Unităţile morfostructurale ale României

Unităţi morfostructurale: unitatea de orogen; unitatea de platformă (Dumitrescu, I. 1962; Coteţ, P., 1973, Ielenicz şi Pătru, 2005);

Unitatea de orogen – ocupă cca. 60% din teritoriul ţării, se caracterizează prin dominarea formaţiunilor cristaline, inclusiv în fundamentul unităţilor sedimentare (Posea et al, 1974). Limita dintre unitatea de orogen şi unitatea de platformă se plasează la exteriorul Carpaţilor (exteriorul Subc. Moldovei), iar în zona Curburii limita dintre aceste unităţi urmăreşte aliniamentul: Focşani-Ploieşti-Drăgăşani-Filiaşi-Dr.Turnu Severin (Falia pericarpatică);În sudul Carpaţilor, o parte din fundamentul Piemontului Getic, respectiv jumătatea nordică se suprapune unităţii de orogen, iar cea sudică aparţine unităţii de platformă;Unitatea de orogen include 4 mari unităţi morfostructurale:1. Unitatea montană carpatică;2. Unitatea deluroasă precarpatică;3. Unitatea deluroasă intracarpatică;4. Unitatea de câmpie pericarpatică.Unitatea montană carpatică – aparţine orogenului alpino-carpato-himalayan; - se compune din unităţile morfostructurale: Subunitatea cristalino-mezozoică (Posea et al, 1974); Subunitatea flişului intern (Cr.) şi extern (Pg.); Subunitatea neo-vulcanică; Subunitatea sedimentaro-vulcanică; Subunitatea depresiunilor intracarpatice. subunităţile sunt inegale ca extindere, s-au format în etape geologice diferite, prezintă caractere structurale şi

petrografice diferenţiate de la o regiune la alta.

Subunitatea montană cristalino-mezozoică (Gh. Macovei, I. Atanasiu, 1928-1930);Alcătuire: - soclu cristalin + magmatite vechi prehercinice (granitoide puse în loc odată cu metamorfozarea şisturilor cristaline în

proterozoic (800-900 mil. ani) + un înveliş sedimentar Mz.- masivele cristaline proterozoice au provenit din dezmembrarea pe aliniamente de rift şi expansiune a părţii de S şi SE

a Plăcii Euroasiatice. Masivele cristaline au fost ulterior reluate, regenerate, restructurate de ciclurile tectogenetice hercinice şi alpine.

- Masivele cristaline regenerate alcătuiesc, în prezent, masivele cristaline din cele 3 segmente carpatice (Orientali, Meridionali, Occidentali);

Carpaţii Orientali → au rezultat prin subducţia Plăcii Est-Europene (Moldovenească) sub microplaca Transilvană;- Se delimitează următoarele fâşii: Unitatea cristalină; Unitatea flişului; Unitatea sedimentaro-vulcanică; Unitatea vulcanică; Depresiunile intramontane din C. Orientali.Zona cristalino-mezozoică din C. Orientali: M. Maramureş, Rodna, Bistriţei, Giurgeu, Hăşmaşu Mare (în N); ea prezintă continuitate până la V. Trotuşului, de acolo apare doar în fundamentul unităţilor montane, reapărând la suprafaţă în M. Leaota, Perşani, Postăvaru, Piatra Mare (în S);- Predomină cristalinul vechi, hercinic;

Unitatea flişului: - Caracteristica definitorie a flişului este ritmicitatea (pozitivă şi asimetrică); grosimea este relativ mică 5-20 cm;

componenţi: arenit (gresie, nisip) şi lutit (lut) (Săndulescu, M., 1984, p.38);

- flişurile grezoase (componenta arenitică a ritmului predomină larg asupra celei lutitice, iar ritmurile sunt groase) (Săndulescu, M., 1984, p.38);

- flişurile şistoase (predomină lutitele) (Săndulescu, M., 1984, p.39); - flişul calcaros (pe lângă cei doi componenţi se individualizează un al treilea - calcaros sau marnocalcaros)

(Săndulescu, M., 1984, p.39); - flişul vărgat (lutitele au culori diferite în cadrul aceluiaşi ritm sau în ritmuri diferite); (Săndulescu, M., 1984, p.39; - Flişul silicios (arenitele sunt cuarţoase şi cu ciment silicios, iar lutitele adesea silicifiate) (Săndulescu, M., 1984, p.39); - flişul curbicortical (uşor ondulat)– predominarea stratificaţiei convolute (convoluţie=întoarcere, răsucire) a

arenitelor (ex. gresiile curbicorticale din flişul carpatic) (Săndulescu, M., 1984, p.39); Caracterul marin al flişului – subliniat de trăsăturile microfaunelor ce se găsesc în lutitele seriilor de fliş;Subsidenţa accentuată a ariei de depunere; Flişul din Carpaţii Orientali- Cea mai întinsă arie structo-genetică a C. Orientali se întinde de la graniţa de N până la V. Dâmboviţei (Mutihac et

al., 2004);- Această unitate s-a format într-o arie de rifting plasată între blocul cristalin central carpatic, care a intrat în

constituţia unităţii cristalino-mezozoice, şi marginea labilă continentală a plăcii Est-Europene.- Între aceste două unităţi tectonice majore s-a format prin rifting Depres. Pericarpatică, unde s-au acumulat

formaţiuni sedimentare care au alcătuit ulterior subunitatea flişului;- Fosa întregului fliş cuprinde două compartimente despărţite de Cordiliera Cumană, o treaptă mai înaltă a părţii de

vest a fâşiei labile a Plăcii Est-Europene (Posea, 2004, p. 35);- Sub raport petrografic predominante sunt rocile detritice, diferenţierea acestora fiind determinată de natura,

apropierea sau depărtarea sursei principale de furnizare a materialului sedimentar terigen, dar şi de mobilitatea fundului mării dintre cele 2 unităţi;

- Axa de maximă scufundare a avut tendinţa de a se deplasa de la V-E, din interiorul zonei flişului spre exterior, în timp ce formaţiunile din spate se cutau şi se înălţau;

- Detritus – material sedimentar rezultat din sfărâmarea rocilor sub acţiunea agenţilor externi;După dimensiunea granulelor există psefite (pietrişuri), psamite (nisipuri), pelite (praf, mâl);Prin cimentare se formează rocile detritice: gresii, conglomerate, argile, brecii etc.

- Înălţarea şi consolidarea subunităţilor flişului se realiza dinspre interior (zona cristalină) spre exterior (Platforma E-Europeană);

- Acest lucru s-a realizat în etape: subunităţile morfostructurale ale flişului sunt din ce în ce mai noi dinspre interior spre exterior;

- După structogeneză, vârstă, faciesul formaţiunilor se identifică două subzone morfostructurale ale subunităţii flişului:1. fliş intern (Cr.- cuprinde uneori şi eocenul):

- Pânza de Ceahlău şi Pânza de Teleajen; alcătuite în general din gresii, calcare (materiale mai grosiere);- Complex de marne şi microconglomerate (Stratele de Sinaia, Azuga);- Complex de şisturi şi intercalaţii de gresii, calcare (Stratele de Comarnic);- Complex conglomeratic (Conglomeratele de Bucegi şi de Ceahlău).

2. fliş extern (Pg. – cuprinde şi Cr.):- Cuprinde o mare varietate de marne şi gresii (gresia de Tarcău; Gresia de Kliwa – cea mai dură din Carpaţi);- Pânza de Audia (gresia de Prisaca-Siriu), Tarcău (gresia de Tarcău) şi Vrancea (gresia de Kliwa - oligocen); alcătuite

din şisturi negre, marne cenuşii şi argile (materiale mai fine, mai bine rulate);- Riftingul s-a format către sfârşitul Jurasicului;- Sedimentarea s-a produs în interior;- Blocul ce a rămas mai înălţat din platforma E-Europeană – Murgoci l-a numit Cordiliera Cumană (Coteţ, 1973, p. 72;

Posea, 2002, p.35); acesta a fost consumat prin procese de eroziune, iar materialele rezultate au fost prinse în structura flişului. La începutul Pg., Cordiliera Cumană dispare (Posea, 2002, p.35). Cordiliera era alcătuită din şisturi verzi, era situată în prelungirea catenei dobrogene şi forma o individualitate geologică independentă, chiar cu

aspect insular (elementele verzi se găsesc în depozitele eocene şi oligocene începând din Polonia şi până în zona Buzăului) (Coteţ, 1973, p.88).

- Zona internă a flişului s-a dezvoltat pe un fundament alcătuit din crustă oceanică;- Formaţiunile sedimentare care s-au acumulat în acest bazin marin sunt de vârstă Cr., iar faciesul litologic este predominant psefitopsamitic (granulometrie mai mare – pietrişuri şi nisipuri); Sedimentele ce au alcătuit flişul intern (Cr.) au provenit din masivele cristaline Mz. ale Carpaţilor;- faza principală de cutare a flişului intern a fost sf. Cr. - începutul Pg. – corespunde fazei orogenice alpine LARAMICE.-În acest interval de cutare s-au format cute solzi (încălecate unele peste altele) şi pânze de şariaj deversate către exterior;-Lăţimea maximă a flişului intern se înregistrează la Curbura Carpaţilor (reprezentat cu verde pe hărţile geologice!).- Flişul extern – are în fundament marginea continentală instabilă a Platformei Est-Europene;- Spre deosebire de flişul intern, unde predomină rocile mai grosiere, în cadrul flişului extern (Pg.) este preponderent un facies argilos, aburitic (predomină culori negricioase);-Pentru flişul extern, sursa principală de aluviuni a constituit-o unitatea de platformă din vorlandul carpatic (de la exteriorul Carpaţilor), precum şi lanţul montan care se formase (flişul intern);-Structogeneza flişului extern – cutarea, falierea, deversarea cutelor dinspre interior spre exterior s-a produs în miocenul inferior (sf. Pg. – începutul neogenului), în urma mişcărilor savice şi stirice vechi;-Datorită împingerii exercitate de masivele cristalino-mezozoice, cât şi de platforma Est-Europeană, flişul extern încalecă peste formaţiunile de molasă de vârstă Mi., din care au provenit ulterior unităţile subcarpatice;- Mişcările laramice – dezvoltarea sistemului de pânze din Orientali prin procese de încălecare, şariere paralel cu coborârea spre SV a marginii Platformei Est-Europene (Ielenicz şi Pătru, 2005, p.33).

Flişul transcarpatic- Aceasta a apărut ca urmare a fracturării Microplăcii Intraalpine (Transilvano-Panonice);- Zona de rift transcarpatică a cunoscut o etapă de expansiune, timp în care a avut loc o activitate vulcanică bazică şi

s-au acumulat depozite de tip pelagic (carbonatice şi silicioase);- Urmează procesul de restrângere, de scurtare a scoarţei, acesta a dus şi la deformarea blocurilor aflate în mişcare

(transilvan şi cel central-est-carpatic cristalin);- Blocurile transilvan şi cel central-est-carpatic nu au devenit arii labile, peste marginile lor s-au depus sedimente

flişoide;- În Pg., zona de rift transcarpatic a devenit o arie foarte labilă, cu o subsidenţă activă. Aici s-au acumulat formaţiuni

tipice de fliş care au fost cutate rezultând, astfel, flişul transcarpatic (Mutihac et al., 2004);- Localizare: apare în Maramureş, îndeosebi între văile Vişeu şi Iza. Are caracter grezos-argilos, este de vârstă

paleogenă; s-a format într-o depresiune cu fund subsident dezvoltată între cristalinul carpatic în E şi blocul transilvan în V (şi o prelungire a blocului transilvan deformat); depozitele au fost cutate de mişcările stirice care au produs şi o pânză de şariaj (Pâmza de Botiza-Petrova) (Ielenicz şi Pătru, 2005, p.48).

- Wildfliş – formaţiune geologică cu structură haotică alcătuită dintr-o masă predominant argiloasă de culoare închisă, cu aspect de curgere submarină, în care sunt incluse şi blocuri ‘’exotice’’ de mărimi şi origini diferite, constituind olistolite (blocuri ce aparţin unei mase alunecate – alunecare submarină a unei întregi stive de blocuri de roci şi care sunt înglobate în sedimentarul în curs de depunere), mai vechi decât masa pelitică fundamentală. Wildflis – stratele sunt adesea puternic cutate, îndoite, rupte, gresiile sunt crăpate transversal;

Principalele caractere ale wildflisului:- existenţa unei mase de bază preponderent pelitice (autigene=autohtone);- existenţa unor elemente străine (alogene =alohtone) de dimensiuni variabile; ele sunt de obicei - mai vechi decât masa de bază şi provin din zone învecinate cu cea de sedimentare a acesteia din - urmă; intervenţia alunecărilor submarine, ca factor determinant în aspectul actual al wildflisului- (Săndulescu, M., 1984, Geotectonica României, p.45).

Unitatea sedimentaro-vulcanică:- Alcătuită din formaţiuni sedimentare, în majoritatea lor cu caracter flişoid, la care se adaugă intruziuni şi efuziuni

vulcanice ale căror vârste merg de la cele Mz. → Nz.- Sectorul Ţibleş – Bârgău:- Se interpune între grupele vulcanice N şi S;- Alcătuit din formaţiuni sedimentare de tip flişoid de vârstă Pg. străpunse de corpuri magmatice care s-au consolidat

în interiorul formaţiunii sedimentare sub formă de lacoliţi, neck-uri, dyke-uri, fără să apară la zi (s-au consolidat în interiorul structurii sedim. Pg.);

- Prin activitatea agenţilor modelatori externi, formaţiunile sedimentare acoperitoare, cât şi cele din jurul intruziunilor fiind mai puţin rezistente la eroziune au fost înlăturate, iar intruziunile magmatice au rămas mai proeminente în relief sub forma unor cupole, clăi, vârfuri conice (M. Bârgăului – vf. Heniu Mare – 1600 m – corp intrusiv – neck vulcanic; Masivul Ţibleş – un lacolit; Toroiaga –însoţit de apofize (sill-uri, dyke-uri) (Mutihac et al., 2004).

Unitatea vulcanică:1. Sectorul Oaş-Gutâi:- Aici au avut loc primele erupţii vulcanice;- Nu păstrează aparate vulcanice, ci doar resturi:- neck-uri vulcanice formate prin punerea în evidenţă a lavelor consolidate în coşurile vechilor aparate vulcanice; - platouri vulcanice alcătuite din lavă andezitică (vâscoasă, acidă) – Platoul Ignişului (M. Gutâi); - Predomină andezitul de Mara, Firiza; tufuri vulcanice;- Creasta Cocoşului, caldeira Mara (8 km), caldeira Săpânţa (6 km) – resturi vulcanice;2. Sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita:- Aici au predominat erupţiile mixte (curgeri+explozii), aparatele vulcanice au fost de mari dimensiuni şi multe din

craterele vulcanice au fost de tip caldeiră;- În acest sector neovulcanic relieful este reprezentat prin: - cupolă vulcanică – aceasta formează partea centrală a masivelor;- platouri vulcanice - la periferie (mai ales către Transilvania); ex. platoul vulcanic al Harghitei din apropierea Vlăhiţei.- Prezenţa strato-vulcanilor – erupţii repetate (lave alternante cu cenuşi vulcanice);- În Călimani se păstrează caldeira Călimani (diametru de 10 km) deschisă spre N de râul Neagra (Mutihac et al.,

2004);- Prin eroziune diferenţială au luat naştere stânci uriaşe: „Pietrele Roşii” , ”12 Apostoli”, stâncile din jurul vârfurilor

Tihu (Nefertiti) şi Ciungetu.- În Gurghiu: caldeira Fâncel-Lăpuşna (în N) şi Saca-Tătarca (S) (Mutihac et al., 2004);- În Harghita: craterul adventiv (secundar – Ciomatu Mare), caldeira Harghita-Mădăraş (lacul Sf. Ana şi turbăria

Mohoş);- Ultimele erupţii au avut loc în Cuaternar – apar bazaltele cuaternare în M. Perşani (Racoş, Hoghiz, Veneţia) (Mutihac

et al., 2004);

Bazalte cuaternare- Coloanele de bazalt sunt situate în localitatea Racoşul de Jos, pe dreapta Văii Oltului, la ieşirea din defileul tăiat de

acesta în Munţii Perşani, judetul Braşov. - Coloanele de bazalt de la Racoş reprezintă o rezervaţie geologică în care bazaltele apar sub forma unor coloane

verticale, având înălţimi cuprinse între 10-15 m. - Aceste formaţiuni au luat naştere ca urmare a răcirii rapide a lavei vulcanice. - Centrul de erupţie al lavei vulcanice se afla în Dealul Capela din Hegheş.- Scurgerile lavei au format trei orizonturi distincte: baza (coloane scurte până în 2 m, cu secţiuni hexagonale de 40-60

m), mijlocul (coloane lungi şi mai groase) şi zona de deasupra ce prezintă scorii bazaltice şi piroclastite.

Depresiunile intramontane din Orientali:- Sunt cele mai recente;

- Sunt depresiuni tectono-erozive şi de baraj vulcanic: Maramureş, Dornelor, Giurgeu, Ciuc (pliocen); - Depres. tectonice: Comăneşti (fliş extern – Pg. în fundament – exondată la sf. miocenului); Braşov (cea mai nouă

depresiune intramontană definitivată în Pliocen);

Zona cristalino-mezozoică din Carpaţii Meridionali: - Cuprinde în întregime masivele muntoase ale Meridionalilor, Banatului şi M. Poiana Ruscă.- Au rezultat în urma coliziunii microplăcii Moesice (sectorul de la N de Dunăre al microplăcii Valahe) cu microplaca

Transilvană şi microplaca Panonică (Mutihac et al., 2004);- Procesele tectonice au fost determinate de deplasarea plăcilor Euroasiatică şi Africană cu reflectare în mobilitatea

microplăcilor Moesică spre N, Panonică şi Transilvană spre E şi SE, ca urmare a extinderii Oc. Atlantic (Ielenicz şi Pătru, 2005, p. 33);

- Reprezintă blocuri cristaline cu orientare V-E;- Autohtonul Danubian s-a rupt din microplaca Moesică, iar Pânza Getică din microplaca Transilvană;- În timp ele au dus la fenomene de şariaj (alunecare, încălecare);- Unităţile structurale au suferit mişcări de ridicare;Autohtonul Danubian:- Apare la zi în masivele Parâng, Retezat, Vâlcan, Cernei, Almăj, Pod. Mehedinţi (semiferestre tectonice – anumite

porţiuni sunt acoperite de formaţiuni ce aparţin Pânzei Getice) (Mutihac et al, 2004); - În SV Meridionalilor, între Olteţ şi Dunăre, autohtonul apare la zi sub forma ferestrelor tectonice;- S-a desăvârşit în urma tectogenezei laramice.Stratigrafia Autohtonului Danubian:- Şisturi cristaline (prehercinice, hercinice) + corpuri magmatice (prealpine) (Mutihac et al., 2004);- Corpuri magmatice laramice (granitoizi);- Învelişul sedimentar:- Are vârste pornind din: carbonifer, permian, jurasic, cretacic;- În urma proceselor de tectogeneză o bună parte din învelişul sedimentar depus în ciclurile de sedimentare a fost

îndepărtat, acesta s-a păstrat doar în anumite zone; Exemple:- zona Sviniţa-Svinecea (se întinde între Dunăre - Vf. Svinecea Mare (1228 m) – M. Almăjului);- zona Presacina (Caransebeş – Mehadia – în V şi M. Godeanu - E);- zona Cerna-Jiu (V. Cernei – S. M. Vâlcan – V. Jiului – Polovragi din Munţii Căpăţânii) (Mutihac et al., 2004);Pânza Getică (mai puternic metamorfozată), reprezentată cu roz pe harta geologică!- Apare între Olt şi Dunăre (Mutihac et al., 2004);- Acolo unde Pânza Getică acoperă autohtonul, aceasta reprezintă un petec de acoperire;- De la valea Oltului spre E este acoperită de Pânza Supragetică a Făgăraşului, însă reapare în masivul Iezer-Păpuşa

(Mutihac et al., 2004);- Include: - Măgura Codlei, Iezer-Păpuşa, M. Căpăţânii, M. Lotrului, M. Cândrel, Sebeş (Şureanu), sudul M. Poiana Ruscă,

Muntele Mic, V M. Almăj şi Semenic, M. Godeanu (apare sub forma unor petice de acoperire);- Acoperă complet aria dintre Olt şi Olteţ (Mutihac et al., 2004);- Este alcătuită din cristalin vechi prehercinic (lipsesc şisturile cristaline hercinice) (Mutihac et al., 2004); - Este străbătută de corpuri magmatice prealpine – granitoide (Mutihac et al., 2004);Învelişul sedimentar, ca şi în domeniul danubian, aparţine Pz. sup. şi Mz. Exemple:

- zona Reşiţa – Moldova Nouă; - zona Haţeg; - zona Vânturariţa.

Pânza Supragetică- Apare în Făgăraş, NV Cândrel şi Sebeş, N M. Poiana Ruscă, M. Locvei, M. Dognecei din Banat;- Se separă de Pânza Getică printr-o structură de tip solzi (f. cutată) (Mutihac et al., 2004);

Altitudinile actuale ale Meridionalilor se datorează:- Tectonicii – masivele au fost fracturate (faliate), faliile au separat sectoare cu o dinamică diferită în timpul fazelor

orogenice, astfel unele sectoare au suferit înălţări mai puternice;- Masivele nu se puteau înălţă diferit dacă ar fi format un singur bloc;- Pânza Getică, pe spaţii largi, prezenta grosimi diferite, eroziunea acesteia de către agenţii modelatori externi

începuse înainte de şariajul acesteia peste Autohtonul Danubian;- munţii (inclusiv Autohtonul) se înălţau şi pe măsură ce Pânza Getică era erodată de agenţii modelatori externi;

Depresiunile intramontane:- Reprezintă regiuni scufundate care au funcţionat un timp ca bazine de sedimentare, ulterior au fost exondate; - Depresiunile Petroşani, Brezoi-Titeşti (Loviştei), Haţeg (cele mai vechi din Carpaţi - oligocen), Almăj (Bozovici)

prezintă două etaje structurale:- un fundament alcătuit din formaţiuni cristaline metamorfozate şi o cuvertură sedimentară uneori cutată sau faliată;

Formarea Apusenilor de N: - divizarea Microplăcii Transilvano-Panonice la sf. Jurasicului prin apariţia riftului vest carpatic (sud-apusean); - S-a produs o fragmentare a marginii blocului panonic; ulterior prin procesele de scurtare a scoarţei care au urmat

etapei de extensie, compartimente ale marginii continentale au suferit deplasări, încălecându-se unele peste altele;- Acestea, la rândul lor, au încălecat peste marginea microplăcii Panonice rămasă mai rigidă (neafectată sensibil de

procese de deformare). - Astfel, a rezultat un aranjament arhitectural în pânze de şariaj, în care se deosebeşte un Autohton de Bihor şi două

unităţi cu rol de pânze deformate (P. de Codru şi P. de Biharia) (Mutihac et al., 2004, p.208);

Zona cristalino-mezozoică din Apuseni (compartimentul N): - Gilău, Muntele Mare, Bihor, Vlădeasa, Meseş, Plopiş, Pădurea Craiului, Codru Moma, Highiş (Zarand);- Structură de horsturi şi grabene (ex. grabenul Vlădeasa umplut cu produsele magmatismului laramic) (Mutihac et

al., 2004);- Predomină cristalinul vechi (ex. Autohtonul de Bihor – include: M Gilău, M. Bihor – o bună parte, M Vlădeasa, M.

Pădurea Craiului); - învelişul sedimentar al autohtonului este preponderent calcaros şi se mai păstrează în: M. Pădurea Craiului, M.

Bihor (vârste: permian, triasic, jurasic, cretacic) (Mutihac et al., 2004); Pânzele de Codru şi Biharia;- Domeniul de Codru - reprezentat prin Sistemul Pânzelor de Codru acoperă suprafeţe întinse în M. Codru-Moma, M.

Bihor, sudul M. Pădurea Craiului (vârste: permian, triasic, jurasic, cretacic) (Mutihac et al., 2004);- Domeniul de Biharia - circumscrie M. Zarand, sudul M. Bihor, M. Gilău (porţiuni) şi în zona de contact cu Apusenii S

– Baia de Arieş (depozite sedimentare permiene) (Mutihac et al., 2004);- Apar şi corpuri de granitoide (cea mai mare masă) – magmatitele laramice: Vlădeasa, Gilău, Muntele Mare (Mutihac

et al., 2004);Zona sedimentaro-vulcanică din Apuseni:Apusenii de Sud- S-au format într-o arie de rifting continental, acesta a despărţit microplăcile Panonică şi Transilvană; în urma

proceselor de scurtare a scoarţei produse în fazele austrică şi laramică (definitivarea) au luat naştere Apusenii Sudici (Posea, 2002, p.35);

- Localizare: M. Metaliferi, M. Trascău, M. Vinţului (situaţi între văile Geoagiu şi Ampoi), Masivul Drocea, M. Abrudului sau Auriferi);

- Crearea unei zone depresionare de tip rift a declanşat şi favorizat o activitate magmatică generând: - Ofiolite (vulcanism mezozoic iniţial) – Drocea, Metaliferi, Trascău; în Triasic încep primele revărsări ale complexului

bazic; se adaugă şi manifestările intrusive (corpuri de gabrouri) (Mutihac et al., 2004, p.212);- magmatite laramice – banatite – Cr. sup. (s-au pus în loc doar corpuri intrusive în Apusenii Sudici), ex. Săvârşin (la N

de Mureş - sudul M. Drocea), Căzăneşti;

- vulcanite neogene (structuri intrusive, efuzive – curgeri de lavă se întâlnesc în jurul vulcanilor – Săcărâmb, Măgura Băii etc.; formaţiuni sedimentar-vulcanogene (Depresiunea Brad-Săcărâmb, depres. Slatna-Almaş, depres. Roşia Montană; sudul Apusenilor – în lungul Mureşului între Deva şi Căpâlnaş);

- predomină depozitele sedimentare Cr. în facies de fliş, se regăsesc şi formaţiuni sedimentare de vârstă Jurasic sup. (calcare) (Ielenicz şi Pătru, 2005, p.52);

- eroziunea diferenţială a pus în evidenţă intrusiunile vulcanice sub formă de vf. conice; vulcanismul neogen a fost puternic erodat şi apare în relief sub forma unor ‘’clăi’’ risipite, situate peste sedimentar sau erupţii mai vechi (Posea, 2002, p.213).

- erupţiile vulcanice de pe culoarul Crişului Alb cuprind depresiunile Brad-Săcărâmb-Gurahonţ şi Zlatna - Almaş (Mutihac et al., 2004);

- Bazaltele cuaternare – în Detunate (Goală = Golaşă) şi Flocoasă – M. Metaliferi, la Lucareţ pe malul râului Bega (Sudul Dealurilor Lipovei);

- Cristalinul apare insular (relicte rămase în urma fragmentării Microplăcii Transilvano-Panonice – Mutihac et al., 2004, p.212): N Trascăului; insula cristalină de pe Valea Galda;în S - insula de la Rapolt situată la N de Simeria pe Valea Mureşului (Mutihac et al., 2004);

- Cristalinul Apusenilor se continuă spre N prin Munţii ascunşi ai Transilvaniei (Jugul Intracarpatic) din care apar la zi: Măgura Şimleului; Culmea Codrului; Măgura Prisaca; Masivul Preluca.

- Depresiunile intramontane – pe grabene: Zarand, Beiuş, Vad-Borod (badenian - miocen);- Acestea prezintă două etaje structurale:- un fundament alcătuit din formaţiuni cristaline metamorfozate;- o cuvertură sedimentară uneori cutată sau faliată;- Depres. Zlatna şi Brad – formate în acvitanian (miocen);

Unitatea colinară precarpatică (pericarpatică) – avanfosa carpaticăSubcarpaţii s-au format în Depresiunea Precarpatică – formată la contactul cu platformele periferice Carpaţilor (Posea, 2005); Aici s-au depus formaţiuni de fliş, iar din miocen, când depresiunea devine avanfosă, sedimentele capătă caractere de molasă.- Avanfosă – depres. alungită în faţa geosinclinalului, la contactul cu platformele, atunci când acesta intră în faza de

orogen;- Molasă – formaţiuni provenite din erodarea catenei muntoase în ridicare (conglomerate, gresii, marne, argile, ghips,

sare etc.) şi depuse într-o mare puţin adâncă.Subcarpaţii Moldovei (V. Moldovei - V. Trotuşului)- Reprezintă cea mai veche regiune subcarpatică;- Sunt alcătuiţi în întregime din formaţiuni miocene;- Prezintă un aliniament sinclinal ce urmăreşte marginea Carpaţilor; acesta corespunde sub raport morfologic unui şir

de depresiuni subcarpatice (Neamţ, Cracău-Bistriţa, Tazlău-Caşin);Spre exterior urmează un aliniament anticlinal, care corespunde sub raport morfologic unor dealuri subcarpatice (Pleşu, Pietricica); acestea închid spre exterior, către Pod. Moldovei, depresiunile subcarpatice;

Subcarpaţii Curburii (Trotuş - Dâmboviţa)- Reprezintă cea mai complexă unitate subcarpatică sub raport structural şi morfologic;- Cutele sunt foarte strânse, faliate, dislocate – complexitatea este accentuată prin prezenţa cutelor diapire, cât şi

prin pătrunderea în domeniul subcarpatic a pintenilor de fliş (Pg.) – Homorâciu şi Ivăneţu;- Depresiunile submontane, în marea lor majoritatea, s-au format prin eroziune diferenţială în detrimentul rocilor mai

moi (Miocene);- Depres. Vrancei – tectonică; celelalte depres. intracolinare s-au format prin eroziune diferenţială;

- Subcarpaţii interni – formaţiuni miocene;- Subcarpaţii externi – formaţiuni pliocene, cuaternare (pleistocen inf.);Subcarpaţii Curburii cuprind trei sectoare:1. Trotuş – Slănicul de Buzău – (Subcarpaţii Vrancei): - către contactul cu muntele se dezvoltă o structură puternic cutată (miocenă); - la exterior structură monoclinală (pliocenă); - depozitele pleistocen inf. sunt aproape redresate la verticală (Măgura Odobeştilor – 996 m - între râurile Putna şi Milcov) (Ielenicz et al., 2003);2. Slănicul de Buzău – Teleajen (doar în SV limita trece pe Cricovul Sărat) - miocenul apare sub formă de coame înguste şi faliate, iar pliocenul ca sinclinale largi (Posea, 2002);-structura este complicată de apariţia pintenilor paleogeni Homorâciu şi Ivăneţu (grezoşi), care, deşi au o structură similară muntelui, au înălţimi şi fizionomie subcarpatică; -între aceştia se află două zone sedimentare mai noi (miocene), care se lărgesc de la est la vest şi care prezintă două depresiuni: depres. Slănic la contactul cu muntele şi depres. Drajna între pinteni (Ielenicz et al., 2003);-Sâmburii de sare – în ascensiunea lor către suprafaţă au dus la boltiri diapire cu dimensiuni diferite; -în multe locuri, eroziunea a secţionat aceste boltiri ajungând până la blocurile de sare, părţi din acestea apărând în versanţii văilor (Ielenicz et al., 2003);-Prezenţa vulcanilor noroioşi relevă activitatea neotectonică; în cadrul dealului Pâclelor se află depresiunea pe anticlinal Berca-Arbănaşi (sau Policiori), în vatra acesteia apar vulcanii noroioşi – Berca, Pâclele Mici, Pâclele Mari, Arbănaşi;3. Cricovul Sărat - Dâmboviţa – (Subcarpaţii Prahovei: Teleajenului şi Ialomiţei) structuri cutate, apar şi cutele diapire (Slănic-Prahova, Telega);

Subcarpaţii Getici- S-au definitivat în Pliocen;- Prezintă resturi din pietrişurile de Cândeşti;- Pietrişurile de Cândeşti – reprezintă umplutura fluvio-lacustră pliocen-pleistocenă, rezultată din transportul masiv

din regiunile carpatice (Coteţ, P., 1973, p.90);Cuprind două sectoare:1. Muscelele Argeşului – (V. Dâmboviţei – Bistriţa Vâlcii):- predomină depozitele paleogene şi miocene, mai rar pliocene, dispuse în structură monoclinală;- prezintă culmi paralele, separate de văi paralele orientate N-S;- interfluviile – suprafeţe structurale uşor înclinate N-S; - cueste orientate cu fruntea către N; - două şiruri de depresiuni: submontane (caracter subsecvent – Arefu, Jiblea, Călimăneşti; excepţia care evidenţiază caracterul subcarpatic al acestor dealuri şi unde relieful major corespunde unor structuri sinclinale şi anticlinale – Dep. Câmpulung Muscel – Măgura Măţău) şi intracolinare.2. Subcarpaţii Olteniei – (Bistriţa Vâlcii – Tismana - Motru) - depozite mio-pliocene cutate în anticlinale şi sinclinale;

Piemontul Getic – este format din depozite pliocene şi villafranchiene cu dispunere monoclină; - formaţiunile piemontane villafranchiene se extind în sud şi peste fundamentul de platformă (Posea, 2002).- Falia Pericarpatică face ca acest piemont să aibă două tipuri de fundament: carpatic (N) şi de platformă (S);- Alcătuit din formaţiuni fluvio-lacustre – la suprafaţă prezintă o cuvertură groasă de pietrişuri – pietrişurile de

Cândeşti (pleistocen inf.);- Platouri piemontane, unele mai înguste – doaburi (gruiuri), separate de culoare fluviatile: Argeş, Olt, Olteţ, Jiu,

Motru etc.- Piemonturi: Cândeşti, Argeş (gruiuri), Cotmeana, Olteţ, Jiu (gruiuri) şi Strehaia.Podişul Mehedinţi – unitate carpatică d.p.d.v. geologic pentru că în alcătuirea sa intră Autohtonul Danubian şi Pânza Getică;

Depresiunea Colinară a Transilvaniei- Majoritatea cercetătorilor apreciază că D.C.T. a luat naştere prin scufundarea neuniformă a unui relief cristalin

carpatic (Ielenicz, 1999 şa.).- Unitate de orogen, fundament carpatic (masivul cristalin hercinic Transilvan);- Primele scufundări pe aliniamente de falie au avut loc în eocen, atunci când Carpaţii se ridicau, ulterior apar alte

sisteme de falie (fundament alcătuit din horsturi şi grabene); - D.C.T. devine bazin de sedimentare, este inundată prin NV (Pod. Someşan) de Lacul Panonic; - Molasa neogenă a provenea din eroziunea ramei montane înconjurătoare; - faciesurile sunt variate, din acestea nu lipsesc însă intercalaţiile de nisipuri şi gresii, care reflectă mişcarea de

subsidenţă a Baz. Transilvaniei (Coteţ, 1973, p.80);- În repartiţia batimetrică în cadrul fosei a faciesurilor se observă o trecere gradată de la materialele conglomeratice

marginale, la cele mai fine marnoase, argiloase de fund, predominante fiind nisipurile, care se asociază atât cu faciesurile grosiere, cât şi cu cele fine (Coteţ, 1973, p.80);

- Stiluri tectonice diferite:Prebadenian;Badenian; Umplutura sedimentară a D.C.T. cunoaşte doua situaţii diferite: Prebadenian:- se produce o scufundare neuniformă (horsturi şi grabene);- alura generală era aceea a unui sinclinal fragmentat tectonic; - subsidenţă foarte activă în zona someşană; pe aici au pătruns apele M. Panonice în baz. transilvan;- procese active de sedimentare; după Badenian:- subsidenţa în SE depresiunii este accentuată de ridicarea Carpaţilor;- acumularea tufurilor de Dej (activitate vulcanică în Carpaţi - Miocen);- peste acestea s-au depus evaporitele (ex. sarea);- sarea a influenţat tectonica depozitelor mai noi de deasupra (marne, argile, nisipuri, tufuri, conglomerate etc.) şi

implicit aspectul reliefului actual;Depunea sării în D.C.T.- Sarea este datată ca fiind de vârstă Badeniană (Miocen mediu), respectiv de circa 20-22 mil. de ani. - Marea din Bazinul Transilvaniei, de mică adâncime şi cu specific lagunar, s-a separat prin praguri de Marea Tethys,

care era întinsă în mijlocul Europei. - Din cauza evaporării puternice a apei de mare, straturile de sare precipitate au constituit depozite pe fundul

bazinului marin, aflat în continuă subsidenţă. - În timpul erelor geologice care au urmat, prin procese de sedimentare, s-au depus straturi groase de argile, marne,

gresii etc. care prin greutatea lor uriaşă au apăsat depozitele de sare. -Sarea, fiind un zăcământ plastic, a migrat spre marginile Bazinului Transilvaniei, unde s-a ridicat sub formă de cute diapire. -Aceste zăcăminte de sare sunt prezente mai ales în partea axială a anticlinalelor sau de-a lungul faliilor tectonice existente la marginea Bazinului Transilvaniei. -Nu toate zăcămintele diapire apar la suprafaţă; ex. în cazul masivul Praid, cutele diapire au ridicat terasele văii Corundului şi au format “brecia sării”.-Depozitele de sare apar în toată zona centrală a bazinului în profunzime, la suprafaţă apar în masive distincte doar în zonele de bordură;- Formaţiunile sedimentare au fost boltite în domuri şi brahianticlinale, ca urmare a deformării şi migrării spre

suprafaţă a sâmburilor de sare badenieni. - Aceste strate au fost supuse unor presiuni venite de la periferia bazinului transilvan, de acolo de unde sarea se ridica

spre suprafaţă;- În centrul depresiunii s-a individualizat o unitate de boltiri sub formă de domuri, cu pungi de gaz metan în boltă, iar

pe margini s-a diferenţiat o centură inelară de cute diapire (Bojoi, 2000).

Cutele diapire - strate de roci sedimentare străpunse de sâmburi de sare; Diapir - structură cutată anticlinală rezultată din deplasarea către suprafaţă a sării, aceasta traversând rocile mai moi de deasupra atunci când acţionează o presiune litostatică şi laterală mare; fenomenul este condiţionat şi de tectonică, deoarece sâmburele de sare accede spre suprafaţă pe linii de falie, rezultând astfel fenomenul de diapirism; în urma diapirismului pot apărea cute diapire, dar şi domuri. Diapir – termen introdus de Mrazec, L. (1900).Domurile gazeifere – strate uşor cutate în anticlinale largi; gazele naturale, datorită densităţii şi greutăţii specifice mici, tind să urce spre suprafaţa pământului; ele se strecoară prin porii rocilor (nisipuri, gresii etc.), acumulându-se în momentul în care în calea lor întâlnesc straturi impermeabile (argile sau marne);Gazul metan s-a acumulat în pliocen; are origine vegetalo-animală;Brahianticlinal – anticlinal scurt, cu axul scufundat la ambele capete; în centrul său există formaţiunile cele mai vechi.

Cuvertura sedimentară: - Pod. Someşan (depozite paleogene – calcare, gipsuri, argile - dispuse monoclinal);- Câmpia Transilvaniei (dep. miocene → badenian-sarmaţian – gresii, tufuri vulcanice, nisipuri, pietrişuri, marne,

argile); - prezenţa domurilor gazeifere;- În badenian se depune sarea, care, uneori, străpunge sub formă de cute diapire sedimentele mai noi (Ocna Sibiu,

Praid, Turda) pe rama de SV şi NE.- Podişul Târnavelor – dep. pliocene: nisipuri, marne, argile; - domuri gazeifere;- Unele aliniamente de sinclinale şi anticlinale în partea E – similitudini cu Subcarpaţii.

Câmpia şi Dealurile de Vest - Structural fac parte din Depres. Panonică, ce s-a scufundat aproximativ în acelaşi timp cu cea transilvană (eocen), tot

pe locul unui vechi masiv (Microplaca Panonică).- Sedimentarul: paleogen, miocen, pliocen, cuaternar;- Exondarea s-a produs dinspre E-V;- Formaţiunile sunt din ce în ce mai noi dinspre E-V;- Zona de subsidenţă: Timiş, Crişuri, Someş – se datorează blocurilor din fundament care sunt mai coborâte în aceste

sectoare (structură de horsturi şi grabene).