Tehnici de stabilire a tarifului de cameră

• Tariful mediu de cameră reprezintă preţul plătit de un client pentru închirierea unei camere

pentru o noapte.

• Hotelurile stabilesc mai multe categorii de tarife de cameră. În general, ele corespund tipurilor

de cameră (apartament, cameră cu un pat, cu două), care sunt comparabile, din punct de vedere

al dimensiunilor şi mobilierului.

• Fiecărei categorii de tarif de cameră i se atribuie, pe baza numărului de persoane care ocupă

camera, un tarif standard. Acesta mai este numit şi tariful de suport sau de recepţie,

deoarece este afişat la recepţie.

Recepţionerii vând camerele la preţul standard. Fac excepţie cazurile în care clientul poate beneficia de

tarife speciale de cameră. Acestea pot fi:

Tarife comerciale sau de companie oferite companiilor cu care se încheie frecvent contracte de

care beneficiază hotelul sau lanţul hotelier.

Tarife promoţionale.

Tarife stimulative. Acestea sunt acordate pentru promovarea unei afaceri viitoare. Beneficiarii

sunt conducătorii de grupuri, planificatorii de conferinţe sau întâlniri de afaceri, tour-operatorii

şi alte asemenea persoane capabile să furnizeze hotelului un venit substanţial.

Tarife de familie – oferite familiilor cu copii;

Tarife de prestaţii complexe. Acestea includ în preţul camerei şi pe cel al unei combinaţii de

evenimente şi activităţi.

Tarife gratuite (zero) oferite organizatorilor sau clienţilor importanţi.

Tehnicile cele mai folosite în industria hotelieră în stabilirea tarifului pe cameră sunt:

Tehnica miimii;

Formula lui Hubbart.

1. Tehnica miimii

Tehnica miimii constă în stabilirea tarifului de cameră la o miime din suma totala a costului de

construcţie şi echipare a hotelului, la un grad de ocupare de 70 %.

Dezavantaje:

Nu ia în considerare efectele inflaţiei;

Nu ia în considerare contribuţia unor facilităţi şi servicii hoteliere în obţinerea profitului dorit de

hotel.

2. Formula lui Hubbart

Formula lui Hubbart ia în calcul următoarele componente:

a) Costurile;

b) Profiturile ce se doresc a fi obţinute;

c) Camerele previzionate a fi vândute.

Formula lui Hubbart mai este denumită şi “tehnica de jos în sus” de stabilire a tarifului de cameră,

deoarece primul element care intră în calcul – venitul net – se obţine în partea de jos a contului de

rezultate.

Formula lui Hubbart implică urmărirea a opt paşi:

1. Calcularea profitului net, prin înmulţirea ratei dorite de rentabilitate a investiţiei (RI) cu

valoarea totală a investiţiei.

2. Calcularea profitului brut înainte de impozitare.

3. Calcularea costurilor fixe şi a taxelor de management. Acest calcul include unele elemente de

costuri fixe:

Inflaţia preconizată;

Dobânzile şi spezele bancare;

Asigurarea;

Amortizarea şi provizioanele;

Ipoteca pe imobil;

Impozitul pe clădiri şi pământ;

Renta;

Chirii;

Taxe de management.

4. Calcularea cheltuielilor nedistribuite din exploatare. Acest calcul include însumarea

următoarelor categorii de cheltuieli:

Cheltuieli de gestiune şi administraţie;

Costuri generale;

Costul resurselor umane;

Costul marketingului;

Costuri cu funcţionarea şi întreţinerea hotelului;

Costul energiei.

5. Estimarea rezultatului brut al exploatării altor departamente operaţionale ale hotelului (mai

puţin a departamentului de camere) include: profitul brut al departamentului alimenţatie

(food&beverage), rezultatul obţinut de departamentul de telecomunicaţii (profit/pierdere)

ş.a.m.d.

6. Calcularea venitului obţinut de departamentul camere se face prin: adunarea profitului înainte

de impozitare (pasul 2) cu costurile fixe şi aferente taxelor de management (pasul 3) şi cu

cheltuielile totale din exploatare (pasul 4), precum şi cu alte pierderi sau profituri ale altor

departamente operaţionale (pasul 5) si, în final, se egalează cu venitul cerut pentru

departamentul camere.

7. Determinarea încasarilor departamentului camere se face însumând venitul necesar pentru

departamentul camere (pasul 6) cu cheltuielile materiale, salariale cu alte cheltuieli directe din

exploatare ale departamentului camere.

8. Calcularea tarifului mediu de cameră, prin împartirea încasarilor departamentului camere la

numărul camerelor care se aşteaptă a fi vândute.

Ratele de ocupare

Corespondenţa dintre cerere, tarif şi gradul de ocupare al hotelului este ilustrată prin calculul ratelor

de ocupare. Ele măsoară succesul front-office-ului în vânzarea camerelor. Informaţiile necesare

pentru calculul ratelor sunt:

Numărul de camere disponibile pentru vânzare;

Numărul de camere vândute;

Numărul de camere ocupate de mai mulţi clienţi;

Numărul total de clienţi;

Venitul net rezultat din vânzarea camerelor.

Rata ocuparii multiple este folosită pentru a furniza venituri din alimentaţie, a indica cerinţele

pentru curăţirea camerelor şi pentru a analiza tarifele medii pe cameră zilnice. Ocuparea

multiplă poate fi calculată prin determinarea gradului de ocupare multiplă sau prin determinarea

numărului de clienţi pe cameră.

Gradul de ocupare multipla = (Nr de camere ocupate de mai mult de 1 client / Nr camere ocupate) *

100%

Numărul de clienţi pe cameră = Nr clienţi / Nr camere ocupate

Gradul de ocupare indică proporţia dintre camerele vândute şi camerele disponibile pentru

vânzări, într-o anumită perioada de timp.

Gradul de ocupare = (Nr camere vândute / Nr total camere) * 100%

Tariful mediu zilnic (TMZ)

TMZ = Încasări cazare / Nr camere vandute

Tariful mediu pe client. Hotelurile din staţiuni calculează tariful mediu pe cameră (TMC, în

limba engleză AHR – Average House Rate) şi tariful mediu pe client (TMCI, în limba engleză –

Average Guest Rate) în care sunt incluşi copiii.

TMCI = Încasări cazare / Nr clienţi