Familia Crestina
Click here to load reader
description
Transcript of Familia Crestina
Sfantul Nicolae Planas este cunoscut ca
ocrotitor al celor casatoriti deoarece multe
sunt familiile care, in urma rugaciunilor catre
sfant, au dobandit linistea.
Sfantul Nicolae Planas s-a nascut in anul
1851 in insula Naxos, intr-o familie de crestini
practicanti. Inca de mic, a indragit viata liturgi-
ca a Bisericii invatand singur cantarile auzite la
slujbe, iar, mai apoi, invatand sa citeasca din
"Psaltire” si din "Vietile Sfintilor”. Dupa ce la
varsta de 19 ani a ramas fara tata, s-a mutat
impreuna cu mama sa in Atena.
Cu toate ca tanarul Nicolae, inseta dupa
Dumnezeu, acesta nu a ales calea monahis-
mului, ci calea familiei, casatorindu-se cu
tanara Eleni Provelegiou, cu care a avut un
singur copil: Ioan. A fost hirotonit diacon in
anul 1879 la Biserica "Schimbarea la Fata“ din
Atena, iar, in anul 1884, a fost numit preot in
Biserica Proorocului Elisei. Moartea sotiei sale
a facut ca el sa imbratiseze viata monahala, fapt
ce a reprezentat o continuare a vietii sale de
nevointa pentru Hristos.
Slujeste pentru o perioada in parohia
inchinata Sfantului Pantelimon, din care este
alungat prin uneltirile facute de preotul pe care
il invitase sa slujeasca
impreuna cu el si de epi-
tropii bisericii. Dupa
aceasta intamplare,
parintele Nicolae va sluji
la Biserica Sfantul Ioan
vreme de 50 de ani.
Parintele ajunsese un
adevarat inger in trup,
fapt pentru care Dumne-
zeu a revarsat asupra sa
darul facerii de minuni. Nu o data, parintele a
fost vazut slujind deasupra pamantului,
ridicandu-se asemenea Sfintei Maria Egiptean-
ca.
Rugaciunea era mangaierea parintelui Ni-
colae, iar luminarea harului pe care o primea
prin ea il ajuta sa descopere in sufletele celor ce
-l cautau, patimile si pacatele cele mai ascunse,
de care nici cei veniti la spovedanie nu-si
dadeau seama. Oriunde cunostea familii
nevoiase, se ducea, fara ca sa-l vada cineva,
si le ajuta cu tot ceea ce aveau nevoie. A
casatorit multe fete sarace, a sprijinit
studenti, platind cursurile si cartile celor
nevoiasi,toate facute in desavarsita discretie.
Pagina 12 FAMILIA CREȘTINĂ
SFANTUL NICOLAE PLANAS, OCROTITORUL CELOR CASATORITI
"O femeie avea de multi ani neintelegeri cu
barbatul ei. Dupa ce a reusit sa faca rost de
niste manecute de la o pereche de vesminte cu
care slujise sfantul, le-a pus in casa ei intr-o
cutiuta pe care o tinea pe un iconostas. Dupa ce
s-a rugat sfantului, linistea
binecuvantata a venit si in familia
ei."
***
"O tânără trăia de nouă ani în
desfrâu cu un bărbat care nu voia să
o ia de soție. Sfântul, înțelegându-i
frământarea – o, și cât de tare suferă
fetele aflate în această situație - a
spus că vrea să îl cunoas-
că pe acest om. Cum au
ajuns în fața părintelui
Nicolae, bărbatul a spus:
„Vreau să mă căsătoresc!”. Lanțurile diavolului
care îl ținuseră legat atâția ani s-au sfărâmat la
vederea robului lui Dumnezeu."
***
"O fata suferea de o boala psihică și, pentru
că vreme de doua luni nu dormise,
ajunsese la epuizare. In cele din
urma, dupa ce a fost acoperita cu un
palton al sfantului, palton care dupa
moartea sfantului ramasese la rudele
sale, fata a cazut intr-un somn
adanc. S-a insanatosit si, desi atunci
cand era bolnava doctorii ii
spusesera ca nu poate avea copii
sanatosi si ii interzisesera sa se casatoreasca,
cu ajutorul lui Dumnezeu si pentru
rugaciunile sfantului s-a maritat si a avut
copii foarte sanatosi."
Articolele din acest
supliment sunt pre-
lucrate de pe diverse
site-uri ortodoxe
SUPLIMENT DE SPIRITUALITATE ORTODOXĂ
AL PAROHIEI LAZARET
NR. 2 - AUGUST 2012
FAMILIA CREȘTINĂ -
modelul iubirii dintre persoanele Sfintei Treimi
Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa
asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei Tre-
imii. Dumnezeu nu e singur, Dumnezeu e o
relatie de iubire. Dumnezeu e iubire! De aceea,
noi, oamenii, creați dupa chipul si asemanarea
Lui, nu putem sa nu iubim și sa nu vrem sa fim
iubiti. Pentru ca acesta este fundamentul fiintei
noastre! Dumnezeu este iubire si totul din lu-
mea asta tanjeste dupa iubire.!
Astfel, pentru a se împlini prin iubire, Dum-
nezeu a înființat încă din începuturi, de la crea-
rea omului, taina comuniunii prin căsătorie, când
a creat-o pe Eva din coasta lui
Adam și pentru Adam, spunând
că „nu este bine să fie omul
singur”. Dumnezeu pune astfel
alături ființei umane un tovarăş
de viață, pe cineva care să-l
ajute în nevoi și care să se
împărtășească din aceleași
bucurii și suferințe.
Tocmai ca sa aiba nevoie
unul de altul, pentru ca oamenii
să se împletească unul cu celălalt, Dumnezeu i-a
facut pe oameni incompleti, căci daca ne-ar fi
facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri.
Dumnezeu dorește astfel, prin căsătorie, o
unitate deplină între două suflete, bărbat și feme-
ie, care își unesc viața. Căsătoria oglindește în
ea, în fapt, unitatea Treimii, astfel că ea apare ca
cea mai dezvoltată şi perfectă imagine a lui
Dumnezeu. Reunind în sine pe cei doi soţi, deşi
rămân persoane distincte, face din amândouă un
singur „trup”, o singură fiinţă. „Vor fi amândoi
un trup” „Ca ei să fie desăvârşiţi prin unime”.
Sfântul Apostol Pavel vorbește despre căsă-
torie ca fiind o taină între Hristos și Biserică. În
plan omenesc, Hristos și Biserica sunt reprezen-
tate de soț și soție; iar unitatea Sfintei Treimi are
această corespondență: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
- soțul, soția și copiii.
Dar o astfel de unitate în iubire nu este posi-
bilă fără aducerea lui Dumnezeu în relația dintre
cei doi! Si fara efortul fiecaruia de a activa in
celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Este acel
frumos lucru pe care îl spunea un Părinte:
„Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe
Dumnezeu din celalalt.”
Căsătoria, spun Sfinții Pă-
rinți este o cale a desăvârși-
rii, iar dacă în călugărie,
desăvârșirea se realizează
prin împlinirea celor trei
voturi monahale, în căsăto-
rie se realizează prin res-
pectarea jurămintelor de la
cununie.
Iarăși învață Părin-
ții Bisericii că multe sunt scopurile căsătoriei.
Primul este împlinirea prin iubire. Al doilea este
întrajutorarea celor în nevoi. Iar al treilea este
perpetuarea neamului. Deci scopul prim al căsă-
toriei nu este nașterea de prunci, ci manifestarea
iubirii până la dăruirea totală de sine.
Părintele Nicolae Tănase, un mare apărător al
familiei, spune că, sub aspectul dăruirii până la
mucenicie, căsătoria este superioară călugăriei.
De aceea în slujba nunții, în ocolișul mesei se
cântă frumoasa cântare: „Sfinților mucenici, care
bine v-ați nevoit ”.
FAMILIA ORTODOXĂ - ÎNTRUCHIPARE A SFINTEI TREIMI
Pagina 2 FAMILIA CREȘTINĂ
- Persoana cu care ne vom căsători este aleasă
de noi sau de Dumnezeu?
- Și, și. Și de noi, și de Dumnezeu. De noi,
prin acțiunea noastră, și de Dumnezeu prin vo-
ința Lui. Pentru că El vrea ceea ce noi vrem,
asta dacă noi vrem după El.
- De ce iubirea unui îndrăgostit poate trece în
timp? Este ea trecătoare?
- Este trecătoare, dacă nu vezi în cel pe care
îl iubești pe Hristos, aceea este trecătoare, dar
poate să devină netrecătoare.
- Să zicem că doi tineri doresc să întemeieze o
familie pe principii creștine, să trăiască ca niște
oameni ai Bisericii. Ce trebuie ei să facă pentru
a reuși în acest sens?
- În primul rând, să înceapă bine.
Căsătoria lor trebuie să înceapă bi-
ne, pe o bază solidă. În momentul
în care începi căsnicia ta cu „nu”,
căsnicia ta nu este rezistentă. În mo-
mentul în care îți faci planuri cum să
nu faci copii timp de doi ani, pentru
că nu ai terminat facultatea, cum să
nu faci copii timp de cinci ani pen-
tru că nu ai încă un apartament și
serviciu, în momentul acela nu mai
putem discuta despre reușita în căs-
nicie. Nu trebuie să-ți începi căsă-
toria cu nu.
Apoi, trebuie să o începi nu după,
nu până, ci s-o începi la timp, adică să te căsăto-
rești la timp, fără să te pregătești exagerat de
mult, fără să stabilești mii de principii, bazându-
te pe sinceritatea ta și pe sinceritatea celuilalt.
Urmează să avem în vedere următorul lucru:
prezentarea cât mai amănunțită a defectelor
noastre, pentru că obișnuim să prezentăm nu-
mai calitățile. Dar trebuie să ne prezentăm și
defectele pentru a vedea dacă celălalt este dis-
pus sau are puterea să le suporte. Dacă o fată nu
știe să facă de mâncare, trebuie să spună: „Nu
știu să fac de mâncare”. Asta se poate rezolva,
că învață. Dar dacă cineva are un defect, de
exemplu, este gelos, asta trebuie să spui, să vezi
dacă celălalt poate să suporte, pentru că gelozia
este rugina dragostei și asta distruge.
- Dacă unul din miri nu este feciorelnic, acea
căsătorie este sortită eșecului?
- Nu este sortită eșecului. Era bine să nu fie
așa. Atât. Numai că unul dintre ei a furat de la
Dumnezeu ceea ce El tot îi dădea. Trebuie să
facem canon, să anulăm consecințele păcatului.
- Care credeți că trebuie să fie principala cali-
tate a unei viitoare soții și respectiv a unui vii-
tor soț?
- O soție trebuie să fie bună. Dacă este bună,
toate calitățile decurg din bunătatea. Soțul tre-
buie să nu fie bețiv, fumător, afemeiat, gelos,
zgârcit și să aibă frică de Dumnezeu. De
exemplu, o soție bună, când soțul
are probleme cu ulcerul, ea îi face
un ceai, iar dacă nu este bună, tu
te zvârcolești pe jos și ea doarme.
Dar și invers. Din bunătate izvo-
răște tot.
- Se poate întregi și reînnoi o
căsătorie în care unul din soți l-a
înșelat pe celălalt? Ce ar trebui
să facă cel înșelat până n-ar fi
călcat în picioare încă o dată?
- Se poate reîntregi. În primul
rând, trebuie să nu îi spună celui-
lalt. Am văzut o sinceritate adesea
manifestată care este o sinceritate
greșită. Trebuie să fin sinceri, dar nu până acolo
încât mărturia noastră să fie cruntă. Dacă celă-
lalt știe sigur, îi spui și tu și îi ceri iertare, dar
dacă nu știe, nu trebuie să îi spui. Trebuie să
faci tu canon în schimb, te spovedești. Înșela-
rea nu înseamnă călcare în picioare a parteneru-
lui, ci călcarea în picioare a iubirii. Dar iubirea
nu trebuie să se oprească atunci când celălalt
greșește, dacă ea este iubire. Trebuie să se
meargă la recuperare. Trebuie recuperat
soțul sau soția. Asta se numește iubire. A ierta
soțul sau soția care a greșit înseamnă mai mult
decât a te căsători cu cel care nu mai are mâini
și picioare!
CUM SĂ ÎNTEMEIEM O FAMILIE ORTODOXĂ?
DE VORBĂ CU PĂRINTELE NICOLAE TĂNASE
În abordarea problematicii și înțelegerii în
familie, Arhim. Efrem din Sf. Munte învăța:
„La baza familiei trebuie să fie o comuniune în
Hristos - aceasta este foarte important! Nu cred
că este posibilă vreo căsătorie fără acordul
lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte
unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori
moare vreunul dintre ei, ori se des-
part. Dacă se ajunge însă la căsăto-
rie înseamnă fie că unirea este bine-
plăcută Lui, fie că aceasta este doar
acceptată de El. De aceea, soţii
trebuie să se tolereze,să fie îngă-
duitori unul cu celălalt, iar seara
să discute despre întâmplările zilei,
dând fiecare explicaţii pentru a evi-
ta neînţelegerile”
Tot în acest sens, Părintele orto-
dox Charlie Shedd, consilier famili-
al oferă căsătoriților o mică „suită”
de sfaturi pentru o armonioasă conviețuire
în familie, sfaturi pe care soții ar trebui să și le
însușească în mod personal:
1.„Scopul nostru este să devenim „cei mai buni
prieteni." De vreme ce prietenia se formează în
timpul petrecut împreună, vom avea zilnic cel
puţin o mică „vizită" la celălalt. Ne vom aranja
programul astfel încât aceasta să fie mereu
printre priorităţile zilei.
2.Vom ieşi împreună în oraş cel puţin o dată
pe săptămână. La cină, prânz, sau cu orice altă
ocazie, timpul petrecut citind ce se întâmplă în
sufletul celuilalt este întotdeauna timp bine
folosit. Nu vom lăsa niciodată copiii sau servi-
ciul, banii sau orice fel de întâlnire, şi nici tira-
nia momentelor în care „nu putem" sau
„trebuie" să facem altceva, să ne înghesuie tim-
pul pe care ni-1 facem unul pentru altul.
3.Ne vom face un scop din a fi sinceri până la
capăt. Întrucât asta presupune sinceritate faţă de
sine, vom dedica pentru început o perioadă
analizei sinelui. Prin studiere şi discutare, vom
căuta să înţelegem cum poveştile noastre, ale
fiecăruia, ne afectează căsnicia.
4.Ca ideal, patruzeci şi opt de ore va fi limita
noastră de „ascundere". Dar cum bineînţeles că
sincerităţii absolute nu i se poate impune un
termen limită, am convenit ca atunci când nu
suntem în stare să ne exprimăm cum trebuie, ne
vom strădui în continuare şi îi vom cere celui-
lalt să ne mai acorde încă puţină răbdare.
5.In relaţia noastră va domni iertarea
şi înţelegerea totală. Vom întreba,
dar nu vom condamna. Vom cău-
ta ca între noi să existe o atmosferă
unde mărturisirea unui lucru se
loveşte de urechi înţelegătoare şi
blânde.
6. Vom respecta intimitatea celui-
lalt. Nu vom sufoca prin curiozitate
excesivă.
7. Vom ţine minte mereu faptul
că misterul este o binecuvântare.
Va dura probabil o viaţă întreagă pentru a um-
ple toate golurile şi pentru a ajunge la o relaţie
perfectă şi de aceea va trebui să fim blânzi.
Vom iubi din toată inima ceea ce ni se oferă
azi, şi vom aştepta răbdători ziua de mâine”.
Adresându-se către soți, Părintele afirma:
„Şi mai e încă ceva, ce ai face bine să ai întot-
deauna în vedere: Femeile reacţionează foar-
te bine la devotamentul demonstrat practic.
Mă grăbesc mereu la ziar sau la televizor,
înainte să văd dacă nu cumva pot să o ajut
cu ceva? Cât timp a trecut de când am făcut
ultima dată una din treburile ei în casă, fără să-
i spun, doar ca să o surprind?
Dacă astfel de liante „lumești” sunt eficiente
în crearea unei armonii sufletești între soți, cea
mai bună unitate sufletească se realizează pe
plan duhovnicesc, după cum sfătuia și Arhi-
mandritul Efrem: „Pe cât puteţi, să vă rugaţi
împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun,
uneşte familia. E bine ca soţii să se spove-
dească la acelaşi duhovnic şi să meargă
amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un
lucru care îi uneşte foarte mult.
Pagina 11 FAMILIA CREȘTINĂ
CUM SĂ REALIZĂM ARMONIA ÎN FAMILIE?
Pagina 10 FAMILIA CREȘTINĂ
CÂND DESFRÂNAREA ÎȘI FACE LOC ÎN FAMILIE
Vorbind despre defrânare, Sfântul Maxim
Mărturisitorul spune că ea „formăluiește"
mintea, întunecă şi îi slăbeşte sufletului, până
la abolire, puterea de discernere şi de control
asupra facultăţilor sau funcţiilor sale trupeşti şi
spiritual. Desfrânarea distruge iubirea dintre
cei doi soți, căci se ajunge a nu se mai iubi
omul, ci trupul! Cel desfrânat nu mai vede
persoana „iubită" a fi un subiect, un suflet, cu
bucuriile şi expectanţele sale, ci o socoteşte a fi
o „jucărie sexuală", un trup, pe care să îl con-
sume, să îi procure plăcerile mult visate.
În cadrul familiei, Sfinţii Părinţi identifică trei
forme generale ale desfrânării: desfrânarea din
suflet sau cu gândul, satisfacerea plăcerii
trupeşti în afara relației cu femeia şi păcatul
curviei în sânul familiei, prin lipsa unei disci-
pline conjugale, care să se conformeze cuvin-telor
Evangheliei şi îndemnurilor Bisericii. Nu vorbim aici
despre preadesfrânare, care deja înseamnă infidelitate,
desfrânare în afara căsătoriei și trădarea iubirii dintre
cei doi, ci despre desfrânarea în însăși sânul familiei.
Biserica Ortodoxă nu recomandă distrugerea sau
suprimarea relației trupești, ci sublimarea acesteia,
orientarea lor într-o direcţie spirituală care să con-
ducă la înduhovnicirea vieţii umane. Aşadar, relaţia
conjugală dintre bărbat şi femeie nu este con-
siderată păcătoasă, atâta timp cât ea respectă
sensul şi finalitatea pe care Dumnezeu i-a
dat-o: aceea de manifestare, chiar şi la acest
etaj - trupesc -, a iubirii plenare dintre cei
doi, şi conducând spre darul naşterii de
prunci. Însă lipsa disciplinei în împlinirea ei îi
aduce fiinţei umane multe frustrări, dezechili-
bre şi neîmpliniri sufletești.
Accentuând necesitatea unei conviețuiri
creștinești în familie, Părintele Gleb Kaleda
spune : „Este important sa se respecte zilele
(miercurea, vinerea, duminica) si perioadele
de post (postul Mare, al Craciunului, al
Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, si al Ador-
mirii Maicii Domnului). Sotii trebuie sa se
infraneze si in zilele in care se pregatesc sa
primeasca Sfanta Impartasanie.”.
Iar Părintele Arsenie Boca atenționează pe
preoți: „Sfătuiţi pe oameni ca să păzească
nepătată sarcina, căci orice legatură trupească
peste copilul din pântece, e rea, căci se
întipăresc în copil toate poftele părinţilor şi la
împlinirea vârstei toate răsar ca ciupercile după
ploaie, toate faptele tatălui. Când creşte copilul,
cresc şi faptele moştenite. ”
Un lucru ce merită subliniat îl constituie
atitudinea de discernământ a soților față de
comuniunea trupească. În acest sens, Sfântul
Apostolul Pavel spune: “Sa nu va lipsiti unul de
altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca
sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si
iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca
satana”. Iarăși Sfântul Ioan Gură de Aur în-
vață: „Trebuie a prefera buna-înţelegere înain-
tea tuturor. Fie, de pildă, o femeie şi un bărbat,
şi înfrânându-se femeia, fără ca bărbatul să
voiască. Deci pentru ce te miri dacă el din
această pricină curveşte, sau dacă nu curveş-
te, apoi este veşnic tulburat, veşnic în luptă şi
pricinuind femeii mii de neajunsuri? Care
este folosul postului dacă dragostea este sfâşia-
tă? Nici unul. Câte Femeia care vrea să se înfrâ-
neze fără voia
bărbatului ei, va
da socoteală
înaintea lui
Dumnezeu de
căderea lui în
adulter şi va fi
mai vinovată
decât bărbatul ”.
„Pentru nepăzirea postului şi a sărbători-
lor, pentru zămislirea de copii în zile neîngă-
duite vine pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru
nepăzirea de pofta trupească pe care au înti-
părit-o în ei, în vremea celor nouă luni de
sarcină, se nasc copii îndărătnici, neascultă-
tori şi fără frică de Dumnezeu. Aceştia vor
cădea în curvie toţi şi mulţumire în viaţă nu
vor avea”.
Părintele Arsenie Boca
„Mai presus de toate, ingrijiti-va sa aflati
despre credinta celuilalt. Are el sau ea
credinta? Are idealuri persoana pe care va
ganditi sa v-o faceti tovaras de viata? Daca
pentru el Hristos nu inseamna nimic, cum vei
putea sa intri tu in inima sa? Daca n-a fost in
stare sa Il pretuiasca pe Hristos, crezi ca te va
pretui pe tine? Discuta mai inainte lucrurile cu
duhovnicul. Examineaza impreuna cu el fiecare
amanunt, si el va sta de partea ta ca un prieten
adevarat, iar cand iti vei atinge tinta, casatoria
ta va fi un dar de la Dumnezeu.
Apoi, nu alegeti pe cineva care-
si pierde vremea prin cluburi,
distrandu-se si aruncandu-si banii
pe excursii si luxuri. "M-am
casatorit ca sa-mi traiesc viata" , ii
auzi spunand pe unii, "nu ca sa stau
inchis intre patru pereti". "M-am
casatorit ca sa ma bucur de viata“, spun ei, si
apoi isi lasa copiii - daca au copii - in grija unei
straine, ca sa poata fugi la teatru, la film sau la
vreo alta adunare lumeasca. Si astfel, casele lor
ajung niste hoteluri in care se intorc seara sau,
mai degraba, noaptea, dupa ce s-au distrat si le
trebuie odihna. Oameni ca acestia sunt goi pe
dinlauntru, si simt un gol adevarat in casele lor.
Insa care sunt urmarile? Le vedem in fiecare zi.
Casatorii esuate. Temelia căsătoriei este îm-
preuna-păşire pe drumul credinţei. Altfel,
toate sunt în zadar”.
(Arhimandritul Efrem)
În alegerea soțului/soției, Părintele Paisie
Aghioritul punea foarte mult accent pe odihna
sufletească pe care ți-o oferă cealaltă persoană,
odihnă spre care tinde fiecare suflet în parte:
”- Mai întâi să se îngrijească să afle o fată
bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru
că pe fiecare îl odihneşte alt caracter de om.
Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai
ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai
multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei
exterioare. Atunci când tânăra este
un om de nădejde şi este înzestrată
cu bărbăţie, aceasta îl ajută foarte
mult pe bărbat să afle îndată înţe-
legere şi să nu-l doară capul. Dacă
are şi frică de Dumnezeu şi sme-
renie, atunci se pot lua de mână ca
să treacă râul cel primejdios al
lumii”
Marele duhovnic al nostru, Părintele Arsenie
Papacioc sfătuia că „- Trebuie sa simti ca
celalalt e pentru tine. Exista o forta nevazuta
in tine, cu care simti ca acesta este… cel ce
este! Il vezi cum se manifesta, ii vezi naivitatea
celuilalt, cumintenia, dorinta de a se darui, dar
nu doar numai pentru placeri; sa aiba, deci, o
identitate crestina, un eroism de a-si mentine
aceasta identitate.” Apoi „floarea sta in glas-
tra; baiatul trebuie sa umble sa si-o aleaga. Fata
nu trebuie sa bata cararile baiatului, ci baiatul
sa dea peste ea. Si apoi, voi trebuie sa pretuiti
foarte mult femeia”
Pagina 3 FAMILIA CREȘTINĂ
Cum să ne alegem sufletul pereche?
„Odată, un tanar indragostit a mers la un duhovnic iscusit, pentru a-i cere sfatul in legatura cu o fata pe care o cunoscuse. Spera ca acesta ii va da indemn de casatorie sau de
despartire. Intrebat asupra calitatilor fetei, baiatul a inceput sa o laude, spunand mai intai ca este frumoasa. La auzul acestor cuvinte, duhovnicul a asternut pe hartie un "zero". Apoi a
aflat ca este bogata si a mai adaugat unul. Enumerarea s-a continuat, iar la fiecare calita-
te, avva adauga cate un zero. La un moment dat, el l-a intrebat pe tanar: "Dar credincioasa este?", iar tanarul a raspuns ca, in fapt, pentru aceasta a ales-o. Batranul a asezat in fata
sirului bogat de zero-uri cifra unu si i-a spus tanarului: "Cu adevarat ti-ai gasit jumatatea,
pentru ca daca nu ar fi avut credinta - acel "unu" din fata zero-urilor -, toate acestea, oricat de multe ar fi fost, nu aveau nici o valoare”.
Importanța libertății în viața voastră
Marea dorință pentru o femeie care își iubește
bărbatul este de a împărți imediat orice cu el.
Dar, am să-ți spun următorul lucru: nu veți pu-
tea niciodată să ajungeți în vârful înalt al legătu-
rii desăvârșite, dacă nu veți acorda unul altuia
mica libertate necesară. Nu pătrunde cu forța în
spațiul personal al celuilalt, nu vă asfixiați unul
pe celălalt, deoarece există pericolul de a vă
desființa reciproc.
Trei de „trebuie” pentru soție, în asigura-
rea armoniei unei familii:
Trebuie să-l întâmpini cu bucurie, atunci
când vine acasa. Un soț a făcut următoarea observație pito-
rească: „Prima ei treabă, când intru pe ușă este
să golească asupra mea coșul de gunoi”, și a
continuat explicând mania pe care o are soția lui
să adune toate veștile rele ale zilei și să le des-
carce de îndată ce el ajunge acasă: „Cel mic a
spart geamul de la ușa vecinului”, „Furtunul din
grădină s-a spart din nou”, „Repară-mi odată
robinetul ”.. Toate aceste vești neplăcute contri-
buie la orice altceva, numai la întoarcerea nor-
mală a unui bărbat acasă nu.
Trebuie să vă faceți timp să fiți împreu-
nă, ieșiri, destăinuiri, schimbări de impresii
Trebuie să știi cât poți de multe despre
profesia lui și să-l susții în toate planurile și
idealurile lui
Câteva „reguli” pentru o ceartă corectă:
1. Înainte să răbufnească o ceartă, asigurați-
vă amândoi că momentul este cel mai potri-
vit. Când vezi că soțul tău se întoarce obosit de
certurile care loc la serviciu, să știi că nu este
ziua potrivită să te cerți și tu cu el. De aseme-
nea, și el trebuie să știe să recunoască „steagul
alb” pe care îl ridici tu, chiar dacă el stă să ex-
plodeze. Această reciprocitate este esențială
pentru asigurarea unei armonii
2. Nu uitați că fiecare ceartă are ca scop
final înțelegerea mai profundă a celuilalt. Atunci când au loc certuri între voi, nu uitați că
scopul vostru nu este să vă scoateți ochii unul
altuia, ci să
îmbunătățiți
căsnicia voas-
tră, încercând
o înțelegere
reciprocă mai
profundă
3. Într-o
ceartă, con-
trolați-vă
bine
„armele”, asigurându-vă ca nu sunt pericu-
loase. Una dintre marile greșeli într-o ceartă
este sadismul, în forma lui gravă, acela de a
reproșa celuilalt lucruri ce țin de propria persoa-
nă, pe care acesta nu le poate schimba sub nici o
formă. Chiar și cea mai ușoară critică are nevoie
de o anumită diplomație, pentru că poate răni
profund sufletul omului.
4. Străduiți-vă să coborâți, nu să ridicați
tonul vocii voastre
5. Nu vă certați niciodată în public și nu
faceți cunoscute celorlalți problemele voastre
personale
6.Să fiți pregătiți oricând pentru reconcili-
ere, atunci când unul va spune „stop”. Ierta-
rea în căsnicie înseamnă să știm nu „cine a fă-
cut” sau „de ce a făcut” sau „cum a putut să
facă”, ci „care este cea mai scurtă modalitate de
a remedia situația”.
În relația unei soții cu soțul ei, trebuie să
lipsească cu desăvârșire ironia la adresa so-
țului. Vor veni momente când va avea cele mai
imposibile idei. Nu-l ridiculiza, deoarece ironia,
în doze mai mari sau mai mici, îl face întotdeau-
na pe orice bărbat să se închidă în el. Iarăși lau-
dă-l pentru reușitele lui și nu flutura, în fața
lui, drapelul realizărilor celorlalți, de exem-
plu: „Uite, Tache a reuțit să ia conducerea între-
prinderii!” O astfel de presiune a soției nu
„promovează”, ci descurajează orice efort co-
mun în căsnicie. Și este posibil ca soțul tău să
nu aibă, pur și simplu, predispoziția de a urma
drumul lui Tache.
Pagina 4 FAMILIA CREȘTINĂ
SFATURI PENTRU O SOȚIE BUNĂ - de la Părintele ortodox Charlie Shedd
Pagina 9 FAMILIA CREȘTINĂ
O VIZIUNE MEDICALĂ ASUPRA RELAȚIEI TRUPEȘTI ÎN FAMILIE
„În convieţuirea căsătorească nu-i bun nici
abuzul, nici refuzul. Abuzul atinge pe soţ,
refuzul atinge pe soaţă şi pe soţ. Cum aceasta ?
Aşa-i făcut omul de către Dumnezeu, bărbat şi
femeie, un singur trup. Cu cunoştinţele contem-
porane de biologie, de endocrinologie şi de
neurologie putem înţelege clar acest lucru.
S-o luăm, fugitiv, cu putină biochimie endo-
crină. Pentru clarificare trebuie spus şi numele
produselor de biosinteză ale glandelor: hormo-
nii. Aceştia sunt substanţe de biosinteză, produ-
se de glande, şi vărsate în circuitul mediului
intern al sângelui, în scopul menţinerii organis-
mului întreg în bune condiţii de viaţă.
Constituţional, natura bărbătească are o glan-
dă în plus faţă de femeie: prostata. Iată din tai-
nele prostatei: Aceasta sintetizează săruri ale
acidului glutamic. Acestea sunt substanţe abso-
lut necesare sistemului nervos atât al bărbatului,
cât şi sistemului nervos al femeii. Dar nu le
prepară decât bărbatul. Aici e explicaţia funda-
mental-biologică în temeiul căreia femeia e
atârnătoare de bărbat. Fără substanţele lui endo-
crine ea regresează nervos, mintal etc. Aci înce-
pe să se înţeleagă de ce au urmări nefaste şi
abuzul şi refuzul.
Dacă aceste substanţe, extrem de valoroase
pentru iconomia vieţii în bune condiţii ale siste-
mului nervos, sunt risipite pe plăcere, atunci
încep să apară urmările. Abuzul păgubeşte pe
bărbat de necesarul de substanţe glutamice sis-
temului său nervos (15 miliarde de neuroni) şi
încep fenomene de carenţă nervoasă, care pot
ajunge până la slăbirea totală a funcţiilor
mintale. S-au văzut atare cazuri de tâmpire a
minţii şi a pierderii totale a memoriei fără să fie
şi alte boli în organism. Respectivul era supra-
solicitat, iar el s-a predat. Urmările sociale se
înţeleg. Refuzul păgubeşte pe femeie. Deci nici
abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă socoteală şi o
convieţuire corectă”
Părintele Arsenie Boca
COMUNIUNEA TRUPEASCĂ - ÎN LUMINA ÎNVĂȚĂTURII ORTODOXE
După cum afirma Părintele ortodox Charlie
Shedd, un mare apărător al familiei creștine,
între cele mai minunate lucruri lăsate de Dum-
nezeu este și întâlnirea trupească dintre bărbat
și femeie, în forma ei desăvâr-
șită. Părintele explica faptul că
întâlnirea trupească în viața de
familie, binecuvântată de
Dumnezeu și trăită potrivit
legilor Lui, nu reprezintă un
păcat, ci trebuie înțeleasă ca
ceea ce ea este, o taină, o
comuniune în forma ei cea mai înaltă, contactul
cu viața însăși, în forma ei cea mai concretă.
Aceasta pentru că, mai presus de orice, com-
uniunea trupească este comuniunea cu Dum-
nezeu, Care în acel moment trimite suflet
noii ființe ce se zămislește; Dumnezeu este
con-lucrător cu omul la zidirea unei noi fiin-
țe umane.
În acest mod spiritualizat, de taină, înțelege
Biserica legătura trupească între soți, căci astfel
a fost lăsată ea de Dumnezeu. În legătură cu
acest subiect, Părintele Dumitru Stăniloaie spu-
nea: „Cred ca legatura intre barbat si femeie,
care produce un copil se traieste in mod
crestin, cu raspunderea acestui
act prin care dau nastere unui
copil de care vor avea grija. Ei se
angajeaza reciproc la toate grijile, la
toate oboselile si la toate eforturile
pe care le va angaja rodul acestei
uniri. Cred ca ei, chiar gandindu-
se ca prin aceasta unire iese un
copil, ei gandesc ca asta aduce o anumita
spiritualizare acelei legaturi. Este un pacat sa
tot desparti trupul prea mult de suflet. Legatura
aceasta nu trebuie vazuta numai trupeste.”
În mod similar învață și Mit.Antonie al Suro-
jului „Aceasta este deplinătatea căsătoriei: când
doi oameni se raportează unul la celălalt ca la
ceva sfânt și prefac toate relațiile lor, inclusiv
cele trupești, în Taină”.
Mitropolitul Antonie al Surojului
Pagina 8 FAMILIA CREȘTINĂ
Care este, aşadar, rostul căsătoriei? Vă voi
spune trei din ţelurile de căpătâi ale acesteia.
Mai întâi de toate, căsătoria este o cale a
durerii. Tovărăşia dintre bărbat şi femeie se
cheamă „împreună-înjugare” (sizighia), adică
lucrarea celor doi cu o sarcină comună. Să cre-
dem că nunta ar fi un drum spre fericire este o
măsluire a căsătoriei, asemenea unei tăgăduiri a
crucii. Astfel, când priviţi la căsătorie de la
depărtare, toate par minunate. Însă când vă
apropiaţi, veţi vedea ce multe
clipe grele are. Căsătoria este o
împreună-mergere, o porţie co-
mună de durere şi, bineînţeles,
de bucurie. Când doi oameni se
căsătoresc, e ca şi cum ar zice:
Împreună vom merge înainte,
mână de mână, prin vremuri
bune şi rele. Vom avea ceasuri
întunecate, ceasuri împovără-
toare, de tristeţe, ceasuri plic-
tisitoare. Când necazurile par
copleşitoare, ar trebui să-ţi
aminteşti că Dumnezeu este cu
tine. El îţi va ridica crucea. El a
fost Cel ce ţi-a pus pe frunte
cununa căsătoriei. Dar când Îl rugăm ceva pe
Dumnezeu, El nu ne dă de îndată soluţia. Ne
îndrumă înainte foarte încet. Uneori, îi ia ani ca
s’o facă. Ridicarea Crucii în căsătorie este
esența. Unii, de îndată ce văd o piedică, o iau
la fugă. Uită de Dumnezeu şi de Biserică.
Însă credinţa, Dumnezeu şi Biserica nu sânt o
cămaşă pe care s’o dai jos de îndată ce ai înce-
put să asuzi. Trebuie să cercăm durere, altfel
viaţa nu va avea înţeles. Veseleşte-te, însă,
căci Hristos pătimeşte cu tine, şi Sfântul
Duh„se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite“.
În al doilea rând, căsătoria este o călătorie
a dragostei. Lucrul cel mai însemnat în căsăto-
rie este dragostea, iar dragostea înseamnă a
uni două în una. Iar Dumnezeu vrea o unire
nezdruncinată. „Sunt căsătorit” înseamnă că
soţul meu, soţia mea, e parte din mine, din
trupul meu, din sufletul meu. El sau ea mă
împlineşte. El sau ea este cugetul minţii mele.
El sau ea este pricina pentru care-mi bate ini-
ma. Sunt legat de celălalt. Trăiesc pentru celă-
lalt, şi pentru aceasta îi trec cu vederea greşe-
lile. Ce vrea perechea mea? Ce-l interesează?
Ce-i face plăcere? Caut prilejuri de a-i face
mici bucurii. Cum îl voi mulţumi astăzi pe
soţul meu? Cum o voi mulţumi astăzi pe
soţia mea? Această întrebare ar trebui să şi-o
pună zilnic orice om căsătorit. Ea se interesează
de grijile lui, de preocupările lui, de slujba lui,
de prietenii lui, pentru a putea avea
toate în comun. Fericirea ei este să
facă voia soţului. Soţia îşi arată dra-
gostea pentru soţ prin ascultare. Ea îl
ascultă întocmai cum Biserica ascul-
tă de Hristos. Împotrivirea, încăpă-
ţânarea şi nemulţumirea sunt secu-
rile care retează pomul fericirii con-
jugale. Bărbatul ar trebui să ţină
minte că soţia i-a fost încredinţată de
Dumnezeu. El îi dă întâietate de
bunăvoie. Pentru că o iubeşte, merge
ultimul la culcare şi se trezeşte pri-
mul. O ocroteşte, îi poartă de gri-
jă, îi dă încredere, îndeosebi când
este tulburată sau când este bolna-
vă. Ştim cât de sensibil poate fi sufletul unei
femei, sufletul unei femei se răneşte, este ade-
sea mărunt, schimbător şi poate cădea dintr-
odată în deznădejde. De aceea, bărbatul trebuie
să fie plin de dragoste şi gingăşie.
În al treilea rând, căsătoria este o călătorie
spre Cer, o chemare de la Dumnezeu, este o
taină. Hristos este în centrul tainei şi în centrul
vieţii lor. Căci deși căsătoria pare să unească
două persoane, de fapt nu sunt două, ci trei.
Bărbatul se căsătoreşte cu femeia, şi femeia se
căsătoreşte cu bărbatul, iar cei doi împreună se
căsătoresc cu Hristos. Aşadar, trei iau parte la
taină, trei rămân împreună în viaţă. Aşadar,
căsătoria e un drum: începe pe pământ şi se
sfârşeşte în cer. Dincolo şi mai presus de dra-
goste, dincolo şi mai presus de soţul tău, de
soţia ta, mai presus de întâmplările de zi cu zi,
adu-ţi aminte că eşti menit cerului, că ai plecat
pe un drum care te va duce acolo negreşit.
CELE 3 CĂI ALE CĂSĂTORIEI
„Firea femeii
este atât de slabă,
încât îndată ce
vede că soţul ei
arată o oarecare
amabilitate unei
alte femei, fie co-
legă de serviciu,
fie prietenă, în
sufletul ei se
aprinde invidia.
Nu pentru că ar fi o
pornire pătimaşă
ci, din pricina dragostei ce i-o poartă, doreşte
ca acesta să-i aparţină în întregime. Să ştiţi că
firea femeiască este pururea bănuitoare,
suspicioasă. Iar dacă va găsi motive de suspi-
ciune, devine fiară. De aceea, soţul trebuie
neapărat să dovedească practic soţiei că o
iubeşte. Căci dacă femeia nu simte tandreţea
soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici
de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii.”
„Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă
observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că
de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile
mai ales în prezenţa propriilor rude.
Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu,
acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-
am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci
să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi
suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie
întotdeauna că soţul o iubeşte şi trebuie să sim-
tă că în inima lui ea este pe primul loc.”
„Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un
comportament copilăros. De multe ori face
mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, tre-
buie să te cobori „la mintea ei”, să nu-i dis-
preţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi
astfel să aduci echilibrul în familie, deoarece în
familie atenţia trebuie îndreptată către mădula-
rul cel slab care este femeia.”
„Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic,
pentru că va veni vremea când veţi fi descope-
riţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea
în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse
ale voastre de la rude sau de la colegi. Dacă
soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei,
iar aceasta află de la colegii de serviciu, atât de
mare este rana sufletească, încât cu greu îşi
revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Da-
că soţia va înţelege că soţul îi este alături,
atunci este capabilă de orice jertfă.”
„Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răs-
punde pe loc, atunci când eşti dominat de
mânie, ci seara, în dormitor când veţi fi sin-
guri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-
ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi
blândeţe îi va pare rău, va plânge şi îşi va cere
iertare.” Arhimandrit Efrem din Sfântul Munte
„Eu recomand bărbaților ca, după termina-
rea muncii, să intre în vreo biserică și să stea
înăuntru 10-15 minute sau să stea în vreun parc
și să citească un capitol din Evanghelie, pentru
a se liniști puțin și după aceea să meargă la
casele lor liniștiți și zâmbitori, iar nu puși pe
ceartă. Să nu aducă acasa problemele pe care
le întâmpină la servici, ci să le lase în afara
ușii casei lor. (Părintele Paisie Aghioritul)
„Femeia este un suflet foarte sensibil, care
are nevoie de multă afecțiune din partea soțului
și pentru care comuniunea trupească are un
înțeles mult mai profund, sufletesc. De aceea,
după cum învăța și Părintele Gleb Kaleba,
„relatiile dintre soti cer multa rabdare si
tandrete, tact si intelegere. Femeia nu trebuie
traumatizata, ci sa primeasca bucurie la fiecare
descoperire noua a persoanei sotului.” Tot pe
această linie, Părintele Dumitru Stăniloaie afir-
ma că Ortodoxia nu dispretuieste trupul, dar
nici nu vrea sa ne coboram la placerile pur
trupesti, ci vrea sa ne inaltam la o traire spiritu-
ala prin trup; Sa nu uitam de duh, de spirit, in
legatura trupeasca. Iarăși Părintele afirma:
„Cred ca ei, (soții), chiar gandindu-se ca
prin aceasta unire iese un copil, gandesc ca
asta aduce o anumita spiritualizare acelei
legaturi”.
Pagina 5 FAMILIA CREȘTINĂ
SFATURI PENTRU UN SOȚ BUN de la Părinții Bisericii
„Principala rătăcire în ce privește viața de
familie constă acum în faptul că toți caută și
așteaptă fericirea de la căsnicie ca pe ceva de-a
gata. Această fericire „de-a gata” nu există
însă nicăieri pe pământul nostru: totul se do-
bândește cu osteneală”.
Arhiep. Ambrozie Kliuciariov
“Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai
mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”,
îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea
ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încre-
derea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărba-
tul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja”.
”Cele mai mari scandaluri, se fac de la lu-
cruri de nimic. În familie unul trebuie să se
smerească înaintea celuilalt, să-i imite virtu-
ţile, dar să-i suporte şi capriciile”
Părintele Paisie Aghioritul
„Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt
pe Dumnezeu. Sa iubesti inseamna sa gravitezi
in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum
poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii
in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l
scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie,
cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obo-
sit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt
si pentru celalalt. Prin iubire si cu ajutorul lui
Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca
celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din
el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire.
Pentru ca fie- care
om e cu mult mai
mult decat se vede.
Si vine iubi- rea si
activeaza in cela-
lalt ceva ce habar
nu avea ca zace in
el. Ai nevoie de un
celalalt care sa iti dea
masura. In relatie
de doi, omul
evolueaza conti-
nuu. Si nu mai are
cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca,
sa ajungă la rutina. Pentru ca fiecare il face pe
celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un
boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui
este infinita. Multi oameni par incapabili de
sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au
fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa
infloreasca. ”
Părintele Pantelimon de la Oașa
„Nici bărbatul și nici femeia n-au în căsăto-
rie putere absolută unul față de celălalt. Silui-
rea voinței altui om, fie ea chiar în numele
dragostei, omoară însăși dragostea. Nenumă-
rate căsnicii sunt nefericite tocmai pentru că
fiecare dintre părți se socotește proprietar al
celui pe care îl iubește”
Preot Alexandr Elceaninov
„Încă un secret al fericirii în viața de fami-
lie este atenția reciprocă. Soțul și soția trebu-
ie să-și dea mereu unul celuilalt semne ale
celei mai tandre atenții și dragoste. Fericirea
vieții se alcătuiește din clipă după clipă: din
micile satisfacții pe care le ai de pe urma unui
sărut, a unui zâmbet, a unei priviri calde, a unui
compliment sincer și a nenumăratelor gânduri
și sentimente mărunte. Și iubirii îi trebuie o
pâine de toate zilele ”.
Sfânta Muc. Alexandra, Împărăteasa Rusiei
Pagina 6 FAMILIA CREȘTINĂ
DIN ÎNVĂȚĂTURILE BISERICII ȘI SFINȚILOR PĂRINȚI
Sfaturi care duc la o căsnicie fericită: (Episcop Alexandru Mileant )
1. Să nu fiți niciodată supărați amândoi în ace-
lași timp
2.Să nu ridicați niciodată vocea unul la celă-
lalt (cu excepția cazului când arde casa)
3. Dacă unul dintre voi trebuie neapărat să iasă
învingător din dispută, cedează tu
4. Dacă trebuie să mustri, fă asta cu dragoste
5. Niciodată să nu amintești greșelile din trecut
6. Nu mergeți la culcare fără să vă fi împăcat
7. Străduiți-vă, cel puțin o dată pe zi, să vă spu-
neți unul celuilalt, o vorbă bună
8. Dacă ai făcut ceva greșit, grăbește-te să-ți
recunoști greșeala și să-ți ceri iertare
Pagina 7 FAMILIA CREȘTINĂ
DESPRE CERTURI ȘI RĂBDARE ÎN FAMILIE - PĂRINTELE PAISIE AGHIORITUL
„Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios,
orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai
bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin
rugăciune acela se va linişti şi după aceea te vei
putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu
merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci
fac răbdare până ce va îndrepta vremea.
Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l
rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el.
Şi văd că numai prin răbdare se menţine
familia. Am văzut fiare care au devenit mielu-
şei. Prin încredere în Dumnezeu lucrurile evo-
luează duhovniceşte cu multă uşurinţă. Odată,
atunci când eram la mănăstirea Stomiu, am
văzut în Koniţa o femeie a cărei faţă strălucea.
Era mamă a cinci copii. Bărbatul ei era tâmplar
şi de multe ori lua lucrări împreună cu meşterul
meu. Numai un cuvânt dacă îi spuneau sătenii
la care lucra, ca de pildă, “Meştere, oare n-ar fi
bine să facem lucrul acesta aşa?”, el se înfuria.
“Cu mine o faci pe dascălul?”, le spunea. Ru-
pea sculele, le arunca şi pleca. Dacă la case
străine lăsa treaba neterminată şi pe toate le
spărgea, închipuieş-te-ţi ce făcea acasă. Un
astfel de bărbat avea acea femeie. Cu acest om
nu puteai sta nici măcar o singură zi, iar ea trăia
cu el de ani de zile. Fiecare zi era pentru sărma-
na femeie mucenicie, însă ea pe toate le suporta
cu multă bunătate şi făcea răbdare. Şi fiindcă
ştiam situaţia din casa lor, atunci când o întâl-
neam, o întrebam: “Ce face meşterul? Lucrea-
ză?”. “Ei, când mai lucrează, când mai stă pu-
ţintel”. “Cum o duceţi?”. Foarte bine. Părinte!”,
îmi răspundea aceea. Şi aceasta o spunea din
toată inima ei. Nu punea la socoteală nici faptul
că bărbatul ei strica sculele – şi scule de valoare
– nici că era nevoită, sărmana, să lucreze pe la
străini, ca să se poată descurca. Vedeţi cu câtă
răbdare şi cu câtă nobleţe sufletească le înfrunta
pe toate?! Şi nici măcar nu clevetise vreodată.
De aceea Dumnezeu îi dăruia mereu harul
Său, încât fata îi
strălucea. A reuşit
să-şi crească pe
cei cinci copii ai
ei, care au deve-
nit nişte oameni
foarte buni.
PILDE DESPRE RĂBDAREA ÎN FAMILIE
„Să vă certaţi cu toţi cei-
lalţi, dar între voi să nu
vă certaţi! Auzi, îţi dau
binecuvântare să te cerţi
cu cine vrei, dar cu
femeia ta să nu te cerţi!.”
(sfat al Părintelui către un
ucenic, Atanasie, arătând
cât de importantă este evi-
tarea certurilor între soți)
„Soţul a venit acasă mânios pentru că fusese
dat afară de la serviciu. Pentru că mâncarea
nu era gata, a luat farfuriile, una câte una, şi a
început să le spargă. Soţia i-a pus blând:
- Lasă măcar una, ca să ai în ce să mănânci.
Blândeţea glasului ei i-a înmuiat inima soţu-
lui:
- Toate de le-aş pierde, numai pe tine nu vreau
să te pierd. Cu credinţă în Dumnezeu, o scoa-
tem noi la capăt.”
„Un muncitor a căzut în patima băuturii. Soţia
lui l-a răbdat cât l-a răbdat, până ce a ajuns la
limită. S-a dus la duhovnic şi i-a zis:
- Mi-au ajuns trei ani de suferinţă, voi pleca la
părinţii mei...
- Nu te duce, că dacă îl laşi singur o să cadă şi
mai tare. Eşti singurul lui sprijin.
După alţi trei ani, după multe lacrimi şi mul-
te rugăciuni, soţul ei a început lupta cu
patima băuturii. După alţi doi ani, s-a lăsat
pentru totdeauna de băutură.”
„ - Părinte, nu mai pot trăi cu familia mea, nu
mai rezist în lume, mă gândesc să plec la mă-
năstire: greutăţi cu serviciul, cu soţia, proble-
me cu banii, dureri de cap cu copiii...
- Această încercare prin care treci face parte
din crucea mirenilor. Nu e ceva nou. Fiecare
drum cu ispitele sale. Nu scapi de luptă ple-
când la mănăstire. Şi, apoi, nu ai voie să îţi
părăseşti familia. Poate că, dacă îţi cresc
mari copiii şi rămâi văduv, îţi vei pune pro-
blema călugăriei. Dar până atunci alungă de
la tine orice gând despre părăsirea familiei.
Rabdă, rabdă şi te vei mântui. ”