SURSA:https://jurisdictie.wordpress.com/tag/introducere-in-studiul-dreptului/Universitatea Mihail Koglniceanu IaiFacultatea de DreptIntroducere in studiul dreptuluiSuport de cursAutori: Genoveva Vrabie; Mihaela Roxana PrisacariuCapitolul I. Introducere. Obiectul disciplinei. Metode specifice de abordare. Raporturile dintre disciplina Introducere in studiul dreptului si stiintele sociale inrudite1. tiina dreptului2. Teoria general a dreptului1. Stiina dreptuluiStiinta reprezinta un ansamblu sistematic de cunostinte rationale referitoare la un obiect determinat si exprimate prin concepte, categorii, principii, notiuni.Pentru a determina obiectul stiintelor juridice trebuie sa-i delimitam sfera fenomenelor cercetate si sa identificam metoda / metodele de cercetare.n conformitate cu aceste criterii obiectul de cercetare i metoda tiinele se clasific astfel: a)stiinte ale naturii, b)stiinte despre societate i c)stiinte despre gindire. Stiintele despre societate au scopul de a cunoaste legile generale ale existentei si dezvoltarii societatii, de a studia formele de organizare sociala si modalitatile specifice de manifestare a componentelor realitatii sociale (politice, etice, juridice).Dreptul se incadreaza in categoria stiintelor despre societate. Dreptul nu poate fi disociat de ideea de regula, iar conceptul de regula face loc celui de judecat.Apropierea de drept opereaza prin si cu ajutorul regulilor care ii servesc de suport, indiferent c e vorba de legi sau de alte precepte ale poporului sau ale suveranului, de comportamente, uzaje, cutume ale oamenilor sau de decizii ale judectorilor sau arbitrilor.Aceast relaie dintre regul i drept e doar un punct de plecare. Nu e suficient s ne referim la drept ca la un ansamblu, subansamblu de reguli, deoarece exist si reguli sociale ce nu sunt juridice.Pentru a defini dreptul, vom cerceta coninutul regulilor fondul, forma regulilor si rolul dreptului de mediator ntre corect i nelept.Criterii de fond:Nu exist dr. lui Robinson pe insula sa, cel putin pn cnd pe insul nu apare i Vineri. Noiunea de drept nu i ase sens dect n societate, intr-o comunitate de oameni. Sunt necesari cel putin 2 indivizi pentru a putea vorbi de o relaie sociala, relaie care, eventual, ar putea face obiectul unei norme juridice. Unii autori difereniaz raporturile juridice de alte raporturi sociale artnd c pentru ca un raport s devin juridic este necesar i o a treia persoana : terul imparial i dezinteresat, care s fie n msur s soluioneze eventualele litigii dintre primii doi. Din aceast perspectiv, pe insula lui Robinson nu putem vorbi de societate apt s dezvolte raporturi juridice nici dup apariia lui Vineri.In limba romana, notiunea de drept are 4 sensuri:1. drept in sens de just, corect, echitabil sens filosofic2. drept ansamblu de norme de conduita care guverneaza, intr-o societate organizata, raporturile sociale si a caror respectare este asigurata, daca este necesar, de constringerea publica drept obiectiv/pozitiv/sistemul dreptului3. drept stiinta care are ca obiect acest ansamblul de norme stiinta dreptului4. drept prerogativa, facultate, putere a individului de a avea o anume conduita si de a pretinde celorlalti o anume conduita, conform cu normele sociale si putind apela la nevoie, la forta de coercitie etatica drept subiectiv.1. S-a pus problema daca exista, daca e posibila o stiinta a dreptului.In acest sens, s-a argumentat ca dreptul e o arta, o tehnica. Totusi, aceasta nu impiedica dreptul de a fi si o stiinta, si o arta, in acelasi timp. O stiinta a dreptului este posibila si chiar necesara, deoarece dreptul, ca ansamblu structurat de norme trebuie cunoscut si transmis. De aceea el poate si trebuie studiat. In plus, pentru a fi pus in practica (aplicat) si scopurile sale realizate, trebuie, pe de o parte, cunoscut dreptul (in ceea ce are fundamental si particular)si pe de alta parte, trebuie sa intervina arta si tehnica. Acestea constau in stiinta practica a celor chemati sa elaboreze legi tehnica legislativa si a celor chemati sa le aplice tehnica aplicarii dreptului: practica judecatoreasca si administrativa.Cf. lui Francois Ost, stiinta dreptului este acea activitate cognitiva care urmareste sa ofere o reprezentare a fenomenului juridic conforma cu valorile, credintele, tehnicile si metodele comune unui anume grup stiinific.Stiinta dreptului e un corpus teoretic, dreptul ca stiinta fundamentala, si, in acelasi timp, o practica sociala, dreptul ca stiinta juridica aplicata.Dreptul ca stiinta fundamentala, are o functie prospectiva si critica, care, prin efortul de explicare si justificare, are si o utilitate practica.Totusi, studiind dreptul ca ansamblu de norme, stiintele juridice nu au doar un caracter fundamental ci si unul aplicat.In acest sens, dreptul nu este o parte a naturii, ci un produs al vietii sociale, al inteligentei si vointei umane. Deci, dreptul nu este o stiinta a naturii, ci o stiinta socio-umana, precum istoria, economia, sociologia, psihologia, politologia. Dreptul este o stiinta sociala.Ca si celelalte stiinte socio-umane, stiinta dreptului se caracterizeaza prin concluzii cu un grad de certitudine inferior, in comparatie cu gradul de certitudine al stiintelor sociale. Asa cum arata Aristotel, exista trei tipuri de discursuri: discursul demonstrativ, cel argumentativ si cel retoric. Primul porneste de la adevar si conduce la concluzii adevararte, cel argumentativ porneste de la probabil si conduce la concluzii probabile, iar cel retoric duce la concluzii posibile, bazindu-se pe persuasiune, pe arta oratorica, retorica.Evolutia actuala stiintei dreptului se caracterizeaza printr-o accentuata tendinta civica, prin imbinarea preocuparilor legate de gindire, teoretizare si speculatie, cu orientarea spre actiune. Din aceasta perspectiva, se preconizeaza o stiinta juridica globala, care sa cuprinda, alaturi de stiintele de ramura, si filosofia si sociologia dreptului.Obiectul stiintelor juridice il constituie dreptul, sub aspectul sau normativ, dupaprof.SofiaPopescu sau intreaga realitate juridica, adica fenomenul juridic, dupa prof.Nicolae Popa.Fenomenul juridic, sistemul juridic este format din totalitatea elementelor cu caracter juridic din societate: norme juridice, institutii juridice, idei si conceptii legate de drept, raporturi juridice. Sistemul juridic, astfel format difera de sistemul dreptului inteles ca ansamblul normelor juridice in vigoare la un moment dat dreptul obiectiv.Cercetarea stiintific a fenomenului juridic implic folosirea unor metode proprii precum: metoda logica, metoda istorica, metoda comparativa, metoda sociologica, metoda cantitativ.Functiile stiintei dreptului. Dreptul, ca stiinta, nu se ocupa de descoperirea realitatilor materiale, ci de aprecieri despre caracterul drept sau nedrept al unui fapt. Normele de conduita pe care le studiaza stiintele juridice nu sunt simple constatari ale realitatii existente, ci ceea ce ar trebui sa fie. De aceea dreptul nu are numai o functie explicativa, informativa, ci si una normativa: nu ofera numai explicatii, ci si solutii practice. Dreptul este o stiinta normativa sub doua aspecte: 1). are ca obiect de studiu un ansamblu de directive de conduita, de norme si 2). cerceteaza ceea ce trebuie sa fie, cautind si indicind solutii practice, nefiind doar o stinta descriptiva. Din acest punct de vedere, se releva si functia prospectiva a stiintelor juridice. Dreptului i se atribuie si o functie justificativa, in sensul ca dreptul trebuie sa se ocupe de descrierea practicilor juridice, de argumentarea lor. Autorii postmoderni considera ca acesta este elementul cheie. Stiintele juridice au si o functie morala, expresie a relatiei dintre stiinta si constiinta.Stiintele juridice sunt stiinte critice; adopta o atitudine critica fata de propriul obiect de studiu, spre deosebire de biologie, spre ex.Stiintele juridice nu au caracter universal, sistemele juridice sunt foarte variate.Desi putem concepe dreptul ca o unica stiinta, varietatea normelor juridice, precum si complexitatea fenomenului juridic au determinat divizarea acesteia intr-un ansamblu de stiinte: stiintele juridice.Clasificarea stiintelor juridice o disciplina de sinteza, care studiaza dreptul in ansamblu, denumita teoria generala a dreptului, sau introducere in studiul dreptului; discipline juridice istorice, care studiaza dreptul si conceptiile juridice in evolutia lor istorica concreta (dreptul roman, istoria dreptului romanesc) disciplinele juridice de ramura, care studiaza normele, institutiiile si principiile diferitelor ramuri de drept (dreptul constitutional, dreptul administrativ, civil, penal etc.) pentru studierea fenomenului juridic in ansamblu, se recurge la stiintele juridice auxiliare precum dreptul comparat, sociologia juridica, logica juridica, psihologia juridica etc.Relatia dintre stiintele juridice si alte stiinte socio-umane. Fenomenele ce formeaza obiectul de studiu al diverselor stiinte sociale si umane sunt conexe, iar in unele cazuri, acelasi fenomen constituie obiect de studiu al mai multor stiinte. Astfel se explica conexiunile dintre stiinte si necesitatea unor studii pluri- si interdisciplinare.Se poate argumenta legatura dintre drept cu stiinte precum: istoria, sociologia, economia, psihologia, medicina, politologia, informatica, logica etc.2. Teoria generala a dreptuluiDenumirea stiintei. Stiinta de sinteza pe care o studiem sub denumirea de Introducere in studiul dreptului a cunoscut, in timp, si alte titulaturi: se foloseste si astazi denumirea de Teoria generala a dreptului; in trecut, se vorbea despre enciclopedia juridica sau enciclopedia dreptului, introducere in drept, drept general sau elemente de drept.Scurt istoric al disciplinei. In 1275, Wilhem Durantis publica lucrarea Speculum Iuris, considerata ca prima incercare de analiza enciclopedica a dreptului.Enciclopedia juridica apare in secolul al XVII-lea, insa preocupari despre definirea dreptului si a relatiei dintre drept-stat societate au existat inca din Antichitate. Aceste preocupari fac obiectul istoriei gindirii juridice, in general, a filosofiei juridice.TGD isi propune sa inlocuiasca disciplina Filosofia dreptului sau dreptul natural care orientasera gindirea juridica de pina atunci pe o cale pur speculativa.In Tara Romaneasca in 1816 Ion Voda Caragea numeste ca profesor de drept pe Logofatul Nestor, primele denumirea de Enciclopedie a dreptului apare in secolul XX, in cursurile prof. Eugeniu Sperantia, M. Djuvara, C. Dissescu, Al. Vallimarescu.La Iasi, primul curs a fost intitulat Introducere in studiul dreptului si tinut de prof. Traian Ionascu in anii 1920-1930. Acesta considera cursul sau ca o enciclopedie complementara si arata ca ceea ce nu invatam la alte spercialitati invatam la acest curs, umpolem lacunele altor cursuri si completam insuficienta lor.Caracteristicile si necesitatea disciplinei. M. Djuvara scria Enciclopedia juridica este, inainte de toate, un studiu preliminar, de orientare, infatisind o sinteza cit mai strinsa si pe cit posibil mai ordonata a intregii stiinte a dreptului. Fiind un studiu de ansamblu, are ca obiect sa determine ce este dreptul.Teoria generala a dreptului are un caracter fundamental si interdisciplinar.Scopul studierii Teoriei generale a dreptului consta in urmatoarele: Explicarea partilor constitutive ale dreptului, a intregului sau, reducerea complexitatii fenomenului juridic prin intermediul unei abordari globalizante, sintetice; Ameliorarea metodologiei, tehnicii si practicii dreptului, a tehnicii legislative. A noiunilor si construciilor juridice elaborate si utilizate de dogmatica juridica.Teoria generala a dreptului nu se constituie intr-o stiinta completa a dreptului, ci doar in una de sinteza. Ea formuleaza si defineste concepte fundamentale ce constituie puncte de plecare pentru investigatiile stiintelor juridice de ramura sau istorice.Obiectul Teoriei generale a dreptului consta in explicarea notiunilor elementare si a principiilor comune diferitelor ramuri de drept.Teoria generala a dreptului este o stiinta relativa, ca orice stiinta juridica.In epoca informaticii este mai bine pentru un jurist sa aiba un cap bine facut decit un cap plin, deoarele memoria umana este inlocuita de calculator si nu inseamna nimic fara o conceptie generala despre drept, fara un rationament si o metoda adecvata lor. Teoria generala a dreptului este tocmai acea constructie intelectuala, metodica si organizata care are la baza observarea si explicarea diverselor sisteme juridice si are scopul de a defini marile coordonate ale construirii si aplicarii dreptului, ratiunea de a fi a dreptului, izvoarele si principiile sale generale, norma juridica si institutiile juridice afirmaprof.SofiaPopescuIn conditiile tendintei actuale de inmultire accelerata a actelor normative, a devenit imposibil cunoaterea exhaustiv a legislaiei de ctre juriti. Teoria generala a dreptului ofer princiipiile care ii permit apoi juristului sa-si insuseasca noile reglementari pe masura ce acestea intervin. De asemenea, ea permite juristului sa rezolve de maniera corecta contradictiile ce pot aparea intre normele vechi si cele noi, intre cele generale si cele speciale etc, precum si sa umple, pe calea interpretarii, lacunele legislative.Raporturile disciplinei cu Filosofia dreptului. Se pune intrebarea, exista o singura stiinta sau cele doua sunt distincte, desi conexe?Raspunsurile difera. Majoritatea autorilor pledeaza pentru pastrarea distinctiei dintre cele doua, desi cu totii sunt de acord ca intre ele exista numeroare puncte de legatura.M. Djuvara considera ca formarea si progresul stiintelor juridice nu sunt posibile decit prin mijlocirea unei filosofii a dreptului, pe care, de altfel, orice jurist o are si o practica, fie ca stie, fie ca nu-si da seama de ea.E. Sperantia aprecia ca principala sarcina a filosofiei juridice este de a stabili fundamentul finalitatii si al justificarii morale a principiilor unei bune legislatii.Acelasi autor considera ca Enciclopediei juridice i se pot rezerva problemele care introduc in filosofia juridica: definitia dreptului, clasificarea si sensurile dreptului, originea si evolutia istorica a dreptului, principiile ideologice care justifica autoritatea sau obligativitatea interioara adreptului, istoria doctrinelor generale si filosofice in drept.Capitolul II. Principalele teorii filosofice n drept1. Teoria dreptului natural2. Teoria istoric a dreptului3. Teoria organic a dreptului4. Filosofia idealista germana a dreptului5. Teoria dreptului pozitiv1. Teoria dreptului naturalIdei de drept natural in antichitate. Teza centrala a acestor teorii: natura este ordinea fireasca a tuturor lucrurilor, pretutindeni aceeasi. Arbitrariului guvernarii oamenilor le este opusa natura. Oamenii provin din natura egali, se nasc egali, deci privilegiile si sclavia sunt ilegitime. Dreptul se identifica cu ratiunea universala. Exista principii de drept pretutindeni si mereu aceleasi, expresie a unitatii naturii. Filozofi reprezentani ai acestui curent filozofic: Heraclit din Efes (aproximativ 535 475 .Hr.), Sofocle (n. 496? .Hr. d. 406 .Hr.), Socrate (n. cca. 470 .Hr. d. 7 mai 399 .Hr.), Platon (cca. 427 .Hr. cca. 347 .Hr.), Aristotel (n. 384 .Hr. d. 7 martie 322 .Hr.), Stoicii, Marc Aureliu , n latin Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, d. 17 martie 180 si Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tnr) (ca. 4 .Hr.65 d.Hr.), Marcus Tullius Cicero (106-43 .Hr.).Conceptii de drept natural in Evul Mediu. Teza centrala a dreptului natural n acest perioad: dreptul natural, ca set de norme existente mereu si pretutindeni exista, dar nu se mai identifica cu ratiunea, ci este de natura divina. Biserica, cva reprezentanta a divinitatii pe pamint, este si interpretul autentic al dreptului natural. Dezvoltarea doctrinei are loc in perioada conflictului intre Papa si monarh. Sfintul Augustin sau Augustin de Hipona (n. 13 noiembrie 354, Thagaste d. 28 august 430,) i Thomas dAquino ( 1225 1274) sunt principalii reprezentani ai dreptului natural n Evul Mediu.Teoriile dreptului natural din antichitate si din Evul Mediu au in comun ideea ca dreptul pozitiv care nu se conformeaza dreptului natural nu are validitate.Teoriile contractualiste. In secolele XV si XVI rationalismul si scoala dreptului natural se revigoreaza, ca reactie la conceptiile teologice medievale. Reprezentani ai jusnaturalismului: Hugo Grotius (1583-1645), Samuel de Pufendorf (1632 1694), Christian Thomasius (16551728), Thomas Hobbes (1588-1679) , John Locke (1632 1704), Jean Jacques Rousseau ( 1712 1778), Charles Louis de Secondat Montesquieu (1689 1755). Elemente de drept natural se regasesc si in gindirea lui Immanuel KantRenasterea teoriilor de drept natural are loc la sfritul secolului al XIX-lea nceputul secolului XX cu Rudolf Stammler, Charles Renouvier, Leon Duguit, Francois Geny, Georgio del Vecchio, Gustav Radbruch.2. Teoria istorica a dreptuluiPrezentare generala. Teza colii: asociaza dreptul cu istoria, este o reactie impotriva scolii dreptului natural, care naglijeaza faptele istorice, particularitatile natioanel si conditiile sociale. Idei principale: a) dreptul se naste in mod spontan, ca si limba, se cristalizeaza in mod inconstiebnt, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul poporului, b) dreptul e produsul colectiv al desfasurarii istorice a vietii unui popor, c) nu legea, ci cutuma reprezinta principalul izvor al dreptului si baza acestuia, d) legiuitorul este numai un organ al constiintei nationale, nu dispune de putere creatoare de drept, e) legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala. Reprezentant principal: Friedrich Carl von Savigny (1779 -1861), jurist. Savigny scrie in 1815 Menirea timpului nostru pentru codificare3. Teoria organica a dreptului.Principalele teze ale teoriei organice a dreptului se fundamenteaza pe teoria evolutionista a lui Ch. Darwin. Aplica pozitivismul biologic la etica si drept, detasindu-se de utilitarismul clasic. Herbert Spencer viata este un gigant proces ritmic in cadrul caruia se produce evolutia de al uniform si amorf catre diversitate si specializare. Morala, datoria justitia sunt instincte bazate pe experiente care au invatat generatia precedenta modul cel mai util de viata ce i-a permis sa supravietuiasca. Conform acestei evolutii individul dobindeste un sentiment din ce in ce mai profund al indatoririi sociale, in viitor ajungind sa fie perfect adaptat. Libertatera trebuie sa fie insotita de un sentiment al responsabilitatii4. Filosofia idealista germana a dreptuluiTeoria se situeaza intre conceptiile de drept natural ale secolului XVIII si doctrina liberala asec. XIX. Teza principal: omul, ca fiinta rationala, se bucura de liberul arbitru si este distinct de natura pe care o poate domina, prin ratiune. Reprezentani: Immanuel Kant (1724-1804) face o distinctie neta intre sfera moralei si cea a dreptului: morala se refera la aprecierea intentiilor, iar dreptul la aprecierea faptelor trasatura esentiala a legii e constringerea, dreptul se caracterizeaza prin puterea de constringere. Djuvara afirma ca esentialul conceptiei lui Kant este morala.Neokentianismul a fost promovat de Fichte (1762-1814) care considera c domeniul raporturilor juridice este acea parte a relatiilor personale care reglementeaza cunoasterea si delimitarea sferelor de libertate pa baza libertatii individuale, precum i de Hegel (1770-1831) statul constituie pentru Hegel sinteza familiei si a societatii civile. Nu reprezinta o autoritate impusa din afara, ci prin el isi realizeaza individul adevaratul sau EU universal. Statul reprezinta libertatea si se bucur de suprematie fata de individ. Scopul ordinii de drept reprezinta realizarea maxima a libertatii. Alti neokantieni si reprezentanti ai noii filosofii idealiste a dreptului in a doua jumatate a secolului XIX si prima jumatate a secolului XX au fost Hermann Cohen i Rudolf Stammler. Mircea Djuvara si Eugeniu Sperantia sunt, n ara noasr, promotori ai filosofiei idealiste germane a dreptului, neokantieni.5. Pozitivismul in drept respinge orice idee de drept natural, de justitie transcedentalasi admite exclusiv cunoasterea realitatii pozitive, juridice sau stiintifice. Pozitivismul a detinut si mai detine in gindirea juridica o pozitie dominanta.Dat fiind marea diversitate de opinii a filosofilor dreptului pozitiv, putem subclasifica teoriile lor fie n categoria pozitivismului juridic, fie n cea a pozitivismului tiinific.Pozitivismul juridic (analitic) are la baza postualtul separarii dreptului astfel cum este de dreptul, cum ar trebui sa fie. Face abstractie de idealuri si considera dreptul o creatie a statului a carui autoritate nu poate fi pusa sub semnul intrebarii. Reprezentani ai pozitivismului tiinific sunt considerai John Austin (1790-1859), Rudolf von Ihering, Georg Jellinek care formuleaza teoria autolimitarii statului, ca stat de drept, Francois Geny, Georges Ripert, Hans Kelsen (1881-1973), dup care nici o teorie despre justitie nu poate face parte din teoria pura a dreptului, idealurile de dreptate apartinind stiintei politice, Herbert Lionel Adolphe Hart ( 1907 1992), R.M. Dworkin.Unii autori contemporani, precum Francois Rerre, fac ns critica pozitivismului, mai ales a lui Kelsen. Terre crede c daca omul se conformeaza exigentelor dreptului, o face pentru motive straine de continutul dreptului. Viciul acestui demers tine, in opinia noastra, de inlaturarea radicala a finalitatilor, adica a functiilor dreptului. Ca o vrem sa nu, ea poarta pozitivismul in punctul sau extrem. Nu putem sa explicam dreptul doar prin analiza pozitivitatii sale, fara a tine cont de finalitatile sale, de functia sa de mediare. Aici este eroarea pozitivistilor: exaltand pozitivismul, reducand dreptul la ceea ce este scris, despartind armatura pozitiei, locului sau, ca si criteriu al juridicului, teoria pura a dreptului este chiar purtatoare a totalitarismului. Asa cum o observa atat de bine Julien Freund, (Politique et impolitique, par J. Freund, p.283, 289).Promotorii pozitivismul stiintific observ c dreptul provine din fapte, factori economici, istorici, trebuie sa fie studiatcu metode stiintifice corespunzatoare si intr-o optica sociologica. Dreptul nu este produsul arbitrar al puterii, ci un produs social generat de istorie, economie, conceptii. In cadrul curentului pozitivismului tiinific s-au detaat adepii pozitivismului pragmatic de cei ai pozitivismului sociologic i de cei ai utilitarismului.Pozitivismul pragmatic este promovat de filosofii americani John Chipman Gray i K.N. Lewellyn, Jerome Frank. Realismul juridic american susinut de acetia reprezint o reactie impotriva conceptualismului, pozitivismului juridic. Isi propune sa aplice in drept o metoda experimentala. Isi propune sa studieze dreptul in actiune, factorii sociali care creaza dreptul si rezultatele sociale ale actiunii dreptului. Fara a fi ignorat rolul normelor in definirea dreptului, se pune accentul pe conduita reala a celor care aplica legeasi pe folosiirea instrumentelor empiricein vederea cresterii preciziei prognozei privind viitoarele decizii judecatoresti. Realismul scandinav susinut de K. Olivecrona, V. Lundstedt, Alf Ross constituie mai mult o critica filosofica decit o teorie in sine. Sustine ca este imposibil a descoperi stiintific vreun fenomen care sa corespunda notiunii de vointa alegiuitorului. Nu se poate dovedi ca statul, colectivitatea, ar fi capabile de volitiune, ar avea o vointa proprie.Utilitarismul care se indreapta impotriva scolii dreptului natural, se dezvolta in secolul XIX. La Helvetius sanctiunea juridica nu este altceva decit mijlocul prin care interesele individuale sunt puse in acord cu interesele colective ale societatii date. Pentru Jeremy Bentham (1748-1832) sarcina dreptului este de a servi binele si de a evita raul, adica de a sluji utilitatea. Promoveaza individualismul si egalitarismul. Scopul final al legislatiei este maxima fericire pentru un numar cit mai mare de oameni. Prin drept se realizeaza un echilibru al intereselor. Ali reprezentani ai utilitarismului sunt John Stuart Mill (1806 1873) i Rudolf von Ihering dreptul nu asigura niciodata binele individului, ca scop in sine, ci numai ca mijloc al unui alt scop, de a asigurabinele societatii. Dreptul este un fapt si se dezvolta datorita luptei individului pentru dreptul sau.Opinii referitoare la pozitivism in gindirea juridica romaneasca. Mircea Djuvara consider c ideea de obligatie sta la baza intregului drept, ca si a moralei si a afirma contrariul si a intemeia dreptul pe utilitate este a face o asertiune stiintifica periculoasa si superficiala, este unul dintre cele mai mari si mai crezute sofisme pe care mai ales timpurile din urma le-au adus la moda. In realitate, indiferent daca aplicam sau nu ideea morala, ratiunea noastra ne spune ca avem indatoriri in afara de orice idee de utilitate a actelor noastre.Capitolul III. Sistemul dreptului i alte sisteme normative1. Relaia sistemului dreptului cu celelalte sisteme de norme socialea) Dreptul i religiab) Dreptul i moralac) Dreptul i normele de convieuire sociald) Dreptul i politicae) Dreptul i normele tehnice2. Structura intern a sistemului dreptuluia) Caracteristici definitorii ale sistemului dreptuluib) Elementele sale componentec) Diviziunile generale ale dreptuluitiina dreptului folosete, alturi de celelalte metode de studiu, metoda sistemic. Utilizarea cu preponderen a metodei i a concepiei sistemice asupra dreptului au fost influenate de curentul de gndire pozitivist. Un sistem nu este altceva dect dispunerea diferitelor pri ale unei arte sau tiine ntr-o ordine n care acestea se susin reciproc i n care unele se explic prin altele. Cele care ajut la explicarea celorlalte se numesc principii, iar sistemul este cu att mai articulat cu ct numrul de principii este mai mic, chiar numai unul. Concepia sistemic asupra dreptului ajut la explicarea unitii, coerenei i ierarhizrii specifice dreptului, fie c ne referim la fenomenul juridic n ansamblu sau la sistemul dreptului, ca parte a acestui fenomen.Fenomenul juridic, realitatea juridic, sistemul juridic sunt noiuni create n scopul de a cuprinde toate elementele cu conotaie juridic din societate, ncepnd cu contiina juridic (a legiuitorului, a funcionarului administrativ, a judectorului sau a ceteanului), continund cu normele juridice i relaiile juridice i terminnd cu instituiile juridice, n sens de sisteme organizaionale implicate n crearea sau aplicarea dreptului.Spre deosebire de sistemul juridic, cu pretenii exhaustive, sistemul dreptului are n vedere doar palierul normativ al societii i i propune, pe de o parte, s delimiteze normele juridice de alte norme sociale i, pe de alt parte, s unifice normele juridice, indiferent de tipul lor (interne sau internaionale, de drept administrativ sau de dreptul familiei etc.)A. Sistemul dreptului si alte sisteme normativeViata sociala se conduce dup o multitudine de norme: morale, religioase, juridice, tehnice, politice etc. Asa cum evidentia E. Sperantia, o norm, o regula, implic ntotdeauna o mrginire, o limitare a unei micri, a unei activiti.() Exist o strns legtura ntre o norma si un drum batut; drumul impune o directie si implica o limitare a cadrului inlauntrul caruia trebuie sa se mentina traseul unui mers.() Abaterile peste marginea drumului batut sunt anomalii, sunt proceduri anormalecare, pe de o parte, pot sa dauneze pe propietarii terenului marginas, iar pe de alta parte, in masura in care sunt mai pronuntate si mai ales repetate, pot sa rataceasca pe drumet.Toate aceste reguli formeaza un sistem al normelor sociale. In cadrul acestuia, normele juridice se detaseaza prin caracterul sanctiunilor pe care le implica, prin posibilitatea de a apela la forta de constringere pentru a asigura realizarea dreptului.Nu trebuie sa intelegem ca doar normele juridice ar fi dotate cu sanctiuni, ci doar ca sanctiunile juridice difera de sanctiunile proprii morale, religiei, politicii etc. De exemplu, oprobiul public sau mustrarile de constiinta sunt sanctiuni specifice moralei, iar excomunicarea religiei, la fel cum incalcarii normelor de partid ii poate urma excluderea din acesta.Dreptul poate ingloba normele tehnice, religioase, morale, ceea ce aduce posibilitatea aplicarii unei constringeri organizate de autoritatea publica pentru asigurarea respectarii lor.1. Dreptul i religiaReligia, ca atare, nu este un sistem normativ, dar are o strnsa legtura cu elaborarea normelor juridice. Decalogul, Coranul conin nu doar precepte religioase, ci si norme juridice. Dreptul hindus se afla sub influenta religie brahmanice, dreptul musulman cuprinde reguli desprinse din Coran.Este necesar s facem distincia intre dreptul de esena religioasa, cum este cel musulman sau hindus, si dreptul eclesiastic, ce desemneaz ordinea juridica interioara a comunitilor religioase.Este adevrat c normele religioase, cele morale si cele juridice sunt intr-o strnsa interdependenta. Sunt domenii in care religia si dreptul sau religia, morala si dreptul se suprapun. Este cazul relaiilor din cstorie sau a infraciunilor referitoare la persoana: lovirea, omorul, violul. Totui exist reguli de drept a cror legtur cu religia ar fi greu de demonstrat. Astfel e cazul dispoziiilor codului rutier.Afirmarea principiului laicitii dreptului, care e tot o norm juridic i care urmeaz a fi interpretat ca atare, este astzi neleas ntr-un sens pacificator. Laicitatea nu nseamn negarea libertii credinei sau a religiei, ci recunoaterea acestei liberti, cu consecina separrii statului de biseric, a spaiul politic de cel religios. Laicitatea nseamn neutralitatea autoritilor, inclusiv n ceea ce privete nvmntul, fa de diversitatea de credine religioase i implic tolerana religioas.Dei astzi este indiscutabil ca ntre drept si religie nu mai exista aproape nici un raport formal , aa cum argumenta prof. Al. Vallimarescu, , intre cele doua se pstreaz o legtura latenta, prin substratul lor comun mistic. Astfel, sustine autorul citat, respectarea dreptului, chiar si a celui laic, se bazeaza nu numai pe raionament si observaie, ci si pe sentiment si intuiie crora Al. Vallimarescu le da numele de sentiment mistic.2. Dreptul i moralaMorala (etica) cuprinde ansamblul preceptelor care, in diverse epoci ale vietii unui popor au fost considerate de cea mai mare parte a oamenilor ca norme de conduita obligatorii pe care fiecare trebuie sa le respecte sub sanctiunea de a atrage reprobarea generala. Ele sunt produsul comunitii sociale neinstitutionalizate.Intre morala si drept exista numeroase asemanari, dar si deosebiri.Numeroase reguli de drept sunt mprumutate de la morala, motiv pentru care s-a considerat c dreptul nu e altceva dect morala preluat i sancionat de ctre grupul social. Jus est minima moralia.Una dintre cele mai des ntlnite opinii este c morala sta la baza dreptului. Numeroase precepte morale susin incriminarea unor fapte ca infractiuni sau ca delicte civile ( furtul, imbogatirea fara justa cauza).Pe de alt parte, exist zone de reglementare juridic ce nu par a avea vreo legtur cu morala. Spre exemplu, normele juridice considerate tehnice nu pot fi apreciate din punct de vedere moral . Tot in favoarea unei distincii ntre drept i moral pledeaz i argumentul c morala, mai exigent i mai nuanat, l raporteaz pe individ, n primul rnd, la propria contiin, i, apoi, la grupul social, pe cnd dreptul are n vedere comportamentul exterior al persoanei, raportat la ceilali membri ai comunitii sau la autoritatea care gireaz norma juridic.Un alt argument n favoarea distinciei dintre drept i moral are n vedere sanciunile specifice fiecreia. Dac nclcarea moralei se sancioneaz mai cu seam la nivel intern, sanciunea juridic are originea in exteriorul individului, provenind de la autoritatea public cu rol constrngtor.tiina eticii contribuie n mod fundamental la definirea noiunilor de justiie, echitate, noiuni ce sunt indispensabile dreptului. Intr-o accepiune derivat din coala dreptului natural, ns strin curentului pozitivist, justiia reprezint, alturi de ordine i securitate, fundamentul dreptului. In aceast accepiune dreptul are rolul de mediator ntre indivizi, intre guvernani i guvernai.Dintr-o alt perspectiv, cercetnd raportul dintre moral i drept, s-a susinut i ideea moralitii sistemului de drept, a legitimitii normelor juridice. Astfel, a fost formulat opinia c moralitatea unui sistem de drept si, deci, nsi existenta acestuia, devin discutabile in urmtoarele cazuri: lipsa oricrei proceduri de luare a deciziilor, nepublicarea sau necomunicarea normei destinatarului obligat sa o respecte, abuzul de legislaie retroactiva, lipsa preocuprii de a face normele nelese, adoptarea unor norme care cer o conduita ce depete puterile prii afectate, neconcordana dintre norme, astfel cum sunt enunate si aplicarea lor.3. Dreptul i normele de convieuire socialNormele de convietuire sociala si obiceiurile sunt o categorie de norme apropiate de cele morale. Ele sunt destinate sa asigure relatii civilizate in viata cotidiana. Deseori leguitorul face trimitere la acestea, fara a le preciza continutul. Spre exemplu in Constitutie, art 26, n Legea 31/1954 privitoare la persoanele fizice, n Codul Penal, art. 321 se face referire la regulile de convietuire sociala, la bunele moravuri.Spre deosebire de normele morale, care raporteaz comportamentul individului la principii precum bine/ru, just/injust, normele de convieuire social raporteaz acelai comportament la noiuni precum frumos/urt, civilizat/necivilizat etc.In plus, bunele moravuri par mai uor modificabile, mai puin consolidate dect normele etice. Astfel, un comportament considerat scandalos intr-o anumit epoc poate fi permis peste o perioad sau, chiar n aceeai perioad, ns n alt grup social.Ataamentul dreptului faa de bunele moravuri i gsete explicaia n importana pe care dreptul o acord ordinii i securitii sociale i nu n exclusivitate justiiei.4. Dreptul i normele tehniceNormele tehnice sunt normele ce conditioneaza realizarea unei meserii sau activitati in scopul atingerii unui anume rezultat. De exemplu, daca se doreste construrea unui pod, trebuie respectate anumite normele privind materialele utilizate i procedeul de lucru. Scopul propus nu poate fi atins fara respectarea normelor tehnice. Acestea pot cpta caracter juridic, prin includerea lor in acte normative, ceea ce implica posibilitatea aplicarii lor inclusiv prin forta de constringere a statului (ex. normele de siguranta circulatiei, normele securitatii muncii). Astfel, normele tehnice vor condiiona nu doar atingerea scopului propus, ci i legalitatea raporturilor interumane ce au ca obiect acel serviciu, acea prestaie.Asemenea norme abunda in reglementarile de drept comercial sau administrativ.5. Dreptul i politicaPolitica poate fi neleas mai ales ca expresia i aciunea Puterii, n special a celei a autoritii etatice . Politica este activitatea social care i propune s asigure prin fora, n general subordonat dreptului, securitatea extern i consensul intern al unei uniti politice date, garantnd ordinea n contextul luptelor care se nasc din diversitate, divergena de opinii i de interese .Dreptul, ca ansamblu de norme ce dirijeaz grupul social, reprezint voina poporului exprimat de ctre organul reprezentativ al acestuia Parlamentul. La rndul lui, Parlamentul este constituit din reprezentanii diferitelor partide politice care au intrunit votul cetenilor. Ca urmare, coninutul normelor elaborate de Parlament (dar si de Guvern sau de organele administraiei publice) va reflecta si conceptia partidelor politice parlamentare.Pe de alta parte, jocul partidelor politice este ordonat si limitat prin normele juridice deja adoptate. In consecin, legtura dintre drept si politica este biunivoc, n sensul c dreptul i politica se influenteaz, se condiioneaz reciproc.Avnd n vedere aceast realitate a democraiei, n doctrin s-a exprimat att opinia c politica este subordonat dreptului, ct i aceea c dreptul reprezint unul dintre instrumentele politicii. Istoria instituiilor juridice este, probabil una a coabitrii dificile a acestor dou tendine, fr a se punea ns nega existena unor interdependene ntre cele dou.B. Sistemul dreptului1. DefiniieNormele juridice se completeaza si se echilibreaza reciproc. Ele nu sunt independente unele de altele, ci interdependente, formnd un sistem sistemul dreptului.In opina profesorului francez Fr. Terre , definirea sistemului dreptului e dificil pentru c dreptul reprezint acea mediere ntre corect i nelept care, n orice societate uman, i propune s creeze modele care s compun un sistem de reguli i soluii, sistem mereu redefinit.Pentru necesitile acestui studiu preliminar, v propunem s considerm sistemul dreptului ca totalitatea normelor juridice n vigoare, structurate i organizate sistemic pe baza anumitor criterii i principii.Mereu s-a pus problema corectitudinii si legitimitii legii, in sens larg. De aceea, au fost sugerate mai multe criterii de verificare a respectrii de ctre lege a acestor imperative cu consecina obligativitii respectrii sau nu a elgii nsi. O asemenea condiie de validitate a legii este surprins de dictonul latin lex iniusta non este lex. ( pentru o parere contrar, cum c i normele injuste constituie drept i trebuie, n consecin, respectate, a se vedea autorii pozitiviiti, Kelsen, Carre de Malberg, M Waline) Astzi, instana de la Strasbourg aplic, n jurisprudena sa o asemenea condiie de validitate conform cruia legea trebuie s apere mpotriva arbitrariului. In consecin, o lege care nu conine instrumente de procedur sau alte dispoziii care s apere mpotriva arbitrariului autoritii chemate s o aplice, nu este lege 2. Elementele componente ale sistemului dreptuluiIn cadrul sistemului dreptului, normele juridice se ordoneaza, se ierarhizaza, se grupeaza dupa diferite criterii in subsisteme ale sistemului dreptului cum sunt institutiile juridice si ramurile dreptului.a).Institutia juridica reprezinta un corp de norme juridice referitoare la un raport social fundamental, un intreg sistematic, permanant si durabil de norme juridice ordonante in juril unei idei directoare centrale si care urmaresc un scop comun, ca, de exemplu, organizarea proprietatii, familiei, statului, contractele, succesiunile, statutul persoanei.Notiunea de institutie este utilizata in drept, in doua acceptiuni:1. organism cu personalitate juridica: Parlament, Tribunal, spital, universitate sau2. ansamblu, complex de norme juridice.In cursul de fata, utilizam notiunea in cel de al doilea sens.Institutiile juridice se pot subimparti. De exemplu, institutia familiei se subdivide in filiatia fireasca, infiere, casatorie, autoritate parinteasca.b). Ramura de drept este un ansamblu distinct de norme juridice legate organic intre ele care reglementeaza relatii sociale care au acelasi specific, cu ajutorul aceleiasi metode de reglementare si pe baza acelorasi principii.Ramurile dreptului constituie subsisteme ale sistemului dreptului. Ele regrupeaza mai multe institutii juridice.Intre ramurile dreptului exista interactiuni, legaturi functioale sau relatii de subordonare care se manifesta in procesul aplicarii dreptului. De exemplu, normele de drept penal nu se pot aplica decit prin intermediul celor de procedura penala. De aceea, prof. M. Djuvara afirma ca ramurile dreptului atirna juridiceste unele de altele.Procesul formarii ramurilor de drept si a institutiilor juridice este continuu, sistemul dreptului fiind un complex dianmic. Astfel, din ramura dreptului civil s-a desprins dreptul familiei, din cea a dreptului administrativ s-a desprins dreptul financiar, iar dreptul mediului s-a format din norme desprinse din dreptul administrativ si dreptul civil. Astfel, ramurile noi, desprinse din cele vechi, si-au capatat o anumita autonomie. Cu toate acestea, in cazul lipsei unei norme care sa reglementeze un raport juridic nascut in sfera de aplicare a ramurii noi se apeleaza la reglementarile din ramura-mama, care astfel devine dreptul comun pentru noua ramura. Diviziunea normelor in norme generale, de drept comun si norme speciale, de exceptie, prezinta o utilitate practica deosebita, cele doua categorii interpretindu-se diferit, asa cum vom vedea in cursurile urmatoare.3. Diviziunile generale ale dreptuluiClasificrile, distinciile din interiorul sistemul dreptului se datoreaz complexitii crescnde a sistemului i a relaiilor sociale . Aceast complexitate se manifest prin existena unei ierarhii a normelor: Constituie, tratate internaionale, legi organice, legi ordinare, ordonane, hotrri etc. si a unui pluralism de ordini juridice: interne, internaionale, comunitare.Cele mai generale diviziuni ale sistemului de drept sunt: aceea a dreptului intern, respectiv internaional i aceea a dreptului public i privat.3.i Diviziunea sistemului de drept in drept intern i drept internaionalDreptul intern (naional): dreptul n vigoare pe teritoriul unui stat. Are surse, organe, sanciuni proprii acelui stat i reglementeaz relaiile sociale care se produc pe teritoriul acestui stat, fr ca vreun element relevant a unui alt stat sa intervin n aceasta relaie.Spre deosebire de dreptul intern, care se aplica pe teritoriul unui stat si numai relaiilor interne, dreptul internaional cuprinde normele juridice ce se aplica relaiilor dintre state sau dintre cetenii diferitelor state.Dreptul internaional public reglementeaz, ntr-o analiza clasic, raporturile dintre state. Majoritatea cercettorilor n domeniu sunt de acord c exista o ordine juridica internaionala, chiar dac, n privina relaiilor dintre aceasta i ordinea juridic de drept intern exist opinii diferite.Dreptul internaional public are surse supranaionale: convenii, tratate internaionale, cutume internaionale, principiile generale ale dreptului recunoscute de ctre naiunile civilizate. de asemenea, exista i instituii de drept internaional public: Organizaia Naiunilor Unite, Curtea Internaional de Justiie, Consiliul de securitate etc., toate aceste elemente argumentnd teza existenei unei ordini de drept internaional, diferit de ordinea de drept intern.Dr internat privat reglementeaz raporturile intre particulari, cnd intervine un element de extraneitate. Sunt raporturi de drept internaional privat raporturile ce se nasc intre dou persoane ceteni ai unor state diferite, in vederea i n urma cstoriei. Tot raporturi ce cad sub incidena normelor de drept internaional privat sunt i cele dintre vnztori i cumprtor, n cazul n care obiectul vnzrii l-ar reprezenta un imobil situat pe teritoriul altui stat dect cel al ceteniei ambilor parteneri. Aceste raporturi suscita problema conflictului de legi, adic a determinrii dreptului naional aplicabil unei situaii juridice internaionale interesnd particularii. Dreptul internaional privat conine i reglementri privind condiia strinilor, a ti de ce drepturi se bucura strinii intr-un stat care nu este al lor (spre exemplu n privina accesului la proprietatea funciara, la anumite profesii, dreptului la prestaii sociale etc.) Cunoaterea dreptului internaional privat poart, de asemenea, si asupra ceteniei.3.ii Diviziunea sistemului de drept in drept public i drept privatDup concepia clasic, dreptul intern se divizeaz n doua ramuri: drept public si drept privat. Romanii deja considerau c instituiile juridice in de dou mari categorii net difereniate, avnd n vedere orientarea lor spre interesele publice sau private . Dintre toate ramificaiile dreptului, aceasta este cea mai veche i cea mai importanta. Ea corespunde, de o manier foarte general, distinciei pe care o fcea Montesquieu cnd definea dreptul public, numit de el drept politic, si dreptul privat, pentru el, drept civil.Ceea ce se remarca de la nceput este existena unor ansambluri de reguli bazate pe o idee simpl: nu se reglementeaz de aceeai manier relaiile dintre particulari si stat, administraie sau colectivitile publice si relaiile private dintre particulari.Dreptul public cuprinde ansamblul regulilor care, intr-un stat dat, guverneaz organizarea acelui stat si a colectivitilor publice si raporturile acestor autoriti cu particularii.Dreptul public se subdivide in mai multe ramuri: drept constituional, drept administrativ, drept financiar, drept penal, drept de procedura penala. Cum sub anumite aspecte, dreptul penal are legturi cu dreptul privat, dreptul penal poate fi considerat ca sanciunea ultim a dreptului privat. Totui, dreptul penal rmne o ramura de drept public.Dreptul privat este ansamblul de reguli care guverneaz raporturile particularilor intre ei sau cu colectivitile private precum societile comerciale sau asociaiile non-profit. Dreptul civil este ramura centrala a dreptului privat reprezentnd, n perioada roman, dreptul cetenilor, de civis (n lat.)Dreptul civil reglementeaz raporturile private, insa numai in msura in care nu sunt reglementate de norme speciale dintr-o ramur nou. Deseori, dreptul civil a rmas dreptul privat comun, aplicabil tuturor, cu excepia cazurilor in care anumite raporturi sunt guvernate de dispoziii particulare.Sunt ramuri de dr. privat, cele aprute ulterior i desprinse din dreptul civil, precum dreptul comercial , dreptul familiei, dreptul muncii etc.Apariia unui numr semnificativ de ramuri noi de drept privat, mai ales, ramuri care i afirm relativa autonomie fa de dreptul civil, atesta faptul ca, in epoca noastr, sunt puse in cauz categoriile tradiionale. La rndul lor, unele din aceste ramuri, noi prin comparaie cu dreptul civil, au fost uneori considerate depite, argumentndu-se necesitatea nlocuirii sau divizrii lor. Astfel, dreptul comercial e ameninat de o dubl manier: suntem incitai sa-l absorbim ntr-un ansamblu mai vast, al dreptului afacerilor sau s-l divizm n noi ramuri de drept. Unele grupuri de reguli de drept comercial au atins o coerena proprie, motiv pentru care le studiem distinct: dreptul maritim, al transporturilor terestre si aeriene, al asigurrilor, al proprietii intelectuale.Un alt exemplu, dreptul financiar, sub influena pieelor financiare internaionale, este ameninat si el deoarece fenomenul de mondializare repune in cauza eficacitatea si chiar existenta cadrului si tehnicii juridice naionale.Distincia intre dreptul public si cel privat s-a fcut, aa cum am artat, nc din antichitate, in funcie de interesul satisfcut. Se afirma ca aparine dreptului public orice norma care satisface un interes, o nevoie a statului, iar dreptului privat, normele ce privesc interesele particularilor.In finalul dezbaterii privind diviziunea public/privat, sa avem n vedere i faptul c hotarele dintre dreptul public si cel privat nu sunt fixe, ci se modifica in funcie de atitudinea autoritii fata de relaiile sociale respective. Spre exemplu, n concepia liberala rolul statului e limitat la statul jandarm , pe cnd in concepia socialista, apare statul providena , ceea ce determin plasarea unor ramuri de drept din zona dreptului privat in cea a dreptului public.Pe de alt parte, plasarea disciplinelor in sfera dreptului public sau a celui privat nu e totdeauna simpl. Unele discipline cuprind att norme de drept public, ct i norme de drept privat. Este cazul disciplinelor mixte: dreptul procesual civil sau dreptul internaional privat. In procedura civila, dispoziiile care se refera la organizarea si funcionarea instanelor sunt de drept public, iar cele care se refer la aciunea in justiie si intereseaz partea, sunt de drept privat. Dreptul internaional privat cuprinde dispoziii referitoare la cetenie si la condiia strinilor, care in de dreptul public, pe cnd cele care reglementeaz dispoziia asupra creia poarta conflictul sunt de drept privat.Capitolul IV Izvoarele dreptuluiSeciunea 1 Teoria general a izvoarelor de dreptSeciunea 2 Izvoarele dreptului romnesc actualSeciunea 1 Teoria general a izvoarelor de dreptI. Definiie. ClasificareNorma juridic reprezint voina de stat, fie c aceasta este edictat chiar de organele competente ale statului, fie c, fiind creaia altui subiect, este doar recunoscut, sancionat de stat. n ambele cazuri, norma juridic se deosebete de alte reguli de conduit social i prin aceea c ea poate fi impus, la nevoie, de ctre organele de stat. innd cont de aceste elemente ce constituie diferena specific, precum si de faptul ca norma juridic este o regul social acesta fiind genul proxim putem defini norma juridic drept o regula social (general si impersonal) care exprim o voin de stat i care poate fi realizat, la nevoie, cu ajutorul organelor de stat.Sursa dreptului, fie c e vorba de drept pozitiv, sau de drept subiectiv, l constituie norma juridic. Sursa normei juridice este ns variat. De aceea, i sensurile noiunii de izvor de drept sunt variate. Putem antama aceasta chestiune att la un nivel general, ct i la modul concret.Distincia cea mai des ntlnit este aceea ntre izvoarele de drept formale i cele materiale.Izvoarele formale ale dreptului sunt formele de exprimare a normelor juridice, pe cnd izvoarele materiale, sau fundamentul dreptului se refer la sursele de configurare a dreptului, la factorii care determin nsui fenomenul juridic. Astfel, un izvor principal al dreptului, n sens material, l constituie, fr ndoial, politica partidului majoritar; i contiina juridic reprezint un alt izvor de drept, n sens material.Problema izvoarelor dreptului n sens material nu constituie preocuparea teoriei generale a dreptului , ci a filosofiei juridice. Ea a constituit subiectul cercetrilor unor doctrinari precum G. Ripert, n lucrarea Forele creatoare ale dreptului, ale lui Fr. Geny, n tiin i tehnic n dreptul privat pozitiv. Acesta din urm pornete n lucrarea sa de la ideile dezvoltate de Laband care vorbete despre constantele dreptului, despre dat n drept. Aceeai idee este dezvoltat la noi n ar de Anita Naschitz n volumul Teorie i tehnic n procesul de elaborare a dreptului . Toate aceste contribuii ncearc s dezvluie, pe de o parte, ceea ce se impune celui ce creeaz dreptul i s evidenieze ceea ce nici legislatorul nu poate ocoli, iar pe de alt parte, aspectele asupra crora legiuitorul poate efectiv s intervin. Se consider c reprezint dat n drept condiiile reale (ale vieii materiale), condiiile istorice, condiiile raionale i cele ideale, care in de contiina individual i colectiv. Restul poate fi construit n drept.O alt distincie se face ntre izvoarele de drept directe (imediate) i cele indirecte (mediate), care pot fi aplicate doar prin intermediul primelor. Apoi izvoarele de drept pot fi, n funcie de forma n care apar, scrise sau nescrise, iar n funcie de sursa lor i de fora lor juridic oficiale, atunci cnd provin de la un organ de stat, sau neoficiale, n celelalte cazuri, dar i interne, cnd provin dintr-o surs naional, sau externe, cnd sunt creaie internaional.Se mai vorbete, n funcie de alte criterii, despre izvoare sociologice, istorice, juridice sau materiale.Disciplina pe care o studiem mpreun se preocup de izvoarele dreptului n sens formal, adic de modul de exprimare a dreptului, de modalitatea de instituire sau recunoatere de ctre puterea de stat a normelor juridice n procesul de creare a dreptului . Acestea pot fi scrise, cum sunt legile, deciziile judectoreti, conveniile internaionale etc., sau nescrise, aa cum sunt cutumele. De asemenea, ele pot fi izvoare directe (imediate), sau indirecte (mediate), acestea din urm devenind izvoare ale dreptului prin intermediul celor directe. Cutuma sau echitatea sunt exemple de asemenea izvoare mediate n dreptul pozitiv romnesc actual. De asemenea, izvoarele dreptului pot fi interne sau externe, dup cum sunt adoptate n interiorul statului, sau sunt rezultatul colaborrii internaionale, aa cum este cazul tratatelor internaionale. Indiferent de faptul c sunt creaia statului, n totalitate, sau sunt rodul negocierilor cu alte state, n ambele cazuri vorbim despre norme juridice, pentru c ambele reprezint voina de stat .II. Teoria general a izvoarelor de dreptntrebarea care se pune este unde gseti norma care guverneaz relaia sau situaia dat ?.Problema izvoarelor de drept n sens formal, tehnic-juridic, adic a formei de exprimare a normei juridice, poate fi abordat att la un nivel general, ct i la un nivel concret.La nivel general, ncercm s rspundem la ntrebarea unde i au locul normele ce pot fi aplicate, la nevoie, cu ajutorul organelor de stat ?O analiza diacronic precum i sincronic a izvoarelor de drept ne conduce la ideea c obiceiul juridic, actul normativ juridic, practica judectoreasc, doctrina, contractul, actele normative non-juridice, echitatea i analogia au constituit, n diferite epoci istorice i state izvoare de drept.a). Cutuma sau obiceiul juridic constituie cel mai vechi izvor de drept i este o surs nescris a dreptului constnd ntr-un uz ce e respectat o perioad mai ndelungat, fiind considerat obligatoriu.Cutuma poate fi sancionat, recunoscut de ctre stat printr-o dubl modalitate: fie s fie aplicat direct de ctre instane, situaie n care cutuma apare ca izvor direct, aa cum este cazul rilor cu sistem juridic anglo-saxon, fie s se fac referire la cutum ntr-un act normativ scris, cum este cazul art. 600 i urm. din Codul Civil, situaie n care vorbim despre cutum ca izvor mediat de drept. Dei cutuma este, prin excelen, un izvor nescris, culegerile de cutume au cptat forma scris, cum au fost Oglinda Saxon din 1230, Aezmintele lui Ludovic cel Sfnt, din 1270, Pravila Rus din sec. IX-XIII.Ca i apariia unei cutume, ncetarea aplicrii ei are loc tot n urma unui proces lent, prin non-uzajul ei treptat i repetat, ceea ce n limbajul juridic poart numele de cdere n desuetudine .b). Actul normativ juridicActul normativ poate fi politic, moral, juridic (atunci cnd cuprinde norme juridice) etc. Actele normative juridice reprezint o manifestare unilateral de voin a unui organ competent de stat ce cuprinde reguli de conduita care produc efecte erga omnes i care pot fi aduse la ndeplinire, la nevoie, prin fora de constrngere a statului. Acestea reprezint cel mai important izvor de drept. Actele normative de alt natur dect juridic pot fi izvoare de drept doar mediat.Actele juridice sunt manifestri de voin ce produc efecte juridice. Ele pot fi normative sau nenormative, adic individuale. Dac actele juridice individuale, fie c sunt creaia particularilor, sau a organelor de stat, produc efecte doar fa de un numr limitat de persoane determinate, actele juridice normative constituie o manifestare de voin etatic ce conine reguli de conduit, adic dispoziii generale i impersonale. Actul normativ juridic constituie cel mai important izvor de drept.Asemenea acte au existat din cele mai vechi timpuri, n Sumer (Lipit-Istar, Ur-Nammu), Mesopotamia (Codul Hammurabi sec. XVIII .H.), India (Legea lui Manu sec. III .H.), China (Legea Mu), Grecia Antic (Legile lui Solon sec VII .H.), Imperiul Roman (Legea celor XII Table sec. V .H.) etc. Ele erau, n cea mai mare parte, o culegere de cutume cu tent religioas. n Evul Mediu, importana legii crete n detrimentul cutumelor, procesul intensificndu-se odat cu centralizarea statelor. Sunt cunoscute astfel, Codul penal Carolina n Germania (1592), Codul maritim (1673) i Codul comercial (1681) n Frana, Pravilniceasca condic (1780) i Codul Caragea (1818), la noi.Epoca de glorie a actului normativ juridic a nceput n secolul al XIX-lea, cu Codurile lui Napoleon. Astzi, chiar i n sistemul de common-law (anglo-saxon) cel mai important izvor de drept este actul normativ scris.c). Practica judectoreasc (precedentul judiciar sau jurisprudena)La nceput, judectorii nu aveau la ndemn legi scrise. Judectorul era i creatorul regulii de drept. Astfel, hotrrea dat de judector, ntr-un domeniu, devine obligatorie n soluionarea unei cauze similare viitoare, adic devine izvor de drept.n dreptul roman, jurisprudena a cpat o mare importan prin intermediul aa-numitului drept pretorian. Hotrrile pretorilor i ale altor magistrai cu ocazia soluionrii unor cauze concrete, prin care se corecta, adapta sau completa vechiul drept civil roman au devenit obligatorii, la nceput, pentru magistratul care le-a emis, apoi, pentru toi magistraii .n unele sisteme de drept, precum cel de common-law, jurisprudena este izvor direct de drept, iar in altele, precum cel romano-german, nu. Adagiul nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege a devenit, la nceput n ramura penal, principiu de drept. Totui, i n rile cu sistem bazat pe actul normativ, ca unic izvor de drept, jurisprudena constituie, n mod excepional, izvor de drept mediat. Astfel, n ara noastr, jurisprudena Curii Europene de la Strasbourg sau deciziile instanei supreme n soluionarea recursului n interesul legii sunt considerate, n unele opinii, creatoare de drept.d). Doctrina nu este astzi, izvor de drept. In secolul al III-lea, la Roma, scrierile celor mai mari jurisconsuli, precum Paul, Papinian, Ulpian i Gaius constituiau izvor de drept. Rezumate ale acestor scrieri au fost preluate n Codul lui Iustinian, Corpus Iuris Civilis, i au constituit izvor de drept pn n secolul al IX-lea. De asemenea, tiina dreptului influeneaz, fr ndoial, att pe legiuitor, ct i pe interpret, pe judector. De exemplu, ideile lui Vespasian Pella au stat la baza crerii Curii Penale Internaionale.innd cont de puterea ei de influen i de faptul c i astzi, doctrina celor mai reputai juriti este enumerat ca mijloc auxiliar de determinare a normelor de drept internaional public cf. art. 38 al.1 lit. d din Statutul Curii Internaionale de Justiie de la Haga, am putea considera doctrina un izvor mediat de drept.e). Contractul este izvor de drept, mai ales n plan internaional, tratatele internaionale nefiind altceva dect acorduri de voin ntre state. Magna Charta Libertatum a fost ncheiat ca un gen de contract ntre Ioan fr de ar i baronii, cavalerii i orenii rsculai n 1215. Ea este astzi act constituional pentru Marea Britanie.Contractele sunt, de regul, acte individuale juridice, sunt efecte ale dreptului, i nu creatoare de drept. In mod excepional, contractul poate avea i caracter normativ. Astzi, sunt acte normative unele contracte, mai ales n plan internaional, cnd contractele sunt ncheiate ntre state. De asemenea, pot fi considerate izvoare de drept Contractele colective de munc, mai cu seama contractul colectiv de munc unic pe economie i contractele colective la nivel de ramur. Ele sunt acorduri de voin ntre Guvern, Patronat i Sindicate i se public n Monitorul Oficial.f). Actele normative nonjuridiceIn Evul Mediu, actele normative nonjuridice formau un corp comun cu cele juridice. De principiu, ele nu sunt izvoare de drept. In mod excepional, n anumite epoci, ele au fost izvoare de drept. Astfel, dreptul canonic instituit de biserica catolic avea o larg rspndire n Europa, n perioada feudal . Unele acte, provenind de la sindicate, instituie norme obligatorii. Astfel, n epoca socialist, sindicatele aveau un drept redus de reglementare. Spre exemplu, Codul eticii i echitii socialiste a constituit izvor de drept. Exemplul: dreptul canonic bazat pe norme interne ale bisericii.g). Echitatea nu este, la noi, izvor de drept, dect n mod indirect, mediat; astfel, chiar Constituia face apel la principiile echitii i justitiei, ca i criteriu de apreciere a normelor privind taxele i impozitele, spre exemplu. De asemenea, Statutul Curtii Internaionale de justitie enumer, laart.38, echitatea printre principiile de de interpretare a tratatelor i de soluionare a litigiilor internaionale.h). Analogia este considerat fie un izvor de drept mediat, fie o metod de interpretare. Ea se bazeaz pe faptul c judectorul nu are dreptul s refuze judecarea litigiilor pe motiv c legea e ntunecoas sau neclar, n caz contrar, facndu-se vinovat de denegare de dreptate, conform Codului Civil romn. Analogia nu este permis n dreptul penal.Seciunea 2 Izvoarele dreptului romnesc actualSistemul de drept romnesc este un sistem romano-german, n care principalul izvor de drept este actul normativ scris.In ierarhia izvoarelor de drept din ara noastr, Constituia ocup poziia de frunte, toate celelalte izvoare fiind subordonate acesteia.Astzi, n Romania, se aplic i norme adoptate anterior Constituiei, dar care nu contrazic prevederile acesteia. Este vorba despre unele Decrete ale Consiliului de Stat; cu toate acestea, cele mai multe dintre actele normative n vigoare sunt adoptate dup 8 decembrie 1991.Problema ierarhiei izvoarelor de drept este strns legat de cea a forei juridice a acestora. n funcie de acest criteriu, al forei juridice, izvoarele de drept se ordoneaz ncepnd de la cel care se aplic prioritar fa de orice alt izvor de drept i pn la cel care, pentru a produce efecte juridice, trebiue s fie n acord cu toate celelalte.n Romania, principalul izvor de drept este legea. ns termenul de lege poate fi neles n dou sensuri. n sens larg, lege este sinonim cu act normativ (sau, mai rar, cu regula de drept). n acest sens este utilizat noiunea de lege n art. 15 al 2 din Constituie, spre exemplu, sau n unele din prevederile Legii 24/2000 privind tehnica legislativ. n sens restrns, tehnic-juridic, legea este actul normativ provenit de la Parlament, adoptat dup o procedur prestabilit i care se bucur de supremaie fa de toate celelalte izvoare de drept, aa cum folosete Constituia termenul nart.73. Pentru definiia legii n acest sens, restrns, criteriul procedurii de adoptare este la fel de important ca i cel al organului de la care provine. Astfel, prof. Tudor Drganu consider c, n cazul nerespectrii procedurii de adoptare, legea este inexistent. n ce privete cel de al doilea criteriu, al organului adoptator, subliniem c, n Romania, ca n majoritatea statelor, Parlamentul are drept de reglementare primar, noiune ce exprim competena Parlamentului de a adopta legi n orice domeniu, fr restricii .Conform art. 73 din Constituie, legile sunt constituionale, organice i ordinare.a). Noiunea de legi constituionale se refer, ntr-o accepie larg, att la Constituie, ct i la legile de revizuire a acesteia. Referitor la actele cu valoare fundamental pentru un sistem de drept naional se mai utilizeaz i noiunea de Bloc constituional, semnificnd o Constituie format din mai multe acte. Aa este cazul constituiei franceze, format din Constituia din 1958, Declaraia francez a Drepturilor omului i ceteanului i Preambulului Constituiei din 1946. In sistemul constituional austriac, blocul constituional este format din tratate internaionale, legea de organizare a Curii Constituionale etc.Cum putem detaa constituia de celelalte legi? Pentru aceasta, putem utiliza mai multe criterii.Dup un criteriu material, viznd obiectul de reglementare, remarcm c, spre deosebire de legile obinuite, care reglementeaz fiecare, un anumit segment al vieii sociale, Constituia conine norme care dirijeaz societatea n ntregul su, reguli referitoare att la principalele autoriti ale statului ct i la drepturile omului i ceteanului. Constituia poate fi considerat legea legilor.Dup un criteriu formal, referindu-ne la procedura de adoptare a constituiei, remarcm ca ea este guvernat de principii aparte, fa de procedura legislativa obinuit. Exist reguli speciale de adoptare i de intrare n vigoare a constituiei, iar referitor la revizuirea acesteia, procedura este destul de dificil, viznd transformarea constituiei ntr-o lege peren, pe ct posibil. Constituia este adoptat de o adunare special, denumit Adunare Constituant, Convenie etc., e votat cu o majoritate calificat, cu vot deschis, n solemnitate, e supus referendumului, att constituia n sine, ct i legile de revizuire a constituiei etc. Constituia prevede chiar n textul ei dac i cum poate fi modificat. Spre exemplu, Constituia SUA este considerat din acest punct de vedere, o constituie rigid, iar cea a Romniei, una semirigid. Dei n majoritatea statelor Constituia e detaat de celelalte legi prin procedura de adoptare, exist state n care o asemenea departajare nu exist. Este cazul Marii Britanii, a Elveiei, unde constituia se revizuiete dup procedura legislativ ordinar.In ce privete fora juridic, Constituia e superioar tuturor celorlalte izvoare de drept. Poziia superioar a Constituiei i gsete legitimarea n teoria contractului social.Pentru supravegherea respectrii Constituiei chiar de ctre legislatorul ordinar, s-a creat, n timp, un control de constituionalitate realizat fie de instanele judectoreti ordinare, fie de instane special create.b). Legea organic este, n sistemul de drept romnesc, o lege infraconstituional i supralegal, n sensul c urmeaz pe scara ierarhiei normelor juridice imediat dup constituie i deasupra legilor ordinare. Pentru definirea ei exist un criteriu material, n sensul c legile organice se adopt n domeniile expres i limitativ prevzute n Constituie, precum i un criteriu formal, de procedur. Legile organice se adopt cu majoritatea absolut (jumtate plus unu din numrul membrilor fiecrei Camere), nu se pot adopta legi organice n perioada prelungirii mandatelor adunrilor i nici nu poate fi abilitat Guvernul s emit ordonane n domeniile rezervate legilor organice .c). Legile ordinare sunt actele normative elaborate de Parlament dup o procedur prestabilit, n domenii care, prin importana lor, justific adoptarea de legi. Ele sunt superioare, ca for juridic, celorlalte izvoare de drept. Observm c, dac pentru definirea legilor constituionale sau organice am putut utiliza un criteriu material, pentru definirea celor ordinare, ne rmne doar criteriul formal; aceasta, deoarece Parlamentul, avnd drept de reglementare primar, poate adopta legi n orice domenii apreciaz c este necesar. Procedura legislativ este comun att legilor organice ct i celor ordinare, cu singura diferen c, pentru votarea final a legilor ordinare este de ajuns o majoritate simpl (jumtate plus unu din numrul de membri prezeni n fiecare camer, ce respectarea cvorumului legal). Deoarece procedura legislativ face obiectul de studiu, n profunzime, a materiei Dreptului Constituional , nu vom sublinia dect faptul c iniiativa n vederea adoptrii de legi vine, de cele mai multe ori, de la Guvern, dar ea poate veni i de la parlamentari sau ceteni. Proiectul, odat transmis secretariatului Camerei, este discutat n comisia de specialitate, apoi dezbtut n plen, supus votului i transmis spre promulgare la Preedintele Romniei. Legea intr n vigoare dup 3 zile calendaristice de la publicarea ei n Monitorul Oficial .d). Tratatele internaionale ocup un loc mai deosebit n ierarhia izvoarelor de drept din Romnia. Poziia lor n aceast ierarhie se desprinde din interpretarea sistematic a prevederilor art. 11 i 20 din Constituie, a celor din legea special, 4/1991 privind ncheierea i ratificarea tratatelor, precum i din Legeanr.24/2000privind tehnica legislativ (art.6, 20, 68). Putem remarca astfel c unele tratate se ratific prin lege organic, altele prin lege ordinar, iar altele prin hotrre de guvern sau instruciune a minitrilor, tratatele avnd, n dreptul intern romn, fora juridic a actului de ratificare, dac nu este vorba despre un tratat privind drepturile omului . Tratatele sunt rodul colaborrii dintre state, i nu a muncii parlamentului, prin aceasta deosebindu-se de proiectele de legi. Dac, n privina proiectelor le legi, Parlamentul este suveran, putndu-le modifica n orice dispoziie, atunci cnd ratific un tratat, marja de manevr a Parlamentului este redus la posibilitatea formulrii de rezerve.Pentru aceast categorie de tratate exist o prevedere special,art.20din Constituie, care specific poziia lor n ierarhia dreptului intern, n sensul c ele au prioritate fa de legile interne, chiar Constituia urmnd a fi interpretat n lumina acestor tratate , ele constituind un criteriu de apreciere a Constituiei.Problema concordanei dintre tratate i legislaia intern, n special cu Constituia, n alte domenii dect drepturile omului, se pune anterior ratificrii lor. Dac este cazul, nti se revizuiete Constituia, cu acordul electoratului i apoi se ratific tratatul, salvndu-se astfel principiul supremaiei Constituiei fa de orice alt izvor de drept.Dei Parlamentul este () unica autoritate legiuitoare (art.61din Constituie), unele izvoare de drept sunt rodul muncii autoritilor administrative, n frunte cu Guvernul. Subliniem ns c aceste izvoare de drept sunt inferioare, ca for juridic, legilor.Conform art. 108 i 115 din Constituie, i Guvernul adopt acte normative: hotrri i ordonane, ntre cele dou tipuri de acte existnd deosebiri fundamentale, care se vor releva din cele ce urmeaz.e). Ordonanele au o poziie aparte ntre actele cu valoare normativ din ara noastr. Din interpretarea dispoziiilor art. 61 , 108 i 115 din Constituie reiese c, dac din punct de vedere formal, organic sunt acte de natur administrativ, din punct de vedere material, sunt de natur legislativ, altfel spus, dei sunt adoptate de o autoritate administrativ Guvernul, din punct de vedere al domeniului de reglementare i al forei juridice, sunt comparabile cu legea. Ordonanele sunt rodul delegrii legislative: Parlamentul, unica autoritate legiuitoare, mandateaz, deleag Guvernului competena de a adopta acte cu valoare de lege, efectul acestei delegri fiind ordonanele. Evident c n aceast ecuaie Parlamentul rmne pe o poziie superioar, putnd oricnd verifica i limita competena atribuit, delegarea rmnnd o excepie de la regula conform creia dreptul de reglementare primar revine Parlamentului. Fiind vorba de o excepie, normele ce reglementeaz delegarea, sunt de strict interpretare.Aa cum dispune art. 114 din Constituie, ordonanele pot fi obinuite, sau de urgen. Ordonanele obinuite constituie regula, iar cele de urgen, excepia. Ordonanele obinuite se adopt de ctre Guvern n baza unei legi de abilitare adoptate anterior de Parlament, lege care determin n mod obligatoriu domeniul i data pn la care pot fi adoptate ordonane i, n mod facultativ, supunerea acestora, ulterior, aprobrii Parlamentului. Constituia prevede c Parlamentul nu poate delega Guvernului dreptul de a emite acte normative n domeniul rezervat legilor organice. Ordonanele nu-i fac efectul dect nluntrul termenului de abilitare.Ordonanele de urgen sunt acte menite a permite Guvernului s ias din situaii de criz care necesit msuri urgente. n acest scop, Guvernul va putea emite acte avnd fora juridic a legii, numai n situaii extraordinare; acestea vor intra n vigoare imediat, dup depunerea lor spre aprobare la Parlament .f). Hotrrile sunt actele pe care Guvernul le adopt prin putere proprie. Trebuie subliniat faptul c nu toate hotrrile sunt izvoare de drept. Hotrrile sunt acte cu caracter administrativ, att din punctul de vedere al organului emitent, ct i al domeniului de reglementare; ele au rolul de a pune legile n executare. Unele sunt acte individuale, altele normative. Numai acestea din urm constituie izvoare de drept.Dac legile sau ordonanele ce nu respect poziia lor n ierarhia izvoarelor de drept, adic sunt contrarii actului normativ superior, Constituiei, sunt sancionate prin controlul de Constituionalitate, efectuat de Curtea Constituional, hotrrile, n aceeai ipotez, sunt supuse controlului de legalitate efectuat de instanele judectoreti prin contenciosul administrativ. Ca i legile sau ordonanele, hotrrile sunt prevzute de Constituie, ns au for juridic subordonat primelor.Legea 24/2000 privind tehnica legislativ reglementeaz legile, ordonanele i hotrrile, ca un prim ealon al izvoarelor de drept, iar celelalte acte normative, ntr-un capitol distinct, justificat de poziia lor inferioar fa de cele din prima categorie, ele nefiind prevzute nici de Constituie, cu excepia decretelor.g). Decretele prezideniale sunt, n cea mai mare parte, acte individuale. La fel ca i n cazul hotrrilor Guvernului, doar decretele cu caracter normativ sunt izvoare de drept. In realizarea atribuiilor ce-i revin, conform Constituiei, Preedintele are competena de a emite acte normative, decrete, pentru a dispune n situaii de criz, cum este cazul declarrii strii de rzboi sau de catastrof. Decretele sale trebuie s se conformeze actelor cu caracter legislativ, putnd fi atacate pentru nelegalitate la contenciosul administrativ.h). Instruciunile i ordinele minitrilor nu sunt prevzute de Constituie. Ele sunt ns prevzute n legi, precum Legea 90/2001 privind organizarea i funcionarea Guvernului Romniei i a ministerelor, sau n Legeanr.24/2000privind tehnica legislativ. n adoptarea acestor acte, minitrii sunt inui s respecte izvoarele de drept superioare, de cele mai multe ori trebuind s specifice n chiar textul instruciunii sau al ordinului, n baza crei dispoziii superioare emit respectivul act. n cazul nerespectrii normelor superioare, sanciunea anulrii instruciunilor se poate aplica de ctre organul ierarhic superior, Guvernul, sau de ctre instana de contencios administrativ, pe motiv de nelegalitate.n privina denumirii actului, n general, instruciunile sunt acte normative, iar ordinele acte de aplicare, individuale, ns aceast regul nu este mereu respectat.Unele acte emise de minitri poart numele de norme metodologice sau norme de aplicare, dar exist acte cu aceeai denumire emise chiar de Guvern, avnd caracterul unei hotrri.De aceeai fora juridic se bucur i actele emise de autoritile administrative centrale de specialitate. Unele autoriti, cele autonome, sunt independente de Guvern, caz n care nici actele normative emise de aceste organe n limita competenelor lor nu sunt subordonate hotrrilor de guvern. Alte organe administrative, dei nu sunt ministere, sunt subordonate Guvernului. Actele acestora trebuie s se conformeze hotrrilor guvernului.La nivel local, acte normative emit att Consiliile locale, ct i cele judeene, Prefecii, ct i Primarii. Toate aceste autoriti sunt inute n activitatea lor normativ s respecte legile izvoarele juridice din primul ealon, inclusiv hotrrile Guvernului. De asemenea, actele cu caracter normativ adoptate la nivel local sunt condiionate de aducerea lor la cunotina public prin orice mijloc.Chestiunea descentralizrii, a partajului de competen ntre guvern i autoritile localei). Hotrrile consiliilor locale i judeene, dei difer, din punctul de vedere al organului emitent, sunt similare ca procedur i for juridic. Cele dou categorii de acte normative au domenii relativ diferite de reglementare, n sensul c hotrrile Consiliilor locale dispun asupra aspectelor de interes orenesc sau comunal, iar cele judeene, asupra chestiunilor de interes judeean, n ambele cazuri aplicndu-se principiul autonomiei administrative teritoriale.j). Hotrrile Delegaiei Permanente a Consiliului judeean sunt acte emise de ctre aceast autoritate, care ns nu mai este prevzut n legea nou a administraiei publice locale, Legea 215/2001, de aceea este de prev c asemenea acte vor iei treptat din cmpul normativ.k). Ordinele Prefectului sunt acte emise de reprezentantul Guvernului n teritoriu n scopul aplicrii unitare pe ntreg teritoriul rii a dispoziiilor emise de autoritile centrale: Parlament, Guvern, Preedinte. Prefectul este inut s respecte autonomia local, motiv pentru care nu are autoritatea de a dispune n legtur cu actele emise de autoritile autonome locale, nici pe motiv de oportunitate, nici pe motiv de legalitate, singura cale ce-i st la dispoziie fiind aceea de a ataca n contencios administrativ actul considerat ilegal, acesta fiind suspendat de drept pn la luarea de ctre instan a unei hotrri definitive i irevocabile.l). Dispoziiile primarilor sunt, de cele mai multe ori, acte de aplicare, ns, aa cum Guvernul, ca autoritate executiv, la nivel central, poate adopta normative, i primarul, autoritate executiv la nivel local, poate adopta norme juridice.n afar de autoritile publice, acte normative ce se ncadreaz n categoria izvoarelor de drept pot emite i alte instituii precum universitile, Colegiile Medicilor i Farmacitilor, Camera Notarilor Publici etc. Toate aceste organe trebuie s respecte normele juridice din primul ealon.m). Cutuma este prevzut ca izvor de drept mediat att de ctre Constituie,art.41al.6, ct i de Codul Civil,art.600i urm., n privina relaiilor de vecintate. De asemenea, cutuma intr n sistemul de drept romnesc i prin intermediul normelor dreptului internaional public, mai cu seam n domeniul dreptului maritim i portuar. Sunt ns i ramuri de drept n care utilizarea cutumei ca izvor de drept este exclus. Este cazul dreptului penal.n). Jurisprudena ptrunde n dreptul romnesc pe mai multe ci, fiind i ea, un izvor de drept mediat i secundar, ca importan.Art. 329 din Codul de Procedur Civil, avnd i un corespondent n Codul de Procedur Penal, prevedea, n vechea redactare c dezlegarea dat de instana suprem problemelor controversate de drept n soluionarea recursului n interesul legii e obligatorie. In noua redactare s-a renunat la specificarea caracterului obligatoriu al deciziei naltei Curii de Casaie i Justiie. Dac nainte de modificarea survenit, eram ndreptii s vorbim despre crearea unei jurisprudene, pe calea soluionrii recursurilor n interesul legii, astzi problema rmne deschis. Fr ndoial c soluiile instanelor superioare constituie pentru tinerii judectori un ndrumar, atta timp ct ele sunt expresia unei gndiri juridice profunde i echilibrate i, mai cu seam, a independenei puterii judectoreti. Totui, n caz de ndoial, judectorii nu sunt inui de deciziile altor instane, dimpotriv, legea prevede c judectorii sunt independeni i se supun numai legii. innd cont de toate aspectele enunate, considerm c cel puin deciziile date de nalta Curte de Casaie i Justiie n seciuni unite pot fi recunoscute i la noi ca izvor de drept.n ce privete deciziile Curii Constituionale, cu certitudine, acestea sunt izvor de drept, Curtea Constituional acionnd ca un legislator negativ atunci cnd nltur de la aplicare o prevedere neconstituional sau cnd relev interpretarea conform Constituiei, interpretarea fiind i ea creatoare de reguli juridice.Deciziile Curii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg au, de asemenea, valoare normativ. Interpretrile date Conveniei Europene a Drepturilor Omului de ctre Curtea European de la Strasbourg sunt obligatorii pentru statele membre Consiliului Europei. n lumina acestui fapt, integrm i soluiile acestei instane n jurisprudena cu caracter obligatoriu n Romnia.o). Contractul nu este, n general izvor de drept n ara noastr. Cu toate acestea, unele contracte colective de munc pot fi integrate n aceast categorie graie caracterului lor obligatoriu la nivelul ntregii economii sau a unei ramuri a acesteia . Datorit acestui aspect, ele devin norm cvasi-imperativ pentru toi subiecii de dreptul muncii.p). Doctrina nu este nici ea, de principiu, izvor de drept, dect n ramura dreptului internaional, ns ea influeneaz cu certitudine att pe legiuitor ct i pe interpret .q). Echitatea este un izvor mediat de drept. Fac referire la ea art. 56 al 2 din Constituie, precum i Codul Civil, Codul de Procedur Civil.r). Principiile fundamentale ale dreptului sunt uneori izvor de drept n ramura civil. Totui exist deseori dificulti de formulare a acestor principii, motiv pentru care utilizarea lor ca izvoare de drept este restrns.s) Normele dreptului comunitar sunt izvor de drept din momentul intrrii Romniei n Uniunea European.Capitolul V Norma juridic1. Caractere i definiie2. Elementele normelor juridice3. Clasificarea normelor juridice4. Interpretarea normelor juridice5. Aciunea normelor juridice n spaiu, n timp i asupra persoanelor1. Caractere i definiieAvnd n vedere marea varietate de forme ce reglementeaz conduita omului n societate i multiplele interferene ce exist n reglementare, aprecierea i cunoaterea ct mai corect a normei juridice implic reliefarea caracteristicilor ei specifice i detaarea normei de drept de celelalte norme sociale, prin determinarea locului acesteia nluntrul sistemului normelor sociale.Mai nti trebuie precizat faptul c norma juridic este o norm social, c aceasta reglementeaz raporturile dintre oameni i nu raporturile dintre om si bunuri, aa cum au susinut unii autori, referindu-se la regulile care reglementeaz dreptul de proprietate. n realitate, aceste reguli nu privesc atitudinea sau comportamentul fa de bunuri, ci fa de ceilali membri ai societii cu privire la bunuri.Normele juridice, ca toate celelalte norme sociale, au un caracter general i impersonal.Regulile de conduit sunt tipice, se aplic ntr-un numr nelimitat de cazuri, indicnd un anume comportament oricrei persoane ce se afl n situaia descris de ipoteza normei i nu numai unei anumite persoane.Normele juridice, n principiu, se aplic unor cazuri nelimitate. Conduita general, tipic, prevzut de norma juridic urmeaz s fie realizat n condiiile prescrise, att timp ct norma este n vigoare. Ea se aplic ori de cte ori sunt ntrunite condiiile prevzute n ipoteza ei. Dac astfel de condiii nu sunt ntrunite niciodat, cu toate c o norm exist materialmente, se afl nscris ntr-un act normativ, ea nu are via, pentru c nu se aplic.Normele juridice stabilesc drepturile i obligaiile celor ce intr n anumite raporturi sociale. n felul acesta ele devin un etalon cu ajutorul cruia statul apreciaz conduita cetenilor n anumite situaii concrete .n viaa de zi cu zi conduitele sunt ns foarte variate, fapt pentru care aprecierea lor corect i ncadrarea lor n situaia prevzut de norm, n modelul pe care acesta l ofer, nu este deloc uoar.Caracterul general al normei face posibil, astfel, aplicarea ei unor nenumrate cazuri n care comportamentele prezint un numitor comun. Generalitatea acesteia decurge, de altfel, i din caracterul ei impersonal, din faptul c nu se refer la o anumit persoan, ci la oricare individ ce se gsete n situaia descris n norm.Generalitatea normei are diferite grade ns, ea se poate adresa, dup caz, tuturor indivizilor dintr-o unitate statal, tuturor cetenilor, unor categorii de persoane, unor organe sau chiar unor organe unipersonale. Astfel, de exemplu, articolul nr. 22 din Constituia Romniei, care consacr c dreptul la via, precum i dreptul la integritatea fizic i psihic ale persoanei sunt garantate, are o sfer foarte larg, aplicndu-se tuturor locuitorilor. O sfer larg are i art. 34 alin. 1, dar acesta se refer la cetenii romni, i nu la toi locuitorii. Astfel, potrivit acestei prevederi cetenii au drept de vot de la vrsta de 18 ani (s.n.). Art. 9 din Codul familiei, interzicnd cstoria alienatului mintal, debilului mintal i a celui lipsit vremelnic de facultile mintale, restrnge sfera de aplicare a acestei reguli la: 1) cei ce vor s se cstoreasc i 2) din cadrul acestora, la cei afectai de maladiile enumerate n acest articol.Cum artam, unele norme se refer la anumite organe, cum ar fi, de exemplu, cele cuprinse n Titlul III, Capitolul I al Constituiei noastre, referitor la Parlament (organ compus din Camera Deputailor i Senat). Altele se refer la un organ unipersonal, cum sunt cele cuprinse n Capitolul II al aceluiai Titlu, intitulat Preedintele Romniei. Dar i aceste ultime norme au un caracter general, deoarece nu vizeaz o anumit persoan care deine aceast funcie la un moment dat, ci orice persoan care ar deine-o, cuprinznd o reglementare de principiu. Astfel, aici se prevede posibilitatea ocuprii acestei funcii, condiiile ce trebuie ntrunite pentru a o deine, competena Preedintelui Romniei etc.De asemenea, trebuie precizat c, spre deosebire de alte norme, cele juridice sunt susceptibile de a fi realizate prin fora coercitiv a statului, fapt determinat de importana relaiilor pe care le reglementeaz i, de aici, de necesitatea atingerii scopurilor urmrite prin reglementare juridic de ctre organul legiuitor. Aceast posibilitate de a fi realizate la nevoie cu ajutorul organelor de stat nu trebuie neleas, ns, greit, n sensul de realizare total sau prioritar prin intermediul forei coercitive. Recurgerea la for apare, n cele mai multe situaii ca ultima ratio.Normele juridice pot fi respectate de cei crora li se adreseaz pentru c: l) le reflect interesele, 2) pentru c sunt convini c sunt rodul unui Guvernmnt legitim, care n mod firesc trebuie s orienteze pe un fga legal raporturile dintre membrii societii , pentru c neleg scopul urmrit prin reglementare i doresc a contribui la atingerea lui , pentru c se tem de constrngere etc.La nclcare se ajunge oricum n mult mai puine cazuri, n orice fel de Guvernmnt, dect se ajunge la respectare, deoarece statul este interesat, printre altele, s creeze condiii favorabile respectrii. Desigur c, recurgerea la constrngere depinde de foarte multe condiii, printre altele de caracterul mai mult sau mai puin democratic al statului, ntr-un stat dictatorial sfera normelor ale cror cerine sunt nclcate fiind mai larg, deoarece aceste norme nu reflect dect interesele unui cerc foarte restrns de persoane.n urma celor artate, putem defini norma juridic ca o regul de conduit general i impersonal, elaborat sau sancionat, de un organ de stat competent, ce poate fi impus la nevoie prin mijloace coercitive, regul prin intermediul creia se realizeaz reglementarea relaiilor dintre membrii unei societi, potrivit unor cerine formulate contient la nivelul conducerii politico-statale.2. Elementele normelor juridice i formularea lor tehnico-juridicA. Elementele normelor juridicePentru c prin intermediul normei juridice se prescrie un comportament, o conduit ce trebuie adoptat n anumite mprejurri prevzute de aceasta, redactarea normei de drept trebuie astfel realizat nct interpretarea ei s nu prezinte dificulti, s se poat nelege ct mai exact exigenele legiuitorului.Pentru ca o norm de drept s fie clar, ea trebuie s aib o anumit structur logic, din care s reias ct mai exact la ce mprejurri se refer sau la ce fel de persoane (calitatea subiectelor), ce comportament trebuie adoptat n aceste condiii i care sunt consecinele nfrngerii voinei legiuitorului, a nerespectrii normei.n principiu, structura logico-juridic a normei de drept cuprinde trei elemente: ipoteza, dispoziia i sanciunea.In dr internat public sanctiunea apare mai rar e un drept consensual, de altfel si in celellate ramuri de drept nu sanctiunea constituie fundamentul respecarii normei ci constiinta sb de dr raluca miga besteliu dr international, 2003, p.6Ipoteza rspunde la ntrebarea n ce mprejurri sau cror categorii de persoane se aplic norma.Dispoziia rspunde la ntrebarea ce trebuie s fac sau ce trebuie s nu fac sau ce este abilitat s fac cei ce se afl n situaia descris de norm.Sanciunea rspunde la ntrebarea care sunt consecinele nerespectrii dispoziiei.Ipoteza este acea parte a normei n care sunt descrise condiiile, mprejurrile sau faptele n prezena crora se aplic dispoziia normei juridice, precum i categoria subiectelor la care se refer prevederile dispoziiei .Dispoziia este acea parte a normei n care se prescrie un comportament (sau se indic unul din mai multe posibile) pentru toi cei ce se afl n condiiile prevzute n ipotez.n sfrit, sanciunea prevede consecinele nerespectrii dispoziiei.Dac, n principiu, o norm juridic trebuie s cuprind aceste trei elemente, pentru ca mprejurrile n care se aplic, conduita pe care o prevede i consecina nerespectrii ei s fie ct mai clare pentru cei crora se adreseaz, trebuie s precizm c, de cele mai multe ori, normele de drept nu se prezint n aceast stare ideal, unele cuprinznd, dup caz, ipoteza i dispoziia, ipoteza i sanciunea, sau chiar numai dispoziia. Mai mult, unele dispoziii legale iau forma unor principii generale, a unor definiii, a unor clasificri etc. Altele stabilesc prevederi programatice, aa cum se ntlnete uneori n cadrul legilor Constituionale. Acest fapt determin existena unei mari varieti de norme juridice, o diversitate att de mare a modului n care acestea sunt formulate, nct, pe planul doctrinei, unele categorii de norme nici nu mai sunt recunoscute ca atare, nu mai sunt denumite norme, ci dispoziii legale (a cror existen se desfoar paralel cu cea a normelor propriu-zise ). Astfel, s-a ajuns s se vorbeasc de norme n sens larg i norme n sens restrns, reinndu-se c numai n acest din urm sens regula juridic se adreseaz direct conduitei oamenilor, pe cnd acele dispoziii care stabilesc principii sau forme de organizare a unor organe de stat etc. se adreseaz indirect sau determin indirect conduita oamenilor. Astfel, I. Ceterchi, pornind de la ideea c normele juridice se pot manifesta sub forma unor precepte de conduit, generale i impersonale, a unor principii caracteristice dreptului, arta c n sensul restrns i propriu al cuvntului regula de conduit vizeaz direct comportarea oamenilor n anumite mprejurri ceea ce ne conduce la concluzia c norma, neleas n sens larg, se refer indirect la conduita oamenilor.Admind ideea c prevederile legale care formuleaz principii ale dreptului definesc noiuni, aprob planuri, regulamente etc. sunt norme juridice numai n sensul larg al acestei noiuni, nu trebuie s minimalizm rolul lor normativ, ci doar s evideniem trsturile lor deosebite fa de normele juridice care reglementeaz direct conduita oamenilor, crend modele de comportament a acestora . Aceste norme, care reglementeaz direct relaiile dintre oameni, nu pot fi privite i analizate izolat, ci numai n ansamblul reglementrilor legale din care nu pot fi excluse tocmai acele prevederi care le dau substan social i politic, lmurindu-le rolul i finalitatea . Astfel, de exemplu, o dispoziie legal ca cea care a formulat principiul separaiei puterilor n stat, cuprins ntr-un act juridic cu valoare Constituional , trebuie privit ca fcnd parte integrant din toate reglementrile prin care se stabilesc sarcinile, componena i funciile fiecrei categorii de organ. Toate aceste acte trebuiau s in seama de cerinele acestui principiu, astfel nct s se prentmpine posibilitatea imixtiunii unora n activitatea celorlalte, asigurndu-se, n fapt, o separare ntre activitatea legislativ, activitatea executiv i cea judectoreasc. De asemenea, o dispoziie legal care cuprinde o definiie dat de legiuitor unui termen se ncadreaz n orice alt text care utilizeaz acest termen, fapt pentru care aceste norme ce cuprind definiii nu pot fi considerate n afara cmpului de reglementare juridic. Astfel, de exemplu, definirea teritoriului, cuprins n art. 142 Cod penal, face parte implicit din toate regulile dreptului penal care utilizeaz acest termen, aa cum este cea cuprins n art. 3, care stabilete c legea penal se aplic infraciunilor svrite pe teritoriul Romniei, sau cea din art. 4, care prevede c Legea penal se aplic infraciunilor svrite n afara teritoriului rii,