Tema 11

Piaţa resurselor financiare

Planul temei

1. Piaţa financiară şi structura ei.2. Piaţa de capital: concepte, trăsături, structură. Cererea şi oferta de capital.3. Piaţa monetară, cererea şi oferta de monedă.4. Sistemul de credit: esenţa, formele, funcţiile.5. Sistemul bancar şi politica monetară

8.1. Piaţa financiară şi structura ei

Piaţa financiară reprezintă ansamblul relaţiilor dintre ofertanţii şi utilizatorii de fonduri băneşti, pe termen scurt, mediu şi lung. Ea asigură sistemul de legături complexe dintre persoanele fizice, juridice şi guvern, care au fonduri băneşti disponibile şi cei care au nevoie de aceste fonduri.

Totodată, piaţa financiară constituie cadrul în care se comercializează hârtiile de valoare (valorile mobiliare) sub forma:

- efectelor comerciale (cambiile),- sub forma activelor financiare, adică a titlurilor de credit (obligaţiuni

emise de întreprinderi sau guvern pe diferite termene) şi titlurilor de proprietate (acţiunile societăţilor),

- ori sub alte forme, cum ar fi, certificatele de trezorerie ş. a.În raport cu natura procesului de valorificare, activele pot fi:

- 1. reale - 2. financiare,

Piaţa financiară este compusă din:- piaţa monetară;- piaţa capitalului.- Piata bancara

- .11.4 Piaţa de capital: esenţă, trăsături, instrumente şi structură.- Cererea şi oferta de capital

-Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin

intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către agenţii economici sau către orice structuri publice şi private care solicită fonduri.

Piaţa de capital are următoarele trăsături:1. este o piaţă deschisă, 2. produsele pieţei sunt instrumente pe termen mediu (1-5 ani) şi lung (peste

5 ani). 3. valorile mobiliare, ca produse ale pieţei, se caracterizează prin

negociabilitate şi transferabilitate

4. tranzacţionarea valorilor mobiliare nu este directă, ci intermediară. Caracteristicile acţiunilor:1. acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare

nominală;2. acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social;3. acţiunile sunt indivizibile;4. acţiunile sunt instrumente negociabile, ele putând fi transmise altei

persoane în virtutea legii cererii şi ofertei.Clasificarea obligaţiunilor se face după mai multe criterii:

1. După modul de identificare a deţinătorului, obligaţiunile pot fi: la purtător

nominative2. După forma în care sunt emise:

materializate dematerializate

3. După tipul de venit pe care îl generează: obligaţiuni cu dobândă

obligaţiuni cu cupon zero4. După gradul de protecţie:

obligaţiuni garantate obligaţiuni negarantat

Principalele tipuri de valori mobiliare emise de stat sunt:a. bilete de tezaurb. bonuri de tezaur

c. obligaţiuni de statd. obligaţiuni municipale (comunale),

Interesul pentru deţinerea unei obligaţiuni este dat de:1. valoarea actuală a încasărilor 2. mărimea dobânzilor acordate;

3. valoarea de rambursat

Instituţiile structurale ale pieţei mobiliare sunt:a) Comisia de Stat a Valorilor Mobiliare;b) casele de brokeraj;c) bursa de valori.

Piaţa monetară, cererea şi oferta de monedăd)

Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt, fiind reprezentată de piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile. Piaţa monetară funcţionează în paralel cu piaţa mărfurilor, asigurând mijloacele necesare derulării tranzacţiilor de pe piaţa resurselor economice şi bunurile de consum, precum şi fondurile de credit pe termen scurt necesare diferiţilor agenţi economici. Funcţionarea acestei pieţe este strâns legată de oferta şi cererea de bani. Sistemul de bănci comerciale constituie centrul vital al acestei pieţe.

Piaţa monetară îndeplineşte funcţia de compensare a excedentului şi deficitului de lichiditate prin oferta şi cererea de credite pe o perioadă de timp scurtă (zile, săptămâni, luni, până la un an), sau prin vânzarea şi cumpărarea hârtiilor de valoare specifice acestei pieţe, care se prezintă, îndeosebi, sub forma efectelor comerciale (cambiilor).

11.4 Sistemul de credit: esenţa, funcţiile, formele

Creditul constă în transformarea de bunuri, pe un timp limitat, fixat dinainte şi numit scadenţă, contra unei sume de bani, numită dobândă.

Creditul este o activitate de bază înrt-o bancăCa subiecţi ai creditului sunt: creditorul

debitorul.Sursele creditului: mijloacele băneşti disponibile ale întreprinderii; mijloacele băneşti disponibile din bugetul de stat;mijloacele băneşti disponibile ale populaţiei concentrate în băncile de

economii; mijloacele băneşti disponibile acumulate pe contul diferitor fonduri publice.Funcţiile creditului:

1) funcţia de distribuire şi redistribuire a mijloacelor băneşti disponibile;2) funcţia de transformare a banilor acumulaţi în investiţii capitale;3) funcţia de susţinere a micului business;4) funcţia de sporire a vitezei de rotaţie a monedei şi de reducere a masei

monetare în circulaţie;5) funcţia de accelerare a procesului de realizare a mărfurilor;6) funcţia de îmbunătăţire a consumului;7) funcţia de extindere a activităţii economice externe;8) funcţia de reducere a deficitului bugetar.

Formele de credit:a) credit bancar acordat în formă bănească de către instituţiile bancare;b) credit comercial acordat în formă de mărfuri şi servicii de către agenţii

economici.Sistemul de credit include mai multe tipuri:

1) credite acordate în dependentă de subiectul de proprietate (credite private, credite de stat sau public);

2) credite acordate în dependenţă de termenul de realizare (creditul pe termen scurt (până la un an), mijlociu (între 3-5 ani), lung (peste 5 ani), fără termen);

3) credite acordate în dependenţă de modul de garanţie a lor (credite personale (pe bază de încredere personală), reale (pe baza unei garanţii). Garanţiile sunt de mai multe feluri, de unde şi denumirea creditului: credit pe amanet – garanţia constă dintr-un bun mobiliar; credit de lombard – garanţia constă din hârtii de valoare,

respectiv din efecte private sau publice; credit pe ipotecă – garantat de bunuri imobiliare (pământ, construcţii, clădiri).

4) credite acordate în dependenţă de forma de utilizare a lor (credite productive şi neproductive);

5) credite acordate în dependenţă de realizarea teritorială (credite interne, regionale, externe).Termenele şi condiţiile creditării sunt cuprinse într-un contract de credit şi privesc: obiectul creditării, termenul de rambursare (scadenţa), eşalonarea ratelor, perioada de graţie (dacă există), dobânda (modul de calcul şi distribuţia în timp), garanţia ce va fi acordată, condiţiile cărora trebuie să se conformeze clientul

Sistemul bancar şi funcţiile lui. Politica monetară aBăncii Centrale (cazul Republicii Moldova)

Sistemul bancar al Republicii Moldova include: Banca Naţională a Moldovei, băncile comerciale şi alte instituţii de creditare.

Funcţiile BNM sunt următoarele:- determină şi promovează politica monetară şi valutară a statului;- acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului;- efectuează analiza economică şi monetară şi pe baza ei înaintează propuneri

Guvernului şi aduce la cunoştinţa publicului aceste rezultate;- licenţiază, efectuează supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor

financiare;- oferă credite băncilor şi statului;- efectuează supravegherea sistemului de plăţi în republică şi contribuie la

funcţionarea eficientă a sistemului de plăţi interbancare;- deţine monopolul asupra emisiei valutei naţionale;

păstrează şi gestionează rezervele valutare ale statuluiClasificarea băncilor comerciale după diverse criterii:

- după felul de formare a capitalului statutar: de stat, mixte, societăţi pe acţiuni şi societăţi cu responsabilitate limitată;

- după apartenenţa capitalului statutar: de stat, private, mixte, străine;- după felurile de operaţiuni efectuate: universale, specializate;- după sfera de influenţă în activitatea bancară: republicane, regionale;- după orientări de ramură: agricole, industriale etc.

Tema 9

Produsul naţional ca rezultat al activităţii economice şi utilizarea lui

Planul temei

1. Avuţia naţională şi produsul naţional.

2. Consumul: esenţa, formele, funcţiile, factorii, tendinţele.3. Economiile: esenţa, rata medie şi marginală, motivele.4. Investiţiile: esenţa, factorii, rolul economic. Multiplicatorul şi

acceleratorul investiţional.

12 Avuţia naţională şi produsul naţional

Avuţia naţională reprezintă totalitatea bunurilor materiale şi spirituale create şi acumulate în societate şi de care dispune ea la momentul respectiv.

În aspect structural avuţia naţională include: a) bunurile materiale acumulate prin muncă; b) resursele naturale utilizate sau utilizabile în procesul de producţie; c) resursele umane; d) potenţialul de cercetare, învăţământ şi cultură.Avuţia naţională se manifestă în următoarele forme:

avuţie individuală, care include bunurile aflate în proprietate particulară; avuţie colectivă, care include bunurile ce aparţin întreprinderilor,

cooperativelor, diferitor organizaţii obşteşti, etc.; avuţie publică, care include bunurile ce aparţin administraţiilor de stat şi

locale existente la momentul dat.Avuţia naţională determină potenţialul economic, care la rândul său

cuprinde: resursele de muncă sub aspect cantitativ, calitativ şi structural; resursele naturale atrase şi utilizate în procesul de producţie; stocurile de capital fix şi circulant, inclusiv investiţiile în curs de

valorificare; bunurile populaţiei; soldul dintre creanţele şi angajamentele externe; potenţialul creativ şi

patrimoniul ştiinţific cultural.

Rezultatele sintetice ale dezvoltării economice îşi găsesc expresia în următorii indicatori macroeconomici:

Produsul Global Brut (PGB) reprezintă valoarea totală a bunurilor şi serviciilor obţinute într-o anumită perioadă de timp (de regulă, într-un an). PGB include şi elementele de consum intermediar (valoarea materiei prime, semifabricatele, energia etc.).

Produsul Intern Brut (PIB) exprimă mărimea valorii adăugate a bunurilor economice produse în interiorul ţării de către agenţii economici autohtoni şi străini în timp de un an. PIB se determină ca o diferenţă între PGB şi consumul intermediar(Ci): PIB=PGB - Ci.

Venitul Naţional (VN) include veniturile de la utilizarea factorilor de producţie (salariul, renta, profitul, dobânda). VN=PNN - Ii (impozitele indirecte).

Produsul intern brut poate fi calculat prin trei modalităţi:

1) metoda de producţie, care constă în determinarea volumului producţiei finale produse în ţară în perioada respectivă

2) metoda veniturilor, care constă în sumarea veniturilor provenite de la remunerarea factorilor de

3) metoda cheltuielilor, care constă în sumarea tuturor cheltuielilor pentru achiziţionarea bunurilor care alcătuiesc producţia finală

Consumul: esenţa, formele, funcţiile, factorii, tendinţele.

Consumul reprezintă partea din venitul disponibil cheltuită pentru procurarea de bunuri materiale şi servicii, destinate satisfacerii directe a nevoilor populaţiei şi societăţii.

Consumul se manifestă în următoarele forme: în dependenţă de subiectul consumului el se divizează în consum privat

în consum public în funcţie de obiectul consumului se distinge consum material şi

consum nematerial în dependenţă de durata consumului el se împarte în consum de

folosinţă curentă şi consum de folosinţă îndelungată; în dependenţă de modul de procurare a bunurilor şi serviciilor

utilizate consumul se divizează în consum de bunuri şi în autoconsum Consumul exercită următoarele funcţii:

1. consumul serveşte ca mijloc direct de satisfacere a cerinţelor oamenilor în obiecte şi servicii de consum;

2. consumul serveşte ca pârghie de influenţă asupra dinamicii producţiei (consumul poate accelera sau din contra, poate frâna procesul de producţie);

3. consumul serveşte ca mijloc de influenţă asupra gradului de utilizare a factorilor de producţie;

4. consumul serveşte ca mijloc de influenţă asupra echilibrului şi dinamismului economic. În viziunea lui J.M. Keynes „consumul este singurul scop al oricărei activităţi economice”.

Asupra consumului influenţează două grupuri de factori – obiectivi şi subiectivi. La factorii obiectivi: mărimea şi dinamica veniturilor disponibile; modificarea aşteptărilor referitor la cheltuielile de consum prezent şi viitor, determinate de schimbările în puterea de cumpărare a banilor sau de unele riscuri; modificările neprevăzute, care afectează preţul diferitor elemente de capital fix şi capital circulant, cauzate de uzura morală; modificările politicii fiscale care influenţează nivelul consumului personal. La factorii subiectivi se referă: dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii neprevăzute (ca urmare, cheltuielile pentru consumul curent se micşorează în favoarea unui consum viitor);

acumularea de economii băneşti pentru asigurarea bătrâneţei sau protejarea anumitor persoane (pentru copii, nepoţi etc.); În evoluţia consumului s-au conturat următoarele tendinţe: a) scăderea ponderii cheltuielilor pentru produsele alimentare şi îmbunătăţirea structurii, calităţii consumului produselor de valoare ridicată (autoturisme prestigioase, televizoare japoneze etc.); b) menţinerea relativ constantă a părţii cheltuielilor pentru îmbrăcăminte şi confort personal;

c) creşterea ponderii cheltuielilor pentru servicii, îndeosebi a celor legate de sporirea nivelului de cultură şi educaţie.

Motivele de economisire sunt diverse şi sunt influenţate de mai mulţi factori, printre care pot fi menţionaţi: dorinţa de organizare raţională a cheltuielilor în timp

dorinţa de îmbogăţire preferinţa pentru lichiditate

Tema 13

Fluctuaţiile ca legitate a creşterii economice

Planul temei

1. Factorii, formele şi tipurile creşterii economice.2. Natura fluctuantă a creşterii economice. Ciclurile economice.3. Necesitatea, cauzele şi metodele intervenţiei statului în economie.

10.1. Factorii, formele şi tipurile creşterii economice

În ansamblu, asupra creşterii economice influenţează două grupe de factori: direcţi şi indirecţi. La categoria factorilor direcţi, care determină creşterea economică se referă:

1. creşterea forţei de muncă (factorul uman). 2. creşterea stocului de capital3. se manifestă în forma unor tehnologii noi de producţie, Scopul progresului

tehnic este sporirea productivităţii factorilor de producţie 4. resursele naturale de care dispune ţara dată (factorul natural5. sistemul informaţional. 6. sistemul tehnologic7 sistemul de reparaţie a bunurilor economice

La categoria de factori indirecţi, cu acţiune imediată asupra creşterii economice, se referă: dimensiunea cererii agregate şi capacitatea de absorbţie a pieţei interne;

a. eficienţa sistemului financiar-bancar; b. rata economiilor şi rata investiţiilor;c. mediului ambiant;

d. conjunctura pieţei mondiale; e. competitivitatea produselor; f. coraportul din export şi import,g. politica bugetară şi fiscală a statului.

Creşterea economică poate fi preponderent extensivă sau intensivă. Creşterea economică extensivă înseamnă sporirea preponderentă a laturilor cantitative ale factorilor de producţie la creşterea produsului intern brut sau al altor indicatori macroeconomici Creşterea economică intensivă înseamnă sporirea preponderentă a laturilor calitative ale factorilor de producţie la creşterea indicatorilor macroeconomici Referitor la dezvoltarea economică există mai multe teorii1, principalele

fiind: Teoria clasică prezentată de A.Smith şi D.Ricardo Teoria marxistă prezentată de K.Marx, Teoria stadiului de dezvoltare a lui W.Rostow Teoria keynesistă a lui J.M.Keynes Teoria Harrod-Domar Teoria dezvoltării economice dintr-o perspectivă modernă

Economia naţională în orice ţară se dezvoltă fluctuant, neuniform. Periodic economiile naţionale sau unele ramuri ale acestora cunosc stări de criză, expansiune sau prosperare. Deci, în evoluţia activităţii economice au loc anumite fluctuaţii. Fluctuaţia economică reprezintă o formă a dinamicii economice care reflectă diferite faze ale activităţii economice (creştere, scădere, înviorare, declin).

Fluctuaţiile economice pot fi divizate:a) fluctuaţii sezoniere b) fluctuaţii întâmplătoare c) fluctuaţii ciclice

Ciclicitatea economică reprezintă un proces de schimbare permanentă a creşterii şi scăderii activităţii economice, care reflectă: oscilaţia nivelului de producţie; ocuparea forţei de muncă; inflaţia. Ciclurile economice se manifestă în trei forme: ciclurile economice lungi, ciclurile economice medii şi ciclurile economice scurte.

Faza ascedentară are următoarele trăsături:- prosperitate economică;- ritmul relativ ridicat de creştere a venitului naţional;- creşterea investiţiilor de capital;- creşterea profiturilor agenţilor economici;- creşterea nivelului de trai a populaţiei.Faza descedentară are următoarele trăsături:- reducerea ritmului de creştere a investiţiilor de capital;- scăderea ritmului de creştere a producţiei;- reducerea nivelului de trai a populaţiei;

1

- creşterea şomajului;- creşterea inflaţiei.

Fig. 10.1. Fazele ciclului decenal

Prima fază a ciclului decenal este faza de expansiune, care se caracterizează prin:

- tendinţa generală de creştere a producţiei;- majorarea investiţiilor de capital;- creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă;- reducerea şomajului;- creşterea masei monetare în circulaţie;- creşterea salariilor, profiturilor şi a dobânzii.

A doua fază a ciclului decenal este faza de declin economic, care are următoarele trăsături:

- reducerea ratei profitului în urma scumpirii a unor factori de producţie;- mărirea stocurilor de mărfuri nerealizate în urma dezechilibrului dintre

cerere şi ofertă;- scăderea volumului de investiţii în urma reducerii plasării capitalurilor în

afaceri;- reducerea creditelor bancare în urma neachitării la termen a unor credite şi

creşterea ratei dobânzii.A treia fază a ciclului decenal este faza de depresiune economică, care are

următoarele caracteristici:- falimentul unor întreprinderi nerentabile;- reducerea cererii de mărfuri şi servicii;- majorarea costurilor de producţie;- diminuarea volumului de producţie;- scăderea ratei profitului;- reducerea nivelului de trai a populaţiei.

A patra fază a ciclului decenal este faza de reluare (înviorare), care se caracterizează prin:

- stimularea investiţiilor de capital;- reducerea şomajului; - sporirea cererii agregate;- creşterea volumului de producţie;- creşterea veniturilor.

. Faza de expansiune se manifestă prin creşterea preţurilor şi a profiturilor, creşterea investiţiilor de capital, sporirea ofertei. Faza de încetinire (reducere) reflectă situaţia, când apare un surplus de bunuri nerealizate, generând scăderea preţurilor şi reducerea investiţiilor de capital. Ca forme de cicluri scurte pot servi: ciclul inflaţionist, ciclul variaţiei stocurilor de mărfuri etc.

Principalele forme ale reglării de stat a economiei sunt:

1. Reglarea cadrului 2. Reglarea activităţii întreprinderilor monopoliste

3. Reglarea administrativă a activităţii economice4. Reglarea proceselor de stabilizare macroeconomică5. Reglarea de stat în calitate de antreprenor6. Reglarea bugetară, 7. Reglarea creditară şi monetară, 8. Reglarea de stat a resurselor9. Reglarea de stat a veniturilor

10. Reglarea de stat a relaţiilor economice externeTema 11

Planul temei

1. Finanţele publice: esenţa, trăsături şi funcţii.2. Bugetul de stat şi structura lui. Deficitul bugetar şi datoria publică.3. Politica fiscală şi specificul ei în Republica Moldova.

11.1. Finanţele publice: esenţa, trăsături şi funcţii

Finanţele reprezintă un anumit tip de relaţii de repartiţie a produsului social şi în special a venitului naţional, concretizate în transferuri băneşti de la agenţii economici şi persoane fizice către bugetul statului, de la bugetul de stat către agenţii economici, instituţii sau persoane fizice, precum şi între agenţii economici, între instituţii şi chiar în interiorul diverselor structuri economice, cu prilejul formării sau utilizării diverselor fonduri.

Caracteristicile transferurilor financiare:- sunt definitive;- transferurile se realizează fără contraprestaţie directă şi imediată;- există o anumită prestaţie, dar ea este indirectă, mijlocită;- fără titlu rambursabil.

Funcţiile finanţelor:1. funcţia de repartiţie;2. funcţia de control.

Funcţia de repartiţie are două faze:a) constituirea fondurilor;b) distribuirea fondurilor.Controlul financiar de stat este exercitat de organele specializate:

- Controlul financiar parlamentar este exercitat de către Curtea de Conturi;- Controlul financiar guvernamental este exercitat de către Inspectoratul

Fiscal Principal de Stat; de către Departamentul Controlul Financiar şi Revizie; Departamentul Vamal;

- Controlul financiar independent este exercitat de către Firmele de audit.Resursele financiare publice includ:1. resursele administraţiei de stat centrale2. resursele administraţiei publice locale 3. resursele întreprinderilor publice4. resursele asigurărilor sociale de stat

14.2. Bugetul de stat şi structura lui. Deficitulbugetar şi datoriea publică

Sistemele bugetare diferă de la un stat la altul în funcţie de structura organizatorică a acestuia: state de tip unitar, state de tip federal.

Sistemul bugetar, care este o parte integrantă a sistemului de finanţe publice ale statului, constituie Bugetul Public Naţional şi include:

a) bugetul de stat, b) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT)Bugetul îndeplineşte trei funcţii:

1. Controlul cheltuielilor2. Gestiunea eficace a activităţii publice

Proiectarea activităţii statuluiScopurile bugetului de stat sunt:

1. implementarea strategiilor şi obiectivelor economice, sociale şi de altă natură ale Guvernului;

2. formarea fondurilor băneşti necesare pentru finanţarea acţiunilor Guvernului;3. asigurarea echilibrului bugetar necesar pentru menţinerea unei situaţii

macroeconomice stabile a statului;4. asigurarea administrării efective, calitative şi responsabile a finanţelor aflate

la dispoziţia Guvernului;

Cauzele creşterii deficitului bugetar:1. nivelul jos al eficienţii producţiei;2. structura neraţională a cheltuielilor bugetare;3. nivelul scăzut al investiţiilor în tehnică şi tehnologie performantă;4. mecanismul bugetar neeficient care nu ia permis statului să utilizeze

bugetul ca instrument stimulativ de influenţă asupra dezvoltării economie şi stării sociale.

Căile de reducere a deficitului bugetar: schimbarea politicii de investiţii în favoarea ramurilor prioritare; folosirea mai pe larg a facilităţilor şi a sancţiunilor; reducerea sectorului public prin privatizare şi astfel a finanţărilor din

partea statului a activităţilor neeficiente; finanţarea de către stat numai a programelor sociale; Banca Naţională a Moldovei să nu finanţeze deficitul bugetar deoarece

aceasta este emisie de monedă. Orişice credit al BNM oferit Guvernului trebuie să fie înregistrat ca o datorie publică acoperită cu hârtii de valoare de stat.

14.3. Politica fiscală şi specificul ei în Republica Moldova

Sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora prevăzute de legislaţie, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor avansate.

Prelevarea se face:- în mod obligatoriu;- cu titlul nerambursabil şi definitiv;- fără contraprestaţie directă şi imediată din partea statului;- în caz de neplată, statul te poate urmări din punct de vedere juridic.

Funcţiile impozitelor:1. funcţia fiscală (financiară) – scopul constă în completarea (formarea,

umplerea) visteriei satului – bugetul de stat;2. funcţia de reglare-stimulare – în acest caz impozitul se transformă dintr-

un instrument fiscal într-o pârghie financiar-economică de intervenţie în activitatea economică;

3. funcţia de redistribuire – impozitul îşi manifestă rolul său pe plan social.

Elementele impozitului: subiecţii impunerii; obiectul impunerii; cotele impozitelor şi taxelor; modul şi termenii de achitare; facilităţile, etc.

Clasificarea impozitelorImpozitele se pot clasifica după mai multe criterii:

după modul cum sunt afectate veniturile sunt: impozite directe – se suportă nemijlocit de către cei care le

plătesc, cum ar fi, de exemplu, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul funciar;

impozite indirecte –sunt cuprinse în preţurile mărfurilor şi sunt încasate o dată cu vânzarea acestora, fiind suportate de către consumatorii finali, la cumpărarea mărfurilor şi serviciilor, de exemplu, taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale, ect.

după obiectul impunerii sunt: impozit pe venit;impozit pe avere;

impozit pe consum (pe cheltuieli).în funcţie de scopul urmărit pot fi:

impozite financiare; impozite de ordine.

după frecvenţa realizării lor pot fi: impozite permanente; impozite incidentale

după instituţia care le administrează pot fi: impozite federale;

impozite ale statelor; impozite ale provinciilor sau regiunilor membre ale federaţiei; impozite locale.

Codul Fiscal. Codul Fiscal este alcătuit din 7 titluri:Titlul I „Dispoziţii generale” în care se stipulează că în Republica Moldova

se percep impozite şi taxe de stat şi locale.Sistemul impozitelor şi taxelor de stat include:a) impozitul pe venit;b) taxa pe valoarea adăugată;c) accizele;d) impozitul privat;e) taxa vamală;f) taxele percepute în fondul rutier.

Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:a) impozitul funciar;b) impozitul pe bunurile imobiliare;c) impozitul pentru folosirea resurselor naturale.

Taxele locale includ:a) taxa de amenajare a teritoriului;b) taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii şi loterii pe teritoriul unităţii

administrativ-teritoriale;c) taxa de amplasare a publicităţii;d) taxa pentru dreptul de a folosi simbolica locală;e) taxa de eliberare a autorizaţiei pentru amplasarea unităţilor comerciale;f) taxa de piaţă;g) taxa hotelieră;h) taxa de staţiune.

Titlul II „Impozitul pe venit”;Titlul III „Taxa pe valoarea adăugată”;Titlul IV „Accizele”;Titlul V „Administrare fiscală”;Titlul VI „Impozitul pe bunurile imobiliare”;Titlul VII „Taxele locale”.

Tema 15

Dezechilibrele economice şi orientările sociale ale dezvoltării economice

Planul temei

1. Teoria echilibrului economic general şi formele lui de manifestare.2. Şomajul şi formele lui de manifestare.3. Inflaţia: esenţa, cauzele, formele, consecinţele. Măsuri antiinflaţioniste.4. Interacţiunea dezvoltării economice şi sociale. Nivelul şi calitatea vieţii.

12.1. Teoria echilibrului economic general şi formele lui de manifestare

Echilibrul economic general exprimă acea stare spre care tinde piaţa naţională în ansamblul său (piaţa bunurilor economice, piaţa muncii, piaţa monetară şi piaţa capitalului) caracterizată printr-o concordanţă relativă a cererii şi ofertei agregate, decalajele dintre forţele pieţei nedepăşind anumite limite considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultăţi, de dezechilibre.

Economia în orice ţară este dominată de dezechilibrare. Dezechilibrele economice sunt expresia modificărilor limitelor resurselor şi tehnologiilor, a restricţiilor consumatorilor privind cumpărarea de bunuri şi servicii, inclusiv a unor greşeli de politică economică generală pe termen lung, reflectând neconcordanţa dintre cererea şi oferta agregată. Dinamica forţelor care se interacţionează conferă dezechilibrelor economice un caracter permanent, normale sau anormale din punctul de vedere al intereselor agenţilor economici, în calitatea lor de vânzători, sau de cumpărători. Dezechilibrul economic se manifestă în formă de crize economice, de deficit bugetar, şomaj şi inflaţie.

12.2. Şomajul şi formele lui de manifestare

Şomajul reprezintă un fenomen social-economic concretizat dintr-un dezechilibru important al pieţei muncii, prin care apare un excedent al ofertei forţei de muncă (cererea de locuri de muncă) faţă de cerere (oferta de locuri de muncă).

Şomerii, în conformitate cu criteriile Biroului Internaţional al Muncii (organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite), sunt persoanele de 15 ani şi peste care în cursul perioadei de referinţă corespund simultan următoarele condiţii:

a. sunt apţi de muncă;b. nu au loc de muncă şi desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor

venituri;c. sunt disponibili de muncă salariată;d. sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele săptătmâni diferite

metode pentru a-l găsi.Sunt incluse, de asemenea:

a. persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care aşteaptă să fie rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă şi urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară perioadei de referinţă;

b. persoanele care în mod obişnuit fac parte din populaţia inactivă (copii, elevi, studenţi, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă şi sunt disponibile să înceapă lucrul.

Şomajul se manifestă în următoarele forme:1. Din punct de vedere al intensităţii:

a. şomaj totalb. şomaj parţial c. şomaj deghizat

2. Conform originii şomajului:a. şomaj conjunctural (ciclic)

b. şomaj structural c. şomaj tehnologic d. şomaj sezonier e. şomaj fricţional f. şomaj flotant g. şomaj latent;h. şomaj speculativ i. şomaj stagnat

3. Ţinând cont de ansamblul de cauze complexe:a. şomaj voluntar b. şomaj involuntar

Există următoarele politici de reducere a şomajului:a. politici care privesc nemijlocit şomerii (recalificarea şomerilor, angajarea

şomerilor la lucrări publice, acordarea indemnizaţiilor de şomer, angajarea parţială a şomerilor în câmpul de muncă, acordarea ajutorului social, crearea de noi locuri de muncă);

b. politici referitoare la populaţia ocupată (ridicarea nivelului de calificare a lucrătorului în conformitate cu cerinţele tehnologice, interzicerea angajării în câmpul muncii a imigranţilor);

c. alte politici (contracte de scurtă durată etc.).

Inflaţia: esenţa, cauzele, formele, consecinţele.d. Măsuri antiinflaţioniste

e.Inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru structural monetaro-

material, care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt ce antrenează creşterea generală a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor (deprecierea lor).

Cauzele inflaţiei sunt următoarele:1. inflaţie prin monedă 2. inflaţie prin cerere 3. inflaţie prin costuri 4. inflaţie structurală

Din punct de vedere al ritmului mediu anual de creştere a preţurilor deosebim următoarele forme ale inflaţiei:

1. inflaţie rampantă sau târâtoare 2. inflaţie moderată 3. inflaţie rapidă

inflaţie galopantă 4. hiperinflaţia –

Consecinţele inflaţiei:

a) inflaţia influenţează negativ asupra nivelului de consum a populaţiei;b) inflaţia agravează dezechilibrul dintre ramurile economiei naţionale;c) inflaţia complică funcţionarea sistemului credito-financiar şi contribuie la extinderea

schimbului de barter;

d) inflaţia influenţează negativ asupra sistemului fiscal;e) inflaţia depreciază acumulările băneşti ale populaţiei;f) inflaţia duce la redistribuirea venitului naţional şi la diferenţierea socială a populaţiei.

Mijloacele de combatere a inflaţiei se înscriu, de regulă, pe traiectoria inversă a cauzelor care au generat-o:

1. Măsuri contra inflaţiei prin cerere şi ofertă.Căile de restabilire a echilibrului cerere-ofertă pot fi găsite fie prin reducerea

excesului de cerere tensionată pentru politica de preţuri, fie prin impulsionarea ofertei.

Susţinerea ofertei Excesul dezechilibrat de cerere Măsuri contra inflaţiei prin costuri:

Măsuri de factură monetară şi financiară: 15.4 Interacţiunea dezvoltării economice şi sociale.

Nivelul şi calitatea vieţii

Orice ţară, ţinând cont de condiţiile ei economice şi sociale, elaborează politica sa socială specifică. Politica socială a statului prevede :

Direcţiile politicii sociale:

1) crearea condiţiilor necesare pentru majorarea veniturilor populaţiei;2) reducerea inegalităţilor economice şi a nivelului de sărăcie în societate;3) asigurarea unui nivel înalt a calităţii vieţii în ţară;4) ridicarea nivelului de trai a populaţiei;5) asigurarea echităţii sociale în ţară;exercitarea protecţiei sociale a populaţiei. .

Principalele componente ale calităţii vieţii sunt:

1) calitatea mediului ambiant;2) starea demografică;3) calitatea condiţiilor de muncă;4) mărimea şi structura veniturilor populaţiei;5) accesul la instruire, educaţie, cultură, sport;6) mediul social-politic din ţară;7) starea de sănătate a populaţiei;8) existenţa timpului liber pentru recuperarea fizică şi intelectuală a forţei de muncă;9) existenţa programelor sociale de protecţie a populaţiei.6)

Tema 14

Economia mondială şi integrarea Republicii Moldova încircuitul economic mondial

Planul temei

1. Conţinutul şi stuctura economiei mondiale contemporane.2. Comerţul internaţional. Balanţa comercială şi balanţa de plăţi externe.3. Migrarea internaţională a forţei de muncă.4. Cooperarea şi integrarea economică internaţională.5. Sistemul monetar internaţional şi elementele lui de bază.

6. Căile de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în circuitul economic mondial.

16 1. Conţinutul şi structura economiei mondiale contemporane

Economia mondială reprezintă ansamblul economiilor naţionale şi al relaţiilor economice internaţionale generate de diviziunea mondială a muncii.

În aspect structural economia mondială include: a) sistemul instituţional (organismele economice internaţionale); b) comerţul internaţional de mărfuri şi servicii; c) mişcarea internaţională a capitalului şi a investiţiilor străine; d) migrarea internaţională a forţei de muncă; e) relaţiile credito-financiare; f) cooperarea economică internaţională; g) integrarea economică internaţională; h) schimbul dintre ţări în domeniul ştiinţei şi tehnicii.

Economia mondială are următoarele trăsături:- unităţile de bază a economiei mondiale le constituie economiile naţionale;- principalele subsisteme ale economiei mondiale sunt: piaţa mondială,

diviziunea mondială a muncii, circuitul economic mondial;- economia mondială întruneşte ţări care din punct de vedere economic se află la

difeite niveluri de dezvoltare;- în actuala economie mondială există trei Centre de putere economică: Europa

Occidentală, America de Nord, Asia de Sud-Est.Una din componentele de bază a economiei mondiale este diviziunea

mondială a muncii, care exprimă relaţiile ce se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului mondial, precum şi locul şi rolul fiecărui stat în circuitul economic mondial.

În dependenţă de nivelul Produsului Intern Brut, care revine pe cap de locuitor, ţările lumii pot fi grupate după următoarele criterii2:- ţări cu venit - ţări cu venit mediu - ţări cu venit peste mediu - ţări cu venit ridicat

Comerţul internaţional are următoarea structură:- schimburile de mărfuri şi servicii efectuate de agenţii economici;- serviciile de transporturi şi de expediţii;- acţiunile de proiectare şi executare a lucrărilor de construcţie;- serviciile de asistenţă tehnică în dependenţă de folosirea brevetelor de invenţii;- serviciile de reprezentanţă comercială;- prestaţiile şi serviciile turistice;- alte acte de comerţ efectuate între agenţii economici din diferite ţări.

Comerţul internaţional este influenţat de următorii factori:- specializarea ţărilor în fabricarea unor grupe de produse în dependenţă de

condiţiile naturale, economice şi tradiţionale;- integrarea economică internaţională atât în Europa, cât şi în alte zone ale lumii;

2

- extinderea societăţilor şi companiilor - repartizarea planetară a capitalului, resurselor naturale şi a forţei de muncă;

nivelul de dezvoltare a transporturilor şi telecomunicaţiilor, a instituţiilor valutar-bancareUn rol important în comerţul internaţional îl are balanţa comercială. Balanţa

comercială reprezintă tabloul statistico-economic în care se înregistrează şi se compară în formă bănească exportul şi importul de bunuri economice, efectuate de

o anumită ţară pe durata unui an 16.3. Migrarea internaţională a forţei de muncă

Un loc important în fluctuaţiile economice internaţionale îl ocupă migrarea internaţională a forţei de muncă. Prin migrarea internaţională a forţei de muncă se înţelege procesul de trecere a forţei de muncă dintr-o ţară în alta. Migrarea internaţională a forţei de muncă include: emigrarea forţei de muncă din ţară şi imigrarea forţei de muncă în ţara respectivă.

Cauzele migrării forţei de muncă:- inegalitatea proceselor de investire a capitalului în diferite ţări, ce contribuie la

cantitatea şi calitatea locurilor de muncă;- existenţa deosebirilor naţionale în nivelul de salarizare. Se ştie, că în ţările

dezvoltate economic nivelul salariului e mai ridicat decât în ţările aflate în curs de dezvoltare;

- situaţia social-politică nestabilă la fel contribuie la migrarea internaţională a forţei de muncă;

- motivele de ordin religios, după cum mărturiseşte practica ţărilor africane, influenţează substanţial asupra procesului de migrare a forţei de muncă.

Migrarea internaţională a forţei de muncă poate fi divizată în patru etape: prima etapă – cuprinde sec. XVII-XIX. a doua etapă – cuprinde sec. XIX şi începutul sec. XXetapa a treia – cuprinde anii ’50-’80 ai sec. XX a patra etapă cuprinde sfârşitul sec. XX şi începutul sec. XXI.

Forme de migraţiune:- migranţi permanenţi - migranţi frontalieri - migranţi ilegali - migranţi tehnico-ştiinţifici, aşa-numită “scurgerea creierilor

16.4. Cooperarea şi integrarea economică internaţională

Cooperarea economică internaţională reprezintă o formă de colaborare între state desfăşurată pe baze contractuale, vizând unirea eforturilor materiale, financiare, tehnologice şi de cadre ale partenerilor, pentru efectuarea unor activităţi comune în scopul obţinerii de avantaje reciproce. Cooperarea poate fi: macroeconomică, care se desfăşoară între state prin relaţii interguvernamentale (între guverne, ministere, departamente) şi microeconomică, care se desfăşoară între firme, instituţii de cercetare etc.

Cooperarea economică internaţională se manifestă în următoarele forme:

- cooperarea în producţie, - cooperarea tehnico-ştiinţifică - cooperarea în domeniul comercializării şi marketingului - cooperarea financiar-bancară - cooperarea în domeniul serviciilor

Una din componentele de bază ale economiei mondiale este integrarea economică internaţională. Integrarea economică este un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale în condiţiile contemporane, care se bazează pe o treaptă calitativ nouă

În literatura de specialitate sunt analizate cinci tipuri de integrare economică3:

crearea unei zone de comerţ preferenţial, crearea unei zone de comerţ liber crearea uniunii vamale crearea pieţei comune

crearea uniunii economice

Principalele organe instituţionale de dirijare a UE sunt:- Consiliul de miniştri - Comisia Executivă - Curtea de Justiţie - Parlementul European

Sistemul monetar internaţional (SMI) reprezintă ansamblul de reguli şi instituţii care reglează schimburile de monede între ţări şi fluxurile valutar-financiare.

- Sistemul monetar internaţional în ultimul centinar a trecut prin trei etape:- Prima etapă – sistemul etalon aur, - A doua etapă – sistemul etalon aur-devize, - A treia etapă – sistemul etalon-devize,

Sistemul monetar Internaţional inclşude următoarele elemente:- cadrul juridic - instituţiile financiar-bancare - instrumentele şi mecanismele economice de tehnică valutar-financiară- piaţa valutar-financiară

3