Terminologia crestina la romani

Fondul crestinismului la romani este incontestabil de origine latina.Unii ca mitropolitul ca Andrei Șaguna, sunt de parere ca crestinismul in Dacia dateaza inca din epoca romana.Altii de exemplu Cantemir si Roesler au sustinut ca crestinismul român , adeca latin , fu introdus pe timpul lui Constantin cel Mare (323-337).

BISERICA- din randul bisericii au fost analizati si explicati explicati termeni ce provin in majoritate din limba latina,fapt ce va fi demonstrat de urmatoarele cuvinte.

Păgân- vine din latinescul paganus si inseamna in sens propriu locuitor de la tara sau satean iar acceptiunea de idolatru o dobandeste de la Constantin cel Mare. In romana țăranii aplica termenul de păgân oamenilor de alt neam sau de alta lege ca nemtii, ungurii, grecii.Sensul secundar al lui păgân este de blestemat, nelegiut,necurat, astfel a dat nastere verbului a pângăresc in loc de paganesc, cum suna vorba la macedo-romani cu intelesul de a profana. Vorba pogan se intrebuinteaza numai in Moldova cu sensul de urat, uracios iar in Transilvania cu sensul de strasnic, grozav.

Creștin – deriva din forma latina chrestianus pe care o gasim in Tertulian, de unde si francezul chretien.In graiul. In graiul taranului de astazi, crestin, crestina inseamna om, femeie, adjectivul crestinesc iar adverbul crestineste are sensul de bun, cum se cuvine. Pentru taran, crestin este sinonim cu român iar lege romînească e totuna cu religiune ortodoxa.Romînul socoteste de crestini adevarati numai pe cei ce se tin de legea noastra pravoslavnică(drept-credincioasa).

Sfânta Fecioară, la istriano-români Maria fetă(=fată) numita si Maica Precista, din paleo slava precistu. Albanezii o numesc Imparateasa.

Martur ca si macedo-romanul martiru a pastrat sensul originar de ”testis” pe care cuvantul grecesc il avusese inainte de a fi modificat de crestinism. In latina ecleziastica, martyr era acela care suferea o tortura si moarte pentru adevarul credintei crestine. L albanezi si la grecii moderni martir poseda ambele semnificatiuni-testis si martyr. Singura vorba intrebuintata azi de popor cu sens de martyr e slavicul mucenic.

Sanctus- este de origine latina si traieste pana astazi in gura poporului român sub forma sânt prescurtat iar la macedo-români- sâmptu. Formele latine sân, sânt,sântă s-au pastrat in compuneri cu nume proprii de sfinți. Astfel, sfântul este pe de o parte epitetul iar pe de alta parte este unul din numele lui Dumnezeu,intocmai ca ebraicul kadoș.

Zilele săptămânii au fost asemenea personificate in sfinte si se vorbeste adesea despre Sf. Duminecă, praznuita cu rugaciune si cu incetare din lucru, de Sf.Miercuri, a carei zi se petrece in posturi, de Sf. Vineri, rea de trasnete, grindina si vifore.

Ramasitele sfintilor, pentru acestea se utilizeaza vorba de moaste din pluralul paleo-slavic-moști care literal inseamna puteri.

1

Preot din latinul prebyster,vulgar prebiter, corespunde in privinta sensului lui senior. Macedo-romanii zic preftu pe langa care mai poseda si afendulu(p64).O alta denumire latina a preotului ortodox, părinte din latinul parentem corespunde semasiologicește vorbei popă din paleo-slavicul popu, care la randul sau,vine din vechi germanul phapho din greco-latinul papa(tată).Acceptiunea de papă, adica de capetenie a catolicismului, o dobandi vorba latina numai de Gregorie I(590-604).

Diaconul si Diacul vin din neo-greaca.

Călugăr vine din neo-greaca si inseamna bunul batran, o numire onorifica ca si preot.Pentru notiunea de eremit,(cel ce-si petrece viata in pustie) poporul se serveste de 2 cuvinte- săhastru din greaca si pustnic din paleo-slava

Mătanie vine din greaca care de la sensul schimbarea cugetarii s-a restrans in română la manifestarea externa a actului mortal, la mijlocul de a ispasi pacatele, la inchinaciune, ingenunchiare. Pluralul mătănii ca si albanezul metani care inseamna rozariul sau globuletele cu care calugarii isi numara rugaciunile.Uneori cuvantul mătanie pierde in română orice urma din semnificatia sa primitiva abstracta si religioasa si asemnea ca paleo-slavicul metaniia inseamna orice inclinare a corpului sau a capului.

Biserică arhaic băsearecă,besearecă, din medio-latinul baseleca pentru basilica cu sensul de aedes sacra templum,ecclesia.Acest sens dateaza din sec.al IV-lea cand crestinii incepura a ridica bisericile in stilul basilicelor romane. Macedo-românii au băsiarică, istriano-românii au pe langa biserică,beserecă si ghiesa,chiesa din italianul chiesa de unde si albaneste kisă,klisă(p66).

Templum -un alt termen latin, pl.templa, sub forma tâmplă, s-a restrans in română la acea parte a bisericii care desparte altarul de public si care e impodobita, in fata altarului cu icoanele si chipurile sfintilor-de unde tâmplar inseamna primitiv mesterul care facea tâmplele sau iconostasele. La albanezi tembl din greaca inseamna partea bisericii ortodoxe neaccesibila mirenilor. Cu neologismul templu, poporul desemneaza casa de rugaciune a celor neortodocsi, fie ei protestanti sau evrei.

Alatar – in albaneză termenul este alter din latinul altare. O alta forma din popor este cea de oltar din slavicul oltari(p67) de aceeasi origine.Din acceasi limba mai avem prestol si jertfelnic.

Cimitir termenul vine din greaca si inseamna lacas de dormire. Moldovenii si aredelenii intrebuinteaza pentru acceasi notiune cuvantul țintirim, ungureste cinterem din latino-grecul coemeterium.

Mormânt vine de la macedo-români sub de numirea de mărmintu,nu deriva de-a dreptul din latinul monumentum ci dintr-una din formele posterioare monimentum sau morimentum.

Trecand la calendar se observa ca in afara de denumirile lunilor imprumutate pe cale literară din greaca adica ianuarie sau ghenarie,

2

fevruarie,martie,aprilie,mai,iunie,iulieaugust,septemvrie,noiemvrie si dechemvrie, s-a mai pastrat in popor si o nomenclatura romîno latină.

Carindar sau gerar –primul din latinul calendarium ca si albanezul kalenduer.

Făurar sau luna lui faur ca si albanezul fruer,o forma populara a latinului Februarius.Macedo-romănii ii zic șcurtu adica scurt, februerie fiind cea mai scurta luna a anului.

Marț sau mărțișor, macedo-românii ii zic marțu din latinul Martius.Mărțișor ca si in neo-greaca inseamna laț impletit din fir rosu si alb.

Prier in albaneza se spune pril,in tiganeste si macedo-română aprir fiind o transformare populara din latinul Aprilis.

Florar sau luna lui prătar adica luna livezilor.Prima zi a acestei luni se numeste in Transilvania arminden adica ziua Sf. Ieremia.

Cireșar sau cireșel pentru iunie in albaneza kiurșuer,macedo-română cirașarlu si sârbeste ceresniari iar istriano-românii ii zic pomaiciu adica luna ce vine dupa mai(p69)

Luna lui cuptor sau iulie-este numita asa aceasta luna datorita caldurilor mari.

Gustar –forma populara din Augustus numit din popor Gustea si măsălar adica luna secerisului. Mcedo-românii îi zic alunariu adica luna cand se culeg alunele.

Răpciune- din latinul raptio-luna secerisuli ca si albanezul vieșt(toamnă), literal luna culegerii viei.Aceeasi luna mai poarta denumirea populara de vinicer adica luna vinațurilor.

Brumărel pentu octomvrie, Brumarlu pentru noiemvrie din macedo-română adica lunile cu bruma mica sau mare.

Andrea sau Undrea(p70) pentru dechemvrie adica luna Sf Andrei a carui sarbatoare este pe 30 noiemvrie. Aceeasi luna se mai numeste la români si ningău adica luna ninsorilor.

Diviziunea saptamanii e de origine semitica.Vorba daco-română săptămână ca si cea macedo-română septămână, a mai fost imprumutată posterior din latinitatea ecleziastică.

Toate zilele saptamanii sunt de origine latina cu exceptia sâmbetei care e de origine macedo-română sămbată.

Duminica- din latinul dominica,termen ce ar fi trebuit sa sune dumenică dupa legile foneticei romane.

Pentru 5 din zilele saptamanii luni,marti,miercuri,joi si vineri a triumfat paganismul, sambata vine din limba ebraica iar duminica se datoreaza noii sale religii.

Sarbatoare vine de la verbul a serba din latinul servare- a pastra, a tine anumite zile

3