TEORIE ECONOMICGENERAL(Lecii conspect)

Profesor universitar: Silvestru Maximilian

USMCHIINU 2014CUPRINS:

Tema 1. Obiectul De Studiu Al Economiei Ca Stiinta -----------------------------3Tema 2. Economia De Schimb. Piata Si Concurenta -------------------------- 11Tema 3. Banii i Preul. Inflaia ----------------------------------------------------- 22Tema 4. Agentii Economici ----------------------------------------------------------- 44Tema 5. Factorii De Producie --------------------------------------------------------55 Tema 6. Plata capitalului, creditul si sitmul bancar ---------------------- 69Tema 7.Productivitatea Factorilor De Producie ------------------------------- 77Tema 8. Costul De Producie. Rentabilitatea ---------------------------------- 87Tema 9. Recompensarea Factorilor De Producie i Formele Veniturilor -------- 106Tema 10 Rezultate Macroeconomice. Utilizarea Venitului Naional --------------- 120Tema 11. Cresteraea Economic Si Echilibrul Macroeconomic. . - -------- 137Ciclicitatea Evoluiei EconomiceTema 12.Economia Mondiala. Interdependentele------------------------- 151Tema 13. Comerul Exterior--------------------------------------------------------- 158

Tema 14. Fluxurile Valutar-Financiare International ------------------------- 173Tema 15.Integrarea economic internaional-----------------------------------------183

Tema 1. OBIECTUL DE STUDIU AL ECONOMIEI CA STIINTAStudent Gr.MnI 21 Buhnaci Maxim In sistemult stiintilor contenporane,stiinta economica sau,daca se prefera terminul traditional,economia politicaocupa un loc deosebit de important; astazi,nu exista domeniu al vetii economice si sociale care,intr-o masura sau alta, sa nu apeleze la cunostinte economice. Deciziile si actiunile oamenilor se bazeaza,tot mai mult,pe rationamente,pe criterii si calcule economice stiintifite.Cunoasterea obiectului de studio al disciplinii Teoria economica generala este inseparabila de studierea nevoilor(trebuintelor) si resurselor, activitatilor economice,a fenomenilor si proceselor economice alegilor si categoriilor economice etc.

Nevoile(trebuintele) si resursele economice.Activitatea economicaProcesele economice si sociale care au loc, gindirea si activitatea oamenilor,in miscarea lor continua,sint inseparabile de nevoile existente.Nevoile sau trebuintile umane reprezinta cerintile materiale,economice,asociale,spirituale,de mediu ecologic etc.Ale vetii si activitatii oamenilor.Satisfacerea lor inseamna consum de bunuri material si servicii,prin care se asigura existent si dezvoltarea purtatorilor acestor nevoi indivizi,grupuri sociale,natiuni,societatea in asamblu ei.In sens general este vb de necesitati de consum ale populatiei si ale productiei,care impune desfasurarea activitatii economice.Nevoile umane sint multiple,fiind legate de viata si muca oamenilor,de existent individuala si sociala a lor,de pogresul productiei si a societatii in general.Ca urmare,structura acestora are o mare sfera de cuprindere.in general,nevoile,pe care oamenii le au,pot fi grupate in: a)natural(biologice sau fizeologice);b)sociale,adica celea care sint legate de convietuirea oamenilor in societate,de comunicare,de organizare sociala etc;c)elementare (fundamentale sau de baza) de hrana,imbracaminte,incaltaminte,locuinte si altele;d)superioare(complexe,elevate),reprezentate prin necesitatile de cunoastere,stiintifice si tehnice,legate de formarea si perfectionarea profesionala a oamenilor,de educatia si comportament,de cultura in general.In ansamblul trebuintelor,un loc deosebit de important ocupa trebuintele economice,adica cerintelede bunuri material si servicii,corespunzatoare consumului populatiei si consumului pentru productie.Satisfacerea nevoilor oamenilor,in complexitatea si continuitatealor,necersita producerea bunurilor si serviciilor prespective, care la rindul ei,presupune consum de productie adica deforta de munca echipamente tehnice,tehnologii materii prime material etc. Nevoile au caracter dynamic,in sensul ca,de la o perioada la alta ale evolutiei societatii,o data cu dezvoltarea productiei,se extinde sfera de cuprindere a acestora,apar noi nevoie sau trebuinte,au modificari in structura si nivelul calitativ al cerintelor de consum;se dezvolta,totodata,mijloacele material de satisfacere a tribuintelor.Astfel in structura trebuintelor de astazi ale oamenilor se include,pe linga alimente,imbracaminte,incaltamine,locuinta sanatate si numeroase alte nevoie privind:transportul,comunicatiile,comertul,turismul,intructia,educatia,cultura, arta,protectia mediului,informatia organizarea sociala, etc.Se remarca trebuinta de crestere a pondelor servicii sau a bunurilorsuperioarecum sint denumite,uneori.Tot o data,nivelul de satisfacere a nevoilor trebue sa fie mereu mai innalt;calitatea hranei,modul de hranire, calitatea imbracamintei,gradul de confort personal,calitatea serviciilor etc.se afla in dinamica o data cu dezvoltarea fiecarii tari.Nevoile umane trebuie private ca sisteme,adica in interrelatie,tinint seama de locul si importanta fiecareea de legaturile si influentele reciproce; satisfacerea corespunzatoare sau nonsatisfacerea unora se reflecta,direct sau indirect,in calitate si in conportamentul factorului uman,in randamentul muncii,in desfasurarea activitatii economice.In ansamblu acestora,pe primul loc se afla tribuintele de baza sau fundamentale(hrana,imbracaminte,incaltaminte,locuinta),care sint legate de functiile vitale ale organismului si,prin a carora satisfacere,se asigura mentinerea individuala in conditii normale de forta fizica si intelectuala si de sanatate etc. Inainte de a se ocupa de stiinta,cultura, arta,politica,religie,oamenii trebuie sa se hraneasca,sa se imbrace sis a se incalte,sa aiba locuinta.De asemenea,nevoile oamenilor se caracterizeaza prin aceea ca:a)sint reproductibile,in sensul ca starea in carea o nevoie sau alta este considerate satisfacuta dureaza numai un anumit timp,dupa care se manifesta din nou,adica se reproduce,corespunzator acesteea,productia de bunuri material si servicii trebuie sa fie,si ea,continua sa aiba,deci loc reluare procesului de productie; b)au character complimentar,deoarece satisfacerea unei tribuinte genereaza alta;de exemplu,cazul in care o universitate,dorind sa-si satisfaca nevoea de tiparire de cursuri universitare,isi infiinteaza o tiprografie proprie; o data cu aceasta,eau nastere, pentru ea,si alte nevoi,pe care inainte nu le avea,privind spatial corespunzator,personalul salariat,echipamente,hirtie si alte material,despozitive etc.Satisfacerea trebuintelor umane,in diversitatea si complexitatea lor,necesita,in mod obiectiv,activitatea economica.Activitatea economica este o component principal a actiunii sociale,in cadrul careea au loc producerea bunurilor material si serviciilor, trecerea acestora,prin intermediu circulatiei si repartitiei,in sfera consumului in vederea satisfacerii trebuintelor.In structura ei sint cuprinse mai multe faze productia,circulatia sau schimbul,repartitia si consumulProductia reprezinta momentul essential al activitatii economice,in cadrul careea,prin combinarea facturilor de productie se creaza,bunuri material si servicii adica insusi obectual satisfacerea nevoelor.In cadrul ei, oamenii actioneaza in mod constient asupra resurselor din natura, spre ale transforma si adapta trebuintelor lor,intrind,totodata,in relatii reciproce. Practit estevorba de utilizarea cunostintelor stiintifice si tehnice,a masinilor,utilajelor a solului, a energiei electrice si a altor resurse,in industrie,agricultura,constructii,silvicultura,transporturi,comunicatii,comert,invatamint,stiinta,cultura,sanatate etc.,prin care se produc diferite bunor material si servicii, de catre o multitudine de agenti economici,considerati actorii vetii economice.Intr-un anumit fel,productia este motorul economiei;fara productie nu pot exista bunurile produse, nu poate exista nici circulatia sau schimbul de marfuri, nici repartitia si nici consumul. Circulatia sau schimbul asigura trecerea bunurilor de la producator la consumator prin intermediul vinzarii-cumpararii,avind loc,totodata,repartizarea rezultatelor productiei. Consumul,inseamna folosirea bunurilor respective si satisfacerea nevoelor;totodata,consumul,reproducind nevoele,inpulsioneaza dezvoltarea,in continuare a productiei.Reiese,din cele de mai sus,ca nevoile constituie elemente de terminant al vietii economice,ca ele strabat toate fazele activitatii economice. Nevoile umane in general si cele economice in special constituie punctul de pornire,inpulsul activitatii economice; cresterea volumului trebuintilor,schimbarile in structura si nivelul lor calitativ,atrag dupa sine modificari corespunzatoare si in cadrul activitatii economice.In legatura indisolubila cu nevoile se afla resursele,adica potentialul material si spiritual ce sta la baza reluarii si dezvoltarii productiei de bunuri material si servicii. Prin cantitatea,diversitatea,calitatea si efecienta utilizarii lor,resursele constituie suportul activitatii economice si al satisfacerii nevoilor.Resursele,de care dispune societatea,pot fi:a)resurse primare (material si umane),adica potentialul de resurse natural(minerale,de petrol,gaze natural,fondul funciar si corestier etc.)si potentialul demografic, de resurse de munca;b)resurse derivate,adica cele create de catre oameni,pe baza celor primare,cum sint:echipamentele tehnice-masini,utilaje,instalatii etc.-si cunostintele stiintifice,experienta si deprindirile de munca ale oamenilor.La rindul lor,recursele natural pot fi clasificate dupa mai multe criteria. Astfel,din punct de vedere al durate folosirii sau al rezervelor disponibile,resurse natural se inpart in doua puncte:a)neregenerabile sau epuizabile (zacaminte de comustibile fosili,minereurile metalifere si minereule nemetalifere);b)regenerabile(pamint,apa,aer-ca factori de mediu pentru viata si activitatea oamenilor).Din punct de vedere al posibilitatilor de recuperare sau de reutilizare in procesele de productie si de consum,resursile pot fi grupate in: a)recuperabile,in care se include o cama larga de materie prime(metal,masa lemnoasa,lina,hirtie etc.);b)partial recuperabile,in care sint cuprinse in special cele biologice,care, prin refolosiri successive,se degradeaza treptat;c)nerecuperabile,in care se include in special resursele ce se folosesc in scopuri energetice. In evolutia lor,resurse natural inregistreaza schimbari atit ca stoc,cit si in structura si in utilizarea lor. Progresul stiintific-tehnic duce la: largirea limitelor geografice ale cunoasterii si excluatarii resurselor natural (de exemplu,atragerea in circuitul economic a unor noi zacaminte de titei in platformele continentale ale marelor si oceanilor,folosirea energiei solare, e o liere,geotermare si valurilor etc.); extinderea limitelor economice ale expluatarii resurselor naturale,facind prentabila exploatarea si a unor zacaminte aflate la mare adincimi sau/si cu un continut redus in substanta utila;La sporirea eficientii,arandamentului utilizarii resurselor. Ca urmare acestora,are loc cresterea stocului excluatabil de resurse naturale si a suportului material al productiei. Resursele de care dispune o tara sau alta sint limitate,la un moment dat,fapt care actioneaza respective asupra activitatii economice; astfel, caracterul dinamic si nelimitat al nevoelor se loveste de limitele fizice ale resurselor. De aceea,capata o insemnatate deosebita utilizarea rationala a resurselor, adica obtinerea de rezultate maxime pe fiecare unitate de cheltueala; cu alte cuvinte,marimea cantitatii de bunuri materiale si servicii,corespunzator trebuintelor,trebuie sa apeleze pre ponderent nu la sporirea volumului de resurse,ci la cresterea randamentului folosirii lor.Rezultatul utilizarii resurselor il reprezinta bunuri materiale, care au rezistenta fizica independent, si serviciile,al caror consum are loc concomintent cu producerea lor.Instrinsa legatura cu cele de pina aici,se poate spune ca stiinta economica are rolul de a elabora cea mai bunaorganizare posibila a productiei,repartizarii veniturilor,schimbului si consumului,de a oferi modele de echilibru economic competitive pe termen lung, de relizare cu eficienta maxima a corelatiei dintre nevoi si resurse sau,cum se spune uneori,de a lupta contra raritatii.Nu fara temeise afirma ca daca nar exista raritatea,adica limitele resurselor,atunci n-ar exista nici stiinta economica.

Formarea si dezvoltarea stiintei economice.Obiectul de studio al teoriei economice generaleProcesul de formare a economiei ca stiinta a strabatut o perioada destul de delungata in evolutia societatii omenesti in plan istoric vorbind,terminul de economie vine de la doua cuvinte grecesti:oikos,care inseamna casa,gospodarie si nomos,care inseamna ordine,principiu,lege.Astfel, economia era conceputa,in esenta, ca administrare a casei, a gospodariei.Un moment deosebit,in evolutia stiintei economice,il reprezinta Scoala clasica engleza, in frunte cu Adam Smith(1723-1790),autorul lucrariiAvutia natiunilor,cercetarea asupra naturii si cauzele ei(1776)si David Ricardo(1772-1823),care laboreaza lucrareaprincipiile economiei politice si inpunerii (1817),ei sunt fondatorii teoriei valoare munca.A.Smith teoretizeaza eficacitatea pietii,functia ei regulatoare,rolul minii invizibilea concurentei in asigurarea concordantei intre ceea ce se produce si ceea ce se cere, analizeaza bogatiia natinunilor ca rezultat al diviziunii muncii din ce in ce mai dezvoltate etc.Astfel, stiinta economica se formeaza si se impune ca stiinta inca in secolul al xvIII-lea. In perioada care a urmat,pina in zilele noastre, stiinta economica si-a inbunatatit substantial continutul,sa dezvoltat.Exista diferite moduri de definire a economiei de stiinta si a obiectului ei de studio. Astfel,inca in secolul trecut,J.Stuart Miill considera ca economia este stiinta care trateaza productia si distributia avutilor,in masura in care aceasta productie si aceasta distributie depinde de natura umana. In gindirea lui J.Proudhon,economia este stiinta muncii adica, actiunea inteligenta a oamenilor in societate asupra materiei in scopul prevazut, de satisfactie personala.J.Baptiste Say,in Catechisme deconomie politique (1826), spunea ca economia politica este stiinta care ajuta la cunoasterea economiei societatii,ea arata cum isi procura natiunea cele necesare pentru a subzista.Exista si alte definitii, date stiinte economice. Eata citeva dintre ele: economia politica studiaza activitatile care,punind sau nu in joc moneda,implica operatii de schimb intre indivizi; ea cerceteaza cum oamenii decid sa utilizeze resursele productive rare sau limitate,in vederea creerii de marfuri sau servicii variate sis pre a le repartiza pentru scopuri de consum intre diferiti membri ai societatii; ea studiaza modus in care oamenii se comporta,in cursul obisnuitei lor existente, cistigind viata si bucurindu-se de fructele muncii lor; ea este stiinta care cerceteaza mijloacele de ameliorare a societatii si de aface posibila civilizatia umana. Paul A.Samuelson spunea castiinta economica cerceteaza modul in care oamenii si societatea se decid, facind sau nu uz de moneda,sa aloce resursele productive rare productiei de marfuri si servicii variate sis a le repartizeze in scopul consumului present sau viitor intre diferiti indivizi si colectivitati Ea studiaza,deci,costurile si profiturile ce rezulta din cele mai bune structure ale utilizarii resurselor.Luind in considerare definitiile date economiei in cadrul confruntarii de idei,de catre diferiti autori se poate exprima, intro forma concise,obiectul ei de studio si poate fi pus in relief rolul aceste stiinte. Astfel,obiectul economiei ca stiinta il constituie studierea vietii economice reale, a fenomenelor si proceselor economice care au loc in domeniul productiei, schimbului, repartitiei si consumului de bunuri matereale si servicii a relatiilor cauzale a legelor si categoriilor economice pe diferite trepte ale evolutiei societatii, oferind un mod economic stiintific de gindire si actiune,putere de anticipare si rationalitate,tinind seama de confruntarea nevoilor nelimitate cu resursele limitate.Astfel,teoria economica sau economia nu este o stiinta abstracta,nelegata de viata,ci, din potriva, ea are un rol deosebit de important in sistemul stiintelor contemporane.Aceasta cu atit mai mult cu cit luam in considerare faptul ca, astazi, gindirea econimica stiintifica trebue sa se reflecte si in acte de guvernamint, in politica economica, in compartimentul uman in general si au agentilor economici in mod special.Afirmarea economiei ca stiinta presupune cunoasterea cu nu numaia fenomenelor si proceselor economice, direct sesizabile, ci si a relatiilor de cauzalitate care tin de esenta lucrurilor. De exemplu, relatia dintre perfectionarea facturilor de productie si randament sau ificienta utilizarii lor, in sensul ca, in mod obiectiv,un nivel calitativ superior al facturilor de productie atrage dupa sine cresterea randamentului sau eficientii folosirii lor; sau,relatia dintre cerere-oferta-pret,in cadrul careea,atunci cind cererea este mai mare de cit oferta are loc cresterea preturilor,care,la rindul-I,duce la scaderea puterii de cumparare,a nivelului de trai etc; sau, relatiile dintre cheltuelile familiale de consum si veniturile banesti ale familiilor etc.Stiinta economica ofera,totodata, un sistem de cunostinte stiintifice, de teorii, de categorii economice sau notiunu fundamentale, de concept,legi economice, de metode si tehnici de analiza, care servesc ca instrumentar stiintific de lucru in practica economica. Asa, de exemplu, folosirea categoriilor economice, cum sint: marfa, bani, piata, concurenta, cost de productie, pret, salariu, profit, dobinda, renta, avutie nationala, munca, capital, productivitatea facturilor de productie, finante, buget, credit, venit, consum, economii, investitii, produs national brut, cresterea economica, echilibrul economic si optimul economic etc. marcheaza noi trepte in procesul cunoasterii stiintifice,servind in donducerea activitatii. In prezent, sistemul de categorii economice se imbogateste prin introducerea in circuitul de cunostinte stiintifice a unor categorii noi, cum sint: protectia mediului natural, costul ecologic, costul informatiei, costul stiintei, integrarea economica si international si altele.In acelas timp,este de mare importanta luarea in considerare a intereselor economice(private si publice,curente si de perspectiva,periodice si accidentale,regionale si nationale etc.) care,o data cunoaste,pot fi puse in miscare,in directia stimularii dezvoltarii economice, cu ajutorul pirghiilor economice-salariu, profit, dobinda, pret etc. Promovarea,de exemplu a unei politici fiscale de reducere a ratei de impunere poate trage dupa sine marirea veniturilor agentilor economici si incurajarea lor in realizarea de investitii si cresterea gradului de ocupare etc. In conditiile actuale, exista mai multe component a stiintei economice, ele alcatuesc sistemult stiintei economice. In structura acestuia sint cuprinse urmatoarele: a)stiintele economice fundamentale-economia politica sau teoriia economica generala; b)stiinte economice functionale-management,marketing,contabilitate,statistica; c)stiinte economice teoretico-aplicative,care se subdivide in stiinte economice de ramura (in industrie,agricultura,constructii,comert,transporturi etc), stiinta unitatilor economice; d)stiintele istorice economice si ale gindirii economice; e)economia mondiala, care include: relatii economice international, relatii valutar-financiare international etc.; f) stiinte economice de granita-econometria,cibernetica economica,psihologia economica,sociologie economica,economia protectiei mediului natural etc.Sistemul stiintelor economice este dinamic si deschis inbogatindu-se, de la o perioada la alta,pe masura progresului cercetarii stiintifice. Metoda in stiinta economica Afirmarea economiei ca stiinta autonoma presupune,pe linga obiectul sau propriu de studio, si o metoda.In domeniul economiei, metoda reprezinta un ansamblu de principia,de procedee si de tehnici de cercetare,care au rolul de a contrebui la extinderea cunoasterii stiintifice,la descoperirea de noi adevaruri si la rezolvarea cu eficienta tot mai mare a problemelor practicii. Rolul metode creste si mai mult,daca luam in considerare faptul ca esenta proceselor economice nu apare la suprafata acestora,nu este direct sensibila,necesitind studierea aprofundata,ridicarea de la concretul senzorial,la gindirea abstracta si apoi intoarcerea la concretul logic.Preocupari pentru metoda in stiinta economica s-au manifestat in mod sistematic, incepind cu procesul conturarii economiei ca stiinta. William Petty,considerat intemeetor de stiinta din punc de vedere al metodei,recurge la argumente bazate pe experienta practica,pe cifre,greutati sau masuri,ca in stiintele ale naturii. J.Stuart Mill,considerat classic de tranziti, analizeaza problem de metoda in lucrarera sa Sistem de logica inductive si deductive(1843), apreciind ca inductia si deductia constituie, fiecare, doar momente ale procesului de gindire stiintifica.Dintre procedeele ce caracterizeaza metoda in domeniul stiintelor economice mentionam urmatoarele: abstractizarea; analiza inductive si deductiva; inbinarea metodei istorice cu cea logige, teoretica; analiza cantitativa si analiza calitativa; experimental economic.Abstractizarea presupune ca, in cercetarea fenomenelor si proceselor economice, sa se ea in considerare ceea ce este dominant,characteristic acestora,facindu-se abstractie (nu negarea) de aspect ale realitatii analizate, care sint neesentiale si necesare cunoasterii esentei.Analiza inductive reprezinta acel procedeu de cercetare, in care se porneste de la fapte reale, asa cum sint ele,spre gindirea abstracta,spre generalizarea stiintifica sau,cu alte cuvinte,modul de a rationa de a particula la general.Analiza deductive consta,invers,in a porni de la teze teoretice de generalizari spre fapte concrete, unde se pot confirma sau,din potriva,informatiile teoretice respective; sau, cu alte cuvinte, este modul de rationare de la general la particular.Metoda istorica presupune luarea in considerarea faptelor, realitatilor, in desfasurarea lor istorica,cu detalii si meandrele care au loc, chiar daca ele nu concorda. Intotdeauna cu ceea ce reprezinta logical miscarii economice. De exemplu analiza evolutiei productivitatii facturilor de productie, in timp,poate sa coencida in relief si date, fapte din care sa rezulte nu cresterea productivitatii, asa cum este logic, teoretic, tinind seama de progresul tehnic,ci din potriva,intr-o perioada sau alta,intr-o unitate economica sau alta, dintrun motiv sau altul,sa reeasa scaderea randamentului facturilor. In acest caz,are loc curatareade ceea ce este intimplator, accidental in evolutia economica retinindu-se ceea ce este esential.In sistemul metodelor si procedeelor de cercetare stiintifica,se inscribe si analiza cantitativa si calitativa. Analiza cantitativa presupune determinari cantitative,masurarea,cuantificarea,evaluare in expresie baneasca, precum si in unitati naturale, a cheltuelilor si rezultatelor a dimensiunilor activitatii economice etc. Analiza calitativa inseamna ca,pornind de la schimbarile cantitative,de la cresteri, de exemplu, ale productiei,productivitatii,eficientei economice,ale produsului intern brut sau produsului national brut etc., cercetarea stiintifica sa suprinda si trecerea la o noua calitate,adica la un nou nivel de dezvoltare economica etc.Desi analiza este actul cel mai important in procesul de cercetare si cunoasterea stiintifica, totusi ea trebue completata cu sinteza. Desi analiza in general,presupune o cercetare aprofundata,in detaliu,disecarea fenonemelor si proceselor economice,sinteza inseamna cunoasterea pe baza reuniunii mentale a elementelor obtinute de analiza,prin stabilirea legaturilor dintre ele.Tinind seama de caracterul deosebit de complex al efectelor pe care le poate avea aplicarea in practica a concluziilor si rezultatelor cercetarii economice asupra vietii si activitati oamenilor, de o mare inseamnatate este experimental economic. In esenta, acesta presupune ca,inainte de extinderea sau generalizarea unor masuri de perfectionare a organizarii a conducerii,gestiunii etc., la nivelul firmelor sau al ramurilor,sa aiba loc experimentarea lor, prin care se verifica o portunitatea, eficacitatea aplicarii lor.Obiectul de studio al stiintei economice trebue privit in dinamica sa, dupa cum o miscare continua se afla viata economica insusi.Importanta pregatirii economice a inginerilor Insusirea de cunostinte economice este o component esentiala a pregatirii profesionale a inginerilor, in conditiile economiei de piata deciziile autonome ale agentilor economici se intemeeaza pe calculi economice,care eau in considerare faptul ca nimeni nu despune de resurse inepuizabile,nelimitate. Ca specialist,inginerii concept,proecteaza,produc,utilizeaza si perfectioneaza echipamente tehnice de productie,tehnologii de fabricatie etc., urmarind producerea de bunuri material si servicii,potrivit cerintelor pietei interne si externe la nivelul calitativ inpus de piata,micsorarea consumurilor specific (tehnologice) si reducerea costurilor, in conditiile protectiei natural etc. Orice innoire tehnologica inseamna progress atunci cind respecta criterile de eficienta economica si ecologica, exigentele privind utilitatea si calitatea. Spiritul de conpetitie din partea firmilor presupune ca chiar in cadrul activitatii tehnice nemijlocite, pe care inginerii o desfasoara, acestea sa aiba in vedere adminuarea costurilor, realizarea avantajului de cost,pe baza careea, preturile de vinzarea asigura profituri,rentabilitateamaresi mentinerea in afaceri a unitatii economice. Un alt aspect insential,care explica importanta cunostintelor economice pentru ingineri, il reprezinta activitatea de conducerea a firmei, care, prin continutul ei, apeleaza, in cea mai mare parte la cunostinte economice si financiare privind: forta de munca, investitiile, capitalul, aprovezionarea cu materie prime, material, conbustibili,energie etc., organizarea productiei si a muncii,consumurile de mijloace material,salariile amortizarea mijloacelor fixe, cererea si oferta, costul de productie si pretul,profitul,productivitatea,rentabilitatea,creditul,dobinda,inpozitele,importul,competitivitatea,desfacerea marfurilor etc. Ocuparea diferitor funcii de conducere de catre ingineri, la nivelul firmelor sau al ramurilor in departamente si in organisme de sinteze, in diferite organe centrale si locale ale puterii de stat etc., desfasurarea muncii in cunostinta de cauza, cu competente, sint de neconceput in afara pregatirii economice adecvate.Teoria economica generala asigura fundamentele cunoasterii economice stiintifice, fara de care nu pot fi intelese, mai departe, problemele de management, marketing si alte cunostinte economice strict necesare pregatirii ingineresti,exercitarii profesiunii, asa cum insusirea cunostintelor de mecanica fina, de electronica, de chimie industriala, energetica etc. Nu este posibila fara cunostinte prealabile solide de fizica,matematica,mecanica etc.

Tema 2. ECONOMIA DE SCHIMB. PIATA SI CONCURENTAStudent Gr.MnI 21 Baibarac Dorin

Cunoasterea economiei de piata moderne are ca punct de plecare studierea problemelor shimbului de marfuri , ale cererii si ofertei, ale concurentei. Prin aceasta , se dezvaluie relatii economice, forme specifice de desfasurare a productiei si circulatiei bunurilor material si serviciilor,continutul unor procese , concept sau categorii economice de mare utilitate in practica economica.

Geneza economiei de schimb.Economia de piata si trasaturile ei. Intotdeauna bunurile produse de catre oameni sunt destinate consumului; nu intotdeauna, insa ele trec in acelasi fel de la producator la consumator. Astfel ,in perioada de inceput a evolutiei societatii omenesti, nevoile oamenilor erau satisfacute prin autoconsum, fara schimb de marfuri. Unei asemenea perioade, i-a corespuns ceea ce, in stiinta economica, poarta denumirea de economie naturala. Economia naturala reprezinta acel sistem economic in care bunurile produse sunt destinate consumului propriu al producatorilor, in care nevoile oamenilor sunt satisfacute fara schimb. Este vorba de un sistem inchis ,n care alocarea si utilizarea resurselor nu urmareau dect satisfacerea nevoilor in limitele productiei propriei obtinute. In plan istoric, o asemenea forma de organizare a economiei a fost, prin excelenta,caracteristica epocii primitive. In aceasta epoca ,schimbul de activitati se manifesta numai in mod accidental, intimplator, deoarece surplusul de produse aparea intimplator, fara ca oamenii sa-si propuna de la inceput,producerea de bunuri in vederea schimbului. Pe masura progresului societatii, treptat se creaza conditiile trecerii la economia de schimb, adica are loc aparitia diviziunii sociale a muncii (specializarea producatorilor) si autonomiei sau independentei producatorilor pe baza proprietatii particulare.Odata cu aceasta,schimbul se desfasoara cu o anumita regularitate. Economia de schimb reprezinta acel sistem economic,in care bunurile, produse de catre producatori specializati si autonomi, trec de la producator la consumator prin intermediul shimbului, al vinzarii-cumpararii si in care piata are un rol hotaritor in alocarea si utilizarea resurselor, in reglarea activitatii economice. In perioada sclavagista si in evul mediu, desi au avut loc mari progrese fata de epoca primitiva, totusi datorita unei evolutii relativ lente a factorilor de productie si nivelului relativ scazut al productivitatii, shimbul de marfuri era restrins, iar economia naturala era predominata. In perioada istorica urmatoare, in conditiile revolutiei industriale, ale productiei masiniste, ale economiei capitaliste , economia naturala se restringe foarte mult, avind loc trecerea la un sistem in care economia de schimb devine predominanta. Desi relatii de schimb de marfuri si, deci, notiunea de piata exista de mult timp in istoria societatii omenesti, totusi economia de schimb, ca sistem economic, se manifesta atunci cind ea devine forma dominanta a activitatii economice, si anume in conditiile capitalismului. In cadrul unei asemenea economii, piata,confruntarea cererii cu oferta, pun in relief concordanta sau nonconcordanta activitatilor economice desfasurate cu nevoile reale existente, determina comportamentul agentilor economici etc.Datorita rolului deosebit al pietii in cadrul economiei de schimb, aceasta din urma poarta si denumirea de economie de piata. Sistemul economic de piata a fost instaurat odata cu sistemul economic capitalist,in care productia pentru piata era generalizata;astfel inceputurile sistemului economic de piata au avut loc odata cu nasterea sistemului capitalist in Europa Occidentala. Economia de piata reprezinta o forma moderna de organizatie si desfasurare a activitatii economice,in care comportamentul oamenilor este liber, autonom, avind la baza semnalele pietei, in afara vreunei comenzi autoritare, si in care exista posibilitatea folosirii cu randament superior a resurselor limitate. Unele delimitari conceptuale:a)notiunea de economie de piata nu trebuie identificate cu piata, care exista de mult timp in societate, odata cu aparitia schimbului de marfuri; b) economia de piata se deosebeste de economiile precapitaliste, in care relatiile de piata aveau o pondere scazuta, predominanta fiind economia naturala;c) economia de piata se deosebeste de economiile nationale dominate de regimuri totalitare, planificate centralizat,unde au existat si relatii de piata , lipsind, insa mecanismele libere ale economiei de piata ;d)economiile contemporane ale tarilor slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare nu inseamna economie de piata moderna. Caracterizarea economiei de piata presupune luarea in considerare a principalelor ei trasaturi a)Economia de piata are la baza proprietatea privata, sub diferitele ei forme, ca fundament al libertatii oamenilor in general al libertatii economice in special,al liberei initiative,autonomiei si spiritului creativ etc. Acordarea, prin lege, a dreptului tuturor persoanelor de a fi proprietar, precum si apararea si garantarea acestuia de catre stat, constituie principii esentiale in tarile cu economie de piata. b)In cadrul economiei de piata, intreprinderea privata, individuala sau asociativa, constituie entitatea economica principala, ca forma curenta de organizare si folosire a obiectului proprietatii, de combinare si utilizare a factorilor de productie, in care se produc bunuri materiale si servicii. c)Mobilul principal al activitatii aagentilor economici il constituie profitul;Intregul lor comportament in alocarea si utilizarea resurselor,in combinarea factorilor de productie, in perfectionarea tehnologiilor, in asumarea riscului in afaceri etc. are la baza interesul de a obtine un cistig cit mai mare, care sa-I avantajeze in relatiile de piata.d)Reglarea activitatii economice, echilibrul dintre productie si nevoile existente se realizeaza, in general, prin mecanismele pietii , tinindu-si seama nde raportul dintre cerere si oferta,de preturile care se formeaza liber si care indeplinesc un rol esential in orientarea agentilor economici.e)Pe baza proprietatii private, deciziile privind activitatea agentilor economici sunt autonome, nedictate si neimpuse de la centru, ci pornind de interesele si calculele fiecaruia, care tin seama de piata, de jocul cerere-oferta, de semnalele preturilor. Caracterizarea economiei de piata actuale din tarile dezvoltate presupunea luarea in considerare si a acelor elemente care, fata de perioadele anterioare, reflecta shimbari in mecanismul relatiilor de piata. Economiile de piata moderne sunt economii mixte, deoarece in procesul general de functionare si dezvoltare a economiei nationale participa si statul, impletindu-se mecanismul de piata cu interventia statului in procesul general de reglementare macroeconomica ,de asigurare a echilibrului economic si cresterii economice. Interventia statului in economie nu afecteaza ,insa,ambianta de libertate economica, nu desfiinteaza piata; rolul hotaririlor in alocarea si utilizarea resurselor,in deciziile si comportamentul agentilor economici, apartine mecanismelor pietei.Ca si celelalte tari din Europa de Est, ROMANIA se afla in perioada de tranzactie la economia de piata, al carui continut in constituie infaptuirea reformei economice-proces de mare complexitate, de profunde schimbari structurale in relatiile de proprietate, in formele de organizare si conducere a activitatii economice,in sistemul de instrumente economice si financiare etc. Odata cu desfiintarea vechilor structuri ale unei parghii si mecanismele proprii economiei de piata, bazata pe autonomie decizionala a agentilor economici, pe libertatea economica, pe libera initiativa. In ansamblul transformarilor care au loc,rolul esential il are restructurarea proprietatii, in cadrul careia, pe baza pe baza reglementarilor existente, se realizeaza privatizarea, luind nastere un important sector privat, in intraga noastra economie. Ca urmare principala entitate economica, in structura economiei,o va constitui intreprinderea private, care permite autonomie, stimuleaza libera initiativa si cresterea eficientei. De asemenea,in tara noastra, are loc procesul de retehnologizare , de inlocuire a tehnicilor si tehnologiilor invechite si de introducerea altora noi, perfectionate care sa asigure randament economic, superior si competivitate. Comportamentul agentilor economici, orientarea activitatii in functie de propriile lor interese, au la baza raportul dintre cerere si oferta,la piata in contextul luptei de concurenta. Totodata, reforma economica presupune cresterea rolului pirghiilor economico-financiare-pret,salariu,profit,dobinda,impozite si taxe etc.- In functionarea economiei, in stimularea agentilor economici pentru asumarea riscului in afaceri, pentru incurajarea investitiilor etc. In aceasta directie, s-a trecut la liberalizarea preturilor de desfacere a produselor si serviciilor catre consumatori,concomitent cu practicarea unor preturi controlate de catre stat la produsele de importanta vitala pentru populatie, pentru economia nationala.

Marfa.Utilitatea bunurilor economice.Utilitatea marginalaProductia si schimbul de marfuri determina existenta a o serie de categorii economice,cum sunt:piata, marfa,oferta si cerere de marfuri,bani, pret si altele, care se utilizeaza in cadrul relatiilor economice. Marfa reprezinta acel bun, obtinut prin activitatea oamenilor, care este destinat shimbului, prin vinzare-cumparare.Astfel, forma marfa o imbraca nu orice bunuri produse de catre oameni, ci numai acelea care fac obiectul tranzactiilor de schimb,la piata, care trec de la producator la consumator prin actul de vinzare-cumparare.Si, aceasta,independent de faptul ca schimbul are loc in mod direct (troc) sau este mijlocit de bani. In practica economica actuala, bunurile marfare sunt de o mare diversitate, ca destinatie , rol, functii, grad de complexitate in producerea si utilizarea lor etc. Astfel, in structura bunurilor ce fac obiectul operatiunilor de vinzare cumparare se include urmatoarele:factori de productie-materiali si umani-, bunurile corporale de consum personal ,serviciile,banii, hirtiile de valoare etc. Corespunzator acestora,principalele grupe de marfuri sunt :a)marfuri corporale de consum personal curent alimente imbracaminte , bunuri de igiena personala etc.; b) marfuri corporale de consum indelungat-locuinta, mobila,radio, televizor,firigider,masina de spalat, aspirator,autoturism etc..; c)marfuri incorporate de consum personal-servicii de radio si televizine, telefoane, posta etc..; d)marfuri incorporate de consum social-de intructie in scoli particulare, salubritate, iluminat , incalzit etc; e)marfuri-capital, respectiv masini, utilaje, instalatii, cladiri, constructii speciale etc..; f)marfuri resurse naturale-terenuri agricole, paduri, resurse ale subsolului etc..; g)marfa-factorul munca; h)marfuri corporale si incorporale rezultate ale cercetarilor stiintifice-carti, brevete, programe de calculator etc;precum si alte activitati de creatie literar artistica-carti, opere in domeniul picturii,muzicii etc..; i) marfuri-servicii manageriale de marketing si management, in general de consulting; j)marfda moneda si hirtii de valoare. Bunurile ce imbraca forma de marfa, pe de o parte, sunt utile oamenilor si, pe de alta parte, au valoare, in raporturile de schimb care se formeaza la piata. Utilitatea bunurilor economice reprezinta capacitatea acestora de a fi de folos oamenilor, adica de a satisface trebuinte de consum sau de productie.Utilitatea bunurilor materiale este intrinseca acestora, fiind determinata de caracteristicile sau proprietatile lor fizice , chimice, tehnice, economice, functionale, estetice etc. O tina de griu , de fructe, de zahar, de cupru sau de aluminiu, un costum de haine, o pereche de incaltaminte, un tractor sau o locomotiva, un strung, un televizor sau un autoturism etc.,sunt utile oamenilor, deoarece ele servesc pentru consumul personal sau pentru consumul de productie; utilitatea este legata de proprietatile intrinseci ale acestora, avind deci o determinare obiectiva.Pentru a fi utile, este necesar ca bunurile respective sa se incadreze in structura nevoilor sociale existente, adica sa corespunda dorintelor gusturilor, exigentelor si asteptarilor oamenilor, aflate in dinamica.Cu alte cuvinte,utilitatea intrinseca a bunurilor capata sens economic nu in sine,ci numai in raport cu o anumita nevoie sociala.Oricit de bine ar fi realizata din punct de vedere tehnci o masina-unealta de un tip depasit, fata de cerintele actuale ale progresului ea nu are utilitate ,deoarecenu se incadreaza in structura nevoilor de azi a activitatii economice. De aceea piata prin confruntarea ofertei de marfuri cererea verifica, recunoaste sau nu recunoaste ca fiind utile bunurilor destinate vinzarii.Trecerea ,in perspectiva la structuri industriale mici consumatoare de materii prime si energie va insemna ,in acelas timp, ca multe dintre echipamentele tehnice de astazi sa-si piarda utilitatea. Astfel utilitatea bunurilor are caracter dinamic, fiind in continua schimbare, innoire, de la o perioada la alta, in condordanta cu evolutia nevoilor, cu diversificarea si perfectionarea bunurilorcare fa obiectul vinzatii-cumpararii. In aprecierea utilitatii fiecarui bun, nu se poate face abstractie de latura subiectiva , care depinde de raportul dintre bunul respectiv si nevoile oamenilor.In gindirea economica contemporana, se disting doua curente de abordare a utilitatii.Primul care considera ca utilitatea este intrinseca bunurilor economice.fiind legata de proprietatile acestora care le fac de folos oamenilor. Ca urmare , toate unitatile sau fraciunile unei cantitati de bunuri de acelas fel (omogene) au aceeas utilitate; de exemplu, fiecare tona dintr-o cantitate de griu de anumita calitate, are aceeas utilitate, sau toate perechile de incaltaminte de un anumit fel au (fiecare in parte) aceeas utilitate, prin proprietatile lor. Cel de-al doilea curent de gindire, denumit marginalist , acorda o mare importanta lature subiective, in definirea utilitatii; un consumator cumpara un produs daca, el, socoteste acesta ii va aduce o satisfactie sau utilitate. Potrivit acestui mod de gindire, utilitatea unui bun cu aceleas proprietati intrinseci , poate fi mare sau mai redusa, in functiile de nevoile fiecaruia, mai mari sau mai mici. La unul si acelas individ, utilitatea bunului economic respectiv este diferita de la o unitate la alta(doza, fractiune), in procesul de consumare a acestuia, in functie de intensitatea nevoii individuale ce trebuie satisfacuta :astfel pe masura ce se consuma succesiv unitati (doze,fractiuni) dintr-un bun, se micsoreaza intensitatea nevoii respective si , corespunzator, se reduce utilitatea bunului, deoarece se confrunta cu o nevoie in descrestere. Utilitatea marginala corespunde ultimei cantitati (unitati,fractiuni,doze) dintr-un bun necesara satisfacerii nevoii cu cel mai scazut grad de intensitate, pe care consumatorul I considera ca trebuie cumparata. Exista o deosebire intre utilitatea marginala si ultilitatea totala. Utilitatea marginala a bunurilor califica, din punctul de vedere al individului, utilitatea adaugata printr-o unitate suplimentara dintr-un produs. In alti termeni, utilitatea marginala este utilitatea aditionala, ce rezulta prin fiecare ultima unitate suplimentara dintr-un produs; ea are tendinta de reducere, cu fiecare unitate noua consumata, deoarece se reduce intensitatea nevoii. Utilitatea totala sau cumulata este cea corespunzatoare intregii mase din bunul respectiv, tuturor unitatilor (fractiunilor) din acesta,necesara satisfacerii nevoilor; ea sporeste odata cu cresterea consumului, insa cu sporuri descrescinde.Pornindu-se de la acestea, in gindirea economica, a fost formulata legea utilitatii marginale descrescinde; aceasta lege reflecta tendinta conform careia,atunci cind cantitatea consumata dintr-un produs se mareate, utilitatea marginala a produsului, adica ultilitatea suplimentara adaugata de ultima unitate, tine sa se diminueze. Notind utilitatea cu valori numerice, pot rezulta urmatoarele tendinte: Tabelul nr. 2.1.Cantitatea consumata dintr-un produs Utilitatea marginalaUtilitatea totala

1 100100

2 90 190

3 80 270

4 75 345

5 65 410

6 50 460

7 40 500

8 30 530

9 20 550

10 10 560

11 0 560

Se observa,din datele cuprinse in tabel, ca utilitatea marginala se micsoreaza, iar utilitatea totala se mareste cu un spor descrescind. Evolutia acestora poate fi reprezentata grafic, prin doua curbe:cea a utilitatii marginale, continuu descrescinda si cea a utilitatii totale, care se mareste din ce in ce mai lent.

Teoria valoare-munca si teoria valoare-utilitate Studierea utilitatii permite evidentierea eterogenitatii marfurilor, adica a acelor elemente care le diferentiaza si care le fac noncomparabile. Efectuarea, insa a actelor de schimb de marfuri, diferite ca utilitate, presupune masurarea. Compatibilitatea lor, prin aducerea la un numitor comun, cu ajutorul preturilor, prin exprimarea in bani; si intr-adevar,in viata economica de zi cu zi, marfurile se vind si se cumpara pe bani,la preturi mai mari sau mai mici,mai scumpe sau mai ieftine. In legatura cu aceasta, inca de mult timp, in gindirea economica, a aparut problema valorii economice, latura intrinseca a bunurilor, element comun tuturor marfurilor. In cadrul unor ample confruntari de idei, s-au impus atentiei doua teorii despre valoare, si anume:teoria valoare-munca (denumita si teoria obiectiva) si teoria valoare-utilitate (denumita si teoria subiectiva). Problemele fundamentale, care au constituit teme de reflectie si de confruntari, au fost:Ce este valoarea? Care este izvorul valorii?Cum se determina marimea valorii? Din ce cauza valoarea unui bun este mai mare sau mai mica decit a altuia? Teoria valoare-munca isi are inceputul in reflectii ale lui William Petty, in secolul al 17-lea ;ea a fost elaborata de catre Adam Smith, David Ricardo, apoi continuata si dezvoltata de catre Karl Marx.In principal aceasta teorie se caracterizeaza prin urmatoarele:a)considera ca izvorul valorii este munca omeneasca, depusa pentru producerea bunurilor respective;prin munca concreta se actioneaza asupra obiectului muncii , se transfera si se conserva, in noul produs, valoarea mijloacelor de productie consumate, iar prin munca abstracta (cheltuiala de forta de munca, in sens fiziologic)se creaza valoare noua, care si ea este cuprinsa in noul produs; b)marimea valorii este determinat de consumul total de munca (vie si materializata) efectuat pentru producerea bunului respectiv; c)valoarea se manifesta sau este pusa in evidenta, la piata, prin valoarea de schimb , care reprezinta raportul cantitativ dintre doua marfuri, in care acestea se schimba; valoarea de schimb se exprima prin intermediul banilor, sub denumirea de pret d)ia in considerare conditiile de productie diferite de la un agent economic la altul (inzestrare tehnica, calificarea lucratorilor,organizare, etc),care produc acelas bun si corespunzator, distinge notiunile:valoare individuala a marfii, a carei marime este determinat de tipul de munca individual ,si valoarea sociala a marfii, determinata de tipul de munca socialmente necesar (ceare la baza conditiile de productie medii, dominante, la un moment dat). Teoria valoare munca a fost elaborata intr-o perioada istorica in care avea loc trecerea de la feudalism la capitalism, in care insista aupra rolului muncii in activitatea economica, in producerea bogatiei. Astfel expresia lui William Petty, conform careia pamintul este mama bogatiei, iar munca tatal acesteia, s-a impus atentiei in gindirea economica. Ceva mai tirziu, Adam Smith avea sa spuna ca munca este sursa primara a avutiei natiunilor, ca munca apare evident, ca singura masura-universala si precisa a valorii si ca singurul etalon cu care putem compara valorile diferitor marfuri. Teoria valoare-utilitate constituie acea conceptie care explica valoarea bunurilor economice prin utilitatea si raritatea acestoral; ea abordeaza substanta si marimea valorii tinind seama de factorul psihologic, adica din punctul de vedere al cumparatorului, al utilitatii pe care o are pentru el, marfa respectiva. Aceasta teorie isi are inceputurile inca in secolul al 18-lea, indeosebi in Franta, in lucrari ale lui Turgot si Condillac. O asemenea abordare a valorii, din punct de vedere psihologic, opusa teoriei valoare-munca este reluata in cea dea doua jumatate a secolului al 19-lea si inceptul secolului 20-lea, prin Scoala de la Viena sau scoala austriaca (sau scoala psihologica sau scoala utilitatii finale), indeosebi prin K.Menger,Bohm-Bawerk,Von Wieser, si prin scoala dematematica, in Franta, Anglia,Italia, Elvetia,S.U.A,care sustine utilitatea marginala, prin L.Walras,V.Pareto,Stanlay Jivons,I.Fisher. In explicarea valorii economice, acestia au in vedere nu numai utilizarea si raritatea bunurilor, ci si intesitatea nevoii subiective a individului. In conceptia lor,calitatea unui lucru de a fi util nu depinde de lucrul respectiv, de insusirile lui intrinseci, ci de trebuinta ce o simte omul fata de acest lucru; utilitatea este ceva subiectib;lucrurile nu sunt utile omului in acelas grad si nu sunt nici la fel de abundente. Valoarea este in dependenta si de intensitatea trebuintelor, in sensul ca unei intesitati mai ridicate a nevoii ii corespunde o valoare mai mare a bunului respectiv si invers; pe masura satisfacerii nevoilor se micsoreaza intensitatea acestora si deci, scade utilitatea si, in consecinta scade si valoarea lor. Ultimul grad de intensitate a nevoilor exprima ultima utilitate sau utilitatea marginala a lucrului care isi masoara valoarea. Inca in secolul al 18-lea, Adam Smith, referindu-se la diferite bunuri necesare oamenilor, se intreba cum se face ca apa, care este un element ultil fara de care viata nu este posibila, n-are pret in timp ce diamantele are sunt obiecte atit de putin folosite ating preturi asa de ridicate? Referindu-se la teoria subiectiva a valorii,economistul francez Charles Gide, la inceputul secolului al 20-lea releva faptul ca aceasta teorie nu explica de ce bunurile de prima necesitate au preturi mai scazute decit cele de lux; cu alte cuvinte, desi bunurile de prima necesitate -alimente,imbracaminte,incaltaminte, etc-au utilitate mai mare, totusi preturile sunt mai mici decit cele a obiectelor de lux. In cea de a doua jumatate a secolului al 20-lea,in teoria economica, n-a scazut interesul pentru valoare, Paul Samuelson formalizeaza valoarea in pret; dupa el,marimea valorii este determinata de partile ce rezulta repartitia venitului potrivit factorilor de productie care creeaza bunuri economice;el analizeaza utilitatea marginala si utilitatea totala, legea utilitatii marginale descrescinde.Gerard Debreu, considerat teoreticianul cheie al gindirii neoclasice contemporane, afirma ca valoarea unui bun rezulta confruntarea conceptiei producatorului cu cea a consumatorului. Astfel, conceptia si comportamentul producatorului sunt determinate de posibilitatile de productie,de progresul productiei sale, in timp ce conceptia si comportamentul consumatorului sunt determinate de capacitatea de a alege si de bogatia sa. Ca urmare se apreciaza ca valoarea este exterioara a productiei; fiecare consumatori alege in ansamblul consumului sau, valoarea care nu excede resursele sale si care este cea mai buna dupa preferintele sale; fiecare producator alege ansamblul de productie in maniera de a-si maximiza profitul. Priivind problema valorii in plan istoric, trebuie tinut seama de faptul ca teoria valoare-utilitate sau teoria subiectiva a aparut pe o treapta mai evoluata a economiei de schimb, in care se amplifica nevoile, cresc veniturile, in care problemele desfacerii marfurilor, ale pietii in general preocupa tot mai mult teoria si practica economica. De aceea,in teoria subiectiva a valorii se acorda atentie sporita circulatiei, consumului, utilitatii bunurilor,obtinerii de satisfactii cu efort minim etc. In conditiile contemporane, in vederea explicarii valorii economice a bunurilor este necesara o teorie unitara a valorii, care sa ia in considerare elementele rationale din cele doua teorii traditionale.Astfel, pornind de la realitati, valoarea economica are la baza consumul de factori de productie, cheltuielile de productie efectuate pentru obtinerea bunului respectiv;orice agent economic cu simtul realitatii in afaceri este interesat sa cunoasca, inainte de toate, cheltuielile de productie cuprinse in fiecare unitate de produs, la care se adauga profitul. Deci marimea valorii are la baza cheltuiala de productie-costul mijloacelor materiale consumate si costul muncii; in acelas timp trebuie sa ia in calcul si utilitatea bunurilor, in sensul ca trebuie sa produca bunuri materiale si servicii care sunt utile oamenilor, care se incadreaza in structura nevoilor existente.Astfel, simultan se i-au in considerare atit cheltuiala de munca,cit si utilitatea bunurilor. Formarea valorii are loc in conditii de concurenta, in care se confrunta interese economice, in care acelas produs, oferit pe piata este realizat, insa in conditiile de productie individuale diferite de la un agent economic la altul. Se poate desprinde concluzia:valoare economica exprima consumul de factori in conditiile unei activitati socialmente necesare, care are la baza tehnologii,nivel de calificare, sistem de organizare si gestiune etc., ce cararcterizeaza la un moment dat productia, precum si preferintele cumparatorilor, ce se reflecta prin cererea solvabila a lor. In acest proces, sunt avantajati agenti economici care dispun de conditii de productie superioare si ale caror bunuri corespund nevoii sociale, preferintelor consumatorilor; dimpotriva procesul de formare a valorii sanctioneaza pe acei agenti economici care au consumuri de factori pe unitatea de produs ridicate si ofera bunuri sub nivelul cerintelor consumatorilor. In conditiile economiei pe piata moderne,in procesul de formare a valorii, sporeste rolul muncii de creatie stiintifica, de conducere economica.Piata:concept,rol,tipuri.Bursa de marfuri Piata este o categorie a economiei de schimb, cu un continut complex si o larga sfera de cuprindere. In limbaj curent, piata reprezinta locul public, acoperit sau sub cerul liber, unde se vind si se cumpara marfuri. In sens stiintific, piata exprima relatiile economice dintre oameni, care se desfasoare intr-un anumit spatiu si in cadrul carura se confrunta cererea cu oferta de bunuri economice, inclusiv titlurile de credit,se formeaza preturile si au loc acte de vinzare-cumparare. Rezulta ca piata desi presupune spatiu economic, ea nu se limiteaza la acesta, ci exprima relatiile dintre oameni., la care participa pe de o parte producatorii-ca purtatori ai ofertei de factori de productie si de alte bunuri economice- si pe de alta parte, cumparatorii -ca purtatori ai cererii de bunuri economice -, adica agenti economici ce se aprovizioneaza cu factori de productie si populatia consumatoare de bunuri materiale si servicii. Cunoasterea pietei presupune luarea in considerare a principalelor ei elemente, si anume:cererea si oferta, preturile concurenta; dimensiunile si dinamica acestora,ca si interrelatiile dintre ele , reflectate in dimensiunile, complexitatea si evolutia sistemului relatiilor de piata . In acceptiune clasica, piata reprezinta mina invizibila care reglementeaza activitatea economica,acea forta impersonala care actioneaza dincolo de capacitatea de interventie a participantilor la diviziunea muncii si la schimbul de activitati. Piata indeplineste un rol deosebit de important in mecanismul de functionare si dezvoltare a economiei moderne. In primul rind ea asigura contactul permanent dintre vinzatori si cumparatori dintre ceea ce se ofera si ceea ce se cere., la un moment dat punind in relief concordanta sau neconcordanta dintre oferta si cerere, dintre productie si consum de bunuri materiale si servicii. Astfel prin informatiile pe care le da privind volumul structura si nivelul calitativ al cererii, piata determina orientarea agentilor economici, sta la baza deciziilor acestora privind investitiile de capital, cantitatea si structura productiei , schimbului si consumului.In acest fel piata orienteaza alocarea si folosirea eficienta a resurselor umane, materiale si financiare. In a doilea rind prin piata , activitatea economica se autoregleaza in sensul ca de fiecare data productia se adapteaza la dinamica cererii. Prin intermediul pirghiilor economice,cum sunt pretul ,profitul , salariul, dobinda, etc..,piata furnizeaza informatii agentilor economici asupra raportului dintre cerere si oferta; tendinta de crestere a preturilor si a ratei profitului, de exemplu constituie un semnal al pietei care se stimuleaza marirea ofertei de un fel sau altul si punerea ei de acord cu cererea. In al treilea rind piata asigura echilibru economic pe termen lung, in principal echilibrul dintre oferta (productie) si cerere (consum), astfel incit se realizeaza, ceea ce preconizau economistii clasici-transformarea intereselor proprii ale indivizilor in cea mai buna optiune pentru societateprivind folosirea resurselor existente, la un moment dat. O conditie esentiala, de care depinde indeplinirea de catre piata a rolului sau o constituie autonomia de decizie a agentilor economici, libertatea economica, ce are la baza proprietatea privata.Este vorba de faptul ca adaptarea rapida a productiei la cererea de bunuri materiale I servicii, tinind seama de ceea ce piata semnalizeaza in mod curent,necesita initiativa, o mare mobilitate si deci posibilitatile de miscare automa, directa a firmelor fara ingradiri birocratice din parte statului. Caracterizarea relatiilor de piata moderne nu poate face abstractie totusi de interventia statului in economie, adica de actiunile acestuia de reglementare indirecta intr-o masura sau alta, a activitatii economice, prin politica bugetara si fiscala, sociala de investitii, monetara si de credit etc..De aceea in prezent piata nu mai este in intregime libera;in toate tarile, inclusiv in cele puternic dezvoltate,exista o economie mixta, in care conducerea si functionarea activitatii economice au la baza nu numai mecanismul pietei , adica schimbul liber, ci si interventia statului. Exista mai multe tipuri sau forme de piata.Din punct de vedere al obiectului tranzactiei economice, de vinzare-cumparare,se disting: a)piata bunurilor de consum final,adica relatiile de vinzare-cumparare de obiecte si servicii de consum personal (bunuri de consum curent si bunuri de folosinta indelungata); b)piata factorilor de productie, formata la rindul ei din:piata resurselor naturale;piata muncii;piata capitalului; c)piata monetara; d)piata financiara, inclusiv bursa. Din punct de vedere al extinderii teritoriale exista :a)piata locala;b)piata regionala;c)piata nationala d)piata mondiala. Dupa modul de desfasurare al concurentei se disting: a)piata cu concurenta perfecta sau pura: b)piata cu concurenta imperfecta.Diferite tipuri de piata formeaza un tot organic, un sistem de piata in sensul ca ele se influenteaza reciproc; schimbarile care au loc in cadrul uneia se reflecta direct sau indirect, in evolutia altora sau in ansamblul relatiilor de piata. Bursa de marfuriIn general, bursa reprezinta o piata speciala, organizata de catre stat sau de catre asociatii particulare,sub forma de societati pe actiuni sau asociatii comerciale, in cadrul careia se confrunta cererea cu oferta si au loc tranzactii de vinzare-cumparare privind titluri de valoare, marfuri, valute, etc. Bursa de marfuri este o forma a bursei o piata speciala un loc public unde se negociaza operatiuni de vinzare-cumparare de marfuri fungibile (omogene) pe baza de mostre,la produse cum sunt:cereale, petrol, minereuri,bumbac,cafea,cauciu, piei,blanuri,metale,zahar etc.;aici se confrunta cererea cu oferta marfurilor respective si se fixeaza cursul sau pretul acestora. Bursa de marfuri nu este o piata financiara , desi functioneaza dupa mecanismele ale bursei de valori. In cadrul burselor de valori, clientii respectivi apeleaza la servicii de intermediere bursiera, din partea borkerilor, care prezinta ofera sau cererea acestora la bursa prin publicarea si afisarea la bursa a informatiei de la clienti. Bursa de marfuri ofera avantaje pentru vinzatori si cumparatori, siguranta si credibilitatea afacerilor, posibilitatea confruntarii directe a cererii cu oferta, care permite o aseazare reala a preturilor. Cotatiile la bursa de marfuri pot influenta nivelul preturilor la operatiunile care au loc in afara acestora in sensul ca vinzatorii si cumparatorii negociaza preturile tinind seama de cotatiile de bursa. Odata cu dezvoltarea industriei si agriculturii s-a intensificat shimbul de marfuri la bursa atit in cadrul national, cit si pe plan international. S-a la specializarea si diversificarea burselor, in cadrul carora bursa de marfuri ocupa un loc tot mai important. In prezent bursele se clasifica in a)burse generale si b)burse specializate . La bursele generale, pe linga tranzactii cu hirtii de valoare, valute, etc, se negociaza o gama larga de marfuri.Bursele generale s-au infiintat si functioneaza in marile centre comerciale, ca:Zurich,Paris,New-York,Chicago,Londra,Hamburg,Amsterdam,Rotterdam,Rio de Janeiro etc.. La bursele specializate se comercializeaza un sortiment redus de marfuri sau grupe restrinse de produse.Astfel exista burse pe anumite produse ca:Bursa pentru caf de la New-York,Rotterdam,Amesterdam,Londra;bursa privind comercializarea zaharului din New-York, Londra , Amsterdam, Singapore;Bursa pentru metale la:Londra , New-York etc;Bursa de cereale la Chicago, Winnipeg, Liverpool, Santa,Buenos Aires, Londra, Minneapolis etc. Ca membri ai bursei de marfuri pot fi:comercianti sau industriasi cu firma inscrisa si agricultorii care fac in mod obisnuit negocieri la bursa, precum si mijlocitorii oficiali ai bursei respective , care nu au dreptul sa aleaga sau sa fie alesi. Operatiunile care au loc la bursa de marfuri pot fi:la vedere, atunci cind marfa care a fost negociata se preda imediat cumparatorului din depozitele existente sau dintr-un port stabilit, la cursul existent in momentul respectiv , la termen,cind marfa negociata se preda cumparatorului ulterior, la un termen stabilit, insa la cursul convenit in momentul incheierii tranzactiei. Pretul sau cursul la bursa de marfuri se formeaza in functie de raportul dintre cerere si oferta.Exemple de preturi la unele marfuri:la Bursa cerealelor din Chicago pretul pentru contracte cu livrari viitoare era, la inceputul lunii ianuarie 1993, la griu -3,36 centi/busel, la porumb-2,41 cent/buse;. La ovaz-1,53 centi/busel;la Bursa londoneza de marfuri, cotatiile inregistrate (luni 11ian, 1993), cu predare pe loc, au fost:la aur-328 dolari uncia, la argint-236,65 uncia, la cupru -1492,50 liresterline/tona,la zinc-1048,0 dolari/tona,la plumb-287,0 lire sterline /tona etc. In tara noastra in contextul tranzactiei la economia de piata a fost infiintata Bursa ROMANA de Marfuri inaugurata in luna noiembrie 1992, cu sediul in Bucuresti;ea a fost fondata de catre 88 de agenti economici cu capital de stat sau privat, avind la baza un regulament de organizare si functionare. Fiind la inceput, aceasta bursa realizeaza tranzactii numai cu livrare imediata; treptat se va trece si la tranzactii la termen. Se vor crea burse specializate in Bucuresti si in alte centre ale tarii.Cererea si oferta.Elasticitatea cererii si oferteiCererea si oferta sunt categorii ale pietei,iar raportul dintre ele constituie o forma de exprimare sau de exteriorizare a relatiei dintre productie si consum,in conditiile economiei de schimb. Cererea reprezinta acea parte a trebuintelor care se satisfac prin intermediul schimbului adica prin vinzare-cumparare;ea se concretizeaza in cantitatea de bunuri materiale si servicii pe care agentii economici-producatori si consumatori- o solicita tinind seama de preturile existente, la un moment dat. La rindu-I, cererea poate fi privita din diverse ungiuri de vedere:cerere pentru un produs sau un serviciu;cerere a unei unitati economicel;cerere a unui individ sau unui grup social;cerere totala pentru un bun sau serviciu,ca suma a tuturor cantitatilor cerute de catre toti consumatorii individuali etc. Cererea, ca volum structura si nivel al cerintelor de consum, se schimba de la o perioada la alta, avind deci, caracter dinamic.Factori de care depind nivelul si dinamica cererii sunt nevoile, venitul si pretul. Nevoile oamenilor se schimba de la o perioada la alta prin aparitia unora noi, prin restringerea sau prin extinderea altora sub influenta progresului stiintei si tehnicii a dezvoltarii productiei si a societatii in general, determinind schimbari corespunzatoare si in sistemul cererii.Aparitia televizorului, a frigiderului, a casetofonului, a informaticii, a calculatorului electronic, a robotilor industriali, a sistemului de telecomunicatii moderne, etc,.a insemnat , totodata,shimbari in domeniul cererii. Veniturile exercita,de asemenea o mare influenta asupra cererii; in general,marirea veniturilor populatiei ca si ale agentilor economici, atrage dupa sine, cresterea capacitatii lor de cumparare si,deci, a cererii.Este vorba de cresterea cererii solvabile, adica cererii pentru care consumatorii respectivi au acoperire baneasca corespunzatoare. Relatia dintre cheltuielile de consum si venit a fost analizata, in secolul al 19-lea, pentru intiia oara de catre statisticianul german E.Engel si poarta denumirea de Curbele lui Engei.Cercetind bugetele de familie din mai multe tari, a desprins concluzia potrivit careia,importanta relativa a diferitelor cheltuieli de consum se modifica in raport cu venitul , in mod diferit.Astfel s-a observat ca atunci cind venitul creste ponderea cheltuielilor alimentare tinde sa scada;ponderea cheltuielilor cu imbracamintea si locuinta ramine constanta;Ponderea cheltuielilor diverse (educatie, cultura, petrecerea timpului liber,transport etc.) creste.Pornind de la acestea se poate evalua elasticitatea consumului in raport cu venitul, dupa cum urmeaza:cheltuielile pentru achizitionarea produselor agroalimentare cresc mai putin decit proportional fata de cresterea venitului (coeficientul de elasticitate este mai mic decit 1);cheltuielile cu imbracamintea si locuinta cresc mai mult decit proportional fata de cresterea venitului(coeficientul de elasticitate mai mare decit 1).Asemenea tendinte, in mare parte se verifica si in societatea contemporana. S-a constatat , de asemenea ca pe masura depasirii unui anumit nivel de venit are loc cresterea consumului de bunuri si servicii proprii sectorului tertiar.In cadrul relatiei dintre cerere si venit au fost evidentiate si:a)efectul de venit, care conbsta in aceea ca, atunci cind pretul unui produs scade, apare posibilitatea cumpararii, cu acelas venit, a unei cantitati mai mari din produsul respectiv , ceea ce echivaleaza cu o crestere de venit;b)efectul de substituire, care are loc atunci cind pretul unui produs (sau serviciu) creste, determinind scaderea puterii de cumparare a venitului si tentati spre substituire, adica orientarea spre un bun (sau serviciu) al carui pret a scazut (de exemplu:unt-margarina,petrol-carbune,griu-secara etc.);c)efectul de substituire datorat efectului de venit ,care are loc atunci cind creste pretul unui bun considerat esential (de exemplu, produse alimtare de prima necesitate), ducind la scaderea puterii de cumparare a venitului si la orientarea lui asuprea acestui bun, in detrimentul altor bunuri. Relatia dintre cererea pentru un produs si pretul acestuia. Aceasta este cunoscuta sub denumirea de curba a cererii, care ne arata ca exista o relatie inversa intre cantitatea ceruta si pret. Cererea este o functie descrescinda fata de pret;cantitatea eruta se mareste cind pretul se micsoreaza. Curva cererii este inclinata spre jos si orientata de la nord-vest la sud-est. Aceasta proprietate a capatat numele de legea cererii descrescinde,care consta in:dacapretul unui bun se mareste (toate celelalte date mentinindu-se constante), acel bun va fi cerut mai putin sau, ceea ce este acelas lucru, daca o cantitate marita dintr-un produs este aruncata pe piata (celelalte elemente raminind neschimbate), acest produs nu va putea sa fie desfacut decit laun pret mai scazut. Spre ilustrare , presupunem , la produsul griu ,datele din tabelul ce urmeaza.Tebelul nr.2.2

Pe baza datelor din tabel curba cererii are urmatoarea forma:

Figura nr.2.3 Curba cereriiSe observa , intr-adevar ca cererea este o functie descrescatoare de pret:cind preturile cresc , cererea scade si invers, cind preturile scad, cererea creste. Exista insa si posibilitatea unei curbe anormale a cererii sau asa-numitul paradox al cererii, cind cantitatea ceruta este o functie crescatoare fata de pret; deci cresc preturile creste si cererea. Un asemenea caz se intilneste atunci cind populatia se asteapta la cresteri ulterioare de preturi sau din obiceiul de a aprecia calitatea unui produs dupa pretul lui. In cadrul relatiei dintre cerere si pret este importanta intensitatea modificarii cererii in dependenta de variatiile de pret.Aceasta se poate masura prin coeficientul de elasticitate directa si coeficientul de elasticitate indirecta .a)Coeficientul de elasticitate directa exprima modificarea cererii pentru un produs la o schimbare a pretului acestuia (celelalte preturi, presupunindu-le stabile) ; el se calculeaza raportind modificarea relativa a cantitatii cerute din produsul respectiv,la modificarea relativa a cantitatii cerute din produsul respectiv, la modificarea relativa a pretului acestui produs. In mod normal expresia respectiva e negativa , deoarece pretul si cererea se afla in raport invers.

Daca de exemplu ,pretul unui casetofon creste de la 40 unitati monetare (Po),la 60 unitare (P1)iar cererea la acest produs se va reduce de la 2000 bucati (Co)la 1500 (C1) autnci coeficientul de elasticitate directa a cererii (Ed) va fi:

Rezulta ca cererea pentru bunul respectiv este slab elastica in raport cu pretul:Unei cresteri a pretului de 50%,i-a corespuns o reducere a cererii de 25% Acesta coeficient de elasticitate cunoaste diferite cazuri particulare de manifestare:a)cererea inelastica, care in general, este putin sensibila la modificarile de preturi;este vorba aici de cererea de bunuri alimentare, al caror consum ale limite fiziologice;b)cererea perfect elastica ce se caracterizeaza prin aceea ca volumul de bunuri cerut se schimba la infinit la variatiile oricit de slabe ale pretului;c)cererea cu elasticitate unitara cind cantitatea ceruta evolueaza in raport invers proportional cu modificarea pretului. Coeficientul de elasticitate indirecta (E1) are loc atunci cind cererea unui produs A este determinata de schimbarea pretului unui alt produs B,el se determina prin raportul dintre modificarea relativa a cantitatilor cerute dintr-un produs si modidicarea relativa a pretului unui alt produs, astfel:

Oferta reprezinta cantitatea debunuri materiale si servicii destinate vinzarii pe piata, la un moment dat.Ea poate fi totala,adica intreaga cantitate a unui produs sau serviciu pe care producatorii o ofera spre vinzare :individuala, adica oferta unui produs sau serviciu din partea unui producator sau unitati economice. Oferta are caracter dinamic deoarece odata cu dezvoltare productiei a economiei de piata in ansamblu se realizeaza cresteri cantitative, diversificare si innoiri struncturale , ca si performante calitative ale bunurilor care o compun.Ea este inseparabila de evolutia cererii, a trebuintelor sau nevoilor care sunt satisfacute prin intermediul pietei;dinamica acestora, pe masura progresului economic si social necesita adaptari corespunzatoare ale oferte, determinind impulsurile productiei. Oferta este o functie crescatoare fata de pret, ea se afla decit in raport direct proportional fata de pret, in sensul ca se mareste atunci cind preturile cresc si se micsoreaza cind preturile scad;agentii economici sunt interesati sa ofere pe piata mai multe marfuri atunci cind preturile cresc si invers.Curba ofertei exprima relatia ce exista intre preturile pietei si cantitatile de bunuri pe care producatorul le ofera pe piata spre vinzare. Aceasta spre deosebire de curba cererii care oglindeste relatia dintre preturi si cantitati pe care consumatorii doresc sa le cumpere.

In practica economica exista si cazuri anormale ale curbei ofertei, in care cresterea cantitatilor oferite spre vinzare are loc si atunci cind preturile scad (de exemplu la produse perisabile-legume,fructe, sau cind unii producatori agricoli sunt nevoiti sa-si vind produsele chiar si la preturi in scadere pentru a-si plati impozitele sau pentru a rambursa credite etc.)Elasticitatea ofertei , in raport cu pretul inseamna reactia ofertei la modificarile de preturi.Ea se masoara prin coeficientul de elasticitate al ofertei (Eo)care se calculeaza prin raportarea modificarii relative a cantitatilor oferite la modificarea relativa a pretului de vinzare astfel:

In functie de modul in care oferta reactioneaza la modificarile de preturi, se disting mai multe feluri de oferta.a)Oferta rigida (inelastica )care nu este sensibila la modificarile de preturi, fiind deci independenta de nivelul acestora;este cazul ofertei, de produse perisabile, care nu pot fi stocate si, care trebuie vindute indiferent cum evolueazan preturile.b)Oferta infinit elastica, in cazul in care modificarea infinit de slaba a preturilor atrage dupa sine modificari importante ale ofertei.c)Oferta cu elasticitate unitara cind cantitatile de bunuri oferite spre vinzare se afla in raport direct proportional cu evolutia preturilor.Dinamica ofertei este in dependenta si de venit in sensul ca orientarea agentilor economici spre cresterea cantitatii de bunuri de un fel sau altul este ghidata de avantajul de a obtine un venit mai mare intr-un timp cit mai scurt.Este vorba in acest caz de efectul de venit. Exista de asemenea o strinsa legatura intre oferta si cost de productie.Marirea ofertei de marfuri din perspectiva obtinerii unui profit cit mai mare nu poate face abstractie de factorul cost de productie ; posibilitatea vinderii marfurilor la preturi peste cost de productie si cu atit mai mult a obtinerii avantajului de cost , influenteaza decizia cresterii ofertei. Pe baza datelor cuprinse in tabelul nr.2.1. curbele cererii si ofertei in functie de pret sunt prezentate in graficul de mai jos:

Intersectia celor doua curbe indica punctul de echilibru, in care cererea este egala cu oferta, corespunzator acestuia se formeaza si pretul de echilibru adica acel pret la care cantitatea oferita si cantitatea ceruta sunt egale.Astfel echilibrul concurential se stabileste intotdeauna la punctul de intersectie a curbelor ofertei si cererii.Se poate spune cu alte cuvinte ca piata este in echilibru in momentul in care cantitatile oferite sunt egale cu cantitatile cerute. Totodata este importanta cunoasterea efectului de deplasare a curbei ofertei si curbei cererii.Odata cu aceasta are loc si deplasarea punctului de echilibru.Astfel in cazul in care cantitatile de produse oferite pe piata se reduc (de exemplu, datorita unei recolte slabe, in agricultura) iar preturile cresc curba ofertei se deplaseaza spre stinga in sus. Odata cu aceasta are loc formare unui noi punct de echilibru si a unui nou pret de echilibru, mai ridicate decit in perioada anterioara.In cazul in care cantitatea oferita se mareste preturile scad, curba ofertei se deplaseaza spre dreapta in jos, iar pretul de echilibru este mai scazut. Efectul de deplasare a curbei cererii cind cererea este in crestere consta in deplasarea acestei curbe spre dreapta, in sus , ceea ce inseamna un nou punct de echilibru si un nou pret de echilibru, mai ridicate. In graficele care urmeaza se prezinta efectele de deplasare mentionate mai sus(vezi figura nr.2,6)

Concurenta:continut,rol,forme.Strategii concurentiale.Politici antitrust Una din trasaturile esentiale ale economiei de piata o constituie concurenta.Pentru fiecare produs,exista mai multi producatori si deci mai multi vinzatori, pe piata , care urmaresc sa cistige cit mai mult recurgind la anumite practivi privind preturile, costurile, profiturile, inovatiile din ramura respectiva etc. Concurenta este procesul in care se angajeaza concurentii; ea inseamna confruntarea deschisa a agentilor economici, in cadrul careia fiecare urmareste sa-ti atraga clientela consumatoare, sa-si stimuleze vinzarea si mentinerea pe piata a produsului, prin preturi mai convenabile,prin calitatea mai buna a produselor si serviciilor, prin reclama, in vederea obtinerii profiturilor cit mai mari.In acelas timp, concurenta presupune rivalitate, opozitie, raport de forte intre agentii economici, pe piata bunurilor de consum si serviciilor, pe piata factorilor de productie etc, in cadrul carora cei competitivi sunt avantajati si cistiga iar cei ramasi in urma pierd si sunt scosi din afaceri. Concurenta indeplineste un mare rol in dezvoltarea economica si sociala a fiecarei tari deoarece:a)stimuleaza initiativa,inovatia, spiritul creativ, emulatia intre agentii economici , intre productiile concurente, ducind la eliminarea industriilor invechite si la extinderea celor noi, la inlaturarea produselor depasite si la innoirea productiei, la afirmarea progresului in toate ramurile economiei;b)reprezinta calea cea mai buna de satisfacere a intereselor tuturor, in sensul ca ofera cumparatorilor sanse suplimentare, posbilitatea de a alege si respectiv, de maximizare a satisfacerii nevoilor consumatorilor, la un moment dat, spre deosebire de monopol, cind publicul este lasat la dispozitia unui singur producator;c)stimuleaza tendinta de egalizare a inzestrarii cu factori de productie a intreprinderilor, intrucit fiecare intreprinzator este interesat sa aiba cheltuieli cit mai mici.d)favorizarea, ieftinirea produselor si serviciilor, stiut fiind faptul ca sub presiunea concurentei de preturi intreprinzatorii vor fi preocupati sa micsoreze costurile promovind progresul tehnic, incit sa recurga la practica reducerii preturilor, pentru a cistiga in lupta de concurenta;e)prin mecanismul preturilor, al actiunilor legii cererii si ofertei, concurenta orienteaza activitatea economica, duce la repartizarea resurselor economice pe ramuri, subramuri,in directia producerii a ceea ce este necesar, la costuri scazute , cu eficienta ridicata. Concurenta este insa insotita intr-o proportie sau alta si de efecte negative.Astfel ea duce la ciocniri de interese si risipa, din punct de vedere social, de resurse economice;cazurile de concurenta neloiala sau de concentrare excesiva a productiei in scopul limitarii concurentei pot duce la deteriorarea calitatii, la falsificarea produselor, etc. Totodata concurenta pune in relief si o anumita structura de piata denumita structura concurentiala in functie de numarul si puterea agentilor economici participanti la schimb;gradul de diferentiere a produselor;posibilitatea de intrare intr-o ramura de activitate (fluiditate pietei) ;gradul de mobilitate a factorilor de productie;gradul de cunoastere a elementelor pietei (preturi,cerere, oferta).In general se disting doua mari tipuri de concurenta:perfecta si imperfecta.Concurenta perfecta are loc intre un numar mare, teoretic nelimitat,de producatori,. resprectiv,vinzatori, incit cumparatorii au o mare posibilitate de a alege.In cadrul acesteia este exclus orice element de monopol ;nici un vinzator si nici cumparator nu este capabil individual sa domine piata si sa actioneze asupra pretului produsului obiect al schimbului . O asemnea situatie presupune o indepenta absoluta a deciziilor tuturor celor care se prezinta pe piata.Piata cu concurenta perfecta se caracterizeaza prin urmatoarele particularitati:a)atomicitatea participantilor adica situatia in care exista un numar mare de producatori si consumatori, de putere economica aproximativ egala, astfel incit nici un vinzator si nici un cumparator nu poate individual sa dispuna de o asemenea pozitie incit sa exercite o actiune asupra pretului de vinzare al produselor;b)fluiditatea si tranasparenta pietei adica posibilitatea ca toti producatorii si toti cumparatorii sa intre in mod liber in relatii de vinzare cumparare si sa fie bine informati, sa cunoasca perfect cererea si oferta incit sa poata obtine cel mai bun produs sau cel mai bun pret;

c)omogenitatea produsului, in sensul ca produsele de pe piata sa fie identice , sa aiba aceleasi calitati, independent de firma care le produce;d)intrarea libera pe piata(fara bariere juridice sau institurionale), adica posibilitatea ca noi producatori, si respectiv noi concurenti sa intr pe piata atunci cind costul de productie este inferior fata de pretul de vinzare si sa iasa de pe piata cind costul de productie este mai mare decit pretul de vinzare ;e)perfecta mobilitate a factorilor de productie, care inseamna ca toti intreprinzatorii producatorii si consumatori sa poata gasi liber si nelimitat forta de munca si capitalul de care au nevoie.In practica economica, insa nu este posibila prezenta simultana a tuturor acestor particularitati.De aceeea piata cu concurenta perfecta are o existenta doar teoretica .Studierea acesteia insa permite intelegerea rolului pe care il au atit producatorii cit si consumatorii pe piata,in formarea preturilor asupra cantitatii produselor aflate in procesul schimbului. Concurenta imperfecta se caracterizeaza in esenta prin aceea ca producatorii si consumatorii au putere economica inegala, din care cauza exista posibilitatea ca , el sa exercita individual presiune asupra pretului. Piata cu concurenta imperfecta caracterizeaza economiade piata moderna, constituind o realitate a activitatii economice actuale din tarile dezvoltate.Exista mai multe forme de manifestare a pietei cu concurenta imperfecta.a)Piata cu concurenta monopolista, ce se caracterizeaza prin diferentierea produselor si prin existenta unui numar suficient de mare de producator incit fiecare dintre ei sa poata lua decizii independent de consecintele pe care le-ar avea asupra deciziilor celorlalti producatori.Diferentierea produsului consta in aceea ca fiecare producator, in vederea atragerii clientilor si obtinerii de profituri cit mai mari asigura produselor sale anumite particularitati, cu caracter cu carecter de noutate , dobindind astfel temporar un anumit monopol asupra marii respectivem care-o permite o crestere a pretului. b)Piata cu concurenta de oligopol este preponderenta in economie de poata moderna ; ea se caracterizeaza prin aceea ca exista un numar mai mare de cumparatori,iar oferta unui produs este asigurata de citiva producatori;intrucit fiecare producator detine o pondere importanta din oferta totala de bunuri, acesta poate influenta piata prin deciziile pe care le ia in domeniul preturilor sau al productiei. Ca urmare , fiecare producator trebuie sa ia in considerare deciziile celoralti, precum si consecintele propriilor decizii asupra altora.c)Piata cu concurenta de monopol presupune existenta unui singur producator care asigura intreaga oferta a produsului respectiv,dominind astfel piata si impunind pretul de monopol, care este mai mare decit pretul de piata monopolistica sau de oligopol.Piata de monopol este opusa liberei concurente reducind consumatorului posibilitatea de a alege baza de selectie;publicul consumator este de data aceasta la dispoztia unui singur producator, care-l domina absolut. In practica este greu de presupus existebta in stare pura a monopolului absolut de regula este legata de conditii naturale (ca de exemplu, terenuri agricole deosebite, izvoare de apa minerala etc.)Temporar se poate vorbi de monopol absolut si in cazul in care un produs nou este fabricat de o singura unitate economica.d)Piata cu concurenta monopsonica are loc in cazul in care intr-un domeniu sau altul , exista un singur cumparator, ca purtator al intregii cereri, care se confrunta cu un numar mare de vinzari, impunind pretul de cumparare a marfurilor. De exemplu poate exista o singura mare fabrica de zahar ca unicul cumparator de sfecla de zahar, oferita de un numar mare de producatori agricoli; sau in cazul in care intr-o localitate izolata,o intreprindere este singurul cumparator de forta de munca.Mai frecvent se poate intilni situatii de oligopson, in care exista citiva cumparatori-*singurii purtatori ai cererii care isi impun preturile de cumparare a marfurilor. In procesul complex al concurentei imperfecte se intilnesc diferite strategii concurentiale ce pot fi promovate de catre agentii economici .a)strategia de cantitate care consta in stabilirea de catre fiecare producator a cantitatii considerata optima ce-I poate aduce profitul cel mai mare, in conditiile date.Gestiunea intreprinzatorului presupune in acest caz obtinerea cantitatii de productie respective cu minimum de cheltuieli.b)Strategia de pret se manifesta atunci cind producatorii cauta sa reduca pretul pentru a-si atrage cumparatoril;in acest scop este necesara reducerea costului mediu. c)Strategia de produs presupune diferentierea produsului prin anumite insusiri sau caracteristici ale acestuia (brevete, marci de fabrica) prin care agentul economic, respectiva isi atrage cumparatori reusind sa vinda la preturi avantajoaseIn viata economica actuala lupata de concurenta inseamna printre altele si politica de diferentiee provocata a produselor prin publicitate prime acordate vinzatorilor .Uneori in lupta de concurenta se recurge si la mijoace extraeconomice, ca spionajul de concurenta,coruptie, santaj.etc..Tinind seama ca concurenta este o puternica forta a dezvoltarii in economia de piata moderna se promoveaza diferite masuri din partea guvernelor cunoscute sub denumirea de politici antitrust,menite sa asigure respectarea concurentei.In aceasta directie S.U.A inca in secolul trecut in anul 1900 a fost adoptata de catre Congres , legea Sherman ,denumita adesea legea antitrust Sherman,ulterior au fost adoptate si alte legi .Prin acestea se interzicea orice fuzionare care ar putea slabi substantial concurenta. De asemenea , pentru tarile membre ale comunitatii uniunii europene articolul 85 din Acordul de la Roma interzice toate practicile concentrate ce au drept efect falsificarea jocului concurentei.Adeseori se considera ca legile antitrust au o mare contributie la intretinerea unei economii competitive.Exista si parerea potrivit careia legile antitrust este plina de contradictii , independent de toate acestea, cert este faptul ca guvernele sunt tot mai mult solicitate in relatiile de piata , spre a incuraja concurenta.

Tema 3. BANII I PREUL. INFLAIA

Studenta Gr.MnI 21 Crciun Ina

Banii i preul constituie, astzi, unul din elementele deosebit de importante ale mecanismului de funcionare a economiei de schimb; ei sunt prezeni n nenumratele i diversele acte economice, n fluxurile de bunuri materiale i servicii, n activitatea economic n ansamblul ei, n viaa noastr cotidian.Natura i funciile banilor n economia contemporan. Puterea de cumprare a banilor

Apariia banilor este legat de evoluia schimbului de mrfuri, de dezvoltarea istoric a societii, fiind considerai o creaie deosebit a minii oamenilor.Timp ndelungat, n perioada de nceput a produciei de rnrfuri, trecerea bunurilor de la productor la consumator avea loc prin schimbul direct, cunoscut sub denumirea de troc; o marf se schimb cu o alt marf. fr intermediar (de exemplu: gru contra vin, blnuri contra cereale, fructe contra ln etc). Dar, aceast form a schimbului funciona greoi, cu mari inconveniene; pentru ca schimbul s fi fost posibil. trebuia s existe coinciden de nevoi, adic cel cruia i prisosea gru si dorea s cumpere vin, trebuia s ntlneasc, la pia, pe cel caruia i prisosea vin i dorea s cumpere gru. Se cerea coinciden i n ceea ce privete cantitile i condiiile de schimb; trebuia s se in seama i de faptul c unele mrfuri erau indivizibile (de exemptu, vitele).Odat cu aparia banilor, schimbul devine mult rnai comod de realizat; banii duc la mari simplificri n viaa economic, contribuind la progresul general al societii. Moneda este bunul care transform schimbul direct n schimb indirect, un schimb n dou pri - marf-moned sl moned-marf"[footnoteRef:1] Banii au rolul de intermediar : orice posesor de marf, mai nti o vinde pe bani i apoi cumpr bunurile de cre are nevoie. [1: Henri Guitton, economie politique, Dalloz, 1976, Paris, p.11. ]

Delinirea banilor. n concepia clasicilor economiei politice, fondatorii ai teoriei valoare-munc, banii sau moneda reprezint o rnarf special, detaat din lumea celorlalte mrfuri, care indeplinete rolul de echivalent general n procesul schimbului.n literatura economic actual, exist diferite opinii cu privire la bani. Astfel, se consider c banii sunt ,, un instrument acceptat de toat lumea n schimbul mrfurilor sau serviciilor sau la plata unei datorii "[footnoteRef:2] , sau moneda ca instrument comod de efectuare a schimburilor va fi ca uleiul n roile economiei reale: ea va uura funcionarea lor, dar nu va juca dect un rol secundar .[footnoteRef:3] [2: Henri Guitton, op.cit.,p.10. ] [3: Michel Didier, economie : Les regles du jeu, Economica, Paris 1984, p.9