie, vase şi alte piese pentru bucătărie şi stână, instrumente muzicale. Unii încrustau cu multă iscusinţă în os sau coarne de cerb, iar femeile sunt şi astăzi renumite pentru arta broderiei şi a încondeierii (împistririi) ouălor de Paşti.

Un alt flux demografic centripet, resimţit şi pe valea Moldoviţei a Moldoviţei, a fost cel al românilor de dincolo de munţi, din ţara românească ocupată de unguri, de unde şi numele lor generic de ungureni, sub care erau cunoscuţi în epocă şi în literatura istorică, geografică şi toponimică ulterioară. 00020000086E00003E76 868,Cauzele acestei emigraţii transilvănene au fost complexe: economice, politice, sociale, fiscale, religioase. Astfel, se pot aminti despuierea românilor de dreptul de proprietate şi de folosinţă a terenurilor agricole în favoarea coloniştilor străini — saşi, secui, maghiari, pierderea dreptului de strămutare, adică interzicerea liberei migraţii (îndeosebi după revoltele din 1495 şi 1514), obligaţiile tot mai apăsătoare (dări, impozite, cărăuşie, clacă), considerarea românilor ca naţiune tolerată, cu o situaţie inferioară coloniştilor alogeni, obligaţia de a trece la biserica unită (care condiţiona şi anula avantajele rezultate din înfiinţarea regimentelor grănicereşti în 1763) şi persecuţiile religioase în caz de nesupunere. La acestea se adăugau şi cauze demografice (densitatea populaţiei şi respectiv presiunea demografică în Transilvania erau mai mari decât în ţinuturile extracarpatice), precum şi înlesnirile acordate de domnitorii moldoveni bejenarilor din Ardeal. Fenomenul este vechi : prin diploma andreiană (1244) şi diploma lui Bela al IV-lea (1247) terenurile agricole şi pădurile devin proprietăţi regale, putând fi împărţite bisericii, nobililor şi conducătorilor militari, coloniştilor saşi, maghiari şi secui (L. Someşan, 1938), iar cavalerilor ioaniţi li se îngăduia stăpânirea şi la exteriorul Carpaţilor, cu condiţia expresă de a nu primi bejenari de dincolo de munţi (E. Hurmuzaki, Documente, I, 1, p. 252).Acelaşi lucru rezultă şi dintr-un raport oficial din anul 1440 (E. Hurmuzaki, Documente, I, 2, p. 669) în care se menţionează că o serie de sate din zona Bistriţei şi Năsăudului (Sângeorgiu, Poiana, Rebra, Şieu, Salva, Zagra) se pustiiseră, fiind părăsite de locuitori. Desigur că intensitatea fenomenului este mult exagerată: dovadă stă faptul că toate satele citate existau şi în secolul al XVIII-lea (când dispunem de documente care atestă nominal bejenari originari din cuprinsul lor) şi există şi în prezent, având chiar un număr mare de

locuitori. În acelaşi timp, nu se poate nega realitatea în sine a fenomenului: tocmai din aceste sate proveneau cei mai mulţi bejenari ardeleni în Bucovina şi Moldova. 0002000009C9000046DE 9C3,Alte documente convingătoare sunt cel datat 1447, prin care nobilii din Ardeal se plângeau că ţăranii de pe moşiile lor fug în Moldova, împuţinându-li-se braţele de muncă, şi intervin pe lângă rege să ceară domnitorilor Moldovei să nu mai primească iobagi bejenari şi să-i pedepsească pe cei fugiţi acolo (E. Hurmuzaki, Documente, I, 2, p. 367), cel din anul 1662, prin care Mihai Apaffy, voievodul Ardealului, atrăgea atenţia bistriţenilor că nu păzeau bine graniţa şi „sărăcimea a început să treacă de-a binelea în Moldova” şi un altul din 1683: „dacă vor emigra toţi românii, cine va mai plăti bir împăratului ?” (E. Hurmuzaki, Documente, XV, 2, p. 1318 şi 1386).După cum am afirmat mai sus, domnitorii Moldovei le acordau înlesniri: la 1756, Constantin Racoviţă hotărăşte ca timp de 6 luni bejenarii să nu fie supăraţi cu nici o dare şi să aibă dreptul de a-şi alege un conducător, care să judece pricinile mici: „Fieşte care bejenar din ziua în care vine în ţară să aibă odihnă…. iar după ce se vor aduna mulţi….. să-şi aleagă judecător dintre dânşii” (M. Codrescu, Uricariul, I, p. 353).Chiar şi boierii moldoveni, poate şi mănăstirile, trimiteau peste munţi oameni de încredere pentru a îndemna oamenii de acolo la bejenie, în ciuda protestelor administraţiei locale (N. Iorga, Documentele familiei Callimachi, II, p. 472). Este greu de spus dacă Alexandru Lăpuşneanu spera cu adevărat într-un răspuns pozitiv atunci când, la mijlocul secolului al XVI-lea, roagă pe dregătorii oraşului Bistriţa să îngăduie trecerea ţăranilor în Moldova, pentru că aici ciuma şi războaiele seceraseră mii de vieţi omeneşti şi populaţia se rărise (E. Hurmuzaki, Documente, XV, p. 491): dimpotrivă, după cum am văzut şi după cum era de aşteptat, bistriţenii aveau ordine precise să stăvilească fuga ţăranilor. După cum se observă din sursele documentare păstrate, ungurenii plecau în grupuri mici, de câte 2-5 familii, pentru a se putea strecura mai uşor peste graniţă şi se aşezau toţi în acelaşi sat sau în sate vecine, cel mai adesea amestecându-se cu pământenii. Mai rar îşi întemeiau aşezări distincte, noi. Chiar dacă plecau în etape şi din sate diferite, preferau să se aşeze împreună cu alţi ardeleni, mai dinainte veniţi. În funcţie de satele de origine, trecerea munţilor se făcea pe poteci ascunse din preajma trecătorilor Prislop, Rodna (Rotunda) şi Bârgău, în ciuda numeroaselor posturi de pază (de exemplu, numai Regimentul năsăudean avea 47 de posturi de pază înşirate de-a lungul graniţei). 000200000A46000050A1 A40,I. Nistor (1927) apreciază că intensitatea maximă a emigraţiei ardelene s-a produs între anii 1761-1764. Treptat însă, mai ales după ce administraţia austriacă din Bucovina a evaluat, prin două consignaţiuni efectuate în 1778, amploarea fenomenului până la acea dată, emigraţia descreşte datorită legislaţiei şi măsurilor tot mai restrictive. La venirea în Bucovina, ungurenii primeau, în funcţie de zonă, pământ pentru arătură (de la 20 prăjini până la 12 fălci) şi fânaţ (0,5 — 15 fălci) în folosinţă individuală şi păşune în devălmăşie, fără plată, în schimbul zeciuielii şi a prestaţiilor în muncă la care erau obligaţi după un timp oarecare de la sosire. Uneori, datorită lipsei sau insuficienţei pământului, unii rămâneau pălmaşi. Situaţia economică şi socială a ungurenilor s-a îmbunătăţit după 1848, când au fost împroprietăriţi.Ungureni pe valea MoldoviţeiAşa cum se poate demonstra pentru numeroase sate din Bucovina, şi la Vatra Moldoviţei s-au înregistrat imigraţii de „ungureni”, termen generic folosit pentru a desemna români din „Ţara Ungurească”, veniţi şi stabiliţi dincoace de munţi, în perioadele medievală şi modernă.Procesul este vechi, începuturile lui putându-se confunda chiar cu „descălecatul” Moldovei, dar dovezile concrete sunt mai târzii. Printre acestea, se poate cita lista scutelnicilor mănăstirii Moldoviţa din anul 1774 (P.G. Dmitriev, 1975, I, p. 260), unde pentru 4 capi de familie din

Vatra Moldoviţei, Ştefan, Simion, Ion şi Dumitru, din totalul de 32, se precizează în mod expres că sunt ungureni, deci originari din Ardeal.

În realitate, dacă avem în vedere notaţiile şi exemplele lui I. Nistor (1927) cu privire la numele de familie caracteristice ardelenilor şi modul lor de formare — prin raportare la ocupaţie sau la satul de origine, putem presupune că şi alte familii de pe lista citată ar putea fi tot ungurene: Candrea, Cojocaru, Butnărescu, Butnaru, Moraru, Crâşmaru. La fel stau lucrurile şi pentru celelalte sate ale mănăstirii, care existau pe atunci : Vama, Moldoviţa şi Frumosu (P. G. Dmitriev, 1975, I, p.242-244, 255-256, 259-260). Dintre numele întâlnite astăzi, şi Raţiu ar putea fi ardelean.

În mod curios - explicaţii se pot totuşi găsi — două consignaţiuni austriece întocmite doar 4 ani mai târziu nu menţionează prezenţa ungurenilor la Vatra Moldoviţei, ca de altfel nici la Frumosu, dar fac acest lucru pentru celelalte două sate ale mănăstirii — Vama şi Moldoviţa, ambele cu câte 4 familii de ungureni. Conform tradiţiei locale, consemnate de Em. Grigorovitza (1908, p3), şi la Argel s-au aşezat „coloniştii” ardeleni, de unde şi numele acestui sat. 0002000007AD00005AE1 7A7,

Aspecte geodemografice ale mobilităţii teritoriale a populaţiei în ultimele deceniiÎn perioada recentă, existenţa datelor statistice privitoare a mobilitatea definitivă a populaţiei permite o analiză cantitativă foarte precisă a fenomenului. După cum se observă, am preferat să folosim acelaşi interval de timp (1956-2002), precum a putea surprinde, compara şi interpreta corelaţiile dintre mişcarea naturală şi cea spaţială a populaţiei.Din cronograma anexată se observă că în toată această perioadă fluxul persoanelor plecate din comuna Vatra Moldoviţei a fost aproape mereu superior celui al persoanelor sosite. Acest fapt reflectă, pe de o parte, existenţa unui bilanţ pozitiv mai mult sau mai puţin consistent, iar pe de alta — slaba putere de atracţie a economiei locale în raport cu alte aşezări şi zone din judeţul Suceava şi din alte părţi ale ţării, care nu putea reţine şi fixa excedentul de populaţie tânără. Fluxul persoanelor sosite (60-80 persoane /an) a înregistrat valori maxime în anii 1965 (15,5‰), 1967 şi îndeosebi în 1999 (15,7‰) şi valori minime( sub 5‰) între anii 1978-1991.La plecările definitive se evidenţiază anii 1965, 1980, 1982, 1986 (cu valori de aproximativ 17-18‰) şi mai ales anul 1990, când, în condiţiile conjuncturale ce au marcat trecerea de la o etapă istorică la alta, au plecat 122 persoane, reprezentând 25,4‰.Este de reţinut şi legătura dintre intensitatea plecărilor şi natalitate: cu un decalaj de cca. 18-25 ani (timp necesar pentru intrarea în contingentul de populaţie activă), perioadelor cu natalitate ridicată le corespund perioade cu migraţii exodinamice.În condiţiile date, bilanţul migrator a fost, cu câteva scurte excepţii, predominant negativ, cu frecvente valori de —10, -15‰ în intervalul 1980-1991 (până la —16,6‰ în 1990 şi —16,2‰ în 1991), ceea ce echivalează cu pierderi importante din contingentele de populaţie activă, tânără şi adultă, cele mai predispuse la astfel de migraţii.000200000BEB00006288 BE5,Chiar şi în anii când volumul persoanelor sosite a fost apreciabil, ca de exemplu în 1965 sau 1999, efectul virtual pozitiv al acestuia era anihilat sau contracarat în mare măsură de faptul că şi volumul persoanelor plecate a fost mare.Se poate spune că, în felul acesta, mobilitatea teritorială asigură redistribuirea populaţiei şi reglează echilibrul între bilanţul natural al populaţiei comunei şi cererea de forţă de muncă în cadrul ei, în funcţie de capacitatea de polarizare a aşezărilor. Dacă luăm în considerare tendinţele din ultimii ani, s-ar putea prognoza că, în condiţiile unui bilanţ natural care oscilează uşor în jurul valorii 0, şi bilanţul migrator se va reduce, valorile uşor pozitive alternând de la un an la altul cu valori uşor negative.Comparând comuna Vatra Moldoviţei cu alte comune din zona montană a judeţului Suceava, se constată că ea nu a înregistrat volume ale sosirilor atât de impresionante ca Pojorâta,

Iacobeni, Frasin, Ostra (în legătură cu activitatea industrial-extractivă), dar nici „exoduri” mai mult sau mai puţin spectaculoase ca la Cârlibaba, Ulma, Brodina, Suceviţa, Izvoarele Sucevei. Ea se aseamănă mai degrabă, din punctul de vedere al mobilităţii demografice teritoriale, cu Mănăstirea Humorului, Sadova sau Putna.Imaginea cea mai completă, rezultanta finală a dinamicii populaţiei, este ilustrată de bilanţul total. Numit şi bilanţ net, el rezultă din integrarea tuturor celorlalţi indicatori geodemografici dinamici, structurali şi spaţiali, în primul rând a mişcării naturale şi migratorii, dimpreună cu toţi factorii de care sunt influenţaţi aceştia.Din compararea diagramelor celor trei tipuri de bilanţ, se constată că în perioada 1956-2002 bilanţul total al populaţiei comunei Vatra Moldoviţei a fost în dependenţă directă mai ales de bilanţul natural, ale cărui variaţii le-a urmărit îndeaproape. Paralelismul de ansamblu al celor două curbe este evident, cu „vârfuri” caracteristice în anii 1956 (când s-au înregistrat valorile maxime la ambele bilanţuri: 26,0‰ la bilanţul natural şi 26,5‰ la cel total), 1967, 1977, 1987-1988 şi 1998-1999, şi cu „căderi” la fel de caracteristice în anii 1965 sau 1996.Bilanţul migrator şi-a spus cuvântul mai ales în variaţiile de detaliu ale bilanţului net, dar în unii ani (1977, 1987-1988, 1990-1991, 1993 şi 1998) incidenţa sa este cât se poate de vizibilă, trecând chiar pe primul plan. De exemplu, situaţia din anul 1990, când s-a înregistrat cea mai scăzută valoare (-12‰) a bilanţului net, din tot intervalul de aproape 50 de ani analizat, este în mod evident rezultatul celui mai deficitar şi bulversat bilanţ migratoriu anual (-16,6‰) din aceeaşi perioadă. Drept concluzie, se desprinde ideea tendinţei generale de reducere în timp a bilanţului net, chiar cu predominarea valorilor negative după 1978, ceea ce echivalează cu reducerea numărului de locuitori ai comunei în ultimii 25 de ani. Rămâne de văzut dacă o altă tendinţă — înscrierea bilanţului net al ultimilor trei ani în zona valorilor de 0‰ se va confirma sau nu în viitor.Variabilele multicriteriale ale structurii populaţiei

Structura pe sexe

Structura pe sexe este rezultatul, în principal, al factorilor biologici, respectiv al mişcării naturale a populaţiei (natalitatea, mortalitatea, bilanţul natural), la care se adaugă mişcarea migratorie definitivă şi condiţiile istorice: se ştie, de exemplu, că populaţia masculină se caracterizează printr-o mai mare mobilitate spaţială în raport cu populaţia feminină, iar războaiele afectează, de asemenea, mai mult, contingentul masculin.

De altfel, „jocul” corelativ al natalităţii şi mortalităţii este cel care se regăseşte şi în variaţiile structurii pe sexe de la o perioadă la alta, dar trebuie spus că aceste variaţii sunt mici, nedepăşind, de regulă, 2—3 procente (uneori doar câteva zecimi procentuale) în plus sau în minus pe perioada dintre două recensăminte consecutive, de aproximativ 10 ani. Într-adevăr, faţă de alţi indicatori geodemografici, structura pe sexe arată mai degrabă o tendinţă de inerţie, de statu quo, micile creşteri valorice în expresie relativă (%) sau absolută (număr persoane) apărute la un moment dat fiind urmate, de regulă, de la fel de mici scăderi, de revenire la situaţia anterioară. Interpretările cu privire la situaţia şi dinamica acestui indicator demografic în ultimul secol se vor baza pe datele recensămintelor din 1930 (practic, primul recensământ modern din România), 1956, 1966, 1977, 1992 şi 2002. Nu am luat în considerare recensămintele din 1941 şi 1948, considerate neconcludente din cauza condiţiilor speciale, necaracteristice, în care s-au efectuat: perioada celui de-al doilea război mondial şi perioada imediat postbelică.

Structura pe sexe a populaţiei comunei Vatra Moldoviţei0002000007E6000006C1 7E0,la principalele recensăminte (1930 — 2002)

Satele/Comuna R E C E N S Ă M Â N T U L1930 1956 1966M F M F M Fpers % pers % pers % pers % pers % pers %

Vatra Moldoviţei 1122 49,4 1151 50,6 992 46,9 1124 53,1 1173 50,11167 49,9

Ciumârna 210 49,1 218 50,9 246 51,5 232 48,5 269 50,7 26149,3

Paltinu(Valea Boului) 524 47,5 579 52,5 585 45,5 701 54,5 791 49,5

806 50,5TOTAL COMUNĂ 1856 48,8 1948 51,2 1823 47,0 2057 53,0 2233 50,0

2234 50,0

Satele/Comuna R E C E N S Ă M Â N T U L1977 1992 2002M F M F M Fpers % pers % pers % pers % pers % pers %

Vatra Moldoviţei 1194 49,6 1215 50,4 1155 49,1 1196 50,9 … …… …

Ciumârna 263 50,1 262 49,9 241 52,9 215 47,1 … … ……

Paltinu(Valea Boului) 872 50,7 847 49,3 882 52,7 793 47,3 … …

… …TOTAL COMUNĂ 2329 50,1 2324 49,9 2278 50,8 2204 49,2 2338 50,2

2321 49,8

…date indisponibileAnalizând mai întâi situaţia la nivelul întregii comune, se observă că în anii 1930 şi 1956 ponderea populaţiei masculine era sub 50% (48,8% şi respectiv 47,0% - valoare minimă în intervalul urmărit), după care a început să crească uşor şi să depăşească foarte puţin jumătate din totalul populaţiei, atingând valoarea maximă în 1992 (50,8%), pentru ca în 2002 să coboare din nou cu câteva zecimi de procent (50,2%). Situaţia este foarte asemănătoare cu cea a judeţului Suceava.Ca urmare, indicele de masculinitate (numărul bărbaţilor raportat la numărul femeilor) a oscilat între valoarea subunitară de 0,89 în anul 1956 şi valoarea supraunitară de 1,03 în anul 1992.

Din cele de mai sus (nu insistăm asupra valorilor absolute — mai puţin relevante în comparaţiile dinamico — temporale şi care, de altfel, pot fi identificate de cei interesaţi în tabelul citat) rezultă că în ultimele patru decenii s-a ajuns la o situaţie de remarcabil echilibru, ceea ce este de natură să asigure forţa de muncă necesară şi să sprijine orice proiecte din sectorul primar, secundar sau terţiar, indiferent dacă acestea ar solicita forţă de muncă masculină sau feminină.0002000007B700000EA1 7B1, Trecând la analiza structurii pe sexe a populaţiei la nivelul satelor componente, se constată că aceasta reproduce, în linii generale, situaţia înfăţişată mai sus pentru ansamblul comunei. De regulă, la fiecare recensământ, cele trei sate prezintă mai degrabă asemănări, cu excepţia anului 1956, când Paltinu (Valea Boului) şi Ciumârna au înregistrat cel mai scăzut indice de masculinitate, iar satul Vatra Moldoviţei — cel mai ridicat.

Structura pe grupe de vârstă şi sexeAnalizând structura populaţiei comunei pe grupe mari de vârstă la câteva din principalele recensăminte din ultimii 75 de ani se constată o tendinţă foarte bine conturată: reducerea ponderii grupei tinere (0-19 ani) din totalul populaţiei, de la 43,4 % în 1930, la doar 28,8% la ultimul recensământ. În mod core spunzător a crescut ponderea grupei vârstnice, de peste 65 de ani, de la doar 6% în 1930 la 17% în anul 2002, în condiţiile în care ponderea grupei adulte (20-64 ani) s-a stabilizat. Datele de mai sus sunt cea mai elocventă dovadă a procesului de îmbătrânire demografică a populaţiei, care ar putea ă pună sub semnul întrebării asigurarea că forţă de muncă în viitoarele decenii. Problema este cu atât mai îngrijorătoare cu cât trendul şi jocul cifrelor în perioada 1930-2002 par să nu indice oprirea procesului de îmbătrânire demografică, ci continuarea lui în perspectiva imediată.

Dinamica ponderii principalelor grupe de vârstă ale populaţiei comunei Vatra Moldoviţei la recensămintele din 1930, 1977, 1992 şi 2002.Recensământul 1930 1977 1992 2002Grupele de vârstă 0-19 20-64 >65 0-19 20-64 >65 0-19 20-64 >65 0-19

20-64 >65Ponderea (%) 43,4 50,6 6,0 35,3 55,4 9,3 31,0 55,8 13,2 28,8 54,2

17,0

Structura populaţiei comunei Vatra Moldoviţei şi asatelor componente după sexe şi grupe de vârstă (1930)Comuna, satul Sexul Populaţia statornică Grupe de vârstă

0-6 7-12 13-19 20-64 >65ComunaVatra Moldoviţei A* 3804 794 385 467 1925 227

M 1856 395 199 231 912 11600020000079D00001652 797, F 1948 399 186 236 1013 111SatulVatra Moldoviţei A* 2273 488 246 282 1122 129

M 1122 244 127 145 540 63F 1151 244 119 137 582 66

Satul Ciumârna A* 428 89 38 57 217 27M 210 51 19 26 100 14F 218 38 19 31 117 13

Satul Paltinu A* 1103 217 101 128 586 71M 524 100 53 60 272 39F 579 117 48 68 314 32

* ambele sexeStructura populaţiei pe grupe mici de vârstă şi pe sexe.

Piramida populaţieiDacă structura pe cele 3 mari grupe de vârstă — tânără, adultă şi vârstnică este utilă

prin imaginea de ansamblu, generalizatoare şi sintetică, cu trimitere expresă la situaţia actuală şi de perspectivă a resurselor de forţă de muncă, studierea concomitentă, corelată, chiar contrapusă, a structurii pe sexe şi pe grupe mici de vârstă are, în primul rând, o valoare analitică, de detaliere. Ea permite evidenţierea unor cauze şi a consecinţelor lor demografice pe perioade scurte de timp, cauze care atunci când se lucrează pe grupe mari nu pot fi distinse, scapă observării. Instrumentul ideal în acest scop este piramida populaţiei, adevărată „radiografie demografică”, care exprimă vizual, mult mai bine şi mai uşor decât o fac şirurile

seci de date statistice, istoria fiecăreia din clasele sau contingentele înscrise în ea. În acelaşi timp, în funcţie de aspectul său (al bazei în special), piramida reflectă într-un mod plastic şi intuitiv atât situaţia de moment, cât şi evoluţia demografică în perspectivă, atât caracteristici ale populaţiei totale, cât şi mai ales, raporturile cantitative dintre cele două sexe care o compun, pentru fiecare grupă de vârstă în parte.Datorită modului particular de stabilire a limitelor şi grupelor la recensământul din 1930, diagramele întocmite pe baza datelor respective nu pot avea, de fapt, formă efectiv piramidală, ci de „avion”, formă ce rezultă din mărimea şi respectiv disproporţia cantitativă a penultimei grupe (20-64 ani) în raport cu celelalte patru: 0-6, 7-12, 13-19 şi peste 65 ani.0002000008FB00001DE9 8F5,Impresia care se degajă din primul moment este aceea că fiecare diagramă, atât cea a comunei Vatra Moldoviţei, cât şi diagramele celor trei sate componente, au o anumită simetrie, ceea ce confirmă şi pe această cale, echilibrul aproximativ al sexelor, în toate cazurile. Uşoarele excedente care apar la anumite grupe de vârstă, fie în favoarea populaţiei feminine, fie a celei masculine, par să fie întâmplătoare, biologice şi pot fi descoperite nu atât la o privire mai atentă a piramidelor, cât a tabelului de date.Bazele diagramelor, corespunzătoare grupei de 0-6 ani, sunt largi, ceea ce reflectă, pentru perioada respectivă, un sold natural ridicat. În schimb, la nivelul următoarelor două grupe — mai accentuat la cea de 7-12 ani şi mai puţin la cea de 13-19 ani — diagramele, fără excepţie, se îngustează, marcând astfel, prin „fuselaje”, conjunctura specifică primului război mondial şi a perioadei ce i-a urmat. În mod firesc, întinzându-se pe intervalul a 44 de ani, cea de-a patra grupă (20-64 ani) cuprinde cel mai mare volum de populaţie, corespunzătoare pe plan grafic „aripilor avioanelor”.Pentru recensământul din 1977, forma de publicare a datelor permite realizarea unei diagrame mai detaliate, pe grupe egale, de câte 5 ani, care are, într-adevăr, forma de piramidă.Simetria de ansamblu, relevă pentru anul 1930, se păstrează şi acum, dar la nivelul vârstelor mici tinde să devină regulă predominanţa sexului masculin, iar la grupele mari — cea a sexului feminin, situaţie caracteristică atât judeţului Suceava, cât şi întregii ţări.O altă noutate care ar fi fost mai vizibilă la o eventuală piramidă pentru anul 1966, este îngustarea bazei piramidei (grupa de 0-4 ani), ceea ce marchează trecerea, după 1970-1972, la un nou tip de evoluţie demografică, caracterizată prin scăderea aproape dramatică a natalităţii.În sfârşit, deşi grupele cu care am putut opera nu sunt suficient de mici, se mai observă şi alte trei îngustări caracteristice: una la nivelul grupei de 15-19 ani, „cădere” care marchează efectul măsurii legislative antinataliste luate în 1956, şi celelalte două la nivelul grupelor de 30-34 şi respectiv 55-59 ani, care marchează consecinţele pe plan demografic ale celor două războaie mondiale şi ale perioadelor dificile imediat consecutive lor.00020000080C000026DE 806,Interpretări similare rezultă şi din piramidele întocmite pe baza ultimelor două recensăminte (1992 şi 2002), cu diferenţa că ele ilustrează tendinţa de uşoară lărgire a bazelor, corespunzătoare celei de redresare timidă a natalităţii şi respectiv a bilanţului natural. În acelaşi timp, efectul primului război mondial s-a estompat sau chiar s-a şters, practic, prin ieşirea din sistemul demografic, pe cale naturală (mortalitate), a majorităţii populaţiei născute în perioada respectivă.

Structura etnică şi confesională a populaţiei

La fel cu alte aşezări rurale mănăstireşti din Ţările Române, structura etnică şi implicit şi cea confesională a populaţiei de pe valea Moldoviţei a fost eterogenă la începuturi, în perioadele

medievală şi modernă, dar s-a omogenizat mai mult sau mai puţin pe parcursul evoluţiei istorice.Cauzele acestei eterogenităţi au fost multiple: sociale, economice, politice, religioase. Într-adevăr, aşa cum s-a precizat şi la mobilitatea teritorială a populaţiei, întinsele domenii mănăstireşti (branişti), cum a fost şi cel al Moldoviţei, nu puteau fi valorificate fără suportul unei forţe de muncă suficiente, de aceea ctitorii lor — boierii şi mai ales domnitorii — aveau grijă să înzestreze mănăstirile, încă de la întemeiere, cu sate de pământeni şi cu robi (ţigani şi tătari), iar urmaşii lor — să întărească şi să continue astfel de danii.O altă soluţie era dreptul pe care domnitorii îl acordau mănăstirilor de a-şi aduce pe moşiile lor „oameni” străini (liudi) din alte părţi ale ţării sau chiar din alte ţări, atraşi printr-o serie de avantaje temporare, privilegii şi scutiri, până când, într-o perioadă oarecare după sosire, reuşeau să-şi înjghebeze gospodării.De altfel, cercetătorii care s-au ocupat de astfel de probleme au sesizat că amestecul etnic este un fenomen frecvent şi obişnuit în Evul Mediu, îndeosebi în regiuni cu densităţi mici de populaţie, ale căror resurse erau, prin urmare, insuficient folosite (C. C. Giurescu, Tîrguri sau oraşe şi cetăţi moldovene, Edit. Academiei, Bucureşti,1967).000200000A4500002EE4 A3F,Neîndoielnic, primii locuitori ai satului Vatra Moldoviţei au fost români, reprezentaţi prin ţărani şi călugări, de religie ortodoxă. Elementul românesc autohton a fost alimentat şi completat ulterior prin imigraţii ale românilor ardeleni (ungureni), ca de altfel şi în alte zone ale Bucovinei.Numărul călugărilor n-a fost niciodată prea mare. De exemplu, la 1775, deci la peste 370 de ani de la înfiinţarea mănăstirii Moldoviţa, o conscripţie austriacă (D. Werenka, 1895, p. 138-139) menţionează aici abia 15 călugări, aproximativ tot atâţia câţi erau pe atunci la Voroneţ (16) sau Humor (11), dar mai puţini decât la Suceviţa (53) şi Putna(30).

După cum am arătat în subcapitolul „Mobilitatea teritorială a populaţiei”, în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea în Bucovina a avut loc şi un alt flux imigraţionist, cu implicaţii asupra structurii etnice - cel al huţulilor. Aceştia au avut un rol important în întemeierea şi evoluţia a două dintre satele comunei, Ciumârna şi Valea Boului, unde au şi astăzi o pondere majoritară. Ei şi-au păstrat până astăzi religia ortodoxă pe stil vechi. După ocuparea Bucovinei, structura etnică a populaţiei ei s-a diversificat datorită intervenţiei directe a administraţiei austriece, concretizată sub forma unor imigraţii dirijate, de tip colonizare cu populaţie de etnie germană. Dispersat, ele s-au produs şi în satele deja existente pe valea Moldoviţei, dar în sectorul ei mijlociu au generat chiar o aşezare nouă distinctă — Freudenthal, întemeiată la 1809 de industriaşul Manz. Era o colonie mică: 90 de ani mai târziu abia avea 174 de locuitori, catolici şi protestanţi (E. Fischer, 1899; E. Grigorovitza, 1908). Fiind un sat mănăstiresc, zămislit şi dezvoltat în jurul unei vechi şi importante ctitorii voievodale, la Vatra Moldoviţei, ca şi la Voroneţ, Putna, ş.a. nu puteau să lipsească ţiganii. Este posibil ca primele sălaşe de robi ţigani să fi fost dăruite mănăstirii încă din perioada domniei lui Alexandru cel Bun. Existenţa lor este certificată însă, foarte precis, mai târziu, prin „Recensământul rusesc” din 1774: în lista „rufeturilor”, adică a oamenilor care nu depindeau de domnie, ci doar de mănăstire, oameni aserviţi şi lucrând exclusiv în folosul acesteia („liudi ot Mănăstirea Moldoviţa”), figurează 35 de ţigani (P.G. Dmitriev, 1975, p. 260). În mod evident, ei reprezintă capi de familii, încât la stabilirea numărului total al ţiganilor ar trebui să se pună problema mărimii medii a familiei, ceea ce nu este tocmai uşor: singura bază de apreciere, cu totul aproximativă, ar fi natalitatea specifică a acestei etnii, care întotdeauna a fost înaltă.00020000069100003923 68B,Pe baza sursei citate, ne este accesibilă, totuşi, o anumită precizare statistică:, „rufeturile” — ţigani erau mai numeroşi în raport cu „scutelnicii” mănăstirii, raportul fiind de 35/32, iar din „toată suma caselor” (92), ei reprezentau 38 %.

Aparţinând unei mănăstiri ortodoxe, este logic să ne imaginăm că ţiganii au îmbrăţişat această religie. Ţiganii mănăstirii erau meşteşugari foarte pricepuţi: fierari, dulgheri, costructori în lemn, lucrători în piatră, cojocari. În urma revoluţiei de la 1848, când au fost dezrobiţi, unele familii de ţigani au rămas pe loc, dar altele au migrat din Vatra Moldoviţei şi s-au aşezat în alte sate ale mănăstirii, din apropiere. De exemplu, ei au primit pământ şi pe o coastă priporoasă de pe stânga râului Moldoviţa, nu departe de vărsarea în Moldova, sub Runcul Focşii unde şi-au construit case şi au întemeiat un cătun, numit în glumă de locuitorii din Strâmtura şi Vama „Cernăuţiul Nou”.Alte minorităţi au avut ponderi nesemnificative: de exemplu, evreii.Din cele mai de sus rezultă că, de-a lungul timpului, pe substratul românesc, s-au produs diferite stratificări etnice.Pentru sfârşitul secolului al XIX-lea (1890) dispunem de următoarele informaţii cu privire la structura naţională a populaţiei.

Numărul şi apartenenţa etnică a populaţiei din comuna Vatra Moldoviţeiîn anul 1890 (după E. Fischer, 1890 şi E. Grigorovitza, 1908)

Satul Nr. loc. Apartenenţa etnicăCiumârna 309 După E. Fischer; huţuli după E. Grigorovitza: huţuli şi ruteniFreudenthal 170 După E. Fischer: germaniDupă E. Grigorovitza: germani (2/3) şi româniRuşi pe Boul 846 După E. Fischer: români şi ruteniDupă E. Grigorovitza: ruteni şi români00020000091800003FAE 912,Vatra Moldoviţei 1283 După E. Fischer : româniDupă E. Grigorovitza: români, puţini germani şi evrei

Structura naţională a populaţiei a comunei Vatra Moldoviţeişi a satelor componente în 1910 (după I. E. Torouţiu, 1916)Comuna / satul Populaţiatotală Români Ruteni Evrei Germani Polonezi Maghiari

Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % Pers. % Pers.%

Com. Vatra Moldoviţei 3397 1183 34,8 1351 39,8 202 5,9 642 18,917 0,5 2 0,1

Satul Vatra Moldoviţei 1855 1083 58,4 10 0,5 129 7,0 614 33,117 0,9 2 0,1

Satul Ciumârna 410 2 0,5 399 97,3 9 2,2 - -- - -

Satul Ruşi pe Boul 1132 98 8,7 942 83,2 64 5,6 28 2,5 -- - -

Comparând cele două surse, se observă că, deşi ambele se referă la anul 1890, apar totuşi unele mici diferenţe atunci când menţionează structura etnică. De observat, de asemenea, că ambele interpretează ambiguu etnonimele huţuli şi ruteni: în mod evident E. Grigorovitza le consideră diferite (a se vedea conjuncţia „şi”), dar confuzia persistă şi la E. Fischer, care indică ruteni la Ruşi pe Boul, când aici este vorba, la fel de evident, de huţuli.

Se poate spune că „era statistico-demografică”, caracterizată prin date detaliate şi tot mai precise, începe şi pentru structura etnică tot cu recensământul din 1910.Din tabelul anterior se observă că, pe ansamblul comunei, rutenii (de fapt, huţulii) aveau cea mai mare pondere, de aproape 40%; în satele Ciumârna (97,3%) şi Ruşii pe Boul (83,2%) reprezentau majoritatea absolută, în timp ce în satul Vatra Moldoviţei reprezentau doar jumătate de procent.Cealaltă etnie principală, românii, deţinea ceva mai mult de o treime (34,8%) din populaţia totală a comunei şi peste jumătate (58,4%) din populaţia satului Vatra Moldoviţei.Pe locurile următoare se situau germanii, mai numeroşi în satul Vatra Moldoviţei (prin colonia Freudenthal) şi evreii (Vatra Moldoviţei, Ruşi pe Boul). Alte naţionalităţi (polonezii, maghiarii) erau slab reprezentate.

Populaţia statornică după neam în anul 1930 în comuna Vatra Moldoviţeişi satele componente (după Recensământul populaţiei, 1930, vol.II, p.114)Comuna/satul ComunaVatra Moldoviţei SatulVatra Moldoviţei Satul Ciumârna SatulValea BouluiPopulaţia statornică totală 3804 2273 428 1103Români Pers. 1710 1371 27 312

% 45,0 60,3 6,3 28,3UnguriPers. 1 1 - -

% ... ... - -Germani Pers. 769 746 1 2200020000085F000048C0 859, % 20,2 32,8 ... 2Ruşi Pers. 6 4 - 2

% ... ... - ...Ruteni, ucraineni Pers. 1156 7 400 749

% 30,4 ... 93,5 67,9Poloni Pers. 3 3 - -

% ... ... - -Huţani Pers. - - - -

% - - - -Evrei Pers. 148 135 - 13

% 3,9 5,9 - 1,2Ţigani Pers. 5 - - 5

% ... - - ...Alte neamuri şi nedeclaraţi Pers. 6 6 - -

% ... ... - -… valori sub 0,5%

Cercetătorii care s-au ocupat de această problemă (I.E. Torouţiu, I. Nistor, M. Iacobescu ş.a.) au remarcat, pe bună dreptate, că datele recensământului din 1910 trebuie suspectate ca tendenţioase şi neconforme cu realitatea strictă: din motive politice, administraţia austriacă era evident interesată ca recensământul să ilustreze o situaţie favorabilă ei, respectiv în detrimentul românilor. Mijlocul la îndemână era înregistrarea după criteriul limbii vorbite: un român vorbitor a două limbi putea fi înregistrat, de exemplu, ca rutean sau german, după caz, la dorinţa recenzorului. Rezultă că, în parte cel puţin, datele oficiale discutate mai sus trebuie considerate din această perspectivă, cu rezerva de rigoare.

Pentru recensământul din 1930, datele pot fi considerate credibile, întrucât structura după limba maternă s-a înregistrat separat , iar structura naţională („după neam”) s-a făcut pe baza declaraţiei libere a persoanelor recenzate, aşa cum s-a procedat la toate recensămintele ulterioare, până astăzi.

Din păcate, după cum se observă din structura tabelului, se menţin confuziile cu privire la etniile ruteni, ucraineni, huţani şi ruşi, recenzate separat. Mai exact, deşi în comunele Vatra Moldoviţei şi Moldoviţa, după părerea noastră, grupul slav este reprezentat aproape exclusiv din huţani (huţuli), ei nu apar înregistraţi ca atare, fiind dispersaţi în cadrul celorlalte etnii menţionate mai sus. Explicaţia divergenţelor în declaraţii nu poate fi decât una singură: conştiinţa apartenenţei lor de neam s-a alterat în decursul timpului.Faţă de 1910, la recensământul din 1930 se constată o creştere cu 10% a ponderii românilor la nivelul întregii comune, în timp ce ponderea grupurilor slave se reduce cu acelaşi procent, iar ponderea germanilor este cvasistaţionară. 000200000A9400005119 A8E,Aceleaşi tendinţe contrare caracterizează raportul dintre români şi huţuli şi la nivelul satelor: procentul persoanelor care se declară aparţinând etniei române creşte atât la Ciumârna, cât şi, mai ales, la Ruşii pe Boul. După aproape patru decenii, la recensământul din 1966, în plină perioadă socialistă, proporţia românilor în comuna Vatra Moldoviţei s-a dublat (92,7%), în timp ce, proporţiile însumate ale ucrainenilor, rutenilor, huţanilor şi ruşilor par să fi scăzut dramatic, la doar 6,7%. S-a redus foarte mult, prin repatrierile din timpul şi din perioada imediat următoare celui de al doilea război mondial şi datorită natalităţii modeste specifice, ponderea germanilor (0,5%, respectiv 23 persoane). La nivel de sate, dată fiind realitatea istorică, surprinde foarte mult faptul că la Ciumârna doar o persoană s-a declarat de etnie slavă, iar la Paltinu — doar 298 persoane din totalul de 1597. La următoarele trei recensăminte, din 1977, 1992 şi 2002, situaţia se prezintă uşor modificată, în sensul că numărul persoanelor ce s-au declarat de etnie ucraineană şi respectiv ponderea acestora au crescut, în timp ce numărul şi ponderea românilor s-au redus.În ce priveşte structura confesională, ultimul recensământ pentru care am dispus de date detaliate la nivelul de comună, dar şi pentru satele componente, este cel din 1992. Se observă la ambele niveluri, o largă majoritate a persoanelor de religie ortodoxă. În concluzie, după o primă etapă, veche, în care structura etnică s-a diversificat, ulterior se produce fenomenul invers, de omogenizare la care au concurat mai multe cauze: asimilările etnice, diferenţierile ratei natalităţii de la o etnie la alta, mobilitatea definitivă.Dacă în perioada 1775-1918 se poate suspecta o deformare a informaţiilor statistice în defavoarea românilor, datele oficiale din ultima jumătate de secol, rezultate prin înregistrări directe pe teren şi pe baza declaraţiilor libere ale populaţiei, indică o creştere a numărului şi ponderii acestora. Ar fi exagerat, după părerea noastră, ca reducerea în valori absolute şi relative a ucrainenilor/rutenilor, respectiv a huţulilor în perioada 1950-1989 să fie pusă pe seama unor presiuni ale statului comunist: dovadă stă faptul că la recensămintele din 1992 şi 2002, când este greu să se susţină că libertatea de opţiune şi de exprimare sau anumite drepturi ar fi fost îngrădite, structura etnică nu este foarte mult diferită de cea înregistrată în 1966, de exemplu. Credem că este vorba, mai degrabă, de explicaţii strict subiective legate de minorităţile naţionale, printre care, în cazul huţulilor cel puţin, poate fi luată în considerare uitarea efectivă, astăzi, a rădăcinilor lor etnice. 00020000088E00005BA7 888,Structura naţională actuală a populaţiei comunei Vatra Moldoviţei se aseamănă mai mult cu structura populaţiei României, în timp ce faţă de situaţia judeţului Suceava ponderea românilor este mai mică cu cca 10%, iar cea a minorităţilor naţionale cu cca 10% mai mare.

Structura socio-profesională. Indicele general de activitate.Profilul funcţional al satelor.

Pentru perioadele mai vechi, structura socio-profesională sau socio-economică (pe ramuri de activitate) poate fi reconstituită, în linii generale, pe baze documentare, în timp ce pentru ultimele patru decenii ea poate fi cuantificată foarte precis, cu ajutorul recensămintelor. În toată perioada medievală şi modernă ocupaţia principală n-a putut fi alta decât creşterea animalelor. Ne-o spune clar o descriere a Bucovinei din 1775-1776, care se constituie într-un tablou fidel al peisajului şi economiei din zona ei montană: pe munţii înalţi se găseau „păduri nenumărate şi codrii nepătrunşi”, dar culmile mai joase, apropiate de aşezări, „sunt în majoritate goale” (lipsite de păduri - n.n.) şi acoperite cu cele mai frumoase păşuni, aşa cum se văd şi la poale, pe locuri unde prin munca locuitorilor s-a defrişat pădurea. Frumoasele şi largile văi ale Dornei, Moldovei şi Moldoviţei sunt pline de locuitori, care se întreţin numai din creşterea animalelor, mai ales a oilor, neposedând de loc ogoare, care încep abia de la Capu Codrului (J. Polek, 1897, p. 13-14).În afara acestei referiri directe la valea Moldoviţei, care, pe de altă parte, afirmă şi similitudinile cu văile vecine, putem lua în considerare şi o serie de informaţii indirecte, care se referă la Ocolul Câmpulungului: vecinătatea imediată şi asemănările reliefului, climei, solurilor şi vegetaţiei justifică din plin acest lucru.Aşa sunt informaţiile din Descrierea Moldovei (1716,p.202 şi 5): regiunea nefiind prielnică semănăturilor, locuitorii Ocolului „nu se pricep la meşteşugul lucrării pământului cu sapa, fiindcă în munţii lor nu au de fel ţarini”. În schimb, favorizată de păşunile deosebit de bune, cum se găsesc puţine în Moldova, „creşterea oilor, îndeletnicirea lor principală, este singura care le dă hrana de fiecare zi”(subl.n.)0002000008F60000642F 8F0,Faptul că aceste informaţii sunt confirmate, aproape cuvânt cu cuvânt, şase decenii mai târziu, în descrierea austriacă menţionată mai sus, este un argument în plus să le considerăm valabile şi pentru satele moldoviţene. Acelaşi tablou al vieţii şi ocupaţiilor oamenilor de la munte ne este sugerat şi de două documente câmpulungene din 1793: „strămoşii, moşii şi părinţii lor au deschis locuri din păduri verzi şi şi-au făcut case şi moşioare şi fănaţu pentru hrana vitelor lor (…), într-acei munţi unde nice odată hrana lor ce di toate zilele n-au locuri să o facă” (T. Bălan, 1960, p. 311-312); „un ţăran ce şede în ţară, pe un loc neted ( este vorba de zona mai joasă, de podiş, a Moldovei — n.n.) găseşte chivernisala vieţii sale în verdeţurele grădinilor şi din sămănătura câmpului (…) şi din roadele pomătului, care toate aceste în locul locuinţei noastre nu sunt şi stânca nu le rodeşte şi hrana noastră o zi ca alta în toată viaţa noastră, la vreme de post, mămăligă uscată (mulţi sunt care nici aceea n-au) ear în vreme de frupt o zi ca alta mămăligă şi brânză, şi acei mai mulţi n-au nici aceea, ear găini, gâşte şi reţe cum şi rîmători de tăeat la noi foarte rar se află, fiind că nu este cu ce să le ţinem” (Noth-und Hilferuf der Gemeinden des Moldauisch-Campulunger Okols in der Bukowina, Wien, 1867, p. 284).Începând cu secolul al XIX-lea (E. Fischer, 1899; Em. Grigorovitza, 1908), pe lângă populaţia ocupată cu creşterea animalelor, care continuă să reprezinte majoritatea, încep să apară noi categorii profesionale, ca de exemplu cele specializate în activităţi industriale (exploatarea şi prelucrarea industrială a lemnului şi a minereurilor de fier) şi de servicii (transport rutier şi feroviar, administraţie, comerţ).Atunci când este fundamentată prin date statistice, structura socio-profesională, indiferent cum au fost şi cum sunt definite şi stabilite categoriile ei componente la recensămintele şi în evaluările curente (populaţie activă şi inactivă; populaţie activă ocupată), prezintă un deosebit interes pentru cercetarea ştiinţifică şi activitatea practică — economică şi decizională. Acest interes vizează atât analiza situaţiei de moment, cât şi posibilitatea de a schiţa şi prognoza, cu rezervele de rigoare, tendinţele evoluţiei în perspectivă.

0002000008DB00006D1F 8D5,Populaţia activă este o subpopulaţie, un subsistem demografic, rezultat la interferenţa dintre populaţie şi economie. Ea are condiţionări demografice (numărul populaţiei totale, structura pe sexe, vârste, medii, mişcarea naturală şi migratorie, starea de sănătate, nivelul de instruire) şi economice (numărul locurilor de muncă, nivelul tehnic, cererea de forţă de muncă cu anumite calificări). Folosind recensămintele din 1966, 1977, 1992 şi 2002 (pentru recensămintele anterioare nu s-au publicat date privitoare la structura social-economică a populaţiei pe comune şi sate), se observă că raportul dintre populaţia activă şi cea totală a comunei Vatra Moldoviţei, adică indicele general de activitate (numit şi rata brută de activitate), a fost de aproape 60% la primele două, în timp ce la următoarele a scăzut îngrijorător, chiar dramatic: 42,8% în 1992 şi 31,9% în 2002.La ultimul recensământ, volumul total al populaţiei inactive a fost de 3172 persoane, ceea ce înseamnă 68,1% din populaţia totală a comunei. Pe categorii, situaţia inactivilor se prezenta astfel: 687 — elevi şi studenţi, 1014 — pensionari, 858 — persoane casnice, iar 613 — persoane întreţinute ( copii preşcolari, alte cazuri).Ca şi la populaţia activă, mărimea şi ponderea populaţiei inactive depinde de mişcarea naturală şi migratorie, structura pe vârste, gradul de ocupare a tinerilor în sistemul de învăţământ, reglementările legale privind vârsta de pensionare, starea de sănătate a populaţiei, precum şi de alţi factori de ordin social şi psihologic.Populaţia activă se cifra, în 2002, la 1487 persoane, adică sub o treime din populaţia totală a comunei. Din total activi, 1003 persoane (67%) erau bărbaţi, iar 484 (33%) — femei.Din păcate , în acelaşi an, peste un sfert din populaţia activă, adică 26,7% (397 persoane) nu avea un loc de muncă. Fapt simptomatic, 173 erau şomeri în căutarea primului loc de muncă, deci tineri.Din cele mai de sus rezultă că din punct de vedere practic importantă nu este doar populaţia activă, ci şi populaţia ocupată, care dispune de locuri de muncă şi lucrează efectiv. Din păcate, volumul populaţiei ocupate a fost în anul 2002 de doar 1090 persoane (din care 718 bărbaţi şi 372 femei), adică 23,4% din populaţia totală a comunei. 000200000735000075F4 72F,În mod evident, reducerea indicelui general de activitate, creşterea volumului populaţiei inactive la peste două treimi şi a contingentului populaţiei ocupate la sub un sfert din populaţia totală a comunei, ca şi amplificarea şomajului, reflectă declinul de după 1989 al economiei locale şi determină importante dezechilibre pe piaţa forţei de muncă, intensificarea migraţiei definitive exodinamice şi scăderea nivelului de trai al populaţiei. Faptul că, după ce s-a redus în perioada postbelică (80% în 1977, 79% în 1992), raportul de dependenţă ( (T+V):A x100, unde T= populaţia tânără, sub 20 ani, V = populaţia vârstnică; A = populaţia adultă) tinde, în anul 2002, să se apropie din nou de valoarea din 1930 (85% şi respectiv 96%), reflectând şi el accentuarea recentă a presiunii demografice.În condiţiile date, costurile asistenţei sociale cresc foarte mult, justificându-se încadrarea comunei ca zonă defavorizată. După părerea noastră, soluţiile pentru valorificarea potenţialului demografic şi implicit pentru dezvoltarea social-economică durabilă a comunei trebuie să se bazeze pe evaluarea corectă a resurselor şi tradiţiilor locale şi să vizeze adoptarea normelor europene curente, în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană: - dezvoltarea unei zootehnii ecologice (creşterea bovinelor) în unităţi mici, de tip modern, intensiv, sprijinite prin subvenţii atent promovate de stat, aşa cum se procedează în ţările dezvoltate;- amplificarea sectorului terţiar, îndeosebi a turismului de sejur, concomitent cu ameliorarea infrastructurii de comunicaţii şi dezvoltarea bazei de cazare;

- valorificarea superioară a resurselor forestiere şi agrozootehnice în unităţi mici, de tip integrat, cu grad înalt de prelucrare a „aurului verde” şi a laptelui.

Profilul funcţional al comunei şi al satelor ei componente000200000C5100007D23 C4B,Fie că este vorba de unităţi geografice sau administrative, fie de aşezări rurale sau urbane, profilul funcţional se poate stabili prin gruparea datelor privitoare la populaţia activă, publicate sau puse la dispoziţie de Direcţia Judeţeană de Statistică, pe trei mari sectoare: industrie — construcţii (I), agricultură — silvicultură (A) şi activităţi terţiare sau de servicii (S), foarte variate: comerţ, turism, alimentaţie publică, transporturi şi telecomunicaţii, administraţie publică, învăţământ şi cultură, asistenţă medicală şi socială, finanţe — bănci, servicii informatizate etc.Acest procedeu permite nu doar precizarea riguros-ştiinţifică a profilului actual, ci şi analiza pertinentă a mutaţiilor în timp.Analizând datele din tabelul următor se constată că, în ultimele patru decenii, pe fondul scăderii indicelui general de activitate, s-a produs şi o evidentă modificare a profilului funcţional al comunei Vatra Moldoviţei. Dacă în trecut tipul funcţional agricol (în speţă, zootehnic) domina net (în 1966, în agricultură încă mai lucra 60% din totalul populaţiei active), în perioada recentă acest procent s-a redus consistent, la sub un sfert din populaţia activă. Faptul dovedeşte clar că, în condiţiile actuale, zootehnia pare să nu mai reprezinte o atracţie, nu mai este suficient de motivantă.

Dinamica structurii socio-profesionale a populaţiei comunei Vatra MoldoviţeiAnul Populaţia totală Populaţia activă Indicele general de activitate (%)

Nr. persoane %total I A S Total I A S

1966 4467 2572 710 1525 337 100 27,6 59,3 13,1 57,61977 4653 2721 854 1487 380 100 31,4 54,6 14,0 58,51992 4482 1920 463 706 751 100 24,1 36,8 39,1 42,82002 4659 1487 … … … … … … … 31,9… date indisponibile

În schimb, în intervalul 1966 - 1992 s-a triplat ponderea populaţiei ocupate în servicii, de unde rezultă că profilul funcţional actual al comunei este de tip servicii — agricultură.Mobilitatea profesională se observă şi la nivelul satelor componente, dar cu anumite diferenţieri.

Dinamica structurii socio-profesionale a populaţiei,indicele general de activitate şi profilul funcţional al satelor dincomuna Vatra MoldoviţeiSATUL Anul Populaţiatotală Populaţia activă Indicele general de activitate (%) Profilul funcţionalal satelor

Nr. persoane %Total I A S Total I A S

Vatra Moldoviţei 1966 2340 1392 418 725 249 100 30,6 52,1 17,959,5 AI1977 2409 1442 485 686 271 100 33,6 47,6 18,8 59,8 AI1992* 2351 867 327 195 345 100 37,7 22,5 39,8 36,9 SI2002 2442 … … … … … … … … …

Paltinu1966 1597 877 238 569 70 100 27,1 64,9 8,0 54,9 AI1977 1719 966 283 591 92 100 29,3 61,2 9,5 56,2 AI1992* 1675 806 104 583 119 100 12,9 72,3 14,8 48,1 A2002 1723 … … … … … … … … …

Ciumârna 1966 530 303 54 231 18 100 17,8 76,3 5,9 57,2A1977 525 313 86 210 17 100 27,5 67,1 5,4 59,6 A1992* 456 247 32 191 24 100 13,0 77,3 9,7 54,2 A2002 494 … … … … … … … … …

* agricultură şi silvicultură

Satul — reşedinţă de comună a ajuns în prezent la profilul servicii — industrie, în timp ce Paltinu şi Ciumârna rămân la profilul tradiţional, cu o dominanţă clară a specializării agricole — zootehnice.

,Amenajarea teritoriului şi organizarea spaţiului?Pentru ce?

Termenii în care este redactat capitolul de faţă aparţin unui limbaj de specialitate în curs de finisare — amenajarea teritoriului şi organizarea spaţiului — dezvoltat la graniţa dintre geografie, administraţie, tehnică, sociologie, urbanism şi arhitectură (lista disciplinelor implicate putând continua).Excedaţi de termeni economici, vorbe politice, tonuri europene şi globalizare, cititorii s-ar putea să refuze un excurs didactic prin teoria amenajării teritoriului şi organizării spaţiului, dar relevarea accesibilităţii practice a acestui demers are inevitabil nevoie de o minimă lămurire conceptuală. Trei termeni cheie guvernează subcapitolele amenajării şi organizării teritoriale: loc — teritoriu — spaţiu. Se vede prea bine că scările lor geografice sunt diferite. Între restricţiile matematice ale locului (casa, fâneaţa, drumul, primăria) şi invizibilele „margini” ale spaţiului („- De unde eşti ? Din Nord”), teritoriul este decupajul cel mai accesibil asumării deopotrivă de către un individ şi de către o colectivitate: „De unde eşti ? Din Ciumârna, dar dumneata ? Io-s din Paltinu.”Răspunsul localnicului are în spate o sumă de asocieri, transformări, permanenţe istorice, geografice, culturale transpuse într-o reprezentare mentală exactă a apartenenţelor lui: un summum de lucruri care, relaţionate, decupează din spaţiu, teritoriul recunoscut şi acceptat. Teritoriul este proiecţia colectivităţii asupra spaţiului, un decupaj al cărui contur, limite şi aspect sunt produse în timp din intercondiţionările naturale, istorice, politice, culturale şi demografice.Teritoriul este o categorie istorică, un produs al unui şir de fenomene şi procese între om şi cadrul natural. Geografii numesc aceasta peisaj cultural, dar sintagma mult prea polemizată nu a primit consacrarea administrativă aşa cum s-a întâmplat cu un alt termen de provenienţă geografică - regiunea.În schimb, teritoriul” ca şi concept multi-utilizabil şi polivalent şi-a găsit treptat transpunerea administrativă, devenind regulă şi normă de lucru în structurarea spaţiului administrativ politic.

Comunitatea de indivizi, prin dimensiunea dar şi structura ei, „teritorializează” spaţii mai mari sau mai mici generând sub-spaţii, teritorii şi locuri incluse parcă unele în altele după modelul păpuşilor ruseşti. Acţiunea de amenajare are în vedere echiparea locurilor şi a teritoriilor, intervenţii fizice, tehnice care au obligatoriu nevoie de un reper administrativ. Reflexul acestor intervenţii asupra funcţionalităţii, asupra fluxurilor şi circuitelor (input-output) de substanţă, energie şi informaţie generează o recompunere spaţială, o nouă organizare, adesea insesizabilă la scară redusă şi pe timp scurt. Omul a amenajat dintotdeauna, prezenţa şi stabilirea lui într-un anumit spaţiu însemnând implicit un minimum de amenajare. Evoluţiile contemporane cer însă depăşirea stadiului intuitiv, al încercării şi convieţuirii de bun simţ cu natura chiar şi în mediul rural. Amenajarea teritoriului şi recompunerile spaţiale în mediile montane rurale cer atenţie şi concertare cu celelalte sfere ale „teritorializării”. Vatra Moldoviţei - manifestare a triplei includeri

Loc — teritoriu — spaţiu sunt palierele de acţiune a amenajării şi organizării spaţiului în vederea dezvoltării, dar imaginea unei aşezări în mentalul colectiv, rămâne înainte de toate o reprezentare teritorială bidimensională, mai ales în sens administrativ. Aşa cum am mai spus, pentru foarte mulţi dintre noi, mai ales pentru cei trăitori în oraşe, Vatra Moldoviţei este un „loc” — se confundă cu Mănăstirea Moldoviţa, „magnetul regiunii noastre”, cum spunea primarul Iosif Brodner. Prezenţa acesteia reuşeşte să „absoarbă” imaginea întregului teritoriu al comunei, pe care îl reproiectează apoi într-un spaţiu cultural. De aceea, mare parte a amenajării teritoriului la nivelul comunei are ca vector organizatoric locul central pe care îl reprezintă Mănăstirea Moldoviţa. Avem, cum s-ar spune, capătul firului Ariadnei în complicatul labirint de acţiuni şi scenarii care privesc amenajarea teritoriului şi organizarea spaţiului la Vatra Moldoviţei. Mai departe, înlănţuirea altor operaţiuni teritoriale sunt generatoare ale unor modificări spaţiale, recompuneri de fluxuri şi relaţii între diversele structuri spaţiale, ajungând la ceea ce se numeşte organizarea spaţiului. Din punct de vedere tehnico-procedural, amenajarea teritoriului la nivelul comunei se încadrează în scenariile generale structurate în Planul de amenajare a teritoriului judeţean Suceava (PATJ) şi reluată cu detalieri specifice în Planul de amenajare a teritoriului zonal (PATZ) şi, respectiv, Planul urbanistic general (PUG) al comunei.P.U.G. reprezintă documentul care stabileşte obiective, direcţii şi măsuri de dezvoltare a localităţii în limita ei administrativă, pe baza situaţiilor existente, respectiv pe baza unei diagnoze corecte care să argumenteze ulterior stabilirea priorităţilor, modalităţilor de ameliorare/eliminare a disfuncţiilor, zonificarea funcţională şi, mai ales, efectele aşteptate.

O asemenea iniţiativă de anvergură vizând un teritoriu nu poate ocoli opiniile autorizate ale specialiştilor din cel puţin câteva domenii, printre care cele ale analistului geograf, alături de incontestabila prezenţă a specialiştilor cu formaţie tehnică.Din păcate, pionieratul P.U.G.-ului, volumul mare, uneori incomplet şi insuficient structurat de informaţii şi presiunea termenelor de predare au determinat livrarea de documentaţii cu carenţe, generalităţi şi confuzii pe care aleşii locali ar fi trebuit nu doar să le înţeleagă, ci să le şi aplice. Din fericire, buna intenţie a unora dintre realizatorii planurilor urbanistice se dovedeşte în studiul de fundamentare al P.U.G. Vatra Moldoviţei. Confruntaţi cu imposibilitatea acoperirii tuturor competenţelor cerute de un studiu asupra unei aşezări, aceştia invită la continuarea demersului prin noi proiecte şi cercetări care să completeze volumul informaţional de fundamentare şi analiză asupra comunei. Ceea ce şi facem.

Amenajarea teritoriului în ariile montane porneşte de la înţelegerea particularităţilor poziţiei geografice de detaliu. Desfăşurarea în altitudine, energia de relief reflectată în energia de locuire, accesibilitatea şi deschiderea raportate la pantă şi profilul culoarelor de vale sunt numai câteva dintre elementele care interesează demersul pregătitor al amenajării şi ulterior al folosinţei efective a acesteia. Vatra Moldoviţei, Ciumârna şi Paltinu reprezintă individualităţi teritoriale geografice distincte. Reunite în aceeaşi limită administrativă comunală, ele conservă nuclee de istorie a evoluţiei teritoriale diferite, reflectate în desenul actual al locuirii.

Plasarea şi configuraţia habitatului din cele trei entităţi rurale este rezultatul unor etape culturale succesive sau parţial concomitente, care sunt proprii manierei evolutive din tot ansamblul Obcinelor Bucovinei:A. instalare insulară pe văile principale în urma defrişărilor prin lăzuire;B. bidirecţionalitatea folosinţelor:B.a. spre culme, cu împrăştierea gospodăriilor pe plaiuri, culmi interfluviale secundare, umeri de vale, atât în Obcina Feredeu, cât şi mai ales în Obcina Mare;B.b. spre vale - depresiune, cu aglutinări în jurul punctelor nodale de intersecţie comunicaţională (drumuri) şi hidrografică (confluenţe) şi în jurul Mânăstirii;C. „teritorializarea” totală prin fuziunea ariilor de influenţă de vecinătate, favorizată de: C.a. colonizări succesive după 1775;C.b. defrişări;C.c. extinderea căilor de comunicaţii, căi ferate şi drumuri.

Satele, în forma lor actuală, reprezintă o secvenţă dintr-un şir de transformări înregistrate nu doar ca urmare a favorabilităţii naturale, ci mai ales datorită contextului istoric, economic şi politic. Mai mult de atât, a desprinde Vatra Moldoviţei din ţesătura ei de relaţii evolutiv teritoriale, vechi şi noi, ar însemna să nu înţelegem nici starea actuală şi, cu atât mai puţin, să sugerăm perspectiva.

Aprecierile asupra acestor aspecte se bazează pe analiza unor documente cartografice, printre care Plans des Bukowiner Districts bestehend (72 Section). Această hartă austriacă de epocă, ridicată de Büschel (1773—1775), este una dintre cele mai grăitoare, prin gradul de detaliere surprinzător pentru vremea respectivă (incluzând detalii până la nivel de gospodărie) şi evidenţiază, pe lângă prezenţa vechiului sat Vatra Moldoviţei, şi embrionii viitoarelor sate Ciumârna şi Valea Boului-Paltinu. Factorii principali ai repartiţiei şi poziţia geografică a satelor

Satul Vatra Moldoviţei, reşedinţă de comună, ocupă culoarul depresionar al Moldoviţei, desfăşurat pe o lăţime de aproximativ 3 km aşezat pe terasele inferioare din lungul văii şi în punctele nodale de confluenţă ale văilor şi căilor de comunicaţie.Altitudinal, satul se desfăşoară între 850m şi 590m, cu cea mai mare concentrare pe nivele altitudinale 600-650. Cea mai mare parte a vetrei satului este dispusă pe complexul teraselor aluviale, de 4-6m, 15-16m şi evident pe 8-12m. De asemenea, o parte importantă din vatra localităţii este situată pe treptele glacisului mixt de la poalele Dealului Bodnărescu. Conform regionării geomorfologice, compartimentele joase corespunzătoare culoarului Moldoviţei au fost cele mai favorabile locuirii, fapt confirmat de concentrarea actuală a gospodăriilor.Satul Paltinu prezintă particularitatea amplasării într-un amfiteatru morfologic corespunzător ariei colinare a Culoarului Moldoviţei şi a ulucului de contact de la poalele Obcinei Feredeului.

Satul Ciumârna se desfăşoară altitudinal între 650-1150m. Cea mai mare parte a satului corespunde structurii răsfirate- alungite pe valea Ciumărnei, dar există numeroase nuclee în domeniul de dispersie teritorială de locuire situate la peste 900m altitudine. Subunităţile de relief în care este centrat satul, deasupra nucleului răsfirat alungit pe valea Ciumârnei, corespund interfluviilor rotunjite, umerilor de vale (lito-structurali) şi parţial în bazinul hidrografic Ovăzul şi, parţial versanţilor cu pante modeste.Vatra Moldoviţei şi vecinii — evoluţii concurente sau complementare ?

Vatra Moldoviţei şi Moldoviţa, cele două sate vecine, actuale reşedinţe de comune omonime, şi-au alternat importanţa, primatul local şi ritmurile de dezvoltare din ultimii ani, după ce, lungi perioade, Moldoviţa a manifestat forţă de polarizare şi atractivitate locală superioară Vetrei Moldoviţei. Mai exact, istoricii au argumentat întâietatea apariţiei Vetrei Moldoviţei faţă de Moldoviţa, dar rolul de lider local va fi deţinut perioade îndelungate de comuna vecină, superioară economic, demografic, teritorial şi ocupând în percepţia locală rolul de „centru”.Întâietatea economică de care se bucură comuna Moldoviţa nu este dublată însă de perspectiva unui ritm de creştere proxim, pe care se pare că Vatra Moldoviţei şi-l va însuşi, prin intermediul potenţialului turistic. Vatra Moldoviţei s-a aflat permanent în aria de polarizare a Moldoviţei, de care o legau trei căi — râul Moldoviţa, drumul şi, mai târziu, calea ferată. Era, practic, sat de tranzit şi de răscruce, fapt perfect vizibil în trama vetrei. Satul vecin, Valea Stânii, distinct până la reforma administrativă din 1968, când fuzionează cu Vatra Moldoviţei, a purtat şi el nu doar amprenta gravitării pe orbita economică a Moldoviţei, ci şi a târgului Vama a cărui presiune reverberează prin satul Frumosu, în aval de Valea Stânii până în vecinătatea Mănăstirii Moldoviţa. Implanturile colonizatoare ce au adus germani la Freunthal/ Freundenthal în Valea Stânii şi evrei, cehi, slovaci în Moldoviţa i-au obligat pe localnici să urce, populând „plaiurile” apropiate, cât şi cele de hotar unde se cristalizează tot mai bine două din satele ce intră în aria noastră de interes — Ciumârna şi Paltinu, primul ocupând Plaiurile: Rotunda, Plaiul Mare- Runc, iar al doilea, Paltinu, mai extins, pe plaiurile: Măgura, Păuşa-Trei Movile şi Plaiul Deienilor. La vest şi la est, peste Obcina Feredeu, respectiv Obcina Mare, Suceviţa şi Câmpulung Moldovenesc nu au exercitat o presiune reală decât după construirea drumului peste vechile pasuri Ciumârna şi Trei Movile.00020000067500000845 66F,Cele două sate de vale, Vatra Moldoviţei şi Valea Stânii, incluzând colonia Freudenthal, situate pe axa comunicaţională, mult mai sensibile la dinamică şi transformare, vor înregistra o mutaţie majoră morfo-structurală şi funcţională odată cu trasarea noului drum Vama-Moldoviţa, cvasi-rectiliniu şi care va plasa satul într-o poziţie uşor excentrică vechiului nucleu.Ciumârna este plasat în domeniul de risipire, dar starea sa evolutivă se structurează în jurul a două aspecte — generaţiile de amenajare/locuire şi impactul căilor de comunicaţie. Amenajarea şi instalarea habitatului în Ciumârna, prezintă o asimetrie de vârstă, descifrabilă în morfologia peisajului: stânga bazinului Ciumârnei, respectiv bazinul Ovăzului reprezintă un domeniu de risipire tânăr (70-100 ani) faţă de partea dreaptă a bazinului, La Ţoante-Runc, a cărei populare mult anterioară se datorează unei mai bune accesibilităţi dinspre Moldoviţa (!), de unde au urcat şi huţulii (în urmă cu 200-250 ani). Aceştia au preferat plaiurile înalte unde căpătau pământ „cât puteau defrişa”.Acestor două compartimente li se adaugă cel de-al treilea, în fapt anterior celorlalte două compartimente, situat pe fundul văii, practic într-o „fundătură” comunicaţională, situaţie care este înlăturată odată cu construirea DN 17A, Suceviţa-Vatra Moldoviţei, peste Pasul

Ciumârna şi ale cărui efecte se vor traduce printr-o schimbare de densitate a locuirii, asupra căruia vom reveni.Paltinu a prezentat o favorabilitate mai mare pentru locuire, prin relief — Bazinul Boului este mult mai lărgit decât cel al Ciumârnei- şi prin climă, datorită configuraţiei de amfiteatru protejat.000200000A4B00000EB4 A45,Situat oarecum pe o axă de legătură şi totodată în pofida ei, Paltinu prezintă un grad mai mare de izolare, întrucât crângurile şi cătunele componente — Spărturile, Trifu, Podirei şi chiar Paltinu-centru, prin dispersie - au o slabă conexiune comunicaţională. O paralelă între cele două aşezări ne relevă următoarele:1.Ciumârna: đ penetrarea căilor de comunicaţie determină pendulări ale locuirii între vale şi „plai”/culme;đ coborârea limitei locuirii permanente sub 1000 m; đ asimetrii ale ariei de dispersie în favoarea compartimentului de pe stânga; 2. în timp ce la Paltinu: đ aria de dispersie mult mai extinsă;đ înregistrează o îndesire treptată, care trece în răsfirare pe văi, prin extinderea perimetrelor construite.

Conform tipologiei multicriteriale cu care se operează în mod clasic în analiza aşezărilor rurale, satele componente ale comunei Vatra Moldoviţei se încadrează în categorii diferite. Ordinul de mărime demografică plasează satele Vatra Moldoviţei şi Paltinu în categoria satelor mari (peste 1500 loc.), în timp ce Ciumârna se află la limită, în categoria satelor mici (sub 500 loc.). Acest fapt exprimă o presiune diferită la nivelul habitatului în cele trei sisteme, iar compensarea lor prin mobilitatea populaţiei locale este minimă. Geometria vetrelor/intravilanului este dictată de condiţiile naturale, iar structura şi textura teritoriului construit prezintă tipurile caracteristice zonei de munte, respectiv risipit şi răsfirat.Deşi risipirea în cadrul moşiei este deosebită în Paltinu şi Ciumârna, unitatea internă a acestor sate este menţinută prin reţeaua de cărări şi poteci, prin intermediul plaiurilor, iar cu lumea exterioară prin drumurile axate pe văi. Atât în Ciumârna, cu precădere în bazinul Ovăzul, cât şi în Paltinu, satele prezintă o pulverizare generală areolară a gospodăriilor, cu „trupuri” sau „crânguri” locuite de obicei de familiile aceluiaşi neam (Boşutar, Huţuleac în Ciumârna, Popenii, Ciuverca în Paltinu etc.), cătunele preluând în denumire toponime sugestive ca: Spărturile, Trifu, Podirei. Risipirea caracterizează palierul altitudinal 800-1150m, ceea ce ocupă 15% din totalul comunei. Sectoarele răsfirate sunt specifice mai ales ariei depresionare, din Vatra Moldoviţei tinzând către o risipire de vale mai evidentă la extremităţile satului, în sectorul Gura Dragoşei - Valea Stânii sau la nord de mănăstire până aproape de ieşirea spre Moldoviţa (nu întâmplător, aceste sectoare au fost recent încadrate în categoria intravilan). În rest, răsfirarea este tipică în nucleele vechi ale satului, unde se înregistrează chiar o uşoară tendinţă de adunare.Drumul organizează spaţiul

Drumul sau comunitatea ? — parafrază dilematică. Timpul istoric dă prioritate actului „stabilirii” şi apoi a insinuării drumurilor care legau „stabilirile”. Treptat, ele s-au generat reciproc. Astăzi suntem într-o simultaneitate a fenomenului, drumurile dezvoltându-se pentru că o cer noile stabiliri şi amplasamente, dar totodată stimulând locaţii noi, de-a lungul traseului.

Vatra Moldoviţei poartă în matricea sa organizatorică spaţială mai multe generaţii de drumuri, de fapt mai multe generaţii de căi de acces.

Ultima mare reconfigurare a vetrei satului s-a datorat alegerii unui nou traseu, mai rectiliniu, a drumului Frumosu — Moldoviţa ce traversa satul Valea Stânii şi în urma căruia vechiul nucleu pierde centralitatea pe care i-o conferise accesul direct la drum. Perimetrul cuprins între cursul Moldoviţei şi noul drum conservă în interiorul său un spaţiu ale cărui funcţii sociale transced până astăzi din dispunerea tramei — un spaţiu convivial, al bunei vecinătăţi, al normei respectate deşi nescrise a comunităţii, al unor arhetipuri de organizare şi comunicare. Sub apelativul generic de „drum” includem toate categoriile de tipuri de căi de acces care se regăsesc într-un areal cu rol de factor de organizare spaţială.

Ca atare, calea ferată trebuie privită în etapa istorică şi la dimensiunea importanţei ei, a momentului construirii ei —la sfârşitul secolului al XIX-lea- de preluator cvasiintegral a puterii de unificare a noilor centre săteşti, aglutinând nuclee noi în lungul ei, între Valea Stânii şi Vatra Moldoviţei.

În cuprinsul satului Vatra Moldoviţei sunt o suită de nuclee morfostructurale de adunare a gospodăriior (Negureşti, Popeşti, Tomnaticu, Iernaticu, Leţcanii, Gura văii Boului ş.a.) constituită la convergenţele comunicaţionale de tip plai-vale, ale potecilor ce coborau de pe culmile obcinilor adiacente culoarului Moldoviţei, ca principale căi de accesibilitate şi comunicare în trecut.

Astăzi, teritoriul comunei Vatra Moldoviţei este configurat major de traseul DJ176 şi DN17A — căi de importanţă naţională şi judeţeană care îşi manifestă invizibil forţa de determinare asupra raporturilor intravilan-extravilan.Iar Vatra Moldoviţei a devenit un punct nodal într-un circuit trans-obcini în care funcţionează cupluri de dublete: Suceviţa — Vatra Moldoviţei, Suceviţa — Sadova şi, în perspectivă, Vatra Moldoviţei — Putna.Categorii de amenajare

Amenajarea teritoriului derivă din funcţiunile dominante, în raport de care se structurează două zone — vatra şi moşia aşezării. De-a lungul timpului, comunităţile, amenajând într-un anumit mod, conform cu nevoile sociale şi practice, au alocat vetrei locuirea şi funcţiunile complementare, iar moşiei, producţia. Specializarea treptată a unor părţi din vatră a condus la zonificarea funcţională a acesteia. În contextul actual, când funcţia este relaţionată cu utilizarea terenurilor, dar nu sinonimă cu aceasta, iar flexibilitatea zonării predetermină folosinţa, ajungem la o planificare a vetrei — o vatră în limite viitoare numită tehnic intravilan şi care nu este altceva decât o zonare care premerge folosinţa.

În consecinţă, tipurile de amenajare corespund nivelelor de zonare funcţională: - nivelul I al funcţiunii primare — vatra şi moşia;- nivelul II al funcţiunilor specializate din cadrul fiecărei zone de rang I, care la Vatra Moldoviţei, reuneşte:

- la nivelul vetrei, zonele funcţionale rezidenţială, comercială, administrativă şi culturală şi de producţie şi turistică;

- la nivelul moşiei, zonele de producţie forestier-silvică şi agricolă. Aspecte ale amenajării şi organizării vetrelor- particularităţi morfostructurale şi texturale

Pentru analiza, interpretarea şi înţelegerea morfostructurii şi texturii vetrelor/intravilanului actual al satelor componente din Vatra Moldoviţei trebuie făcut un „racord„ terminologic între intravilan şi vatră: primul, neologism cu semnificaţie şi utilizare tehnico-administrativă

dublată de o puternică dimensiune juridic-normativă, cel de-al doilea cu încărcătură istorică şi tradiţional pragmatică, semnificând în principal, locul originar al extinderii teritoriale a aşezării. Fără excepţie, termenii şi limitele intravilanului includ astăzi vetrele satelor componente din Vatra Moldoviţei, şi, aşa cum am enunţat anterior, diferenţele dintre cele două rezidă, în esenţă, în predeterminarea funcţiunii prin planificare: un teritoriu fără funcţiune de locuire devine construibil şi construit după încadrarea sa în intravilan, în urma unei planificări teritoriale. Desigur că excepţiile de la regulă, totdeauna prezente în orice sistem, ne etalează la Vatra Moldoviţei cazul, deloc unic, al forţării categoriei intravilan prin construcţiile izolate, dispersate în moşie.Adaosurile teritoriale la categoria intravilan/vatră pe care le-au generat diversele acte normative, legile retrocedării şi deciziile consiliilor locale, nu s-au transformat în vetre funcţionale, ele păstrând în majoritatea cazurilor aspectul morfologic al moşiei, al locurilor unde se dezvoltă activităţile eminamente de producţie, economice, agro-pastorale ale aşezării. Mai mult chiar, în cazul satelor de munte cu caracter risipit şi răsfirat este uneori practic imposibil de delimitat vatra propriu-zisă, aceasta fiind inclusă dispersat în moşie. Această realitate geografică, verificabilă în cazul satelor Ciumârna şi Paltinu, a generat includerea perimetrele unor „gospodării de plai” în teritorii de intravilan. 00020000077D00000771 777,Particularităţile ce rezidă din funcţia dominantă de locuire a vetrei sunt specifice aşezărilor de tip risipit şi răsfirat, iar morfostructura confirmă acest lucru.Cea mai mare concentrare actuală a locuinţelor (777 din totalul de 1422 al comunei) aparţine satului Vatra Moldoviţei, reşedinţa de comună, ce se evidenţiază printr-o inedită morfostructură în cruce sau liniar tentaculară derivată dintr-un sat cu răsfirare liniară, de vale şi de drum explicată prin conjugarea factorilor naturali (culoarul văii Moldoviţei, Obcina Feredeu, Obcina Mare) cu cel istoric şi economic (drumul Siret- Rădăuţi - Bistriţa, respectiv DN 17A de astăzi).Axa de greutate a satului este orientată pe direcţia NV-SE, conformă cu orientarea văii Moldoviţei, dublată de altfel de DJ 176 şi calea ferată Vama — Vatra Moldoviţei - Moldoviţa.

Deşi intravilanul actual se dezvoltă şi de-a lungul Văilor Ciumârna şi Pârâul Boului, respectiv a DN17A Rădăuţi-Câmpulung configurând astfel forma tentacular-stelată de care spuneam, totuşi, această axă, sub aspectul presiunii locuirii rămâne sub dimensiunea şi perspectivele axei nord-vest - sud-est. Profilele complexe realizate redau sintetic raporturile bidirecţionale, pe orizontală şi verticală, între componentele majore ale sistemului teritorial. Se constată astfel reflectarea, în morfostructura aşezărilor, a parametrilor topografici şi geomorfologici, prin accesibilitate, altitudine şi pantă (deci o determinare pe verticală a caracteristicilor), precum şi o diferenţiere în plan orizontal între diferitele cadre de locuire şi amenajare.Acest sector marchează cel mai bine dezvoltarea iniţială a aşezării prin aglutinarea şi fuziunea ulterioară a nucleelor de vetre, fapt ce ne permite să enunţăm ipoteza, bazată de altfel şi pe analiza de teren, că în contextul amenajărilor viitoare (vizate) vom asista la fuziuni cu intravilanul satelor vecine — Frumosu şi Moldoviţa. 0002000007BD00000EE8 7B7,Dezvoltarea spontană, nedirijată a satului Vatra Moldoviţa este subliniată de textura „liberă”, neregulată, textură influenţată de configuraţia reliefului. 1. Un prim segment de la intrarea în sat, de la Gura Dragoşei şi până la Valea Stânii (cuprinzând şi vechea colonie Freudenthall) — textura este monoliniară, simplă, unilaterală dreaptă, specifică vetrelor de vale care prezintă lărgiri asimetrice ale albiei şi creşteri de debit. 2. În arealul delimitat de confluenţa pâraielor Palamania, Pârâul Vasile şi Lupoaia cu Moldoviţa, vechiul nucleu al coloniei Freudenthall/Valea Stânii, textura este triliniară cu ramificaţii neregulate. Un tronson special îl constituie uliţa principală a vechii colonii Freudenthal, cu front continuu pe stânga Moldoviţei.

3. Al treilea compartiment este cuprins între sectoarele inferioare ale văilor pâraielor Lupoaia şi Ciumârna, etalând o textură liniară bilaterală cu ramificaţii scurte, corespunzător „centrului”. 4. La nord —vest de Valea pârâului Ciumârna, respectiv dincolo de şoseaua DN 17A (Rădăuţi — Câmpulung), mergând spre Moldoviţa, textura se complică devenind în proximitatea mănăstirii ramificată (s-ar putea identifica chiar 3 „ochiuri” de ramificare dispuse pe direcţia nord-est — sud-vest), pentru ca apoi să se simplifice treptat la trei, respectiv, la două benzi cu încărcătură majoritară bilaterală şi care converg într-o singură linie de la Şesu Mânăstirii până la ieşirea din intravilan. 5. Cele două articulaţii, spre nord-est pe valea Ciumârnei şi spre sud-vest, pe valea Boului, deşi prezintă similitudini de amplasare, ambele pe văi dublate de DN 17, au o morfostructură şi o textură diferite. Astfel, „breteaua” de intravilan ce se inserează pe valea Ciumârnei poartă încă puternic amprenta vechii sale apartenenţe la moşia satului, lipsindu-i încărcătura de locuire, în timp ce cvartalul situat între P. Boului şi DN 17A prezintă un aspect aproape tipic de nucleu nou în amonte de nucleul Gura Boului.000200000A550000169F A4F,Actuala linie de delimitare intravilan/extravilan prezintă, de asemenea, câteva particularităţi care, considerate într-un ansamblu mai vast de interrelaţii cauză-efect, ar putea să explice evoluţia viitoare. Relaţia vatră-moşie înseamnă, în cazul satelor de vale/depresiune un activ circuit pe verticală. De regulă, presiunea vetrei asupra propriilor margini se traduce printr-o ridicare a limitei inferioare a pădurii corespunzătoare cu instalarea fâşiilor de utilizare agro-pastorală de tip păşune-fâneaţă dispuse cvasi-circular, dar cu lăţimi ce variază în funcţie de pantă/accesibilitate, grad de fragmentare a reliefului, categorii de activităţi din vecinătate. În cazul satului Vatra Moldoviţei, tipurile de contact dintre intravilan şi extravilan prezintă următoarele particularităţi: 20% este reprezentat de un contact intravilan — pădure, 75% reprezintă contact intravilan — păşune. În acest sens satele Ciumârna şi Paltinu au deseori situaţia inversată, pe anumite tronsoane de limite, mai ales că domeniul de dispersie a gospodăriilor are raporturi directe cu fondul forestier propriu-zis.

Satul Paltinu, al doilea ca dimensiune a locuirii (500/1422 locuinţe) dar primul după întinderea intravilanului (552 ha/984ha), etalează o mult mai bună imagine a tipului răsfirat cu mici nuclee de adunare, revenindu-i o densitate de sub 1 locuinţă/ha faţă de o densitate de peste 2 locuinţe/ha ca în cazul satului Vatra Moldoviţei, aceasta traducându-se printr-o fărâmiţare mai redusă şi posibilitatea unui control mai bun al evoluţiei îndesirii. Problemele pe care le pune amenajării un astfel de tip morfostructural derivă tocmai din excesiva dispersie, pe care o reglementare tehnico-administrativă de includere în intravilan nu numai că nu le rezolvă — multitudinea de articulaţii şi tentacule inserate pe văi dau intravilanului un aspect arborescent — ci poate genera alte disfuncţii ecologice, sociale, de circulaţie şi comunicare cu „centrul”. Dacă mai adăugăm încă 17 (!) insule de intravilan care gravitează în jurul arborelui central vom avea cel puţin o confirmare a disjuncţiei dintre „vatră” şi „intravilan”. Sigur că raţiunile fiscale şi nevoia unei meritate includeri în circuitul turistic justifică schimbări de încadrare şi reorganizări spaţiale, dar o parte din riscurile care se instalează odată cu modificarea statutului juridic şi funcţional al unei zone se datorează categoric unor insuficiente studii şi analize. Textura nedefinită, specifică satelor răsfirate sau risipite face dificilă imaginarea intervenţiilor organizate — lucrări edilitare, reţea de drumuri, în schimb poate fi valorificată turistic.

0002000008A7000020EE 8A1,Satul Ciumârna constituie, după părerea noastră, un exemplu tipic de „provocare administrativă” pentru amenajare şi organizare.Intravilanul satului cuprinde două forme de manifestare a vetrei:

§ vatra neconturată, absorbită în moşie, specifică „aşezărilor de plai”, în care distanţa dintre locuinţe/gospodării poate ajunge la câteva sute de metri, cu posibile nuclee de adunare în crânguri şi cătune, structură improprie oricărei acţiuni de amenajare în sensul tehnic, clasic al cuvântului;§ vatra conturată pe vale, prin coborârea treptată a gospodăriilor la facilităţile amenajării—electricitate, şosea - care se cristalizează continuu prin dotarea tehnico-edilitară. Pentru prima secvenţă, intravilanul este „spart” în 5 nuclee, dispersate mai ales pe dreapta văii Ciumârna, în Culoarul Ciumârna-Săcrieş, la altitudinea de 900-1000 m, corespunzătoare nivelului Moldoviţa (N. Barbu, 1976) şi 14 nuclee pe stânga. Acest compartiment va trebui analizat separat şi conservat printr-o amenajare de tip turistic agro-pastoral, cu minime intervenţii edilitare.Compartimentul de vale, cu textură net monoliniară bilateral discontinuă, prezintă în schimb avantajele poziţiei, care va permite o mai bună valorificare turistică şi probabil o creştere a densităţii locuirii, care înregistrează în prezent doar 147 locuinţe/81,60ha, respectiv, 1,8 locuinţe/ha.

Tipuri de amenajare şi zonarea funcţională

Din perspectivă geografică, amenajarea teritoriului are în vedere distribuţia teritorială a funcţiunilor, în relaţie cu utilizarea dominantă care selectează funcţia şi cu favorabilitatea care le generează, dar şi cu efectele pe care le creează în ansamblul sistemului, precum şi maniera în care intervenţia antropică trebuie să redistribuie sau să corecteze periodic aceste funcţiuni. Mai exact, predispoziţia unui spaţiu pentru o anumită utilizare aleasă de om poate fi potenţată dacă încărcătura de „amenajare” este în acord cu capacitatea de suportanţă naturală şi antropică. Pentru a nu aluneca periculos în teoria aridă a amenajării teritoriului, vom expune succint marile categorii de tipuri de amenajare care se regăsesc la nivelul comunei Vatra Moldoviţei şi care corespund unei zonări funcţionale.0002000008950000298F 88F,Zonificarea funcţională este o metodă de structurare a unui teritoriu în subansamble cvasi-omogene în care se defineşte cu preponderenţă o anumită funcţiune. Adesea, „puzzle”-ul zonelor funcţionale este extrem de complicat, îngreunând intervenţia sistematizatoare, dar, de regulă şi mai ales în cazul aşezărilor rurale, numărul şi distribuţia teritorială a zonelor funcţionale sunt mai simple.

1. Zona rezidenţială (de locuit)Contrar unei reguli frecvent verificabile în practică, conform căreia spaţiul destinat locuinţelor ocupă într-o localitate rurală o mai mare întindere, comparativ cu celelalte funcţiuni, în cazul intravilanului din Vatra Moldoviţei acesta este ocupat doar în proporţie de aproximativ 20% de locuinţe şi funcţiuni complementare.În cadrul acestei zone, locuirea nu se prezintă net diferenţiat între satele componente. Din raţiuni metodologice şi tehnico-practice, specialiştii în urbanism au operat totuşi delimitarea mai multor subzone, după criterii de morfologie urbană, rezultând 4 areale, respectiv patru unităţi teritoriale de referinţă (UTR):1. arealul desfăşurat de-a lungul DN 17A, corespunzător satului reşedinţă Vatra Moldoviţei;2. arealul desfăşurat de-a lungul DN 17A, corespunzător satelor Paltinu şi Ciumârna;3. arealul desfăşurat de-a lungul DJ 176 din satul de reşedinţă;4. arealul desfăşurat de-a lungul Pârâului Bou Mare din satul Paltinu.

Elementele de diferenţiere constau în regimul de înălţime al construcţiilor, (mai coborât, frecvent P, cel mult P+1, în satele Paltinu şi Ciumârna, faţă de satul reşedinţă) şi direcţiile de

privire, cu perspective dinamice în lungul drumurilor forestiere sau a cursurilor de apă prezente în satul Paltinu şi lipsind în celelalte două sate. Zona a IV-a fost apreciată din punct de vedere urbanistic-arhitectural ca fiind cea mai închegată estetico-compoziţional, unitară sub aspectul materialelor şi tehnicilor de construcţii, utilizarea lemnului atât pentru structură şi închideri, cât şi pentru acoperiş. Dispunerea în grup (pâlc de case) în imediata apropiere a sursei de apă, în relaţie cu peisajul montan forestier, conferă acestei zone un potenţial estetico-peisagistic deosebit (PUG, p. 54).0002000008DA0000321E 8D4,Locuirea prezintă o sumă de elemente comune sau cu grad de repetabilitate ridicat. Tipologia parcelarului derivă din tipologia satului de munte cu gospodării întinse de-a lungul formelor de relief de tip vale sau de tip depresionar şi/sau răsfirate pe pantele versanţilor — de aici rezultând suprafeţe mari ce revin unei parcele.Indicii de control urbanistic POT şi CUT oferă o imagine suplimentară a perfectei încadrări a comunei în categoria satelor de munte, respectiv POT=10,44%, CUT=0,13.Alte aspecte ale analizei coboară la nivelul unităţilor concrete de locuire, respectiv locuinţele.

Locuinţele din comuna Vatra Moldoviţei se remarcă prin originalitatea oferită de tehnicile locale de construcţie şi prelucrare a lemnului. Marea majoritate a clădirilor a căror destinaţie utilitară este locuirea au un regim de înălţime mic: P, P+M, P+1.

Dotarea locuinţelor este extrem de precară, singura utilitate prezentă în 1276 din cele 1422 locuinţe fiind curentul electric; alimentarea cu apă, canalizarea, încălzirea centralizată sau alimentarea cu gaze rămân la stadiul de deziderat. În schimb, suprafaţa locuibilă raportată la numărul de persoane plasează Vatra Moldoviţei în categoria aşezărilor montane cu o calitate medie-bună a locuirii, respectiv circa 10 m.p./persoană.Dacă echiparea tehnică este descurajantă şi totodată imperativă pentru valorificarea turistică, în schimb există la nivelul comunei un patrimoniu bogat reprezentat de aspectul şi vechimea unei părţi din locuinţele comunei.

Conform datelor statistice referitoare la fondul de locuinţe din satele comunei, rezultă că mai bine de o treime din locuinţele satului Vatra Moldoviţei sunt construite înainte de al doilea război mondial, în timp ce numai 23% în Paltinu şi doar 15% în Ciumârna datează din aceeaşi perioadă. Cu toate acestea, locuinţele tradiţionale foarte vechi păstrate nemodificate sunt extrem de rare, celor mai multe aducându-li-se modificări succesive la acoperiş şi arhitectura iniţială cu scopul măririi utilităţilor.Problemele ce apar la nivelul locuirii au fost împărţite în două categorii: una vizează aspectele de ordin tehnic, economic sau juridic; cea de-a doua vizează aspectele de ordin estetic şi de compoziţie urbană, siguranţă şi ecologie rurală.000200000D1600003AF2 D10,Amenajarea intravilanului are în vedere, în acest caz, pe de o parte, echiparea teritoriului cu utilităţi, dar ar trebui să îmbrace obligatoriu o dimensiune juridică normativă. Amenajarea zonei rezidenţiale priveşte echiparea teritoriului cu infrastructură tehnico-edilitară, reţele de alimentare cu apă, energie electrică, gaze, colectarea deşeurilor etc. Prezenţa acestor utilităţi atrage redistribuirea şi îndesirea rezidenţială.

2. Zona dotărilor social-culturale, instituţiilor şi serviciilor de interes publicAceastă zonă, asimilată centrului, include cele mai importante dotări comunale, instituţii şi servicii de interes public, construcţii tehnico-edilitare, însumând aproximativ 12 ha. Fiecare sat dispune de o zonă de tip central, cea mai mare extindere având-o, evident, zona din satul Vatra Moldoviţei (peste 8 ha din 15 ha cât ocupă zona centrală), unde sunt concentrate sediile primăriei, poliţiei, poştei, şcoala, grădiniţa, dispensarele (uman şi veterinar), căminul cultural,

magazinul mixt, motelul, staţia de distribuţie carburanţi, remiza PSI. Acestora li se adaugă o serie de dotări distribuite în afara zonei centrale: cabinetul stomatologic, restaurantul, bazarul, atelierul de reparaţii aparatură de uz casnic, punctul de colectare lapte, Mănăstirea Moldoviţa cu gospodăria aferentă, Biserica ortodoxă „Sf. Mihail şi Gavril”, două case parohiale ortodoxe, Biserica catolică şi cimitirul catolic. În zona de tip central din satul Paltinu sunt amplasate: şcoala, grădiniţa, căminul cultural, Biserica ortodoxă, casa parohială, magazinul mixt, oficiul poştal, Biserica adventistă, cărora li se adaugă punctul comercial, cel sanitar şi restaurantul din afara zonei de tip central (însumează împreună aproximativ 2 ha).În zona de tip central din satul Ciumârna sunt amplasate la şosea: căminul cultural, şcoala, grădiniţa, magazinul mixt, biserica ortodoxă, casa parohială şi casa de rugăciuni a cultului penticostal (zonă ce ocupă mai puţin de 1 ha).Centrul, în sensul actual al termenului care contureaza totodată o anumită zona funcţională, nu s-a menţinut pe acelaşi amplasament. Ordonat de poziţia bisericii ca loc de unde porneşte şi în funcţie de care se reconfigurează organizarea spaţială a aşezărilor rurale, centrul este dificil de localizat în satele de tip risipit şi răsfirat şi cel mult se confundă cu biserica, pentru care comunitatea caută cea mai bună amplasare, protejată şi accesibilă totodată, care întruneşte optimul socio-funcţional şi geografic la un moment dat, devenind prin aceasta reper de orientare locală pentru celelalte instituţii ale comunităţii. În Vatra Moldoviţei, centrul actual este recent, rezultat în urma unor acţiuni succesive de amenajare a teritoriului şi care au condus finalmente la reorganizarea spaţială a satului. Mai exact, centrul actual contrage centrele celor două sate componente, cândva separate, la care se aplică foarte bine regula mai sus-enunţată a dubletului biserică — centru. În Valea Stânii, trama uliţelor conservă vechea organizare a sitului ordonată în funcţie de poziţia şi accesibilitatea bisericii, lângă care, într-o etapă ulterioară se instalează localul şcolii. Glisarea continuă a cursului Moldoviţei, mai ales după apele mari, re-trasarea drumului au făcut ca perimetrul vechiului nucleu să se contureze adiacent carefourului comunicaţional.00020000072E00004802 728,

3. Zona cu funcţie de producţie agricolă şi de tip industrialÎn cadrul comunei Vatra Moldoviţei, zona cu funcţie agricolă se destribuie atât în perimetrul vetrei şi intravilanului cât şi în afara acestuia, continuându-se firesc în vecinătatea zonei cu funcţie de locuire cu care adesea formează un continuum specific aşezărilor răsfirate. În cadrul vetrei, majoritatea gospodăriilor dispune pe lângă terenul destinat funcţiunii de locuire şi de teren arabil sau fâneţe; de altfel, bilanţul teritorial al intravilanului relevă o pondere nefiresc de ridicată (71% !) de terenuri libere, ambiguitatea ascunzând de fapt o folosinţă dominant agricolă, dar neînscrisă ca atare în registrul cadastral. Distribuţia teritorială a acestora este dominantă în compartimentul sud-vestic, traversat de Pârâul Boului şi DN 17A, precum şi în jumătatea NV, de-a lungul DJ 176 şi CF Moldoviţa.Funcţiunile de tip industrial sunt slab reprezentate la nivelul comunei Vatra Moldoviţei. Faţă de ceea ce există în prezent, respectiv o secţie debitare material lemnos, balastieră, gater, staţie de betoane asfaltice şi secţie reparaţii drumuri şi poduri, amplasate pe bordura vestică, se are în vedere stimularea activităţilor de mică industrie, meşteşugăreşti şi artizanale, respectiv, a industriei alimentare.

4. Zona căilor de comunicaţii şi dotărilor aferenteCăile de comunicaţii şi transport reprezintă o zonă funcţională deosebit de structurată în raport cu caracteristicile generale ale comunei. De altfel, una din raţiunile apariţiei şi dezvoltării comunei se consideră a fi fost tocmai amplasarea pe unul din vechile drumuri ce lega Siretul de Bistriţa, actualul DN17A. Acesta este intersectat în centrul satului reşedinţă de DJ176, care

împreună cu celelalte categorii de drumuri (DC32) locale acoperă circa 5% din intravilanul comunei. 000200000ACA00004F2A AC4,Pentru relevarea principalelor aspecte ale organizării circulaţiei rutiere, pe lângă identificarea, delimitarea şi stabilirea rolului în cadrul sistemului de circulaţie sunt necesare atât caracterizarea stării de viabilitate a arterelor respective, cât şi descrierea principalelor elemente definitorii ale acestora: traseu, profil longitudinal, profil transversal şi cadru. Comuna Vatra Moldoviţei este traversată de DN17A: Vatra Moldoviţei —Suceviţa- Marginea — Rădăuţi — Dorneşti (arteră majoră de interes judeţean) şi de DJ176: Strâmtura — Vama- Frumosu — Vatra Moldoviţei — Raşca — Argel — Dubiuşca — Brodina de Jos (arteră de interes local).Importanţa DN17A este relevată de rolul jucat de acesta la nivel regional, el realizând joncţiunea altor două căi majore de comunicaţie rutieră şi anume între DN17 şi DN2, realizând legătura între oraşele Siret şi Câmpulung.DJ176, clasificat după categoria de importanţă ca fiind drum local, joacă un rol important în configurarea sistemului de circulaţie rutieră, realizând legătura între centrul şi nordul judeţului (între E576 şi DJ209G). În sectorul comunei Vatra Moldoviţei se prezintă ca drum asfaltat, în stare bună, cu restricţii reprezentate de pericolul inundaţiilor. În acest sens, lucrările de întreţinere sunt completate de lucrările de amenajare împotriva inundaţiilor. Organizarea circulaţiei la nivelul arterelor secundare interne reflectă adaptarea la configuraţia terenului, respectiv dreapta de cea mai mică pantă a terenului care ajunge în DN17A, DJ176 sau DC32, dar cu o amenajare slabă. Traseul dominant al arterelor este de tip curbiliniu şi/sau sinuos, ceea ce introduce diversitate şi schimbare de unghiuri, corelate cu un profil longitudinal specific zonelor de munte, cu succesiuni de secvenţe concave şi convexe conform cu particularităţile reliefului, şi o lăţime de 2,5-7m.Cadrul drumurilor din comuna Vatra Moldoviţei constituie un element absent sau insuficient structurat atunci când este de natură construită. Din fericire, pentru o mare parte a traseelor, în extravilan, cadrul natural este reprezentat de versanţii Obcinelor, cu potenţial estetico-peisagistic datorat diversităţii vegetaţiei.Organizarea circulaţiei rutiere ar putea beneficia în viitor de amenajarea superioară a reţelei existente, precum şi de o nouă deschidere spre nord, odată cu construirea şoselei Vatra Moldoviţei — Putna, ceea ce ar schimba major fluxurile de circulaţie şi transport la nivelul comunei, în primul rând pe filieră turistică. Circulaţia feroviară este reprezentată de CF Frumosu - Moldoviţa, care ocupă prin amenajările aferente circa 3,5h teren, respectiv linia ferată propriu-zisă şi cele două staţii CFR (halte) Valea Stânii parţial dezafectată astăzi şi Vatra Moldoviţei.Un model reprezentativ pentru agricultura de munte

Structura actuală a fondului funciarAnalizând modul de utilizare a teritoriului de-a lungul timpului şi în mod special în ultima jumătate de secol, se constată o mare stabilitate, atât la nivelul categoriilor principale, cât şi la subcategoriile terenului agricol. De aceea, nu vom insista pe aspectele dinamice-evolutive ale structurii fondului funciar, ale suprafeţelor cultivate şi ale producţiilor agricole, ci ne vom mărgini la prezentarea şi interpretarea celor mai recente date statistice. Ele pot fi considerate reprezentative pentru întreaga perioadă a ultimelor decenii. În schimb, structura şeptelului este, într-adevăr, mult mai dinamică, atât pe perioade lungi, cât şi de la un an la altul.

Structura fondului funciar a comunei Vatra Moldoviţeipe principalele categorii de folosinţă (2003)

Categoria de folosinţăSuprafaţa totală Suprafaţa agricolă Păduri Alte suprafeţeHa 17.620 3.800 13.123 697% 100 21,6 74,5 3,9

Structura suprafeţei agricole a comunei Vatra Moldoviţeidupă modul de folosinţă (2003)Categoria de folosinţăSuprafaţa totală Arabil Păşuni Fâneţe LiveziHa 3800 294 1314 2191 1% 100 7,7 34,6 57,6 …

În anul 2003, suprafaţa agricolă (3800ha) depăşea cu puţin o cincime (21,6%) din suprafaţa totală a comunei (17.620ha), dominantă fiind pădurea, cu aproape ľ (13.123ha) din suprafaţa totală. Alte categorii de terenuri (căi de comunicaţie, vetre de aşezări şi construcţii, ape, suprafeţe neproductive reprezentau doar 3,9% (697ha).Ponderea mare a pădurilor în raport cu Câmpulungul şi multe comune care au făcut parte din Ocolul omonim, are, printre altele, o explicaţie social-istorică: dacă răzeşii câmpulungeni, conform „obiceiului pământului” şi vechilor lor privilegii, puteau lăzui oriunde în pădurea obştei, intrând în proprietatea terenului astfel obţinut, ţăranii din satele domeniului mănăstiresc nu se bucurau de acest drept. Nu întâmplător, şi comuna apropiată, Moldoviţa care a aparţinut aceluiaşi domeniu mănăstiresc, are încă 80% pădure, deşi aici funcţionează de peste un secol una din cele mai mari fabrici de cherestea din Bucovina şi din ţară. 00020000087000000980 86A,În acelaşi an, din totalul celor 3800ha agricol, peste jumătate erau fâneţe (57,6%, respectiv 2191ha), o treime păşuni (34,6%, 1314ha), în timp ce arabilul (294ha) acoperă doar 7,7%.Aceste valori caracteristice, în esenţă, pentru toate comunele din Obcinele Bucovinei, explică disproporţia netă a celor două subramuri ale agriculturii, creşterea animalelor şi cultura plantelor: cea dintâi este foarte favorizată, fapt normal şi de aşteptat pentru o comună de munte. Dominanta zootehnică

Creşterea animalelor este în relaţie cu mai mulţi factori: suprafaţa, ponderea şi calitatea categoriilor de terenuri agricole, numărul gospodăriilor şi respectiv al populaţiei satelor din comună, tradiţiile, solicitările economiei — în mod deosebit cele ale industriei alimentare, transporturilor, comerţului şi muncilor agricole etc.

Structura şeptelului (2003)Categoria BovinePorcine Ovine PăsăriNr. capete 2729 783 2308 11.533

După cum s-a văzut deja, baza furajeră este reprezentată în proporţie de peste 90% din pajişti (2191 ha fâneţe şi 1314 ha păşuni), în timp ce aportul culturilor furajere perene şi rădăcinoase, cartofului, porumbului şi concentratelor este modest.Se poate spune că, la fel ca în toată regiunea Obcinelor Bucovinei, apogeul zootehniei din comuna Vatra Moldoviţei s-a situat între anii 1975-1985, când statul asigura achiziţionarea animalelor şi a produselor animaliere la preţuri relativ stimulatoare şi punea la dispoziţia producătorilor, în contrapartidă, furaje concentrate şi porumb la preţuri foarte avantajoase. Orientarea treptată, tot mai evidentă în ultimele decenii, spre creşterea ponderii fâneţelor în raport cu păşunile, diferenţe ce au atins 23% în anul 2003, poate să însemne un prim pas spre o zootehnie mai intensivă.Structura floristică şi valoarea economică a pajiştilor de fâneaţă de pe Valea Moldoviţei, asemănătoare celorlalte mari culoare depresionare din Carpaţii Bucovinei, sunt deosebit de

favorabile creşterii animalelor. Ele dau cel puţin 15.000-17.000kg masă verde/ha sau 4.000-5.000kg fân (M. Apăvăloaie, 1970), iar prezenţa speciilor de leguminoase le dau o valoare nutritivă foarte ridicată. 000200000C94000011EA C8E,În zonele mai joase şi mai „aşezate” de pe terasele Moldoviţei şi afluenţilor ei şi de pe formele coluviale de la baza versanţilor, fâneţele, bine fertilizate cu îngrăşăminte organice, se cosesc de două ori pe an, pentru fân şi otavă), eventual se şi păşunează primăvara devreme şi toamna târziu. În zonele mai înalte, nu se cosesc decât o dată, după care spre toamnă se păşunează. Datorită accesibilităţii, cel mai bine fertilizate sunt fâneţele de pe lângă gospodării, apoi cele din preajma satelor, dar şi cele din preajma târlelor şi odăilor, unde se foloseşte gunoiul de la animalele crescute pe loc în timpul primăverii, verii şi toamnei, uneori şi pe timpul iernii (cu fânul depozitat aici, în clăi îngrădite sau în fânare, pentru a-l proteja de ierbivorele sălbatice).Ca şi culturile agricole, fâneţele au şi ele producţii anuale variabile, în funcţie de regimul meteorologic concret, care se reflectă în efectivele şeptelului: în anii cu fân puţin, excedentele de animale se vând sau se sacrifică. Specialiştii de la Centrul de cercetări Pojorâta au urmărit posibilităţile de sporire a resurselor furajere din zona de munte a Bucovinei prin pajişti semănate cu diferite specii: Dactylis glomerata, Phleum pratense, Festuca pratensis, Trifolium repens, Trifolium pratense, Lotus corniculatus. A rezultat că producţiile obţinute sunt superioare de 2-3 ori cantitativ şi calitativ fâneţelor naturale, putând da până la 12.700kg fân/ha şi contribuind, totodată, la ameliorarea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului. O altă constatare importantă a fost aceea că fertilizarea cu gunoi de grajd generează un spor substanţial de producţie în raport cu îngrăşămintele chimice, ca să nu mai vorbim de calitatea ecologică a produselor animaliere. S-a confirmat astfel că tradiţia ţărănească locală de fertilizare a fâneţelor cu gunoi de grajd rămâne cea mai bună soluţie. În afara cartofului, dintre plantele furajere propriu-zise se detaşează trifoiul, preţios nu doar în această calitate şi formă de valorificare, ci şi pentru ameliorarea solului. În Bucovina, trifoiul, ca şi lucerna, a început să se răspândească în ultimul sfert de al secolului al XIX-lea (P.S. Aurelian, 1876; A. Zachar şi col., 1901).Extinderea culturilor furajere în comuna Vatra Moldoviţei, desigur la nivelul posibilităţilor oferite de cadrul natural, poate fi apreciat ca un alt semn al orientării spre o zootehnie mai intensivă. Aprecierea că păşunile şi fâneţele întinse din Bucovina fac să nu se simtă lipsa culturilor furajere (A. Zachar, 1901) nu mai este valabilă astăzi, la un secol după ce a fost exprimată. După părerea noastră, când se analizează structura, mărimea şi dinamica şeptelului dintr-o zonă oarecare, trebuie avut în vedere că în toate perioadele istorice, de altfel ca şi în prezent, exista tendinţa firească şi de înţeles ca la recensămintele animalelor populaţia să declare un număr mai mic: la munte mai ales, mărimea impozitelor depindea în mod substanţial de numărul animalelor crescute de fiecare familie. Prin urmare, cifrele oficiale înregistrate şi statisticile publicate, inclusiv cele cu care vom opera în continuare pentru comuna Vatra Moldoviţei, trebuie considerate ca minime.000200000C0A00001E78 C04,Structura şi dinamica şeptelului comunei Vatra Moldoviţei (1896-2003)Categ.

Anul BovinePorcine Ovine Caprine Cabaline Păsări Albine (familii)1896 1203* 604* 1455* … 113* … 64*1965 2485 1051 3164 50 381 8844 …1975 3561 530 4686 98 292 8628 204

1980 3030 1026 4474 135 372 9886 1981985 3750 824 6221** 425 10.014 2561997 2316 738 2921 65 125 8.710 4762003 2729 783 2308 … … 11.533 ….… - lipsesc date*- datele se referă doar la satele Ciumârna, Ruşii pe Boul şi Freudenthal, lipsind, din păcate, cele pentru satul Vatra Moldoviţei** - ovine şi caprine

Primele date statistice disponibile datează din 1896, fiind publicate în Dicţionarul geografic al Bucovinei (Em. Grigorovitza, 1908). Din păcate, cele pentru comuna Vatra Moldoviţei sunt incomplete şi doar parţial utilizabile, întrucât se referă numai la Ciumârna, Ruşii pe Boul şi Freudenthal, lipsind cele referitoare la satul cel mai mare, Vatra Moldoviţei, care va fi avut şi cel mai mare efectiv de animale din comună. Din motive pe care nu le explică, deşi la toate celelalte aşezări din Bucovina indică foarte precis numărul animalelor, în dreptul satului Vatra Moldoviţei autorul dicţionarului notează doar o apreciere generală: „populaţia se ocupă cu prăsila de oi” (p. 235). După aprecierile noastre, dacă luăm în considerare şi cifrele probabile pentru satul reşedinţă, întreaga comună ar fi putut să dispună de efective duble faţă de cele menţionate în tabelul de mai sus citat. Că aşa puteau să fi stat lucrurile ne convinge comparaţia cu comuna vecină, Moldoviţa, de mărime apropiată, în care, la 1896, conform aceleiaşi surse, se creşteau 3073 vite cornute, 1144 porci, 3780 oi, 294 de cai şi 129 familii de albine. Un argument în plus în favoarea comparabilităţii şeptelurilor celor două comune este situaţia lor actuală, cu cifre destul de apropiate.În perioada postbelică, în pas cu creşterea demografică, cu mărirea consumului local şi a cererii pieţei, efectivele de animale cresc şi ele, la toate categoriile. Nivelurile maxime se înregistrează, după cum am mai precizat, între anii 1975-1985, după care, în condiţiile specifice finalului „epocii de aur”, se produc scăderi drastice.Aşa cum se poate demonstra statistic la toate celelalte comune din Obcinele Bucovinei şi cum probabil că s-au întâmplat lucrurile şi la Vatra Moldoviţei, în anii 1989-1990, numărul animalelor a coborât aproape la nivelul celui înregistrat cu un secol în urmă. În ultimii ani pare să se producă un uşor reviriment la bovine, porcine, păsări şi albine, dar rămâne de văzut în ce măsura acesta se va confirma în perspectivă. La ovine însă, regresul continuă.Se poate spune că, la fel cu celelalte două comune de pe vale, Moldoviţa şi Frumosu, comuna Vatra Moldoviţei se înscrie într-un tip zootehnic mixt, cu o bună reprezentare atât la bovine, cât şi la ovine. Creşterea bovinelor a luat amploare după 1775, mai ales odată cu declanşarea conflictelor vamale cu Moldova: Bucovina era vizată să preia rolul de până atunci al Moldovei, renumită pentru animalele cornute pe care Imperiul le importa de aici.0002000009A300002A7C 99D,În prezent predomină rasele Pinzgau, Bălţata românească şi metişii lor, iar mai recent se adaugă Bruna de Maramureş. Pinzgau, introdusă de austrieci, este o rasă tipic montană, de talie mică, rezistentă, puţin pretenţioasă, cu producţii bune de lapte (faţă de masa ei corporală) al cărui conţinut de grăsimi este ridicat. De aceea, a fost şi este considerată ideală pentru condiţiile montane. Bruna de Maramureş, o rasă mixtă (lapte-carne), a rezultat prin încrucişarea rasei locale carpatice cu rasa Schwyz, introdusă de asemenea de austrieci. În Obcine a început să se răspândească de câteva decenii, datorită rezultatelor bune pe care le-a probat, vecinătăţii cu Maramureşul (unde funcţionează o staţiune de cercetări specializată în domeniu) şi acţiunii de „brunizare” a sectorului bovin din România, promovată în perioada socialistă.

Chiar în condiţiile în care numărul bovinelor a scăzut cu cca 1000 capete între anii 1985 şi 2003, comuna Vatra Moldoviţei continuă să se înscrie printre comunele importante din judeţul Suceava la acest capitol (2729 capete; locul 7), cu o densitate de 7 capete/100 ha teren agricol.Dintre preocupările specifice acestui sector se pot menţiona grija pentru păstrarea în gospodărie a unor animale — matcă de bună calitate, specializarea în creşterea vacilor de lapte (40-50% din total) şi orientarea spre creşterea şi îngrăşarea viţeilor, destinaţi livrării pe piaţă, pentru producţia de carne.Creşterea ovinelor. În trecut, oile erau sprijinul cel mai preţios al omului de la munte: asigurau hrana de bază (lapte, brânzeturi, carne) pe toată durata anului, materie primă (lână, piei, blănuri) pentru îmbrăcăminte şi bunuri casnice, seu pentru opaiţe şi lumânări şi importante excedente pentru piaţă. După cum s-a văzut, pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, se menţionează în mod expres importanţa oilor în economia locală. Treptat, datorită concurenţei produselor industriale, priorităţii acordate bovinelor şi reducerii suprafeţelor de păşune, numărul oilor s-a redus mult: practic, între anii 1975 (4685 capete) şi 2003 (2308 capete) acest număr s-a înjumătăţit, dar comuna continuă să se deţină un onorabil loc 32 între cele 98 unităţi administrative ale judeţului.Se pare că, în perspectivă, evoluţia va continua să se înscrie pe acest trend regresiv.Predomină ţurcana, şi ea o rasă perfect adaptată condiţiilor montane, cu o foarte bună producţie de lapte, dar cu lână grosieră. 0002000009AA00003419 9A4,Dat fiind specificul dispersat al gospodăriilor, uneori, în trecut, funcţiile stânei puteau fi preluate chiar de gospodăria propriu-zisă, păşunatul făcându-se în jurul ei: astfel de case-stâne erau destul de frecvente în satele huţule. (Gh. Nimigeanu, 1945).Numărul caprinelor este redus în prezent, sub 100 de capete, deşi în trecut creşterea lor era foarte avantajoasă: fiind mai bune producătoare de lapte, proprietarii de capre primeau cantităţi mai mari de caş de la stână.În condiţiile suprafeţei arabile reduse, creşterea porcinelor nu are o bază furajeră locală importantă, de aici ponderea ei mică în cadrul zootehniei. O altă explicaţie ar putea fi preferinţa tradiţională pentru consumul de carne de vită şi oaie. În ciuda unei mai uşoare redresări în ultimii ani, numărul porcinelor (783 capete, în anul 2003) este cu 200-300 mai mic decât în anii 1965 sau 1980 şi, foarte probabil, ca şi la bovine şi ovine, sub numărul din anul 1896.Ele se cresc exclusiv pentru necesităţile proprii ale gospodăriei. Pentru creşterea tineretului porcin se valorifică, aşa cum se întâmplă în toate satele de munte, crescătoare de bovine, zerul rezultat din prepararea brânzeturilor şi chiar laptele de prisos. După numărul de porcine, comuna Vatra Moldoviţei se situează pe locul 4 în cadrul Obcinelor Bucovinei, după Câmpulung, Vama şi Mănăstirea Humorului şi pe locul 47 între comunele şi oraşele judeţului Suceava.Cabalinele au avut un rol economic important în perioada medievală şi la începutul perioadei moderne. Exploatarea resurselor forestiere a impus treptat preferinţa pentru tracţiunea cu boi, mai eficientă, caii fiind solicitaţi în continuare pentru transporturile mai uşoare şi mai rapide din cadrul gospodăriei, prin tractarea căruţelor, transportul diferitelor produse cu samarul şi deplasarea populaţiei (călărie).Predomină caii de rasă huţulă, mici, dar foarte rezistenţi şi adaptaţi climei reci şi reliefului montan accidentat. Mai recent s-au introdus şi se cresc şi cai din rase semigrele, pentru tracţiune.Cabalinele sunt renumite pentru faptul că valorifică mai bine decât alte animale pajiştile slabe, inclusiv cele din zonele cu exces de umiditate. În ciuda tradiţiilor specifice atât populaţiei huţule, cât şi celei de etnie română, numărul cabalinelor crescute în comuna Vatra Moldoviţei a scăzut de aproximativ 3 ori în ultimele

decenii (125 capete în 1997), ceea ce o diferenţiază net faţă de comuna Vatra Moldoviţei (660 capete). 000200000B5400003DBD B4E,Dată fiind lipsa resurselor cerealiere, creşterea păsărilor este lipsită de importanţă.În ce priveşte agricultura, locurile fruntaşe pe are le ocupă comunele Vatra Moldoviţei (476 familii de albine în 1997), Mănăstirea Humorului, Putna şi Suceviţa, dovedesc nu doar, pur şi simplu, varietatea şi bogăţia florei melifere locale, ci şi tradiţiile, în primul rând tradiţiile mănăstireşti, importanţa pe care o avea mierea şi ceara.În prezent, în livada din apropierea de Mănăstirea Moldoviţa este amenajată o modernă şi frumoasă stupină, cu peste 50 de stupi sistematici.Păsările şi albinele sunt singurele două categorii ale şeptelului la care efectivele actuale depăşesc indicatorii din perioadele trecute. Ca un element de dată recentă, semnalăm şi interesul pentru piscicultură, manifestat prin amenajarea unei păstrăvării la Pensiunea Lulu destinată să ofere turiştilor amatori un produs local atractiv, proaspăt, şi în câteva gospodării (Ciumârna) pentru consum propriu.Creşterea animalelor este o ocupaţie străveche, tradiţională, de mare importanţă, de care se leagă variate forme şi structuri economice şi de habitat (gospodăria cu ocol, stâna, văcăria, târla, fânarul etc. ) determinată de întinderea şi valoarea fâneţelor şi păşunilor, de poziţia lor în raport cu aşezările, de nevoile vitale ale comunităţii umane. Ea s-a împletit cu alte ocupaţii, dintre care exploatarea şi valorificarea lemnului şi mai ales cultura plantelor au un rol subordonat.Restricţii climatice: un sector vegetal modestDatorită condiţiilor climatice aspre, culturile vegetale au un caracter strict subzistenţial, la nivelul minim al necesităţilor şi chiar sub acesta, cu atât mai mult cu cât o parte semnificativă din arabil, şi aşa foarte redus, nu este cultivat cu plante alimentare, cerealiere sau necerealiere, ci cu plante furajere. De aici rezultă că, sub aspectul resurselor agroalimentare, comuna Vatra Moldoviţei este deficitară şi dependentă de piaţă.În condiţiile date, densitatea subzistenţială a populaţiei este foarte mare, de cca 16 persoane/ha arabil. Pentru perioada secolelor XV-XVII, documentele istorice şi alte surse scrise (D. Cantemir, Fr. Mieg) nu numai că nu menţionează prezenţa arăturilor, ci chiar le neagă categoric. Se pare că lucrurile trebuie înţelese în sensul că pe atunci erau, bineînţeles, şi mai reduse decât astăzi, şi deci nu atrăgeau atenţia în mod special. Că existau, totuşi, mici suprafeţe cultivate se poate deduce din descoperirea unor materiale arheologice convingătoare în zone imediat învecinate comunei Vatra Moldoviţei: un cuţit masiv de plug, folosit probabil pentru desţeleniri, datat ca aparţinând secolelor XVII-XVIII, şi două brăzdare (secolele XV-XVI) şi mai multe rame de hârleţ (din aceleaşi secole), descoperite toate la Câmpulung (O. Monoranu, E.I. Emandi, 1980, fig. 9-17), şi un otic la Hurghişca — Moldoviţa (V. Spinei, 1982, p. 205).000200000B0C0000490B B06,Datorită presiunii demografice foarte reduse, din trecut şi faptului că aşezările s-au întemeiat şi şi-au limitat evoluţia spaţială şi economică la zone joase, cu fragmentare şi pante reduse, n-a fost absolut necesară, ca în alte regiuni montane, valorificarea versanţilor mai înclinaţi prin agroterase (răzoare). De altfel, după cum se ştie, mărimea acestora şi înălţimea frunţii lor sunt în raport direct cu numărul ciclurilor anuale de producţie arabilă, ori, cultivarea plantelor pe valea Moldoviţei, la o scară cât de cât semnificativă, datează de mai puţin de două secole. Deoarece arăturile ocupă în general terenuri cu declivităţi reduse, în legătură cu această activitate nu apar procese geomorfologice negative în fază intensă sau critică, aşa cum se întâmplă în cazul defrişărilor abuzive, a transporturilor de buşteni şi a păşunatului neraţional al animalelor (M. Rotunda).

Producţia totală la principalele culturi agricole (2002)Cultura Porumb boabeCartofiLegume FructeProducţia (tone) 44 1893 97 192

Cartoful este principala plantă alimentară cultivată în comuna Vatra Moldoviţei, ca de altfel în toată zona de munte a judeţului Suceava. Chiar de la introducerea lui de către austrieci în Bucovina s-a constatat că este cultura cu cele mai mulţumitoare rezultate în astfel de zone (P. S. Aurelian, 1876; A. Zachar şi col., 1901), care asigură o parte din resursele subzistenţiale ale populaţiei şi chiar unele excedente pentru furajarea animalelor. Este baza alimentaţiei vegetale a populaţiei montane, iar pentru animale se situează pe locul II, după fân. Peste tot unde se cultivă, el reprezintă cea mai sigură recoltă, mai sigură decât cerealele, fapt valabil cu atât mai mult la munte. Introducerea cartofului în Bucovina s-a făcut prin intermediul coloniştilor germani, deci se poate presupune că a început să fie cultivat încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Cert este că la 1817 găsim prima menţiune despre cultivarea lui la Cârlibaba, iar câţiva ani mai târziu este citat şi la Dorna (T. Bălan, 1960, p. 212). Ca atare, ni se pare rezonabil să presupunem că tot din aceşti ani cartoful a început să se cultive şi în zona Vatra Moldoviţei, prin aportul coloniştilor germani din Freudenthal. Există informaţia că, la fel ca şi în alte regiuni ale Europei, extinderea noii culturi în Bucovina s-a produs sub imperiul unor perioade de foamete, respectiv după anii grei 1812-1815 (A. Zachar şi col., 1901, p. 8).Altitudinal, ca şi secara şi ovăzul, poate urca până la 800-1000m, pe pante line, bine însorite, cu soluri uşoare, „calde”, abundent fertilizate cu gunoi de grajd, condiţii în care dă recolte bune. În culturi experimentale recente, în zona Lucina, urcă la 1250m, iar în nordul Bucovinei este citat până la 1400m, pe muntele Iaroviţa, (azi în Ucraina; Gh. Nimigeanu, 1945).0002000007F400005411 7EE,În mod tradiţional, ca şi porumbul, se cultivă asociat cu dovleci (bostani), sfeclă, fasole, bob, uneori cânepă, culturi care sunt fie intercalate pe rânduri interioare, fie la marginile ogoarelor. Producţiile gospodăriilor nefiind foarte mari, depozitarea pentru iarnă nu se face, ca în regiunea extramontană, în gropi sau silozuri, ci în beciuri, în grajduri sau chiar în casă, în încăperi nelocuite în sezonul rece (în cazul cartofilor de consum alimentar).Un factor important de diminuare a producţiei este mana cartofului, provocată de ciuperca Phytofora infestaus, a cărei dezvoltare este favorizată de perioadele ploioase şi calde, de umiditatea atmosferică ridicată (peste 90%) şi de frecvenţa mare a fenomenelor de rouă şi ceaţă. În urma cercetărilor efectuate între anii 1985-1987 de către specialiştii Staţiunii experimentale agricole Suceava — Centrul de cercetări Pojorâta pe raza a 7 localităţi montane din judeţ (Câmpulung, Vama, Molid, Cârlibaba, Fundu Moldovei, Sadova, Pojorâta), s-a ajuns la o serie de concluzii, care, prin extrapolare, pot fi considerate valabile şi pentru zona Moldoviţa. În condiţiile pedoclimatice mai mult sau mai puţin asemănătoare (temperaturi medii anuale de cca 6,5şC, temperaturi medii în perioada de vegetaţie de cca 12,7şC, precipitaţii în jur de 750mm — din care 650 mm în perioada de vegetaţie), în condiţii similare de fertilizare cu îngrăşăminte organice şi chimice (de tratamente chimice împotriva gândacului de Colorado), aproape toate soiurile noi testate au demonstrat caracteristici superioare faţă de soiurile locale, martor ca precocitate, productivitate (sporuri de 10-15t/ha sau chiar mai mult), calitate, rezistenţă la boli (Gh. Saghin şi col., 1988).S-a stabilit că perioada de vegetaţie variază între 88 şi 103 zile la soiurile timpurii şi semitimpurii, fapt esenţial într-o zonă în care sezonul favorabil pentru agricultură este foarte scurt, şi 110-135 zile la soiurile târzii care au cea mai mare productivitate, cu condiţia ca vara să fie lungă şi caldă.

000200000A5900005BFF A53,Cu toate că pe durata experimentului precipitaţiile s-au situat sub media multianuală, s-a constatat că mana s-a manifestat în toţi cei trei ani, cele mai sensibile fiind, dintre soiurile timpurii şi semitimpurii, tocmai cele care au, de regulă, o bună productivitate.Studiul a relevat că materialul local este degenerat, precizându-se, totodată, care dintre soiurile noi sunt cele mai recomandate ca productivitate şi rezistenţă la dăunători. Făcând o comparaţie între rezultatele obţinute la Centrul de cercetări Pojorâta şi la Suceava, s-a observat că, la unele soiuri, producţiile la hectar sunt cu 1-4 tone mai mici la munte decât în zona de podiş, dar că la altele sunt relativ apropiate. La unele soiuri timpurii sau semitimpurii producţiile la Pojorâta au fost chiar superioare celor de la Suceava: 40,2t/ha faţă de 36,7t/ha la soiul Ostara şi 45,7t/ha faţă de 38,6t/ha la soiul Cati. Prin aceste cercetări s-au remarcat ca fiind mai productive şi recomandabile pentru zona de munte soiurile Ostara, Suceviţa, Cati şi Manuela, iar la atacul de mană cel mai bine s-a comportat soiul timpuriu Semenic şi soiurile târzii Procura, Elba, Manuela, care au şi o productivitate foarte bună, între 43 şi 45t/ha. Desigur că în condiţiile concrete din gospodăriile ţărăneşti este de aşteptat ca producţiile să fie sub aceste valori. După datele Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în comuna Vatra Moldoviţei, una dintre comunele montane cu cele mai bune rezultate la această cultură, pe o suprafaţă cultivată de cca 200ha în anul 2002, s-a obţinut o producţie de 1893 tone, ceea ce înseamnă cca 9,5t cartofi/ha. Porumbul are o pondere mică în totalul culturilor şi respectiv în arabil, sub 20%. De aceea şi producţia anuală este de abia 44 tone(2002).Cerinţele lui sunt satisfăcute la limita termică inferioară, marcată de o sumă a temperaturi efective de 800şC, de temperaturile medii ale lunii mai între 10 ţi 12şC, iar ale lunii iulie — între 15 ţi 17şC (M. Cristea, 1986).Precipitaţiile asigură în mod optim cerinţele acestei culturi, atât prin cantitate, cât şi prin regim (cu maxima în mai—iunie).În zona Vatra Moldoviţei, ca de altfel şi în areale, de la periferia sud-estică şi estică a Obcinelor Bucovinei, unde clima este oarecum mai blândă, se cultivă două soiuri timpurii, de talie mică, adaptate condiţiilor locale (rezistente la frig) şi anume hăngănesc şi cincantin. Sunt cele mai precoce soiuri identificate în România, având o perioadă de vegetaţie mai mică de 4 luni (115,7 zile), chiar mai mică la Vatra Moldoviţei şi Frumosu (108 zile), ceea ce dovedeşte accelerarea proceselor biologice în climatul montan. 0002000009B000006652 9AA,Această caracteristică este foarte importantă, pentru că datorită riscului îngheţului şi brumelor târzii de primăvară porumbul nu poate fi semănat mai devreme de prima decadă a lunii mai, iar dacă vara este ploioasă şi rece, şi brumele se instalează din septembrie, nu ajunge la coacere. Având şi o bună prolificitate (1,5 şi respectiv 1,8 ştiuleţi pe plantă, în medie), cele două soiuri reprezintă surse importante de germoplasmă pentru lucrările de ameliorare. Momentul exact al introducerii porumbului în Bucovina nu se poate preciza: cert este că la 1775, când austriecii fac prima descriere a provinciei anexate, el devenise deja „cereala preferată”, „hrana cea de toate zilele” (A. Zachar şi col., 1901, p.9). De asemenea, se ştie că soiul cincantin, cu ştiuleţi şi boabe chiar mai mici decât cel hăngănesc, a fost adus mai recent, din Italia nordică. Deoarece, în condiţiile menţionate, producţia locală acoperă doar o mică parte din necesităţile de subzistenţă ale populaţiei şi aproape deloc pe cele de furajare a animalelor, zona a fost şi rămâne dependentă de piaţă. În prezent, date fiind riscurile acestei culturi, locuitorii din Obcine preferă să achiziţioneze porumbul din zonele extramontane, ceea ce, pe lângă favorabilitatea modestă a condiţiilor climatice, explică de ce suprafeţele şi producţiile locale nu cresc.

În trecut, ca şi muntenii din satele Ocolului Câmpulungului şi cei din satele mănăstireşti de la munte arendau pământ în zona de podiş, îl cultivau cu porumb şi toamna îl aduceau acasă cu carele, sub formă de ştiuleţi sau „bătut gata” (boabe).În condiţii experimentale, producţiile maxime certificate ating 4026 kg/ha la hăngănesc şi 3830kg/ha la cincantin.În trecut se mai cultivau secara, orzul şi ovăzul, cereale care, datorită rezistenţei lor specifice, urcau destul de mult în altitudine. Gh. Nimigeanu (1945) le citează până la altitudinea de 1300m, pe muntele Maximeţ din nordul Bucovinei.În Obcine, după observaţiile noastre, se întâlnesc până la 900-1000m (Ciumârna, Moldova-Suliţa).Secara, în comparaţie cu grâul, este o cereală cu pretenţii mai modeste sub aspectul climei şi solurilor. Ea tolerează bine solurile sărace de munte, acide, de tipul celor podzolice şi podzolite. Dintre toate cerealele de toamnă are cea mai mare rezistenţă la iernare, dar este afectată de mucegaiul de zăpadă (Calonectria nivalis), a cărui dezvoltare este favorizată de persistenţa prelungită a stratului de zăpadă, până primăvara târziu.000200000BD400006FFC BCE,Experimentele realizate la acelaşi Centru de cercetări agricole pentru zona de munte de la Pojorâta între anii 1984-1986 au arătat că secara de toamnă a depăşit cu 8% producţia de grâu şi cu 35% pe cea de triticale. Pe lângă eficienţa apreciabilă (2900 kg/ha în cadrul testării), ea ar da posibilitatea unei mai largi rotaţii a culturilor decât în prezent (cartof cu plante furajere). Din păcate, aşa cum am arătat mai sus, datorită posibilităţilor de aprovizionare convenabilă direct de pe piaţă, tradiţia cultivării secarei în regiunea Obcinelor aproape că s-a pierdut. La sfârşitul secolului trecut, ovăzul ocupa locul doi, după cartof, în regiunea de munte a Bucovinei (A. Zachar şi col., 1901, p. 30), limita sa de favorabilitate cuprinzând areale largi din Obcine, atât pe văi, cât şi pe unele culmi înalte. S-ar putea ca toponimele Poiana Ovăzului şi Pârâul Ovăzului, de lângă Ciumârna, să se refere la această cultură, dar este posibil să aibă legătură, de fapt, cu răspândirea, aici, a rudei sale sălbatice. În afară de cauzele menţionate la celelalte cereale, regresul său poate fi pus în legătură şi cu regresul creşterii cabalinelor.

Cultura legumelor dă rezultate bune în cazul speciilor nepretenţioase şi rezistente: varză, ceapă, usturoi, morcov, pătrunjel, date fiind solurile uşoare, permeabile şi precipitaţiile suficiente, cu regim favorabil. Îngrăşămintele organice, mult folosite, asigură, prin căldura degajată în procesele de putrefacţie, căldura necesară mai ales primăvara sau pe timpul nopţilor reci.În 2002, producţia de legume a fost evaluată la 97 tone.

Plantele textile — inul şi mai ales cânepa (care dă fire mai grosiere) au, probabil, o mare vechime de cultivare, datorită tradiţiei de a se ţese, în fiecare gospodărie, pânzeturile necesare. Ele sunt confirmate şi documentar: supuşii mănăstirii Moldoviţa erau obligaţi să dea anual, printre altele, câte un tort (fuior).Condiţiile ecologice ale acestor plante sunt satisfăcute, dar în prezent, datorită abundenţei şi concurenţei produselor textile industriale, se cultivă foarte puţin.

Pomii fructiferi fac parte din categoria celor mai sensibile culturi, de aceea prezenţa lor la munte este nesemnificativă. Se cultivau mai mult dispersaţi pe lângă case, („în zvorâştea casei”, cum spun documentele), mai puţin în livezi propriu-zise. Cultura lor este amintită în documentele Ocolului Câmpulung, dar şi în cele ale mănăstirilor: la 1582 satul Suceviţa este dăruit împreună cu „pomătul”. Probabil că şi Moldoviţa avea un astfel de pomăt; astăzi are o

mică livadă sistematică, amenajată după modelul livezilor mănăstireşti din podiş, dar soiurile plantate nu se dovedesc suficient de rezistente şi se adaptează greu la clima montană.În rest, pomii se cultivă şi în prezent pe lângă case, pentru consumul curent de sezon, existând puţine excedente pentru păstrare şi consum în perioada rece a anului.Dintre specii, predomină mărul, după care urmează prunul şi părul. Producţia totală de fructe în anul 2002 a fost de 192 tone.Amenajările turistice Acestea nu au încă o localizare compactă şi unitară nici la nivelul vetrei şi cu atât mai puţin la nivelul moşiei care, însă, ar putea reprezenta un potenţial de valorificare în acest sens prin amenajări specifice. Între posibilele elemente de amenajare specifică sunt de menţionat punctele de belvedere, traseele şi potecile. Puncte de belvedere amenajate corespunzător nu există deocamdată nicăieri în spaţiul montan carpatic bucovinean, deşi în pasul Ciumârna, în punctul numit La Palmă, amenajarea locului de parcare şi însemnul sculptural monumental în amintirea eforturilor drumarilor la construirea şoselei peste Ciumârna pot fi considerate prime elemente de amenajare. În ţările dezvoltate, asemenea puncte de belvedere deţin nu doar un minim mobilier de popas în aer liber, ci adesea şi o schiţă-tablou realizată pe suporturi diverse (metal, ceramică) a planurilor şi elementelor reper din împrejurimile vizibile sau mai depărtate. În afara celor două pasuri — Ciumârna şi Trei Movile — amenajabile în scopuri turistic-orientative şi prin aceasta cu certe efecte de reclamă turistică - localnicii din toate cele trei sate cunosc locurile cu o bună vizibilitate care ar putea fi exploatate în scop turistic. Pot fi menţionate în acest sens poienile Drutca, La Ţoante, Orata Mare, Subcal, Poiana Lupoaia, Vârfurile Palamania şi Dragoşa, la care accesul se realizează însă prin cărările de plai, drumurile forestiere şi potecile existente la nivelul teritoriului comunei. Rămase în prezent doar la funcţia primară de legătură, transport şi comunicare utilizate local pentru accesul la păşunile, fâneţele sau pădurile din împrejurimi, aceste trasee prezintă un extraordinar potenţial prin frumuseţea şi ineditul peisajului de obcine. Deocamdată, singurul traseu amenajat prin marcaje este cel ce leagă Vatra Moldoviţei de Putna.Valenţele turistice

Apelaţiunile provinciilor istorice sunt dublate astăzi, în mentalul colectiv, de reprezentări stereotipe, insuficient înţelese. Pentru Bucovina, în sensul de zona montană şi submontană a Judeţului Suceava, corelaţia cel mai frecvent operată actual aparţine dimensiunii turistice, spaţiul bucovinean fiind într-adevăr unul de densitate turistică forte, dar modulat în subansamble de greutate diferită. Unul dintre aceste subansamble gravitează în perimetrul comunei Vatra Moldoviţei. De altfel, spaţiul bucovinean probează teoria analizei turistice, prin evoluţia sa în timp de la forme punctuale la forme areale. Cele mai simple concentrări sunt siturile turistice, locuri atractive care pot suscita un flux turistic în cadrul unor minime amenajări, mai ales dacă sunt situate în apropierea unor căi importante de comunicaţie, fapt care se verifică perfect în cazul comunei noastre. Ea poate fi definită ca localitate turistică de la momentul în care organizarea transporturilor, serviciilor şi economiei este datorată impactului fluxurilor turistice. Adaptarea deciziilor politico-administrative locale şi regionale trebuie să pornească de la cunoaşterea şi înţelegerea morfologiei spaţiului turistic şi a tipologiei în care se încadrează la nivelul ansamblului regional. De asemenea, clasicele abordări ale aspectelor turistice care inventariază, mai degrabă de o manieră contabilă, potenţialităţi, patrimoniu, fluxuri şi resurse turistice, nu mai servesc unor decizii durabile.

Provocările actuale, pe care le încearcă colectivităţile şi aleşii lor în ariile cu sonoritate turistică, sunt nu întâmplător temele geografiei turismului, ale amenajării teritoriului şi organizării spaţiului: § distribuţia spaţială a ofertei şi a cererii turistice, a modurilor de practicare a acestor activităţi, a difuziunii formelor prin care se manifestă în spaţiu, a strategiilor de localizare etc.;§ producerea spaţiului turistic (atât imaginar — reprezentări, percepţii — cât şi material — forme, modele şi tehnici de amenajare, peisaje rezultate);§ adecvarea spaţială a activităţilor turistice, în multiplele forme de manifestare.Distribuţia spaţială şi caracteristicile ofertei turistice la Vatra Moldoviţei

Dintre nenumăratele opinii privitoare la sferele de cuprindere ale noţiunilor ofertă turistică, potenţial şi patrimoniu turistic am optat pentru cea care consideră potenţialul/resursele turistice şi infrastructura/baza tehnico-materială ca elemente constituente ale ofertei.Materia primă a turismului este spaţiul şi, fără a subestima alţi factori, condiţiile geografice deţin un rol de prim-plan. La Vatra Moldoviţei, teoretic, întreg spaţiul poate deveni turistic; aşa cum am mai spus însă şi într-un alt context, reducându-se, pentru moment, la o ofertă turistică cvasi-unilaterală, polarizată de potenţialul arhitectural, cultural-istoric pe care îl reprezintă Mănăstirea Moldoviţa, nu primeşte acest atribut total. Prin poziţia sa centrală, mănăstirea organizează fluxurile de tranzit ale comunei circumscrise liniilor de comunicaţie rutieră, dar organizează şi spaţiul proxim prin limitări şi contingenţe arhitecturale şi economice. Organizarea abordării potenţialului turistic la nivelul comunei Vatra Moldoviţei este impusă de această centralitate multiplă de care se bucură Mănăstirea Moldoviţa şi în funcţie de care ne vom ordona şi noi succesiunea categoriilor de potenţial.

A. Patrimoniul turistic cultural-istoric

Sub această denumire se includ monumente, ansambluri şi situri cu valoare excepţională din punct de vedere istoric, artistic, estetic, ştiinţific, antropologic, cât şi peisaje culturale reprezentative pentru o ţară sau regiune geo-culturală clar definită. În cadrul patrimoniului, legea operează structurarea categoriilor de obiective cultural-istorice, dintre care, la nivelul comunei Vatra Moldoviţei se întâlnesc: a. Monumente şi ansambluri de arhitectură, subcategoria monumente şi ansambluri de arhitectură de factură religioasă — Mănăstirea Moldoviţa. Despre Mănăstirea Moldoviţa există, din fericire, numeroase studii, analize şi lucrări de anvergură diferite, de aceea nu vom prezenta în continuare decât câteva aspecte de compoziţie arhitecturală şi picturală care se constituie în atu-uri ale personalităţii ansamblului. Planul triconc alungit al navei, sinteză între planul dreptunghiular şi cel treflat, include pridvorul deschis sprijinit pe stâlpi masivi, cu arcade înalte în arc frânt, pronaosul boltit cu o singură calotă pe opt arce oblice încrucişate şi ferestrele mari, dispuse simetric, în arc frânt, camera mormintelor cu ancadramente ale uşilor dreptunghiulare cu profile de tip Renaştere şi cu cornişă proeminentă, naosul încununat de turla susţinută pe tradiţionalul sistem moldovenesc al arcelor etajate şi prelungit spre est de absida altarului, respectiv sud şi nord de absidele corului.0002000007E000000AB4 7DA,Biserica Mănăstirii MoldoviţaPictura murală a Moldoviţei este cea de a doua componentă reprezentativă a ansamblului, specifică prin tonalitatea cromatică dominantă roşu-brun, prin stilul picturii şi elementele din succesiunea iconografică. Pictată în 1537 atât la interior, cât şi la exterior, biserica mai

păstrează încă în bună stare cea mai mare parte a compoziţiilor, cu excepţia faţadei nordice, evident mult mai deteriorate din cauze meteo-climatice.Din registrul bogat al tematicii reţine atenţia realizarea câtorva teme iconografice: Facerea, Arborele lui Ieseu, Imnul acatist de la Moldoviţa, Asediul Constantinopolului, Judecata de Apoi, în pictura exterioară, iar la interior: ciclul Patimilor, Lepădarea lui Petru, Drumul Crucii, Răstignirea. Un loc aparte îl ocupa pictura catapetesmei şi tabloul votiv al ctitorului Petru Rareş cu familia.

b. Monumente şi situri arheologiceÎn configuraţia societăţii feudale timpurii, biserica a constituit un punct de referinţă şi de relaţie cu toate direcţiile de evoluţie a societăţii. Nu ştim dacă actuala amplasare a satului datorează o parte din istoria evoluţiei sale primului amplasament al bisericii, ridicată de Alexandru cel Bun, pe la 1410 şi distrusă şi abandonată în urma unei alunecări de teren.Dacă lăcaşul a premers satului sau invers, aceasta rămâne în compartimentul rezervat argumentărilor speculative înalt academice, dar valoarea sa actuală îmbracă forma micului sit arheologic cu valoare istorică şi turistică.

B. Patrimoniul turistic etnografic

Diversitatea şi gradul de conservare a anumitor forme de manifestare a colectivităţilor locale tradiţionale au determinat specialiştii în etnografie şi folclor să contureze mai multe nivele de ordonare teritorială a patrimoniului etno-folcloric, vorbindu-se astăzi de: vatra folclorică, regiune folclorică, ţinut etnografic, zonă etnografică şi arie etnografică. Aplicând această clasificare comunei Vatra Moldoviţei, constatăm că ea se încadrează următoarei succesiuni de atribute: 00020000086C0000128E 866,đ vatra folclorică a Carpaţilor Orientali;đ regiunea folclorică Moldova de nord (Suceava, Câmpulung, Rădăuţi);đ ţinutul etnografic al Sucevei/Obcinelor Bucovinei;đ zona etnografică Câmpulung;đ aria etnografică Valea Moldoviţei.Se înţelege că încadrarea coboară de la un nivel de maximă generalitate la conturări de mici dimensiuni, în care caracteristicile etnografice distincte ale unui singur fenomen etnografic (arhitectură, costum, obiceiuri etc.), fără să fie uniform şi omogen, reprezintă totuşi trăsătura dominantă a arealului respectiv. Diversitatea elementelor din clasa patrimoniului turistic etno-cultural permite o grupare a lor după criteriile clasice:

a. Aşezări rurale tradiţionale În mod natural şi intrinsec, satele componente ale comunei Vatra Moldoviţei se constituie, fiecare dintre ele, în modele de organizare spaţială demne de exemplificare în orice manual de geografia aşezărilor, amenajarea teritoriului şi organizarea spaţiului:đ satul Vatra Moldoviţei prezintă o structură de tip răsfirat, distribuit pe Valea Moldoviţei; đ satul Paltinu, cu o structură risipită, împrăştiată, exemplificat pentru reprezentativitatea lui în lucrări geografice de referinţă, astăzi însă prezentând un mix tipologic nu mai puţin interesant;đ satul Ciumârna, de asemenea cu o structură risipită, chiar mai bine conservată decât în cazul satului Paltinu, dar distribuit pe o suprafaţă mai mică.

Pentru turistul interesat de asemenea obiective sui-generis — peisajul satului — punctele de belvedere oferă imagini încărcate nu doar de frumuseţe, ci şi de simboluri ale vieţii rurale montane. b. Arhitectura tradiţională

Spre deosebire de alte zone montane intrate în circuitul turistic mult mai devreme datorită apropierii lor de marile centre urbane, Obcinele nu au fost sub influenţa unui program urbanistic-arhitectural cu finalitate turistică. De altfel, În România, cu excepţia Văii Prahovei şi a câtorva staţiuni montane balneoclimaterice cu continuitate, o mare parte a spaţiului nu a intrat în vizorul amenajărilor susţinute, care să genereze stratificări urbane şi arhitectură turistică până la a 3-a sau a 4-a generaţie. 0002000009AD00001AF4 9A7,Noile construcţii ar trebui să reia integral caracteristicile de morfologie şi construcţie ale arhitecturii rurale locale şi să fie amplasate astfel încât să formeze un „sat compact”, care să dea impresia la prima privire că este vorba de o veritabilă intervenţie de reabilitare.

Există o „arhitectură a obcinelor”? Probabil că nu, dacă prin acest termen înţelegem o categorie precisă de obiecte, care să poată fi descrise prin criterii fixe şi obiective de clarificare, bazată pe caracterizarea elementelor structurante şi de tipologie. Am văzut prin intermediul acestor scurte „traversări” cum fiecare fază culturală şi istorică tinde să redefinească nu numai peisajul cultural ci şi peisajul cultural şi modul de a face turism.

Specificul arhitecturii tradiţionale s-a conturat în timp, fiind dat de structura materială a construcţiilor, proporţii, volume, decor, ornamente, dispunerea elementelor de construcţie, forma acoperişului, elevaţie etc.

Casa specifică Vetrei Moldoviţei aparţine domeniului arhitectural al lemnului din zona etnografică Câmpulung Moldovenesc, cu arhitectură tradiţională bazată pe lemn de brad sub forma cununilor orizontale de bârne, cu acoperiş de şindrilă/draniţă sau ţiglă, cu orientarea majoritară spre sud; tipologia faţadelor este următoarea: spre est, sud şi vest sunt faţade cu goluri mari ce corespund funcţiunilor majore ale locuinţei, iar spre nord majoritatea caselor au faţada oarbă sau cu goluri de dimensiuni reduse care corespund funcţiunilor secundare; în afară de orientarea faţă de punctele cardinale se constată intenţia de orientare a locuinţelor faţă de stradă sau faţă de un curs de apă. Din păcate, în anumite tronsoane se manifestă o destructurare estetico-compoziţională datorată atât amestecului de materiale şi tehnici de construcţie, care alterează unitatea întregului, cât şi unei subreglementări normative privind autorizarea construcţiilor. Fără să cădem în desuetudine propunând cu orice chip controlul restrictiv al noilor construcţii, credem că unele tronsoane cu fronturi specifice unitare ar putea intra în atenţia edililor locali, conferindu-le statutul privilegiat — zonă cu arhitectură tradiţională — prin hotărâri ale consiliului local şi pentru care instrumente financiare adaptate (impozite diminuate, subvenţii sau credite nerambursabile, premii sau programe europene) ar putea determina o conservare funcţională a arhitecturii tradiţionale în coabitare cu facilităţile moderne de locuire. 000200000E240000249B E1E,Formele de organizare a gospodăriei şi raporturilor dintre diversele componente ale acesteia ne evidenţiază o structură în care funcţia de locuire este egalată de alte anexe gospodăreşti: grajd, pod, standola.

Structura organizatorică a unei gospodării tradiţionale la Vatra Moldoviţei presupune o curte de dimensiuni modeste. Gospodăria este bine conturată de casă, pe latura dinspre drum, uliţă, cale ferată, de un grajd înalt, prezent în cvasitotalitatea gospodăriilor, o construcţie cu funcţiuni complexe de păstrarea fînului şi a uneltelor agricole.

Această structură suferă modificări mai importante în cazul gospodăriilor din crângurile de dispersie, dispare deseori standola (anexa pentru unelte), iar grajdul este mai mare şi mai scund ca în cazul gospodăriilor din vale.

c. Organizarea interiorului constituie cea mai concludentă expresie a modului de viaţă şi a formelor de manifestare a concepţiilor despre lume. De la topografia interioară , extrem de simplificată numărând doar două piese — tindă şi cameră - ambele multifuncţionale şi până la detaliile de decorarea a interiorului, realizat încă în unele gospodării cu mijloace proprii (război de ţesut) avem imaginea „universului rural moldoviţean”- pe care se grefează din ce în ce mai mult influenţele externe.

Pătrunderea rapidă a modernismului aduce o uşurare a traiului cotidian, fapt benefic, de netăgăduit. Turistul ar vrea însă să vadă în continuare case cu sistem de încălzire monumental, ţesături de lână şi mobilier de lemn, vase de ceramică autentică, uitând adesea că oamenii au peste tot năzuinţa de mai bine şi dorinţa de adoptare a noului. Din fericire, asemenea interioare tradiţionale se mai găsesc încă (!) la Vatra Moldoviţei, dar nici o reglementare administrativă nu va putea păstra neschimbat lăicerul şi ştergarele din dreptul patului şi al laviţei. Acolo unde ele mai există încă, pot intra sub aceeaşi politică de păstrare, prin forme şi metode administrative locale, pentru a atenua influenţele urbane tot mai puternice şi mai ales pentru a elimina kitsch-ul.

d. Arta tradiţională de prelucrare a lemnuluiPădurea ocupă aproape trei sferturi din suprafaţa comunei. Într-un spaţiu dominat vizual, funcţional şi fizic de pădure, prelucrare lemnului devine civilizaţie şi artă. Astăzi, prelucrarea lemnului se mai păstrează doar în componenta sa industrială, gaterele locale producând cherestea pentru construcţie, în timp ce meşteşugul cioplirii lemnului s-a restrâns la producerea câtorva obiecte cerute de folosinţele casnice şi pastorale: linguri, putini, bâte.

e. Portul popularOcazia de a mai vedea portul popular specific Vetrei Moldoviţei în prezentul cotidian

este extrem de rară, reducându-se doar la zilele de sărbătoare şi purtat mai ales de către bătrânii satului, deşi iniţiative lăudabile ale dascălilor fac ca îmbrăcămintea populară a zonei să fie păstrată şi redescoperită de copii. O recompunere a portului popular al femeilor ne relevă că acesta cuprinde opinci, ciorapi albi de lână cu colţişori, poale (cu partea de jos aleasă cu pui), catrinţă în culori sobre (negru, gri, dar cu margine roşie), bârneţ, cămaşă („cămeşoi”) din pânză ţesută în casă, ales cu pui în jurul gâtului („ciupag”), pe mâneci şi pe partea din faţă, în culorile roşu (rar albastru) şi negru, bundiţă cu bordură neagră sau de dihor, cojoc alb scurt, iarna, şi batic mare de lână, cu franjuri. Bărbaţii poartă iţari şi cămaşă de in, suman, căciulă de miel sau pălărie, cămaşă aleasă cu pui, chimir şi cojoc. Multe dintre piesele componente ale portului sunt comune unei arii mult mai mari decât comuna Vatra Moldoviţei.0002000009EF000032B9 9E9,

f. Arta populară a prelucrării pieilor şi lânii.Aceste activităţi, cândva parte a vieţii economice meşteşugăreşti a satelor, au cunoscut

treptat o restrângere continuă, astăzi ele regăsindu-se izolat în câteva gospodării care mai produc la cererea locală. Aşa se întâmplă cu prelucrarea pieilor şi confecţionarea cojoacelor şi căciulilor, ca şi cu prelucrarea lânii de către „fuşălăi”locali.

h. Sărbătorile religioase şi etnofolclorice

Într-o lume rurală cu puternice ancorări în credinţa ortodoxă, nu e de mirare că multe dintre manifestările etnofolclorice sunt legate cu precădere de sărbătorile religioase. Astfel, între începutul anului calendaristic şi până la Paşte vom afla de obiceiul crucii de gheaţă a Bobotezei, pe 6 ianuarie şi de hramul bisericii Mănăstirii Moldoviţa, Bunavestire, pe 25 martie, ocazii cu care credincioşilor li se adaugă turiştii dornici de cunoaşterea îndeaproape a unor evenimente din viaţa comunităţii atât ecleziastice, cât şi laice.

Paştele rămâne de departe cea mai impresionantă sărbătoare a creştinătăţii trăită cu deosebire în lăcaşurile monastice, dar care tocmai pentru măreţia sa spirituală a creat practici şi obiceiuri culturale cu valoare multiplă. Încondeiatul („închistritul”) ouălor de Paşti reprezintă o emblemă culturală etnografică a întregii Bucovine, dar în mod special a câtorva aşezări din cuprinsul acestei regiuni, printre care se numără şi Vatra Moldoviţei. Meşteşugul încondeierii ouălor transmis din generaţie în generaţie face parte din tradiţiile cel mai bine conservate şi valorificate pentru imaginea turistică a regiunii, unele dintre păstrătoarele meşteşugului fiind adesea participante la expoziţii internaţionale.

În bogatul tezaur etnofolcloric al comunei se înscriu şi obiceiurile de iarnă, legate de sărbătoarea Crăciunului şi a Sf. Vasile, în care colindele ocupă un loc aparte, ca un extraordinar depozitar al experienţei creştine, sociale, economice şi istorice a satului bucovinean.

C. Patrimoniul natural — resursă pentru dezvoltareaturismului verde/turismului rural/agroturismului

Patrimoniul natural se constituie într-un atu turistic cu o distribuţie omniprezentă în cadrul comunei Vatra Moldoviţei. Atractivitatea cadrului natural este certă în majoritatea aşezărilor de munte, deci şi la Vatra Moldoviţei, ea definindu-se prin:đ valoarea peisagistică a unităţilor de relief existente în teritoriu;đ varietatea tipurilor genetice şi a formelor de relief;đ calitatea factorilor climatici care se identifică prin tipurile de bioclimat;00020000075800003CA2 752,đ calitatea, repartiţia şi densitatea elementelor componente ale hidrografiei;đ Prezenţa unor izvoare mineralizate, bicarbonatate, clorurate şi sulfuroase în bazinele hidrografice Boul şi Vasile;đ biodiversitatea floristică şi faunistică.Din fericire, pentru comuna Vatra Moldoviţei toate cele cinci componente ale cadrului natural deţin un potenţial turistic valorificabil, structura lui cuprinzând următoarele elemente concrete.

Relieful - atracţie turitică majoră

Obcinile Bucovinei reprezintă un ansamblu montan fără elemente spectaculoase care să se datoreze petrografiei sau structurii. Totuşi, câteva elemente naturale geologice pot fi evidenţiate pentru cei interesaţi în deschiderea naturală de pe valea Boului, vizibilă din şosea.Aşa cum s-a evidenţiat în referirile la amenajarea teritoriului, relieful comunei Vatra Moldoviţei dispune nu de forme spectaculoase ci de peisaje deosebite, care necesită mai mult o punere în valoare prin metode şi mijloace de management şi marketing decât nevoia unei amenajări.

Clima — resursă turistică

Clima, alături de relief, constituie o componentă majoră a potenţialului turistic natural al comunei Vatra Moldoviţei. Pe baza analizei elementelor climatice realizate în prima parte a studiului monografic s-au identificat patru tipuri de topoclimate, pe care regrupându-le şi convertindu-le în bioclimate, vom obţine o imagine a potenţialului climato-turistic al aşezării bucovinene. Bioclimatele care interferă la nivelul comunei confirmă aceeaşi regionare evidenţiată de analiza reliefului şi cu reflectare inevitabilă în valorizarea/valorificarea şi amenajarea celorlalte elemente ale sistemului natural şi antropic. Dată fiind desfăşurarea altitudinală a perimetrului comunei, cadrul său beneficiază de prezenţa unui bioclimat sedativ-indiferent (de cruţare), climat de adăpost şi bioclimat tonic stimulent. 0002000008BD000043F4 8B7,Bioclimatul sedativ-indiferent (de cruţare), specific de regulă zonelor de deal şi podiş şi depresiunilor intramontane cu altitudine până la 800 m, în care mediile termice anuale (6,50C) şi lunare sunt moderate, nebulozitatea şi gradul de umiditate mai ridicate (75%), ceea ce face ca adaptarea organismului să se facă mai uşor, se combină în aria satului reşedinţă cu un climat de adăpost, întâlnit frecvent în cazul unor culoare de vale semi-închise unde circulaţia atmosferică este mult schimbată, datorită configuraţiei generale a orografiei de ansamblu. Este momentul să considerăm un detaliu aparent nesemnificativ, dar care poate uşura înţelegerea şi reprezentarea mentală a corelaţiilor dintre topoclimat şi alegerea locurilor pentru aşezămintele mănăstireşti. Acelaşi climat de adăpost, dar mult mai marcat de variaţiile circulaţiei atmosferice, cu frecvente inversiuni de temperatura iarna, dar un confort termic sporit vara îl prezintă şi satele Paltinu şi Ciumârna în sectoarele cele mai coborâte, între 650-800 m, pentru ca pe culmile Obcinii Mari, în crângurile Runcu, La Ţoante, Poiana Orata Mare (950-1100 m) să se poată vorbi de un bioclimat tonic-stimulent de munte, datorat unei bogate vegetaţii forestiere, unde frecvenţa şi viteza mare a vântului, cu variaţii relativ mari de temperatură, umiditate ridicată (80%), confort termic mai redus, solicită organismul la adaptare, dar este totodată extrem de benefic. Formele de climato-terapie de care se poate beneficia la Vatra Moldoviţei, complementare şi implicite celorlalte forme de turism şi agrement care prezintă un anume grad de intenţionalitate sunt aeroterapia (baia de aer) şi cura de teren, avându-se în vedere atât caracteristicile bioclimatice, cât şi accesibilitatea crescută a reliefului.

Pădurea — emblemă turistică

Dintre toate elementele fondului turistic natural, pădurea pare să concentreze cel mai des numeroase valenţe turistice, indiferent de forma sau distanţa faţă de aşezare. Pădurea se înfăţişează ca un element dominant de peisaj la nivelul comunei, ea beneficiind şi de o istorie proprie a folosinţelor, amenajamentelor şi rolului jucat în decursul timpului aşa cum s-a văzut din prezentarea patrimoniului forestier al comunei. Tipuri şi forme de turism la Vatra Moldoviţei

Din paleta extrem de ramificată şi dinamică a tipurilor şi formelor de turism cu care operează clasificările actuale, la Vatra Moldoviţei se evidenţiază următoarele situaţii. După criteriul localizării şi al motivaţiei ne aflăm în plin domeniu al turismului rural şi cultural. Acestor două tipuri, distincte în literatura de specialitate, dar conjugate împreună la Vatra Moldoviţei, ca de altfel în multe din comunele sucevene deţinătoare de aşezăminte

monahale, li s-ar putea adăuga turismul montan în formele sale „blânde” — drumeţii, recreere şi odihnă. În funcţie de timpul alocat, cele mai multe fapte turistice angajează aici turismul de circulaţie (itinerant) sub formă de circuite şi excursii tematice, înscriindu-se în circuitul mănăstirilor din nordul Moldovei, faţă de care sejururile scurte (1-2 zile, în general week-end) şi medii (3-10 zile) ocupă o pondere mai redusă. Modul de organizare şi numărul de participanţi generează toată gama de forme turistice, respectiv turism individual, familial sau de grup (cu varianta pelerinaj), organizat, semiorganizat sau liber.Desigur că fiecare categorie de turism întâlnită la Vatra Moldoviţei reclamă asocierea cu forme şi modalităţi complementare de derulare, şi care, agregat, structurează o anumită dominantă a turismului în zonă. În funcţie de această dominantă, deciziile îndreptăţite şi autorizate vor adopta o anumită politică de producere a spaţiului turistic. Turismul cultural este, incontestabil, prima dimensiune a turismului comunei, care a atras ulterior sesizarea valenţelor turismului rural până la declararea satului Vatra Moldoviţei ca sat turistic în 1973. „Pulsarii” turismului cultural — mănăstirea şi patrimoniul etnografic — fiind deja expuşi în prima parte a capitolului, nu vom mai insista asupra lor, în schimb, vom privi cu un ochi mai atent turismul rural, care deşi a făcut la rândul său subiect de analiză la nivele înalte, suportă încă priviri optimiste şi, mai ales, politici prudente. Acest tip de turism antrenează deocamdată un flux încă redus, rezervat unor categorii atrase de natural şi moderaţie, dar la graniţa dintre inedit, accesibil social, elitist pretenţios ş.a. Agroturismul a devenit o formă răspândită care propune spaţii de cazare tradiţionale şi practici turistice specifice zonei; pensiunile turistice existente la Vatra Moldoviţei sunt însă sub dimensiunea resursei, cel puţin numeric (Pensiunea Crizantema).Ecoturismul, atent la prezervarea unui echilibru minim între frecventarea turistică şi funcţionalitatea ecosistemelor, privilegiază componenta naturală a potenţialului, găsind la Vatra Moldoviţei o arie extem de puţin valorificată. Activităţile care se pot practica în ecoturism sunt drumeţii în natură, admirarea peisajelor din punctele de belvedere, vizite şi activităţi educative în ecosistemele de pădure. Traseului deja prezentat care leagă Vatra Moldoviţei de Putna peste Obcina Mare i se pot adăuga traseele mai scurte, în scopul drumeţiilor în arealele învecinate, acest tip de turism necesitând o bază de cazare în sat.Strategiile de localizare

Sintagma de mai sus devine integral operaţională la nivelul unei regiuni în condiţiile amplasamentelor turistice ex. nihilo, astfel putem vorbi mai degrabă de adoptări locaţionale ale noilor elemente ce urmează să se implanteze.

Prima şi adevărata strategie de localizare se verifică la nivelul instalării sitului mănăstiresc (atât celui vechi, cât şi a celui nou) — exemplu de strategie de localizare! — şi apoi a satelor în sine.

Eventualele „completări” conexe turismului au dificila misiune de a se insera blând şi de a se adapta contextului. Motelul şi pensiunile turistice — fac parte din aceeiaşi categorie de obiecte turistice de infrastructură care au luat considerare în considerare elemente ce ţin de strategia de localizare, distanţa faţă de obiectivul major, accesul facil la calea de comunicare;

Habitatul devine astfel nu numai un edificiu construit a cărui realitate materială oferă decupaje şi continuităţi practicilor cotidiene.

Producerea spaţiului turisticSpaţiul turistic se produce prin valorificarea potenţialului existent, imaginar şi real.

Spaţiul turistic imaginar, simbolic, codificat şi stilizat selecţionează doar câteva elemente semnificative în vederea unei cereri potenţiale, respectiv ansamblul mănăstirii Moldoviţa, sărbătorile de iarnă şi ouăle încondeiate de Paşti. Manipularea imaginilor publicitare (fotografii, albume, pliante, ghiduri turistice, media) a devenit frecventă, banală dar şi obligatorie şi de cele mai multe ori schematizează sau mai rău, creează o imagine trunchiată şablonar.

Diversitatea elementelor de peisaj de la Vatra Moldoviţei ce poate construi însă în egală măsură şi sugestiv spaţiul imaginar al comunei Vatra Moldoviţei este sesizată de percepţia geografului, dar materializarea ei poate fi făcută în egală măsură şi chiar cu mijloace îmbunătăţite de către administraţie, agenţi economici, tur-operativ, publicitate, marketing şi artă. Le enumerăm aleatoriu sperând că reprezentarea mentală colectivă obţinută în timp prin comercializarea acestei „imagini îmbunătăţite” a comunei să îi aducă un plus de turişti selectivi: case tradiţionale conservate estetic-arhitectural, cai huţuli, satele Vetrei Moldoviţa, Ciumârna şi Paltinu din punctele de belvedere, silvicultori şi muncitori forestieri la lucru; pasurile „Trei Movile” şi „Ciumârna” toamna/iarna, pensiuni populate etc.000200000BC800000958 BC2, Dincolo de imaginea publicitară, rezultat al unui proces complex de selecţie şi valorizare, o importanţă deosebită o are percepţia vizitatorilor care pot fi impresionaţi de diverse experienţe trăite, care să distorsioneze sau să amelioreze semnificativ sensurile spaţiului turistic. În această idee, rolul localnicilor creşte major, dar locuitorii comunei au din fericire reputaţia ospitalităţii şi comunicării, ceea ce adesea compensează insuficienţele existente în infrastructura turistică; suprasolicitarea unor anumite trasee şi obiective însă ar putea să erodeze disponibilitatea localnicilor dacă problemele generate de turism nu sunt considerate la nivelele administrative implicate.

Spaţiul turistic real este cel al habitatului permanent, al activităţilor şi socialităţii, dar şi al vizitatorului confruntat cu realităţi cotidiene.

În interiorul comunei Vatra Moldoviţei, spaţiile turistice reale se structurează după mai multe caracteristici. Astfel, după concentrarea/diseminarea amenajărilor specifice, ca indicator al morfologiei spaţiale a fenomenului turistic, indicând modul de inserţie spaţială în mediul de primire, la Vatra Moldoviţei, avem de a face cu o repartiţie difuză, puţin agresivă şi care nu exclude celelalte funcţii economice.

Forma de organizare a spaţiului turistic este segmentat liniară, cu un nucleu în zona mănăstirii. Modul de dispunere a amenajărilor (pensiuni, cale de acces, motel, parking) este impus de morfologia naturală, mai exact, atracţia turistică şi spaţiul de cazare se aliniază de-a lungul văilor, de ambele părţi ale axei de circulaţie şi se concentrează în „zona centrală”. La acestea se adaugă nuclee turistice incipiente sub forma unui motel pe V. Ciumârna şi a unor vile/pensiuni în satul Paltinu.

Spaţiul turistic al Vetrei Moldoviţa se înscrie într-o arie cu alternanţe de continuitate/discontinuitate spaţială turistică. Amenajările turistice fiind opţiuni administrativ politice, se opresc la marginea teritoriului administrat, iar „joncţiunile” cu spaţii amenajate vecine de la Suceviţa, Gura Humorului sau Putna fiind limitate deopotrivă de diferenţele de optică administrativă, cât şi de limitări naturale (relief, pădure).

Caracterul dezvoltării turistice relevă la Vatra Moldoviţei mai degrabă o evoluţie spontană, anarhică neexistând un minim de planificare impusă de dispoziţiile legale, mai ales imediat după 1990. Ulterior, elaborarea documentaţiilor de urbanism şi a teritoriului (PATJ, PUG) au ordonat minimal implanturile rezidenţiale, lăsând încă subreglementate aspectele de estetică compoziţională.

Producerea spaţiului turistic, material, îmbracă forma amenajărilor de utilitate turistică directă sau conexă: creşterea numărului de pensiuni şi ferme turistice, includerea şi marcarea unor trasee turistice în circuitul local, amplasarea formelor de publicitate vizuală, chiar

discretă, dar în locuri accesibile şi frecventate (o schiţă-plan a comunei, cu rol de orientare, oferind totodată, implicit o informare minimală).

Conceperea şi elaborarea studiului monografic al comunei Vatra Moldoviţei sunt circumscrise evidenţierii valorii patrimoniale ale componentelor ansamblului teritorial, raportată la cele două dimensiuni — spaţiu şi timp. Primul plan, al textului de analiză şi de consideraţie ştiinţifică propriu-zisă, este dublat permanent de alte două planuri care orientează, discret, succesiunea şi structurarea datelor — planul evidenţierii patrimoniului, aşa cum o afirmă însuşi titlul volumului, şi planul utilităţii practice pentru o gamă diversă de cititori, decidenţi în administraţie, iubitori de cunoaştere, turişti cu aşteptări intelectuale orientate etc.Desigur că o asemenea iniţiativă poate fi criticabilă prin dispersia adresabilităţii, dar avantajul rezidă în posibilitatea perceperii diversităţii în unitate (sau a unităţii din diversitate?!).Subsumarea întregului demers ideii de patrimoniu (care ar putea genera chiar întrebarea „de ce patrimoniu şi nu resursă?”) se argumentează prin alonja semantică a noţiunii în cauză, care conectează încărcătura trecutului cu disponibilităţile viitorului, în comparaţie cu o anume limită a noţiunii de resursă, despre care se poate spune că are deschiderea necesară perspectivei de utilizare, fără să aibă însă, întotdeauna, fundamentul valorii acumulate. Altfel spus, patrimoniul poate fi folosit ca resursă, dar nu orice resursă poate fi considerată patrimoniu. La Vatra Moldoviţei, patrimoniul natural, cultural-istoric şi uman, definit ca moştenire comună a colectivităţii devine şi resursă — ansamblu de potenţialităţi naturale şi umane.Cadrul natural, suport şi factor al devenirii comunităţii de la Vatra Moldoviţei este primul element de patrimoniu analizat. Evidenţierea componentelor cadrului natural respectă logica ştiinţifică a analizei geografice, pornind de la structurile geologice şi terminând cu componentele biopedogeografice. Coordonatele geologice în care se înscrie teritoriul comunei Vatra Moldoviţei furnizează, cauzal, prima dintre explicaţiile care pot fi date sintagmei „peisaj bucovinean”, prin reflexul morfologic, energia de relief, geodeclivitatea, gradul de fragmentare, preponderenţa reliefurilor fluvio-denudaţionale ş.a... De asemenea, prin celelalte caracteristici fizico-geografice, teritoriul se încadrează bio-climatului de munţi joşi, spaţiului forestier, tonifiant, nerestrictiv - trăsături circumscrise armonios culoarului generos al văii Moldoviţei.

Dar, la scară istorică şi geografică, orice cadru natural reprezintă un patrimoniu static, prin comparaţie cu patrimoniul uman, dinamic şi dinamizator. Prezenţa omului din cele mai vechi timpuri şi, mai ales a produselor acţiunii sale, istorice, economice şi culturale, conferă valoare şi perspectivă spaţiului în aria moldoviţeană, generând ceea ce am numit patrimoniu dinamic, analizat în cea mai mare parte a lucrării.00020000080300000B3D 7FD,Studiul istoric este condus, prin referiri documentare, către originile patrimoniului istoric al aşezării, etapizat în funcţie de elementele cheie ale istoriei locului — mănăstirea, administraţia austriacă, reintegrarea administrativă. Marile schimbări pe care le înregistrează Vatra Moldoviţei sunt jalonate de apariţia şi statornicirea mănăstirii în valea Moldoviţei la răscruce de drumuri, în primele secole ale mileniului trecut. Domeniul mănăstiresc va organiza în jurul său nu doar un areal monastic, dublat de dimensiuni economice şi culturale, ci va purta o relaţie de susţinere reciprocă cu curtea domnească, mai ales în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, urmând apoi un declin în secolul al XVIII-lea.

Instalarea administraţiei austriece între 1775 — 1918 marchează o etapă distinctă pentru întreaga arie bucovineană, Vatra Moldoviţei înregistrând în această perioadă instalarea grupurilor de colonişti germani. În acelaşi timp, viaţa aşezărilor de pe valea Moldoviţei,

inclusiv a celor nou apărute în această perioadă, Valea Boului/Paltinu şi Ciumârna nu mai este legată determinant de mănăstire, iar relaţiile politico-administrative ale satului cu autorităţile austriece sunt generatoare ale unui nou mediu social-economic.

Reintegrarea administrativă ducatului imperial al Bucovinei, şi apoi din nou, României unite, aduce dimensiuni istorice noi spaţiului altădată centrat pe Mănăstirea Moldoviţa, cunoscând mutaţii profunde ale relaţiilor cu restul teritoriului.

Cea mai mare valoare patrimonială se regăseşte însă la nivelul populaţiei. Purtătoare intrinsecă a unor trăsături şi experienţe istorice multiple, populaţia din Vatra Moldoviţei este analizată prin prisma celor trei seturi de indicatori — evoluţie şi dimensiune numerică, structură şi dinamică actuală - parametri cantitativi aparent opaci pentru desprinderea unor aspecte calitative — ocupaţii străvechi, mentalitate, percepţia asupra spaţiului, relaţia cu străinii (a se vedea turiştii) etc., dar care asigură intrinsec continuitatea ansamblului patrimonial.00020000091B0000133A 915, Evoluţia numerică relevă tendinţe specifice perioadelor istorice după cum urmează: de tip exploziv în perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, stagnarea în perioada interbelică, revenirea specifică perioadei socialiste şi de plonjare, în perioada actuală,a ultimilor decenii.

Dintre toate variabilele criteriale de structurare a populaţiei au fost alese spre detaliere cele care prezintă relevanţă în particularizarea comunei, rezultând că Vatra Moldoviţei prezintă (încă) o populaţie de tip tânăr-matură, cu o structură mozaicată confesional şi etnic, dominant agricolă, cu bilanţ total modest şi exodinamic.

Sinergiile naturale, demografice şi istorice de la Vatra Moldoviţei se proiectează material în peisajul satului, prin elementele sale de amenajare şi organizare a spaţiului.

În capitolul privitor la amenajarea teritoriului, satul este analizat prin prisma categoriilor majore de amenajare, ca produs al favorabilităţii, utilizării şi funcţiunii dominante de-a lungul timpului, dar şi ca rezultat al deciziei comunităţii. O privire specială se acordă amenajărilor turistice urmare a încărcăturii spaţiului cu un potenţial turistic atât antropic, cât şi natural, conferite de integrarea socio-istorică în cadrul montan generos.

Activitatea economică a aşezărilor relevă tipul specific al majorităţii satelor de munte bucovinene, în care exploatarea forestieră, prelucrarea lemnului şi creşterea animalelor devin principalele surse de venit ale populaţiei.

Ultimele aspecte evidenţiate privesc perspectivele localităţii aflate sub semnul unor opţiuni, dar şi impuneri — valorificarea turistică, conservarea imaginii specifice a satului bucovinean, însă adaptat modernităţii, păstrarea echilibrului ecologic, integrarea într-un sistem de vecinătăţi şi orientări socio-economice diferite ş.a., din care rezultă ineditul teritoriului, armonios circumscris situului monahal, necondiţionat haotic, dar fragil prin însăşi componentele spaţiale vulnerabile în faţa presiunilor conjuncturale şi fizice.

Pe parcursul studiului, o serie de date şi de referiri au fost proiectate în forme grafice, cartografice şi imagistice cu rol de sintetizare, argumentare şi completare a textului, convinşi fiind că, prin „citirea” lor, percepţia complexităţii dar şi a frumuseţii comunei Vatra Moldoviţei va fi asigurată.