Familia Crestina

6

Click here to load reader

description

despre familia crestina, sfaturi, povete, indrumari

Transcript of Familia Crestina

Page 1: Familia Crestina

Sfantul Nicolae Planas este cunoscut ca

ocrotitor al celor casatoriti deoarece multe

sunt familiile care, in urma rugaciunilor catre

sfant, au dobandit linistea.

Sfantul Nicolae Planas s-a nascut in anul

1851 in insula Naxos, intr-o familie de crestini

practicanti. Inca de mic, a indragit viata liturgi-

ca a Bisericii invatand singur cantarile auzite la

slujbe, iar, mai apoi, invatand sa citeasca din

"Psaltire” si din "Vietile Sfintilor”. Dupa ce la

varsta de 19 ani a ramas fara tata, s-a mutat

impreuna cu mama sa in Atena.

Cu toate ca tanarul Nicolae, inseta dupa

Dumnezeu, acesta nu a ales calea monahis-

mului, ci calea familiei, casatorindu-se cu

tanara Eleni Provelegiou, cu care a avut un

singur copil: Ioan. A fost hirotonit diacon in

anul 1879 la Biserica "Schimbarea la Fata“ din

Atena, iar, in anul 1884, a fost numit preot in

Biserica Proorocului Elisei. Moartea sotiei sale

a facut ca el sa imbratiseze viata monahala, fapt

ce a reprezentat o continuare a vietii sale de

nevointa pentru Hristos.

Slujeste pentru o perioada in parohia

inchinata Sfantului Pantelimon, din care este

alungat prin uneltirile facute de preotul pe care

il invitase sa slujeasca

impreuna cu el si de epi-

tropii bisericii. Dupa

aceasta intamplare,

parintele Nicolae va sluji

la Biserica Sfantul Ioan

vreme de 50 de ani.

Parintele ajunsese un

adevarat inger in trup,

fapt pentru care Dumne-

zeu a revarsat asupra sa

darul facerii de minuni. Nu o data, parintele a

fost vazut slujind deasupra pamantului,

ridicandu-se asemenea Sfintei Maria Egiptean-

ca.

Rugaciunea era mangaierea parintelui Ni-

colae, iar luminarea harului pe care o primea

prin ea il ajuta sa descopere in sufletele celor ce

-l cautau, patimile si pacatele cele mai ascunse,

de care nici cei veniti la spovedanie nu-si

dadeau seama. Oriunde cunostea familii

nevoiase, se ducea, fara ca sa-l vada cineva,

si le ajuta cu tot ceea ce aveau nevoie. A

casatorit multe fete sarace, a sprijinit

studenti, platind cursurile si cartile celor

nevoiasi,toate facute in desavarsita discretie.

Pagina 12 FAMILIA CREȘTINĂ

SFANTUL NICOLAE PLANAS, OCROTITORUL CELOR CASATORITI

"O femeie avea de multi ani neintelegeri cu

barbatul ei. Dupa ce a reusit sa faca rost de

niste manecute de la o pereche de vesminte cu

care slujise sfantul, le-a pus in casa ei intr-o

cutiuta pe care o tinea pe un iconostas. Dupa ce

s-a rugat sfantului, linistea

binecuvantata a venit si in familia

ei."

***

"O tânără trăia de nouă ani în

desfrâu cu un bărbat care nu voia să

o ia de soție. Sfântul, înțelegându-i

frământarea – o, și cât de tare suferă

fetele aflate în această situație - a

spus că vrea să îl cunoas-

că pe acest om. Cum au

ajuns în fața părintelui

Nicolae, bărbatul a spus:

„Vreau să mă căsătoresc!”. Lanțurile diavolului

care îl ținuseră legat atâția ani s-au sfărâmat la

vederea robului lui Dumnezeu."

***

"O fata suferea de o boala psihică și, pentru

că vreme de doua luni nu dormise,

ajunsese la epuizare. In cele din

urma, dupa ce a fost acoperita cu un

palton al sfantului, palton care dupa

moartea sfantului ramasese la rudele

sale, fata a cazut intr-un somn

adanc. S-a insanatosit si, desi atunci

cand era bolnava doctorii ii

spusesera ca nu poate avea copii

sanatosi si ii interzisesera sa se casatoreasca,

cu ajutorul lui Dumnezeu si pentru

rugaciunile sfantului s-a maritat si a avut

copii foarte sanatosi."

Articolele din acest

supliment sunt pre-

lucrate de pe diverse

site-uri ortodoxe

SUPLIMENT DE SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

AL PAROHIEI LAZARET

NR. 2 - AUGUST 2012

FAMILIA CREȘTINĂ -

modelul iubirii dintre persoanele Sfintei Treimi

Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa

asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei Tre-

imii. Dumnezeu nu e singur, Dumnezeu e o

relatie de iubire. Dumnezeu e iubire! De aceea,

noi, oamenii, creați dupa chipul si asemanarea

Lui, nu putem sa nu iubim și sa nu vrem sa fim

iubiti. Pentru ca acesta este fundamentul fiintei

noastre! Dumnezeu este iubire si totul din lu-

mea asta tanjeste dupa iubire.!

Astfel, pentru a se împlini prin iubire, Dum-

nezeu a înființat încă din începuturi, de la crea-

rea omului, taina comuniunii prin căsătorie, când

a creat-o pe Eva din coasta lui

Adam și pentru Adam, spunând

că „nu este bine să fie omul

singur”. Dumnezeu pune astfel

alături ființei umane un tovarăş

de viață, pe cineva care să-l

ajute în nevoi și care să se

împărtășească din aceleași

bucurii și suferințe.

Tocmai ca sa aiba nevoie

unul de altul, pentru ca oamenii

să se împletească unul cu celălalt, Dumnezeu i-a

facut pe oameni incompleti, căci daca ne-ar fi

facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri.

Dumnezeu dorește astfel, prin căsătorie, o

unitate deplină între două suflete, bărbat și feme-

ie, care își unesc viața. Căsătoria oglindește în

ea, în fapt, unitatea Treimii, astfel că ea apare ca

cea mai dezvoltată şi perfectă imagine a lui

Dumnezeu. Reunind în sine pe cei doi soţi, deşi

rămân persoane distincte, face din amândouă un

singur „trup”, o singură fiinţă. „Vor fi amândoi

un trup” „Ca ei să fie desăvârşiţi prin unime”.

Sfântul Apostol Pavel vorbește despre căsă-

torie ca fiind o taină între Hristos și Biserică. În

plan omenesc, Hristos și Biserica sunt reprezen-

tate de soț și soție; iar unitatea Sfintei Treimi are

această corespondență: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

- soțul, soția și copiii.

Dar o astfel de unitate în iubire nu este posi-

bilă fără aducerea lui Dumnezeu în relația dintre

cei doi! Si fara efortul fiecaruia de a activa in

celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Este acel

frumos lucru pe care îl spunea un Părinte:

„Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe

Dumnezeu din celalalt.”

Căsătoria, spun Sfinții Pă-

rinți este o cale a desăvârși-

rii, iar dacă în călugărie,

desăvârșirea se realizează

prin împlinirea celor trei

voturi monahale, în căsăto-

rie se realizează prin res-

pectarea jurămintelor de la

cununie.

Iarăși învață Părin-

ții Bisericii că multe sunt scopurile căsătoriei.

Primul este împlinirea prin iubire. Al doilea este

întrajutorarea celor în nevoi. Iar al treilea este

perpetuarea neamului. Deci scopul prim al căsă-

toriei nu este nașterea de prunci, ci manifestarea

iubirii până la dăruirea totală de sine.

Părintele Nicolae Tănase, un mare apărător al

familiei, spune că, sub aspectul dăruirii până la

mucenicie, căsătoria este superioară călugăriei.

De aceea în slujba nunții, în ocolișul mesei se

cântă frumoasa cântare: „Sfinților mucenici, care

bine v-ați nevoit ”.

FAMILIA ORTODOXĂ - ÎNTRUCHIPARE A SFINTEI TREIMI

Page 2: Familia Crestina

Pagina 2 FAMILIA CREȘTINĂ

- Persoana cu care ne vom căsători este aleasă

de noi sau de Dumnezeu?

- Și, și. Și de noi, și de Dumnezeu. De noi,

prin acțiunea noastră, și de Dumnezeu prin vo-

ința Lui. Pentru că El vrea ceea ce noi vrem,

asta dacă noi vrem după El.

- De ce iubirea unui îndrăgostit poate trece în

timp? Este ea trecătoare?

- Este trecătoare, dacă nu vezi în cel pe care

îl iubești pe Hristos, aceea este trecătoare, dar

poate să devină netrecătoare.

- Să zicem că doi tineri doresc să întemeieze o

familie pe principii creștine, să trăiască ca niște

oameni ai Bisericii. Ce trebuie ei să facă pentru

a reuși în acest sens?

- În primul rând, să înceapă bine.

Căsătoria lor trebuie să înceapă bi-

ne, pe o bază solidă. În momentul

în care începi căsnicia ta cu „nu”,

căsnicia ta nu este rezistentă. În mo-

mentul în care îți faci planuri cum să

nu faci copii timp de doi ani, pentru

că nu ai terminat facultatea, cum să

nu faci copii timp de cinci ani pen-

tru că nu ai încă un apartament și

serviciu, în momentul acela nu mai

putem discuta despre reușita în căs-

nicie. Nu trebuie să-ți începi căsă-

toria cu nu.

Apoi, trebuie să o începi nu după,

nu până, ci s-o începi la timp, adică să te căsăto-

rești la timp, fără să te pregătești exagerat de

mult, fără să stabilești mii de principii, bazându-

te pe sinceritatea ta și pe sinceritatea celuilalt.

Urmează să avem în vedere următorul lucru:

prezentarea cât mai amănunțită a defectelor

noastre, pentru că obișnuim să prezentăm nu-

mai calitățile. Dar trebuie să ne prezentăm și

defectele pentru a vedea dacă celălalt este dis-

pus sau are puterea să le suporte. Dacă o fată nu

știe să facă de mâncare, trebuie să spună: „Nu

știu să fac de mâncare”. Asta se poate rezolva,

că învață. Dar dacă cineva are un defect, de

exemplu, este gelos, asta trebuie să spui, să vezi

dacă celălalt poate să suporte, pentru că gelozia

este rugina dragostei și asta distruge.

- Dacă unul din miri nu este feciorelnic, acea

căsătorie este sortită eșecului?

- Nu este sortită eșecului. Era bine să nu fie

așa. Atât. Numai că unul dintre ei a furat de la

Dumnezeu ceea ce El tot îi dădea. Trebuie să

facem canon, să anulăm consecințele păcatului.

- Care credeți că trebuie să fie principala cali-

tate a unei viitoare soții și respectiv a unui vii-

tor soț?

- O soție trebuie să fie bună. Dacă este bună,

toate calitățile decurg din bunătatea. Soțul tre-

buie să nu fie bețiv, fumător, afemeiat, gelos,

zgârcit și să aibă frică de Dumnezeu. De

exemplu, o soție bună, când soțul

are probleme cu ulcerul, ea îi face

un ceai, iar dacă nu este bună, tu

te zvârcolești pe jos și ea doarme.

Dar și invers. Din bunătate izvo-

răște tot.

- Se poate întregi și reînnoi o

căsătorie în care unul din soți l-a

înșelat pe celălalt? Ce ar trebui

să facă cel înșelat până n-ar fi

călcat în picioare încă o dată?

- Se poate reîntregi. În primul

rând, trebuie să nu îi spună celui-

lalt. Am văzut o sinceritate adesea

manifestată care este o sinceritate

greșită. Trebuie să fin sinceri, dar nu până acolo

încât mărturia noastră să fie cruntă. Dacă celă-

lalt știe sigur, îi spui și tu și îi ceri iertare, dar

dacă nu știe, nu trebuie să îi spui. Trebuie să

faci tu canon în schimb, te spovedești. Înșela-

rea nu înseamnă călcare în picioare a parteneru-

lui, ci călcarea în picioare a iubirii. Dar iubirea

nu trebuie să se oprească atunci când celălalt

greșește, dacă ea este iubire. Trebuie să se

meargă la recuperare. Trebuie recuperat

soțul sau soția. Asta se numește iubire. A ierta

soțul sau soția care a greșit înseamnă mai mult

decât a te căsători cu cel care nu mai are mâini

și picioare!

CUM SĂ ÎNTEMEIEM O FAMILIE ORTODOXĂ?

DE VORBĂ CU PĂRINTELE NICOLAE TĂNASE

În abordarea problematicii și înțelegerii în

familie, Arhim. Efrem din Sf. Munte învăța:

„La baza familiei trebuie să fie o comuniune în

Hristos - aceasta este foarte important! Nu cred

că este posibilă vreo căsătorie fără acordul

lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte

unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori

moare vreunul dintre ei, ori se des-

part. Dacă se ajunge însă la căsăto-

rie înseamnă fie că unirea este bine-

plăcută Lui, fie că aceasta este doar

acceptată de El. De aceea, soţii

trebuie să se tolereze,să fie îngă-

duitori unul cu celălalt, iar seara

să discute despre întâmplările zilei,

dând fiecare explicaţii pentru a evi-

ta neînţelegerile”

Tot în acest sens, Părintele orto-

dox Charlie Shedd, consilier famili-

al oferă căsătoriților o mică „suită”

de sfaturi pentru o armonioasă conviețuire

în familie, sfaturi pe care soții ar trebui să și le

însușească în mod personal:

1.„Scopul nostru este să devenim „cei mai buni

prieteni." De vreme ce prietenia se formează în

timpul petrecut împreună, vom avea zilnic cel

puţin o mică „vizită" la celălalt. Ne vom aranja

programul astfel încât aceasta să fie mereu

printre priorităţile zilei.

2.Vom ieşi împreună în oraş cel puţin o dată

pe săptămână. La cină, prânz, sau cu orice altă

ocazie, timpul petrecut citind ce se întâmplă în

sufletul celuilalt este întotdeauna timp bine

folosit. Nu vom lăsa niciodată copiii sau servi-

ciul, banii sau orice fel de întâlnire, şi nici tira-

nia momentelor în care „nu putem" sau

„trebuie" să facem altceva, să ne înghesuie tim-

pul pe care ni-1 facem unul pentru altul.

3.Ne vom face un scop din a fi sinceri până la

capăt. Întrucât asta presupune sinceritate faţă de

sine, vom dedica pentru început o perioadă

analizei sinelui. Prin studiere şi discutare, vom

căuta să înţelegem cum poveştile noastre, ale

fiecăruia, ne afectează căsnicia.

4.Ca ideal, patruzeci şi opt de ore va fi limita

noastră de „ascundere". Dar cum bineînţeles că

sincerităţii absolute nu i se poate impune un

termen limită, am convenit ca atunci când nu

suntem în stare să ne exprimăm cum trebuie, ne

vom strădui în continuare şi îi vom cere celui-

lalt să ne mai acorde încă puţină răbdare.

5.In relaţia noastră va domni iertarea

şi înţelegerea totală. Vom întreba,

dar nu vom condamna. Vom cău-

ta ca între noi să existe o atmosferă

unde mărturisirea unui lucru se

loveşte de urechi înţelegătoare şi

blânde.

6. Vom respecta intimitatea celui-

lalt. Nu vom sufoca prin curiozitate

excesivă.

7. Vom ţine minte mereu faptul

că misterul este o binecuvântare.

Va dura probabil o viaţă întreagă pentru a um-

ple toate golurile şi pentru a ajunge la o relaţie

perfectă şi de aceea va trebui să fim blânzi.

Vom iubi din toată inima ceea ce ni se oferă

azi, şi vom aştepta răbdători ziua de mâine”.

Adresându-se către soți, Părintele afirma:

„Şi mai e încă ceva, ce ai face bine să ai întot-

deauna în vedere: Femeile reacţionează foar-

te bine la devotamentul demonstrat practic.

Mă grăbesc mereu la ziar sau la televizor,

înainte să văd dacă nu cumva pot să o ajut

cu ceva? Cât timp a trecut de când am făcut

ultima dată una din treburile ei în casă, fără să-

i spun, doar ca să o surprind?

Dacă astfel de liante „lumești” sunt eficiente

în crearea unei armonii sufletești între soți, cea

mai bună unitate sufletească se realizează pe

plan duhovnicesc, după cum sfătuia și Arhi-

mandritul Efrem: „Pe cât puteţi, să vă rugaţi

împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun,

uneşte familia. E bine ca soţii să se spove-

dească la acelaşi duhovnic şi să meargă

amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un

lucru care îi uneşte foarte mult.

Pagina 11 FAMILIA CREȘTINĂ

CUM SĂ REALIZĂM ARMONIA ÎN FAMILIE?

Page 3: Familia Crestina

Pagina 10 FAMILIA CREȘTINĂ

CÂND DESFRÂNAREA ÎȘI FACE LOC ÎN FAMILIE

Vorbind despre defrânare, Sfântul Maxim

Mărturisitorul spune că ea „formăluiește"

mintea, întunecă şi îi slăbeşte sufletului, până

la abolire, puterea de discernere şi de control

asupra facultăţilor sau funcţiilor sale trupeşti şi

spiritual. Desfrânarea distruge iubirea dintre

cei doi soți, căci se ajunge a nu se mai iubi

omul, ci trupul! Cel desfrânat nu mai vede

persoana „iubită" a fi un subiect, un suflet, cu

bucuriile şi expectanţele sale, ci o socoteşte a fi

o „jucărie sexuală", un trup, pe care să îl con-

sume, să îi procure plăcerile mult visate.

În cadrul familiei, Sfinţii Părinţi identifică trei

forme generale ale desfrânării: desfrânarea din

suflet sau cu gândul, satisfacerea plăcerii

trupeşti în afara relației cu femeia şi păcatul

curviei în sânul familiei, prin lipsa unei disci-

pline conjugale, care să se conformeze cuvin-telor

Evangheliei şi îndemnurilor Bisericii. Nu vorbim aici

despre preadesfrânare, care deja înseamnă infidelitate,

desfrânare în afara căsătoriei și trădarea iubirii dintre

cei doi, ci despre desfrânarea în însăși sânul familiei.

Biserica Ortodoxă nu recomandă distrugerea sau

suprimarea relației trupești, ci sublimarea acesteia,

orientarea lor într-o direcţie spirituală care să con-

ducă la înduhovnicirea vieţii umane. Aşadar, relaţia

conjugală dintre bărbat şi femeie nu este con-

siderată păcătoasă, atâta timp cât ea respectă

sensul şi finalitatea pe care Dumnezeu i-a

dat-o: aceea de manifestare, chiar şi la acest

etaj - trupesc -, a iubirii plenare dintre cei

doi, şi conducând spre darul naşterii de

prunci. Însă lipsa disciplinei în împlinirea ei îi

aduce fiinţei umane multe frustrări, dezechili-

bre şi neîmpliniri sufletești.

Accentuând necesitatea unei conviețuiri

creștinești în familie, Părintele Gleb Kaleda

spune : „Este important sa se respecte zilele

(miercurea, vinerea, duminica) si perioadele

de post (postul Mare, al Craciunului, al

Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, si al Ador-

mirii Maicii Domnului). Sotii trebuie sa se

infraneze si in zilele in care se pregatesc sa

primeasca Sfanta Impartasanie.”.

Iar Părintele Arsenie Boca atenționează pe

preoți: „Sfătuiţi pe oameni ca să păzească

nepătată sarcina, căci orice legatură trupească

peste copilul din pântece, e rea, căci se

întipăresc în copil toate poftele părinţilor şi la

împlinirea vârstei toate răsar ca ciupercile după

ploaie, toate faptele tatălui. Când creşte copilul,

cresc şi faptele moştenite. ”

Un lucru ce merită subliniat îl constituie

atitudinea de discernământ a soților față de

comuniunea trupească. În acest sens, Sfântul

Apostolul Pavel spune: “Sa nu va lipsiti unul de

altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca

sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si

iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca

satana”. Iarăși Sfântul Ioan Gură de Aur în-

vață: „Trebuie a prefera buna-înţelegere înain-

tea tuturor. Fie, de pildă, o femeie şi un bărbat,

şi înfrânându-se femeia, fără ca bărbatul să

voiască. Deci pentru ce te miri dacă el din

această pricină curveşte, sau dacă nu curveş-

te, apoi este veşnic tulburat, veşnic în luptă şi

pricinuind femeii mii de neajunsuri? Care

este folosul postului dacă dragostea este sfâşia-

tă? Nici unul. Câte Femeia care vrea să se înfrâ-

neze fără voia

bărbatului ei, va

da socoteală

înaintea lui

Dumnezeu de

căderea lui în

adulter şi va fi

mai vinovată

decât bărbatul ”.

„Pentru nepăzirea postului şi a sărbători-

lor, pentru zămislirea de copii în zile neîngă-

duite vine pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru

nepăzirea de pofta trupească pe care au înti-

părit-o în ei, în vremea celor nouă luni de

sarcină, se nasc copii îndărătnici, neascultă-

tori şi fără frică de Dumnezeu. Aceştia vor

cădea în curvie toţi şi mulţumire în viaţă nu

vor avea”.

Părintele Arsenie Boca

„Mai presus de toate, ingrijiti-va sa aflati

despre credinta celuilalt. Are el sau ea

credinta? Are idealuri persoana pe care va

ganditi sa v-o faceti tovaras de viata? Daca

pentru el Hristos nu inseamna nimic, cum vei

putea sa intri tu in inima sa? Daca n-a fost in

stare sa Il pretuiasca pe Hristos, crezi ca te va

pretui pe tine? Discuta mai inainte lucrurile cu

duhovnicul. Examineaza impreuna cu el fiecare

amanunt, si el va sta de partea ta ca un prieten

adevarat, iar cand iti vei atinge tinta, casatoria

ta va fi un dar de la Dumnezeu.

Apoi, nu alegeti pe cineva care-

si pierde vremea prin cluburi,

distrandu-se si aruncandu-si banii

pe excursii si luxuri. "M-am

casatorit ca sa-mi traiesc viata" , ii

auzi spunand pe unii, "nu ca sa stau

inchis intre patru pereti". "M-am

casatorit ca sa ma bucur de viata“, spun ei, si

apoi isi lasa copiii - daca au copii - in grija unei

straine, ca sa poata fugi la teatru, la film sau la

vreo alta adunare lumeasca. Si astfel, casele lor

ajung niste hoteluri in care se intorc seara sau,

mai degraba, noaptea, dupa ce s-au distrat si le

trebuie odihna. Oameni ca acestia sunt goi pe

dinlauntru, si simt un gol adevarat in casele lor.

Insa care sunt urmarile? Le vedem in fiecare zi.

Casatorii esuate. Temelia căsătoriei este îm-

preuna-păşire pe drumul credinţei. Altfel,

toate sunt în zadar”.

(Arhimandritul Efrem)

În alegerea soțului/soției, Părintele Paisie

Aghioritul punea foarte mult accent pe odihna

sufletească pe care ți-o oferă cealaltă persoană,

odihnă spre care tinde fiecare suflet în parte:

”- Mai întâi să se îngrijească să afle o fată

bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru

că pe fiecare îl odihneşte alt caracter de om.

Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai

ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai

multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei

exterioare. Atunci când tânăra este

un om de nădejde şi este înzestrată

cu bărbăţie, aceasta îl ajută foarte

mult pe bărbat să afle îndată înţe-

legere şi să nu-l doară capul. Dacă

are şi frică de Dumnezeu şi sme-

renie, atunci se pot lua de mână ca

să treacă râul cel primejdios al

lumii”

Marele duhovnic al nostru, Părintele Arsenie

Papacioc sfătuia că „- Trebuie sa simti ca

celalalt e pentru tine. Exista o forta nevazuta

in tine, cu care simti ca acesta este… cel ce

este! Il vezi cum se manifesta, ii vezi naivitatea

celuilalt, cumintenia, dorinta de a se darui, dar

nu doar numai pentru placeri; sa aiba, deci, o

identitate crestina, un eroism de a-si mentine

aceasta identitate.” Apoi „floarea sta in glas-

tra; baiatul trebuie sa umble sa si-o aleaga. Fata

nu trebuie sa bata cararile baiatului, ci baiatul

sa dea peste ea. Si apoi, voi trebuie sa pretuiti

foarte mult femeia”

Pagina 3 FAMILIA CREȘTINĂ

Cum să ne alegem sufletul pereche?

„Odată, un tanar indragostit a mers la un duhovnic iscusit, pentru a-i cere sfatul in legatura cu o fata pe care o cunoscuse. Spera ca acesta ii va da indemn de casatorie sau de

despartire. Intrebat asupra calitatilor fetei, baiatul a inceput sa o laude, spunand mai intai ca este frumoasa. La auzul acestor cuvinte, duhovnicul a asternut pe hartie un "zero". Apoi a

aflat ca este bogata si a mai adaugat unul. Enumerarea s-a continuat, iar la fiecare calita-

te, avva adauga cate un zero. La un moment dat, el l-a intrebat pe tanar: "Dar credincioasa este?", iar tanarul a raspuns ca, in fapt, pentru aceasta a ales-o. Batranul a asezat in fata

sirului bogat de zero-uri cifra unu si i-a spus tanarului: "Cu adevarat ti-ai gasit jumatatea,

pentru ca daca nu ar fi avut credinta - acel "unu" din fata zero-urilor -, toate acestea, oricat de multe ar fi fost, nu aveau nici o valoare”.

Page 4: Familia Crestina

Importanța libertății în viața voastră

Marea dorință pentru o femeie care își iubește

bărbatul este de a împărți imediat orice cu el.

Dar, am să-ți spun următorul lucru: nu veți pu-

tea niciodată să ajungeți în vârful înalt al legătu-

rii desăvârșite, dacă nu veți acorda unul altuia

mica libertate necesară. Nu pătrunde cu forța în

spațiul personal al celuilalt, nu vă asfixiați unul

pe celălalt, deoarece există pericolul de a vă

desființa reciproc.

Trei de „trebuie” pentru soție, în asigura-

rea armoniei unei familii:

Trebuie să-l întâmpini cu bucurie, atunci

când vine acasa. Un soț a făcut următoarea observație pito-

rească: „Prima ei treabă, când intru pe ușă este

să golească asupra mea coșul de gunoi”, și a

continuat explicând mania pe care o are soția lui

să adune toate veștile rele ale zilei și să le des-

carce de îndată ce el ajunge acasă: „Cel mic a

spart geamul de la ușa vecinului”, „Furtunul din

grădină s-a spart din nou”, „Repară-mi odată

robinetul ”.. Toate aceste vești neplăcute contri-

buie la orice altceva, numai la întoarcerea nor-

mală a unui bărbat acasă nu.

Trebuie să vă faceți timp să fiți împreu-

nă, ieșiri, destăinuiri, schimbări de impresii

Trebuie să știi cât poți de multe despre

profesia lui și să-l susții în toate planurile și

idealurile lui

Câteva „reguli” pentru o ceartă corectă:

1. Înainte să răbufnească o ceartă, asigurați-

vă amândoi că momentul este cel mai potri-

vit. Când vezi că soțul tău se întoarce obosit de

certurile care loc la serviciu, să știi că nu este

ziua potrivită să te cerți și tu cu el. De aseme-

nea, și el trebuie să știe să recunoască „steagul

alb” pe care îl ridici tu, chiar dacă el stă să ex-

plodeze. Această reciprocitate este esențială

pentru asigurarea unei armonii

2. Nu uitați că fiecare ceartă are ca scop

final înțelegerea mai profundă a celuilalt. Atunci când au loc certuri între voi, nu uitați că

scopul vostru nu este să vă scoateți ochii unul

altuia, ci să

îmbunătățiți

căsnicia voas-

tră, încercând

o înțelegere

reciprocă mai

profundă

3. Într-o

ceartă, con-

trolați-vă

bine

„armele”, asigurându-vă ca nu sunt pericu-

loase. Una dintre marile greșeli într-o ceartă

este sadismul, în forma lui gravă, acela de a

reproșa celuilalt lucruri ce țin de propria persoa-

nă, pe care acesta nu le poate schimba sub nici o

formă. Chiar și cea mai ușoară critică are nevoie

de o anumită diplomație, pentru că poate răni

profund sufletul omului.

4. Străduiți-vă să coborâți, nu să ridicați

tonul vocii voastre

5. Nu vă certați niciodată în public și nu

faceți cunoscute celorlalți problemele voastre

personale

6.Să fiți pregătiți oricând pentru reconcili-

ere, atunci când unul va spune „stop”. Ierta-

rea în căsnicie înseamnă să știm nu „cine a fă-

cut” sau „de ce a făcut” sau „cum a putut să

facă”, ci „care este cea mai scurtă modalitate de

a remedia situația”.

În relația unei soții cu soțul ei, trebuie să

lipsească cu desăvârșire ironia la adresa so-

țului. Vor veni momente când va avea cele mai

imposibile idei. Nu-l ridiculiza, deoarece ironia,

în doze mai mari sau mai mici, îl face întotdeau-

na pe orice bărbat să se închidă în el. Iarăși lau-

dă-l pentru reușitele lui și nu flutura, în fața

lui, drapelul realizărilor celorlalți, de exem-

plu: „Uite, Tache a reuțit să ia conducerea între-

prinderii!” O astfel de presiune a soției nu

„promovează”, ci descurajează orice efort co-

mun în căsnicie. Și este posibil ca soțul tău să

nu aibă, pur și simplu, predispoziția de a urma

drumul lui Tache.

Pagina 4 FAMILIA CREȘTINĂ

SFATURI PENTRU O SOȚIE BUNĂ - de la Părintele ortodox Charlie Shedd

Pagina 9 FAMILIA CREȘTINĂ

O VIZIUNE MEDICALĂ ASUPRA RELAȚIEI TRUPEȘTI ÎN FAMILIE

„În convieţuirea căsătorească nu-i bun nici

abuzul, nici refuzul. Abuzul atinge pe soţ,

refuzul atinge pe soaţă şi pe soţ. Cum aceasta ?

Aşa-i făcut omul de către Dumnezeu, bărbat şi

femeie, un singur trup. Cu cunoştinţele contem-

porane de biologie, de endocrinologie şi de

neurologie putem înţelege clar acest lucru.

S-o luăm, fugitiv, cu putină biochimie endo-

crină. Pentru clarificare trebuie spus şi numele

produselor de biosinteză ale glandelor: hormo-

nii. Aceştia sunt substanţe de biosinteză, produ-

se de glande, şi vărsate în circuitul mediului

intern al sângelui, în scopul menţinerii organis-

mului întreg în bune condiţii de viaţă.

Constituţional, natura bărbătească are o glan-

dă în plus faţă de femeie: prostata. Iată din tai-

nele prostatei: Aceasta sintetizează săruri ale

acidului glutamic. Acestea sunt substanţe abso-

lut necesare sistemului nervos atât al bărbatului,

cât şi sistemului nervos al femeii. Dar nu le

prepară decât bărbatul. Aici e explicaţia funda-

mental-biologică în temeiul căreia femeia e

atârnătoare de bărbat. Fără substanţele lui endo-

crine ea regresează nervos, mintal etc. Aci înce-

pe să se înţeleagă de ce au urmări nefaste şi

abuzul şi refuzul.

Dacă aceste substanţe, extrem de valoroase

pentru iconomia vieţii în bune condiţii ale siste-

mului nervos, sunt risipite pe plăcere, atunci

încep să apară urmările. Abuzul păgubeşte pe

bărbat de necesarul de substanţe glutamice sis-

temului său nervos (15 miliarde de neuroni) şi

încep fenomene de carenţă nervoasă, care pot

ajunge până la slăbirea totală a funcţiilor

mintale. S-au văzut atare cazuri de tâmpire a

minţii şi a pierderii totale a memoriei fără să fie

şi alte boli în organism. Respectivul era supra-

solicitat, iar el s-a predat. Urmările sociale se

înţeleg. Refuzul păgubeşte pe femeie. Deci nici

abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă socoteală şi o

convieţuire corectă”

Părintele Arsenie Boca

COMUNIUNEA TRUPEASCĂ - ÎN LUMINA ÎNVĂȚĂTURII ORTODOXE

După cum afirma Părintele ortodox Charlie

Shedd, un mare apărător al familiei creștine,

între cele mai minunate lucruri lăsate de Dum-

nezeu este și întâlnirea trupească dintre bărbat

și femeie, în forma ei desăvâr-

șită. Părintele explica faptul că

întâlnirea trupească în viața de

familie, binecuvântată de

Dumnezeu și trăită potrivit

legilor Lui, nu reprezintă un

păcat, ci trebuie înțeleasă ca

ceea ce ea este, o taină, o

comuniune în forma ei cea mai înaltă, contactul

cu viața însăși, în forma ei cea mai concretă.

Aceasta pentru că, mai presus de orice, com-

uniunea trupească este comuniunea cu Dum-

nezeu, Care în acel moment trimite suflet

noii ființe ce se zămislește; Dumnezeu este

con-lucrător cu omul la zidirea unei noi fiin-

țe umane.

În acest mod spiritualizat, de taină, înțelege

Biserica legătura trupească între soți, căci astfel

a fost lăsată ea de Dumnezeu. În legătură cu

acest subiect, Părintele Dumitru Stăniloaie spu-

nea: „Cred ca legatura intre barbat si femeie,

care produce un copil se traieste in mod

crestin, cu raspunderea acestui

act prin care dau nastere unui

copil de care vor avea grija. Ei se

angajeaza reciproc la toate grijile, la

toate oboselile si la toate eforturile

pe care le va angaja rodul acestei

uniri. Cred ca ei, chiar gandindu-

se ca prin aceasta unire iese un

copil, ei gandesc ca asta aduce o anumita

spiritualizare acelei legaturi. Este un pacat sa

tot desparti trupul prea mult de suflet. Legatura

aceasta nu trebuie vazuta numai trupeste.”

În mod similar învață și Mit.Antonie al Suro-

jului „Aceasta este deplinătatea căsătoriei: când

doi oameni se raportează unul la celălalt ca la

ceva sfânt și prefac toate relațiile lor, inclusiv

cele trupești, în Taină”.

Mitropolitul Antonie al Surojului

Page 5: Familia Crestina

Pagina 8 FAMILIA CREȘTINĂ

Care este, aşadar, rostul căsătoriei? Vă voi

spune trei din ţelurile de căpătâi ale acesteia.

Mai întâi de toate, căsătoria este o cale a

durerii. Tovărăşia dintre bărbat şi femeie se

cheamă „împreună-înjugare” (sizighia), adică

lucrarea celor doi cu o sarcină comună. Să cre-

dem că nunta ar fi un drum spre fericire este o

măsluire a căsătoriei, asemenea unei tăgăduiri a

crucii. Astfel, când priviţi la căsătorie de la

depărtare, toate par minunate. Însă când vă

apropiaţi, veţi vedea ce multe

clipe grele are. Căsătoria este o

împreună-mergere, o porţie co-

mună de durere şi, bineînţeles,

de bucurie. Când doi oameni se

căsătoresc, e ca şi cum ar zice:

Împreună vom merge înainte,

mână de mână, prin vremuri

bune şi rele. Vom avea ceasuri

întunecate, ceasuri împovără-

toare, de tristeţe, ceasuri plic-

tisitoare. Când necazurile par

copleşitoare, ar trebui să-ţi

aminteşti că Dumnezeu este cu

tine. El îţi va ridica crucea. El a

fost Cel ce ţi-a pus pe frunte

cununa căsătoriei. Dar când Îl rugăm ceva pe

Dumnezeu, El nu ne dă de îndată soluţia. Ne

îndrumă înainte foarte încet. Uneori, îi ia ani ca

s’o facă. Ridicarea Crucii în căsătorie este

esența. Unii, de îndată ce văd o piedică, o iau

la fugă. Uită de Dumnezeu şi de Biserică.

Însă credinţa, Dumnezeu şi Biserica nu sânt o

cămaşă pe care s’o dai jos de îndată ce ai înce-

put să asuzi. Trebuie să cercăm durere, altfel

viaţa nu va avea înţeles. Veseleşte-te, însă,

căci Hristos pătimeşte cu tine, şi Sfântul

Duh„se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite“.

În al doilea rând, căsătoria este o călătorie

a dragostei. Lucrul cel mai însemnat în căsăto-

rie este dragostea, iar dragostea înseamnă a

uni două în una. Iar Dumnezeu vrea o unire

nezdruncinată. „Sunt căsătorit” înseamnă că

soţul meu, soţia mea, e parte din mine, din

trupul meu, din sufletul meu. El sau ea mă

împlineşte. El sau ea este cugetul minţii mele.

El sau ea este pricina pentru care-mi bate ini-

ma. Sunt legat de celălalt. Trăiesc pentru celă-

lalt, şi pentru aceasta îi trec cu vederea greşe-

lile. Ce vrea perechea mea? Ce-l interesează?

Ce-i face plăcere? Caut prilejuri de a-i face

mici bucurii. Cum îl voi mulţumi astăzi pe

soţul meu? Cum o voi mulţumi astăzi pe

soţia mea? Această întrebare ar trebui să şi-o

pună zilnic orice om căsătorit. Ea se interesează

de grijile lui, de preocupările lui, de slujba lui,

de prietenii lui, pentru a putea avea

toate în comun. Fericirea ei este să

facă voia soţului. Soţia îşi arată dra-

gostea pentru soţ prin ascultare. Ea îl

ascultă întocmai cum Biserica ascul-

tă de Hristos. Împotrivirea, încăpă-

ţânarea şi nemulţumirea sunt secu-

rile care retează pomul fericirii con-

jugale. Bărbatul ar trebui să ţină

minte că soţia i-a fost încredinţată de

Dumnezeu. El îi dă întâietate de

bunăvoie. Pentru că o iubeşte, merge

ultimul la culcare şi se trezeşte pri-

mul. O ocroteşte, îi poartă de gri-

jă, îi dă încredere, îndeosebi când

este tulburată sau când este bolna-

vă. Ştim cât de sensibil poate fi sufletul unei

femei, sufletul unei femei se răneşte, este ade-

sea mărunt, schimbător şi poate cădea dintr-

odată în deznădejde. De aceea, bărbatul trebuie

să fie plin de dragoste şi gingăşie.

În al treilea rând, căsătoria este o călătorie

spre Cer, o chemare de la Dumnezeu, este o

taină. Hristos este în centrul tainei şi în centrul

vieţii lor. Căci deși căsătoria pare să unească

două persoane, de fapt nu sunt două, ci trei.

Bărbatul se căsătoreşte cu femeia, şi femeia se

căsătoreşte cu bărbatul, iar cei doi împreună se

căsătoresc cu Hristos. Aşadar, trei iau parte la

taină, trei rămân împreună în viaţă. Aşadar,

căsătoria e un drum: începe pe pământ şi se

sfârşeşte în cer. Dincolo şi mai presus de dra-

goste, dincolo şi mai presus de soţul tău, de

soţia ta, mai presus de întâmplările de zi cu zi,

adu-ţi aminte că eşti menit cerului, că ai plecat

pe un drum care te va duce acolo negreşit.

CELE 3 CĂI ALE CĂSĂTORIEI

„Firea femeii

este atât de slabă,

încât îndată ce

vede că soţul ei

arată o oarecare

amabilitate unei

alte femei, fie co-

legă de serviciu,

fie prietenă, în

sufletul ei se

aprinde invidia.

Nu pentru că ar fi o

pornire pătimaşă

ci, din pricina dragostei ce i-o poartă, doreşte

ca acesta să-i aparţină în întregime. Să ştiţi că

firea femeiască este pururea bănuitoare,

suspicioasă. Iar dacă va găsi motive de suspi-

ciune, devine fiară. De aceea, soţul trebuie

neapărat să dovedească practic soţiei că o

iubeşte. Căci dacă femeia nu simte tandreţea

soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici

de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii.”

„Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă

observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că

de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile

mai ales în prezenţa propriilor rude.

Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu,

acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-

am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci

să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi

suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie

întotdeauna că soţul o iubeşte şi trebuie să sim-

tă că în inima lui ea este pe primul loc.”

„Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un

comportament copilăros. De multe ori face

mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, tre-

buie să te cobori „la mintea ei”, să nu-i dis-

preţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi

astfel să aduci echilibrul în familie, deoarece în

familie atenţia trebuie îndreptată către mădula-

rul cel slab care este femeia.”

„Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic,

pentru că va veni vremea când veţi fi descope-

riţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea

în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse

ale voastre de la rude sau de la colegi. Dacă

soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei,

iar aceasta află de la colegii de serviciu, atât de

mare este rana sufletească, încât cu greu îşi

revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Da-

că soţia va înţelege că soţul îi este alături,

atunci este capabilă de orice jertfă.”

„Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răs-

punde pe loc, atunci când eşti dominat de

mânie, ci seara, în dormitor când veţi fi sin-

guri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-

ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi

blândeţe îi va pare rău, va plânge şi îşi va cere

iertare.” Arhimandrit Efrem din Sfântul Munte

„Eu recomand bărbaților ca, după termina-

rea muncii, să intre în vreo biserică și să stea

înăuntru 10-15 minute sau să stea în vreun parc

și să citească un capitol din Evanghelie, pentru

a se liniști puțin și după aceea să meargă la

casele lor liniștiți și zâmbitori, iar nu puși pe

ceartă. Să nu aducă acasa problemele pe care

le întâmpină la servici, ci să le lase în afara

ușii casei lor. (Părintele Paisie Aghioritul)

„Femeia este un suflet foarte sensibil, care

are nevoie de multă afecțiune din partea soțului

și pentru care comuniunea trupească are un

înțeles mult mai profund, sufletesc. De aceea,

după cum învăța și Părintele Gleb Kaleba,

„relatiile dintre soti cer multa rabdare si

tandrete, tact si intelegere. Femeia nu trebuie

traumatizata, ci sa primeasca bucurie la fiecare

descoperire noua a persoanei sotului.” Tot pe

această linie, Părintele Dumitru Stăniloaie afir-

ma că Ortodoxia nu dispretuieste trupul, dar

nici nu vrea sa ne coboram la placerile pur

trupesti, ci vrea sa ne inaltam la o traire spiritu-

ala prin trup; Sa nu uitam de duh, de spirit, in

legatura trupeasca. Iarăși Părintele afirma:

„Cred ca ei, (soții), chiar gandindu-se ca

prin aceasta unire iese un copil, gandesc ca

asta aduce o anumita spiritualizare acelei

legaturi”.

Pagina 5 FAMILIA CREȘTINĂ

SFATURI PENTRU UN SOȚ BUN de la Părinții Bisericii

Page 6: Familia Crestina

„Principala rătăcire în ce privește viața de

familie constă acum în faptul că toți caută și

așteaptă fericirea de la căsnicie ca pe ceva de-a

gata. Această fericire „de-a gata” nu există

însă nicăieri pe pământul nostru: totul se do-

bândește cu osteneală”.

Arhiep. Ambrozie Kliuciariov

“Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai

mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”,

îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea

ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încre-

derea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărba-

tul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja”.

”Cele mai mari scandaluri, se fac de la lu-

cruri de nimic. În familie unul trebuie să se

smerească înaintea celuilalt, să-i imite virtu-

ţile, dar să-i suporte şi capriciile”

Părintele Paisie Aghioritul

„Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt

pe Dumnezeu. Sa iubesti inseamna sa gravitezi

in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum

poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii

in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l

scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie,

cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obo-

sit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt

si pentru celalalt. Prin iubire si cu ajutorul lui

Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca

celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din

el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire.

Pentru ca fie- care

om e cu mult mai

mult decat se vede.

Si vine iubi- rea si

activeaza in cela-

lalt ceva ce habar

nu avea ca zace in

el. Ai nevoie de un

celalalt care sa iti dea

masura. In relatie

de doi, omul

evolueaza conti-

nuu. Si nu mai are

cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca,

sa ajungă la rutina. Pentru ca fiecare il face pe

celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un

boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui

este infinita. Multi oameni par incapabili de

sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au

fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa

infloreasca. ”

Părintele Pantelimon de la Oașa

„Nici bărbatul și nici femeia n-au în căsăto-

rie putere absolută unul față de celălalt. Silui-

rea voinței altui om, fie ea chiar în numele

dragostei, omoară însăși dragostea. Nenumă-

rate căsnicii sunt nefericite tocmai pentru că

fiecare dintre părți se socotește proprietar al

celui pe care îl iubește”

Preot Alexandr Elceaninov

„Încă un secret al fericirii în viața de fami-

lie este atenția reciprocă. Soțul și soția trebu-

ie să-și dea mereu unul celuilalt semne ale

celei mai tandre atenții și dragoste. Fericirea

vieții se alcătuiește din clipă după clipă: din

micile satisfacții pe care le ai de pe urma unui

sărut, a unui zâmbet, a unei priviri calde, a unui

compliment sincer și a nenumăratelor gânduri

și sentimente mărunte. Și iubirii îi trebuie o

pâine de toate zilele ”.

Sfânta Muc. Alexandra, Împărăteasa Rusiei

Pagina 6 FAMILIA CREȘTINĂ

DIN ÎNVĂȚĂTURILE BISERICII ȘI SFINȚILOR PĂRINȚI

Sfaturi care duc la o căsnicie fericită: (Episcop Alexandru Mileant )

1. Să nu fiți niciodată supărați amândoi în ace-

lași timp

2.Să nu ridicați niciodată vocea unul la celă-

lalt (cu excepția cazului când arde casa)

3. Dacă unul dintre voi trebuie neapărat să iasă

învingător din dispută, cedează tu

4. Dacă trebuie să mustri, fă asta cu dragoste

5. Niciodată să nu amintești greșelile din trecut

6. Nu mergeți la culcare fără să vă fi împăcat

7. Străduiți-vă, cel puțin o dată pe zi, să vă spu-

neți unul celuilalt, o vorbă bună

8. Dacă ai făcut ceva greșit, grăbește-te să-ți

recunoști greșeala și să-ți ceri iertare

Pagina 7 FAMILIA CREȘTINĂ

DESPRE CERTURI ȘI RĂBDARE ÎN FAMILIE - PĂRINTELE PAISIE AGHIORITUL

„Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios,

orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai

bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin

rugăciune acela se va linişti şi după aceea te vei

putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu

merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci

fac răbdare până ce va îndrepta vremea.

Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l

rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el.

Şi văd că numai prin răbdare se menţine

familia. Am văzut fiare care au devenit mielu-

şei. Prin încredere în Dumnezeu lucrurile evo-

luează duhovniceşte cu multă uşurinţă. Odată,

atunci când eram la mănăstirea Stomiu, am

văzut în Koniţa o femeie a cărei faţă strălucea.

Era mamă a cinci copii. Bărbatul ei era tâmplar

şi de multe ori lua lucrări împreună cu meşterul

meu. Numai un cuvânt dacă îi spuneau sătenii

la care lucra, ca de pildă, “Meştere, oare n-ar fi

bine să facem lucrul acesta aşa?”, el se înfuria.

“Cu mine o faci pe dascălul?”, le spunea. Ru-

pea sculele, le arunca şi pleca. Dacă la case

străine lăsa treaba neterminată şi pe toate le

spărgea, închipuieş-te-ţi ce făcea acasă. Un

astfel de bărbat avea acea femeie. Cu acest om

nu puteai sta nici măcar o singură zi, iar ea trăia

cu el de ani de zile. Fiecare zi era pentru sărma-

na femeie mucenicie, însă ea pe toate le suporta

cu multă bunătate şi făcea răbdare. Şi fiindcă

ştiam situaţia din casa lor, atunci când o întâl-

neam, o întrebam: “Ce face meşterul? Lucrea-

ză?”. “Ei, când mai lucrează, când mai stă pu-

ţintel”. “Cum o duceţi?”. Foarte bine. Părinte!”,

îmi răspundea aceea. Şi aceasta o spunea din

toată inima ei. Nu punea la socoteală nici faptul

că bărbatul ei strica sculele – şi scule de valoare

– nici că era nevoită, sărmana, să lucreze pe la

străini, ca să se poată descurca. Vedeţi cu câtă

răbdare şi cu câtă nobleţe sufletească le înfrunta

pe toate?! Şi nici măcar nu clevetise vreodată.

De aceea Dumnezeu îi dăruia mereu harul

Său, încât fata îi

strălucea. A reuşit

să-şi crească pe

cei cinci copii ai

ei, care au deve-

nit nişte oameni

foarte buni.

PILDE DESPRE RĂBDAREA ÎN FAMILIE

„Să vă certaţi cu toţi cei-

lalţi, dar între voi să nu

vă certaţi! Auzi, îţi dau

binecuvântare să te cerţi

cu cine vrei, dar cu

femeia ta să nu te cerţi!.”

(sfat al Părintelui către un

ucenic, Atanasie, arătând

cât de importantă este evi-

tarea certurilor între soți)

„Soţul a venit acasă mânios pentru că fusese

dat afară de la serviciu. Pentru că mâncarea

nu era gata, a luat farfuriile, una câte una, şi a

început să le spargă. Soţia i-a pus blând:

- Lasă măcar una, ca să ai în ce să mănânci.

Blândeţea glasului ei i-a înmuiat inima soţu-

lui:

- Toate de le-aş pierde, numai pe tine nu vreau

să te pierd. Cu credinţă în Dumnezeu, o scoa-

tem noi la capăt.”

„Un muncitor a căzut în patima băuturii. Soţia

lui l-a răbdat cât l-a răbdat, până ce a ajuns la

limită. S-a dus la duhovnic şi i-a zis:

- Mi-au ajuns trei ani de suferinţă, voi pleca la

părinţii mei...

- Nu te duce, că dacă îl laşi singur o să cadă şi

mai tare. Eşti singurul lui sprijin.

După alţi trei ani, după multe lacrimi şi mul-

te rugăciuni, soţul ei a început lupta cu

patima băuturii. După alţi doi ani, s-a lăsat

pentru totdeauna de băutură.”

„ - Părinte, nu mai pot trăi cu familia mea, nu

mai rezist în lume, mă gândesc să plec la mă-

năstire: greutăţi cu serviciul, cu soţia, proble-

me cu banii, dureri de cap cu copiii...

- Această încercare prin care treci face parte

din crucea mirenilor. Nu e ceva nou. Fiecare

drum cu ispitele sale. Nu scapi de luptă ple-

când la mănăstire. Şi, apoi, nu ai voie să îţi

părăseşti familia. Poate că, dacă îţi cresc

mari copiii şi rămâi văduv, îţi vei pune pro-

blema călugăriei. Dar până atunci alungă de

la tine orice gând despre părăsirea familiei.

Rabdă, rabdă şi te vei mântui. ”