2010

2

Ghid turistic Vatra DorneiPrezentare Generală

Istoria acestor locuri a fost integrată, în primele secole de existenţă a statului moldovenesc, în istoria ţinutului Câmpulung, care, fiind constituit sub forma unui "ocol domnesc", se bucura de o largă autonomie. Locuitorii ţinutului se considerau oameni liberi, care nu aveau altă datorie faţă de domnii ţării decât de a efectua straja la hotare.

Recunoscând acest drept al locuitorilor ocolului, Aron Vodă (1592-1595) fixează străji la hotarul dinspre Transilvania pentru a-i proteja pe câmpulungenii care îşi creaseră prin defrişare proprietăţi în Ţara Dornelor. Măsurile domneşti duc la o rapidă dezvoltare a ţinutului.

La sfârşitul secolului al XVI-lea (1600) este menţionată în scrieri, pentru prima oară ca localitatea situată la vărsarea Dornei în Bistriţa. În jurul anului 1640 exista aici deja o aşezare înfloritoare (Dorna pe Giumalău), la dezvoltarea aşezării contribuind probabil şi situarea sa pe drumul care lega Moldova cu importantele centre comerciale şi meşteşugăreşti Rodna şi Bistriţa din Transilvania.

În Vatra Dornei există o ruină care prin modul de construcţie aminteşte de o clădire a secolelor XVI-XVII. Această ruină este situată la gura pârâului Chiliei, pe strada cu acelaşi nume, adică tocmai acolo unde şi documentar se plasează începuturile oraşului. Aici, lângă aşezarea de la poalele Bârnărelului, a existat şi un schit cu chiliile aferente.

În 1775 Vatra Dornei, ca şi nordul Moldovei, a intrat în componenţa Imperiului Habsburgic. Pentru recunoaşterea vechilor privilegii locuitorii ţinutului(numiţi vicilici) au trebuit să lupte aproape un secol cu noile autorităţi. Succesul obţinut de comunele dornene în procesul cu statul austriac a contribuit mult la prosperitatea şi dezvoltarea ulteroară a ţinutului.

Statul austriac a fost interesat de exploatarea cât mai completă a bogăţiilor solului şi subsolului Bucovinei. Astfel, la sfârsitul secolului al XVIII-lea, inginerul Anton Manz, a pus bazele industriei extractive de fier şi mangan în zona Dornei si Câmpulungului. Între anii 1780-1785 s-a construit şoseaua Câmpulung - Vatra Dornei - Poiana Stampei - Pasul Tihuţa - Bistriţa. Adevărata dezvoltare a oraşului a început după ce au fost cunoscute de către autorităţile austriece calitătile curative ale izvoarelor minerale şi ale turbăriilor din zonă. În 1812 se îmbuteliaseră deja la Poiana Negrii 50000 de sticle). În 1845 se construieşte la Vatra Dornei primul stabiliment balnear.

Stema oraşului în perioada interbelicăÎn a doua jumatate a secolului XIX începe amenajarea şi modernizarea staţiunii, prin captări de izvoare, prin aplicarea primelor tratamente cu nămol de turbă şi mai ales prin construirea în 1895 a instalaţiilor balneare moderne.

În primul deceniu al secolului XX Vatra Dornei este declarată oraş. După un scurt regres provocat de primul război mondial oraşul staţiune cunoaşte o nouă înflorire. În 1944 instalaţiile balneare au fost complet distruse de trupele germane în retragere, aceasta punând problema refacerii aproape totale a staţiunii şi a dezvoltării ei.

După cel de-al doilea război mondial s-au ridicat noi construcţii balneare şi cartiere de locuinţe, impunându-se şi ca unul din centrele de importanţă naţională pentru practicarea sporturilor de iarnă (schiul şi sania pe pantele munţilor Dealu Negru, Runc şi Bârnărel, având pârtii atât pentru începători cât şi pentru avansaţi). În acelaşi timp, oraşul cunoaşte şi o dezvoltare industrială, bazată în principal pe exploatarea

3

lemnului şi minerit.

Turism

Vatra Dornei se afla la 105 km departare de municipiul Suceava (aproximativ 2 ore transport auto si 3 ore transport feroviar), 40 km de Campulung Moldovenesc (aproximativ 50 minute transport auto si 11 ore transport feroviar), 85 km de municipiul Bistrita (aproximativ 11 ora transport auto si 5 ore transport feroviar). Cel mai apropiat aeroport se afla în municipiul Suceava. Accesul se mai poate face si pe Valea Bistritei pe soseaua ce leaga municipiul Piatra Neamt de Vatra Dornei (165 km - aproximativ 3 1 ore transport auto).

Pârtii de schi

Pârtia de schi Dealu Negru - 3000 m lungime, diferenta de nivel 400 m, grad de dificultate - mediu;

Pârtia de schi Parc - 900 m lungime, inclinare medie de 28,5%, diferenta de nivel 150m, grad de dificultate - mediu;

o Pârtia de schi Dealu Negru beneficiaza de o instalatie de transport telescaun iar partia de schi Parc are în dotare un baby-schi si un teleschi.

Ghid turistic BucovinaBucovina, devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, este o regiune istorică cuprinzând un teritoriu care acoperă zona adiacentă oraşelor Rădăuţi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Siret şi Vicovu de Sus din România, precum şi Cernăuţi şi Storojineţ din Ucraina. Teritoriul istoric, precis delimitat, nu are legătură cu denominaţia generală "nordul Moldovei" adoptată de vulgată.

Etimologie

Denumirea a intrat oficial în uz in 1775, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag ("buk"), astfel termenul "Bucovina" se poate traduce prin "Ţara fagilor".

Istorie

Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Austria în 1775. Devine Ducatul Bucovinei în 1849, unindu-se ulterior cu celelalte provincii româneşti în România Mare la 15 / 28 noiembrie 1918, pentru ca, după cel de-al doilea război mondial, partea sa de nord să fie ocupată de U.R.S.S., ajungând, după destrămarea acesteia, parte a Ucrainei (regiunea Cernăuţi).

Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918. Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuşi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se şi utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Ţara de Sus/Ţara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun şi Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenţi români de la Cernăuţi (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au înfiinţat societatea cu acelaşi nume în 1875.)

4

În timpul administrării habsburgice, toţi birocraţii erau obligaţi să înveţe limba română; în 1793 s-a introdus învăţământul obligatoriu în limbile germană şi română, iar în 1875 s-a înfiinţat "Universitatea Franz Josef" la Cernăuţi.

Recensământul din 1776 a reliefat faptul că Bucovina era slab populată, numărul de locuitori fiind de ca. 70.000, dintre care 85,33% români, 10,66% slavi şi 4% alţii. În 1918 a devenit una din regiunile dezvoltate ale Regatului Român.[3] Până în anii 1940, în Bucovina trăiau membri ai multor etnii: germani, evrei, armeni, lipoveni, ucrainenii, polonezi etc., convieţuind într-o recunoscută armonie cu populaţia majoritar românească. Pe lîngă acestea, a exista o vreme şi o minoritate maghiară (secui) importantă, aşezată în zona râului Suceava. După prigonirile din secuime din anul 1764, mii de secui au emigrat în Bucovina (ex. Dorneşti). În secolul al XIX-lea guvernul maghiar a decis colonizarea maghiarilor din Bucovina în Regatul Maghiar, în Voivodina, deoarece asimilarea maghiarilor era foarte intensă. În anul 1941 maghiarii încă rămaşi în Bucovina au fost colonizaţi în localităţi din Voivodina, iar după 1945 au fost colonizaţi în comitatul Tolna (Ungaria). 

Statutul de autonomie în imperiu

stema Ducatului BucovineiDin punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanţi din partea lor , deputaţi, în parlamentul de la Viena; aceştia aveau drepturi egale, participau la dezbateri, iar cuvântările celorlalţi parlamentari le erau traduse în limba română. La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum Vienei, o delegaţie a bucovinenilor cere mai multă autonomie prin unirea sub coroana Austriei şi crearea unui ducat românesc, iar "împăratul să poată purta şi titlul de mare duce al românilor". Astfel, la 4 martie 1849, ei obţin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef adăugându-se şi acela de mare Duce al Bucovinei.

Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întruneşte pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituţii erau reprezentate toate minorităţile, iar românii deţineau majoritatea. Preşedintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareşal al Bucovinei.

Prin rezoluţia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeşte dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru şi roşu, dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour), precum şi toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.

Turism

Bucovina este cunoscută pentru mănăstirile construite de foşti domnitori şi boieri moldoveni (Muşatinii, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, Familia Movileştilor ş.a.), fiecare cu culoarea sa specifică: Voroneţ (albastru), Humor (roşu), Suceviţa (verde), Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de culori).

Obiceiuri specifice regiunii

Împistritul ouălor este un obicei practicat în zona Bucovinei. În Săptămâna Mare, începand cu ziua de marţi până vineri, pe lânga simpla vopsire, se practică fie încondeierea cu pensula, fie împistritul, folosindu-se ceară. Cu timpul, tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă. Deşi femeile sunt cele care se ocupă de înfrumuseţarea lor, există, însa, şi excepţii când, familii întregi cunosc şi practică acest mesteşug. În zona Bucovinei tradiţiile supravieţuiesc cu greu schimbărilor însă exista oameni care duc mai departe meşteşugul împistritului şi care işi invată cu drag şi cu răbdare copiii tainele încondeierii ouălor.

5

Obiective turistice

Biserica romano-catolică din Cacica Biserica romano-catolică din Cacica este o biserică romano-catolică din satul Cacica (judeţu

No table of figures entries found.l Suceava), care a fost construită în anul 1904 de către comunitatea polonă din această localitate. În anul 2000, recunoscând importanţa pelerinajelor mariane de la această biserică, papa Ioan Paul al II-lea a acordat acestei biserici titlul de

Basilica Minor.

Istoric

În jurul anului 1780, în locul unde se află astăzi localitatea Cacica (în nord-estul României, în regiunea istorică Bucovina, la 18 km de oraşul Gura Humorului şi la 40 de km de oraşul Suceava) au fost descoperite zăcăminte de sare. În anul 1798 s-a dat în exploatare aici o salină, aducându-se muncitori şi tehnicieni din diferite provincii ale Imperiului Habsurgic, mai ales din Galiţia, cei mai mulţi fiind de etnie polonă şi de religie romano-catolică.

Neexistând aici o aşezare înainte de deschiderea salinei, muncitorii romano-catolici care lucrau în salină erau asistaţi spiritual de centrul parohial de la Gura Humorului, primul păstor fiind, începând cu anul 1795, preotul polonez Clemens. În anul 1799, responsabil cu asistenţa spirituală a muncitorilor a devenit preotul polonez Jakub Bogdanowicz. Acesta a apelat la administraţia salinei, care, în anul 1806, a dat dispoziţie să se sape în masivul de sare, la o adâncime de 21 metri, o mare şi frumoasă capelă cu hramul Sf. Varvara, unde se rugau muncitorii înainte şi după terminarea lucrului.

În anul 1810 a fost sfinţită o bisericuţă de lemn la Cacica, la care s-a adus în anul 1809, de la o biserică armeano-catolică din Stanislawow, o reproducere a Icoanei miraculoase a Maicii Domnului "Madona Neagră" de la CzÄ™stochowa (Silezia), care încă de la început a fost venerată ca Icoană făcătoare de minuni. În anul 1844, arhiepiscopul romano-catolic Francesco di Paolo Pitschek, mitropolit al Lvovului a înfiinţat aici o parohie.

Arhiepiscopul ad-personam Joseph Weber, episcop auxiliar de Lemberg (Lwów) şi vicar episcopal pentru Bucovina (1895-1906) şi călugăr lazarist, a încredinţat în noiembrie 1902 preoţilor călugări din Ordinul Fraţilor Misionari Lazarişti pastoraţia parohiei Cacica. Cu sprijinul său, a fost începută în anul 1903 construcţia unei noi biserici pe locul bisericii demolate şi a unei case parohiale. La data de 16 octombrie 1904, biserica a fost sfinţită de către arhiepiscopul de Lwow, Józef Bilczewski şi de auxiliarul său, arhiepiscopul Joseph Weber.

Noua biserică era construită în stil neogotic, în crucieră, proiectul fiind realizat de către arhitectul Teodor Marian Talowski, profesor la Politehnica din Lwow. Dimensiunile bisericii erau următoarele: 36 m lungime, 17,5 m lăţime în nava centrală, 22 m lăţime în nava transversală, 14 m înălţimea interioară şi 50 m înălţimea turnului, fiind apreciată astăzi ca monument de arhitectură.

6

Pelerinajul la Sanctuarul Marian din Cacica organizat în perioada 14-15 august (Sărbătoarea Sf. Marii) este considerat a fi cel mai mare pelerinaj catolic din Moldova, la el participând mai mulţi episcopi din România şi din străinătate, zeci de preoţi şi zeci de mii de pelerini din Moldova, dar şi din alte zone ale ţării sau din străinătate. Până în anul 1949, o garnitură de tren a circulat pe ruta Viena - Cacica.

La data de 15 august 1996, biserica din Cacica a fost declarată sanctuar diecezan, apoi prin decretul episcopal al PS Petru Gherghel din 15 august 1997, cu acordul Conferinţei Episcopilor Catolici din România şi în prezenţa nunţiului apostolic Janusz Bolonek, Sanctuarul din Cacica a fost declarat şi recunoscut ca "Sanctuar naţional". 

În Anul Jubiliar 2000, la cererea episcopului Petru Gherghel din 17 ianuarie 2000, biserica Sanctuarului a primit titlul de "Basilica Minor", titlu acordat de Papa Ioan Paul al II-lea prin Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, la 14 martie 2000, şi proclamat oficial la Liturghia solemnă din 15 august în acelaşi an, de către Cardinalul Luigi Poggi, trimisul special al Sfântului Părinte, înconjurat de numeroşi Episcopi şi preoţi din ţară şi din străinătate, în faţa unui număr impresionant de pelerini.

Din toamna anului 2001, administrarea Sanctuarului a fost încredinţată Provinciei Franciscane "Sf. Iosif" a Fraţilor Minori Conventuali.

În faţa sanctuarului marian de la Cacica, urmează să fie construită o piaţă care va purta numele papei Ioan Paul al II-lea, unde va fi amplasat prin grija autorităţilor centrale şi locale, prin grija părintelui paroh şi a Comunităţii "Dom Polski" din Bucovina şi un bust al papei. Piatra de temelie a pieţei a fost sfinţită la data de 15 august 2007 de către episcopul Petru Gherghel.

Liturghiile oficiate la Cacica sunt celebrate în limbile română, polonă, germană şi maghiară. Printre pelerinii de seamă participanţi la Cacica amintim pe: cardinalul Giovanni Battista Re, prefect al Congregaţiei pentru Episcopi (2003), cardinalul Luigi Poggi (2000), arhiepiscopul Ioan Robu din Bucureşti, arhiepiscopul György Jakubinyi de Alba-Iulia, nunţiul apostolic Jean-Claude Périsset, episcopul Petru Gherghel de Iaşi, episcopul Anton Coşa de Chişinău, episcopul Mihaly Mayer de Pecs (Ungaria), episcopul auxiliar Aurel Percă de Iaşi, episcopul auxiliar Cornel Damian de Bucureşti, episcopul auxiliar Marian Blazej Kruszylowicz de Szczecin-Kamien (Polonia).

Arhitectura bisericii

Biserica are multe ornamente din piatră, galeria la înălţimea de 30 de metri şi patru colţuri înalte de 21-25 m. A fost construită din piatră cioplită şi cărămidă roşie, fiind acoperită cu eternit. Deasupra intrării în biserică, este amplasat în fereastra mare de la cor un crucifix din piatră pe care se află Isus Cristos, iar în timpan, gravat în piatră, anul sfinţirii (1904) şi monograma aurită a Mariei cu înscrisul în limba polonă: O, Maryo, bez cazechu poczeta modl sie za nami (în traducere "O, Marie neprihănit zămislită, roagă-te pentru noi"). Pe turlă este montat, la înălţimea de 30 m, un balcon circular, susţinut pe zidurile turlei de numeroase coloane din piatră terminate în formă de turnuleţe, redând parcă forma unor capele. În tuala bisericii se află 4 clopote.

Biserica adăposteşte importante lucrări de artă. De o rară frumuseţe sunt vitraliile situate în cele 5 ferestre ale prezbiteriului şi care reprezintă cele cinci mistere de slavă ale Rozariului Maicii Domnului, precum şi cele două ferestre uriaşe laterale din navele transversale, din sticlă colorată.

În biserică au mai fost amenajate două altare laterale; unul închinat Sfântului Iosif, iar celalalt Sfintei Varvara, patroana minerilor. Interiorul bisericii este amenajat mai târziu, o parte a mobilierului şi uşile principale fiind din stejar sculptat. Altarele şi statuile au fost realizate din lemn de tei sculptat de către celebra firmă "Stuflesser" din Tirol, fiind pictate în culori în ulei şi aurite. Amvonul bisericii este impunător, el culminând cu figura lui "Isus, Bunul Păstor". În prezbiteriu, pe un perete lateral, se află o

7

vitrină cu peste 100 de obiecte votive din aur şi argint, de diferite mărimi, ce reprezintă figuri umane în rugăciune, braţe şi picioare, dar cele mai multe sunt inimi, ochi ce plâng, cruciuliţe ş.a., depuse aici ca recunoştinţă de către pelerini.

După inundaţiile din anul 1908, când s-a consolidat terenul din spatele bisericii, unde s-a construit un zid de sprijin şi Grota Lourdes, s-au efectuat o serie de reamenajări în biserică. Astfel, altarele laterale, provizorii pâna atunci, au fost înlocuite cu altele noi, sculptate în lemn de tei, pictate şi aurite. Altarul din dreapta reprezintă "Pieta" şi datează din 1910, iar cel din stânga o reprezintă pe Preasfânta Fecioară Maria ca "Regina Cerului şi a Pământului".

Icoana, reprezentând-o pe Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul în braţe (Madona Neagră), se află în altarul principal. Atât Isus, cât şi Sfânta Fecioară Maria poartă pe cap coroane regeşti, cu stele. Icoana este pictată pe pânză, înnegrită de timp, cu dimensiunile de 86x60 cm şi e acoperită cu lemn sculptat, aurit şi argintat, rămânând vizibil pictate numai mâinile şi feţele.

În anul 1914 a fost construit corul, care a fost sfinţit într-un cadru festiv în ziua de 21 aprilie 1918. Un alt obiect de artă din biserică este frumoasa orgă clasică, din anul 1937, serios avariată în anul 1944 în timpul războiului. Datorită strădaniei pr. Iulian-Eugen Kropp, orga a fost restaurată în perioada 1997-1998, iar în timpul pelerinajului persoanelor consacrate din ziua de 3 octombrie 1998, PS Petru Gherghel a sfinţit noua orgă.

De asemenea, merită menţionat un candelabru mare, care datează din 1907, precum şi staţiunile "Căii Sfintei Cruci", executate din ghips.

Biserica nu a fost pictată în interior, din cauza situaţiei materiale precare a comunităţii.

Grota Lourdes

De asemenea, un interes deosebit prezintă şi „Grota Lourdes” de lângă biserică, aceasta fiind o reprezentare a celei din Franţa. Ca urmare a faptului că zidurile bisericii erau ameninţate de apăsarea versantului care alunecase în partea din spate a lăcaşului de cult, a fost necesară efectuarea de lucrări de consolidare a zidurilor. La începutul anului 1908, în mijlocul zidurilor de consolidare construite în spatele bisericii a fost construită o grotă din bucăţi de stâncă în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes.

După aproape 30 de ani, preotul paroh Henryk Wochowski a decis să construiască o grotă nouă, de data aceasta mai în adâncime. Deoarece în urma precipitaţiilor, zidul de gresie se sfărâma şi se dovedise nerezistent la intemperii, grota a fost adâncită considerabil şi înconjurată, în ambele părţi, de galerii care aveau rolul de a servi pelerinilor veniţi la hram ca loc de spovadă atunci când ploua şi ca loc pentru distribuirea Sfintei Împărtăşanii, în cazul în care vremea era nefavorabilă..

În anul 1936, a fost finalizată construcţia noii grote Lourdes, care a fost construită în stil neogotic, având următoarele dimensiuni: adâncimea, în formă de semilună, este de 12 m, iar lăţimea şi înălţimea de 5 m. De asemenea, şi galeriile au fost construite în formă de semilună, ele având 60 m lungime, 3 m lăţime şi 4 m înălţime. Pentru susţinerea întregului ansamblu au fost ridicate 20 de coloane din beton, care aveau şi rolul de a înfrumuseţa grota. Enumerarea cantităţii de materiale folosite poate oferi o mărturie a dimensiunilor grotei şi a galeriilor: 3 vagoane întregi de ciment, 2 vagoane de var, 100 metri pătraţi de pietre în afară de materialele de la vechea grotă şi cel puţin 1.500 kg bare de fier.

În grotă s-a amenajat încă începând din anul 1908, un altar din piatră masivă pentru a servi la oficierea Sfintei Liturghii în timpul pelerinajelor credincioşilor de diferite naţionalităţi. După doi ani, au fost amplasate aici statuetele Preasfintei Fecioare Maria şi a Sf. Bernadeta Soubirous (cea căreia i s-a arătat în anul 1858 Sfânta Fecioară Maria în localitatea franceză Lourdes), executate din ghips, probabil de un

8

credincios ortodox, locuitor al unui sat din apropiere. După cum scris pr. Wojciech Grabowski, în scrisoarea către Preotul Vizitator: noile statui din grotă nu sunt prea artistice, dar sunt cu gust şi nu şochează [3]. Legenda spune că statueta a fost adusă odată în biserică, dar a doua zi dimineaţa a fost găsită înapoi în grotă.

În grotă, pe lângă altar şi locurile amenajate pentru spovadă, există în partea dreaptă şi o fântână cu apă considerată tămăduitoare, pe care pelerinii o folosesc cu multă credinţă pentru binecuvântarea lor şi a gospodăriilor lor. În partea stângă s-a amenajat un loc special pentru aprinderea de lumânări, obicei inspirat din religiozitatea ortodoxă.

Cu prilejul hramului Adormirii Maicii Domnului, în grotă sunt oficiate două liturghii în limbile maghiară şi germană.

Manastirea MoldovitaMănăstirea Moldoviţa este una din vechile aşezări călugăreşti, cu un important şi glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, situată în comuna Vatra Moldoviţei la o distanţă de circa 15 km de comuna Vama.

Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiţia aminteşte de existenţa ei încă din timpul voievozilor Muşatini, care au ocrotit-o.

Sub paşnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită şi înzestrată de ctitori, a dăinuit până la sfârşitul veacului al XV-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbuşit. Ruinele ei se văd şi astăzi la 500m distanţă de actuala Mănăstire.

Voievodul Petru Rareş, iubitor de artă ca şi tatăl său, Ştefan cel Mare, vrând să continue existenţa Mănăstirii Moldoviţa, alege locul puţin mai la şes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun şi construieşte actuala Biserică a Moldoviţei în anul 1532, închinând-o aceluiaşi hram "Buna Vestire". În aceeaşi epocă, Domnul împrejmuieşte Biserica cu ziduri şi turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortăreţe. Fără îndoială că au existat locuinţe, după fundaţiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii Episcopul Efrem de Rădăuţi, între anii 1610-1612, a construit clişarniţa (casă egumenească) pentru locuinţa sa, pentru păstrarea odoarelor Bisericii şi organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti, continuând în acest fel opera culturală a lui Rareş.

Biserica detine in patrimoniul sau cateva obiecte de o inestimabila valoare artistica si istorica: pomelnicul si epitrafurile (pomelnicul lucrare de arta prin decoratia sculpturala si in acelasi timp document istoric datorita insemnarilor pe care le cuprinde si cele doua epirtafuri-broderii lucrate in secolul al- XV-lea). Printre cele mai frumoase piese se numara si jiltul domnesc, atribuit perioadei domniei lui Petru Rares. Remarcabil prin proportiile sale, care-i dau o alura monumentala, jiltul este decorat cu stema Moldovei, cu impletituri de linii si flori marunte crucifere.

Manastirea VoronetMănăstirea Voroneţ este o mănăstire din România, aflată în apropierea oraşului Gura Humorului. S-a înălţat, din ordinul lui Ştefan cel Mare în trei luni şi trei săptămâni ale anului 1488, din 26 mai până în 14 septembrie.

9

Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Din punct de vedere arhitectural manastirea este asemanatoare cu celelate biserici construite in perioada domniei lui Stefan cel Mare. Ridicata pe un plan trilobat, avind turla deasupra naosului si acoperis fragmentat, edificul va primi o mare nota de originalitate prin decoratie. De forma semicirculara, absidele pastreaza elemente decorative originale: firide alungite si ocnite sub cornise.

Doua baze suprapuse inalta turla decorata la rindul ei in acelasi fel. Elementele de factura gotica sint prezente in ancadramentele ferestrelor. Chenarele de piatra care inconjoara usile de patrundere in lacasul sfant dispuse pe laturile de nord si sud ale pridvorului contin elemente de decoratie in stil gotic si renascentist. O bolta semicilindrica transversala incoroneaza pridvorul. Doua ferestre mari lasa lumina sa patrunda in aceasta incapere. Acestea au fost asezate deasupra usilor. Pronaosul este acoperit si el de o bolta in forma de calota. Mulururi in arc frint incadreaza portalul de intrare in pronaos. La randul ei o usa incastrata in peretele despartitor face posibila trecerea din pronaos in naos. Arcele moldovenesti si pandantivii sutin cupola naosului si turla. Alungita si acoperita cu o bolta in formade sfert de sfera, absida altarului se deosebeste de celelate abside.

Fatada de vest cu impresionanta scena a Judecatii de Apoi este alcatuita compozitional pe patru registre. In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal, registrul al doilea cuprinde scena Deisis incadrata de apostoli asezati pe scaune. De la picioarele Mintuitorului porneste un riu de foc in care pacatosii isi afla chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfintului Duh simbolizat in formaunui porumbel, Sfinta Evanghelie si Protoparintii neamului romanesc- avind spre nord un grup de credinciosi calauziti de Sfintul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredinciosi care primesc dojana lui Moise. In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpana care cintareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul.

Varul Domnitorului Rares, Mitropolitul Grigorie Rosca a realizat marea sa ctitorie: pictura exterioara de la Voronet. Devenita atit de cunoscuta datorita coloristicii sale, in special a nuantei de albastru, este principalul punct de atractie. Armoniile tonale, nuantele si culorile sint in realitate cele care cu sensibilitate artistica, artisti zugravi le-au filtrat din mediul natural. Asa cum este de albastru cerul la Voronet, asa au incercat sa-l reproduca pe peretii sfintei biserici. In acest mod ei au reusit sa creeze o unitate indistructiva intre peisaj si pictura exterioara a bisericii. In plus, in functie de accentele de culoare si de conturul pe care le-au folosit au reusit sa demonstreze ca si atunci cind privesti de la distanta poti percepe cu claritate siluetele desenate.

Mănăstirea PutnaDespre Manastirea Putna se stie ca este prima ctitorie a lui Stefan cel Mare. Domnitorul a vrut ca ea sa fie locul de vesnica odihna. Astfel, la fel ca Bogdan I si Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare a dat ctitoriei sale menirea de necropola domnesca. Prin numeroasele danii facute, Domnitorul Stefan cel Mare si-a aratat pretuirea fata de biserica.

Asa cum a fost consemnat in letopisetele Putna I si Putna II, domnitorul a pus piatra de temelie in luna iulie 1466. Construirea bisericii a durat trei ani, dar zidurile de incinta nu au fost insa inaltate decit in 1481. Sfintirea bisericii a fost facuta in anul 1470 pe 8 septembrie. Este foarte posibil ca manastirea sa fi suferit si unele modificari in 1484, in urma unui incendiu.

Putnei i-au fost daruite de catre ctitorul ei o cadelnita din argint, avand o mare valoare aristica, cateva cruci de mana, printre care una sculptata in lemn de chiparos precum si icoane de o mare frumusete artistica.

10

Fara indoiala Biserica Manastirii Putna a fost monumentala, mesterii si zugravii intrecandu-se in iscusinta. Despe frumusetea sa, pomeneste cronicarul Ion Neculce in scrierile sale.

Din fortificatiile manastirii lui Stefan cel Mare singura ramasita este Turnul tezaurului. Ridicat potrivit pisaniei in anul 1481 si conceput cu doua etaje, avind deasupra ultimului cat o terasa incinsa cu un parapet crenelat, descoperit, azi poarta un acoperis ascutit. Lumina partrunde printre ferestrele inguste, decorate cu chenare din piatra cioplita intr-o maniera laica amintind de goticul tirziu. Turnul intrarii, compus dintr-un parter strabatut de un gang si un etaj boltit prevazut cu metereze apartine veacurilor XVII-XVIII.

Interiorul bisericii cuprinde cinci incaperi (pridvor, pronaos, incaperea mormintelor, naos si altar) care apartin, cu siguranta planului original. Cele doua intrari dispuse pe laturile de sud si de nord ale pridvorului fac posibil accesul in biserica. Un chenar de influenta gotica, deosebit de interesant realizat, sustine usa de la intrarea in pronaos.

Zidurile sale adapostesc mormintul Domnitorului Stefan cel Mare. Frunze de stejar, tulpine indoite ce alcatuiesc patru medalioane in forma de inima si capul de bour decoreaza lespedea funerara depusa intr-o nisa din incaperea mormintelor. La Putna au mai fost inmormintate ultima sotie a domitorului - Maria Voichita -, cea de-a doua sotie - Maria de Mangop - avind o lespede funerara de influenta orientala, precum si cei doi fii ai lui Stefan cel Mare - Petru si Bogdan.

Actuala cladire se datoreaza veacului al XVII-lea fiind modificata ulterior in 1757 si la inceputul veacului nostru. Cu toate transformarile aduse, manastirea isi pastreaza neschimbat aspectul de cetate, atit de caracteristic marilor asezaminte manastiresti moldovenesti.

Biserica Sf. SimionBiserica "Sf. Simion" din Suceava (cunoscută şi sub numele de "Turnul roşu", din cauza clopotniţei care este de culoare roşiatică) este un lăcaş de cult armenesc din municipiul Suceava, a cărui construcţie datează din anul 1513. Ea se află la capătul din sus al Străzii Armeneşti, formând împreună cu Biserica "Sf. Cruce" (construită în 1513) un ax care defineşte vechiul nucleu de locuire a armenilor.

Biserica "Sf. Simion" este monument istoric, fiind clasificată cu codul LMI 2004: SV-II-m-A-05467.01.

Istoria bisericii

Biserica "Sf. Simion" din Suceava face parte din complexul de monumente armeneşti din Suceava. Ea a fost construită în anul 1513, în timpul domnitorului Ieremia Movilă, de către înfloritoarea comunitate armeană a locului, ctitor fiind armeanul Donig (sau Donik), suferind de-a lungul timpului o serie de transformări. La această biserică se păstrează o piatră de mormânt, datată 1573, având o inscripţie gravată care spune că "acesta este mormântul preotului Hovhannes, protopopul bisericii, care este fiul lui Donig, ctitorul bisericii Sf. Simeon".

În anul 1606, în perioada domniei lui Simion Movilă (1606-1607), a fost construit turnul-clopotniţă, iar clădirea bisericii a fost refăcuta de către Şima, care în armeană înseamnă Simion, de unde i-a venit şi denumirea bisericii. Biserica este închinată Sf. Simion Dzeruni (Simion cel Bătrân).

Lucrări de restaurare a bisericii s-au efectuat în secolul al XIX-lea de către soţii Cristea şi Matilda Hagii. De asemenea, în cinstea şi în amintirea ctitorilor, ei au donat un cimitir aflat în apropierea bisericii pentru comunitatea armeană din zonă. Singura lor rugăminte a fost ca răsplata actelor lor de binefacere să fie

11

îngrijirea mormintelor unde au fost aşezaţi după trecerea în nefiinţă. În acel cimitir, precum şi în jurul bisericii, au mai fost găsite pietrele de mormânt ale preoţilor care au slujit acolo, după cum este obiceiul armenesc. În anul 1926 a fost pusă o piatră de mormânt soţilor Hagii care au refăcut biserica.

Biserica "Sf. Simion" din Suceava a fost folosită ca biserică de cult până în anul 1969 când, din cauza gravelor fisuri şi a împuţinării comunităţii armene, a fost închisă. În ciuda distrugerilor provocate de cutremurele din anii 1977 şi 1990, timp de mai mulţi ani nu s-a luat nici o măsură de consolidare şi restaurare, cu toate că a fost propusă în fiecare an Ministerului Culturii pentru intervenţii de urgenţă, existând un proiectul de restaurare.

Biserica "Sf. Simion" nu are nici un fel de picturi interioare, zidurile fiind crăpate, la fel ca şi altarul. Ca urmare a adăugirilor efectuate în decursul timpului, părţile bisericii nu fac corp comun, pronaosul este separat de naos şi altarul de naos, iar turla se afla în pericol de a se prăbuşi în interior ca urmare a slăbirii structurii de rezistenţă.

Mormântul soţilor Hagii a fost profanat de către persoane necunoscute care au crezut că găsesc podoabe de aur sau nestemate. Sicriul lor este făcut din fier simplu, neconţinând podoabe de preţ. Ca urmare a actelor de profanare, preotul comunităţii armene a dispus ca intrarea în mormânt să fie sudată. "Aşa cum am intrat eu, au intrat şi alţii, mulţi oameni ai străzii, au spart mormântul săracilor Hagii, au crezut că găsesc cine ştie ce minuni, aur, nestemate. Nu aveau ce găsi în mormântul lor, sicriul nu era făcut din aur, nici măcar din cupru, ci din fier simplu, dar până nu am sudat intrarea nu s-au liniştit. Mai ales după 1990, numărul vagabonzilor care intrau acolo era tot mai mare, găseam a doua zi haine rupte, sticle şi mizerii", povesteşte pr. Azad Mandalian, parohul bisericilor armeneşti din Suceava. [1]

În prezent, puţini sunt cei care mai pot spune că au văzut cum arată în interior Biserica Sf. Simion. "Nici eu nu am prins-o deschisă. Când m-am născut eu, în 1955, era închisă, dar bunicul meu a slujit în ea. Eu mă jucam acolo când eram mic, făceam cazemate. Am copilărit la Zamca şi la Sf. Simion, intram chiar şi în cavouri, nu-mi mai era frică", afirmă pr. armean Azad Mandalian din Suceava. Astăzi, nici măcar cimitrul armenesc nu mai aparţine comunităţii armene, el fiind deschis şi pentru români, din cauza lipsei locurilor de înmormântare.

În urma unui protocol cu Episcopia Armeană Gregoriană din Bucureşti, clădirea bisericii a fost luată în folosinţă de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Sucevei şi Rădăuţilor, care nu face slujbe în biserică şi preferă să ţină slujba într-un paraclis construit în mijlocul cimitirului armenesc din curtea bisericii. 

Turnul-clopotniţă

În anul 1606 a fost construit turnul-clopotniţă, materialul folosit fiind cărămida (de unde şi scurgerea de culoare roşie care, străbătând tencuiala, a pătat suprafaţa zidurilor şi a dat numele turnului). Turnul are o înălţime de 28 de metri, fiind printre cele mai înalte din municipiul Suceava.

La începutul secolului al XVI-lea, "Turnul Roşu" marca limita superioară a cartierului armenesc din vatra oraşului (cartier care, din anul 1563, avea uliţa pietruită, podită cu “calapod”). Clopotele erau turnate din bronz, având un procentaj ridicat de argint, care le conferea acestora o sonoritate deosebită, astfel încât se spunea că, atunci “când trage clopotul Filipos de la Sf. Simeon, să tot mori”. [2]

Originea denumirii turnului poate fi pusă şi pe seama unei legende. Se pare că la sfârşitul secolului al XVII-lea, trupele poloneze ale regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) (cantonate la Mănăstirea Zamca) s-au luptat cu trupele turceşti şi cele moldoveneşti, unite pentru a-i alunga pe invadatori. Luptele s-au purtat pe Strada Armenească (în apropiere de Mănăstirea Zamca), în dreptul bisericii armeneşti. Se spune că de la cât sânge a curs atunci, zidurile clopotniţei deveniseră de-a dreptul roşii, încât de atunci i-a rămas denumirea de Turnul Roşu.

12

În ultimii ani, experţii restauratori care efectuează lucrările de consolidare la Biserica Sf. Simion au semnalat faptul că Turnul Roşu este un obiectiv cu risc ridicat de prăbuşire în caz de cutremur. Acest risc se accentuează ca urmare a trepidaţiilor produse de autovehiculele care circulă chiar pe la baza turnului, precum şi a vibraţiilor de rezonanţă produse de sunetul clopotelor.

Lucrări de consolidare

Aflat în prezent în pericol de prăbuşire, au fost instalate bariere de protecţie în jurul "Turnului Roşu”. Ca urmare a acestui pericol, s-a restricţionat circulaţia maşinilor de mare tonaj în preajma bisericii, acestea putând slăbi structura de rezistenţă a edificiului.

Din anul 2004, firma suceveană Restaco efectuează lucrări de reabilitare a Bisericii "Sf. Simion”, care avansează încet din cauza lipsei de fonduri. S-a reuşit legarea bisericii roată împrejur cu o centură periferică şi s-a demolat turla, punându-se la baza ei doi tiranţi transversali, pentru ca aceasta să nu se desfacă şi să pice în biserică. Urmează să se reconstruiască turla şi să se lege de pod. Apoi se vor efectua lucrări de consolidare a fundaţiei.

Printre alte lucrări preconizate a se efectua menţionăm şi montarea de instalaţii electrice şi a unui paratrăsnet.

Manastirea ArboreMănăstirea Arbore este o mănăstire din România sub hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, ctitorită în anul 1503 de Hatmanul Luca Arbore, pe malul râului Solca din Bucovina.

Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Mănăstirea este o ctitorie boierească, fapt evidenţiat prin absenţa turlelor. În construcţia ei se observă unele inovaţii arhitectonice şi un echilibru deosebit al proporţiilor. Este construită din cărămidă şi piatră extrasă de la carierele din zonă. Are un plan dreptunghiular la exterior, fără turlă. Pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta elegantă a construcţiei este accentuată prin prelungirea în exterior, spre vest, a zidurilor laterale (cu cca. 2,5 metri) şi unirea lor la partea superioară prin arcadă, obţinându-se astfel un spaţiu semi-deschis, ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească. Această nişă exterioară de pe faţada vestică constituia, se pare, lăcaşul clopoteor. Intrarea este poziţionată pe partea laterală sudică a construcţiei.

În interior, biserica are un plan fals-trilobat, absidele fiind două nişe arcuite în grosimea zidurilor laterale. Meşterii hatmanului Arbore au realizat pereţi drepţi, cu imense suprafeţe netede, au introdus calote în naos si pronaos, eliminând semicilindrul iniţial. Arcadele joase, fără spirale, pantele şi sistemul de arce modoveneşti conferă bisericii proporţii elegante, dovedind o construcţie de valoare. În pronaos este situat mormântul ctitorului mănăstirii, hatmanul Luca Arbore, ucis din porunca lui Ştefăniţă Vodă în anul 1523. Chivotul mormântului este considerat cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina.

Frescele interioare şi exterioare sunt realizate, la cererea urmaşelor Hatmanului Arbore, de către meşterul moldovean Dragoş Coman din Iaşi, în 1541. Acesta nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice. Acest lucru transpare din spontaneitatea picturii, din transparenţa culorii, aidoma unei acuarele, din construcţia siluetelor, care au uneori gesturi şi atitudini necanonice.

13

Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului: tablourile votive din pronaos şi naos (care înfăţişează pe ctitor şi familia sa, în două ipostaze), portretul Fecioarei Maria, al împăratului Constantin cel Mare, etc. Din păcate, pictura interioară a fost serios afectată în secolele XVII-XVIII, când edificiul a rămas fără acoperiş. O mare parte a picturii interioare se vede însă suficient de clar. Sfinţii şi sfintele (în pronaos) au adesea nimburile în relief şi aurite, semn al opulenţei caracteristice fruntaşilor feudalităţii locale, chiar într-o perioadă de permanente conflicte cu Poarta Otomană. Cavalcada Sfintei Cruci, pictată în pronaos, invocă simbolic victoria împotriva Porţii. Compoziţia dă nota specifică picturii murale din Bucovina.

Pictura exterioară cuprinde scene populate de numeroase personaje în continuă mişcare. Culorile vii, armonios îmbinate, degajă multă căldură. Artistul, cu o viziune nouă faţă de înaintaşi, reuşeşte o sinteză îndrăzneaţă între elementele orientale şi occidentale, bine integrată totuşi în tradiţie. Inovator, pictorul găseşte unele soluţii proprii de fluidizare a mişcării personajelor, evidente în scena Judecăţii de Apoi. Se observă şi influenţe ale picturii murale din tările catolice: apărătorul de moarte, Cristofor, zugrăvit cu pruncul Iisus pe umăr, printre sfinţii martiri, în Cinul de pe absidă, este o imagine unică şi neobişnuită pentru Moldova.

Decorul faţadei de apus sta mărturie pentru geniul pictorului: în marea cavitate, unde se fac de obicei pomeni şi parastase, întregul perete este pictat cu un ansamblu de miniaturi, considerat cel mai bine realizat din toată pictura epocii Ştefan cel Mare - Petru Rareş. Apar aici Adam arând, Eva torcând (în Geneză), Ospăţul Sfântului Gheorghe, cu mesenii aşezati şi cu spatele la pridvor (amplasament străin bizantinismului, introdus de Renaşterea italiană). Personajele au o mişcare firească, "trăiesc" evenimentul. Artistul se dovedeşte curajos: la trecerea de pe un zid pe altul, aşează capul balaurului într-o scenă şi coada în alta (aducerea balaurului). Pentru fond, pe lângă verdele întunecat, pictorul foloseşte şi albastrul de Voroneţ.

Prin Mănăstirea Arbore, Dragoş Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice monumente de artă moldovenească.

Biserica Sf. CruceBiserica "Sf. Cruce" din Suceava este un lăcaş de cult armenesc din municipiul Suceava, a cărui construcţie datează din anul 1521. Ea se află la baza Străzii Armeneşti, formând împreună cu Biserica "Sf. Simion" (construită în 1513) un ax care defineşte vechiul nucleu de locuire a armenilor.

Istoria bisericii

Biserica "Sf. Cruce" din Suceava a fost zidită în anul 1521 în timpul domniei lui Ştefăniţă Vodă (1517-1527), de către Cristea Hanco (Hacic Hanconian) pe locul uneia mai vechi de lemn.

La această biserică, în funcţiune şi astăzi în Suceava, se păstrează mai multe pietre de mormânt, printre care lepsedea funerară a diaconului Asvadur, din anul 1522, precum şi altele pe care sunt inscripţionate anii 1577, 1612, 1618, 1626, 1641. De o deosebită importanţă este o altă piatră de mormânt, pe care se află următoarea inscripţie: "Aceasta e locul de odihnă a martirului Hagop, fiul lui Khogea Biata, acel care a clădit biserica, în anul 1055, la g. mai. S-a scris. Amin".

Această piatră de mormânt a pus în încurcătură pe istorici care cunosc precis din documente că Biserica armenească "Sfânta Cruce" a fost ctitorită de către Hacic Hanconian. Istoricul armena H. Dj. Siruni, ţinând seama că anul erei armene 1055 corespunde cu anul de la Hristos 1606, presupune că această piatră de mormânt, care menţionează ca ctitor al Bisericii Sfânta Cruce pe Khogea Biata, este adusă din altă parte

14

sau vrea să arate că respectivul ctitor pomenit "a clădit numai o parte a bisericii, sau clopotniţa".

Biserica a fost refăcută de mai multe ori, ceea ce îi conferă aspectul unei construcţii din secolul al XVIII-lea. Deşi destinată cultului armean, prezintă numeroase elemente arhitectonice comune cu bisericile moldoveneşti. În anul 1776 a fost construită în curtea bisericii Capela "Sf. Ioan", pentru pomenirea epitropului armean Hovhannes Capri.

În faţa bisericii se află un turn-clopotniţă, modest ca înălţime şi sprijinit de două contraforturi, despre care nu există informaţii certe privind data construirii.

Ca urmare a faptului că la începutul secolului al XX-lea, calea ferată urbană Iţcani-Areni trecea pe lângă Biserica "Sf. Cruce", s-a prăbuşit bolta naosului şi turla bisericii (“care a căzut înlăuntru”, din pricina trenului “care a sguduit şi clădirea liceului”). Bolta naosului a fost refăcută abia în anul 1955. După primul război mondial, s-a renunţat la folosirea acestei linii ferate urbane care a fost dezafectată.

Biserica a fost renovată şi în prezent este folosită pentru celebrarea liturghiilor armeneşti. Hramul acestei biserici este sărbătoarea Înălţării Sf. Cruci, celebrată în fiecare an la data de 14 septembrie.

Biserica veche de lemnBiserica de lemn din satul Putna se afla in localitatea Putna, in judetul Suceava. Cunoscuta sub numele de "Biserica Veche a Putnei", aceasta se afla in imediata apropiere a Manastirii Putna.

Biserica cea veche din Putna este cea mai batrana si singura biserica de lemn medievala, cunoscuta pana in prezent, pastrata pe teritoriul Romaniei. Vechimea exceptionala si planul arhaic al acesteia ii confera o valoare inestimabila pentru

arhitectura medievala din tara noastra si dincolo de granite ei.

Partea de rasarit a bisericii este datata din primii ani ai secolului al XV-lea, si, prin traditie, a fost adusa de Sfantul Stefan cel Mare de la Volovat. Se crede ca a fost construita in anul 1346 de catre Dragos Voda, in satul Volovat. De aici, dupa 122 de ani, Sfantul Stefan cel Mare a stramutat-o in satul Putna.

Biserica Veche de lemn a Putnei are o importanta exceptionala, inclusiv pentru cei ce studiaza istoria arhitecturii din aceasta parte a continentului nostru si din Europa in general. Biserica se afla pe noua lista a monumentelor istorice sub codul LMI: SV-II-m-A-05594.

Biserica Veche de lemn din Putna - regasirea ei in traditia locului

Primul care mentioneaza acest vechi si important munoment religios national este cronicarul Nicolae Costin (1660-1712), in "Letopisetul Tarii Moldovei de la zidirea lumii pana la 1601".

Capela din cimitirul armenescCapela din cimitirul armenesc din Suceava (sau Capela Pruncul) este un lăcaş de cult armenesc din municipiul Suceava, a cărui construcţie datează din anul 1904.

Istoria bisericii

15

Capela din cimitirul armenesc din Suceava a fost zidită în anul 1904 de către familia Pruncul în cadrul cimitirului armenesc şi a servit mai întâi drept cavou al familiei, devenind ulterior capelă de cimitir.

Spre deosebire de celelalte bisericeşti armeneşti din Suceava la care întâlnim lipsa oricărei caracteristici arhitectonice şi ornamentalistice pur armeneşti şi care se confundă aproape cu bisericile moldoveneşti, Capela Pruncul constituie o excepţie. Ea a fost clădită în cimitirul armenesc din Suceava la începutul secolului al XX-lea în formă de cruce cu o masivă cupolă deasupra şi cu acoperiş piramidal, în opt laturi: acesta este stilul armean vechi, stilizat după gustul arhitectului constructor.

Cetatea de Scaun a SuceveiSistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman, cuprindea, în scopuri de apărare, întărituri de pământ şi lemn, dispuse în jurul unor aşezări, puncte fortificate aflate în centrul unor localităţi sau pe principalele artere ele legătură dintre acestea (fortificaţii ale curţilor domneşti şi mănăstireşti, precum şi cetăţi de importanţă strategică, situate fie la hotare, pe linia Nistrului, fie în interior în zona apropiată, subcarpatică). Între aceste întărituri, Cetatea de Scaun a Sucevei, una dintre cele mai cunoscute până în prezent, s-a bucurat

de faimă deosebită de-a lungul timpului. Identificându-se cu gloria militară şi cu idealul de independenţă, Cetatea de Scaun a Sucevei a avut o istorie nu numai bogată în evenimente şi fapte de luptă, ci a însemnat adesea şi principalul element de rezistenţă al întregii Moldove împotriva celor ce doreau sa o supună.

Astăzi, complexul de arhitectură Cetatea de Scaun, reşedinţa voievodală a Moldovei, sugerează vizitatorilor imaginea vieţii Sucevei medievale.

Manastirea HumorLa o distanta de 5-6 km de oraselul Gura Humorului, in pitorescul sat Manastirea Humorului, Judetul Suceava, pe coama unei coline, inconjurata de arbori si pajisti, este asezata biserica manastirii Humor, una din cele mai vestite ctitorii ale evului mediu romanesc.

Biserica a fost zidita in anul 1530 de Toader Bubuioga, mare logofat si membru al divanului Moldovei si, sotia sa, Anastasia. Sfantul locas se inalta la o distanta de vreo

300 de metri de ruinele unei mai vechi biserici manastiresti a crei constructie a fost realizata inca de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432).

Din punct de vedere al arhitecturii, biserica manastirii Humorului se inscrie fara ezitare in seria monumentelor specifice lui Petru Rares, adica aduna acele noutati proprii acestei vremi integrate tipului deja efinit in vremea exceptionalei dezvoltari de sub domnia Sfantului Stefan cel Mare.

Astfel pridvorul isi gaseste o frapanta asemanare cu acela de la Moldovita; boltirea de asemenea, procedeaza din aceleasi principii constructive ca si la Moldovita, dar solutiile sunt mai simple - am spune mai modeste - asa cum se cuvenea la o ctitorie boiereasca prin comparatie cu una domneasca. Pana si etajarea camerei mormintelor si amenajarea tainitei in nivelul superior, comunicand printr-o scara in mel cu gropnita propriu-zisa, este asemanatoare. In mod asemanator ancadramentele de piatra profilata - usi si ferestre- fac parte din ceasi familie- gotice, contaminate de elemente de Renastere, dar sunt mai putine si mai rare decat la celelalte doua ctitorii domnesti - Probota si Moldovita. Doar pictura, desi nu a dispus de celeasi spatii si intinderi, s-a inscris la un nivel tot atat de spectaculos ca si al celorlalte doua ctitorii mai sus amintite, daca nu chiar depasind intrucitva pe aceea Moldovitei.

16

Arhitectura monumentului sacru de la Humor prezinta un interes aparte. Aici apare, pentru prima data in constructia bisericilor din Moldova, pridvorul deschis si o incapere noua la etaj numita tainita, care se suprapune camerei mormintelor.

Din pridvor, se patrunde in pronaos, iar, mai departe, in camera mormintelor si naos. Spre rasarit, biserica se termina prin absida de forma circulara a altarului, despartit de naos printr-o foarte veche catapeteasma, exceptionala sculptura in lemn.

Ordonanta iconografica, in liniile ei mari, este aceea traditionala, canonica. Analizele comparative inca nu au ajuns la stadiul sa permita sesizarea tuturor nuantelor de limbaj simbolic, dar pare ca logofatul Teodor Bubuioc nu ar fi avut nimic special de spus posteritatii, cum de exemplu au avut Luca Arbore, cel nedreptatit si reabilitat simbolic de nepoate sa, Ana, cu ajutorul zugravului Dragos Coman pe peretii ctitoriei sale, sau logofatul Tautu, cel care a tinut sa-si afirme culura, gustul si prestigiul, punand sa i se ridice un paraclis de curte unic prin originalitatea formelor si bogatia podoabei sculptate.

Manastirea SucevitaMănăstirea Suceviţa este o mănăstire din România, situată la 18 km de Rădăuţi (judeţul Suceava). Tradiţia aşează pe valea râului Suceviţa, între dealuri, o biserică din lemn şi o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea. Legenda spune că, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine ştie căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcţii. Documentar, mănăstirea este atestată la 1586 ca rezultat al iniţiativei mitropolitului Gheorghe Movilă. Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileştilor (mari

boieri, cărturari şi chiar domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, sec. XVI-XVII).

Construită în stilul arhitecturii moldoveneşti - îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporţii, păstrează planul trilobat şi stilul statornicit în epoca lui Ştefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legaţi prin arcuri în acoladă) plasaţi mai târziu pe laturile de sud şi de nord; prin excelenţă "munteneşti", ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Ţara Românească. Se menţin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră şi ocniţele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) şi groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colţ şi unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domneşti şi beciuri.

Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Pictura murală interioară şi exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă naraţiune biblică din Vechiul şi Noul Testament. Aproape întreg complexul monastic.

Mănăstirea ZamcaMănăstirea Zamca este cel mai important edificiu religios construit de colonia armeană din oraşul Suceava. Complexul medieval Zamca, a fost ridicat în anul 1606 de armenii refugiaţi în Moldova încă din secolul al XVI-lea.

Ridicată pe un platou din partea de vest a oraşului, construcţia ocupă o bună poziţie strategică. Ansamblul arhitectural este format din trei clădiri (biserica principală

17

"Sfântul Auxentie", turnul - clopotniţă de pe latura de est cu o înălţime de 26 metri şi o clădire cu paraclis la etaj pe latura de vest, unde se află intrarea în incinta mănăstirii). 

Istoria mănăstirii

O versiune armenească despre povestea mănăstirii spune ca numele iniţial al mănăstirii a fost Sfântul Oxent (Auxentie), ctitorii acesteia fiind trei fraţi, Auxent, Iacob şi Grigore, care au cumpărat locul. Primul dintre ei a înălţat biserica, care a primit hramul Sfântului Auxentie, al doilea, capela de la apus, iar ultimul a realizat turnul cu clopotniţă, care are hramul Sfântul Grigorie Luminătorul.

O altă versiune e cea oferită de singurul preot armean de prin zona aceasta a Moldovei, Azad Mandalian, care spune că, din 1401, aici a fost prima episcopie armeană, după cum reiese dintr-un hrisov domnesc al lui Alexandru cel Bun, în care se certifica că i se acorda episcopului Hovhannes dreptul de a păstori peste întreaga comunitate armeană din Moldova. Sediul Episcopiei a fost chiar prima clădire, cea prin care se intră azi în incinta mănăstirii.

Armenii au fost bine primiţi de domnitorii români din acea vreme, adică urmaşii lui Alexandru cel Bun şi ai lui Ştefan cel Mare, în schimb, pe timpul lui Petru Rareş a fost o perioadă de reprimare a lor, pentru că erau consideraţi neortodocşi şi se dorea trecerea lor la ortodoxismul românesc. În acele vremuri tulburi, o parte din ei au fost ucişi, alţii au fugit în Transilvania, îndrumaţi de episcopul Minas Zilichtar-Oglu, iar Mănăstirea Zamca a fost arsă. Biserica a fost din nou ridicată pe timpul lui Ioan Vodă cel Cumplit, care era armean după mamă, de i se şi spunea "Armeanul".

Cercetările arheologice efectuate au infirmat unele păreri în legătură cu existenţa aici a unei mănăstiri în secolul al XV-lea şi s-a precizat că actualele construcţii au fost ridicate în secolul al XVII-lea. Dealtfel, pe cheia de boltă a arcadei estice de la intrarea turnului-clopotniţă este menţionată data construcţiei: 1606. După amploarea complexului şi lipsa de unitate stilistică este mai uşor de presupus că mănăstirea a avut mai mulţi ctitori, unul dintre ei fiind Agopşa Vartan, fiul lui Amira, de la începutul secolului al XVII-lea (1606-1608). Piatra de mormânt a lui Agopşa se găseşte în mijlocul naosului bisericii "Sf. Auxentie", cu următoarea inscripţie: "Aceasta este piatra de mormânt a lui Agopşa, care este fiul lui Amira, care este ctitorul acestui locaş, a murit în anul armenesc 1000/plus 61 (1612)".

După anul 1672, ca urmare a persecuţiilor, mulţi armeni din oraşul Suceava au părăsit Ţara Moldovei şi s-au stabilit în Transilvania, unde unii dintre ei au trecut la catolicism. Astfel, mănăstirea şi-a pierdut din strălucirea de odinioară.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava, stabilindu-şi cartierul general la Zamca în timpul campaniei antiturceşti din anii 1690-1691. Acest fapt este de altfel atestat şi de unele grafite cu această dată de pe pereţii paraclisului din clădirea vestică. Cu acest prilej a fost ridicat valul de pământ ce înconjoară mănăstirea pe laturile de nord, est şi sud, fiind însoţit de şant în faţă şi bastioane la colţuri. Tot de atunci, probabil, mănăstirea a fost denumită de către localnici prin termenul polon corespunzator "cetăţuiei", adică Zamek (“fortificaţie”, “loc întărit”). Cu acest prilej, monumentul, desigur, a avut de suferit, deteriorarea lui accentuându-se în anii următori, astfel încât la începutul secolului al XVIII-lea toate clădirile mănăstirii au fost parţial refăcute.

"Zidurile înconjurătoare au fost făcute pe timpul lui Ioan Sobieski al III-lea, nepotul cunoscutului Ioan Sobieski, la întoarcerea din invazia în Moldova. El a stat în Suceava 14 zile, în aşteptarea oştilor împărăteşti de ajutor şi se zice că a dispus realizarea şanţurilor şi a zidurilor, pentru a fi protejaţi de atacuri. Când s-a întors în Moldova, la a treia invazie, iar a stat la Zamca, din acea perioadă mănăstirea fiind trecută sub stăpânirea polonilor cam 200 de ani, până a fost recâştigată de armeni prin procese, în jurul anilor 1800", povesteşte pr. Azad Mandalian. [1]

18

Biserica armenească "Sfântul Axentie" a Mănăstirii Zamca din Suceava a fost resfinţită la data de 14 august 2004, după 439 de ani de la prima sfinţire. Sfântul lăcaş a fost supus în ultimii zece ani unor ample lucrări de restaurare, finanţate de Ministerul Culturii şi Cultelor cu peste 6 miliarde de lei vechi. Slujba de resfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Dirayr Mardichian, arhiepiscopul Bisericii Armene din România şi Bulgaria. Au mai fost prezenţi la eveniment personalităţi politice de etnie armeană, armeni din diaspora, ambasadorul Armeniei la Bucureşti, reprezentanţi din conducerea Ministerului Culturii şi Cultelor şi ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. 

Arhitectura complexului

Arhitectura exterioară, de mare simplitate, este specifică perioadei de trecere de la edificiile pictate integral, spre o nouă formă neînchegată încă. Zidul de incintă formează un trapez alungit, cu laturi sprijinite din loc în loc de contraforturi. Laturile paralele ating lungimea de 59 metri şi respectiv 66 metri, iar celelalte două de 70 metri şi 74 metri. Grosimea zidului este de un metru şi înălţimea atinge în unele locuri 4 metri.

Turnul-clopotniţă

Turnul-clopotniţă, o clădire cu latura de bază pătrată situată pe latura estică a zidului de incintă, reprezintă un complex. Pe cheia de boltă a arcadei estice de la intrarea turnului-clopotniţă este menţionată data construcţiei: 1606. Turnul are o înălţime de 26 de metri şi avea iniţial o intrare boltită care, ulterior, a fost închisă.

La parter slujeşte de intrare în Mănăstire, la etajul întâi are capela Sfântul Grigorie Luminătorul, iar la etajul al doilea este clopotniţă. Este asemănător cu alte turnuri de mănăstire din epoca aceea, bunăoară cu cel de la Mănăstirea Dragomirna, iar decoraţia lui este incomparabil mai bogată decât a bisericii mănăstirii. De asemenea, avea şi rolul de turn de strajă.

În anul 2007 s-au început o serie de lucrări la turnul-clopotniţă, realizându-se refacerea şarpantei şi acoperirea cu învelitoare de cupru a turnului, în vârful căruia a fost montată o cruce, precum şi o instalaţie de paratrăsnet. S-au efectuat lucrări de refacere a structurii şi suprastructurii, care au durat o lungă perioadă, având drept cauză lipsa banilor. S-a început construirea pe lateral a unei scări din piatră pentru accesul la podul fortificat. În prezent, este imposibil să ajungi în turn, deoarece scările de piatră au fost distruse.

Conform proiectului, urmează restaurarea faţadelor interioare şi exterioare. 

Clădirea aflată pe latura de vest

Clădirea aflată pe latura de vest a zidului de incintă pare a fi fost folosită ca sediu al Episcopiei armene de Suceava. Edificiul, de formă dreptunghiulară, se compune dintr-un parter cu două încăperi (de o parte şi de alta a intrării), pe unde se face şi intrarea în mănăstire şi dintr-un etaj, având pe latura nordică paraclisul Sfintei Maria. Etajul al doilea din aripa sudică a fost adăugat mai târziu, acest lucru fiind dovedit de decoraţia exterioară şi îndeosebi de brâul contorsionat de pe corpul paraclisului, care se continuă pe clădirea mai recentă printr-un alt fel de decor.

Paraclisul Sfintei Maria este alcătuit din naos şi altar, având un sistem de construcţie de tip moldovenesc. Întreaga clădire, dar în special paraclisul, a fost împodobită cu variate şi interesante elemente decorative. Astfel, motivul central al decoraţiei constă într-o canelură largă, întreruptă de incizii circulare, pe fondul cărora sunt plasate mici rozete în relief. Sculptura are un aspect rustic, tehnica întrebuinţată amintind de încrustarea porţilor şi ceardacelor de lemn ţărăneşti. Paraclisul are deasupra sa o turlă de formă octogonală, mică, cu patru ferestre cu chenare în arcadele din cele patru puncte cardinale. Sub streaşină, în locul cornişei, se găseşte un brâu de cărămizi zimţate.

După cum observă istoricul Leon Şimanschi, "din punct de vedere al compoziţiei, cu excepţia câtorva elemente secundare, acest decor este comun bisericilor moldoveneşti, încă din veacul al XV-lea". 

19

Biserica "Sf. Auxentie"

Biserica Sf. Auxentie a fost construită după un plan dreptunghiular, compunându-se din pronaos, naos şi altar. Biserica nu are abside laterale, în locul acestora găsindu-se două contraforturi, de o parte şi de alta. Intrările au fost practicate, una în peretele vestic al pronaosului (cum există şi la bisericile ortodoxe), iar cea de-a doua în peretele nordic al naosului. Catapeteasma a fost înlocuită cu o draperie simplă suspendată de o bârnă transversală. Boltirea naosului este specific moldovenească. Văruită recent, au mai rămas nişte urme din pictura originală a bisericii pe peretele drept al naosului.

Pronaosul, pătrat, este boltit cu o calotă sferică sprijinită pe patru arcuri. În pronaos, zidul despărţitor are două ferestre, de o parte şi de alta a uşii. De o parte şi de alta a absidei centrale, care este ocupată de altarul central, există două nişe în perete, prevăzute cu mese de piatră şi care au rolul de a fi două altare secundare, amintind de topografia bisericilor armene.

În exterior, biserica are o linie arhitectonică simplă. Câte o pereche de contraforturi de formă octogonală sprijină de o parte şi de alta zidurile. Decoraţia îmbină elemente de tradiţie gotică şi clasică cu motive noi, de influenţă orientală (rozetele).

Începând din anul 1994 s-au realizat lucrări de consolidare a întregului complex. Au fost executate lucrări de consolidare şi restaurare la biserică de către firma Restaco SRL, iar recepţia la terminarea lucrărilor a fost efectuată în anul 2003. Recepţia finală a avut loc în data de 30 noiembrie 2005. Printre altele, biserica a fost văruită atât pe interior, cât şi pe exterior. 

Alte construcţii

În incinta complexului mănăstiresc se mai află un depozit de materiale şi o fântână acoperită şi înconjurată de ziduri, ambele de dată recentă.

Fântâna a fost reconstruită cu sprijinul material al familiei lui Gaidzag Ohanesian din Los Angeles. Pe zidurile care înconjoară fântâna este pusă o placă pe care scrie următoarele: "Pelerinule, După ce vei ajunge la Mânăstirea Zamca şi vei dori să-ţi astâmperi setea de la acest izvor, pomeneşte în rugăciunile tale, pe robii lui Dumnezeu Gaidzag Ohanesian şi pe cei ai lui, prin a căror grijă s-au rostuit apele acestea şi zidurile ce le cuprind în astă fântână." 

Situaţia sa în prezent

Deşi a fost construită pentru necesităţile de cult ale coloniei armeneşti din Suceava, ea se încadrează "perfect în formele şi direcţiile de bază ale arhitecturii religioase moldoveneşti". Mănăstirea Zamca este monument istoric. Slujbele se fac săptămânal, mănăstirea neavând o viaţă monahală activă. Se organizează un mare pelerinaj de Sfânta Maria.

În anul 1994 s-a început să se efectueze lucrări de stabilizare şi restaurare a întregului monument. Lucrările au avansat lent din cauza lipsei banilor, biserica a fost văruită pe interior şi exterior, iar în prezent s-a realizat acoperirea cu tablă a turnului-clopotniţă.

În prezent, foarte aproape de zidurile Mănăstirii Zamca s-au construit blocuri şi vile.

Cu câţiva ani în urmă, versantul Zamca a alunecat spre vest de lângă paraclisul mănăstirii şi s-a prăbuşit o bucată de deal, cu tot cu pădure, la vreo 20 m adâncime şi la circa 20 m de zidul de vest al Mănăstirii Zamca, punând în mare pericol acest monument. Este necesară consolidarea versantului, deoarece Mănăstirea este înconjurată de nişte şanţuri de apărare, în care au avut loc infiltraţii majore de apă de la

20

zăpezi şi ploi, care penetrează în pământ şi alunecă pe sub mănăstire în prăpastia dinspre Şcheia. Specialiştii afirmă că dacă se mai produce o alunecare de teren, aceea va atrage după ea jumătate din mănăstire, paraclisul şi jumătate din incintă, până aproape de biserică.

PlanetariulIstoric

Planetariul din Suceava a fost inaugurat în anul 1982 (fiind al treilea planetariu din ţară în ordinea deschiderii şi cel mai mare din ţară în ceea ce priveşte capacitatea sălii şi a diametrului cupolei) şi este destinat proiectării cerului din ziua respectivă, a cerului din emisfera sudică şi nordică, a sistemului solar, a planetelor vizibile, a sateliţilor galileeni etc.

În sala Planetariu, de formă circulară, cu o capacitate de 80 de locuri, este montat un proiector complex top ZKP 2, cu ajutorul căruia se pot proiecta Soarele, Luna, planetele şi aproximativ 6.000 de stele vizibile cu ochiul liber pe cerul boreal şi austral. Proiectoare auxiliare redau imaginea dinamică a sistemului solar, planeta Jupiter cu sateliţii galileeni, evoluţia cometei Donati, fenomenul "stelelor căzătoare" şi mişcarea unui satelit artificial.

La etaj se află o Mediatecă, o sală cu o capacitate de 100 de locuri, dotată cu aparatură audio-video, unde se organizează simpozioane, conferinţe, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi se oferă publicului vizitator video-documentare.

Terasa şi cupola mobilă sunt folosite pentru observaţii astronomice cu luneta (x120) şi telescopul de tip cassegrain (x375). Se pot observa petele solare, relieful lunar, Jupiter cu sateliţii galileeni, inelele lui Saturn, roiuri de stele, nebuloase galactice şi fenomene astrologice (eclipse, oculaţii etc.).

Planetariul dispune de un fond documentar care cuprinde cărţi şi periodice de specialitate, precum şi o donaţie de carte făcută de conf. dr. Elvira Botez.

În spaţiul expoziţional de la parter se pot vizita expoziţiile permanente: "Pagini din Istoria Astronomiei Româneşti", "Observatoare şi Instrumentele Astronomice din Lume", "Primul Sistem Solar", "Dincolo de Calea Lactee". Aici se află şi un pendul panoramic, utilizat în cercetarea fenomenelor de gravitaţie, realizat după proiectul laureatului Nobel, Maurice Allais.

Vatra Dornei tratament

Vatra Dornei este cunoscuta ca o statiune pentru toate varstele, adresandu-se atat persoanelor care

doresc sa-si fortifice organismul prin ascensiunile montane sau prin sporturile de iarna, sau care doresc

sa se odihneasca intr-un bioclimat tonic stimulent cu influenta benefica asupra sistemului nervos.

Pentru refacerea sanatatii Vatra Dornei ofera factori naturali de cura cum sunt:

izvoarele cu apa minerala carbogazoase

izvoarele termale, bicarbonatate, calcice, magnezice si sulfuroase

mofete naturale de saruri de mare puritate si concentratie de CO2

21

namolul de turba din zona Poiana Stampei.

Afectiuni

Profilaxie: persoane sanatoase si aparent sanatoase cu factori predispozanti spre imbolnavire, persoane

cu surmenaj fizic si intelectual, cu fond nervos hiperactiv, cu sedentarism, noxe, etc.

Afectiuni ale aparatului cardiovascular: boala cardiaca ischemica si infarctul miocardic sechelar

necomplicat, boli vasculare simple, hipertensiune arteriala, ateroscleroza, boli ale arterelor periferice si

ale venelor.

Afectiuni ale aparatelor locomotorii: artroze si spondiloze, reumatism inflamator stabilizat, reumatism

ab-articular, afectiuni post traumatice, post protezare, afectiuni neurologice (pareze, paralizii, nevrite,

nevralgii, etc.), hernie de disc si lombosciatica secundara.

Afectiuni asociate: boli ale aparatului respirator (bronsite cronice, astm bronsic, boli profesionale), ale

aparatului digestiv, boli ginecologice (sterilitate si afectiuni inflamatorii), nevroze, anemii, diabet si

obezitate.

Aceste afectiuni beneficiaza de cura externa si in principal sub forma de bai carbogazoase, bai de plante

medicinale, dusuri la care se adauga termoterapia (impachetari cu namol si parafina), electroterapia si

fototerapia, pulmoterapia (aerosoli cu apa sulfuroasa si medicamente). Un capitol important il reprezinta

kinetoterapia la sala sau bazinul kineto, masajul, cura de teren, mofetele.

In functie de afectiunile prezente, acesti factori de tratament naturali si artificiali se combina de catre personalul medical sub forma unui plan de cura la care se adauga dietoterapia, reflexoterapia si altele.

Turism balnear in Vatra Dornei

Statiunea Vatra Dornei detine o bogata traditie în tratarea unor boli cu ajutorul apelor minerale. Apele

minerale din statiune cat si cele din Bazinul Dornelor constituie "materia prima" pentru mii de proceduri

care se efectueaza în modernele baze de tratament.

Factori naturali:

Apele minerale carbogazoase, hipotone, atermale, bicarbonatate sodice, calcice si feruginoase

Mofete naturale de sonda cu mare puritate si concentratie de CO2

Namolul de turba din Tinovul Mare Poiana Stampei caracterizat ca turba oligotrofa slab mineralizata,

bine descompusa cu continut mare de coloizi organici si acizi humici

Ape minerale sulfuroase din zona Iacobeni

Bioclimat tonic, stimulent cu nuante de sedare. Concentratie mare de aeroioni negativi

Indicatii de tratament:

Profilaxie - persoane sanatoase si aparent sanatoase cu factori predispozanti pentru îmbolnavire,

constitutionali si din mediul extern.

22

- Beneficiaza de factorii naturali persoane cu surmenaj fizic si intelectual, cu tulburari functionale pe

fond nervos hiperactiv, cu sedentarism, activitate în mediu cu noxe, microtraumatisme, pozitii vicioase

etc. Acestia reactioneaza favorabil la aeroterapie, cura de teren si de antrenare, kinetoterapie la sala si

bazin, hidroterapie cu bai carbogazoase, bai de plante medicinale, dusuri (subacvatice si alternante),

electroterapie (magnetodiaflux, ionizari cu calciu si magneziu, ultraviolete) si masaj manual uscat.

Tratament curativ si de recuperar

Afectiuni ale aparatului cardio-vascular: hipertensiunea arteriala esentiala si secundara stabilizata,

arteroscleroza, cardiopatia ischemica ne si dureroasa, boli valvulare simple sau operate, boli ale

areterelor (arterite, boala Raynaud) si ale venelor (varice, acrocianoza, sechele, trombofeblita).

Tratamentul se axeaza în principal pe bai carbogazoase si mofete naturale la care se adauga bai

galvanice, bai ascendente, afuziuni iar din electroterapie ionizari, raze ultraviolete

Afectiuni ale aparatului locomotor

 de natura reumatismala: artroze cu diverse localizari si stadii evolutive, spodiloze simple sau

complicate, reumatism inflamator stabilizat ( poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta) reumatism

abarticular (tendinite, miozite - mialgii, periartrite);

de natura traumatica, acute sau sechelare: entorse, luxatii, fracturi dupa imobilizare, recuperare la

sportivi;

de natura neurologica: sechele dupa accidente vasculare cerebrale (hemipareze si hemiplegii dupa 1 an si

cu aviz neurologic), parapareze, nevrite si polinevrite, nevralgii, hernia de disc ca sciatica secundara.

Aceasta categorie de afectiuni beneficiaza de tratamente cu namol, kinetoterapie la sala sau bazin, bai

kineto si dusuri, împachetari cu parafina, electroterapie (diadinamice, ultrasunete, ionogalvanizari, unde

scurte) si masaj.

Boli asociate

boli ale aparatului respirator: rinosinuzite, bronsite cronice, emfizem pulmonar, astm bronsic, boli

profesionale (fibroze, silicoza) tratate cu aeroterapie, aerosoli si inhalatii cu ape sulfuroase si substante

medicamentoase, gimnastica respiratorie

boli ginecologice: anexite si metroanexite cronice, sterilitatea: împachetari si tampoane cu namol, unde

scurte.

boli endocrine - hiper si hipotiroida, tulburari de menopauza.

boli ale sistemului nervos: nevroze (astenica, anxioasa sau depresiva) arteroscleroza cerebrala; ambele

beneficiaza de baile carbogazoase si de plante medicinale, ionizari.

boli ale sângelui - anemii prin cura interna la izvor (ape feruginoase)

boli digestive: cura interna

boli renale: calculoza - cura interna

boli metabolice: diabet, obezitate - cura mixta interna si externa (bai, kineto, masaj)

23

24

25

26

Prezentare Complex Bradul - Calimani Vatra Dornei

Hotel Bradul este situat intr-o zona linistita, langa parcul statiunii si foarte aproape de partia de schi.Hotelul dispune de lift, restaurant, seif la receptie, sala de conferinte, piscina si sauna.Capacitatea de cazare este de 312 locuri repartizate astfel: - 6 apartamente (dormitor si living);- 30camerecu pat matrimonial;- 120 camere cu 2 paturi.

Toate camerele sunt renovate, au mobilier nou, televizor, telefon, cablu, baie proprie.Camerele situate la etajele 1 si 6 (fara balcon) sunt clasificate la 2 stele. Celelalte camere sunt omologate la 3 stele, avand si frigider cu minibar in dotare.

Restaurantul situat la mezanin, dispune de 380-400 de locuri, orchestra proprie si o bucatarie ce pregateste mancaruri "calamama acasa".

Dotarile din restaurant creeaza conditii moderne, care satisfac cei mai exigenti clienti, acestia revenind cu placere in complexul nostru.

Sala de conferinte are o capa citate de 120 de locuri si este dotata cu flipchart, video-proiector, ecran de proiectie.

Hotelul Bradul este o locatie ideala pentru organizarea unor: intalniri de afaceri, conferinte, simpozioane, mese festive.

Hotelul Calimani intregeste ansamblul hotelier, avand culoar de legatura cu hotelul Bradul si cu baza de tratament si agrement.

Hotelul si-a schimbat infatisarea, avand o receptie zugravita in culori calde, primitoare, pavata cu marmura de un colorit care linisteste sufletul venit la odihna sau tratament.Capacitatea de cazare este de 290 locuri dispuse in 4 apartamente (living si dormitor), 20 de camere cu pat matrimonial si 69 de camere cu 2 paturi.

Hotelul dispune de lift, seif la receptie, restaurant, sala de conferinte, bar de zi, terasa, acces direct spre baza de tratament si agrement (piscina, sauna, sala de fitness, solar, masaj). Camerele sunt renovate, dotate cu mobilier nou, telefon, televizor, cablu, baie proprie.Camerele confort 2 stele sunt situate la etajele 1 si 6, nu au balcon, camerele situate la celelalte etaie sunt dotate cu frigider si minibar, fiind omologate la 3 stele.Restaurantul situat la parterul hotelului, are o capacitate de 400 de locuri si este dotat cu aparate pentru purificarea aerului si instalatie pentru aer condrtionat.

Coloritul vesel al saloanelor, mobilierul modern, atmosfera creata de muzica din restaurant, atrag turistii, chiar si pe cei veniti la recuperare.

Hotelul Calimani dispune de o sala de confeiinte cu o capacitate de 100 de locuii cu dotarile aferente.

27